Capitolul iv - Organizarea compartimentului de protecţie a muncii - Norma din 2002 generală de protecţie a muncii

M.Of. 880

În vigoare

Versiune de la: 17 Mai 2007

CAPITOLUL IV:Organizarea compartimentului de protecţie a muncii

În vederea stabilirii structurii organizatorice a activităţii de protecţie a muncii se vor aplica criteriile generale de organizare optimă a unei activităţi, astfel încât să se evite suprapunerile în desemnarea competenţelor şi răspunderilor şi să se asigure o dimensionare adecvată a elementelor de structură.

Art. 27

La stabilirea structurii organizatorice a activităţii de protecţie a muncii se va ţine seama de:

a)volumul activităţilor desfăşurate (număr personal, volum producţie etc.);

b)riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională;

c)modul de organizare teritorială a activităţii.

Art. 28

Structura organizatorică a activităţii de protecţie a muncii se va stabili astfel:

a)la nivelul tuturor persoanelor juridice cu un număr de angajaţi mai mare de 50, se va organiza un compartiment de protecţie a muncii, subordonat direct angajatorului;

b)personalul cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii trebuie să urmeze cursuri de formare şi/sau perfecţionare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

c)compartimentul de protecţie a muncii cuprinde:

- serviciul de securitate a muncii;

- serviciul medical de medicină a muncii;

d)în cazul în care numărul de angajaţi la nivelul persoanelor juridice este mai mic de 50 (inclusiv), se vor desemna 1 - 2 persoane cu atribuţii şi în domeniul protecţiei muncii (specialişti în securitatea şi sănătatea în muncă);

e)în situaţia prevăzută la pct. d), dacă angajatorul este competent în domeniul protecţiei muncii, poate el însuşi să îşi asume atribuţiile pentru realizarea securităţii şi sănătăţii angajaţilor, fără a mai desemna alte persoane în acest scop.

Art. 29

Compartimentul de protecţie a muncii, respectiv angajaţii cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii trebuie să dispună de mijloace adecvate pentru desfăşurarea activităţii.

SECŢIUNEA 2:Organizarea serviciului de securitate a muncii

Art. 30

(1)Funcţia principală a serviciului de securitate a muncii va fi cea de fundamentare a deciziilor privind securitatea muncii. Serviciul de securitate a muncii are atribuţii specifice în realizarea acestor decizii.

(2)Numărul de angajaţi ai serviciului de securitate a muncii se va stabili în raport cu numărul total al personalului din unitatea/subunitatea pentru care s-a înfiinţat, riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi repartizarea teritorială a unităţii.

Art. 31

Atribuţiile personalului din cadrul serviciului de securitate a muncii sunt:

a)să asigure evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională la locurile de muncă, precum şi să reevalueze riscurile ori de câte ori sunt modificate condiţiile de muncă şi să propună măsurile de prevenire corespunzătoare, ce vor alcătui programul anual de protecţie a muncii; evaluarea riscurilor presupune identificarea factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi stabilirea nivelului de risc pe loc de muncă şi unitate;

b)să asigure auditarea securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul unităţii ori de câte ori sunt modificate condiţiile de muncă şi să stabilească nivelul de securitate; auditarea presupune analiza activităţii şi stabilirea gradului de conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare;

c)să controleze, pe baza programului de activitate, toate locurile de muncă, în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale;

d)să verifice periodic, dar nu la mai mult de un an, sau ori de câte ori este nevoie dacă noxele se încadrează în limitele de nocivitate admise pentru mediul de muncă, pe baza măsurătorilor efectuate de către organismele abilitate sau laboratoare proprii abilitate şi să propună măsuri tehnice şi organizatorice de reducere a acestora unde este cazul;

e)să participe şi să-şi dea avizul la angajarea personalului, respectiv la modul în care acesta corespunde cerinţelor de securitate;

f)să asigure instruirea şi informarea personalului în probleme de protecţie a muncii, atât prin cele trei forme de instructaje (introductiv general, la locul de muncă şi periodic), cât şi prin cursuri de perfecţionare;

g)să asigure evaluarea cunoştinţelor dobândite în procesul de instruire prin examene, teste, probe practice etc.;

h)să propună măsuri pentru formarea personalului cu responsabilităţi în domeniul protecţiei muncii, în funcţie de necesităţile concrete;

i)să organizeze propaganda de protecţie a muncii;

j)să elaboreze lista cu dotarea personalului cu echipamente individuale de protecţie şi de lucru, să participe la recepţia mijloacelor de protecţie colectivă şi a echipamentelor tehnice înainte de punerea lor în funcţiune;

k)să participe la cercetarea accidentelor de muncă şi să ţină evidenţa acestora;

l)să colaboreze cu serviciul medical pentru cunoaşterea la zi a situaţiei îmbolnăvirilor profesionale, efectuarea de controale comune la locurile de muncă pentru identificarea factorilor de risc de îmbolnăvire profesională şi propunerea măsurilor de securitate corespunzătoare;

m)să propună sancţiuni sau stimulente economice pentru modul în care se realizează programul de măsuri de protecţie a muncii;

n)să propună sancţiuni sau stimulente economice pentru modul în care se respectă cerinţele de securitate a muncii în organizarea şi desfăşurarea proceselor tehnologice la toate locurile de muncă;

o)să colaboreze cu serviciul medical în fundamentarea programului de măsuri de protecţie a muncii;

p)să colaboreze cu reprezentanţii angajaţilor cu atribuţii pentru securitatea şi sănătatea în muncă, cu persoanele juridice sau fizice abilitate angajate pentru a presta servicii în domeniu şi cu reprezentanţii sindicatelor pentru realizarea programelor privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă incluse în contractele colective.

SECŢIUNEA 3:Organizarea structurilor medicale de medicina muncii

Art. 32

Angajatorii din sectoarele public, privat şi cooperatist, inclusiv cu capital străin, sunt obligaţi să asigure supravegherea stării de sănătate a tuturor angajaţilor prin servicii medicale de medicina muncii.

Art. 33

(1)Structurile medicale de medicina muncii funcţionează potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei, activitatea acestora având un caracter predominant preventiv.

(2)Structurile medicale de medicina muncii au următoarele atribuţii:

a)să participe la evaluarea riscurilor privind îmbolnăvirilor profesionale;

b)să monitorizeze starea de sănătate a angajaţilor prin:

- examene medicale la angajarea în muncă;

- examen medical de adaptare;

- control medical periodic;

- examen medical la reluarea activităţii;

c)să îndrume activitatea de reabilitare profesională, reconversia profesională, reorientarea profesională în caz de accident de muncă, boală profesională, boală legată de profesie sau după afecţiuni cronice;

d)să comunice existenţa riscului de îmbolnăvire profesională către toţi factorii implicaţi în procesul muncii;

e)să consilieze angajatorul privind adaptarea muncii şi a locului de muncă la caracteristicile psihofiziologice ale angajaţilor;

f)să consilieze angajatorul pentru fundamentarea strategiei de securitate şi sănătate la locul de muncă;

g)să participe la sistemul informaţional naţional privind accidentele de muncă şi bolile profesionale.

Art. 34

Prestarea serviciilor medicale de medicina muncii se realizează sub coordonarea medicului de medicina muncii la nivelul structurilor medicale de medicina muncii, care sunt:

a)cabinete de medicina muncii din întreprinderi, organizate ca unităţi publice sau private;

b)cabinete de medicina muncii din centre medicale, publice, private;

c)secţii de medicina muncii din institute de sănătate publică;

d)secţii clinice sau compartimentele de medicina muncii şi boli profesionale;

e)compartimente de medicina muncii din direcţiile de sănătate publică teritoriale.

Art. 35

În structurile medicale de medicina muncii vor fi încadraţi medici de medicina muncii, iar în cabinetele de medicina muncii din întreprindere pot fi încadraţi medici de medicina muncii şi medici cu competenţă în medicină de întreprindere, conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei.

Art. 36

Personalul medical cu studii superioare şi medii necesar, aparatura de specialitate, materialele sanitare consumabile, dotări şi condiţii pentru buna funcţionare a acestor structuri, se asigură de către angajator potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei.

Art. 37

Asigurarea supravegherii expunerii profesionale este responsabilitatea angajatorului şi se realizează prin cabinetele medicale de medicina muncii înregistrate în registrul unic al cabinetelor medicale de la nivelul direcţiilor de sănătate publică.

Art. 38

Exercitarea atribuţiilor de serviciu ale personalului medical şi mediu sanitar se efectuează în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii şi Familiei.

Art. 39

(1)Pentru asigurarea atribuţiilor ce revin structurilor medicale de medicina muncii, angajatorii vor lua următoarele măsuri:

a)angajarea personalului numai după un examen medical prealabil, cu confirmarea scrisă a medicului de medicina muncii că locul de muncă sau meseria propusă nu este contraindicată din punct de vedere medical viitorului angajat;

b)programarea, cu acordul personalului medical, a controlului medical periodic al angajaţilor, potrivit reglementărilor tehnice ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, şi urmărirea efectuării integrale a acestuia;

c)respectarea recomandărilor medicale rezultate în urma examenelor la angajare, a controalelor medicale de adaptare şi periodice şi a examenului medical la reluarea activităţii.

(2)Angajatorii nu au dreptul să intervină prin nici un mijloc în influenţarea activităţii medicale, a conţinutului acesteia, a concluziilor şi măsurilor medicale stabilite.

Art. 40

Activitatea de medicina muncii la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, este coordonată şi monitorizată de către direcţiile de sănătate publică, prin compartimentele de medicina muncii, care vor organiza periodic analiza activităţii serviciilor medicale de medicina muncii.

Art. 41

Constatările reieşite din examinările medicale efectuate prin structurile de medicina muncii vor fi comunicate trimestrial direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în vederea organizării acţiunilor profilactice necesare.

Situaţia statistică a activităţii desfăşurate va fi înaintată anual, direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, care o vor transmite institutelor de sănătate publică.

Art. 42

Medicul de medicina muncii şi medicul cu competenţă de medicină de întreprindere sunt obligaţi să prezinte comitetului de securitate şi sănătate în muncă, rapoarte scrise cu privire la situaţia stării de sănătate a angajaţilor în relaţie cu condiţiile de muncă şi riscurile profesionale, la acţiunile medicale întreprinse şi eficienţa acestora.

Art. 43

Institutele de Sănătate Publică Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca şi Tg. Mureş asigură asistenţă şi îndrumare tehnică de medicina muncii în zonele arondate şi efectuează studii de cercetare şi evaluare a riscurilor profesionale.