Capitolul v - AUTORITĂŢI COMPETENTE ŞI SOLUŢIONAREA ALTERNATIVĂ A LITIGIILOR - Directiva 2014/92/UE/23-iul-2014 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază
Acte UE
Jurnalul Oficial 257L
În vigoare Versiune de la: 31 Ianuarie 2018
CAPITOLUL V:AUTORITĂŢI COMPETENTE ŞI SOLUŢIONAREA ALTERNATIVĂ A LITIGIILOR
Art. 21: Autorităţi competente
(1)Statele membre desemnează autorităţile naţionale competente abilitate să asigure aplicarea şi asigurarea respectării prezentei directive şi se asigură ca acestora să le fie acordate competenţe de investigare şi de executare şi resursele adecvate necesare pentru a îşi îndeplini atribuţiile în mod eficient şi eficace.
Autorităţile competente sunt autorităţi sau organe publice recunoscute de dreptul intern sau de către autorităţi publice abilitate în mod expres în acest sens prin dreptul intern. Acestea nu sunt prestatori de servicii de plată, cu excepţia băncilor centrale naţionale.
(2)Statele membre se asigură că autorităţile competente, toate persoanele care exercită sau au exercitat activităţi pentru autorităţile competente, precum şi auditorii şi experţii instruiţi de autorităţile competente, se supun obligaţiei de a păstra secretul profesional. Nicio informaţie confidenţială care ar putea fi primită pe parcursul desfăşurării activităţii lor nu poate fi divulgată niciunei persoane sau autorităţi, decât într-o formă rezumată sau agregată, fără a se aduce atingere cazurilor reglementate de dreptul penal sau de prezenta directivă. Acest lucru nu împiedică, totuşi, autorităţile competente să facă schimb de informaţii confidenţiale sau să le transmită în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu dreptul naţional.
(3)Statele membre se asigură că autorităţile desemnate drept competente pentru asigurarea aplicării şi asigurării respectării prezentei directive sunt, fie alternativ, fie ambele:
(a)autorităţile competente definite la art. 4 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010;
(b)autorităţi, altele decât autorităţile competente menţionate la litera (a), cu condiţia ca actele cu putere de lege şi actele administrative naţionale să impună respectivelor autorităţi să coopereze cu autorităţile competente menţionate la litera (a) ori de câte ori acest lucru este necesar pentru a îşi îndeplini sarcinile în temeiul prezentei directive, inclusiv în vederea cooperării ABE, în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive.
(4)Statele membre notifică Comisia şi ABE cu privire la autorităţile competente desemnate şi cu privire la orice modificări în legătură cu acestea. Prima asemenea notificare se face cât mai curând posibil şi nu mai târziu de 18 septembrie 2016.
(5)Autorităţile competente îşi exercită competenţele în conformitate cu dreptul intern:
a)fie direct sub autoritatea lor proprie sau sub controlul autorităţilor judiciare;
b)fie cerând instanţelor judecătoreşti competente să pronunţe hotărârea necesară, inclusiv, după caz, prin formularea unei căi de atac, în cazul în care această cerere nu este îndeplinită.
(6)Statele membre care au pe teritoriul lor mai multe autorităţi competente se asigură că respectivele sarcini ale acestora sunt clar definite şi că autorităţile respective cooperează îndeaproape, astfel încât fiecare să îşi îndeplinească sarcinile în mod eficient.
(7)Comisia publică, cel puţin o dată pe an, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, o listă cu autorităţile competente şi o actualizează în mod continuu pe site-ul său internet.
Art. 22: Obligaţia de a coopera
(1)Autorităţile competente din state membre diferite cooperează între ele ori de câte ori este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor lor prevăzute în prezenta directivă, utilizându-şi competenţele prevăzute fie în prezenta directivă, fie în dreptul naţional.
Autorităţile competente acordă asistenţă autorităţilor competente ale celorlalte state membre. Concret, autorităţile competente fac schimb de informaţii şi cooperează în cadrul activităţilor de investigare sau de supraveghere.
Pentru a facilita şi accelera cooperarea, şi în special schimbul de informaţii, fiecare stat membru desemnează o autoritate competentă unică, pentru a servi ca punct de contact în sensul prezentei directive. Statele membre comunică Comisiei şi celorlalte state membre numele autorităţilor desemnate să primească cererile de schimburi de informaţii sau de cooperare în temeiul prezentului alineat.
(2)Statele membre adoptă măsurile administrative şi organizatorice necesare pentru a facilita asistenţa prevăzută la alineatul (1).
(3)Autorităţile competente ale statelor membre care au fost desemnate ca puncte de contact în sensul prezentei directive, în conformitate cu alineatul (1), îşi comunică reciproc, fără întârzieri nejustificate, informaţiile necesare în scopul îndeplinirii sarcinilor atribuite autorităţilor competente, prevăzute în măsurile adoptate în temeiul prezentei directive.
Autorităţile competente care fac schimb de informaţii cu alte autorităţi competente în temeiul prezentei directive pot preciza, în momentul comunicării, că informaţiile respective nu pot fi divulgate fără acordul lor expres, caz în care respectivele informaţii pot fi transmise doar în scopurile pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul.
Autoritatea competentă care a fost desemnată ca punct de contact poate transmite informaţiile primite celorlalte autorităţi competente; cu toate acestea, autoritatea competentă nu transmite informaţiile celorlalte organe sau persoane fizice ori juridice fără acordul expres al autorităţilor competente care au comunicat informaţiile şi face acest lucru exclusiv în scopurile pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul, cu excepţia unor circumstanţe justificate corespunzător, caz în care acesta informează de îndată punctul de contact care a transmis informaţiile.
(4)O autoritate competentă nu poate refuza să dea curs unei cereri de cooperare la desfăşurarea unei investigaţii sau activităţi de supraveghere sau să facă schimb de informaţii, în conformitate cu alineatul (3), decât în cazul în care:
a)această investigaţie, verificare la faţa locului, activitate de supraveghere sau schimb de informaţii riscă să afecteze suveranitatea, securitatea sau ordinea publică a statului membru respectiv;
b)a fost deja angajată o procedură judiciară pentru aceleaşi fapte şi împotriva aceloraşi persoane pe lângă autorităţile statului membru respectiv;
c)a fost deja pronunţată o hotărâre definitivă în statul membru respectiv pentru aceleaşi fapte şi împotriva aceloraşi persoane.
În caz de refuz întemeiat pe respectivele motive, autoritatea competentă solicitată informează autoritatea competentă solicitantă într-un mod cât mai detaliat posibil.
Art. 23: Soluţionarea dezacordurilor dintre autorităţile competente ale diferitelor state membre
Autorităţile competente pot sesiza ABE atunci când este refuzată o cerere de cooperare, în special un schimb de informaţii, sau când nu i s-a dat curs într-un termen rezonabil, şi pot solicita asistenţa ABE în conformitate cu art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. În această situaţie, ABE poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin art. respectiv şi orice decizii cu caracter obligatoriu luate de ABE în conformitate cu art. respectiv obligă autorităţile competente în cauză, indiferent dacă acestea sunt membre ale ABE.
Art. 24: Soluţionarea alternativă a litigiilor
Statele membre se asigură că toţi consumatorii au acces la proceduri alternative de soluţionare a litigiilor efective şi eficiente pentru soluţionarea litigiilor ce au obiect drepturile şi obligaţiile stabilite prin prezenta directivă. Astfel de proceduri alternative de soluţionare a litigiilor şi entităţile care le oferă respectă cerinţele de calitate prevăzute în Directiva 2013/11/UE.
Art. 25: Mecanismul în caz de refuzare a contului de plăţi cu servicii de bază pentru care se percepe un comision
Fără a se aduce atingere art. 16, statele membre pot institui un mecanism specific pentru a garanta faptul că consumatorii care nu deţin un cont de plăţi pe teritoriul lor şi cărora li s-a refuzat accesul la un cont de plăţi pentru care instituţiile de credit percep un comision vor avea un acces real, gratuit, la un cont de plăţi cu servicii de bază.