Art. 13. - Art. 13: Pierderi financiare ale consumatorilor - Directiva 2014/92/UE/23-iul-2014 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază

Acte UE

Jurnalul Oficial 257L

În vigoare
Versiune de la: 31 Ianuarie 2018
Art. 13: Pierderi financiare ale consumatorilor
(1)Statele membre se asigură că prestatorul de servicii de plată despăgubeşte consumatorul fără întârziere pentru orice pierdere financiară, inclusiv taxe şi dobânzi, suferită de consumator şi care decurge direct din nerespectarea de către prestatorul de servicii de plată implicat în procesul de schimbare a conturilor a obligaţiilor ce îi revin în conformitate cu art. 10.
(2)Răspunderea în temeiul alineatului (1) nu intervine în împrejurări anormale şi imprevizibile, în afara controlului prestatorului de servicii de plată care le invocă, ale căror consecinţe nu ar fi putut să fie evitate în pofida tuturor diligenţelor în acest sens sau în cazul în care un prestator de servicii de plată are alte obligaţii juridice prevăzute în acte legislative ale Uniunii sau naţionale.
(3)Statele membre se asigură că răspunderea în temeiul alineatelor (1) şi (2) se stabileşte în conformitate cu cerinţele legale aplicabile la nivel naţional.