Capitolul 1 - Instituţii de plată - Directiva 2007/64/CE/13-nov-2007 privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE şi 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 97/5/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial 319L
Ieşit din vigoare Versiune de la: 7 Decembrie 2009
CAPITOLUL 1:Instituţii de plată
Art. 5: Cererile de autorizare
Obţinerea unei autorizaţii în calitate de instituţie de plată este condiţionată de transmiterea către autorităţile competente ale statului membru de origine a unei cereri însoţite de următoarele:
a)un program de activitate care să indice în special tipul de servicii de plată vizate;
b)un plan de afaceri care include un buget estimativ privind primele trei exerciţii financiare, care să demonstreze că solicitantul poate folosi sistemele, resursele şi procedurile adecvate şi proporţionale necesare pentru buna sa funcţionare;
c)dovezi care să demonstreze că instituţia de plată deţine capitalul iniţial prevăzut la articolul 6;
d)în cazul instituţiilor de plată menţionate la articolul 9 alineatul (1), o descriere a măsurilor întreprinse în vederea protejării fondurilor utilizatorilor serviciilor de plată în conformitate cu articolul 9;
e)o descriere a sistemului de conducere a întreprinderii şi a mecanismelor de control intern, în special procedurile administrative, de gestionare a riscurilor şi procedurile contabile ale solicitantului, care să demonstreze că aceste sisteme de conducere, aceste mecanisme de control şi aceste proceduri sunt proporţionale, justificate, valide şi adecvate;
f)o descriere a mecanismelor de control intern instituite de solicitant pentru a se conforma obligaţiilor în materie de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului în conformitate cu dispoziţiile Directivei 2005/60/CE şi ale Regulamentului (CE) nr. 1781/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 noiembrie 2006 cu privire la informaţiile privind plătitorul care însoţesc transferurile de fonduri (1);
(1)JOL 345, 8.12.2006, p. 1.
g)o descriere a structurii organizatorice a solicitantului, inclusiv, dacă este cazul, o descriere a posibilităţii de utilizare a agenţilor şi a sucursalelor, o descriere a acordurilor de externalizare, precum şi participarea sa la un sistem de plăţi naţional sau internaţional;
h)identitatea persoanelor care, direct sau indirect, deţin participaţii la capitalul solicitantului în sensul articolului 4 alineatul (11) din Directiva 2006/48/CE, precum şi mărimea participaţiilor efective şi dovada adecvării lor în ceea ce priveşte nevoia de a asigura administrarea corectă şi prudentă a unei instituţii de plată;
i)identitatea directorilor şi a persoanelor responsabile cu administrarea instituţiei de plată şi, dacă este cazul, a persoanelor responsabile pentru administrarea activităţilor legate de serviciile de plată ale instituţiei de plată, precum şi dovezi care să ateste faptul că acestea se bucură de o bună reputaţie şi deţin cunoştinţele şi experienţa adecvate pentru a presta servicii de plată, în conformitate cu dispoziţiile din statul membru de origine al instituţiei de plată;
j)dacă este cazul, identitatea auditorilor statutari sau ai firmelor de audit, astfel cum sunt definiţi în Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate (1);
(1)JOL 157, 9.6.2006, p. 87.
k)statutul juridic al solicitantului şi actul constitutiv;
l)adresa sediului principal al solicitantului.
În sensul, literelor (d), (e) şi (g), solicitantul furnizează o descriere a sistemului său de audit şi a dispoziţiilor organizatorice adoptate în vederea luării tuturor măsurilor rezonabile pentru a proteja interesele utilizatorilor şi pentru a asigura continuitatea şi fiabilitatea în efectuarea serviciilor de plată.
Art. 6: Capitalul iniţial
Statele membre cer instituţiilor de plată să deţină, în momentul autorizării, un capital iniţial, format din elementele enumerate la articolul 57 alineatul (1) literele (a) şi (b) din Directiva 2006/48/ CE, după cum urmează:
a)în cazul în care instituţia de plată prestează numai serviciul de plată menţionat la punctul 6 din anexă, capitalul său nu este în niciun moment inferior sumei de 20 000 EUR;
b)în cazul în care instituţia de plată prestează serviciul de plată enumerat la punctul 7 din anexă, capitalul său nu este în niciun moment inferior sumei de 50 000 EUR; şi
c)în cazul în care instituţia de plată furnizează oricare dintre serviciile de plată enumerate la punctele 1-5 din anexă, capitalul său nu este în niciun moment inferior sumei de 125 000 EUR.
Art. 7: Fondurile proprii
(1)Fondurile proprii ale instituţiei de plată, astfel cum sunt definite la articolele 57-61, 63, 64 şi 66 din Directiva 2006/48/CE, nu sunt inferioare sumei necesare în temeiul articolelor 6 şi 8 din prezenta directivă, oricare este mai mare.
(2)Statele membre iau măsurile necesare pentru a preveni folosirea multiplă a elementelor eligibile pentru calcularea fondurilor proprii în cazul în care instituţia de plată aparţine aceluiaşi grup ca o altă instituţie de plată, instituţie de credit, societate de investiţii, o societate de administrare a portofoliului sau o întreprindere de asigurări. Prezentul alineat se aplică, de asemenea, în cazul în care o instituţie de plată este de natură hibridă şi desfăşoară alte activităţi decât prestarea serviciilor de plată enumerate în anexă.
(3)În cazul în care se întrunesc condiţiile stabilite la articolul 69 din Directiva 2006/48/CE, statele membre sau autorităţile lor competente pot alege să nu aplice articolul 8 al prezentei directive instituţiilor de plată care participă la supravegherea pe o bază consolidată a instituţiei de credit mamă în conformitate cu Directiva 2006/48/CE.
Art. 8: Calculul fondurilor proprii
(1)Fără a aduce atingere cerinţelor privind capitalul iniţial stabilite la articolul 6, statele membre solicită instituţiilor de plată să deţină în orice moment fonduri proprii calculate în conformitate cu una dintre următoarele trei metode, astfel cum se stabileşte de către autorităţile competente, în conformitate cu legislaţia naţională:
A.Metoda A
Fondurile proprii ale instituţiilor de plată sunt cel puţin egale cu 10 % din cheltuielile sale de exploatare fixe din anul precedent. Autorităţile competente pot ajusta această cerinţă în caz de modificare semnificativă a activităţii instituţiei de plată în raport cu anul precedent. În cazul în care o instituţie de plată nu a înregistrat un an complet de activitate de la data calculului, cerinţa este ca fondurile proprii să fie cel puţin egale cu 10 % din cheltuielile sale de exploatare fixe corespunzătoare prevăzute în planul său de afaceri, cu excepţia cazului în care autorităţile competente solicită ajustarea acestui plan.
B.Metoda B
Fondurile proprii ale instituţiei de plată sunt cel puţin egale cu suma următoarelor elemente, înmulţite cu coeficientul k menţionat la alineatul (2), unde volumul plăţilor (VP) reprezintă o doisprezecime din valoarea totală a operaţiunilor de plată executate de instituţia de plată în anul precedent:
a)4,0 % din tranşa de VP până la 5 milioane EUR, plus
b)2,5 % din tranşa de VP peste 5 milioane EUR şi până la 10 milioane EUR,
plus
c)1 % din tranşa de VP peste 10 milioane EUR şi până la 100 milioane EUR,
plus
d)0,5 % din tranşa de VP peste 100 milioane EUR şi până la 250 milioane EUR,
plus
e)0,25 % din tranşa de VP peste 250 milioane EUR.
C.Metoda C
Fondurile proprii ale instituţiei de plată sunt cel puţin egale cu indicatorul aplicabil definit la litera (a), înmulţit cu factorul de multiplicare menţionat la litera (b) de mai jos şi la care se aplică coeficientul k menţionat la alineatul (2) de mai jos.
a)Indicatorul aplicabil este suma următoarelor elemente:
- venituri din dobânzi;
- cheltuieli cu dobânzi;
- comisioane şi taxe percepute; şi
- alte venituri din exploatare.
Fiecare element este adăugat sumei cu semnul său, pozitiv sau negativ. Venitul din produsele excepţionale sau neobişnuite nu poate fi folosit la calcularea indicatorului aplicabil. Cheltuielile legate de externalizarea serviciilor prestate de terţi pot micşora indicatorul aplicabil dacă acestea sunt angajate de o întreprindere care face obiectul unei supravegheri în conformitate cu prezenta directivă. Indicatorul aplicabil este calculat pe baza observării anuale efectuate la sfârşitul exerciţiului financiar anterior. Indicatorul aplicabil este calculat pe baza exerciţiului financiar anterior. Cu toate acestea, fondurile proprii calculate pe baza metodei C nu trebuie să fie inferioare sumei de 80 % din media celor trei exerciţii financiare anterioare pentru indicatorul aplicabil. Când nu sunt disponibile cifre auditate, se pot folosi estimări.
b)Factorul de multiplicare este de:
(i)10 % din tranşa indicatorului aplicabil până la 2,5 milioane EUR;
(ii)8 % din tranşa indicatorului aplicabil cuprinsă între 2,5 milioane EUR şi 5 milioane EUR;
(iii)6 % din tranşa indicatorului aplicabil cuprinsă între 5 milioane EUR şi 25 milioane EUR;
(iv)3 % din tranşa indicatorului aplicabil cuprinsă între 25 milioane EUR şi 50 milioane EUR;
(v)1,5 % pentru tranşa indicatorului aplicabil care depăşeşte 50 milioane EUR.
(2)Coeficientul k urmând a fi folosit în cazul metodelor B şi C este următorul:
a)0,5 în cazul în care instituţia de plată prestează numai serviciul de plată enumerat la punctul 6 din anexă;
b)0,8 în cazul în care instituţia de plată prestează serviciul de plată enumerat la punctul 7 din anexă;
c)1 în cazul în care instituţia de plată prestează oricare dintre serviciile de plată enumerate la punctele 1-5 din anexă.
(3)Autorităţile competente pot, pe baza evaluării procesului de gestionare a riscului, a bazei de date privind riscurile de pierderi şi a mecanismelor de control ale instituţiei de plată, să solicite instituţiei de plată să deţină o sumă de fonduri proprii cu până la 20 % mai mare decât cea care ar rezulta din aplicarea metodei folosite în conformitate cu alineatul (1), sau să permită instituţiei de plată să deţină o sumă de fonduri proprii cu până la 20 % mai mică decât cea care ar rezulta din aplicarea metodei folosite în conformitate cu alineatul (1).
Art. 9: Cerinţe în materie de protejare a fondurilor
(1)Statele membre sau autorităţile competente impun cerinţa ca o instituţie de plată care prestează oricare dintre serviciile de plată enumerate în anexă şi care desfăşoară în acelaşi timp alte activităţi comerciale menţionate la articolul 16 alineatul (1) litera (c) să protejeze fondurile primite de la utilizatorii serviciilor de plată sau prin intermediul unui alt prestator de servicii de plată pentru executarea unor operaţiuni de plată, după cum urmează:
Fie:
a)aceste fonduri nu sunt niciodată amestecate cu fondurile vreunei persoane fizice sau juridice alta decât utilizatorul serviciilor de plată în numele căruia sunt deţinute fondurile şi, în cazul în care acestea sunt încă deţinute de instituţia de plată şi nu sunt încă remise beneficiarului plăţii şi nici transferate unui alt prestator de servicii de plată înainte de terminarea zilei lucrătoare care urmează zilei în care au fost primite, acestea sunt depuse într-un cont separat într-o instituţie de credit sau sunt investite în active sigure, lichide şi cu risc scăzut, astfel cum sunt definite de autorităţile competente ale statului membru de origine; şi
b)aceste fonduri sunt exceptate, în conformitate cu dreptul naţional şi în interesul utilizatorilor serviciilor de plată, de la posibilitatea de urmărire pentru satisfacerea creanţelor altor creditori ai instituţiei de plată, în special în caz de insolvenţă a acesteia;
fie
c)sunt acoperite de o poliţă de asigurare sau de o altă garanţie comparabilă din partea unei societăţi de asigurări sau a unei instituţii de credit, care nu aparţine aceluiaşi grup cu cel din care face parte instituţia de plată respectivă, pentru o sumă echivalentă cu cea care ar fi fost separată în absenţa unei poliţe de asigurare sau a unei alte garanţii comparabile, plătibilă în cazul în care instituţia de plată nu poate să facă faţă obligaţiilor sale financiare.
(2)În cazul în care o instituţie de plată este obligată să protejeze fondurile în conformitate cu alineatul (1) şi în care o parte din respectivele fonduri urmează să fie folosită pentru operaţiuni de plată viitoare, restul fondurilor urmând să fie folosite pentru alte servicii decât cele de plată, partea de fonduri care urmează a fi folosită pentru viitoarele operaţiuni de plată se supune cerinţelor de la alineatul (1). În cazul în care această parte este variabilă sau nu este cunoscută în avans, statele membre pot permite instituţiilor de plată să aplice prezentul alineat pe baza unei părţi reprezentative care se estimează că va fi folosită pentru serviciile de plată, cu condiţia ca această parte reprezentativă să poată fi estimată în mod rezonabil, pe baza datelor istorice, de o manieră satisfăcătoare pentru autorităţile competente.
(3)Statele membre sau autorităţile competente pot cere ca instituţiile de plată care nu desfăşoară alte activităţi menţionate la articolul 16 alineatul (1) litera (c) să respecte, de asemenea, cerinţele în materie de protejare a fondurilor în temeiul alineatului (1) din prezentul articol.
(4)Statele membre sau autorităţile competente pot, de asemenea, limita acest tip de cerinţe în materie de protejare a fondurilor la fondurile acelor utilizatori ai serviciilor de plată ale căror fonduri depăşesc individual un prag de 600 EUR.
Art. 10: Acordarea autorizaţiei
(1)Statele membre solicită întreprinderilor, altele decât cele menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (a)-(c), (e) şi (f) şi altele decât persoanele fizice sau juridice care beneficiază de o derogare în temeiul articolului 26, care intenţionează să presteze servicii de plată, să obţină o autorizaţie în calitate de instituţie de plată înainte de a începe să presteze servicii de plată. Autorizaţia se acordă doar unei persoane juridice stabilite într-un stat membru.
(2)Se acordă o autorizaţie dacă informaţiile şi documentele care însoţesc cererea respectă toate cerinţele prevăzute la articolul 5 şi dacă, după examinarea dosarului, autorităţile competente îşi dau avizul favorabil. Înainte de acordarea unei autorizaţii, autorităţile competente pot consulta, în cazurile justificate, banca centrală naţională sau alte autorităţi publice competente.
(3)O instituţie de plată care are un sediu social, în conformitate cu legislaţia naţională din statul său membru de origine, trebuie să aibă sediul central în acelaşi stat membru în care se află sediul său social.
(4)Autorităţile competente acordă o autorizaţie doar dacă, ţinând seama de nevoia de a garanta gestionarea corectă şi prudentă a instituţiei de plată, instituţia de plată are sisteme de conducere solide pentru activitatea sa de prestare de servicii de plată, care să includă o structură organizatorică clară, cu o împărţire a responsabilităţilor bine definită, transparentă şi coerentă, cu proceduri eficiente de identificare, gestionare, monitorizare şi raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă, precum şi mecanisme de control intern adecvate, inclusiv proceduri administrative şi contabile corecte; aceste sisteme, structuri, proceduri şi mecanisme sunt exhaustive şi proporţionale cu natura, scara şi complexitatea serviciilor de plată prestate de instituţia de plată.
(5)În cazul în care o instituţie de plată prestează oricare dintre serviciile de plată enumerate în anexă şi desfăşoară în paralel alte activităţi comerciale, autorităţile competente pot cere constituirea unei entităţi separate pentru serviciile de plată în cazul în care celelalte activităţi comerciale aduc atingere sau ar putea să aducă atingere fie solidităţii financiare a instituţiei de plată, fie capacităţii autorităţilor competente de a controla dacă instituţia de plată respectă toate obligaţiile impuse de prezenta directivă.
(6)Autorităţile competente refuză acordarea unei autorizaţii în cazul în care, ţinând seama de necesitatea de a garanta gestionarea corectă şi prudentă a unei instituţii de plată, nu sunt convinse că acţionarii sau asociaţii care deţin o participaţie calificată au calităţile necesare.
(7)În situaţia în care există legături strânse între instituţiile de plată şi orice alte persoane fizice sau juridice, în sensul articolului 4 alineatul (46) din Directiva 2006/48/CE, autorităţile competente acordă o autorizaţie numai dacă legăturile respective nu împiedică exercitarea efectivă a funcţiilor lor de supraveghere.
(8)Autorităţile competente acordă o autorizaţie doar dacă actele cu putere de lege şi actele administrative ale unei ţări terţe care reglementează una sau mai multe persoane fizice sau juridice cu care instituţia de plată are legături strânse, sau dificultăţile legate de aplicarea acestor acte cu putere de lege şi acte administrative, nu împiedică exercitarea efectivă a funcţiilor lor de supraveghere.
(9)O autorizaţie este valabilă în toate statele membre şi permite instituţiei de plată respective să presteze servicii de plată în întreaga Comunitate, în virtutea libertăţii de a presta servicii sau a libertăţii de stabilire, cu condiţia ca acest tip de servicii să fie acoperite de autorizaţie.
Art. 11: Comunicarea deciziei
În termen de trei luni de la data primirii unei cereri sau, dacă aceasta este incompletă, de la data primirii tuturor informaţiilor necesare pentru luarea unei decizii, autorităţile competente informează solicitantul cu privire la acordarea sau refuzarea acordării autorizaţiei. În cazul în care se refuză acordarea autorizaţiei, se precizează motivele refuzului.
Art. 12: Retragerea autorizaţiei
(1)Autorităţile competente pot retrage o autorizaţie acordată unei instituţii de plată doar în cazul în care instituţia:
a)nu foloseşte autorizaţia în termen de 12 luni, renunţă în mod expres la autorizaţie sau încetează să mai exercite o activitate pe o perioadă mai mare de şase luni, în cazul în care statul membru respectiv nu prevede că în astfel de situaţii autorizaţia îşi pierde valabilitatea;
b)a obţinut autorizaţia prin declaraţii false sau prin alte mijloace nelegitime;
c)nu mai îndeplineşte condiţiile de acordare a autorizaţiei;
d)ar constitui o ameninţare la adresa stabilităţii sistemului de plăţi dacă ar continua activitatea sa de prestare de servicii de plată; sau
e)se încadrează într-una dintre situaţiile pentru care legislaţia naţională prevede retragerea unei autorizaţii.
(2)Orice retragere a unei autorizaţii trebuie motivată, iar motivele trebuie comunicate în consecinţă părţilor implicate.
(3)Retragerea unei autorizaţii se face publică.
Art. 13: Înregistrarea
Statele membre constituie un registru public al instituţiilor de plată autorizate şi al agenţilor şi sucursalelor acestora, precum şi al persoanelor fizice şi juridice, inclusiv agenţii şi sucursalele acestora, care beneficiază de o derogare în conformitate cu articolul 26, precum şi al instituţiilor menţionate la articolul 2 alineatul (3), în măsura în care acestea au dreptul de a presta servicii de plată în conformitate cu legislaţia naţională. Acestea sunt înregistrate în registrul statului membru de origine.
Acest registru identifică serviciile de plată pentru care instituţia de plată deţine autorizaţie sau pentru care persoana fizică sau juridică a fost înregistrată. Instituţiile de plată autorizate figurează în registru pe o listă separată de lista persoanelor fizice sau juridice care au fost înscrise în registru în conformitate cu articolul 26. Registrul este public, este accesibil on-line şi este actualizat periodic.
Art. 14: Menţinerea autorizaţiei
În cazul în care apar schimbări care aduc atingere exactităţii informaţiilor sau a documentelor însoţitoare furnizate în conformitate cu articolul 5, instituţia de plată informează în consecinţă, fără întârziere, autorităţile competente ale statului său membru de origine.
Art. 15: Contabilitatea şi auditul statutar
(1)Directiva 78/660/CEE şi, dacă este cazul, Directivele 83/349/CEE şi 86/635/CEE şi Regulamentul (CE) nr. 1606/ 2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate (1) se aplică mutatis mutandis instituţiilor de plată.
(1)JO L 243, 11.9.2002, p. 1.
(2)Cu excepţia unei derogări acordate în temeiul Directivei 78/660/CEE şi, dacă este cazul, al Directivelor 83/349/CEE şi 86/635/CEE, conturile anuale şi conturile consolidate ale instituţiilor de plată sunt verificate de auditori statutari sau de firme de audit în sensul Directivei 2006/43/CE.
(3)Pentru scopuri legate de supraveghere, statele membre impun cerinţa ca instituţiile de plată să furnizeze informaţii contabile separate pentru serviciile de plată enumerate în anexă şi pentru activităţile vizate la articolul 16 alineatul (1), care fac obiectul unui raport de audit. Acest raport este pregătit, dacă este cazul, de auditorii statutari sau de o firmă de audit.
(4)Obligaţiile definite la articolul 53 din Directiva 2006/48/CE se aplică mutatis mutandis auditorilor statutari sau firmelor de audit ale instituţiilor de plată în ceea ce priveşte serviciile de plată.
Art. 16: Activităţi
(1)Pe lângă prestarea de servicii de plată enumerate în anexă, instituţiile de plată sunt abilitate să desfăşoare următoarele activităţi:
a)prestarea de servicii auxiliare operaţionale şi conexe în sensul strict al cuvântului, cum ar fi asigurarea executării operaţiunilor de plată, a serviciilor de schimb valutar, a activităţilor de păstrare în custodie, precum şi a stocării şi procesării datelor;
b)exploatarea sistemelor de plăţi, fără a aduce atingere articolului 28;
c)activităţi comerciale altele decât prestarea de servicii de plată, având în vedere dreptul comunitar şi naţional aplicabil.
(2)Când instituţiile de plată prestează unul sau mai multe dintre serviciile de plată enumerate în anexă, acestea pot deţine doar conturi de plăţi folosite exclusiv pentru operaţiunile de plată. Orice fonduri primite de instituţiile de plată de la utilizatorii serviciilor de plată în vederea prestării de servicii de plată nu reprezintă un depozit sau alte fonduri rambursabile în sensul articolului 5 din Directiva 2006/48/CE şi nici monedă electronică în sensul articolului 1 alineatul (3) din Directiva 2000/46/CE.
(3)Instituţiile de plată pot acorda credite legate de serviciile de plată menţionate la punctul 4, 5 sau 7 din anexă doar dacă se întrunesc următoarele condiţii:
a)creditul are un caracter accesoriu şi este acordat exclusiv în legătură cu executarea unei operaţiuni de plată;
b)fără a aduce atingere normelor de drept intern privind acordarea de credit prin cărţi de credit, creditul acordat în legătură cu o plată şi executat în conformitate cu articolul 10 alineatul (9) şi cu articolul 25 este rambursat într-o perioadă scurtă, care în nici un caz nu depăşeşte douăsprezece luni;
c)acest credit nu este acordat din fondurile primite sau deţinute în scopul executării unei operaţiuni de plată;
d)fondurile proprii ale instituţiei de plată sunt în orice moment, în opinia autorităţilor de supraveghere, corespunzătoare în raport cu valoarea totală a creditului acordat.
(4)Instituţiile de plată nu exercită activitatea de primire de depozite sau de alte fonduri rambursabile în sensul articolului 5 din Directiva 2006/48/CE.
(5)Prezenta directivă nu aduce atingere măsurilor naţionale de punere în aplicare a Directivei 87/102/CEE. De asemenea, prezenta directivă nu aduce atingere altor dispoziţii relevante ale legislaţiei comunitare şi naţionale în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a creditelor pentru consum, nearmonizate prin prezenta directivă, care sunt în conformitate cu legislaţia comunitară.
Art. 17: Recurgerea la agenţi, sucursale sau la entităţi către care se externalizează anumite activităţi
(1)Când o instituţie de plată intenţionează să presteze servicii de plată prin intermediul unui agent, aceasta comunică autorităţilor competente ale statului său membru de origine următoarele informaţii:
a)denumirea şi adresa agentului;
b)o descriere a mecanismelor de control intern care urmează să fie folosite de agenţi pentru a se conforma obligaţiilor în materie de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului în conformitate cu Directiva 2005/60/CE; şi
c)identitatea directorilor şi a persoanelor responsabile cu administrarea agentului care urmează să fie folosit pentru prestarea de servicii de plată şi dovezi care să ateste faptul că acestea sunt persoane potrivite şi onorabile.
(2)Când autorităţile competente primesc informaţiile în conformitate cu alineatul (1), acestea pot înscrie agentul în registrul prevăzut la articolul 13.
(3)În cazul în care consideră că informaţiile care le-au fost furnizate sunt incorecte, înainte de a înscrie agentul în registru, autorităţile competente pot lua măsuri suplimentare pentru verificarea informaţiilor.
(4)În cazul în care, după luarea măsurilor suplimentare pentru verificarea informaţiilor, autorităţile competente nu sunt convinse că informaţiile care le-au fost furnizate în conformitate cu alineatul (1) sunt corecte, acestea refuză să înscrie agentul în registrul prevăzut la articolul 13.
(5)În cazul în care instituţia de plată doreşte să presteze servicii de plată în alt stat membru prin angajarea unui agent, aceasta urmează procedurile prevăzute la articolul 25. În acest caz, înainte ca agentul să poată fi înregistrat în conformitate cu prezentul articol, autorităţile competente ale statului membru de origine informează autorităţile competente ale statului membru gazdă asupra intenţiei de a înregistra agentul şi ţin cont de avizul acestor autorităţi.
(6)În cazul în care autorităţile competente ale statului membru gazdă propus au motive întemeiate pentru a suspecta că, în legătură cu proiectul de angajare a agentului sau de constituire a sucursalei, au loc, au avut loc sau s-a încercat efectuarea unor activităţi de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului în sensul Directivei 2005/60/CE, sau că angajarea acestui agent sau constituirea acestei sucursale ar putea creşte riscul de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, acestea informează în consecinţă autorităţile competente ale statului membru de origine, care pot refuza înregistrarea agentului sau a sucursalei, sau pot anula înregistrarea agentului sau sucursalei dacă aceasta a fost deja efectuată.
(7)În cazul în care o instituţie de plată intenţionează să externalizeze funcţii operaţionale sau servicii de plată, aceasta informează în consecinţă autorităţile competente ale statului său membru de origine.
Externalizarea funcţiilor operaţionale importante nu trebuie realizată într-un mod care să dăuneze semnificativ calităţii controlului intern al instituţiei de plată şi care să împiedice autoritatea de supraveghere să controleze respectarea corespunzătoare a tuturor obligaţiilor stabilite în prezenta directivă.
În sensul celui de-al doilea paragraf, o funcţie operaţională este considerată importantă dacă apariţia unei anomalii sau a unei insuficienţe în activitatea sa ar aduce atingere în mod semnificativ capacităţii instituţiei de plată de a se conforma permanent condiţiilor de autorizare solicitate în conformitate cu prezentul titlu sau celorlalte obligaţii care îi revin în conformitate cu prezenta directivă, sau performanţelor sale financiare, sau solidităţii sau continuităţii serviciilor sale de plată. Statele membre garantează că, atunci când instituţiile de plată externalizează funcţii operaţionale importante, instituţia de plată respectă următoarele condiţii:
a)externalizarea nu conduce la delegarea responsabilităţii organelor de conducere ale instituţiei;
b)relaţia şi obligaţiile instituţiei de plată în raport cu utilizatorii serviciilor sale de plată în conformitate cu prezenta directivă nu se modifică;
c)condiţiile pe care instituţia de plată le respectă în conformitate cu prezentul titlu pentru a fi şi a rămâne autorizată nu sunt afectate; şi
d)niciuna dintre celelalte condiţii de care a depins autorizarea instituţiei de plată nu sunt eliminate sau modificate.
(8)Instituţiile de plată se asigură că agenţii sau sucursalele care acţionează în numele lor informează utilizatorii serviciilor de plată în consecinţă.
Art. 18: Răspundere
(1)Statele membre se asigură că, în cazul în care instituţiile de plată deleagă unor terţi exercitarea funcţiilor operaţionale, instituţiile de plată respective iau măsuri rezonabile pentru a garanta respectarea cerinţelor prezentei directive.
(2)Statele membre solicită instituţiilor de plată să îşi asume în continuare răspunderea completă pentru toate actele salariaţilor lor şi ale tuturor agenţilor, sucursalelor sau entităţilor către care se externalizează activităţi.
Art. 19: Arhivarea
Statele membre impun instituţiilor de plată să păstreze toate înregistrările corespunzătoare în sensul prezentului titlu timp de cel puţin cinci ani, fără a aduce atingere Directivei 2005/60/CE sau altor dispoziţii relevante ale legislaţiei naţionale sau comunitare.
Art. 20: Desemnarea autorităţilor competente
(1)Statele membre desemnează în calitate de autorităţi competente responsabile pentru autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de plată şi însărcinate cu îndatoririle prevăzute în cadrul prezentului titlu fie autorităţi publice, fie organisme recunoscute de legislaţia naţională sau de autorităţile publice special abilitate în acest scop de legislaţia naţională, inclusiv de băncile centrale naţionale.
Autorităţile competente garantează independenţa faţă de organismele economice şi evită orice conflict de interese. Fără a aduce atingere primului paragraf, instituţiile de plată, instituţiile de credit, instituţiile emitente de monedă electronică sau instituţiile de cecuri poştale nu pot fi desemnate în calitate de autorităţi competente.
Statele membre informează Comisia în această privinţă.
(2)Statele membre se asigură că autorităţile competente desemnate în conformitate cu alineatul (1) dispun de toate competenţele necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor.
(3)Statele membre care au pe teritoriul lor mai mult de o autoritate competentă pentru aspectele reglementate de prezentul titlu se asigură că autorităţile respective cooperează îndeaproape, astfel încât să îşi îndeplinească sarcinile în mod eficient. Acelaşi lucru este valabil în cazul în care autorităţile
competente pentru chestiunile reglementate în cadrul prezentului titlu nu sunt autorităţile competente responsabile pentru supravegherea instituţiilor de credit.
(4)Misiunile autorităţilor competente desemnate în conformitate cu alineatul (1) ţin de responsabilitatea autorităţilor competente ale statului membru de origine.
(5)Alineatul (1) nu implică faptul că autorităţile competente ar fi obligate să supravegheze activităţile comerciale ale instituţiei de plată, altele decât prestarea de servicii de plată enumerate în anexă, şi activităţile enumerare la articolul 16 alineatul (1) litera (a).
Art. 21: Supravegherea
(1)Statele membre se asigură că autorităţile competente efectuează controale proporţionale, adecvate şi adaptate riscurilor la care sunt expuse instituţiile de plată, în vederea verificării conformităţii continue cu prezentul titlu.
Pentru verificarea conformităţii cu prezentul titlu, autorităţile competente sunt abilitate să adopte următoarele măsuri, în special:
a)să solicite instituţiei de plată să furnizeze orice informaţie necesară pentru supravegherea respectării condiţiilor;
b)să efectueze inspecţii la faţa locului în cadrul instituţiei de plată, al oricărui agent sau sucursală care prestează servicii de plată sub răspunderea instituţiei de plată, sau în cadrul oricărei entităţi către care se externalizează servicii de plată;
c)să emită recomandări, orientări şi, dacă este cazul, dispoziţii administrative cu caracter obligatoriu; şi
d)să suspende sau să retragă autorizaţia în cazurile prevăzute la articolul 12.
(2)Fără a aduce atingere procedurilor de retragere a autorizaţiilor şi dispoziţiilor de drept penal, statele membre dispun ca autorităţile lor competente respective să poată aplica sau impune instituţiilor de plată sau celor care controlează efectiv activităţile instituţiilor de plată şi care încalcă actele cu putere de lege sau actele administrative privind supravegherea sau exercitarea activităţii lor de prestatori de servicii de plată, sancţiuni sau măsuri care să vizeze în mod specific încetarea încălcărilor constatate sau a cauzelor acestora.
(3)Fără a aduce atingere cerinţelor articolului 6, ale articolului 7 alineatele (1) şi (2) şi ale articolului 8, statele membre garantează că autorităţile competente sunt abilitate să ia măsurile descrise la alineatul (1) din prezentul articol pentru a asigura un capital suficient pentru serviciile de plată, în special în cazurile în care activităţile, altele decât serviciile de plată ale instituţiei de plată, aduc atingere sau ar putea să aducă atingere solidităţii financiare a instituţiei de plată.
Art. 22: Secretul profesional
(1)Statele membre se asigură că toate persoanele care lucrează sau au lucrat pentru autorităţile competente, precum şi experţii care acţionează în numele autorităţilor competente, sunt obligaţi să respecte secretul profesional, fără a aduce atingere situaţiilor prevăzute de dreptul penal.
(2)În cadrul schimbului de informaţii prevăzut la articolul 24, respectarea secretului profesional se aplică cu stricteţe, pentru a garanta protecţia drepturilor persoanelor fizice şi ale întreprinderilor.
(3)Statele membre pot aplica prezentul articol ţinând seama, mutatis mutandis, de articolele 44-52 din Directiva 2006/48/CE.
Art. 23: Dreptul de a acţiona în instanţă
(1)Statele membre se asigură că deciziile luate de autorităţile competente în privinţa unei instituţii de plată, în temeiul actelor cu putere de lege şi actelor administrative adoptate în conformitate cu prezenta directivă, pot fi atacate în instanţă.
(2)Alineatul (1) se aplică, de asemenea, în cazul abţinerii de a acţiona.
Art. 24: Schimbul de informaţii
(1)Autorităţile competente ale diverselor state membre cooperează între ele şi, dacă este cazul, cu Banca Centrală Europeană şi cu băncile centrale naţionale ale statelor membre şi cu alte autorităţi competente relevante desemnate în cadrul legislaţiei comunitare sau naţionale aplicabile prestatorilor de servicii de plată.
(2)În plus, statele membre autorizează schimburile de informaţii între autorităţile lor competente şi:
a)autorităţile competente din alte state membre responsabile cu autorizarea şi supravegherea instituţiilor de plată;
b)Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale ale statelor membre, în calitate de autorităţi monetare şi de supraveghere şi, dacă este cazul, alte autorităţi publice responsabile cu supravegherea sistemelor de plăţi şi de decontare;
c)alte autorităţi competente desemnate în conformitate cu prezenta directivă, cu Directiva 95/46/CE, cu Directiva 2005/60/CE şi cu alte norme comunitare aplicabile prestatorilor de servicii de plată, cum ar fi legislaţia aplicabilă protecţiei persoanelor în domeniul procesării datelor cu caracter personal, precum şi al spălării banilor şi al finanţării terorismului.
Art. 25: Exercitarea dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii
(1)Orice instituţie de plată autorizată care doreşte să presteze servicii de plată pentru prima dată într-un alt stat membru decât statul său membru de origine, în virtutea dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, informează autorităţile competente ale statului său membru de origine în acest sens.
În termen de o lună de la primirea acestei informări, autorităţile competente din statul membru de origine informează autorităţile competente ale statului membru gazdă cu privire la numele şi adresa instituţiei de plată, la numele persoanelor responsabile pentru conducerea sucursalei, structura sa organizatorică şi la tipul serviciilor de plată pe care intenţionează să le presteze pe teritoriul statului membru gazdă.
(2)Pentru a efectua controale şi pentru a adopta măsurile necesare prevăzute la articolul 21 cu privire la un agent, o sucursală sau o entitate către care se externalizează activităţi ale unei instituţii de plată situată pe teritoriul altui stat membru, autorităţile competente din statul membru de origine cooperează cu autorităţile competente ale statului membru gazdă.
(3)În cadrul cooperării în conformitate cu alineatele (1) şi (2), autorităţile competente din statul membru de origine notifică autorităţile competente din statul membru gazdă ori de câte ori intenţionează să efectueze o inspecţie la faţa locului pe teritoriul acestuia din urmă.
Cu toate acestea, dacă doresc, autorităţile competente din statul membru de origine pot delega autorităţilor competente ale statul membru gazdă sarcina de a efectua inspecţii la faţa locului în cadrul instituţiei în cauză.
(4)Autorităţile competente îşi comunică reciproc toate informaţiile esenţiale şi/sau relevante, în special în cazul în care se constată sau se suspectează că un agent, o sucursală sau o entitate către care se externalizează activităţi încalcă normele. În această privinţă, autorităţile competente comunică, la cerere, toate informaţiile relevante şi, din proprie iniţiativă, toate informaţiile esenţiale.
(5)Alineatele (1)-(4) nu aduc atingere obligaţiei autorităţilor competente prevăzute în Directiva 2005/60/CE şi în Regulamentul (CE) nr. 1781/2006, în special la articolul 37 alineatul (1) din Directiva 2005/60/CE şi la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1781/2006, de a supraveghea sau de a controla respectarea cerinţelor stabilite în aceste instrumente.
Art. 26: Condiţii
(1)Fără a aduce atingere articolului 13, statele membre pot deroga sau pot acorda posibilitatea autorităţilor lor competente să deroge, integral sau parţial, de la aplicarea procedurii şi condiţiilor prevăzute la secţiunile 1-3, cu excepţia articolelor 20, 22, 23 şi 24 şi pot permite sau pot acorda posibilitatea autorităţilor lor competente să autorizeze înscrierea persoanelor fizice sau juridice în registrul prevăzut la articolul 13, în cazul în care:
a)valoarea totală medie pentru cele douăsprezece luni precedente a operaţiunilor de plată executate de persoana în cauză, inclusiv de orice agent pentru care are răspundere deplină, nu depăşeşte suma de 3 milioane EUR pe lună. Acest criteriu este evaluat în raport cu valoarea totală a operaţiunilor de plată prevăzută în planul său de afaceri, cu excepţia cazului în care autorităţile competente cer modificarea planului respectiv; şi
b)niciuna dintre persoanele fizice responsabile pentru gestionarea sau funcţionarea unităţii comerciale nu a fost condamnată pentru delicte legate de operaţiuni de spălare de bani, de finanţare a terorismului sau de alte infracţiuni financiare.
(2)Orice persoană fizică sau juridică înregistrată în conformitate cu alineatul (1) trebuie să aibă sediul central sau reşedinţa în statul membru în care îşi desfăşoară în fapt activitatea.
(3)Persoanele menţionate la alineatul (1) sunt considerate instituţii de plată; cu toate acestea, articolul 10 alineatul (9) şi articolul 25 nu li se aplică.
(4)De asemenea, statele membre pot dispune ca orice persoană fizică sau juridică înregistrată în conformitate cu alineatul (1) să poată desfăşura doar anumite activităţi enumerate la articolul 16.
(5)Persoanele menţionate la alineatul (1) notifică autorităţile competente cu privire la orice modificare a situaţiei lor care prezintă relevanţă pentru condiţia enunţată la acel alineat. Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta că, în cazurile în care condiţiile prevăzute la alineatele (1), (2) şi (4) din prezentul articol nu mai sunt întrunite, persoanele în cauză să ceară autorizarea în termen de 30 de zile calendaristice în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10.
(6)Prezentul articol nu se aplică în ceea ce priveşte dispoziţiile Directivei 2005/60/CE sau dispoziţiile naţionale privind lupta împotriva spălării banilor.
Art. 27: Notificarea şi informarea
În cazul în care un stat membru recurge la derogarea prevăzută la articolul 26, acesta înştiinţează Comisia în acest sens până cel târziu la 1 noiembrie 2009 şi o informează cu privire la orice modificări ulterioare. În plus, statul membru informează Comisia cu privire la numărul persoanelor fizice şi juridice în cauză şi cu privire la valoarea anuală a operaţiunilor de plată executate, la data de 31 decembrie a fiecărui an calendaristic, astfel cum se prevede la articolul 26 alineatul (1) litera (a).