Regulamentul 1938/25-oct-2017 privind măsurile de garantare a siguranţei furnizării de gaze şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 994/2010

Acte UE

Jurnalul Oficial 280L

În vigoare

Versiune de la: 3 Februarie 2026

Dată act: 25-oct-2017

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(4)Dreptul Uniunii, în special Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹), Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (²), Regulamentul (CE) nr. 713/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului (³), Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁴), Regulamentul (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁵) şi Regulamentul (UE) nr. 994/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁶), a avut deja un impact pozitiv semnificativ asupra siguranţei furnizării de gaze în Uniune, atât din punctul de vedere al stadiului de pregătire, cât şi al măsurilor de atenuare. În prezent, statele membre sunt mai bine pregătite să facă faţă unei crize a furnizării, întrucât sunt obligate să elaboreze planuri de acţiuni preventive şi planuri de urgenţă, şi sunt mai bine protejate, întrucât trebuie să îndeplinească o serie de obligaţii în ceea ce priveşte capacitatea infrastructurilor şi furnizarea de gaze. Cu toate acestea, raportul Comisiei din octombrie 2014 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 994/2010 a evidenţiat domenii în care anumite îmbunătăţiri aduse regulamentului respectiv ar putea îmbunătăţi şi mai mult siguranţa furnizării de gaze în Uniune.

(5)Comunicarea Comisiei din 16 octombrie 2014 privind rezilienţa pe termen scurt a sistemului gazier european a analizat efectele unei perturbări parţiale sau totale a furnizării de gaze din Rusia şi a concluzionat că abordările pur naţionale nu sunt foarte eficace în cazul unei perturbări grave, având în vedere domeniul lor de aplicare, care este, prin definiţie, limitat. Testul de rezistenţă a arătat modul în care o abordare bazată pe o cooperare mai strânsă între statele membre ar putea reduce semnificativ impactul unor scenarii privind producerea unor perturbări foarte grave în statele membre cele mai vulnerabile.

(6)Securitatea energetică reprezintă unul dintre obiectivele strategiei privind uniunea energetică, astfel cum figurează în Comunicarea Comisiei din 25 februarie 2015 privind o strategie-cadru pentru o uniune energetică rezilientă cu o politică prospectivă în domeniul schimbărilor climatice, care a evidenţiat, de asemenea, principiul priorităţii eficienţei energetice, precum şi necesitatea punerii în aplicare pe deplin a actelor juridice actuale ale Uniunii în domeniul energiei. Comunicarea a evidenţiat faptul că uniunea energetică se bazează pe solidaritate, consacrată la articolul 194 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi pe încredere, acestea fiind elemente indispensabile ale securităţii energetice. Prezentul regulament urmăreşte să stimuleze solidaritatea şi încrederea între statele membre şi să pună în aplicare măsurile necesare în vederea atingerii acestor obiective. Totodată, cu ocazia evaluării planurilor de acţiuni preventive şi a planurilor de urgenţă elaborate de statele membre, Comisia ar trebui să fie în măsură să atragă atenţia acestora asupra obiectivelor uniunii energetice.

(7)O piaţă internă a gazelor care funcţionează corect constituie cea mai bună garanţie pentru a asigura siguranţa furnizării de gaze în întreaga Uniune şi pentru a reduce riscurile la care este expus fiecare stat membru în faţa efectelor nefaste ale perturbării furnizării de gaze. În cazul în care siguranţa furnizării de gaze într-un stat membru este ameninţată, există riscul ca măsurile elaborate unilateral de statul membru respectiv să compromită buna funcţionare a pieţei interne a gazelor şi să dăuneze furnizării de gaze către clienţi din alte state membre. Pentru a permite pieţei interne a gazelor să funcţioneze chiar şi în cazul unui deficit de furnizare, se impune un răspuns coordonat şi solidar în faţa crizelor de furnizare, atât în termeni de acţiuni preventive, cât şi în ceea ce priveşte reacţia la perturbările efective în furnizarea de gaze.

(8)O piaţă internă a energiei cu adevărat interconectată, cu mai multe puncte de acces şi fluxuri inversate poate fi creată numai dacă reţelele de gaze naturale sunt pe deplin interconectate, dacă sunt consolidate platformele de comercializare a gazului natural lichefiat (GNL) din regiunile sudice şi estice ale Uniunii, dacă coridorul sudic al gazelor şi coridorul de gaz nord-sud sunt finalizate şi dacă se dezvoltă în continuare producţia autohtonă. Prin urmare, este necesar să se accelereze dezvoltarea interconexiunilor şi a proiectelor care vizează diversificarea surselor de furnizare, cum prevede deja Strategia pentru securitatea energetică.

(10)Într-un spirit de solidaritate, cooperarea regională, care implică atât autorităţile publice, cât şi întreprinderile din sectorul gazelor naturale, ar trebui să fie principiul călăuzitor al prezentului regulament, pentru a atenua riscurile identificate şi a optimiza avantajele măsurilor coordonate, precum şi pentru a pune în aplicare măsurile cele mai eficiente din punctul de vedere al costurilor pentru consumatorii din Uniune. Cooperarea regională ar trebui completată treptat cu o perspectivă mult consolidată la nivelul Uniunii, care să permită utilizarea tuturor surselor şi instrumentelor disponibile de pe întreaga piaţă internă a gazelor. Evaluarea la nivelul Uniunii a coridoarelor de furnizare în caz de urgenţă ar trebui integrată în cooperarea regională.

(11)O abordare bazată pe riscuri pentru evaluarea siguranţei furnizării şi pentru elaborarea unor măsuri de prevenire şi de atenuare permite coordonarea eforturilor şi aduce beneficii semnificative din punctul de vedere al eficacităţii măsurilor şi al optimizării resurselor. Acest lucru este valabil în special în cazul măsurilor concepute pentru a garanta continuitatea furnizării, în condiţii extrem de dificile, a clienţilor protejaţi, precum şi în cazul măsurilor menite să atenueze impactul unei situaţii de urgenţă. O evaluare mai completă şi mai precisă a riscurilor corelate, efectuată în comun în cadrul unor grupuri de risc, va permite statelor membre să fie mai bine pregătite pentru o eventuală situaţie de criză. În plus, în caz de urgenţă, o abordare coordonată şi convenită în prealabil cu privire la siguranţa furnizării asigură un răspuns consecvent şi reduce riscul efectelor de propagare negative pe care măsurile pur naţionale le-ar putea avea în statele membre învecinate.

(12)În interesul abordării bazate pe riscuri, grupurile de risc ar trebui să fie definite pe baza riscurilor transnaţionale majore pentru siguranţa furnizării de gaze în Uniune. Astfel de riscuri au fost identificate în Comunicarea Comisiei din 16 octombrie 2014 privind rezilienţa pe termen scurt a sistemului gazier european şi a evaluării incluse în ultimul plan de dezvoltare a reţelei pe zece ani (TYNDP) elaborat de Reţeaua europeană a operatorilor de transport şi de sistem de gaze naturale (ENTSOG). Pentru a permite o evaluare mai precisă şi mai bine orientată în sensul prezentului regulament, componenţa grupurilor de risc ar trebui să ţină seama de principalele surse şi rute de furnizare de gaze.

(13)Pentru a contribui la evaluările comune şi naţionale ale riscurilor, ENTSOG, în consultare cu Grupul de coordonare pentru gaz (GCG) şi cu Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică (ENTSO-E), ar trebui să efectueze o simulare la nivelul Uniunii a scenariilor de perturbare a furnizării şi a infrastructurilor. O astfel de simulare ar trebui repetată cel puţin o dată la doi ani. Ca mijloc de consolidare a cooperării regionale prin furnizarea de informaţii privind fluxurile de gaze, precum şi prin furnizarea de expertiză tehnică şi operaţională, Sistemul Regional de Coordonare pentru Gaze (Sistemul ReCo pentru Gaze), înfiinţat de ENTSOG şi compus din grupuri permanente de experţi, ar trebui să fie implicat în efectuarea simulărilor. ENTSOG ar trebui să asigure un nivel adecvat de transparenţă şi acces la ipotezele de modelare folosite în scenariile sale.

(15)Pentru a face posibilă cooperarea regională, statele membre ar trebui să convină asupra unui mecanism de cooperare în cadrul fiecărui grup de risc. Mecanismul în cauză ar trebui să fie elaborate cu suficient de mult timp înainte pentru a permite efectuarea evaluării comune a riscurilor şi discutarea şi obţinerea unui acord cu privire la măsurile transfrontaliere adecvate şi eficace, ceea ce va necesita acordul fiecărui stat membru în cauză, care să fie incluse în capitolele regionale ale planurilor de acţiuni preventive şi ale planurilor de urgenţă, după consultarea Comisiei. Statele membre sunt libere să convină asupra unui mecanism de cooperare care corespunde cel mai bine nevoilor unui anumit grup de risc. Comisia ar trebui să poată avea un rol de facilitare în procesul general şi să împărtăşească cele mai bune practici pentru organizarea cooperării regionale, precum rotaţia rolului de coordonare în cadrul grupurilor de risc pentru pregătirea diferitelor documente sau crearea unor organisme specifice. În absenţa unui acord cu privire la mecanismul de cooperare, Comisia ar trebui să propună un mecanism de cooperare adecvat pentru un anumit grup de risc.

(16)Atunci când efectuează evaluarea comună a riscurilor, autorităţile competente ar trebui să evalueze toţi factorii de risc relevanţi care ar putea conduce la materializarea riscului transnaţional major în vederea căruia a fost creat grupul, inclusiv perturbarea furnizării de la principalul furnizor. Riscurile respective ar trebui să fie abordate prin măsuri transfrontaliere corespunzătoare convenite de autorităţile competente ale statelor membre în cauză. Măsurile transfrontaliere ar trebui să fie incluse în capitolele regionale ale planurilor de acţiuni preventive şi ale planurilor de urgenţă. În plus, autorităţile competente ar trebui să efectueze o evaluare naţională cuprinzătoare a riscurilor şi să evalueze riscurile naturale, tehnologice, comerciale, financiare, sociale, politice şi riscurile legate de piaţă, precum şi orice alt risc relevant. Toate riscurile ar trebui să fie abordate prin măsuri eficace, proporţionate şi nediscriminatorii, care urmează a fi definite în planurile de acţiuni preventive şi în planurile de urgenţă. Rezultatele evaluărilor comune şi naţionale ale riscurilor ar trebui să contribuie, de asemenea, la toate evaluările riscurilor prevăzute la articolul 6 din Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹) şi ar trebui să fie luate pe deplin în considerare în evaluările la nivel naţional ale riscurilor.

(17)Pentru a garanta o pregătire optimă şi pentru a evita astfel o perturbare a furnizării de gaze sau, în cazul în care aceasta s-ar produce, pentru a-i atenua efectele, autorităţile competente dintr-un anumit grup de risc ar trebui, în urma consultării părţilor interesate, să elaboreze planuri de acţiuni preventive şi planuri de urgenţă care să conţină capitole regionale. Ele ar trebui să fie concepute astfel încât să abordeze riscurile naţionale într-un mod care să valorifice pe deplin oportunităţile oferite de cooperarea regională. Planurile ar trebui să aibă un caracter tehnic şi operaţional, rolul lor fiind acela de a contribui la prevenirea apariţiei sau agravării unei situaţii de urgenţă sau de a atenua efectele acesteia. Planurile ar trebui să ţină cont de securitatea sistemelor de energie electrică şi să fie consecvente cu instrumentele de planificare strategică şi de raportare ale uniunii energetice.

(18)La elaborarea şi la punerea în aplicare a planurilor de acţiuni preventive şi a planurilor de urgenţă, autorităţile competente ar trebui să ţină întotdeauna cont de siguranţa funcţionării reţelei de gaze la nivel naţional şi regional. Ele ar trebui să abordeze şi să stabilească, în planurile respective, constrângerile de ordin tehnic care afectează funcţionarea reţelei, inclusiv orice motiv tehnic şi de securitate care să facă necesară reducerea fluxurilor în caz de urgenţă.

(19)Comisia ar trebui să evalueze planurile de acţiuni preventive şi planurile de urgenţă ţinând seama în mod corespunzător de opiniile exprimate în cadrul GCG şi să recomande revizuirea acestora mai ales dacă planurile nu abordează în mod eficace riscurile identificate în evaluarea riscurilor, dacă denaturează concurenţa sau împiedică buna funcţionare a pieţei interne a energiei, dacă pun în pericol siguranţa furnizării de gaze pentru alte state membre sau dacă nu respectă dispoziţiile prezentului regulament sau ale altor norme de drept al Uniunii. Autoritatea competentă a statului membru ar trebui să ţină seama de recomandările Comisiei. În cazul în care, după ce autoritatea competentă îşi adoptă poziţia finală, Comisia conchide că măsura respectivă ar pune în pericol siguranţa furnizării de gaze pentru un alt stat membru sau pentru Uniune, Comisia ar trebui să continue dialogul cu statul membru în cauză, astfel încât acesta să cadă de acord să modifice măsura sau să renunţe la aceasta.

(24)Este oportun să se restrângă definiţia clienţilor protejaţi în temeiul mecanismului de solidaritate. Aceasta este necesară având în vedere obligaţia statelor membre de a acorda ajutor de solidaritate în cazul unor situaţii extreme şi pentru asigurarea necesităţilor de bază. Prin urmare, definiţia clienţilor protejaţi în virtutea principiului solidarităţii ar trebui să se limiteze la consumatorii casnici, aceasta putând totuşi să includă, în condiţii specifice, anumite servicii sociale esenţiale şi anumite instalaţii de termoficare. Prin urmare, în conformitate cu acest cadru, statele membre pot trata serviciile de asistenţă medicală, serviciile sociale esenţiale, serviciile de urgenţă şi de securitate drept clienţi protejaţi în virtutea principiului solidarităţii, inclusiv în cazurile în care serviciile respective sunt furnizate de o administraţie publică.

(25)Responsabilitatea pentru siguranţa furnizării de gaze ar trebui să fie împărţită între întreprinderile din sectorul gazelor naturale, statele membre, acţionând prin intermediul autorităţilor lor competente, şi Comisie, în cadrul sferelor lor de competenţă respective. Această responsabilitate partajată necesită o foarte strânsă cooperare între aceste părţi. Cu toate acestea, clienţii care utilizează gaze pentru producerea de energie electrică sau în scopuri industriale pot avea, la rândul lor, un rol important în siguranţa furnizării de gaze, întrucât ei pot răspunde la o situaţie de criză adoptând măsuri axate pe cerere, precum contractele cu posibilitate de întrerupere şi schimbarea combustibilului, care au un impact imediat asupra echilibrului între cerere şi ofertă. Mai mult, siguranţa furnizării de gaze către anumiţi clienţi care utilizează gaze pentru producerea de energie electrică poate fi, de asemenea, considerată esenţială în unele cazuri. Într-o situaţie de urgenţă, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a acorda prioritate furnizării de gaze către astfel de clienţi, în anumite condiţii, chiar şi în detrimentul furnizării de gaze către clienţi protejaţi. În circumstanţe excepţionale, furnizarea prioritară de gaze, într-o situaţie de urgenţă, către unii dintre aceşti clienţi în raport cu clienţii protejaţi poate, de asemenea, fi menţinută într-un stat membru care acordă ajutor de solidaritate, pentru a se evita afectarea gravă a funcţionării sistemului de energie electrică sau de gaze din statul membru respectiv. O astfel de măsură specifică nu ar trebui să aducă atingere Directivei 2005/89/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹).

(28)Regulamentul (UE) nr. 994/2010 impune operatorilor de transport şi de sistem să asigure o capacitate bidirecţională fizică permanentă la toate interconexiunile transfrontaliere, cu excepţia cazului în care s-a acordat o derogare de la obligaţia menţionată. Obiectivul său este de a garanta că posibilele beneficii ale capacităţii bidirecţionale permanente sunt întotdeauna avute în vedere atunci când este planificată o nouă interconexiune. Cu toate acestea, capacitatea bidirecţională poate fi folosită pentru furnizarea de gaze atât către statele membre învecinate, cât şi către alte state aflate de-a lungul coridorului de furnizare de gaze. Beneficiile pe care le poate avea asigurarea unei capacităţi bidirecţionale fizice permanente pentru siguranţa furnizării de gaze trebuie privite dintr-o perspectivă mai largă, în spiritul solidarităţii şi al unei cooperări consolidate. Atunci când se analizează oportunitatea implementării unei capacităţi bidirecţionale, ar trebui să se efectueze o analiză cuprinzătoare costuri-beneficii care să ţină cont de întregul coridor de transport. Autorităţile competente vizate ar trebui să fie obligate să reexamineze derogările acordate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 994/2010 pe baza rezultatelor evaluărilor comune ale riscurilor. Obiectivul general ar trebui să fie acela de a dispune de o capacitate bidirecţională în creştere şi de a menţine pe viitor la minimum proiectele transfrontaliere cu capacitate unidirecţională.

(29)Capacitatea la un punct de interconexiune cu un stat membru poate intra în concurenţă cu capacitatea la punctele de ieşire din reţeaua de gaze către o instalaţiei de stocare a gazelor. S-ar putea ajunge la o situaţie în care rezervarea fermă a capacităţii de ieşire către instalaţia de stocare reduce capacitatea tehnic disponibilă care poate fi alocată la punctul de interconexiune. Pentru a se asigura un nivel mai ridicat de securitate energetică într-o situaţie de urgenţă, prezentul regulament ar trebui să prevadă o regulă clară de acordare a priorităţii. Oricărei capacităţi rezervate la punctele de interconexiune ar trebui să i se acorde prioritate faţă de capacitatea concurentă la un punct de ieşire către o instalaţie de stocare, permiţând astfel operatorului de transport şi de sistem să aloce capacitatea tehnică maximă la punctul de interconexiune pentru a face posibile fluxuri mai mari de gaze către statul membru învecinat care a declarat o urgenţă. Aceasta poate avea drept consecinţă împiedicarea injectărilor de gaze către instalaţiile de stocare sau reducerea volumului acestora, chiar dacă au făcut anterior obiectul unei rezervări ferme. Pentru a compensa pierderile financiare rezultate, prezentul regulament ar trebui să prevadă o compensaţie echitabilă care să fie aplicată direct şi prompt între utilizatorii afectaţi ai sistemului. Operatorii de transport şi de sistem vizaţi ar trebui să coopereze în conformitate cu actele juridice relevante, în vederea aplicării regulii respective de acordare a priorităţii.

(30)Directiva 2008/114/CE a Consiliului (²) stabileşte un proces menit să consolideze securitatea infrastructurilor critice europene desemnate, inclusiv a anumitor infrastructuri de gaze, în Uniune. Directiva 2008/114/CE contribuie, împreună cu prezentul regulament, la elaborarea unei abordări globale a securităţii energetice a Uniunii.

(31)Prezentul regulament stabileşte standarde de siguranţă a furnizării suficient de armonizate şi care acoperă cel puţin situaţiile de tipul celei din ianuarie 2009, când a fost întreruptă furnizarea de gaze din Rusia. Respectivele standarde ţin cont de diferenţele dintre statele membre, de obligaţiile de asigurare a serviciului public şi de măsurile de protecţie a clienţilor, astfel cum sunt menţionate la articolul 3 din Directiva 2009/73/CE. Standardele privind siguranţa furnizării ar trebui să fie stabile, astfel încât să ofere certitudinea juridică necesară, ar trebui să fie definite cu claritate şi nu ar trebui să impună întreprinderilor din sectorul gazelor naturale sarcini nejustificate şi disproporţionate. De asemenea, ele ar trebui să garanteze egalitatea de acces la clienţii naţionali pentru întreprinderile din sectorul gazelor naturale din Uniune. Statele membre ar trebui să instituie măsuri care vor asigura, într-o manieră eficace şi proporţionată, respectarea unui astfel de standard de către întreprinderile din sectorul gazelor naturale, inclusiv posibilitatea de a stabili amenzi pentru furnizori, în cazul în care consideră acest lucru oportun.

(32)Rolurile şi responsabilităţile tuturor întreprinderilor din sectorul gazelor naturale şi ale autorităţilor competente ar trebui să fie definite cu precizie, pentru a menţine buna funcţionare a pieţei interne a gazelor, în special în situaţii de perturbare a furnizării şi de criză. Rolurile şi responsabilităţile respective ar trebui stabilite în aşa fel încât să garanteze respectarea unei abordări pe trei niveluri, care ar implica în primul rând industria şi întreprinderile relevante din sectorul gazelor naturale, apoi statele membre la nivel naţional sau regional şi, în ultimă instanţă, Uniunea. Prezentul regulament ar trebui să permită întreprinderilor din sectorul gazelor naturale şi clienţilor să se bazeze pe mecanismele pieţei pentru cât mai mult timp posibil atunci când sunt confruntaţi cu perturbări. Cu toate acestea, el ar trebui să prevadă, de asemenea, mecanisme care să fie utilizate atunci când pieţele nu mai sunt capabile să facă faţă singure în mod adecvat unei perturbări a furnizării de gaze.

(36)Măsurile axate pe cerere, precum schimbarea combustibilului sau reducerea furnizării de gaze către marii clienţi industriali într-un mod eficient din punct de vedere economic, pot juca un rol important în garantarea siguranţei furnizării de gaze dacă ele pot fi aplicate rapid şi pot reduce cererea în mod semnificativ, ca răspuns la o perturbare a furnizării de gaze. Ar trebui depuse mai multe eforturi pentru promovarea utilizării eficiente a energiei, îndeosebi atunci când se impun măsuri axate pe cerere. Ar trebui să fie luat în considerare impactul asupra mediului al oricărei măsuri propuse axate pe cerere şi pe ofertă, optându-se de preferinţă, cât mai mult posibil, pentru utilizarea măsurilor cu cel mai scăzut impact asupra mediului. În acelaşi timp, ar trebui luate în considerare aspectele legate de siguranţa furnizării de gaze şi de competitivitate.

(37)Este necesar să se asigure predictibilitatea acţiunilor care trebuie luate în caz de urgenţă, astfel încât toţi participanţii la piaţă să aibă suficient timp să reacţioneze şi să se poată pregăti pentru acest tip de situaţii. Ca regulă generală, autorităţile competente ar trebui, prin urmare, să acţioneze în conformitate cu planul lor de urgenţă. În situaţii excepţionale justificate în mod corespunzător, acestea ar trebui să fie autorizate să ia măsuri care se abat de la planurile respective. Este important, de asemenea, ca situaţiile de urgenţă să fie declarate într-un mod mai transparent şi mai previzibil. Informaţiile referitoare la poziţia de echilibrare a reţelei (starea generală a reţelei de transport), al cărei cadru este stabilit în Regulamentul (UE) nr. 312/2014 al Comisiei (¹), pot juca un rol important în acest sens. Aceste informaţii ar trebui să fie puse, în timp real, la dispoziţia autorităţilor competente şi a autorităţilor naţionale de reglementare, în cazul în care acestea din urmă nu sunt autorităţile competente.

(38)Astfel cum s-a demonstrat cu ocazia exerciţiului în cadrul căruia s-a efectuat testul de rezistenţă din octombrie 2014, este nevoie de solidaritate pentru a garanta siguranţa furnizării de gaze în Uniune. Aceasta dispersează efectele în mod mai uniform şi limitează efectele globale ale unor perturbări grave. Mecanismul de solidaritate este conceput pentru a face faţă unor situaţii extreme în care, într-un stat membru, este ameninţată furnizarea către clienţii protejaţi în virtutea principiului solidarităţii, furnizare considerată o nevoie de bază şi o prioritate necesară. Ajutorul de solidaritate asigură cooperarea cu statele membre mai vulnerabile. Totodată, ajutorul de solidaritate este o măsură de ultimă instanţă care intervine numai în situaţii de urgenţă şi numai în condiţii stricte. Prin urmare, în cazul în care se declară o situaţie de urgenţă într-un stat membru, ar trebui aplicată o abordare treptată şi proporţionată pentru a garanta siguranţa furnizării de gaze. Statul membru care a declarat situaţia de urgenţă ar trebui, în primul rând, să pună în aplicare, cu precădere, toate măsurile de urgenţă prevăzute în planul său de urgenţă, în vederea asigurării furnizării de gaze către clienţii săi protejaţi în virtutea principiului solidarităţii. În acelaşi timp, toate statele membre care au introdus un standard de furnizare suplimentară de gaze ar trebui să îl reducă temporar la nivelul standardului de furnizare normală, în vederea sporirii gradului de lichiditate a pieţei gazelor, pentru eventualitatea în care statul membru care a declarat situaţia de urgenţă indică faptul că sunt necesare acţiuni transfrontaliere. În cazul în care cele două seturi de măsuri nu reuşesc să asigure furnizarea necesarului, statele membre direct conectate ar trebui să adopte măsuri de solidaritate pentru a asigura furnizarea de gaze către clienţii protejaţi în virtutea principiului solidarităţii din statul membru care se confruntă cu situaţia de urgenţă, la solicitarea statului membru respectiv. Astfel de măsuri de solidaritate ar trebui să asigure faptul că furnizarea de gaze către clienţi, alţii decât cei protejaţi în virtutea principiului solidarităţii, de pe teritoriul statului membru care acordă ajutor de solidaritate este redusă sau este sistată pentru a face disponibile volumele de gaze în măsura necesară, situaţie care trebuie menţinută atâta vreme cât nu este satisfăcută furnizarea de gaze către clienţii protejaţi în virtutea principiului solidarităţii din statul membru care a solicitat ajutor de solidaritate. Nicio dispoziţie din prezentul regulament nu ar trebui înţeleasă ca impunând sau permiţând unui stat membru să exercite autoritate publică într-un alt stat membru.

(40)Atunci când măsuri de solidaritate sunt adoptate în ultimă instanţă, reducerea sau întreruperea furnizării de gaze în statul membru care acordă ajutor de solidaritate ar trebui să fie aplicabilă tuturor clienţilor care nu sunt clienţi protejaţi în virtutea principiului solidarităţii, indiferent dacă primesc gaze în mod direct sau sub formă de energie termică, prin intermediul unor instalaţii de termoficare protejate în virtutea principiului solidarităţii, atunci când acest lucru este necesar pentru ca statul membru să îşi poată îndeplini obligaţiile legate de solidaritate şi pentru a se evita tratamentele discriminatorii. Acelaşi principiu ar trebui să se aplice în mod simetric clienţilor care nu sunt clienţi protejaţi în virtutea principiului solidarităţii din statul membru care primeşte gaze în temeiul mecanismului de solidaritate.

(41)Atunci când se adoptă măsuri de solidaritate în ultimă instanţă, este preferabil ca consumul de gaze în statul membru care acordă ajutor de solidaritate să fie, într-o primă etapă, redus pe bază voluntară, prin intermediul unor măsuri de piaţă, cum ar fi măsuri voluntare axate pe cerere sau licitaţii inverse, în care anumiţi clienţi, cum ar fi clienţii industriali, ar urma să precizeze operatorului de transport şi de sistem sau altei autorităţi responsabile preţul pentru care şi-ar reduce sau sista consumul de gaze. În cazul în care măsurile de piaţă se dovedesc a fi insuficiente pentru a acoperi deficitul de furnizare a necesarului de gaze şi având în vedere importanţa măsurilor de solidaritate în ultimă instanţă, statul membru care acordă ajutor de solidaritate ar trebui, într-o a doua etapă, să fie în măsură să utilizeze măsuri nebazate pe piaţă, inclusiv aplicarea unor restricţii pentru anumite grupuri de clienţi, astfel încât să îşi poată îndeplini obligaţiile de solidaritate.

(42)Măsurile de solidaritate de ultimă instanţă ar trebui oferite pe bază de compensare. Statul membru care acordă ajutor de solidaritate ar trebui să primească prompt o compensaţie echitabilă din partea statului membru care beneficiază de acest ajutor, inclusiv pentru gazele livrate pe teritoriul său şi pentru toate celelalte costuri relevante şi rezonabile generate de această manifestare de solidaritate. Măsurile de solidaritate în ultimă instanţă ar trebui să fie oferite cu condiţia ca statul membru care solicită ajutor de solidaritate să se angajeze să plătească o astfel de compensaţie echitabilă şi promptă. Prezentul regulament nu armonizează toate aspectele legate de compensaţia echitabilă. Statele membre în cauză ar trebui să adopte măsurile necesare, în special acorduri tehnice, juridice şi financiare, în scopul punerii în aplicare a dispoziţiilor privind compensarea promptă şi echitabilă între acestea.

(43)Atunci când adoptă măsuri de solidaritate în temeiul dispoziţiilor prezentului regulament, statele membre pun în aplicare dreptul Uniunii şi sunt, prin urmare, obligate să respecte drepturile fundamentale garantate de dreptul Uniunii. Prin urmare, astfel de măsuri pot genera obligaţia ca un stat membru să plătească compensaţie celor afectaţi de măsurile sale. În consecinţă, statele membre ar trebui să se asigure că sunt în vigoare norme naţionale privind compensarea care respectă dreptul Uniunii şi mai ales drepturile fundamentale. Mai mult, ar trebui garantat faptul că statul membru care beneficiază de ajutor de solidaritate acoperă în ultimă instanţă toate costurile rezonabile suportate de statul membru care oferă ajutor de solidaritate, plătind compensaţie şi alte costuri rezonabile generate de plata compensaţiilor în temeiul normelor naţionale în cauză privind compensarea.

(44)Întrucât este posibil să existe mai multe state membre care acordă ajutor de solidaritate unui stat membru solicitant, ar trebui să existe un mecanism de repartizare a sarcinilor. În virtutea respectivului mecanism, după ce consultă toate statele membre implicate, statul membru care solicită ajutor de solidaritate ar trebui să selecteze oferta cea mai avantajoasă din punctul de vedere al costului, al rapidităţii livrării, al fiabilităţii şi diversificării furnizării de gaze din rândul celor avansate de diferitele state membre. Statele membre ar trebui să avanseze astfel de oferte pe baza unor măsuri voluntare axate pe cerere în cea mai mare măsură posibilă şi pentru o durată de timp cât mai lungă posibil înainte de a recurge la măsuri nebazate pe piaţă.

(45)Prezentul regulament introduce, pentru prima dată, un astfel de mecanism de solidaritate între statele membre, ca instrument de atenuare a efectelor unei crize grave survenite în Uniune, care include un mecanism de repartizare a sarcinilor. Prin urmare, Comisia ar trebui să evalueze mecanismul de repartizare a sarcinilor şi mecanismul de solidaritate în general, în lumina experienţei viitoare acumulate odată ce acestea încep să funcţioneze, şi să propună, acolo unde este cazul, modificări la acesta.

(46)Statele membre ar trebui să adopte măsurile necesare pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor privind mecanismul de solidaritate, inclusiv prin ajungerea la acorduri tehnice, juridice şi financiare între statele membre în cauză. Statele membre ar trebui să furnizeze detalii despre respectivele acorduri în planurile lor de urgenţă. Comisia ar trebui să elaboreze orientări fără caracter obligatoriu din punct de vedere juridic privind principalele elemente care ar trebui să fie incluse în astfel de acorduri.

(47)Atât timp cât un stat membru poate acoperi din propria producţie consumul de gaze al clienţilor săi protejaţi în virtutea principiului solidarităţii şi, prin urmare, nu este nevoit să solicite ajutor de solidaritate, acesta ar trebui să fie scutit de obligaţia de a încheia acorduri tehnice, juridice şi financiare cu alte state membre cu scopul de a beneficia de ajutor de solidaritate. Acest lucru nu ar trebui să afecteze obligaţia statului membru respectiv de a acorda ajutor de solidaritate altor state membre.

(48)Este necesar să se prevadă o garanţie pentru situaţia în care Uniunea ar putea suporta costuri ce decurg dintr-o responsabilitate, alta decât cea pentru acte sau conduită ilegale în temeiul articolului 340 al doilea paragraf din TFUE, ca o consecinţă a măsurilor pe care statele membre sunt obligate să le adopte în temeiul dispoziţiilor prezentului regulament privind mecanismul de solidaritate. În ceea ce priveşte astfel de situaţii, se cuvine ca statul membru care beneficiază de ajutor de solidaritate să ramburseze Uniunii costurile.

(49)De asemenea, atunci când este necesar, ajutorul de solidaritate ar trebui să ia forma unei asistenţe în materie de protecţie civilă furnizate de Uniune şi de statele membre ale acesteia. Această asistenţă ar trebui să fie facilitată şi coordonată prin mecanismul de protecţie civilă al Uniunii instituit prin Decizia nr. 1313/2013/UE, menit să consolideze cooperarea dintre Uniune şi statele sale membre şi să faciliteze coordonarea în domeniul protecţiei civile, în vederea îmbunătăţirii eficacităţii sistemelor de prevenire, de pregătire şi de reacţie în caz de dezastre naturale şi provocate de om.

(50)Accesul la informaţiile relevante este esenţial pentru evaluarea siguranţei furnizării de gaze a unui stat membru sau a unei părţi a Uniunii sau în Uniune. În special, este necesar ca statele membre şi Comisia să aibă acces în mod regulat la informaţiile întreprinderilor din sectorul gazelor naturale privind principalii parametri ai furnizării de gaze, inclusiv la măsurători exacte privind rezervele înmagazinate disponibile, care constituie elemente esenţiale pentru elaborarea politicilor de siguranţă a furnizării de gaze. Din motive rezonabile, indiferent dacă a fost declarată sau nu o situaţie de urgenţă, ar trebui să fie posibil, de asemenea, accesul la informaţiile suplimentare necesare pentru evaluarea situaţiei globale a furnizării de gaze. Aceste informaţii suplimentare ar fi, de regulă, informaţii referitoare la livrările de gaze, fără legătură cu preţurile, cum ar fi volumele minime şi maxime de gaze, punctele de livrare sau condiţiile de suspendare a furnizării de gaze.

(51)Un mecanism eficient şi specializat pentru accesul statelor membre şi al Comisiei la contractele esenţiale de furnizare a gazelor ar trebui să garanteze o evaluare completă a riscurilor relevante care pot duce la o perturbare a furnizării de gaze sau care pot afecta măsurile de atenuare necesare în cazul apariţiei unei situaţii de criză. În cadrul acestui mecanism, anumite contracte esenţiale de furnizare a gazelor ar trebui notificate în mod automat, indiferent dacă gazele provin din interiorul sau din afara Uniunii, autorităţii competente a celor mai afectate state membre. Contractele noi sau modificările ar trebui notificate imediat după încheierea lor. Pentru a asigura transparenţa şi fiabilitatea, contractele existente ar trebui, de asemenea, notificate. Obligaţia de notificare ar trebui să includă totodată toate acordurile comerciale relevante pentru executarea contractului de furnizare a gazelor, inclusiv acordurile relevante care ar putea avea legătură cu infrastructura, stocarea şi orice alt aspect important pentru siguranţa furnizării de gaze.

(52)Orice obligaţie de notificare automată a unui contract către autoritatea competentă trebuie să fie proporţionată. Aplicarea unei astfel de obligaţii în cazul contractelor încheiate între un furnizor şi un cumpărător care acoperă echivalentul a 28 % sau mai mult din consumul anual de gaze pe piaţa naţională reprezintă un echilibru just sub aspectul eficienţei administrative şi al transparenţei şi stabileşte obligaţii clare pentru participanţii pe piaţă. Autoritatea competentă ar trebui să evalueze contractul din perspectiva siguranţei furnizării de gaze şi ar trebui să transmită Comisiei rezultatele acestei evaluări. Dacă autoritatea competentă nu este sigură dacă un contract pune în pericol siguranţa furnizării de gaze a statului membru sau a unei regiuni, aceasta ar trebui să notifice contractul Comisiei spre evaluare. Aceasta nu înseamnă că alte contracte de furnizare a gazelor nu sunt relevante pentru siguranţa furnizării de gaze. În consecinţă, în cazul în care autoritatea competentă a statului membru cel mai afectat sau Comisia consideră că un contract de furnizare a gazelor care nu face obiectul notificării automate prevăzute în prezentul regulament ar putea, având în vedere specificitatea acestuia, grupul de clienţi deservit sau relevanţa sa pentru siguranţa furnizării de gaze, să pună în pericol siguranţa furnizării de gaze a unui stat membru, a unei regiuni sau a Uniunii, autoritatea competentă sau Comisia ar trebui să fie în măsură să solicite contractul respectiv pentru a evalua impactul acestuia asupra siguranţei furnizării de gaze. Aceste părţi relevante din contract ar putea fi solicitate, de exemplu, în cazul în care modelul de furnizare de gaze al unuia sau mai multor cumpărători dintr-un stat membru ar suferi modificări care nu ar fi de aşteptat dacă pieţele ar funcţiona în mod normal şi care ar putea afecta furnizarea de gaze în Uniune sau în părţi ale acesteia. Un astfel de mecanism va garanta accesul la alte contracte esenţiale de furnizare a gazelor care sunt relevante pentru siguranţa furnizării. O astfel de solicitare ar trebui să fie motivată, ţinând seama de necesitatea de a limita cât mai mult posibil sarcina administrativă aferentă acestei măsuri.

(53)Comisia poate propune ca statele membre să modifice evaluările riscurilor, planurile de acţiuni preventive şi planurile de urgenţă pentru a ţine cont de informaţiile obţinute din contracte. Dispoziţiile prezentului regulament nu ar trebui să aducă atingere dreptului Comisiei de a iniţia proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, în conformitate cu articolul 258 din TFUE, şi de a aplica normele în materie de concurenţă, inclusiv în ceea ce priveşte ajutoarele de stat.

(54)Toate contractele sau informaţiile contractuale primite în acest cadru, inclusiv evaluările efectuate de autoritatea competentă sau de Comisie, ar trebui să rămână confidenţiale, mai ales pentru a proteja informaţiile sensibile din punct de vedere comercial, precum şi integritatea şi buna funcţionare a sistemului de schimb de informaţii. Această confidenţialitate poate fi totodată relevantă pentru siguranţa publică, având în vedere importanţa pe care o materie primă esenţială, precum gazele, o poate avea pentru statele membre. Mai mult, evaluările cuprinzătoare şi pertinente efectuate de autorităţile competente şi de Comisie vor conţine, în mod deosebit, informaţii privind siguranţa publică, informaţii comerciale sau referiri la acestea. Prin urmare, este necesar să se asigure confidenţialitatea evaluărilor. Este la fel de important ca cei care primesc informaţii confidenţiale în conformitate cu prezentul regulamentul să intre sub incidenţa obligaţiei secretului profesional. Comisia, autorităţile competente şi autorităţile de reglementare naţionale, organismele sau persoanele care primesc informaţii confidenţiale în temeiul prezentului regulament ar trebui să asigure confidenţialitatea informaţiilor primite.

(55)Ar trebui să existe un sistem proporţionat de gestionare a crizelor şi de schimb de informaţii bazat pe trei niveluri de criză: alertă timpurie, alertă şi urgenţă. În cazul în care autoritatea competentă a unui stat membru declară unul dintre nivelurile de criză, aceasta ar trebui să informeze imediat Comisia şi autorităţile competente ale statelor membre cu care statul membru al respectivei autorităţi este direct conectat. În cazul declarării unei situaţii de urgenţă, ar mai trebui informate şi statele membre din grupul de risc. Comisia ar trebui să declare o situaţie de urgenţă la nivel regional sau la cel al Uniunii la cererea a cel puţin două autorităţi competente care au declarat o situaţie de urgenţă. Pentru a asigura nivelul corespunzător de schimb de informaţii şi de cooperare în caz de situaţie de urgenţă la nivel regional sau la nivelul Uniunii, Comisia ar trebui să coordoneze acţiunile autorităţilor competente, ţinând seama pe deplin de rezultatele consultării GCG şi de informaţiile relevante primite de la acest grup. Comisia ar trebui să declare încheiată situaţia de urgenţă la nivel regional sau la nivelul Uniunii dacă, în urma analizării situaţiei, conchide că declararea unei situaţii de urgenţă nu mai este justificată.

(57)O criză a gazelor s-ar putea extinde dincolo de frontierele Uniunii, afectând şi părţile contractante ale Comunităţii Energiei. În calitate de parte la Tratatul de instituire a Comunităţii Energiei, Uniunea ar trebui să promoveze amendamente la tratat în scopul creării unei pieţe integrate şi a unui spaţiu unic de reglementare, prin asigurarea unui cadru de reglementare corespunzător şi stabil. Pentru a asigura existenţa, între timp, a unei gestionări eficiente a crizelor la frontierele dintre statele membre şi părţile contractante, acestea sunt invitate să coopereze îndeaproape în cadrul activităţilor de prevenire a unei crize a gazelor, de pregătire pentru o astfel de criză sau de gestionare a acesteia.

(58)Deoarece furnizarea de gaze din ţări terţe reprezintă un element central al siguranţei furnizării de gaze a Uniunii, Comisia ar trebui să coordoneze acţiunea în raport cu ţările terţe, să coopereze cu ţările producătoare şi cu cele de tranzit pentru instituirea unor mecanisme pentru gestionarea situaţiilor de criză şi garantarea unui flux stabil de gaze către Uniune. Comisia ar trebui să aibă dreptul de a desfăşura un grup operativ pentru a monitoriza fluxurile de gaze către Uniune în situaţiile de criză, după o consultare cu statele membre şi cu ţările terţe implicate, şi pe acela de a-şi asuma un rol de mediere şi facilitare, în cazul în care intervine o criză din cauza unor dificultăţi existente într-o ţară terţă. Comisia ar trebui să prezinte rapoarte periodice către GCG.

(60)Deoarece obiectivul prezentului regulament, şi anume acela de a garanta o siguranţă a furnizării de gaze în interiorul Uniunii, nu poate fi realizat în mod satisfăcător prin acţiunea individuală a statelor membre, dar, având în vedere amploarea şi efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii enunţat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului menţionat.

(61)Pentru a permite o reacţie rapidă a Uniunii la circumstanţele în schimbare în ceea ce priveşte siguranţa furnizării de gaze, competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce priveşte componenţa grupurilor de risc, precum şi modelele referitoare la evaluările riscurilor, la planurile de acţiuni preventive şi la planurile de urgenţă. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experţi, şi ca respectivele consultări să se desfăşoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituţional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (¹). În special, pentru a se asigura o participare echitabilă la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European şi Consiliul primesc toate documentele în acelaşi timp cu experţii din statele membre, iar experţii acestor instituţii au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experţi ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

Art. 1: Obiect

Prezentul regulament stabileşte dispoziţii care vizează garantarea siguranţei furnizării de gaze în Uniune prin asigurarea funcţionării corespunzătoare şi continue a pieţei interne a gazelor, permiţând punerea în aplicare a unor măsuri excepţionale atunci când piaţa nu mai este în măsură să furnizeze cantităţile de gaze necesare, inclusiv a unei măsuri de solidaritate de ultimă instanţă, şi stabilind o definiţie şi o atribuire clară a responsabilităţilor între întreprinderile din sectorul gazelor naturale, statele membre şi Uniune, atât în ceea ce priveşte acţiunile preventive, cât şi reacţia la perturbările efective ale furnizării. Prezentul regulament stabileşte, de asemenea, mecanisme transparente, în spiritul solidarităţii, privind coordonarea planificării de măsuri şi de reacţii în cazul unor situaţii de urgenţă la nivel naţional, regional şi la nivelul Uniunii.

Art. 2: Definiţii

5."client protejat" înseamnă un client casnic care este racordat la o reţea de distribuţie a gazelor; în plus, în cazul în care statul membru în cauză decide astfel, această definiţie mai poate cuprinde una sau mai multe dintre entităţile următoare, cu condiţia ca întreprinderile sau serviciile menţionate la literele (a) şi (b) să nu reprezinte, împreună, mai mult de 20 % din consumul final total anual de gaze din statul membru respectiv:

6."client protejat în virtutea principiului solidarităţii" înseamnă un client casnic care este racordat la o reţea de distribuţie a gazelor şi, în plus, poate include una sau ambele elemente următoare:

29.«înmagazinare strategică» înseamnă înmagazinarea subterană sau o parte din înmagazinarea subterană a gazelor naturale nelichefiate care sunt achiziţionate, gestionate şi înmagazinate de operatorii de transport şi de sistem, de o entitate desemnată de statele membre sau de o întreprindere, şi care pot fi eliberate numai după o notificare prealabilă sau obţinerea unei autorizaţii de eliberare din partea autorităţii publice şi care sunt, în general, eliberate în cazul:

30.«stoc de echilibrare» înseamnă gaze naturale nelichefiate care sunt:

32.«gaze» înseamnă gaze naturale astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 din Directiva (UE) 2024/1788 a Parlamentului European şi a Consiliului (^*1).

Art. 3: Responsabilitatea pentru siguranţa furnizării de gaze

(2)Fiecare stat membru desemnează o autoritate competentă. Autorităţile competente cooperează între ele în ceea ce priveşte punerea în aplicare a prezentului regulament. Statele membre pot autoriza autoritatea competentă să delege altor organisme sarcini specifice prevăzute în prezentul regulament. În cazul în care autorităţile competente deleagă sarcina declarării oricăruia dintre nivelurile de criză menţionate la articolul 11 alineatul (1), pot delega această sarcină doar către o autoritate publică, un operator de transport şi de sistem sau un operator de distribuţie. Sarcinile delegate sunt îndeplinite sub supravegherea autorităţii competente şi sunt specificate în planul de acţiuni preventive şi în planul de urgenţă.

(4)La punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în prezentul regulament, fiecare autoritate competentă stabileşte rolurile şi responsabilităţile diferiţilor actori vizaţi, în aşa fel încât să garanteze o abordare pe trei niveluri, care implică în primul rând industria şi întreprinderile relevante din sectorul gazelor naturale, întreprinderile din domeniul energiei electrice, acolo unde este cazul, în al doilea rând statele membre la nivel naţional sau regional şi, în al treilea rând, Uniunea.

(7)În conformitate cu articolul 7 alineatul (2), riscurile transnaţionale majore pentru siguranţa furnizării de gaze în Uniune trebuie identificate şi trebuie stabilite, pe baza acestora, grupuri de risc. Respectivele grupuri de risc servesc drept fundament pentru consolidarea cooperării regionale în vederea sporirii siguranţei furnizării de gaze şi fac posibil ca toate statele membre în cauză care fac parte din grupurile de risc şi din afara acestora să ajungă la un acord privind măsuri transfrontaliere adecvate şi eficace de-a lungul coridoarelor de furnizare în caz de urgenţă.

(8)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 19 pentru a actualiza componenţa grupurilor de risc prevăzute în anexa I prin modificarea anexei respective pentru ca să reflecte evoluţia riscurilor transnaţionale majore la adresa siguranţei furnizării de gaze în Uniune şi impactul acestei evoluţii asupra statelor membre, ţinând cont de rezultatele simulărilor la nivelul Uniunii ale scenariilor de perturbare a furnizării de gaze şi a infrastructurii efectuate de ENTSOG, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1). Înainte de a proceda la actualizare, Comisia consultă GCG în cadrul prevăzut la articolul 4 alineatul (4) cu privire la proiectul de actualizare.

Art. 4: Grupul de coordonare pentru gaz

(1)Se instituie un Grup de coordonare pentru gaz (GCG) pentru a facilita coordonarea măsurilor privind siguranţa furnizării de gaze. GCG este compus din reprezentanţi ai statelor membre, în special reprezentanţi ai autorităţilor competente ale acestora, precum şi din reprezentanţi ai Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (denumită în continuare "agenţia"), ai ENTSOG, ai organelor reprezentative ale sectorului şi ai clienţilor relevanţi. Comisia, consultându-se cu statele membre, decide alcătuirea GCG, asigurând reprezentativitatea totală a acestuia. Comisia prezidează GCG. GCG îşi adoptă propriul regulamentul de procedură.

(2)GCG este consultat şi asistă Comisia, în special în ceea ce priveşte următoarele probleme:

Art. 5: Standardul în materie de infrastructură

(1)Fiecare stat membru sau, în cazul în care statul membru decide astfel, autoritatea sa competentă se asigură că se iau măsurile necesare pentru ca, în cazul perturbării infrastructurii principale unice de gaze, capacitatea tehnică a infrastructurii rămase, determinată în conformitate cu formula N - 1 prevăzută la punctul 2 din anexa II, să poată satisface, fără a aduce atingere alineatului (2) de la prezentul articol, cererea totală de gaze a zonei luate în calcul pe parcursul unei zile cu cerere de gaze excepţional de mare, constatată statistic o dată la 20 de ani. Aceasta se realizează ţinând cont de tendinţele consumului de gaze, de efectul pe termen lung al măsurilor în materie de eficienţă energetică şi de rata de utilizare a infrastructurii existente.

(2)Obligaţia de a se asigura că infrastructura rămasă are capacitatea tehnică de a satisface cererea totală de gaze, menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol, este considerată ca fiind respectată şi în cazul în care autoritatea competentă demonstrează, în planul de acţiuni preventive, că o perturbare a furnizării de gaze poate fi compensată în mod suficient şi în timp util prin măsuri de piaţă adecvate axate pe cerere. În acest scop, formula N - 1 se calculează în conformitate cu punctul 4 din anexa II.

(3)Dacă este cazul, în conformitate cu evaluările riscurilor menţionate la articolul 7, autorităţile competente ale statelor membre învecinate pot conveni să îndeplinească în comun obligaţia prevăzută la alineatul (1) de la prezentul articol. În acest caz, autorităţile competente prezintă, în cadrul evaluării riscurilor, calculul formulei N - 1, împreună cu o explicaţie, în capitolele regionale ale planurilor de acţiuni preventive, a modului în care acordurile încheiate îndeplinesc obligaţia menţionată. Se aplică punctul 5 din anexa II.

(4)Operatorii de transport şi de sistem asigură o capacitate fizică permanentă pentru transportul gazelor în ambele direcţii (denumită în continuare "capacitate bidirecţională") la toate interconexiunile dintre statele membre, cu următoarele excepţii:

(5)O propunere referitoare la asigurarea sau la dezvoltarea capacităţii bidirecţionale sau o cerere de acordare sau de prelungire a unei derogări include o analiză cost-beneficiu realizată pe baza metodologiei stabilite în temeiul articolului 11 din Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentul European şi al Consiliului (¹) şi se bazează pe următoarele elemente:

(6)Autorităţile naţionale de reglementare iau în considerare costurile angajate în mod eficient în vederea respectării obligaţiei prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol şi costurile asigurării unei capacităţi bidirecţionale, astfel încât să fie acordate stimulentele adecvate la stabilirea sau aprobarea, în mod transparent şi detaliat, a tarifelor sau a metodologiilor acestora în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009 şi cu articolul 41 alineatul (8) din Directiva 2009/73/CE.

(7)În cazul în care o investiţie pentru asigurarea sau consolidarea capacităţii bidirecţionale nu este cerută de piaţă, dar este considerată necesară pentru siguranţa furnizării de gaze, şi în care investiţia în cauză generează costuri în mai multe state membre sau într-un singur stat membru în beneficiul unui alt stat membru, autorităţile naţionale de reglementare ale tuturor statelor membre implicate adoptă o decizie coordonată cu privire la modalitatea de alocare a costurilor înainte de a se lua orice decizie privind investiţiile. La alocarea costurilor se ţine cont de principiile descrise şi de elementele prevăzute la articolul 12 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 347/2013, în special de proporţia beneficiilor cu care investiţiile în infrastructură contribuie la creşterea siguranţei furnizării de gaze a statelor membre în cauză, precum şi de investiţiile deja efectuate în infrastructura în cauză. Alocarea costurilor nu denaturează în mod nejustificat concurenţa şi funcţionarea eficace a pieţei interne şi are ca scop evitarea oricărui efect de denaturare nejustificat asupra pieţei.

(8)Autoritatea competentă se asigură că orice infrastructură nouă de transport contribuie la siguranţa furnizării de gaze prin dezvoltarea unei reţele bine conectate, inclusiv, dacă este cazul, prin intermediul unui număr suficient de puncte de intrare şi de ieşire transfrontaliere, în funcţie de cererea pieţei şi de riscurile identificate.

Autoritatea competentă examinează, în cadrul evaluării riscurilor, dacă, într-o perspectivă integrată a sistemelor de gaze şi electricitate, există congestii interne şi capacitatea naţională de intrare şi infrastructura, în special reţelele de transport, au capacitatea de a adapta fluxurile de gaze naţionale şi transfrontaliere în cazul unui scenariu care implică perturbarea infrastructurii unice principale de gaze la nivel naţional şi a infrastructurii unice principale de gaze de interes comun pentru grupul de risc identificat în evaluarea riscurilor.

(9)Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol şi cu respectarea condiţiilor prevăzute la prezentul alineat, Luxemburg, Slovenia şi Suedia nu fac obiectul obligaţiei de la alineatul menţionat, dar depun eforturi pentru a o îndeplini, garantând totodată furnizarea de gaze pentru clienţii protejaţi în conformitate cu articolul 6.

c)nu are instalaţii de stocare a gazelor pe teritoriul său.

În cadrul evaluării naţionale a riscurilor efectuate în conformitate cu articolul 7 alineatul (3), Luxemburg, Slovenia şi Suedia descriu situaţia în raport cu condiţiile corespunzătoare stabilite la prezentul alineat, precum şi perspectivele privind respectarea obligaţiei prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol, luând în considerare impactul economic al îndeplinirii standardului în materie de infrastructură, dezvoltarea pieţei gazelor şi proiectele de infrastructură din sectorul gazelor din cadrul grupului de risc. Pe baza informaţiilor furnizate în cadrul evaluării naţionale a riscurilor şi în cazul în care sunt îndeplinite în continuare condiţiile corespunzătoare prevăzute la prezentul alineat, Comisia poate decide continuarea aplicării derogării timp de încă patru ani. În cazul unei decizii pozitive, procedura prevăzută de prezentul paragraf se repetă după patru ani.

Art. 6: Standardul de furnizare de gaze

(1)Autoritatea competentă solicită anumitor întreprinderi din sectorul gazelor naturale pe care le identifică să ia măsurile care vizează asigurarea furnizării de gaze către clienţii protejaţi din statul membru în fiecare dintre următoarele cazuri:

c)o perioadă de 30 de zile în cazul perturbării infrastructurii principale unice de gaze în condiţii de iarnă normale.

Până la 2 februarie 2018, fiecare stat membru informează Comisia cu privire la definiţia clienţilor protejaţi, la volumele de consum anual de gaze ale clienţilor protejaţi şi la procentul pe care respectivele volume de consum îl reprezintă în consumul final total anual de gaze din respectivul stat membru. În cazul în care un stat membru include în propria definiţie a clienţilor protejaţi categoriile menţionate la articolul 2 punctul 5 litera (a) sau (b), el precizează volumele de consum de gaze corespunzătoare clienţilor aparţinând acestor categorii şi procentul pe care îl reprezintă fiecare dintre aceste grupuri de clienţi raportat la consumul final total anual de gaze.

(2)Orice standard de furnizare suplimentară de gaze pe o durată mai mare de 30 de zile menţionată la alineatul (1) literele (b) şi (c) sau orice obligaţie suplimentară impusă din motive de siguranţă a furnizării de gaze se bazează pe evaluarea riscurilor, se reflectă în planul de acţiuni preventive şi:

c)respectă articolul 12 alineatul (5) într-o situaţie de urgenţă la nivel regional sau la nivelul Uniunii.

Art. 6^a: Obiective de constituire de stocuri şi traiectorii de constituire de stocuri

(1)Sub rezerva alineatelor (2)-(5f), statele membre îndeplinesc următoarele obiective de constituire de stocuri pentru capacitatea agregată a tuturor instalaţiilor de înmagazinare subterană a gazelor care sunt situate pe teritoriul lor şi care sunt direct interconectate la o zonă de piaţă de pe teritoriul lor şi pentru instalaţiile de înmagazinare menţionate la anexa Ib în orice moment între 1 octombrie şi 1 decembrie în fiecare an:

(2)În pofida alineatului (1) şi fără a aduce atingere obligaţiilor altor state membre în ceea ce priveşte constituirea de stocuri în instalaţiile în cauză de înmagazinare subterană a gazelor, obiectivul de constituire de stocuri pentru fiecare stat membru în care sunt situate instalaţiile de înmagazinare subterană a gazelor este redus la un volum corespunzând unui nivel de 35 % din consumul mediu anual de gaze din perioada precedentă de cinci ani pentru statul membru respectiv.

(3)În pofida alineatului (1) şi fără a aduce atingere obligaţiilor altor state membre în ceea ce priveşte constituirea de stocuri în instalaţiile în cauză de înmagazinare subterană a gazelor, obiectivul de constituire de stocuri pentru fiecare stat membru în care sunt situate instalaţiile de înmagazinare subterană a gazelor se reduce cu volumul care a fost furnizat ţărilor terţe în perioada de referinţă 2016-2021, în cazul în care volumul mediu furnizat a fost de peste 15 TWh pe an în perioada de extracţie a gazelor din instalaţiile de înmagazinare (octombrie-aprilie).

(5)Un stat membru poate îndeplinit parţial obiectivul de constituire de stocuri prin luarea în calcul a GNL stocat fizic şi disponibil în instalaţiile sale de GNL în cazul în care sunt îndeplinite ambele condiţii următoare:

(5¹)În pofida alineatului (1) şi fără a aduce atingere obligaţiei altor state membre de a constitui stocuri în instalaţiile de înmagazinare subterană a gazelor în cauză, în cazul unor condiţii dificile care limitează capacitatea de a se asigura că instalaţiile de înmagazinare subterană a gazelor sunt constituite în conformitate cu prezentul regulament, fiecare stat membru poate decide să se abată de la obiectivul de constituire de stocuri prevăzut la alineatul (1) litera (b) cu până la 10 puncte procentuale.

(5²)În pofida alineatului (1), pe lângă o posibilă abatere în conformitate cu alineatul (5a) şi fără a aduce atingere obligaţiei altor state membre de a constitui stocuri în instalaţiile de înmagazinare subterană a gazelor în cauză, fiecare stat membru poate decide să se abată de la obiectivul de constituire de stocuri prevăzut la alineatul (1) litera (b) cu până la cinci puncte procentuale, dacă:

b)caracteristicile tehnice specifice ale unei instalaţii individuale de înmagazinare subterană cu o capacitate tehnică de peste 40 TWh situată pe teritoriul său necesită un debit de injectare lent care determină o perioadă de injectare excepţional de lungă, de peste 115 zile.

Un stat membru poate utiliza doar mecanismele de flexibilitate prevăzute la primul paragraf atât timp cât acest lucru nu are un impact negativ asupra capacităţii statelor membre conectate direct de a furniza gaze clienţilor lor protejaţi sau nu are un impact negativ asupra funcţionării pieţei interne a gazelor. Comisia, în cooperare cu statele membre care utilizează mecanismele de flexibilitate menţionate la prezentul paragraf, evaluează consecinţele potenţiale ale punerii în aplicare a acestor flexibilităţi şi informează imediat GCG.

(5³)În cazul unor condiţii de piaţă nefavorabile persistente şi cu condiţia ca siguranţa aprovizionării Uniunii şi a statelor membre să nu fie subminată, Comisia este împuternicită să crească, pentru un sezon de constituire de stocuri, nivelul de abatere permis în temeiul alineatului (5a) de la prezentul articol, prin intermediul unui act delegat în conformitate cu articolul 19. O astfel de creştere nu trebuie să depăşească încă cinci puncte procentuale. În cadrul evaluării unei posibile creşteri, Comisia ia în considerare în special nivelul de stocuri constituite, furnizarea de gaze la nivel global, perspectivele sezoniere ale ENTSOG privind furnizarea şi indiciile de manipulare a pieţei. Atunci când majorează, în conformitate cu prezentul alineat, nivelul de abatere permis în temeiul alineatului (5a) de la prezentul articol, Comisia adaptează volumele prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol şi la articolul 6c alineatul (1) şi alineatul (5) în aceeaşi măsură, pentru a asigura coerenţa deplină a obiectivelor de constituire de stocuri aplicabile statelor membre.

(7)Pentru 2023 şi pentru anii următori, fiecare stat membru cu instalaţii de înmagazinare subterană a gazelor prezintă Comisiei, până la data de 15 septembrie a anului precedent, o traiectorie de constituire de stocuri cu obiective intermediare pentru lunile februarie, mai, iulie şi septembrie, inclusiv informaţii tehnice, pentru instalaţiile de înmagazinare subterană a gazelor de pe teritoriul său şi direct interconectate la zona sa de piaţă, în formă agregată. Traiectoria de constituire de stocuri şi obiectivele intermediare se bazează pe rata medie de constituire de stocuri din perioada precedentă de cinci ani.

(8)Fiecare stat membru ia toate măsurile necesare în conformitate cu articolul 6b pentru a atinge obiectivul de constituire de stocuri. În cazul în care, într-un anumit an, un stat membru nu îşi îndeplineşte obiectivul de constituire de stocuri, acesta ia măsuri eficiente pentru a asigura siguranţa furnizării, ţinând seama de impactul preţurilor asupra pieţei gazelor. În cazul în care un stat membru nu îndeplineşte obiectivul de constituire de stocuri, statul membru respectiv informează fără întârziere Comisia şi GCG, indicând motivele pentru neîndeplinirea obiectivului de constituire de stocuri şi măsurile luate.

(10)Autoritatea competentă a fiecărui stat membru poate lua toate măsurile necesare în conformitate cu articolul 6b pentru a respecta traiectoria de constituire de stocuri, inclusiv introducerea unor obiective intermediare obligatorii la nivel naţional. Aceasta monitorizează în permanenţă alinierea la traiectoria de constituire de stocuri şi informează periodic GCG cu privire la alinierea la traiectoria de constituire de stocuri. Comisia informează periodic GCG cu privire la măsura în care fiecare stat membru respectă traiectoria orientativă.

(11)În cazul unei abateri substanţiale şi susţinute a unui stat membru de la traiectoria de constituire de stocuri, care compromite îndeplinirea obiectivului de constituire de stocuri sau în cazul unei abateri de la obiectivul de constituire de stocuri, care nu este permisă în temeiul alineatelor (5a)-(5e), Comisia, după caz, după consultarea GCG şi a statelor membre în cauză, emite o recomandare către statul membru respectiv sau către celelalte state membre în cauză în ceea ce priveşte măsurile care trebuie să fie luate pentru a corecta respectiva abatere sau pentru a reduce la minimum impactul asupra siguranţei furnizării, luând totodată în considerare, printre altele, eventualele condiţii de piaţă dificile sau nefavorabile şi particularităţile statelor membre, cum ar fi caracteristicile tehnice şi dimensiunile instalaţiilor de înmagazinare subterană a gazelor în raport cu consumul intern de gaze, importanţa din ce în ce mai redusă a instalaţiilor de înmagazinare subterană a gazelor cu putere calorică mică pentru siguranţa furnizării de gaze şi capacitatea de stocare a GNL existente.

Art. 6^b: Punerea în aplicare a obiectivului de constituire de stocuri

(1)Statele membre iau toate măsurile necesare, inclusiv asigurarea de stimulente financiare sau compensaţii pentru participanţii la piaţă, pentru a îndeplini obiectivele de constituire de stocuri stabilite în conformitate cu articolul 6a. Atunci când se asigură că obiectivele de constituire de stocuri sunt îndeplinite, statele membre acordă prioritate, atunci când este posibil, măsurilor bazate pe piaţă.

(2)Măsurile adoptate de statele membre în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol se limitează la ceea ce este necesar pentru îndeplinirea traiectoriilor de constituire de stocuri, după caz, şi a obiectivelor de constituire de stocuri. Toate măsurile luate în temeiul articolului 6a alineatele (8) şi (10) sunt clar definite, transparente, proporţionale, nediscriminatorii şi verificabile. Măsurile nu denaturează în mod nejustificat concurenţa sau buna funcţionare a pieţei interne a gazelor şi nu pun în pericol siguranţa furnizării de gaze pentru alte state membre sau Uniune. Statele membre informează fără întârziere Comisia şi GCG cu privire la măsurile respective.

(3)Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a asigura utilizarea în mod eficient a infrastructurii existente la nivel naţional şi regional, în beneficiul siguranţei furnizării de gaze. Măsurile respective nu blochează sau restricţionează în niciun caz utilizarea transfrontalieră a instalaţiilor de înmagazinare sau a instalaţiilor de GNL şi nu limitează capacităţile transfrontaliere de transport alocate în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (UE) 2017/459 al Comisiei (^*1).

(4)Atunci când iau măsuri în temeiul prezentului articol, statele membre aplică principiul «eficienţa energetică înainte de toate», îndeplinind totodată obiectivele măsurilor lor respective, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*2).

(^*2)Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 şi (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE şi 2013/30/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE şi (UE) 2015/652 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 328, 21.12.2018, p. 1).

Art. 6^c: Facilităţi de înmagazinare şi mecanismul de împărţire a sarcinii

(1)Un stat membru care nu dispune de instalaţii de înmagazinare subterană a gazelor se asigură că participanţii la piaţă din statul membru respectiv au încheiat acorduri cu operatori de înmagazinare subterană sau cu alţi participanţi la piaţă din statele membre în care există instalaţii de înmagazinare subterană a gazelor. Respectivele acorduri prevăd utilizarea, până la 1 decembrie, a unor volume de stocuri care corespund unui nivel de cel puţin 15 % din consumul mediu anual de gaze din perioada precedentă de cinci ani al statului membru care nu dispune de instalaţii de înmagazinare subterană a gazelor. Cu toate acestea, în cazul în care capacitatea transfrontalieră de transport sau alte limitări tehnice nu permit statului membru care nu dispune de instalaţii de înmagazinare subterană a gazelor utilizarea integrală a 15 % din volumele de stocuri respective, acel stat membru stochează numai volumele posibile din punct de vedere tehnic.

(2)Prin derogare de la alineatul (1), un stat membru care nu dispune de instalaţii de înmagazinare subterană poate să dezvolte un mecanism de împărţire a sarcinii cu unul sau mai multe state membre care dispun de instalaţii de înmagazinare subterană a gazelor (denumit în continuare «mecanismul de împărţire a sarcinii»).

(3)Ca măsură tranzitorie, statele membre fără instalaţii de înmagazinare subterană a gazelor, care dispun însă de instalaţii de înmagazinare subterană a gazelor incluse pe cea mai recentă listă de proiecte de interes comun menţionată în Regulamentul (UE) 2022/869 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*3), pot respecta parţial alineatul (1) luându-se în considerare stocurile de GNL din unităţile de stocare plutitoare existente, până la punerea în funcţiune a instalaţiilor lor de înmagazinare subterană a gazelor.

(4)Statele membre care nu dispun de instalaţii de înmagazinare subterană a gazelor pot oferi stimulente sau compensaţii financiare participanţilor la piaţă sau operatorilor de transport şi de sistem, după caz, pentru deficitul de venituri sau pentru costurile suportate de aceştia ca urmare a respectării obligaţiilor de înmagazinare în conformitate cu prezentul articol, în cazul în care deficitul respectiv sau costurile respective nu pot fi acoperite prin venituri, pentru a asigura respectarea obligaţiei lor de înmagazinare a gazelor în alte state membre în temeiul alineatului (1) sau punerea în aplicare a mecanismului de împărţire a sarcinii. În cazul în care stimulentul sau compensaţia financiară este finanţată printr-o taxă, taxa respectivă nu se aplică punctelor de interconectare transfrontaliere.

(5)În pofida alineatului (1), în cazul în care un stat membru deţine instalaţii de înmagazinare subterană a gazelor situate pe teritoriul său a căror capacitate agregată este mai mare decât consumul anual de gaze al statului membru respectiv, statele membre fără instalaţii de înmagazinare subterană a gazelor care au acces la instalaţiile respective fie:

b)demonstrează că a fost rezervată o capacitate de înmagazinare echivalentă cu volumul acoperit de obligaţia de la litera (a).

Art. 6^d: Monitorizare şi executare

(2)Autoritatea competentă şi, dacă este cazul, entitatea desemnată de fiecare stat membru monitorizează nivelurile de stocuri constituite în instalaţiile de înmagazinare subterană a gazelor de pe teritoriul lor la sfârşitul fiecărei luni şi raportează Comisiei rezultatele, fără întârzieri nejustificate. Autoritatea competentă include informaţii privind ponderea gazelor care provin din Rusia şi care sunt stocate în statul membru respectiv ca parte a capacităţii de funcţionare a instalaţiilor de înmagazinare, dacă aceste informaţii sunt disponibile.

(4)GCG acordă asistenţă Comisiei în ceea ce priveşte monitorizarea traiectoriilor de constituire de stocuri şi a obiectivului de constituire de stocuri şi elaborează orientări pentru Comisie cu privire la măsurile adecvate de asigurare a unei mai bune alinieri în cazul în care statele membre se abat de la traiectoriile de constituire de stocuri, ceea ce compromite atingerea obiectivului de constituire de stocuri sau de asigurare a respectării obiectivului de constituire de stocuri. După caz, Comisia poate adopta măsuri pentru a utiliza mai eficient oportunităţile oferite de mecanismele de agregare a cererii şi de achiziţionare în comun instituite în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2576 al Consiliului (^*1).

(5)Statele membre iau măsurile necesare pentru a respecta obiectivul de constituire de stocuri şi pentru a asigura respectarea obligaţiilor de înmagazinare impuse participanţilor la piaţă pentru a îndeplini obiectivul de constituire de stocuri, inclusiv prin impunerea unor sancţiuni şi amenzi suficient de disuasive asupra participanţilor la piaţă respectivi. Acest lucru nu aduce atingere rolului Comisiei de a monitoriza şi de a asigura punerea în aplicare corespunzătoare a prezentului regulament, inclusiv în ceea ce priveşte furnizarea de asistenţă sau orientări statelor membre în eforturile lor de punere în aplicare a prezentului alineat.

Art. 7: Evaluarea riscurilor

(1)Până la 1 noiembrie 2026, ENTSOG efectuează o simulare la nivelul Uniunii a scenariilor de perturbare a furnizării de gaze şi a infrastructurii, incluzând scenarii de perturbare prelungită a unei singure surse de aprovizionare. Simularea include identificarea şi evaluarea coridoarelor de furnizare a gazelor în caz de urgenţă şi identifică, de asemenea, statele membre care pot aborda riscurile identificate, inclusiv în ceea ce priveşte înmagazinarea gazelor şi GNL şi include, în plus, scenarii care examinează impactul unei scăderi a cererii de gaze prin economii de energie şi măsuri de eficienţă energetică. Scenariile de perturbare a aprovizionării cu gaze şi a infrastructurii aferente, precum şi metodologia pentru simulare sunt definite de ENTSOG în cooperare cu Grupul de coordonare pentru gaz. ENTSOG asigură un nivel corespunzător de transparenţă şi acces la ipotezele de modelare utilizate în scenariile sale. Simularea la nivelul Uniunii a scenariilor de perturbare a furnizării de gaze şi a infrastructurii se repetă la fiecare patru ani, până când situaţia impune actualizări mai frecvente.

(2)Autorităţile competente din fiecare grup de risc enumerat în anexa I, efectuează o evaluare comună, la nivelul grupului de risc (denumită în continuare "evaluarea comună a riscurilor"), a tuturor factorilor de risc relevanţi, cum ar fi dezastrele naturale, riscurile tehnologice, comerciale, sociale, politice şi de altă natură, care ar putea duce la materializarea riscurilor transnaţionale majore asupra siguranţei furnizării de gaze pentru care a fost creat grupul de risc. Autorităţile competente ţin cont de rezultatele simulărilor menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol în vederea pregătirii evaluărilor riscurilor, a planurilor de acţiuni preventive şi a planurilor de urgenţă.

Autorităţile competente din fiecare grup de risc convin asupra unui mecanism de cooperare pentru a efectua evaluarea comună a riscurilor şi informează GCG cu privire acesta, cu unsprezece luni înainte de termenul pentru notificarea evaluării comune a riscurilor şi pentru actualizările acesteia. La solicitarea unei autorităţi competente, Comisia poate avea un rol de facilitare în pregătirea evaluării comune a riscurilor, în special în ceea ce priveşte stabilirea mecanismului de cooperare. În cazul în care autorităţile competente din cadrul unui grup de risc nu cad de acord asupra unui mecanism de cooperare, Comisia propune un mecanism de cooperare pentru grupul de risc respectiv, în urma consultării autorităţilor competente în cauză. Autorităţile competente în cauză convin asupra unui mecanism de cooperare pentru grupul de risc respectiv ţinând seama pe deplin de propunerea Comisiei.

(4)Evaluările riscurilor menţionate la alineatele (2) şi (3) de la prezentul articol se efectuează, după caz:

a)utilizând standardele menţionate la articolele 5 şi 6. Evaluarea riscurilor descrie calculul formulei N - 1 la nivel naţional şi include, după caz, un calcul al formulei N - 1 la nivel regional. Evaluarea riscurilor include, de asemenea, ipotezele utilizate, inclusiv, dacă este cazul, cele utilizate pentru calculul formulei N - 1 la nivel regional, precum şi datele necesare pentru acest calcul. Calculul formulei N - 1 la nivel naţional este însoţit de o simulare a perturbării infrastructurii principale unice de gaze utilizând modelarea hidraulică pentru teritoriul naţional, precum şi de un calcul al formulei N - 1 luând în considerare un nivel de gaze în instalaţiile de stocare de 30 % şi de 100 % din volumul util maxim;

b)luând în considerare toate circumstanţele naţionale şi transnaţionale relevante, îndeosebi mărimea pieţei, configuraţia reţelei, fluxurile reale, inclusiv fluxurile de ieşire ale statelor membre în cauză, posibilitatea fluxurilor fizice în ambele direcţii, inclusiv potenţiala necesitate de consolidare ulterioară a sistemului de transport, prezenţa capacităţilor de producţie şi de stocare şi rolul gazelor în cadrul mixului energetic, îndeosebi în ceea ce priveşte termoficarea, producerea de energie electrică şi funcţionarea consumatorilor industriali, precum şi considerente legate de securitate şi de calitatea gazelor;

c)elaborând mai multe scenarii de cerere de gaze excepţional de mare şi de perturbare a furnizării de gaze, luând în considerare antecedentele, probabilitatea, anotimpul, frecvenţa şi durata acestor evenimente şi evaluându-le consecinţele probabile, cum ar fi:

(5)Evaluările comună şi naţională a riscurilor sunt pregătite în conformitate cu modelul relevant din anexa IV sau V. Dacă este necesar, statele membre pot include informaţii suplimentare. Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 19 pentru a modifica modelele din anexele IV şi V, după consultarea GCG, cu scopul de a reflecta experienţa dobândită în aplicarea prezentului regulament şi de a reduce în acelaşi timp sarcina administrativă pentru statele membre.

(7)Până la 1 octombrie 2018, statele membre notifică Comisiei prima evaluare comună a riscurilor, odată ce a fost acceptată de toate statele membre din grupul de risc, împreună cu evaluările naţionale de risc. Evaluările riscurilor se actualizează la fiecare patru ani după aceea, exceptând cazul în care situaţia impune o frecvenţă mai mare de actualizare. Evaluările riscurilor ţin cont de progresele înregistrate în derularea investiţiilor necesare pentru a îndeplini standardul în materie de infrastructură definit la articolul 5 şi de dificultăţile specifice fiecărei ţări, întâmpinate cu ocazia implementării de soluţii alternative noi. Ele se bazează, de asemenea, pe experienţa dobândită prin simularea planurilor de urgenţă, menţionată la articolul 10 alineatul (3).

Art. 8: Elaborarea planurilor de acţiuni preventive şi a planurilor de urgenţă

(2)Autoritatea competentă a fiecărui stat membru, în urma consultării întreprinderilor din sectorul gazelor naturale, a organizaţiilor relevante reprezentând interesele clienţilor casnici şi industriali de gaze, inclusiv a producătorilor de energie electrică, a operatorilor de transport şi de sistem de energie electrică şi, în cazul în care aceasta este diferită de autoritatea competentă, a autorităţii naţionale de reglementare stabileşte:

(3)Planul de acţiuni preventive şi planul de urgenţă conţin un capitol regional sau mai multe capitole regionale în cazul în care un stat membru aparţine mai multor grupuri de risc, astfel cum sunt definite în anexa I.

(4)Autorităţile competente informează în mod periodic GCG cu privire la progresele realizate în ceea ce priveşte pregătirea şi adoptarea planurilor de acţiuni preventive şi a planurilor de urgenţă, în special a capitolelor regionale. În special, autorităţile competente convin asupra unui mecanism de cooperare pentru pregătirea planului de acţiuni preventive şi a planului de urgenţă, inclusiv pentru schimbul de proiecte de planuri. Acestea informează GCG cu privire la respectivul mecanism de cooperare convenit cu 16 luni înainte de termenul pentru ajungerea la un acord privind planurile respective şi actualizările planurilor respective.

Comisia poate avea un rol de facilitare în pregătirea planului de acţiuni preventive şi a planului de urgenţă, în special în ceea ce priveşte stabilirea mecanismului de cooperare. Dacă autorităţile competente dintr-un grup de risc nu cad de acord cu privire la un mecanism de cooperare, Comisia propune un mecanism de cooperare pentru grupul de risc respectiv. Autorităţile competente în cauză convin asupra mecanismului de cooperare pentru grupul de risc respectiv ţinând seama de propunerea Comisiei. Autorităţile competente asigură monitorizarea periodică a punerii în aplicare a planului de acţiuni preventive şi a planului de urgenţă.

(6)Autorităţile competente ale statelor membre învecinate se consultă reciproc, în timp util, cu scopul de a asigura coerenţa dintre planurile lor de acţiuni preventive şi planurile lor de urgenţă.

(8)Comisia emite un aviz către autoritatea competentă cu recomandarea de a revizui un plan de acţiuni preventive sau un plan de urgenţă, dacă se aplică una dintre următoarele caracteristici:

(9)În termen de trei luni de la notificarea avizului Comisiei menţionat la alineatul (8), autoritatea competentă în cauză notifică planul de acţiuni preventive sau planul de urgenţă modificat Comisiei sau îi prezintă acesteia motivele pentru care nu este de acord cu recomandările.

În caz de dezacord referitor la elemente menţionate la alineatul (8), Comisia poate, în termen de patru luni de la răspunsul autorităţii competente, să îşi retragă solicitarea sau să convoace autoritatea competentă şi, în cazul în care Comisia consideră necesar, GCG pentru a examina chestiunea. Comisia expune în detaliu motivele pentru care solicită orice modificare a planului de acţiuni preventive sau a planului de urgenţă. Autoritatea competentă în cauză ţine seama pe deplin de motivarea detaliată a Comisiei.

Art. 8^a: Măsuri privind securitatea cibernetică

(3)Pentru a elabora actele delegate menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, Comisia colaborează îndeaproape cu Agenţia, cu Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA), cu ENTSOG şi cu un număr limitat de părţi interesate principale vizate, precum şi cu entităţi care deţin deja competenţe în domeniul securităţii cibernetice, în limitele mandatelor lor, precum centrele de operaţiuni de securitate şi echipele de intervenţie în caz de incidente de securitate informatică (echipe CSIRT), astfel cum sunt menţionate la articolul 10 din Directiva (UE) 2022/2555 a Parlamentului European şi a Consiliului (^*2).

Art. 9: Conţinutul planurilor de acţiuni preventive

(1)Planurile de acţiuni preventive conţin:

c)măsurile, volumele şi capacităţile necesare pentru respectarea standardelor în materie de infrastructură şi de furnizare de gaze, astfel cum sunt prevăzute la articolele 5 şi 6, inclusiv, după caz, contribuţia potenţială a măsurilor axate pe cerere pentru a compensa în mod suficient şi în timp util o perturbare a furnizării de gaze în conformitate cu articolul 5 alineatul (2), identificarea infrastructurii principale unice de gaze de interes comun în cazul aplicării articolului 5 alineatul (3), volumele de gaze necesare pentru fiecare categorie de clienţi protejaţi şi pentru fiecare scenariu la care se face referire la articolul 6 alineatul (1), precum şi orice standard de furnizare suplimentară de gaze, inclusiv orice justificare care demonstrează respectarea condiţiilor stabilite la articolul 6 alineatul (2) şi o descriere a unui mecanism de reducere temporară a oricărui standard de furnizare suplimentară de gaze sau a oricărei obligaţii suplimentare în conformitate cu articolul 11 alineatul (3);

e)celelalte măsuri preventive concepute pentru a face faţă riscurilor identificate în evaluarea riscurilor, ca de exemplu cele referitoare la necesitatea de a dezvolta interconexiunile între statele membre învecinate, de a ameliora suplimentar eficienţa energetică, de a împiedica blocarea capacităţii neutilizate, de a reduce cererea de gaze, precum şi la posibilitatea de a diversifica rutele şi sursele de furnizare de gaze şi la utilizarea regională a capacităţilor GNL şi de stocare existente, dacă este cazul, în vederea asigurării furnizării de gaze către toţi clienţii cât mai mult timp posibil;

(7)O evaluare a impactului în temeiul alineatului (6) vizează cel puţin următoarele aspecte:

(8)În cazul în care Comisia consideră, pe baza evaluării impactului, că măsura poate pune în pericol siguranţa furnizării de gaze a altor state membre sau a Uniunii, aceasta ia o decizie în termen de patru luni de la notificarea evaluării impactului prin care solicită, în măsura în care este necesar, modificarea sau retragerea măsurii.

(9)În cazul în care Comisia consideră, pe baza evaluării impactului, că măsura nu îndeplineşte celelalte criterii prevăzute la articolul 6 alineatul (2) primul paragraf, aceasta poate emite un aviz în termen de patru luni de la notificarea evaluării impactului. Se aplică procedura stabilită la articolul 8 alineatele (8) şi (9).

Art. 10: Conţinutul planurilor de urgenţă

(1)Planul de urgenţă:

b)defineşte rolul şi responsabilităţile întreprinderilor din sectorul gazelor naturale, ale operatorilor de transport şi de sistem pentru electricitate, dacă este cazul, şi ale clienţilor industriali de gaze, inclusiv ale producătorilor de energie electrică relevanţi, ţinând seama de diferenţele în ceea ce priveşte măsura în care aceştia sunt afectaţi în cazul unor perturbări ale furnizării de gaze, precum şi interacţiunea acestora cu autorităţile competente şi, acolo unde este cazul, cu autorităţile naţionale de reglementare pentru fiecare dintre nivelurile de criză menţionate la articolul 11 alineatul (1);

i)determină contribuţia măsurilor nebazate pe piaţă, planificate sau care urmează a fi puse în aplicare în cazul nivelului de urgenţă, şi evaluează necesitatea utilizării acestor măsuri nebazate pe piaţă pentru a face faţă unei crize. Se evaluează efectele măsurilor nebazate pe piaţă şi se definesc procedurile necesare pentru punerea lor în aplicare. Măsurile nebazate pe piaţă trebuie utilizate numai în cazul în care mecanismele pieţei nu mai pot asigura singure furnizarea, în special către clienţii protejaţi, sau în vederea aplicării articolului 13;

o)întocmeşte o listă cu acţiuni predefinite pentru punerea la dispoziţie a gazelor în cazul unei situaţii de urgenţă, inclusiv contractele comerciale dintre părţile implicate în aceste acţiuni şi mecanismele de compensare pentru întreprinderile din sectorul gazelor naturale, dacă este cazul, luând în considerare în mod corespunzător confidenţialitatea datelor sensibile. Astfel de acţiuni pot presupune, de exemplu, acorduri transfrontaliere între statele membre şi/sau întreprinderile din sectorul gazelor naturale.

Art. 11: Declararea unei crize

(1)Există următoarele trei niveluri de criză:

c)nivelul de urgenţă (denumit în continuare "urgenţă"): în cazul unei cereri excepţional de mari sau al unei perturbări semnificative a furnizării de gaze sau al unui alt tip de deteriorare semnificativă a situaţiei în materie de furnizare de gaze şi toate măsurile de piaţă relevante au fost implementate, dar oferta de gaze este insuficientă pentru a satisface cererea rămasă neacoperită, astfel încât este nevoie să se introducă în plus măsuri nebazate pe piaţă în special în scopul garantării furnizării de gaze către clienţii protejaţi, în conformitate cu articolul 6.

(2)În cazul în care autoritatea competentă declară vreunul dintre nivelurile de criză menţionate la alineatul (1), aceasta informează imediat Comisia, precum şi autorităţile competente ale statelor membre cu care este statul membru al respectivei autorităţi este direct conectat şi pune la dispoziţia acestora toate informaţiile necesare, în special informaţiile cu privire la acţiunile pe care aceasta intenţionează să le întreprindă. În cazul unei situaţii de urgenţă care ar putea genera o cerere de asistenţă din partea Uniunii şi a statelor sale membre, autoritatea competentă a statului membru în cauză informează fără întârziere Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al Comisiei (ERCC).

(3)În cazul în care un stat membru a declarat o situaţie de urgenţă şi a indicat faptul că sunt necesare acţiuni transfrontaliere, standardele de furnizare suplimentară de gaze sau obligaţiile suplimentare impuse întreprinderilor din sectorul gazelor naturale în alte state membre din cadrul aceluiaşi grup de risc în temeiul articolului 6 alineatul (2) sunt reduse temporar la nivelul stabilit la articolul 6 alineatul (1).

(4)În cazul în care autoritatea competentă declară o situaţie de urgenţă, aceasta aplică acţiunile predefinite indicate în planul său de urgenţă şi informează imediat Comisia şi autorităţile competente din grupul de risc, precum şi autorităţile competente ale statelor membre cu care statul membru al respectivei autorităţi este direct conectat, în special cu privire la acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă. În situaţii excepţionale justificate în mod corespunzător, autoritatea competentă poate întreprinde acţiuni care se abat de la planul de urgenţă. Autoritatea competentă informează imediat Comisia şi autorităţile competente din grupul de risc din care face parte, astfel cum se prevede în anexa I, precum şi autorităţile competente ale statelor membre cu care statul membru al respectivei autorităţi este direct conectat în legătură cu orice astfel de acţiune şi prezintă justificări pentru abaterea de la planul de urgenţă.

(5)În cazul în care într-un stat membru învecinat este declarat un nivel de urgenţă, operatorul de transport şi de sistem se asigură că se acordă prioritate capacităţii la punctele de interconexiune cu statul membru respectiv, indiferent dacă aceasta este fermă sau întreruptibilă şi indiferent dacă aceasta a fost rezervată înainte sau în timpul urgenţei, în detrimentul capacităţii concurente la punctele de ieşire către instalaţiile de stocare. Utilizatorul de sistem al capacităţii căreia i se acordă prioritate plăteşte, în cel mai scurt timp posibil, o compensare echitabilă utilizatorului de sistem al capacităţii ferme pentru pierderile financiare ocazionate de această ordine a priorităţilor, inclusiv o rambursare proporţională pentru costurile legate de întreruperea capacităţii ferme. Procesul de determinare şi de plată a compensării nu aduce atingere punerii în aplicare a regulii de acordare a priorităţii.

(6)Statele membre şi, în special, autorităţile competente garantează că:

(7)În timpul unei situaţii de urgenţă şi din motive întemeiate, la cererea operatorului relevant de transport şi de sistem de energie electrică sau de gaze, un stat membru poate decide să acorde prioritate furnizării de gaze către anumite centrale electrice alimentate cu gaze şi cu rol critic în reţea, în detrimentul furnizării de gaze către anumite categorii de clienţi protejaţi, dacă nefurnizarea de gaze către respectivele centrale electrice alimentate cu gaze şi cu rol critic în reţea fie:

b)ar împiedica producţia şi/sau transportul de gaze.

Centralele electrice alimentate cu gaze şi cu rol critic în reţea menţionate la primul paragraf trebuie să fie clar identificate împreună cu posibilele volume de gaze care ar face obiectul unei astfel de măsuri şi ar trebui să fie incluse în capitolele regionale ale planurilor de acţiuni preventive şi ale planurilor de urgenţă. Identificarea lor trebuie să aibă loc în strânsă cooperare cu operatorii de transport şi de sistem de energie electrică şi de gaze din statul membru în cauză.

(7¹)Prin derogare de la articolul 6 alineatele (1), (2) şi (3), de la articolul 6b alineatul (1) al treilea paragraf litera (a), de la articolul 6c alineatul (2) al doilea paragraf litera (b) şi de la articolul 10 alineatul (1) litera (l), statele membre pot decide, în mod excepţional, să ia măsuri temporare pentru a reduce consumul neesenţial de gaze al clienţilor protejaţi, în special atunci când se declară unul dintre nivelurile de criză prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol sau o situaţie de urgenţă la nivel regional sau la nivelul Uniunii în temeiul articolului 12. Astfel de măsuri temporare se limitează la consumul neesenţial de gaze şi iau în considerare următoarele elemente:

d)posibilităţile de a reduce consumul şi de a substitui produse în Uniune.

(8)Comisia verifică, cât mai curând posibil, dar în orice caz în termen de cinci zile de la primirea informaţiei menţionate la alineatul (2) din partea autorităţii competente, dacă declararea situaţiei de urgenţă este justificată în conformitate cu alineatul (1) litera (c) şi dacă măsurile adoptate urmează cât se poate de strict acţiunile enumerate în planul de urgenţă, dacă aceste măsuri nu impun o povară excesivă pentru întreprinderile din sectorul gazelor naturale şi dacă sunt în conformitate cu alineatul (6). Comisia poate, la cererea unei alte autorităţi competente, a întreprinderilor din sectorul gazelor naturale sau din proprie iniţiativă, să solicite autorităţii competente modificarea măsurilor, în cazul în care acestea contravin condiţiilor prevăzute la prima teză de la prezentul alineat. De asemenea, Comisia poate solicita autorităţii competente să declare încheierea situaţiei de urgenţă, în cazul în care aceasta ajunge la concluzia că declararea unei situaţii de urgenţă nu se (mai) justifică în conformitate cu alineatul (1) litera (c).

În termen de trei zile de la notificarea solicitării Comisiei, autoritatea competentă modifică măsurile şi informează Comisia în acest sens sau prezintă acesteia motivele pentru care nu este de acord cu solicitarea. În ultimul caz, Comisia poate, în termen de trei zile de când a fost informată, să îşi modifice sau să îşi retragă solicitarea, în vederea examinării chestiunii, ori să convoace autoritatea competentă sau, dacă este cazul, autorităţile competente vizate şi, în cazul în care Comisia consideră că este necesar, GCG. Comisia expune în detaliu motivele pentru care solicită orice modificare a măsurii. Autoritatea competentă ţine seama pe deplin de poziţia Comisiei. În cazul în care decizia finală a autorităţii competente diferă de avizul Comisiei, autoritatea competentă prezintă motivele pe care se întemeiază decizia respectivă.

Art. 12: Reacţiile la situaţiile de urgenţă la nivel regional şi la nivelul Uniunii

(1)Comisia poate declara o situaţie de urgenţă la nivel regional sau la nivelul Uniunii la cererea unei autorităţi competente care a declarat o situaţie de urgenţă şi după verificarea prevăzută la articolul 11 alineatul (8).

În toate cazurile, atunci când declară o situaţie de urgenţă la nivel regional sau la nivelul Uniunii, Comisia, cu ajutorul mijloacelor de comunicare celor mai adecvate situaţiei, strânge opinii şi ţine cont în mod corespunzător de toate informaţiile relevante furnizate de celelalte autorităţi competente. În cazul în care Comisia decide, în urma unei evaluări că au fost depăşite cauzele declarării situaţiei de urgenţă la nivel regional sau la nivelul Uniunii, aceasta declară încetarea situaţiei de urgenţă la nivel regional sau la nivelul Uniunii şi îşi motivează decizia şi informează Consiliul în legătură cu aceasta.

(3)Într-o situaţie de urgenţă la nivel regional sau la nivelul Uniunii, Comisia coordonează acţiunile autorităţilor competente, ţinând seama pe deplin de rezultatele consultării GCG şi de informaţiile relevante primite de la acest grup. În special, Comisia:

(5)Statele membre şi, în special, autorităţile competente garantează că:

(6)În cazul în care, la cererea unei autorităţi competente sau a unei întreprinderi din sectorul gazelor naturale sau din proprie iniţiativă, Comisia consideră că, într-o situaţie de urgenţă la nivel regional sau la nivelul Uniunii, o măsură luată de un stat membru sau de o autoritate competentă sau comportamentul unei întreprinderi din sectorul gazelor naturale contravine alineatului (5), Comisia solicită statului membru sau autorităţii competente să îşi modifice măsura sau să ia măsuri în sensul asigurării conformităţii cu alineatul (5), motivându-şi solicitarea. Se are în vedere în permanenţă necesitatea funcţionării în condiţii de siguranţă a reţelei de gaze.

În termen de trei zile de la notificarea solicitării Comisiei, statul membru sau autoritatea competentă îşi modifică măsura şi notifică Comisiei acest lucru sau îi prezintă acesteia motivele pentru care nu este de acord cu solicitarea. În acest din urmă caz, Comisia poate, în termen de trei zile de când a fost informată, să îşi modifice sau să îşi retragă solicitarea sau să convoace statul membru sau autoritatea competentă şi, în cazul în care Comisia consideră necesar, GCG pentru a examina chestiunea. Comisia expune în detaliu motivele pentru care solicită orice modificare a măsurii. Statul membru sau autoritatea competentă îşi modifică acţiunea sau ia măsuri pentru a asigura respectarea alineatului (5) în măsura posibilităţilor tehnice şi în condiţii de siguranţă pentru integritatea sistemului de gaze. Statul membru sau autoritatea competentă comunică Comisiei măsurile adoptate.

Art. 13: Solidaritate

(1)În cazul în care un stat membru a solicitat aplicarea măsurilor de solidaritate în temeiul prezentului articol, un stat membru conectat direct la statul membru solicitant sau, în cazul în care statul membru prevede acest lucru, autoritatea sa competentă sau operatorul de transport şi de sistem sau operatorul sistemului de distribuţie trebuie, în măsura în care este posibil fără a crea situaţii periculoase, să ia măsurile necesare pentru a se asigura că furnizarea de gaze către alţi clienţi decât clienţii protejaţi în virtutea principiului solidarităţii este redusă sau este sistată în măsura în care este necesar şi pentru atât timp cât nu este asigurată furnizarea de gaze către clienţii protejaţi în virtutea principiului solidarităţii în statul membru solicitant. Statul membru solicitant se asigură că volumul de gaze relevant este livrat efectiv către clienţii protejaţi în virtutea principiului solidarităţii de pe teritoriul său.

În circumstanţe excepţionale şi în urma unei cereri motivate în mod corespunzător din partea operatorului relevant de transport şi de sistem de energie electrică sau de gaze către autoritatea sa competentă, furnizarea de gaze poate, de asemenea, să fie continuată în cazul anumitor centrale electrice alimentate cu gaze şi cu rol critic în reţea, astfel cum sunt definite în temeiul articolului 11 alineatul (7), din statul membru care acordă ajutor de solidaritate, dacă lipsa furnizării de gaze către astfel de centrale ar avea ca rezultat deteriorarea gravă a funcţionării sistemului de energie electrică sau ar împiedica producţia şi/sau transportul de gaze.

(3)O măsură de solidaritate se ia în ultimă instanţă şi nu se aplică decât dacă statul membru solicitant:

b)nu a fost în măsură să acopere deficitul de aprovizionare cu gaze a clienţilor săi protejaţi în virtutea principiului solidarităţii, deşi a aplicat măsura prevăzută la articolul 11 alineatul (3) sau, dacă statul membru a luat măsuri temporare de reducere a consumului neesenţial de gaze al clienţilor protejaţi în conformitate cu articolul 11 alineatul (7a), nu a fost în măsură să acopere volumele esenţiale de consum de gaze pentru clienţii săi protejaţi în virtutea principiului solidarităţii;

(3¹)Statele membre care sunt obligate să acorde ajutor de solidaritate în temeiul alineatului (1) au dreptul să deducă din oferta de solidaritate cantităţile furnizate clienţilor săi protejaţi în virtutea principiului solidarităţii sau, dacă statul membru a luat măsuri temporare de reducere a consumului neesenţial de gaze al clienţilor protejaţi în conformitate cu articolul 11 alineatul (7a), să deducă volumele esenţiale de consum de gaze pentru clienţii săi protejaţi în virtutea principiului solidarităţii.

(4)Statele membre care primesc o cerere de solidaritate propun oferte pe baza unor măsuri voluntare axate pe cerere în cea mai mare măsură posibilă şi pentru o durată cât mai lungă posibil înainte de a recurge la măsuri care nu sunt bazate pe piaţă.

(5)În cazul în care există mai mult de un stat membru care ar putea acorda ajutor de solidaritate unui stat membru solicitant, statul membru solicitant, după ce consultă toate statele membre cărora li s-a solicitat acordarea de ajutor de solidaritate, selectează oferta cea mai avantajoasă din punctul de vedere al costurilor, al vitezei de livrare, al fiabilităţii şi al diversificării surselor de aprovizionare cu gaze. În cazul în care măsurile bazate pe piaţă se dovedesc a nu fi suficiente pentru ca statul membru care acordă ajutor de solidaritate să soluţioneze deficitul de aprovizionare cu gaze a clienţilor protejaţi în virtutea principiului solidarităţii din statul membru solicitant sau, în cazul în care statul membru solicitant a luat măsuri temporare pentru a reduce consumul de gaze neesenţial al clienţilor protejaţi în conformitate cu articolul 11 alineatul (7a), deficitul în aprovizionarea cu gaze a volumelor esenţiale de consum de gaze pentru clienţii săi protejaţi în virtutea principiului solidarităţii, statele membre cărora li s-a solicitat să acorde ajutor de solidaritate sunt obligate să activeze măsuri care nu sunt bazate pe piaţă."

(6)Autoritatea competentă din statul membru solicitant informează imediat Comisia şi autorităţile competente din statele membre care furnizează ajutorul de solidaritate atunci când furnizarea de gaze către clienţii protejaţi în virtutea principiului solidarităţii de pe teritoriul său a fost asigurată sau în cazul în care obligaţiile prevăzute la alineatele (1) şi (2) sunt, ţinând seama de nevoile sale, şi la cererea sa, reduse sau în cazul în care sunt suspendate la cererea statului membru care beneficiază de ajutorul de solidaritate.

(7)Obligaţiile de la alineatele (1) şi (2) se aplică sub rezerva funcţionării sigure şi fiabile din punct de vedere tehnic a sistemului de gaze al unui stat membru care acordă ajutor de solidaritate şi a limitei capacităţii maxime de interconexiune destinate exportului a infrastructurii statului membru relevant către statul membru solicitant. Aceste circumstanţe, în special cele în care piaţa va asigura livrări până la capacitatea maximă de interconexiune, pot fi reflectate în cadrul unor acorduri tehnice, juridice şi financiare.

(8)Ajutorul de solidaritate în temeiul prezentului regulament este furnizat pe bază de compensare. Statul membru care solicită ajutor de solidaritate plăteşte prompt sau asigură plata la timp a unei compensaţii echitabile statului care acordă ajutor de solidaritate.

c)rambursarea oricărei compensări plătite de statul membru care acordă ajutor de solidaritate unor entităţi implicate în acordarea ajutorului de solidaritate, ca urmare a unor proceduri judiciare, proceduri de arbitraj sau proceduri similare şi ca urmare a soluţionării litigiilor, precum şi rambursarea costurilor aferente unor astfel de proceduri.

Compensaţia echitabilă în conformitate cu primul şi al doilea paragraf include, printre altele, toate costurile rezonabile pe care statul membru care acordă ajutorul de solidaritate le suportă ca urmare a obligaţiei de a plăti compensaţii în temeiul drepturilor fundamentale garantate de dreptul Uniunii şi în temeiul obligaţiilor internaţionale în vigoare în momentul punerii în aplicare a prezentului articol, precum şi costurile rezonabile suplimentare suportate din plata de compensaţii în conformitate cu normele naţionale de compensare.

(8¹)În cazul în care două state membre nu au convenit asupra acordurilor tehnice, juridice şi financiare necesare în temeiul alineatului (10) printr-un acord de solidaritate, livrarea de gaze în temeiul obligaţiei prevăzute la alineatul (1) în caz de urgenţă face obiectul condiţiilor prevăzute la prezentul articol.

d)alte costuri indirecte care nu sunt acoperite de preţul gazelor, cum ar fi rambursarea daunelor financiare sau de altă natură care rezultă din reducerea obligatorie a consumului clienţilor legată de acordarea ajutorului de solidaritate.

Cu excepţia cazului în care statul membru care solicită ajutor de solidaritate şi statul membru care acordă ajutor de solidaritate convin asupra unui alt preţ, preţul gazelor furnizate statului membru care solicită ajutor de solidaritate corespunde preţului de piaţă din ziua următoare din statul membru care acordă ajutor de solidaritate în ziua care precedă solicitării de ajutor de solidaritate sau preţului de piaţă echivalent din ziua următoare la cel mai apropiat loc de tranzacţionare pe bursă accesibil, la cel mai apropiat punct virtual de tranzacţionare sau la o platformă convenită în ziua care precedă solicitării de ajutor de solidaritate. Compensaţia pentru volumele de gaze livrate în contextul unei solicitări de ajutor de solidaritate se plăteşte direct de către statul membru care solicită ajutor de solidaritate statului membru care acordă ajutor de solidaritate sau entităţii pe care ambele state membre o indică în răspunsul lor la solicitarea de ajutor de solidaritate, precum şi în confirmarea de primire şi a volumului care trebuie preluat.

(8²)În cazul în care două state membre nu au convenit asupra acordurilor tehnice, juridice şi financiare necesare în temeiul alineatului (10) printr-un acord de solidaritate, statul membru care solicită aplicarea măsurilor de solidaritate emite o solicitare de ajutor de solidaritate către un alt stat membru, indicând cel puţin următoarele informaţii:

g)calitatea gazelor.

Statele membre care primesc o solicitare de ajutor de solidaritate trimit un răspuns care indică datele de contact menţionate la primul paragraf literele (a), (b) şi (c), precum şi volumul şi calitatea care pot fi furnizate la punctele de interconectare şi la momentul solicitat, astfel cum se menţionează la primul paragraf literele (d)-(g). Dacă care volumul care poate fi furnizat prin măsuri voluntare este insuficient, răspunsul indică volumul care rezultă dintr-o eventuală reducere, din punerea în circulaţie a stocurilor strategice sau din aplicarea altor măsuri.

Răspunsul la solicitările de ajutor de solidaritate se face în termen de 18 de ore. Confirmarea volumului care urmează a fi preluat de statul membru care solicită ajutor de solidaritate se face în termen de şase ore de la momentul primirii ofertei de solidaritate şi cu cel puţin 24 de ore înainte de ora de livrare indicată pentru gaze. Cererea poate fi depusă pentru o perioadă de o zi sau mai multe zile, iar răspunsul corespunde duratei solicitate. În cazul în care există mai multe state membre care furnizează ajutor de solidaritate şi sunt în vigoare acorduri bilaterale de solidaritate cu unul sau mai multe dintre acestea, acordurile respective prevalează între statele membre care au convenit la nivel bilateral. Normele implicite prevăzute în prezentul alineat se aplică numai în raport cu celelalte state membre care acordă ajutor de solidaritate.

(8³)În cazul în care a fost acordat un ajutor de solidaritate în conformitate cu alineatele (1) şi (2), cuantumul final al compensaţiei echitabile care a fost plătită de statul membru solicitant face obiectul unui control ex post efectuat de autorităţile naţionale de reglementare ale statului membru care a acordat ajutorul de solidaritate şi de statul membru solicitant, în termen de trei luni de la încetarea situaţiei de urgenţă.

În cazul în care autorităţile naţionale de reglementare nu au ajuns la un acord cu privire la calcularea sumei finale a compensaţiei echitabile, autorităţile naţionale de reglementare informează fără întârziere autorităţile competente relevante, Comisia şi agenţia. În acest caz sau la cererea comună a autorităţilor naţionale de reglementare, agenţia calculează nivelul adecvat al compensaţiei echitabile pentru costurile indirecte suportate ca urmare a acordării ajutorului de solidaritate şi furnizează un aviz obiectiv în termen de trei luni de la data sesizării agenţiei. Înainte de a furniza un asemenea aviz obiectiv, agenţia se consultă cu autorităţile naţionale de reglementare şi cu autorităţile competente relevante.

Termenul de trei luni prevăzut în al doilea paragraf poate fi prelungit cu două luni, în cazul în care agenţia solicită informaţii suplimentare. Prelungirea în cauză începe în ziua următoare datei primirii informaţiilor complete. Statul membru solicitant este consultat şi îşi dă avizul cu privire la concluzia controlului ex post. În urma consultării cu statul membru solicitant, autoritatea care exercită acest control ex post are dreptul de a solicita rectificarea cuantumului compensaţiei, ţinând seama de avizul statului membru solicitant. Concluziile acestui control ex post se transmit Comisiei Europene, care le va lua în considerare în raportul său privind situaţia de urgenţă în temeiul articolului 14 alineatul (3).

(10)Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura furnizarea gazelor către clienţii protejaţi în virtutea principiului solidarităţii din statul membru solicitant în conformitate cu alineatele (1) şi (2) şi depun toate eforturile pentru a conveni asupra unor acorduri tehnice, juridice şi financiare. Astfel de acorduri tehnice, juridice şi financiare sunt convenite între statele membre care sunt conectate direct sau, în conformitate cu alineatul (2), prin intermediul unei ţări terţe, şi sunt descrise în planurile de urgenţă ale acestora. Astfel de acorduri pot include, printre altele, următoarele elemente:

f)indicarea metodei cu care ar putea fi calculată compensaţia echitabilă.

În cazul în care apar costuri rezonabile noi şi semnificative care urmează să fie incluse în compensaţia echitabilă, ca urmare a procedurilor judiciare în temeiul alineatului (8) al doilea paragraf litera (c) după încheierea controlului ex post, statul membru furnizor informează imediat statul membru solicitant. Autorităţile naţionale de reglementare şi, după caz, agenţia efectuează un nou control ex post în temeiul alineatului (8c). Rezultatul respectivului nou control ex post nu aduce atingere obligaţiei unui stat membru furnizor de a despăgubi clienţii în temeiul dreptului intern şi nici dreptului acestora de a primi o compensaţie echitabilă.

(11)Atât timp cât un stat membru poate acoperi din propria producţie consumul de gaze al clienţilor săi protejaţi în virtutea principiului solidarităţii, se consideră că nu este necesar să încheie acorduri tehnice, juridice şi financiare cu statele membre cu care este conectat direct sau, în conformitate cu alineatul (2), prin intermediul unei ţări terţe, cu scopul de a beneficia de ajutor de solidaritate. Acest lucru nu afectează obligaţia statului membru în cauză de a acorda ajutor de solidaritate altor state membre în conformitate cu prezentul articol.

Art. 13^a: Cooperarea dintre statele membre conectate indirect care utilizează măsuri bazate pe piaţă (denumite în continuare «măsuri voluntare»)

(2)Statul membru care solicită ajutor de solidaritate în temeiul articolului 13 poate trimite simultan o cerere de contribuţie voluntară pe baza unor măsuri bazate pe piaţă unuia sau mai multor state membre conectate indirect pentru a căuta cea mai avantajoasă ofertă sau cea mai avantajoasă combinaţie de oferte, pe baza costului, a vitezei de livrare, a fiabilităţii şi a diversificării aprovizionării cu gaze în temeiul articolului 13 alineatul (4).

Statele membre care primesc cererea în temeiul primului paragraf de la prezentul articol răspund statului membru solicitant şi informează Comisia şi managerii de criză desemnaţi în temeiul articolului 10 alineatul (1) litera (g) în termen de 18 ore, indicând dacă pot face o ofertă pentru volume de gaze pe baza unor măsuri voluntare. Răspunsul include cel puţin informaţiile menţionate la articolul 13 alineatul (8a). Statele membre pot răspunde indicând că nu pot contribui utilizând măsuri bazate pe piaţă.

(3)Atunci când suma volumelor de gaze care rezultă din oferte în temeiul articolului 13 alineatele (1) şi (2) şi din ofertele în temeiul prezentului articol nu atinge volumele necesare, ofertele în temeiul prezentului articol sunt selectate automat.

Atunci când suma volumelor de gaze care rezultă din oferte în temeiul articolului 13 alineatele (1) şi (2) şi din ofertele în temeiul prezentului articol depăşeşte volumele solicitate, ofertele în temeiul prezentului articol sunt luate în considerare în procesul de selectare a ofertelor în temeiul articolului 13 alineatul (4), iar statul membru solicitant, după consultarea tuturor statelor membre implicate, caută cea mai avantajoasă ofertă sau o combinaţie de oferte în temeiul articolului 13 sau al prezentului articol, pe baza costurilor, a vitezei de livrare, a fiabilităţii şi a diversificării. În cazul în care contribuţiile în temeiul prezentului articol sunt selectate de statele membre solicitante, cererea în temeiul articolului 13 alineatele (1) şi (2) se reduce în consecinţă.

(4)În cazul în care un stat membru indirect conectat furnizează statului membru solicitant o contribuţie voluntară pe baza măsurilor bazate pe piaţă în temeiul alineatelor (1) şi (2) de la prezentul articol, compensaţia echitabilă nu depăşeşte costurile rezonabile şi poate include costurile menţionate la articolul 13 alineatul (8a) al doilea paragraf. Valoarea finală a compensaţiei echitabile face obiectul mecanismului de control ex post descris la articolul 13 alineatul (8c).

Art. 14: Schimbul de informaţii

(1)În cazul în care un stat membru a declarat unul dintre nivelurile de criză menţionate la articolul 11 alineatul (1), întreprinderile în cauză din sectorul gazelor naturale pun zilnic la dispoziţia autorităţii competente a statului membru respectiv în special informaţiile următoare:

(2)În cazul unei urgenţe la nivel regional sau la nivelul Uniunii, Comisia poate solicita autorităţii competente menţionate la alineatul (1) să îi furnizeze fără întârziere cel puţin:

(3)După o situaţie de urgenţă, autoritatea competentă menţionată la alineatul (1) furnizează Comisiei, în cel mai scurt timp posibil şi cel târziu în termen de şase săptămâni de la încetarea situaţiei de urgenţă, o evaluare detaliată a situaţiei de urgenţă şi a eficacităţii măsurilor implementate, inclusiv o evaluare a impactului economic al situaţiei de urgenţă, a impactului asupra sectorului energiei electrice şi a asistenţei furnizate Uniunii şi statelor sale membre sau primite de la acestea. Atunci când este relevant, evaluarea respectivă include o descriere detaliată a circumstanţelor care au condus la activarea mecanismului menţionat la articolul 13 şi a condiţiilor în care au fost primite cantităţile de gaze care lipseau, inclusiv preţul şi compensaţia financiară plătită şi, dacă este cazul, motivele pentru care ofertele de solidaritate nu au fost acceptate sau gazele nu au fost furnizate. Această evaluare este pusă la dispoziţia GCG şi se reflectă în actualizarea planurilor de acţiuni preventive şi a planurilor de urgenţă.

(4)În circumstanţe justificate în mod corespunzător, indiferent dacă se declară sau nu o situaţie de urgenţă, autoritatea competentă a statului membru cel mai afectat poate solicita întreprinderilor din sectorul gazelor naturale să furnizeze informaţiile menţionate la alineatul (1) sau informaţiile suplimentare necesare pentru a evalua situaţia globală a furnizării de gaze în statul membru în cauză sau în alte state membre, inclusiv informaţiile contractuale, altele decât informaţiile referitoare la preţuri. Comisia poate solicita din partea autorităţilor competente informaţiile furnizate de întreprinderile din sectorul gazelor naturale în temeiul prezentului alineat, cu condiţia ca aceleaşi informaţii să nu fi fost transmise deja Comisiei.

(6)Pentru a permite autorităţilor competente şi Comisiei să evalueze situaţia siguranţei furnizării la nivel naţional, regional şi la nivelul Uniunii, fiecare întreprindere din sectorul gazelor naturale notifică:

a)autorităţii competente în cauză următoarele detalii ale contractelor de furnizare a gazelor cu o dimensiune transfrontalieră şi o durată mai mare de un an pe care le-a încheiat în vederea furnizării de gaze:

b)autorităţii competente din statul membru cel mai afectat, imediat după încheierea sau modificarea lor, contractele sale de furnizare a gazelor cu o durată mai mare de un an, încheiate sau modificate la 1 noiembrie 2017 sau după această dată, care, în mod individual sau cumulativ cu contractele sale încheiate cu acelaşi furnizor sau cu filialele acestuia, sunt echivalente cu cel puţin 28 % din consumul anual de gaze în statul membru respectiv care este calculat pe baza celor mai recente date disponibile. În plus, până la data de 2 noiembrie 2018, întreprinderile din sectorul gazelor naturale notifică autoritatea competentă cu privire la toate contractele existente care îndeplinesc aceleaşi condiţii. Obligaţia de notificare nu se referă la informaţiile referitoare la preţuri şi nu se aplică modificărilor care vizează numai preţul gazelor. Obligaţia de notificare se aplică, de asemenea, tuturor acordurilor comerciale relevante pentru executarea contractului de furnizare a gazelor, cu excepţia informaţiilor referitoare la preţuri.

Autoritatea competentă notifică Comisiei în formă anonimizată datele enumerate la primul paragraf litera (a). În cazul încheierii unor contracte noi sau al unor modificări ale contractelor existente, toate datele trebuie transmise până la sfârşitul lunii septembrie a anului relevant. În cazul în care autoritatea competentă are îndoieli că un anumit contract obţinut în temeiul primului paragraf litera (b) pune în pericol siguranţa furnizării de gaze a unui stat membru sau a unei regiuni, aceasta notifică contractul Comisiei.

c)Comisiei şi autorităţilor competente în cauză următoarele informaţii referitoare la contractele de furnizare de gaze pentru gazele care sunt originare sau sunt exportate, direct sau indirect, din Federaţia Rusă:

Informaţiile menţionate la litera (c) de la primul paragraf sunt puse la dispoziţie până cel târziu la 4 martie 2026 într-un format dezagregat pentru fiecare contract, inclusiv părţile de text relevante în integralitatea lor, excluzând informaţiile privind preţurile, în special în cazul în care cunoaşterea deplină a formulării dispoziţiilor contractuale este crucială pentru evaluarea siguranţei furnizării de gaze sau în cazul în care anumite dispoziţii contractuale sunt corelate.

(7)În circumstanţe justificate în mod corespunzător de necesitatea garantării transparenţei contractelor esenţiale de furnizare a gazelor relevante pentru siguranţa furnizării de gaze şi în cazul în care autoritatea competentă a statului membru cel mai afectat sau Comisia consideră că un contract de furnizare a gazelor ar putea afecta siguranţa furnizării de gaze a unui stat membru, a unei regiuni sau a Uniunii, autoritatea competentă a statului membru sau Comisia poate solicita întreprinderii din sectorul gazelor naturale să furnizeze detaliile contractului relevante pentru evaluarea impactului acestuia asupra siguranţei furnizării de gaze, excluzând informaţiile referitoare la preţuri. Cererea se motivează şi poate acoperi, de asemenea, detaliile oricărui alt acord comercial relevant pentru executarea contractului de furnizare a gazelor, excluzând informaţiile referitoare la preţuri. Justificarea include proporţionalitatea sarcinii administrative implicate.

(9)Autoritatea competentă ţine cont de informaţiile primite în temeiul prezentului articol în momentul pregătirii evaluării riscurilor, a planului de acţiuni preventive şi a planului de urgenţă sau a actualizărilor lor respective. Comisia poate adopta un aviz prin care să propună autorităţii competente să modifice evaluările riscurilor sau planurile, pe baza informaţiilor primite în temeiul prezentului articol. Autoritatea competentă în cauză revizuieşte evaluarea riscurilor şi planurile vizate de cerere, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 8 alineatul (9).

Art. 15: Secretul profesional

(2)Obligaţia de păstrare a secretului profesional se aplică următoarelor persoane care primesc informaţii confidenţiale în conformitate cu prezentul regulament:

(4)Fără a aduce atingere cazurilor care fac obiectul dreptului penal, Comisia, autorităţile competente şi autorităţile naţionale de reglementare, organismele sau persoanele care primesc informaţii confidenţiale în temeiul prezentului regulament pot utiliza informaţiile confidenţiale numai în executarea sarcinilor lor şi pentru exercitarea funcţiilor lor. Alte autorităţi, organisme sau persoane pot utiliza aceste informaţii în scopul în care le-au fost furnizate sau în cadrul unor proceduri administrative sau judiciare specific legate de exercitarea funcţiilor lor.

Art. 16: Cooperarea cu părţile contractante la Comunitatea Energiei

Art. 17: Monitorizarea de către Comisie

Art. 17^a: Raportul Comisiei

(1)Până la 28 februarie 2023, şi ulterior anual, Comisia prezintă rapoarte Parlamentului European şi Consiliului, care conţin:

Art. 19: Exercitarea competenţelor delegate

(2)Competenţa de a adopta acte delegate menţionată la articolul 3 alineatul (8), articolul 7 alineatul (5) şi articolul 8 alineatul (5) este conferită Comisiei pentru o perioadă de cinci ani de la 1 noiembrie 2017. Competenţa de a adopta acte delegate menţionată la articolul 8a alineatul (2) îi este conferită Comisiei pe o perioadă de cinci ani începând de la 4 august 2024. Comisia prezintă un raport privind delegarea de competenţe cel târziu cu nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competenţe se prelungeşte tacit cu perioade de timp identice, cu excepţia cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cel târziu cu trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)Delegarea de competenţe menţionată la articolul 3 alineatul (8), la articolul 7 alineatul (5), la articolul 8 alineatul (5) şi la articolul 8a alineatul (2) poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competenţe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menţionată în decizie. Decizia nu aduce atingere valabilităţii actelor delegate aflate deja în vigoare.

(6)Un act delegat adoptat în temeiul articolului 3 alineatul (8), al articolului 7 alineatul (5), al articolului 8 alineatul (5) sau al articolului 8a alineatul (2) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţii în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţii. Termenul în cauză se prelungeşte cu două luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Art. 20: Derogare

(1)Prezentul regulament nu se aplică Maltei şi Ciprului atât timp cât pe teritoriile acestora nu se furnizează gaze. În ceea ce priveşte Malta şi Cipru, obligaţiile prevăzute în dispoziţiile următoare, precum şi opţiunile pe care statele membre respective au dreptul să le aleagă în conformitate cu aceste dispoziţii, sunt îndeplinite şi efectuate în termenul stabilit, calculat de la data primei livrări de gaze pe teritoriile lor respective:

(3)Atât timp cât Suedia are acces la gaze prin interconexiuni exclusiv din Danemarca ca singura sa sursă de gaze şi singurul său posibil furnizor de ajutor de solidaritate, Danemarca şi Suedia sunt scutite de obligaţia prevăzută la articolul 13 alineatul (10) de a încheia acorduri tehnice, juridice şi financiare necesare pentru acordarea ajutorului de solidaritate de către Suedia pentru Danemarca. Aceasta nu aduce atingere obligaţiei Danemarcei de a acorda ajutor de solidaritate şi de a încheia acordurile tehnice, juridice şi financiare necesare în acest sens în temeiul articolului 13.

Art. 22: Intrarea în vigoare

ANEXA 1:Cooperarea regională

1.Grupurile de risc pentru furnizarea de gaze din est:

ANEXA I^b:Responsabilitate comună pentru obiectivul de constituire de stocuri şi traiectoria de constituire de stocuri

Fără a aduce atingere articolului 13 şi în conformitate cu articolul 11 alineatul (6) litera (b), Republica Slovacă şi Cehia se asigură că, atunci când se declară o criză în temeiul prezentului regulament, nu se introduc măsuri care afectează instalaţia de înmagazinare Dolni Bojanovice şi care sunt de natură să pună în pericol grav situaţia aprovizionării cu gaze sau să submineze capacitatea întreprinderilor din sectorul gazelor de a furniza gaze consumatorilor protejaţi în conformitate cu standardul naţional de aprovizionare cu gaze.

ANEXA II:Calcularea formulei N - 1

1.Definiţia formulei N - 1

3.Definiţii ale parametrilor formulei N - 1

b)Definiţii privind oferta

4.Calcularea formulei N - 1 prin luarea în considerare a măsurilor axate pe cerere

5.Calcularea formulei N - 1 la nivel regional

Zona luată în calcul menţionată la punctul 3 se extinde la nivelul regional corespunzător, dacă este cazul, astfel cum se stabileşte de către autorităţile competente din statele membre în cauză. De asemenea, calculul se poate extinde la nivelul regional al grupului de risc, în cazul în care s-a convenit astfel cu autorităţile competente din grupul de risc. Atunci când se calculează formula N - 1 la nivel regional, se foloseşte infrastructura unică principală de gaze de interes comun. Infrastructura unică principală de gaze de interes comun pentru o regiune este infrastructura de gaze cu capacitatea cea mai mare din regiune care contribuie direct sau indirect la furnizarea de gaze către statele membre din regiunea respectivă şi se defineşte în evaluarea riscurilor.

ANEXA III:Capacitatea bidirecţională permanentă

2.Pentru a asigura sau a dezvolta capacitatea bidirecţională pe o interconexiune sau pentru a obţine sau a prelungi o derogare de la obligaţia în acest sens, operatorii de transport şi de sistem de ambele părţi ale interconexiunii comunică autorităţilor lor competente ("autorităţile competente în cauză") şi autorităţilor lor de reglementare ("autorităţile de reglementare în cauză"), după consultarea tuturor operatorilor de transport şi de sistem potenţial vizaţi:

(b)o cerere de derogare de la obligaţia de a asigura capacitate bidirecţională.

Operatorii de transport şi de sistem depun eforturi pentru a prezenta o propunere sau o cerere de scutire comună. În cazul unei propuneri de activare a unei capacităţi bidirecţionale, operatorii de transport şi de sistem pot face o propunere argumentată pentru o alocare transfrontalieră a costurilor. Această comunicare trebuie să aibă loc cel târziu la 1 decembrie 2018 pentru toate interconexiunile existente la 1 noiembrie 2017 şi după încheierea fazei studiului de fezabilitate, însă înainte de începerea fazei de proiectare tehnică detaliată pentru interconexiunile noi.

3.La primirea propunerii sau a cererii de derogare, autorităţile competente în cauză consultă fără întârziere autorităţile competente şi autorităţile naţionale de reglementare în cazul în care acestea nu sunt autorităţile competente ale statului membru care ar putea, în conformitate cu evaluarea riscurilor, beneficia de pe urma capacităţii de flux inversat, agenţia şi Comisia cu privire la propunere sau la cererea de derogare. Autorităţile consultate pot emite un aviz în termen de patru luni de la primirea cererii de consultare.

4.Autorităţile de reglementare în cauză, în termen de şase luni de la primirea propunerii comune, în conformitate cu articolul 5 alineatele (6) şi (7), după consultarea promotorilor proiectului în cauză, iau decizii coordonate cu privire la alocarea transfrontalieră a costurilor de investiţii suportate de fiecare operator transport şi de sistem din cadrul proiectului. În cazul în care autorităţile de reglementare în cauză nu au ajuns la un acord în termenul respectiv, acestea informează fără întârziere autorităţile competente în cauză.

5.Autorităţile competente în cauză iau o decizie coordonată pe baza evaluării riscurilor, a informaţiilor enumerate la articolul 5 alineatul (5) din prezentul regulament, a avizelor primite în urma consultării în conformitate cu punctul 3 din prezenta anexă şi luând în considerare siguranţa furnizării de gaze şi contribuţia la piaţa internă a gazelor naturale. Decizia coordonată respectivă se adoptă în termen de două luni. Perioada de două luni începe să curgă după perioada de patru luni acordată pentru avizele menţionate la punctul 3 din prezenta Anexă, cu excepţia cazului în care au fost primite toate avizele înainte sau după perioada de şase luni menţionată la punctul 4 din prezenta Anexă acordată pentru adoptarea unei decizii coordonate de către autorităţile de reglementare în cauză. Decizia coordonată:

9.În termen de patru luni de la primirea avizului emis de agenţie în temeiul punctului 8, Comisia poate adopta o decizie solicitând modificări ale deciziei coordonate. O astfel de decizie a Comisiei se adoptă pe baza criteriilor stabilite la punctul 5, a motivelor pentru decizia autorităţilor în cauză şi a avizului agenţiei. Autorităţile competente în cauză se conformează solicitării Comisiei prin modificarea deciziei lor în termen de patru săptămâni.

10.Dacă autorităţile competente în cauză nu au fost în măsură să adopte o decizie coordonată în cadrul termenului precizat la punctul 5 sau în cazul în care autorităţile de reglementare în cauză nu au putut ajunge la un acord privind alocarea costurilor în termenul precizat la punctul 4, autorităţile competente în cauză informează agenţia şi Comisia cel târziu în ziua expirării termenului. În termen de patru luni de la data primirii informaţiilor respective, Comisia, după o eventuală consultare cu agenţia, adoptă o decizie cuprinzând toate elementele unei decizii coordonate menţionate la punctul 5, cu excepţia unei alocări transfrontaliere a costurilor, şi transmite decizia respectivă autorităţilor competente în cauză şi agenţiei.

11.În cazul în care decizia Comisiei, în conformitate cu punctul 10 din prezenta anexă, necesită o capacitate bidirecţională, agenţia adoptă o decizie care vizează alocarea transfrontalieră a costurilor, în conformitate cu articolul 5 alineatul (7) din prezentul regulament, în termen de trei luni de la primirea deciziei Comisiei. Înainte de a lua o astfel de decizie, agenţia consultă autorităţile de reglementare în cauză şi operatorii de transport şi de sistem. Perioada de trei luni poate fi prelungită cu un termen suplimentar de două luni, în cazul în care agenţia trebuie să solicite informaţii suplimentare. Perioada suplimentară începe în ziua următoare primirii informaţiilor complete.

ANEXA IV:Model pentru evaluarea comună a riscurilor

1.Descrierea reţelei

(a)principalele cifre privind consumul de gaze (²): consumul final anual de gaze (în miliarde de m³) şi defalcarea pe tip de client (³), cererea în perioadele de vârf (total şi defalcarea pe categorie de consumatori în milioane de m³/zi);

2.Standardul privind infrastructura (articolul 5)

(a)formula N - 1

(b)capacitatea bidirecţională

3.Identificarea riscurilor

(b)surse tehnologice

(c)surse comerciale/legate de piaţă/financiare

(e)surse legate de natură

4.Analiza şi evaluarea riscurilor

ANEXA V:Model pentru evaluarea riscurilor naţionale

1.Descrierea reţelei

1.1.A se furniza o scurtă descriere consolidată a reţelei regionale de gaze pentru fiecare grup de risc (²) la care participă statul membru în cauză, cuprinzând:

(a)principalele cifre privind consumul de gaze (³): consumul final anual de gaze (în miliarde de m³ şi MWh) şi defalcarea pe tip de client (⁴), cererea în perioadele de vârf (total şi defalcarea pe categorie de consumatori în milioane de m³/zi);

1.2.A se furniza o scurtă descriere a reţelei de gaze a statului membru, cuprinzând:

2.Standardul privind infrastructura (articolul 5)

(a)formula N - 1

(b)capacitatea bidirecţională

3.Identificarea riscurilor

(b)surse tehnologice

(c)surse comerciale/legate de piaţă/financiare

(e)surse naturale

4.Analiza şi evaluarea riscurilor

ANEXA VI:Model pentru planul de acţiuni preventive

1.Descrierea reţelei

1.1.A se furniza o scurtă descriere consolidată a reţelei regionale de gaze pentru fiecare grup de risc (²) la care participă statul membru în cauză, cuprinzând:

(a)principalele cifre privind consumul de gaze (³): consumul final anual de gaze (în miliarde de m³) şi defalcarea pe tip de client (⁴), cererea în perioadele de vârf (total şi defalcarea pe categorie de consumatori în milioane de m³/zi);

1.2.A se furniza o scurtă descriere a reţelei de gaze a fiecărui stat membru, cuprinzând:

3.Standardul privind infrastructura (articolul 5)

3.1.Formula N - 1

3.2.Nivelul naţional

(a)formula N - 1

(b)capacitatea bidirecţională

4.Conformitatea cu standardul de furnizare (articolul 6)

(d)măsura (măsurile) în vigoare pentru a se conforma cu standardul de furnizare:

e)dacă este cazul, a se descrie orice standard de furnizare suplimentară de gaze sau orice obligaţie suplimentară impusă din motive de siguranţă a furnizării de gaze:

5.Măsuri preventive

(a)a se descrie fiecare dintre măsurile preventive adoptate pentru fiecare risc identificat în conformitate cu evaluarea riscurilor, incluzând o descriere a:

(c)în cazul în care se aplică măsuri nebazate pe piaţă (pentru fiecare măsură):

6.Alte măsuri şi obligaţii (de exemplu, funcţionarea în condiţii de securitate a reţelei)

7.Proiecte de infrastructură

9.Consultări cu părţile interesate

10.Dimensiunea regională

11.1.Calcularea N - 1 la nivelul grupului de risc, dacă acest lucru s-a convenit de către autorităţile competente din grupul de risc

11.3.Măsuri preventive

(a)a se descrie fiecare dintre măsurile preventive adoptate pentru fiecare risc identificat în conformitate cu evaluarea riscurilor, incluzând o descriere a:

(c)în cazul în care se aplică măsuri nebazate pe piaţă (pentru fiecare măsură):

ANEXA VII:Model pentru planul de urgenţă

2.Măsurile de adoptat pentru fiecare nivel de criză (²)

2.2.Nivelul de alertă

2.3.Nivelul de urgenţă

(c)a se descrie măsurile nebazate pe piaţă planificate sau care urmează a fi puse în aplicare în cazul nivelului de urgenţă, indicând, pentru fiecare măsură:

3.Măsuri specifice în ceea ce priveşte energia electrică şi termoficarea

(b)furnizarea de energie electrică produsă pe bază de gaze

5.Rolurile şi responsabilităţile diferiţilor actori

6.Măsuri privind consumul nejustificat al clienţilor care nu sunt clienţi protejaţi

8.Dimensiunea regională

8.1.2.Nivelul de alertă

8.1.3.Nivelul de urgenţă

(c)a se descrie măsurile nebazate pe piaţă planificate sau care urmează a fi puse în aplicare în cazul nivelului de urgenţă, indicând, pentru fiecare măsură:

8.2.Mecanismele de cooperare

ANEXA VIII:Lista măsurilor nebazate pe piaţă destinate asigurării siguranţei furnizării de gaze

(a)măsuri din perspectiva furnizării:

ANEXA IX:Tabel de corespondenţă

Regulamentul (UE) nr. 994/2010	Prezentul regulament
Articolul 1	Articolul 1
Articolul 2	Articolul 2
Articolul 3	Articolul 3
Articolul 6	Articolul 5
Articolul 8	Articolul 6
Articolul 9	Articolul 7
Articolul 4	Articolul 8
Articolul 5	Articolul 9
Articolul 10	Articolul 10
Articolul 10	Articolul 11
Articolul 11	Articolul 12
-	Articolul 13
Articolul 13	Articolul 14
Articolul 12	Articolul 4
-	Articolul 15
-	Articolul 16
Articolul 14	Articolul 17
-	Articolul 18
-	Articolul 19
Articolul 16	Articolul 20
Articolul 15	Articolul 21
Articolul 17	Articolul 22
Anexa I	Anexa II
Articolul 7	Anexa III
Anexa IV	Anexa I
-	Anexa IV
-	Anexa V
-	Anexele VI
-	Anexa VII
Anexa II	-
Anexa III	Anexa VIII
-	Anexa IX