Art. 5. - Norma din 2002 generală de protecţie a muncii
M.Of. 880
În vigoare Versiune de la: 17 Mai 2007
Art. 5
(1)Prevederile prezentelor norme se detaliază pe activităţi sau grupe de activităţi distincte, în cadrul normelor specifice de securitate a muncii şi al instrucţiunilor proprii de securitate a muncii.
(2)Normele specifice de securitate a muncii se emit de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi au aplicabilitate naţională.
(3)Elaboratorul, conţinutul-cadru, termenele şi metodologia de elaborare a normelor specifice de securitate a muncii se stabilesc de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
(4)Angajatorul are obligaţia de a elabora instrucţiuni proprii de securitate a muncii, care au ca scop detalierea şi particularizarea prevederilor din normele generale, specifice, a standardelor şi a altor reglementări în domeniu, în funcţie de particularităţile proceselor de muncă.
(5)Standardele de securitate a muncii se elaborează în Comitetele Tehnice de Standardizare, a căror activitate este coordonată de Asociaţia de Standardizare din România.