Directiva 2014/92/UE/23-iul-2014 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază

Acte UE

Jurnalul Oficial 257L

În vigoare

Versiune de la: 31 Ianuarie 2018

Dată act: 23-iul-2014

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(1)În conformitate cu art. 26 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), piaţa internă urmează să includă o zonă fără frontiere interne în care să fie asigurată libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor. Fragmentarea pieţei interne dăunează competitivităţii, creşterii economice şi creării de locuri de muncă în cadrul Uniunii. Eliminarea obstacolelor directe şi indirecte din calea bunei funcţionări a pieţei interne este esenţială pentru finalizarea acesteia. Acţiunea Uniunii cu referire la piaţa internă în sectorul serviciilor financiare cu amănuntul a contribuit deja în mod substanţial la dezvoltarea activităţii transfrontaliere a prestatorilor de servicii de plată, la multiplicarea opţiunilor consumatorilor şi la sporirea calităţii şi a transparenţei ofertei.

(2)În această privinţă, Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (⁴) a stabilit o serie de cerinţe de bază privind transparenţa comisioanelor percepute de către prestatorii de servicii de plată pentru serviciile oferite la conturile de plăţi. Acest lucru a facilitat în mod substanţial activitatea prestatorilor de servicii de plată, creând norme uniforme cu privire la furnizarea serviciilor de plată şi a informaţiilor ce trebuie comunicate, a redus sarcina administrativă şi a generat economii de costuri pentru prestatorii de servicii de plată.

(4)Cu toate acestea, trebuie depuse eforturi suplimentare în vederea îmbunătăţirii şi a dezvoltării pieţei interne a serviciilor bancare cu amănuntul, astfel cum a arătat Parlamentul European în Rezoluţia sa din 4 iulie 2012 referitoare la recomandări adresate Comisiei privind accesul la serviciile bancare de bază. În prezent, lipsa transparenţei şi a comparabilităţii comisioanelor, precum şi dificultăţile în materie de schimbare a conturilor de plăţi creează în continuare obstacole în calea dezvoltării unei pieţe pe deplin integrate, contribuind la o concurenţă slabă în sectorul serviciilor bancare cu amănuntul. Respectivele probleme trebuie abordate şi trebuie atinse standarde de înaltă calitate.

(5)Condiţiile actuale de pe piaţa internă ar putea să îi împiedice pe prestatorii de servicii de plată să îşi exercite libertatea de a se stabili în Uniune sau de a furniza servicii în cadrul acesteia, din cauza atragerii cu dificultate a clienţilor la momentul intrării pe o piaţă nouă. Intrarea pe o piaţă nouă presupune adesea efectuarea unor investiţii semnificative. Astfel de investiţii sunt justificate numai dacă prestatorul întrevede existenţa unor oportunităţi suficiente şi o cerere corespunzătoare din partea consumatorilor. Mobilitatea scăzută a consumatorilor în ceea ce priveşte serviciile financiare cu amănuntul este cauzată în mare măsură de lipsa de transparenţă şi de compa- rabilitate a comisioanelor şi a serviciilor oferite, precum şi de dificultăţile legate de schimbarea conturilor de plăţi. De asemenea, respectivii factori frânează cererea, acest lucru fiind valabil cu precădere în context transfrontalier.

(6)Mai mult, este posibil ca fragmentarea cadrelor naţionale de reglementare existente să ridice bariere semnificative în calea finalizării pieţei interne în domeniul conturilor de plăţi. Dispoziţiile naţionale existente referitoare la conturile de plăţi şi, în special, cele referitoare la comparabilitatea comisioanelor şi la schimbarea conturilor de plăţi diferă. În cazul schimbării conturilor, lipsa unor măsuri uniforme cu caracter obligatoriu la nivelul Uniunii a condus la practici şi măsuri divergente la nivel naţional. Diferenţele respective sunt şi mai pronunţate în domeniul comparabilităţii comisioanelor, unde nu există niciun fel de măsuri la nivelul Uniunii, nici măcar de autoreglementare. În cazul în care aceste diferenţe vor deveni mai semnificative în viitor, pe măsură ce prestatorii de servicii de plată tind să îşi adapteze practicile la pieţele naţionale, costul operării la nivel transfrontalier va creşte comparativ cu costurile suportate de prestatorii interni şi, prin urmare, se va diminua atractivitatea activităţii desfăşurate la nivel transfrontalier. Activitatea transfrontalieră pe piaţa internă este obstrucţionată de obstacolele ce apar în calea deschiderii unui cont de plăţi în străinătate de către consumatori. Criteriile restrictive de eligibilitate existente îi pot împiedica pe cetăţenii Uniunii să se deplaseze liber în interiorul Uniunii. Asigurarea accesului tuturor consumatorilor la un cont de plăţi le va permite acestora să participe la piaţa internă şi să se bucure de beneficiile pieţei interne.

(7)Mai mult, deoarece unii clienţi potenţiali nu îşi deschid conturi de plăţi, fie pentru că acest lucru le este refuzat, fie pentru că nu le sunt oferite produse adecvate, cererea potenţială de servicii legate de conturile de plăţi din Uniune nu este, în prezent, exploatată pe deplin. O participare mai largă a consumatorilor pe piaţa internă i-ar motiva şi mai mult pe prestatorii de servicii de plată să intre pe noi pieţe. De asemenea, crearea unor condiţii în care toţi consumatorii să poată avea acces la un cont de plăţi este un mijloc necesar cu ajutorul căruia aceştia sunt încurajaţi să participe pe piaţa internă şi li se permite să se bucure de beneficiile pieţei interne.

(8)Transparenţa şi comparabilitatea comisioanelor au fost analizate la nivelul Uniunii în cadrul unei iniţiative de autoreglementare iniţiate de sectorul bancar. Cu toate acestea, nu s-a ajuns la un acord final cu privire la iniţiativa respectivă. În ceea ce priveşte schimbarea conturilor, principiile comune instituite în 2008 de Comitetul European pentru Sectorul Bancar prevăd un mecanism-model pentru schimbarea între conturi de plăţi oferite de bănci aflate în acelaşi stat membru. Totuşi, având în vedere caracterul lor neobligatoriu, respectivele principii comune au fost aplicate într-o manieră inconsecventă pe tot cuprinsul Uniunii şi cu rezultate ineficiente. Mai mult, principiile comune se referă numai la schimbarea conturilor de plăţi la nivel naţional şi nu au în vedere schimbarea conturilor la nivel transfrontalier. În final, în ceea ce priveşte accesul la un cont de plăţi de bază, prin Recomandarea 2011/442/UE a Comisiei (¹) statele membre au fost invitate să ia măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acesteia în termen de cel mult şase luni de la publicare. În prezent, numai câteva state membre respectă principiile fundamentale prevăzute în recomandarea respectivă.

(9)Pentru a sprijini mobilitatea financiară efectivă şi fără probleme pe termen lung, este esenţial să se instituie un set uniform de norme care să abordeze problema mobilităţii scăzute a clienţilor şi, în special, să crească posibilităţile de comparare a serviciilor şi a comisioanelor aferente conturilor de plăţi şi să motiveze schimbarea conturilor de plăţi, precum şi să evite discriminarea pe criteriul reşedinţei a consumatorilor care intenţionează să deschidă şi să utilizeze un cont de plăţi transfrontalier. Mai mult, este esenţial să se adopte măsuri adecvate care să încurajeze participarea clienţilor la piaţa conturilor de plăţi. Măsurile respective vor motiva prestatorii de servicii de plată să intre pe piaţa internă şi vor asigura condiţii de concurenţă echitabile, consolidând astfel concurenţa şi alocarea eficientă a resurselor în interiorul pieţei financiare cu amănuntul a Uniunii, în beneficiul întreprinderilor şi al consumatorilor. De asemenea, informaţiile transparente referitoare la comisioane şi posibilităţile de schimbare a conturilor, combinate cu dreptul de acces la un cont de plăţi cu servicii de bază, vor permite cetăţenilor Uniunii să se deplaseze şi să efectueze mai uşor achiziţii în interiorul Uniunii şi, drept urmare, să se bucure de beneficiile unei pieţe interne pe deplin funcţionale în domeniul serviciilor financiare cu amănuntul şi să contribuie la dezvoltarea ulterioară a pieţei interne.

(12)Dispoziţiile prezentei directive referitoare la comparabilitatea comisioanelor şi schimbarea conturilor de plăţi ar trebui să se aplice tuturor prestatorilor de servicii de plată, astfel cum sunt definiţi în Directiva 2007/64/CE. Dispoziţiile prezentei directive privind accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază ar trebui să se aplice numai instituţiilor de credit. Toate dispoziţiile prezentei directive ar trebui să se aplică în cazul conturilor de plăţi prin care consumatorii pot efectua următoarele operaţiuni: depunere de fonduri, retragere de numerar şi efectuarea şi primirea de plăţi către şi de la terţi, inclusiv efectuarea de transferuri credit. În consecinţă, conturile cu servicii mai limitate ar trebui excluse. De exemplu, conturile precum conturile de economii, conturile la care sunt ataşate cărţi de credit, în cazul cărora fondurile sunt de obicei transferate în scopul unic al rambursării creanţelor aferente cărţilor de credit, conturile curente ipotecare (current account mortgages) sau conturile de monedă electronică ar trebui să fie, în principiu, excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive. Totuşi, în cazul în care sunt folosite pentru operaţiuni de plată zilnice şi conţin toate serviciile enumerate mai sus, aceste conturi vor fi incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive. Conturile deţinute de întreprinderi, chiar de întreprinderile mici sau de microîntreprinderi, ar trebui să nu intre în domeniul de aplicare al prezentei directive, cu excepţia cazului în care sunt deţinute cu titlu personal. Statele membre ar trebui să poată alege să extindă aplicarea prezentei directive la alţi prestatori de servicii de plată şi la alte conturi de plăţi, de exemplu la cele care oferă servicii de plată mai limitate.

(14)Definiţiile din prezenta directivă ar trebui aliniate pe cât posibil cu cele din alte acte legislative ale Uniunii, în special cu cele din Directiva 2007/64/CE şi din Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹).

(15)Este esenţial pentru consumatori să poată înţelege comisioanele, astfel încât să poată compara ofertele provenind de la prestatori de servicii de plată diferiţi şi să ia decizii în cunoştinţă de cauză cu privire la contul de plăţi cel mai adecvat nevoilor lor. Compararea comisioanelor nu poate fi realizată dacă prestatorii de servicii de plată utilizează o terminologie diferită pentru aceleaşi servicii şi furnizează informaţii în formate diferite. Terminologia standardizată, însoţită de informaţii specifice prezentate într-un format coerent referitoare la comisioanele aferente celor mai reprezentative servicii legate de conturile de plăţi, poate ajuta consumatorii să înţeleagă şi să compare comisioanele.

(16)Consumatorii ar beneficia cel mai mult de informaţii concise, standardizate şi uşor de comparat de la un prestator de servicii de plată la altul. Instrumentele puse la dispoziţia consumatorilor în vederea comparării ofertelor de conturi de plăţi nu ar avea un impact pozitiv dacă timpul investit în parcurgerea unor liste lungi de comisioane pentru oferte diferite ar cântări mai mult decât beneficiul alegerii unei oferte care reprezintă cea mai bună valoare. Instrumentele respective ar trebui să poată avea multiple forme, fiind necesară şi testarea de către consumatori. În această etapă, terminologia referitoare la comisioane ar trebui standardizată numai pentru termenii şi definiţiile cele mai reprezentative din statele membre, pentru a evita riscul informării excesive şi pentru a facilita punerea în aplicare rapidă.

(17)Terminologia privind comisioanele ar trebui să fie stabilită de statele membre şi să permită luarea în considerare a specificităţilor pieţelor locale. Pentru a fi considerate reprezentative, serviciile ar trebui să facă obiectul unui comision la cel puţin un prestator de servicii de plată dintr-un stat membru. În plus, în cazul în care serviciile sunt comune unei majorităţi a statelor membre, terminologia utilizată pentru definirea acestor servicii ar trebui să fie standardizată la nivelul Uniunii, făcând astfel posibilă mai buna comparare a ofertelor de conturi de plăţi la nivelul Uniunii. Pentru a asigura faptul că listele naţionale sunt suficient de omogene, Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană) (ABE) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹) ar trebui să emită orientări pentru a ajuta statele membre să identifice serviciile care sunt cele mai răspândite şi care generează pentru consumatori cele mai mari costuri la nivel naţional. În aceste scopuri, statele membre ar trebui până la 18 decembrie 2014 să comunice Comisiei şi ABE, autorităţile adecvate cărora ar trebui să li se adreseze respectivele orientări.

(18)După ce statele membre au stabilit o listă provizorie a celor mai reprezentative servicii care fac obiectul unui comision la nivel naţional, împreună cu termenii şi definiţiile, ABE ar trebui să le revizuiască pentru a identifica, prin intermediul unor proiecte de standarde tehnice de reglementare, serviciile care sunt comune majorităţii statelor membre şi pentru a propune termeni şi definiţii standardizate la nivelul Uniunii în acest sens, în toate limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii. ABE ar trebui să asigure faptul că se utilizează numai un singur termen pentru fiecare serviciu în oricare dintre limbile oficiale ale fiecărui stat membru care este în acelaşi timp şi o limbă oficială a instituţiilor Uniunii. Aceasta înseamnă că pot fi utilizaţi, pentru acelaşi serviciu, termeni diferiţi în state membre diferite care folosesc aceeaşi limbă oficială a instituţiilor Uniunii, ţinându-se astfel cont de specificul naţional. Statele membre ar trebui apoi să integreze eventualii termeni de la nivelul Uniunii aplicabili în listele lor provizorii şi să publice pe această bază listele lor finale.

(19)Pentru a ajuta consumatorii să compare cu uşurinţă comisioanele aferente conturilor de plăţi din piaţa internă în ansamblu, prestatorii de servicii de plată ar trebui să le pună la dispoziţie un document de informare cu privire la comisioane care să prezinte comisioanele aferente tuturor serviciilor cuprinse în lista celor mai reprezentative servicii legate de un cont de plăţi la nivel naţional. După caz, în documentul de informare cu privire la comisioane ar trebui să se utilizeze termenii şi definiţiile standardizate stabilite la nivelul Uniunii. Acest lucru ar contribui şi la crearea unor condiţii de concurenţă echitabile între prestatorii de servicii de plată care concurează pe piaţa conturilor de plăţi. Documentul de informare cu privire la comisioane nu ar trebui să conţină alte comisioane. În cazul în care un prestator de servicii de plată nu oferă un serviciu care figurează pe lista celor mai reprezentative servicii legate de un cont de plăţi, ar trebui să indice acest lucru, de exemplu marcând serviciul ca „neoferit” sau „neaplicabil”. Statele membre ar trebui să poată prevedea obligaţia ca, pe lângă documentul de informare cu privire la comisioane, să fie furnizaţi indicatori principali precum un indicator cuprinzător al costurilor care să rezume costul anual total al contului de plăţi pentru consumatori. Pentru a îi ajuta pe consumatori să înţeleagă comisioanele pe care trebuie să le plătească pentru contul lor de plăţi, acestora ar trebui să li se pună la dispoziţie un glosar care să conţină explicaţii clare, fără caracter tehnic şi lipsite de ambiguitate cel puţin pentru comisioanele şi serviciile prevăzute în documentul de informare cu privire la comisioane. Glosarul ar trebui să funcţioneze ca un instrument util care încurajează o mai bună înţelegere a sensului comisioanelor, fapt care ajută consumatorii să aleagă dintr-o gamă mai largă de oferte de conturi de plăţi. De asemenea, ar trebui introdusă o obligaţie pentru prestatorii de servicii de plată de a informa consumatorii gratuit şi cel puţin o dată pe an cu privire la toate comisioanele percepute pentru contul lor de plăţi, inclusiv, dacă este cazul, rata dobânzii pentru descoperitul de cont şi rata dobânzii creditoare.

Aceasta nu aduce atingere dispoziţiilor referitoare la descoperitul de cont prevăzute în Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹). Informaţiile ex post ar trebui furnizate într-un document distinct intitulat „situaţia comisioanelor”. Acesta ar trebui să ofere o imagine completă a dobânzii acumulate şi a tuturor comisioanelor suportate în legătură cu utilizarea contului de plăţi, pentru a îi permite consumatorului să înţeleagă ce vizează cheltuielile cu comisioanele şi să evalueze necesitatea fie a modificării tiparelor de consum, fie a mutării la un alt prestator. Acest beneficiu ar fi maximizat dacă informaţiile ex post referitoare la comisioane ar prezenta serviciile cele mai reprezentative în aceeaşi ordine ca informaţiile ex ante referitoare la comisioane.

(20)Pentru a răspunde nevoilor consumatorilor, este necesar să se garanteze faptul că informaţiile referitoare la comisioanele aplicabile conturilor de plăţi sunt exacte, clare şi comparabile. Prin urmare, după consultarea autorităţilor naţionale şi după testarea de către consumatori, ABE ar trebui să elaboreze un proiect de standarde tehnice de punere în aplicare în ceea ce priveşte un format de prezentare standardizat pentru documentul de informare cu privire la comisioane, pentru situaţia comisioanelor şi pentru simbolurile comune, pentru a se asigura că acestea sunt inteligibile şi comparabile din perspectiva consumatorilor. Acelaşi format şi aceeaşi ordine a poziţiilor şi a rubricilor ar trebui să fie respectate pentru fiecare document de informare cu privire la comisioane şi fiecare situaţie a comisioanelor din fiecare stat membru, oferindu-le consumatorilor posibilitatea de a compara cele două documente, maximizând astfel gradul de înţelegere şi de utilizare a informaţiilor. Documentul de informare cu privire la comisioane şi situaţia comisioanelor ar trebui să poată fi diferenţiate cu claritate de alte tipuri de comunicări. În plus, atunci când elaborează formatele respective, ABE ar trebui să ţină seama şi de faptul că statele membre pot alege să furnizeze documentul de informare cu privire la comisioane şi situaţia comisioanelor împreună cu informaţiile necesare în temeiul altor acte legislative ale Uniunii sau naţionale privind conturile de plăţi şi serviciile conexe.

(21)Pentru a asigura utilizarea consecventă a terminologiei aplicabile la nivelul Uniunii pe întreg teritoriul acesteia, statele membre ar trebui să instituie obligaţia prestatorilor de servicii de plată de a utiliza terminologia aplicabilă la nivelul Uniunii împreună cu terminologia standardizată care continuă să se aplice la nivel naţional, identificată în lista finală pe parcursul comunicărilor cu consumatorii, inclusiv în documentul de informare cu privire la comisioane şi în situaţia comisioanelor. Prestatorii de servicii de plată ar trebui să poată utiliza nume de mărci în cuprinsul informaţiilor lor contractuale, comerciale şi de marketing, cu condiţia să identifice în mod clar termenul standardizat corespunzător aplicabil. În cazul în care aleg să utilizeze nume de mărci în documentul de informare cu privire la comisioane sau în situaţia comisioanelor, aceasta ar trebui să fie pus faţă de termenii standardizaţi ca o desemnare secundară, utilizându-se de exemplu paranteze pătrate sau caractere tipografice mai mici.

(22)Site-urile internet de comparare care sunt independente reprezintă un mijloc eficient cu ajutorul căruia consumatorii pot evalua avantajele diferitelor oferte de conturi de plăţi într-un singur loc. Aceste site-uri pot asigura echilibrul corect între necesitatea ca informaţiile să fie clare şi concise, dar, în acelaşi timp, complete şi inteligibile, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a obţine mai multe informaţii detaliate dacă acest lucru îi interesează. Acestea ar trebui să urmărească includerea unei game de oferte cât mai largi posibil, cu scopul de a oferi o imagine reprezentativă, vizând totodată o parte semnificativă a pieţei. Aceste site-uri pot reduce, de asemenea, costurile aferente căutării, deoarece nu va mai fi nevoie ca respectivii consumatori să colecteze informaţii în mod separat de la prestatorii de servicii de plată. Este esenţial ca informaţiile prezentate pe astfel de site-uri internet să fie demne de încredere, imparţiale şi transparente, iar consumatorii să fie informaţi cu privire la existenţa unor astfel de site-uri internet. În această privinţă, statele membre ar trebui să informeze publicul cu privire la existenţa acestor site-uri.

(23)Pentru a obţine informaţii imparţiale cu privire la comisioanele percepute şi ratele dobânzii aplicate în legătură cu conturile de plăţi, consumatorii ar trebui să poată utiliza site-uri internet de comparare accesibile publicului care sunt independente din punct de vedere operaţional de prestatorii de servicii de plată, ceea ce înseamnă că niciunui prestator de servicii de plată nu ar trebui să i se acorde tratament favorabil în rezultatele căutării. Prin urmare, statele membre ar trebui să asigure accesul liber pentru consumatori la cel puţin un astfel de site internet pe teritoriile lor respective. Site-urile internet de comparare respective pot fi administrate de autorităţile competente, de alte autorităţi publice şi/sau de operatori privaţi sau în numele acestora. Funcţia de comparare a comisioanelor aferente conturilor de plăţi poate fi îndeplinită şi de site-uri internet existente care compară o gamă largă de produse financiare sau nefinanciare. Site-urile internet ar trebui să funcţioneze în conformitate cu criterii de calitate specifice, care să includă cerinţa de a furniza detalii privind proprietarii lor, informaţii exacte şi actualizate, să precizeze momentul ultimei actualizări, să stabilească criterii clare, obiective, pe care se vor baza comparaţiile şi să includă o gamă largă de oferte de conturi de plăţi care acoperă o parte semnificativă a pieţei. Statele membre ar trebui să poată stabili cât de des site-urile internet de comparare urmează să revizuiască şi să actualizeze informaţiile pe care le furnizează consumatorilor, ţinând cont de frecvenţa cu care prestatorii de servicii de plată îşi actualizează în general informaţiile privind comisioanele. Statele membre ar trebui să stabilească de asemenea ce constituie o gamă largă de oferte de conturi de plăţi care acoperă o parte semnificativă a pieţei, evaluând de exemplu câţi prestatori de servicii de plată există şi, prin urmare, dacă ar fi suficientă o majoritate simplă sau mai puţin, precum şi/sau cota de piaţă şi/sau amplasarea geografică a acestora. Site-urile internet de comparare ar trebui să compare comisioanele plătibile pentru serviciile incluse în lista celor mai reprezentative servicii legate de conturile de plăţi, integrând terminologia de la nivelul Uniunii.

Statelor membre ar trebui să li se dea posibilitatea de a impune acestor site-uri internet obligaţia de a compara şi alte informaţii, precum informaţii privind factorii determinanţi ai nivelului serviciilor prestate de prestatorii de servicii de plată, cum ar fi numărul şi adresa filialelor sau ale bancomatelor. În cazul în care într-un stat membru nu există decât un singur site internet de comparare, care nu mai funcţionează sau nu mai respectă criteriile de calitate, statul membru ar trebui să asigure accesul consumatorilor la un alt site internet de comparare la nivel naţional într-o perioadă de timp rezonabilă.

(24)Oferirea unui cont de plăţi în cadrul unui pachet împreună cu produse sau servicii, altele decât servicii legate de un cont de plăţi, precum produse de asigurare sau consiliere financiară, reprezintă o practică curentă a prestatorilor de servicii de plată. Respectiva practică poate constitui un mijloc prin care prestatorii de servicii de plată îşi diversifică oferta şi concurează unii împotriva altora, în cele din urmă cu efecte benefice pentru consumatori. Cu toate acestea, studiul din 2009 al Comisiei referitor la practicile de legare din sectorul financiar, precum şi consultările relevante şi plângerile formulate de consumatori au arătat că prestatorii de servicii de plată pot oferi conturi de plăţi în cadrul unui pachet cu produse care nu sunt solicitate de consumatori şi care nu sunt esenţiale pentru conturile de plăţi, cum ar fi asigurarea locuinţei. Mai mult, s-a observat că aceste practici pot reduce transparenţa şi compa- rabilitatea preţurilor, pot limita opţiunile de achiziţie ale consumatorilor şi pot avea un impact negativ asupra mobilităţii lor. Prin urmare, statele membre ar trebui să asigure faptul că, atunci când prestatorii de servicii de plată oferă conturi de plăţi în cadrul unui pachet, consumatorilor li se comunică dacă există posibilitatea de a achiziţiona contul de plăţi separat şi, dacă da, furnizează informaţii separate privind costurile şi comisioanele aplicabile asociate fiecăruia dintre celelalte produse sau servicii incluse în pachet care poate fi cumpărat separat.

(25)Procesul de schimbare a conturilor de plăţi ar trebui armonizat în întreaga Uniune. În prezent, măsurile existente la nivel naţional sunt extrem de diversificate şi nu garantează un nivel adecvat al protecţiei consumatorilor în toate statele membre. Furnizarea de măsuri legislative de stabilire a principiilor de bază care trebuie urmate de prestatorii de servicii de plată atunci când furnizează astfel de servicii în fiecare stat membru ar îmbunătăţi funcţionarea pieţei interne atât pentru consumatori, cât şi pentru prestatorii de servicii de plată. Pe de o parte, ar garanta condiţii de concurenţă echitabile pentru consumatorii care pot fi interesaţi să deschidă un cont de plăţi într-un stat membru diferit, întrucât ar garanta faptul că se oferă un nivel de protecţie echivalent. Pe de altă parte, ar reduce diferenţele dintre măsurile de reglementare existente la nivel naţional şi, prin urmare, ar reduce sarcina administrativă pentru prestatorii de servicii de plată care intenţionează să îşi ofere serviciile la nivel transfrontalier. În consecinţă, măsurile privind schimbarea conturilor vor facilita prestarea de servicii aferente conturilor de plăţi în cadrul pieţei interne.

(27)Consumatorii sunt motivaţi să îşi schimbe conturile de plăţi numai dacă procesul nu presupune o sarcină administrativă şi financiară excesivă. Prin urmare, prestatorii de servicii de plată ar trebui să ofere consumatorilor o procedură clară, rapidă şi sigură pentru a schimba conturile de plăţi, inclusiv conturi de plăţi cu servicii de bază. Această procedură ar trebui să fie garantată atunci când consumatorii doresc să îşi schimbe conturile de la un prestator de servicii de plată la altul, dar şi atunci când consumatorii doresc să facă schimbul între conturi de plăţi diferite în cadrul aceluiaşi prestator de servicii de plată. Acest lucru ar permite consumatorilor să beneficieze de cele mai convenabile oferte de pe piaţă şi să treacă uşor de la conturile lor de plăţi existente la altele potenţial mai adecvate, indiferent dacă acest lucru se întâmplă în cadrul aceluiaşi prestator de servicii de plată sau între prestatori de servicii de plată diferiţi. Orice comision pentru serviciul de schimbare a conturilor percepute de prestatorii de servicii de plată ar trebui să fie rezonabil şi să corespundă costului real suportat de prestatorii de servicii de plată.

(29)Procesul de schimbare a conturilor ar trebui să fie cât mai clar posibil pentru consumator. În consecinţă, statele membre ar trebui să se asigure că prestatorul de servicii de plată destinatar este răspunzător pentru iniţierea şi gestionarea procesului în numele consumatorului. Statele membre ar trebui să poată utiliza mijloace suplimentare, cum ar fi o soluţie tehnică, atunci când creează serviciul de schimbare a conturilor. Aceste mijloace suplimentare pot depăşi cerinţele prezentei directive; de exemplu, serviciul de schimbare a conturilor poate fi furnizat într-o perioadă de timp mai scurtă sau prestatorii de servicii de plată pot fi obligaţi să asigure, la cererea consumatorului, redirecţionarea automată sau manuală a transferurilor de credit primite în contul de plăţi anterior către noul cont de plăţi pentru o perioadă de timp limitată începând de la primirea autorizării de schimbare. De asemenea, aceste mijloace suplimentare pot fi utilizate de prestatorii de servicii de plată în mod voluntar chiar şi atunci când statul membru nu impune aceste lucru.

(30)Consumatorilor ar trebui să li se permită să solicite prestatorului de servicii de plată destinatar schimbarea tuturor sau a unora dintre încasările prin transfer de credit, ordinele de plată programată pentru transferurile de credit sau mandatele de debitare directă, în mod ideal în cadrul unei singure întâlniri cu prestatorul de servicii de plată destinatar. În acest scop, consumatorii ar trebui să poată semna o autorizaţie prin care consimt la fiecare dintre sarcinile menţionate. Statele membre ar putea solicita ca autorizarea din partea consumatorului să se facă în scris, dar ar putea de asemenea să aleagă să accepte mijloace echivalente acolo unde este cazul, de exemplu atunci când există un sistem automat pentru efectuarea schimbării conturilor. Înainte de a acorda această autorizare, consumatorul ar trebui informat cu privire la toate etapele procedurale care trebuie parcurse pentru finalizarea procesului de schimbare a conturilor. De exemplu, autorizarea ar putea include toate sarcinile care fac parte din serviciul de schimbare şi care ar putea permite consumatorului să aleagă doar unele dintre acestea.

(32)Pentru a facilita deschiderea transfrontalieră de conturi, consumatorul ar trebui să poată solicita noului prestator de servicii de plată să stabilească în noul cont de plăţi toate sau unele dintre ordinele de plată programată pentru transferurile de credit, să accepte debitările directe începând cu data specificată de consumator şi să furnizeze consumatorului informaţii detaliate privind noul cont de plăţi, de preferat în cadrul unei singure întâlniri cu noul prestator de servicii de plată.

(33)Consumatorii nu ar trebui să facă obiectul unor pierderi financiare, inclusiv taxe sau dobânzi, cauzate de eventuale greşeli făcute de oricare dintre prestatorii de servicii de plată implicaţi în procesul de schimbare a conturilor. În mod particular, consumatorii nu ar trebui să suporte nicio pierdere financiară care rezultă din plata unor comisioane suplimentare, dobânzi sau alte taxe, precum şi amenzi, penalităţi sau orice alt tip de pagubă financiară cauzată de întârzierea în executarea plăţii.

(34)Statele membre ar trebui să garanteze că acei consumatori care intenţionează să deschidă un cont de plăţi nu sunt discriminaţi pe criteriul cetăţeniei sau al locului lor de reşedinţă. Deşi este important să se asigure că niciun client nu utilizează sistemul financiar în scopuri ilegale, cum ar fi frauda, spălarea de bani sau finanţarea terorismului, instituţiile de credit nu ar trebui să ridice bariere în calea consumatorilor care doresc să profite de avantajele pieţei interne prin deschiderea şi utilizarea de conturi de plăţi la nivel transfrontalier. Prin urmare, dispoziţiile Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹) nu ar trebui utilizate drept pretext pentru respingerea consumatorilor mai puţin avantajoşi din punct de vedere comercial.

(35)Consumatorii care sunt rezidenţi legali în Uniune nu ar trebui să fie discriminaţi pe baza cetăţeniei sau a locului de reşedinţă şi nici pe o altă bază menţionată la art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) atunci când solicită deschiderea unui cont de plăţi în Uniune sau accesează un astfel de cont. Mai mult, dreptul de acces la un cont de plăţi cu servicii de bază ar trebui asigurat de statele membre indiferent de situaţia financiară a consumatorului, cum ar fi situaţia profesională, nivelul venitului, istoricul creditării sau falimentul personal ale acestora.

(36)Consumatorii care sunt rezidenţi legali în Uniune şi care nu deţin, într-un anumit stat membru, un cont de plăţi ar trebui să aibă posibilitatea de a deschide şi de a utiliza un cont de plăţi cu servicii de bază în acel stat membru. Conceptul de „rezident legal în Uniune” ar trebui să acopere atât cetăţenii Uniunii, cât şi resortisanţii ţărilor terţe care beneficiază deja de drepturi care le sunt conferite în temeiul unor acte ale Uniunii precum Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului (¹), Directiva 2003/109/CE a Consiliului (²), Regulamentul (CE) nr. 859/2003 al Consiliului (³) şi Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (⁴). Acest concept ar trebui să includă şi solicitanţii de azil în temeiul Convenţiei de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaţilor, al Protocolului la acesta din 31 ianuarie 1967, precum şi al altor tratate internaţionale relevante. În plus, statele membre ar trebui să poată extinde conceptul de „rezident legal în Uniune” la alţi resortisanţi ai unor ţări terţe care se află pe teritoriul lor.

(37)Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea, cu respectarea deplină a libertăţilor fundamentale garantate de tratate, să solicite consumatorilor care doresc să deschidă un cont de plăţi cu servicii de bază pe teritoriul acestora să demonstreze un interes real pentru acest lucru. Fără a aduce atingere cerinţelor adoptate în conformitate cu Directiva 2005/60/CE pentru a preveni spălarea banilor, nu ar trebui să se impună prezenţa fizică în incintele instituţiilor de credit pentru a demonstra un astfel de interes real.

(38)Statele membre ar trebui să asigure faptul că numărul instituţiilor de credit care oferă conturi de plăţi cu servicii de bază este suficient pentru a garanta că se adresează tuturor consumatorilor, pentru a evita orice discriminare împotriva acestora şi pentru a împiedica denaturări ale concurenţei. Atunci când se stabileşte numărul suficient de instituţii de credit, factorii care trebuie luaţi în considerare ar trebui să includă acoperirea reţelei de instituţii de credit, mărimea teritoriului statului membru, distribuţia consumatorilor în teritoriu şi cota de piaţă deţinută de instituţiile de credit şi ar trebui să se verifice şi dacă conturile de plăţi cu servicii de bază reprezintă doar o mică parte din conturile de plăţi furnizate de instituţia de credit. În principiu, conturile de plăţi cu servicii de bază ar trebui oferite de cât mai multe instituţii de credit posibil, în vederea garantării faptului că consumatorii pot deschide asemenea conturi în incintele unei instituţii de credit care se află în apropierea locului lor de reşedinţă şi că consumatorii nu sunt în niciun fel discriminaţi atunci când accesează astfel de conturi şi le pot utiliza în mod efectiv. Statele membre ar trebui să asigure în mod special faptul că nu se face nicio discriminare vizibilă marcată, de exemplu printr-un aspect diferit al cărţii bancare sau un număr diferit de cont ori un număr diferit de carte bancară. Cu toate acestea, un stat membru ar trebui să poată prevedea oferirea de conturi de plăţi cu servicii de bază de către un număr mai mic de instituţii de credit, dar acest lucru ar trebui să fie justificat pe baza faptului că, de exemplu, instituţiile de credit respective au o prezenţă atât de răspândită pe teritoriul satului membru respectiv, încât le-ar putea servi tuturor consumatorilor fără a îi obliga să călătorească prea departe de casă pentru a ajunge la ele. Mai mult decât atât, consumatorii care accesează conturi de plăţi cu servicii de bază nu ar trebui să fie stigmatizaţi în niciun fel, iar acest obiectiv poate fi îndeplinit mai bine dacă se desemnează un număr mai mare de instituţii de credit.

(40)Atunci când autorizează instituţiile de credit să furnizeze, la cererea consumatorului, o facilitate de tip descoperit de cont în legătură cu un cont de plăţi cu servicii de bază, statele membre ar trebui să poată defini o sumă maximă şi durata maximă a oricărui astfel de descoperit de cont. Statele membre ar trebui să asigure de asemenea faptul că orice informaţii privind orice comisioane aferente sunt comunicate consumatorilor într-un mod transparent. În sfârşit, instituţiile de credit ar trebui să respecte Directiva 2008/48/CE atunci când oferă facilităţi de tip descoperit de cont împreună cu un cont de plăţi cu servicii de bază.

(43)Statele membre ar trebui să garanteze faptul că instituţiile de credit tratează cererile de deschidere a unui cont de plăţi cu servicii de bază în termenele stabilite în prezenta directivă şi că, în caz de respingere a unei astfel de cereri, instituţiile de credit informează consumatorul cu privire la motivele concrete care au determinat refuzul, cu excepţia cazului în care această informare ar veni în contradicţie cu securitatea naţională, ordinea publică, sau Directiva 2005/60/CE.

(44)Consumatorilor ar trebui să li se garanteze accesul la o gamă de servicii de plată de bază. Serviciile legate de conturile de plăţi cu servicii de bază ar trebui să includă funcţia de depunere şi retragere de fonduri băneşti. Consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a efectua operaţiuni de plată esenţiale, cum ar fi să primească venituri sau prestaţii, să plătească facturi sau taxe şi să cumpere bunuri şi servicii, inclusiv prin debitare directă, transfer de credit şi utilizarea unui card de plăţi. Aceste servicii ar trebui să permită achiziţia de bunuri şi servicii online şi să ofere consumatorilor oportunitatea de a iniţia ordine de plată prin intermediul facilităţii online a instituţiei de credit, acolo unde aceasta este disponibilă. Totuşi, un cont de plăţi cu servicii de bază nu ar trebui utilizat exclusiv online, deoarece acest fapt ar crea un obstacol pentru consumatorii care nu au acces la internet. Statele membre ar trebui să asigure faptul că, în ceea ce priveşte serviciile legate de deschiderea, administrarea şi închiderea contului de plăţi, precum şi depunerea şi retragerea de fonduri băneşti şi operaţiunile de plată cu cardurile de plată, cu excepţia cardurilor de credit, nu există limite ale numărului de operaţiuni la dispoziţia consumatorului în temeiul normelor specifice de stabilire a tarifelor prevăzute în prezenta directivă. În ceea ce priveşte executarea transferurilor de credit şi a debitărilor directe, precum şi operaţiunile efectuate printr-un card de credit, în legătură cu un cont de plăţi cu servicii de bază, statele membre ar trebui să poată stabili un număr minim de operaţiuni la dispoziţia consumatorului în temeiul normelor specifice de stabilire a tarifelor prevăzute în prezenta directivă, cu condiţia ca serviciile legate de operaţiunile respective să fie pentru uzul personal al consumatorului. Atunci când definesc noţiunea de uz personal, statele membre ar trebui să ia în considerare practicile de consum existente şi practicile comerciale obişnuite. Comisioanele percepute pentru operaţiunile care depăşesc numărul minim de operaţiuni nu ar trebui să fie niciodată mai ridicate decât cele practicate în conformitate cu politica tarifară obişnuită a instituţiei de credit.

(45)Atunci când se identifică serviciile care urmează să fie oferite cu un cont de plăţi cu servicii de bază şi un număr minim de operaţiuni care trebuie incluse, ar trebui să se ţină cont de specificităţile naţionale. În particular, anumite servicii pot fi considerate esenţiale pentru a garanta utilizarea integrală a unui cont de plăţi într-un anumit stat membru, datorită utilizării lor răspândite la nivel intern. De exemplu, în unele state membre consumatorii continuă să utilizeze cecurile la scară largă, în timp ce în alte state membre acest mijloc de plată este foarte rar utilizat. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să le permită statelor membre să identifice servicii suplimentare care sunt considerate esenţiale la nivel naţional şi care ar trebui să fie furnizate împreună cu un cont de plăţi cu servicii de bază în statul membru în cauză. De asemenea, statele membre ar trebui să asigure faptul că comisioanele percepute de instituţiile de credit pentru oferirea acestor servicii suplimentare în legătură cu un cont de plăţi cu servicii de bază sunt rezonabile.

(46)Pentru a asigura disponibilitatea conturilor de plăţi cu servicii de bază unei game cât mai vaste de consumatori, acestea ar trebui oferite gratuit sau în schimbul unui comision rezonabil. Pentru a încuraja consumatorii vulnerabili care nu beneficiază de servicii bancare să participe pe piaţa serviciilor bancare cu amănuntul, statele membre pot prevedea ca aceste conturi de plăţi cu servicii de bază să fie oferite acestor consumatori în condiţii deosebit de avantajoase, de exemplu gratuit. Statele membre ar trebui să fie libere să definească mecanismul de identificare a consumatorilor care pot beneficia de conturi de plăţi cu servicii de bază în condiţii mai avantajoase, cu condiţia ca mecanismul să asigure faptul că consumatorii vulnerabili pot accesa un cont de plăţi cu servicii de bază. În orice caz, o astfel de abordare ar trebui să nu aducă atingere dreptului tuturor consumatorilor, inclusiv al celor nevulnerabili, de a accesa conturi de plăţi cu servicii de bază cel puţin în schimbul unui comision rezonabil. În plus, orice taxe suplimentare percepute consumatorului pentru nerespectarea clauzelor contractuale ar trebui să fie rezonabile. Statele membre ar trebui să stabilească ceea ce constituie o taxă rezonabilă în funcţie de circumstanţele naţionale.

(47)Instituţiile de credit ar trebui să refuze deschiderea unui cont de plăţi cu servicii de bază sau să rezilieze un contract privind un astfel de cont numai în circumstanţe specifice, cum ar fi nerespectarea legislaţiei privind spălarea banilor şi finanţarea terorismului sau a celei privind prevenirea şi investigarea infracţiunilor. Chiar şi în aceste cazuri, refuzul poate fi justificat numai dacă respectivul consumator nu respectă legislaţia respectivă, şi nu pe motiv că procedura de verificare a respectării legislaţiei este prea împovărătoare sau prea costisitoare. Cu toate acestea, ar putea exista cazuri în care un consumator poate abuza de dreptul său de a deschide şi utiliza un cont de plăţi cu servicii de bază. De exemplu, un stat membru ar trebui să poată permite unei instituţii de credit să ia măsuri împotriva unui consumator care a comis o infracţiune, precum fraudarea gravă a unei instituţii de credit, în vederea evitării repetării unei astfel de infracţiuni. Astfel de măsuri pot include, de exemplu, limitarea accesului consumatorului respectiv la un cont de plăţi cu servicii de bază pentru o anumită perioadă de timp. În plus, pot exista cazuri pentru care refuzarea anterioară a unei cereri de deschidere a unui cont de plăţi poate fi necesară pentru a identifica consumatorii care ar putea beneficia de un cont de plăţi în condiţii mai avantajoase. Într-un astfel de caz, instituţia de credit ar trebui să informeze consumatorul că poate utiliza un mecanism specific în cazul refuzului unei cereri de deschidere a unui cont de plăţi pentru care se percepe comision, în conformitate cu prezenta directivă, pentru a obţine accesul la un cont de plăţi cu servicii de bază gratuit. Ambele astfel de cazuri suplimentare ar trebui totuşi să fie limitate şi specifice şi să se bazeze pe dispoziţii din dreptul naţional identificate cu exactitate. Atunci când se identifică alte cazuri în care instituţiile de credit pot refuza să ofere conturi de plăţi consumatorilor, statele membre ar trebui să poată include, printre altele, motive de ordine publică sau siguranţa publică.

(48)Statele membre şi instituţiile de credit ar trebui să ofere consumatorilor informaţii clare şi inteligibile cu privire la dreptul de a deschide şi utiliza un cont de plăţi cu servicii de bază. Statele membre ar trebui să asigure faptul că măsurile de comunicare sunt bine orientate, adresându-se în special consumatorilor care nu beneficiază de servicii bancare şi celor vulnerabili şi mobili. Instituţiile de credit ar trebui să pună activ la dispoziţia consumatorilor informaţii accesibile şi măsuri de asistenţă adecvată privind serviciile specifice ale contului de plăţi cu servicii de bază oferit, comisioanele aferente şi condiţiile de utilizare a contului, precum şi etapele pe care ar trebui să le parcurgă consumatorii pentru a îşi exercita dreptul de a deschide un cont de plăţi cu servicii de bază. Consumatorii ar trebui informaţi, în special, cu privire la faptul că achiziţia de servicii suplimentare nu este obligatorie pentru a avea acces la un cont de plăţi cu servicii de bază.

(49)Statele membre ar trebui să promoveze măsuri care sprijină educarea celor mai vulnerabili consumatori, oferindu-le orientare şi asistenţă în gestionarea responsabilă a finanţelor lor. De asemenea, sunt necesare informaţii privind orientarea care poate fi oferită consumatorilor de către organizaţiile de consumatori şi autorităţile naţionale. Mai mult decât atât, statele membre ar trebui să încurajeze iniţiativele instituţiilor de credit care vizează corelarea furnizării de conturi de plăţi cu servicii de bază cu servicii independente de educaţie financiară.

(50)Pentru a facilita capacitatea prestatorilor de servicii de plată de a îşi furniza serviciile la nivel transfrontalier, în scopul cooperării, al schimbului de informaţii şi al soluţionării litigiilor între autorităţile competente, autorităţile competente responsabile de asigurarea respectării prezentei directive ar trebui să fie cele care acţionează sub auspiciile ABE, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, sau alte autorităţi naţionale, cu condiţia ca acestea să coopereze cu autorităţile care acţionează sub auspiciile ABE pentru a îşi îndeplini sarcinile în temeiul prezentei directive.

(51)Statele membre ar trebui să desemneze autorităţile competente abilitate să asigure asigurarea respectării prezentei directive şi să se asigure că acestea dispun de toate competenţele de investigare şi de executare, precum şi de resursele necesare pentru a îşi îndeplini sarcinile. Autorităţile competente ar putea acţiona referitor la anumite aspecte ale prezentei directive cerând instanţelor judecătoreşti competente să pronunţe o hotărâre judecătorească, inclusiv, dacă este cazul, într-o cale de atac. Acest lucru ar putea permite statelor membre, în special în cazul în care dispoziţiile prezentei directive au fost transpuse în dreptul civil, să delege asigurarea respectării respectivelor dispoziţii organismelor relevante şi instanţelor. Statele membre ar trebui să aibă capacitatea de a desemna autorităţi competente diferite pentru a executa gama largă de obligaţii prevăzute în prezenta directivă. De exemplu, în cazul unor dispoziţii, statele membre ar putea desemna autorităţile competente responsabile de asigurarea respectării protecţiei consumatorilor, în timp ce, în cazul altora, acestea ar putea decide să desemneze supraveghetori prudenţiali. Opţiunea de a desemna diferite autorităţi competente nu ar trebui să aducă atingere obligaţiilor de supraveghere şi de cooperare continuă între autorităţile competente, astfel cum este prevăzut în prezenta directivă.

(52)Consumatorii ar trebui să aibă acces la proceduri alternative de soluţionare a litigiilor efective şi eficiente în vederea soluţionării litigiilor ce pot apărea în urma exercitării drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în prezenta directivă. Acest acces este deja asigurat prin Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹) în ceea ce priveşte litigiile contractuale relevante. Totuşi, consumatorii ar trebui să aibă acces şi la procedurile alternative de soluţionare a litigiilor în cazul unor litigii precontractuale privind drepturile şi obligaţiile prevăzute în prezenta directivă, de exemplu atunci când li se refuză accesul la un cont de plăţi cu servicii de bază. Prin urmare, prezenta directivă prevede că consumatorii ar trebui să aibă acces la proceduri alternative de soluţionare a litigiilor pentru soluţionarea litigiilor privind drepturile şi obligaţiile prevăzute în prezenta directivă, fără a face distincţia între litigiile contractuale şi cele precontractuale. Astfel de proceduri alternative de soluţionare a litigiilor şi entităţile care le oferă ar trebui să respecte cerinţele de calitate prevăzute de Directiva 2013/11/UE. Respectarea prezentei directive impune prelucrarea datelor cu caracter personal ale consumatorilor. O astfel de prelucrare face obiectul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (²). Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să respecte normele stabilite în Directiva 95/46/CE.

(53)O dată la doi ani, iar pentru prima dată în termen de patru ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive, statele membre ar trebui să obţină statistici anuale fiabile privind funcţionarea măsurilor introduse prin prezenta directivă. Acestea ar trebui să utilizeze orice surse relevante de informare şi să comunice Comisiei informaţiile respective. Comisia ar trebui să prezinte un raport pe baza informaţiilor primite de la statele membre, prima dată după patru ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive şi, ulterior, o dată la doi ani.

(54)Prezenta directivă ar trebui să facă obiectul unei revizuiri la cinci ani de la intrarea sa în vigoare, pentru a se ţine seama de evoluţiile pieţei, cum ar fi apariţia unor tipuri noi de conturi de plăţi şi de servicii de plată, precum şi de evoluţiile înregistrate în alte domenii ale dreptului Uniunii şi de experienţele statelor membre. Raportul ce are la bază revizuirea respectivă ar trebui să includă o listă a acţiunilor în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor iniţiate de Comisie având ca obiect prezenta directivă. Aceasta ar trebui să includă de asemenea o evaluare a nivelurilor medii ale comisioanelor din statele membre pentru conturile de plăţi care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive, să evalueze dacă măsurile introduse au îmbunătăţit înţelegerea de către consumatori a comisioanelor aferente conturilor de plăţi, comparabilitatea conturilor de plăţi şi uşurinţa cu care se schimbă conturile de plăţi şi ar trebui de asemenea să includă o evaluare a numărului de titulari de conturi care au schimbat conturile de plăţi de la transpunerea prezentei directive.

Ar trebui de asemenea să analizeze numărul de prestatori care oferă conturi de plăţi cu servicii de bază şi numărul de astfel de conturi care au fost deschise, inclusiv de către consumatori care anterior nu beneficiau de servicii bancare, exemple de bune practici în rândul statelor membre pentru diminuarea excluderii consumatorilor de la accesul la serviciile de plată, precum şi comisioanele anuale medii percepute pentru conturile de plăţi cu servicii de bază. Ar trebui de asemenea să evalueze costurile şi beneficiile unei puneri în aplicare a transferabilităţii la nivelul întregii Uniuni a conturilor de plăţi, fezabilitatea unui cadru pentru asigurarea redirecţionării automate a plăţilor dintr-un cont de plăţi în altul în cadrul aceluiaşi stat membru, combinată cu notificările automate către beneficiarii plăţii sau plătitori atunci când transferurile acestora sunt redirecţionate, şi a extinderii serviciilor de schimbare a conturilor la cazurile în care prestatorul de servicii de plată destinatar şi cel care efectuează transferul se află în state membre diferite. Ar trebui să includă de asemenea o evaluare a eficacităţii măsurilor existente şi a necesităţii unor măsuri suplimentare pentru a spori incluziunea financiară şi pentru a-i asista pe membrii vulnerabili ai societăţii în ceea ce priveşte îndatorarea excesivă. De asemenea, ar trebui să evalueze dacă dispoziţiile privind informaţiile ce trebuie furnizate de către prestatorii de servicii de plată atunci când oferă pachete de produse sunt suficiente sau dacă sunt necesare măsuri suplimentare. Ar trebui să evalueze de asemenea necesitatea unor măsuri suplimentare în ceea ce priveşte site-urile internet de comparare şi necesitatea unei acreditări a site-urilor internet de comparare. Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European şi Consiliului raportul respectiv însoţit, după caz, de propuneri legislative.

(56)Deoarece obiectivele prezentei directive, şi anume de a facilita transparenţa şi comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre, dar pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii datorită necesităţii de a depăşi fragmentarea pieţei şi de a asigura o concurenţă echitabilă în Uniune, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este definit la art. 5 din Tratatul UE. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este definit la art. menţionat, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menţionate.

(57)În conformitate cu Declaraţia politică comună a statelor membre şi a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (¹), statele membre s-au angajat să însoţească, în cazuri justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relaţia dintre componentele unei directive şi părţile corespunzătoare din instrumentele naţionale de transpunere. În ceea ce priveşte prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

CAPITOLUL I:OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ŞI DEFINIŢII

Art. 1: Obiect şi domeniu de aplicare

(5)Statele membre pot decide să nu aplice toate sau unele dintre dispoziţiile prezentei directive în cazul entităţilor menţionate la art. 2 alineatul (5) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹).

Art. 2: Definiţii

18.„schimbarea conturilor” sau „serviciu de schimbare a conturilor” înseamnă transferul de la un prestator de servicii de plată la altul, la cererea consumatorului, fie al informaţiilor referitoare la toate sau la unele dintre ordinele de plată programate pentru transferurile de credit, debitările directe recurente şi încasările prin transferuri de credit recurente, executate într-un cont de plăţi, fie al eventualului sold pozitiv al contului de plăţi dintr-un cont de plăţi într-altul, sau ambele, cu sau fără închiderea vechiului cont de plăţi;

22.„fonduri” înseamnă bancnote şi monede, bani scripturali precum şi monedă electronică, astfel cum este definită la art. 2 punctul 2 din Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹);

CAPITOLUL II:COMPARABILITATEA COMISIOANELOR AFERENTE CONTURILOR DE PLĂŢI

Art. 3: Lista celor mai reprezentative servicii legate de un cont de plăţi care fac obiectul unui comision la nivel naţional şi terminologia standardizată

(4)Pe baza listelor provizorii notificate în temeiul alineatului (3), ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în vederea stabilirii la nivelul Uniunii a terminologiei standardizate pentru acele servicii care sunt comune cel puţin unei majorităţi a statelor membre. Terminologia standardizată la nivelul Uniunii include termenii comuni şi definiţiile pentru serviciile comune şi este pusă la dispoziţie în toate limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii. În fiecare dintre limbile oficiale ale unui stat membru se utilizează un singur termen pentru fiecare serviciu.

(6)La fiecare patru ani după publicarea listei finale menţionate la alineatul (5), statele membre evaluează şi, acolo unde este cazul, actualizează lista celor mai reprezentative servicii determinate în conformitate cu alineatele (1) şi (2). Statele membre notifică Comisiei şi ABE rezultatul evaluării lor şi, acolo unde este cazul, lista actualizată a celor mai reprezentative servicii. ABE evaluează şi, acolo unde este cazul, actualizează terminologia standardizată a Uniunii, în conformitate cu alineatul (4). La actualizarea terminologiei standardizate a Uniunii, statele membre actualizează şi publică lista lor finală, astfel cum este menţionată la alineatul (5), şi asigură utilizarea de către prestatorii de servicii de plată a termenilor şi definiţiilor actualizate.

Art. 4: Documentul de informare cu privire la comisioane şi glosarul

(1)Fără a aduce atingere art. 42 alineatul (3) din Directiva 2007/64/CE şi capitolului II din Directiva 2008/48/CE, statele membre se asigură că, în timp util înainte de a încheia un contract privind un cont de plăţi cu un consumator, prestatorii de servicii de plată pun la dispoziţia consumatorului un document de informare cu privire la comisioane pe suport tipărit sau pe un alt suport durabil, conţinând termenii standardizaţi din lista finală a celor mai reprezentative servicii legate de un cont de plăţi menţionată la art. 3 alineatul (5) din prezenta directivă, precum şi, în cazul în care un astfel de serviciu este oferit de un prestator de servicii de plată, comisioanele corespunzătoare fiecărui serviciu.

(2)Documentul de informare cu privire la comisioane:

g)include o declaraţie în sensul că acesta conţine comisioane pentru cele mai reprezentative servicii legate de contul de plăţi şi că sunt furnizate în alte documente informaţii precontractuale şi contractuale complete cu privire la toate serviciile.

(4)Statele membre instituie o obligaţie pentru prestatorii de servicii de plată de a pune la dispoziţia consumatorilor un glosar conţinând cel puţin termenii standardizaţi stabiliţi în lista finală prevăzută la art. 3 alineatul (5) şi definiţiile conexe.

(5)Prestatorii de servicii de plată pun la dispoziţia consumatorilor documentul de informare cu privire la comisioane şi glosarul în orice moment. Acestea se pun la dispoziţie într-un mod uşor accesibil, inclusiv persoanelor care nu sunt clienţi, în format electronic pe site-urile internet ale acestora, dacă este posibil, şi în incintele prestatorilor de servicii de plată accesibile consumatorilor. Acestea se pun la dispoziţie, de asemenea, pe suport tipărit sau pe alt suport durabil, în mod gratuit, la cererea unui consumator.

(6)După consultarea autorităţilor naţionale şi după testarea de către consumatori, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare în ceea ce priveşte un format de prezentare standardizat al documentului de informare cu privire la comisioane şi simbolul comun al acestuia.

Art. 5: Situaţia comisioanelor

(1)Fără a aduce atingere articolelor 47 şi 48 din Directiva 2007/64/CE şi art. 12 din Directiva 2008/48/CE, statele membre se asigură că prestatorii de servicii de plată pun la dispoziţia consumatorilor, în mod gratuit, cel puţin o dată pe an, o situaţie a tuturor comisioanelor suportate, precum şi, după caz, informaţii privind ratele dobânzilor prevăzute la alineatul (2) literele (c) şi (d) de la prezentul articol, pentru servicii legate de un cont de plăţi. După caz, prestatorii de servicii de plată utilizează termenii standardizaţi stabiliţi în lista finală prevăzută la art. 3 alineatul (5) din prezenta directivă.

(2)Situaţia comisioanelor precizează cel puţin următoarele informaţii:

(3)Situaţia comisioanelor:

d)este redactată în limba oficială a statului membru în care este oferit contul de plăţi sau într-o altă limbă, în cazul în care acest lucru a fost convenit de consumator şi de prestatorul de servicii de plată.

(4)După consultarea autorităţilor naţionale şi după testarea de către consumatori, ABE elaborează standarde tehnice de punere în aplicare în ceea ce priveşte un format de prezentare standardizat al situaţiei comisioanelor şi simbolul comun al acesteia.

Art. 6: Informaţii pentru consumatori

(1)Statele membre se asigură că prestatorii de servicii de plată utilizează, după caz, în cuprinsul informaţiilor lor contractuale, comerciale şi de marketing destinate consumatorilor, termenii standardizaţi stabiliţi în lista finală menţionată la art. 3 alineatul (5). Prestatorii de servicii de plată pot utiliza mărci în cadrul documentului de informare cu privire la comisioane şi în cadrul situaţiei comisioanelor, ca o desemnare secundară a serviciilor respective, cu condiţia ca astfel de mărci să fie utilizate în plus faţă de termenii standardizaţi stabiliţi în lista menţionată la art. 3 alineatul (5).

Art. 7: Site-uri internet de comparare

(3)Site-urile internet de comparare instituite în conformitate cu alineatul (1):

Art. 8: Conturi de plăţi oferite în cadrul unui pachet împreună cu un alt produs sau serviciu

Statele membre se asigură că, atunci când un cont de plăţi este oferit ca parte a unui pachet împreună cu un alt produs sau serviciu care nu este legat de un cont de plăţi, prestatorul de servicii de plată informează consumatorul dacă se poate achiziţiona separat contul de plăţi şi, în caz afirmativ, oferă informaţii separate în ceea ce priveşte costurile şi comisioanele asociate fiecăruia dintre celelalte produse şi servicii oferite în cadrul pachetului respectiv care pot fi achiziţionate separat.

CAPITOLUL III:SCHIMBAREA CONTURILOR

Art. 10: Serviciul de schimbare a conturilor

(1)Statele membre se asigură că serviciul de schimbare a conturilor este iniţiat de către prestatorul de servicii de plată destinatar la cererea consumatorului. Serviciul de schimbare a conturilor respectă cel puţin alineatele (2)-(6).

(2)Prestatorul de servicii de plată destinatar realizează serviciul de schimbare a conturilor la primirea autorizării din partea consumatorului. În cazul unui cont cu doi sau mai mulţi titulari, autorizarea se obţine de la fiecare dintre aceştia.

Autorizarea permite consumatorului să identifice în mod specific încasările prin transfer credit, ordinele de plată programată pentru transferuri de credit şi mandatele de debitare directă care vor fi schimbate. Autorizarea permite, de asemenea, consumatorilor să precizeze data de la care ordinele de plată programată pentru transferuri de credit şi debitările directe trebuie executate din contul de plăţi deschis sau deţinut la prestatorul de servicii de plată destinatar. Această dată cade cu cel puţin şase zile lucrătoare după data la care prestatorul de servicii de plată destinatar primeşte documentele transferate din partea prestatorului de servicii de plată care efectuează transferul în temeiul alineatului (4). Statele membre pot impune ca autorizarea din partea consumatorului să fie în scris, iar o copie a autorizaţiei să fie furnizată consumatorului.

(3)În termen de două zile lucrătoare de la primirea autorizaţiei menţionate la alineatul (2), prestatorul de servicii de

(4)La primirea unei cereri din partea prestatorului de servicii de plată destinatar, prestatorul de servicii de plată care

b)în cazul în care prestatorul de servicii de plată care efectuează transferul nu pune la dispoziţie un sistem pentru redirecţionarea automată a încasărilor prin transfer de credit şi a debitărilor directe în contul de plăţi deţinut sau deschis de consumator la prestatorul de servicii de plată destinatar, nu mai acceptă încasări prin transfer de credit şi debitări directe din contul de plăţi începând cu data indicată în autorizaţie. Statele membre pot impune prestatorului de servicii de plată care efectuează transferul să îl informeze pe plătitor sau pe beneficiarul plăţii cu privire la motivul neacceptării operaţiunii de plată;

e)fără a aduce atingere art. 45 alineatele (1) şi (6) din Directiva 2007/64/CE, închide contul de plăţi la data indicată în autorizaţie în cazul în care consumatorul nu are obligaţii restante referitoare la contul de plăţi în cauză şi cu condiţia îndeplinirii acţiunilor prevăzute la literele (a), (b) şi (d) de la prezentul alineat. Prestatorul de servicii de plată informează imediat consumatorul atunci când aceste obligaţii restante împiedică închiderea contului său de plăţi.

(5)În termen de cinci zile lucrătoare de la data la care sunt primite informaţiile solicitate de la prestatorul de servicii de plată care efectuează transferul, menţionate la alineatul (3), prestatorul de servicii de plată destinatar îndeplineşte următoarele sarcini, dacă sunt prevăzute în autorizaţie şi astfel cum sunt prevăzute în aceasta şi în măsura în care informaţiile furnizate de prestatorul de servicii de plată care efectuează transferul sau de consumator împuternicesc prestatorul de servicii de plată destinatar să facă astfel:

d)îi informează pe plătitorii menţionaţi în autorizaţie care efectuează încasări recurente prin transfer credit în contul de plăţi al unui consumator în legătură cu detaliile contului de plăţi al consumatorului deţinut la presatorul de servicii de plată destinatar şi transmite plătitorilor o copie a autorizaţiei consumatorului. În cazul în care prestatorul de servicii de plată destinatar nu deţine toate informaţiile de care are nevoie pentru a îl informa pe plătitor, solicită consumatorului sau prestatorului de servicii de plată care efectuează transferul să furnizeze informaţiile lipsă;

e)îi informează pe beneficiarii plăţilor menţionaţi în autorizaţie care folosesc o facilitate de debitare directă pentru a colecta fonduri din contul de plăţi al consumatorului în legătură cu detaliile aferente contului de plăţi deţinut de consumator la prestatorul de servicii de plată destinatar şi cu data de la care debitările directe sunt colectate din contul de plăţi respectiv şi transmite beneficiarilor plăţilor o copie a autorizaţiei consumatorului. În cazul în care prestatorul de servicii de plată destinatar nu deţine toate informaţiile de care are nevoie pentru a îl informa pe plătitor, solicită consumatorului sau prestatorului de servicii de plată care efectuează transferul să furnizeze informaţiile lipsă.

În cazul în care consumatorul alege să furnizeze personal informaţiile indicate la literele (d) şi (e) de la primul paragraf de la prezentul alineat plătitorilor sau beneficiarilor plăţii, în locul acordării, în conformitate cu alineatul (2), a acordului specific prestatorului de servicii de plată destinatar de a face acest lucru, prestatorul de servicii de plată destinatar furnizează consumatorului scrisori standard cuprinzând detalii privind contul de plăţi şi data începerii indicată în autorizaţie în termenul prevăzut la primul paragraf de la prezentul alineat.

Art. 11: Facilitarea deschiderii transfrontaliere de conturi pentru consumatori

(1)Statele membre se asigură că, în cazul în care un consumator îl informează pe prestatorul său de servicii de plată că doreşte să deschidă un cont de plăţi la un prestator de servicii de plată aflat într-un alt stat membru, la primirea unei astfel de solicitări, prestatorul de servicii de plată la care un consumator deţine un cont de plăţi acordă consumatorului următoarele tipuri de asistenţă:

a)furnizează în mod gratuit consumatorului o listă a tuturor ordinelor de plată programate active la momentul respectiv pentru transferurile de credit şi mandatele de debitare directă generate de către debitor, atunci când acestea sunt disponibile, şi informaţiile disponibile privind încasările recurente prin transfer de credit şi debitările directe generate de către creditor executate în contul de plăţi al consumatorului în ultimele 13 luni. Lista respectivă nu implică nicio obligaţie pentru noul prestator de servicii de plată de a institui servicii pe care nu le oferă;

(2)Fără a aduce atingere art. 45 alineatele (1) şi (6) din Directiva 2007/64/CE şi în cazul în care consumatorul nu are obligaţii restante cu privire la un cont de plăţi, prestatorul de servicii de plată la care consumatorul deţine contul de plăţi respectiv efectuează paşii de la alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) de la prezentul articol la data indicată de consumator, care este de cel puţin şase zile lucrătoare calculate de la primirea de către prestatorul de servicii de plată respectiv a solicitării consumatorului, cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel. Prestatorul de servicii de plată informează imediat consumatorul atunci când obligaţii restante împiedică închiderea contului său de plăţi.

Art. 12: Comisioane aferente serviciului de schimbare a conturilor

Art. 13: Pierderi financiare ale consumatorilor

Art. 14: Informaţii privind serviciul de schimbare a conturilor

(c)comisioanele percepute pentru procesul de schimbare a conturilor, dacă este cazul;

CAPITOLUL IV:ACCESUL LA CONTURILE DE PLĂŢI

Art. 16: Dreptul de acces la un cont de plăţi cu servicii de bază

(1)Statele membre se asigură că consumatorilor le sunt oferite conturi de plăţi cu servicii de bază de către toate instituţiile de credit sau de un număr suficient de instituţii de credit, pentru a garanta accesul la acestea al tuturor consumatorilor de pe teritoriul statelor membre şi pentru a preveni denaturarea concurenţei. Statele membre se asigură că conturile de plăţi cu servicii de bază nu sunt oferite exclusiv de instituţii de credit care oferă conturi de plăţi numai cu facilităţi online.

(2)Statele membre se asigură că consumatorii rezidenţi în mod legal în Uniune, inclusiv consumatorii fără adresă stabilă şi solicitanţii de azil, precum şi consumatorii cărora nu li se acordă un permis de şedere, dar a căror expulzare nu este posibilă din motive de fapt sau de drept, au dreptul să deschidă şi să folosească un cont de plăţi cu servicii de bază la instituţii de credit situate pe teritoriul acestora. Acest drept se aplică indiferent de locul de reşedinţă al consumatorului.

(5)Statele membre pot permite instituţiilor de credit care oferă conturi de plăţi cu servicii de bază să refuze o cerere privind deschiderea unui astfel de cont în cazul în care un consumator deţine deja un cont de plăţi la o instituţie de credit situată pe teritoriul lor, care îi permite să folosească serviciile enumerate la art. 17 alineatul (1), cu excepţia cazului în care consumatorul declară că i-a fost notificată închiderea contului.

(6)Statele membre pot identifica cazuri suplimentare specifice şi limitate în care instituţiile de credit pot fi obligate sau pot alege să refuze o cerere privind deschiderea unui cont de plăţi cu servicii de bază. Astfel de cazuri se bazează pe dispoziţii din dreptul naţional aplicabil pe teritoriul acestora şi sunt menite să faciliteze accesul gratuit al consumatorului la un cont de plăţi cu servicii de bază în temeiul mecanismului de la art. 25 sau să evite utilizarea abuzivă de către consumatori a dreptului lor de acces la conturi de plăţi cu servicii de bază.

(7)Statele membre se asigură că, în cazurile menţionate la alineatele (4), (5) şi (6), după luarea deciziei, instituţia de credit informează imediat consumatorul în legătură cu refuzul şi motivul specific al acestuia, în scris şi gratuit, cu excepţia cazului în care această informare contravine obiectivelor de securitate naţională şi de ordine publică sau Directivei 2005/60/CE. În caz de refuz, instituţia de credit consiliază consumatorul cu privire la procedura de depunere a unei plângeri împotriva refuzului, la dreptul consumatorului de a contacta autoritatea competentă relevantă şi la organismul de soluţionare a alternativă a litigiilor desemnat, împreună cu datele de contact relevante.

Art. 17: Caracteristicile unui cont de plăţi cu servicii de bază

(1)Statele membre se asigură că un cont de plăţi cu servicii de bază cuprinde următoarele servicii:

d)efectuarea următoarelor operaţiuni de plată pe teritoriul Uniunii:

(6)În ceea ce priveşte serviciile menţionate la alineatul (1) litera (d) punctele (i) şi (ii) de la prezentul articol cu referire exclusiv la operaţiunile de plată printr-un card de credit şi la alineatul (1) litera (d) punctul (iii) de la prezentul articol, statele membre pot stabili un număr minim de operaţiuni pentru care instituţiile de credit pot percepe numai comisioanele rezonabile, dacă este cazul, stabilite în temeiul art. 18. Statele membre se asigură că numărul minim de operaţiuni este suficient pentru a acoperi utilizarea personală a consumatorului, ţinând seama de comportamentul consumatorilor existenţi şi de practicile comerciale comune. Comisioanele percepute pentru operaţiunile care depăşesc numărul minim de operaţiuni nu sunt niciodată mai ridicate decât cele practicate în conformitate cu politica tarifară obişnuită a instituţiei de credit.

(8)Fără a aduce atingere cerinţelor prevăzute în Directiva 2008/48/CE, statele membre pot permite instituţiilor de credit să furnizeze, la cererea consumatorului, o facilitate de tip descoperit de cont în legătură cu un cont de plăţi cu servicii de bază. Statele membre pot defini un cuantum maxim şi o durată maximă a unui astfel de descoperit de cont. Accesul la un cont de plăţi cu servicii de bază sau utilizarea acestuia nu este limitată la achiziţionarea unor astfel de servicii de creditare şi nici nu este condiţionată de aceasta.

Art. 18: Comisioane conexe

(4)Fără a aduce atingere dreptului prevăzut la art. 16 alineatul (2) şi nici obligaţiei de la alineatul (1) de la prezentul articol, statele membre pot solicita instituţiilor de credit să pună în aplicare diverse scheme tarifare în funcţie de nivelul de incluziune bancară a consumatorului, permiţând în special condiţii mai avantajoase pentru consumatorii vulnerabili care nu beneficiază de servicii bancare. În astfel de cazuri, statele membre se asigură că se oferă consumatorilor orientări, precum şi informaţii corespunzătoare privind opţiunile disponibile.

Art. 19: Contractele-cadru şi încetarea

(2)Instituţia de credit poate decide în mod unilateral încetarea unui contract-cadru numai în cazul în care este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile de mai jos:

(4)Statele membre se asigură că, în cazul în care instituţia de credit decide încetarea contractului privind un cont de plăţi cu servicii de bază din unul sau mai multe dintre motivele menţionate la alineatul (2) literele (b), (d) şi (e) şi la alineatul (3), aceasta informează consumatorul, în scris şi gratuit, cu privire la motivele şi justificarea încetării, cu cel puţin două luni înainte de data la care încetarea îşi produce efectele, cu excepţia cazului în care această informare contravine obiectivelor de securitate naţională sau de ordine publică. În cazul în care instituţia de credit decide încetarea contractului în conformitate cu alineatul (2) literele (a) şi (c), încetarea produce efecte imediat.

Art. 20: Informaţii generale privind conturile de plăţi cu servicii de bază

(1)Statele membre se asigură că există măsuri adecvate pentru sensibilizarea publicului în legătură cu disponibilitatea conturilor de plăţi cu servicii de bază, condiţiile generale de tarifare ale acestora, procedurile ce trebuie urmate pentru exercitarea dreptului de acces la conturi de plăţi cu servicii de bază şi metodele de acces la procedurile alternative de soluţionare a litigiilor. Statele membre se asigură că măsurile de comunicare sunt suficiente şi bine orientate, adresându-se în special consumatorilor care nu beneficiază de servicii bancare şi celor care sunt vulnerabili şi mobili.

CAPITOLUL V:AUTORITĂŢI COMPETENTE ŞI SOLUŢIONAREA ALTERNATIVĂ A LITIGIILOR

Art. 21: Autorităţi competente

(1)Statele membre desemnează autorităţile naţionale competente abilitate să asigure aplicarea şi asigurarea respectării prezentei directive şi se asigură ca acestora să le fie acordate competenţe de investigare şi de executare şi resursele adecvate necesare pentru a îşi îndeplini atribuţiile în mod eficient şi eficace.

(2)Statele membre se asigură că autorităţile competente, toate persoanele care exercită sau au exercitat activităţi pentru autorităţile competente, precum şi auditorii şi experţii instruiţi de autorităţile competente, se supun obligaţiei de a păstra secretul profesional. Nicio informaţie confidenţială care ar putea fi primită pe parcursul desfăşurării activităţii lor nu poate fi divulgată niciunei persoane sau autorităţi, decât într-o formă rezumată sau agregată, fără a se aduce atingere cazurilor reglementate de dreptul penal sau de prezenta directivă. Acest lucru nu împiedică, totuşi, autorităţile competente să facă schimb de informaţii confidenţiale sau să le transmită în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu dreptul naţional.

Art. 22: Obligaţia de a coopera

(1)Autorităţile competente din state membre diferite cooperează între ele ori de câte ori este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor lor prevăzute în prezenta directivă, utilizându-şi competenţele prevăzute fie în prezenta directivă, fie în dreptul naţional.

(3)Autorităţile competente ale statelor membre care au fost desemnate ca puncte de contact în sensul prezentei directive, în conformitate cu alineatul (1), îşi comunică reciproc, fără întârzieri nejustificate, informaţiile necesare în scopul îndeplinirii sarcinilor atribuite autorităţilor competente, prevăzute în măsurile adoptate în temeiul prezentei directive.

Autoritatea competentă care a fost desemnată ca punct de contact poate transmite informaţiile primite celorlalte autorităţi competente; cu toate acestea, autoritatea competentă nu transmite informaţiile celorlalte organe sau persoane fizice ori juridice fără acordul expres al autorităţilor competente care au comunicat informaţiile şi face acest lucru exclusiv în scopurile pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul, cu excepţia unor circumstanţe justificate corespunzător, caz în care acesta informează de îndată punctul de contact care a transmis informaţiile.

(4)O autoritate competentă nu poate refuza să dea curs unei cereri de cooperare la desfăşurarea unei investigaţii sau activităţi de supraveghere sau să facă schimb de informaţii, în conformitate cu alineatul (3), decât în cazul în care:

Art. 23: Soluţionarea dezacordurilor dintre autorităţile competente ale diferitelor state membre

Autorităţile competente pot sesiza ABE atunci când este refuzată o cerere de cooperare, în special un schimb de informaţii, sau când nu i s-a dat curs într-un termen rezonabil, şi pot solicita asistenţa ABE în conformitate cu art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. În această situaţie, ABE poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin art. respectiv şi orice decizii cu caracter obligatoriu luate de ABE în conformitate cu art. respectiv obligă autorităţile competente în cauză, indiferent dacă acestea sunt membre ale ABE.

CAPITOLUL VI:SANCŢIUNI

Art. 26: Sancţiuni

CAPITOLUL VII:DISPOZIŢII FINALE

Art. 27: Evaluare

(1)Prima dată în termen de 18 septembrie 2018 şi, ulterior, la interval de doi ani, statele membre furnizează Comisiei informaţii privind următoarele aspecte:

Art. 28: Revizuire

(1)În termen de 18 septembrie 2019, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive, însoţit, după caz, de o propunere legislativă.

Art. 29: Transpunere

(2)Statele membre aplică măsurile menţionate la alineatul (1) începând cu 18 septembrie 2016.