Capitolul iv - ACCESUL LA CONTURILE DE PLĂŢI - Directiva 2014/92/UE/23-iul-2014 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază

Acte UE

Jurnalul Oficial 257L

În vigoare
Versiune de la: 31 Ianuarie 2018
CAPITOLUL IV:ACCESUL LA CONTURILE DE PLĂŢI
Art. 15: Nediscriminarea
Statele membre se asigură că, atunci când solicită sau accesează un cont de plăţi pe teritoriul Uniunii, consumatorii rezidenţi în mod legal în Uniune nu fac obiectul discriminării de către instituţiile de credit din motive de naţionalitate sau loc de reşedinţă sau din alte motive, după cum se prevede la art. 21 din cartă. Condiţiile aplicabile deţinerii unui cont de plăţi cu servicii de bază nu sunt în niciun caz discriminatorii.
Art. 16: Dreptul de acces la un cont de plăţi cu servicii de bază
(1)Statele membre se asigură că consumatorilor le sunt oferite conturi de plăţi cu servicii de bază de către toate instituţiile de credit sau de un număr suficient de instituţii de credit, pentru a garanta accesul la acestea al tuturor consumatorilor de pe teritoriul statelor membre şi pentru a preveni denaturarea concurenţei. Statele membre se asigură că conturile de plăţi cu servicii de bază nu sunt oferite exclusiv de instituţii de credit care oferă conturi de plăţi numai cu facilităţi online.
(2)Statele membre se asigură că consumatorii rezidenţi în mod legal în Uniune, inclusiv consumatorii fără adresă stabilă şi solicitanţii de azil, precum şi consumatorii cărora nu li se acordă un permis de şedere, dar a căror expulzare nu este posibilă din motive de fapt sau de drept, au dreptul să deschidă şi să folosească un cont de plăţi cu servicii de bază la instituţii de credit situate pe teritoriul acestora. Acest drept se aplică indiferent de locul de reşedinţă al consumatorului.
Statele membre au posibilitatea, cu respectarea deplină a libertăţilor fundamentale garantate de tratate, să solicite consumatorilor care doresc să deschidă un cont de plăţi cu servicii de bază pe teritoriul lor să demonstreze un interes real pentru acest lucru.
Statele membre se asigură că exercitarea dreptului nu este prea dificilă sau împovărătoare pentru consumator.
(3)Statele membre se asigură că instituţiile de credit care oferă conturi de plăţi cu servicii de bază deschid conturi de plăţi cu servicii de bază sau refuză cererea consumatorului privind deschiderea unui cont de plăţi cu servicii de bază, în fiecare caz fără întârzieri nejustificate, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare după primirea unei cereri complete.
(4)Statele membre se asigură că instituţiile de credit refuză o cerere privind deschiderea unui cont de plăţi cu servicii de bază în cazul în care deschiderea unui astfel de cont ar avea drept rezultat o încălcare a dispoziţiei privind prevenirea spălării banilor şi combaterea finanţării terorismului, după cum s-a stabilit în Directiva 2005/60/CE.
(5)Statele membre pot permite instituţiilor de credit care oferă conturi de plăţi cu servicii de bază să refuze o cerere privind deschiderea unui astfel de cont în cazul în care un consumator deţine deja un cont de plăţi la o instituţie de credit situată pe teritoriul lor, care îi permite să folosească serviciile enumerate la art. 17 alineatul (1), cu excepţia cazului în care consumatorul declară că i-a fost notificată închiderea contului.
În astfel de cazuri, înainte de a deschide un cont de plăţi cu servicii de bază, instituţia de credit poate verifica dacă respectivul consumator deţine sau nu un cont de plăţi la o instituţie de credit situată în acelaşi stat membru care permite consumatorilor să folosească serviciile de la art. 17 alineatul (1). În acest sens, instituţiile de credit se pot baza pe o declaraţie pe propria răspundere semnată de consumatori.
(6)Statele membre pot identifica cazuri suplimentare specifice şi limitate în care instituţiile de credit pot fi obligate sau pot alege să refuze o cerere privind deschiderea unui cont de plăţi cu servicii de bază. Astfel de cazuri se bazează pe dispoziţii din dreptul naţional aplicabil pe teritoriul acestora şi sunt menite să faciliteze accesul gratuit al consumatorului la un cont de plăţi cu servicii de bază în temeiul mecanismului de la art. 25 sau să evite utilizarea abuzivă de către consumatori a dreptului lor de acces la conturi de plăţi cu servicii de bază.
(7)Statele membre se asigură că, în cazurile menţionate la alineatele (4), (5) şi (6), după luarea deciziei, instituţia de credit informează imediat consumatorul în legătură cu refuzul şi motivul specific al acestuia, în scris şi gratuit, cu excepţia cazului în care această informare contravine obiectivelor de securitate naţională şi de ordine publică sau Directivei 2005/60/CE. În caz de refuz, instituţia de credit consiliază consumatorul cu privire la procedura de depunere a unei plângeri împotriva refuzului, la dreptul consumatorului de a contacta autoritatea competentă relevantă şi la organismul de soluţionare a alternativă a litigiilor desemnat, împreună cu datele de contact relevante.
(8)Statele membre se asigură că, pentru cazurile menţionate la alineatul (4), instituţia de credit adoptă măsuri corespunzătoare în conformitate cu capitolul III din Directiva 2005/60/CE.
(9)Statele membre se asigură că accesul la un cont de plăţi cu servicii de bază nu este condiţionat de achiziţionarea unor servicii suplimentare sau a unor acţiuni ale instituţiei de credit, cu excepţia cazului în care achiziţionarea acestora din urmă reprezintă o condiţie care trebuie îndeplinită de toţi clienţii instituţiei de credit.
(10)Statelor membre li se solicită să respecte obligaţiile de la capitolul IV în cazul în care un cadru obligatoriu existent asigură aplicarea sa deplină într-un mod suficient de clar şi de exact, astfel încât persoanele vizate să poată înţelege spectrul complet al drepturilor lor şi să se bazeze pe acestea în faţa instanţelor naţionale
Art. 17: Caracteristicile unui cont de plăţi cu servicii de bază
(1)Statele membre se asigură că un cont de plăţi cu servicii de bază cuprinde următoarele servicii:
a)servicii ce permit toate operaţiunile necesare pentru deschiderea, administrarea şi închiderea unui cont de plăţi;
b)servicii ce permit depunerea de fonduri într-un cont de plăţi;
c)servicii ce permit retrageri de numerar pe teritoriul Uniunii, dintr-un cont de plăţi la ghişeu sau la bancomate, în timpul sau în afara programului de lucru al instituţiei de credit;
d)efectuarea următoarelor operaţiuni de plată pe teritoriul Uniunii:
(i)debitări directe;
(ii)operaţiuni de plată printr-un card de plată, inclusiv plăţi online;
(iii)transferuri de credit, inclusiv ordine de plată programată la, după caz, terminale bancare, la ghişee şi prin intermediul facilităţilor online ale instituţiei de credit.
Serviciile enumerate la literele (a)-(d) de la primul paragraf ar trebui oferite de instituţiile de credit în măsura în care acestea le oferă deja consumatorilor care deţin conturi de plăţi, altele decât un cont de plăţi cu servicii de bază.
(2)Statele membre pot stabili obligaţia pentru instituţiile de credit stabilite pe teritoriul acestora de a furniza servicii suplimentare, care sunt considerate esenţiale pentru consumatori pe baza practicii comune la nivel naţional, cu un cont de plăţi cu servicii de bază.
(3)Statele membre se asigură că instituţiile de credit stabilite pe teritoriul lor oferă conturi de plăţi cu servicii de bază, cel puţin în moneda naţională a statului membru respectiv.
(4)Statele membre se asigură că un cont de plăţi cu servicii de bază permite consumatorilor să execute un număr nelimitat de operaţiuni pentru serviciile menţionate la alineatul (1).
(5)În ceea ce priveşte serviciile menţionate la alineatul (1) literele (a), (b), (c) şi la alineatul (1) litera (d) punctul (ii) de la prezentul articol, cu excepţia operaţiunilor de plată printr-un card de credit, statele membre se asigură că instituţiile de credit nu percep taxe şi comisioane care depăşesc comisioanele rezonabile, dacă este cazul, stabilite în temeiul art. 18, indiferent de numărul operaţiunilor executate în contul de plăţi.
(6)În ceea ce priveşte serviciile menţionate la alineatul (1) litera (d) punctele (i) şi (ii) de la prezentul articol cu referire exclusiv la operaţiunile de plată printr-un card de credit şi la alineatul (1) litera (d) punctul (iii) de la prezentul articol, statele membre pot stabili un număr minim de operaţiuni pentru care instituţiile de credit pot percepe numai comisioanele rezonabile, dacă este cazul, stabilite în temeiul art. 18. Statele membre se asigură că numărul minim de operaţiuni este suficient pentru a acoperi utilizarea personală a consumatorului, ţinând seama de comportamentul consumatorilor existenţi şi de practicile comerciale comune. Comisioanele percepute pentru operaţiunile care depăşesc numărul minim de operaţiuni nu sunt niciodată mai ridicate decât cele practicate în conformitate cu politica tarifară obişnuită a instituţiei de credit.
(7)Statele membre se asigură că, acolo unde este cazul, consumatorul poate să gestioneze şi să iniţieze tranzacţii de plată din contul de plăţi cu servicii de bază al acestuia, în incintele instituţiei de credit şi/sau prin intermediul facilităţilor online ale acesteia.
(8)Fără a aduce atingere cerinţelor prevăzute în Directiva 2008/48/CE, statele membre pot permite instituţiilor de credit să furnizeze, la cererea consumatorului, o facilitate de tip descoperit de cont în legătură cu un cont de plăţi cu servicii de bază. Statele membre pot defini un cuantum maxim şi o durată maximă a unui astfel de descoperit de cont. Accesul la un cont de plăţi cu servicii de bază sau utilizarea acestuia nu este limitată la achiziţionarea unor astfel de servicii de creditare şi nici nu este condiţionată de aceasta.
Art. 18: Comisioane conexe
(1)Statele membre se asigură că serviciile menţionate la art. 17 sunt oferite gratuit sau în schimbul unui comision rezonabil de către instituţiile de credit.
(2)Statele membre se asigură că nivelul comisioanelor percepute consumatorului pentru nerespectarea de către acesta a angajamentelor ce îi revin prin contractul-cadru este rezonabil.
(3)Statele membre se asigură că comisioanele rezonabile menţionate la alineatele (1) şi (2) sunt stabilite ţinând seama cel puţin de următoarele criterii:
a)nivelurile veniturilor naţionale;
b)comisioanele medii percepute de instituţiile de credit în statul membru respectiv pentru serviciile furnizate privind conturile de plăţi.
(4)Fără a aduce atingere dreptului prevăzut la art. 16 alineatul (2) şi nici obligaţiei de la alineatul (1) de la prezentul articol, statele membre pot solicita instituţiilor de credit să pună în aplicare diverse scheme tarifare în funcţie de nivelul de incluziune bancară a consumatorului, permiţând în special condiţii mai avantajoase pentru consumatorii vulnerabili care nu beneficiază de servicii bancare. În astfel de cazuri, statele membre se asigură că se oferă consumatorilor orientări, precum şi informaţii corespunzătoare privind opţiunile disponibile.
Art. 19: Contractele-cadru şi încetarea
(1)Contractele-cadru ce asigură accesul la un cont de plăţi cu servicii de bază intră sub incidenţa Directivei 2007/64/CE, dacă nu se specifică altfel la alineatele (2) şi (4) de la prezentul articol.
(2)Instituţia de credit poate decide în mod unilateral încetarea unui contract-cadru numai în cazul în care este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile de mai jos:
a)consumatorul a utilizat în mod deliberat contul de plăţi în scopuri ilegale;
b)nu a fost efectuată nicio operaţiune în contul de plăţi de peste 24 de luni consecutive;
c)consumatorul a furnizat informaţii incorecte pentru a obţine contul de plăţi cu servicii de bază, în cazul în care furnizarea informaţiilor corecte nu ar fi permis obţinerea unui astfel de drept;
d)consumatorul nu mai este rezident legal în Uniune;
e)consumatorul şi-a deschis ulterior un al doilea cont de plăţi, care îi permite să utilizeze serviciile enumerate la art. 17 alineatul (1), în statul membru în care deţine deja un cont de plăţi cu servicii de bază.
(3)Statele membre pot identifica cazuri suplimentare limitate şi specifice în care instituţia de credit poate decide în mod unilateral încetarea unui contract-cadru privind un cont de plăţi cu servicii de bază. Astfel de cazuri se bazează pe dispoziţii din dreptul naţional aplicabil pe teritoriul acestora şi sunt menite să evite utilizarea abuzivă de către consumatori a dreptului lor de acces la conturi de plăţi cu servicii de bază.
(4)Statele membre se asigură că, în cazul în care instituţia de credit decide încetarea contractului privind un cont de plăţi cu servicii de bază din unul sau mai multe dintre motivele menţionate la alineatul (2) literele (b), (d) şi (e) şi la alineatul (3), aceasta informează consumatorul, în scris şi gratuit, cu privire la motivele şi justificarea încetării, cu cel puţin două luni înainte de data la care încetarea îşi produce efectele, cu excepţia cazului în care această informare contravine obiectivelor de securitate naţională sau de ordine publică. În cazul în care instituţia de credit decide încetarea contractului în conformitate cu alineatul (2) literele (a) şi (c), încetarea produce efecte imediat.
(5)Notificarea încetării consiliază consumatorul cu privire la procedura de prezentare a unei plângeri împotriva încetării, după caz, şi cu privire la dreptul consumatorului de a contacta autoritatea competentă şi cu privire la organismul de soluţionare a alternativă a litigiilor desemnat şi furnizează datele de contact relevante.
Art. 20: Informaţii generale privind conturile de plăţi cu servicii de bază
(1)Statele membre se asigură că există măsuri adecvate pentru sensibilizarea publicului în legătură cu disponibilitatea conturilor de plăţi cu servicii de bază, condiţiile generale de tarifare ale acestora, procedurile ce trebuie urmate pentru exercitarea dreptului de acces la conturi de plăţi cu servicii de bază şi metodele de acces la procedurile alternative de soluţionare a litigiilor. Statele membre se asigură că măsurile de comunicare sunt suficiente şi bine orientate, adresându-se în special consumatorilor care nu beneficiază de servicii bancare şi celor care sunt vulnerabili şi mobili.
(2)Statele membre se asigură că instituţiile de credit pun la dispoziţia consumatorilor în mod gratuit informaţii şi asistenţă accesibile privind serviciile specifice ale contului de plăţi cu servicii de bază oferit, comisioanele conexe şi condiţiile de utilizare. De asemenea, statele membre se asigură că informaţiile clarifică faptul că, pentru a avea acces la un cont de plăţi cu servicii de bază, nu este obligatorie achiziţionarea unor servicii suplimentare.