Art. 175. - Prevederile acestui articol trebuie să se aplice în funcţie de situaţia respectivă, atunci când o angajată care exercită o activitate interzisă în virtutea art. 176 devine gravidă sau alăptează şi îşi informează angajatorul despre aceasta. - Norma din 2002 generală de protecţie a muncii
M.Of. 880
În vigoareA. Agenţi 1. Agenţi fizici consideraţi ca agenţi cauzali pentru leziuni ale foetusului şi/sau dezlipire de placentă, în special: a) şocuri, vibraţii sau mişcări bruşte; b) manipularea manuală de mase grele implicând riscuri, în special la nivelul coloanei vertebrale dorsolombare; c) zgomot; d) radiaţii ionizante; e) radiaţii neionizante; f) ambianţe termice extreme, reci sau calde; g) mişcări şi poziţii de muncă, deplasări (în interiorul sau în exteriorul instituţiei), oboseală mentală, fizică, alte eforturi fizice legate de activitatea angajatelor femei, în sensul prevederilor acestui capitol. 2. Agenţi biologici Agenţii biologici din grupele de risc 2, 3 şi 4 în sensul prevederilor prezentelor norme referitoare la agenţii biologici, în măsura în care se ştie că aceşti agenţi sau măsurile terapeutice cerute de existenţa lor, pun în pericol sănătatea femeii gravide şi a copilului ce urmează a se naşte şi în măsura în care nu apar încă în tabelul 4. 3. Agenţi chimici Următorii agenţi chimici, în măsura în care se ştie că pun în pericol sănătatea femeii gravide şi a copilului ce urmează a se naşte şi în măsura în care nu apar încă în tabelul 4: a) agenţii cancerigeni şi/sau mutageni, în măsura în care nu apar încă în anexele nr. 31 şi 32; b) agenţii chimici din anexa nr. 31 din prezentele norme; c) mercurul şi derivaţii săi; d) medicamentele antimitotice; e) monoxidul de carbon; f) agenţii chimici periculoşi cu cale de absorbţie cutanată. |
B. Procedee Procedeele industriale prezentate în tabelul 8. |
C. Condiţii de muncă Activităţi subterane miniere. |