Titlul ii - Organizarea protecţiei muncii la nivelul angajatorilor - Norma din 2002 generală de protecţie a muncii
M.Of. 880
În vigoare Versiune de la: 17 Mai 2007
TITLUL II:Organizarea protecţiei muncii la nivelul angajatorilor
CAPITOLUL I:Obligaţiile angajatorului privind securitatea şi sănătatea în muncă
Art. 7
Angajatorul trebuie să elaboreze şi să facă cunoscută angajaţilor săi politica proprie de prevenire a accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, care se va orienta către activităţile menite să îmbunătăţească securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv spre implementarea unui sistem de management al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Art. 8
Sistemul de management al securităţii şi sănătăţii în muncă este parte componentă a sistemului general de management.
Art. 9
Sistemul de management al securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să conţină:
a)căi şi modalităţi de comunicare strict reglementate şi eficiente;
b)instrumente pentru control şi evaluare:
- analiza iniţială;
- evaluarea şi controlul riscului;
- auditul;
- analiza efectuată de conducere;
c)principiul îmbunătăţirii continue a performanţei;
d)abordarea problematicii specifice cu instrumente similare (compatibile) cu cele ale managementului general.
Art. 10
Implementarea sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie finalizată în termen de 10 ani de la emiterea prezentelor norme, de către angajatorii care au în structură compartiment de protecţie a muncii.
Art. 11
Angajatorul are următoarele obligaţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
1.a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, echipamentelor tehnice, precum şi la elaborarea tehnologiilor de fabricaţie şi exploatare, soluţii conforme normelor de protecţie a muncii, standardelor de securitate a muncii şi reglementărilor specifice, prin a căror aplicare să fie eliminate sau reduse la minimum riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională a angajaţilor;
2.b) să asigure evaluarea riscurilor pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor în vederea stabilirii măsurilor de prevenire, incluzând alegerea echipamentului tehnic, a substanţelor chimice şi a preparatelor utilizate, amenajarea locurilor de muncă etc.; angajatorul trebuie să dispună evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională pentru toate locurile de muncă, inclusiv pentru acele grupuri de angajaţi care sunt expuşi la riscuri particulare; în urma acestei evaluări, măsurile preventive şi metodele de lucru stabilite de către angajator trebuie să asigure o îmbunătăţire a nivelului de protecţie a angajaţilor şi să fie integrate în toate activităţile unităţii respective, la toate nivelurile ierarhice;
3.c) să asigure auditarea de securitate şi sănătate în muncă a unităţii, cu ajutorul instituţiilor abilitate;
4.d) să solicite autorizarea funcţionării unităţii din punctul de vedere al protecţiei muncii, să menţină condiţiile de lucru pentru care s-a obţinut autorizaţia şi să ceară revizuirea acesteia în cazul modificării condiţiilor iniţiale pentru care a fost emisă;
5.e) să stabilească măsurile tehnice şi organizatorice de protecţie a muncii, corespunzător condiţiilor de muncă şi factorilor de risc evaluaţi la locurile de muncă, pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii angajaţilor;
6.f) să stabilească în fişa postului atribuţiile şi răspunderea angajaţilor şi a celorlalţi participanţi la procesul de muncă în domeniul protecţiei muncii, corespunzător funcţiilor exercitate;
7.g) să elaboreze instrucţiuni proprii de securitate a muncii, care să detalieze şi să particularizeze prezentele norme şi normele specifice de securitate a muncii, în raport cu activitatea care se desfăşoară;
8.h) să asigure şi să controleze, prin personal propriu sau prin personal extern abilitat, cunoaşterea şi aplicarea de către toţi angajaţii a măsurilor tehnice şi organizatorice stabilite, precum şi a prevederilor legale în domeniul protecţiei muncii;
9.i) să ia în considerare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă capacitatea angajaţilor de a executa sarcinile de muncă repartizate;
10.j) să asigure, pentru angajaţii având o relaţie de muncă cu durată determinată sau cu caracter interimar, acelaşi nivel de protecţie de care beneficiază ceilalţi angajaţi ai unităţii;
11.k) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi educării angajaţilor: afişe, filme, cărţi, broşuri, pliante, acte normative, manuale, teste, fişe tehnice de securitate etc.;
12.l) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării, asupra riscurilor la care aceasta va fi expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor tehnice şi organizatorice de prevenire necesare, inclusiv cele referitoare la primul ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor şi evacuarea personalului în caz de pericol iminent;
13.m) să asigure măsurile necesare pentru informarea angajatorilor din orice unitate exterioară, ai căror angajaţi lucrează în unitatea sa, referitor la riscurile pentru securitate şi sănătate la care aceştia din urmă pot fi expuşi, precum şi la măsurile de prevenire şi protecţie adoptate la nivel de unitate şi loc de muncă, inclusiv cele referitoare la primul ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor şi evacuarea în caz de urgenţă;
14.n) să se asigure că angajaţii din unităţi din exterior, care lucrează în unitatea sa, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile pentru securitatea şi sănătatea lor la care pot fi expuşi pe durata desfăşurării activităţii respective;
15.o) să asigure resurse pentru instruirea, testarea, formarea şi perfecţionarea personalului cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii;
16.p) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor conform reglementărilor în vigoare;
17.q) să angajeze numai persoane care, în urma controlului medical şi a verificării aptitudinilor psihoprofesionale, corespund sarcinilor de muncă pe care urmează să le execute;
18.r) să ia măsurile necesare informării compartimentului de protecţie a muncii despre angajaţii care au relaţii de muncă cu durată determinată sau cu caracter interimar, pentru ca aceştia să fie incluşi în programul de activitate care are ca scop asigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă;
19.s) să se asigure că sunt consultaţi angajaţii şi/sau reprezentanţii lor în problemele referitoare la măsurile şi consecinţele privind securitatea şi sănătatea în muncă la introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentului tehnic, îmbunătăţirea condiţiilor şi a mediului de muncă, la desemnarea persoanelor cu atribuţii specifice sau la angajarea, când este cazul, a instituţiilor specializate sau persoanelor juridice şi fizice abilitate pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, la desemnarea persoanelor cu atribuţii privind primul ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor, evacuarea angajaţilor, precum şi la modul de desfăşurare a activităţii de prevenire şi protecţie împotriva riscurilor profesionale, inclusiv a celei de instruire în domeniu;
20.t) să acorde reprezentanţilor angajaţilor cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă un timp adecvat, care va fi considerat timp de muncă, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi atribuţiile prevăzute în prezentele norme;
21.u) să ia măsuri corespunzătoare pentru ca numai angajaţii care au fost instruiţi adecvat să poată avea acces la locurile de muncă unde există riscuri pentru securitatea şi sănătatea acestora;
22.v) să asigure periodic sau ori de câte ori este cazul, verificarea încadrării nivelului noxelor în limitele admise, prin măsurători efectuate de către organisme abilitate sau laboratoare proprii abilitate;
23.w) să stabilească şi să ţină evidenţa locurilor de muncă cu pericol deosebit şi să identifice locurile de muncă unde pot apărea stări de pericol iminent;
24.x) să comunice, cerceteze, înregistreze, declare şi să ţină evidenţa accidentelor de muncă, a bolilor profesionale, a accidentelor tehnice şi a avariilor;
25.y) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în procesele tehnologice;
26.z) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă în timpul controlului sau al cercetării accidentelor de muncă;
27.aa) să asigure realizarea măsurilor stabilite de inspectorii de muncă, cu ocazia controalelor şi a cercetării accidentelor de muncă;
28.bb) să desemneze, din oficiu sau la solicitarea inspectorului de muncă, persoanele care participă la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor de muncă;
29.cc) să ia măsuri pentru a nu se modifica starea de fapt rezultată din producerea unui accident de muncă mortal sau colectiv, în afara cazurilor în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente sau avarii cu consecinţe grave, sau ar periclita viaţa accidentaţilor sau a altor angajaţi;
30.dd) să anunţe imediat producerea unor avarii tehnice, evenimente, accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale la inspectoratul teritorial de muncă şi organele de urmărire penală competente, potrivit legii;
31.ee) să asigure dotarea, întreţinerea, verificarea echipamentelor individuale de protecţie şi a echipamentelor individuale de lucru şi să nu permită desfăşurarea nici unei activităţi de către angajaţii săi fără utilizarea corectă de către aceştia a echipamentului din dotare;
32.ff) să acorde, la recomandarea medicului, materiale igienico-sanitare şi alimentaţie de protecţie;
33.gg) să asigure supravegherea medicală corespunzătoare a riscurilor pentru sănătate la care angajaţii sunt expuşi în timpul lucrului;
34.hh) să asigure întocmirea fişei de expunere la riscuri profesionale pentru fiecare angajat expus şi completarea acesteia de fiecare dată când se produc schimbări ale procesului de producţie;
35.ii) să întocmească evidenţa nominală a angajaţilor cu handicap şi a celor cu vârsta sub 18 ani.
CAPITOLUL II:Obligaţiile şi drepturile angajaţilor privind securitatea şi sănătatea în muncă
Art. 12
Angajaţii vor desfăşura activitatea în aşa fel încât să nu expună la pericole de accidentare sau îmbolnăvire profesională persoana proprie sau alţi angajaţi, în conformitate cu pregătirea şi instruirea în domeniul protecţiei muncii primită de la angajatorul său.
În acest scop angajaţii au următoarele obligaţii:
a)să-şi însuşească şi să respecte normele şi instrucţiunile de protecţie a muncii şi măsurile de aplicare a acestora;
b)să utilizeze corect echipamentele tehnice, substanţele periculoase şi celelalte mijloace de producţie;
c)să nu procedeze la deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de securitate ale echipamentelor tehnice şi ale clădirilor, precum şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d)să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă orice defecţiune tehnică sau altă situaţie care constituie un pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională;
e)să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă în cel mai scurt timp posibil accidentele de muncă suferite de persoana proprie sau de alţi angajaţi;
f)să oprească lucrul la apariţia unui pericol iminent de producere a unui accident şi să informeze de îndată conducătorul locului de muncă;
g)să refuze întemeiat executarea unei sarcini de muncă dacă aceasta ar pune în pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională persoana sa sau a celorlalţi participanţi la procesul de producţie;
h)să utilizeze echipamentul individual de protecţie din dotare, corespunzător scopului pentru care a fost acordat;
i)să coopereze cu angajatorul şi/sau cu angajaţii cu atribuţii specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, atâta timp cât este necesar, pentru a da angajatorului posibilitatea să se asigure că toate condiţiile de muncă sunt corespunzătoare şi nu prezintă riscuri pentru securitate şi sănătate la locul său de muncă;
j)să coopereze cu angajatorul şi/sau cu angajaţii cu atribuţii specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, atâta timp cât este necesar, pentru realizarea oricărei sarcini sau cerinţe impuse de autoritatea competentă pentru prevenirea accidentelor şi bolilor profesionale;
k)să dea relaţii din proprie iniţiativă sau la solicitarea organelor de control şi de cercetare în domeniul protecţiei muncii.
Art. 13
Angajaţii nu pot fi implicaţi în nici o situaţie în costurile financiare ale măsurilor de prevenire referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.
Art. 14
(1)Angajaţii şi reprezentanţii lor în domeniu au dreptul să ceară angajatorului să ia măsurile cele mai potrivite şi au dreptul să prezinte acestuia propunerile lor de măsuri pentru eliminarea sau reducerea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
(2)Angajaţii şi reprezentanţii acestora cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot fi supuşi unor prejudicii din cauza activităţii desfăşurate în scopul prevenirii accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale.
Art. 15
Angajatul care, în caz de pericol iminent, părăseşte locul de muncă, nu trebuie să fie supus la nici un prejudiciu din partea angajatorului şi trebuie să fie protejat împotriva oricăror consecinţe defavorabile şi injuste. Fac excepţie cazurile unor acţiuni nejustificate sau ale unor neglijenţe grave ale angajatului.
Art. 16
(1)În caz de pericol iminent, angajatul poate lua, în lipsa şefului ierarhic superior, măsurile care se impun pentru protejarea propriei persoane sau a altor angajaţi.
(2)Angajatorul se va asigura din timp că angajaţii sunt apţi, în situaţia precizată la alineatul precedent, să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi mijloacele tehnice de care dispun.
Art. 17
(1)Reprezentanţii angajaţilor cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă vor beneficia de timpul necesar exercitării atribuţiilor specifice. Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de muncă.
(2)Reprezentanţii angajaţilor cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă au dreptul la o instruire corespunzătoare; instruirea, formarea şi perfecţionarea lor se realizează în timpul programului de lucru şi pe cheltuiala unităţii, fie în cadrul acesteia, fie în unităţi exterioare.
Art. 18
Angajatorul va lua măsurile necesare pentru ca angajaţii cu atribuţii specifice privind protecţia muncii, ca şi reprezentanţii angajaţilor pe probleme de securitate şi sănătate în muncă:
a)să fie informaţi referitor la riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională, la măsurile de prevenire şi de protecţie corespunzătoare, inclusiv la cele privind primul ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor şi evacuarea personalului;
b)să aibă acces la evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi la măsurile de protecţie stabilite, la evidenţele privind accidentele de muncă şi bolile profesionale, la dosarele de cercetare a accidentelor;
c)să fie informaţi cu privire la existenţa instituţiilor şi organizaţiilor de profil la nivel naţional şi local.
Art. 19
a)Angajaţii şi/sau reprezentanţii lor cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă pot să apeleze la autorităţile competente şi să semnaleze observaţiile lor în timpul inspecţiilor pe probleme de securitate şi sănătate în muncă, în cazul în care consideră că măsurile luate şi mijloacele asigurate de angajator sunt neadecvate scopului prevenirii accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale.
b)În timpul controlului efectuat de către inspectorii de muncă, reprezentanţilor angajaţilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a supune atenţiei acestora observaţiile lor.
CAPITOLUL III:Principii şi criterii de organizare
Art. 20
La nivelul angajatorului se vor respecta următoarele principii de organizare a activităţii de protecţie a muncii:
a)obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea angajaţilor, în toate aspectele referitoare la muncă, revine angajatorului;
b)obligaţiile angajaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu vor afecta principiul responsabilităţii angajatorului;
c)în contextul responsabilităţii sale, angajatorul va lua măsurile necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii angajaţilor, respectiv prevenirea riscurilor de accidentare, informarea şi instruirea, precum şi realizarea cadrului organizatoric. Aceste măsuri vor fi periodic adaptate ţinând seama de schimbarea condiţiilor de muncă, în scopul de a îmbunătăţi situaţia existentă.
Art. 21
Angajatorul va implementa măsurile de asigurare a securităţii şi sănătăţii angajaţilor ţinând seama de următoarele principii generale de prevenire:
a)evitarea riscurilor;
b)evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c)combaterea riscurilor la sursă;
d)adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă, alegerea echipamentului tehnic şi a metodelor de muncă, pentru a evita activităţile monotone şi cele desfăşurate într-o cadenţă predeterminată şi a reduce efectele lor asupra sănătăţii;
e)adaptarea la progresul tehnic;
f)înlocuirea pericolelor prin nonpericole sau pericole mai mici;
g)dezvoltarea unei politici de prevenire cuprinzătoare şi coerente, care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii şi a condiţiilor de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor de mediu;
h)prioritatea măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală;
i)prevederea de instrucţiuni corespunzătoare pentru angajaţi;
j)protejarea grupurilor expuse la riscuri de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Art. 22
În îndeplinirea obligaţiilor sale, angajatorul organizează, după caz, compartimentul de protecţie a muncii şi comitetul de securitate şi sănătate în muncă, acest lucru neabsolvindu-l de responsabilitate.
Art. 23
În situaţia în care un loc de muncă este utilizat în comun de mai multe unităţi, angajatorii acestora vor coopera în implementarea prevederilor privind securitatea şi sănătatea în muncă. Luând în considerare natura activităţilor, ei îşi vor coordona acţiunile de prevenire a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, se vor informa reciproc şi vor informa pe angajaţi şi reprezentanţii acestora privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Art. 24
(1)În situaţiile în care angajatorii nu-şi pot realiza sarcinile ce le revin din legea protecţiei muncii şi alte acte normative prin specialiştii proprii, vor solicita serviciile unor persoane juridice sau fizice abilitate pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii.
(2)Atunci când se îndeplinesc condiţiile de la alineatul precedent, angajatorul are obligaţia să asigure informarea instituţiilor sau a firmelor respective asupra factorilor cunoscuţi sau susceptibili de a afecta securitatea şi sănătatea angajaţilor, precum şi accesul la orice date referitoare la riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională, măsurile de prevenire şi protecţie adecvate, inclusiv cele referitoare la primul ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor şi evacuarea personalului.
Art. 25
În cazul în care angajatorul contractează servicii sau persoane specializate din exterior pentru realizarea activităţii de prevenire şi protecţie, acesta nu este exonerat de răspunderile ce îi revin în domeniu.
CAPITOLUL IV:Organizarea compartimentului de protecţie a muncii
SECŢIUNEA 1:Generalităţi
Art. 26
În vederea stabilirii structurii organizatorice a activităţii de protecţie a muncii se vor aplica criteriile generale de organizare optimă a unei activităţi, astfel încât să se evite suprapunerile în desemnarea competenţelor şi răspunderilor şi să se asigure o dimensionare adecvată a elementelor de structură.
Art. 27
La stabilirea structurii organizatorice a activităţii de protecţie a muncii se va ţine seama de:
a)volumul activităţilor desfăşurate (număr personal, volum producţie etc.);
b)riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională;
c)modul de organizare teritorială a activităţii.
Art. 28
Structura organizatorică a activităţii de protecţie a muncii se va stabili astfel:
a)la nivelul tuturor persoanelor juridice cu un număr de angajaţi mai mare de 50, se va organiza un compartiment de protecţie a muncii, subordonat direct angajatorului;
b)personalul cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii trebuie să urmeze cursuri de formare şi/sau perfecţionare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
c)compartimentul de protecţie a muncii cuprinde:
- serviciul de securitate a muncii;
- serviciul medical de medicină a muncii;
d)în cazul în care numărul de angajaţi la nivelul persoanelor juridice este mai mic de 50 (inclusiv), se vor desemna 1 - 2 persoane cu atribuţii şi în domeniul protecţiei muncii (specialişti în securitatea şi sănătatea în muncă);
e)în situaţia prevăzută la pct. d), dacă angajatorul este competent în domeniul protecţiei muncii, poate el însuşi să îşi asume atribuţiile pentru realizarea securităţii şi sănătăţii angajaţilor, fără a mai desemna alte persoane în acest scop.
Art. 29
Compartimentul de protecţie a muncii, respectiv angajaţii cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii trebuie să dispună de mijloace adecvate pentru desfăşurarea activităţii.
SECŢIUNEA 2:Organizarea serviciului de securitate a muncii
Art. 30
(1)Funcţia principală a serviciului de securitate a muncii va fi cea de fundamentare a deciziilor privind securitatea muncii. Serviciul de securitate a muncii are atribuţii specifice în realizarea acestor decizii.
(2)Numărul de angajaţi ai serviciului de securitate a muncii se va stabili în raport cu numărul total al personalului din unitatea/subunitatea pentru care s-a înfiinţat, riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi repartizarea teritorială a unităţii.
Art. 31
Atribuţiile personalului din cadrul serviciului de securitate a muncii sunt:
a)să asigure evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională la locurile de muncă, precum şi să reevalueze riscurile ori de câte ori sunt modificate condiţiile de muncă şi să propună măsurile de prevenire corespunzătoare, ce vor alcătui programul anual de protecţie a muncii; evaluarea riscurilor presupune identificarea factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi stabilirea nivelului de risc pe loc de muncă şi unitate;
b)să asigure auditarea securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul unităţii ori de câte ori sunt modificate condiţiile de muncă şi să stabilească nivelul de securitate; auditarea presupune analiza activităţii şi stabilirea gradului de conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare;
c)să controleze, pe baza programului de activitate, toate locurile de muncă, în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale;
d)să verifice periodic, dar nu la mai mult de un an, sau ori de câte ori este nevoie dacă noxele se încadrează în limitele de nocivitate admise pentru mediul de muncă, pe baza măsurătorilor efectuate de către organismele abilitate sau laboratoare proprii abilitate şi să propună măsuri tehnice şi organizatorice de reducere a acestora unde este cazul;
e)să participe şi să-şi dea avizul la angajarea personalului, respectiv la modul în care acesta corespunde cerinţelor de securitate;
f)să asigure instruirea şi informarea personalului în probleme de protecţie a muncii, atât prin cele trei forme de instructaje (introductiv general, la locul de muncă şi periodic), cât şi prin cursuri de perfecţionare;
g)să asigure evaluarea cunoştinţelor dobândite în procesul de instruire prin examene, teste, probe practice etc.;
h)să propună măsuri pentru formarea personalului cu responsabilităţi în domeniul protecţiei muncii, în funcţie de necesităţile concrete;
i)să organizeze propaganda de protecţie a muncii;
j)să elaboreze lista cu dotarea personalului cu echipamente individuale de protecţie şi de lucru, să participe la recepţia mijloacelor de protecţie colectivă şi a echipamentelor tehnice înainte de punerea lor în funcţiune;
k)să participe la cercetarea accidentelor de muncă şi să ţină evidenţa acestora;
l)să colaboreze cu serviciul medical pentru cunoaşterea la zi a situaţiei îmbolnăvirilor profesionale, efectuarea de controale comune la locurile de muncă pentru identificarea factorilor de risc de îmbolnăvire profesională şi propunerea măsurilor de securitate corespunzătoare;
m)să propună sancţiuni sau stimulente economice pentru modul în care se realizează programul de măsuri de protecţie a muncii;
n)să propună sancţiuni sau stimulente economice pentru modul în care se respectă cerinţele de securitate a muncii în organizarea şi desfăşurarea proceselor tehnologice la toate locurile de muncă;
o)să colaboreze cu serviciul medical în fundamentarea programului de măsuri de protecţie a muncii;
p)să colaboreze cu reprezentanţii angajaţilor cu atribuţii pentru securitatea şi sănătatea în muncă, cu persoanele juridice sau fizice abilitate angajate pentru a presta servicii în domeniu şi cu reprezentanţii sindicatelor pentru realizarea programelor privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă incluse în contractele colective.
SECŢIUNEA 3:Organizarea structurilor medicale de medicina muncii
Art. 32
Angajatorii din sectoarele public, privat şi cooperatist, inclusiv cu capital străin, sunt obligaţi să asigure supravegherea stării de sănătate a tuturor angajaţilor prin servicii medicale de medicina muncii.
Art. 33
(1)Structurile medicale de medicina muncii funcţionează potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei, activitatea acestora având un caracter predominant preventiv.
(2)Structurile medicale de medicina muncii au următoarele atribuţii:
a)să participe la evaluarea riscurilor privind îmbolnăvirilor profesionale;
b)să monitorizeze starea de sănătate a angajaţilor prin:
- examene medicale la angajarea în muncă;
- examen medical de adaptare;
- control medical periodic;
- examen medical la reluarea activităţii;
c)să îndrume activitatea de reabilitare profesională, reconversia profesională, reorientarea profesională în caz de accident de muncă, boală profesională, boală legată de profesie sau după afecţiuni cronice;
d)să comunice existenţa riscului de îmbolnăvire profesională către toţi factorii implicaţi în procesul muncii;
e)să consilieze angajatorul privind adaptarea muncii şi a locului de muncă la caracteristicile psihofiziologice ale angajaţilor;
f)să consilieze angajatorul pentru fundamentarea strategiei de securitate şi sănătate la locul de muncă;
g)să participe la sistemul informaţional naţional privind accidentele de muncă şi bolile profesionale.
Art. 34
Prestarea serviciilor medicale de medicina muncii se realizează sub coordonarea medicului de medicina muncii la nivelul structurilor medicale de medicina muncii, care sunt:
a)cabinete de medicina muncii din întreprinderi, organizate ca unităţi publice sau private;
b)cabinete de medicina muncii din centre medicale, publice, private;
c)secţii de medicina muncii din institute de sănătate publică;
d)secţii clinice sau compartimentele de medicina muncii şi boli profesionale;
e)compartimente de medicina muncii din direcţiile de sănătate publică teritoriale.
Art. 35
În structurile medicale de medicina muncii vor fi încadraţi medici de medicina muncii, iar în cabinetele de medicina muncii din întreprindere pot fi încadraţi medici de medicina muncii şi medici cu competenţă în medicină de întreprindere, conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Art. 36
Personalul medical cu studii superioare şi medii necesar, aparatura de specialitate, materialele sanitare consumabile, dotări şi condiţii pentru buna funcţionare a acestor structuri, se asigură de către angajator potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Art. 37
Asigurarea supravegherii expunerii profesionale este responsabilitatea angajatorului şi se realizează prin cabinetele medicale de medicina muncii înregistrate în registrul unic al cabinetelor medicale de la nivelul direcţiilor de sănătate publică.
Art. 38
Exercitarea atribuţiilor de serviciu ale personalului medical şi mediu sanitar se efectuează în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Art. 39
(1)Pentru asigurarea atribuţiilor ce revin structurilor medicale de medicina muncii, angajatorii vor lua următoarele măsuri:
a)angajarea personalului numai după un examen medical prealabil, cu confirmarea scrisă a medicului de medicina muncii că locul de muncă sau meseria propusă nu este contraindicată din punct de vedere medical viitorului angajat;
b)programarea, cu acordul personalului medical, a controlului medical periodic al angajaţilor, potrivit reglementărilor tehnice ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, şi urmărirea efectuării integrale a acestuia;
c)respectarea recomandărilor medicale rezultate în urma examenelor la angajare, a controalelor medicale de adaptare şi periodice şi a examenului medical la reluarea activităţii.
(2)Angajatorii nu au dreptul să intervină prin nici un mijloc în influenţarea activităţii medicale, a conţinutului acesteia, a concluziilor şi măsurilor medicale stabilite.
Art. 40
Activitatea de medicina muncii la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, este coordonată şi monitorizată de către direcţiile de sănătate publică, prin compartimentele de medicina muncii, care vor organiza periodic analiza activităţii serviciilor medicale de medicina muncii.
Art. 41
Constatările reieşite din examinările medicale efectuate prin structurile de medicina muncii vor fi comunicate trimestrial direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în vederea organizării acţiunilor profilactice necesare.
Situaţia statistică a activităţii desfăşurate va fi înaintată anual, direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, care o vor transmite institutelor de sănătate publică.
Art. 42
Medicul de medicina muncii şi medicul cu competenţă de medicină de întreprindere sunt obligaţi să prezinte comitetului de securitate şi sănătate în muncă, rapoarte scrise cu privire la situaţia stării de sănătate a angajaţilor în relaţie cu condiţiile de muncă şi riscurile profesionale, la acţiunile medicale întreprinse şi eficienţa acestora.
Art. 43
Institutele de Sănătate Publică Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca şi Tg. Mureş asigură asistenţă şi îndrumare tehnică de medicina muncii în zonele arondate şi efectuează studii de cercetare şi evaluare a riscurilor profesionale.
CAPITOLUL V:Organizarea Comitetului de Securitate şi Sănătate în Muncă
Art. 44
Pentru a asigura participarea angajaţilor la elaborarea şi aplicarea deciziei în domeniul protecţiei muncii, în unităţile cu un număr de angajaţi mai mare de 50, se va organiza Comitetul de securitate şi sănătate în muncă.
Organizarea şi funcţionarea acestuia este reglementată prin Ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Comitetului de securitate şi sănătate în muncă.
Art. 45
(1)Modalitatea de desemnare a reprezentanţilor angajaţilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă, respectându-se reglementările legale în vigoare.
(2)Reprezentanţii angajaţilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă vor beneficia de timpul necesar exercitării atribuţiilor specifice. Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de muncă; el va fi negociat în contractul colectiv de muncă şi va fi stabilit în funcţie de numărul de angajaţi şi de complexitatea activităţii.
(3)Formarea reprezentanţilor angajaţilor pe probleme de securitate şi sănătate în muncă se realizează în timpul orelor de muncă şi pe cheltuiala unităţii.
Art. 46
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se întruneşte la iniţiativa angajatorului, cel puţin o dată pe trimestru şi ori de câte ori este nevoie în ramurile de activitate cu riscuri mari de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Art. 47
Angajatorul trebuie să prezinte cel puţin o dată pe an Comitetului de securitate şi sănătate în muncă un raport scris cu privire la situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, la acţiunile care au fost întreprinse şi eficienţa acestora în anul încheiat, precum şi programul de protecţie a muncii pentru anul următor.
[textul din partea 2, titlul II, capitolul VI a fost abrogat la 17-mai-2007 de Art. 49 din capitolul IV din Hotarirea 355/2007]
CAPITOLUL VII:Pregătirea şi instruirea personalului
SECŢIUNEA 1:Generalităţi
Art. 82
Pregătirea şi instruirea în domeniul protecţiei muncii este parte componentă a pregătirii profesionale şi are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă.
Art. 83
Pregătirea generală în domeniul protecţiei muncii se realizează în învăţământul tehnic (preuniversitar şi universitar), iar la nivelul unităţii, prin instructajul de protecţie a muncii.
Art. 84
Învăţământul de toate gradele, de stat şi particular, va include în programa analitică cursuri speciale care să cuprindă cunoştinţe de protecţie a muncii, atât generale, cât şi specifice profilului de învăţământ.
Art. 85
Instructajul de protecţie a muncii la nivelul unităţii se efectuează, în funcţie de posibilităţi, fie în cadrul unităţii, fie în afara acesteia, în timpul programului de lucru.
Art. 86
Instructajul de protecţie a muncii cuprinde trei faze:
- instructajul introductiv general;
- instructajul la locul de muncă;
- instructajul periodic.
Art. 87
Persoanele care efectuează instruirea (instructori) trebuie să fie specialişti în securitate şi sănătate în muncă.
Art. 89
La instruirea personalului în domeniul protecţiei muncii vor fi folosite mijloacele, metodele şi tehnicile de instruire de care dispune învăţământul intensiv (expunerea, demonstraţia, studiul de caz, vizionări de filme, diapozitive, proiecţii la retroproiector, instruire asistată de calculator etc.). Fiecare angajator are obligaţia să asigure baza materială corespunzătoare unei instruiri intensive (mijloace audio-vizuale şi materiale de instruire şi testare).
Art. 90
Fiecare cabinet de protecţie a muncii trebuie să dispună de programe de instruire - testare, pe meserii sau activităţi.
Art. 91
(1)Instructajul de protecţie a muncii (introductiv general, la locul de muncă şi periodic) se va consemna în mod obligatoriu în fişa individuală de instructaj, conform modelului din anexa nr. 81, cu indicarea materialului predat, a duratei şi datei instruirii. Completarea fişei de instructaj se va face cu pastă sau cerneală, imediat după verificarea instructajului.
(2)După efectuarea instructajului la încadrarea în muncă (instructajul introductiv general şi instructajul la locul de muncă), fişa de instructaj se semnează de cel care a fost instruit, de cel care a efectuat şi verificat instructajul, confirmând, pe baza examinării persoanei instruite, că aceasta şi-a însuşit cunoştinţele necesare de protecţie a muncii.
(3)După efectuarea instructajului periodic, fişa de instructaj se semnează de cel instruit şi de cel care a efectuat instructajul, confirmând, pe baza examinării persoanei respective, că aceasta şi-a însuşit materialul predat. Verificarea instructajului periodic se face prin sondaj de către şeful ierarhic al celui care efectuează instructajul şi de către persoanele din conducerea unităţii, care vor semna fişele de instructaj ale persoanelor verificate, confirmând astfel că instructajul a fost făcut corespunzător.
Art. 92
Fişa de instructaj se întocmeşte pentru personalul permanent sau detaşat, pentru angajaţii sezonieri, temporari sau zilieri, şi va fi păstrată de conducătorul procesului de muncă, respectiv de cel care are sarcina efectuării instructajului la locul de muncă.
Art. 93
(1)Pentru vizitatorii în grup se întocmesc fişe de instructaj colectiv, conform modelului din anexa nr. 82.
(2)Pentru personalul tehnico-ingineresc din instituţii şi institute de cercetări şi proiectări, precum şi pentru delegaţii străine, este obligatorie prezenţa unui însoţitor din unitate, fără a se întocmi fişă de instructaj.
SECŢIUNEA 2:Instructajul introductiv general
Art. 94
Instructajul introductiv general se face:
a)noilor încadraţi în muncă, angajaţi cu contracte de muncă indiferent de forma acestora;
b)celor transferaţi de la o unitate la alta;
c)celor veniţi în unitate ca detaşaţi;
d)elevilor şcolilor profesionale, liceelor industriale şi studenţilor, pentru practica profesională;
e)persoanelor aflate în unitate în perioada de probă în vederea angajării;
f)persoanelor angajate ca angajaţi sezonieri, temporari sau zilieri;
g)persoanelor delegate în interesul serviciului;
h)persoanelor care vizitează sectoare productive.
Art. 95
Scopul instructajului introductiv general este de a informa despre activităţile specifice unităţii respective şi principalele măsuri de protecţie a muncii care trebuie respectate în timpul lucrului.
Art. 96
Instructajul introductiv general se face în cadrul cabinetului de protecţie a muncii sau în alte spaţii special amenajate, de persoane cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul protecţiei muncii, împuternicite prin decizie de către angajator.
Art. 98
(1)Durata instructajului introductiv general depinde de specificul activităţii, complexitatea proceselor tehnologice, de gradul de mecanizare şi automatizare şi de nivelul de pregătire al noilor încadraţi.
(2)Această durată va fi stabilită prin instrucţiuni proprii şi nu va fi mai mică de 8 ore.
(3)Sunt exceptate de la prevederile alin. (2) persoanele care vizitează sectoarele productive, cărora li se vor prezenta succint activităţile, riscurile şi măsurile de prevenire din unitate, şi care vor fi însoţite pe toată durata vizitei.
Art. 99
(1)În cadrul instructajului introductiv general se vor expune, în principal, următoarele probleme:
a)riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;
b)legislaţia de protecţie a muncii în vigoare;
c)consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de protecţie a muncii;
d)măsuri tehnico-organizatorice de prevenire, alarmare, intervenţie, evacuare şi prim ajutor.
(2)Conţinutul instructajului introductiv general şi programul de desfăşurare vor fi întocmite de către persoanele cu atribuţii în domeniu şi aprobate de angajator.
Art. 100
(1)După terminarea perioadei de instructaj introductiv general, personalul instruit va fi supus verificării cunoştinţelor de protecţie a muncii pe bază de teste. Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instructaj.
(2)Nu vor putea fi angajaţi cei care nu şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în instructajul introductiv general.
SECŢIUNEA 3:Instructajul la locul de muncă
Art. 101
(1)Instructajul la locul de muncă se face după instructajul introductiv general şi are ca scop prezentarea riscurilor şi măsurilor de prevenire specifice locului de muncă unde a fost repartizată persoana respectivă.
(2)Instructajul la locul de muncă se face întregului personal prevăzut la art. 94, precum şi personalului transferat de la un loc de muncă la altul în cadrul aceleiaşi unităţi, în grupe de maximum 30 persoane.
Art. 102
Instructajul la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului de muncă respectiv.
Art. 103
(1)Durata instructajului la locul de muncă depinde de complexitatea echipamentului tehnic sau locului de muncă la care se va lucra şi nu va fi mai mică de 8 ore repartizate pe timpul perioadei de lucru de probă. Această durată se stabileşte de şeful compartimentului respectiv (atelier, secţie, sector etc.), împreună cu şeful compartimentului de protecţie a muncii.
(2)Instructajul la locul de muncă se face pe baza prevederilor normelor specifice de securitate a muncii, precum şi a instrucţiunilor proprii, elaborate pentru locul de muncă la care va lucra persoana respectivă.
(3)Se vor efectua exerciţii practice privind utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.
Art. 104
(1)Instructajul la locul de muncă va cuprinde informaţii privind:
a)riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice locului de muncă;
b)prevederile normelor specifice de securitate a muncii şi ale instrucţiunilor proprii;
c)măsurile de prim ajutor în caz de accidentare.
(2)Prezentarea problemelor menţionate la alin. (1) se va face în baza unui material scris.
(3)Instructajul la locul de muncă va include obligatoriu demonstraţii practice privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura.
Art. 105
Admiterea definitivă la lucru a persoanei instruite se va face numai după ce şeful ierarhic superior celui care a făcut instructajul a verificat că persoana supusă instructajului şi-a însuşit cunoştinţele de protecţie a muncii.
SECŢIUNEA 4:Instructajul periodic
Art. 106
Instructajul periodic se face întregului personal şi are drept scop aprofundarea normelor de protecţie a muncii. Acest instructaj se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii practice.
Art. 107
(1)Instructajul periodic se face de către conducătorul locului de muncă respectiv.
(2)Intervalul între două instructaje periodice pentru angajaţi va fi stabilit prin instrucţiuni proprii în funcţie de condiţiile locului de muncă, dar nu va fi mai mare de 6 luni.
(3)Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul între două instructaje periodice va fi de cel mult 12 luni.
Art. 108
Instructajul periodic se va face suplimentar celui programat în următoarele cazuri:
a)când un angajat a lipsit peste 30 zile lucrătoare;
b)când s-a modificat procesul tehnologic, s-au schimbat echipamentele tehnice ori s-au adus modificări la echipamentele existente;
c)când au apărut modificări ale normelor de protecţie a muncii sau ale instrucţiunilor proprii de securitate a muncii, inclusiv datorită evoluţiei riscurilor sau apariţiei de noi riscuri în unitate;
d)la reluarea activităţii după accident de muncă;
e)la executarea unor lucrări speciale.
Art. 109
Instructajul periodic se va face pe baza unei tematici care va fi păstrată la persoana ce efectuează instruirea.
CAPITOLUL VIII:Formarea şi perfecţionarea personalului specializat
SECŢIUNEA 1:Generalităţi
Art. 110
Formarea şi perfecţionarea specialiştilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă are ca scop pregătirea personalului cu atribuţii în acest domeniu, respectiv a personalului încadrat în compartimentele de specialitate, a reprezentanţilor sindicatelor şi patronatului, a membrilor din comitetele de securitate şi sănătate în muncă, precum şi a altor categorii de personal din diferite ramuri de activitate.
Art. 111
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin instituţiile sale abilitate, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării asigură îndrumarea metodologică a activităţii de formare-perfecţionare a personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Art. 112
Categoriile de personal cu atribuţii specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt:
- specialist în securitatea în muncă;
- auditor de securitate şi sănătate în muncă;
- evaluator al riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională în sistemul de muncă;
- medic de medicina muncii.
Art. 113
Specialiştii în securitatea în muncă trebuie să aibă studii tehnice, de preferinţă superioare.
SECŢIUNEA 2:Formarea personalului specializat
Art. 114
Formarea specialiştilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se realizează prin cursuri postliceale sau postuniversitare organizate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pe baza unor programe elaborate în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Art. 115
(1)Cursurile de formare postliceale se organizează de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale sau de către instituţii specializate cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii, pe o durată de minimum 180 de ore.
(2)Absolvirea cursurilor de formare postliceale este atestată prin diploma de absolvire eliberată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale sau de către instituţiile de specialitate cu atribuţii în domeniu.
Art. 116
(1)Cursurile de formare postuniversitare se organizează de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pe o durată de minimum 180 de ore.
(2)Absolvirea cursurilor de formare postuniversitare este atestată prin diploma de absolvire eliberată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Art. 119
Angajarea personalului sau atestarea sa pe post în cadrul compartimentelor de protecţie a muncii se face pe baza diplomelor de absolvire a cursurilor de formare postliceale sau postuniversitare.
SECŢIUNEA 3:Perfecţionarea personalului
Art. 120
(1)Perfecţionarea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se realizează prin cursuri organizate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale sau de către instituţii specializate cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii, pe o durată de minimum 15 ore, pe diferite tematici.
(2)Cursurile de perfecţionare se adresează personalului cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii, ce au absolvit cursurile de formare, după o perioadă minimă de 3 ani.
(3)Absolvirea cursurilor de perfecţionare este atestată prin diploma de absolvire eliberată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale sau de către instituţiile specializate cu atribuţii în domeniu.
CAPITOLUL IX:Metode şi mijloace de propagandă
Art. 123
Angajatorii sunt obligaţi să asigure organizarea unei activităţi permanente de propagandă în domeniul protecţiei muncii, utilizând formele şi mijloacele cu conţinut specific (filme, afişe, pliante, cataloage, broşuri, cărţi, informări, concursuri, simpozioane etc.).
Art. 124
Centrul metodologic de organizare şi realizare a instruirii şi propagandei la nivelul angajatorilor este cabinetul de protecţie a muncii.
Art. 125
(1)Cabinetele de protecţie a muncii se vor organiza la nivelul tuturor angajatorilor cu cel puţin 50 de angajaţi, inclusiv cu contract temporar de muncă.
(2)Angajatorii care au filiale, secţii etc., răspândite în ţară vor înfiinţa cabinete mobile de protecţie a muncii.
Art. 126
Cabinetul de protecţie a muncii trebuie să aibă o suprafaţă care să permită desfăşurarea activităţii de instruire în condiţii optime.
Art. 127
Cabinetul de protecţie a muncii trebuie să fie dotat astfel încât să se poată desfăşura în mod corespunzător orice formă de instruire (de exemplu: mobilier, aparatură audio-vizuală, teste etc.).
Art. 128
Materialele de instruire-testare şi propagandă în domeniul protecţiei muncii necesare cabinetului de protecţie a muncii sunt următoarele:
- manuale şi cursuri de specialitate;
- teste de verificare a cunoştinţelor pe meserii sau activităţi;
- norme de securitate a muncii;
- standarde de securitate a muncii;
- cărţi, broşuri, îndrumare, cataloage, pliante, reviste;
- casete video cu specific de protecţie a muncii;
- diapozitive;
- afişe de protecţie a muncii;
- machete;
- mostre de echipamente individuale de protecţie;
- mulaje;
- panouri grafice;
- fotomontaje etc.
Art. 129
La realizarea materialelor de instruire-propagandă în domeniul protecţiei muncii se va ţine seama de următoarele criterii generale:
- conţinutul materialelor să fie în concordanţă cu bazele teoretice ale protecţiei muncii;
- conţinutul să fie în concordanţă cu legislaţia în vigoare din domeniu;
- realizarea materialelor să se bazeze pe principiile pedagogiei moderne;
- conţinutul şi realizarea materialelor să fie adecvate nivelului de pregătire al subiecţilor cărora li se adresează.
Art. 130
(1)Materialele de instruire - testare şi propagandă utilizate în cabinetele de protecţie a muncii vor avea în mod obligatoriu avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
(2)Criteriile generale şi specifice în baza cărora se face avizarea sunt detaliate în Normele metodologice privind avizarea documentaţiilor cu caracter tehnic privind informarea şi instruirea în domeniul protecţiei muncii.
Art. 131
Angajatorii au obligaţia să asigure materialele necesare tuturor formelor de instruire şi propagandă în domeniul protecţiei muncii.
Art. 132
Organizarea şi dotarea cabinetelor de protecţie a muncii cu toate materialele şi mijloacele necesare se vor finanţa din fondurile angajatorilor.
CAPITOLUL X:Dotarea cu echipament individual de protecţie şi echipament individual de lucru
Art. 133
Dotarea cu echipament individual de protecţie se face în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale.
Art. 134
Echipamentele individuale de protecţie trebuie să fie utilizate atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate prin mijloacele tehnice de protecţie colectivă sau prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii.
Art. 135
(1)Echipamentul individual de protecţie se acordă gratuit angajaţilor de către angajator.
(2)Personalului detaşat, elevilor sau studenţilor în practică, vizitatorilor, personalului cu atribuţii de îndrumare şi control etc., de asemenea, li se acordă gratuit echipament individual de protecţie.
Art. 136
(1)În vederea acordării echipamentului individual de protecţie angajatorul trebuie să efectueze evaluarea riscurilor conform tabelului orientativ din anexa nr. 9. În funcţie de apariţia unor riscuri noi sau a altor modalităţi de protecţie, acesta poate fi completat.
(2)Lista cuprinzând echipamentele individuale de protecţie, precum şi activităţile care necesită utilizarea echipamentelor individuale de protecţie sunt prezentate în anexele nr. 10 şi 11, cu caracter orientativ.
Art. 137
(1)Angajatorul este obligat să întocmească lista internă de dotare cu echipament individual de protecţie adecvat executării sarcinilor de muncă în condiţii de securitate.
(2)Înainte de alegerea unui echipament individual de protecţie, angajatorul trebuie să evalueze în ce măsură, echipamentul individual de protecţie pe care intenţionează să-l utilizeze, răspunde cerinţelor art. 147, după cum urmează:
1._
a)analiza şi evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate prin alte mijloace;
b)definirea caracteristicilor pe care trebuie să le aibă echipamentul individual de protecţie pentru a proteja eficient împotriva riscurilor prevăzute la pct. a), ţinând cont de eventualele surse de riscuri proprii acestora;
c)compararea caracteristicilor precizate la pct. b) cu caracteristicile echipamentului individual de protecţie.
2.Evaluarea trebuie revizuită în funcţie de modificările elementelor componente.
(3)Lista internă de dotare cu echipamente individuale de protecţie întocmită de către angajator trebuie discutată şi convenită în comitetele de securitate şi sănătate în muncă sau cu reprezentanţii angajaţilor/sindicat, după caz.
Art. 138
(1)Angajatorul este obligat să asigure condiţii pentru efectuarea verificărilor legale, depozitarea, curăţarea, denocivizarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor individuale de protecţie în conformitate cu instrucţiunile de utilizare ale producătorilor.
(2)Angajatorul este obligat să înlocuiască echipamentul individual de protecţie care nu mai corespunde din punctul de vedere al calităţilor de protecţie, când se constată acest lucru, indiferent de motiv.
Art. 139
Angajatorul va furniza şi va pune la dispoziţie angajaţilor şi/sau reprezentanţilor lor informaţii adecvate despre fiecare echipament individual de protecţie şi de lucru.
Art. 140
Angajatorului îi revine în totalitate obligaţia instruirii angajaţilor asupra tuturor măsurilor care trebuie luate privind securitatea şi sănătatea acestora la utilizarea echipamentului individual de protecţie în timpul lucrului, astfel:
a)trebuie să asigure instruirea în prealabil a angajatului asupra riscurilor împotriva cărora este protejat prin purtarea echipamentului individual de protecţie;
b)trebuie să asigure instruirea şi să organizeze, dacă este cazul, un antrenament în purtarea echipamentului individual de protecţie.
Art. 141
În cazul în care diferiţi factori de risc impun utilizarea concomitentă a mai multor echipamente individuale de protecţie, acestea trebuie să fie compatibile şi să-şi păstreze eficacitatea în raport cu riscurile respective.
Art. 142
Echipamentul individual de protecţie este destinat în principiu utilizării individuale. În cazul în care, prin forţa împrejurărilor acesta va fi utilizat de mai multe persoane, se vor lua măsuri corespunzătoare pentru ca diferiţilor utilizatori să nu le fie afectată starea de sănătate sau de igienă.
Art. 143
Echipamentele individuale de protecţie, cu excepţia unor cazuri particulare şi excepţionale, trebuie să fie utilizate numai în scopul prevăzut. Echipamentele individuale de protecţie se vor utiliza conform instrucţiunilor însoţitoare care trebuie elaborate pe înţelesul angajatului.
Art. 144
Condiţiile de utilizare ale unui echipament individual de protecţie, în special cele referitoare la durata purtării, sunt determinate în funcţie de gravitatea riscului, frecvenţa expunerii la risc şi caracteristicile locului de muncă al fiecărui angajat, precum şi de performanţele echipamentului individual de protecţie.
Art. 145
(1)Angajaţii şi celelalte categorii de persoane care beneficiază de echipament individual de protecţie au următoarele obligaţii:
a)să cunoască caracteristicile şi modul corect de utilizare a echipamentului individual de protecţie din dotare;
b)să poarte întregul echipament individual de protecţie pe toată durata îndeplinirii sarcinii de muncă sau activităţii pe care o desfăşoară în unitate;
c)să utilizeze echipamentul individual de protecţie numai în scopul pentru care acesta a fost atribuit şi să se preocupe de conservarea calităţilor de protecţie ale acestuia;
d)să prezinte echipamentul individual de protecţie la verificările periodice prevăzute în instrucţiunile de utilizare şi pentru curăţare sau denocivizare;
e)să solicite un nou echipament individual de protecţie, atunci când din diverse motive cel avut în dotare nu mai prezintă calităţile de protecţie necesare.
(2)Degradarea echipamentului individual de protecţie din vina angajatului căruia i-a fost atribuit sau înstrăinarea lui, înainte de expirarea duratei de utilizare prevăzute, atrage răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat, potrivit legii.
(3)Nepurtarea echipamentului individual de protecţie se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.
Art. 146
Angajatul participant la procesul de muncă are dreptul de a refuza executarea sarcinii de muncă dacă nu i se asigură echipamentul individual de protecţie prevăzut în reglementările în vigoare, fără ca refuzul să atragă asupra sa măsuri disciplinare.
Art. 147
Un echipament individual de protecţie trebuie să fie conform reglementărilor legale în vigoare corespunzătoare, referitoare la proiectarea şi fabricarea sa din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. În toate cazurile, un echipament individual de protecţie trebuie:
a)să fie adecvat corespunzător riscurilor pe care le previne, fără a induce el însuşi un risc suplimentar;
b)să răspundă condiţiilor existente la locul de muncă;
c)să ţină seama de cerinţele ergonomice şi de sănătate ale angajatului;
d)să fie adaptat conformaţiei purtătorului.
Art. 148
(1)Echipamentul individual de lucru se acordă de către angajator, în condiţiile negociate prin contractul colectiv de muncă.
(2)Cheltuielile necesare privind dotarea cu echipament individual de lucru sunt suportate în proporţie de minimum 50% de către angajator, din capitolul alte cheltuieli de exploatare sau din sumele prevăzute cu această destinaţie în buget pentru unităţile finanţate de la bugetul de stat, respectiv de la bugetele locale, iar diferenţa se suportă de către angajat.
Art. 149
Obligaţiile producătorilor şi importatorilor de echipamente individuale de protecţie şi de lucru privind fabricarea şi comercializarea oricărui model nou, prin care se garantează calitatea din punctul de vedere al protecţiei asigurate pentru domeniul de utilizare previzibil, sunt definite în "Normele metodologice privind certificarea calităţii de protecţie a sortimentelor de echipament individual de protecţie şi de lucru şi avizarea introducerii în fabricaţie", cu completările şi modificările ulterioare.
CAPITOLUL XI:Acordarea materialelor igienico-sanitare şi a alimentaţiei de protecţie
Art. 150
Materialele igienico-sanitare se acordă obligatoriu şi gratuit angajaţilor în scopul asigurării igienei şi protecţiei personale, în completarea măsurilor generale luate pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale.
Art. 151
Materialele igienico-sanitare, cantităţile respective şi periodicitatea acordării acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă, la recomandarea medicului de medicina muncii, pe baza caracteristicilor locurilor de muncă.
Art. 152
Trusele sanitare de acordare a primului ajutor medical constituie materiale igienico-sanitare, iar conţinutul şi modul de dotare se stabilesc conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Art. 153
Personalul serviciului de medicina muncii are obligaţia instruirii angajaţilor în vederea utilizării corecte a materialelor igienico-sanitare distribuite şi urmăririi eficienţei acestora în prevenirea unor boli profesionale.
Art. 154
Angajaţii sunt obligaţi să utilizeze materialele igienico-sanitare primite în conformitate cu indicaţiile personalului sanitar.
Art. 155
(1)Alimentaţia de protecţie se acordă conform legii, obligatoriu şi gratuit, de către angajator pentru angajaţii care lucrează în locuri de muncă cu condiţii grele şi vătămătoare.
(2)Stabilirea alimentelor ce se vor acorda ca alimentaţie de protecţie, cantitatea, precum şi categoriile de persoane care beneficiază vor face obiectul contractului colectiv de muncă şi/sau contractului individual de muncă, în baza recomandării efectuate de către medicul de medicina muncii.
Art. 156
Principiile care stau la baza acordării alimentaţiei de protecţie sunt următoarele:
a)alegerea unor alimente care, prin conţinutul lor în substanţe nutritive (proteine, lipide, glucide, elemente minerale, vitamine), pot completa o raţie calorică insuficientă sau incorectă, dezechilibrele, carenţele sau excesele alimentare;
b)urmărirea ca alimentele acordate să asigure păstrarea structurii şi funcţionalităţii organelor şi sistemelor mai sensibile la agresivitatea agentului nociv din mediul de muncă (ficat, rinichi, sistem nervos, gonade etc.);
c)urmărirea ca alimentele acordate să asigure elementele necesare proceselor de conjugare a noxelor chimice în vederea eliminării lor din organism (sulfoconjugare, cisteinoconjugare, glicocoloconjugare, glutamicconjugare, glicuronoconjugare, acetilare, metilare).
Art. 157
Criteriile pentru alegerea alimentelor care vor fi oferite ca supliment alimentar sunt:
- caracteristicile fiziologice ale persoanelor (tineri sub 21 ani, femei gravide sau care alăptează, dacă depun efort intens);
- intensitatea mare a efortului fizic şi necesităţile alimentare suplimentare;
- natura agenţilor nocivi (metale sau metaloizi, gaze sau vapori toxici etc.);
- organul ţintă al toxicului (ficat, rinichi, sistem nervos etc.);
- starea de sănătate a persoanei respective şi acceptabilitatea respectivului aliment;
- posibilitatea de achiziţionare şi de asigurare a alimentelor recomandate în tot cursul anului.