Partea 2 - Dispoziţii generale - Norma din 2002 generală de protecţie a muncii
M.Of. 880
În vigoare Versiune de la: 17 Mai 2007
PARTEA 2:
TITLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Normele generale de protecţie a muncii cuprind principii generale de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale precum şi direcţiile generale de aplicare a acestora. Acestea au ca scop eliminarea sau diminuarea factorilor de risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională existenţi în sistemul de muncă, proprii fiecărei componente a acestuia (executant - sarcină de muncă - mijloace de producţie - mediu de muncă), informarea, consultarea şi participarea angajaţilor şi a reprezentanţilor acestora.
(2)Prevederile Normelor generale de protecţie a muncii, atât cele referitoare la securitatea în muncă, cât şi cele referitoare la sănătatea în muncă, constituie cadrul general pentru elaborarea normelor specifice şi a instrucţiunilor proprii de securitate a muncii.
Art. 2
(1)Prezentele norme se aplică în toate sectoarele de activitate de pe teritoriul României, atât publice cât şi private (industriale, agricole, comerciale, administrative, de servicii, educaţionale, culturale, de recreere etc.).
(2)Normele generale de protecţie a muncii se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, române sau străine, ce desfăşoară activităţi pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege, atât în calitate de angajator, cât şi în calitate de angajat, precum şi ucenicilor, elevilor şi studenţilor în perioada efectuării practicii profesionale, cu excepţia celor care au drept obiect activităţi casnice.
Art. 3
Pentru activităţile care folosesc surse de radiaţii nucleare, precum şi pentru activităţile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, vor fi respectate Normele de radioprotecţie şi, respectiv, Normele generale de prevenire şi stingere a incendiilor.
Art. 4
Normele generale de protecţie a muncii se revizuiesc periodic şi se modifică de câte ori este necesar, ca urmare a modificărilor de natură legislativă şi datorate progresului tehnic.
Art. 5
(1)Prevederile prezentelor norme se detaliază pe activităţi sau grupe de activităţi distincte, în cadrul normelor specifice de securitate a muncii şi al instrucţiunilor proprii de securitate a muncii.
(2)Normele specifice de securitate a muncii se emit de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi au aplicabilitate naţională.
(3)Elaboratorul, conţinutul-cadru, termenele şi metodologia de elaborare a normelor specifice de securitate a muncii se stabilesc de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
(4)Angajatorul are obligaţia de a elabora instrucţiuni proprii de securitate a muncii, care au ca scop detalierea şi particularizarea prevederilor din normele generale, specifice, a standardelor şi a altor reglementări în domeniu, în funcţie de particularităţile proceselor de muncă.
(5)Standardele de securitate a muncii se elaborează în Comitetele Tehnice de Standardizare, a căror activitate este coordonată de Asociaţia de Standardizare din România.
Art. 6
Normele specifice şi standardele de securitate a muncii, ca şi instrucţiunile proprii de securitate a muncii se revizuiesc periodic, în concordanţă cu modificările de natură legislativă şi progresului tehnic etc., survenite la nivel naţional, la nivelul angajatorilor sau la nivelul proceselor de muncă.
TITLUL II:Organizarea protecţiei muncii la nivelul angajatorilor
CAPITOLUL I:Obligaţiile angajatorului privind securitatea şi sănătatea în muncă
Art. 7
Angajatorul trebuie să elaboreze şi să facă cunoscută angajaţilor săi politica proprie de prevenire a accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, care se va orienta către activităţile menite să îmbunătăţească securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv spre implementarea unui sistem de management al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Art. 8
Sistemul de management al securităţii şi sănătăţii în muncă este parte componentă a sistemului general de management.
Art. 9
Sistemul de management al securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să conţină:
a)căi şi modalităţi de comunicare strict reglementate şi eficiente;
b)instrumente pentru control şi evaluare:
- analiza iniţială;
- evaluarea şi controlul riscului;
- auditul;
- analiza efectuată de conducere;
c)principiul îmbunătăţirii continue a performanţei;
d)abordarea problematicii specifice cu instrumente similare (compatibile) cu cele ale managementului general.
Art. 10
Implementarea sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie finalizată în termen de 10 ani de la emiterea prezentelor norme, de către angajatorii care au în structură compartiment de protecţie a muncii.
Art. 11
Angajatorul are următoarele obligaţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
1.a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, echipamentelor tehnice, precum şi la elaborarea tehnologiilor de fabricaţie şi exploatare, soluţii conforme normelor de protecţie a muncii, standardelor de securitate a muncii şi reglementărilor specifice, prin a căror aplicare să fie eliminate sau reduse la minimum riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională a angajaţilor;
2.b) să asigure evaluarea riscurilor pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor în vederea stabilirii măsurilor de prevenire, incluzând alegerea echipamentului tehnic, a substanţelor chimice şi a preparatelor utilizate, amenajarea locurilor de muncă etc.; angajatorul trebuie să dispună evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională pentru toate locurile de muncă, inclusiv pentru acele grupuri de angajaţi care sunt expuşi la riscuri particulare; în urma acestei evaluări, măsurile preventive şi metodele de lucru stabilite de către angajator trebuie să asigure o îmbunătăţire a nivelului de protecţie a angajaţilor şi să fie integrate în toate activităţile unităţii respective, la toate nivelurile ierarhice;
3.c) să asigure auditarea de securitate şi sănătate în muncă a unităţii, cu ajutorul instituţiilor abilitate;
4.d) să solicite autorizarea funcţionării unităţii din punctul de vedere al protecţiei muncii, să menţină condiţiile de lucru pentru care s-a obţinut autorizaţia şi să ceară revizuirea acesteia în cazul modificării condiţiilor iniţiale pentru care a fost emisă;
5.e) să stabilească măsurile tehnice şi organizatorice de protecţie a muncii, corespunzător condiţiilor de muncă şi factorilor de risc evaluaţi la locurile de muncă, pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii angajaţilor;
6.f) să stabilească în fişa postului atribuţiile şi răspunderea angajaţilor şi a celorlalţi participanţi la procesul de muncă în domeniul protecţiei muncii, corespunzător funcţiilor exercitate;
7.g) să elaboreze instrucţiuni proprii de securitate a muncii, care să detalieze şi să particularizeze prezentele norme şi normele specifice de securitate a muncii, în raport cu activitatea care se desfăşoară;
8.h) să asigure şi să controleze, prin personal propriu sau prin personal extern abilitat, cunoaşterea şi aplicarea de către toţi angajaţii a măsurilor tehnice şi organizatorice stabilite, precum şi a prevederilor legale în domeniul protecţiei muncii;
9.i) să ia în considerare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă capacitatea angajaţilor de a executa sarcinile de muncă repartizate;
10.j) să asigure, pentru angajaţii având o relaţie de muncă cu durată determinată sau cu caracter interimar, acelaşi nivel de protecţie de care beneficiază ceilalţi angajaţi ai unităţii;
11.k) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi educării angajaţilor: afişe, filme, cărţi, broşuri, pliante, acte normative, manuale, teste, fişe tehnice de securitate etc.;
12.l) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării, asupra riscurilor la care aceasta va fi expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor tehnice şi organizatorice de prevenire necesare, inclusiv cele referitoare la primul ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor şi evacuarea personalului în caz de pericol iminent;
13.m) să asigure măsurile necesare pentru informarea angajatorilor din orice unitate exterioară, ai căror angajaţi lucrează în unitatea sa, referitor la riscurile pentru securitate şi sănătate la care aceştia din urmă pot fi expuşi, precum şi la măsurile de prevenire şi protecţie adoptate la nivel de unitate şi loc de muncă, inclusiv cele referitoare la primul ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor şi evacuarea în caz de urgenţă;
14.n) să se asigure că angajaţii din unităţi din exterior, care lucrează în unitatea sa, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile pentru securitatea şi sănătatea lor la care pot fi expuşi pe durata desfăşurării activităţii respective;
15.o) să asigure resurse pentru instruirea, testarea, formarea şi perfecţionarea personalului cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii;
16.p) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor conform reglementărilor în vigoare;
17.q) să angajeze numai persoane care, în urma controlului medical şi a verificării aptitudinilor psihoprofesionale, corespund sarcinilor de muncă pe care urmează să le execute;
18.r) să ia măsurile necesare informării compartimentului de protecţie a muncii despre angajaţii care au relaţii de muncă cu durată determinată sau cu caracter interimar, pentru ca aceştia să fie incluşi în programul de activitate care are ca scop asigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă;
19.s) să se asigure că sunt consultaţi angajaţii şi/sau reprezentanţii lor în problemele referitoare la măsurile şi consecinţele privind securitatea şi sănătatea în muncă la introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentului tehnic, îmbunătăţirea condiţiilor şi a mediului de muncă, la desemnarea persoanelor cu atribuţii specifice sau la angajarea, când este cazul, a instituţiilor specializate sau persoanelor juridice şi fizice abilitate pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, la desemnarea persoanelor cu atribuţii privind primul ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor, evacuarea angajaţilor, precum şi la modul de desfăşurare a activităţii de prevenire şi protecţie împotriva riscurilor profesionale, inclusiv a celei de instruire în domeniu;
20.t) să acorde reprezentanţilor angajaţilor cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă un timp adecvat, care va fi considerat timp de muncă, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi atribuţiile prevăzute în prezentele norme;
21.u) să ia măsuri corespunzătoare pentru ca numai angajaţii care au fost instruiţi adecvat să poată avea acces la locurile de muncă unde există riscuri pentru securitatea şi sănătatea acestora;
22.v) să asigure periodic sau ori de câte ori este cazul, verificarea încadrării nivelului noxelor în limitele admise, prin măsurători efectuate de către organisme abilitate sau laboratoare proprii abilitate;
23.w) să stabilească şi să ţină evidenţa locurilor de muncă cu pericol deosebit şi să identifice locurile de muncă unde pot apărea stări de pericol iminent;
24.x) să comunice, cerceteze, înregistreze, declare şi să ţină evidenţa accidentelor de muncă, a bolilor profesionale, a accidentelor tehnice şi a avariilor;
25.y) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în procesele tehnologice;
26.z) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă în timpul controlului sau al cercetării accidentelor de muncă;
27.aa) să asigure realizarea măsurilor stabilite de inspectorii de muncă, cu ocazia controalelor şi a cercetării accidentelor de muncă;
28.bb) să desemneze, din oficiu sau la solicitarea inspectorului de muncă, persoanele care participă la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor de muncă;
29.cc) să ia măsuri pentru a nu se modifica starea de fapt rezultată din producerea unui accident de muncă mortal sau colectiv, în afara cazurilor în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente sau avarii cu consecinţe grave, sau ar periclita viaţa accidentaţilor sau a altor angajaţi;
30.dd) să anunţe imediat producerea unor avarii tehnice, evenimente, accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale la inspectoratul teritorial de muncă şi organele de urmărire penală competente, potrivit legii;
31.ee) să asigure dotarea, întreţinerea, verificarea echipamentelor individuale de protecţie şi a echipamentelor individuale de lucru şi să nu permită desfăşurarea nici unei activităţi de către angajaţii săi fără utilizarea corectă de către aceştia a echipamentului din dotare;
32.ff) să acorde, la recomandarea medicului, materiale igienico-sanitare şi alimentaţie de protecţie;
33.gg) să asigure supravegherea medicală corespunzătoare a riscurilor pentru sănătate la care angajaţii sunt expuşi în timpul lucrului;
34.hh) să asigure întocmirea fişei de expunere la riscuri profesionale pentru fiecare angajat expus şi completarea acesteia de fiecare dată când se produc schimbări ale procesului de producţie;
35.ii) să întocmească evidenţa nominală a angajaţilor cu handicap şi a celor cu vârsta sub 18 ani.
CAPITOLUL II:Obligaţiile şi drepturile angajaţilor privind securitatea şi sănătatea în muncă
Art. 12
Angajaţii vor desfăşura activitatea în aşa fel încât să nu expună la pericole de accidentare sau îmbolnăvire profesională persoana proprie sau alţi angajaţi, în conformitate cu pregătirea şi instruirea în domeniul protecţiei muncii primită de la angajatorul său.
În acest scop angajaţii au următoarele obligaţii:
a)să-şi însuşească şi să respecte normele şi instrucţiunile de protecţie a muncii şi măsurile de aplicare a acestora;
b)să utilizeze corect echipamentele tehnice, substanţele periculoase şi celelalte mijloace de producţie;
c)să nu procedeze la deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de securitate ale echipamentelor tehnice şi ale clădirilor, precum şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d)să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă orice defecţiune tehnică sau altă situaţie care constituie un pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională;
e)să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă în cel mai scurt timp posibil accidentele de muncă suferite de persoana proprie sau de alţi angajaţi;
f)să oprească lucrul la apariţia unui pericol iminent de producere a unui accident şi să informeze de îndată conducătorul locului de muncă;
g)să refuze întemeiat executarea unei sarcini de muncă dacă aceasta ar pune în pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională persoana sa sau a celorlalţi participanţi la procesul de producţie;
h)să utilizeze echipamentul individual de protecţie din dotare, corespunzător scopului pentru care a fost acordat;
i)să coopereze cu angajatorul şi/sau cu angajaţii cu atribuţii specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, atâta timp cât este necesar, pentru a da angajatorului posibilitatea să se asigure că toate condiţiile de muncă sunt corespunzătoare şi nu prezintă riscuri pentru securitate şi sănătate la locul său de muncă;
j)să coopereze cu angajatorul şi/sau cu angajaţii cu atribuţii specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, atâta timp cât este necesar, pentru realizarea oricărei sarcini sau cerinţe impuse de autoritatea competentă pentru prevenirea accidentelor şi bolilor profesionale;
k)să dea relaţii din proprie iniţiativă sau la solicitarea organelor de control şi de cercetare în domeniul protecţiei muncii.
Art. 13
Angajaţii nu pot fi implicaţi în nici o situaţie în costurile financiare ale măsurilor de prevenire referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.
Art. 14
(1)Angajaţii şi reprezentanţii lor în domeniu au dreptul să ceară angajatorului să ia măsurile cele mai potrivite şi au dreptul să prezinte acestuia propunerile lor de măsuri pentru eliminarea sau reducerea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
(2)Angajaţii şi reprezentanţii acestora cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot fi supuşi unor prejudicii din cauza activităţii desfăşurate în scopul prevenirii accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale.
Art. 15
Angajatul care, în caz de pericol iminent, părăseşte locul de muncă, nu trebuie să fie supus la nici un prejudiciu din partea angajatorului şi trebuie să fie protejat împotriva oricăror consecinţe defavorabile şi injuste. Fac excepţie cazurile unor acţiuni nejustificate sau ale unor neglijenţe grave ale angajatului.
Art. 16
(1)În caz de pericol iminent, angajatul poate lua, în lipsa şefului ierarhic superior, măsurile care se impun pentru protejarea propriei persoane sau a altor angajaţi.
(2)Angajatorul se va asigura din timp că angajaţii sunt apţi, în situaţia precizată la alineatul precedent, să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi mijloacele tehnice de care dispun.
Art. 17
(1)Reprezentanţii angajaţilor cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă vor beneficia de timpul necesar exercitării atribuţiilor specifice. Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de muncă.
(2)Reprezentanţii angajaţilor cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă au dreptul la o instruire corespunzătoare; instruirea, formarea şi perfecţionarea lor se realizează în timpul programului de lucru şi pe cheltuiala unităţii, fie în cadrul acesteia, fie în unităţi exterioare.
Art. 18
Angajatorul va lua măsurile necesare pentru ca angajaţii cu atribuţii specifice privind protecţia muncii, ca şi reprezentanţii angajaţilor pe probleme de securitate şi sănătate în muncă:
a)să fie informaţi referitor la riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională, la măsurile de prevenire şi de protecţie corespunzătoare, inclusiv la cele privind primul ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor şi evacuarea personalului;
b)să aibă acces la evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi la măsurile de protecţie stabilite, la evidenţele privind accidentele de muncă şi bolile profesionale, la dosarele de cercetare a accidentelor;
c)să fie informaţi cu privire la existenţa instituţiilor şi organizaţiilor de profil la nivel naţional şi local.
Art. 19
a)Angajaţii şi/sau reprezentanţii lor cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă pot să apeleze la autorităţile competente şi să semnaleze observaţiile lor în timpul inspecţiilor pe probleme de securitate şi sănătate în muncă, în cazul în care consideră că măsurile luate şi mijloacele asigurate de angajator sunt neadecvate scopului prevenirii accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale.
b)În timpul controlului efectuat de către inspectorii de muncă, reprezentanţilor angajaţilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a supune atenţiei acestora observaţiile lor.
CAPITOLUL III:Principii şi criterii de organizare
Art. 20
La nivelul angajatorului se vor respecta următoarele principii de organizare a activităţii de protecţie a muncii:
a)obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea angajaţilor, în toate aspectele referitoare la muncă, revine angajatorului;
b)obligaţiile angajaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu vor afecta principiul responsabilităţii angajatorului;
c)în contextul responsabilităţii sale, angajatorul va lua măsurile necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii angajaţilor, respectiv prevenirea riscurilor de accidentare, informarea şi instruirea, precum şi realizarea cadrului organizatoric. Aceste măsuri vor fi periodic adaptate ţinând seama de schimbarea condiţiilor de muncă, în scopul de a îmbunătăţi situaţia existentă.
Art. 21
Angajatorul va implementa măsurile de asigurare a securităţii şi sănătăţii angajaţilor ţinând seama de următoarele principii generale de prevenire:
a)evitarea riscurilor;
b)evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c)combaterea riscurilor la sursă;
d)adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă, alegerea echipamentului tehnic şi a metodelor de muncă, pentru a evita activităţile monotone şi cele desfăşurate într-o cadenţă predeterminată şi a reduce efectele lor asupra sănătăţii;
e)adaptarea la progresul tehnic;
f)înlocuirea pericolelor prin nonpericole sau pericole mai mici;
g)dezvoltarea unei politici de prevenire cuprinzătoare şi coerente, care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii şi a condiţiilor de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor de mediu;
h)prioritatea măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală;
i)prevederea de instrucţiuni corespunzătoare pentru angajaţi;
j)protejarea grupurilor expuse la riscuri de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Art. 22
În îndeplinirea obligaţiilor sale, angajatorul organizează, după caz, compartimentul de protecţie a muncii şi comitetul de securitate şi sănătate în muncă, acest lucru neabsolvindu-l de responsabilitate.
Art. 23
În situaţia în care un loc de muncă este utilizat în comun de mai multe unităţi, angajatorii acestora vor coopera în implementarea prevederilor privind securitatea şi sănătatea în muncă. Luând în considerare natura activităţilor, ei îşi vor coordona acţiunile de prevenire a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, se vor informa reciproc şi vor informa pe angajaţi şi reprezentanţii acestora privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Art. 24
(1)În situaţiile în care angajatorii nu-şi pot realiza sarcinile ce le revin din legea protecţiei muncii şi alte acte normative prin specialiştii proprii, vor solicita serviciile unor persoane juridice sau fizice abilitate pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii.
(2)Atunci când se îndeplinesc condiţiile de la alineatul precedent, angajatorul are obligaţia să asigure informarea instituţiilor sau a firmelor respective asupra factorilor cunoscuţi sau susceptibili de a afecta securitatea şi sănătatea angajaţilor, precum şi accesul la orice date referitoare la riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională, măsurile de prevenire şi protecţie adecvate, inclusiv cele referitoare la primul ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor şi evacuarea personalului.
Art. 25
În cazul în care angajatorul contractează servicii sau persoane specializate din exterior pentru realizarea activităţii de prevenire şi protecţie, acesta nu este exonerat de răspunderile ce îi revin în domeniu.
CAPITOLUL IV:Organizarea compartimentului de protecţie a muncii
SECŢIUNEA 1:Generalităţi
Art. 26
În vederea stabilirii structurii organizatorice a activităţii de protecţie a muncii se vor aplica criteriile generale de organizare optimă a unei activităţi, astfel încât să se evite suprapunerile în desemnarea competenţelor şi răspunderilor şi să se asigure o dimensionare adecvată a elementelor de structură.
Art. 27
La stabilirea structurii organizatorice a activităţii de protecţie a muncii se va ţine seama de:
a)volumul activităţilor desfăşurate (număr personal, volum producţie etc.);
b)riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională;
c)modul de organizare teritorială a activităţii.
Art. 28
Structura organizatorică a activităţii de protecţie a muncii se va stabili astfel:
a)la nivelul tuturor persoanelor juridice cu un număr de angajaţi mai mare de 50, se va organiza un compartiment de protecţie a muncii, subordonat direct angajatorului;
b)personalul cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii trebuie să urmeze cursuri de formare şi/sau perfecţionare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
c)compartimentul de protecţie a muncii cuprinde:
- serviciul de securitate a muncii;
- serviciul medical de medicină a muncii;
d)în cazul în care numărul de angajaţi la nivelul persoanelor juridice este mai mic de 50 (inclusiv), se vor desemna 1 - 2 persoane cu atribuţii şi în domeniul protecţiei muncii (specialişti în securitatea şi sănătatea în muncă);
e)în situaţia prevăzută la pct. d), dacă angajatorul este competent în domeniul protecţiei muncii, poate el însuşi să îşi asume atribuţiile pentru realizarea securităţii şi sănătăţii angajaţilor, fără a mai desemna alte persoane în acest scop.
Art. 29
Compartimentul de protecţie a muncii, respectiv angajaţii cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii trebuie să dispună de mijloace adecvate pentru desfăşurarea activităţii.
SECŢIUNEA 2:Organizarea serviciului de securitate a muncii
Art. 30
(1)Funcţia principală a serviciului de securitate a muncii va fi cea de fundamentare a deciziilor privind securitatea muncii. Serviciul de securitate a muncii are atribuţii specifice în realizarea acestor decizii.
(2)Numărul de angajaţi ai serviciului de securitate a muncii se va stabili în raport cu numărul total al personalului din unitatea/subunitatea pentru care s-a înfiinţat, riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi repartizarea teritorială a unităţii.
Art. 31
Atribuţiile personalului din cadrul serviciului de securitate a muncii sunt:
a)să asigure evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională la locurile de muncă, precum şi să reevalueze riscurile ori de câte ori sunt modificate condiţiile de muncă şi să propună măsurile de prevenire corespunzătoare, ce vor alcătui programul anual de protecţie a muncii; evaluarea riscurilor presupune identificarea factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi stabilirea nivelului de risc pe loc de muncă şi unitate;
b)să asigure auditarea securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul unităţii ori de câte ori sunt modificate condiţiile de muncă şi să stabilească nivelul de securitate; auditarea presupune analiza activităţii şi stabilirea gradului de conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare;
c)să controleze, pe baza programului de activitate, toate locurile de muncă, în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale;
d)să verifice periodic, dar nu la mai mult de un an, sau ori de câte ori este nevoie dacă noxele se încadrează în limitele de nocivitate admise pentru mediul de muncă, pe baza măsurătorilor efectuate de către organismele abilitate sau laboratoare proprii abilitate şi să propună măsuri tehnice şi organizatorice de reducere a acestora unde este cazul;
e)să participe şi să-şi dea avizul la angajarea personalului, respectiv la modul în care acesta corespunde cerinţelor de securitate;
f)să asigure instruirea şi informarea personalului în probleme de protecţie a muncii, atât prin cele trei forme de instructaje (introductiv general, la locul de muncă şi periodic), cât şi prin cursuri de perfecţionare;
g)să asigure evaluarea cunoştinţelor dobândite în procesul de instruire prin examene, teste, probe practice etc.;
h)să propună măsuri pentru formarea personalului cu responsabilităţi în domeniul protecţiei muncii, în funcţie de necesităţile concrete;
i)să organizeze propaganda de protecţie a muncii;
j)să elaboreze lista cu dotarea personalului cu echipamente individuale de protecţie şi de lucru, să participe la recepţia mijloacelor de protecţie colectivă şi a echipamentelor tehnice înainte de punerea lor în funcţiune;
k)să participe la cercetarea accidentelor de muncă şi să ţină evidenţa acestora;
l)să colaboreze cu serviciul medical pentru cunoaşterea la zi a situaţiei îmbolnăvirilor profesionale, efectuarea de controale comune la locurile de muncă pentru identificarea factorilor de risc de îmbolnăvire profesională şi propunerea măsurilor de securitate corespunzătoare;
m)să propună sancţiuni sau stimulente economice pentru modul în care se realizează programul de măsuri de protecţie a muncii;
n)să propună sancţiuni sau stimulente economice pentru modul în care se respectă cerinţele de securitate a muncii în organizarea şi desfăşurarea proceselor tehnologice la toate locurile de muncă;
o)să colaboreze cu serviciul medical în fundamentarea programului de măsuri de protecţie a muncii;
p)să colaboreze cu reprezentanţii angajaţilor cu atribuţii pentru securitatea şi sănătatea în muncă, cu persoanele juridice sau fizice abilitate angajate pentru a presta servicii în domeniu şi cu reprezentanţii sindicatelor pentru realizarea programelor privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă incluse în contractele colective.
SECŢIUNEA 3:Organizarea structurilor medicale de medicina muncii
Art. 32
Angajatorii din sectoarele public, privat şi cooperatist, inclusiv cu capital străin, sunt obligaţi să asigure supravegherea stării de sănătate a tuturor angajaţilor prin servicii medicale de medicina muncii.
Art. 33
(1)Structurile medicale de medicina muncii funcţionează potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei, activitatea acestora având un caracter predominant preventiv.
(2)Structurile medicale de medicina muncii au următoarele atribuţii:
a)să participe la evaluarea riscurilor privind îmbolnăvirilor profesionale;
b)să monitorizeze starea de sănătate a angajaţilor prin:
- examene medicale la angajarea în muncă;
- examen medical de adaptare;
- control medical periodic;
- examen medical la reluarea activităţii;
c)să îndrume activitatea de reabilitare profesională, reconversia profesională, reorientarea profesională în caz de accident de muncă, boală profesională, boală legată de profesie sau după afecţiuni cronice;
d)să comunice existenţa riscului de îmbolnăvire profesională către toţi factorii implicaţi în procesul muncii;
e)să consilieze angajatorul privind adaptarea muncii şi a locului de muncă la caracteristicile psihofiziologice ale angajaţilor;
f)să consilieze angajatorul pentru fundamentarea strategiei de securitate şi sănătate la locul de muncă;
g)să participe la sistemul informaţional naţional privind accidentele de muncă şi bolile profesionale.
Art. 34
Prestarea serviciilor medicale de medicina muncii se realizează sub coordonarea medicului de medicina muncii la nivelul structurilor medicale de medicina muncii, care sunt:
a)cabinete de medicina muncii din întreprinderi, organizate ca unităţi publice sau private;
b)cabinete de medicina muncii din centre medicale, publice, private;
c)secţii de medicina muncii din institute de sănătate publică;
d)secţii clinice sau compartimentele de medicina muncii şi boli profesionale;
e)compartimente de medicina muncii din direcţiile de sănătate publică teritoriale.
Art. 35
În structurile medicale de medicina muncii vor fi încadraţi medici de medicina muncii, iar în cabinetele de medicina muncii din întreprindere pot fi încadraţi medici de medicina muncii şi medici cu competenţă în medicină de întreprindere, conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Art. 36
Personalul medical cu studii superioare şi medii necesar, aparatura de specialitate, materialele sanitare consumabile, dotări şi condiţii pentru buna funcţionare a acestor structuri, se asigură de către angajator potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Art. 37
Asigurarea supravegherii expunerii profesionale este responsabilitatea angajatorului şi se realizează prin cabinetele medicale de medicina muncii înregistrate în registrul unic al cabinetelor medicale de la nivelul direcţiilor de sănătate publică.
Art. 38
Exercitarea atribuţiilor de serviciu ale personalului medical şi mediu sanitar se efectuează în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Art. 39
(1)Pentru asigurarea atribuţiilor ce revin structurilor medicale de medicina muncii, angajatorii vor lua următoarele măsuri:
a)angajarea personalului numai după un examen medical prealabil, cu confirmarea scrisă a medicului de medicina muncii că locul de muncă sau meseria propusă nu este contraindicată din punct de vedere medical viitorului angajat;
b)programarea, cu acordul personalului medical, a controlului medical periodic al angajaţilor, potrivit reglementărilor tehnice ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, şi urmărirea efectuării integrale a acestuia;
c)respectarea recomandărilor medicale rezultate în urma examenelor la angajare, a controalelor medicale de adaptare şi periodice şi a examenului medical la reluarea activităţii.
(2)Angajatorii nu au dreptul să intervină prin nici un mijloc în influenţarea activităţii medicale, a conţinutului acesteia, a concluziilor şi măsurilor medicale stabilite.
Art. 40
Activitatea de medicina muncii la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, este coordonată şi monitorizată de către direcţiile de sănătate publică, prin compartimentele de medicina muncii, care vor organiza periodic analiza activităţii serviciilor medicale de medicina muncii.
Art. 41
Constatările reieşite din examinările medicale efectuate prin structurile de medicina muncii vor fi comunicate trimestrial direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în vederea organizării acţiunilor profilactice necesare.
Situaţia statistică a activităţii desfăşurate va fi înaintată anual, direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, care o vor transmite institutelor de sănătate publică.
Art. 42
Medicul de medicina muncii şi medicul cu competenţă de medicină de întreprindere sunt obligaţi să prezinte comitetului de securitate şi sănătate în muncă, rapoarte scrise cu privire la situaţia stării de sănătate a angajaţilor în relaţie cu condiţiile de muncă şi riscurile profesionale, la acţiunile medicale întreprinse şi eficienţa acestora.
Art. 43
Institutele de Sănătate Publică Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca şi Tg. Mureş asigură asistenţă şi îndrumare tehnică de medicina muncii în zonele arondate şi efectuează studii de cercetare şi evaluare a riscurilor profesionale.
CAPITOLUL V:Organizarea Comitetului de Securitate şi Sănătate în Muncă
Art. 44
Pentru a asigura participarea angajaţilor la elaborarea şi aplicarea deciziei în domeniul protecţiei muncii, în unităţile cu un număr de angajaţi mai mare de 50, se va organiza Comitetul de securitate şi sănătate în muncă.
Organizarea şi funcţionarea acestuia este reglementată prin Ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Comitetului de securitate şi sănătate în muncă.
Art. 45
(1)Modalitatea de desemnare a reprezentanţilor angajaţilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă, respectându-se reglementările legale în vigoare.
(2)Reprezentanţii angajaţilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă vor beneficia de timpul necesar exercitării atribuţiilor specifice. Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de muncă; el va fi negociat în contractul colectiv de muncă şi va fi stabilit în funcţie de numărul de angajaţi şi de complexitatea activităţii.
(3)Formarea reprezentanţilor angajaţilor pe probleme de securitate şi sănătate în muncă se realizează în timpul orelor de muncă şi pe cheltuiala unităţii.
Art. 46
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se întruneşte la iniţiativa angajatorului, cel puţin o dată pe trimestru şi ori de câte ori este nevoie în ramurile de activitate cu riscuri mari de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Art. 47
Angajatorul trebuie să prezinte cel puţin o dată pe an Comitetului de securitate şi sănătate în muncă un raport scris cu privire la situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, la acţiunile care au fost întreprinse şi eficienţa acestora în anul încheiat, precum şi programul de protecţie a muncii pentru anul următor.
[textul din partea 2, titlul II, capitolul VI a fost abrogat la 17-mai-2007 de Art. 49 din capitolul IV din Hotarirea 355/2007]
CAPITOLUL VII:Pregătirea şi instruirea personalului
SECŢIUNEA 1:Generalităţi
Art. 82
Pregătirea şi instruirea în domeniul protecţiei muncii este parte componentă a pregătirii profesionale şi are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă.
Art. 83
Pregătirea generală în domeniul protecţiei muncii se realizează în învăţământul tehnic (preuniversitar şi universitar), iar la nivelul unităţii, prin instructajul de protecţie a muncii.
Art. 84
Învăţământul de toate gradele, de stat şi particular, va include în programa analitică cursuri speciale care să cuprindă cunoştinţe de protecţie a muncii, atât generale, cât şi specifice profilului de învăţământ.
Art. 85
Instructajul de protecţie a muncii la nivelul unităţii se efectuează, în funcţie de posibilităţi, fie în cadrul unităţii, fie în afara acesteia, în timpul programului de lucru.
Art. 86
Instructajul de protecţie a muncii cuprinde trei faze:
- instructajul introductiv general;
- instructajul la locul de muncă;
- instructajul periodic.
Art. 87
Persoanele care efectuează instruirea (instructori) trebuie să fie specialişti în securitate şi sănătate în muncă.
Art. 89
La instruirea personalului în domeniul protecţiei muncii vor fi folosite mijloacele, metodele şi tehnicile de instruire de care dispune învăţământul intensiv (expunerea, demonstraţia, studiul de caz, vizionări de filme, diapozitive, proiecţii la retroproiector, instruire asistată de calculator etc.). Fiecare angajator are obligaţia să asigure baza materială corespunzătoare unei instruiri intensive (mijloace audio-vizuale şi materiale de instruire şi testare).
Art. 90
Fiecare cabinet de protecţie a muncii trebuie să dispună de programe de instruire - testare, pe meserii sau activităţi.
Art. 91
(1)Instructajul de protecţie a muncii (introductiv general, la locul de muncă şi periodic) se va consemna în mod obligatoriu în fişa individuală de instructaj, conform modelului din anexa nr. 81, cu indicarea materialului predat, a duratei şi datei instruirii. Completarea fişei de instructaj se va face cu pastă sau cerneală, imediat după verificarea instructajului.
(2)După efectuarea instructajului la încadrarea în muncă (instructajul introductiv general şi instructajul la locul de muncă), fişa de instructaj se semnează de cel care a fost instruit, de cel care a efectuat şi verificat instructajul, confirmând, pe baza examinării persoanei instruite, că aceasta şi-a însuşit cunoştinţele necesare de protecţie a muncii.
(3)După efectuarea instructajului periodic, fişa de instructaj se semnează de cel instruit şi de cel care a efectuat instructajul, confirmând, pe baza examinării persoanei respective, că aceasta şi-a însuşit materialul predat. Verificarea instructajului periodic se face prin sondaj de către şeful ierarhic al celui care efectuează instructajul şi de către persoanele din conducerea unităţii, care vor semna fişele de instructaj ale persoanelor verificate, confirmând astfel că instructajul a fost făcut corespunzător.
Art. 92
Fişa de instructaj se întocmeşte pentru personalul permanent sau detaşat, pentru angajaţii sezonieri, temporari sau zilieri, şi va fi păstrată de conducătorul procesului de muncă, respectiv de cel care are sarcina efectuării instructajului la locul de muncă.
Art. 93
(1)Pentru vizitatorii în grup se întocmesc fişe de instructaj colectiv, conform modelului din anexa nr. 82.
(2)Pentru personalul tehnico-ingineresc din instituţii şi institute de cercetări şi proiectări, precum şi pentru delegaţii străine, este obligatorie prezenţa unui însoţitor din unitate, fără a se întocmi fişă de instructaj.
SECŢIUNEA 2:Instructajul introductiv general
Art. 94
Instructajul introductiv general se face:
a)noilor încadraţi în muncă, angajaţi cu contracte de muncă indiferent de forma acestora;
b)celor transferaţi de la o unitate la alta;
c)celor veniţi în unitate ca detaşaţi;
d)elevilor şcolilor profesionale, liceelor industriale şi studenţilor, pentru practica profesională;
e)persoanelor aflate în unitate în perioada de probă în vederea angajării;
f)persoanelor angajate ca angajaţi sezonieri, temporari sau zilieri;
g)persoanelor delegate în interesul serviciului;
h)persoanelor care vizitează sectoare productive.
Art. 95
Scopul instructajului introductiv general este de a informa despre activităţile specifice unităţii respective şi principalele măsuri de protecţie a muncii care trebuie respectate în timpul lucrului.
Art. 96
Instructajul introductiv general se face în cadrul cabinetului de protecţie a muncii sau în alte spaţii special amenajate, de persoane cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul protecţiei muncii, împuternicite prin decizie de către angajator.
Art. 98
(1)Durata instructajului introductiv general depinde de specificul activităţii, complexitatea proceselor tehnologice, de gradul de mecanizare şi automatizare şi de nivelul de pregătire al noilor încadraţi.
(2)Această durată va fi stabilită prin instrucţiuni proprii şi nu va fi mai mică de 8 ore.
(3)Sunt exceptate de la prevederile alin. (2) persoanele care vizitează sectoarele productive, cărora li se vor prezenta succint activităţile, riscurile şi măsurile de prevenire din unitate, şi care vor fi însoţite pe toată durata vizitei.
Art. 99
(1)În cadrul instructajului introductiv general se vor expune, în principal, următoarele probleme:
a)riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;
b)legislaţia de protecţie a muncii în vigoare;
c)consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de protecţie a muncii;
d)măsuri tehnico-organizatorice de prevenire, alarmare, intervenţie, evacuare şi prim ajutor.
(2)Conţinutul instructajului introductiv general şi programul de desfăşurare vor fi întocmite de către persoanele cu atribuţii în domeniu şi aprobate de angajator.
Art. 100
(1)După terminarea perioadei de instructaj introductiv general, personalul instruit va fi supus verificării cunoştinţelor de protecţie a muncii pe bază de teste. Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instructaj.
(2)Nu vor putea fi angajaţi cei care nu şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în instructajul introductiv general.
SECŢIUNEA 3:Instructajul la locul de muncă
Art. 101
(1)Instructajul la locul de muncă se face după instructajul introductiv general şi are ca scop prezentarea riscurilor şi măsurilor de prevenire specifice locului de muncă unde a fost repartizată persoana respectivă.
(2)Instructajul la locul de muncă se face întregului personal prevăzut la art. 94, precum şi personalului transferat de la un loc de muncă la altul în cadrul aceleiaşi unităţi, în grupe de maximum 30 persoane.
Art. 102
Instructajul la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului de muncă respectiv.
Art. 103
(1)Durata instructajului la locul de muncă depinde de complexitatea echipamentului tehnic sau locului de muncă la care se va lucra şi nu va fi mai mică de 8 ore repartizate pe timpul perioadei de lucru de probă. Această durată se stabileşte de şeful compartimentului respectiv (atelier, secţie, sector etc.), împreună cu şeful compartimentului de protecţie a muncii.
(2)Instructajul la locul de muncă se face pe baza prevederilor normelor specifice de securitate a muncii, precum şi a instrucţiunilor proprii, elaborate pentru locul de muncă la care va lucra persoana respectivă.
(3)Se vor efectua exerciţii practice privind utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.
Art. 104
(1)Instructajul la locul de muncă va cuprinde informaţii privind:
a)riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice locului de muncă;
b)prevederile normelor specifice de securitate a muncii şi ale instrucţiunilor proprii;
c)măsurile de prim ajutor în caz de accidentare.
(2)Prezentarea problemelor menţionate la alin. (1) se va face în baza unui material scris.
(3)Instructajul la locul de muncă va include obligatoriu demonstraţii practice privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura.
Art. 105
Admiterea definitivă la lucru a persoanei instruite se va face numai după ce şeful ierarhic superior celui care a făcut instructajul a verificat că persoana supusă instructajului şi-a însuşit cunoştinţele de protecţie a muncii.
SECŢIUNEA 4:Instructajul periodic
Art. 106
Instructajul periodic se face întregului personal şi are drept scop aprofundarea normelor de protecţie a muncii. Acest instructaj se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii practice.
Art. 107
(1)Instructajul periodic se face de către conducătorul locului de muncă respectiv.
(2)Intervalul între două instructaje periodice pentru angajaţi va fi stabilit prin instrucţiuni proprii în funcţie de condiţiile locului de muncă, dar nu va fi mai mare de 6 luni.
(3)Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul între două instructaje periodice va fi de cel mult 12 luni.
Art. 108
Instructajul periodic se va face suplimentar celui programat în următoarele cazuri:
a)când un angajat a lipsit peste 30 zile lucrătoare;
b)când s-a modificat procesul tehnologic, s-au schimbat echipamentele tehnice ori s-au adus modificări la echipamentele existente;
c)când au apărut modificări ale normelor de protecţie a muncii sau ale instrucţiunilor proprii de securitate a muncii, inclusiv datorită evoluţiei riscurilor sau apariţiei de noi riscuri în unitate;
d)la reluarea activităţii după accident de muncă;
e)la executarea unor lucrări speciale.
Art. 109
Instructajul periodic se va face pe baza unei tematici care va fi păstrată la persoana ce efectuează instruirea.
CAPITOLUL VIII:Formarea şi perfecţionarea personalului specializat
SECŢIUNEA 1:Generalităţi
Art. 110
Formarea şi perfecţionarea specialiştilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă are ca scop pregătirea personalului cu atribuţii în acest domeniu, respectiv a personalului încadrat în compartimentele de specialitate, a reprezentanţilor sindicatelor şi patronatului, a membrilor din comitetele de securitate şi sănătate în muncă, precum şi a altor categorii de personal din diferite ramuri de activitate.
Art. 111
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin instituţiile sale abilitate, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării asigură îndrumarea metodologică a activităţii de formare-perfecţionare a personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Art. 112
Categoriile de personal cu atribuţii specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt:
- specialist în securitatea în muncă;
- auditor de securitate şi sănătate în muncă;
- evaluator al riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională în sistemul de muncă;
- medic de medicina muncii.
Art. 113
Specialiştii în securitatea în muncă trebuie să aibă studii tehnice, de preferinţă superioare.
SECŢIUNEA 2:Formarea personalului specializat
Art. 114
Formarea specialiştilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se realizează prin cursuri postliceale sau postuniversitare organizate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pe baza unor programe elaborate în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Art. 115
(1)Cursurile de formare postliceale se organizează de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale sau de către instituţii specializate cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii, pe o durată de minimum 180 de ore.
(2)Absolvirea cursurilor de formare postliceale este atestată prin diploma de absolvire eliberată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale sau de către instituţiile de specialitate cu atribuţii în domeniu.
Art. 116
(1)Cursurile de formare postuniversitare se organizează de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pe o durată de minimum 180 de ore.
(2)Absolvirea cursurilor de formare postuniversitare este atestată prin diploma de absolvire eliberată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Art. 119
Angajarea personalului sau atestarea sa pe post în cadrul compartimentelor de protecţie a muncii se face pe baza diplomelor de absolvire a cursurilor de formare postliceale sau postuniversitare.
SECŢIUNEA 3:Perfecţionarea personalului
Art. 120
(1)Perfecţionarea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se realizează prin cursuri organizate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale sau de către instituţii specializate cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii, pe o durată de minimum 15 ore, pe diferite tematici.
(2)Cursurile de perfecţionare se adresează personalului cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii, ce au absolvit cursurile de formare, după o perioadă minimă de 3 ani.
(3)Absolvirea cursurilor de perfecţionare este atestată prin diploma de absolvire eliberată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale sau de către instituţiile specializate cu atribuţii în domeniu.
CAPITOLUL IX:Metode şi mijloace de propagandă
Art. 123
Angajatorii sunt obligaţi să asigure organizarea unei activităţi permanente de propagandă în domeniul protecţiei muncii, utilizând formele şi mijloacele cu conţinut specific (filme, afişe, pliante, cataloage, broşuri, cărţi, informări, concursuri, simpozioane etc.).
Art. 124
Centrul metodologic de organizare şi realizare a instruirii şi propagandei la nivelul angajatorilor este cabinetul de protecţie a muncii.
Art. 125
(1)Cabinetele de protecţie a muncii se vor organiza la nivelul tuturor angajatorilor cu cel puţin 50 de angajaţi, inclusiv cu contract temporar de muncă.
(2)Angajatorii care au filiale, secţii etc., răspândite în ţară vor înfiinţa cabinete mobile de protecţie a muncii.
Art. 126
Cabinetul de protecţie a muncii trebuie să aibă o suprafaţă care să permită desfăşurarea activităţii de instruire în condiţii optime.
Art. 127
Cabinetul de protecţie a muncii trebuie să fie dotat astfel încât să se poată desfăşura în mod corespunzător orice formă de instruire (de exemplu: mobilier, aparatură audio-vizuală, teste etc.).
Art. 128
Materialele de instruire-testare şi propagandă în domeniul protecţiei muncii necesare cabinetului de protecţie a muncii sunt următoarele:
- manuale şi cursuri de specialitate;
- teste de verificare a cunoştinţelor pe meserii sau activităţi;
- norme de securitate a muncii;
- standarde de securitate a muncii;
- cărţi, broşuri, îndrumare, cataloage, pliante, reviste;
- casete video cu specific de protecţie a muncii;
- diapozitive;
- afişe de protecţie a muncii;
- machete;
- mostre de echipamente individuale de protecţie;
- mulaje;
- panouri grafice;
- fotomontaje etc.
Art. 129
La realizarea materialelor de instruire-propagandă în domeniul protecţiei muncii se va ţine seama de următoarele criterii generale:
- conţinutul materialelor să fie în concordanţă cu bazele teoretice ale protecţiei muncii;
- conţinutul să fie în concordanţă cu legislaţia în vigoare din domeniu;
- realizarea materialelor să se bazeze pe principiile pedagogiei moderne;
- conţinutul şi realizarea materialelor să fie adecvate nivelului de pregătire al subiecţilor cărora li se adresează.
Art. 130
(1)Materialele de instruire - testare şi propagandă utilizate în cabinetele de protecţie a muncii vor avea în mod obligatoriu avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
(2)Criteriile generale şi specifice în baza cărora se face avizarea sunt detaliate în Normele metodologice privind avizarea documentaţiilor cu caracter tehnic privind informarea şi instruirea în domeniul protecţiei muncii.
Art. 131
Angajatorii au obligaţia să asigure materialele necesare tuturor formelor de instruire şi propagandă în domeniul protecţiei muncii.
Art. 132
Organizarea şi dotarea cabinetelor de protecţie a muncii cu toate materialele şi mijloacele necesare se vor finanţa din fondurile angajatorilor.
CAPITOLUL X:Dotarea cu echipament individual de protecţie şi echipament individual de lucru
Art. 133
Dotarea cu echipament individual de protecţie se face în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale.
Art. 134
Echipamentele individuale de protecţie trebuie să fie utilizate atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate prin mijloacele tehnice de protecţie colectivă sau prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii.
Art. 135
(1)Echipamentul individual de protecţie se acordă gratuit angajaţilor de către angajator.
(2)Personalului detaşat, elevilor sau studenţilor în practică, vizitatorilor, personalului cu atribuţii de îndrumare şi control etc., de asemenea, li se acordă gratuit echipament individual de protecţie.
Art. 136
(1)În vederea acordării echipamentului individual de protecţie angajatorul trebuie să efectueze evaluarea riscurilor conform tabelului orientativ din anexa nr. 9. În funcţie de apariţia unor riscuri noi sau a altor modalităţi de protecţie, acesta poate fi completat.
(2)Lista cuprinzând echipamentele individuale de protecţie, precum şi activităţile care necesită utilizarea echipamentelor individuale de protecţie sunt prezentate în anexele nr. 10 şi 11, cu caracter orientativ.
Art. 137
(1)Angajatorul este obligat să întocmească lista internă de dotare cu echipament individual de protecţie adecvat executării sarcinilor de muncă în condiţii de securitate.
(2)Înainte de alegerea unui echipament individual de protecţie, angajatorul trebuie să evalueze în ce măsură, echipamentul individual de protecţie pe care intenţionează să-l utilizeze, răspunde cerinţelor art. 147, după cum urmează:
1._
a)analiza şi evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate prin alte mijloace;
b)definirea caracteristicilor pe care trebuie să le aibă echipamentul individual de protecţie pentru a proteja eficient împotriva riscurilor prevăzute la pct. a), ţinând cont de eventualele surse de riscuri proprii acestora;
c)compararea caracteristicilor precizate la pct. b) cu caracteristicile echipamentului individual de protecţie.
2.Evaluarea trebuie revizuită în funcţie de modificările elementelor componente.
(3)Lista internă de dotare cu echipamente individuale de protecţie întocmită de către angajator trebuie discutată şi convenită în comitetele de securitate şi sănătate în muncă sau cu reprezentanţii angajaţilor/sindicat, după caz.
Art. 138
(1)Angajatorul este obligat să asigure condiţii pentru efectuarea verificărilor legale, depozitarea, curăţarea, denocivizarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor individuale de protecţie în conformitate cu instrucţiunile de utilizare ale producătorilor.
(2)Angajatorul este obligat să înlocuiască echipamentul individual de protecţie care nu mai corespunde din punctul de vedere al calităţilor de protecţie, când se constată acest lucru, indiferent de motiv.
Art. 139
Angajatorul va furniza şi va pune la dispoziţie angajaţilor şi/sau reprezentanţilor lor informaţii adecvate despre fiecare echipament individual de protecţie şi de lucru.
Art. 140
Angajatorului îi revine în totalitate obligaţia instruirii angajaţilor asupra tuturor măsurilor care trebuie luate privind securitatea şi sănătatea acestora la utilizarea echipamentului individual de protecţie în timpul lucrului, astfel:
a)trebuie să asigure instruirea în prealabil a angajatului asupra riscurilor împotriva cărora este protejat prin purtarea echipamentului individual de protecţie;
b)trebuie să asigure instruirea şi să organizeze, dacă este cazul, un antrenament în purtarea echipamentului individual de protecţie.
Art. 141
În cazul în care diferiţi factori de risc impun utilizarea concomitentă a mai multor echipamente individuale de protecţie, acestea trebuie să fie compatibile şi să-şi păstreze eficacitatea în raport cu riscurile respective.
Art. 142
Echipamentul individual de protecţie este destinat în principiu utilizării individuale. În cazul în care, prin forţa împrejurărilor acesta va fi utilizat de mai multe persoane, se vor lua măsuri corespunzătoare pentru ca diferiţilor utilizatori să nu le fie afectată starea de sănătate sau de igienă.
Art. 143
Echipamentele individuale de protecţie, cu excepţia unor cazuri particulare şi excepţionale, trebuie să fie utilizate numai în scopul prevăzut. Echipamentele individuale de protecţie se vor utiliza conform instrucţiunilor însoţitoare care trebuie elaborate pe înţelesul angajatului.
Art. 144
Condiţiile de utilizare ale unui echipament individual de protecţie, în special cele referitoare la durata purtării, sunt determinate în funcţie de gravitatea riscului, frecvenţa expunerii la risc şi caracteristicile locului de muncă al fiecărui angajat, precum şi de performanţele echipamentului individual de protecţie.
Art. 145
(1)Angajaţii şi celelalte categorii de persoane care beneficiază de echipament individual de protecţie au următoarele obligaţii:
a)să cunoască caracteristicile şi modul corect de utilizare a echipamentului individual de protecţie din dotare;
b)să poarte întregul echipament individual de protecţie pe toată durata îndeplinirii sarcinii de muncă sau activităţii pe care o desfăşoară în unitate;
c)să utilizeze echipamentul individual de protecţie numai în scopul pentru care acesta a fost atribuit şi să se preocupe de conservarea calităţilor de protecţie ale acestuia;
d)să prezinte echipamentul individual de protecţie la verificările periodice prevăzute în instrucţiunile de utilizare şi pentru curăţare sau denocivizare;
e)să solicite un nou echipament individual de protecţie, atunci când din diverse motive cel avut în dotare nu mai prezintă calităţile de protecţie necesare.
(2)Degradarea echipamentului individual de protecţie din vina angajatului căruia i-a fost atribuit sau înstrăinarea lui, înainte de expirarea duratei de utilizare prevăzute, atrage răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat, potrivit legii.
(3)Nepurtarea echipamentului individual de protecţie se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.
Art. 146
Angajatul participant la procesul de muncă are dreptul de a refuza executarea sarcinii de muncă dacă nu i se asigură echipamentul individual de protecţie prevăzut în reglementările în vigoare, fără ca refuzul să atragă asupra sa măsuri disciplinare.
Art. 147
Un echipament individual de protecţie trebuie să fie conform reglementărilor legale în vigoare corespunzătoare, referitoare la proiectarea şi fabricarea sa din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. În toate cazurile, un echipament individual de protecţie trebuie:
a)să fie adecvat corespunzător riscurilor pe care le previne, fără a induce el însuşi un risc suplimentar;
b)să răspundă condiţiilor existente la locul de muncă;
c)să ţină seama de cerinţele ergonomice şi de sănătate ale angajatului;
d)să fie adaptat conformaţiei purtătorului.
Art. 148
(1)Echipamentul individual de lucru se acordă de către angajator, în condiţiile negociate prin contractul colectiv de muncă.
(2)Cheltuielile necesare privind dotarea cu echipament individual de lucru sunt suportate în proporţie de minimum 50% de către angajator, din capitolul alte cheltuieli de exploatare sau din sumele prevăzute cu această destinaţie în buget pentru unităţile finanţate de la bugetul de stat, respectiv de la bugetele locale, iar diferenţa se suportă de către angajat.
Art. 149
Obligaţiile producătorilor şi importatorilor de echipamente individuale de protecţie şi de lucru privind fabricarea şi comercializarea oricărui model nou, prin care se garantează calitatea din punctul de vedere al protecţiei asigurate pentru domeniul de utilizare previzibil, sunt definite în "Normele metodologice privind certificarea calităţii de protecţie a sortimentelor de echipament individual de protecţie şi de lucru şi avizarea introducerii în fabricaţie", cu completările şi modificările ulterioare.
CAPITOLUL XI:Acordarea materialelor igienico-sanitare şi a alimentaţiei de protecţie
Art. 150
Materialele igienico-sanitare se acordă obligatoriu şi gratuit angajaţilor în scopul asigurării igienei şi protecţiei personale, în completarea măsurilor generale luate pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale.
Art. 151
Materialele igienico-sanitare, cantităţile respective şi periodicitatea acordării acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă, la recomandarea medicului de medicina muncii, pe baza caracteristicilor locurilor de muncă.
Art. 152
Trusele sanitare de acordare a primului ajutor medical constituie materiale igienico-sanitare, iar conţinutul şi modul de dotare se stabilesc conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Art. 153
Personalul serviciului de medicina muncii are obligaţia instruirii angajaţilor în vederea utilizării corecte a materialelor igienico-sanitare distribuite şi urmăririi eficienţei acestora în prevenirea unor boli profesionale.
Art. 154
Angajaţii sunt obligaţi să utilizeze materialele igienico-sanitare primite în conformitate cu indicaţiile personalului sanitar.
Art. 155
(1)Alimentaţia de protecţie se acordă conform legii, obligatoriu şi gratuit, de către angajator pentru angajaţii care lucrează în locuri de muncă cu condiţii grele şi vătămătoare.
(2)Stabilirea alimentelor ce se vor acorda ca alimentaţie de protecţie, cantitatea, precum şi categoriile de persoane care beneficiază vor face obiectul contractului colectiv de muncă şi/sau contractului individual de muncă, în baza recomandării efectuate de către medicul de medicina muncii.
Art. 156
Principiile care stau la baza acordării alimentaţiei de protecţie sunt următoarele:
a)alegerea unor alimente care, prin conţinutul lor în substanţe nutritive (proteine, lipide, glucide, elemente minerale, vitamine), pot completa o raţie calorică insuficientă sau incorectă, dezechilibrele, carenţele sau excesele alimentare;
b)urmărirea ca alimentele acordate să asigure păstrarea structurii şi funcţionalităţii organelor şi sistemelor mai sensibile la agresivitatea agentului nociv din mediul de muncă (ficat, rinichi, sistem nervos, gonade etc.);
c)urmărirea ca alimentele acordate să asigure elementele necesare proceselor de conjugare a noxelor chimice în vederea eliminării lor din organism (sulfoconjugare, cisteinoconjugare, glicocoloconjugare, glutamicconjugare, glicuronoconjugare, acetilare, metilare).
Art. 157
Criteriile pentru alegerea alimentelor care vor fi oferite ca supliment alimentar sunt:
- caracteristicile fiziologice ale persoanelor (tineri sub 21 ani, femei gravide sau care alăptează, dacă depun efort intens);
- intensitatea mare a efortului fizic şi necesităţile alimentare suplimentare;
- natura agenţilor nocivi (metale sau metaloizi, gaze sau vapori toxici etc.);
- organul ţintă al toxicului (ficat, rinichi, sistem nervos etc.);
- starea de sănătate a persoanei respective şi acceptabilitatea respectivului aliment;
- posibilitatea de achiziţionare şi de asigurare a alimentelor recomandate în tot cursul anului.
TITLUL III:Sarcinile de muncă
CAPITOLUL I:Conceperea şi repartizarea sarcinilor de muncă
Art. 158
Sarcinile de muncă şi activităţile corespunzătoare se vor organiza astfel încât exigenţele profesionale determinate de natura şi caracteristicile sarcinilor de muncă, de specificul mediului de muncă (inclusiv mediul psiho-social), de interacţiunea operator-echipament tehnic şi de relaţiile interumane să corespundă capacităţilor fizice, fiziologice şi psihologice ale angajaţilor asigurându-se astfel solicitări profesionale în limite normale, confort fizic şi psihic, condiţii de securitate şi sănătate în muncă.
CAPITOLUL II:Organizarea timpului de muncă şi de odihnă, munca în schimburi
Art. 159
Timpul de muncă, regimul pauzelor, munca în schimburi, precum şi intensitatea acesteia, se vor stabili potrivit reglementărilor în vigoare, în cadrul contractului colectiv de muncă, luând în considerare particularităţile activităţilor profesionale, existenţa unor factori de risc în mediul de muncă şi capacitatea de adaptare a personalului angajat; stabilirea acestor elemente se va face cu sprijinul serviciilor medicale de întreprindere şi a specialiştilor în medicina muncii din teritoriu.
Art. 160
(1)Angajaţii, lucrători de noapte, a căror activitate se desfăşoară în condiţii speciale/deosebite sau care implică eforturi fizice ori mentale deosebite, nu trebuie să lucreze noaptea mai mult de 8 ore pe parcursul unei perioade de 24 de ore.
(2)În condiţiile mai sus menţionate, activitatea trebuie definită în contractele colective de muncă sau în acordurile încheiate între partenerii sociali, luând în considerare efectele şi riscurile inerente muncii de noapte.
Art. 161
(1)"Lucrătorii de noapte" şi "lucrătorii în schimburi" trebuie să beneficieze de asigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă, corespunzător naturii activităţii desfăşurate.
(2)Serviciile sau mijloacele de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii, asigurate de către sau prin compartimentele de protecţie a muncii lucrătorilor de noapte şi lucrătorilor în schimburi trebuie să fie echivalente celor acordate celorlalţi angajaţi şi disponibile în orice moment.
Art. 162
Angajatorul care intenţionează să organizeze activitatea după un anumit ritm, trebuie să ţină seama de principiul general de adaptare a muncii la om, în special în vederea evitării activităţilor monotone şi a celor desfăşurate într-o cadenţă predeterminată, în funcţie de tipul de activitate şi de cerinţele de securitate şi sănătate. O atenţie specială trebuie acordată organizării pauzelor pe parcursul zilei de lucru.
CAPITOLUL III:Efortul fizic
Art. 163
Din punctul de vedere al efortului fizic, activităţile profesionale se clasifică în funcţie de metabolismul energetic (producţia de căldură metabolică), în conformitate cu tabelul 1.
Tabelul 1
Activitate/Clasa de metabolism | Metabolism energetic, M | |
raportat la unitatea de suprafaţă cutanată (W/m2) | pentru o suprafaţă cutanată medie de 1,8 m2 (W) | |
Repaus (0) | M < = 65 | M < = 117 |
Activitate cu efort fizic mic (metabolism redus) (1) | 65 < M < = 130 | 117 < M < = 234 |
Activitate cu efort fizic mediu (metabolism mediu) (2) | 130 < M < = 200 | 234 < M < = 360 |
Activitate cu efort fizic mare (metabolism intens) (3) | 200 < M < = 260 | 360 < M < = 468 |
Activitate cu efort fizic foarte mare (metabolism foarte intens) (4) | M > 260 | M > 468 |
NOTĂ: 1 W = 0,86 Kcal/h
Art. 164
Pentru prevenirea riscurilor determinate de efortul fizic, trebuie evitate:
- poziţiile de muncă vicioase şi/sau fixe;
- mişcările extreme;
- mişcările bruşte;
- mişcările repetitive.
Art. 165
În acest sens, angajatorul trebuie să asigure:
- evaluarea riscurilor pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor;
- respectarea criteriilor ergonomice privind proiectarea locurilor de muncă şi a activităţii;
- instruirea şi formarea adecvată a angajaţilor privind modul de desfăşurare a activităţii profesionale, apelând la specialiştii din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Art. 166
În activităţile profesionale cu efort fizic mare, repartizarea angajaţilor cu vârsta peste 45 ani se va face numai cu avizul medicului de medicina muncii.
La repartizarea femeilor şi tinerilor în astfel de activităţi se vor avea în vedere şi prevederile capitolelor V şi VI din titlul II.
Art. 167
Angajatorul trebuie să ia măsuri tehnico-organizatorice pentru evitarea sau reducerea riscurilor de accidentare şi/sau de afectare a sănătăţii, determinate de manipularea manuală a maselor, luând în considerare următoarele elemente de referinţă:
a)caracteristicile masei; manipularea manuală a unei mase poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni dorsolombare, dacă masa este:
- prea grea sau prea mare;
- incomodă sau greu de apucat;
- instabilă sau are un conţinut ce riscă să se deplaseze;
- plasată astfel încât trebuie manipulată la o anumită distanţă de trunchi sau cu flexia ori rotaţia trunchiului;
- susceptibilă să producă leziuni asupra angajaţilor din cauza marginilor şi/sau a consistenţei sale, în special în eventualitatea unei ciocniri;
b)efortul fizic necesar; efortul fizic poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni dorsolombare dacă:
- este prea mare;
- nu poate fi realizat decât printr-o mişcare de răsucire a trunchiului;
- antrenează o mişcare bruscă a masei de transportat;
- este realizat atunci când corpul se află într-o poziţie instabilă;
c)caracteristicile mediului de muncă; caracteristicile mediului de muncă pot determina o creştere a riscurilor, în special în afecţiuni dorsolombare, dacă:
- nu există suficient spaţiu, în special pe verticală, pentru realizarea activităţii;
- pardoseala este alunecoasă sau prezintă neregularităţi care determină dezechilibrare;
- locul unde se desfăşoară activitatea de muncă sau mediul de muncă nu permit angajatului să manipuleze manual masele la o înălţime sigură sau într-o poziţie de lucru confortabilă;
- pardoseala sau planul de lucru prezintă denivelări care impun manipularea masei la diferite niveluri;
- pardoseala sau punctul de sprijin al piciorului sunt instabile;
- temperatura, umiditatea sau circulaţia aerului sunt necorespunzătoare;
d)cerinţele activităţii; activitatea poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni dorsolombare, dacă implică una sau mai multe dintre cerinţele următoare:
- efort fizic frecvent şi prelungit care solicită în special coloana vertebrală;
- perioadă insuficientă de repaus fiziologic sau de recuperare;
- distanţe prea mari pentru ridicare, coborâre sau transport;
- ritm al activităţii impus printr-un proces care nu poate fi schimbat de către angajat;
e)factori individuali de risc; angajatul poate fi expus riscului dacă:
- este necorespunzător din punct de vedere fizic să realizeze sarcina respectivă;
- poartă haine, încălţăminte sau alte lucruri personale necorespunzătoare;
- nu are cunoştinţele sau instructajul adecvat ori necesar.
Art. 168
(1)Limitele maxime admise pentru ridicare, purtare, tragere şi împingere manuală a maselor sunt prezentate în tabelul 2.
(2)Este necesar ca manipularea maselor să fie realizată corect, în conformitate cu principiile fiziologice şi biomecanice.
Tabelul 2
Limite maxime admise pentru manipularea manuală a maselor
(în kg)
Tip de manipulare | Frecvenţa operaţiilor | Bărbaţi | Femei | ||||
Vârstă (ani) | Vârstă (ani) | ||||||
16-19 | 19-45 | peste 45 | 16-19 | 19-45 | peste 45 | ||
Ridicare | rar | 35 | 55 | 50 | 13 | 15 | 13 |
frecvent | 25 | 30 | 25 | 9 | 10 | 9 | |
foarte frecvent | 20 | 25 | 20 | 8 | 9 | 8 | |
Purtare | rar | 30 | 50 | 40 | 13 | 15 | 13 |
frecvent | 20 | 30 | 25 | 9 | 10 | 9 | |
foarte frecvent | 15 | 20 | 15 | 8 | 10 | 8 | |
Tragere | rar | 15 | 10 | ||||
frecvent | 10 | 7 | |||||
Împingere | rar | 16 | 11 | ||||
frecvent | 11 | 7,5 | |||||
NOTĂ:
- rar: sub 5% din durata schimbului;
- frecvent: între 6 - 10% din durata schimbului;
- foarte frecvent: peste 10% din durata schimbului.
CAPITOLUL IV:Efortul mental
Art. 169
Conţinutul şi intensitatea efortului mental în activitate depind de conţinutul şi natura sarcinii de muncă, de volumul şi complexitatea informaţiilor necesar de recepţionat şi prelucrat, de complexitatea şi responsabilitatea deciziilor necesar de elaborat, de natura, complexitatea şi dificultatea răspunsurilor efectoare.
Art. 170
Angajatorul trebuie să ţină seama că efortul mental în activitate diferă în funcţie de raportul dintre variabile profesionale (exigenţe, condiţii de muncă, riscuri profesionale) şi variabile individuale (capacităţi profesionale individuale) şi se reflectă în niveluri diferite de solicitare (subsolicitare, solicitare optimă, solicitare maximă, suprasolicitare) a organismului, a diferitelor sale sisteme, funcţii, capacităţi (senzorial perceptive, cognitive, psihomotorii) inclusiv a planului emoţional.
Art. 171
Obiectivarea şi măsurarea efortului mental în activitate se realizează prin intermediul următoarelor categorii de indicatori şi tehnici:
a)indicatori şi tehnici de analiză şi evaluare a exigenţelor sarcinii de muncă, pe baza evidenţierii unor parametri obiectivi ai acesteia: exigenţe temporale, complexitate-viteză, atenţie, precizie;
b)indicatori şi tehnici de evaluare subiectivă: scale de apreciere a senzaţiei subiective de efort, a stării fizice şi psihice individuale pe parcursul activităţii, la sfârşitul acesteia şi chiar a stării individuale din timpul liber;
c)indicatori şi tehnici de performanţă (de comportament), care permit obţinerea unor indicatori ai efortului mental prin intermediul unor elemente de performanţă în realizarea sarcinii sau de comportament (modificări ale strategiilor de operare în funcţie de efort);
d)indicatori şi tehnici psihofiziologice, de evaluare a dinamicii unor parametri psihofiziologici şi biochimici implicaţi în realizarea sarcinii de muncă de-a lungul unei perioade de lucru.
Art. 172
Consecinţele solicitării psihice şi psihofiziologice şi a efortului mental în activitate, ca urmare a interacţiunii factorilor profesionali cu cei individuali şi extraprofesionali, se urmăresc stadial: de la primele faze ale unor modificări/tulburări localizabile şi reversibile, până la cele cu caracter ireversibil, patologic, până la instalarea bolilor profesionale sau legate de profesie.
CAPITOLUL V:Munca femeilor
Art. 173
(1)La repartizarea în muncă a femeilor se va ţine seama de caracteristicile lor morfo-funcţionale şi de stările fiziologice specifice.
(2)Prevederile acestui capitol au ca obiect implementarea măsurilor care să promoveze îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii în muncă a angajatelor gravide, a angajatelor lăuze şi a celor care alăptează, grup considerat vulnerabil faţă de anumite riscuri.
(3)Pentru a beneficia de aceste prevederi, femeile angajate gravide, lăuze şi care alăptează trebuie să informeze angajatorul asupra stării lor fiziologice.
Art. 174
(1)Pentru femeile gravide, lăuze şi care alăptează, angajate în activităţi susceptibile să prezinte un risc specific de expunere la agenţi, procese sau condiţii de muncă, a căror listă este prezentată în tabelul 3, angajatorul trebuie să evalueze natura, gradul şi durata de expunere a angajatelor în unitatea respectivă, pentru a depista orice risc pentru securitatea şi sănătatea angajatelor şi orice efect posibil asupra sarcinii sau alăptării şi pentru a stabili măsurile care trebuie luate.
(2)Femeile angajate gravide, lăuze şi care alăptează şi/sau reprezentanţii lor trebuie să fie informaţi asupra rezultatelor evaluării la care s-a făcut referire în alin. (1) precum şi asupra tuturor măsurilor referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă.
Art. 175
(1)Dacă rezultatele evaluării, la care se face referire în art. 174 (1), evidenţiază riscuri pentru securitatea sau sănătatea femeilor angajate ori efecte asupra sarcinii sau alăptării, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca, printr-o modificare temporară a condiţiilor de muncă şi/sau a programului de lucru al angajatei respective, să fie evitată expunerea acesteia la riscurile respective.
(2)Dacă modificarea condiţiilor de muncă şi/sau a programului de lucru nu este tehnic şi/sau obiectiv posibilă sau nu poate fi cerută din motive bine întemeiate, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru a schimba locul de muncă al angajatei respective.
(3)Prevederile acestui articol trebuie să se aplice în funcţie de situaţia respectivă, atunci când o angajată care exercită o activitate interzisă în virtutea art. 176 devine gravidă sau alăptează şi îşi informează angajatorul despre aceasta.
Tabelul 3
Lista agenţilor, procedeelor şi condiţiilor de muncă la care s-a făcut referire în art. 174
A. Agenţi 1. Agenţi fizici consideraţi ca agenţi cauzali pentru leziuni ale foetusului şi/sau dezlipire de placentă, în special: a) şocuri, vibraţii sau mişcări bruşte; b) manipularea manuală de mase grele implicând riscuri, în special la nivelul coloanei vertebrale dorsolombare; c) zgomot; d) radiaţii ionizante; e) radiaţii neionizante; f) ambianţe termice extreme, reci sau calde; g) mişcări şi poziţii de muncă, deplasări (în interiorul sau în exteriorul instituţiei), oboseală mentală, fizică, alte eforturi fizice legate de activitatea angajatelor femei, în sensul prevederilor acestui capitol. 2. Agenţi biologici Agenţii biologici din grupele de risc 2, 3 şi 4 în sensul prevederilor prezentelor norme referitoare la agenţii biologici, în măsura în care se ştie că aceşti agenţi sau măsurile terapeutice cerute de existenţa lor, pun în pericol sănătatea femeii gravide şi a copilului ce urmează a se naşte şi în măsura în care nu apar încă în tabelul 4. 3. Agenţi chimici Următorii agenţi chimici, în măsura în care se ştie că pun în pericol sănătatea femeii gravide şi a copilului ce urmează a se naşte şi în măsura în care nu apar încă în tabelul 4: a) agenţii cancerigeni şi/sau mutageni, în măsura în care nu apar încă în anexele nr. 31 şi 32; b) agenţii chimici din anexa nr. 31 din prezentele norme; c) mercurul şi derivaţii săi; d) medicamentele antimitotice; e) monoxidul de carbon; f) agenţii chimici periculoşi cu cale de absorbţie cutanată. |
B. Procedee Procedeele industriale prezentate în tabelul 8. |
C. Condiţii de muncă Activităţi subterane miniere. |
Art. 176
(1)Femeile angajate gravide nu pot fi obligate, în nici un caz, să realizeze activităţile cu risc de expunere la agenţii şi condiţiile de muncă care ar putea să le pună în pericol securitatea sau sănătatea, prezentate în tabelul 4, partea A.
(2)Femeile angajate care alăptează nu pot fi obligate, în nici un caz, să realizeze activităţi cu risc de expunere la agenţii şi condiţiile de muncă care ar putea să le pună în pericol securitatea sau sănătatea, prezentate în tabelul 4 partea B.
Art. 177
Femeile angajate care se încadrează în sensul prezentelor prevederi beneficiază de concediu de maternitate şi de alte drepturi, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Tabelul 4
Lista agenţilor şi condiţiilor de muncă la care s-a făcut referire în art. 176
A. Femei angajate gravide 1. Agenţi a) Agenţi fizici: Activitatea în atmosferă hiperbarică, de exemplu, în incinte presurizate şi la scufundări subacvatice. b) Agenţi biologici: - toxoplasma; - virusul rubeolei, exceptând cazurile în care se dovedeşte că angajata gravidă este suficient protejată faţă de aceşti agenţi prin imunizare. c) Agenţi chimici: Plumbul şi derivaţii săi, în măsura în care pot fi absorbiţi de organismul uman. 2. Condiţii de muncă Activităţi subterane miniere |
B. Femei angajate care alăptează: 1. Agenţi Agenţi chimici Plumbul şi derivaţii săi, în măsura în care aceşti agenţi pot fi absorbiţi de organismul uman. 2. Condiţii de muncă Activităţi subterane miniere |
CAPITOLUL VI:Munca tinerilor
Art. 178
Prevederile acestui capitol au drept scop protejarea tinerilor împotriva oricărei munci susceptibile să dăuneze securităţii, sănătăţii sau dezvoltării lor fizice, psihologice, morale sau sociale sau să pericliteze educaţia acestora.
Art. 180
(1)Prevederile cuprinse în acest capitol se aplică oricărei persoane în vârstă de până la 18 ani care are un contract sau un raport de muncă definit prin legislaţia în vigoare.
(2)Ele nu se aplică lucrărilor ocazionale sau de scurtă durată care vizează:
a)serviciul casnic exercitat într-o gospodărie particulară sau
b)activitatea care este considerată ca nefiind vătămătoare, dăunătoare sau periculoasă pentru tineri, în întreprinderile familiale.
Art. 181
(1)Angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea securităţii şi protejarea sănătăţii tinerilor, ţinând seama în special de riscurile specifice prevăzute la art. 184 (1).
(2)Angajatorul trebuie să pună în practică măsurile prevăzute la aliniatul 1 pe baza evaluării riscurilor existente pentru tineri şi legate de munca acestora.
1.Evaluarea trebuie să fie efectuată înainte ca tinerii să înceapă munca şi la orice modificare semnificativă a condiţiilor de muncă şi ea trebuie să vizeze în principal următoarele elemente:
a)echipamentul tehnic şi organizarea locului de muncă şi a postului de muncă;
b)natura, nivelul şi durata expunerii la agenţi fizici, biologici şi chimici;
c)organizarea, alegerea şi utilizarea echipamentelor tehnice, în special a agenţilor utilizaţi, maşinilor, aparatelor şi dispozitivelor, precum şi manipularea acestora;
d)organizarea procedeelor de muncă şi a desfăşurării muncii şi interacţiunea acestora (organizarea muncii);
e)stadiul formării şi informării tinerilor.
2.Atunci când această evaluare demonstrează existenţa unui risc pentru securitatea, sănătatea fizică sau mentală ori dezvoltarea tinerilor, trebuie să fie asigurate evaluarea şi supravegherea sănătăţii tinerilor, la intervale regulate, în mod gratuit şi adecvat, în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Art. 182
Angajatorul este obligat să informeze pe tineri asupra eventualelor riscuri şi asupra tuturor măsurilor luate în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea lor.
Art. 183
Angajatorul implică serviciile de protecţie şi de prevenire în planificarea, aplicarea şi controlul condiţiilor de securitate şi de sănătate aplicabile în munca tinerilor.
Art. 184
(1)Tinerii trebuie să fie protejaţi împotriva riscurilor specifice pentru securitatea, sănătatea şi dezvoltarea lor, riscuri care rezultă din lipsa lor de experienţă, din conştientizarea insuficientă a riscurilor existente sau potenţiale ori din faptul că tinerii sunt încă în dezvoltare.
(2)În acest scop, se interzice munca tinerilor în activităţi care:
1._
a)depăşesc capacităţile lor fizice sau psihologice;
b)implică o expunere nocivă la agenţi toxici, cancerigeni, care determină alterări genetice ereditare, având efecte nocive pentru făt pe durata gravidităţii sau având orice alt efect nociv cronic asupra fiinţei umane;
c)implică o expunere nocivă la radiaţii;
d)prezintă riscuri de accidentare pe care se presupune că tinerii nu le pot identifica sau preveni, din cauza absenţei simţului lor de securitate sau a lipsei lor de experienţă ori de pregătire;
e)pun în pericol sănătatea din cauza frigului ori căldurii extreme sau din cauza zgomotului ori vibraţiilor.
2.Printre activităţile care sunt susceptibile să antreneze riscuri specifice pentru tineri, în sensul alin. (1), figurează în special:
- activităţile care implică o expunere nocivă la agenţii fizici, biologici şi chimici menţionaţi în tabelul 5 la partea I şi
- procedeele şi activităţile menţionate în tabelul 5 la partea II.
Art. 185
Pentru adolescenţi, pot fi autorizate derogări de la art. 184 alin. (2), atunci când aceste activităţi sunt indispensabile pentru formarea lor profesională şi cu condiţia ca protecţia securităţii şi sănătăţii să le fie asigurată prin faptul că lucrările sunt efectuate sub supravegherea unei persoane competente.
Tabelul 5
Listă de agenţi, procedee şi activităţi la care se face referire în art. 184
I. Agenţi 1. Agenţi fizici a) Radiaţiile ionizante; b) Munca în atmosferă hiperbarică, de exemplu în incintele presurizate, la scufundări subacvatice. 2. Agenţi biologici: agenţii biologici din grupele 3 şi 4 în sensul prevederilor prezentelor norme referitoare la agenţi biologici. 3. Agenţi chimici a) Substanţele şi preparatele care sunt clasificate în toxice, foarte toxice, corosive sau explozive. b) Substanţele şi preparatele care se clasifică în nocive şi prezintă următoarele riscuri: - pot determina efecte ireversibile foarte grave; - pot determina efecte ireversibile; - pot antrena o sensibilizare prin inhalare; - pot antrena o sensibilizare prin contact cu pielea; - pot cauza cancer; - pot cauza modificări genetice ereditare; - pot avea efecte grave pentru sănătate în caz de expunere prelungită; - pot reduce fertilitatea; - pot determina apariţia pe durata gravidităţii, a unor efecte nocive pentru copil. c) Substanţele şi preparatele care se clasifică în iritante şi prezintă următoarele riscuri: - sunt inflamabile; - pot antrena o sensibilizare prin inhalare; - pot antrena o sensibilizare prin contact cu pielea. d) Substanţele şi preparatele vizate de prevederile prezentelor norme referitoare la agenţi cancerigeni şi mutageni. e) Plumbul şi compuşii săi, în măsura în care agenţii respectivi pot să fie absorbiţi de organismul uman. f) Azbestul |
II. Procedee şi activităţi 1. Procedee şi activităţi vizate în tabelul 8. 2. Activităţi de fabricaţie şi de manipulare a dispozitivelor, artificiilor sau diverselor obiecte care conţin explozivi. 3. Activităţi din menajeriile de animale feroce şi veninoase. 4. Activităţi de tăiere industrială a animalelor. 5. Activităţi care presupun manipularea aparatelor de producere, de înmagazinare sau de folosire a gazelor comprimate, lichefiate sau dizolvate. 6. Activităţi care presupun folosirea cuvelor, bazinelor, rezervoarelor, recipientelor sau canistrelor care conţin agenţii chimici prevăzuţi la punctul I.3. 7. Activităţi care comportă risc de prăbuşire. 8. Activităţi care comportă riscuri electrice de înaltă tensiune. 9. Activităţi al căror ritm este condiţionat de maşini şi care sunt remunerate în funcţie de rezultat. |
Art. 186
(1)Timpul consacrat pregătirii de către tânărul care lucrează în cadrul unui sistem de formare teoretică şi/sau practică alternativă sau de stagiu în întreprindere este inclus în timpul de muncă.
(2)Atunci când tânărul este angajat de mai mulţi angajatori, zilele de muncă şi orele de muncă efectuate se însumează.
Art. 187
Este interzisă munca în program de noapte a tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Art. 188
(1)Se vor lua măsurile necesare pentru ca, pentru fiecare perioadă de 24 de ore, adolescenţii să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 12 ore consecutive.
(2)Se vor lua măsurile necesare pentru ca, pentru fiecare perioadă de 7 zile, adolescenţii să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 2 zile, consecutive dacă este posibil.
Atunci când motive tehnice sau organizatorice o justifică, perioada minimă de repaus se poate reduce, dar, în nici un caz ea nu poate să fie mai mică de 36 ore consecutive.
Perioada minimă de repaus prevăzută la alin. (1) şi (2) include, în principiu, duminica.
(3)Perioadele minime de repaus prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi întrerupte în cazul unor activităţi caracterizate prin perioade de muncă fracţionate sau de scurtă durată în cursul zilei.
(4)Atunci când există motive obiective şi cu condiţia ca adolescenţilor să le fie acordat un repaus compensator adecvat, iar obiectivele prevăzute la art. 178 să nu fie puse în cauză, pot fi prevăzute derogări de la alin. (1) şi de la alin. (2) în cazurile următoare:
a)munci efectuate în sectoarele de navigaţie sau pescuit;
b)munci efectuate în spitale sau instituţii similare;
c)munci efectuate în agricultură;
d)munci efectuate în sectorul de turism sau în sectorul hotelurilor, restaurantelor şi cafenelelor;
e)activităţi caracterizate de perioade de muncă fracţionate în cursul zilei.
Art. 189
Se pot autoriza derogări de la art. 188 (1) şi, în privinţa adolescenţilor, pentru munci prestate în condiţii prevăzute de celelalte reglementări de securitate şi sănătate în muncă, cu condiţia ca: aceste munci să fie de scurtă durată şi să nu sufere nici o întârziere, să nu fie disponibili lucrători adulţi şi să se acorde adolescenţilor vizaţi perioade echivalente de repaus compensator într-un termen de 3 săptămâni.
TITLUL IV:Clădiri şi alte construcţii
CAPITOLUL I:Obligaţii generale ale proiectantului, executantului, beneficiarului
Art. 190
Prevederile prezentului capitol stabilesc obligaţiile generale ale proiectantului, executantului şi beneficiarului, atât pentru realizarea unor construcţii, cât şi pentru realizarea lucrărilor de reparaţie sau modernizare a unor construcţii.
Art. 191
Proiectantul răspunde de elaborarea documentaţiilor tehnice de execuţie ale lucrărilor de construcţii. Acestea trebuie să fie astfel întocmite, încât să permită executarea şi utilizarea lucrărilor respective în condiţii în care, la o exploatare normală a instalaţiilor tehnologice, să se prevină accidentele de muncă, precum şi îmbolnăvirile profesionale. În acest scop proiectantul este obligat:
a)să aplice, la elaborarea proiectelor, normele de securitate a muncii, precum şi prevederile tuturor actelor normative privind proiectarea lucrărilor de construcţii care se referă la măsuri de securitate a muncii;
b)să prevadă în documentaţiile tehnice utilizarea pentru execuţia lucrărilor numai a echipamentelor tehnice certificate din punctul de vedere al securităţii muncii;
c)să prevadă în documentaţiile tehnice de execuţie mijloacele financiare care să asigure respectarea, la realizarea lucrărilor de construcţii, a prevederilor normelor şi actelor normative specificate la pct. a);
d)să garanteze prin proiect eficienţa măsurilor de securitate a muncii corespunzătoare normelor şi legislaţiei de securitate a muncii;
e)să stabilească dispozitivele, aparatele şi instalaţiile de securitate a muncii, necesare în perioada de execuţie a lucrărilor de construcţii;
f)să asigure completarea documentaţiei cu măsurile impuse cu ocazia controalelor de protecţia muncii efectuate de către organele abilitate;
g)să prevadă în documentaţia proiectelor prin care se promovează tehnologii noi de execuţie:
- instrucţiuni preliminare de securitate a muncii;
- lista cuprinzând propuneri de echipament individual de protecţie pentru personalul care execută lucrările respective;
h)să ia măsuri ca documentaţiile tehnico-economice să evidenţieze factorii de risc pe faze de execuţie şi să prevadă trimiteri la normele şi actele normative de securitate a muncii corespunzătoare factorilor respectivi;
i)să nominalizeze în cadrul documentaţiei tehnico-economice, în cazul lucrărilor speciale şi ale lucrărilor noi de execuţie, pentru care nu există normative sau detalii tip, măsurile de securitate a muncii specifice lucrărilor respective;
j)să acorde asistenţă tehnică executantului şi beneficiarului în vederea rezolvării problemelor de securitate a muncii, apărute în realizarea lucrărilor de construcţii;
k)cu ocazia recepţiei lucrărilor de construcţii, ca membru în comisia de recepţie sau ca invitat în comisia de recepţie, în calitate de specialist, să controleze realizarea măsurilor de protecţia muncii prevăzute în documentaţia tehnică.
Art. 192
Executantul răspunde de realizarea lucrărilor de construcţii în condiţii care să asigure evitarea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale. În acest scop este obligat:
a)să analizeze documentaţia tehnică de execuţie din punctul de vedere al securităţii muncii şi, dacă este cazul, să facă obiecţiuni, solicitând proiectantului modificările necesare conform prevederilor legale;
b)să aplice prevederile cuprinse în legislaţia şi normele de securitate a muncii, precum şi prescripţiile din documentaţiile tehnice privind executarea lucrărilor de bază, de serviciu şi auxiliare necesare realizării construcţiilor;
c)să execute toate lucrările prevăzute în documentaţia tehnică în scopul realizării unei exploatări ulterioare a lucrărilor de construcţii-montaj în condiţii de securitate a muncii şi să sesizeze beneficiarul şi proiectantul când constată că măsurile propuse sunt insuficiente sau necorespunzătoare, să facă propuneri de soluţionare şi să solicite acestora aprobările necesare;
d)să ceară beneficiarului ca proiectantul să acorde asistenţă tehnică în vederea rezolvării problemelor de securitate a muncii în cazurile deosebite, apărute în executarea lucrărilor de construcţii;
e)să remedieze toate deficienţele constatate cu ocazia efectuării probelor, precum şi cele constatate la recepţia lucrărilor de construcţii.
Art. 193
Beneficiarul răspunde de preluarea şi exploatarea lucrărilor de construcţii-montaj în condiţii care să asigure securitatea muncii. În acest scop are obligaţia:
a)să analizeze proiectul din punctul de vedere al măsurilor de securitate a muncii şi, în cazul când constată deficienţe, lipsuri sau neconcordanţe faţă de prevederile legislaţiei în vigoare, să ceară proiectantului remedierea deficienţelor constatate, completarea documentaţiei tehnice sau punerea în concordanţă a prevederilor din proiect cu cele din legislaţie;
b)să colaboreze cu proiectantul lucrării la definitivarea instrucţiunilor de securitate a muncii;
c)să colaboreze cu proiectantul şi executantul, după caz, în scopul rezolvării anumitor probleme de securitate a muncii;
d)pentru lucrările de construcţii ce se execută în paralel cu desfăşurarea procesului de producţie, să încheie cu executantul un protocol-anexă la contract, în care se va delimita suprafaţa pe care se execută lucrările, pentru care răspunderea privind asigurarea măsurilor de protecţie a muncii revine executantului, să specifice condiţiile necesar a fi respectate de executant, astfel încât desfăşurarea procesului de producţie în condiţii de securitate să nu fie afectată de lucrările de construcţii executate concomitent cu acesta;
e)să controleze, cu ocazia recepţiei lucrărilor de construcţii-montaj, realizarea de către executant a tuturor măsurilor de securitate a muncii prevăzute în documentaţia tehnică, refuzând recepţia lucrărilor de construcţii care nu corespund din punctul de vedere al securităţii muncii;
f)să nu semneze recepţia definitivă a lucrărilor de construcţii atunci când determinările privind microclimatul, zgomotul şi vibraţiile, iluminatul, efectuate în timpul probelor tehnologice, nu corespund documentaţiei tehnice.
CAPITOLUL II:Amplasarea clădirilor, depozitelor şi a altor tipuri de construcţii
Art. 194
Clădirile sau instalaţiile tehnologice amplasate în aer liber la care pot apărea emisii importante de pulberi, vapori, gaze periculoase în atmosferă, precum şi cele care produc zgomote ce depăşesc limitele admisibile, se vor amplasa astfel încât să se evite poluarea altor zone de muncă sau a zonelor învecinate. Amplasarea acestora se va face astfel încât sensul vânturilor dominante să îndepărteze degajările accidentale din zona spaţiilor de muncă (din zona construcţiilor).
Art. 195
Depozitele deschise, pentru materiale care produc pulberi la manipulare ce pot fi antrenate de curenţii de aer, vor fi amplasate la o distanţă de 20 m faţă de clădiri productive şi la o distanţă de 50 m faţă de clădirile social-administrative ale complexului de clădiri.
Art. 196
Clădirile administrative se vor amplasa în apropierea spaţiilor de producţie, astfel încât să se evite întretăierea cu circuitele tehnologice productive sau cu spaţii cu emisii nocive.
Art. 197
Curţile interioare semiînchise (sub formă de "L", "U" sau "E") se vor orienta astfel încât partea liberă a curţii să fie în sensul vânturilor dominante.
Art. 198
Clădirile în care se desfăşoară procese tehnologice caracterizate prin degajări de căldură de peste 20 kcal/mc/h, prevăzute cu ventilare naturală, se vor amplasa cu latura lungă perpendiculară pe direcţia vânturilor dominante din perioada sezonului cald.
Art. 199
Încăperile administrative trebuie să fie izolate de încăperile de producţie, cu excepţia celor strict legate de spaţiile de producţie. Dacă încăperile administrative sunt situate în spaţii zgomotoase, sau sunt învecinate cu asemenea încăperi, trebuie prevăzute măsuri de izolare împotriva zgomotului şi vibraţiilor, astfel ca nivelul acestora să nu depăşească limita maximă admisă. Clădirile şi încăperile administrative trebuie să corespundă şi reglementărilor în vigoare referitoare la prevenirea incendiilor.
CAPITOLUL III:Căi de circulaţie
Art. 200
Lăţimea căilor de circulaţie din clădiri, hale, depozite sau alte încăperi de lucru se va stabili în funcţie de felul circulaţiei, gabaritele mijloacelor de transport utilizate şi dimensiunile materialelor sau pieselor care se transportă. Lăţimea lor nu poate fi mai mică decât cea prevăzută în tabelul 6.
Tabelul 6
Lăţimea minimă admisă a căilor de circulaţie din încăperile de lucru
Nr. crt. | Destinaţia căii de circulaţie | Lăţimea minimă a căii de circulaţie (m) |
0 | 1 | 2 |
1. | Circulaţie de pietoni în ambele sensuri şi de cărucioare într-un singur sens | L + 0,50 (1) |
2. | Circulaţie de cărucioare şi pietoni în ambele sensuri | 2L + 0,60 |
3. | Circulaţie într-un singur sens cu: electrocare, electrostivuitoare sau alte mijloace de transport similare motorizate, şi de pietoni în ambele sensuri | L + 0,60 |
4. | Idem în ambele sensuri | 2L + 0,70 |
5. | Circulaţia într-un singur sens cu autocamioane şi pietoni în ambele sensuri | L + 0,80 |
6. | Idem în ambele sensuri (inclusiv pietoni) | 2L + 1,00 |
7. | Spaţiul de circulaţie pentru personalul de deservire, întreţinere, reparaţii etc. | min. 0,80 m (2) |
NOTĂ:
(1)Mărimea (L) reprezintă lăţimea maximă a mijlocului de transport.
(2)Valoarea se stabileşte în funcţie de gradul de periculozitate prezentat de utilajul pe lângă care se circulă.
Art. 201
Căile de circulaţie trebuie să fie:
a)marcate vizibil, pentru a fi uşor de recunoscut;
b)să aibă legături cât mai directe spre căile de evacuare;
c)să fie menţinute permanent libere şi curate, încât să permită evacuarea rapidă a persoanelor.
Art. 202
Suprafeţele căilor de circulaţie pentru persoane trebuie să fie netede şi nealunecoase, iar cele destinate circulaţiei vehiculelor trebuie să nu prezinte denivelări, să fie rezistente la compresiune, şocuri şi uzură.
Art. 203
Căile de circulaţie care vor fi utilizate de mai multe tipuri de mijloace de transport, inclusiv feroviar, vor avea şinele căii ferate îngropate la nivelul suprafeţelor căilor de circulaţie.
Art. 204
Căile de circulaţie pentru persoane şi trecerile amplasate la înălţime vor fi protejate cu balustrade înalte de cel puţin 1 m, prevăzute cu legături de separaţie orizontale intermediare, iar la partea inferioară cu o bordură înaltă de cel puţin 10 cm.
Art. 205
(1)Golurile din planşee sau din ziduri vor fi acoperite cu capace sau grilaje rezistente, care să permită preluarea sarcinilor rezultate din activităţile care se desfăşoară la locul respectiv, sau vor fi îngrădite cu balustrade şi marcate cu indicatoare de securitate. În cazul utilizării de capace sau grilaje, acestea vor fi asigurate contra deplasării.
(2)Golurile, şanţurile, rigolele situate în zonele de circulaţie vor fi acoperite sau marcate cu indicatoare, iar în timpul nopţii vor fi semnalizate cu mijloace luminoase (felinare, avertizoare sau inscripţii luminoase).
CAPITOLUL IV:Înălţimea clădirilor, dimensionarea suprafeţelor şi a volumului de lucru
Art. 206
(1)Încăperile de lucru în care se desfăşoară procese de muncă vor avea înălţimea minimă de 3 m, iar pentru fiecare persoană se va sigura un volum de cel puţin 12 m3 şi o suprafaţă minimă stabilită conform normelor în vigoare la nivelul activităţilor specifice.
(2)Pentru spaţiile în care au loc procese tehnologice ce degajă căldură, umiditate, pulberi, gaze, vapori toxici etc., înălţimea şi volumul încăperilor se stabilesc prin calcul, ţinând seama de asigurarea schimburilor de aer şi de mijloacele de combatere a noxelor.
(3)Încăperile de lucru în care se desfăşoară activităţi administrative sau comerciale pot avea înălţimea minimă de 2,6 m, iar pentru fiecare persoană se va asigura un volum de cel puţin 10 m3 şi o suprafaţă minimă stabilită conform normelor în vigoare la nivelul activităţilor specifice.
Art. 207
(1)La dimensionarea suprafeţelor de lucru se va ţine seama, pe lângă spaţiul ocupat de utilaje şi căi de acces, şi de spaţiul ocupat de materiale, semifabricate, produse finite sau deşeuri, în aşa fel încât să se asigure suprafaţa liberă necesară desfăşurării normale a activităţii de producţie, întreţinere şi reparaţii.
(2)Încărcarea planşeelor cu materiale sau utilaje nu va depăşi sarcina maximă admisibilă pentru care au fost calculate.
Art. 208
Subsolurile construcţiilor nu se vor folosi ca încăperi de lucru decât dacă îndeplinesc condiţiile stabilite la art. 207, şi numai dacă sunt prevăzute cu instalaţie de ventilare mecanică, de iluminare şi canalizare, în construcţie adecvată (mediu normal sau exploziv), cu posibilităţi duble de evacuare şi izolate, pentru evitarea infiltraţiilor de natură lichidă şi/sau gazoasă.
CAPITOLUL V:Instalaţii tehnico-utilitare
Art. 209
Instalaţiile tehnico-utilitare trebuie să respecte prevederile prezentului capitol şi cerinţele de securitate şi sănătate aferente, cuprinse în anexele nr. 16 şi 17.
Art. 210
Locurile de muncă amplasate în clădiri sau în aer liber, caracterizate prin degajări de noxe, vor fi astfel amplasate, amenajate, utilate şi dotate încât să se evite poluarea sau influenţarea locurilor de muncă vecine, ca şi a anexelor social-sanitare.
Art. 211
Instalaţiile de ventilare se vor proiecta şi construi astfel încât să se asigure condiţiile de microclimat precum şi eliminarea sau reducerea până la limitele admise ale noxelor.
Art. 212
Acolo unde condiţiile de muncă o impun, angajatorul trebuie să asigure dispozitivele şi aparatele necesare pentru controlul funcţionării instalaţiilor de ventilare şi controlul microclimatului din încăperile de lucru.
CAPITOLUL VI:Dotări social-sanitare, puncte de prim ajutor, necesarul de apă potabilă, colectarea şi îndepărtarea reziduurilor
Art. 213
Dotările social-sanitare, punctele de prim ajutor, necesarul de apă potabilă, colectarea şi îndepărtarea reziduurilor trebuie să respecte prevederile din prezentul capitol şi cerinţele de securitate şi sănătate cuprinse în anexele nr. 16 şi 17.
Art. 214
Locurile de muncă vor fi asigurate cu dotări social-sanitare în funcţie de necesităţile fiziologice ale personalului şi de caracteristicile proceselor de muncă şi ale mediului de muncă.
(1)Dotările social-sanitare se asigură conform anexelor nr. 12, 13 şi 14.
(2)Cantitatea de apă rece şi caldă pentru igiena personalului şi pentru băut se normează conform anexei nr. 13.
Art. 215
În cazurile când în unităţi se organizează cantine, microcantine, săli de servirea mesei, puncte alimentare sau orice altă formă de desfacere a alimentelor, acestea trebuie să corespundă normelor de igiena alimentaţiei.
Art. 216
La locurile de muncă se vor asigura puncte de alimentare cu apă de băut. Acestea se normează conform anexei nr. 14. Apa distribuită prin punctele de alimentare cu apă (arteziene, robinete, vase etc.), ca şi apa pentru spălat (lavoare, duşuri), trebuie să corespundă standardului de potabilitate în vigoare.
Art. 217
La locurile de muncă unde există riscul de arsuri cu substanţe chimice sau de aprindere a îmbrăcămintei sau a echipamentului individual de protecţie se vor asigura duşuri de salvare, cu apă potabilă sau soluţii neutralizante.
Art. 218
În cazurile când unităţile folosesc surse şi instalaţii proprii de aprovizionare cu apă potabilă sau industrială, se vor respecta prevederile legale cu privire la protecţia sanitară a surselor şi instalaţiilor, precum şi standardele de calitate a apei.
Art. 219
Instalaţiile de preparare şi distribuire a apei carbogazoase saline, pentru locurile de muncă cu degaj ări de căldură, se vor amenaja şi vor funcţiona conform normelor de igiena alimentaţiei.
Art. 220
Apele uzate cu încărcături chimice, radioactive, biologice şi orice reziduu industrial vor fi prelucrate în staţii speciale de neutralizare înainte de evacuarea în reţeaua publică de canalizare. Staţiile de neutralizare a apelor uzate industriale trebuie să corespundă standardelor şi normelor de protecţie a mediului.
Art. 221
Reziduurile industriale solide, în funcţie de natura şi gradul lor de periculozitate, se colectează, depozitează, transportă şi neutralizează în conformitate cu prevederile actelor normative specifice acestei activităţi.
CAPITOLUL VII:Loc de muncă
SECŢIUNEA 1:Generalităţi
Art. 222
Prevederile prezentului capitol stabilesc cerinţe de securitate şi sănătate pentru locul de muncă.
Art. 223
Prezentele prevederi nu se aplică la:
a)mijloace de transport din afara întreprinderii sau locurile de muncă din interiorul mijloacelor de transport;
b)şantiere temporare şi mobile pentru care se aplică prevederile din secţiunea 5 a acestui capitol;
c)industriile extractive prin foraj sau extracţie pentru care se aplică prevederile normelor specifice de securitate a muncii aferente;
d)vase de pescuit pentru care se aplică prevederile normelor specifice de securitate a muncii aferente;
e)câmpuri, suprafeţe (luciuri) de apă, păduri şi alte teritorii ce aparţin unei întreprinderi agricole sau forestiere, dar sunt situate departe de clădirile întreprinderii.
Art. 224
Locurile de muncă folosite pentru prima dată după data intrării în vigoare a prezentelor norme trebuie să îndeplinească cerinţele de securitate şi sănătate cuprinse în anexa nr. 16.
Art. 225
Locurile de muncă aflate în folosinţă înainte de data intrării în vigoare a prezentelor norme trebuie să satisfacă cerinţele de securitate şi sănătate prevăzute în anexa nr. 17, până cel mai târziu la 31 decembrie 2006.
Art. 226
Atunci când locurile de muncă suferă modificări, extinderi şi/sau transformări după data intrării în vigoare a prezentelor norme, angajatorul va lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că acestea sunt în concordanţă cu prevederile din anexa nr. 16.
Art. 227
În scopul menţinerii securităţii şi sănătăţii la locul de muncă, angajatorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura:
a)păstrarea permanent liberă a ieşirilor de urgenţă şi a ieşirilor propriu-zise;
b)întreţinerea tehnică a locului de muncă, în special a instalaţiilor şi dispozitivelor la care se face referire în anexele nr. 16 şi 17, într-o astfel de stare încât să nu prezinte riscuri pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor; orice defectare periculoasă trebuie să fie remediată în cel mai scurt timp posibil;
c)curăţirea cu regularitate la nivelul adecvat de igienă a locului de muncă, a echipamentelor şi dispozitivelor, în mod deosebit a instalaţiilor de ventilare;
d)întreţinerea şi verificarea periodică a echipamentelor şi dispozitivelor de protecţie concepute pentru a preveni sau elimina riscurile, în special cele menţionate în anexele nr. 16 şi 17.
SECŢIUNEA 2:Principii ergonomice în organizarea locului de muncă
Art. 228
Principiile ergonomice din această secţiune vor sta la baza dimensionării şi organizării locului de muncă.
Art. 229
Dimensionarea locului de muncă se realizează în funcţie de particularităţile anatomice, fiziologice, psihologice ale organismului uman, precum şi de dimensiunile şi caracteristicile echipamentului tehnic, ale mobilierului de lucru, de mişcările şi deplasările angajatului în timpul activităţii, de distanţele de securitate, de dispozitivele ajutătoare pentru manipularea maselor ca şi de necesitatea asigurării confortului psiho-fizic.
Art. 230
Eliminarea poziţiilor forţate, nenaturale, ale corpului angajatului şi asigurarea posibilităţilor de modificare a poziţiei în timpul lucrului se realizează prin amenajarea ergonomică a locului de muncă, prin optimizarea fluxului tehnologic şi prin utilizarea echipamentelor tehnice care respectă prevederile reglementărilor în vigoare.
Art. 231
Locurile de muncă unde se lucrează în poziţie aşezat se dotează cu scaune concepute corespunzător caracteristicilor antropometrice şi funcţionale ale organismului uman, precum şi activităţii care se desfăşoară, corelându-se înălţimea scaunului cu cea a planului de lucru. Scaunele trebuie să permită adaptarea acestora în raport cu caracteristicile antropometrice individuale ale angajaţilor.
Art. 232
La locurile de muncă unde se lucrează în poziţie ortostatică, trebuie asigurate, de regulă, mijloace pentru aşezarea angajatului cel puţin pentru perioade scurte de timp (de exemplu, scaune, bănci).
Art. 233
Echipamentele tehnice, mesele şi bancurile de lucru trebuie să asigure spaţiu suficient pentru sprijinirea comodă şi stabilă a membrelor inferioare în timpul activităţii, cu posibilitatea mişcării acestora.
Art. 234
Înălţimea planului de lucru pentru poziţia aşezat sau ortostatică se stabileşte în funcţie de distanţa optimă de vedere, de precizia lucrării, de caracteristicile antropometrice ale angajatului şi de mărimea efortului membrelor superioare, conform tabelului 7.
Tabelul 7
Înălţimea planului de lucru
Poziţia şi tipul de activitate | Înălţimea planului de lucru (mm) | |
minimă | maximă | |
A) Poziţie aşezat: | ||
a) lucrări cu solicitare vizuală deosebită | 950 | 1 100 |
b) lucrări de precizie | 850 | 920 |
c) lucrări obişnuite de birou | 720 | 780 |
d) lucrări manuale | 650 | 700 |
B) Poziţie ortostatică | ||
a) lucrări de precizie | 950 | 1 180 |
b) lucrări de precizie cu piese mici | 850 | 950 |
c) lucrări care implică mânuire de piese grele | 700 | 900 |
Art. 235
Pentru evitarea mişcărilor de răsucire şi aplecare ale corpului, precum şi a mişcărilor foarte ample ale braţelor, trebuie luate măsuri de organizare corespunzătoare a fluxului tehnologic, de manipulare corectă a materiilor prime şi produselor la echipamentele tehnice la care angajatul intervine direct.
Art. 236
(1)Trebuie asigurate legături optime între locurile de muncă, precum şi circulaţia uşoară şi rapidă a materiilor prime, materialelor şi produselor.
(2)Sunt obligatorii aprovizionarea şi evacuarea ritmică a materiilor prime, materialelor, semiproduselor sau produselor realizate, evitându-se aglomerarea locurilor de muncă şi/sau a căilor de circulaţie.
Art. 237
Munca şi locul de muncă vor fi astfel organizate încât să se evite expunerea la noxe a angajaţilor care nu au legătură directă cu locul de muncă respectiv.
SECŢIUNEA 3:Semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locurile de muncă
Art. 238
Semnalizarea de securitate şi/sau sănătate utilizată la locul de muncă trebuie să fie în conformitate cu Prescripţiile minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă.
Acestea cuprind reguli şi măsuri obligatorii privind modurile de semnalizare şi caracteristicile lor principale, interschimbabilitatea şi complementaritatea semnalizărilor, condiţiile de utilizare şi de menţinere a eficacităţii acestora
Art. 239
(1)Angajatorul are obligaţia să prevadă şi să verifice existenţa semnalizării de securitate şi/sau sănătate adecvate la locul de muncă, în conformitate cu dispoziţiile art. 238, ori de câte ori riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloace tehnice de protecţie colectivă sau prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii.
(2)În acest scop angajatorul are obligaţia să ia în consideraţie orice evaluare a riscurilor realizată în conformitate cu art. 11 din prezentele norme.
(3)Respectarea prescripţiilor alin. (1) nu trebuie să afecteze respectarea obligaţiilor legale, prevăzute de alte documente normative, privind semnalizarea referitoare la evacuare, salvare şi ajutor, material şi echipament de luptă contra incendiilor, substanţe sau preparate periculoase, ca şi alte materiale specifice.
(4)Dacă este cazul, în interiorul întreprinderilor sau clădirilor trebuie prevăzută, conform normelor în vigoare, semnalizarea corespunzătoare traficului rutier, feroviar, fluvial, maritim şi aerian, dacă nu este afectată semnalizarea prevăzută prin prezentele norme.
Art. 240
Semnalizarea de securitate şi/sau sănătate poate fi de interzicere, de avertizare, de obligare, de salvare sau prim ajutor şi se realizează după caz, în mod permanent sau ocazional.
Art. 241
Semnalizarea permanentă trebuie să se realizeze astfel:
a)prin panouri (indicatoare, plăci) şi/sau culori de securitate când se referă la o interdicţie, un avertisment, o obligaţie, la localizarea mijloacelor de salvare sau de prim-ajutor şi la riscurile de lovire de obstacole şi de cădere a persoanelor;
b)prin etichetă (pictogramă sau simbol pe culoarea de fond) sau panouri ce preiau această pictogramă, în cazul recipienţilor şi conductelor aparente care conţin substanţe periculoase; aceste mijloace trebuie plasate pe părţile vizibile, sub formă rigidă, autocolantă sau pictată şi într-un număr suficient de mare pentru a asigura securitatea zonei;
c)prin panouri de avertizare sau etichete ca cele de la pct. b), în cazul suprafeţelor, sălilor sau incintelor utilizate pentru încărcarea, descărcarea şi depozitarea substanţelor periculoase în cantităţi mari; mijloacele de mai sus vor fi plasate aproape de suprafaţa de depozitare sau pe uşa de acces în hală;
d)prin culori de securitate la marcarea căilor de circulaţie.
Art. 242
Semnalizarea ocazională trebuie să se realizeze astfel:
a)prin semnal luminos, semnal acustic sau comunicare verbală în caz de atenţionare asupra unor evenimente periculoase, chemare sau apel al persoanelor pentru o acţiune specifică sau evacuare de urgenţă;
b)prin gest-semnal sau comunicare verbală, în caz de ghidare a persoanelor care efectuează manevre ce presupun un risc sau pericol.
Art. 243
(1)Angajaţii şi/sau reprezentanţii acestora vor fi informaţi privind toate măsurile ce trebuie luate în consideraţie în scopul asigurării semnalizării de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă.
(2)Angajatorii au obligaţia să asigure angajaţilor instruirea adecvată, în special prin instrucţiuni precise, în ceea ce priveşte semnalizarea de securitate şi/sau sănătate utilizată.
(3)Instruirea se va axa în special pe semnificaţia semnalizării, mai ales când aceasta presupune utilizarea cuvintelor, precum şi pe comportamentul general şi specific care trebuie adoptat. Această instruire trebuie să fie repetată periodic, ori de câte ori se consideră necesară reîmprospătarea cunoştinţelor salariaţilor, ca urmare a unor verificări.
Art. 244
Consultarea şi participarea angajaţilor şi/sau a reprezentanţilor acestora privesc prevederile din prezenta secţiune şi din Prescripţiile minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă.
SECŢIUNEA 4:Loc de muncă pentru lucrul în condiţii de izolare
Art. 245
(1)Se consideră că o persoană lucrează în condiţii de izolare atunci când nu are contact vizual şi comunicare verbală directă cu alte persoane, în cele mai multe cazuri pentru o perioadă de timp mai mare decât o oră, şi când nu este posibil să i se acorde ajutor imediat în caz de accident sau când se află într-o situaţie critică.
(2)Pentru lucrări foarte periculoase, noţiunea de lucru în condiţii de izolare se poate extinde şi pentru perioade de timp mai scurte (de câteva minute).
Art. 246
Personalul care lucrează în condiţii de izolare trebuie să fie informat clar cu privire la:
a)manipularea echipamentului tehnic, starea acestuia (fiabilitate şi accesibilitate);
b)riscurile de accidentare şi modul de acţiune în caz de apariţie a acestora;
c)comportamentul adecvat în cazul producerii unei avarii sau al apariţiei unei situaţii critice;
d)utilizarea echipamentului individual de protecţie;
e)primul ajutor;
f)utilizarea sistemului de supraveghere şi de legătură cu exteriorul.
Art. 247
(1)Este obligatorie efectuarea unui control periodic asupra comportamentului şi cunoştinţelor persoanelor care lucrează în condiţii de izolare.
(2)Periodicitatea şi durata controalelor vor fi stabilite în funcţie de condiţiile şi riscurile existente şi de experienţa salariaţilor respectivi.
Art. 248
Personalul care lucrează în condiţii de izolare va fi autorizat pentru aceasta de către angajator, pe baza unor teste de aptitudini, teste profesionale şi în urma unui control medical.
Art. 249
Angajatorul va numi prin decizie o persoană cu sarcini şi atribuţii concrete care să supravegheze angajaţii care lucrează în condiţii de izolare, aceasta trebuie să fie instruită asupra riscurilor existente, asupra accidentelor sau avariilor posibile, precum şi cu privire la modul de intervenţie în caz de necesitate.
Art. 250
Pentru a se putea interveni în timp util în caz de accident sau avarie la locurile de muncă în condiţii de izolare, acestea vor fi dotate cu mijloace tehnice de alarmă care permit legătura cu persoana ce asigură supravegherea:
a)constant automat (centrale de supraveghere, dispozitive de alarmare prin unde radio);
b)periodic automat (radio-telefon, telefon);
c)periodic, prin intermediul unei persoane (apeluri telefonice, radio-telefon, cameră de luat vederi şi monitor).
SECŢIUNEA 5:Locuri de muncă în şantiere temporare şi mobile
Art. 251
Executantul lucrării desemnează din cadrul şefilor de compartimente de protecţia muncii sau al delegaţilor responsabili cu protecţia muncii unul sau mai mulţi coordonatori în materie de securitate şi de sănătate pentru un şantier pe care sunt prezente mai multe întreprinderi de construcţii.
Art. 252
Coordonatorul sau coordonatorii în materie de securitate şi sănătate pe durata lucrării:
a)stabilesc sau cer să se stabilească un plan de securitate şi sănătate, precizând regulile aplicabile şantierului respectiv, ţinând cont, dacă este necesar, de activităţile de exploatare desfăşurate pe şantier;
b)pregătesc un dosar adaptat caracteristicilor lucrării, conţinând elementele utile în materie de securitate şi sănătate de care să se ţină seama în cursul eventualelor lucrări ulterioare.
Art. 253
Desemnarea coordonatorilor în materie de securitate şi sănătate nu exonerează de răspundere angajatorul pentru domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Art. 254
Odată cu începerea lucrării, trebuie să se asigure următoarele:
a)întreţinerea şantierului în ordine şi într-o stare de curăţenie satisfăcătoare;
b)alegerea amplasamentului posturilor de lucru, ţinând seama de condiţiile de acces la aceste posturi, determinarea căilor de acces sau de circulaţie.
Art. 255
În vederea menţinerii securităţii şi sănătăţii pe şantier, lucrătorii independenţi trebuie să respecte prevederile privind obligaţiile angajatorilor, angajaţilor precum şi prevederile privind echipamentul tehnic, echipamentul individual de protecţie din prezentele norme, să ia în considerare indicaţiile coordonatorului sau coordonatorilor în materie de securitate şi sănătate în muncă.
Art. 256
În vederea menţinerii securităţii şi sănătăţii pe şantier, angajatorii, atunci când ei înşişi execută o activitate profesională pe şantier trebuie să respecte prevederile privind obligaţiile patronilor, angajaţilor precum şi prevederile privind echipamentul tehnic, echipamentul individual de protecţie din prezentele norme, să ia în considerare indicaţiile coordonatorului sau coordonatorilor în materie de securitate şi sănătate în muncă.
Art. 257
Angajaţii şi/sau reprezentanţii lor trebuie să fie informaţi asupra tuturor măsurilor luate cu privire la securitatea şi sănătatea lor pe şantier. Informaţiile trebuie să fie pe înţelesul angajaţilor vizaţi.
SECŢIUNEA 6:Locuri de muncă aflate în atmosfere potenţial explozive
Art. 258
Prevederile prezentei secţiuni stabilesc cerinţe minime de securitate şi sănătate pentru locurile de muncă în care pot apărea atmosfere potenţial explozive.
Art. 259
Prezentele prevederi nu se aplică:
a)zonelor utilizate direct pentru şi în timpul tratamentelor medicale aplicate pacienţilor;
b)utilizării dispozitivelor de ardere a combustibililor gazoşi, conform legislaţiei în vigoare;
c)producerii, manevrării, utilizării, depozitării şi transportului substanţelor explozive sau cu o structură chimică instabilă;
d)industriilor extractive pentru care se aplică prevederile normelor specifice de securitate a muncii aferente acestor activităţi;
e)utilizării mijloacelor de transport terestre, navale şi aeriene, conform cu prevederile legislaţiei în vigoare şi a acordurilor internaţionale aferente. Mijloacele de transport destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive nu sunt excluse.
Art. 260
Prevederile din titlul II precum şi prevederile relevante cuprinse în titlul IV se aplică în totalitate.
Art. 261
(1)În scopul prevenirii şi protecţiei la explozie, angajatorul trebuie să ia măsuri tehnice şi/sau organizatorice corespunzătoare naturii operaţiilor, în ordinea priorităţilor şi respectând următoarele principii de bază:
- prevenirea formării atmosferelor explozive, sau în cazul în care natura activităţii nu permite aceasta,
- evitarea aprinderii atmosferelor explozive, şi
- limitarea efectelor dăunătoare ale unei explozii în vederea asigurării sănătăţii şi securităţii angajaţilor.
(2)Acolo unde este cazul aceste măsuri trebuie să fie combinate şi/sau suplimentate cu măsuri împotriva extinderii exploziilor şi actualizate frecvent şi, în orice caz, ori de câte ori au loc schimbări semnificative.
Art. 262
(1)În îndeplinirea obligaţiilor sale, angajatorul trebuie să evalueze riscurile specifice de atmosfere explozive, luând în considerare cel puţin:
1._
- probabilitatea producerii şi menţinerii atmosferelor explozive;
- probabilitatea existenţei surselor de aprindere, inclusiv a descărcărilor electrostatice, a activării acestora şi a declanşării aprinderii;
- utilajele, substanţele folosite, procesele şi interacţiunile posibile ale acestora;
- gravitatea efectelor anticipate.
2.Riscurile de explozii sunt evaluate în mod global.
(2)La evaluarea riscurilor de explozie trebuie luate în considerare locurile care sunt sau pot fi legate prin deschideri de locurile în care pot apărea atmosfere explozive.
Art. 263
În scopul asigurării securităţii şi sănătăţii angajaţilor la locurile de muncă în care atmosferele explozive se pot forma în concentraţii periculoase pentru securitatea şi sănătatea acestora, în conformitate cu principiile de bază ale evaluării riscurilor şi ţinând seama de art. 261, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare astfel încât:
a)mediul de muncă să fie de aşa natură încât procesul muncii să se poată desfăşura în condiţii de securitate;
b)să se asigure o supraveghere adecvată, a angajaţilor în timpul lucrului conform evaluării riscurilor utilizând mijloace tehnice corespunzătoare;
c)angajaţii să utilizeze mijloace tehnice corespunzătoare.
Art. 264
(1)În cazul în care sunt prezenţi la acelaşi loc de muncă angajaţi din mai multe unităţi, fiecare angajator este răspunzător pentru toate aspectele care îi revin prin atribuţii.
(2)Fără a prejudicia responsabilitatea individuală a fiecărui angajator, angajatorul responsabil pentru locul de muncă, în conformitate cu legislaţia în vigoare, trebuie să coordoneze aplicarea tuturor măsurilor privind securitatea şi sănătatea angajaţilor şi să precizeze în documentul privind protecţia la explozie, scopul acestei coordonări, măsurile şi procedurile de implementare a acestuia.
Art. 265
Angajatorul trebuie să clasifice pe zone locurile unde pot apărea atmosfere explozive în conformitate cu anexa nr. 18.
Art. 266
(1)Angajatorul trebuie să asigure aplicarea cerinţelor minime stabilite în anexa nr. 19 la locurile menţionate în art. 265.
(2)Acolo unde este cazul, locurile unde pot apărea atmosfere explozive în concentraţii atât de mari încât să pună în pericol securitatea şi sănătatea angajaţilor trebuie marcate la punctele de intrare, în conformitate cu anexa nr. 20.
Art. 267
În scopul asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate la locul de muncă, conform evaluării riscurilor de explozie, angajatorul trebuie să asigure elaborarea şi actualizarea DOCUMENTULUI PRIVIND PROTECŢIA LA EXPLOZIE.
Documentul privind protecţia la explozie trebuie să demonstreze, în special:
- că au fost identificate şi evaluate riscurile de explozie;
- că se vor lua măsuri adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor prezentului capitol;
- care sunt locurile care au fost clasificate pe zone conform anexei nr. 18;
- care sunt locurile cărora li se aplică cerinţele minime stabilite în anexa nr. 19;
- că locul de muncă şi echipamentul tehnic, inclusiv dispozitivele de avertizare, sunt proiectate, realizate şi întreţinute conform prevederilor de securitate;
- că au fost luate măsuri pentru utilizarea în condiţii de securitate a echipamentelor tehnice.
Art. 268
(1)Documentul privind protecţia la explozie trebuie elaborat anterior începerii activităţii şi actualizat în cazul în care au loc schimbări semnificative, extinderi sau transformări ale locului de muncă, echipamentului tehnic sau organizării activităţii.
(2)Angajatorul poate combina evaluări ale riscurilor de explozie existente, documente sau alte rapoarte echivalente elaborate în baza altor acte normative.
Art. 269
Echipamentele tehnice destinate utilizării în locurile de muncă unde pot apărea atmosfere explozive, care sunt deja în folosinţă sau sunt puse la dispoziţia angajatorului pentru prima dată înainte de data intrării în vigoare a prezentelor norme, trebuie să îndeplinească cerinţele stabilite în anexa nr. 19, partea A, cel târziu până la data de 31 decembrie 2006.
Art. 270
Echipamentele tehnice destinate utilizării în locuri în care pot apărea atmosfere explozive, date în folosinţă pentru prima dată după data intrării în vigoare a prezentelor norme trebuie să îndeplinească cerinţele minime stabilite în anexa nr. 19 părţile A şi B.
Art. 271
Locurile de muncă unde pot apărea atmosfere explozive aflate în folosinţă înainte de data intrării în vigoare a prezentelor norme trebuie să îndeplinească cerinţele cuprinse în această secţiune cel târziu până la data de 31 decembrie 2006.
Art. 272
Locurile de muncă unde pot apărea atmosfere explozive şi care sunt folosite pentru prima dată după data intrării în vigoare a prezentelor norme trebuie să îndeplinească cerinţele cuprinse în această secţiune.
Art. 273
Dacă, după data intrării în vigoare a prezentelor norme, se produc modificări, extinderi sau restructurări la locurile de muncă unde pot apărea atmosfere explozive, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare astfel încât acestea să îndeplinească cerinţele stabilite în prezenta secţiune.
CAPITOLUL VIII:Nave de pescuit
Art. 274
În sensul prezentului capitol se înţelege prin:
a)"navă de pescuit": reprezintă orice navă sub pavilion românesc sau înregistrată sub jurisdicţia statului român folosită în scopuri comerciale, fie pentru prinderea, fie pentru prinderea şi prelucrarea peştelui sau a altor resurse vii ale mării;
b)"navă de pescuit nouă": reprezintă orice navă de pescuit a cărei lungime între perpendiculare este superioară sau egală cu 15 m şi pentru care la data de 31 decembrie 2006 sau după această dată:
i)contractul de construcţie sau transformare importantă este expirat sau
ii)contractul de construcţie sau de transformare importantă a expirat înainte de 31 decembrie 2006 şi care este livrată la 3 ani sau mai mult după această dată sau
iii)în absenţa unui contract de construcţie:
- se construieşte chila sau
- se începe o construcţie identificabilă cu o navă specială sau
- a început montajul folosindu-se cel puţin 50 de tone sau 1% din masa estimată a tuturor materialelor de structură, dacă această valoare este mai mică;
c)"navă de pescuit existentă": reprezintă orice navă de pescuit a cărei lungime între perpendiculare este superioară sau egală cu 18 m şi care nu este o navă de pescuit nouă;
d)"navă": reprezintă orice navă de pescuit nouă sau existentă;
e)"angajat": reprezintă orice persoană care exercită o activitate profesională la bordul unei nave, precum şi stagiarii şi ucenicii, excluzându-se personalul de la sol care efectuează lucrări la bordul unei nave de la cheu şi piloţii din port;
f)"armator": reprezintă proprietarul înregistrat al unei nave, cu excepţia cazului în care nava a fost afretată navă nudă sau este administrată total sau parţial de către o persoană fizică sau juridică, alta decât proprietarul înregistrat la termenele unui acord de gestiune; în acest caz armatorul este considerat a fi, până la scadenţă, cel care afretează nava nudă sau persoana fizică sau juridică care asigură gestiunea navei;
g)"comandant": reprezintă angajatul care, conform legislaţiei sau practicii naţionale, comandă nava sau are responsabilitatea acesteia.
Art. 275
(1)Trebuie luate toate măsurile necesare pentru ca:
a)armatorii să se asigure ca navele lor să fie utilizate fără a fi afectată securitatea şi sănătatea angajaţilor, în special în condiţiile meteorologice previzibile, fără a prejudicia responsabilitatea comandantului;
b)să se ţină seama de eventualele riscuri la care sunt supuşi angajaţii pentru a stabili măsurile pentru acordarea primului ajutor, combaterea incendiilor şi evacuarea angajaţilor în cazul unor pericole;
c)evenimentele de pe mare care au sau pot să aibă un efect asupra securităţii şi sănătăţii angajaţilor de la bord trebuie să facă obiectul unui raport detaliat care să fie înaintat autorităţii competente şi să fie consemnate cu rigurozitate în jurnalul de bord, dacă ţinerea unui jurnal de bord este solicitată prin legislaţia sau reglementările naţionale pentru tipul de navă în cauză sau, în lipsa acestuia, într-un document necesar în acest scop.
(2)Navele trebuie controlate periodic de către autorităţile desemnate în acest scop.
Unele controale ce se referă la respectarea prevederilor prezentului capitol pot fi efectuate pe mare.
Art. 276
Navele de pescuit noi trebuie să satisfacă cerinţele de securitate şi sănătate care figurează în anexa nr. 21 până cel târziu la 31 decembrie 2006.
Art. 277
Navele de pescuit existente trebuie să satisfacă cerinţele de securitate şi sănătate care figurează în anexa nr. 22 în termen de maximum 6 ani după data menţionată la art. 276.
Art. 278
Atunci când navele de pescuit sunt supuse reparaţiilor, transformărilor şi modificărilor importante, până la data de 31 decembrie 2006, sau după această dată, aceste reparaţii, transformări şi modificări importante trebuie să fie conforme cu cerinţele din anexa nr. 21.
Art. 279
Armatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura securitatea şi sănătatea angajaţilor fără a prejudicia responsabilitatea comandantului:
a)să asigure întreţinerea tehnică a navelor, instalaţiilor şi dispozitivelor şi în special a celor prevăzute în anexele nr. 21 şi 22, iar defecţiunile constatate atunci când se consideră că pot afecta securitatea şi sănătatea angajaţilor să fie eliminate cât mai repede posibil;
b)să ia măsuri pentru a asigura curăţirea periodică a navelor şi a ansamblului instalaţiilor şi dispozitivelor, pentru a menţine condiţiile de igienă corespunzătoare;
c)să menţină la bordul navei mijloace de salvare şi supravieţuire corespunzătoare, în bună stare de funcţiune şi în cantitate suficientă;
d)să ţină seama de cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la mijloacele de salvare şi supravieţuire care figurează în anexa nr. 23;
e)fără a prejudicia prevederile legale referitoare la cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către angajaţi, în muncă, a echipamentelor individuale de protecţie, să ţină cont de specificaţiile în materie de echipamente individuale de protecţie care figurează la anexa nr. 24.
TITLUL V:Echipamente tehnice
CAPITOLUL I:Prevederi comune
Art. 280
(1)Angajatorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca echipamentul tehnic să fie adecvat sarcinii de muncă sau adaptabil cu uşurinţă pentru îndeplinirea acesteia şi să poată fi utilizat de către angajaţi fără a prezenta riscuri pentru securitatea şi sănătatea lor.
Din faza de alegere a echipamentului tehnic prevăzut a fi utilizat, angajatorul trebuie să ia în considerare condiţiile de muncă specifice, pericolele pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor existente în unitate, în particular la locul de muncă, precum şi orice alte pericole suplimentare care ar apărea în utilizarea echipamentului tehnic.
(2)Atunci când nu este posibil să se asigure în întregime că echipamentul tehnic poate fi utilizat de către angajaţi fără riscuri pentru securitatea şi sănătatea lor, angajatorul trebuie să ia măsuri adecvate pentru reducerea la minimum a riscurilor.
Art. 281
(1)Fără a prejudicia prevederile art. 280 angajatorul trebuie să-şi procure şi/sau să utilizeze:
a)echipamente tehnice care fiind date pentru prima oară în folosinţă angajaţilor, după intrarea în vigoare a Legii Protecţiei Muncii nr. 90/1996, respectă:
(i)prevederile legale aplicabile;
(ii)cerinţele prevăzute la art. 295 până la art. 307 inclusiv, la art. 326 până la art. 332 inclusiv, în cazul în care nu le sunt aplicabile sau parţial aplicabile alte prevederi legale;
b)echipamente tehnice care fiind deja în folosinţa angajaţilor la intrarea în vigoare a Legii Protecţiei Muncii nr. 90/1996, respectă cerinţele menţionate la pct. a) (ii);
c)fără a prejudicia prevederile pct. a) (i) şi derogând de la prevederile pct. a) (ii) şi b):
- echipamente tehnice mobile - cu sau fără autopropulsie - care fiind deja în folosinţa angajaţilor la intrarea în vigoare a Legii Protecţiei Muncii nr. 90/1996, respectă cerinţele menţionate la pct. a) (ii) precum şi cerinţele prevăzute la art. 333 până la art. 338 inclusiv;
- instalaţii de ridicat sarcini care fiind deja în folosinţa angajaţilor, la intrarea în vigoare a Legii Protecţiei Muncii nr. 90/1996, respectă cerinţele menţionate la pct. a) (ii) precum şi cerinţele prevăzute la art. 396 până la art. 399 inclusiv.
(2)Angajatorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura ca, pe toată durata sa de utilizare, echipamentul tehnic să fie menţinut, printr-o întreţinere adecvată, într-o astfel de stare încât să nu prezinte riscuri pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor.
Art. 282
(1)Echipamentele tehnice aflate în utilizare la data intrării în vigoare a Legii Protecţiei Muncii nr. 90/1996 trebuie puse în conformitate cu prevederile prezentelor norme în termen de maximum 10 ani de la intrarea lor în vigoare.
(2)Procedura de punere în conformitate a echipamentelor tehnice vizate la alin. (1) va fi elaborată de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentelor norme şi avizată de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Art. 283
(1)Angajatorul trebuie să asigure ca echipamentul tehnic, a cărui securitate depinde de condiţiile de instalare să fie supus unei verificări iniţiale (după instalare şi înainte de prima punere în funcţiune) şi unei verificări după fiecare montare într-un nou loc de muncă sau într-un nou amplasament, de persoane fizice/juridice competente în domeniu.
(2)Angajatorul trebuie să asigure că echipamentul tehnic care este expus condiţiilor care-i cauzează deteriorări, susceptibile să conducă la situaţii periculoase este supus:
- unor verificări periodice şi, atunci când este necesar, unor încercări periodice de persoane fizice/juridice competente în domeniu;
- unor verificări speciale, efectuate de persoane competente în domeniu, de fiecare dată când au apărut evenimente şi/sau circumstanţe excepţionale care ar putea să diminueze securitatea conferită de echipamentul tehnic, cum ar fi modificări ale procesului de muncă, accidente, fenomene naturale sau perioade de inactivitate prelungite;
pentru a asigura menţinerea condiţiilor de securitate şi sănătate precum şi detectarea şi remedierea la timp a deteriorărilor.
(3)Rezultatele verificărilor trebuie consemnate şi păstrate la dispoziţia autorităţilor competente. Ele trebuie păstrate pentru o perioadă de timp adecvată.
(4)Atunci când echipamentul tehnic este utilizat în afara întreprinderii el trebuie să fie însoţit de dovada materială a efectuării ultimei verificări.
Art. 284
Atunci când utilizarea unui echipament tehnic este susceptibilă să prezinte un risc specific pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor, angajatorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura că:
- utilizarea echipamentului tehnic este accesibilă numai angajaţilor desemnaţi cu această atribuţie;
- angajaţii care efectuează reglarea, repararea, modificarea sau întreţinerea sunt desemnaţi să efectueze astfel de operaţii.
Art. 285
(1)Angajatorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca angajaţii să dispună de informaţii adecvate şi de instrucţiuni scrise referitoare la echipamentul tehnic utilizat în muncă.
(2)Informaţiile şi instrucţiunile scrise trebuie să conţină indicaţii adecvate din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii referitoare la:
1._
- condiţiile de utilizare ale echipamentului tehnic;
- situaţiile anormale previzibile;
- învăţămintele rezultate din experienţa utilizării echipamentului tehnic, atunci când este cazul.
2.Angajaţii trebuie avertizaţi asupra pericolelor la care sunt expuşi, asupra echipamentelor tehnice aflate la locul de muncă şi în vecinătate precum şi asupra oricăror modificări care afectează echipamentele tehnice amplasate în imediata lor vecinătate, chiar dacă ei nu utilizează direct aceste echipamente.
(3)Informaţiile şi instrucţiunile trebuie să fie clare şi pe înţelesul angajaţilor vizaţi.
Art. 286
Angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca:
- angajaţii desemnaţi cu utilizarea echipamentelor tehnice să primească o instruire adecvată, inclusiv asupra riscurilor pe care această utilizare o poate prezenta;
- angajaţii vizaţi în art. 284 pct. b), vor primi o instruire adecvată, specifică.
Art. 287
Echipamentul tehnic trebuie amplasat, instalat şi utilizat astfel încât să reducă riscurile pentru utilizatori şi pentru ceilalţi angajaţi, de exemplu prin asigurarea că există spaţiu suficient între părţile mobile ale echipamentului tehnic şi structurile fixe sau mobile din vecinătatea lor şi că toate formele de energie ori substanţele utilizate sau produse pot fi furnizate şi/sau evacuate în condiţii de securitate.
Art. 288
Proiectul echipamentelor tehnice trebuie să includă şi documente care conţin măsurile de protecţie a muncii necesare pentru prevenirea accidentelor şi/sau îmbolnăvirilor profesionale care ar putea rezulta din utilizarea acestora, elaborate pe baza analizei riscurilor previzibile.
Art. 289
Măsurile de protecţie a muncii vizate de art. 288 trebuie să conţină pentru fiecare fază a utilizării echipamentului tehnic (montare, punere în funcţiune, probe experimentale, funcţionare, reglare, verificare, remediere defectări, întreţinere, demontare, reparare etc.), care poate prezenta riscuri pentru securitatea şi/sau sănătatea angajaţilor, cel puţin următoarele:
a)instrucţiunile de protecţie a muncii;
b)indicatoarele de securitate care trebuie utilizate şi modul de amplasare a acestora;
c)lista cuprinzând enumerarea mijloacelor tehnice de protecţie asociate echipamentului tehnic şi menţionarea funcţiilor de protecţie pe care le realizează;
d)lista cuprinzând enumerarea echipamentelor individuale de protecţie cu care urmează a fi dotaţi angajaţii;
e)lista incompatibilităţilor chimice pentru noxele conţinute sau vehiculate în echipamentul tehnic;
f)măsuri de prim ajutor eficace;
g)condiţiile constructive şi de mediu pe care trebuie să le îndeplinească echipamentele tehnice pentru prevenirea exploziilor;
h)concentraţiile maxime admise pentru substanţele toxice, inflamabile sau explozive, conţinute sau vehiculate în cadrul echipamentului tehnic, care nu sunt prevăzute în actele normative;
i)fişele toxicologice ale noxelor conţinute sau vehiculate în echipamentul tehnic, însoţite de metodologiile de determinare şi neutralizare;
j)lista substanţelor toxice, inflamabile şi/sau explozive, ce se prevăd a fi utilizate sau care vor rezulta, cantităţile maxime admise la locul de muncă, compartimentarea spaţiului de depozitare, precum şi metodologiile de neutralizare;
k)măsuri specifice pentru planul de alarmare a utilizatorului.
Art. 290
Se interzice derularea oricărei faze a utilizării echipamentului tehnic fără existenţa şi aplicarea măsurilor de protecţie a muncii asociate.
Art. 291
(1)Măsurile de protecţie a muncii trebuie elaborate de producătorul echipamentul tehnic, prin efort propriu sau în colaborare cu specialişti din cercetare/proiectare în domeniul protecţiei muncii.
(2)Măsurile de protecţie a muncii elaborate de producătorul echipamentului tehnic se vor completa de către utilizatori cu alte măsuri de protecţie a muncii, rezultate din aspectele specifice locului de muncă în care se va utiliza echipamentul tehnic.
Art. 292
Instrucţiunile de protecţie a muncii vor preciza acţiunile ce trebuie întreprinse de operatori, precum şi interdicţiile pe care aceştia trebuie să le respecte la utilizarea echipamentului tehnic, astfel încât să nu fie afectate securitatea şi/sau sănătatea angajaţilor.
Art. 293
(1)Angajatorul trebuie să deţină pentru fiecare echipament tehnic Cartea tehnică/Manualul de utilizare/Instrucţiunile de utilizare al acestuia.
(2)Angajatorul trebuie să asigure păstrarea corespunzătoare a Cărţilor tehnice/Manualelor de utilizare/Instrucţiunilor de utilizare astfel încât acestea să poată fi consultate în bune condiţii pe toată durata de utilizare a echipamentelor tehnice.
Art. 294
Echipamentul tehnic trebuie utilizat numai pentru operaţiile şi în condiţiile pentru care a fost destinat, precizate în Cartea tehnică/Manualul de utilizare/Instrucţiunile de utilizare.
Art. 295
(1)Echipamentul tehnic care prezintă riscuri datorate căderilor sau proiectării de obiecte trebuie prevăzut cu mijloace tehnice de protecţie adecvate.
(2)Echipamentul tehnic care prezintă riscuri datorate degajărilor de gaze, vapori, pulberi sau lichide, trebuie prevăzut cu dispozitive de reţinere şi/sau evacuare adecvate, amplasate cât mai aproape de locurile de degajare.
Art. 296
Echipamentelor tehnice şi părţilor sale componente trebuie să le fie asigurată stabilitatea prin fixare sau prin alte mijloace atunci când este necesară pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor.
Art. 297
(1)În cazul existenţei riscurilor de spargere sau de rupere a părţilor unui echipament tehnic, capabile să afecteze securitatea sau sănătatea angajaţilor, trebuie luate măsuri adecvate de protecţie a muncii.
(2)Protectorii şi dispozitivele de protecţie trebuie:
a)să fie construite robust;
b)să nu genereze ele însele riscuri suplimentare;
c)să nu poată fi înlăturate cu uşurinţă;
d)să nu li se poată anihila cu uşurinţă funcţia de protecţie;
e)să fie situate la o distanţă adecvată faţă de zona periculoasă;
f)să nu limiteze mai mult decât este necesar observarea ciclului de lucru;
g)să permită intervenţiile necesare pentru montarea şi/sau înlocuirea elementelor mobile/sculelor, precum şi lucrările de întreţinere, fără demontarea protectorilor sau a celorlalte mijloace tehnice de protecţie, pe cât posibil, luându-se măsuri de limitare a accesului numai în sectorul în care trebuie realizată lucrarea.
Art. 298
Zonele şi punctele de lucru sau de întreţinere ale echipamentului tehnic trebuie să fie iluminate corespunzător sarcinii de muncă efectuate.
Art. 299
Părţile echipamentului tehnic care prezintă temperaturi excesive - ridicate sau scăzute - trebuie să fie protejate corespunzător, pentru a preveni contactul angajaţilor cu acestea sau, după caz, chiar apropierea de ele.
Art. 300
Semnalele de avertizare trebuie să fie uşor de perceput şi de înţeles şi să fie lipsite de ambiguitate.
Art. 301
(1)Operaţiile de întreţinere trebuie să poată fi efectuate atunci când echipamentul tehnic este oprit. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci fie că operaţiile vor trebui să fie efectuate din afara zonelor periculoase, fie că se vor adopta măsuri de securitate a muncii adecvate, prin respectarea cărora vor fi asigurate securitatea şi/sau sănătatea angajaţilor.
(2)Dacă echipamentul tehnic este prevăzut cu un program de întreţinere, acesta trebuie respectat întocmai şi ţinut la zi.
Art. 302
(1)Echipamentul tehnic trebuie prevăzut cu dispozitive destinate separării de fiecare sursă de energie.
(2)Dispozitivele trebuie să poată fi identificate cu uşurinţă.
(3)Reconectarea nu trebuie să genereze riscuri pentru angajaţii în cauză.
Art. 303
Echipamentele tehnice vor fi prevăzute cu avertizările şi marcajele necesare pentru asigurarea securităţii angajaţilor.
Art. 304
Angajaţii trebuie să poată pătrunde şi să rămână în condiţii de securitate în toate locurile necesare efectuării operaţiilor de producţie, de reglare şi de întreţinere.
Art. 305
Echipamentul tehnic trebuie să asigure protejarea angajaţilor contra riscurilor de supraîncălzire sau aprindere, de degajare a gazelor, pulberilor, lichidelor, vaporilor sau a altor substanţe produse, utilizate sau depozitate în acesta.
Art. 306
Echipamentul tehnic trebuie să fie adecvat pentru prevenirea riscurilor de explozie ale acestuia sau ale substanţelor produse, utilizate sau depozitate în acesta.
Art. 307
Echipamentul tehnic trebuie să fie adecvat pentru a proteja angajaţii expuşi contra riscurilor de electrocutare prin atingere directă sau indirectă.
Art. 308
Echipamentul tehnic trebuie montat sau demontat în condiţii de securitate, respectând toate instrucţiunile care au fost furnizate de producător.
Art. 309
Echipamentul tehnic trebuie amplasat, instalat şi utilizat astfel încât să reducă riscurile pentru utilizatori şi pentru ceilalţi angajaţi, de exemplu prin asigurarea că există spaţiu suficient între părţile mobile ale echipamentului tehnic şi structurile fixe sau mobile din vecinătatea lor şi că toate formele de energie ori substanţele utilizate sau produse pot fi furnizate şi/sau evacuate în condiţii de securitate.
Art. 310
Zonele periculoase care se îngrădesc cu paravane de protecţie trebuie să fie semnalizate prin indicatoare de securitate.
Art. 311
Se interzice punerea în vânzare, vânzarea, importarea, închirierea, punerea la dispoziţie, cumpărarea, transferarea, achiziţionarea, cedarea/primirea cu orice titlu, a echipamentelor tehnice care nu sunt însoţite de documente în care să fie specificate măsurile de protecţie a muncii.
Art. 312
Echipamentele tehnice vor fi amplasate astfel încât gabaritul funcţional maxim să nu intersecteze căile de circulaţie.
Art. 313
(1)Echipamentele tehnice vor fi amplasate astfel încât între gabaritul lor funcţional maxim şi pereţii şi stâlpii clădirilor sau pereţii excavaţiilor subterane să existe o distanţă de cel puţin 800 mm.
(2)Distanţa de 800 mm dintre gabaritul funcţional şi pereţii, stâlpii clădirilor sau pereţii excavaţiilor subterane se referă la situaţiile în care în intervalul respectiv se circulă sau se deservesc, întreţin sau repară, echipamente tehnice. În cazurile în care nu se execută asemenea operaţii, distanţa poate fi redusă (chiar până la anulare, atunci când echipamentele tehnice se fixează de pereţi, stâlpi etc.), cu condiţia luării de măsuri corespunzătoare, care să împiedice pătrunderea în zona respectivă (îngrădiri, blocări etc.).
(3)Distanţele dintre echipamentele tehnice deservite de un singur angajat nu trebuie să fie mai mici de 800 mm dacă spaţiul respectiv serveşte pentru deservirea, întreţinerea sau repararea, echipamentelor tehnic.
Art. 314
Protectorii vor fi vopsiţi la exterior în culoarea echipamentului tehnic, iar la interior, în culoarea de avertizare standardizată pentru acest scop. În culoare de avertizare se vopsesc şi părţile echipamentelor tehnice pe care se montează protectorii.
Art. 315
Părţile mobile ale echipamentelor tehnice care depăşesc în timpul funcţionării gabaritul acestora trebuie vopsite în dungi alternative galben-negru, în formele şi dimensiunile standardizate.
Art. 316
(1)Echipamentul tehnic trebuie prevăzut cu dispozitive care să nu permită punerea accidentală în funcţiune pe perioada când este în stare de repaus pentru revizii, reparaţii sau alte lucrări.
(2)Pe perioada efectuării reparaţiilor se vor utiliza indicatoare de securitate atât pentru interzicerea cuplării la surse de energie, cât şi pentru interzicerea punerii în funcţiune a echipamentelor tehnice la care s-a intervenit.
Art. 317
(1)Probele experimentale ale echipamentelor tehnice vor fi conduse de persoane desemnate de angajator.
(2)Pentru efectuarea probelor experimentale, proiectantul echipamentului tehnic împreună cu persoanele desemnate trebuie să elaboreze şi să asigure aplicarea de măsuri speciale de protecţie a muncii pentru a se preveni riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Art. 318
Echipamentul tehnic care poate fi atins de trăsnet în timpul utilizării trebuie protejat prin mijloace tehnice sau măsuri adecvate.
CAPITOLUL II:Principii ergonomice de proiectare şi utilizare
Art. 319
Atunci când aplică cerinţele de sănătate şi securitate angajatorul trebuie să ia în considerare, în întregime, principiile ergonomice, inclusiv cele referitoare la postul de lucru şi poziţia angajaţilor din timpul utilizării echipamentului tehnic.
Art. 320
Pentru asigurarea cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă la proiectarea şi utilizarea echipamentelor tehnice trebuie să se respecte principiile ergonomice.
Art. 321
Caracteristicile constructive, funcţionale şi de securitate ale echipamentului tehnic trebuie să corespundă particularităţilor constitutive, psihofiziologice şi mentale ale operatorului precum şi naturii şi caracteristicilor sarcinii de muncă.
Art. 322
La proiectarea echipamentului tehnic trebuie să se aibă în vedere dimensiunile corporale (statice şi dinamice, cu îmbrăcăminte corespunzătoare şi/sau echipament individual de protecţie) ale populaţiei de utilizatori, clasele dimensiunilor corporale şi ale mişcărilor articulare, distanţele de securitate şi dimensiunile deschiderilor de acces.
Art. 323
(1)Proiectarea şi amplasarea echipamentului tehnic trebuie să asigure realizarea cu uşurinţă a operaţiilor pe care le efectuează operatorul, o poziţie de lucru confortabilă, mişcări în conformitate cu traiectoriile şi ritmurile naturale de mişcare a corpului sau segmentelor acestuia, reducerea spaţiului şi timpului de deplasare, precum şi cerinţe de forţă situate la un nivel acceptabil.
(2)La proiectarea echipamentului tehnic trebuie să se aibă în vedere toate interacţiunile acestuia în procesul muncii (echipament-sarcină-mediu-operator).
Art. 324
(1)Semnalele şi sursele de informaţii ale echipamentului tehnic trebuie proiectate, alese şi amplasate astfel încât să fie compatibile cu capacităţile senzorial-perceptive umane şi cu sarcina care trebuie realizată.
(2)Numărul şi tipurile semnalelor şi surselor de informaţii trebuie menţinute la minimum necesar pentru realizarea eficientă a sarcinii de muncă evitându-se supraîncărcarea operatorului cu informaţii care nu sunt strict necesare.
(3)În realizarea sarcinii de muncă trebuie să se aibă în vedere prioritatea şi frecvenţa elementelor constitutive ale informaţiei şi nevoia de feedback. Forma şi conţinutul acestui feedback trebuie să fie specifice şi să fie bine cunoscute de către operator.
Art. 325
(1)Organele de comandă, inclusiv funcţiile lor, trebuie proiectate, alese şi amplasate astfel încât să fie compatibile cu caracteristicile fiziologice (şi în special de mişcare) ale părţilor corpului utilizate pentru acţionarea lor (mâini, degete, picioare etc.), să fie vizibile şi uşor accesibile iar acţionarea lor să fie comodă şi sigură.
(2)Numărul organelor de comandă trebuie menţinut la cel minimum necesar pentru realizarea eficientă a sarcinii de muncă.
(3)Funcţia organului de comandă trebuie să fie uşor de identificat şi să fie distinctă de funcţia organelor de comandă asociate sau învecinate.
(4)Poziţia organului de comandă şi mişcarea sa, efectul său şi funcţia asociată şi/sau informaţia afişată trebuie să fie compatibile astfel încât să se asigure:
- compatibilitatea între deplasarea organului de comandă şi efectul perceput sau reprezentat al acţiunii lui (respectarea "stereotipurilor de mişcare" - legătura spontană între răspuns şi semnalul aşteptat);
- similitudinea între sensul acţionarii organului de comandă şi sensul deplasării indicatorului sursei de informaţii;
- corespondenţa între amplitudinea mişcării, durata şi/sau intensitatea acţionării organului de comandă şi mişcarea indicatorului sursei de informaţii;
- corespondenţa spaţială în amplasarea organelor de comandă şi a surselor de informaţii.
(5)Trebuie evitată încărcarea inegală a corpului şi membrelor în raport cu cerinţele de forţă, cu mărimea, forma şi poziţia organelor de comandă. Când este necesară o folosire frecventă şi de lungă durată, acţionarea trebuie să se facă din poziţia aşezat.
Comenzile care cer viteză şi precizie mare precum şi forţe mici de acţionare vor fi repartizate membrelor superioare, iar cele care necesită forţe mari de acţionare, membrelor inferioare.
(6)Atunci când operatorul se mută de la o maşină la alta de tip sau funcţie similară, trebuie prevăzută, atât cât este posibil, o aceeaşi amplasare a organelor de comandă şi a comenzilor.
CAPITOLUL III:Sisteme de comandă
Art. 326
Organele de comandă ale echipamentului tehnic trebuie să fie vizibile şi identificabile cu uşurinţă şi, dacă este necesar, să fie marcate corespunzător.
Art. 327
Organele de comandă trebuie să fie amplasate, de regulă, în afara zonelor periculoase, astfel ca manevrarea lor să nu genereze riscuri suplimentare. Ele nu trebuie să antreneze riscuri ca urmare a unei manevre neintenţionate.
Art. 328
De la postul de comandă principal al echipamentului tehnic, operatorul trebuie să aibă posibilitatea de a se asigura că nici o persoană nu se află în zonele periculoase. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci trebuie prevăzut un sistem automat de avertizare acustică sau optică care să preceadă pornirea echipamentului tehnic. Un angajat expus trebuie să aibă timpul şi/sau mijloacele necesare de a evita riscurile produse de pornirea şi/sau oprirea echipamentului tehnic.
Art. 329
Sistemul de comandă trebuie să prezinte securitate şi trebuie ales cu luarea în considerare a defectărilor, perturbaţiilor şi restricţiilor previzibile să apară în condiţiile de utilizare stabilite.
Art. 330
(1)Pornirea unui echipament tehnic trebuie să fie posibilă numai printr-o acţiune voluntară exercitată asupra unui organ de comandă prevăzut pentru acest scop.
(2)Cerinţa prevăzută la alin. (1) este obligatorie şi pentru:
- repornire după oprire din orice cauză;
- comanda unei modificări semnificative a condiţiilor de funcţionare (de exemplu, viteza, presiunea etc.), exceptând cazurile în care repornirea sau modificarea nu prezintă nici un risc pentru angajaţii expuşi.
(3)Cerinţa prevăzută la alin. (2) nu se aplică repornirii sau modificării condiţiilor de funcţionare care rezultă din derularea unei secvenţe normale a unui ciclu automat.
Art. 331
(1)Orice echipament tehnic trebuie prevăzut cu un dispozitiv de comandă care să-l oprească complet şi în condiţii de securitate.
(2)Orice post de lucru trebuie prevăzut cu un organ de comandă pentru oprirea întregului echipament tehnic sau numai a unor părţi ale acestuia, în funcţie de riscurile existente.
(3)Comanda de oprire a echipamentului tehnic trebuie să aibă prioritate faţă de comanda de pornire. Oprirea echipamentului tehnic sau a elementelor periculoase ale acestuia fiind realizată, alimentarea cu energie a organelor de comandă respective trebuie să fie întreruptă.
Art. 332
Orice echipament tehnic trebuie prevăzut cu un dispozitiv pentru oprirea de urgenţă atunci când riscurile existente şi timpul normal de oprire impun aceasta.
CAPITOLUL IV:Echipamentele tehnice mobile, cu sau fără autopropulsie
Art. 333
Echipamentul tehnic pe care este necesară prezenţa angajaţilor trebuie amenajat astfel încât să reducă riscurile pentru aceştia în timpul deplasării.
Art. 334
Atunci când o blocare accidentală a elementelor de transmisie a puterii între un echipament tehnic mobil şi accesoriile sale şi/sau orice remorcă poate genera un risc specific, echipamentul tehnic mobil trebuie echipat sau adaptat astfel încât să se prevină blocările elementelor de transmisie a puterii.
Art. 335
Atunci când elementele de transmisie a puterii între echipamente tehnice mobile se pot îmbâcsi sau deteriora prin contact cu solul, trebuie prevăzute facilităţi pentru susţinerea acestora.
Art. 336
(1)Echipamentul tehnic mobil pe care este necesară prezenţa mai multor angajaţi, trebuie să limiteze, în condiţiile efective de utilizare, riscurile generate de răsturnarea echipamentului tehnic, astfel:
- fie printr-o structură de protecţie care să asigure că echipamentul nu se răstoarnă mai mult de 900 faţă de perpendiculara la sol;
- fie printr-o structură care să asigure un spaţiu suficient împrejurul angajaţilor dacă răsturnarea poate depăşi 900 faţă de perpendiculara la sol;
- fie prin alte dispozitive cu efect echivalent.
(2)Structurile de protecţie pot fi parte integrantă a echipamentului tehnic.
(3)Structurile de protecţie nu sunt necesare atunci când echipamentul tehnic este stabil în cursul funcţionării sau atunci când construcţia face ca răsturnarea să fie imposibilă.
(4)Atunci când există riscul ca un lucrător să fie strivit între părţi ale echipamentului tehnic şi sol, în cazul unei răsturnări a echipamentului, trebuie instalat un sistem de reţinere pentru angajaţii transportaţi.
Art. 337
Autostivuitoarele cu furcă pe care sunt necesari unul sau mai mulţi angajaţi trebuie adaptate sau echipate astfel încât să se reducă riscul de răsturnare al autostivuitorului, de exemplu:
- prin instalarea unei cabine pentru conducător, sau
- printr-o structură care să prevină răsturnarea autostivuitorului, sau
- printr-o structură care să asigure pentru angajaţii în cauză, rămânerea unui spaţiu suficient între sol şi anumite părţi ale autostivuitorului, în caz de răsturnare, sau
- printr-o structură care să reţină angajaţii pe scaunul de conducere astfel încât să se prevină strivirea lor de părţi ale autostivuitorului care se răstoarnă.
Art. 338
Echipamentul tehnic cu autopropulsie care în deplasarea sa poate să genereze riscuri pentru persoane, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)să aibă facilităţi pentru a preveni pornirea neautorizată;
b)să aibă facilităţi adecvate pentru reducerea la minimum a consecinţelor unei ciocniri, atunci când există mai multe echipamente tehnice care se deplasează în acelaşi timp pe aceeaşi şină;
c)să fie prevăzut cu un dispozitiv pentru frânare şi oprire. Dacă condiţiile de securitate o cer, în caz de defectare a dispozitivului principal, trebuie să fie disponibil, pentru frânarea şi oprirea echipamentului tehnic, un dispozitiv de ajutor, acţionabil prin organe de comandă accesibile cu uşurinţă sau prin sisteme automate;
d)atunci când câmpul de vizibilitate directă al conducătorului este necorespunzător din punctul de vedere al securităţii, trebuie instalate dispozitive auxiliare adecvate pentru îmbunătăţirea vizibilităţii;
e)echipamentul tehnic proiectat pentru a fi utilizat pe timpul nopţii sau în locuri întunecoase, trebuie dotat cu un dispozitiv de iluminat adecvat lucrărilor de efectuat şi trebuie să asigure o securitate suficientă pentru angajaţi;
f)echipamentul tehnic la care există un pericol de incendiu, datorat lui însuşi ori remorcii şi/sau încărcăturii, susceptibil să pericliteze angajaţii, trebuie echipat cu dispozitive adecvate de stingere a incendiilor atunci când astfel de dispozitive nu sunt disponibile suficient de aproape de locul de utilizare;
g)echipamentul tehnic telecomandat trebuie să se oprească automat atunci când iese din spaţiul de acţiune al telecomenzii;
h)echipamentul tehnic telecomandat care, în condiţiile prevăzute pentru utilizare, poate să strivească sau lovească angajaţii, trebuie să fie echipat cu mijloace de protecţie faţă de aceste riscuri, în afara cazului în care există alte dispozitive adecvate pentru combaterea riscului de lovire.
Art. 339
Echipamentul tehnic trebuie să fie condus numai de angajaţi care au fost instruiţi, în mod adecvat, pentru a conduce în condiţii de securitate un astfel de echipament.
Art. 340
Dacă echipamentul tehnic se deplasează într-o zonă în care se lucrează, trebuie stabilite şi respectate reguli de circulaţie adecvate.
Art. 341
(1)Pentru a se preveni pătrunderea angajaţilor care se deplasează pe jos în zona de operare a echipamentului tehnic cu autopropulsie, trebuie luate măsuri organizatorice adecvate.
(2)Dacă sarcina de muncă poate fi îndeplinită numai dacă sunt prezenţi angajaţi care se deplasează pe jos, trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a se preveni accidentarea acestora de către echipament.
Art. 342
Transportul angajaţilor pe echipamente tehnice mobile acţionate mecanic este permis numai dacă sunt prevăzute amplasamente de securitate în acest scop. Dacă sarcina de muncă se efectuează în timpul deplasării, vitezele trebuie reduse atât cât este necesar.
Art. 343
Echipamentul tehnic mobil dotat cu un motor cu ardere internă nu trebuie utilizat în zonele în care se lucrează dacă nu pot fi asigurate cantităţi de aer suficiente astfel încât să nu existe riscuri pentru sănătatea sau securitatea angajaţilor.
CAPITOLUL V:Instalaţii şi echipamente electrice
SECŢIUNEA 1:Generalităţi
Art. 344
(1)Echipamentele electrice trebuie să fie astfel proiectate, fabricate, montate, întreţinute şi exploatate încât să fie asigurată protecţia împotriva pericolelor generate de energia electrică, precum şi protecţia împotriva pericolelor datorate influenţelor externe.
(2)Pentru asigurarea protecţiei împotriva pericolelor generate de echipamentele electrice, trebuie prevăzute măsuri tehnice pentru ca:
a)persoanele să fie protejate faţă de pericolul de vătămare care poate fi generat la atingerea directă sau indirectă a părţilor aflate sub tensiune;
b)să nu se producă temperaturi, arcuri electrice sau radiaţii care să pericliteze viaţa sau sănătatea oamenilor;
c)construcţia echipamentelor tehnice să fie adecvată mediului pentru ca să nu se producă incendii şi explozii;
d)persoanele şi bunurile să fie protejate contra pericolelor generate în mod natural de echipamentul electric;
e)izolaţia echipamentelor electrice să fie corespunzătoare pentru condiţiile prevăzute.
(3)Pentru asigurarea protecţiei împotriva pericolelor datorate influenţei externe, echipamentele electrice trebuie:
a)să satisfacă cerinţele referitoare la solicitările mecanice astfel încât să nu fie periclitate persoanele, animalele domestice şi bunurile;
b)să nu fie influenţate de condiţiile de mediu, astfel încât să nu fie periclitate persoanele, animalele şi bunurile;
c)să nu pericliteze persoanele, animalele domestice şi bunurile, în condiţii previzibile de suprasarcină.
SECŢIUNEA 2:Măsuri de protecţie împotriva pericolului de electrocutare
Art. 345
Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directă trebuie să se aplice măsuri tehnice şi organizatorice. Măsurile organizatorice le completează pe cele tehnice în realizarea protecţiei necesare.
Art. 346
Măsurile tehnice care pot fi folosite pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directă sunt următoarele:
a)acoperiri cu materiale electroizolante ale părţilor active (izolarea de protecţie) ale instalaţiilor şi echipamentelor electrice;
b)închideri în carcase sau acoperiri cu învelişuri exterioare;
c)îngrădiri;
d)protecţia prin amplasare în locuri inaccesibile prin asigurarea unor distanţe minime de securitate;
e)scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau echipamentului electric la care urmează a se efectua lucrări şi verificarea lipsei de tensiune;
f)utilizarea de dispozitive speciale pentru legări la pământ şi în scurtcircuit;
g)folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante;
h)alimentarea la tensiune foarte joasă (redusă) de protecţie;
i)egalizarea potenţialelor şi izolarea faţă de pământ a platformei de lucru.
Art. 347
Măsurile organizatorice care pot fi aplicate împotriva electrocutării prin atingere directă sunt următoarele:
a)executarea intervenţiilor la instalaţiile electrice (depanări, reparări, racordări etc.) trebuie să se facă numai de personal calificat în meseria de electrician, autorizat şi instruit pentru lucrul respectiv;
b)executarea intervenţiilor în baza uneia din formele de lucru indicate la art. 389;
c)delimitarea materială a locului de muncă (îngrădire);
d)eşalonarea operaţiilor de intervenţie la instalaţiile electrice;
e)elaborarea unor instrucţiuni de lucru pentru fiecare intervenţie la instalaţiile electrice;
f)organizarea şi executarea verificărilor periodice ale măsurilor tehnice de protecţie împotriva atingerilor directe.
Art. 348
Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere indirectă trebuie să se realizeze şi să se aplice numai măsuri şi mijloace de protecţie tehnice. Este interzisă înlocuirea măsurilor şi mijloacelor tehnice de protecţie cu măsuri de protecţie organizatorice.
Art. 349
Pentru evitarea electrocutării prin atingere indirectă trebuie să se aplice două măsuri de protecţie: o măsură de protecţie principală, care să asigure protecţia în orice condiţii, şi o măsură de protecţie suplimentară, care să asigure protecţia în cazul deteriorării protecţiei principale.
Cele două măsuri de protecţie trebuie să fie astfel alese încât să nu se anuleze una pe cealaltă. În locurile puţin periculoase din punctul de vedere al pericolului de electrocutare este suficientă aplicarea numai a unei măsuri, considerate principale.
Art. 350
(1)Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, prin atingere indirectă, măsurile de protecţie care pot fi aplicate sunt următoarele:
a)folosirea tensiunilor foarte joase de securitate TFJS;
b)legarea la pământ;
c)legarea la nul de protecţie;
d)izolarea suplimentară de protecţie, aplicată utilajului, în procesul de fabricare;
e)izolarea amplasamentului;
f)separarea de protecţie;
g)egalizarea şi/sau dirijarea potenţialelor;
h)deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni sau a unui curent de defect periculoase;
i)folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante.
(2)Este interzisă folosirea drept protecţie principală a măsurilor indicate la pct. e), g), h) şi i).
Fac excepţie instalaţiile electrice casnice, la care deconectarea automată la curenţi de defect poate constitui mijloc principal de protecţie, şi stâlpii liniilor electrice aeriene de joasă tensiune, la care dirijarea distribuţiei potenţialelor constituie mijloc principal de protecţie.
(3)Pentru instalaţiile şi echipamentele electrice de înaltă tensiune, sistemul de protecţie împotriva electrocutării prin atingere indirectă se realizează prin aplicarea uneia sau, cumulativ, a mai multor măsuri de protecţie, dintre care însă legarea la pământ de protecţie este totdeauna obligatorie.
SECŢIUNEA 3:Proiectarea, executarea şi montarea instalaţiilor şi echipamentelor electrice
Art. 351
Proiectantul este obligat să stabilească zonele cu atmosferă potenţial explozivă în vederea alegerii echipamentelor tehnice cu grad corespunzător de protecţie. Beneficiarul este obligat să solicite proiectantului efectuarea zonării.
Art. 352
Valorile de calcul, precum şi limitele admise ale curenţilor prin corpul omului, ale impedanţei electrice a corpului uman, ale tensiunilor de atingere şi de pas şi ale tensiunilor de lucru trebuie să fie în conformitate cu anexele nr. 25 - 30.
Art. 353
În locurile cu pericol de incendiu sau explozie trebuie să fie luate măsuri de protecţie împotriva descărcărilor electrice datorate electricităţii statice (prin legare la pământ a elementelor metalice, instalarea de dispozitive de neutralizare sau de eliminare a particulelor electrizante etc.).
Art. 354
În locurile cu praf sau umezeală, cu pericol de incendiu sau explozie, trebuie să se folosească numai utilaje, aparate şi echipamente electrice (inclusiv conducte electrice) de construcţie specială (etanşe la praf, la umezeală, în construcţie antiexplozivă etc.).
Art. 355
(1)Protecţia la suprasarcină şi la curent maxim trebuie să fie astfel realizată, încât în cazul apariţiei unui defect care poate pune în pericol personalul, să deconecteze în timp normat instalaţia sau echipamentul electric respectiv.
(2)Siguranţele fuzibile deteriorate trebuie înlocuite numai cu siguranţe originale şi calibrate, conform indicaţiilor proiectantului.
Art. 356
În cazul în care întreruperea alimentării cu energie electrică, peste o durată normată, poate duce la explozii, incendii, distrugeri de utilaje, accidente sau pierderi de vieţi omeneşti, alimentarea cu energie trebuie să fie asigurată din două surse independente, din care una va constitui alimentarea de rezervă.
Art. 357
(1)Reţelele izolate faţă de pământ trebuie să fie prevăzute cu protecţie automată prin controlul rezistenţei de izolaţie, care să semnalizeze şi/sau să deconecteze în cazul punerii la pământ.
(2)Obligativitatea deconectării automate, în cazul punerii la pământ a unei faze, precum şi timpul admis pentru funcţionarea reţelei cu un defect de izolaţie pe una din faze, în vederea depistării şi eliminării defectului, trebuie să fie reglementate prin normele specifice de securitate a muncii.
(3)Reţelele izolate faţă de pământ din excavaţiile miniere, cu tensiuni nominale mai mari decât tensiunea nepericuloasă, trebuie prevăzute cu aparate pentru controlul permanent al izolaţiei, care să întrerupă automat alimentarea cu energie, în maximum 0,5 secunde din momentul în care rezistenţa de izolaţie scade sub limitele admise pentru tensiunile utilizate.
(4)Reţelele electrice din locurile de muncă cu risc de incendiu şi explozie, precum şi cele din depozitele de explozivi sau carburanţi, trebuie prevăzute cu dispozitive care să asigure protecţia automată la curenţi de defect (PACD).
Art. 358
Detaliile şi precizările pentru realizarea sistemelor de protecţie trebuie să corespundă prevederilor standardelor în vigoare.
Art. 359
(1)La acoperirea cu materiale electroizolante a părţilor active ale instalaţiilor şi echipamentelor electrice (izolarea de lucru şi de protecţie), materialele electroizolante folosite trebuie să fie rezistente la solicitările fizice şi chimice din mediul în care trebuie să funcţioneze.
(2)Acoperirea cu vopsea, lac, email, straturi de oxid, material fibros (ţesături, fileuri, benzi de ţesătură sau lemn) nu constituie o izolare, în sensul protecţiei împotriva electrocutării prin atingere directă.
Art. 360
(1)Carcasele şi învelişurile exterioare ale instalaţiilor şi echipamentelor electrice trebuie să fie rezistente la solicitările fizice şi chimice în mediul în care funcţionează. În afară de condiţia impusă privind protecţia împotriva electrocutării prin atingere directă, carcasele şi învelişurile trebuie să fie în construcţie corespunzătoare protecţiei împotriva incendiilor şi exploziilor (dacă este cazul).
(2)La instalaţiile de înaltă tensiune trebuie să fie prevăzute blocări mecanice sau electrice, astfel încât deschiderea carcaselor şi a îngrădirilor de protecţie să fie posibilă numai după scoaterea de sub tensiune a echipamentului electric respectiv. Manevrarea dispozitivului de blocare trebuie să poată fi făcută numai cu o sculă specială (de exemplu, cheie cu cap triunghiular).
Art. 361
(1)La proiectarea, executarea şi montarea instalaţiilor electrice trebuie să se prevadă distanţe şi spaţii în apropierea echipamentelor electrice şi îngrădiri de protecţie în jurul acestora, astfel încât deservirea, întreţinerea şi repararea acestora să se poată efectua fără pericol.
Distanţele şi spaţiile minim admise sunt stabilite în normele specifice de securitate a muncii.
(2)Îngrădirile de protecţie trebuie să fie astfel realizate încât să nu existe elemente sub tensiune neîngrădite în zona de activitate a omului (zona de manipulare sau volum de accesibilitate).
Art. 362
Tipurile de îngrădiri de protecţie împotriva electrocutărilor prin atingere directă, precum şi condiţiile de montare, trebuie să corespundă standardelor în vigoare.
Art. 363
(1)Părţile active ale instalaţiilor electrice trebuie să fie amplasate la distanţe de protecţie pentru a nu putea fi accesibile unei apropieri periculoase de piesele aflate normal sub tensiune.
(2)Acest mijloc de protecţie se aplică, de asemenea, la liniile electrice aeriene, prin respectarea distanţelor minime admise faţă de alte obiecte din apropierea liniilor respective.
(3)La maşinile şi instalaţiile de ridicat cu elemente mobile, cum sunt podurile rulante din încăperile sau spaţiile de producţie neelectrice, se admit părţi active în construcţie deschisă (fără carcase închise), cu condiţia protejării împotriva atingerii sau apropierii de părţile active.
Aceasta se obţine prin amplasarea maşinilor şi instalaţiilor la înălţimi suficient de mari faţă de căile de acces şi de circulaţie ale persoanelor neautorizate pentru exploatarea instalaţiilor electrice, precum şi prin prevederea de îngrădiri închise pe calea de acces a persoanelor autorizate pentru exploatarea instalaţiilor electrice respective.
Art. 364
(1)Obligaţiile celui care proiectează, fabrică şi/sau pune pe piaţă în vederea utilizării un echipament tehnic electric/instalaţie de clasa I de protecţie sunt următoarele:
a)să asigure posibilitatea executării legăturilor de protecţie necesare creării unui curent de defect, în cazul unui defect prin punerea unei faze la masă şi apariţia unei tensiuni periculoase pe masele echipamentului (instalaţiei), curent de defect care să producă deconectarea echipamentului (instalaţiei) sau sectorului defect prin protecţia maximală de curent a circuitului sau prin alte protecţii corespunzătoare.
b)echipamentul electric/instalaţia să aibă asigurată protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub tensiune.
(2)Posibilitatea executării legăturilor de protecţie trebuie să se asigure astfel:
- în cazul unui echipament electric/instalaţie fix(ă) acesta (aceasta) trebuie să fie prevăzut(ă) cu două borne de masă: una în cutia de borne, lângă bornele de alimentare cu energie electrică, pentru racordarea conductorului de protecţie din cablul de alimentare a echipamentului (instalaţiei) şi a doua bornă pe carcasa echipamentului (instalaţiei) în exterior, pentru racordarea vizibilă la centura de legare la pământ sau la altă instalaţie de protecţie;
- în cazul unui echipament mobil sau portabil, acesta trebuie să fie prevăzut cu un cablu de alimentare flexibil, prevăzut cu o fişă (ştecher) cu contact de protecţie, sau echipamentul să fie prevăzut cu posibilitatea racordării unui cablu flexibil de alimentare cu conductor de protecţie.
Cablul de alimentare trebuie să conţină un conductor de protecţie prin care să se lege masele echipamentului de contactele de protecţie ale fişei (ştecherului).
Art. 365
Cel care proiectează, produce sau livrează un echipament electric/instalaţie de clasa II de protecţie trebuie să-i asigure din fabricaţie o izolaţie suplimentară (dublă sau întărită) şi o protecţie împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub tensiune.
Art. 366
Obligaţiile celui care proiectează, produce sau livrează un echipament electric/instalaţie de clasa III de protecţie sunt următoarele:
- să asigure alimentarea echipamentului electric/instalaţiei la o tensiune foarte joasă;
- echipamentul electric/instalaţia să nu producă o tensiune mai mare decât tensiunea foarte joasă;
- echipamentul electric/instalaţia să aibă asigurată protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub tensiune.
Art. 367
Pentru operaţiile de montare a instalaţiilor, reţelelor, utilajelor şi echipamentelor electrice, în instrucţiunile de securitate a muncii trebuie prevăzute măsuri privind eşalonarea corectă a lucrărilor şi organizarea locului de muncă, astfel încât să se evite accidentele.
SECŢIUNEA 4:Exploatarea instalaţiilor şi echipamentelor electrice
Art. 368
Verificarea mijloacelor şi a echipamentelor electrice de protecţie înainte de utilizare, de punerea în funcţiune, după reparaţii sau modificări, şi apoi periodic (în exploatare) trebuie să se facă în conformitate cu prevederile normelor specifice.
Art. 369
Este interzis ca în exploatarea, întreţinerea şi repunerea în funcţiune a unei instalaţii sau a unui echipament electric, să se aducă modificări faţă de proiect.
În cazurile speciale, se pot efectua modificări numai cu acordul proiectantului.
Art. 370
Pentru operaţiile de întreţinere şi reparare a instalaţiilor, reţelelor, utilajelor şi echipamentelor electrice, în instrucţiunile de securitate a muncii trebuie prevăzute măsuri privind eşalonarea corectă a lucrărilor şi organizarea locului de muncă, astfel încât să se evite accidentele.
Art. 371
(1)Instalaţiile electrice în faza de experimentare trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute în standarde şi norme specifice pentru protecţia împotriva electrocutării sau a accidentelor tehnice.
(2)Este interzisă folosirea instalaţiilor sau a echipamentelor electrice improvizate sau necorespunzătoare.
Art. 372
Recepţionarea şi punerea în funcţiune a unei instalaţii sau a unui echipament electric trebuie făcute numai după ce s-a constatat că s-au respectat normele de protecţia muncii.
Art. 373
La exploatarea echipamentelor electrice trebuie să existe următoarele documente:
a)instrucţiuni de exploatare;
b)instrucţiuni de protecţie împotriva pericolului de electrocutare;
c)instrucţiuni de intervenţie şi acordare a primului ajutor în caz de electrocutare;
d)programul de verificări periodice ale echipamentelor electrice şi ale instalaţiilor şi mijloacelor de protecţie împotriva pericolului de electrocutare.
Art. 374
Îngrădirile mobile trebuie să se folosească pentru protecţia persoanelor numai în timpul executării unor lucrări în instalaţiile electrice, împotriva apropierii directe sau prin intermediul unor elemente de lucru (scule, conductoare etc.) de părţile active, la distanţe mai mici decât cele minime admise de protecţie.
Art. 375
Distanţele de protecţie minime admise, care trebuie respectate în timpul lucrărilor în instalaţiile electrice, sunt stabilite în standardele şi normele specifice în vigoare, în funcţie de condiţiile specifice: categoria instalaţiei electrice, tensiunea de lucru, modul de supraveghere a angajaţilor, poziţia de lucru, zona de manipulare.
Art. 376
(1)În cazul lucrărilor care se execută cu scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau echipamentelor electrice, trebuie scoase de sub tensiune următoarele elemente:
- părţile active aflate sub tensiune, la care urmează a se lucra;
- părţile active aflate sub tensiune la care nu se lucrează, dar se găsesc la o distanţă mai mică decât limita admisă la care se pot apropia persoanele sau obiectele de lucru (utilaje, unelte etc.), indicată în documentaţia tehnică specifică;
- părţile active aflate sub tensiune ale instalaţiilor situate la o distanţă mai mare decât limita admisă, dar care, datorită lucrărilor care se execută în apropiere, trebuie scoase de sub tensiune.
(2)Detaliile şi precizările privind realizarea celor menţionate mai sus se stabilesc în documentaţia tehnică specifică în vigoare pentru securitatea muncii la instalaţiile electrice, în funcţie de condiţiile specifice.
Art. 377
Obligaţiile celui care utilizează un echipament electric/instalaţie de clasa I de protecţie sunt următoarele:
a)să execute legăturile de protecţie necesare pentru asigurarea protecţiei împotriva electrocutării în cazul unui defect soldat cu apariţia unei tensiuni periculoase de atingere;
b)să asigure deconectarea automată a echipamentului electric/instalaţiei sau sectorului defect şi dispariţia tensiunii periculoase de atingere;
c)să vegheze ca protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub tensiune să nu fie înlăturată sau deteriorată.
Art. 378
Obligaţiile celui care utilizează un echipament electric/instalaţie de clasa II de protecţie sunt următoarele:
a)să vegheze ca izolaţia suplimentară a echipamentului electric/instalaţiei să nu fie deteriorată sau eliminată;
b)să vegheze ca protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub tensiune să nu fie înlăturată sau deteriorată.
Art. 379
Obligaţiile celui care utilizează un echipament electric/instalaţie de clasa III de protecţie sunt următoarele:
a)să alimenteze echipamentul electric sau instalaţia la tensiunea foarte joasă pentru care au fost proiectate să funcţioneze;
b)sursa de tensiune trebuie să fie astfel construită încât să nu permită apariţia în circuitul de tensiune foarte joasă a unei tensiuni mai mari. Dacă se utilizează un transformator coborâtor, acesta trebuie să fie un transformator de separare (de siguranţă);
c)izolaţia circuitului de foarte joasă tensiune trebuie să fie de aşa natură încât să nu permită apariţia unei tensiuni mai mari din alte circuite, în circuitul de tensiune foarte joasă;
d)să vegheze ca protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub tensiune să nu fie înlăturată sau deteriorată.
Art. 380
(1)În cazul lucrărilor cu scoatere de sub tensiune este necesară legarea la pământ şi în scurtcircuit a conductoarelor de fază, operaţie care trebuie să se execute imediat după verificarea lipsei de tensiune.
Prin efectuarea legăturilor la pământ şi în scurtcircuit trebuie să se asigure protecţia angajatului împotriva apariţiei accidentale a tensiunii la locul de muncă, descărcarea părţilor scoase de sub tensiune de sarcinile capacitive remanente şi protecţia împotriva tensiunilor induse.
(2)Dispozitivele de legare la pământ şi în scurtcircuit trebuie să fie conform standardelor în vigoare.
(3)Secţiunile minime ale conductoarelor şi elementelor, modul de aplicare a dispozitivelor de scurtcircuitare, precum şi măsurile organizatorice legate de aplicarea acestor dispozitive, trebuie să fie indicate în instrucţiunile de securitate a muncii pentru instalaţiile electrice, în funcţie de condiţiile specifice (categoria instalaţiei electrice, scopul legărilor în scurtcircuit şi la pământ etc.).
Art. 381
(1)Folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante este obligatorie atât la lucrări în instalaţiile scoase de sub tensiune, cât şi în cazul lucrărilor efectuate fără scoatere de sub tensiune a instalaţiilor şi a echipamentelor electrice.
(2)Acestea din urmă se efectuează de către personal autorizat pentru lucrul sub tensiune.
La instalaţiile de joasă tensiune folosirea mijloacelor individuale de protecţie electroizolante constituie singura măsură tehnică de protecţie şi se foloseşte cumulat cu măsurile organizatorice.
(3)La instalaţiile de înaltă tensiune, această măsură se aplică cumulat cu alte mijloace de protecţie.
Art. 382
Instalaţiile sau locurile unde există sau se exploatează echipamente electrice trebuie să fie dotate, în funcţie de lucrările şi condiţiile de exploatare, cu următoarele categorii de mijloace de protecţie:
a)mijloace de protecţie care au drept scop protejarea omului prin izolarea acestuia faţă de elementele aflate sub tensiune sau faţă de pământ (prăjini electroizolante pentru acţionarea separatoarelor, manipularea indicatoarelor mobile de tensiune, montarea scurtcircuitoarelor etc., scule cu mânere electroizolante, covoare şi platforme electroizolante, mănuşi şi încălţăminte electroizolante etc.);
b)detectoare mobile de tensiune, cu ajutorul cărora se verifică prezenţa sau lipsa tensiunii;
c)garnituri mobile de legare la pământ şi în scurtcircuit;
d)panouri, paravane, împrejmuiri (îngrădiri);
e)panouri de semnalizare.
Art. 383
Exploatarea echipamentelor electrice trebuie făcută numai de către personal calificat, autorizat şi instruit a lucra cu respectivele echipamente.
Art. 384
(1)Întreţinerea, reglarea, depanarea, repararea şi prima punere sub tensiune a echipamentelor electrice trebuie făcută numai de personal calificat în meseria de electrician, autorizat şi instruit pentru aceste operaţii la echipamentele respective.
(2)Întreţinerea, reglarea, depanarea, repararea şi punerea sub tensiune a echipamentelor electrice trebuie făcute conform instrucţiunilor special întocmite de unitatea care execută aceste operaţii.
(3)Autorizarea personalului pentru lucru la instalaţiile tehnice electrice în activităţile de exploatare, întreţinere şi reparaţii, trebuie făcută conform regulamentului pentru autorizarea electricienilor din punctul de vedere al normelor de protecţia muncii, pe bază de examen medical, psihologic, şi test de verificare a cunoştinţelor profesionale, de protecţia muncii şi de acordare a primului ajutor.
Art. 385
Manevrarea şi exploatarea instalaţiilor, utilajelor, echipamentelor şi aparatelor care utilizează energia electrică şi la care este posibilă atingerea directă a pieselor aflate normal sub tensiune, indiferent de valoarea tensiunii, este permisă numai personalului calificat, instruit şi autorizat pentru aceasta (angajaţii de la electroliză, cracare, sudare electrică, instalaţii de pornit autovehicule etc.).
Art. 386
La utilizarea transformatoarelor, generatoarelor şi convertizoarelor de sudare electrică, în locuri de muncă periculoase şi foarte periculoase din punctul de vedere al pericolului de electrocutare, trebuie să fie luate măsuri care să asigure protecţia la atingerea accidentală a porţiunilor neizolate ale circuitului de sudură.
Măsurile de protecţie trebuie să fie precizate în normele specifice de securitate a muncii.
Art. 387
Automacaralele care lucrează în apropierea liniilor electrice aeriene trebuie să fie echipate cu dispozitive de semnalizare a intrării braţului în zona de influenţă a acestora.
Art. 388
Executarea manevrelor la instalaţiile de producere, transport şi distribuire a energiei electrice, trebuie făcută numai de către personal calificat, autorizat şi instruit pentru operaţiile respective, şi numai la instalaţiile pentru care a fost autorizat.
Art. 389
(1)Intervenţiile la instalaţiile, utilajele, echipamentele şi aparatele care utilizează energia electrică sunt permise numai în baza unei autorizaţii de lucru scrise (AL), sau în baza unor instrucţiuni tehnice interne de protecţie a muncii (ITI-PM) sau a atribuţiilor de serviciu (AS) sau a dispoziţiilor verbale (DV) sau a unor procese verbale (PV) sau a obligaţiilor de serviciu (OS) sau pe proprie răspundere (PR).
(2)Modul de lucru în baza fiecărei din formele indicate la paragraful 1 sunt precizate în normele specifice de securitate a muncii.
Art. 390
(1)Se interzice executarea de lucrări la instalaţiile electrice pe timp de ploaie, furtună, viscol.
(2)Se interzice executarea de lucrări la instalaţiile electrice fără întreruperea tensiunii, dacă locul respectiv nu este bine iluminat.
Art. 391
Pentru prevenirea accidentelor de muncă provocate de curentul electric, toate instalaţiile şi mijloacele de protecţie trebuie verificate la recepţie, înainte de darea în funcţiune, şi apoi periodic în exploatare, precum şi după fiecare reparaţie sau modificare.
Art. 392
Serviciul de întreţinere trebuie să întocmească lista verificărilor periodice pentru fiecare utilaj electric şi să execute aceste verificări. Este strict interzisă punerea sub tensiune a instalaţiei, utilajului sau echipamentului care nu a corespuns la una din aceste verificări.
CAPITOLUL VI:Instalaţii sub presiune, de ridicat şi de transportat
SECŢIUNEA 1:Generalităţi
Art. 393
Proiectarea, fabricarea, montarea, exploatarea şi verificarea instalaţiilor sub presiune, de ridicat şi de transportat, trebuie să se facă în conformitate cu prescripţiile tehnice - colecţia Inspecţiei pentru cazane, recipiente sub presiune şi instalaţii de ridicat (ISCIR) şi normele de protecţia muncii aplicabile.
Art. 394
Se interzice utilizarea instalaţiilor sub presiune, de ridicat şi de transportat, fără avizul tehnic şi verificarea ISCIR.
Art. 395
Executarea intervenţiilor la instalaţiile sub presiune, de ridicat şi de transportat (depanări, reparaţii, modificări, racordări etc.) trebuie să se facă numai de către personal calificat, instruit şi autorizat în acest scop, conform prescripţiilor tehnice - colecţia ISCIR.
SECŢIUNEA 2:Instalaţii de ridicat sarcini
Art. 396
Atunci când un echipament tehnic pentru ridicarea sarcinilor este instalat în mod permanent, rezistenţa şi stabilitatea în timpul utilizării trebuie asigurată ţinând seama, în particular, de sarcinile care se vor ridica şi de solicitările produse în locurile de suspendare sau de fixare pe structuri.
Art. 397
(1)Echipamentele tehnice pentru ridicarea sarcinilor trebuie să fie marcate vizibil cu sarcina nominală şi atunci când este necesar, cu sarcina nominală pentru fiecare configuraţie a echipamentului.
(2)Dispozitivele de legare sau de prindere a sarcinii trebuie marcate astfel încât să fie posibilă identificarea caracteristicilor esenţiale pentru utilizarea în condiţii de securitate.
(3)Echipamentul tehnic care n-a fost destinat pentru ridicarea persoanelor dar care ar putea fi utilizat în acest scop datorită unei posibile confuzii, trebuie marcat în mod adecvat şi vizibil pentru evitarea unei astfel de erori.
Art. 398
Echipamentul tehnic care se instalează permanent trebuie instalat astfel încât să fie reduse riscurile ca sarcinile:
a)să lovească angajaţii;
b)să se deplaseze periculos sau să cadă liber;
c)să se desprindă neintenţionat.
Art. 399
(1)Echipamentul tehnic pentru ridicarea sau deplasarea angajaţilor trebuie să fie astfel încât:
a)să prevină riscul de cădere al habitaclului, atunci când acesta există, cu ajutorul unor dispozitive adecvate;
b)să prevină riscul de cădere a utilizatorului din habitaclu, atunci când acesta există;
c)să prevină riscul de strivire, de prindere sau de lovire a utilizatorului, în particular, printr-un contact întâmplător cu obiecte;
d)să asigure că persoanele blocate în habitaclu, în eventualitatea unui incident, nu sunt expuse la pericol şi pot fi deblocate.
(2)Dacă, din motive datorate amplasamentului şi înălţimilor diferite, riscurile vizate la alin. (1) pct. a) nu pot fi evitate prin nici o măsură de securitate, trebuie instalat un cablu cu coeficient de siguranţă mărit.
(3)Cablul menţionat la alin. (2) trebuie verificat în fiecare zi de lucru.
Art. 400
Echipamentul tehnic care este mobil sau care poate fi demontat şi care este destinat pentru ridicarea sarcinilor, trebuie utilizat astfel încât să fie asigurată stabilitatea sa în toate condiţiile previzibile, ţinând seama de natura solului.
Art. 401
(1)Persoanele pot fi ridicate numai prin intermediul echipamentului tehnic şi a accesoriilor prevăzute în acest scop.
(2)În mod excepţional, echipamentul tehnic care nu este special destinat pentru ridicarea persoanelor, poate fi utilizat în acest scop, cu condiţia să fie luate măsuri adecvate pentru asigurarea securităţii şi supravegherii permanente.
(3)Atât timp cât pe echipamentul tehnic destinat pentru ridicarea sarcinilor se află angajaţi, trebuie asigurată prezenţa permanentă în postul de comandă. Persoanele ridicate trebuie să dispună de mijloace de comunicare fiabile. În eventualitatea apariţiei unui pericol trebuie să existe mijloace pentru evacuarea acestora în siguranţă.
Art. 402
(1)Trebuie luate măsuri pentru a se asigura că sub sarcinile suspendate nu sunt prezenţi angajaţi, cu excepţia cazului în care acest lucru este necesar pentru realizarea efectivă a sarcinii de muncă.
(2)Sarcinile nu trebuie să fie deplasate pe deasupra locurilor de muncă neprotejate în care angajaţii sunt prezenţi în mod curent.
(3)Dacă procesul de muncă nu se poate desfăşura în alt mod, trebuie stabilite şi aplicate metode şi procedee adecvate, atunci când este cazul.
Art. 403
Dispozitivele de legare sau de prindere pentru ridicarea sarcinilor trebuie alese în funcţie de sarcinile care se manipulează, de locurile de legare sau de prindere şi de condiţiile atmosferice, ţinându-se seama de modul şi configuraţia legării. Ansamblul dispozitivului de legare sau de prindere trebuie marcat vizibil, astfel încât utilizatorii să fie avertizaţi asupra caracteristicilor sale, atunci când ansamblul nu se demontează după utilizare.
Art. 404
Dispozitivele de legare sau de prindere trebuie depozitate astfel încât să existe certitudinea că nu se vor deteriora sau degrada.
Art. 405
Atunci când două sau mai multe echipamente tehnice utilizate pentru ridicarea sarcinilor neghidate sunt instalate sau montate la un loc de muncă astfel încât razele lor de acţiune se intersectează, trebuie luate măsuri adecvate pentru a se preveni ciocnirea între sarcini şi/sau părţi ale echipamentelor tehnice.
Art. 406
Atunci când se utilizează un echipament tehnic mobil pentru ridicarea sarcinilor neghidate, trebuie luate măsuri pentru a se preveni bascularea, răsturnarea sau, atunci când este necesar, deplasarea ori alunecarea echipamentului. Trebuie efectuate verificări pentru a avea certitudinea că aceste măsuri au fost corect executate.
Art. 407
Dacă operatorul unui echipament tehnic, destinat pentru ridicarea sarcinilor neghidate, nu poate observa întregul traseu al sarcinii, fie direct, fie prin intermediul unui echipament auxiliar care furnizează informaţiile necesare, atunci o persoană competentă trebuie să comunice cu operatorul pentru a-l ghida şi trebuie luate măsuri organizatorice pentru a se preveni ciocnirile cu sarcina care pot să pericliteze angajaţii.
Art. 408
Procesul de muncă trebuie organizat astfel încât atunci când un legător de sarcină leagă sau eliberează sarcina, aceste operaţii să fie efectuate în condiţii de securitate, în particular prin existenţa la angajat a comenzilor directe sau indirecte ale echipamentului tehnic.
Art. 409
(1)Toate operaţiile de ridicare trebuie stabilite corect, supravegheate şi efectuate corespunzător pentru a asigura securitatea angajaţilor.
(2)În particular, dacă o sarcină este ridicată simultan cu două sau mai multe echipamente tehnice pentru ridicarea sarcinilor neghidate, trebuie stabilite şi aplicate metode şi procedee care să asigure o bună coordonare a operatorilor.
Art. 410
(1)Dacă echipamentul tehnic destinat pentru ridicarea sarcinilor neghidate nu poate reţine sarcina, în cazul unei defectări totale sau parţiale, trebuie luate măsuri adecvate pentru a se evita expunerea angajaţilor la orice risc rezultant.
(2)Sarcinile suspendate nu trebuie lăsate fără supraveghere în afara cazului în care pătrunderea în zona periculoasă este prevenită iar legarea, prinderea şi reţinerea sarcinii conferă o securitate deplină.
Art. 411
Utilizarea în aer liber a echipamentelor tehnice destinate pentru ridicarea sarcinilor neghidate trebuie interzisă atunci când condiţiile meteorologice se deteriorează până la punctul în care se periclitează utilizarea în condiţii de securitate a echipamentului, expunându-se angajaţii la riscuri. Se vor lua măsuri de protecţie adecvate pentru a se preveni orice risc pentru angajaţi, în particular, pentru a se preveni răsturnarea echipamentului tehnic.
CAPITOLUL VII:Echipamente tehnice prevăzute pentru lucrul temporar la înălţime
SECŢIUNEA 1:Generalităţi
Art. 412
Dacă lucrul temporar la înălţime nu poate fi efectuat în condiţii de securitate şi în condiţii ergonomice adecvate, de pe o suprafaţă convenabilă, trebuie alese cele mai adecvate echipamente tehnice pentru a se asigura şi menţine condiţii de lucru nepericuloase. Trebuie acordată prioritate măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală. Dimensionarea echipamentului tehnic trebuie adaptată naturii lucrării de executat, dificultăţilor previzibile şi să permită circulaţia fără pericol.
Cel mai potrivit mijloc de acces la locurile de muncă pentru lucrul temporar la înălţime trebuie ales în funcţie de frecvenţa sa de utilizare, de înălţimea ce trebuie atinsă şi de durata utilizării. Alegerea făcută trebuie să permită evacuarea în caz de pericol iminent.
Trecerea, într-un sens sau altul, între un mijloc de acces şi platforme, planşee sau pasarele nu trebuie să genereze riscuri suplimentare de cădere.
Art. 413
Scările nu pot fi utilizate ca posturi de lucru la înălţime decât în condiţiile în care, ţinând seama de prevederile art. 412, utilizarea altor echipamente tehnice mai sigure nu este justificată din cauza nivelului redus de risc şi din cauza, fie a duratei reduse de utilizare, fie a caracteristicilor existente ale spaţiului de acces pe care angajatorul nu le poate modifica.
Art. 414
Pot fi utilizate metode de acces şi de poziţionare cu ajutorul frânghiilor numai în cazurile în care, în funcţie de aprecierea riscului, lucrarea respectivă poate fi executată în condiţii de securitate şi/sau nu este justificată utilizarea unui echipament tehnic mai sigur.
Ţinând seama de aprecierea riscului şi, în special, în funcţie de durata lucrului şi de restricţiile de natură ergonomică, trebuie prevăzut un scaun dotat cu accesoriile corespunzătoare.
Art. 415
În funcţie de tipul de echipament tehnic ales pe baza punctelor precedente, trebuie identificate măsurile adecvate de reducere a riscurilor pentru angajaţi, riscuri inerente acestui tip de echipament.
Dacă este necesar, trebuie prevăzută instalarea unor mijloace de protecţie împotriva căderilor.
Aceste mijloace trebuie să aibă o structură şi o rezistenţă corespunzătoare care să oprească sau să împiedice căderile de la înălţime şi să prevină, în limitele posibilului, producerea de leziuni angajaţilor. Mijloacele de protecţie colectivă împotriva căderilor nu trebuie să fie întrerupte decât în dreptul punctului de acces al unei scări mobile sau fixe.
Art. 416
Atunci când executarea unei lucrări specifice necesită îndepărtarea temporară a unui mijloc de protecţie colectivă împotriva căderilor, trebuie luate măsuri de securitate compensatorii, eficiente. Lucrul nu poate fi efectuat fără adoptarea prealabilă a acestor măsuri. Imediat după ce lucrarea specifică a fost terminată, definitiv sau temporar, trebuie montate la loc mijloacele de protecţie colectivă împotriva căderilor.
Art. 417
Lucrul temporar la înălţime trebuie efectuat numai atunci când condiţiile meteorologice nu periclitează securitatea şi sănătatea angajaţilor.
SECŢIUNEA 2:Utilizarea scărilor
Art. 418
Scările vor fi amplasate astfel încât să le fie asigurată stabilitatea în timpul utilizării. Picioarele scărilor portabile se vor amplasa pe un suport stabil, rezistent, de dimensiuni corespunzătoare şi imobil astfel încât treptele să rămână în poziţie orizontală. Scările suspendate, cu excepţia celor din frânghie vor fi fixate în mod sigur, astfel încât să nu se deplaseze şi să fie evitată orice mişcare de balans.
Art. 419
Alunecarea picioarelor scărilor portabile va fi împiedicată în timpul utilizării, fie prin fixarea părţii superioare sau inferioare a lonjeroanelor, fie prin orice alt dispozitiv antiderapant sau procedeu de egală eficienţă.
Scările de acces trebuie să aibă o lungime astfel încât să depăşească în mod suficient nivelul de acces, cu excepţia situaţiei în care au fost luate alte măsuri care să garanteze o fixare sigură. Scările articulate sau scările culisante trebuie utilizate astfel încât să fie împiedicată mişcarea relativă între subansamble. Scările mobile trebuie imobilizate înainte de urcarea pe ele.
Art. 420
Scările trebuie utilizate astfel încât, în orice moment, angajaţii să aibă posibilitatea de prindere cu mâna şi un suport de susţinere sigur. În special, purtarea cu mâna a sarcinilor pe o scară nu trebuie să împiedice menţinerea unei prinderi sigure cu mâna.
SECŢIUNEA 3:Utilizarea schelelor
Art. 421
Atunci când nu este disponibil breviarul de calcul al schelei alese sau nu sunt prevăzute în acesta configuraţiile structurale avute în vedere, trebuie efectuat un calcul de rezistenţă şi de stabilitate, cu excepţia cazului în care această schelă este asamblată prin respectarea unei configuraţii tip, general recunoscute.
Art. 422
În funcţie de complexitatea schelei alese, trebuie întocmit, de către o persoană competentă, un plan de montare, utilizare şi demontare.
Acest plan poate avea forma unui plan general, completat de planuri de detaliu pentru componentele specifice schelei respective.
Art. 423
Elementele de sprijin ale unei schele trebuie protejate împotriva pericolului de alunecare, ori prin fixare pe suprafaţa de sprijin, ori prin alt procedeu de egală eficienţă, iar suprafaţa de sprijin să aibă o capacitate portantă satisfăcătoare. Trebuie asigurată stabilitatea schelei. Trebuie prevenită, cu ajutorul unor dispozitive adecvate, deplasarea neaşteptată a schelelor pe roţi, în timpul lucrului la înălţime.
Art. 424
Dimensiunile, forma şi dispunerea platformelor unei schele trebuie adaptate naturii lucrării de executat şi corespunzătoare sarcinilor pe care trebuie să le suporte şi să permită lucrul şi circulaţia în securitate. Platformele schelelor trebuie montate astfel încât componentele lor să nu se deplaseze în cazul utilizării normale. Între componentele platformelor şi mijloacele verticale de protecţie colectivă împotriva căderilor nu trebuie să existe goluri periculoase.
Art. 425
Atunci când unele părţi ale unei schele nu sunt gata de întrebuinţare, de exemplu în timpul montării, demontării sau modificărilor, aceste părţi trebuie semnalizate prin panouri de avertizare de pericol general, conform reglementărilor în vigoare şi vor fi delimitate în mod corespunzător prin obstacole fizice care să împiedice accesul în zona periculoasă.
Art. 426
Schelele nu pot fi montate, demontate sau modificate substanţial decât sub supravegherea unei persoane competente şi de către angajaţi care au fost instruiţi corespunzător şi conform operaţiilor prevăzute, referitor la riscurile specifice, în conformitate cu art. 286 şi insistându-se în special asupra:
1._
a)înţelegerii planului de montare, demontare sau modificare a schelei respective;
b)securităţii în timpul montării, demontării sau modificării schelei respective;
c)măsurilor de prevenire a riscurilor de cădere a persoanelor sau a obiectelor;
d)măsurilor de securitate în cazul schimbării condiţiilor meteorologice care ar putea prejudicia securitatea schelei respective;
e)condiţiilor referitoare la sarcina admisibilă;
f)oricărui alt risc pe care îl pot include operaţiile de montare, demontare şi modificare.
2.Conducătorul locului de muncă şi angajaţii respectivi trebuie să aibă la dispoziţie planul de montare şi demontare la care se face referire la art. 422, în special toate instrucţiunile pe care acesta le poate cuprinde.
SECŢIUNEA 4:Tehnici de acces şi de poziţionare cu ajutorul frânghiilor
Art. 427
La utilizarea tehnicilor de acces şi de poziţionare cu ajutorul frânghiilor trebuie respectate următoarele condiţii:
1._
a)sistemul trebuie să includă cel puţin două frânghii ancorate separat, una constituind mijlocul de acces, de coborâre şi de susţinere (frânghie de lucru) şi cealaltă mijlocul de asigurare (frânghie de securitate);
b)angajaţii trebuie dotaţi cu o centură complexă corespunzătoare, să o utilizeze şi să fie legaţi prin această centură la frânghia de securitate;
c)frânghia de lucru trebuie echipată cu un dispozitiv de coborâre şi urcare sigur şi să includă un sistem de autoblocare care să împiedice căderea utilizatorului în cazul în care acesta şi-ar pierde controlul mişcărilor. Frânghia de securitate trebuie echipată cu un dispozitiv mobil de oprire a căderii care să însoţească angajatul în timpul deplasării;
d)uneltele şi celelalte accesorii pe care le utilizează un angajat trebuie legate de centura complexă sau de scaunul angajatului sau ataşate printr-un alt mijloc corespunzător;
e)lucrul trebuie organizat şi supravegheat în mod corect astfel încât angajatului să-i poată fi dat un ajutor imediat, în caz de urgenţă;
f)angajaţii respectivi trebuie, conform art. 286 să primească o instruire corespunzătoare şi specifică operaţiilor avute în vedere, în special asupra procedurilor de salvare.
2.În situaţiile excepţionale în care, ţinând seama de evaluarea riscurilor, utilizarea unei a doua frânghii ar mări periculozitatea lucrului, poate fi permisă utilizarea unei singure frânghii în condiţiile în care au fost luate măsuri corespunzătoare pentru asigurarea securităţii, în conformitate cu reglementările în vigoare.
CAPITOLUL VIII:Echipamente pentru fluide energetice
Art. 428
Din categoria fluidelor energetice fac parte oxigenul, acetilena, aerul comprimat, gazele lichefiate, gazele naturale şi fabricate, hidrogenul etc., care prezintă riscuri ridicate de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Art. 429
Proiectarea, fabricarea, amplasarea, utilizarea şi verificarea echipamentelor tehnice pentru fluide energetice se va face conform normelor specifice, precum şi a instrucţiunilor tehnice în domeniu.
Art. 430
Producătorii sunt obligaţi să întocmească şi să pună la dispoziţia beneficiarilor instrucţiuni de utilizare şi instrucţiuni de protecţie a muncii pentru fiecare fluid energetic.
Art. 431
(1)Se interzice utilizarea echipamentelor pentru fluide energetice dacă acestea nu sunt prevăzute cu toate dispozitivele de siguranţă, aparatura de măsură, control, reglare şi protecţie necesare desfăşurării activităţii în condiţii de securitate.
(2)Se interzice utilizarea instalaţiei pentru fluide energetice în condiţiile în care dispozitivele şi aparatele menţionate la alin. (1) sunt defecte sau descompletate sau neverificate (neetalonate).
Art. 432
Producătorii şi utilizatorii de fluide energetice trebuie să aibă program propriu de prevenire şi lichidare a avariilor şi urmărilor acestora.
CAPITOLUL IX:Echipamente portabile şi unelte manuale
Art. 433
Echipamentele portabile acţionate electric sau pneumatic vor fi prevăzute cu dispozitive care să împiedice funcţionarea lor necomandată.
Art. 434
Echipamentele portabile acţionate electric sau pneumatic vor fi astfel concepute, încât la lăsarea lor din mână să se întrerupă acţionarea mişcării mecanismului portsculă.
Art. 435
Tuburile flexibile pentru alimentarea cu aer comprimat a echipamentelor portabile trebuie să corespundă presiunii de lucru. Va fi asigurată fixarea lor pe racorduri.
Art. 436
Echipamentele portabile rotative cu acţionare pneumatică trebuie să fie prevăzute cu sistem de limitare automată a creşterii accidentale a turaţiei arborelui peste valorile admise.
Art. 437
(1)Cozile şi mânerele uneltelor manuale vor fi netede, bine fixate, şi vor avea dimensiuni şi forme ergonomice, care să permită prinderea lor sigură şi comodă.
(2)Cozile şi mânerele din lemn se vor executa din lemn de esenţă tare, cu fibrele axiale drepte, fără noduri, crăpături şi aşchii desprinse. Pentru fixarea cozilor şi mânerelor din lemn se vor folosi pene metalice corespunzătoare.
(3)Utilizarea aceluiaşi mâner la mai multe unelte manuale se admite numai pentru trusele de unelte construite în mod special cu mâner demontabil.
Art. 438
(1)Uneltele de percuţie (ciocanele, dălţile, dornurile, căpuitoarele şi toate uneltele de mână similare) vor fi executate din oţeluri corespunzătoare, în aşa fel încât, sub acţiunea eforturilor la care sunt supuse în timpul lucrului, partea activă să nu sufere deformări permanente, fisuri sau desprinderi de aşchii.
(2)Folosirea uneltelor de percuţie deformate, înflorite, ştirbite sau improvizate este interzisă.
Art. 439
Uneltele manuale folosite în mediu cu gaze, vapori sau pulberi inflamabile sau explozive, vor fi confecţionate din materiale care nu produc scântei prin lovire sau frecare şi care, în contact cu atmosfera respectivă, ar putea iniţia incendii sau explozii.
Art. 440
(1)Uneltele manuale prevăzute cu articulaţii, cu foarfeci, cleşti etc., vor avea o construcţie robustă şi nu vor prezenta frecări mari sau jocuri în articulaţii, care pot duce la eforturi suplimentare pentru acţionare sau la nesiguranţă în timpul lucrului.
(2)Braţele de acţionare ale acestor unelte vor fi astfel concepute încât la închidere să rămână un spaţiu suficient între ele, pentru a se preveni prinderea degetelor sau a altor părţi ale organismului uman.
Art. 441
La executarea lucrărilor la înălţime, uneltele manuale vor fi păstrate în genţi rezistente şi vor fi fixate corespunzător, pentru a fi asigurate împotriva căderii.
Art. 442
În timpul transportului, părţile periculoase ale uneltelor manuale, ca tăişuri, vârfuri etc., vor fi acoperite cu teci sau apărători adecvate.
Art. 443
Uneltele manuale vor fi verificate la începutul fiecărui schimb. Este interzisă utilizarea acelor unelte manuale care nu se prezintă într-o stare tehnică corespunzătoare.
TITLUL VI:Mediul de muncă
CAPITOLUL I:Agenţi chimici
SECŢIUNEA 1:Generalităţi
Art. 444
(1)Această secţiune cuprinde cerinţele minime pentru protecţia angajaţilor faţă de riscurile pentru securitate şi sănătate provenind din efectele agenţilor chimici (inclusiv ale azbestului) prezenţi la locul de muncă sau ca rezultat al oricărei activităţi care implică agenţi chimici.
(2)Pentru substanţele cancerigene prezente la locul de muncă prevederile acestei secţiuni se aplică fără a prejudicia prevederile mai restrictive şi/sau specifice conţinute de capitolul II Agenţi cancerigeni şi mutageni, referitoare la expunerea angajaţilor la substanţe cancerigene.
(3)Prevederile referitoare la agenţi chimici se aplică fără a prejudicia reglementările specifice privind transportul substanţelor şi mărfurilor periculoase.
Art. 445
Angajatorul trebuie să se asigure că riscul pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor în procesul de muncă, datorat unui agent chimic periculos, este eliminat sau redus la minimum. Este obligatorie respectarea valorilor limită de expunere profesională la agenţi chimici în mediul de muncă, prevăzute în anexele nr. 31 şi 32, cu menţinerea concentraţiilor agenţilor chimici la un nivel cât mai scăzut posibil.
Art. 446
Angajatorul trebuie să dispună investigarea prezenţei agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă. În cazul prezenţei agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă, angajatorul trebuie să evalueze orice risc referitor la securitatea şi sănătatea angajaţilor care decurge din prezenţa acestor agenţi chimici, luând în considerare, în special:
1._
- proprietăţile lor periculoase;
- informaţiile date de furnizor, producător sau alte surse, privind securitatea şi sănătatea (de ex., Fişele tehnice de securitate);
- nivelul, tipul şi durata expunerii;
- condiţiile de lucru cu astfel de agenţi, inclusiv informaţii referitoare la cantităţile acestora;
- valorile limită de expunere profesională sau valorile limită biologice;
- efectul măsurilor preventive luate sau care vor fi luate;
- atunci când sunt disponibile, concluziile referitoare la supravegherea stării de sănătate.
2.Angajatorul trebuie să obţină informaţii suplimentare necesare pentru evaluarea riscului de la furnizor sau din alte surse disponibile.
Art. 447
Metodele de măsurare şi evaluare a concentraţiei agenţilor chimici din aer la locul de muncă trebuie să fie standardizate.
Art. 448
Evaluarea riscului trebuie prezentată într-o formă corespunzătoare şi poate include justificarea angajatorului referitoare la faptul că natura şi mărimea riscurilor datorate agenţilor chimici nu necesită o altă evaluare detaliată a riscului. Evaluarea riscului va fi actualizată mai ales dacă s-au produs schimbări semnificative din cauza cărora evaluarea ar fi depăşită sau atunci când rezultatele supravegherii stării de sănătate fac necesar acest lucru.
Art. 449
În evaluarea riscului trebuie incluse şi acele activităţi, cum ar fi întreţinerea, în timpul cărora este previzibilă apariţia unui risc de expunere semnificativ sau care pot avea efecte vătămătoare pentru securitate şi sănătate, chiar după ce au fost luate toate măsurile tehnice.
Art. 450
În cazul activităţilor care implică expunerea la mai mulţi agenţi chimici periculoşi, riscul trebuie evaluat pe baza riscului prezentat de toţi aceşti agenţi chimici în combinaţie.
Art. 451
În cazul unei activităţi noi care implică agenţi chimici periculoşi, lucrul trebuie să înceapă numai după evaluarea riscului acelei activităţi şi după luarea măsurilor de prevenire stabilite.
Art. 452
Ghidurile practice care detaliază prevederile prezentelor norme referitoare la evaluarea riscurilor şi la aplicarea măsurilor de prevenire pentru diminuarea acestora vor respecta prevederile prezentelor norme.
Art. 453
Angajatorul este obligat să ia măsuri de eliminare sau reducere la minimum a riscurilor privind securitatea şi sănătatea angajaţilor în procesele de muncă care implică agenţi chimici periculoşi, în special prin:
- proiectarea şi organizarea sistemelor de muncă;
- dotarea cu echipament corespunzător pentru lucrul cu agenţii chimici, elaborarea şi implementarea procedurilor de întreţinere, care să asigure securitatea şi sănătatea angajaţilor în procesul de muncă;
- reducerea la minimum a numărului de angajaţi expuşi sau care pot fi expuşi;
- reducerea la minimum a duratei şi intensităţii de expunere;
- măsuri corespunzătoare de igienă;
- reducerea cantităţii de agent chimic prezent la locul de muncă la nivelul minim cerut pentru tipul de activitate;
- proceduri adecvate de lucru care includ în special dispoziţii privind manipularea, depozitarea şi transportul în siguranţă la locul de muncă al agenţilor chimici periculoşi şi al deşeurilor care conţin asemenea agenţi chimici.
Art. 454
(1)Dacă rezultatele evaluării riscurilor, conform art. 447 indică prezenţa unui risc pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor, se vor aplica măsurile specifice de protecţie, prevenire şi supraveghere prevăzute în art. 455-464 şi art. 469-473.
(2)Dacă rezultatele evaluării riscurilor, conform art. 447 arată că datorită cantităţii de agent chimic periculos prezent la locul de muncă, există doar un risc redus pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor, iar măsurile luate în conformitate cu art. 453 sunt suficiente pentru a diminua acel risc, prevederile art. 455-464 şi art. 469-483 nu se aplică.
Art. 455
Angajatorul trebuie să evite folosirea unui agent chimic periculos, prin înlocuirea lui cu un agent chimic sau un proces tehnologic care nu este periculos sau este mai puţin periculos pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor.
Art. 456
Dacă natura activităţii nu permite eliminarea riscului prin înlocuire, angajatorul trebuie să se asigure că riscul este redus la minimum prin aplicarea unor măsuri de prevenire şi protecţie, pe baza evaluării riscului, şi anume, în ordinea priorităţii:
1._
a)proiectarea unor procese de muncă şi de control corespunzătoare şi folosirea de materiale şi echipamente adecvate pentru prevenirea sau reducerea cât mai mult posibil a generării de agenţi chimici periculoşi şi a efectelor acestora, care pot prezenta risc pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor la locul de muncă;
b)aplicarea măsurilor colective de protecţie la sursa de risc, de ex. ventilarea adecvată şi măsuri organizatorice adecvate;
c)aplicarea măsurilor individuale de protecţie incluzând echipamentul individual de protecţie, atunci când expunerea nu poate fi prevenită prin alte mijloace.
2.Măsurile prevăzute în acest articol trebuie însoţite de supravegherea sănătăţii, dacă natura riscului o cere.
Art. 457
(1)Dacă nu demonstrează clar prin alte mijloace de evaluare că au fost luate măsurile adecvate de protecţie şi prevenire, angajatorul trebuie să dispună efectuarea de măsurări ale agenţilor chimici care prezintă risc pentru sănătatea angajaţilor la locul de muncă, în mod periodic şi ori de câte ori se produce vreo schimbare în condiţiile care pot afecta expunerea angajaţilor la agenţi chimici, în special cu privire la valorile limită de expunere profesională.
(2)La evaluarea riscului datorat agenţilor chimici periculoşi trebuie să se ţină seama de rezultatele acestor măsurări.
(3)Atunci când o valoare limită de expunere profesională este depăşită, angajatorul trebuie să ia imediat măsuri, ţinând seama de perioada specificată pentru care se determină concentraţia agentului chimic, pentru a remedia situaţia prin aplicarea măsurilor de protecţie şi prevenire.
Art. 458
Pe baza evaluării generale şi a principiilor generale de prevenire a riscurilor, angajatorul trebuie să ia măsuri tehnice şi/sau organizatorice corespunzătoare naturii activităţilor, inclusiv depozitarea, manipularea şi izolarea agenţilor chimici incompatibili, asigurând protecţia angajaţilor împotriva pericolelor datorate proprietăţilor fizico-chimice ale agenţilor chimici. În mod deosebit, angajatorul trebuie să ia măsuri, în ordinea priorităţii, pentru:
1._
a)prevenirea prezenţei substanţelor inflamabile în concentraţii periculoase la locul de muncă sau a cantităţilor periculoase de substanţe chimice instabile, sau, atunci când natura activităţii nu o permite;
b)evitarea prezenţei surselor de aprindere care pot produce incendii şi explozii sau a condiţiilor nefavorabile care pot face ca substanţele sau amestecurile de substanţe chimice instabile să producă efecte fizice periculoase, şi
c)limitarea/diminuarea efectelor negative pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor în cazul unui incendiu sau al unei explozii provocate de aprinderea unei substanţe inflamabile şi/sau a unor efecte fizice periculoase datorate prezenţei substanţelor sau amestecurilor de substanţe instabile chimic.
2._
Echipamentul de lucru şi sistemele de protecţie acordate de angajator pentru protecţia angajaţilor trebuie să fie conform prevederilor legale în vigoare, în ceea ce priveşte proiectarea, producţia şi livrarea.
Măsurile tehnice şi/sau organizatorice luate de angajator trebuie să ţină seama şi să fie conforme cu clasificarea categoriilor de echipament prevăzute de reglementările în vigoare.
Angajatorul trebuie să asigure controlul instalaţiilor, echipamentelor şi utilajelor, dotarea cu sisteme antiex, extinctoare cu declanşare rapidă/automată şi dispozitive de limitare a presiunilor.
Art. 459
În scopul protejării securităţii şi sănătăţii angajaţilor în caz de accident, incident sau urgenţă legată de prezenţa agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă, angajatorul trebuie să stabilească proceduri/planuri de urgenţă care vor fi puse în practică în momentul apariţiei unor astfel de evenimente. Aceste proceduri includ exerciţii adecvate, la intervale regulate şi dotări adecvate pentru acordarea primului ajutor.
Art. 460
În cazul apariţiei unui accident, incident sau urgenţă legată de prezenţa agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă, angajatorul trebuie să ia imediat măsuri de prevenire a efectelor şi de informare a angajaţilor asupra acestor efecte. Pentru readucerea la normal a situaţiei:
- angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru remedierea situaţiei cât mai curând posibil;
- în zona afectată angajatorul trebuie să permită numai accesul angajaţilor care sunt indispensabili pentru efectuarea reparaţiilor şi pentru alte activităţi necesare remedierii situaţiei.
Art. 461
Angajaţilor cărora li se permite să lucreze în zona afectată trebuie să li se asigure echipament individual de protecţie pe care trebuie să-l folosească atât timp cât situaţia se menţine; această situaţie nu trebuie să fie permanentă. Angajaţilor neprotejaţi nu li se permite să rămână în zona afectată.
Art. 462
Angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura avertizarea şi alte sisteme de comunicare necesare la semnalarea unui risc crescut pentru securitate şi sănătate, pentru a permite o reacţie corespunzătoare şi pentru a începe imediat ce este necesar acţiunile de remediere, operaţiunile de evacuare, salvare şi asistenţă.
Art. 463
Angajatorul trebuie să asigure disponibilitatea informaţiilor şi să informeze angajaţii despre măsurile în caz de urgenţă datorată expunerii la agenţi chimici periculoşi. Serviciile interne şi externe pentru accidente şi urgenţe trebuie să aibă acces la aceste informaţii. Aceste informaţii includ:
- semnalarea din timp a pericolelor, identificarea pericolelor, procedurilor şi măsurilor, astfel încât serviciile de urgenţă să-şi poată stabili propriile măsuri de prevenire şi proceduri de intervenţie;
- orice informaţii disponibile referitoare la apariţia pericolelor specifice sau care pot apare în timpul unui accident sau urgenţă, incluzând şi informaţiile despre măsurile aplicabile pentru cazurile de accidente, incidente sau urgenţe.
Art. 464
(1)Angajatorul trebuie să se asigure că angajaţilor şi/sau reprezentanţilor lor le sunt puse la dispoziţie:
- datele privind riscurile referitoare la securitate şi sănătate ce decurg din expunerea acestora la agenţi chimici periculoşi şi informaţii suplimentare ori de câte ori schimbări majore la locul de muncă determină o modificare a acestor date;
- informaţiile despre agenţii chimici periculoşi prezenţi la locul de muncă, cum ar fi denumirea acestor agenţi, riscurile pentru securitate şi sănătate, valorile limită de expunere profesională şi alte reglementări;
- instruirea şi informarea privind măsurile necesare şi acţiunile ce trebuie întreprinse pentru protecţia lor şi a altor angajaţi la locul de muncă;
- fişele tehnice de securitate date de furnizor.
(2)Aceste informaţii trebuie:
- furnizate conform rezultatului evaluării riscului, prin comunicare orală, instruire individuală şi instruire bazată pe suport scris, în funcţie de natura şi gradul riscului;
- actualizate, pentru a ţine seama de modificările intervenite.
Art. 465
Atunci când containerele şi conductele pentru agenţii chimici periculoşi folosiţi în procesul de muncă nu sunt marcate conform actelor normative în vigoare privind etichetarea agenţilor chimici şi semnalizarea de securitate la locul de muncă, angajatorul trebuie să se asigure că, fără încălcarea legislaţiei, conţinutul containerelor şi conductelor şi riscurile asociate acestuia sunt clar identificabile.
Art. 466
Pentru prevenirea expunerii angajaţilor la riscurile pentru sănătate provenite de la agenţi chimici şi/sau activităţi care implică agenţi chimici, sunt interzise producerea sau folosirea agenţilor chimici şi activităţile prezentate în anexa nr. 34. Se pot admite derogări în următoarele situaţii:
- pentru scopuri exclusive de cercetare ştiinţifică şi testare, inclusiv analize;
- pentru activităţi destinate să elimine agenţii chimici prezenţi în deşeuri şi produse secundare;
- pentru producerea agenţilor chimici interzişi, dacă aceştia sunt folosiţi ca intermediari.
Art. 467
Expunerea angajaţilor la agenţii chimici prezentaţi în anexa nr. 34 trebuie prevenită în special prin asigurarea că producerea şi folosirea cât mai rapid posibil a acestor agenţi chimici ca intermediari are loc într-un sistem închis unic, de unde agenţii chimici pot fi transferaţi numai atât cât este necesar pentru monitorizarea procesului sau alimentarea sistemului.
Art. 468
Când se permit derogări conform art. 466, inspectoratul teritorial de muncă solicită angajatorului să prezinte următoarele informaţii:
- motivul solicitării derogării;
- cantitatea de agent chimic folosit anual;
- activităţile şi/sau reacţiile sau procesele implicate;
- numărul de angajaţi implicaţi;
- măsurile luate pentru protecţia securităţii şi sănătăţii angajaţilor respectivi;
- măsuri tehnice şi organizatorice pentru prevenirea expunerii angajaţilor.
Art. 469
Supravegherea stării de sănătate a angajaţilor expuşi la agenţi chimici periculoşi se realizează conform prevederilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Art. 470
Supravegherea stării de sănătate, de ale cărei rezultate se ţine seama la aplicarea măsurilor de prevenire la locurile de muncă, se efectuează atunci când:
- expunerea angajatului la un agent chimic periculos este de o asemenea natură încât se poate stabili o corelaţie între o boală identificabilă sau un efect negativ asupra sănătăţii şi expunere şi
- există probabilitatea ca boala sau efectul să apară în condiţiile specifice de la locul de muncă al angajatului şi
- tehnica de investigare implică riscuri minime pentru angajaţi.
Trebuie să se utilizeze tehnici adecvate pentru detectarea simptomelor bolii sau efectului negativ.
Art. 471
În cazul agenţilor chimici pentru care este stabilită o valoare limită biologică, conform anexei nr. 33, supravegherea stării de sănătate este o cerinţă obligatorie pentru lucrul cu agentul chimic periculos respectiv, conform procedurilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei. Angajaţii trebuie să fie informaţi despre această cerinţă înainte de a le fi trasate sarcini care implică riscul de expunere la agentul chimic periculos indicat.
Art. 472
Monitorizarea biologică a angajaţilor expuşi la plumb metalic şi compuşii săi ionici trebuie să includă măsurarea nivelului de plumb în sânge (PbB), folosind spectrometria de absorbţie sau o metodă care să dea rezultate echivalente.
Supravegherea medicală are loc atunci când:
- are loc expunerea la o concentraţie de plumb în aer mai mare de 0,075 mg/mc, calculată ca o medie ponderată cu timpul pe o perioadă de peste 40 ore/săptămână, sau
- s-a înregistrat un nivel al plumbului în sânge mai mare de 20 p,g Pb/100 ml sânge la angajaţi.
Art. 473
Pentru fiecare angajat aflat sub supraveghere medicală, dosarul medical şi fişa individuală de expunere vor fi actualizate.
Art. 474
Întrebuinţarea carbonatului bazic de plumb (ceruză), a sulfatului de plumb şi a tuturor produselor conţinând aceşti pigmenţi este interzisă în orice lucrare de vopsitorie, cu excepţia vagoanelor de cale ferată, a podurilor de cale ferată, a dublului fund al vapoarelor, a picturii decorative. În aceste cazuri, carbonatul bazic de plumb, sulfatul de plumb şi produsele care conţin aceşti pigmenţi vor fi utilizate sub formă de pastă sau vopsea gata preparată. Este interzisă vopsirea prin pulverizare cu oxid (miniu) de plumb.
Art. 475
Este interzisă munca tinerilor sub 18 ani sau a femeilor la lucrările de vopsit care comportă utilizarea carbonatului bazic de plumb (ceruză), a sulfatului de plumb sau a miniului de plumb şi a tuturor produselor care conţin aceşti pigmenţi.
Art. 476
Dosarul medical şi fişa individuală de expunere la agenţi chimici trebuie să conţină un rezumat al rezultatelor supravegherii stării de sănătate şi al tuturor datelor reprezentative obţinute prin monitorizarea expunerii individuale. Monitorizarea biologică şi cerinţele legate de aceasta pot face parte din supravegherea stării de sănătate. Dosarul medical şi fişa individuală de expunere trebuie păstrate într-o formă adecvată pentru a permite consultarea ulterioară, în condiţii de confidenţialitate. La cererea inspectoratului teritorial de muncă şi direcţiei de sănătate publică, medicul de medicina muncii trebuie să furnizeze copii ale înregistrărilor. Angajatul are acces, la cerere, la datele sale medicale şi de expunere. Atunci când o întreprindere îşi încetează activitatea, dosarul medical individual şi fişa de expunere trebuie să fie transmise la direcţia de sănătate publică.
Art. 477
Atunci când, în urma supravegherii stării de sănătate:
- se descoperă de către medicul de medicina muncii, că un angajat are o boală identificabilă sau o afectare a stării de sănătate, ca rezultat al expunerii în procesul de muncă la un agent chimic periculos, sau
- valoarea limită biologică prevăzută în anexa nr. 33 este depăşită,
angajatul este informat de către medicul de medicina muncii despre rezultatul care-l priveşte personal, inclusiv asupra unor date şi recomandări medicale pe care să le urmeze după încetarea expunerii.
Angajatorul:
- revizuieşte evaluarea riscului, conform art. 446;
- revizuieşte măsurile de eliminare sau reducere a riscului;
- ţine seama de recomandările medicului de medicina muncii şi a autorităţilor competente pentru introducerea măsurilor necesare de eliminare sau reducere a riscului, incluzând posibilitatea de transfer a angajatului la o activitate alternativă, unde nu există risc de expunere;
- asigură continuarea supravegherii stării de sănătate şi trimite la control medical orice alt angajat care a fost expus similar.
În asemenea cazuri, medicul de medicina muncii poate propune ca angajaţii expuşi să fie supuşi examinării medicale.
SECŢIUNEA 2:Azbest
Art. 478
(1)Pentru activităţile în care angajaţii sunt expuşi sau pot fi expuşi în timpul lucrului la pulberea provenită de la azbest şi/sau din materiale cu conţinut de azbest se aplică atât prevederile prezentei secţiuni cât şi prevederile secţiunii 1 a capitolului I - Agenţi chimici.
(2)Prevederile prezentei secţiuni nu se aplică pentru transportul maritim şi transportul aerian.
Art. 479
(1)Dispoziţiile prevăzute în această secţiune se aplică fără a prejudicia prevederile din capitolul II - Agenţi cancerigeni şi mutageni.
(2)Prevederile prezentei secţiuni nu se aplică pentru:
- transport maritim;
- transport aerian.
Art. 480
Termenul azbest se referă la următorii silicaţi fibroşi: crisotil (azbest alb) CAS 12001-29-5, crocidolit (azbest albastru) CAS 12001-28-4, amozit (azbest brun) CAS 12172-73-5, antofilit CAS 77536-67-5, tremolit CAS 77536-68-6, actinolit CAS 77536-66-4 sau orice amestec care conţine unul sau mai mulţi silicaţi de acest fel (CAS = Chemical Abstract Service Registry Number).
Art. 481
În cazul oricărei activităţi care implică riscul expunerii la pulberea degajată din azbest sau din materiale cu conţinut de azbest, angajatorul trebuie să dispună efectuarea evaluării de risc, astfel încât să se determine natura şi gradul de expunere al angajatului la pulberea degajată din azbest şi/sau din materiale cu conţinut de azbest.
Art. 482
Pentru activităţile de extracţie, de fabricare şi transformare a azbestului, angajatorul trebuie să informeze în scris inspectoratul teritorial de muncă şi direcţia de sănătate publică. Informarea trebuie să conţină cel puţin o descriere succintă a:
- tipurilor şi cantităţilor de azbest utilizate;
- activităţilor şi procedeelor utilizate;
- produselor fabricate.
Angajaţii şi/sau reprezentanţii acestora în întreprindere/unitate trebuie să aibă acces la conţinutul acestei informări.
Ori de câte ori intervine o modificare semnificativă în activităţile de extracţie, de fabricare şi prelucrare a azbestului, angajatorul trebuie să efectueze o nouă informare în scris.
Art. 483
Se interzic aplicarea azbestului prin procedee de stropire (sprayere) precum şi activităţile care implică în procesul de muncă utilizarea unor izolaţii termice sau acustice de joasă densitate (1 g/cmc) cu conţinut de azbest.
Art. 484
(1)Angajatorul trebuie să asigure reducerea expunerii angajaţilor la locul de muncă la pulberea generată din azbest şi/sau din materiale cu conţinut de azbest până la cel mai scăzut nivel ce poate fi practic atins şi, în orice caz, să fie sub valoarea limită stabilită în anexa nr. 32, în special prin aplicarea următoarelor măsuri:
- limitarea cantităţii de azbest utilizată în fiecare caz la minimum posibil;
- reducerea cât mai mult posibil a numărului angajaţilor expuşi sau care pot fi expuşi la pulberea provenită din azbest sau din materiale cu conţinut de azbest;
- proiectarea proceselor de muncă astfel încât să se evite degajarea pulberii de azbest în aer. Dacă acest lucru nu este posibil din punct de vedere practic, pulberea trebuie captată cât mai aproape de sursă şi evacuată;
- curăţarea şi întreţinerea în mod eficient şi periodic a tuturor clădirilor şi/sau instalaţiilor şi echipamentelor utilizate în fabricarea sau tratarea azbestului;
- stocarea şi transportul în ambalaje sigilate şi etichetate în mod corespunzător a azbestului ca materie primă;
- colectarea şi transportul de la locul de muncă în timp cât mai scurt posibil, în ambalaje adecvate, închise, etichetate, cu indicarea conţinutului de azbest a deşeurilor. Această măsură nu se aplică activităţilor extractive.
Deşeurile trebuie tratate în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare referitoare la deşeuri toxice şi periculoase.
(2)Angajatorul trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că locurile de muncă în care se desfăşoară activităţi care implică expunerea la azbest şi/sau materiale cu conţinut de azbest nu sunt accesibile decât angajaţilor care au sarcini de muncă în acel loc de muncă.
Art. 485
(1)Pentru a asigura concordanţa cu valoarea limită stabilită în anexa nr. 32, măsurarea conţinutului de azbest în aer la locul de muncă trebuie să se efectueze în conformitate cu metoda descrisă în anexa nr. 35 sau cu orice altă metodă prin care se obţin rezultate echivalente. Această măsurare trebuie planificată şi efectuată periodic, recoltările fiind reprezentative pentru expunerea angajaţilor la pulberea provenită din azbest şi/sau materiale cu conţinut de azbest.
(2)Pentru măsurarea menţionată se iau în considerare numai fibrele cu lungime mai mare de 5 
m şi o lăţime mai mică de 3 
m şi al căror raport lungime/lăţime este mai mare de 3:1.
m şi o lăţime mai mică de 3 m şi al căror raport lungime/lăţime este mai mare de 3:1.(3)Durata eşantionării se va stabili în conformitate cu punctul 5 din anexa nr. 35.
Art. 486
(1)Atunci când se depăşeşte valoarea limită stabilită în anexa nr. 32 trebuie identificate cauzele acestor depăşiri şi angajatorul trebuie să ia măsuri adecvate pentru remedierea situaţiei, în timp cât mai scurt posibil. Este interzisă continuarea lucrului în zonele afectate până la luarea măsurilor adecvate pentru protecţia angajaţilor.
(2)Pentru a verifica eficienţa acestor măsuri, se va realiza imediat o nouă măsurare a concentraţiei de azbest în mediul de muncă.
(3)Atunci când expunerea la azbest nu poate fi redusă prin alte mijloace şi este necesară purtarea unui echipament individual de protecţie respirator şi a altor echipamente individuale de protecţie, trebuie ca utilizarea acestora să nu fie permanentă, durata de purtare fiind limitată pentru fiecare angajat la minimum strict necesar.
Art. 487
Angajaţii şi/sau reprezentanţii lor în unităţi trebuie să fie consultaţi asupra măsurilor care trebuie luate în cazul în care se prevede o depăşire a valorii limită stabilită în anexa nr. 32, înainte ca activităţile respective să se desfăşoare.
Art. 488
(1)Înaintea începerii lucrărilor de demolare sau de îndepărtare a azbestului şi/sau a materialelor cu conţinut de azbest din clădiri şi/sau structura acestora, din aparate, instalaţii şi vapoare, angajatorul trebuie să stabilească un plan de lucru, care să cuprindă măsuri de protecţie a securităţii şi sănătăţii angajaţilor şi pe care trebuie să îl transmită inspectoratului teritorial de muncă cu o lună înainte de începerea lucrărilor, cu excepţia cazurilor de urgenţă.
(2)Planul de lucru trebuie să conţină în special:
- faptul că azbestul şi/sau materialele cu conţinut de azbest sunt îndepărtate înaintea demolării propriu-zise, pe cât este posibil din punct de vedere practic;
- echipamentul de protecţie individual necesar este furnizat;
- natura şi durata probabilă a activităţii;
- locul unde are loc activitatea;
- metodele aplicate atunci când activitatea implică manipularea azbestului şi/sau a materialelor cu conţinut de azbest;
- caracteristicile echipamentului utilizat pentru protecţia şi decontaminarea angajaţilor care participă la activitate;
- caracteristicile echipamentului utilizat pentru protecţia celorlalte persoane prezente la locul sau în vecinătatea locului unde se desfăşoară activitatea.
Art. 489
În cazul oricărei activităţi care implică expunerea la azbest şi/sau la materiale cu conţinut de azbest, angajatorul trebuie să se asigure că angajaţii şi/sau reprezentanţii lor în unitate primesc toate informaţiile adecvate referitoare la:
- riscurile potenţiale pentru sănătate datorate expunerii la pulberea provenită de la azbest şi/sau materiale cu conţinut de azbest;
- existenţa unei valori limită de expunere obligatorii şi necesitatea supravegherii atmosferei;
- cerinţe de igienă, inclusiv necesitatea de a se abţine de la fumat;
- precauţii referitoare la purtarea echipamentelor de protecţie;
- precauţii speciale destinate minimizării expunerii la azbest.
Art. 490
Angajatorul trebuie să informeze angajaţii şi/sau reprezentanţii lor în unitate asupra riscurilor specifice ale expunerii la azbest, asupra rezultatelor măsurărilor concentraţiei de azbest în aer şi asupra semnificaţiei acestor rezultate. Dacă rezultatele depăşesc valoarea limită fixată în anexa nr. 32, angajaţii implicaţi şi/sau reprezentanţii lor în unitate trebuie informaţi cât mai rapid posibil asupra acestor depăşiri şi asupra cauzelor acestora şi trebuie consultaţi referitor la măsurile ce trebuie luate sau, în caz de urgenţă, trebuie informaţi asupra măsurilor luate.
Art. 491
Angajatorul trebuie să asigure evaluarea stării de sănătate pentru fiecare angajat înaintea expunerii la pulberi provenite din azbest şi/sau materiale cu conţinut de azbest. Această evaluare trebuie să includă un examen specific al aparatului respirator conform anexei nr. 36. Cel puţin o dată la fiecare 3 ani pe toată perioada în care are loc expunerea se realizează o nouă evaluare a stării de sănătate.
Se întocmeşte un dosar medical pentru fiecare angajat, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Art. 492
Ca urmare a supravegherii medicale, medicul de medicina muncii trebuie să se pronunţe în mod cert sau să determine eventualele măsuri individuale de protecţie sau de prevenire care trebuie luate în urma rezultatelor evaluării stării de sănătate. Aceste măsuri pot conţine, după caz, retragerea angajatului de la orice expunere la pulberile provenite din azbest şi/sau din materiale care conţin azbest.
Art. 493
Medicul de medicina muncii trebuie să furnizeze angajaţilor vizaţi informaţii şi recomandări cu privire la evaluarea stării lor de sănătate după încetarea expunerii la azbest şi/sau materiale cu conţinut de azbest.
Art. 494
Angajaţii expuşi şi angajatorul pot solicita revizuirea evaluărilor stării de sănătate a angajaţilor, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Art. 495
Angajaţii desemnaţi să efectueze activităţi ce implică expunerea la azbest şi/sau materiale ce conţin azbest trebuie înscrişi de angajator într-un registru de expunere, cu indicarea naturii şi duratei activităţii acestora, precum şi a expunerii la care aceştia sunt supuşi. Medicul de medicina muncii are acces la acest registru. Fiecare angajat implicat are acces la propriile lui rezultate conţinute în acest registru. Angajaţii şi/sau reprezentaţii lor în unităţi au acces la informaţiile colective anonime cuprinse în acest registru.
Art. 496
Registrele şi dosarele medicale individuale se păstrează cel puţin 40 de ani după încheierea expunerii.
CAPITOLUL II:Agenţii cancerigeni şi mutageni
Art. 497
(1)Prevederile acestui capitol au ca obiect protecţia angajaţilor faţă de riscurile pentru sănătatea şi securitatea lor, inclusiv prevenirea acestor riscuri care apar sau este posibil să apară în expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă.
Prevederile acestui capitol, inclusiv valorile limită, reprezintă cerinţe minime în acest domeniu.
(2)Aceste prevederi nu se aplică angajaţilor expuşi radiaţiilor ionizante la care se referă reglementările elaborate de Comisia Naţională de Control al Activităţilor Nucleare.
(3)În privinţa azbestului, prevederile acestui capitol se aplică atunci când sunt mai favorabile sănătăţii şi securităţii la locul de muncă.
Art. 498
(1)Prevederile acestui capitol se aplică pentru toate activităţile în care angajaţii sunt expuşi sau există probabilitatea de a fi expuşi la agenţi cancerigeni sau mutageni, care rezultă din munca lor.
(2)În activităţile în care angajaţii sunt sau pot fi expuşi la agenţi cancerigeni sau mutageni, angajatorul trebuie să determine natura, gradul şi durata de expunere a angajaţilor, pentru a evalua orice risc pentru sănătatea şi securitatea lor şi pentru a stabili măsurile care trebuie luate.
(3)Angajatorul trebuie să reînnoiască evaluarea riscurilor în mod periodic şi, obligatoriu, la orice modificare a condiţiilor de muncă care pot influenţa expunerea angajaţilor la agenţi cancerigeni sau mutageni.
(4)Angajatorul trebuie să furnizeze autorităţilor competente, la cererea acestora, elementele care au servit la această evaluare.
(5)La evaluarea riscului trebuie luate în considerare toate căile de pătrundere în organism a agentului cancerigen sau mutagen, cum ar fi absorbţia transcutanată şi/sau percutanată.
(6)După realizarea evaluării la care se face referire la alin. (2), angajatorii trebuie să acorde o atenţie specială oricăror eventuale efecte asupra securităţii şi sănătăţii angajaţilor expuşi unor riscuri specifice şi trebuie să ia în considerare faptul că este preferabil să nu angajeze lucrători în zonele în care pot intra în contact cu agenţi cancerigeni sau mutageni.
Art. 499
(1)Angajatorul trebuie să reducă utilizarea unui agent cancerigen sau mutagen la locul de muncă, dacă este posibil din punct de vedere tehnic, în special prin înlocuirea sa printr-o substanţă, preparat sau procedeu care, în condiţii de utilizare, nu este periculos sau este mai puţin periculos pentru sănătatea şi securitatea angajaţilor.
(2)La cererea autorităţilor competente, angajatorul comunică acestora rezultatul acţiunilor sale.
Art. 500
(1)Expunerea angajaţilor trebuie evitată dacă rezultatele evaluării la care se face referire în art. 498 (2) relevă un risc pentru sănătatea sau securitatea angajaţilor.
(2)Dacă din punct de vedere tehnic nu este posibilă înlocuirea agentului cancerigen sau mutagen printr-o substanţă, preparat sau procedeu care, în condiţii de utilizare, nu este periculos sau este mai puţin periculos pentru sănătate şi securitate, angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru producerea ori utilizarea agentului cancerigen sau mutagen într-un sistem închis.
(3)Dacă aplicarea unui sistem închis nu este posibilă din punct de vedere tehnic, angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca expunerea angajaţilor să fie redusă la nivelul cel mai scăzut posibil.
(4)În toate cazurile în care se utilizează un agent cancerigen sau mutagen, angajatorul trebuie să aplice următoarele măsuri:
a)limitarea cantităţilor agentului cancerigen sau mutagen la locul de muncă;
b)limitarea numărului de angajaţi expuşi sau susceptibil a fi expuşi, la nivelul cel mai scăzut posibil;
c)proiectarea unui proces de muncă şi a măsurilor tehnice de control care să evite sau să reducă la minimum agenţii cancerigeni sau mutageni la locul de muncă;
d)evacuarea agenţilor cancerigeni sau mutageni la sursă, prin ventilaţie locală (exhaustare) sau generală adecvată, compatibilă cu necesitatea de a proteja sănătatea publică şi mediul;
e)utilizarea metodelor în vigoare, adecvate pentru măsurarea agenţilor cancerigeni sau mutageni, în special pentru detectarea din timp a expunerilor anormale rezultate dintr-un eveniment neprevăzut sau dintr-un accident;
f)aplicarea unor procedee şi metode de muncă adecvate;
g)asigurarea măsurilor de protecţie colectivă şi/sau a măsurilor de protecţie individuală, în cazul în care expunerea nu poate fi evitată prin alte mijloace;
h)aplicarea unor măsuri de igienă, în special curăţarea regulată a pardoselilor, pereţilor şi altor suprafeţe;
i)informarea angajaţilor;
j)delimitarea zonelor de risc şi utilizarea unor indicatoare de securitate adecvate inclusiv indicatorul "fumatul interzis" în zonele în care angajaţii sunt expuşi sau există probabilitatea de expunere la agenţi cancerigeni sau mutageni;
k)elaborarea unor planuri pentru situaţiile de urgenţă care ar putea antrena expuneri anormal de ridicate;
l)asigurarea unor mijloace care să permită depozitarea, manipularea şi transportul agenţilor cancerigeni sau mutageni fără risc, în special prin utilizarea de containere sigilate şi etichetate clar şi vizibil;
m)asigurarea unor mijloace care să permită colectarea, depozitarea şi evacuarea deşeurilor de către angajaţi, inclusiv utilizarea containerelor sigilate şi etichetate clar şi vizibil.
(5)Expunerea nu poate depăşi valoarea-limită a agentului cancerigen sau mutagen stabilită prin prevederile acestor norme (anexele nr. 31 şi 32).
Art. 501
Dacă rezultatele evaluării pun în evidenţă existenţa unui risc pentru sănătatea şi securitatea angajaţilor, angajatorul trebuie să pună la dispoziţia autorităţilor competente, la cererea acestora, informaţii corespunzătoare privind:
a)activităţile şi/sau procedeele industriale date în folosinţă, inclusiv motivele pentru care se utilizează agenţi cancerigeni sau mutageni;
b)cantităţile din substanţele sau preparatele fabricate sau utilizate, care conţin agenţi cancerigeni sau mutageni;
c)numărul angajaţilor expuşi;
d)măsurile de prevenire luate;
e)tipul echipamentului de protecţie utilizat;
f)natura şi gradul expunerii;
g)cazurile de înlocuire a agenţilor cancerigeni sau mutageni.
Art. 502
(1)În cazul producerii unor evenimente imprevizibile sau a accidentelor care ar putea antrena o expunere anormală a angajaţilor, angajatorul trebuie să-i informeze pe angajaţi.
(2)Până la normalizarea situaţiei şi atât timp cât cauzele expunerii anormale nu sunt eliminate, angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:
a)desemnează să lucreze în zona afectată numai angajaţii care sunt indispensabili pentru executarea reparaţiilor sau a altor lucrări necesare;
b)dotează angajaţii desemnaţi cu echipament individual de protecţie şi de lucru, inclusiv pentru protecţie respiratorie, echipament pe care angajaţii trebuie să-l poarte; expunerea nu poate fi permanentă şi ea trebuie limitată la strictul necesar pentru fiecare angajat;
c)nu permite angajaţilor fără echipament de protecţie să lucreze în zona afectată.
Art. 503
(1)Pentru anumite activităţi, cum ar fi întreţinerea, pentru care este previzibilă creşterea semnificativă a expunerii şi la care au fost epuizate în întregime toate posibilităţile tehnice de prevenire pentru limitarea acestei expuneri, angajatorul trebuie să stabilească, după consultarea angajaţilor şi/sau a reprezentanţilor lor din unitate şi fără a prejudicia responsabilitatea sa, măsurile necesare pentru a reduce durata expunerii angajaţilor la minimum posibil şi pentru a asigura protecţia angajaţilor în timpul acestor activităţi.
Pentru aplicarea acestei prevederi, angajaţilor trebuie să li se pună la dispoziţie echipament individual de protecţie şi de lucru, inclusiv pentru protecţie respiratorie. Acestea trebuie să fie purtate de către angajaţi pe toată durata cât persistă expunerea anormală.
Expunerea angajaţilor nu poate fi permanentă şi ea trebuie limitată la strictul necesar pentru fiecare angajat.
(2)Angajatorul trebuie să ia măsuri adecvate pentru a avea siguranţa că zonele în care se desfăşoară activităţile la care se referă alin. (1), primul paragraf, sunt delimitate şi semnalizate în mod clar şi că accesul persoanelor fără atribuţii de serviciu în astfel de zone este evitat prin alte mijloace.
Art. 504
Angajatorul trebuie să ia măsuri adecvate pentru ca zonele în care se desfăşoară activităţi care, conform rezultatelor evaluării menţionate la art. 498 (2) prezintă un risc pentru securitatea sau sănătatea angajaţilor, să fie accesibile numai angajaţilor care, prin natura muncii şi funcţiei lor, trebuie să intre acolo.
Art. 505
(1)În ceea ce priveşte măsurile de igienă şi protecţie individuală pentru toate activităţile în care există risc de contaminare cu agenţi cancerigeni sau mutageni, angajatorul este obligat să ia măsuri adecvate, după cum urmează:
a)angajaţii să nu mănânce, să nu bea şi să nu fumeze în zonele de lucru în care există riscul contaminării cu agenţi cancerigeni sau mutageni;
b)să pună la dispoziţia angajaţilor echipament individual de protecţie adecvat sau alt echipament special; să prevadă locuri amenajate special pentru echipamentul de lucru sau de protecţie, separat de îmbrăcămintea personală;
c)să pună la dispoziţia angajaţilor grupuri sanitare şi duşuri, curate şi corespunzătoare;
d)echipamentul de protecţie să fie:
- depozitat corespunzător în locuri bine stabilite;
- verificat şi curăţat, dacă este posibil, înainte şi, în orice caz, după fiecare utilizare;
- reparat sau înlocuit înaintea următoarei utilizări în cazul defectării lui.
(2)Angajaţii nu trebuie să suporte costul acestor măsuri.
Art. 506
(1)În ceea ce priveşte informarea şi instruirea angajaţilor, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca angajaţii şi/sau reprezentanţii angajaţilor din unitate să primească o pregătire suficientă şi adecvată, bazată pe toate cunoştinţele disponibile, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni, cuprinzând:
a)riscurile potenţiale pentru sănătate, inclusiv riscurile suplimentare cauzate de consumul de tutun;
b)precauţiile care trebuie luate pentru prevenirea expunerii;
c)prescripţiile de igienă;
d)purtarea şi utilizarea echipamentului individual de protecţie şi a echipamentului individual de lucru;
e)măsurile pe care trebuie să le ia angajaţii, în special personalul de intervenţie, în cazul producerii unor incidente şi pentru prevenirea acestora.
(2)Instruirea trebuie să fie:
- adaptată evoluţiei riscurilor şi apariţiei unor riscuri noi;
- repetată periodic.
(3)Angajatorul trebuie să informeze angajaţii cu privire la instalaţiile şi recipientele auxiliare acestora care conţin agenţi cancerigeni sau mutageni, să vegheze ca toate aceste recipiente, ambalaje şi instalaţii să fie etichetate clar şi lizibil şi să expună semnele de avertizare în mod cât mai vizibil.
Art. 507
Pentru informarea angajaţilor, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca:
a)angajaţii şi/sau reprezentanţii lor din unitate să poată controla aplicarea prevederilor acestui capitol sau să se poată implica în aplicarea lor, în special cu privire la:
- consecinţele pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor legate de alegerea, purtarea şi utilizarea echipamentului individual de protecţie şi de lucru, fără a prejudicia responsabilităţile angajatorului referitoare la determinarea eficacităţii echipamentului de protecţie şi de lucru, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- măsurile luate de angajator şi la care se face referire în art. 503 (1), fără a aduce atingere obligaţiei angajatorului de a stabili astfel de măsuri;
b)angajaţii şi/sau reprezentanţii lor din unitate să fie informaţi cât mai repede posibil asupra unei expuneri anormale, inclusiv expunerile menţionate la art. 503, asupra cauzelor acestora şi asupra măsurilor luate sau care trebuie luate pentru remedierea situaţiei;
c)să existe o listă nominală actualizată a angajaţilor în activităţile la care rezultatele evaluării menţionate la art. 498 (2) relevă un risc pentru sănătatea sau securitatea lor, indicând expunerea la care ei au fost supuşi, dacă această informaţie este disponibilă;
d)medicul şi/sau autoritatea competentă, precum şi toate persoanele responsabile cu sănătatea şi securitatea în muncă să aibă acces la lista menţionată în pct. c);
e)fiecare angajat să aibă acces la informaţiile conţinute în listă care îl privesc personal;
f)angajaţii şi/sau reprezentanţii lor din unitate să aibă acces la informaţii colective care nu conţin nominalizări de persoane.
Art. 508
Angajatorul trebuie să asigure consultarea şi participarea angajaţilor şi/sau reprezentanţilor lor la rezolvarea tuturor problemelor legate de securitate şi sănătate în cazul expunerii la agenţi cancerigeni şi/sau mutageni.
Art. 509
(1)Măsurile pentru supravegherea adecvată a sănătăţii angajaţilor pentru care rezultatul evaluării efectuate în conformitate cu art. 498 (2) relevă riscuri pentru sănătatea sau securitatea lor, se stabilesc în concordanţă cu reglementările Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
(2)În acest caz, fiecare angajat trebuie să fie supus unei supravegheri adecvate a sănătăţii înainte de expunere şi apoi periodic.
Măsurile vizate în alin. (1) trebuie astfel concepute încât să existe posibilitatea directă a aplicării măsurilor medicale preventive şi a celor de medicină a muncii.
(3)Dacă se constată că un angajat este suferind ca urmare a expunerii la agenţi cancerigeni sau mutageni, medicul sau autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea medicală a angajaţilor, poate cere ca şi ceilalţi angajaţi care au suferit o expunere similară să facă obiectul unei supravegheri medicale.
În acest caz angajatorul trebuie să realizeze o nouă evaluare a riscului la expunere, în conformitate cu art. 498 (2).
(4)Pentru fiecare angajat expus unui agent cancerigen sau mutagen, la serviciul respectiv de medicina muncii se va completa un dosar medical individual şi medicul şi/sau autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea medicală vor propune măsurile individuale de protecţie sau prevenire care trebuie luate pentru toţi angajaţii.
(5)Angajaţii trebuie să primească informaţii şi recomandări privind toate tipurile de supraveghere medicală de care pot beneficia după încetarea expunerii.
(6)Angajaţii au acces la rezultatele supravegherii medicale care îi privesc.
(7)Angajaţii vizaţi sau angajatorul pot să solicite o verificare şi/sau o reexaminare a rezultatelor supravegherii medicale.
(8)Recomandări pentru supravegherea medicală a angajaţilor sunt prezentate în tabelul 9, precum şi în reglementările Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
(9)Toate cazurile de cancer identificate ca rezultând din expunerea profesională la agenţi cancerigeni trebuie raportate autorităţilor competente.
Art. 510
(1)Lista la care se face referire în art. 507 c) şi dosarul medical la care se referă art. 509 (4) trebuie păstrate cel puţin 40 ani după sfârşitul expunerii.
(2)În cazul în care unitatea îşi încetează activitatea, aceste documente sunt puse la dispoziţia autorităţilor competente.
Art. 511
Valorile limită referitoare la agenţii cancerigeni sau mutageni sunt date în anexele nr. 31 şi 32.
Substanţele, preparatele şi procedeele care pot duce la apariţia cancerului sunt prezentate în tabelul 8.
Art. 512
Anexele nr. 31 şi 32 şi tabelele 8 şi 9 pot fi modificate în funcţie de evoluţia reglementărilor sau specificaţiilor internaţionale şi a cunoştinţelor în domeniul agenţilor cancerigeni sau mutageni.
Tabelul 8
Substanţe, preparate şi procedee care pot duce la apariţia cancerului
1. Fabricarea auraminei. 2. Lucrări care implică expunerea la hidrocarburi aromatice policiclice prezente în negrul de fum, în gudronul de cărbune sau în smoala de cărbune. 3. Lucrări care implică expunerea la pulberi, fumuri şi aerosoli produse în timpul prăjirii şi rafinării electrolitice a minereului Cu-Ni. 4. Procedeu cu acid concentrat la fabricarea alcoolului izopropilic. 5. Lucrări care implică expunerea la pulberi de lemn de esenţă tare. |
Tabelul 9
Recomandări privind supravegherea medicală a angajaţilor
1. Medicul şi/sau autoritatea competentă, responsabili cu supravegherea medicală a lucrătorilor expuşi contactului cu agenţi cancerigeni sau mutageni, trebuie să cunoască bine condiţiile de expunere ale fiecărui angajat. 2. Supravegherea medicală a angajaţilor trebuie asigurată în conformitate cu principiile şi practicile de medicină a muncii. Aceasta include cel puţin următoarele măsuri: - înregistrarea antecedentelor medicale şi profesionale pentru fiecare angajat; - anamneza; - supravegherea biologică, precum şi depistarea precoce a efectelor reversibile, în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii şi Familiei. 3. Pe baza celor mai recente cunoştinţe de medicină a muncii, pot fi utilizate şi alte teste pentru fiecare angajat supus supravegherii medicale. |
CAPITOLUL III:Agenţi biologici
Art. 513
Prevederile acestui capitol au ca obiect protecţia angajaţilor împotriva riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lor, rezultate sau care pot să rezulte din expunerea la agenţi biologici în cursul activităţii, precum şi prevenirea acestor riscuri.
Prevederile acestui capitol reprezintă cerinţe minime în acest domeniu.
Art. 514
Agenţii biologici sunt clasificaţi în patru grupe distincte în funcţie de nivelul de risc pe care-l prezintă (anexa nr. 38).
a)grupa 1 - agenţi biologici care nu sunt susceptibili să provoace o boală omului.
b)grupa 2 - agenţi biologici care pot provoca o boală omului şi constituie un pericol pentru angajaţi; propagarea în colectivitate este improbabilă; există, în general, o profilaxie şi un tratament eficace.
c)grupa 3 - agenţi biologici care pot provoca îmbolnăviri grave omului şi constituie un pericol serios pentru angajaţi; ei pot să prezinte un risc ridicat de propagare în colectivitate dar există în general o profilaxie şi un tratament eficace.
d)grupa 4 - agenţi biologici care pot provoca boli grave omului şi constituie un pericol serios pentru angajaţi; ei pot să prezinte un risc ridicat de propagare în colectivitate şi nu există în general o profilaxie şi un tratament eficace.
Art. 515
(1)Prevederile acestui capitol se aplică pentru toate activităţile în care angajaţii, datorită activităţii profesionale, sunt expuşi sau riscă să fie expuşi la agenţi biologici.
(2)Pentru orice activitate susceptibilă să prezinte un risc de expunere la agenţi biologici angajatorul trebuie să determine natura, nivelul şi durata de expunere pentru a se putea evalua orice risc pentru sănătatea şi securitatea angajaţilor şi pentru a se putea stabili măsurile ce trebuie luate.
Art. 516
(1)Pentru activităţile care implică o expunere la agenţi biologici aparţinând mai multor grupe riscurile sunt evaluate pe baza pericolelor reprezentate de către toţi agenţii biologici periculoşi prezenţi.
(2)Angajatorul va trebui să reînnoiască periodic evaluarea riscurilor şi, în orice caz, la orice modificare a condiţiilor de lucru care pot să determine expunerea angajaţilor la agenţi biologici.
(3)Angajatorul trebuie să furnizeze autorităţilor competente, la cererea acestora, elementele care au stat la baza evaluării riscurilor profesionale.
Art. 517
Evaluarea riscurilor profesionale pentru activităţile care pot prezenta risc de expunere la agenţi biologici se efectuează pe baza tuturor informaţiilor existente şi, mai ales, pe baza:
a)clasificării agenţilor biologici care constituie sau pot constitui un pericol pentru sănătate;
b)recomandărilor emise de autorităţile competente care vor indica, după caz, în funcţie de agentul biologic prezent în mediul de lucru să se ia măsuri în scopul de a proteja sănătatea angajaţilor care sunt expuşi sau pot fi expuşi în cursul activităţii lor acestui agent biologic;
c)informaţiilor asupra bolilor ce pot fi contactate datorită unei activităţi profesionale a angajaţilor;
d)efectelor alergizante şi toxigene ce pot să rezulte ca urmare a activităţii angajaţilor;
e)faptului că un angajat suferă de o boală direct legată de munca sa.
Art. 518
(1)Dacă rezultatele evaluării riscurilor profesionale pentru activităţile care implică o expunere la agenţi biologici arată că expunerea şi/sau eventuala expunere, se raportează la un agent biologic din grupa 1, inclusiv la vaccinurile vii atenuate, fără risc identificabil pentru sănătatea angajaţilor, angajatorul trebuie să respecte doar principiile de securitate şi de igienă la locul de muncă, conform punctului 1 din anexa nr. 41.
(2)Dacă rezultatele evaluării riscurilor arată că activitatea nu implică o intenţie deliberată de a lucra cu un agent biologic sau de a-l utiliza, dar care poate să conducă la expunerea angajaţilor la un agent biologic în cursul unor activităţi a căror listă figurează în anexa nr. 37, atunci se aplică prevederile art. 520, 522, 523 şi 525-529.
Art. 519
Dacă natura activităţii o permite, angajatorul trebuie să evite utilizarea unui agent biologic periculos, înlocuindu-l printru-un agent biologic care, în funcţie de condiţiile de utilizare şi de stadiul actual al cunoştinţelor, nu este periculos sau este mai puţin periculos pentru sănătatea angajaţilor.
Art. 520
(1)Dacă rezultatele evaluării relevă existenţa unui risc pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca expunerea acestora să fie evitată.
(2)Când acest lucru nu este tehnic posibil, ţinând seama de activitate şi de evaluarea riscurilor, angajatorul trebuie să reducă riscul de expunere profesională la un nivel suficient de scăzut pentru a proteja adecvat sănătatea şi securitatea angajaţilor respectivi, prin aplicarea următoarelor măsuri:
a)limitarea, la un nivel cât mai scăzut posibil, a numărului de angajaţi expuşi sau care pot fi expuşi;
b)conceperea proceselor de muncă şi a măsurilor de control tehnic astfel încât să se evite sau să se reducă la minimum diseminarea agenţilor biologici la locul de muncă;
c)măsuri de protecţie colectivă şi/sau măsuri de protecţie individuală atunci când expunerea nu poate fi evitată prin alte mijloace;
d)măsuri de igienă adecvate pentru prevenirea sau reducerea transportului, eliminării şi scăpării accidentale a unui agent biologic în afara locului de muncă;
e)utilizarea panourilor care semnalizează riscurile biologice şi alte semne de avertizare adecvate conform prescripţiilor de semnalizare;
f)elaborarea unor planuri care să fie puse în aplicare în caz de accidente ce implică prezenţa agenţilor biologici;
g)dacă este necesar şi tehnic posibil, detectarea în afara izolării fizice primare a prezenţei agenţilor biologici utilizaţi în procesul de muncă;
h)utilizarea de mijloace ce permit colectarea, depozitarea şi eliminarea deşeurilor în deplină securitate de către angajaţi, dacă este cazul, după tratarea acestora, inclusiv utilizarea unor recipiente sigure, uşor identificabile;
i)măsuri care să permită manipularea şi transportul fără risc a agenţilor biologici la locul de muncă.
Art. 521
(1)Dacă rezultatele evaluării riscurilor profesionale relevă existenţa unui risc pentru securitatea sau sănătatea angajaţilor, angajatorul trebuie să pună la dispoziţia autorităţilor competente, la cererea acestora, informaţii privind:
a)rezultatele evaluării riscurilor profesionale;
b)activităţile în cursul cărora angajaţii au fost sau pot fi expuşi la agenţi biologici;
c)numărul de angajaţi expuşi;
d)numele şi competenţa persoanei responsabile cu sănătatea şi securitatea la locul de muncă;
e)măsurile de protecţie şi de prevenire luate, inclusiv procedeele şi metodele de lucru;
f)un plan de urgenţă pentru protecţia angajaţilor împotriva expunerii la un agent biologic din grupele 3 sau 4, în cazul unei defectări a izolării fizice.
(2)Angajatorul trebuie să informeze imediat autorităţile competente despre orice accident sau incident care ar putea să provoace diseminarea unui agent biologic ce ar putea provoca angajaţilor infecţie şi/sau boală gravă.
(3)Lista cu angajaţii expuşi la agenţi biologici, vizată în art. 525 (1), precum şi dosarul medical al fiecărui angajat vor fi puse la dispoziţia autorităţilor competente atunci când unitatea îşi încetează activitatea, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Art. 522
(1)Pentru toate activităţile în care se utilizează agenţi biologici ce constituie un risc pentru sănătatea şi securitatea angajaţilor, angajatorul este obligat să ia măsuri adecvate:
a)să asigure condiţiile corespunzătoare ca angajaţii să nu servească masa şi să nu bea în zonele de lucru unde există riscul de contaminare cu agenţi biologici;
b)să furnizeze angajaţilor echipamente individuale de protecţie adecvate sau alte echipamente speciale adecvate;
c)să asigure angajaţilor spaţii dotate cu instalaţii igienico-sanitare adecvate şi substanţe antiseptice pentru ochi şi piele;
d)să aibă în vedere ca echipamentul individual de protecţie să fie:
- aşezat corect într-un loc stabilit separat de celelalte haine;
- verificat şi curăţat, dacă este posibil, înainte şi, în orice caz, după fiecare utilizare;
- reparat sau schimbat înaintea unei noi utilizări, în cazul în care prezintă defecţiuni;
e)să stabilească proceduri privind prelevarea, manipularea şi tratarea eşantioanelor de origine umană sau animală.
(2)Îmbrăcămintea de lucru şi echipamentele de protecţie, incluzând îmbrăcămintea de protecţie vizată în alin. (1), pct. b) care pot fi contaminate de agenţi biologici, trebuie să fie scoase atunci când angajatul părăseşte zona de lucru şi trebuie păstrate separat de altă îmbrăcăminte.
Angajatorul trebuie să aibă grijă ca această îmbrăcăminte şi echipamentul de protecţie să fie dezinfectate şi curăţate sau, la nevoie, distruse.
(3)Costurile pentru măsurile ce trebuie aplicate conform alin. (1) şi (2) nu vor fi imputate angajaţilor.
Art. 523
(1)Angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru ca angajaţii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, sub formă de informări şi instructaj, o instruire suficientă şi adecvată, bazată pe toate informaţiile disponibile privind:
a)eventualele riscuri pentru sănătate;
b)măsurile care trebuie luate pentru a evita expunerea;
c)prescripţii în domeniul igienei;
d)purtarea şi utilizarea echipamentelor şi îmbrăcăminţii de protecţie;
e)măsurile pe care angajaţii trebuie să le ia în caz de evenimente şi/sau incidente periculoase, precum şi măsurile de prevenire ale acestora.
(2)Instruirea angajatului trebuie efectuată înainte de începerea unei activităţi care implică contactul cu agenţi biologici, adaptată la apariţia unor noi riscuri sau în cazul evoluţiei riscurilor şi repetată periodic şi ori de câte ori este necesar.
Art. 524
(1)Angajatorul trebuie să asigure la locul de muncă instrucţiuni de securitate scrise şi, după caz, afişe privind procedura de urmat în caz de:
a)accident sau incident grav datorat manipulării unui agent biologic;
b)manipularea unui agent biologic din grupa 4.
(2)Angajaţii trebuie să semnaleze imediat superiorului lor sau persoanei responsabile cu securitatea şi sănătatea la locul de muncă, orice accident sau incident ce implică manipularea unui agent biologic.
(3)Angajatorul trebuie să informeze imediat angajaţii şi/sau reprezentanţii lor despre orice accident sau incident care poate sau ar putea să antreneze diseminarea unui agent biologic susceptibil să producă infecţii şi/sau boli grave. De asemenea, trebuie să îi informeze, cât mai repede posibil, despre cauzele accidentelor sau incidentelor grave, precum şi despre măsurile care au fost luate sau care trebuie luate pentru a remedia situaţia.
(4)Fiecare angajat trebuie să aibă acces la informaţiile conţinute în lista angajaţilor expuşi la agenţi biologici vizată în art. 525 şi care îl privesc personal.
(5)Angajaţii şi/sau reprezentanţii lor trebuie să aibă acces la informaţiile colective anonime.
(6)Angajatorul trebuie să pună la dispoziţia angajaţilor şi/sau reprezentanţilor lor, la cererea acestora, informaţiile prevăzute în art. 521 (1).
Art. 525
(1)Angajatorul trebuie să aibă lista angajaţilor expuşi la agenţi biologici din grupa 3 şi/sau 4 care indică activitatea efectuată şi, atunci când este posibil, agentul biologic la care angajaţii au fost expuşi şi, după caz, datele referitoare la expuneri, la accidente şi incidente.
(2)Lista angajaţilor expuşi la agenţi biologici din grupa 3 şi/sau 4 va fi păstrată timp de cel puţin 10 ani de la terminarea expunerii, conform legislaţiei în vigoare.
(3)Lista va fi păstrată pe o perioadă mai îndelungată, care poate atinge 40 de ani de la ultima expunere cunoscută, în cazul expunerilor susceptibile să antreneze infecţii:
a)produse de agenţi biologici despre care se ştie că pot provoca infecţii persistente sau latente;
b)care, ţinând seama de stadiul actual al cunoştinţelor, nu pot fi diagnosticate înainte ca boala să se declanşeze, mulţi ani mai târziu;
c)a căror perioadă de incubaţie înainte de declararea bolii este deosebit de lungă;
d)care antrenează boli ce pot prezenta recrudescenţă timp îndelungat, în ciuda tratamentului aplicat;
e)care pot lăsa sechele grave pe termen lung.
(4)Medicul de medicina muncii, autoritatea competentă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ca şi orice altă persoană responsabilă cu sănătatea şi securitatea la locul de muncă trebuie să aibă acces la lista vizată în alin. (1).
Art. 526
Angajatorul trebuie să asigure consultarea şi participarea angajaţilor şi/sau reprezentanţilor lor la rezolvarea tuturor problemelor legate de sănătate şi securitate în cazul expunerii la agenţi biologici.
Art. 527
(1)Angajatorul trebuie să notifice, în prealabil, direcţiei de sănătate publică şi inspectoratului teritorial de muncă utilizarea pentru prima dată a agenţilor biologici din grupele 2, 3 şi 4, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea activităţii.
(2)Laboratoarele care furnizează servicii de diagnostic pentru agenţii biologici din grupa 4 trebuie doar să notifice intenţia lor.
(3)De fiecare dată când procedeele şi/sau procedurile suferă modificări importante din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii la locul de muncă, trebuie efectuată o nouă notificare.
(4)Notificarea vizată în alin. (1) şi (2) va conţine:
a)denumirea şi adresa unităţii;
b)numele şi competenţele responsabilului cu securitatea şi sănătatea la locul de muncă;
c)rezultatele evaluării riscurilor profesionale;
d)specia agentului biologic;
e)măsurile de protecţie şi de prevenire prevăzute.
Art. 528
(1)Dacă rezultatele evaluării riscurilor profesionale relevă existenţa unui risc privind securitatea sau sănătatea angajaţilor, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura supravegherea medicală adecvată.
(2)Fiecare angajat trebuie să fie supravegheat medical corespunzător înainte de expunere profesională şi, în continuare, periodic, făcând astfel posibilă aplicarea directă a măsurilor de medicină generală şi de medicină a muncii.
(3)Identificarea angajaţilor pentru care ar fi necesare măsuri speciale de protecţie se va face în urma evaluării riscurilor profesionale.
Dacă este cazul, angajatorii trebuie să pună la dispoziţia angajaţilor vaccinuri eficace, dacă aceştia nu sunt încă imunizaţi împotriva agentului biologic la care ei sunt sau pot fi expuşi. Atunci când angajatorii pun la dispoziţia angajaţilor vaccinuri, va trebui să ţină seamă de codul de conduită recomandat în anexa nr. 42.
În cazul în care se depistează că un angajat prezintă o infecţie sau o boală care ar rezulta din expunerea la agenţi biologici, serviciul de medicina muncii va propune şi celorlalţi angajaţi, care ar fi putut suferi o expunere similară, să fie supravegheaţi medical; în acest caz, angajatorul va efectua o reevaluare a riscului de expunere.
(4)În cursul supravegherii medicale, fiecare angajat trebuie să aibă un dosar medical individual, care va fi păstrat de către serviciul de medicină a muncii cel puţin 10 ani după încetarea expunerii.
În cazurile de la art. 525 (3) dosarul medical individual trebuie păstrat o perioadă mai mare de 10 ani, care poate ajunge până la 40 de ani de la ultima expunere cunoscută. În cazul în care unitatea se desfiinţează sau angajatul îşi schimbă locul de muncă, dosarul medical individual va fi preluat de direcţia teritorială de sănătate publică sau de serviciul de medicina muncii de la noul loc de muncă.
(5)Serviciul de medicina muncii trebuie să propună măsuri de protecţie sau prevenire utile, pentru fiecare angajat.
(6)Serviciul de medicina muncii trebuie să dea informaţii şi sfaturi medicale angajaţilor privind supravegherea medicală la care ei vor fi supuşi după ce a încetat expunerea la agenţi biologici.
(7)Angajaţii trebuie să aibă acces la rezultatele supravegherii lor medicale şi pot solicita o reexaminare a rezultatelor acesteia.
De asemenea, angajatorul poate solicita o reexaminare a rezultatelor supravegherii medicale.
(8)Recomandările practice pentru supravegherea medicală a angajaţilor sunt indicate în anexa nr. 39.
Art. 529
(1)Serviciile medicale şi veterinare, în afară de laboratoarele de diagnostic, în vederea evaluării riscurilor profesionale, trebuie să aibă în vedere în mod deosebit:
a)incertitudinile legate de prezenţa agenţilor biologici în organismul pacienţilor sau al animalelor precum şi în probele sau produsele biologice care rezultă de la aceştia;
b)pericolul pe care îl constituie agenţii biologici care sunt sau ar putea fi prezenţi în organismul pacienţilor sau la animale precum şi în probele prelevate de la aceştia;
c)riscurile inerente datorate naturii activităţii.
(2)În serviciile medicale şi veterinare angajatorii trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura protecţia sanitară şi securitatea angajaţilor respectivi.
Măsurile care trebuie luate în serviciile medicale şi veterinare cuprind:
a)stabilirea procedeelor corespunzătoare de decontaminare şi de dezinfecţie;
b)aplicarea procedeelor care să permită manipularea şi eliminarea fără riscuri a deşeurilor contaminate.
(3)În serviciile de izolare unde se găsesc pacienţi umani sau animale care sunt, sau ar putea fi contaminaţi cu agenţi biologici din grupele 3 şi 4, angajatorul trebuie să aleagă măsuri de izolare dintre cele prezentate în anexa nr. 40, coloana A, în scopul reducerii la minimum a riscului de infecţie.
Art. 530
(1)În laboratoare, inclusiv în laboratoarele de diagnostic şi în încăperile destinate animalelor de laborator contaminate deliberat cu agenţi biologici din grupele 2, 3 şi 4, care sunt sau ar putea fi purtători ai acestor agenţi, angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri speciale:
a)în laboratoarele care efectuează activităţi ce implică manipularea agenţilor biologici din grupele 2, 3 şi 4 în scopuri de cercetare, de dezvoltare, învăţământ, diagnostic, trebuie să stabilească măsuri de izolare conform anexei nr. 40, în scopul reducerii la minimum a riscului de infecţie;
b)în urma evaluării riscurilor profesionale, după fixarea nivelului de izolare fizică necesară pentru agenţii biologici, în funcţie de gradul de risc pe aceştia îl prezintă, va stabili măsurile necesare conform anexei nr. 40, iar activităţile care implică manipularea unui agent biologic trebuie efectuate:
- numai în zonele de lucru corespunzătoare cel puţin nivelului de izolare numărul 2, pentru un agent biologic din grupa 2;
- numai în zonele de lucru corespunzătoare cel puţin nivelului de izolare numărul 3, pentru un agent biologic din grupa 3;
- numai în zonele de lucru corespunzătoare cel puţin nivelului de izolare numărul 4, pentru un agent biologic din grupa 4.
c)în laboratoarele în care se manipulează materiale despre care nu există certitudinea că ar conţine agenţi biologici ce ar putea determina îmbolnăvire, dar care nu au ca obiectiv lucrul cu agenţii biologici ca atare (adică a-i cultiva sau a-i concentra) trebuie să adopte cel puţin nivelul 2 de izolare. Nivelurile de izolare numărul 3 sau 4 trebuie utilizate, dacă este cazul, când se ştie sau se presupune că ele sunt necesare, în afara situaţiilor în care recomandările furnizate de autorităţile naţionale competente indică, pentru anumite cazuri, un nivel de izolare mai scăzut.
(2)Angajatorii trebuie să ia următoarele măsuri speciale privind procedeele industriale care utilizează agenţi biologici din grupele 2, 3 şi 4:
a)principiile de izolare expuse în alin. (1) pct. b) trebuie să se aplice, de asemenea, procedeelor industriale pe baza măsurilor practice din anexa nr. 41;
b)în funcţie de evaluarea riscului privind utilizarea agenţilor biologici din grupele 2, 3 şi 4, autorităţile competente pot să decidă măsuri corespunzătoare care trebuie să fie luate la folosirea industrială a agenţilor biologici.
(3)Toate activităţile de la alin. (1) şi (2), acolo unde nu a fost posibil să se facă o evaluare concludentă a agentului biologic, dar se presupune că utilizarea acestuia ar putea să reprezinte un risc grav pentru sănătatea angajaţilor, vor trebui să se desfăşoare în spaţii de lucru în care nivelul de izolare corespunde cel puţin nivelului 3.
Art. 531
Dacă agentul biologic ce trebuie evaluat nu poate fi clasificat clar într-una din grupele cu riscul cel mai ridicat (grupele 2, 3, 4), el trebuie clasificat în grupa de risc cea mai înaltă dintre grupele luate în considerare.
CAPITOLUL IV:Microclimat
Art. 532
(1)Microclimatul la locul de muncă este determinat de temperatura şi umiditatea aerului, de viteza curenţilor de aer, de temperatura suprafeţelor şi de radiaţiile calorice emise în zona de lucru.
(2)Condiţiile de microclimat la locurile de muncă trebuie să asigure menţinerea echilibrului termic al organismului uman corespunzător cu nivelul activităţii desfăşurate.
(3)Componentele microclimatului se normează în raport cu metabolismul organismului (producţia de căldură metabolică) determinat de efortul fizic în activitate.
Art. 533
Activităţile profesionale se clasifică în funcţie de metabolismul energetic conform tabelului 1.
Art. 534
(1)Limitele termice minime admise la locurile de muncă sunt cele prevăzute în tabelul 10.
(2)Limitele termice maxime admise la locurile de muncă sunt cele prevăzute în tabelul 11.
(3)La unele locuri de muncă (birouri, camere de comandă, încăperi cu videoterminale, încăperi social-culturale etc.) unde desfăşurarea activităţii profesionale necesită confort termic, trebuie asigurate următoarele condiţii:
a)În perioada de vară:
- temperatura operativă între 23 - 26°C;
- diferenţa pe verticală a valorilor temperaturii aerului la 1,1 m şi 0,1 m deasupra solului (nivelul capului şi al gleznelor) mai mică de 3°C;
- umiditatea relativă a aerului între 30 - 70%;
- viteza medie a curenţilor de aer între 0,1 - 0,3 m/s.
b)În perioada de iarnă:
- temperatura operativă între 20 - 24°C;
- diferenţa pe verticală a valorilor temperaturii aerului la 1,1 m şi 0,1 m deasupra solului (nivelul capului şi al gleznelor) mai mică de 3°C;
- umiditatea relativă a aerului între 30 - 70%;
- viteza medie a curenţilor de aer între 0,1 - 0,3 m/s;
- diferenţe mai mici de 10°C între temperatura de radiaţie a ferestrelor sau a altor suprafeţe verticale şi temperatura de radiaţie a obiectelor din încăpere.
Temperatura operativă se calculează cu formula:
t0 = Ata + (1 - A)tr, unde:
ta este temperatura uscată a aerului, °C
tr este temperatura medie de radiaţie, °C
A este un coeficient ale cărui valori sunt:
0,5 dacă viteza curenţilor de aer este < 0,2 m/s;
0,6 dacă viteza curenţilor de aer este între 0,2-0,6 m/s;
0,7 dacă viteza curenţilor de aer este între 0,7-1 m/s.
În cazul în care viteza relativă a aerului este mai mică de 0,2 m/s sau dacă diferenţa între temperatura medie de radiaţie şi temperatura aerului este mai mică de 4°C, temperatura operativă poate fi calculată ca medie a valorilor temperaturii aerului şi a temperaturii medii de radiaţie.
Tabelul 10
Limite termice minime admise la locurile de muncă
Clasa de metabolism (M) (W) | Temperatura la globtermometru (°C) | Viteza curenţilor de aer (m/s) |
M < = 117 | 18 | < = 0,2 |
117 < M < = 234 | 16 | < = 0,3 |
234 < M < = 360 | 15 | < = 0,4 |
M > = 360 | 12 | < = 0,5 |
Tabelul 11
Limite termice maxime admise la locurile de muncă
Clasa de metabolism (M) (W) | Indice WBGT (°C) | |||
Persoană aclimatizată la căldură | Persoană neaclimatizată la căldură | |||
Repaus (0) | 33 | 32 | ||
Metabolism redus (1) | 30 | 29 | ||
Metabolism mediu (2) | 28 | 26 | ||
Metabolism intens (3) | fără mişcare perceptibilă a aerului 25 | cu mişcare perceptibilă a aerului 26 | fără mişcare perceptibilă a aerului 22 | cu mişcare perceptibilă a aerului 23 |
Metabolism foarte intens (4) | 23 | 25 | 18 | 20 |
NOTĂ: Indicele WBGT se măsoară sau se calculează cu formula:
- pentru activităţi în interior şi exterior fără expunere solară
WBGT = 0,7 tun + 0,3 tg
- pentru activităţi în exterior cu expunere solară
WBGT = 0,7 tun + 0,2 tg + 0,1 ta
unde:
ta este temperatura uscată a aerului, °C
tg este temperatura de globtermometru, °C
tun este temperatura umedă naturală, °C
Art. 535
(1)Limitele minime şi maxime ale temperaturii şi vitezei curenţilor de aer la locurile de muncă prevăzute cu duşuri de aer sunt cele prevăzute în tabelul 12.
(2)Nivelul radiaţiilor calorice se determină prin măsurare sau prin apreciere pe baza tabelului 13.
Art. 536
Temperatura suprafeţelor echipamentelor tehnice sau ale oricăror altor suprafeţe cu care angajatul vine în contact la locul de muncă, trebuie să se situeze sub valorile prevăzute în tabelul 14.
1.Tabelul 12
Limitele minime şi maxime ale temperaturii şi vitezei curenţilor de aer admise la locurile de muncă prevăzute cu duşuri de aer
Nivelul radiaţiilor calorice (cal/cm2/min) | Metabolismul energetic (M) (W) | Limite minime | Limite maxime | ||
Temperatura aerului (°C) | Viteza curenţilor de aer (m/s) | Temperatura aerului (°C) | Viteza curenţilor de aer (m/s) | ||
1 | M < = 117 | 25,0 | 0,5 | 30 | 1,0 |
117 < M < = 234 | 23,0 | 0,5 | 28 | 1,0 | |
234 < M < = 360 | 21,5 | 1,0 | 27 | 1,3 | |
M > 360 | 20,0 | 1,3 | 26 | 1,5 | |
2 | M < = 117 | 22,0 | 0,5 | 28 | 1,0 |
117 < M < = 234 | 20,0 | 1,0 | 26 | 1,5 | |
234 < M < = 360 | 18,5 | 1,5 | 25 | 2,0 | |
M > 360 | 17,0 | 2,0 | 24 | 2,5 | |
> = 3 | M < = 117 | 20,0 | 1,0 | 25 | 1,5 |
117 < M < = 234 | 18,0 | 1,5 | 24 | 2,0 | |
234 < M < = 360 | 16,5 | 2,0 | 23 | 2,5 | |
M > 360 | 15,0 | 2,5 | 22 | 3,0 | |
NOTĂ:
a)Umiditatea relativă a aerului nu va depăşi 60%.
b)Valorile temperaturilor şi vitezelor curenţilor de aer reprezintă valori medii în secţiunea transversală a fluxului de aer la nivelul jumătăţii superioare a corpului.
2.Tabelul 13
Aprecierea nivelului radiaţiilor calorice
Timpul de suportare a expunerii (s) | Nivelul estimat al radiaţiilor calorice (cal/cm2/min) |
240 | 1 |
50 | 2 |
20 | 3 |
3.Tabelul 14
Limite maxime admise ale temperaturii suprafeţelor
Material constitutiv al suprafeţei | Temperatura suprafeţei (°C) pentru durate de contact de: | ||
1 min | 10 min | > = 8 ore | |
Metal neacoperit | 51 | 48 | 43 |
Metal acoperit | 51 | 48 | 43 |
Ceramică, sticlă şi piatră | 56 | 48 | 43 |
Material plastic | 60 | 48 | 43 |
Lemn | 60 | 48 | 43 |
NOTĂ:
a)Valoarea de 51°C pentru o durată de contact de 1 minut se aplică şi la alte materiale cu conductivitate termică ridicată, nemenţionate în tabel.
b)Valoarea de 43°C specificată la toate materialele pentru o durată de contact de 8 ore şi mai mult, nu se aplică decât dacă suprafaţa fierbinte este atinsă doar de o mică parte a corpului uman (mai puţin de 10% din suprafaţa totală a pielii corpului) sau de o mică zonă a capului (mai puţin de 10% din suprafaţa pielii capului). Dacă zona de contact nu este doar locală sau dacă suprafaţa fierbinte este atinsă de zone vitale ale feţei (căile respiratorii, de exemplu) pot apărea leziuni grave, chiar dacă temperatura suprafeţei nu depăşeşte 43°C.
Art. 537
Personalul care lucrează în microclimat cald (peste 30°C) sau rece (sub 5°C) va beneficia de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, ale căror durată şi frecvenţă se stabilesc în funcţie de intensitatea efortului fizic şi de valorile parametrilor de microclimat. În acest scop se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător.
Art. 538
La locurile de muncă unde temperatura aerului depăşeşte constant 30°C se va asigura apă carbogazoasă salină (1 g NaCl/litru), în cantitate de 2-4 litri/persoană/schimb, distribuită la temperatura de 16 - 18°C.
Art. 539
La locurile de muncă cu temperaturi scăzute (sub 5°C) se va asigura ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 litru/persoană/schimb.
Art. 540
În perioadele în care, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile se înregistrează temperaturi exterioare extreme, respectiv temperaturi ce depăşesc + 37°C sau care, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel ori temperaturi sub - 20°C sau care corelate cu condiţii de vânt intens, pot fi echivalate cu acest nivel, se vor lua măsuri de protecţie a angajaţilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 541
Dacă cerinţele procesului tehnologic sau alte condiţii speciale nu permit încadrarea în valorile limită indicate în articolele precedente, angajatorul este obligat să asigure protecţia angajaţilor prin măsuri tehnico-organizatorice şi medicale.
CAPITOLUL V:Ventilare industrială
Art. 542
Încăperile de lucru (de producţie, depozitare, administrative, sociale sau culturale) vor fi prevăzute, după caz, cu mijloace de ventilare naturală sau mecanică, astfel încât să se poată asigura condiţiile de calitate a aerului.
Art. 543
Instalaţiile de ventilare se vor proiecta şi construi astfel încât să asigure eliminarea sau reducerea până la limitele admise a următoarelor:
a)fumuri, gaze şi vapori toxici sau nocivi;
b)substanţe sau amestecuri explozive;
c)substanţe iritante sau mirositoare;
d)pulberi de orice natură;
e)căldură;
f)umiditate;
g)curenţi de aer.
Art. 544
(1)Combaterea poluării aerului în spaţiile de lucru se va face, în primul rând, prin suprimarea sau reducerea surselor de degajare a noxelor.
(2)În situaţia când nu este posibil acest lucru, se vor aplica, după caz, următoarele măsuri:
a)închiderea utilajelor în carcase în care se creează depresiune;
b)utilizarea instalaţiilor de ventilare locală;
c)utilizarea instalaţiilor de ventilare generală, când sursele de degajare a noxelor sunt mobile sau dispersate şi nu este posibilă aplicarea unor soluţii conforme cu pct. a) sau b).
Art. 545
Echipamentele tehnice susceptibile să producă poluarea aerului la locul de muncă vor fi prevăzute, din concepţie şi dotate obligatoriu de către întreprinderile constructoare, cu sisteme eficiente de captare a noxelor (carcase, prize de aspiraţie), indicându-se totodată şi caracteristicile aerodinamice necesare (debit de aer, depresiune, pierderi de presiune).
Art. 546
Echipamentele tehnice care degajă noxe foarte periculoase şi care, din motive tehnologice, nu pot fi carcasate sau prevăzute cu instalaţii de ventilare locală eficiente vor fi amplasate în încăperi special amenajate sau cabine.
Art. 547
Instalaţiile de ventilare destinate combaterii noxelor foarte periculoase (agenţi cu indicativul Fp şi C din anexa nr. 31) sau cu pericol ridicat de incendiu/explozie vor fi verificate periodic prin măsurători şi determinări specifice, în vederea stabilirii gradului de captare şi reţinere a acestora.
Ori de câte ori se constată scăderi ale performanţelor instalaţiei de ventilare constatate cu această ocazie (reducerea debitului de aer aspirat, reducerea vitezei aerului în conductele şi planul gurilor de aspiraţie, colmatarea filtrelor, concentraţii depăşite în zona de muncă şi la evacuarea în atmosferă etc.) se iau măsuri de remediere operativă.
Art. 548
Pulberile foarte periculoase sau cu pericol ridicat de incendiu/explozie depuse pe suprafeţele înconjurătoare vor fi îndepărtate numai prin aspirarea acestora.
Se interzice îndepărtarea acestor noxe prin măturare.
Art. 549
Pulberile foarte periculoase evacuate din sistemele de reţinere a acestora (cicloane, filtre etc.) vor fi depozitate numai în containere închise etanş.
Deversarea pulberilor depozitate în containere se va face numai în spaţiile special amenajate.
Art. 550
Metodele de determinare a debitelor de aer ale sistemelor de ventilare vor fi alese în funcţie de condiţiile concrete de la locurile de muncă pentru care sunt proiectate sistemele.
Art. 551
La stabilirea valorii debitului de aer pentru ventilarea încăperilor se va ţine seama de următoarele:
a)dacă în spaţiul de lucru se degajă simultan mai multe noxe sub formă de gaze, vapori sau pulberi ce nu sunt toxice sau iritante şi prezintă efect sinergic de tip neaditiv, debitul de aer se va determina prin luarea în considerare a noxei la care corespunde debitul maxim;
b)dacă în spaţiul de lucru se degajă simultan mai multe noxe sub formă de gaze, vapori sau pulberi netoxice sau neiritante, dar cu efect sinergic de tip aditiv, toxice sau iritante, cu pericol de incendiu sau explozive, debitul de aer pentru ventilare va fi dat de suma valorilor debitelor de aer necesare diluării fiecărei noxe în parte;
c)dacă în spaţiul de lucru se degajă mai multe noxe sub formă de gaze, vapori sau pulberi ce fac parte simultan din categoriile precizate la pct. a) şi b), debitul de aer necesar pentru ventilare va fi dat de valoarea cea mai mare obţinută prin compararea valorilor calculate conform pct. a) şi b).
Art. 552
(1)Încăperile în care se amplasează instalaţiile tehnologice la care pot să apară degajări bruşte şi neprevăzute de substanţe toxice, inflamabile sau explozive, vor fi dotate suplimentar cu instalaţii de ventilare de avarie - numai pentru evacuare - independente de instalaţiile de ventilare normale pentru diluţia noxelor.
(2)Pornirea instalaţiilor de ventilare pentru avarie se va realiza automat la depăşirea limitei maxime admise, existând şi posibilitatea comenzilor manuale, atât din interiorul cât şi din exteriorul încăperilor.
(3)La pornirea instalaţiilor de ventilare pentru avarie, toate sistemele de introducere mecanică a aerului vor fi oprite automat.
Art. 553
(1)Se admite introducerea aerului din încăperile învecinate dacă în acestea nu sunt degajări de substanţe toxice, inflamabile sau explozive.
(2)Cantitatea de aer extrasă din aceste încăperi nu va depăşi 50% din volumul lor într-o oră.
Art. 554
În încăperile de lucru în care aerul de combustie pentru diverse agregate de ardere se ia din interior, se va asigura introducerea forţată a aerului de compensare, astfel încât în aceste încăperi să nu se creeze depresiune şi să se asigure temperaturile interioare admise, precum şi viteza curenţilor de aer, conform capitolului IV Microclimat.
Art. 555
Prizele de aer proaspăt din exterior se vor amplasa în zone lipsite de noxe. Dacă din cauza condiţiilor locale nu este posibil să se asigure captarea aerului proaspăt din zone neimpurificate, aerul trebuie tratat în prealabil, astfel încât în încăperea ventilată să nu se depăşească concentraţia maximă admisă a noxelor.
Art. 556
Instalaţiile de ventilare pentru introducerea aerului proaspăt, precum şi cele prevăzute cu camere de amestec pentru recirculaţia aerului, vor satisface în orice anotimp următoarele condiţii:
a)aerul introdus în încăperi nu va conţine noxe în proporţie mai mare de 30% din concentraţiile maxime admise;
b)este interzisă recircularea aerului dacă acesta conţine substanţe toxice, iritante, cu miros neplăcut sau cu microorganisme patogene;
c)este interzisă recircularea aerului în încăperile cu procese tehnologice clasificate din punctul de vedere al pericolului de incendiu în categoriile A şi B conform Normelor generale de prevenirea şi stingerea incendiilor;
d)în încăperile de lucru clasificate în categoria C din punctul de vedere al pericolului de incendiu, recirculaţia aerului este permisă în condiţiile pct. a) şi dacă aerul nu conţine pulberi, gaze sau vapori combustibili.
Art. 557
Este interzisă folosirea instalaţiilor de ventilare comune mai multor încăperi în cazul în care în acestea există surse de pulberi sau substanţe sub formă de gaze, care prin amestec pot da naştere la combinaţii inflamabile, explozive sau toxice.
Art. 558
Instalaţiile de ventilare care deservesc încăperi unde există substanţe care, în stare gazoasă, de vapori sau de pulberi, formează cu aerul amestecuri inflamabile sau explozive, vor fi utilate cu echipamente în construcţie antiexplozivă şi vor fi prevăzute cu dispozitive pentru împiedicarea transmiterii flăcărilor prin elementele componente ale acestora (conducte, canale, guri de ventilare, camere de condiţionare etc.)
Art. 559
Conductele instalaţiilor de ventilare prin care se transportă gaze nocive vor fi montate în spaţii în care poluarea produsă de eventualele scăpări ale gazelor prin neetanşeităţi nu creează pericol pentru siguranţa sau sănătatea angajaţilor, pericol de deteriorare a construcţiilor sau pericol de incendiu şi explozii.
Art. 560
Aerul poluat de pulberi, fum, gaze sau vapori va fi epurat înainte de evacuarea sa în atmosferă, astfel încât să se excludă depăşirea concentraţiilor maxime admise privind poluarea mediului de lucru şi a mediului înconjurător.
Art. 561
(1)În încăperile de lucru cu degajări mari de pulberi, aerul pentru ventilare va fi introdus astfel încât să nu producă antrenarea şi menţinerea pulberilor în atmosferă.
(2)Suplimentar, în aceste încăperi se vor utiliza instalaţii sau utilaje de captare a pulberilor depuse.
Art. 562
(1)Angajatorii la care condiţiile de lucru o impun, vor asigura dispozitivele şi aparatele necesare pentru controlul funcţionării instalaţiilor de ventilare şi controlul microclimatului din încăperile de lucru, conform cărţii tehnice a instalaţiilor.
(2)Pentru detecţia şi măsurarea concentraţiilor de gaze sau pulberi toxice, inflamabile sau explozive, instalaţiile de ventilaţie vor fi dotate cu sisteme automate fixe de detecţie a noxelor şi semnalizare şi după caz, vor fi desemnaţi angajaţi care să efectueze periodic măsurători cu aparatură portabilă.
Art. 563
În vederea exploatării în condiţii de securitate a aparatelor de detecţie a gazelor sau pulberilor toxice, inflamabile sau explozive, angajatorii sunt obligaţi să organizeze verificarea periodică a acestora conform reglementărilor în vigoare.
Art. 564
La punerea în funcţiune a unui sistem de ventilare mecanică sau naturală se vor efectua reglajele necesare bunei lor funcţionări, precum şi măsurarea şi compararea parametrilor funcţionali cu datele din proiecte (debitul şi viteza aerului, cantitatea de căldură, pierderile de presiune, temperatura, concentraţia noxelor).
Art. 565
Unităţile de proiectare sau beneficiarii vor elabora instrucţiuni privind modul de utilizare, întreţinere, supraveghere şi control al instalaţiilor de ventilare.
Art. 566
(1)Angajatorul este obligat ca ori de câte ori intervin modificări ale tehnologiei sau ale destinaţiei încăperilor, să ia măsurile corespunzătoare pentru transformarea, modificarea sau completarea instalaţiilor de ventilare.
(2)Modificarea sau completarea instalaţiilor de ventilare se vor face numai cu avizul scris al proiectantului de specialitate.
(3)Se interzice utilizarea instalaţiilor de ventilare în alte scopuri decât cele proiectate.
Art. 567
(1)Orice instalaţie de ventilare va avea întocmită prin proiect o fişă tehnică în care se vor înscrie caracteristicile de bază, precum şi indicaţia asupra execuţiei şi punerii în funcţiune.
(2)În fişele tehnice se vor nota succesiv observaţiile ce se fac asupra funcţionării şi defectelor constatate, măsurile ce s-au luat şi numele persoanelor care au făcut constatări sau remedieri. De asemenea, se vor preciza termenele reviziilor ulterioare.
(3)Orice modificări ale instalaţiilor de ventilare vor fi consemnate în fişele tehnice.
Art. 568
(1)Instalaţiile de ventilare nu vor fi date în exploatare decât numai după ce au fost recepţionate.
(2)La recepţionarea instalaţiei de ventilare vor participa proiectantul, executantul şi beneficiarul care vor întocmi procesul-verbal de recepţie însoţit de buletinele de analiză privind determinările de microclimat şi al concentraţiilor de noxe în spaţiul de lucru şi la emisie.
Art. 569
Pentru combaterea electricităţii statice la echipamentele de filtrare a aerului, materialele filtrante din care sunt confecţionaţi sacii trebuie să fie tratate antistatic sau se legă electric colivia de sârmă pe care sunt montaţi sacii la o instalaţie de legare la pământ. În prealabil, trebuie să se asigure o continuitate electrică a suporţilor metalici pe care sunt montaţi sacii filtranţi. Eficacitatea combaterii electricităţii statice prin legare la pământ trebuie verificată prin măsurători.
Art. 570
Instalaţiile de ventilare care captează de la diverse utilaje tehnologice noxe cu conţinut de vapori de ulei şi le evacuează în staţiile de filtrare, trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de siguranţă pentru stingerea incendiilor.
CAPITOLUL VI:Iluminat
Art. 571
La proiectarea şi realizarea iluminatului se vor lua în considerare următoarele:
- destinaţia încăperii (spaţiului);
- distribuţia locurilor de muncă;
- categoriile de lucrări vizuale şi nivelul de iluminare;
- calitatea ambianţei luminoase (uniformitatea iluminării, distribuţia luminanţelor, existenţa fenomenului de orbire, culoarea luminii, redarea culorilor etc.);
- sistemul de iluminat;
- corpul de iluminat;
- posibilitatea întreţinerii instalaţiilor de iluminat şi a suprafeţelor vitrate.
Art. 572
Nivelul de iluminare se normează în funcţie de categoria şi subcategoria în care se încadrează sarcinile vizuale, respectiv în funcţie de mărimea detaliului reprezentativ, de contrastul dintre detaliu şi fond şi luminozitatea fondului sau numai în funcţie de categoria sarcinii vizuale.
a)pentru lucrările executate în spaţii interioare, valorile minime normate ale nivelurilor de iluminare sunt cele din anexa nr. 43.
b)pentru lucrările executate în spaţii exterioare, valorile minime normate ale nivelurilor de iluminare sunt cele din anexa nr. 44.
c)pentru spaţiile de circulaţie industriale exterioare, valorile minime normate ale nivelurilor de iluminare sunt cele din anexa nr. 45.
Art. 573
Iluminatul artificial destinat completării iluminatului natural trebuie realizat astfel încât să se asigure pe planul de lucru, împreună cu iluminatul natural, cel puţin nivelul de iluminare din anexa nr. 43.
Art. 574
Nivelul de iluminare din anexele nr. 43 şi 44 se ridică cu o treaptă în scara de valori a nivelurilor de iluminare în următoarele cazuri:
- dacă efortul vizual este continuu pe o perioadă mai mare decât jumătate din ziua de lucru, pentru categoriile de lucrări vizuale I, II şi III;
- dacă detaliile urmărite sunt în mişcare, pentru categoriile de lucrări vizuale I până la IV;
- dacă există pericol sporit de accidentare la categoriile de lucrări vizuale V până la IX;
- încăperi cu exigenţe sanitare sporite (în industria alimentară, farmaceutică etc.);
- în încăperile destinate învăţământului profesional în producţie, dacă nivelul de iluminare ce rezultă din anexa nr. 43 este sub 300 lx;
- dacă construcţia nu este prevăzută cu goluri pentru geamuri pentru lumină naturală.
Art. 575
Ridicarea nivelului de iluminare se face cu o singură treaptă şi în situaţiile în care se îndeplinesc simultan mai multe din condiţiile de la art. 574.
Valorile nivelurilor de iluminare se încadrează în următoarea scară a treptelor de iluminare: 0,3; 0,5; 1; 1,5; 2; 3,5; 10; 20; 30; 50; 75; 100; 150; 200; 250; 300; 350; 400; 500; 750; 1000; 1200; 1500; 2000; 2500; 3000; 4000; 5000 etc., în lx.
Art. 576
În spaţiile cu activitate normală, continuă, valoarea iluminării dată de instalaţia de iluminat general trebuie să fie de cel puţin 200 lx pe planul orizontal limitat de pereţii încăperii şi situat la înălţimea de 0,8 m până la 1 m faţă de pardoseală.
Art. 577
În încăperile în care se poartă ochelari de protecţie tot timpul lucrului, nivelul de iluminare se măreşte în funcţie de absorbţia ochelarilor (fac excepţie încăperile în care se efectuează lucrări de sudură).
Art. 578
Nivelul de iluminare medie pentru scări şi coridoare alăturate încăperilor de lucru trebuie să fie de minimum 20 lx.
Art. 579
În depozitele acoperite nivelul de iluminare medie trebuie să fie de minimum:
- 50 lx, în zona de ambalare şi etichetare;
- 20 lx, în zonele de circulaţie a mijloacelor de transport;
- 10 lx, în zonele de depozitare.
Art. 580
Instalaţiile de iluminat trebuie să asigure iluminarea uniformă a planului de lucru şi a încăperii. Factorii de uniformitate a iluminării trebuie să aibă cel puţin valorile din anexa nr. 46.
Art. 581
Dacă se impune o deplasare frecventă a personalului între diferite încăperi sau între acestea şi coridoare, scări etc., raportul iluminării medii din spaţiile învecinate trebuie să fie Emed1/Emed2 > = 0,1.
Art. 582
Iluminatul trebuie să evite fenomenul de orbire.
(1)În acest sens, în încăperile în care se efectuează lucrări din categoriile I-V lămpile vor fi ecranate sau montate în afara unghiului de vedere de 450, măsurat faţă de orizontală. În celelalte spaţii se aplică prevederile standardelor în vigoare.
(2)Pentru evitarea fenomenului de orbire prin lumina reflectată coeficienţii de reflexie trebuie să se încadreze în următoarele valori:
- plafon | 0,6 - 0,8 |
- pereţi | 0,5 - 0,8 |
- lambriuri | 0,3 - 0,6 |
- pardoseală | 0,1 - 0,3 |
- maşini, instalaţii | 0,3 - 0,6 |
(3)Repartizarea luminanţelor pe suprafeţele de lucru trebuie să se înscrie în rapoartele din anexa nr. 46.
Art. 583
Iluminatul se va realiza cu lumină naturală sau lumină artificială de la surse electrice şi se va folosi unul din următoarele sisteme de iluminat:
a)iluminat general uniform (natural, artificial sau mixt);
b)iluminat general localizat (artificial sau mixt);
c)iluminat combinat (iluminat general plus iluminat artificial local sau localizat).
Art. 584
Iluminatul general uniform se va folosi acolo unde se execută activităţi similare pe toată suprafaţa încăperii sau când poziţia locurilor de muncă sau a persoanelor în timpul lucrului se modifică frecvent sau când există exigenţe deosebite de igienă.
Art. 585
Iluminatul general localizat se va folosi la locurile de muncă care necesită niveluri de iluminare diferite, deasupra maşinilor sau meselor de lucru, iar iluminat local nu se poate realiza.
Art. 586
Iluminatul combinat se va folosi la locurile de muncă unde sunt necesare niveluri de iluminare diferite (în general, mult mai mari decât restul încăperii) şi nu există impedimente în realizarea iluminatului local sau localizat, precum şi în cazul în care există cerinţe speciale de calitate a iluminatului, care nu pot fi obţinute de la iluminatul general.
Art. 587
Instalaţiile de iluminat din spaţiile de lucru interioare şi exterioare se vor realiza cu corpuri de iluminat ce au grade de protecţie corespunzătoare mediului în care se utilizează (umiditate, agenţi corosivi, pericol de explozie sau incendiu).
Art. 588
Pentru lucrările vizuale de precizie se va prevedea iluminat local, conform standardelor în vigoare.
Art. 589
Iluminatul portabil se va folosi ori de câte ori este necesar, ţinându-se seama de următoarele:
a)corpul de iluminat să fie special construit pentru iluminat portabil în condiţii proprii locului, mediului şi restricţiilor impuse de acestea;
b)gradul de protecţie al corpurilor de iluminat portabile şi al materialelor de racordare la reţeaua de alimentare se va alege în funcţie de caracteristica mediului în care se folosesc (umiditate, agenţi corosivi, pericol de explozie sau incendiu).
Art. 590
(1)Verificarea iluminatului se va face la punerea în funcţiune a obiectivelor economice şi după modificări operate asupra instalaţiei de iluminat pentru a verifica dacă aceasta este conform cu prevederile legale.
(2)Măsurarea iluminării se va face cu luxmetre obiective, verificate metrologic, conform standardelor în vigoare.
CAPITOLUL VII:Zgomot
Art. 591
Acţiunea zgomotului la locul de muncă nu trebuie să afecteze securitatea şi sănătatea omului.
Art. 592
Norma se aplică tuturor angajaţilor, cu excepţia celor de la bord din transportul maritim şi aerian.
Art. 593 
În prezenta normă se utilizează următorii termeni:
Expunerea personală zilnică a unui lucrător, LEP,z
Expunerea personală zilnică la zgomot a unui angajat se exprimă în dB(A) utilizând relaţia:
LEP,z = LAech,Te +10lgTe/T0
unde:
Te - durata zilnică a expunerii personale a angajatului la zgomot (poate fi mai mare sau mai mică decât 8 h);
T0 = 8 h = 28.800 s;
p0 = 20 micropascali (20 
Pa);
Pa);pA - presiunea acustică ponderată A instantanee, în pascali, la care este expus, în aer la presiunea atmosferică, un angajat care poate sau nu să se deplaseze de la un loc la altul în timpul muncii; ea se determină din măsurări efectuate la poziţia ocupată de urechile angajatului în timpul muncii, de preferat în absenţa acestuia, utilizând o tehnică ce reduce la minimum acţiunea asupra câmpului acustic.
LAech,Te reprezintă nivelul acustic echivalent continuu pe durata zilnică de expunere la zgomot Te definit ca fiind nivelul acustic în dB(A) al unui zgomot constant şi care, acţionând continuu pe toată durata zilei de muncă, are un efect auditiv similar cu efectul zgomotului variabil măsurat real la locul de muncă.
Dacă microfonul trebuie amplasat foarte aproape de corpul persoanei, trebuie efectuate corecţii adecvate pentru a determina o presiune echivalentă în câmp neperturbat.
Expunerea personală zilnică la zgomot nu ia în considerare efectul echipamentului individual de protecţie împotriva zgomotului.
Media săptămânală a valorilor zilnice LEP,s
Media săptămânală a valorilor zilnice se calculează cu următoarea relaţie:
unde (LEP,z)k sunt valorile lui LEPz pentru fiecare din cele m zile de lucru din săptămâna considerată (Anexa nr. 47).
Art. 594
Limita maximă admisă la locurile de muncă pentru expunere zilnică la zgomot este de 87 dB(A).
Art. 595
Limitele maxime admise la locurile de muncă cu solicitare neuropsihică şi psihosenzorială crescută şi deosebită, pentru expunerea zilnică, sunt cele prevăzute în tabelul 15.
Art. 596 
În cazul în care nivelul de zgomot variază pe parcursul unei zile de muncă, dar este constant pe intervale de timp, nivelul de zgomot echivalent continuu se calculează cu relaţia:
unde Li este nivelul de zgomot pe intervalul de timp fi; fi se exprimă în procente faţă de durata zilei de muncă.
Art. 597
Pentru identificarea angajaţilor şi a locurilor de muncă care se încadrează în prevederile prezentelor norme trebuie efectuate măsurări de zgomot periodic sau ori de câte ori au loc modificări la locul de muncă.
Art. 598
Măsurările de zgomot trebuie planificate şi efectuate în mod competent la intervale regulate, fiind responsabilitatea angajatorilor. Orice eşantionare trebuie să fie reprezentativă pentru expunerea personală zilnică la zgomot a unui angajat. Metodele şi aparatura utilizate trebuie să fie adaptate condiţiilor preponderente în special în ceea ce priveşte caracteristicile zgomotului care trebuie măsurat, durata expunerii, factorii de mediu şi caracteristicile aparaturii de măsurare.
Tabelul 15
Limitele maxime admise pentru zgomot la locurile de muncă cu solicitare neuropsihică şi psihosenzorială (atenţie, responsabilitate, decizie, constrângere temporală) crescută şi deosebită
Complexitatea muncii | Locul de muncă | Nivel admis de zgomot Lech,z dB(A) |
Locuri de muncă cu solicitare neuropsihică şi psihosenzorială crescută | - Laboratoare de încercări sau depanări - Cabine de supraveghere a proceselor tehnologice - Puncte vamale | 75 |
Locuri de muncă cu solicitare neuropsihică şi psihosenzorială deosebită | - Studiouri RTV şi cinematografice - Cabine de comandă şi control (de ex.: dispecerat energetic, dispecerat mijloace de transport rutier, feroviar, naval) - Laboratoare pentru măsurări, cercetare şi proiectare - Birouri, încăperi cu calculatoare - Săli de tratament - Ghişee unde se lucrează cu publicul, manipulare valori, cartare poştală - Încăperi pentru redactare în mass-media scrisă şi audio - Cabinete medicale, săli de studiu, clase, amfiteatre, biblioteci | 60 |
- Săli de operaţie şi tratament - Ateliere de creaţie - Săli de dirijare şi informare trafic aerian | 50 |
Art. 599
Metodele şi aparatura trebuie să facă posibilă determinarea parametrilor definiţi în art. 593 şi compararea acestora cu valorile admise.
Art. 600
Angajaţii şi/sau reprezentanţii acestora trebuie să participe la determinările şi măsurările de zgomot efectuate. Măsurările trebuie să fie repetate atunci când există motive să se creadă că sunt incorecte sau că a avut loc o modificare importantă la locul de muncă.
Art. 601
Angajatorul are obligaţia să asigure păstrarea rapoartelor de măsurare a zgomotului şi fişele privind starea auzului angajaţilor.
Art. 602
Medicul şi/sau autorităţile responsabile în domeniu, precum şi angajaţii şi/sau reprezentanţii acestora din întreprindere trebuie să aibă acces la aceste date.
Art. 603
Dacă se constată că expunerile depăşesc valoarea limită, angajatorul:
- ia imediat măsuri pentru reducerea expunerii la un nivel inferior valorilor limită de expunere;
- determină cauzele expunerii excesive şi
- adaptează măsurile de protecţie şi prevenire în vederea evitării oricărei depăşiri.
Art. 604
În locurile în care expunerea personală zilnică a unui angajat depăşeşte 80 dB(A) sau când valoarea maximă a presiunii acustice instantanee neponderate este mai mare de 112 Pa (135 dB faţă de presiunea de referinţă de 20 
Pa), trebuie luate măsuri adecvate care să asigure ca:
Pa), trebuie luate măsuri adecvate care să asigure ca:a)angajaţii şi/sau reprezentanţii acestora din întreprindere sau instituţie să primească informaţii adecvate şi, când este cazul, instruire referitoare la:
- riscurile potenţiale pentru auzul lor datorită expunerii la zgomot;
- măsurile luate pentru îndeplinirea prevederilor prezentei norme;
- obligaţia de a respecta măsurile de protecţie şi de prevenire, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
- purtarea echipamentului individual de protecţie împotriva zgomotului şi rolul verificărilor auzului în conformitate cu art. 611;
b)angajaţii şi/sau reprezentanţii acestora din întreprindere sau instituţie trebuie să aibă acces la determinările şi măsurările de zgomot efectuate conform art. 597 şi pot primi explicaţii privitoare la semnificaţia acestor rezultate.
Art. 605
Locurile de muncă unde expunerea personală zilnică la zgomot depăşeşte 85 dB(A) sau unde valoarea maximă a presiunii acustice instantanee neponderate depăşeşte 200 Pa, trebuie să fie marcate cu panouri care să arate că purtarea echipamentului individual de protecţie împotriva zgomotului este obligatorie conform Prescripţiilor minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă. Panourile trebuie să fie amplasate la intrările în zone şi, dacă este necesar, în interiorul acestora. De asemenea, zonele respective trebuie delimitate, iar acolo unde riscul de expunere o justifică şi unde aceste măsuri sunt tehnic posibile, accesul la ele trebuie limitat.
Art. 606
Riscul care rezultă din expunerea la zgomot trebuie suprimat la sursă sau trebuie redus la minimum, luând în considerare progresul tehnic şi posibilitatea aplicării măsurilor de reducere a zgomotului în special la sursă.
Art. 607
Acolo unde expunerea personală zilnică a unui angajat depăşeşte 85 dB(A) sau valoarea maximă a presiunii acustice instantanee neponderate este mai mare de 200 Pa:
a)trebuie identificate cauzele nivelului ridicat;
b)angajatorul trebuie să stabilească şi să aplice un program de măsuri de natură tehnică şi/sau de organizare a activităţii în vederea reducerii expunerii angajaţilor la zgomot;
c)angajaţii şi reprezentanţii acestora din unitate trebuie să primească informaţii adecvate privind nivelul ridicat şi măsurile luate.
Art. 608
Acolo unde expunerea personală zilnică la zgomot a unui angajat depăşeşte 80 dB(A) sau valoarea maximă a presiunii acustice instantanee neponderate este mai mare de 112 Pa, angajatorul trebui să pună la dispoziţia angajaţilor echipamente individuale de protecţie împotriva zgomotului.
Art. 609
Acolo unde expunerea personală zilnică la zgomot a unui angajat depăşeşte 85 dB(A) sau valoarea maximă a presiunii acustice instantanee neponderate este mai mare de 200 Pa, purtarea echipamentului individual de protecţie împotriva zgomotului este obligatorie.
Art. 610
Angajatorul trebuie să asigure un număr suficient de echipamente individuale de protecţie împotriva zgomotului, modelele fiind alese împreună cu personalul afectat. Echipamentele individuale de protecţie împotriva zgomotului trebuie să fie adaptate pentru fiecare angajat şi pentru condiţiile sale de muncă, luând în considerare securitatea şi sănătatea sa. Ele sunt considerate potrivite şi adecvate, dacă atunci când sunt purtate corect, nivelul de zgomot la urechea persoanei este sub 80 dB(A).
Art. 611
La locurile de muncă unde expunerea personală zilnică la zgomot a angajaţilor nu poate fi redusă sub valoarea de 85 dB(A), trebuie să se asigure examinarea stării auzului personalului la angajare şi periodic de către un medic sau de altă persoană calificată sub responsabilitatea unui medic, conform anexei nr. 48. Scopul verificării trebuie să fie diagnosticarea hipoacuziei datorată zgomotului şi conservarea auzului.
Art. 612
Rezultatele examinărilor auzului trebuie păstrate şi angajaţii respectivi trebuie să aibă acces la acestea.
Art. 613
Medicul şi/sau autoritatea responsabilă trebuie să dea, în cadrul verificării, indicaţii adecvate privind măsurile individuale de protecţie şi prevenire, care trebuie urmate.
Art. 614
La proiectarea unităţilor, echipamentelor tehnice şi la construcţia acestora vor fi prevăzute măsuri pentru reducerea zgomotului la cel mai mic nivel posibil prin caracteristici constructive (izolarea şi absorbţia acustică a elementelor clădirilor pe baza evaluărilor nivelului surselor de zgomot, criterii de amplasare a surselor de zgomot etc.).
Art. 615
Acolo unde este probabil ca un echipament tehnic nou (unealtă, maşină, aparat etc.), care urmează să intre în lucru, să producă angajatului care îl utilizează corect pe o perioadă convenţională de opt ore, o expunere personală zilnică la zgomot egală sau mai mare de 85 dB(A) sau o presiune acustică instantanee neponderată cu valoarea maximă egală sau mai mare de 200 Pa, trebuie să fie furnizate informaţii despre zgomotul în condiţii de utilizare precizate.
Art. 616
Pentru reducerea acţiunii nocive a zgomotului la locurile de muncă sunt obligatorii una sau mai multe din măsurile tehnice prezentate în continuare:
a)măsuri de combatere a zgomotului la sursă - se realizează prin modificări constructive aduse echipamentului tehnic sau prin adoptarea unor dispozitive atenuatoare speciale; la alegerea echipamentului tehnic, în condiţii tehnologice comparabile, se va acorda prioritate acelora ce produc zgomotul cel mai mic;
b)măsuri de izolare a surselor de zgomot - se realizează prin creşterea rezistenţei mediului la transmisia energiei acustice; soluţiile cele mai des utilizate constau în amplasarea de ecrane fonoizolante sau în carcasarea fonoizolantă a echipamentului tehnic;
c)măsuri de combatere a zgomotului la receptor - constau în izolarea personalului care lucrează într-o zonă zgomotoasă, soluţia cea mai cunoscută fiind utilizarea cabinelor fonoizolante.
Art. 617
Măsurile tehnice trebuie să fie completate cu următoarele măsuri organizatorice:
a)instruirea personalului privind riscul expunerii la acţiunea zgomotului şi modul de utilizare a echipamentului individual de protecţie împotriva zgomotului;
b)examinarea stării auzului personalului care lucrează în locuri de muncă cu niveluri de zgomot ridicate (la angajare şi periodic);
c)stabilirea programului de lucru pe posturi de muncă în funcţie de durata expunerii la zgomot.
Art. 618
În cazul locurilor de muncă unde expunerea la zgomot a unui angajat variază considerabil de la o zi de lucru la alta, se acceptă depăşirea limitei maxime admise pe durata unei zile de lucru cu condiţia ca expunerea săptămânală medie la zgomot a acelui angajat să nu depăşească limita maximă admisă.
Art. 619
În anexele nr. 47 şi 48 sunt prezentate indicaţii pentru măsurarea zgomotului şi pentru verificarea auzului personalului.
Art. 620
Pentru măsurarea zgomotului şi verificarea auzului angajaţilor pot fi utilizate orice metode care satisfac cel puţin prevederile conţinute în art. 597-602 şi art. 611-613.
CAPITOLUL VIII:Vibraţii
Art. 621
(1)Mărimea de bază pentru descrierea vibraţiei este acceleraţia, exprimată în m/s2, fie ca valoare eficace analizată în benzi de treime de octavă, fie ca acceleraţie ponderată.
(2)Măsurarea acceleraţiei eficace a vibraţiilor, atât a celor cu acţiune generală, cât şi a celor care afectează sistemul mână-braţ trebuie efectuată în zona de transmisie a acestora.
(3)Limitele normate pentru vibraţii transmise la locul de muncă sunt prevăzute în anexele nr. 49-58.
(4)Depăşirea limitelor normate impune abordarea de măsuri pentru diminuarea acţiunii vibraţiilor.
Art. 622
Limitele maxime admise pentru vibraţii cu acţiune generală, transmise întregului corp (anexa nr. 49) prin intermediul suprafeţei de sprijin, pentru locurile de muncă obişnuite, care necesită solicitarea neuropsihică şi senzorială normală a atenţiei, sunt cele din anexele nr. 50 şi 52 şi sunt reprezentate grafic în figurile din anexele nr. 55 şi 57.
Art. 623
Limitele maxime pentru vibraţii cu acţiune generală transmise întregului corp prin intermediul suprafeţei de sprijin, pentru locurile de muncă cu solicitare neuropsihică şi psihosenzorială crescută, sunt cele prevăzute în anexele nr. 54 şi 56 şi sunt reprezentate grafic în figurile din anexele nr. 55 şi 57.
Art. 624
Limitele maxime admise pentru vibraţii cu acţiune locală transmise prin sistemul mână-braţ sunt cele din anexa nr. 58.
Metodele de măsurare şi evaluare sunt standardizate.
Art. 625
(1)Echipamentul tehnic generator de vibraţii puternice se amplasează la parter sau la subsol, pe fundaţii masive, izolate de elementele de structură ale clădirilor. În cazul în care este necesară amplasarea echipamentului industrial pe pardoseala legată de structura clădirii, montarea elementelor vibroizolante este obligatorie.
(2)Echipamentul tehnic care produce vibraţii datorită şocurilor (de exemplu, ciocanele de forjă) se va monta pe fundaţii vibroizolante, dimensionate corespunzător, amplasate independent de structura construcţiilor.
Art. 626
(1)Pentru vibraţiile cu acţiune generală, transmise întregului corp, măsurile de diminuare a vibraţiilor se aplică pe căile de transmisie a vibraţiilor (scaune speciale, platforme vibroizolante, mijloace individuale de protecţie etc.).
(2)Pentru vibraţiile cu acţiune locală transmise sistemului mână-braţ trebuie luat un ansamblu de măsuri preventive medicale, tehnice şi organizatorice:
a)înregistrarea expunerilor anterioare la vibraţii;
b)avertizarea persoanelor care utilizează echipament tehnic vibrant asupra riscurilor expunerii la vibraţii;
c)supravegherea medicală şi înregistrarea simptomelor posibile ale bolii de vibraţii;
d)alegerea echipamentului sau a metodei cu nivelul de vibraţii scăzut;
e)utilizarea echipamentului conform instrucţiunilor;
f)instruirea corectă a angajaţilor;
g)evitarea expunerii continue pe perioade lungi.
CAPITOLUL IX:Ultrasunete
Art. 628
Limitele maxime admise pentru nivelul de presiune acustică la locurile de muncă unde funcţionează instalaţii ce emit ultrasunete, pentru expuneri zilnice mai mari de 4 ore, sunt precizate în tabelul 16.
Tabelul 16
Limite maxime admise pentru nivelul de presiune acustică la locuri de muncă unde durata de expunere zilnică la ultrasunete este mai mare de 4 ore
Frecvenţa centrală a benzii de 1/3 octavă | |||||||||
kHz | 16 | 20 | 25 | 31,5 | 40 | 50 | 63 | 80 | 100 |
dB | 80 | 90 | 105 | 110 | 110 | 110 | 110 | 110 | 110 |
Art. 629
Limitele maxime admise pentru nivelul de presiune acustică la locurile de muncă unde funcţionează instalaţii ce emit ultrasunete, pentru expuneri zilnice mai mici de 4 ore sunt cele din tabelul 16, la care se vor aplica corecţiile precizate în tabelul 17.
Tabelul 17
Corecţiile care se aplică pentru determinarea limitelor maxime admise pentru nivelul de presiune acustică la locuri de muncă unde durata de expunere zilnică la ultrasunete este mai mică de 4 ore
Durata totală a expunerii zilnice la ultrasunete | Corecţia |
2 - 4 ore | + 3 dB |
1 - 2 ore | + 6 dB |
până la 1 oră | + 9 dB |
Art. 630
Reducerea efectului nociv la ultrasunetelor trebuie să se realizeze prin una din următoarele metode:
a)reducerea presiunii acustice la sursă;
b)carcasarea totală sau parţială a sursei;
c)tratamente acustice sau ecrane;
d)izolarea maşinii;
e)mijloace individuale de protecţie.
CAPITOLUL X:Radiaţii neionizante
SECŢIUNEA 1:Radiaţii ultraviolete
Art. 631
Valorile maxime admise ale expunerii energetice eficace (Hef) (mJ/cm2) pentru radiaţiile ultraviolete cu acţiune oculară sau cutanată exprimate în funcţie de lungimea de undă 
(nm) şi eficacitatea spectrală relativă S
sunt cele din anexa nr. 59.
(nm) şi eficacitatea spectrală relativă S sunt cele din anexa nr. 59.Art. 632
Timpii de expunere zilnică admişi în funcţie de iluminarea energetică eficace (Eef) (
W/cm2) pentru radiaţiile ultraviolete actinice cu acţiune oculară sau cutanată sunt cele din anexa nr. 60.
W/cm2) pentru radiaţiile ultraviolete actinice cu acţiune oculară sau cutanată sunt cele din anexa nr. 60.SECŢIUNEA 2:Radiaţii din spectrul vizibil şi infraroşu apropiat (400 - 1400 nm)
Art. 633
Valorile maxime admise pentru expunerea oculară de natură profesională la radiaţii din spectrul vizibil, exprimate prin valorile luminanţei energetice eficace L
şi iluminării energetice spectrale E
produse de sursă sunt cele din anexa nr. 61.
şi iluminării energetice spectrale E produse de sursă sunt cele din anexa nr. 61.Art. 634
Coeficienţii de ponderare spectrală (B
, R
) pentru evaluarea riscului de leziune retiniană prezentat de sursele de radiaţii vizibile sunt cele din anexa nr. 62.
, R) pentru evaluarea riscului de leziune retiniană prezentat de sursele de radiaţii vizibile sunt cele din anexa nr. 62.Art. 635
Valorile maxime admise pentru expunerea oculară de natură profesională la radiaţii infraroşii din spectrul apropiat (
între 770 - 1400 nm) exprimate prin valorile iluminării energetice EIR (mW/cm2) sunt prezentate în anexa nr. 63.
între 770 - 1400 nm) exprimate prin valorile iluminării energetice EIR (mW/cm2) sunt prezentate în anexa nr. 63.SECŢIUNEA 3:Radiaţii laser
Art. 636
Prezenta secţiune se referă la protecţia în utilizarea produselor cu laser. Un produs cu laser se poate compune dintr-un singur laser sau poate încorpora mai mulţi laseri într-un sistem complex optic, electric sau mecanic.
Art. 637
Radiaţia laser poate prezenta riscuri datorită colimării foarte bune a fascicolului şi cantităţii mari de energie asociată acestuia, fapt care poate conduce la absorbţia energiei în ţesutul biologic.
Art. 638
La aplicarea acestor norme trebuie să se aibă în vedere prevederile standardelor în vigoare referitoare la securitatea în utilizarea produselor cu laseri.
Art. 639
Orice produs cu laser trebuie să fie corect clasificat în clasa corespunzătoare şi trebuie să fie etichetat corespunzător acesteia conform prevederilor standardelor de securitate în utilizarea produselor cu laseri.
Art. 640
Pentru fiecare clasă de produs cu laser sunt indicate limitele de emisie acceptabile conform anexelor nr. 64 până la 67. Factorii de corecţie C1 până la C7 şi valorile de tranziţie T1 şi T2 utilizaţi în anexele nr. 64 până la 67 sunt definiţi în anexa nr. 68.
Art. 641
Valorile maxime permise ale expunerii energetice (J/cm2) respectiv ale densităţii de putere (W/cm2), la care pot fi expuse ochiul şi pielea fără să sufere o leziune imediată sau după un timp îndelungat sunt cele din anexele nr. 69 şi 70. Aceste niveluri sunt determinate de lungimea de undă a radiaţiei, de durata impulsului, de timpul de expunere şi de ţesutul expus, iar pentru radiaţia din vizibil şi infraroşu apropiat, de dimensiunea imaginii pe retină.
Art. 642
La efectuarea măsurărilor şi calculelor valorilor de expunere trebuie utilizate aperturi limitatoare conform indicaţiilor din anexa nr. 71.
Art. 643
Măsurile de securitate în utilizarea produselor cu laseri trebuie stabilite în raport cu clasa de laseri şi au ca scop reducerea posibilităţii de expunere la o radiaţie laser de nivel periculos şi la alte riscuri asociate.
Art. 644
Pentru instalaţiile care funcţionează cu laseri din clasa superioară clasei 3A trebuie desemnat un responsabil cu securitatea laser şi trebuie stabilite măsuri de securitate în utilizare ţinând cont de prevederile reglementărilor în vigoare.
SECŢIUNEA 4:Câmpuri electrice şi magnetice statice
Art. 645
Expunerea la câmpuri electrice şi magnetice statice, produse de echipamentele tehnice care constituie surse de astfel de câmpuri în mediul de muncă, trebuie să fie limitată în conformitate cu prevederile din aceste norme.
Art. 646
(1)Câmpul electric, reprezentat ca un vector, este caracterizat prin intensitatea sa E, în volt pe metru (V m-1).
(2)Un câmp magnetic, reprezentat ca un vector, este caracterizat fie prin densitatea de flux magnetic B, în tesla (T), fie prin intensitatea câmpului magnetic H, în amper pe metru (A m-1).
Art. 647
Limitele pentru expuneri profesionale la câmpuri electrice şi magnetice statice sunt prezentate în anexele nr. 72 şi 73.
SECŢIUNEA 5:Câmpuri electrice şi magnetice variabile în timp şi câmpuri electromagnetice până la 300 GHz*
*Radiaţii electromagnetice neionizante până la 300 GHz
Art. 648
Expunerea la câmpuri electrice şi magnetice variabile în timp şi la câmpuri electromagnetice până la 300 GHz, produse de echipamentele tehnice care constituie surse de astfel de câmpuri în mediul de muncă, trebuie să fie limitată în conformitate cu prevederile din prezentele norme.
Art. 649
Prezentele norme nu se referă la cerinţele de performanţă ale echipamentului tehnic din punctul de vedere al compatibilităţii electromagnetice şi nu tratează tehnicile sau metodele utilizate pentru măsurarea nici uneia dintre mărimile fizice care caracterizează câmpurile electrice, magnetice şi electromagnetice.
Art. 650
(1)Aceste norme se referă la efecte imediate, pe termen scurt, asupra sănătăţii, cum sunt: stimularea nervilor periferici şi a muşchilor, şocuri şi arsuri cauzate de atingerea obiectelor bune conducătoare şi temperaturi ridicate ale ţesuturilor ca rezultat al absorbţiei energiei în timpul expunerii la câmpuri electromagnetice.
(2)Îndeplinirea prevederilor din această normă nu exclude efectele perturbatoare asupra dispozitivelor medicale cum sunt protezele metalice, stimulatoarele cardiace, defibrilatoarele şi implanturile cohleare. Interferenţa cu stimulatoarele cardiace se poate produce la niveluri mai mici decât nivelurile de referinţă din aceste norme.
(3)Efectele potenţiale pe termen lung ale expunerii, nu sunt acoperite prin aceste norme.
Art. 651
(1)Mecanismele de cuplare de bază prin care câmpurile electrice şi magnetice variabile în timp interacţionează direct cu corpul uman sunt:
- cuplare la câmpuri electrice de joasă frecvenţă;
- cuplare la câmpuri magnetice de joasă frecvenţă; şi
- absorbţia energiei din câmpurile electromagnetice.
(2)Mecanisme de cuplare indirectă:
- curenţi de contact care apar atunci când corpul uman intră în contact cu un obiect cu un potenţial electric diferit (adică, atunci când ori corpul ori obiectul este încărcat de un câmp electromagnetic); şi
- cuplarea câmpului electromagnetic cu aparate electrice purtate de sau implantate într-o persoană (care nu este considerată în prezenta normă).
Art. 652
(1)Prevederile pentru limitarea expunerii conţin două categorii de indicaţii (conform anexei nr. 74): limite de bază (anexa nr. 75) şi nivele de referinţă (anexele nr. 76 până la 79).
(2)Expunerea simultană la câmpuri cu diferite frecvenţe este prezentată în anexa nr. 80.
Art. 653
(1)Măsurarea parametrilor care caracterizează câmpurile electrice şi magnetice variabile în timp şi câmpurile electromagnetice până la 300 GHz prezente în timpul muncii trebuie să se realizeze cu aparate specifice.
(2)Măsurarea se va face o dată pe an şi în următoarele situaţii:
- când se pun în exploatare noi echipamente tehnice care emit câmpuri electrice şi magnetice variabile în timp şi câmpuri electromagnetice până la 300 GHz;
- la realizarea unor schimbări în construcţia, amplasarea şi regimul de lucru al echipamentelor tehnice în funcţiune;
- după realizarea lucrărilor de reparaţii care pot să conducă la schimbarea parametrilor tehnici ai echipamentelor emiţătoare de câmpuri electrice şi magnetice variabile în timp şi câmpuri electromagnetice până la 300 GHz;
- la schimbarea construcţiei mijloacelor de protecţie faţă de acţiunea câmpurilor electrice şi magnetice variabile în timp şi a câmpurilor electromagnetice până la 300 GHz.
Nu sunt necesare astfel de evaluări la locurile de muncă la care echipamentele tehnice emiţătoare, conform specificaţiilor tehnice, au puterea nominală mică.
(3)Înainte de evaluare se recomandă cunoaşterea caracteristicilor surselor şi ale propagării radiaţiilor, folosind informaţiile date în specificaţiile tehnice ale surselor radiante:
- tipul şi puterea generatorului;
- frecvenţele purtătoare, frecvenţele armonice şi caracteristicile de modulare;
- ciclurile de sarcină, mărimea impulsului şi frecvenţele de repetare ale impulsurilor;
- numărul surselor inclusiv polarizarea;
- tipul, dimensiunile şi amplificarea antenei sau ale elementelor radiante;
- curenţii şi tensiunile în conductori;
- distanţa de la sursă la locul de măsurare;
- timpul de expunere;
- existenţa obiectelor absorbante sau de dispersie în vecinătatea locului de măsurare etc.
(4)Alegerea aparatului de măsurare trebuie să fie făcută în conformitate cu caracteristicile de emisie ale echipamentului tehnic, astfel încât domeniul de operare al aparatului de măsurare să acopere domeniul de frecvenţă al sursei de radiaţie.
(5)Aparatul de măsurare trebuie să fie însoţit de un manual care să conţină informaţii complete şi precise atât asupra performanţelor în utilizare cât şi eventualele restricţii de utilizare, de exemplu, cele referitoare la măsurările în câmp apropiat sau în prezenţa emisiilor multiple.
(6)Aparatele de măsurare trebuie să respecte condiţiile cerute de standardele internaţionale în domeniu.
(7)Aparatul nu trebuie să aibă nevoie de o sursă externă de alimentare cu energie şi trebuie să fie bine ecranat. La aparat trebuie să fie indicate condiţiile pentru baterii. Este de dorit ca funcţionarea continuă pentru cel puţin 8 ore să se facă fără înlocuirea sau reîncărcarea bateriilor.
(8)Aparatul trebuie să poată fi dotat atât cu sonde de câmp electric cât şi cu sonde de câmp magnetic şi să poată măsura valorile eficace (valori rms) şi/sau valorile maxime ale fiecărei componente a câmpului atunci când măsurările sunt necesar de realizat în câmpul, apropiat.
(9)Rezultatele măsurărilor nu trebuie să fie afectate în mod semnificativ prin:
- condiţiile de mediu, de ex. temperatură, umiditate etc.;
- aşezarea aparatului de măsurare;
- interferenţa de câmp cauzată de vecinătatea persoanei care face măsurarea, etc.
(10)Datele obţinute în urma utilizării aparatelor de măsurare trebuie să fie prezentate sub o formă adecvată care să permită analiza lor ulterioară.
Art. 654
Măsurile de protecţie a angajaţilor includ măsuri tehnice şi organizatorice, programe de protecţie a personalului şi supraveghere medicală.
Măsurile tehnice includ alegerea şi dispunerea echipamentelor, alegerea proceselor tehnologice, reducerea emisiilor nedorite de la echipamentele tehnice sursă de câmpuri, folosirea mijloacelor de ecranare şi a altor măsuri similare pentru a reduce expunerea la nivele cât mai mici, sub nivelul menţionat în anexa nr. 79.
Măsurile organizatorice se referă la limitarea accesului şi utilizarea avertizărilor sonore şi luminoase şi trebuie să fie utilizate împreună cu măsurile tehnice.
Măsurile de protecţie a personalului prin echipamente de protecţie individuală, cum este îmbrăcămintea de protecţie, deşi sunt utile în anumite condiţii, trebuie considerate ca ultima măsură pentru asigurarea securităţii angajatului.
Art. 655
Angajaţii trebuie să fie informaţi în legătură cu riscul pentru starea de sănătate pe care îl prezintă expunerea profesională la câmpuri electrice şi magnetice variabile în timp şi câmpuri electromagnetice de până la 300 GHz, mai ales atunci când expunerea depăşeşte valoarea limită.
Art. 656
(1)Supravegherea stării de sănătate a angajaţilor trebuie să fie efectuată de către un medic şi de fiecare dată când acesta consideră că este necesar, de către un medic specialist.
(2)Rezultatele supravegherii stării de sănătate trebuie păstrate sub o formă corespunzătoare care să permită consultarea lor ulterioară.
CAPITOLUL XI:Presiunea atmosferică crescută
Art. 657
Prevenirea afectării stării de sănătate a personalului care lucrează în condiţii de presiune a aerului care depăşeşte cu cel puţin 0,1 bari presiunea atmosferică exterioară (chesoane, puţuri, scafandri etc.) se realizează prin măsuri generale şi individuale, responsabilitatea aplicării lor revenind conducătorului lucrărilor respective.
Art. 658
Persoanele admise să lucreze în condiţii de presiune atmosferică crescută vor fi examinate obligatoriu la angajare şi periodic, pe baza criteriilor stabilite de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
Se interzice participarea la lucrări în mediu cu presiune atmosferică crescută a persoanelor cu afecţiuni sau stări organice ori funcţionale care ar putea favoriza efecte negative generate de aceste condiţii.
Art. 659
Aerul introdus în chesoane, în echipamentul scafandrului sau în alte spaţii unde se execută lucrări în mediu cu presiune atmosferică crescută, va corespunde "aerului proaspăt" din punctul de vedere al conţinutului său în oxigen şi nu va fi contaminat cu alte gaze, vapori sau aerosoli, ce ar putea afecta starea de sănătate.
Art. 660
Instalaţiile de captare şi introducere a aerului în spaţiile de lucru, conductele de aer, echipamentele de scafandru, precum şi alte instalaţii şi utilaje aferente lucrărilor în condiţii de presiune atmosferică crescută, vor fi verificate periodic, asigurându-se integritatea şi funcţionarea lor corespunzătoare. În cazul constatării unor defecţiuni, se vor lua urgent măsuri de remediere sau se va interzice utilizarea lor în condiţii de presiune atmosferică crescută.
Art. 661
Ecluzarea şi imersia scafandrului se vor face treptat, în funcţie de presiunea la care se va lucra, asigurându-se prevenirea unor efecte negative.
Art. 662
În locurile de muncă cu presiune atmosferică crescută se vor asigura condiţii de microclimat şi iluminat corespunzătoare limitelor stabilite la capitolele IV şi VI şi se vor lua măsuri pentru prevenirea degajării sau pătrunderii în mediul de lucru a unor noxe chimice, pulberi sau factori fizici nocivi.
Art. 663
În apropierea locurilor de muncă vor fi amenajate spaţii destinate odihnei, spălării, păstrării hainelor şi îmbrăcării, având condiţii corespunzătoare.
Art. 664
În timpul activităţii în condiţii de presiune atmosferică crescută, ca şi în spaţiile anexă, sunt interzise fumatul şi consumul de băuturi alcoolice.
Art. 665
Dezecluzarea, ca şi imersia, trebuie efectuate într-o durată de timp suficientă eliminării prin plămâni a azotului dizolvat în umorile şi ţesuturile organismului, pe baza unor tabele întocmite cu acordul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în funcţie de presiunea atmosferică la care s-a lucrat.
Art. 666
Ecluzarea şi dezecluzarea, ca şi imersia, se vor face numai sub supravegherea unei persoane specializate, care răspunde de respectarea măsurilor de protecţie stabilite.
Art. 667
În situaţiile când se semnalează fenomene negative în timpul creşterii presiunii atmosferice, al lucrului în presiune atmosferică crescută sau la revenirea la presiunea normală, se vor lua imediat măsuri medicale specifice de eliminare a fenomenelor respective, potrivit normelor stabilite cu acordul Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Art. 668
Dacă suprapresiunea din camera de lucru atinge temporar 2 bari, sau dacă se lucrează la o suprapresiune de peste 1,3 bari mai mult de 14 zile, se va amenaja în zona respectivă o barocameră (campană sanitară) pentru tratamentul persoanelor suferinde ca urmare a decomprimării neadecvate.
Art. 669
Unităţile care au lucrări în condiţii de presiune atmosferică crescută îşi vor întocmi regulamente proprii cuprinzând măsurile organizatorice, tehnice şi medicale, necesare unor astfel de activităţi în condiţii de siguranţă. Aceste regulamente vor avea avizul, din punct de vedere sanitar, al Ministerului Sănătăţii şi Familiei.