Secţiunea 4 - Directorul executiv - Regulamentul 1093/24-nov-2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei
Acte UE
Jurnalul Oficial 331L
În vigoare Versiune de la: 31 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 4:Directorul executiv
Art. 51: Numire
(1)Autoritatea este gestionată de un director executiv, care este un expert independent cu normă întreagă.
(2)Directorul executiv este numit de consiliul supraveghetorilor, după confirmarea de către Parlamentul European şi în urma unei proceduri de selecţie deschisă, pe criterii de merit, competenţe, cunoaşterea participanţilor la pieţele financiare şi a pieţelor şi experienţă în domeniul supravegherii şi al reglementării financiare, precum şi în materie de management.
(3)Mandatul directorului executiv este de cinci ani şi poate fi prelungit o singură dată.
(4)În cursul perioadei de nouă luni care precedă încheierea mandatului de cinci ani al directorului executiv, consiliul supraveghetorilor evaluează în special:
a)rezultatele obţinute în primul mandat şi modul în care acestea au fost obţinute;
b)sarcinile şi obligaţiile Autorităţii în anii următori.
Luând în considerare evaluarea menţionată la primul paragraf, consiliul supraveghetorilor poate prelungi o dată mandatul directorului executiv.
(5)Directorul executiv poate fi revocat doar în urma unei decizii a consiliului supraveghetorilor.
Art. 52: Independenţa
Fără a aduce atingere rolului consiliului de administraţie, respectiv rolului consiliului supraveghetorilor în ceea ce priveşte atribuţiile directorului executiv, acesta din urmă nu trebuie nici să solicite, nici să accepte instrucţiuni din partea instituţiilor sau organismelor Uniunii, a unui guvern al unui stat membru, sau a oricărui alt organism public sau privat.
Nici statele membre, nici instituţiile sau organismele Uniunii şi niciun alt organism public sau privat nu urmăreşte să influenţeze directorul executiv în executarea atribuţiilor sale.
În conformitate cu statutul funcţionarilor menţionat la articolul 68, directorul executiv, după părăsirea funcţiei, este obligat să respecte în continuare obligaţia de a manifesta integritate şi discreţie în ceea ce priveşte acceptarea anumitor funcţii sau beneficii.
Art. 52a: Cheltuieli
Directorul executiv face publice reuniunile organizate şi ospitalitatea de care a beneficiat. Cheltuielile fac obiectul unor înregistrări publice, în conformitate cu Statutul funcţionarilor.
Art. 53: Atribuţii
(1)Directorul executiv este responsabil cu gestionarea Autorităţii şi pregăteşte lucrările consiliului de administraţie.
(2)Directorul executiv este responsabil de punerea în aplicare a programului anual de lucru al Autorităţii sub îndrumarea consiliului supraveghetorilor şi sub controlul consiliului de administraţie.
(3)Directorul executiv ia măsurile necesare, în special adoptarea instrucţiunilor administrative interne şi publicarea comunicărilor, pentru a garanta funcţionarea Autorităţii în conformitate cu prezentul regulament.
(4)Directorul executiv pregăteşte programul de lucru multianual menţionat la articolul 47 alineatul (2).
(5)Până la 30 iunie, în fiecare an, directorul executiv pregăteşte programul de lucru pentru anul următor menţionat la articolul 47 alineatul (2).
(6)Directorul executiv elaborează un proiect preliminar de buget al Autorităţii în temeiul articolului 63 şi execută bugetul Autorităţii în temeiul articolului 64.
(7)În fiecare an, directorul executiv pregăteşte un proiect de raport care conţine o secţiune privind activităţile de reglementare şi de supraveghere ale Autorităţii şi o secţiune privind aspectele financiare şi administrative.
(8)În ceea ce priveşte personalul Autorităţii, directorul executiv îşi exercită competenţele stabilite la articolul 68 şi gestionează chestiunile legate de personal.