Regulamentul 1093/24-nov-2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 331L

În vigoare

Versiune de la: 10 Noiembrie 2025 până la: 30 Decembrie 2025

Dată act: 24-nov-2010

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(1)Criza financiară din 2007 şi 2008 a scos la lumină deficienţe majore ale supravegherii în sectorul financiar, atât în cazuri individuale, cât şi la nivelul sistemului în ansamblu. Modelele naţionale de supraveghere nu au reuşit să ţină pasul cu globalizarea financiară şi cu realitatea pieţelor financiare europene, bazate pe integrare şi interconectare, în cadrul cărora numeroase instituţii financiare desfăşoară activităţi transfrontaliere. Criza a adus în prim-plan deficienţe în domeniul cooperării, coordonării, al aplicării coerente a dreptului Uniunii şi al încrederii între autorităţile naţionale de supraveghere.

(2)Înainte şi în timpul crizei financiare, Parlamentul European a solicitat îndreptarea către o supraveghere europeană mai integrată pentru a se asigura condiţii reale de concurenţă echitabilă pentru toţi actorii la nivelul Uniunii şi pentru a reflecta integrarea tot mai mare a pieţelor financiare din Uniune [în rezoluţiile sale din 13 aprilie 2000 cu privire la comunicarea Comisiei privind punerea în aplicare a cadrului pentru pieţele financiare: plan de acţiune (⁴), din 21 noiembrie 2002 privind normele de supraveghere prudenţială în Uniunea Europeană (⁵), din 11 iulie 2007 privind politica serviciilor financiare (2005-2010) - Cartea albă (⁶), din 23 septembrie 2008 conţinând recomandări pentru Comisie privind fondurile speculative şi fondurile de capital privat (⁷) şi din 9 octombrie 2008 conţinând recomandări către Comisie privind urmărirea rezultatelor procesului Lamfalussy: o viitoare structură de supraveghere (⁸), precum şi în poziţiile sale din 22 aprilie 2009 cu privire la propunerea modificată de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind iniţierea şi exercitarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II) (⁹) şi din 23 aprilie 2009 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind agenţiile de rating de credit (¹⁰)].

(3)În noiembrie 2008, Comisia a însărcinat un grup la nivel înalt condus de Jacques de Larosiere să facă recomandări privind modul de consolidare a mecanismelor europene de supraveghere în vederea unei protecţii sporite a cetăţenilor şi pentru a reda încrederea în sistemul financiar. În raportul său final prezentat la 25 februarie 2009 (raportul de Larosiere), grupul la nivel înalt a recomandat consolidarea cadrului de supraveghere pentru a se reduce pe viitor riscul apariţiei crizelor financiare şi gravitatea acestora. Acesta a recomandat reformarea structurii de supraveghere a sectorului financiar în Uniune. Respectivul grup a conchis, de asemenea, că ar trebui creat un sistem european al supraveghetorilor financiari, care să cuprindă trei autorităţi europene de supraveghere, una pentru sectorul bancar, una pentru sectorul valorilor mobiliare şi una pentru sectorul asigurărilor şi pensiilor ocupaţionale, şi a recomandat crearea unui comitet european pentru risc sistemic. Raportul a reprezentat reformele pe care experţii le-au considerat necesare şi pentru care trebuie începută imediat activitatea.

(4)În comunicarea sa din 4 martie 2009, intitulată „Stimularea redresării economice europene", Comisia a propus prezentarea unui proiect legislativ de înfiinţare a unui Sistem european de supraveghere financiară şi a unui Comitet european pentru risc sistemic. În comunicarea din 27 mai 2009 intitulată „Supravegherea financiară europeană", aceasta a oferit mai multe detalii despre organizarea posibilă a acestui nou cadru de supraveghere, care reflecta principiul director al raportului de Larosiere.

(5)În concluziile sale din 19 iunie 2009, Consiliul European a confirmat că ar trebui instituit un Sistem european al supraveghetorilor financiari, care să cuprindă trei autorităţi europene de supraveghere. Sistemul ar trebui să vizeze îmbunătăţirea calităţii şi consecvenţei supravegherii naţionale, consolidarea controlului grupurilor transfrontaliere şi constituirea unui cadru de reglementare unic aplicabil tuturor instituţiilor financiare de pe piaţa internă. Consiliul a subliniat faptul că autorităţile europene de supraveghere ar trebui, de asemenea, să aibă competenţe de supraveghere în ceea ce priveşte agenţiile de rating de credit şi a invitat Comisia să pregătească propuneri concrete cu privire la modul în care Sistemul european al supraveghetorilor financiari ar putea juca un rol important în situaţii de criză, insistând asupra faptului că deciziile luate de autorităţile europene de supraveghere nu ar trebui să afecteze responsabilităţile fiscale ale statelor membre.

(6)La 17 iunie 2010, Consiliul European a convenit asupra faptului că „statele membre ar trebui să introducă sisteme de taxe şi impozite asupra instituţiilor financiare pentru a asigura o repartizare echitabilă a sarcinilor şi pentru a stabili stimulente în vederea limitării riscului sistemic. Astfel de taxe sau impozite ar trebui să fie parte a unui cadru de soluţionare credibil. Se solicită de urgenţă continuarea lucrărilor privind principalele caracteristici ale acestora şi ar trebui evaluate cu atenţie aspectele condiţiilor de concurenţă echitabilă şi impacturile cumulative ale diferitelor măsuri de reglementare".

(7)Criza financiară şi economică a creat riscuri reale şi grave la adresa stabilităţii sistemului financiar şi a funcţionării pieţei interne. Reinstaurarea şi menţinerea unui sistem financiar stabil şi fiabil reprezintă o premisă esenţială pentru păstrarea încrederii şi coerenţei în cadrul pieţei interne şi, prin aceasta, pentru păstrarea şi îmbunătăţirea condiţiilor necesare pentru crearea unei pieţe interne funcţionale şi complet integrate în domeniul serviciilor financiare. Mai mult, pieţele financiare mai dezvoltate şi integrate oferă mai multe oportunităţi de finanţare şi diversificare a riscurilor şi contribuie astfel la îmbunătăţirea capacităţii economiilor de a absorbi şocurile.

(8)Uniunea a atins limitele acţiunilor care pot fi întreprinse pe baza statutului actual al comitetelor autorităţilor europene de supraveghere. Uniunea nu poate rămâne într-o asemenea situaţie, în care nu există un mecanism care să garanteze că autorităţile naţionale de supraveghere iau cele mai bune decizii posibile în materie de supraveghere în cazul instituţiilor financiare transfrontaliere; în care colaborarea şi schimburile de informaţii între autorităţile naţionale de supraveghere sunt insuficiente: în care desfăşurarea de acţiuni comune de către autorităţile naţionale necesită mecanisme complicate pentru a ţine seama de numeroasele diferenţe sub aspectul cerinţelor în materie de reglementare şi supraveghere; în care soluţiile naţionale sunt de cele mai multe ori singura opţiune fezabilă pentru a răspunde la probleme la nivelul Uniunii şi în care există interpretări diferite ale aceluiaşi text juridic. Sistemul european de supraveghere financiară (denumit în continuare „SESF") ar trebui să fie conceput în aşa fel încât să corecteze aceste deficienţe şi să ofere un sistem conform cu obiectivul unei pieţe financiare stabile şi unice a Uniunii pentru servicii financiare care să conecteze autorităţile naţionale de supraveghere în cadrul unei reţele puternice la nivelul Uniunii.

(9)SESF ar trebui să fie o reţea integrată de autorităţi de supraveghere naţionale şi la nivelul Uniunii, supravegherea de zi cu zi fiind lăsată în seama instituţiilor la nivel naţional. Ar trebui, de asemenea, realizată o mai mare armonizare şi o aplicare coerentă a normelor aplicabile instituţiilor financiare şi pieţelor pe întreg teritoriul Uniunii. Pe lângă Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) (denumită în continuare „Autoritatea"), ar trebui instituite o Autoritate europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale) şi o Autoritate europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), precum şi un Comitet comun al autorităţilor europene de supraveghere (denumit în continuare „Comitetul comun"). Comitetul european pentru risc sistemic (CERS) ar trebui să facă parte din SESF în vederea îndeplinirii sarcinilor menţionate în prezentul regulament şi în Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹)

(10)Autorităţile europene de supraveghere (denumite în continuare colectiv „AES") ar trebui să înlocuiască Comitetul european al inspectorilor bancari instituit prin Decizia 2009/78/CE a Comisiei (²), Comitetul european al inspectorilor pentru asigurări şi pensii ocupaţionale instituit prin Decizia 2009/79/CE a Comisiei (³) şi Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare, instituit prin Decizia 2009/77/CE a Comisiei (⁴) şi ar trebui să preia toate sarcinile şi competenţele respectivelor comitete, inclusiv continuarea, după caz, a activităţii şi a proiectelor în curs. Sfera de activitate a fiecărei autorităţi europene de supraveghere ar trebui să fie clar definită. AES ar trebui să fie răspunzătoare în faţa Parlamentului European şi a Consiliului. Când această răspundere este legată de chestiuni transsectoriale care au fost coordonate de către Comitetul comun, AES ar trebui să fie răspunzătoare, prin Comitetul comun, pentru această coordonare.

(11)Autoritatea ar trebui să acţioneze pentru a îmbunătăţi funcţionarea pieţei interne, în special prin garantarea unui nivel ridicat, eficient şi consecvent de reglementare şi supraveghere care să ţină seama de interesele variate ale tuturor statelor membre şi de caracterul diferit al instituţiilor financiare. Autoritatea ar trebui să protejeze valori publice precum stabilitatea sistemului financiar, transparenţa pieţelor şi a produselor financiare şi protecţia deponenţilor şi a investitorilor. De asemenea, Autoritatea ar trebui să prevină arbitrajul de reglementare, să garanteze condiţii de concurenţă egale şi să consolideze coordonarea internaţională în domeniul supravegherii, în beneficiul întregii economii, inclusiv al instituţiilor financiare şi al altor părţi interesate, al consumatorilor şi al angajaţilor. Atribuţiile sale ar trebui să includă, de asemenea, promovarea convergenţei în materie de supraveghere şi consilierea instituţiilor Uniunii în domeniul reglementării şi supravegherii pentru activităţi bancare, plăţi şi bani electronici, precum şi în ceea ce priveşte chestiuni conexe legate de guvernanţa corporativă, auditul şi raportarea financiară. Autorităţii ar trebui să i se confere şi anumite responsabilităţi în ceea ce priveşte activităţile financiare existente şi cele noi.

(12)De asemenea, Autoritatea ar trebui să poată interzice sau restricţiona temporar anumite activităţi financiare care ameninţă buna funcţionare şi integritatea pieţelor financiare sau stabilitatea întregului sistem financiar din Uniune sau a unei părţi a acestuia în cazurile specificate şi în condiţiile prevăzute în actele legislative menţionate în prezentul regulament. Dacă este necesar să se efectueze o asemenea interdicţie temporară, în cazul unei situaţii de urgenţă, Autoritatea ar trebui să acţioneze în acest mod în conformitate cu condiţiile prevăzute în prezentul regulament. În cazul în care o interdicţie sau o restricţie temporară a anumitor activităţi financiare are un impact transsectorial, legislaţia sectorială ar trebui să prevadă ca Autoritatea să se consulte şi săîşi coordoneze acţiunea, după caz, cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale) şi cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), prin intermediul Comitetului comun.

(17)Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în hotărârea sa din 2 mai 2006 în cauza C-217/04 (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord/Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene) a susţinut că: „nimic din formularea articolului 95 din Tratatul CE [actualul articol 114 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene] nu implică faptul că destinatarii măsurilor adoptate de legiuitorul comunitar în temeiul dispoziţiei respective pot fi doar statele membre individuale. Legiuitorul poate considera necesară instituirea unui organism comunitar responsabil de a contribui la punerea în aplicare a unui proces de armonizare în cazurile în care, pentru a facilita punerea în practică şi aplicarea uniformă a actelor bazate pe acea dispoziţie, pare a fi oportună adoptarea de măsuri de sprijin şi de măsuri-cadru fără caracter obligatoriu” (¹) Misiunea şi sarcinile Autorităţii - sprijinirea autorităţilor naţionale de supraveghere competente în procesul de interpretare şi aplicare consecventă a normelor Uniunii şi participarea la stabilitatea financiară necesară pentru integrarea financiară - sunt strâns legate de obiectivele acquis-ului Uniunii în ceea ce priveşte piaţa internă a serviciilor financiare. Prin urmare, Autoritatea ar trebui instituită în temeiul articolului 114 din TFUE.

(18)Următoarele acte legislative stabilesc sarcinile autorităţilor competente din statele membre, inclusiv cooperarea între acestea şi cooperarea cu Comisia: Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit (²), Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiţii şi al instituţiilor de credit (³) şi Directiva 94/19/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor (⁴).

(19)Legislaţia existentă ale Uniunii care reglementează domeniul acoperit de prezentul regulament include, de asemenea, Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare şi a întreprinderilor de investiţii care aparţin unui conglomerat financiar (⁵), Directiva 98/78/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 octombrie 1998 privind supravegherea suplimentară a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare (⁶), Regulamentul (CE) nr. 1781/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 noiembrie 2006 cu privire la informaţiile privind plătitorul care însoţesc transferurile de fonduri (⁷), Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfăşurarea şi supravegherea prudenţială a activităţii instituţiilor emitente de monedă electronică (⁸) şi, părţile relevante ale Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului (⁹), Directivei 2002/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum (¹⁰) şi ale Directivei 2007/64/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne

(20)Este de dorit ca Autoritatea să promoveze o abordare consecventă în domeniul garantării depozitelor, pentru a asigura condiţii egale de concurenţă şi un tratament echitabil al deponenţilor pe întreg teritoriul Uniunii. Dat fiind că sistemele de garantare a depozitelor sunt supuse mai degrabă controlului în statele membre decât supravegherii prudenţiale, Autoritatea ar trebui să-şi poată exercita competenţele conferite în temeiul prezentului regulament în ceea ce priveşte atât sistemul de garantare a depozitelor, cât şi operatorul acestui sistem.

(21)În conformitate cu Declaraţia nr. 39 cu privire la articolul 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, anexată la Actul final al Conferinţei interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, elaborarea de standarde tehnice de reglementare necesită o formă de expertiză tehnică specifică domeniului serviciilor financiare. Este necesar să se permită Autorităţii să furnizeze astfel de expertiză, inclusiv cu privire la standardele sau la părţile din standarde care nu se bazează pe proiecte de standarde tehnice elaborate de Autoritate însăşi.

(22)Este necesar să se introducă un instrument eficient pentru elaborarea de standarde tehnice armonizate de reglementare în ceea ce priveşte serviciile financiare pentru a garanta, de asemenea, printr-o reglementare unică, condiţii egale de concurenţă şi un nivel adecvat de protecţie a deponenţilor, investitorilor şi consumatorilor din întreaga Uniune. Este eficient şi oportun ca Autoritatea, în calitate de organism cu înaltă specializare, să aibă sarcina de a elabora, în domeniile definite de dreptul Uniunii, proiecte de standarde tehnice de reglementare care nu presupun opţiuni de politică publică.

(23)Comisia ar trebui să aprobe respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare prin intermediul actelor delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE, pentru ca acestea să producă efecte juridice obligatorii. Acestea ar trebui să facă obiectul unor modificări doar în situaţii foarte limitate şi extraordinare, deoarece Autoritatea este actorul în legătură strânsă cu pieţele financiare şi care cunoaşte cel mai bine funcţionarea zilnică a pieţelor financiare. Proiectele de standarde tehnice de reglementare ar face obiectul unor modificări dacă acestea ar fi incompatibile cu dreptul Uniunii, nu ar respecta principiul proporţionalităţii sau ar contraveni principiilor fundamentale ale pieţei interne a serviciilor financiare reflectate în acquis-ul Uniunii în materie de legislaţie privind serviciile financiare. Comisia nu ar trebui să modifice conţinutul proiectelor de standarde tehnice de reglementare întocmite de Autoritate fără a se coordona în prealabil cu Autoritatea. Pentru a asigura un proces rapid şi fără dificultăţi de adoptare a respectivelor standarde, decizia Comisiei de a aproba proiecte de standarde tehnice de reglementare ar trebui să fie luată într-un termen-limită.

(24)Având în vedere cunoştinţele tehnice ale Autorităţii în domeniile în care ar trebui elaborate standarde tehnice de reglementare, ar trebui să se ţină seama de intenţia declarată a Comisiei de a se baza, de regulă, pe proiectele de standarde tehnice de reglementare care îi sunt prezentate de către Autoritate, în vederea adoptării actelor delegate corespunzătoare. Cu toate acestea, în cazul în care Autoritatea nu transmite un proiect de standard tehnic de reglementare în termenele stabilite în actul legislativ relevant, ar trebui să se asigure de obţinerea unui rezultat efectiv al exercitării delegării de competenţe şi de menţinerea eficienţei procesului de luare a deciziilor. Prin urmare, în aceste cazuri, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte standarde tehnice de reglementare, în lipsa unui proiect din partea Autorităţii.

(26)În domeniile care nu fac obiectul unor standarde tehnice de reglementare sau de punere în aplicare, Autoritatea ar trebui să aibă dreptul de a emite ghiduri şi recomandări cu privire la aplicarea dreptului Uniunii. Pentru a asigura transparenţa şi a încuraja respectarea de către autorităţile naţionale de supraveghere a respectivelor ghiduri şi recomandări, autoritatea ar trebui să aibă posibilitatea de a publica motivele nerespectării de către autorităţile naţionale de supraveghere a respectivelor ghiduri şi recomandări.

(27)Garantarea aplicării corecte şi integrale a dreptului Uniunii este o premisă esenţială pentru integritatea, transparenţa, eficienţa şi buna funcţionare a pieţelor financiare, pentru stabilitatea sistemului financiar şi pentru existenţa unor condiţii neutre de concurenţă pentru instituţiile financiare din Uniune. Prin urmare, ar trebui instituit un mecanism prin care Autoritatea să abordeze cazurile de neaplicare a dreptului Uniunii sau de aplicare incorectă a acestuia, care constituie o încălcare a dreptului Uniunii. Acest mecanism ar trebui să se aplice în domeniile în care dreptul Uniunii defineşte obligaţii clare şi necondiţionate.

(28)Pentru a permite un răspuns proporţional în cazurile de aplicare incorectă sau insuficientă a dreptului Uniunii, ar trebui să se aplice un mecanism în trei etape. În primul rând, Autoritatea ar trebui să fie împuternicită să ancheteze aplicarea care se pretinde a fi incorectă sau insuficientă a obligaţiilor prevăzute de dreptul Uniunii de către autorităţile naţionale în practica de supraveghere a acestora, anchetă care să se încheie cu o recomandare. În al doilea rând, atunci când autoritatea naţională competentă nu dă curs recomandării, Comisia ar trebui să fie împuternicită să emită un aviz formal ţinând seama de recomandarea Autorităţii, prin care să solicite autorităţii competente să ia măsurile necesare pentru a asigura conformitatea cu dreptul Uniunii.

(29)În al treilea rând, pentru a surmonta situaţiile excepţionale de lipsă persistentă de acţiune din partea autorităţii competente în cauză, Autoritatea ar trebui împuternicită, în ultimă instanţă, să adopte decizii adresate instituţiilor financiare individuale. Această competenţă ar trebui să se limiteze la circumstanţe excepţionale în care o autoritate competentă nu respectă avizul formal care îi este adresat şi în care dreptul Uniunii este direct aplicabil instituţiilor financiare în temeiul reglementărilor existente sau viitoare la nivelul Uniunii.

(30)Ameninţările grave la adresa bunei funcţionări şi a integrităţii pieţelor financiare sau a stabilităţii sistemului financiar din Uniune necesită o reacţie rapidă şi concertată la nivelul Uniunii. Prin urmare, Autoritatea ar trebui să poată impune autorităţilor naţionale de supraveghere să ia măsuri specifice pentru a remedia o situaţie de urgenţă. Competenţa de a stabili existenţa unei situaţii de urgenţă ar trebui să fie conferită Consiliului, pe baza unei cereri din partea oricăreia dintre AES, din partea Comisiei sau a CERS.

(31)Autoritatea ar trebui să poată impune autorităţilor naţionale de supraveghere să ia măsuri specifice pentru a remedia o situaţie de urgenţă. Acţiunile întreprinse de Autoritate în această privinţă nu ar trebui să aducă atingere competenţelor Comisiei în temeiul articolului 258 din TFUE de a iniţia proceduri de încălcare a dreptului Uniunii împotriva statului membru al autorităţii de supraveghere în cauză pentru faptul că nu a luat măsurile respective, şi nu ar trebui să aducă atingere dreptului Comisiei, în astfel de circumstanţe, de a elabora măsuri cu caracter intermediar în conformitate cu regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Mai mult, acţiunile respective nu ar trebui să aducă atingere oricărei forme de răspundere a statului membru în cauză care poate fi angajată în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cazul în care autorităţile de supraveghere ale statului membru nu iau măsurile impuse de Autoritate.

(32)Pentru a garanta o supraveghere eficientă şi eficace, precum şi o reprezentare echilibrată a punctelor de vedere ale autorităţilor competente din diferite state membre, Autoritatea ar trebui să aibă competenţa de a soluţiona dezacordurile în contexte transfrontaliere dintre aceste autorităţi competente, decizia sa având caracter obligatoriu, inclusiv în ceea ce priveşte colegiile de supraveghere. Ar trebui prevăzută o fază de conciliere, în cursul căreia autorităţile competente pot ajunge la un acord. Competenţa Autorităţii ar trebui să acopere dezacordurile cu privire la procedură sau la conţinutul unei acţiuni sau a unei lipse de acţiune a unei autorităţi competente a unui stat membru în cazurile specificate în actele juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii menţionate în prezentul regulament. Într-o astfel de situaţie, una dintre autorităţile de supraveghere implicate ar trebui să aibă dreptul de a sesiza Autoritatea cu privire la chestiune, iar Autoritatea ar trebui să acţioneze în conformitate cu prezentul regulament. Autoritatea ar trebui să fie împuternicită să impună autorităţilor competente vizate să ia măsuri specifice sau să se abţină de la a lua măsuri pentru a soluţiona chestiunea şi pentru a asigura respectarea dreptului Uniunii, cu efecte obligatorii pentru autorităţile competente vizate. Dacă o autoritate competentă nu respectă decizia de soluţionare care îi este adresată, Autoritatea ar trebui să fie împuternicită să adopte decizii adresate direct instituţiilor financiare în domeniile din dreptul Uniunii direct aplicabile acestora. Competenţa de a adopta astfel de decizii ar trebui să se aplice numai ca ultimă soluţie şi atunci numai pentru a asigura aplicarea corectă şi consecventă a dreptului Uniunii. În cazul în care legislaţia relevantă a Uniunii conferă competenţe discreţionare autorităţilor competente ale statelor membre, deciziile adoptate de Autoritate nu pot înlocui exercitarea competenţelor discreţionare în cauză în conformitate cu legislaţia Uniunii.

(36)Colegiile de supraveghere joacă un rol important în supravegherea eficientă, efectivă şi consecventă a instituţiilor financiare care îşi desfăşoară activitatea în mai multe state. Autoritatea ar trebui să contribuie la promovarea şi monitorizarea funcţionării eficiente, efective şi consecvente a colegiilor de supraveghere şi, în această privinţă, să aibă un rol principal în garantarea unei funcţionări consecvente şi coerente a colegiilor de supraveghere pentru instituţiile financiare transfrontaliere din întreaga Uniune. Prin urmare, Autoritatea ar trebui să aibă drepturi depline de participare la colegiile de supraveghere pentru a raţionaliza funcţionarea colegiilor şi schimbul de informaţii din cadrul acestora şi pentru a favoriza convergenţa şi consecvenţa între colegii în ceea ce priveşte aplicarea dreptului Uniunii. După cum relevă raportul de Larosiere, „denaturarea concurenţei şi arbitrajul de reglementare generat de practici de supraveghere diferite trebuie evitate, deoarece au potenţialul de a submina stabilitatea financiară - printre altele prin încurajarea orientării activităţii financiare către ţări cu supraveghere laxă. Sistemul de supraveghere trebuie să fie perceput ca fiind echitabil şi echilibrat."

(37)Convergenţa în domeniul prevenirii, gestionării şi soluţionării situaţiilor de criză, inclusiv al mecanismelor de finanţare, este necesară pentru a asigura internalizarea costurilor de către sistemul financiar şi abilitatea autorităţilor publice de restructurare a instituţiilor financiare falimentare, minimizând totodată impactul falimentelor asupra sistemului financiar, dependenţa de fondurile publice pentru salvarea băncilor şi utilizarea resurselor din sectorul public, limitând pagubele aduse economiei şi coordonând aplicarea măsurilor naţionale de soluţionare a situaţiilor de criză. În acest sens, este imperativă elaborarea unui set comun de norme privind un set complet de instrumente pentru prevenirea şi restructurarea băncilor falimentare, care să abordeze în special crizele în cazul instituţiilor mari, transfrontaliere sau interconectate şi, de asemenea, ar trebui să se evalueze atât necesitatea de a conferi autorităţii competenţe relevante suplimentare, cât şi modalitatea în care băncile şi instituţiile de economii ar putea să transforme protecţia deponenţilor într-o prioritate.

(38)În cadrul actualei revizuiri a Directivei 94/19/CE şi a Directivei 97/9/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori (¹), se observă intenţia Comisiei de a acorda o atenţie deosebită necesităţii de a asigura o mai bună armonizare în cadrul Uniunii. În sectorul asigurărilor, se observă de asemenea intenţia Comisiei de a examina posibilitatea introducerii unor norme ale Uniunii de protejare a titularilor poliţelor de asigurare în cazul falimentului unei societăţi de asigurare. AES ar trebui să joace un rol important în aceste domenii şi ar trebui să li se confere competenţe corespunzătoare în ceea ce priveşte sistemele europene de garantare a depozitelor.

(39)Delegarea de sarcini şi responsabilităţi poate fi un instrument util în funcţionarea reţelei autorităţilor de supraveghere pentru reducerea suprapunerii sarcinilor de supraveghere, pentru favorizarea cooperării şi pentru raţionalizarea, prin aceasta, a procesului de supraveghere, precum şi pentru reducerea sarcinilor impuse instituţiilor financiare. Prezentul regulament ar trebui, prin urmare, să ofere un temei juridic clar pentru această delegare. Statele membre ar trebui să fie în măsură să introducă condiţii specifice pentru delegarea de responsabilităţi, de exemplu în ceea ce priveşte informarea şi notificarea cu privire la mecanismele de delegare, respectând regula generală conform căreia delegarea ar trebui să fie permisă. Delegarea sarcinilor înseamnă efectuarea acestora de către Autoritate sau de către o altă autoritate naţională de supraveghere decât cea responsabilă, în timp ce responsabilitatea deciziilor în materie de supraveghere îi revine în continuare autorităţii care deleagă sarcinile. Prin delegarea responsabilităţilor, Autoritatea sau o autoritate naţională de supraveghere (delegatul) ar trebui să poată decide într-o chestiune de supraveghere în nume propriu în locul autorităţii care deleagă sarcinile. Delegările ar trebui să respecte principiul conform căruia se alocă o competenţă de supraveghere unei autorităţi de supraveghere care este cel mai bine plasată pentru a întreprinde o acţiune în privinţa chestiunii respective. Ar fi oportună o realocare a responsabilităţilor, de exemplu, din motive legate de economiile de scară sau de gamă, de coerenţa la nivelul supravegherii unui grup, precum şi de utilizarea optimă a competenţelor tehnice existente printre autorităţile naţionale de supraveghere. Deciziile luate de către delegat ar trebui să fie recunoscute de autoritatea care delegă şi de alte autorităţi competente ca fiind hotărâtoare, dacă respectivele decizii se situează în limitele mandatului delegării. Legislaţia relevantă a Uniunii ar putea oferi mai multe precizări cu privire la principiile realocării responsabilităţilor printr-un acord. Autoritatea ar trebui să faciliteze şi să monitorizeze acordurile privind delegarea sarcinilor convenite între autorităţile naţionale de supraveghere prin toate modalităţile adecvate.

Autoritatea ar trebui să fie informată în prealabil cu privire la acordurile privind delegările care urmează a fi încheiate, pentru a putea emite un aviz unde este cazul. Autoritatea ar trebui să centralizeze publicarea unor astfel de acorduri pentru a garanta informarea rapidă, transparentă şi uşor accesibilă cu privire la acorduri a tuturor părţilor implicate. Autoritatea ar trebui să identifice şi să difuzeze cele mai bune practici privind delegarea şi acordurile de delegare.

(41)Evaluările inter pares constituie un instrument rentabil şi eficient în vederea favorizării consecvenţei în cadrul reţelei supraveghetorilor financiari. Prin urmare, Autoritatea ar trebui să elaboreze cadrul metodologic pentru aceste evaluări şi să le organizeze în mod regulat. Evaluările ar trebui să se concentreze nu numai asupra convergenţei dintre practicile în materie de supraveghere, ci şi asupra capacităţii supraveghetorilor de a ajunge la rezultate de înaltă calitate în acest domeniu, precum şi asupra independenţei autorităţilor competente. Rezultatele evaluărilor inter pares ar trebui date publicităţii cu acordul autorităţii competente care face obiectul evaluării. Cele mai bune practici ar trebui, de asemenea, identificate şi date publicităţii.

(42)Autoritatea ar trebui să promoveze în mod activ elaborarea unei reacţii coordonate la nivelul Uniunii în materie de supraveghere, în special pentru a asigura buna funcţionare şi integritatea pieţelor financiare şi stabilitatea sistemului financiar din Uniune. Pe lângă dreptul său de a lua măsuri în situaţii de urgenţă, Autorităţii ar trebui, prin urmare, să i se încredinţeze o funcţie de coordonare generală în cadrul SESF. Acţiunile Autorităţii ar trebui să se axeze în mod deosebit pe buna circulaţie a tuturor informaţiilor pertinente între autorităţile competente.

(43)Pentru a proteja stabilitatea financiară este necesară identificarea din timp a tendinţelor, a riscurilor potenţiale şi a punctelor vulnerabile aferente nivelului microprudenţial, într-un context transfrontalier şi transsectorial. Autoritatea ar trebui să monitorizeze şi să evalueze aceste evoluţii în domeniul său de competenţă şi, dacă este necesar, să informeze Parlamentul European, Consiliul, Comisia, celelalte autorităţi europene de supraveghere şi CERS în mod regulat sau, dacă este necesar, în mod ad hoc. Autoritatea ar trebui de asemenea să iniţieze şi să coordoneze, în cooperare cu CERS, exerciţiile de simulare a crizelor la nivelul Uniunii pentru a evalua rezistenţa instituţiilor financiare în cazul evoluţiilor negative ale pieţei, şi ar trebui să garanteze aplicarea unei metodologii a acestor exerciţii cât mai consecvente la nivel naţional. Pentru a îşi exercita funcţiile în mod corespunzător, Autoritatea ar trebui să efectueze analize economice ale pieţelor şi ale impactului evoluţiilor potenţiale ale acestora.

(44)Având în vedere globalizarea serviciilor financiare şi importanţa tot mai mare a standardelor internaţionale, Autoritatea ar trebui să încurajeze dialogul şi cooperarea cu autorităţile de supraveghere din afara Uniunii. De asemenea, ar trebui să fie împuternicită să dezvolte contacte şi să încheie acorduri administrative cu autorităţile de supraveghere şi administraţiile din ţări terţe şi cu organizaţii internaţionale, cu respectarea deplină a rolurilor existente şi competenţelor respective ale statelor membre şi ale instituţiilor Uniunii. Participarea la activităţile Autorităţii ar trebui să fie deschisă ţărilor care au încheiat acorduri cu Uniunea conform cărora au adoptat şi aplică dreptul Uniunii, iar autoritatea ar trebui să poată coopera cu ţările terţe care aplică o legislaţie care a fost recunoscută ca fiind echivalentă cu cea a Uniunii.

(45)Autoritatea ar trebui să servească drept un organism independent consultativ, în domeniul său de competenţă, pentru Parlamentul European, Consiliu şi Comisie. Fără a aduce atingere competenţelor autorităţilor competente în cauză, Autoritatea ar trebui să poată emite un aviz cu privire la evaluarea prudenţială a fuziunilor şi achiziţiilor în temeiul Directivei 2006/48/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/44/CE (¹), în cazurile în care directiva respectivă impune consultarea dintre autorităţile competente din două sau mai multe state membre.

(46)Pentru a-şi îndeplini în mod eficace sarcinile, Autoritatea ar trebui să aibă dreptul să solicite toate informaţiile necesare. Pentru a se evita suprapunerea obligaţiilor de raportare ale instituţiilor financiare, aceste informaţii ar trebui în mod normal să fie transmise de autorităţile naţionale de supraveghere care sunt cele mai apropiate de pieţele şi instituţiile financiare, precum şi să ţină seama de statisticile deja existente. Cu toate acestea, în ultimă instanţă, Autoritatea ar trebui să aibă posibilitatea de a adresa în mod direct o solicitare de informaţii bine întemeiată şi motivată unei instituţii financiare atunci când o autoritate naţională competentă nu furnizează sau nu poate furniza respectivele informaţii în timp util. Autorităţile statelor membre ar trebui să fie obligate să sprijine Autoritatea în asigurarea respectării acestor cereri directe. În acest context este esenţial să se lucreze pe baza unor formate de raportare comune. Măsurile de colectare a informaţiilor nu ar trebui să aducă atingere cadrului juridic al Sistemului statistic european şi al Sistemului European al Băncilor Centrale în domeniul statistic. Prezentul regulament ar trebui, prin urmare, să nu aducă atingere Regulamentului (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene (²) şi Regulamentului (CE) nr. 2533/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind colectarea informaţiilor statistice de către Banca Centrală Europeană (³).

(47)Colaborarea strânsă între Autoritate şi CERS este esenţială pentru o funcţionare pe deplin eficace a CERS şi pentru a garanta că avertismentelor şi recomandărilor sale li se dă curs. Autoritatea şi CERS ar trebui să facă schimb reciproc de orice informaţii pertinente. Datele aferente întreprinderilor individuale ar trebui furnizate numai în urma unei cereri motivate. La primirea de avertismente sau recomandări adresate de CERS Autorităţii sau unei autorităţi naţionale de supraveghere, Autoritatea ar trebui să asigure că acestora li se dă curs în mod adecvat.

(48)Autoritatea ar trebui să consulte părţile interesate cu privire la standarde tehnice de reglementare sau de punere în aplicare, ghiduri şi recomandări şi să le ofere acestora o posibilitate rezonabilă de a formula observaţii cu privire la măsurile propuse. Înainte de adoptarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare sau punere în aplicare, ghiduri şi recomandări, Autoritatea ar trebui să realizeze un studiu de impact. Din motive de eficienţă, ar trebui utilizat în acest scop un Grup al părţilor interesate din domeniul bancar, care să reprezinte în proporţii egale instituţiile de credit şi de investiţii din Uniune, reprezentând diversele modele şi dimensiuni ale instituţiilor şi întreprinderilor financiare, inclusiv, după caz, investitori instituţionali şi alte instituţii financiare care folosesc servicii financiare, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), sindicatele, mediul academic, consumatorii şi alţi utilizatori cu amănuntul ai serviciilor bancare. Grupul părţilor interesate din domeniul bancar ar trebui să funcţioneze ca o interfaţă cu alte grupuri de utilizatori din domeniul serviciilor financiare instituite de către Comisie sau prin legislaţia Uniunii.

(50)Statele membre au o responsabilitate centrală în asigurarea gestionării coordonate a crizelor, precum şi în procesul de menţinere a stabilităţii financiare în situaţii de criză, în special în ceea ce priveşte stabilizarea şi redresarea instituţiilor financiare vulnerabile. Deciziile luate de Autoritate în situaţii de urgenţă sau de dezacorduri care afectează stabilitatea unei instituţii financiare nu ar trebui să afecteze responsabilităţile fiscale ale statelor membre. Ar trebui înfiinţat un mecanism prin care statele membre pot să invoce această clauză de salvgardare şi să înainteze în ultimă instanţă cazul Consiliului în vederea obţinerii unei decizii. Cu toate acestea, nu ar trebui să se abuzeze de acest mecanism de salvgardare, în special în ceea ce priveşte o decizie luată de autoritate care nu are un impact fiscal semnificativ sau concret, precum reducerea venitului legată de interzicerea temporară, din motive de protecţie a consumatorului, a unor activităţi sau produse specifice. La luarea unei decizii în temeiul mecanismului de salvgardare, Consiliul ar trebui să voteze pe baza principiului conform căruia fiecărui membru îi corespunde un vot. Este oportun să i se confere Consiliului un rol în acest caz, date fiind responsabilităţile specifice ale statelor membre în acest sens. Dată fiind sensibilitatea subiectului, ar trebui asigurate măsuri stricte de confidenţialitate.

(52)Un consiliu al supraveghetorilor compus din directorii autorităţilor competente relevante din fiecare stat membru şi condus de preşedintele Autorităţii ar trebui să fie principalul organ decizional al Autorităţii. Reprezentanţi ai Comisiei, ai CERS, ai Băncii Centrale Europene, ai Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale) şi ai Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe) ar trebui să participe în calitate de observatori. Membrii consiliului supraveghetorilor ar trebui să acţioneze independent şi doar în interesul Uniunii.

(53)Ca regulă generală, consiliul supraveghetorilor ar trebui să ia decizii cu majoritate simplă în conformitate cu principiul potrivit căruia fiecare membru beneficiază de un vot. Cu toate acestea, în cazul actelor cu caracter general, inclusiv al celor legate de standarde tehnice de reglementare şi de punere în aplicare, ghiduri şi recomandări pentru chestiuni bugetare, precum şi în cazul solicitărilor din partea unui stat membru de reexaminare a unei decizii a Autorităţii de a interzice sau restricţiona temporar anumite activităţi financiare, este oportun să se aplice regulile privind votul cu majoritate calificată prevăzute în articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi în Protocolul (nr. 36) privind dispoziţiile tranzitorii, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Cazurile referitoare la soluţionarea dezacordurilor dintre autorităţile naţionale de supraveghere ar trebui examinate de un grup restrâns, obiectiv, compus din membri care nu sunt reprezentanţi ai autorităţilor competente ce sunt parte la dezacord şi nici nu au vreun interes în conflict şi nici legături directe cu autorităţile competente în cauză. Componenţa grupului ar trebui să fie echilibrată în mod corespunzător. Orice decizie a grupului ar trebui aprobată de consiliul supraveghetorilor cu majoritatea simplă a membrilor, în conformitate cu principiul potrivit căruia fiecare membru dispune de un vot. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte deciziile luate de autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată, decizia propusă de grup ar putea fi respinsă de către un număr de membri ale căror voturi constituie o minoritate de blocare, astfel cum este definită la articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 3 din Protocolul (nr. 36) privind dispoziţiile tranzitorii.

(54)Un consiliu de administraţie compus din preşedintele Autorităţii, reprezentanţi ai autorităţilor naţionale de supraveghere şi ai Comisiei ar trebui să se asigure că Autoritatea îşi îndeplineşte misiunea şi sarcinile care îi revin. Consiliului de administraţie ar trebui să i se confere puterea necesară, printre altele, de a propune programul de lucru anual şi multianual, de a exercita anumite competenţe bugetare, de a adopta planul Autorităţii privind politica în materie de personal, de a adopta unele dispoziţii speciale cu privire la dreptul de a avea acces la documente şi de a propune raportul anual.

(55)Autoritatea ar trebui să fie reprezentată de un preşedinte cu normă întreagă, numit de consiliul supraveghetorilor pe baza meritelor, aptitudinilor, cunoştinţelor cu privire la instituţiile şi pieţele financiare, precum şi pe baza experienţei relevante în privinţa supravegherii şi reglementării financiare, în urma unei proceduri deschise de selecţie organizate şi gestionate de consiliul supraveghetorilor, asistat de Comisie. Pentru desemnarea primului preşedinte al Autorităţii, Comisia ar trebui, printre altele, să elaboreze o listă restrânsă de candidaţi pe baza meritelor, aptitudinilor, cunoştinţelor cu privire la instituţiile şi pieţele financiare, precum şi pe baza experienţei relevante în privinţa supravegherii şi reglementării financiare. Pentru desemnările ulterioare, oportunitatea de a dispune de o listă restrânsă elaborată de Comisie ar trebui să fie reexaminată într-un raport care urmează să fie realizat în temeiul prezentului regulament. Înainte ca persoana selecţionată să îşi preia funcţiile, şi în termen de maxim o lună de la selecţionarea sa de către consiliul supraveghetorilor, Parlamentul European ar trebui să aibă dreptul, după audierea persoanei selecţionate, să obiecteze cu privire la desemnarea persoanei respective.

(57)Pentru a garanta consecvenţa transsectorială în ceea ce priveşte activităţile AES, acestea ar trebui să se coordoneze strâns prin intermediul Comitetului comun şi să ajungă la poziţii comune atunci când este necesar. Comitetul comun ar trebui să coordoneze funcţiile AES cu privire la conglomeratele financiare şi alte chestiuni transsectoriale. Atunci când este necesar, actele care sunt acoperite şi de domeniul de competenţă al Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale) sau al Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe) ar trebui adoptate în paralel de autoritatea europeană de supraveghere în cauză. Comitetul comun ar trebui prezidat prin rotaţie pe durata unui mandat de 12 luni de preşedinţii AES. Preşedintele Comitetului comun ar trebui să fie şi vicepreşedinte al CERS. Comitetul comun ar trebui să aibă personal propriu, furnizat de cele trei AES, pentru a permite schimburile de informaţii pe cale informală şi dezvoltarea unei culturi comune de supraveghere în cadrul AES.

(58)Este necesar să se garanteze că părţile afectate de deciziile adoptate de Autoritate pot recurge la căi de atac adecvate. Pentru a proteja în mod eficace drepturile părţilor şi din motive de economie procedurală, pentru domeniile în care Autoritatea are dreptul de a lua decizii, părţile ar trebui să aibă dreptul de a contesta aceste decizii în faţa unei comisii de apel. Din motive de eficienţă şi consecvenţă, comisia de apel ar trebui să fie un organism comun AES, independent de structurile administrative şi de reglementare ale acestora. Deciziile comisiei de apel ar trebui să facă obiectul unui recurs în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

(59)Pentru ca Autoritatea să fie pe deplin autonomă şi independentă, ar trebui să i se acorde un buget autonom cu venituri provenind în special din contribuţii obligatorii din partea autorităţilor naţionale de supraveghere şi din bugetul general al Uniunii Europene. Finanţarea Autorităţii de către Uniune face obiectul unui acord încheiat de autoritatea bugetară în conformitate cu punctul 47 din Acordul interinstituţional dintre Parlamentul European, Consiliu şi Comisie din 17 mai 2006 privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară (¹). Ar trebui să se aplice procedura bugetară a Uniunii. Auditarea conturilor ar trebui efectuată de Curtea de Conturi. Bugetul global face obiectul procedurii de descărcare de gestiune.

(60)Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) (²) ar trebui să se aplice Autorităţii. Autoritatea ar trebui să adere, de asemenea, la Acordul interinstituţional din 25 mai 1999 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Comunităţilor Europene privind investigaţiile interne efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) (³).

(63)Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (⁵) şi Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organele comunitare şi privind libera circulaţie a acestor date (⁶), se aplică pe deplin prelucrării datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament.

(66)Deoarece obiectivele prezentului regulament, şi anume îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne prin garantarea unui nivel ridicat, eficient şi consecvent de reglementare şi supraveghere prudenţială, protejarea deponenţilor şi investitorilor, protejarea integrităţii, eficienţei şi bunei funcţionări a pieţelor financiare, menţinerea stabilităţii sistemului financiar şi consolidarea coordonării internaţionale în materie de supraveghere, nu se pot realiza în mod satisfăcător de către statele membre şi, în consecinţă, având în vedere amploarea şi efectele acţiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(67)Autoritatea ar trebui să preia toate sarcinile şi competenţele actuale ale Comitetului european al inspectorilor bancari şi, prin urmare, Decizia 2009/78/CE a Comisiei ar trebui să fie abrogată de la data instituirii Autorităţii, iar Decizia nr. 716/2009/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 de instituire a unui program comunitar de sprijinire a activităţilor specifice în domeniul serviciilor financiare, al raportării financiare şi al auditului (⁸) ar trebui modificată în consecinţă. Date fiind structurile şi operaţiunile deja existente ale Comitetului european al inspectorilor bancari, este important să se asigure o foarte strânsă cooperare între acest comitet şi Comisie atunci când se stabilesc mecanismele tranzitorii corespunzătoare, pentru a se garanta că perioada în care Comisia este responsabilă de organizarea administrativă şi de funcţionarea administrativă iniţială a Autorităţii este cât mai limitată.

(68)Este necesar să se stabilească un termen-limită pentru aplicarea prezentului regulament pentru a garanta că Autoritatea este pregătită corespunzător pentru a-şi începe activitatea şi pentru a garanta o tranziţie fără dificultăţi dinspre Comitetul european al inspectorilor bancari. Autoritatea ar trebui să fie finanţată în mod adecvat. Cel puţin iniţial, Autoritatea ar trebui să fie finanţată în proporţie de 40 % din fondurile Uniunii şi de 60 % din contribuţiile statelor membre, efectuate în conformitate cu ponderarea voturilor prevăzută la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul (nr. 36) privind dispoziţiile tranzitorii.

CAPITOLUL I:INSTITUIREA ŞI STATUTUL JURIDIC

Art. 1: Instituirea şi domeniul de activitate

(2)Autoritatea acţionează în limitele competenţelor care îi sunt conferite prin prezentul regulament şi în limitele domeniului de aplicare al Directivei 2002/87/CE, al Directivei 2008/48/CE (^*1), al Directivei 2009/110/CE, al Regulamentului (UE) nr. 575/2013 (^*2), al Directivei 2013/36/UE (^*3), al Directivei 2014/49/UE (^*4), al Directivei 2014/92/UE (^*5), al Directivei (UE) 2015/2366 (^*6), al Regulamentului (UE) 2023/1114 (^*7) ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi, în măsura în care aceste acte se aplică instituţiilor financiare şi de credit şi autorităţilor competente care le supraveghează, în limitele părţilor relevante ale Directivei 2002/65/CE, inclusiv ale tuturor directivelor, regulamentelor şi deciziilor adoptate în baza acestor acte, precum şi ale oricărui alt act juridic cu caracter obligatoriu al Uniunii care conferă atribuţii autorităţii. Autoritatea acţionează, de asemenea, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului (^*8).

Autoritatea acţionează, de asemenea, în limitele competenţelor conferite prin prezentul regulament şi ale domeniului de aplicare al Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului (^*8) şi al Regulamentului (UE) 2015/847 al Parlamentului European şi a Consiliului (^*9) în măsura în care directiva şi regulamentul menţionate se aplică operatorilor din sectorul financiar şi autorităţilor competente care îi supraveghează. Exclusiv în acest scop, Autoritatea îndeplineşte atribuţiile conferite, prin orice act juridic cu caracter obligatoriu al Uniunii, Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*10), sau Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*11). Atunci când îndeplineşte aceste atribuţii, Autoritatea consultă respectivele Autorităţi europene de supraveghere şi le ţine la curent cu privire la activităţile sale în legătură cu orice entitate care este o «instituţie financiară», în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, sau un «participant la pieţele financiare», în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(3)Autoritatea acţionează în domeniul activităţilor instituţiilor de credit, ale conglomeratelor financiare, ale firmelor de investiţii, ale instituţiilor de plată şi ale instituţiilor emitente de monedă electronică, în legătură cu aspecte care nu sunt abordate în mod direct în actele legislative menţionate la alineatul (2), inclusiv aspecte de guvernanţă corporativă, audit şi raportare financiară, luând în considerare modele de afaceri sustenabile şi integrarea factorilor de mediu, sociali şi care ţin de guvernanţă, cu condiţia ca astfel de acţiuni să fie necesare pentru asigurarea aplicării eficace şi consecvente a actelor respective.

(5)Obiectivul Autorităţii este acela de a proteja interesul public prin contribuţia la stabilitatea şi eficacitatea sistemului financiar pe termen scurt, mediu şi lung, pentru economia, cetăţenii şi întreprinderile Uniunii. Autoritatea contribuie, în limitele competenţelor sale, la:

h)prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi al finanţării terorismului.

Conţinutul şi forma acţiunilor şi ale măsurilor Autorităţii, în special ale ghidurilor, recomandărilor, avizelor, întrebărilor şi răspunsurilor, proiectelor de standarde de reglementare şi proiectelor de standarde de punere în aplicare, respectă pe deplin dispoziţiile aplicabile din prezentul regulament şi din actele legislative menţionate la alineatul (2). În măsura în care acest lucru este permis şi relevant în temeiul dispoziţiilor respective, acţiunile şi măsurile Autorităţii ţin seama în mod corespunzător, în conformitate cu principiul proporţionalităţii, de natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii unei instituţii financiare, întreprinderi sau altei entităţi sau activităţi financiare care este afectată de acţiunile şi măsurile Autorităţii.

(6)Autoritatea instituie, ca parte integrantă a sa, un comitet care să-i furnizeze consultanţă cu privire la modul în care, în deplină conformitate cu normele aplicabile, acţiunile şi măsurile sale ar trebui să ţină seama de diferenţele specifice care predomină în sector, legate de natura, amploarea şi complexitatea riscurilor, de modelele de afaceri şi de practicile de afaceri, precum şi de dimensiunea instituţiilor financiare şi a pieţelor, în măsura în care aceşti factori sunt relevanţi în temeiul normelor avute în vedere.

Art. 2: Sistemul european de supraveghere financiară

(2)SESF cuprinde:

(3)Autoritatea cooperează îndeaproape şi în mod regulat cu CERS, precum şi cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale) şi cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe) prin intermediul Comitetului comun, garantând consecvenţa transsectorială a activităţii şi ajungând la poziţii comune în domeniul supravegherii conglomeratelor financiare şi în alte chestiuni transsectoriale.

(5)Autorităţile de supraveghere care fac parte din SESF au obligaţia de a supraveghea instituţiile financiare care îşi desfşă oară activitatea în Uniune în conformitate cu actele menţionate la articolul 1 alineatul (2).

Art. 3: Răspunderea autorităţilor

Art. 4: Definiţii

2.«autorităţi competente» înseamnă:

(v)în ceea ce priveşte Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (^*12) şi Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*13), autorităţile de rezoluţie desemnate în conformitate cu articolul 3 din Directiva 2014/59/UE, Comitetul unic de rezoluţie înfiinţat prin Regulamentul (UE) nr. 806/2014, precum şi Consiliul şi Comisia, atunci când îndeplinesc funcţiile prevăzute la articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 806/2014, cu excepţia cazurilor în care exercită puteri discreţionare sau fac alegeri în materie de politici;

(^*12)Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190).

Art. 7: Sediul

Amplasarea sediului autorităţii nu afectează îndeplinirea de către autoritate a atribuţiilor şi sarcinilor sale, organizarea structurii sale de conducere, funcţionarea organizaţiei sale principale sau finanţarea principală a activităţilor sale, permiţând, în acelaşi timp, dacă este cazul, utilizarea în comun cu alte agenţii ale Uniunii a serviciilor de suport administrativ şi de gestionare a infrastructurilor care nu sunt legate de activităţile de bază ale autorităţii. Până la 30 martie 2019 şi, ulterior, la fiecare 12 luni, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind modul în care autorităţile europene de supraveghere se conformează cu respectiva cerinţă.

CAPITOLUL II:SARCINILE ŞI COMPETENŢELE AUTORITĂŢII

Art. 8: Sarcinile şi competenţele Autorităţii

(1)Autoritatea are următoarele sarcini:

b)de a contribui la aplicarea consecventă a actelor juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii, în special prin sprijinirea unei culturi comune de supraveghere, asigurarea unei aplicări consecvente, eficiente şi eficace a actelor legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2), prevenirea arbitrajului de reglementare, favorizarea şi monitorizarea independenţei în materie de supraveghere, medierea şi rezolvarea dezacordurilor între autorităţile competente, asigurarea unei supravegheri eficace şi consecvente a instituţiilor financiare, precum şi a unei funcţionări coerente a colegiilor de supraveghere şi luarea de măsuri, printre altele, în situaţii de urgenţă;

i)de a promova funcţionarea consecventă şi coerentă a colegiilor de supraveghetori, monitorizarea, evaluarea şi măsurarea riscurilor sistemice, elaborarea şi coordonarea planurilor de redresare şi de rezoluţie, asigurând un nivel înalt de protecţie a deponenţilor şi a investitorilor pe întreg teritoriul Uniunii şi elaborând metode pentru rezoluţia instituţiilor financiare falimentare, precum şi o evaluare a necesităţii de a deţine instrumente de finanţare corespunzătoare, în vederea promovării cooperării între autorităţile competente care participă la gestionarea crizei ce afectează instituţiile transfrontaliere cu potenţial de risc sistemic, în conformitate cu articolele 21 - 26;

k¹)de a publica pe site-ul său şi de a actualiza periodic toate standardele tehnice de reglementare, standardele tehnice de punere în aplicare, ghidurile, recomandările şi întrebările şi răspunsurile pentru fiecare act legislativ menţionat la articolul 1 alineatul (2), inclusiv prezentări generale referitoare la situaţia actuală a lucrărilor în curs şi la planificarea calendarului pentru adoptarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare şi a proiectelor de standarde tehnice de punere în aplicare.

l)de a contribui la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi al finanţării terorismului, inclusiv prin promovarea unei aplicări consecvente, eficiente şi eficace a actelor legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament, la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 şi, respectiv, la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 în ceea ce priveşte prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului.

(1¹)(1^a)În îndeplinirea sarcinilor care îi revin în conformitate cu prezentul regulament, Autoritatea:

(2)Pentru a efectua sarcinile menţionate la alineatul (1), Autoritatea deţine competenţele prevăzute de prezentul regulament, în special:

(3)În îndeplinirea sarcinilor menţionate la alineatul (1) şi în exercitarea prerogativelor menţionate la alineatul (2), Autoritatea acţionează în temeiul şi în limitele legii şi acordă atenţia cuvenită principiilor proporţionalităţii, după caz, şi al unei mai bune reglementări, inclusiv rezultatelor analizelor cost-beneficiu realizate în conformitate cu prezentul regulament.

Consultările publice deschise menţionate la articolele 10, 15, 16 şi 16a se desfăşoară pe o scară cât mai largă pentru a asigura o abordare incluzivă cu privire la toate părţile interesate şi acordă părţilor interesate un termen rezonabil pentru a răspunde. Autoritatea publică un rezumat al contribuţiilor primite de la părţile interesate şi o prezentare a modului în care informaţiile şi punctele de vedere obţinute în urma consultării au fost utilizate în proiectul de standard tehnic de reglementare şi în proiectul de standard tehnic de punere în aplicare.

Art. 9: Sarcini legate de protecţia consumatorilor şi activităţile financiare

(1)Autoritatea îşi asumă un rol principal în promovarea transparenţei, simplicităţii şi echităţii pe piaţă pentru produsele sau serviciile financiare de consum din întreaga piaţă internă, inclusiv prin:

(4)Autoritatea instituie, ca parte integrantă a sa, un comitet pentru protecţia consumatorilor şi inovare financiară care reuneşte toate autorităţile competente relevante şi autorităţile responsabile cu protecţia consumatorilor, în vederea îmbunătăţirii protecţiei consumatorilor, a realizării unei abordări coordonate a modului de reglementare şi de supraveghere a activităţilor financiare noi sau inovatoare şi în vederea formulării de opinii pe care Autoritatea să le prezinte Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei. Autoritatea cooperează strâns cu Comitetul european pentru protecţia datelor instituit prin Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*18) pentru a evita suprapunerile, neconcordanţele şi insecuritatea juridică în sfera protecţiei datelor. Autoritatea poate invita, de asemenea, şi autorităţile naţionale de protecţie a datelor ca observatori în cadrul comitetului.

(5)Autoritatea poate interzice sau restricţiona temporar comercializarea, distribuirea sau vânzarea anumitor produse, instrumente sau activităţi financiare care au potenţialul de a cauza prejudicii financiare semnificative clienţilor sau consumatorilor sau ameninţă buna funcţionare şi integritatea pieţelor financiare sau stabilitatea întregului sistem financiar din Uniune sau a unei părţi a acestuia în cazurile specificate în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) şi în condiţiile prevăzute în respectivele acte, sau dacă acest lucru este necesar într-o situaţie de urgenţă în conformitate cu articolul 18 şi în condiţiile prevăzute în respectivul articol.

Art. 9^a: Sarcini speciale legate de prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului

(1)Autoritatea, în limitele competenţelor sale respective, îşi asumă un rol principal, de coordonare şi de monitorizare în promovarea integrităţii, transparenţei şi securităţii sistemului financiar prin adoptarea unor măsuri de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului în cadrul sistemului respectiv. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, măsurile respective nu depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prezentului regulament şi a actelor legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) şi iau în considerare în mod corespunzător natura, amploarea şi complexitatea riscurilor, practicile de afaceri, modelele de afaceri şi dimensiunea operatorilor din sectorul financiar şi a pieţelor. Aceste măsuri cuprind:

a)colectarea de informaţii de la autorităţile competente în legătură cu deficienţele care au fost identificate în cursul procedurilor de supraveghere şi de autorizare în curs cu privire la procese şi proceduri, la mecanismele de guvernanţă, la competenţa profesională şi probitatea morală, la achiziţia de participaţii calificate, la modelele de afaceri şi activităţile operatorilor din sectorul financiar în legătură cu prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului, precum şi informaţii cu privire la măsurile luate de autorităţile competente ca răspuns la următoarele deficienţe semnificative care afectează una sau mai multe cerinţe din actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament, la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 şi la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 şi, respectiv, din orice act normativ intern de transpunere a acestora, referitoare la prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului:

Autorităţile competente furnizează Autorităţii toate informaţiile respective, în plus faţă de orice obligaţie prevăzută la articolul 35 din prezentul regulament, şi informează în timp util Autoritatea în legătură cu orice modificare ulterioară legată de informaţiile furnizate. Autoritatea acţionează în strânsă coordonare cu unităţile de informaţii financiare ale UE, astfel cum sunt menţionate în Directiva (UE) 2015/849, respectând statutul şi obligaţiile acestora şi evitând suprapunerile inutile.

b)colaborarea îndeaproape şi, după caz, schimbul de informaţii cu autorităţile competente, inclusiv cu Banca Centrală Europeană în ceea ce priveşte aspectele legate de sarcinile care îi sunt atribuite prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, şi cu autorităţile cărora li s-a încredinţat responsabilitatea publică de a supraveghea entităţile obligate enumerate la articolul 2 alineatul (1) punctele 1 şi 2 din Directiva (UE) 2015/849, precum şi cu unităţile de informaţii financiare, respectând în acelaşi timp statutul şi obligaţiile unităţilor de informaţii financiare prevăzute în Directiva (UE) 2015/849;

c)elaborarea unor orientări şi standarde comune privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului în sectorul financiar şi promovarea punerii în aplicare consecvente a acestora, în special prin elaborarea de proiecte de standarde tehnice de reglementare şi de punere în aplicare, în conformitate cu mandatele prevăzute în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2), de ghiduri, recomandări şi alte măsuri, inclusiv avize care se bazează pe actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2);

e)monitorizarea evoluţiilor pieţei şi evaluarea vulnerabilităţilor şi a riscurilor în ceea ce priveşte spălarea banilor şi finanţarea terorismului în sectorul bancar.

Până la 31 decembrie 2020, Autoritatea elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în care precizează definiţia deficienţelor menţionate la primul paragraf litera (a), inclusiv situaţiile corespunzătoare în care pot apărea deficienţe, importanţa deficienţelor şi punerea în practică a colectării de informaţii de către Autoritate, precum şi tipul de informaţii care ar trebui furnizate în conformitate cu primul paragraf litera (a). În elaborarea standardelor tehnice respective, Autoritatea ia în considerare volumul de informaţii care urmează să fie furnizate şi necesitatea evitării suprapunerilor. De asemenea, Autoritatea stabileşte măsuri de asigurare a eficacităţii şi a confidenţialităţii.

(2)Autoritatea creează şi actualizează o bază de date centrală cuprinzând informaţiile colectate în conformitate cu alineatul (1) litera (a). Autoritatea se asigură că informaţiile respective sunt analizate şi puse la dispoziţia autorităţilor competente pe baza principiului necesităţii de a cunoaşte şi cu titlu confidenţial. Autoritatea poate transmite, dacă este cazul, elementele de probă pe care le deţine şi care ar putea conduce la iniţierea unor proceduri penale autorităţilor judiciare naţionale şi autorităţilor competente ale statului membru în cauză, în conformitate cu normele procedurale naţionale. Autoritatea poate, de asemenea, după caz, să transmită elemente de probă Parchetului European, în cazul în care aceste elementele de probă respective se referă la infracţiuni în legătură cu care Parchetului European îşi exercită sau şi-ar putea exercita competenţa în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului (^*19).

(3)Autorităţile competente pot adresa Autorităţii cereri motivate de informaţii privind operatori din sectorul financiar relevante pentru activităţile lor de supraveghere în ceea ce priveşte prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului. Autoritatea examinează cererile respective şi furnizează informaţiile solicitate de autorităţile competente în timp util şi pe baza principiului necesităţii de a cunoaşte. În cazul în care Autoritatea nu furnizează informaţiile solicitate, aceasta informează autoritatea competentă solicitantă şi comunică motivul pentru care informaţiile nu sunt furnizate. Autoritatea comunică autorităţii competente sau oricărei alte autorităţi sau instituţii care a furnizat iniţial informaţiile solicitate identitatea autorităţii competente solicitante, identitatea operatorului din sectorul financiar vizat, motivul cererii de informaţii, precum şi dacă informaţiile au fost comunicate autorităţii competente solicitante. În plus, Autoritatea analizează informaţiile pentru a comunica autorităţilor competente, din proprie iniţiativă, informaţiile relevante pentru activităţile de supraveghere desfăşurate de acestea în ceea ce priveşte prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului. Atunci când comunică în acest sens, Autoritatea informează autoritatea competentă care a furnizat iniţial informaţiile. Autoritatea efectuează, de asemenea, analize pe bază agregată în vederea avizului pe care trebuie să îl emită în temeiul articolului 6 alineatul (5) din Directiva (UE) 2015/849.

(4)Autoritatea promovează convergenţa proceselor de supraveghere menţionate în Directiva (UE) 2015/849, inclusiv prin efectuarea unor evaluări inter pares şi prin emiterea de rapoarte şi de măsuri ulterioare legate de acestea, în conformitate cu articolul 30 din prezentul regulament. Atunci când efectuează astfel de evaluări în conformitate cu articolul 30 din prezentul regulament, Autoritatea ia în considerare evaluările, analizele sau rapoartele relevante elaborate de organizaţii internaţionale şi de organisme interguvernamentale competente în domeniul prevenirii spălării banilor sau al finanţării terorismului, precum şi raportul bianual întocmit de Comisie în temeiul articolului 6 din Directiva (UE) 2015/849 şi evaluările riscurilor pregătite de statele membre în temeiul articolului 7 din directiva menţionată.

(5)Autoritatea efectuează, cu participarea autorităţilor competente, evaluări de risc privind strategiile, capacităţile şi resursele autorităţilor competente pe care acestea le au la dispoziţie pentru a aborda cele mai importante riscuri emergente legate de spălarea banilor şi de finanţarea terorismului de la nivelul Uniunii, astfel cum sunt identificate în evaluarea supranaţională a riscurilor. Autoritatea efectuează respectivele evaluări de risc în special în vederea avizului pe care trebuie să îl emită în temeiul articolului 6 alineatul (5) din Directiva (UE) 2015/849. Autoritatea efectuează evaluări de risc pe baza informaţiilor pe care le are la dispoziţie, acestea incluzând evaluările inter pares în conformitate cu articolul 30 din prezentul regulament, analizele efectuate pe bază agregată asupra informaţiilor colectate în vederea bazei de date centralizate în temeiul alineatului (2) din prezentul articol, precum şi evaluările, analizele sau rapoartele relevante elaborate de organizaţii internaţionale şi de organisme interguvernamentale competente în domeniul prevenirii spălării banilor şi a finanţării terorismului şi evaluările riscurilor pregătite de statele membre în temeiul articolului 7 din Directiva (UE) 2015/849. Autoritatea pune la dispoziţia tuturor autorităţilor competente evaluările riscurilor.

În sensul primului paragraf de la prezentul alineat, Autoritatea elaborează şi aplică, prin intermediul comitetului intern instituit în temeiul alineatului (7) din prezentul articol, metode care să permită o evaluare obiectivă, precum şi o examinare coerentă şi de înaltă calitate a evaluărilor şi a aplicării metodologiei şi care să asigure condiţii de concurenţă echitabile. Comitetul menţionat examinează calitatea şi coerenţa evaluărilor riscurilor. Acesta elaborează proiectele de evaluări de risc în vederea adoptării lor de către Consiliul supraveghetorilor, în conformitate cu articolul 44.

(6)În cazurile în care sunt indicii că operatori din sectorul financiar încalcă cerinţele prevăzute în Directiva (UE) 2015/849 şi există o dimensiune transfrontalieră care implică ţări terţe, Autoritatea are un rol principal în facilitarea cooperării dintre autorităţile competente din Uniune şi autorităţile competente din ţările terţe, dacă este necesar. Acest rol al Autorităţii nu aduce atingere interacţiunilor regulate ale autorităţilor competente cu autorităţile ţărilor terţe.

(7)Autoritatea instituie un comitet intern permanent pentru combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului, însărcinat cu coordonarea măsurilor de prevenire şi combatere a utilizării sistemul financiar în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului şi cu pregătirea, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/847 şi cu Directiva (UE) 2015/849, a tuturor proiectelor de decizii care urmează să fie luate de Autoritate în conformitate cu articolul 44 din prezentul regulament.

(8)Comitetul menţionat la alineatul (7) are în componenţa sa reprezentanţi la nivel înalt ai autorităţilor şi organismelor din toate statele membre, care sunt competente să asigure respectarea de către operatorii din sectorul financiar a Regulamentului (UE) 2015/847 şi a Directivei (UE) 2015/849 şi care au cunoştinţe de specialitate şi competenţe decizionale în domeniul prevenirii utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului, precum şi reprezentanţi la nivel înalt, care au cunoştinţe de specialitate referitoare la diferite modele de afaceri şi particularităţi sectoriale, ai Autorităţii, a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale) şi, respectiv, a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe). Reprezentanţii la nivel înalt din partea Autorităţii şi a celorlalte autorităţi europene de supraveghere participă la reuniunile comitetului respectiv fără drept de vot. În plus, Comisia, CERS şi Consiliul de supraveghere al Băncii Centrale Europene desemnează fiecare câte un reprezentant la nivel înalt care să participe la reuniunile comitetului respectiv în calitate de observatori. Preşedintele comitetului respectiv este ales de către membrii cu drept de vot ai comitetului şi din rândul acestora.

Fiecare instituţie, autoritate şi organ menţionat la primul paragraf desemnează un supleant dintre membrii personalului său, care poate înlocui persoana desemnată drept membru atunci când aceasta nu poate participa. Statele membre în care există mai multe autorităţi competente să asigure respectarea de către operatorii din sectorul financiar a Directivei (UE) 2015/849 pot desemna câte un reprezentant pentru fiecare autoritate competentă. Indiferent de numărul autorităţilor competente reprezentate în cadrul reuniunii, fiecare stat membru dispune de un singur vot. Comitetul respectiv poate institui grupuri de lucru interne privind aspecte specifice ale activităţii sale, în vederea elaborării proiectelor de decizii ale comitetului. Grupurile respective sunt deschise participării membrilor personalului din cadrul tuturor autorităţilor competente reprezentate în cadrul comitetului şi al Autorităţii, al Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea Europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale) şi al Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe).

(9)Autoritatea, Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale) şi Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe) pot transmite în orice moment observaţii scrise cu privire la orice proiect de decizie a comitetului menţionat la alineatul (7) de la prezentul articol. Consiliul supraveghetorilor va lua în considerare în mod corespunzător astfel de observaţii înainte de a-şi adopta decizia finală. În cazul în care un proiect de decizie se întemeiază pe competenţele care îi sunt conferite Autorităţii în temeiul articolului 9b, 17 sau 19 sau are legătură cu aceste competenţe şi decizia respectivă se referă la:

b)participanţii la pieţele financiare, astfel cum sunt definiţi la articolul 4 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, sau la oricare dintre autorităţile competente care îi supraveghează,

Autoritatea poate lua decizia numai cu acordul Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea Europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale) în cazul de la litera (a) sau al Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe) în cazul de la litera (b). Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale) sau Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe) notifică Autorităţii punctele lor de vedere în termen de 20 de zile de la data proiectului de decizie a comitetului menţionat la alineatul (7). În cazul în care acestea nu notifică Autorităţii punctele lor de vedere în termen de 20 de zile şi nici nu solicită o prelungire justificată în mod corespunzător pentru notificarea respectivelor puncte de vedere, se consideră că şi-au dat acordul.

Art. 9^b: Solicitarea de investigaţii legate de prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului

(1)În chestiuni legate de prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi al finanţării terorismului în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849, Autoritatea poate, în cazul în care dispune de elemente care indică încălcări semnificative, să solicite unei autorităţi competente, astfel cum este menţionată la articolul 4 punctul 2(iii): (a) să investigheze eventualele încălcări ale dreptului Uniunii şi, în cazul în care respectiva legislaţie a Uniunii cuprinde directive sau oferă în mod explicit opţiuni statelor membre, încălcările dreptului intern în măsura în care acesta transpune directivele sau exercită opţiunile acordate statelor membre în temeiul dreptului Uniunii săvârşite de către un operator din sectorul financiar; şi (b) să aibă în vedere impunerea de sancţiuni acestui operator cu privire la încălcările respective. Atunci când este necesar, Autoritatea poate solicita, de asemenea, unei autorităţi competente, astfel cum este menţionată la articolul 4 punctul 2(iii), să aibă în vedere adoptarea unei decizii individuale adresate respectivului operator din sectorul financiar, prin care să îi solicite să ia toate măsurile necesare pentru a respecta obligaţiile care îi revin în temeiul dreptului Uniunii direct aplicabil sau în temeiul dreptului intern, în măsura în care acesta transpune directivele sau exercită opţiunile acordate statelor membre în temeiul dreptului Uniunii, inclusiv încetarea oricărei practici. Solicitările menţionate la prezentul alineat nu împiedică măsurile de supraveghere luate de către autoritatea competentă căreia i se adresează solicitarea.

Art. 9^c: Scrisori de neintervenţie

(1)Autoritatea ia măsurile menţionate la alineatul (2) din prezentul articol numai în situaţii excepţionale, în cazul în care consideră că este probabil ca aplicarea unuia dintre actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) sau a oricărui act delegat sau de punere în aplicare bazat pe respectivele acte legislative să ridice probleme semnificative, dintr-unul din următoarele motive:

(2)În cazurile menţionate la alineatul (1), Autoritatea transmite autorităţilor competente şi Comisiei, în scris, o prezentare detaliată a problemelor pe care le-a constatat.

(4)În cazul în care, pe baza informaţiilor primite, în special de la autorităţile competente, Autoritatea consideră că oricare dintre actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) sau orice act delegat sau de punere în aplicare bazat pe respectivele acte legislative ridică probleme excepţionale semnificative referitoare la încrederea pieţei, protecţia consumatorilor, a clienţilor sau a investitorilor, buna funcţionare şi integritatea pieţelor financiare sau a pieţelor de mărfuri sau stabilitatea întregului sistem financiar din Uniune sau a unei părţi a acestuia, aceasta transmite fără întârziere nejustificată autorităţilor competente şi Comisiei, în scris, o prezentare detaliată a problemelor pe care le-a constatat. Autoritatea poate prezenta Comisiei un aviz cu privire la orice acţiune pe care o consideră adecvată, sub forma unei noi propuneri legislative sau a unei propuneri pentru un nou act delegat sau de punere în aplicare, precum şi cu privire la caracterul urgent al problemei. Autoritatea îşi publică avizul.

Art. 10: Standarde tehnice de reglementare

(1)În cazul în care Parlamentul European şi Consiliul deleagă Comisiei competenţa de a adopta standarde tehnice de reglementare, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, pentru a asigura o armonizare unitară în domeniile prevăzute în mod expres în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament, Autoritatea poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare. Autoritatea înaintează proiectele sale de standarde tehnice de reglementare Comisiei spre adoptare. În acelaşi timp, Autoritatea transmite respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare Parlamentului European şi Consiliului spre informare.

Înainte de a înainta Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare, Autoritatea organizează consultări publice deschise cu privire la acestea şi analizează eventualele costuri şi beneficii aferente, cu excepţia cazului în care astfel de consultări şi analize sunt puternic disproporţionate în raport cu domeniul de aplicare şi cu impactul proiectelor de standarde tehnice de reglementare în cauză sau cu gradul specific de urgenţă al situaţiei. Autoritatea solicită, de asemenea, opinia Grupului părţilor interesate din domeniul bancar menţionat la articolul 37.

În cazul în care intenţionează să nu adopte un proiect de standard tehnic de reglementare sau să îl adopte parţial sau cu modificări, Comisia retrimite Autorităţii proiectul de standard tehnic de reglementare, explicând de ce nu îl adoptă sau explicând motivele pentru care au fost efectuate modificări. Comisia transmite o copie a scrisorii sale Parlamentului European şi Consiliului. În termen de şase săptămâni, Autoritatea poate modifica proiectul de standard tehnic de reglementare pe baza modificărilor propuse de Comisie şi îl poate retransmite Comisiei sub forma unui aviz formal. Autoritatea transmite o copie a acestui aviz formal Parlamentului European şi Consiliului.

(3)Numai în cazurile în care autoritatea nu transmite Comisiei proiectul de standard tehnic de reglementare în termenele prevăzute în conformitate cu alineatul (2), Comisia poate adopta un standard tehnic de reglementare prin intermediul unui act delegat în absenţa unui proiect din partea Autorităţii.

Comisia organizează consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare şi analizează eventualele costuri şi beneficii aferente, cu excepţia cazului în care astfel de consultări şi analize sunt disproporţionate în raport cu domeniul de aplicare şi cu impactul proiectelor de standarde tehnice de reglementare în cauză sau cu gradul specific de urgenţă al situaţiei. Comisia solicită, de asemenea, avizul Grupului părţilor interesate din domeniul bancar menţionat la articolul 37.

Dacă în termenul de şase săptămâni Autoritatea a transmis un proiect modificat de standard tehnic de reglementare, Comisia îl poate modifica pe baza modificărilor propuse de Autoritate sau poate adopta standardul tehnic de reglementare cu modificările pe care le consideră relevante. Comisia nu poate să modifice conţinutul proiectelor de standarde tehnice de reglementare întocmite de Autoritate fără a se coordona în prealabil cu Autoritatea, astfel cum se prevede în prezentul articol.

Art. 11: Exercitarea delegării de competenţe

(1)Competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la articolul 7 este conferită Comisiei pentru o perioadă de patru ani de la 16 decembrie 2010. Comisia prezintă un raport cu privire la delegarea de competenţe cel târziu cu şase luni înainte de încheierea perioadei de patru ani. Delegarea de competenţă se reînnoieşte automat pentru perioade de timp identice, cu excepţia cazului în care Parlamentul European sau Consiliul o revocă, în conformitate cu articolul 14.

Art. 12: Revocarea delegării de competenţe

Art. 13: Obiecţiuni la standardele tehnice de reglementare

(2)În cazul în care, la expirarea termenului menţionat la alineatul (1), nici Parlamentul European, nici Consiliul nu a formulat obiecţiuni la standardul tehnic de reglementare, acesta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi intră în vigoare la data prevăzută în dispoziţiile sale.

Art. 14: Neaprobarea sau modificarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare

Art. 15: Standarde tehnice de punere în aplicare

(1)În cazul în care Parlamentul European şi Consiliul conferă competenţe de executare Comisiei pentru a adopta standarde tehnice de punere în aplicare, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, în conformitate cu articolul 291 din TFUE, în domeniile prevăzute în mod expres în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament, Autoritatea poate elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare. Standardele tehnice de punere în aplicare sunt tehnice, nu implică decizii strategice sau opţiuni de politică publică, iar conţinutul lor are scopul de a stabili condiţiile de punere în aplicare a actelor în cauză. Autoritatea înaintează proiectele sale de standarde tehnice de punere în aplicare Comisiei spre adoptare. În acelaşi timp, Autoritatea transmite respectivele standarde tehnice Parlamentului European şi Consiliului spre informare.

Înainte de a înainta Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare, Autoritatea organizează consultări publice deschise cu privire la acestea şi analizează eventualele costuri şi beneficii aferente, cu excepţia cazului în care astfel de consultări şi analize sunt puternic disproporţionate în raport cu domeniul de aplicare şi cu impactul proiectelor de standarde tehnice de punere în aplicare în cauză sau cu gradul specific de urgenţă al situaţiei. Autoritatea solicită, de asemenea, opinia Grupului părţilor interesate din domeniul bancar menţionat la articolul 37.

În cazul în care intenţionează să nu adopte un proiect de standard tehnic de punere în aplicare sau să îl adopte parţial sau cu modificări, Comisia îl retrimite Autorităţii, explicând de ce nu intenţionează să îl adopte sau explicând motivele pentru care au fost efectuate modificări. Comisia transmite o copie a scrisorii sale Parlamentului European şi Consiliului. În termen de şase săptămâni, Autoritatea poate modifica proiectul de standard tehnic de punere în aplicare pe baza modificărilor propuse de Comisie şi îl poate retransmite Comisiei sub forma unui aviz formal. Autoritatea transmite o copie a acestui aviz formal Parlamentului European şi Consiliului.

(3)Numai în cazurile în care Autoritatea nu transmite proiectul de standard tehnic de punere în aplicare Comisiei în termenele prevăzute în conformitate cu alineatul (2), Comisia poate adopta un standard tehnic de punere în aplicare prin intermediul unui act de punere în aplicare şi nu pe baza unui proiect din partea Autorităţii.

Comisia organizează consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare şi analizează eventualele costuri şi beneficii aferente, cu excepţia cazului în care astfel de consultări şi analize sunt disproporţionate în raport cu domeniul de aplicare şi cu impactul proiectelor de standarde tehnice de punere în aplicare în cauză sau cu gradul specific de urgenţă al situaţiei. Comisia solicită, de asemenea, opinia Grupului părţilor interesate din domeniul bancar menţionat la articolul 37.

Art. 16: Ghiduri şi recomandări

(1)În scopul stabilirii de practici unitare, eficiente şi eficace în materie de supraveghere în cadrul SESF, şi al garantării aplicării comune, uniforme şi coerente a dreptului Uniunii, Autoritatea emite ghiduri adresate tuturor autorităţilor competente sau tuturor instituţiilor financiare şi emite recomandări adresate uneia sau mai multor autorităţi competente sau uneia sau mai multor instituţii financiare.

(2)Autoritatea organizează, după caz, consultări publice deschise cu privire la ghidurile şi recomandările pe care le emite şi analizează eventualele costuri şi beneficii aferente emiterii unor astfel de ghiduri şi recomandări. Aceste consultări şi analize sunt proporţionale în raport cu domeniul de aplicare, natura şi impactul ghidurilor sau recomandărilor. Autoritatea solicită, de asemenea, după caz, opinia Grupului părţilor interesate din domeniul bancar menţionat la articolul 37. Autoritatea prezintă justificări în cazul în care nu realizează consultări publice deschise sau nu solicită opinia Grupului părţilor interesate din domeniul bancar.

(3)Autorităţile competente şi instituţiile financiare depun toate eforturile necesare pentru a respecta aceste ghiduri şi recomandări.

Art. 16^a: Avize

(1)La solicitarea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei sau din proprie iniţiativă, Autoritatea poate emite avize destinate Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei privind toate aspectele referitoare la domeniul său de competenţă.

Art. 16^b: Întrebări şi răspunsuri

(1)Fără a aduce atingere alineatului (5) de la prezentul articol, pentru aplicarea practică sau punerea în aplicare a dispoziţiilor din actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) sau din actele delegate şi de punere în aplicare conexe, din ghidurile şi recomandările adoptate în temeiul respectivelor acte legislative, orice persoană fizică sau juridică, inclusiv autorităţile competente şi instituţiile şi organele Uniunii, pot adresa o întrebare Autorităţii în orice limbă oficială a Uniunii.

(3)Autoritatea instituie şi întreţine un instrument găzduit şi pus la dispoziţie pe site-ul său pentru transmiterea de întrebări şi pentru publicarea în timp util atât a tuturor întrebărilor primite, cât şi a tuturor răspunsurilor la toate întrebările admisibile, în conformitate cu alineatul (1), cu excepţia cazului în care o astfel de publicare este în conflict cu interesul legitim al persoanelor implicate sau ar presupune riscuri la adresa stabilităţii sistemului financiar. Autoritatea poate respinge întrebările la care nu intenţionează să răspundă. Întrebările respinse sunt publicate de Autoritate pe site-ul său pentru o perioadă de două luni.

(4)Trei membri cu drept de vot ai consiliului supraveghetorilor pot solicita consiliului supraveghetorilor să decidă în temeiul articolului 44 în legătură cu abordarea chestiunii admisibilităţii întrebării în sensul alineatului (1) din prezentul articol în cadrul unor ghiduri, în temeiul articolului 16, cu solicitarea de opinii din partea Grupului părţilor interesate menţionat la articolul 37, cu revizuirea întrebărilor şi răspunsurilor la intervale corespunzătoare, cu organizarea de consultări publice sau cu analiza costurilor şi beneficiilor potenţiale asociate. Aceste consultări şi analize sunt proporţionale în raport cu domeniul de aplicare, natura şi impactul proiectului de întrebări şi răspunsuri în cauză sau cu gradul specific de urgenţă al chestiunii. Atunci când este implicat Grupul părţilor interesate menţionat la articolul 37, se aplică o obligaţie de confidenţialitate.

Art. 17: Încălcarea dreptului Uniunii

(1)Atunci când o autoritate competentă nu a aplicat actele menţionate la articolul 1 alineatul (2) sau le-a aplicat într-un mod care pare să constituie o încălcare a legislaţiei Uniunii, inclusiv standardele tehnice de reglementare şi standardele tehnice de punere în aplicare stabilite în conformitate cu articolele 10-15, în special prin negarantarea faptului că o instituţie financiară îndeplineşte cerinţele stabilite în respectivele acte, Autoritatea acţionează în conformitate cu competenţele prevăzute la alineatele (2), (3) şi (6) ale prezentului articol.

(2)La solicitarea uneia sau mai multor autorităţi competente, a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Grupului părţilor interesate din domeniul bancar sau din proprie iniţiativă, inclusiv în situaţiile în care se bazează pe informaţii bine argumentate provenind de la persoane fizice sau juridice şi după ce a informat autoritatea competentă vizată, Autoritatea descrie modalitatea în care intenţionează să procedeze în cauză şi, după caz, investighează presupusa încălcare sau neaplicare a dreptului Uniunii.

Fără a aduce atingere competenţelor prevăzute la articolul 35, Autoritatea poate adresa în mod direct, după ce a informat autoritatea competentă în cauză, o solicitare de informaţii bine întemeiată şi motivată altor autorităţi competente ori de câte ori solicitarea de informaţii de la autoritatea competentă în cauză s-a dovedit sau este considerată a fi insuficientă pentru a obţine informaţiile considerate necesare în vederea investigării unei presupuse încălcări sau neaplicări a dreptului Uniunii.

(2¹)Fără a aduce atingere competenţelor conferite în temeiul prezentului regulament şi înainte de a emite o recomandare, astfel cum se prevede la alineatul (3), Autoritatea colaborează cu autoritatea competentă în cauză, în cazul în care consideră că o astfel de colaborare este adecvată pentru soluţionarea unei încălcări a dreptului Uniunii, în încercarea de a ajunge la un acord cu privire la acţiunile necesare pentru ca autoritatea competentă să respecte dreptul Uniunii.

(4)Dacă, în termen de o lună de la primirea recomandării Autorităţii, autoritatea competentă nu s-a conformat legislaţiei Uniunii, Comisia poate, după ce a fost informată de Autoritate sau din proprie iniţiativă, să emită un aviz formal prin care să îi ceară autorităţii competente să ia măsurile necesare pentru a respecta dreptul Uniunii. Avizul formal al Comisiei ţine seama de recomandarea Autorităţii.

(6)Fără a aduce atingere competenţelor care îi revin Comisiei în temeiul articolului 258 din TFUE, atunci când o autoritate competentă nu respectă avizul formal menţionat la alineatul (4) de la prezentul articol în termenul menţionat în acesta şi când este necesară remedierea promptă a nerespectării în vederea menţinerii sau restabilirii condiţiilor neutre de concurenţă de pe piaţă sau în vederea garantării bunei funcţionări şi a integrităţii sistemului financiar, Autoritatea poate, în cazul în care cerinţele relevante prevăzute de actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament sunt direct aplicabile instituţiilor financiare sau, în chestiuni legate de prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului, operatorilor din sectorul financiar, să adopte o decizie individuală adresată unei instituţii financiare sau unui alt operator din sectorul financiar prin care i se solicită să ia toate măsurile necesare pentru a se conforma obligaţiilor sale în temeiul dreptului Uniunii, inclusiv încetarea oricărei practici.

În chestiuni legate de prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi al finanţării terorismului, în cazul în care cerinţele relevante ale actelor legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) nu sunt direct aplicabile operatorilor din sectorul financiar, Autoritatea poate adopta o decizie prin care să îi solicite autorităţii competente să se conformeze avizului formal menţionat la alineatul (4) din prezentul articol în termenul specificat în acesta. În cazul în care autoritatea competentă nu se conformează deciziei respective, Autoritatea poate adopta, de asemenea, o decizie în conformitate cu primul paragraf. În acest scop, Autoritatea aplică dreptul relevant al Uniunii în ansamblu, precum şi, în cazul în care aceasta cuprinde directive, dreptul intern, în măsura în care acesta transpune directivele respective. În cazul în care dreptul relevant al Uniunii constă în regulamente iar regulamentele în cauză acordă, în mod explicit, opţiuni statelor membre, Autoritatea aplică şi dreptul intern, în măsura în care au fost exercitate astfel de opţiuni.

Art. 17^a: Protecţia avertizorilor de integritate

Art. 18: Măsuri în situaţii de urgenţă

(1)În cazul unor evoluţii nefavorabile care pot periclita grav buna funcţionare şi integritatea pieţelor financiare sau stabilitatea, în totalitate sau în parte, a sistemului financiar din Uniune, Autoritatea facilitează în mod activ şi, atunci când consideră că este necesar, coordonează eventualele măsuri luate de către autorităţile de supraveghere competente relevante.

(2)Consiliul, după consultarea Comisiei şi a CERS şi, după caz, a AES, poate adopta o decizie adresată Autorităţii, prin care să se stabilească existenţa unei situaţii de urgenţă în sensul prezentului regulament, în urma unei cereri adresate de către Autoritate, Comisie sau CERS. Consiliul îşi revizuieşte această decizie la intervale corespunzătoare şi cel puţin o dată pe lună. În cazul în care decizia nu este reînnoită la expirarea unui termen de o lună, aceasta expiră în mod automat. Consiliul poate declara întreruperea situaţiei de urgenţă în orice moment.

(3)În cazul în care Consiliul a adoptat o decizie în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol şi, în situaţii excepţionale, când sunt necesare măsuri coordonate ale autorităţilor competente pentru a reacţiona la evoluţii nefavorabile care pot periclita grav buna funcţionare şi integritatea pieţelor financiare sau stabilitatea, în totalitate sau în parte, a sistemului financiar din Uniune, sau protecţia clienţilor şi a consumatorilor, Autoritatea poate adopta decizii individuale prin care să oblige autorităţile competente să ia măsurile necesare în conformitate cu actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) pentru a aborda astfel de evoluţii, asigurând îndeplinirea de către instituţiile financiare şi autorităţile competente a cerinţelor prevăzute în respectivele acte legislative.

(4)Fără a aduce atingere competenţelor Comisiei în temeiul articolului 258 din TFUE, atunci când o autoritate competentă nu respectă decizia Autorităţii menţionată la alineatul (3) în termenul prevăzut în respectiva decizie, Autoritatea poate, în cazul în care cerinţele relevante prevăzute de actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2), inclusiv în standardele tehnice de reglementare şi în standardele tehnice de punere în aplicare adoptate în conformitate cu respectivele acte se aplică direct instituţiilor financiare, să adopte o decizie individuală adresată unei instituţii financiare prin care să-i impună acesteia să ia măsurile necesare pentru a se conforma obligaţiilor sale în temeiul respectivei legislaţii, inclusiv încetarea oricărei activităţi. Aceasta se aplică numai în situaţiile în care o autoritate competentă nu aplică actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2), inclusiv standardele tehnice de reglementare şi standardele tehnice de punere în aplicare adoptate în conformitate cu respectivele acte, sau le aplică într-un mod care pare să fie o încălcare vădită a respectivelor acte şi dacă este necesară remedierea de urgenţă pentru restabilirea bunei funcţionări şi a integrităţii pieţelor financiare sau a stabilităţii întregului sistem financiar din Uniune sau a unei părţi a acestuia.

Art. 19: Soluţionarea dezacordurilor dintre autorităţile competente în contexte transfrontaliere

(1)În cazurile specificate în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) şi fără a aduce atingere competenţelor prevăzute la articolul 17, Autoritatea poate acorda asistenţă autorităţilor competente pentru a se ajunge la un acord în conformitate cu procedura stabilită la alineatele (2)–(4) din prezentul articol, în oricare dintre următoarele circumstanţe:

b)în cazurile în care actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) prevăd că Autoritatea poate să acorde sprijin, din proprie iniţiativă, dacă, din motive obiective, poate fi constatat un dezacord între autorităţile competente.

În cazurile în care actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) dispun adoptarea unei decizii comune de către autorităţile competente şi dacă, în conformitate cu actele respective, Autoritatea poate să acorde sprijin, din proprie iniţiativă, pentru ajungerea la un acord în conformitate cu procedura stabilită la alineatele (2)-(4) din prezentul articol, autorităţilor competente în cauză, este prezumată existenţa unui dezacord în absenţa unei decizii comune din partea autorităţilor respective în termenele prevăzute în actele respective.

(1¹)Autorităţile competente în cauză informează fără întârziere nejustificată Autoritatea că nu s-a ajuns la un acord în următoarele cazuri:

b)în cazul în care în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) nu a fost prevăzut un termen pentru ajungerea la un acord între autorităţile competente şi se produce oricare dintre situaţiile următoare:

(1²)Preşedintele analizează dacă Autoritatea ar trebui să acţioneze în conformitate cu alineatul (1). În cazul în care intervenţia este din iniţiativa proprie a Autorităţii, Autoritatea informează autorităţile competente în cauză cu privire la decizia sa referitoare la intervenţie.

În aşteptarea deciziei Autorităţii, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 44 alineatul (3a), în cazul în care pentru actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) este necesară adoptarea unei decizii comune, toate autorităţile competente implicate în adoptarea deciziei comune amână deciziile lor individuale. În cazul în care autoritatea decide să acţioneze, toate autorităţile competente implicate în decizia comună îşi amână deciziile proprii până la încheierea procedurii prevăzute la alineatele (2) şi (3) din prezentul articol.

(3)În cazul în care autorităţile competente în cauză nu reuşesc să ajungă la un acord în cadrul fazei de conciliere menţionate la alineatul (2), Autoritatea poate lua o decizie prin care să solicite autorităţilor respective să ia anumite măsuri sau să se abţină de la anumite măsuri pentru a soluţiona problema, şi să asigure respectarea dreptului Uniunii. Decizia Autorităţii este obligatorie pentru autorităţile competente în cauză. Decizia Autorităţii poate solicita autorităţilor competente să revoce sau să modifice o decizie pe care au adoptat-o sau să facă uz de competenţele de care dispun în temeiul dreptului relevant al Uniunii.

(4)Fără a aduce atingere competenţelor care îi revin Comisiei în temeiul articolului 258 din TFUE, atunci când o autoritate competentă nu respectă decizia Autorităţii, nereuşind astfel să asigure că o instituţie financiară sau, în chestiuni legate de prevenirea şi combaterea spălării banilor sau a finanţării terorismului, un operator din sectorul financiar respectă cerinţele care îi sunt direct aplicabile în temeiul actelor legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament, Autoritatea poate adopta o decizie individuală adresată instituţiei financiare sau operatorului din sectorul financiar în cauză prin care să îi solicite să ia toate măsurile necesare pentru a se conforma obligaţiilor sale în temeiul dreptului Uniunii, inclusiv încetarea oricărei practici.

În chestiuni legate de prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi al finanţării terorismului, Autoritatea poate adopta, de asemenea, o decizie în conformitate cu prezentul alineat primul paragraf în cazul în care cerinţele relevante ale actelor legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) nu sunt direct aplicabile operatorilor din sectorul financiar. În acest scop, Autoritatea aplică dreptul relevant al Uniunii în ansamblu, precum şi, în cazul în care aceasta cuprinde directive, dreptul intern, în măsura în care acesta transpune directivele respective. În cazul în care legislaţia relevantă a Uniunii constă în regulamente, iar regulamentele în cauză acordă, în mod explicit, opţiuni statelor membre, Autoritatea aplică şi dreptul intern, în măsura în care au fost exercitate astfel de opţiuni.

Art. 21: Colegiile de supraveghere

(1)Autoritatea promovează şi monitorizează, în limitele competenţelor sale, funcţionarea eficientă, eficace şi unitară a colegiilor de supraveghere atunci când acestea sunt înfiinţate prin actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) şi promovează aplicarea unitară şi coerentă a dreptului Uniunii de către colegiile de supraveghere. În scopul asigurării convergenţei celor mai bune practici în materie de supraveghere, Autoritatea promovează planuri comune de supraveghere şi verificări comune, iar personalul Autorităţii este membru cu drepturi depline al colegiilor de supraveghere şi, ca atare, are posibilitatea de a participa la activităţile colegiilor de supraveghere, inclusiv inspecţii la faţa locului efectuate în comun de două sau mai multe autorităţi competente.

(2)Autoritatea îşi asumă un rol principal în eforturile de asigurare a consecvenţei în funcţionarea colegiilor de supraveghetori pentru instituţiile transfrontaliere din Uniune, ţinând seama de riscul sistemic prezentat de instituţiile financiare, menţionat la articolul 23, şi convoacă, dacă este cazul, o reuniune a unui colegiu.

b)să iniţieze şi să coordoneze exerciţii de simulare a crizelor la nivelul Uniunii, în conformitate cu articolul 32, pentru a evalua rezilienţa instituţiilor financiare, în special riscul sistemic prezentat de instituţiile financiare, astfel cum este menţionat la articolul 23, la evoluţiile negative ale pieţei precum şi să evalueze potenţialul de creştere a riscului sistemic în situaţii de criză, asigurând aplicarea unei metodologii consecvente la nivel naţional pentru aceste exerciţii şi, după caz, să adreseze o recomandare autorităţii competente în vederea corectării aspectelor identificate în cadrul exerciţiului de simulare a crizelor, inclusiv o recomandare privind efectuarea unor evaluări specifice; aceasta poate recomanda autorităţilor competente să efectueze inspecţii la faţa locului şi poate participa la astfel de inspecţii pentru a asigura comparabilitatea şi fiabilitatea metodelor, practicilor şi rezultatelor evaluărilor efectuate la nivelul Uniunii;

(3)Autoritatea poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare şi standarde tehnice de punere în aplicare în conformitate cu delegările de competenţe prevăzute în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2), în conformitate cu articolele 10-15, pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la funcţionarea operaţională a colegiilor de supraveghere. Autoritatea poate emite ghiduri şi recomandări în conformitate cu articolul 16 pentru a promova convergenţa activităţilor de supraveghere şi a bunelor practici care au fost adoptate de colegiile de supraveghere.

Art. 22: Dispoziţii generale privind riscul sistemic

(1)Autoritatea ţine seama în mod corespunzător de riscul sistemic, astfel cum este definit în Regulamentul (UE) nr. 1092/2010. Aceasta abordează toate riscurile de perturbare a serviciilor financiare care:

(1¹)(1^a)Cel puţin o dată pe an, Autoritatea analizează dacă este oportun să efectueze evaluări la nivelul Uniunii cu privire la rezistenţa instituţiilor financiare, în conformitate cu articolul 32 şi informează Parlamentul European, Comisia şi Consiliul cu privire la raţionamentul său. În cazul în care aceste evaluări la nivelul Uniunii sunt efectuate şi Autoritatea publică, dacă consideră că acest lucru este adecvat, rezultatele pentru fiecare instituţie financiară participantă.

(2)Autoritatea, în colaborare cu CERS şi în conformitate cu articolul 23, elaborează un set comun de indicatori cantitativi şi calitativi (tablou de riscuri) pentru identificarea şi măsurarea riscului sistemic.

(3)Fără a aduce atingere actelor menţionate la articolul 1 alineatul (2), Autoritatea elaborează, dacă este necesar, ghiduri şi recomandări suplimentare pentru instituţiile financiare, pentru a ţine seama de riscul sistemic prezentat de acestea.

(4)La solicitarea uneia sau a mai multor autorităţi competente, a Parlamentului European, a Consiliului ori a Comisiei sau din proprie iniţiativă, Autoritatea poate desfăşura o investigaţie pentru un anumit tip de instituţie financiară sau tip de produs sau tip de conduită pentru a evalua ameninţările potenţiale la adresa integrităţii pieţelor financiare sau a stabilităţii sistemului financiar sau a protecţiei clienţilor şi consumatorilor.

Art. 23: Identificarea şi măsurarea riscului sistemic

(1)În consultare cu CERS, Autoritatea elaborează criterii de identificare şi de măsurare a riscului sistemic şi un sistem corespunzător de simulare de criză care să includă o evaluare a potenţialului de creştere a riscului sistemic prezentat de instituţiile financiare sau cu care se pot confrunta acestea în situaţii de criză, inclusiv a potenţialului risc sistemic legat de mediu. Instituţiile financiare care pot prezenta un risc sistemic sunt supuse unei supravegheri consolidate şi, după caz, planurilor de redresare şi de rezoluţie menţionate la articolul 25.

Art. 24: Capacitatea permanentă de a răspunde riscurilor sistemice

Art. 25: Planuri de redresare şi de restructurare

(1¹)(1^a)Autoritatea poate să organizeze şi să efectueze evaluări inter pares referitoare la schimbul de informaţii şi activităţile comune ale comitetului menţionat în Regulamentul (UE) nr. 806/2014 şi autorităţile naţionale de rezoluţie din statele membre care nu participă la mecanismul unic de rezoluţie în ceea ce priveşte rezoluţia grupurilor transfrontaliere pentru a consolida eficacitatea şi coerenţa rezultatelor. În acest scop, Autoritatea elaborează metode menite să permită evaluarea şi compararea în mod obiectiv.

Art. 26: Sistemul european al sistemelor de garantare a depozitelor

(1)Autoritatea contribuie la consolidarea sistemului european al sistemelor naţionale de garantare a depozitelor, acţionând în limita competenţelor care îi sunt conferite prin prezentul regulament pentru a garanta aplicarea corectă a Directivei 94/19/CE, cu scopul de a se asigura că sistemele naţionale de garantare a depozitelor sunt finanţate în mod corespunzător prin contribuţii ale instituţiile financiare, inclusiv ale instituţiilor financiare cu sediul în ţări terţe, dar care sunt stabilite şi primesc depozite în Uniune, în conformitate cu Directiva 94/19/CE şi de a asigura un nivel ridicat de protecţie pentru toţi deponenţii, într-un cadru armonizat în ansamblul Uniunii, care nu aduce atingere rolului de protecţie şi de stabilizare al sistemelor de garantare reciprocă, cu condiţia ca acestea să respecte legislaţia Uniunii.

Art. 27: Sistemul european de soluţionare bancară a situaţiilor de criză şi de mecanisme de finanţare

(2)Autoritatea va oferi propria sa evaluare privind necesitatea unui sistem de mecanisme de finanţare coerente, solide şi credibile, în care instrumentele de finanţare corespunzătoare sunt legate de un set de aranjamente coordonate de gestionare a crizelor.

Art. 28: Delegarea de sarcini şi responsabilităţi

(1)Autorităţile competente pot, cu acordul autorităţii delegate, să delege sarcini şi responsabilităţi Autorităţii sau altor autorităţi competente, sub rezerva condiţiilor prevăzute la prezentul articol. Statele membre pot crea mecanisme specifice privind delegarea de responsabilităţi, care trebuie respectate înainte ca autorităţile lor competente să încheie astfel de acorduri de delegare şi pot limita mandatul delegării la nivelul necesar pentru supravegherea eficace a instituţiilor sau grupărilor financiare transfrontaliere.

(4)Autorităţile competente informează Autoritatea cu privire la acordurile de delegare pe care intenţionează să le încheie. Autorităţile competente aplică acordurile cel mai devreme la o lună după notificarea Autorităţii.

Art. 29: Cultura comună de supraveghere

(1)Autoritatea joacă un rol activ în elaborarea unei culturi comune de supraveghere la nivelul Uniunii şi a unor practici de supraveghere consecvente, precum şi în garantarea unor proceduri uniforme şi a unor abordări coerente în ansamblul Uniunii. Autoritatea efectuează cel puţin următoarele activităţi:

d)reexaminarea aplicării standardelor tehnice de reglementare şi de punere în aplicare relevante adoptate de Comisie, a ghidurilor şi recomandărilor emise de Autoritate şi propunerea de amendamente atunci când este necesar, inclusiv modificări pentru:

(2)Autoritatea poate, dacă este cazul, să elaboreze noi instrumente practice şi de convergenţă pentru promovarea abordărilor şi practicilor comune în materie de supraveghere.

În vederea instituirii unei culturi comune a supravegherii, Autoritatea elaborează şi menţine actualizat un manual de supraveghere al Uniunii, referitor la supravegherea instituţiilor financiare din Uniune, care ţine seama în mod corespunzător de natura, amploarea şi de complexitatea riscurilor, de practicile de afaceri, de modelele de afaceri şi de dimensiunea instituţiilor financiare şi a pieţelor. De asemenea, Autoritatea elaborează şi menţine actualizat un manual de rezoluţie al Uniunii, referitor la rezoluţia instituţiilor financiare din Uniune, care ţine seama în mod corespunzător de natura, amploarea şi complexitatea riscurilor, de practicile de afaceri, de modelele de afaceri şi de dimensiunea instituţiilor financiare şi a pieţelor. Atât manualul de supraveghere al Uniunii, cât şi manualul de rezoluţie al Uniunii stabilesc cele mai bune practici şi specifică metodologii şi procese de înaltă calitate.

Dacă este cazul, Autoritatea organizează consultări publice deschise cu privire la avizele menţionate la alineatul (1) litera (a) şi la instrumentele şi mijloacele menţionate la prezentul alineat. Aceasta analizează de asemenea, dacă este cazul, eventualele costuri şi beneficii aferente. Astfel de consultări şi analize trebuie să fie proporţionale cu domeniul de aplicare, natura şi impactul avizelor sau al instrumentelor şi mijloacelor. Autoritatea solicită, de asemenea, după caz, opinia Grupului părţilor interesate din domeniul bancar menţionat la articolul 37.

Art. 29^a: Priorităţi strategice de supraveghere ale Uniunii

În urma unei discuţii în consiliul supraveghetorilor şi luând în considerare contribuţiile primite din partea autorităţilor competente, munca depusă de instituţiile Uniunii şi analizele, avertismentele şi recomandările publicate de CERS, Autoritatea identifică, cel puţin o dată la trei ani, până la data de 31 martie, până la două priorităţi cu relevanţă pentru întreaga Uniune, care reflectă evoluţiile şi tendinţele viitoare. La elaborarea programelor lor de lucru, autorităţile competente iau în considerare priorităţile respective şi notifică Autoritatea în mod corespunzător. Autoritatea dezbate activităţile relevante ale autorităţilor competente în anul următor şi trage concluzii. Autoritatea discută eventuale măsuri subsecvente, care pot include ghiduri, recomandări adresate autorităţilor competente şi evaluări inter pares în domeniul respectiv.

Art. 30: Evaluări inter pares ale autorităţilor competente

(1)Autoritatea realizează periodic evaluări inter pares ale unor activităţi sau ale tuturor activităţilor autorităţilor competente, pentru a consolida în continuare consecvenţa şi eficacitatea rezultatelor supravegherii. În acest scop, Autoritatea elaborează metode pentru a permite evaluarea obiectivă şi compararea autorităţilor competente analizate. Atunci când se planifică şi se realizează aceste evaluări inter pares, se iau în considerare informaţiile existente şi evaluările efectuate deja cu privire la autoritatea competentă în cauză, inclusiv toate informaţiile relevante furnizate Autorităţii în conformitate cu articolul 35, precum şi toate informaţiile relevante furnizate de părţile interesate.

(2)În sensul prezentului articol, Autoritatea instituie comitete de evaluare inter pares, care sunt alcătuite din membri ai personalului Autorităţii şi din membri ai autorităţilor competente. Comitetele de evaluare inter pares sunt prezidate de un membru al personalului Autorităţii. Preşedintele, după consultarea consiliului de administraţie şi în urma unui apel deschis de participare, propune preşedintele şi membrii unui comitet de evaluare inter pares care este aprobat de consiliul supraveghetorilor. Se consideră că propunerea este aprobată dacă, în termen de 10 zile de la efectuarea propunerii de către preşedinte, consiliul supraveghetorilor nu a adoptat o decizie de respingere.

(3)Evaluarea inter pares cuprinde o evaluare a următoarelor elemente, fără a se limita la acestea:

(4)Autoritatea prezintă un raport care cuprinde rezultatele evaluării inter pares. Raportul inter pares respectiv este elaborat de comitetul de evaluare inter pares şi adoptat de consiliul supraveghetorilor în conformitate cu articolul 44 alineatul (3a). La elaborarea acestui raport, comitetul de evaluare inter pares se consultă cu consiliul de administraţie pentru a menţine coerenţa cu alte rapoarte inter pares şi pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabile. Consiliul de administraţie evaluează în special dacă metodologia a fost aplicată în acelaşi mod. Raportul explică şi specifică măsurile ulterioare care sunt considerate adecvate, proporţionale şi necesare în urma evaluării inter pares. Aceste măsuri ulterioare pot fi adoptate sub forma unor ghiduri şi recomandări, astfel cum se prevede la articolul 16, şi a unor avize, astfel cum se prevede la articolul 29 alineatul (1) litera (a).

(6)Autoritatea elaborează un raport de monitorizare după doi ani de la publicarea raportului de evaluare inter pares. Raportul de monitorizare este elaborat de comitetul de evaluare inter pares şi adoptat de consiliul supraveghetorilor în conformitate cu articolul 44 alineatul (3a). La elaborarea acestui raport, comitetul de evaluare inter pares se consultă cu consiliul de administraţie pentru a menţine coerenţa cu alte rapoarte de monitorizare. Raportul de monitorizare include, printre altele, o evaluare a caracterului adecvat şi a eficacităţii acţiunilor întreprinse de autorităţile competente care sunt supuse evaluării inter pares ca răspuns la măsurile ulterioare raportului privind evaluarea inter pares.

(7)După consultarea autorităţilor competente care fac obiectul evaluării inter pares, comitetul de evaluare inter pares identifică principalele constatări motivate ale evaluării inter pares. Autoritatea publică principalele constatări motivate ale evaluării inter pares şi ale raportului de monitorizare menţionat la alineatul (6). În cazul în care principale constatări motivate ale Autorităţii diferă de cele identificate de comitetul de evaluare inter pares, Autoritatea transmite, în mod confidenţial, constatările comitetului de evaluare inter pares Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei. În cazul în care o autoritate competentă care face obiectul evaluării inter pares este preocupată de un eventual risc la adresa stabilităţii sistemului financiar pe care le-ar prezenta publicarea principalelor constatări motivate ale Autorităţii, aceasta are posibilitatea de a sesiza consiliul supraveghetorilor. Consiliul supraveghetorilor poate decide să nu publice aceste extrase.

(8)În sensul prezentului articol, consiliul de administraţie propune un plan de lucru pentru evaluarea inter pares pentru următorii doi ani, care reflectă, printre altele, experienţa acumulată în urma proceselor anterioare de evaluare inter pares şi a discuţiilor din cadrul grupurilor de coordonare menţionate la articolul 45b. Planul de lucru pentru evaluarea inter pares constituie o parte separată a programului de lucru anual şi multianual. Acesta se publică. În situaţii de urgenţă sau în cazul unor evenimente neprevăzute, Autoritatea poate decide să efectueze evaluări inter pares suplimentare.

Art. 31: Funcţia de coordonare

(2)Autoritatea promovează o reacţie coordonată la nivelul Uniunii, printre altele prin:

(3)Pentru a contribui la instituirea unei abordări comune la nivel european în ceea ce priveşte inovarea tehnologică, Autoritatea promovează convergenţa în materie de supraveghere, cu sprijinul, dacă este cazul, al comitetului pentru protecţia consumatorilor şi inovare financiară, facilitând intrarea pe piaţă a actorilor sau a produselor care se bazează pe inovarea tehnologică, în special prin schimbul de informaţii şi de bune practici. Autoritatea poate, după caz, să adopte ghiduri sau recomandări în conformitate cu articolul 16.

Art. 31^a: Schimbul de informaţii privind competenţele şi integritatea

Autoritatea, împreună cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale) şi cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), instituie un sistem de schimb de informaţii relevante pentru ca autorităţile competente să poată evalua dacă deţinătorii de participaţii calificate, directorii şi deţinătorii de funcţii-cheie ale instituţiilor financiare prezintă competenţele şi integritatea necesare, în conformitate cu actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2).

Art. 32: Evaluarea evoluţiilor pieţei, inclusiv exerciţiile de simulare a crizelor

(1)Autoritatea monitorizează şi evaluează evoluţiile pieţei în domeniul său de competenţă şi, atunci când este necesar, informează Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale), Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), CERS, Parlamentul European, Consiliul şi Comisia cu privire la tendinţele microprudenţiale importante, riscurile potenţiale şi vulnerabilităţile. Autoritatea include în evaluările sale o analiză a pieţelor pe care operează instituţiile financiare, precum şi o evaluare a impactului evoluţiilor potenţiale ale pieţei asupra respectivelor instituţii.

(2)Autoritatea iniţiază şi coordonează evaluările la nivelul Uniunii ale rezilienţei instituţiilor financiare la evoluţiile nefavorabile ale pieţei. În acest scop, Autoritatea elaborează:

(3)Fără a aduce atingere sarcinilor CERS stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, Autoritatea pune la dispoziţia Parlamentului European, Consiliului, Comisiei şi CERS evaluări ale tendinţelor, riscurilor potenţiale şi vulnerabilităţilor în domeniul său de competenţă, o dată pe an şi mai frecvent în cazul în care este necesar, împreună cu tabloul de riscuri menţionat la articolul 22 alineatul (2) din prezentul regulament.

(3¹)(3^a)În scopul desfăşurării la nivelul Uniunii a evaluărilor de rezistenţă a instituţiilor financiare în temeiul prezentului articol, Autoritatea poate solicita informaţii direct de la instituţiile financiare respective, în conformitate cu articolul 35 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute în respectivul articol. De asemenea, Autoritatea poate solicita autorităţilor competente să efectueze evaluări specifice. Autoritatea poate solicita autorităţilor competente să efectueze inspecţii la faţa locului şi poate participa la astfel de inspecţii în conformitate cu articolul 21 şi sub rezerva condiţiilor prevăzute în respectivul articol pentru a asigura comparabilitatea şi fiabilitatea metodelor, practicilor şi rezultatelor.

Art. 33: Relaţii internaţionale, inclusiv echivalenţa

(1)Fără a aduce atingere competenţelor respective ale statelor membre şi ale instituţiilor Uniunii, Autoritatea poate stabili contacte şi încheia acorduri administrative cu autorităţile de reglementare, de supraveghere şi, dacă este cazul, de rezoluţie, cu organizaţiile internaţionale şi cu administraţiile ţărilor terţe. Aceste acorduri nu creează obligaţii juridice pentru Uniune sau pentru statele membre ale acesteia şi nici nu împiedică statele membre sau autorităţile lor competente să încheie acorduri bilaterale sau multilaterale cu respectivele ţări terţe.

Atunci când o ţară terţă se află, în conformitate cu un act delegat în vigoare adoptat de către Comisie în temeiul articolului 9 din Directiva (UE) 2015/849, pe lista jurisdicţiilor cu deficienţe strategice în regimurile lor naţionale de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului care prezintă ameninţări semnificative pentru sistemul financiar al Uniunii, Autoritatea nu încheie acorduri administrative cu autorităţile de reglementare, de supraveghere şi, dacă este cazul, de rezoluţie, din ţara terţă respectivă. Acest lucru nu împiedică alte forme de cooperare între Autoritate şi autorităţile din ţările terţe respective, în vederea reducerii ameninţărilor la adresa sistemului financiar al Uniunii.

(3)Autoritatea monitorizează evoluţiile relevante în materie de reglementare, de supraveghere şi, după caz, de rezoluţie, precum şi practicile de asigurare a respectării legislaţiei şi evoluţiile pieţei din ţările terţe, în măsura în care acestea sunt relevante pentru evaluările echivalenţei bazate pe riscuri, cu privire la care Comisia a adoptat decizii în materie de echivalenţă în temeiul actelor legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2), concentrându-se în special asupra implicaţiilor acestora pentru stabilitatea financiară, integritatea pieţei, protecţia investitorilor şi funcţionarea pieţei interne.

Autoritatea poate asigura legătura cu autorităţile relevante din ţările terţe. Autoritatea transmite un raport confidenţial Parlamentului European, Consiliului, Comisiei, Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale) şi Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), care prezintă pe scurt constatările în urma monitorizării tuturor ţărilor terţe echivalente. Raportul se concentrează în special asupra implicaţiilor pentru stabilitatea financiară, integritatea pieţei, protecţia investitorilor sau funcţionarea pieţei interne.

În cazul în care Autoritatea identifică evoluţii relevante în ceea ce priveşte practicile de reglementare, de supraveghere sau, după caz, de rezoluţie sau de asigurare a respectării legislaţiei din ţările terţe menţionate la prezentul alineat care ar putea afecta stabilitatea financiară a Uniunii sau a unuia sau mai multora dintre statele sale membre, integritatea pieţei, protecţia investitorilor sau funcţionarea pieţei interne, Autoritatea informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia cu privire la acest lucru în mod confidenţial şi fără întârziere nejustificată.

(4)Fără a aduce atingere cerinţelor specifice prevăzute în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol a doua teză, Autoritatea cooperează, pe cât posibil, cu autorităţile competente relevante şi, după caz, şi cu autorităţile de rezoluţie din ţările terţe ale căror regimuri de reglementare şi de supraveghere au fost recunoscute ca fiind echivalente. În principiu, această cooperare se desfăşoară pe baza acordurilor administrative încheiate cu autorităţile relevante ale ţărilor terţe respective. Atunci când negociază astfel de acorduri administrative, Autoritatea include dispoziţii privind următoarele aspecte:

(5)Autoritatea poate elabora modele de acorduri administrative, cu scopul de a stabili în cadrul Uniunii practici în materie de supraveghere consecvente, eficiente şi eficace şi de a consolida coordonarea internaţională în materie de supraveghere. Autorităţile competente fac tot posibilul pentru a respecta aceste modele de acord.

Art. 35: Colectarea informaţiilor

(6)În cazul în care nu sunt disponibile informaţii complete şi exacte sau acestea nu sunt puse la dispoziţie în timp util în condiţiile stabilite la alineatul (1) sau (5), Autoritatea poate solicita informaţii, prin intermediul unei cereri justificate şi motivate corespunzător, direct de la:

c)entităţile operaţionale nereglementate din cadrul unui grup sau conglomerat financiar care sunt importante pentru activităţile financiare ale instituţiilor financiare relevante.

(7¹)(7^a)În cazul în care destinatarii unei solicitări adresate în conformitate cu alineatul (6) nu furnizează cu promptitudine informaţii clare, exacte şi complete, Autoritatea informează Banca Centrală Europeană, dacă este cazul, precum şi autorităţile relevante din statele membre vizate, care cooperează cu Autoritatea, în temeiul legislaţiei naţionale, pentru a asigura accesul deplin la informaţii şi la eventuale documente, registre sau înregistrări la care au acces legal destinatarii, în scopul verificării informaţiilor.

Art. 35^a: Schimbul de informaţii dintre autorităţi şi cu alte entităţi

(1)În ceea ce priveşte informaţiile pe care le-au obţinut de la instituţiile financiare sau de la alte autorităţi în îndeplinirea sarcinilor lor şi care decurg din aplicarea şi punerea în aplicare a dreptului Uniunii, Autoritatea şi Banca Centrală Europeană, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctul 2 subpunctul (i), pun la dispoziţia celorlalte autorităţi, periodic sau de la caz la caz, astfel de informaţii, la cerere, cu condiţia ca autoritatea solicitantă să aibă dreptul de a obţine informaţiile respective de la instituţiile financiare sau de la celelalte autorităţi în temeiul dreptului Uniunii.

(2)Autoritatea şi Banca Centrală Europeană, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctul 2 subpunctul (i), solicită informaţii de la oricare dintre celelalte autorităţi care au obţinut informaţiile respective, în loc să le solicite direct de la instituţiile financiare, cu condiţia ca Autoritatea sau Banca Centrală Europeană, după caz, să aibă dreptul de a obţine informaţiile respective în temeiul dreptului Uniunii.

Primul paragraf de la prezentul alineat nu aduce atingere competenţelor Autorităţii sau ale Băncii Centrale Europene, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctul 2 subpunctul (i), de a obţine informaţiile solicitate de la instituţiile financiare în cazul în care cealaltă autoritate nu este în măsură să pună la dispoziţie informaţiile, în cazul în care sunt necesare acţiuni urgente sau în cazul în care este necesar, pentru îndeplinirea atribuţiilor Autorităţii sau ale Băncii Centrale Europene în temeiul dreptului Uniunii, să se obţină informaţii direct de la instituţiile financiare.

(3)Cererea de schimb de informaţii formulată în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol indică temeiul juridic din dreptul Uniunii care permite autorităţii solicitante să obţină informaţiile de la instituţiile financiare sau de la celelalte autorităţi.

Autoritatea solicitantă, Autoritatea şi Banca Centrală Europeană, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctul 2 subpunctul (i), sunt supuse obligaţiilor legate de secretul profesional şi protecţia datelor prevăzute la articolele 70 şi 71 din prezentul regulament, la articolul 27 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 şi în legislaţia sectorială care se aplică schimbului de informaţii între instituţia financiară şi autoritatea solicitantă, precum şi între instituţia financiară şi Autoritate şi Banca Centrală Europeană, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctul 2 subpunctul (i).

(4)În cazul în care face schimb de informaţii în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, Autoritatea sau Banca Centrală Europeană, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctul 2 subpunctul (i), informează, fără întârzieri nejustificate, fiecare autoritate de la care a obţinut informaţiile sau fiecare instituţie financiară, în cazul în care informaţiile au fost obţinute direct de la instituţii financiare, cu privire la schimb. În cazul unor schimburi recurente sau periodice de informaţii, Autoritatea sau Banca Centrală Europeană, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctul 2 subpunctul (i), este obligată să informeze o singură dată instituţia financiară sau autoritatea de la care a obţinut informaţiile.

(5)Prin derogare de la alineatul (4) de la prezentul articol, Autoritatea şi Banca Centrală Europeană, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctul 2 subpunctul (i), nu sunt obligate să informeze autoritatea sau instituţia financiară, după caz, cu privire la schimbul de informaţii în cazul în care este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:

b)informaţiile au fost modificate, agregate sau tratate prin orice altă metodă de control al publicării, pentru a proteja informaţiile confidenţiale, inclusiv secretele comerciale, şi pentru a proteja datele cu caracter personal prin măsuri tehnice şi organizatorice adecvate în conformitate cu Regulamentele (UE) 2016/679 (^*5) şi (UE) 2018/1725 (^*6) ale Parlamentului European şi ale Consiliului.

(8)În vederea facilitării schimburilor de informaţii, astfel cum sunt menţionate la alineatele (1)-(7) de la prezentul articol, Autoritatea şi Banca Centrală Europeană, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctul 2 subpunctul (i), şi celelalte autorităţi pot încheia memorandumuri de înţelegere referitoare la modalităţile unor astfel de schimburi. Memorandumurile de înţelegere pot, de asemenea, să precizeze modalităţile prin care pot fi puse la dispoziţie resursele aferente colectării şi prelucrării informaţiilor puse la dispoziţie. După consultarea Autorităţii şi a Băncii Centrale Europene, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctul 2 subpunctul (i), şi a celorlalte autorităţi, Comisia poate elabora orientări cu privire la principalele elemente ale unor astfel de memorandumuri de înţelegere.

(9)Alineatele (1)-(8) de la prezentul articol nu aduc atingere protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală şi nu împiedică sau restricţionează schimbul de informaţii dintre Autoritate şi Banca Centrală Europeană, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctul 2 subpunctul (i), şi celelalte autorităţi în conformitate cu alte dispoziţii ale prezentului regulament sau cu alte acte legislative ale Uniunii.

(10)Autoritatea, Banca Centrală Europeană, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctul 2 subpunctul (i), şi autorităţile competente pot, la discreţia lor, să acorde accesul la informaţiile obţinute în îndeplinirea sarcinilor lor în vederea reutilizării de către instituţii financiare, cercetători şi alte entităţi care au un interes legitim legat de informaţiile respective în scopuri de cercetare şi inovare, cu condiţia ca Autoritatea, Banca Centrală Europeană, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctul 2 subpunctul (i), sau autoritatea competentă care acordă accesul să se fi asigurat că au fost respectate toate condiţiile următoare:

(11)Până la 11 noiembrie 2027, Autoritatea şi Banca Centrală Europeană, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctul 2 subpunctul (i), raportează Comisiei, în strânsă cooperare cu autorităţile competente, cu privire la toate obstacolele juridice din legislaţia sectorială care le împiedică, în orice fel, să facă schimb de informaţii cu celelalte autorităţi sau cu alte entităţi. Raportul poate viza, de asemenea, cerinţe de raportare nesemnificative, caduce, repetitive sau irelevante în alt mod. Acesta poate include, de asemenea, sugestii de îmbunătăţire a coerenţei dintre cerinţele de raportare pentru entităţile financiare şi nefinanciare. Raportul este actualizat periodic, dacă este necesar.

(12)În sensul prezentului articol, al articolului 35 alineatul (4) şi al articolului 70 alineatul (3), «alte autorităţi» înseamnă oricare dintre următoarele autorităţi:

j)Autoritatea pentru Combaterea Spălării Banilor şi a Finanţării Terorismului (ACSB), astfel cum a fost instituită prin Regulamentul (UE) 2024/1620 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*7);

k)supraveghetorii financiari, astfel cum sunt definiţi la articolul 2 al doilea paragraf punctul 1 din Directiva (UE) 2024/1640 a Parlamentului European şi a Consiliului (^*8).

Art. 35^b: Sistemul integrat de raportare

(1)Până la 11 noiembrie 2030, AES, prin intermediul Comitetului comun şi în strânsă cooperare cu CERS, Banca Centrală Europeană, ACSB, SRB, autorităţile competente şi alte părţi interesate relevante, întocmesc un raport care prezintă opţiuni de sporire a eficienţei colectării datelor de supraveghere în Uniune. Bazat pe activitatea sectorială a AES de integrare a raportării, raportul respectiv conţine un studiu de fezabilitate privind un sistem integrat de raportare transsectorial, inclusiv o evaluare a impactului, a costurilor şi a beneficiilor acestuia, şi, pe baza respectivului studiu de fezabilitate, prezintă o foaie de parcurs pentru punerea în aplicare.

Art. 36: Relaţia cu CERS

(2)Autoritatea furnizează CERS, în timp util, informaţii regulate necesare pentru ca acesta să-şi poată îndeplini atribuţiile. Orice date necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, care nu apar într-o formă sintetică sau agregată se furnizează CERS fără întârziere la primirea unei cereri motivate, după cum se menţionează la articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010. Autoritatea, în cooperare cu CERS, instituie proceduri interne adecvate pentru transmiterea informaţiilor confidenţiale, în special a informaţiilor legate de instituţiile financiare individuale.

(4)La primirea unui avertisment sau a unei recomandări din partea CERS adresată Autorităţii, Autoritatea discută acest avertisment sau această recomandare la următoarea întrunire a consiliului supraveghetorilor sau, după caz, mai devreme, în scopul de a evalua implicaţiile avertismentului sau recomandării pentru îndeplinirea sarcinilor sale, precum şi eventualele măsuri subsecvente.

(5)La primirea unui avertisment sau a unei recomandări din partea CERS, adresată unei autorităţi competente, Autoritatea face uz, după caz, de competenţele conferite prin prezentul regulament pentru a asigura că avertismentului sau recomandării i se dă curs în timp util.

Art. 37: Grupul părţilor interesate din domeniul bancar

(1)În vederea facilitării consultării cu părţile interesate în domenii care sunt relevante pentru sarcinile Autorităţii, se înfiinţează un Grup al părţilor interesate din domeniul bancar. Grupul părţilor interesate din domeniul bancar este consultat cu privire la acţiunile întreprinse în conformitate cu articolele 10-15 referitor la standardele tehnice de reglementare şi standardele tehnice de punere în aplicare şi, după caz şi în măsura în care acestea nu privesc instituţii financiare individuale, în conformitate cu articolul 16 referitor la ghiduri şi recomandări. În cazul în care trebuie să se ia urgent măsuri, iar consultarea nu este posibilă, Grupul părţilor interesate din domeniul bancar este informat de îndată ce este posibil.

(2)Grupul părţilor interesate din domeniul bancar este compus din 30 de membri. Membrii respectivi sunt după cum urmează:

(3)Membrii Grupului părţilor interesate din domeniul bancar sunt numiţi de consiliul supraveghetorilor, în urma unei proceduri de selecţie deschise şi transparente. În luarea deciziei sale, consiliul supraveghetorilor asigură, în măsura în care este posibil, o reflectare adecvată a diversităţii din sectorul bancar, un echilibru geografic şi de gen adecvat şi o reprezentare corespunzătoare a părţilor interesate la nivelul Uniunii. Membrii Grupului părţilor interesate din domeniul bancar sunt selectaţi în funcţie de calificări, competenţe, cunoştinţe relevante şi experienţă dovedită.

(4)Autoritatea furnizează toate informaţiile necesare, sub rezerva respectării secretului profesional, astfel cum se prevede la articolul 70 din prezentul regulament, şi asigură asistenţa de secretariat adecvată pentru Grupul părţilor interesate din domeniul bancar. Se acordă o remunerare adecvată membrilor Grupului părţilor interesate din domeniul bancar care reprezintă organizaţii non-profit, cu excepţia reprezentanţilor sectorului. Această remunerare ţine cont de activităţile pregătitoare şi subsecvente ale membrilor şi este cel puţin echivalentă cu ratele de rambursare a cheltuielilor funcţionarilor în temeiul titlului V capitolul 1 secţiunea 2 din Statutul funcţionarilor Uniunii Europene şi Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Uniunii Europene, astfel cum au fost stabilite prin Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului (^*21) (Statutul funcţionarilor). În cadrul Grupului părţilor interesate din domeniul bancar se pot înfiinţa grupuri de lucru pe probleme tehnice. Membrii Grupului părţilor interesate din domeniul bancar au un mandat de patru ani, după care are loc o nouă procedură de selecţie.

(5)Grupul părţilor interesate din domeniul bancar poate transmite Autorităţii opinii despre orice subiect legat de atribuţiile Autorităţii, acordând o atenţie deosebită sarcinilor prevăzute la articolele 10-16, 29, 30 şi 32.

Art. 38: Măsuri de salvgardare

(2)Atunci când un stat membru consideră că o decizie luată în temeiul articolului 19 alineatul (3) îi afectează responsabilităţile fiscale, acesta poate notifica Autorităţii şi Comisiei, în termen de două săptămâni de la transmiterea deciziei Autorităţii către autoritatea competentă, faptul că decizia nu va fi pusă în aplicare de autoritatea competentă.

(3)Atunci când un stat membru consideră că o decizie luată în temeiul articolului 18 alineatul (3) îi afectează responsabilităţile fiscale, acesta poate informa Autoritatea, Comisia şi Consiliul, în termen de trei zile lucrătoare de la transmiterea deciziei Autorităţii către autoritatea competentă, cu privire la faptul că decizia nu va fi pusă în aplicare de autoritatea competentă.

(4)În cazul în care, în conformitate cu alineatul (3), Consiliul a luat decizia de a nu revoca decizia Autorităţii referitoare la articolul 18 alineatul (3), iar statul membru în cauză consideră în continuare că respectiva decizie a Autorităţii afectează responsabilitatea sa fiscală, statul membru respectiv poate informa Comisia şi Autoritatea şi poate solicita Consiliului să reexamineze chestiunea. Statul membru în cauză precizează în mod clar motivele pentru care nu este de acord cu decizia Consiliului.

Art. 39: Procedurile decizionale

(2)Autoritatea informează orice destinatar al unei decizii cu privire la intenţia sa de a adopta decizia respectivă, în limba oficială a destinatarului, fixând un termen în care destinatarul îşi poate exprima punctul de vedere cu privire la obiectul deciziei, ţinând seama pe deplin de urgenţa, complexitatea şi consecinţele potenţiale ale acesteia. Destinatarul îşi poate exprima punctul de vedere în limba sa oficială. Dispoziţia prevăzută în prima teză se aplică mutatis mutandis recomandărilor menţionate la articolul 17 alineatul (3).

(6)Deciziile luate de Autoritate în temeiul articolului 17, 18 sau 19 se publică. Prin această publicare, se menţionează identitatea autorităţii competente sau a instituţiei financiare în cauză, precum şi conţinutul principal al deciziei, cu excepţia cazului în care o astfel de publicare este în conflict cu interesul legitim al instituţiilor financiare în cauză sau cu protecţia secretelor lor de afaceri ori ar putea periclita grav buna funcţionare şi integritatea pieţelor financiare sau stabilitatea întregului sistem financiar al Uniunii sau a unei părţi a acestuia.

CAPITOLUL III:ORGANIZARE

SECŢIUNEA 1:Consiliul supraveghetorilor

Art. 40: Componenţă

(1)Consiliul supraveghetorilor este alcătuit din:

(5)În statele membre în care există mai mult de o autoritate cu responsabilităţi de supraveghere în conformitate cu prezentul regulament, autorităţile respective convin asupra unui reprezentant comun. Cu toate acestea, în cazul în care un anumit subiect care urmează să fie discutat de consiliul supraveghetorilor nu ţine de competenţa autorităţii naţionale reprezentate de membrul menţionat la alineatul (1) litera (b), membrul respectiv poate aduce un reprezentant al autorităţii naţionale competente, care nu are drept de vot.

(6)Atunci când este chemat să acţioneze în cadrul Directivei 94/19/CE, membrul consiliului supraveghetorilor menţionat la alineatul (1) litera (b) poate fi însoţit, dacă este cazul, de un reprezentant al organismelor relevante care administrează sistemele de garantare a depozitelor în fiecare stat membru, fără drept de vot.

(8)Dacă autoritatea publică naţională menţionată la alineatul (1) litera (b) nu este responsabilă cu asigurarea respectării normelor de protecţie a consumatorului, membrul consiliului supraveghetorilor menţionat la litera respectivă poate decide să invite un reprezentant al autorităţii responsabile cu protecţia consumatorului din statul membru respectiv, care nu va avea drept de vot. În cazul în care, într-un stat membru, protecţia consumatorului este responsabilitatea mai multor autorităţi, autorităţile respective convin asupra unui reprezentant comun.

Art. 41: Comitete interne

(1)Consiliul supraveghetorilor, din proprie iniţiativă sau la solicitarea preşedintelui, poate institui comitete interne pentru sarcinile specifice care îi sunt atribuite. La solicitarea consiliului de administraţie sau a preşedintelui, consiliul supraveghetorilor poate institui comitete interne pentru sarcini specifice atribuite consiliului de administraţie. Consiliul supraveghetorilor poate prevedea delegarea anumitor sarcini şi decizii clar definite către comitetele interne, către consiliul de administraţie sau către preşedinte.

(2)În sensul articolului 17 şi fără a aduce atingere rolului comitetului menţionat la articolul 9a alineatul (7), preşedintele propune o decizie de convocare a unui grup independent, care urmează să fie adoptată de consiliul supraveghetorilor. Grupul independent este compus din preşedinte şi din alţi şase membri, care urmează să fie propuşi de preşedinte după consultarea consiliului de administraţie şi în urma unui apel deschis de participare. Ceilalţi şase membri nu sunt reprezentanţi ai autorităţii competente care se presupune că a încălcat dreptul Uniunii şi nu au niciun interes în această chestiune şi nici legături directe cu autoritatea competentă în cauză.

(3)În sensul articolului 19 şi fără a aduce atingere rolului comitetului menţionat la articolul 9a alineatul (7), preşedintele propune o decizie de convocare a unui grup independent, care urmează să fie adoptată de consiliul supraveghetorilor. Grupul independent este compus din preşedinte şi din alţi şase membri, care urmează să fie propuşi de preşedinte după consultarea consiliului de administraţie şi în urma unui apel deschis de participare. Ceilalţi şase membri nu sunt reprezentanţi ai autorităţilor competente implicate în dezacord şi nu au niciun interes în această chestiune şi nici legături directe cu autoritatea competentă în cauză.

(4)În vederea efectuării investigaţiei prevăzute la articolul 22 alineatul (4) primul paragraf, preşedintele poate să propună o decizie de lansare a investigaţiei şi o decizie de convocare a unui grup independent, urmând ca această decizie să fie adoptată de consiliul supraveghetorilor. Grupul independent este compus din preşedinte şi din alţi şase membri, care urmează să fie propuşi de preşedinte după consultarea consiliului de administraţie şi în urma unui apel deschis de participare.

(5)Grupurile menţionate la alineatele (2) şi (3) din prezentul articol sau preşedintele propun decizii în temeiul articolului 17 sau al articolului 19, cu excepţia chestiunilor referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi al finanţării terorismului, în vederea adoptării definitive de către consiliul supraveghetorilor. Un grup menţionat la alineatul (4) din prezentul articol prezintă consiliului supraveghetorilor rezultatele investigaţiei desfăşurate în temeiul articolului 22 alineatul (4) primul paragraf.

Art. 42: Independenţa consiliului supraveghetorilor

Art. 43: Atribuţii

Art. 43^a: Transparenţa deciziilor adoptate de consiliul supraveghetorilor

În pofida articolului 70, în termen de şase săptămâni de la data fiecărei reuniuni a consiliului supraveghetorilor, Autoritatea prezintă Parlamentului European cel puţin un proces-verbal cuprinzător şi relevant al dezbaterilor din cadrul respectivei reuniuni, care permite o înţelegere deplină a discuţiilor, inclusiv o listă adnotată a deciziilor. Respectivul proces-verbal nu reflectă discuţiile din cadrul consiliului supraveghetorilor referitoare la instituţii financiare individuale, cu excepţia cazului în care se prevede altfel la articolul 75 alineatul (3) sau în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2).

Art. 44: Luarea deciziilor

(1)Deciziile consiliului supraveghetorilor se adoptă cu majoritatea simplă a membrilor săi. Fiecare membru cu drept de vot dispune de un singur vot.

În ceea ce priveşte actele specificate la articolele 10-16 din prezentul regulament, precum şi măsurile şi deciziile adoptate în temeiul articolului 9 alineatul (5) al treilea paragraf din prezentul regulament şi al capitolului VI din prezentul regulament şi prin derogare de la primul paragraf din prezentul alineat, consiliul supraveghetorilor adoptă decizii cu o majoritate calificată a membrilor săi, astfel cum este definită la articolul 16 alineatul (4) din TUE şi la articolul 3 din Protocolul nr. 36 privind dispoziţiile tranzitorii, care include cel puţin o majoritate simplă a membrilor săi, prezenţi la vot, din cadrul autorităţilor competente ale statelor membre care sunt state membre participante, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 (denumite în continuare «state membre participante»), şi cu o majoritate simplă a membrilor săi, prezenţi la vot, din cadrul autorităţilor competente ale statelor membre care nu sunt state membre participante (denumite în continuare «state membre neparticipante»).

Atunci când analizează propunerile preşedintelui, consiliul supraveghetorilor încearcă să ajungă la un consens în ceea ce priveşte componenţa grupurilor în conformitate cu articolul 41 alineatele (2), (3) şi (4), precum şi în ceea ce priveşte membrii comitetului de evaluare inter pares menţionat la articolul 30 alineatul (2). În absenţa consensului, deciziile Consiliului supraveghetorilor se adoptă cu o majoritate de trei sferturi dintre membrii săi cu drept de vot. Fiecare membru cu drept de vot dispune de un singur vot.

În ceea ce priveşte deciziile adoptate în temeiul articolului 18 alineatele (3) şi (4) şi prin derogare de la primul paragraf al prezentului alineat, Consiliul supraveghetorilor adoptă decizii pe baza unei majorităţi simple a membrilor săi cu drept de vot, care include o majoritate simplă a membrilor săi din cadrul autorităţilor competente ale statelor membre participante şi o majoritate simplă a membrilor săi din cadrul autorităţilor competente ale statelor membre neparticipante.

(3¹)În ceea ce priveşte deciziile în conformitate cu articolul 30, consiliul supraveghetorilor îşi exprimă votul cu privire la propunerile de decizii în cadrul unei proceduri scrise. Membrii cu drept de vot ai consiliului supraveghetorilor dispun de opt zile lucrătoare pentru a vota. Fiecare membru cu drept de vot dispune de un singur vot. Decizia propusă este considerată ca fiind adoptată, cu excepţia cazului în care există obiecţii din partea unei majorităţi simple a membrilor cu drept de vot ai consiliului supraveghetorilor. Abţinerile nu sunt considerate ca fiind aprobări sau obiecţii şi nu sunt luate în considerare la calcularea numărului de voturi exprimate. În cazul în care trei membri cu drept de vot ai consiliului supraveghetorilor formulează obiecţii împotriva procedurii scrise, proiectul de decizie este discutat de consiliul supraveghetorilor şi face obiectul unei decizii în conformitate cu procedura stabilită la alineatul (1) din prezentul articol.

(3²)În ceea ce priveşte deciziile în conformitate cu articolele 17 şi 19, consiliul supraveghetorilor îşi exprimă votul cu privire la propunerile de decizii în cadrul unei proceduri scrise. Membrii cu drept de vot ai consiliului supraveghetorilor dispun de opt zile lucrătoare pentru a vota. Fiecare membru cu drept de vot dispune de un singur vot. Decizia propusă este considerată ca fiind adoptată, cu excepţia cazului în care există obiecţii din partea unei majorităţi simple a membrilor săi din cadrul autorităţilor competente ale statelor membre participante sau a unei majorităţi simple a membrilor săi din cadrul autorităţilor competente ale statelor membre neparticipante. Abţinerile nu sunt considerate ca fiind aprobări sau obiecţii şi nu sunt luate în considerare la calcularea numărului de voturi exprimate. În cazul în care trei membri cu drept de vot ai consiliului supraveghetorilor formulează obiecţii împotriva procedurii scrise, proiectul de decizie va fi discutat de consiliul supraveghetorilor, iar decizia poate fi adoptată cu o majoritate simplă a membrilor săi cu drept de vot ai consiliului supraveghetorilor, care include o majoritate simplă a membrilor săi din cadrul autorităţilor competente ale statelor membre participante şi o majoritate simplă a membrilor săi din cadrul autorităţilor competente ale statelor membre neparticipante.

SECŢIUNEA 2:Consiliul de administraţie

Art. 45: Componenţa

Art. 45^a: Luarea deciziilor

Art. 45^b: Grupuri de coordonare

(3)Grupurile sunt prezidate de un membru al consiliului de administraţie. În fiecare an, membrul respectiv al consiliului de administraţie responsabil cu grupul de coordonare raportează consiliului supraveghetorilor cu privire la principalele elemente ale discuţiilor purtate şi constatărilor şi, dacă este relevant, face o sugestie privind o monitorizare sau o evaluare inter pares în domeniul respectiv. Autorităţile competente notifică Autorităţii modul în care au ţinut seama de activitatea grupurilor de coordonare în activităţile lor.

Art. 46: Independenţa consiliului de administraţie

Art. 47: Atribuţii

SECŢIUNEA 3:Preşedintele

Art. 48: Numire şi atribuţii

(1)Autoritatea este reprezentată de un preşedinte, care este un expert independent cu normă întreagă.

(2)Preşedintele este selectat pe criterii de merit, competenţe, cunoaşterea instituţiilor şi a pieţelor financiare şi experienţă în domeniul supravegherii şi al reglementării financiare, în urma unei proceduri de selecţie care respectă principiul echilibrului de gen şi care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Consiliul supraveghetorilor întocmeşte, cu asistenţă din partea Comisiei, o listă scurtă de candidaţi calificaţi pentru postul de preşedinte. Pe baza listei scurte, Consiliul adoptă o decizie de numire a preşedintelui, după obţinerea confirmării din partea Parlamentului European.

(4)În cursul perioadei de nouă luni care precedă încheierea mandatului de cinci ani al preşedintelui, consiliul supraveghetorilor evaluează:

Art. 49: Independenţa preşedintelui

SECŢIUNEA 4:Directorul executiv

Art. 51: Numire

Art. 52: Independenţa

Art. 53: Atribuţii

CAPITOLUL IV:ORGANISME COMUNE ALE AUTORITĂŢILOR EUROPENE DE SUPRAVEGHERE

SECŢIUNEA 1:Comitetul comun al autorităţilor europene de supraveghere

Art. 54: Înfiinţare

(2)Comitetul comun funcţionează ca un forum în cadrul căruia Autoritatea cooperează îndeaproape şi în mod regulat pentru a asigura coerenţa transsectorială, ţinând seama totodată de caracteristicile sectoriale specifice, cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale) şi cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), în special în ceea ce priveşte:

Art. 55: Componenţă

Art. 56: Poziţii comune şi acte comune

În cazul în care acest lucru este impus de dreptul Uniunii, măsurile adoptate în temeiul articolelor 10-16 şi deciziile adoptate în temeiul articolelor 17, 18 şi 19 din prezentul regulament, referitoare la aplicarea Directivei 2002/87/CE sau a oricăror alte acte legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament, care intră, de asemenea, în sfera de competenţă a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale) sau a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe) se adoptă în paralel, după caz, de către Autoritate, de către Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale) şi de către Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe).

Art. 57: Subcomitete

SECŢIUNEA 2:Comisia de apel

Art. 58: Componenţă şi funcţionare

(2)Comisia de apel se compune din şase membri şi şase supleanţi, cu reputaţie şi cunoştinţe în domeniu dovedite în dreptul Uniunii şi cu experienţă profesională internaţională obţinută la un nivel suficient de înalt în domeniul bancar, de asigurări, al pensiilor ocupaţionale, al pieţelor de valori mobiliare sau al altor servicii financiare, fiind excluşi membrii actualului personal al autorităţilor competente sau al altor instituţii sau organe naţionale sau ale Uniunii care sunt implicaţi în activităţile Autorităţii şi membrii Grupului părţilor interesate din domeniul bancar. Membrii şi supleanţii sunt resortisanţi ai unui stat membru şi cunosc foarte bine cel puţin două limbi oficiale ale Uniunii. Comisia de apel dispune de suficientă experienţă juridică pentru a putea oferi consiliere juridică profesională cu privire la legalitatea, inclusiv proporţionalitatea, exercitării de către Autoritate a competenţelor sale.

(3)Doi membri ai comisiei de apel şi doi supleanţi sunt numiţi de către consiliul de administraţie al Autorităţii, fiind aleşi de pe o listă scurtă propusă de Comisie, întocmită în urma unei invitaţii publice de manifestare a interesului publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, şi după consultarea consiliului supraveghetorilor.

Art. 59: Independenţă şi imparţialitate

(4)Oricare parte din cadrul unei proceduri de contestaţie poate ridica obiecţii împotriva participării unui membru al comisiei de apel în baza oricăruia dintre motivele menţionate la alineatele (1) şi (2) sau dacă este suspectat de părtinire.

(6)Membrii comisiei de apel se angajează să acţioneze independent şi în interesul public.

CAPITOLUL V:CĂI DE ATAC

Art. 60: Contestaţii

Art. 61: Acţiuni în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

CAPITOLUL VI:DISPOZIŢII FINANCIARE

Art. 62: Bugetul Autorităţii

(1)Veniturile Autorităţii, care este un organism european în conformitate cu articolul 70 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*22) (denumit în continuare «Regulamentul financiar») constau, în special, în orice combinaţie dintre următoarele:

a)contribuţii obligatorii din partea autorităţilor publice naţionale competente în domeniul supravegherii instituţiilor financiare, care sunt stabilite în conformitate cu o formulă bazată pe ponderarea voturilor prevăzută la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul (nr. 36) privind dispoziţiile tranzitorii. În sensul prezentului articol, articolul 3 alineatul (3) din Protocolul (nr. 36 privind dispoziţiile tranzitorii continuă să se aplice după termenul de 31 octombrie 2014 stabilit în acesta;

d)orice contribuţie voluntară din partea statelor membre sau a observatorilor;

Art. 63: Întocmirea bugetului

Art. 64: Execuţia şi controlul bugetului

Art. 65: Norme financiare

Art. 66: Măsuri antifraudă

(1)Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*24) se aplică fără restricţii Autorităţii în vederea combaterii fraudei, corupţiei şi oricăror alte activităţi ilegale.

CAPITOLUL VII:DISPOZIŢII GENERALE

Art. 68: Personalul

Art. 69: Răspunderea Autorităţii

Art. 70: Obligaţia respectării secretului profesional

(2)Fără a aduce atingere cazurilor de aplicare a dreptului penal, nicio informaţie confidenţială primită de persoanele menţionate la alineatul (1) în exercitarea atribuţiilor lor nu poate fi divulgată niciunei persoane sau autorităţi, cu excepţia prezentării sale într-o formă sintetică sau agregată, astfel încât instituţiile financiare individuale să nu poată fi identificate.

(2¹)Consiliul de administraţie şi consiliul supraveghetorilor se asigură că persoanele care furnizează orice tip de servicii, în mod direct sau indirect, permanent sau ocazional, legate de atribuţiile Autorităţii, inclusiv funcţionarii şi alte persoane autorizate de către consiliul de administraţie şi de către consiliul supraveghetorilor sau numite de către autorităţile competente în acest scop, respectă obligaţiile legate de secretul profesional echivalente celor prevăzute la alineatele (1) şi (2).

(3)Alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol nu împiedică Autoritatea să facă schimb de informaţii cu autorităţile competente şi cu alte autorităţi, astfel cum sunt definite la articolul 35a alineatul (12), în conformitate cu prezentul regulament şi cu alte acte legislative ale Uniunii aplicabile instituţiilor financiare.

Art. 71: Protecţia datelor

Art. 72: Accesul la documente

Art. 74: Acordul privind sediul

Art. 75: Participarea ţărilor terţe

(3)În conformitate cu dispoziţiile relevante ale acordurilor menţionate la alineatele (1) şi (2), se stabilesc modalităţi precizând, în special, natura, sfera şi aspectele procedurale ale participării ţărilor menţionate la alineatul (1) la activităţile Autorităţii, inclusiv dispoziţii referitoare la contribuţiile financiare şi la personal. Aceste modalităţi pot prevedea reprezentarea, în calitate de observator, în cadrul consiliului supraveghetorilor, însă garantează faptul că aceste ţări nu participă la nicio discuţie legată de instituţii financiare individuale, în afară de cazul în care există un interes direct.

CAPITOLUL VIII:DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE

Art. 76: Relaţia cu Comitetul european al inspectorilor bancari

Art. 77: Dispoziţii tranzitorii privind personalul

(2)Tuturor membrilor personalului pa bază de contracte menţionate la alineatul (1) li se dă posibilitatea de a încheia un contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalţi agenţi cu diferitele grade stabilite în schema de personal a Autorităţii.

Art. 81: Reexaminare

(1)Până la 31 decembrie 2021 şi, ulterior, din trei în trei ani, Comisia publică un raport general privind experienţa dobândită ca urmare a funcţionării Autorităţii şi a procedurilor prevăzute în prezentul regulament. Respectivul raport evaluează, printre altele:

(2)Raportul menţionat la alineatul (1) evaluează, de asemenea:

(2²)Ca parte a raportului general menţionat la alineatul (1) din prezentul articol, Comisia, după consultarea tuturor autorităţilor competente şi a părţilor interesate relevante, efectuează o evaluare cuprinzătoare a îndeplinirii, funcţionării şi eficacităţii sarcinilor specifice legate de prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului şi conferite Autorităţii în temeiul articolului 1 alineatul (2), al articolului 8 alineatul (1) litera (l) şi al articolelor 9a, 9b, 17 şi 19 din prezentul regulament. Ca parte a evaluării sale, Comisia analizează interacţiunea dintre aceste sarcini şi sarcinile conferite Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale), respectiv Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), precum şi aplicabilitatea juridică a competenţelor Autorităţii, în măsura în care acestea îi permit Autorităţii să îşi întemeieze acţiunile pe dreptul intern care transpune directivele sau exercită opţiunile respective. În plus, pe baza unei analize cuprinzătoare a costurilor şi beneficiilor, precum şi pe baza obiectivului de asigurare a coerenţei, a eficienţei şi a eficacităţii, Comisia analizează cu atenţie posibilitatea de a conferi sarcini specifice privind prevenirea şi combaterea spălării banilor sau a finanţării terorismului unei agenţii speciale existente sau noi, la nivelul UE.