Partea iii - POLITICILE SI ACŢIUNILE INTERNE ALE UNIUNII - Tratat din 25-mar-1957 PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ)
Acte UE
Jurnalul Oficial 326C
În vigoare Versiune de la: 25 Mai 2019
PARTEA III:POLITICILE SI ACŢIUNILE INTERNE ALE UNIUNII
Art. 26: (ex-articolul 14 TCE)
(1)Uniunea adoptă măsurile pentru instituirea sau asigurarea funcţionării pieţei interne, în conformitate cu dispoziţiile incidente ale tratatelor.
(2)Piaţa internă cuprinde un spaţiu fără frontiere interne, în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispoziţiile tratatelor.
(3)Consiliul, la propunerea Comisiei, defineşte orientările si condiţiile necesare asigurării unui progres echilibrat în toate sectoarele vizate.
Art. 27: (ex-articolul 15 TCE)
În redactarea propunerilor sale în vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 26, Comisia ţine seama de amploarea efortului pe care anumite economii care prezintă decalaje ale nivelului de dezvoltare vor trebui să îl susţină pentru instituirea pieţei interne si poate propune dispoziţii corespunzătoare.
În cazul în care aceste dispoziţii iau forma unor derogări, acestea trebuie să aibă caracter temporar si să perturbe cât mai puţin funcţionarea pieţei interne.
Art. 28: (ex-articolul 23 TCE)
(1)Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri si care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import si la export si a oricăror taxe cu efect echivalent, precum si adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţări terţe.
(2)Dispoziţiile articolului 30 şi cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor originare din statele membre, precum şi produselor care provin din ţări terţe care se află în liberă circulaţie în statele membre.
Art. 29: (ex-articolul 24 TCE)
Se consideră că se află în liberă circulaţie într-un stat membru produsele care provin din ţări terţe, pentru care au fost îndeplinite formalităţile de import şi pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale şi taxele cu efect echivalent exigibile şi care nu au beneficiat de o restituire totală sau parţială a acestor taxe şi impuneri.
Art. 30: (ex-articolul 25 TCE)
Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicţie se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.
Art. 31: (ex-articolul 26 TCE)
Taxele prevăzute de Tariful Vamal Comun se stabilesc de către Consiliu, la propunerea Comisiei.
Art. 32: (ex-articolul 27 TCE)
În executarea misiunilor care îi sunt încredinţate în temeiul prezentului capitol, Comisia are în vedere:
a)necesitatea de a promova schimburile comerciale între statele membre şi ţările terţe;
b)evoluţia condiţiilor de concurenţă în cadrul Uniunii, în măsura în care această evoluţie are ca efect creşterea competitivităţii întreprinderilor;
c)necesităţile Uniunii de aprovizionare cu materii prime şi produse semifinite, veghind în acelaşi timp ca între statele membre să nu fie denaturate condiţiile de concurenţă în ceea ce priveşte produsele finite;
d)necesitatea de a evita perturbări grave în viaţa economică a statelor membre şi de a asigura o dezvoltare raţională a producţiei şi o creştere a consumului în cadrul Uniunii.
Art. 33: (ex-articolul 135 TCE)
În cadrul domeniului de aplicare a tratatelor, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuri în vederea consolidării cooperării vamale între statele membre şi între acestea şi Comisie.
Art. 34: (ex-articolul 28 TCE)
Între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la import, precum şi orice măsuri cu efect echivalent.
Art. 35: (ex-articolul 29 TCE)
Între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la export, precum şi orice măsuri cu efect echivalent.
Art. 36: (ex-articolul 30 TCE)
Dispoziţiile articolelor 34 şi 35 nu se opun interdicţiilor sau restricţiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de morală publică, de ordine publică, de siguranţă publică, de protecţie a sănătăţii şi a vieţii persoanelor şi a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu naţional cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecţie a proprietăţii industriale şi comerciale. Cu toate acestea, interdicţiile sau restricţiile respective nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară şi nici o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre.
Art. 37: (ex-articolul 31 TCE)
(1)Statele membre adaptează monopolurile naţionale cu caracter comercial, astfel încât să se asigure excluderea oricărei discriminări între resortisanţii statelor membre cu privire la condiţiile de aprovizionare şi comercializare.
Dispoziţiile prezentului articol se aplică oricărui organism prin intermediul căruia un stat membru, de jure sau de facto, direct sau indirect, controlează, conduce sau influenţează în mod semnificativ importurile sau exporturile dintre statele membre. Aceste dispoziţii se aplică, de asemenea, monopolurilor de stat concesionate.
(2)Statele membre se abţin să introducă orice nouă măsură care contravine principiilor enunţate la alineatul (1) sau care restrânge domeniul de aplicare a articolelor care se referă la interzicerea taxelor vamale si a restricţiilor cantitative între statele membre.
(3)În cazul unui monopol cu caracter comercial care presupune o reglementare menită să faciliteze desfacerea sau valorificarea produselor agricole, trebuie asigurate, în aplicarea normelor prezentului articol, garanţii echivalente pentru ocuparea forţei de muncă si pentru nivelul de trai al producătorilor în cauză.
Art. 38: (ex-articolul 32 TCE)
(1)Uniunea defineşte si pune în aplicare o politică comună în domeniul agriculturii si pescuitului.
Piaţa internă cuprinde agricultura, pescuitul si comerţul cu produse agricole. Prin produse agricole se înţeleg produsele solului, cele animaliere si pescăreşti, precum si produsele care au suferit o primă transformare si se află în raport direct cu aceste produse. Referirile la politica agricolă comună sau la agricultură si utilizarea termenului "agricol" se înţeleg ca făcând referire si la pescuit, având în vedere caracteristicile speciale ale acestui sector.
(2)Cu excepţia unor dispoziţii contrare prevăzute la articolele 39-44, normele prevăzute în vederea instituirii sau funcţionării pieţei interne se aplică produselor agricole.
(3)Produsele care intră sub incidenţa articolelor 39-44, sunt enumerate în lista care face obiectul anexei I.
(4)Funcţionarea si dezvoltarea pieţei interne pentru produsele agricole trebuie să fie însoţite de instituirea unei politici agricole comune.
Art. 39: (ex-articolul 33 TCE)
(1)Politica agricolă comună are ca obiective:
a)creşterea productivităţii agriculturii prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltării raţionale a producţiei agricole, precum si prin utilizarea optimă a factorilor de producţie si, în special, a forţei de muncă;
b)asigurarea în acest fel a unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolă, în special prin majorarea venitului individual al lucrătorilor din agricultură;
c)stabilizarea pieţelor;
d)garantarea siguranţei aprovizionărilor;
e)asigurarea unor preţuri rezonabile de livrare către consumatori.
(2)În elaborarea politicii agricole comune şi a metodelor speciale pe care aceasta le poate implica, vor fi avute în vedere următoarele:
a)caracterul special al activităţii agricole care rezultă din structura socială a agriculturii şi din discrepanţele structurale şi naturale existente între diferitele regiuni agricole;
b)necesitatea de a opera treptat modificările adecvate;
c)faptul că, în statele membre, agricultura este un sector strâns legat de ansamblul economiei.
Art. 40: (ex-articolul 34 TCE)
(1)În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la articolul 39, se instituie o organizare comună a pieţelor agricole.
În funcţie de produse, această organizare îmbracă una dintre următoarele forme:
a)reguli comune de concurenţă;
b)coordonarea obligatorie a diferitelor organizări naţionale ale pieţei;
c)organizarea europeană a pieţei.
(2)Organizarea comună în una dintre formele prevăzute la alineatul (1) poate include toate măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor definite la articolul 39 şi, în special, reglementarea preţurilor, a subvenţiilor pentru producerea şi comercializarea diferitelor produse, a sistemelor de depozitare şi de report şi a mecanismelor comune de stabilizare a importurilor sau a exporturilor.
Organizarea comună trebuie să se limiteze la urmărirea obiectivelor enunţate la articolul 39 şi trebuie să excludă orice discriminare între producătorii sau consumatorii din Uniune.
O eventuală politică de preţuri comună trebuie să se bazeze pe criterii comune şi pe metode de calcul uniforme.
(3)Pentru ca organizarea comună menţionată la alineatul (1) să îşi poată atinge obiectivele, se pot înfiinţa unul sau mai multe fonduri de orientare şi garantare agricole.
Art. 41: (ex-articolul 35 TCE)
Pentru a permite realizarea obiectivelor definite la articolul 39, în cadrul politicii agricole fi prevăzute în special următoarele măsuri:
a)o coordonare eficientă a eforturilor întreprinse în domeniile formării profesionale, popularizării cunoştinţelor agronomice, care poate include proiecte sau instituţii comun;
b)acţiuni comune pentru promovarea consumului anumitor produse.
Art. 42: (ex-articolul 36 TCE)
Dispoziţiile capitolului referitor la normele privind concurenţa se aplică producţiei şi comercializării produselor agricole numai în măsura stabilită de Parlamentul European şi de Consiliu în cadrul dispoziţiilor şi în conformitate cu procedura prevăzute la articolul 43 alineatul (2), având în vedere obiectivele enunţate la articolul 39.
Consiliul poate autoriza, la propunerea Comisiei, acordarea de ajutoare:
a)în vederea protejării exploataţiilor agricole defavorizate de condiţii structurale sau naturale;
b)în cadrul programelor de dezvoltare economică.
Art. 43: (ex-articolul 37 TCE)
(1)Comisia prezintă propuneri referitoare la elaborarea şi punerea în aplicare a politicii agricole comune, inclusiv înlocuirea organizărilor naţionale cu una dintre formele de organizare comună prevăzute la articolul 40 alineatul (1), precum şi la punerea în aplicare a măsurilor special prevăzute de prezentul titlu.
Aceste propuneri trebuie să ţină seama de interdependenţa dintre chestiunile agricole prevăzute de prezentul titlu.
(2)Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, stabilesc organizarea comună a pieţelor agricole prevăzută la articolul 40 alineatul (1), precum şi celelalte dispoziţii necesare pentru îndeplinirea obiectivelor politicii comune în domeniul agriculturii şi pescuitului.
(3)Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsurile privind stabilirea preţurilor, a taxelor, a ajutoarelor şi a contingentelor, precum şi privind stabilirea şi repartizarea posibilităţilor de pescuit.
(4)Organizarea comună prevăzută la articolul 40 alineatul (1) poate înlocui, în condiţiile prevăzute la alineatul (2), organizările naţionale ale pieţei în cazul în care:
a)organizarea comună oferă statelor membre care se opun acestei măsuri şi care dispun de o organizare naţională a producţiei în cauză garanţii echivalente pentru ocuparea forţei de muncă şi nivelul de trai al producătorilor în cauză, luându-se în considerare calendarul adaptărilor posibile şi al specializărilor necesare, şi
b)această organizare asigură, pentru schimburile comerciale din cadrul Uniunii, condiţii similare celor existente pe piaţa naţională.
(5)În cazul în care o organizare comună pentru anumite materii prime se instituie înainte să existe o organizare comună pentru produsele transformate corespunzătoare, materiile prime în cauză folosite pentru produsele transformate destinate exportului în ţări terţe pot fi importate din afara Uniunii.
Art. 44: (ex-articolul 38 TCE)
În cazul în care, într-un stat membru, un produs face obiectul unei organizări naţionale a pieţei sau al oricărei reglementări interne cu efect echivalent care afectează din punct de vedere concurenţial o producţie similară dintr-un alt stat membru, statele membre aplică la import o taxă compensatorie acestui produs provenit din statul membru în care există respectiva organizare sau reglementare, cu excepţia cazului în care acest stat membru aplică o taxă compensatorie la export.
Comisia stabileşte cuantumul acestor taxe la nivelul necesar pentru a restabili echilibrul; de asemenea, Comisia poate autoriza recurgerea la alte măsuri, pentru care stabileşte condiţiile şi normele de aplicare.
Art. 45: (ex-articolul 39 TCE)
(1)Libera circulaţie a lucrătorilor este garantată în cadrul Uniunii.
(2)Libera circulaţie implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetăţenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, remunerarea şi celelalte condiţii de muncă.
(3)Sub rezerva restricţiilor justificate de motive de ordine publică, siguranţă publică şi sănătate publică, libera circulaţie a lucrătorilor implică dreptul:
a)de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;
b)de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;
c)de şedere într-un stat membru pentru a desfăşura o activitate salarizată în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative care reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv;
d)de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce a fost încadrat în muncă în acest stat, în condiţiile care vor face obiectul unor regulamente adoptate de Comisie.
(4)Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică încadrării în administraţia publică.
Art. 46: (ex-articolul 40 TCE)
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă, prin directive sau regulamente, măsurile necesare în vederea realizării liberei circulaţii a lucrătorilor, astfel cum este aceasta definită la articolul 45, în special:
a)asigurarea cooperării strânse între serviciile naţionale pentru ocuparea forţei de muncă;
b)eliminarea acelor proceduri şi practici administrative, precum şi a acelor perioade de acces la locurile de muncă disponibile care decurg din dreptul intern sau din acordurile încheiate anterior între statele membre şi a căror menţinere ar constitui un obstacol în calea liberalizării circulaţiei lucrătorilor;
c)eliminarea tuturor perioadelor şi restricţiilor prevăzute de dreptul intern sau de acordurile încheiate anterior între statele membre, care impun lucrătorilor din celelalte state membre condiţii diferite în ceea ce priveşte libera alegere a unui loc de muncă în raport cu lucrătorii statului respectiv;
d)stabilirea unor mecanisme proprii în vederea corelării cererii şi ofertei de locuri de muncă şi facilitarea realizării echilibrului între cererea şi oferta de locuri de muncă în condiţii care să evite ameninţarea gravă a nivelului de trai şi de ocupare a forţei de muncă în diferitele regiuni şi ramuri industriale.
Art. 47: (ex-articolul 41 TCE)
Statele membre încurajează schimburile de lucrători tineri în cadrul unui program comun.
Art. 48: (ex-articolul 42 TCE)
Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă, în domeniul securităţii sociale, măsurile necesare pentru instituirea liberei circulaţii a lucrătorilor, în special prin instituirea unui sistem care să asigure lucrătorilor migranţi salariaţi sau care desfăşoară o activitate independentă si persoanelor aflate în întreţinerea acestora:
a)cumulul tuturor perioadelor luate în considerare de către diferitele legislaţii interne, în vederea dobândirii si păstrării dreptului la prestaţii, precum si pentru calcularea acestora;
b)plata prestaţiilor pentru persoanele rezidente pe teritoriile statelor membre.
În cazul în care un membru al Consiliului declară că un proiect de act legislativ menţionat la primul paragraf ar aduce atingere unor aspecte importante ale sistemului său de securitate socială, inclusiv în ceea ce priveşte domeniul său de aplicare, costul sau structura financiară, ori ar aduce atingere echilibrului financiar al respectivului sistem, poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativă ordinară se suspendă. După dezbateri si în termen de patru luni de la această suspendare, Consiliul European:
a)retrimite proiectul Consiliului, caz în care încetează suspendarea procedurii legislative ordinare, sau
b)nu acţionează în niciun fel sau solicită Comisiei să prezinte o nouă propunere; în acest caz se consideră că actul propus iniţial nu a fost adoptat.
Art. 49: (ex-articolul 43 TCE)
În conformitate cu dispoziţiile care urmează, sunt interzise restricţiile privind libertatea de stabilire a resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Această interdicţie vizează si restricţiile privind înfiinţarea de agenţii, sucursale sau filiale de către resortisanţii unui stat membru stabiliţi pe teritoriul altui stat membru.
Libertatea de stabilire presupune accesul la activităţi independente si exercitarea acestora, precum si constituirea si administrarea întreprinderilor si, în special, a societăţilor în înţelesul articolului 54 al doilea paragraf, în condiţiile definite pentru resortisanţii proprii de legislaţia ţării de stabilire, sub rezerva dispoziţiilor capitolului privind capitalurile.
Art. 50: (ex-articolul 44 TCE)
(1)În vederea realizării libertăţii de stabilire cu privire la o activitate determinată, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, decid prin intermediul directivelor.
(2)Parlamentul European, Consiliul şi Comisia exercită funcţiile care le revin în temeiul dispoziţiilor menţionate anterior şi, în special:
a)acordând prioritate, de regulă, activităţilor în cazul cărora libertatea de stabilire constituie o contribuţie deosebit de utilă la dezvoltarea producţiei şi a schimburilor comerciale;
b)asigurând o strânsă cooperare între autorităţile naţionale competente pentru a cunoaşte aspectele speciale ale diferitelor activităţi din cadrul Uniunii;
c)eliminând acele proceduri şi practici administrative care decurg fie din dreptul intern, fie din acordurile încheiate anterior între statele membre, a căror menţinere ar constitui un obstacol în calea libertăţii de stabilire;
d)asigurând lucrătorilor dintr-un stat membru, angajaţi în muncă pe teritoriul unui alt stat membru, posibilitatea de a rămâne pe teritoriul acestuia pentru a desfăşura activităţi independente, în cazul în care îndeplinesc condiţiile pe care ar trebui să le îndeplinească în cazul în care ar intra pe teritoriul acestui stat la data la care intenţionează să iniţieze această activitate;
e)asigurând resortisantului unui stat membru posibilitatea de a dobândi şi folosi terenuri şi construcţii situate pe teritoriul altui stat membru, în măsura în care aceasta nu aduce atingere principiilor stabilite la articolul 39 alineatul (2);
f)eliminând treptat restricţiile privind libertatea de stabilire în fiecare ramură de activitate avută în vedere, în ceea ce priveşte, pe de o parte, condiţiile de înfiinţare de agenţii, sucursale sau filiale pe teritoriul unui stat membru şi, pe de altă parte, condiţiile de acces al personalului angajat în cadrul sediului principal în funcţiile de conducere sau de supraveghere ale acestor agenţii, sucursale sau filiale;
g)coordonând, în măsura în care este necesar şi în vederea echivalării lor, garanţiile solicitate de statele membre societăţilor în înţelesul articolului 54 al doilea paragraf, pentru a proteja deopotrivă interesele asociaţilor şi ale terţilor;
h)asigurându-se că ajutoarele acordate de statele membre nu denaturează condiţiile de stabilire.
Art. 51: (ex-articolul 45 TCE)
Sunt exceptate de la aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, în ceea ce priveşte statul membru interesat, activităţile care sunt asociate în acest stat, chiar şi cu titlu ocazional, exercitării autorităţii publice.
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot excepta anumite activităţi de la aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol.
Art. 52: (ex-articolul 46 TCE)
(1)Prevederile prezentului capitol şi măsurile adoptate în temeiul acesteia nu aduc atingere aplicării actelor cu putere de lege şi actelor administrative care prevăd un regim special pentru resortisanţii străini din motive de ordine publică, siguranţă publică şi sănătate publică.
(2)Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă directive privind coordonarea dispoziţiilor menţionate anterior.
Art. 53: (ex-articolul 47 TCE)
(1)În vederea facilitării accesului la activităţile independente şi a exercitării acestora, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă directivele privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri oficiale de calificare, precum şi privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre cu privire la accesul la activităţile independente şi la exercitarea acestora.
(2)În ceea ce priveşte profesiile medicale, paramedicale şi farmaceutice, eliminarea treptată a restricţiilor este subordonată coordonării condiţiilor de exercitare a acestora în diferitele state membre.
Art. 54: (ex-articolul 48 TCE)
Societăţile constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru şi având sediul social, administraţia centrală sau locul principal de desfăşurare a activităţii în cadrul Uniunii sunt asimilate, în aplicarea prezentului capitol, persoanelor fizice resortisante ale statelor membre.
Prin societăţi se înţeleg societăţile constituite în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei civile sau comerciale, inclusiv societăţile cooperative şi alte persoane juridice de drept public sau privat, cu excepţia celor fără scop lucrativ.
Art. 55: (ex-articolul 294 TCE)
Statele membre acordă resortisanţilor celorlalte state membre acelaşi tratament ca şi propriilor resortisanţi în ceea ce priveşte participarea la constituirea capitalului societăţilor în înţelesul articolului 54, fără a aduce atingere aplicării celorlalte dispoziţii din prezentul tratat.
Art. 56: (ex-articolul 49 TCE)
În conformitate cu dispoziţiile ce urmează, sunt interzise restricţiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor.
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot extinde beneficiul dispoziţiilor prezentului capitol la prestatorii de servicii care sunt resortisanţi ai unui stat terţ şi sunt stabiliţi în cadrul Uniunii.
Art. 57: (ex-articolul 50 TCE)
În înţelesul tratatelor, sunt considerate servicii prestaţiile furnizate în mod obişnuit în schimbul unei remuneraţii, în măsura în care nu sunt reglementate de dispoziţiile privind libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor.
Serviciile cuprind în special:
a)activităţi cu caracter industrial;
b)activităţi cu caracter comercial;
c)activităţi artizanale;
d)activităţile prestate în cadrul profesiunilor liberale.
Fără a aduce atingere dispoziţiilor capitolului privind dreptul de stabilire, prestatorul poate, în vederea executării prestaţiei, să îşi desfăşoare temporar activitatea în statul membru în care prestează serviciul, în aceleaşi condiţii care sunt impuse de acest stat propriilor resortisanţi.
Art. 58: (ex-articolul 51 TCE)
(1)Libera circulaţie a serviciilor în domeniul transporturilor este reglementată de dispoziţiile din titlul privind transporturile.
(2)Liberalizarea serviciilor bancare şi de asigurări asociate mişcărilor capitalurilor trebuie să se realizeze concomitent cu liberalizarea circulaţiei capitalurilor.
Art. 59: (ex-articolul 52 TCE)
(1)Pentru realizarea liberalizării unui anumit serviciu, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, după consultarea Comitetului Economic şi Social, hotărăsc prin directive.
(2)Directivele menţionate la alineatul (1) vizează în general, cu prioritate, serviciile care intervin direct asupra costurilor de producţie sau a căror liberalizare contribuie la facilitarea schimburilor de mărfuri.
Art. 60: (ex-articolul 53 TCE)
Statele membre depun eforturi pentru a proceda la liberalizarea serviciilor într-o măsură mai mare decât cea la care obligă directivele adoptate în vederea aplicării articolului 59 alineatul (1), în cazul în care situaţia lor economică generală şi situaţia din sectorul în cauză permite acest lucru.
În acest scop, Comisia adresează recomandări statelor membre în cauză.
Art. 61: (ex-articolul 54 TCE)
Atât timp cât restricţiile impuse liberei prestări a serviciilor nu sunt eliminate, fiecare dintre statele membre le aplică, fără a face distincţie în funcţie de cetăţenie ori naţionalitate sau reşedinţă ori sediu tuturor prestatorilor de servicii menţionaţi la articolul 56 primul paragraf.
Art. 62: (ex-articolul 55 TCE)
Dispoziţiile articolelor 51-54 se aplică domeniului reglementat de prezentul capitol.
Art. 63: (ex-articolul 56 TCE)
(1)În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind circulaţia capitalurilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.
(2)În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind plăţile între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.
Art. 64: (ex-articolul 57 TCE)
(1)Art. 63 nu aduce atingere aplicării, în raport cu ţările terţe, a restricţiilor în vigoare la 31 decembrie 1993 în temeiul dreptului intern sau al dreptului Uniunii, adoptate cu privire la circulaţia capitalurilor având ca destinaţie ţări terţe sau provenind din ţări terţe, în cazul în care acestea implică investiţii directe, inclusiv investiţiile imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de valori mobiliare pe pieţele de capital. În ceea ce priveşte restricţiile în vigoare în temeiul legislaţiilor naţionale în Bulgaria, în Estonia si în Ungaria, respectiva dată este 31 decembrie 1999.
(2)Depunând eforturi pentru a realiza obiectivul liberei circulaţii a capitalurilor între statele membre si ţări terţe, în cea mai mare măsură posibilă si fără a aduce atingere celorlalte capitole ale tratatelor, Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile referitoare la circulaţia capitalurilor având ca destinaţie ţări terţe sau provenind din ţări terţe, în cazul în care acestea implică investiţii directe, inclusiv investiţiile imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de valori mobiliare pe pieţele de capital.
(3)Prin derogare de la alineatul (2), numai Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, în unanimitate si după consultarea Parlamentului European, poate adopta măsuri care reprezintă un regres în dreptul Uniunii în ceea ce priveşte liberalizarea circulaţiei capitalurilor având ca destinaţie sau provenind din ţări terţe.
Art. 65: (ex-articolul 58 TCE)
(1)Art. 63 nu aduce atingere dreptului statelor membre:
a)de a aplica dispoziţiile incidente ale legislaţiilor fiscale care stabilesc o distincţie între contribuabilii care nu se găsesc în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte reşedinţa lor sau locul unde capitalurile lor au fost investite;
b)de a adopta toate măsurile necesare pentru a combate încălcarea actelor lor cu putere de lege si a normelor lor administrative, în special în domeniul fiscal sau al supravegherii prudenţiale a instituţiilor financiare, de a stabili proceduri de declarare a circulaţiei capitalurilor în scopul informării administrative sau statistice ori de a adopta măsuri justificate de motive de ordine publică sau siguranţă publică.
(2)Prezentul capitol nu aduce atingere posibilităţii de a aplica restricţii privind dreptul de stabilire care sunt compatibile cu prezentul tratat.
(3)Măsurile si procedurile menţionate la alineatele (1) si (2) nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară si nici o restrângere disimulată a liberei circulaţii a capitalurilor si plăţilor, astfel cum este aceasta definită la articolul 63.
(4)În absenţa unor măsuri de aplicare a articolului 64 alineatul (3), Comisia sau, în absenţa unei decizii a Comisiei în termen de trei luni de la data solicitării statului membru în cauză, Consiliul poate adopta o decizie care să dispună ca măsurile fiscale restrictive adoptate de un stat membru faţă de una sau mai multe ţări terţe să fie considerate conforme tratatelor, cu condiţia ca acestea să fie justificate în raport cu unul dintre obiectivele uniunii şi compatibile cu buna funcţionare a pieţei interne. Consiliul hotărăşte în unanimitate, la solicitarea unui stat membru.
Art. 66: (ex-articolul 59 TCE)
În cazul în care, în împrejurări excepţionale, circulaţia capitalurilor provenind din ţările terţe sau destinate acestora provoacă sau ameninţă să provoace dificultăţi grave în funcţionarea uniunii economice şi monetare, Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene, poate adopta, în raport cu ţările terţe, măsurile de salvgardare pentru o perioadă de până la şase luni, în cazul în care aceste măsuri sunt strict necesare.
Art. 67: (ex-articolul 61 TCE şi ex-articolul 29 TUE)
(1)Uniunea constituie un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, cu respectarea drepturilor fundamentale şi a diferitelor sisteme de drept şi tradiţii juridice ale statelor membre.
(2)Uniunea asigură absenţa controalelor asupra persoanelor la frontierele interne şi dezvoltă o politică comună în domeniul dreptului de azil, al imigrării şi al controlului la frontierele externe care este întemeiată pe solidaritatea între statele membre şi care este echitabilă faţă de resortisanţii ţărilor terţe. În înţelesul prezentului titlu, apatrizii sunt asimilaţi resortisanţilor ţărilor terţe.
(3)Uniunea acţionează pentru a asigura un înalt nivel de securitate prin măsuri de prevenire a criminalităţii, a rasismului şi a xenofobiei, precum şi de combatere a acestora, prin măsuri de coordonare şi de cooperare între autorităţile poliţieneşti şi judiciare şi alte autorităţi competente, precum şi prin recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare în materie penală şi, după caz, prin apropierea legislaţiilor penale.
(4)Uniunea facilitează accesul la justiţie, în special pe baza principiului recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă.
Art. 68
Consiliul European defineşte orientările strategice ale planificării legislative şi operaţionale în cadrul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie.
Art. 69
Parlamentele naţionale asigură, cu privire la propunerile şi iniţiativele legislative prezentate în cadrul capitolelor 4 şi 5, respectarea principiului subsidiarităţii, în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
Art. 70
Fără a aduce atingere articolelor 258, 259 şi 260, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta măsurile de stabilire a condiţiilor în care statele membre, în colaborare cu Comisia, realizează o evaluare obiectivă şi imparţială a punerii în aplicare, de către autorităţile statelor membre, a politicilor Uniunii prevăzute în prezentul titlu, în special în scopul de a favoriza aplicarea deplină a principiului recunoaşterii reciproce. Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt informate cu privire la conţinutul şi rezultatele evaluării.
Art. 71: (ex-articolul 36 TUE)
În cadrul Consiliului se instituie un comitet permanent care să asigure în cadrul Uniunii promovarea şi consolidarea cooperării operaţionale în materie de securitate internă. Fără a aduce atingere articolului 240, comitetul promovează coordonarea acţiunii autorităţilor competente ale statelor membre. La lucrările comitetului pot fi implicaţi reprezentanţii organelor, ai oficiilor şi ai agenţiilor în cauză ale Uniunii. Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt informate cu privire la derularea acestor lucrări.
Art. 72: (ex-articolul 64 alineatul (1) TCE şi ex-articolul 33 TUE)
Prezentul titlu nu aduce atingere exercitării responsabilităţilor care revin statelor membre pentru menţinerea ordinii publice şi pentru apărarea securităţii interne.
Art. 73
Statele membre au libertatea de a organiza între ele şi sub autoritatea lor forme de cooperare şi de coordonare pe care le consideră oportune, între serviciile competente ale administraţiilor acestora care răspund de asigurarea securităţii naţionale.
Art. 74: (ex-articolul 66 TCE)
Consiliul adoptă măsuri în vederea asigurării cooperării administrative între serviciile competente ale statelor membre în domeniile menţionate în prezentul titlu, precum şi între serviciile respective şi Comisie. Acesta hotărăşte la propunerea Comisiei, sub rezerva articolului 76 şi după consultarea Parlamentului European.
Art. 75: (ex-articolul 60 TCE)
În cazul în care este necesar, pentru realizarea obiectivelor enunţate la articolul 67, în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea terorismului şi a activităţilor conexe, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, definesc cadrul măsurilor administrative privind circulaţia capitalurilor şi plăţile, cum ar fi îngheţarea fondurilor, a activelor financiare sau a beneficiilor economice care aparţin unor persoane fizice sau juridice, grupuri sau entităţi fără caracter statal, sunt în proprietatea acestora sau sunt deţinute de acestea.
Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsurile pentru punerea în aplicare a cadrului prevăzut la primul paragraf.
Actele menţionate la prezentul articol cuprind dispoziţiile necesare în materie de garanţii juridice.
Art. 76
Actele menţionate în capitolele 4 şi 5, precum şi măsurile menţionate la articolul 74 care asigură o cooperare administrativă în domeniile menţionate în aceste capitole, se adoptă:
a)la propunerea Comisiei; sau
b)la iniţiativa unei pătrimi din statele membre.
Art. 77: (ex-articolul 62 TCE)
(1)Uniunea dezvoltă o politică care urmăreşte:
a)să asigure absenţa oricărui control asupra persoanelor la trecerea frontierelor interne, indiferent de cetăţenie;
b)să asigure controlul persoanelor si supravegherea eficace la trecerea frontierelor externe;
c)să introducă treptat un sistem integrat de administrare a frontierelor externe.
(2)În înţelesul alineatului (1), Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile privind:
a)politica comună a vizelor si a altor permise de şedere de scurtă durată;
b)controalele la care sunt supuse persoanele la trecerea frontierelor externe;
c)condiţiile în care resortisanţii ţărilor terţe pot circula liber, pentru o durată scurtă, în interiorul Uniunii;
d)orice măsură necesară pentru instituirea treptată a unui sistem integrat de administrare a frontierelor externe;
e)absenţa oricărui control asupra persoanelor, indiferent de cetăţenie, la trecerea frontierelor interne.
(3)În cazul în care o acţiune a Uniunii se dovedeşte necesară pentru a facilita exercitarea dreptului menţionat la articolul 20 alineatul (2) litera a), iar tratatele nu au prevăzut atribuţii în acest sens, Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate adopta dispoziţii referitoare la paşapoarte, cărţi de identitate, permise de şedere sau oricare alt document asimilat. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.
(4)Prezentul articol nu aduce atingere competenţei statelor membre privind delimitarea geografică a frontierelor acestora, în conformitate cu dreptul internaţional.
Art. 78: (ex-articolul 63 punctele 1 si 2 si ex-articolul 64 alineatul (2) TCE)
(1)Uniunea dezvoltă o politică comună în domeniul dreptului de azil, al protecţiei subsidiare si al protecţiei temporare, cu scopul de a oferi un statut corespunzător oricărui resortisant dintr-o ţară terţă care are nevoie de protecţie internaţională si de a asigura respectarea principiului nereturnării. Această politică trebuie să fie în conformitate cu Convenţia de la Geneva la 28 iulie 1951 si cu Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor, precum si cu alte tratate din domeniu.
(2)În înţelesul alineatului (1), Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile referitoare la un sistem european comun de azil, care cuprinde:
a)un regim unitar de azil în favoarea resortisanţilor ţărilor terţe, valabil în toată Uniunea;
b)un regim unitar de protecţie subsidiară pentru resortisanţii ţărilor terţe care, fără să obţină azil european, au nevoie de protecţie internaţională;
c)un sistem comun de protecţie temporară a persoanelor strămutate în cazul unui aflux masiv;
d)proceduri comune de acordare şi de retragere a regimului unitar de azil sau de protecţie subsidiară;
e)criterii şi mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil sau de protecţie subsidiară;
f)norme referitoare la condiţiile de primire a solicitanţilor dreptului de azil sau de protecţie subsidiară;
g)parteneriatul şi cooperarea cu ţările terţe pentru gestionarea fluxurilor de persoane care solicită drept de azil, protecţie subsidiară sau temporară.
(3)În cazul în care unul sau mai multe state membre se află într-o situaţie de urgenţă caracterizată de un aflux brusc de resortisanţi din ţări terţe, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta măsuri provizorii, în beneficiul statului sau al statelor membre în cauză. Acesta hotărăşte după consultarea Parlamentului European.
Art. 79: (ex-articolul 63 punctele 3 şi 4 TCE)
(1)Uniunea dezvoltă o politică comună de imigrare, al cărei scop este de a asigura, în toate etapele, gestionarea eficientă a fluxurilor de migrare, tratamentul echitabil al resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legală în statele membre, precum şi prevenirea imigrării ilegale şi a traficului de persoane şi combaterea susţinută a acestora.
(2)În înţelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuri în următoarele domenii:
a)condiţiile de intrare şi de şedere, precum şi normele privind acordarea de către statele membre a vizelor şi a permiselor de şedere pe termen lung, inclusiv în vederea reîntregirii familiei;
b)definirea drepturilor resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legală pe teritoriul unui stat membru, inclusiv condiţiile care reglementează libertatea de circulaţie şi de şedere în celelalte state membre;
c)imigrarea clandestină şi şederea ilegală, inclusiv expulzarea şi repatrierea persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală;
d)combaterea traficului de persoane, în special de femei şi copii.
(3)Uniunea poate încheia cu ţări terţe acorduri privind readmisia, în ţările lor de origine sau de provenienţă, a resortisanţilor ţărilor terţe care nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condiţiile de intrare, de prezenţă sau de şedere pe teritoriul unuia dintre statele membre.
(4)Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili măsuri pentru încurajarea şi sprijinirea acţiunii statelor membre, cu scopul de a favoriza integrarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legală pe teritoriul lor, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.
(5)Prezentul articol nu aduce atingere dreptului statelor membre de a stabili volumul admiterii pe teritoriul acestora a resortisanţilor unor ţări terţe, provenind din ţări terţe, în căutarea unui loc de muncă în calitate de lucrători salariaţi sau pentru a desfăşura o activitate independentă.
Art. 80
Politicile Uniunii menţionate la prezentul capitol şi punerea în aplicare a acestora sunt reglementate de principiul solidarităţii şi al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, inclusiv pe plan financiar. Ori de câte ori este necesar, actele Uniunii adoptate în temeiul prezentului capitol cuprind măsuri adecvate pentru aplicarea acestui principiu.
Art. 81: (ex-articolul 65 TCE)
(1)Uniunea dezvoltă o cooperare judiciară în materie civilă cu incidenţă transfrontalieră, întemeiată pe principiul recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi extrajudiciare. Această cooperare poate include adoptarea unor măsuri de apropiere a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.
(2)În înţelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuri, în special atunci când acestea sunt necesare pentru buna funcţionare a pieţei interne, care urmăresc să asigure:
a)recunoaşterea reciprocă între statele membre a deciziilor judiciare şi extrajudiciare şi executarea acestora;
b)comunicarea şi notificarea transfrontalieră a actelor judiciare şi extrajudiciare;
c)compatibilitatea normelor aplicabile în statele membre în materie de conflict de legi şi de competenţă;
d)cooperarea în materie de obţinere a probelor;
e)accesul efectiv la justiţie;
f)eliminarea obstacolelor din calea bunei desfăşurări a procedurilor civile, la nevoie prin favorizarea compatibilităţii normelor de procedură civilă aplicabile în statele membre;
g)dezvoltarea unor metode alternative de soluţionare a litigiilor;
h)sprijinirea formării profesionale a magistraţilor şi a personalului din justiţie.
(3)Prin derogare de la alineatul (2), măsurile privind dreptul familiei care au implicaţii trans- frontaliere sunt stabilite de către Consiliu, care hotărăşte în conformitate cu o procedură legislativă specială. Acesta hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.
Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie care să determine aspectele din dreptul familiei care au implicaţii transfrontaliere, care ar putea face obiectul unor acte adoptate prin procedura legislativă ordinară. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.
Propunerea menţionată la al doilea paragraf se transmite parlamentelor naţionale. În cazul opoziţiei unui parlament naţional, notificate în termen de şase luni de la această transmitere, decizia nu se adoptă. În cazul în care nu există nicio opoziţie, Consiliul poate adopta respectiva decizie.
Art. 82: (ex-articolul 31 TUE)
(1)Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii se întemeiază pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor judiciare şi include apropierea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în domeniile prevăzute la alineatul (2) şi la articolul 83.
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile privind:
a)instituirea unor norme şi proceduri care să asigure recunoaşterea, în întreaga Uniune, a tuturor categoriilor de hotărâri judecătoreşti şi decizii judiciare;
b)prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competenţă între statele membre;
c)sprijinirea formării profesionale a magistraţilor şi a personalului din justiţie;
d)facilitarea cooperării dintre autorităţile judiciare sau echivalente ale statelor membre în materie de urmărire penală şi executare a deciziilor.
(2)În măsura în care este necesar pentru a facilita recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor judiciare, precum şi cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală cu dimensiune transfrontalieră, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin directive în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili norme minime. Aceste norme minime iau în considerare diferenţele existente între tradiţiile juridice şi sistemele de drept ale statelor membre.
Acestea se referă la:
a)admisibilitatea reciprocă a probelor între statele membre;
b)drepturile persoanelor în procedura penală;
c)drepturile victimelor criminalităţii;
d)alte elemente speciale ale procedurii penale pe care Consiliul le-a identificat în prealabil printr-o decizie; pentru adoptarea acestei decizii, Consiliul hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European.
Adoptarea normelor minime prevăzute la prezentul alineat nu împiedică statele membre să menţină sau să adopte un nivel mai ridicat de protecţie a persoanelor.
(3)În cazul în care un membru al Consiliului consideră că un proiect de directivă prevăzut la alineatul (2) ar aduce atingere aspectelor fundamentale ale sistemului său de justiţie penală, acesta poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativă ordinară se suspendă. După dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, prin aceasta încetând suspendarea procedurii legislative ordinare.
În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă state membre doresc instituirea unei forme de cooperare consolidată pe baza proiectului de directivă respectiv, acestea informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţă. În acest caz, autorizarea de a institui o formă de cooperare consolidată, prevăzută la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat se consideră acordată şi se aplică dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată.
Art. 83: (ex-articolul 31 TUE)
(1)Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin directive în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili norme minime cu privire la definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor în domenii ale criminalităţii de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră ce rezultă din natura sau impactul acestor infracţiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună.
Aceste domenii ale criminalităţii sunt următoarele: terorismul, traficul de persoane si exploatarea sexuală a femeilor si a copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme, spălarea banilor, corupţia, contrafacerea mijloacelor de plată, criminalitatea informatică si criminalitatea organizată.
În funcţie de evoluţia criminalităţii, Consiliul poate adopta o decizie care să identifice alte domenii ale criminalităţii care îndeplinesc criteriile prevăzute la prezentul alineat. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European.
(2)În cazul în care apropierea actelor cu putere de lege si a normelor administrative ale statelor membre în materie penală se dovedeşte indispensabilă pentru a asigura punerea în aplicare eficientă a unei politici a Uniunii într-un domeniu care a făcut obiectul unor măsuri de armonizare, prin directive se pot stabili norme minime referitoare la definirea infracţiunilor si a sancţiunilor în domeniul în cauză. Directivele se adoptă printr-o procedură legislativă ordinară sau specială identică cu cea utilizată pentru adoptarea măsurilor de armonizare în cauză, fără a aduce atingere articolului 76.
(3)În cazul în care un membru al Consiliului consideră că un proiect de directivă prevăzută la alineatul (1) sau (2) ar aduce atingere aspectelor fundamentale ale sistemului său de justiţie penală, acesta poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativă ordinară se suspendă. După dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, prin aceasta încetând suspendarea procedurii legislative ordinare.
În acelaşi termen, în cazul unui dezacord si în cazul în care cel puţin nouă state membre doresc stabilirea unei cooperări consolidate pe baza proiectului de directivă respectiv, acestea informează Parlamentul European, Consiliul si Comisia în consecinţă. În acest caz, autorizarea de a stabili o formă de cooperare consolidată, prevăzută la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană si la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat, se consideră acordată si se aplică dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată.
Art. 84
Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili măsuri pentru a încuraja si sprijini acţiunea statelor membre în domeniul prevenirii criminalităţii, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege si a normelor administrative ale statelor membre.
Art. 85: (ex-articolul 31 TUE)
(1)Eurojust are misiunea de a susţine si consolida coordonarea si cooperarea dintre autorităţile naţionale de cercetare si urmărire penală în legătură cu formele grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre sau care impun urmărirea penală pe baze comune, prin operaţiuni întreprinse de autorităţile statelor membre si de Europol si prin informaţii furnizate de acestea.
În acest context, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, determină structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi atribuţiile Eurojust. Aceste atribuţii pot include:
a)începerea de cercetări penale, precum şi propunerea de începere a urmăririi penale efectuate de autorităţile naţionale competente, în special cele referitoare la infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii;
b)coordonarea cercetărilor şi a urmăririlor penale prevăzute la litera a);
c)consolidarea cooperării judiciare, inclusiv prin soluţionarea conflictelor de competenţă şi prin strânsa cooperare cu Reţeaua Judiciară Europeană.
Aceste regulamente stabilesc, de asemenea, condiţiile de implicare a Parlamentului European şi a parlamentelor naţionale la evaluarea activităţilor Eurojust.
(2)În cadrul urmăririlor penale prevăzute la alineatul (1) şi fără a aduce atingere articolului 86, actele oficiale de procedură judiciară sunt îndeplinite de autorităţile naţionale competente.
Art. 86
(1)Pentru combaterea infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate institui un Parchet European, pornind de la Eurojust. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European.
În cazul în care nu există unanimitate, un grup compus din cel puţin nouă state membre poate solicita ca proiectul de regulament să fie trimis spre examinare Consiliului European. În acest caz, procedura în cadrul Consiliului se suspendă. După dezbateri, în cazul realizării unui consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, spre adoptare.
În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă state membre doresc stabilirea unei forme de cooperare consolidată pe baza proiectului de regulament respectiv, acestea informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţă. În acest caz, autorizarea de a stabili o formă de cooperare consolidată, menţionată la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat, se consideră acordată şi se aplică dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată.
(2)Parchetul European are competenţa de a cerceta, de a urmări şi de a trimite în judecată, după caz în colaborare cu Europol, autorii şi coautorii infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, în conformitate cu normele stabilite în regulamentul prevăzut la alineatul (1). Parchetul European exercită în faţa instanţelor competente ale statelor membre acţiunea publică în legătură cu aceste infracţiuni.
(3)Regulamentele prevăzute la alineatul (1) stabilesc statutul Parchetului European, condiţiile de exercitare a atribuţiilor acestuia, regulamentul de procedură aplicabil activităţilor sale, precum şi normele care reglementează admisibilitatea probelor şi normele aplicabile controlului jurisdicţional al actelor de procedură adoptate în exercitarea atribuţiilor sale.
(4)Consiliul European poate adopta, în acelaşi timp sau ulterior, o decizie de modificare a alineatului (1) în scopul extinderii atribuţiilor Parchetului European pentru a include combaterea criminalităţii grave de dimensiune transfrontalieră şi în scopul modificării corespunzătoare a alineatului (2) în ceea ce priveşte autorii şi coautorii infracţiunilor grave care afectează mai multe state membre. Consiliul European hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European şi după consultarea Comisiei.
Art. 87: (ex-articolul 30 TUE)
(1)Uniunea instituie o cooperare poliţienească care implică toate autorităţile competente din statele membre, inclusiv serviciile de poliţie, serviciile vamale şi alte servicii specializate de aplicare a legii, în domeniul prevenirii sau al depistării şi al cercetării infracţiunilor.
(2)În înţelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili măsuri referitoare la:
a)colectarea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor în domeniu, precum şi schimbul de informaţii;
b)sprijinirea formării profesionale a personalului, precum şi cooperarea privind schimbul de personal, echipamentele şi cercetarea criminalistică;
c)tehnicile comune de investigare privind depistarea unor forme grave de criminalitate organizată.
(3)Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate stabili măsurile privind cooperarea operativă între autorităţile prevăzute la prezentul articol. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.
În cazul în care nu există unanimitate, un grup compus din cel puţin nouă state membre poate solicita ca proiectul de măsuri să fie trimis spre examinare Consiliului European. În acest caz, procedura în cadrul Consiliului se suspendă. După dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, spre adoptare.
În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă state membre doresc stabilirea unei forme de cooperare consolidată pe baza proiectului de măsuri respectiv, acestea informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţă. În acest caz, autorizarea de a stabili o formă de cooperare consolidată, menţionată la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat, se consideră acordată şi se aplică dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată.
Procedura specifică prevăzută la al doilea şi al treilea paragraf nu se aplică actelor care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen.
Art. 88: (ex-articolul 30 TUE)
(1)Europol are misiunea de a susţine şi consolida acţiunea autorităţilor poliţieneşti şi a altor servicii de aplicare a legii din statele membre, precum şi cooperarea acestora pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii grave care afectează două sau mai multe state membre, a terorismului şi a formelor de criminalitate ce aduc atingere unui interes comun care face obiectul unei politici a Uniunii.
(2)Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi atribuţiile Europol. Aceste atribuţii pot include:
a)colectarea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor, precum şi schimbul de informaţii transmise în special de autorităţile statelor membre sau de ţări ori autorităţi terţe;
b)coordonarea, organizarea şi realizarea de acţiuni de cercetare şi operative, desfăşurate împreună cu autorităţile competente ale statelor membre sau în cadrul unor echipe comune de cercetare şi, după caz, în colaborare cu Eurojust.
Aceste regulamente stabilesc, de asemenea, procedura de control al activităţilor Europol de către Parlamentul European, la care parlamentele naţionale sunt asociate.
(3)Orice acţiune cu caracter operativ a Europol trebuie desfăşurată în cooperare cu autorităţile statului sau ale statelor membre al căror teritoriu este implicat şi cu acordul acestora. Aplicarea măsurilor coercitive este în sarcina exclusivă a autorităţilor naţionale competente.
Art. 89: (ex-articolul 32 TUE)
Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, stabileşte condiţiile şi limitele în care autorităţile competente ale statelor membre prevăzute la articolele 82 şi 87 pot interveni pe teritoriul unui alt stat membru, în cooperare şi cu acordul autorităţilor statului respectiv. Consiliul hotărăşte în unanimitate şi după consultarea Parlamentului European.
Art. 90: (ex-articolul 70 TCE)
În ceea ce priveşte domeniul reglementat de prezentul titlu, se urmăresc obiectivele tratatelor în cadrul unei politici comune în domeniul transporturilor.
Art. 91: (ex-articolul 71 TCE)
(1)În vederea punerii în aplicare a articolului 90 şi ţinând seama de aspectele speciale privind transporturile, Parlamentul European şi Consiliul hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, stabilesc:
a)norme comune aplicabile transporturilor internaţionale, efectuate dinspre sau către teritoriul unui stat membru ori prin traversarea teritoriului unuia sau mai multor state membre;
b)condiţiile de admitere a transportatorilor nerezidenţi pentru a efectua transporturi naţionale într-un stat membru;
c)măsurile care permit îmbunătăţirea siguranţei transporturilor;
d)orice altă dispoziţie utilă.
(2)În cazul în care se adoptă măsurile prevăzute la alineatul (1), trebuie avute în vedere cazurile în care aplicarea lor ar putea afecta grav nivelul de trai şi de ocupare a forţei de muncă în anumite regiuni, precum şi exploatarea echipamentelor de transport.
Art. 92: (ex-articolul 72 TCE)
Până la adoptarea dispoziţiilor prevăzute la articolul 91 alineatul (1), exceptând cazul adoptării în unanimitate de către Consiliu a unei măsuri prin care se acordă o derogare, nici unul dintre statele membre nu poate adopta dispoziţii mai puţin favorabile, prin efectul lor direct sau indirect asupra transportatorilor celorlalte state membre în raport cu transportatorii naţionali, decât diferitele dispoziţii din domeniu în vigoare la 1 ianuarie 1958 sau, în cazul statelor aderente, la data aderării acestora.
Art. 93: (ex-articolul 73 TCE)
Sunt compatibile cu tratatele ajutoarele care răspund necesităţilor de coordonare a transporturilor sau care constituie compensarea anumitor obligaţii inerente noţiunii de serviciu public.
Art. 94: (ex-articolul 74 TCE)
Orice măsură adoptată în temeiul tratatelor în domeniul tarifelor şi condiţiilor de transport trebuie să ţină seama de situaţia economică a transportatorilor.
Art. 95: (ex-articolul 75 TCE)
(1)În transporturile în interiorul Uniunii, sunt interzise discriminările care constă în aplicarea de către un transportator, pentru aceleaşi mărfuri şi pe aceleaşi rute de transport, a unor tarife şi condiţii de transport diferite în funcţie de ţara de origine sau de destinaţie a produselor transportate.
(2)Alineatul (1) nu împiedică adoptarea de către Parlamentul European şi Consiliu a altor măsuri, în conformitate cu articolul 91 alineatul (1).
(3)Consiliul adoptă, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, o reglementare prin care asigură punerea în aplicare a dispoziţiilor alineatului (1).
Consiliul poate adopta, în special, dispoziţiile necesare pentru a permite instituţiilor Uniunii să asigure respectarea normei enunţate la alineatul (1) şi să asigure că utilizatorii beneficiază pe deplin de aceasta.
(4)Comisia, din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru, examinează cazurile de discriminare menţionate la alineatul (1) şi, după consultarea oricărui stat membru în cauză, adoptă deciziile necesare în temeiul reglementării adoptate în conformitate cu dispoziţiile alineatului (3).
Art. 96: (ex-articolul 76 TCE)
(1)Exceptând cazul în care există autorizare din partea Comisiei, se interzice aplicarea, de către un stat membru, a unor tarife şi condiţii care includ orice element de sprijin sau de protecţie în beneficiul uneia sau mai multor întreprinderi sau industrii anume, pentru transporturi efectuate în cadrul Uniunii.
(2)Comisia, din proprie iniţiativă sau la cererea unui stat membru, examinează tarifele si condiţiile menţionate la alineatul (1), ţinând seama, în special, de cerinţele unei politici economice regionale corespunzătoare, de necesităţile regiunilor subdezvoltate, precum si de problemele regiunilor grav afectate de conjuncturi politice, pe de o parte, si de efectele acestor tarife si condiţii asupra concurenţei între diferitele moduri de transport, pe de altă parte.
După consultarea oricărui stat membru în cauză, Comisia adoptă deciziile necesare.
(3)Interdicţia menţionată la alineatul (1) nu se aplică tarifelor care urmăresc asigurarea concurenţei.
Art. 97: (ex-articolul 77 TCE)
Taxele sau redevenţele percepute de către un transportator la trecerea frontierelor, independent de tarifele de transport, nu trebuie să depăşească un cuantum rezonabil, ţinând seama de cheltuielile reale pe care le implică efectiv această trecere.
Statele membre depun eforturi pentru reducerea treptată a acestor cheltuieli.
Comisia poate adresa recomandări statelor membre în vederea aplicării prezentului articol.
Art. 98: (ex-articolul 78 TCE)
Dispoziţiile prezentului titlu nu contravin măsurilor adoptate în Republica Federală Germania, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice pe care divizarea Germaniei le-a produs economiei anumitor regiuni din Republica Federală, afectate de această divizare. La cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentului articol.
Art. 99: (ex-articolul 79 TCE)
Se constituie pe lângă Comisie un comitet consultativ, format din experţi desemnaţi de guvernele statelor membre. Ori de câte ori consideră util, Comisia consultă acest comitet în chestiunile de domeniul transporturilor.
Art. 100: (ex-articolul 80 TCE)
(1)Dispoziţiile prezentului titlu se aplică transporturilor feroviare, rutiere si pe căi navigabile interioare.
(2)Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili dispoziţiile corespunzătoare în domeniul transporturilor maritime şi aeriene. Parlamentul European şi Consiliul hotărăsc după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor.
Art. 101: (ex-articolul 81 TCE)
(1)Sunt incompatibile cu piaţa internă şi interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi şi orice practici concertate care pot afecta comerţul dintre statele membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei interne şi, în special, cele care:
a)stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare;
b)limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile;
c)împart pieţele sau sursele de aprovizionare;
d)aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;
e)condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.
(2)Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept.
(3)Cu toate acestea, prevederile alineatului (1) pot fi declarate inaplicabile în cazul:
- oricăror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi;
- oricăror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi;
- oricăror practici concertate sau categorii de practici concertate
care contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obţinut şi care:
a)nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;
b)nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa în ceea ce priveşte o parte semnificativă a produselor în cauză.
Art. 102: (ex-articolul 82 TCE)
Este incompatibilă cu piaţa internă şi interzisă, în măsura în care poate afecta comerţul dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.
Aceste practici abuzive pot consta în special în:
a)impunerea, direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiţii de tranzacţionare inechitabile;
b)limitează producţia, comercializarea sau dezvoltarea tehnică în dezavantajul consumatorilor;
c)aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;
d)condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.
Art. 103: (ex-articolul 83 TCE)
(1)Regulamentele sau directivele utile în vederea aplicării principiilor prevăzute la articolele 101 şi 102 se adoptă de către Consiliu, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European.
(2)Dispoziţiile prevăzute la alineatul (1) urmăresc în special:
a)să asigure respectarea interdicţiilor prevăzute la articolul 101 alineatul (1) şi la articolul 102 prin instituirea de amenzi şi penalităţi cu titlu cominatoriu;
b)să determine normele de aplicare a articolului 101 alineatul (3), luând în considerare necesitatea, pe de o parte, de a asigura o supraveghere eficientă şi, pe de altă parte, de a simplifica pe cât posibil controlul administrativ;
c)să precizeze, dacă este cazul, domeniul de aplicare a articolelor 101 şi 102 în diferitele ramuri economice;
d)să definească rolul Comisiei şi al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în aplicarea dispoziţiilor prevăzute de prezentul alineat;
e)să definească raporturile între legislaţiile interne, pe de o parte, şi dispoziţiile prezentei secţiuni, precum şi cele adoptate în temeiul prezentului articol, pe de altă parte.
Art. 104: (ex-articolul 84 TCE)
Până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor adoptate în temeiul articolului 103, autorităţile statelor membre hotărăsc cu privire la admisibilitatea acordurilor, deciziilor şi a practicilor concertate şi cu privire la folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante pe piaţa internă, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu dispoziţiile articolului 101 şi, în special, ale alineatului (3), precum şi ale articolului 102.
Art. 105: (ex-articolul 85 TCE)
(1)Fără a aduce atingere articolului 104, Comisia asigură aplicarea principiilor stabilite la articolele 101 şi 102. La cererea unui stat membru sau din oficiu şi în cooperare cu autorităţile competente ale statelor membre, care îi acordă sprijin, Comisia investighează presupusele cazuri de încălcare a principiilor menţionate mai sus. În cazul în care constată existenţa unei încălcări, Comisia propune măsuri adecvate pentru ca aceasta să înceteze.
(2)În cazul în care încălcarea nu încetează, Comisia constată încălcarea principiilor printr-o decizie motivată. Comisia poate publica decizia şi poate autoriza statele membre să ia măsurile necesare pentru remedierea situaţiei, măsuri ale căror condiţii şi norme de aplicare le stabileşte.
(3)Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de acorduri cu privire la care Consiliul a adoptat un regulament sau o directivă în temeiul articolului 103 alineatul (2) litera b).
Art. 106: (ex-articolul 86 TCE)
(1)În ceea ce priveşte întreprinderile publice şi întreprinderile cărora le acordă drepturi speciale sau exclusive, statele membre nu adoptă şi nu menţin nici o măsură care contravine normelor tratatelor şi, în special, celor prevăzute la articolul 18 şi la articolele 101-109.
(2)Întreprinderile care au sarcina de a gestiona serviciile de interes economic general sau care prezintă caracter de monopol fiscal se supun normelor tratatelor si, în special, regulilor de concurenţă, în măsura în care aplicarea acestor norme nu împiedică, în drept sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredinţată. Dezvoltarea schimburilor comerciale nu trebuie să fie afectată într-o măsură care contravine intereselor Uniunii.
(3)Comisia asigură aplicarea dispoziţiilor prezentului articol si adresează statelor membre, în cazul în care este necesar, directivele sau deciziile corespunzătoare.
Art. 107: (ex-articolul 87 TCE)
(1)Cu excepţia derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.
(2)Sunt compatibile cu piaţa internă:
a)ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiţia ca acestea să fie acordate fără discriminare în funcţie de originea produselor;
b)ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamităţi naturale sau de alte evenimente extraordinare;
c)ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de această divizare. În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentei litere.
(3)Pot fi considerate compatibile cu piaţa internă:
a)ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forţei de muncă extrem de scăzut, precum si a regiunilor prevăzute la articolul 349, avându-se în vedere situaţia lor structurală, economică si socială;
b)ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru;
c)ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun;
d)ajutoarele destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale şi de concurenţă în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun;
e)alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăşte la propunerea Comisiei.
Art. 108: (ex-articolul 88 TCE)
(1)Comisia, împreună cu statele membre, verifică permanent regimurile ajutoarelor existente în aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile cerute de dezvoltarea treptată sau de funcţionarea pieţei interne.
(2)În cazul în care, după ce părţilor în cauză li s-a solicitat să-şi prezinte observaţiile, Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piaţa internă în conformitate cu articolul 107 sau că acest ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta hotărăşte desfiinţarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză în termenul stabilit de Comisie.
În cazul în care statul în cauză nu se conformează deciziei în termenul stabilit, Comisia sau orice alt stat interesat poate sesiza direct Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin derogare de la articolele 258 şi 259.
La cererea unui stat membru, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate decide că un ajutor acordat sau care urmează să fie acordat de acest stat trebuie să fie considerat compatibil cu piaţa internă, prin derogare de la dispoziţiile articolului 107 sau de la regulamentele prevăzute la articolul 109, în cazul în care o astfel de decizie este justificată de împrejurări excepţionale. În cazul în care, în legătură cu acest ajutor, Comisia a iniţiat procedura prevăzută la primul paragraf din prezentul alineat, cererea adresată Consiliului de statul în cauză va avea ca efect suspendarea procedurii menţionate până când Consiliul se pronunţă asupra acesteia.
Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul nu se pronunţă în termen de trei luni de la formularea cererii, Comisia hotărăşte.
(3)Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. În cazul în care apreciază că un proiect nu este compatibil cu piaţa internă în conformitate cu dispoziţiile articolului 107, Comisia iniţiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. Înainte de pronunţarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate.
(4)Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de ajutoare de stat cu privire la care Consiliul, în temeiul articolului 109, a considerat că pot fi exceptate de la procedura prevăzută la alineatul (3) din prezentul articol.
Art. 109: (ex-articolul 89 TCE)
Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, poate adopta toate regulamentele utile pentru aplicarea articolelor 107 şi 108, şi poate stabili, în special, condiţiile de aplicare a articolului 108 alineatul (3) şi categoriile de ajutoare care sunt exceptate de la această procedură.
Art. 110: (ex-articolul 90 TCE)
Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie.
Art. 111: (ex-articolul 91 TCE)
Produsele exportate pe teritoriul unuia dintre statele membru nu pot beneficia de nici o rambursare a impozitelor interne mai mare decât impozitele aplicate direct sau indirect.
Art. 112: (ex-articolul 92 TCE)
În ceea ce priveşte impozitele, altele decât cele pe cifra de afaceri, accizele şi alte impozite indirecte, pot fi acordate scutiri sau rambursări la exportul către celelalte state membre şi pot fi introduse taxe compensatorii la importurile care provin din statele membre numai în cazul în care măsurile preconizate au fost aprobate în prealabil pentru o perioadă limitată de către Consiliu, care hotărăşte la propunerea Comisiei.
Art. 113: (ex-articolul 93 TCE)
Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptă dispoziţiile referitoare la armonizarea legislaţiilor privind impozitul pe cifra de afaceri, accizele şi alte impozite indirecte, în măsura în care această armonizare este necesară pentru a asigura instituirea şi funcţionarea pieţei interne şi pentru a evita denaturarea concurenţei.
Art. 114: (ex-articolul 95 TCE)
(1)Cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel, dispoziţiile următoare se aplică în vederea realizării obiectivelor enunţate la articolul 26. Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea şi funcţionarea pieţei interne.
(2)Alineatul (1) nu se aplică dispoziţiilor fiscale, celor privind libera circulaţie a persoanelor şi celor privind drepturile şi interesele lucrătorilor salariaţi.
(3)În formularea propunerilor prevăzute la alineatul (1) în domeniul sănătăţii, securităţii, protecţiei mediului şi protecţiei consumatorilor, Comisia porneşte de la premisa asigurării unui nivel ridicat de protecţie ridicat, ţinând seama în special de orice evoluţie nouă, întemeiată pe fapte ştiinţifice. În cadrul atribuţiilor ce le revin, Parlamentul European şi Consiliul depun eforturi, de asemenea, pentru realizarea acestui obiectiv.
(4)În cazul în care, după adoptarea unei măsuri de armonizare de către Parlamentul European şi Consiliu, de către Consiliu sau Comisie, un stat membru consideră necesară menţinerea dispoziţiilor de drept intern justificate de cerinţele importante prevăzute la articolul 36 sau referitoare la protecţia mediului ambiant ori a mediului de lucru, acesta adresează Comisiei o notificare, indicând motivele menţinerii acestor dispoziţii.
(5)De asemenea, fără a aduce atingere alineatului (4), în cazul în care, după adoptarea unei măsuri de armonizare de către Parlamentul European şi Consiliu, de către Consiliu sau Comisie, un stat membru consideră necesară introducerea unor dispoziţii de drept intern întemeiate pe dovezi ştiinţifice noi referitoare la protecţia mediului ambiant ori a mediului de lucru, din cauza unei probleme specifice statului membru respectiv, apărute după adoptarea măsurii de armonizare, acesta adresează Comisiei o notificare privind măsurile avute în vedere şi motivele adoptării acestora.
(6)În termen de şase luni de la notificările prevăzute la alineatele (4) si (5), Comisia aprobă sau respinge dispoziţiile respective de drept intern, după ce a verificat dacă acestea constituie sau nu un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre si dacă acestea constituie sau nu un obstacol în funcţionarea pieţei interne.
În absenţa unei decizii a Comisiei adoptate în acest termen, dispoziţiile de drept intern prevăzute la alineatele (4) si (5) se consideră aprobate.
În cazul în care complexitatea problemei justifică acest lucru si dacă nu există nici un pericol pentru sănătatea umană, Comisia poate notifica statului membru în cauză că termenul prevăzut de prezentul alineat poate fi prorogat cu un nou termen de până la sase luni.
(7)În cazul în care, în temeiul alineatului (6), un stat membru este autorizat să menţină sau să introducă dispoziţii de drept intern care derogă de la o măsură de armonizare, Comisia examinează de îndată dacă este oportun să propună o adaptare a acestei măsuri.
(8)În cazul în care un stat membru invocă o problemă deosebită de sănătate publică într-un domeniu care a făcut în prealabil obiectul măsurilor de armonizare, acesta informează Comisia, care analizează de îndată dacă este necesar să propună Consiliului măsuri adecvate.
(9)Prin derogare de la procedura prevăzută la articolele 258 si 259, Comisia si orice stat membru pot sesiza direct Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cazul în care consideră că un alt stat membru exercită abuziv competenţele prevăzute de prezentul articol.
(10)Măsurile de armonizare prevăzute anterior includ, atunci când este cazul, o clauză de salvgardare care autorizează statele membre să adopte, din unul sau mai multe dintre motivele fără caracter economic prevăzute la articolul 36, măsuri provizorii care fac obiectul unei proceduri de control a Uniunii.
Art. 115: (ex-articolul 94 TCE)
Fără a aduce atingere articolului 114, Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială si după consultarea Parlamentului European si a Comitetului Economic si Social, adoptă directive pentru apropierea actelor cu putere de lege si a actelor administrative ale statelor membre, care au incidenţă directă asupra instituirii sau funcţionării pieţei interne.
Art. 116: (ex-articolul 96 TCE)
În cazul în care Comisia constată că o neconcordanţă între actele cu putere de lege si actele administrative ale diferitelor state membre denaturează condiţiile de concurenţă pe piaţa internă si provoacă din acest motiv o denaturare care trebuie eliminată, Comisia se consultă cu statele membre în cauză.
În cazul în care prin această consultare nu se ajunge la eliminarea denaturării în cauză, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă directivele utile. Pot fi adoptate orice alte măsuri utile prevăzute în tratate.
Art. 117: (ex-articolul 97 TCE)
(1)În cazul în care există temerea că introducerea sau modificarea unui act cu putere de lege sau a unui act administrativ poate provoca o denaturare în înţelesul articolului precedent, statul membru care intenţionează să procedeze astfel consultă Comisia. După consultarea statelor membre, Comisia recomandă statelor în cauză măsurile corespunzătoare pentru a evita denaturarea în cauză.
(2)În cazul în care statul membru care doreşte să adopte sau să modifice dispoziţii de drept intern nu se conformează recomandării adresate de Comisie, celorlalte state membre nu li se poate cere, în temeiul articolului 116, să îşi modifice dispoziţiile de drept intern în vederea eliminării acestei denaturări. În cazul în care statul membru care a nesocotit recomandarea Comisiei provoacă o denaturare numai în detrimentul său, dispoziţiile articolului 116 nu se aplică.
Art. 118
În cadrul instituirii sau al funcţionării pieţei interne, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile referitoare la crearea de titluri europene de proprietate intelectuală pentru a asigura o protecţie uniformă a drepturilor de proprietate intelectuală în Uniune, precum şi la înfiinţarea unor sisteme centralizate de autorizare, coordonare şi control la nivelul Uniunii.
Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, stabileşte prin regulamente regimul lingvistic al titlurilor europene. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.
Art. 119: (ex-articolul 4 TCE)
(1)În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, acţiunea statelor membre şi a Uniunii presupune, în condiţiile prevăzute de tratate, instituirea unei politici economice întemeiate pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, pe piaţa internă şi pe definirea obiectivelor comune şi conduse în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă.
(2)În paralel, în condiţiile şi în conformitate cu procedurile prevăzute în tratate, această acţiune presupune o monedă unică, euro, precum şi definirea şi aplicarea unei politici monetare unice şi a unei politici unice a cursurilor de schimb, al căror obiectiv principal îl constituie menţinerea stabilităţii preţurilor şi, fără a aduce atingere acestui obiectiv, susţinerea politicilor economice generale în Uniune, în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă.
(3)Această acţiune a statelor membre şi a Uniunii implică respectarea următoarelor principii directoare: preţuri stabile, finanţe publice şi condiţii monetare sănătoase, precum şi o balanţă de plăţi stabilă.
Art. 120: (ex-articolul 98 TCE)
Statele membre îşi conduc politicile economice pentru a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi în contextul orientărilor generale menţionate la articolul 121 alineatul (2). Statele membre şi Uniunea acţionează în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă, favorizând alocarea eficientă a resurselor, în conformitate cu principiile stabilite la articolul 119.
Art. 121: (ex-articolul 99 TCE)
(1)Statele membre îşi consideră politicile economice ca fiind o chestiune de interes comun şi le coordonează în cadrul Consiliului, în conformitate cu articolul 120.
(2)Consiliul, la recomandarea Comisiei, elaborează un proiect privind orientările generale ale politicilor economice ale statelor membre şi ale Uniunii şi prezintă Consiliului European un raport în acest sens.
Consiliul European, pe baza raportului Consiliului, dezbate concluziile privind orientările generale ale politicilor economice ale statelor membre şi ale Uniunii.
În temeiul acestor concluzii, Consiliul adoptă o recomandare care stabileşte aceste orientări generale. Consiliul informează Parlamentul European cu privire la recomandarea sa.
(3)În scopul asigurării unei coordonări mai strânse a politicilor economice şi a unei convergenţe durabile a performanţelor economice ale statelor membre, Consiliul, în temeiul rapoartelor prezentate de Comisie, supraveghează evoluţia economică în fiecare dintre statele membre şi în Uniune, precum şi conformitatea politicilor economice cu orientările generale menţionate la alineatul (2) şi efectuează periodic o evaluare de ansamblu.
Pentru a realiza această supraveghere multilaterală, statele membre transmit Comisiei informaţii privind măsurile importante pe care le-au adoptat în domeniul politicii lor economice, precum şi orice altă informaţie pe care o consideră necesară.
(4)În cazul în care se constată, în cadrul procedurii prevăzute la alineatul (3), că politicile economice ale unui stat membru nu sunt conforme cu orientările generale prevăzute la alineatul (2) sau că acestea riscă să compromită buna funcţionare a uniunii economice şi monetare, Comisia poate adresa un avertisment respectivului stat membru. Consiliul, la recomandarea Comisiei, poate adresa recomandările necesare statului membru în cauză. Consiliul, la propunerea Comisiei, poate decide să facă publice recomandările sale.
În domeniul de aplicare a prezentului alineat, Consiliul hotărăşte fără a ţine seama de votul membrului Consiliului care reprezintă statul membru în cauză.
Majoritatea calificată a celorlalţi membri ai Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera a).
(5)Preşedintele Consiliului şi Comisia raportează Parlamentului European cu privire la rezultatele supravegherii multilaterale. Preşedintele Consiliului poate fi invitat să se prezinte în faţa comisiei competente a Parlamentului European în cazul în care Consiliul a făcut publice recomandările.
(6)Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot hotărî metodele procedurii de supraveghere multilaterală menţionată la alineatele (3) şi (4).
Art. 122: (ex-articolul 100 TCE)
(1)Fără a aduce atingere celorlalte proceduri prevăzute în tratate, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate decide, în spiritul solidarităţii dintre statele membre, să adopte măsuri corespunzătoare situaţiei economice, în special în cazul în care apar dificultăţi grave în aprovizionarea cu anumite produse, în special în domeniul energiei.
(2)În cazul în care un stat membru se confruntă cu dificultăţi sau este serios ameninţat de dificultăţi grave, datorită unor catastrofe naturale sau unor evenimente excepţionale situate în afara controlului său, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate acorda statului membru în cauză asistenţă financiară din partea Uniunii, în anumite condiţii. Preşedintele Consiliului informează Parlamentul European cu privire la decizia adoptată.
Art. 123: (ex-articolul 101 TCE)
(1)Se interzice Băncii Centrale Europene si băncilor centrale ale statelor membre, denumite în continuare "bănci centrale naţionale", să acorde credite pe descoperit de cont sau orice alt tip de facilitate de credit instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, administraţiilor publice centrale, autorităţilor regionale sau locale, celorlalte autorităţi publice, celorlalte organisme sau întreprinderi publice din statele membre; de asemenea, se interzice cumpărarea de titluri de creanţă direct de la acestea de către Banca Centrală Europeană sau de către băncile centrale naţionale.
(2)Alineatul (1) nu se aplică instituţiilor publice de credit care, în contextul furnizării de lichidităţi de către băncile centrale, beneficiază din partea băncilor centrale naţionale si a Băncii Centrale Europene de acelaşi tratament ca si instituţiile private de credit.
Art. 124: (ex-articolul 102 TCE)
Se interzice orice măsură care nu se întemeiază pe considerente de ordin prudenţial si care stabileşte accesul preferenţial la instituţiile financiare al instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, al autorităţilor administraţiilor publice centrale, al autorităţilor regionale sau locale, al celorlalte autorităţi publice sau al altor organisme ori întreprinderi publice din statele membre.
Art. 125: (ex-articolul 103 TCE)
(1)Uniunea nu răspunde si nu îşi asumă angajamentele autorităţilor administraţiilor publice centrale, ale autorităţilor regionale sau locale, ale celorlalte autorităţi publice sau ale altor organisme ori întreprinderi publice dintr-un stat membru, fără a aduce atingere garanţiilor financiare reciproce pentru realizarea în comun a unui proiect specific. Un stat membru nu răspunde si nu îşi asumă angajamentele autorităţilor administraţiilor publice centrale, ale autorităţilor regionale sau locale, ale celorlalte autorităţi publice sau ale altor organisme ori întreprinderi publice din alt stat membru, fără a aduce atingere garanţiilor financiare reciproce pentru realizarea în comun a unui proiect specific.
(2)Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei si după consultarea Parlamentului European, poate, dacă este necesar, să precizeze definiţiile privind aplicarea interdicţiilor prevăzute la articolele 123 si 1 24, precum si în prezentul articol.
Art. 126: (ex-articolul 104 TCE)
(1)Statele membre evită deficitele publice excesive.
(2)Pentru a identifica erorile evidente, Comisia supraveghează evoluţia situaţiei bugetare şi a nivelului datoriei publice în statele membre. Comisia examinează în special dacă disciplina bugetară a fost respectată, pe baza următoarelor două criterii:
a)dacă raportul dintre deficitul public planificat sau real şi produsul intern brut depăşeşte o valoare de referinţă, cu excepţia cazului în care:
- raportul s-a diminuat în mod semnificativ şi constant şi atinge un nivel apropiat de valoarea de referinţă, sau
- depăşirea valorii de referinţă este excepţională şi temporară şi respectivul raport se menţine aproape de valoarea de referinţă;
b)dacă raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut depăşeşte o valoare de referinţă, cu excepţia cazului în care acest raport se diminuează suficient şi se apropie de valoarea de referinţă într-un ritm satisfăcător.
Valorile de referinţă sunt precizate în Protocolul privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, care este anexat la tratate.
(3)În cazul în care un stat membru nu îndeplineşte cerinţele acestor criterii sau ale unuia dintre ele, Comisia elaborează un raport. Raportul Comisiei examinează de asemenea dacă deficitul public depăşeşte cheltuielile publice de investiţii şi ţine seama de toţi ceilalţi factori relevanţi, inclusiv de poziţia economică şi bugetară pe termen mediu a statului membru.
De asemenea, Comisia poate întocmi un raport în cazul în care, deşi au fost respectate cerinţele care decurg din criterii, consideră că există un risc de producere a unui deficit excesiv într-un stat membru.
(4)Comitetul Economic şi Financiar emite un aviz cu privire la raportul Comisiei.
(5)În cazul în care Comisia consideră că există un deficit excesiv într-un stat membru sau că un astfel de deficit se poate produce, aceasta adresează un aviz statului membru în cauză şi informează Consiliul în acest sens.
(6)Consiliul, la propunerea Comisiei, ţinând seama de eventualele observaţii ale statului membru în cauză şi după o evaluare globală, decide dacă există sau nu un deficit excesiv.
(7)În cazul în care Consiliul constată că există un deficit excesiv, în conformitate cu alineatul (6), acesta adoptă, la recomandarea Comisiei, fără întârzieri nejustificate, recomandările pe care le adresează statului membru în cauză pentru ca acesta să pună capăt situaţiei într-un termen dat. Sub rezerva dispoziţiilor alineatul (8), aceste recomandări nu sunt făcute publice.
(8)În cazul în care Consiliul constată că în termenul indicat nu s-a întreprins nici o acţiune eficientă ca răspuns la recomandările sale, acesta poate face publice recomandările sale.
(9)În cazul în care un stat membru continuă să nu dea curs recomandărilor Consiliului, acesta poate hotărî să someze statul membru în cauză ca, într-un termen dat, să adopte măsurile de reducere a deficitului, reducere pe care Consiliul o consideră necesară pentru remedierea situaţiei.
Într-un asemenea caz, Consiliul poate cere statului membru în cauză să prezinte rapoarte potrivit unui calendar precis, pentru a putea examina eforturile de ajustare acceptate de acest stat membru.
(10)Dreptul la acţiune prevăzut la articolele 258 si 259 nu poate fi exercitat în cadrul alineatelor (1) - (9) din prezentul articol.
(11)Atât timp cât un stat membru nu se conformează unei decizii luate în temeiul alineatului (9), Consiliul poate decide să aplice sau, dacă este cazul, să consolideze una sau mai multe dintre măsurile următoare:
- să solicite statului membru în cauză să publice informaţii suplimentare, care urmează să fie precizate de Consiliu, înainte de a emite obligaţiuni si titluri;
- să invite Banca Europeană de Investiţii să-si revizuiască politica de împrumuturi faţă de statul membru în cauză;
- să solicite statului membru în cauză să constituie, pe lângă Uniune, până la data la care Consiliul consideră că deficitul excesiv a fost corectat, un depozit fără dobândă într-un cuantum corespunzător;
- să aplice amenzi într-un cuantum corespunzător.
Preşedintele Consiliului informează Parlamentul European cu privire la deciziile luate.
(12)Consiliul abrogă, în tot sau în parte, deciziile sau recomandările sale menţionate la alineatele (6) - (9) si (11) în măsura în care, din punctul său de vedere, consideră că deficitul excesiv din statul membru în cauză a fost corectat. În cazul în care, anterior, Consiliul a făcut publice recomandările sale, acesta declară public, de îndată ce a fost abrogată decizia menţionată la alineatul (8), că în statul membru respectiv nu mai există deficit excesiv.
(13)În cazul în care adoptă deciziile sau recomandările menţionate la alineatele (8), (9), (11) si (12), Consiliul hotărăşte la recomandarea Comisiei.
În cazul în care adoptă măsurile menţionate la alineatele (6)-(9), (11) şi (12), Consiliul hotărăşte fără a ţine seama de votul membrului Consiliului care reprezintă statul membru în cauză.
Majoritatea calificată a celorlalţi membri ai Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera a).
(14)Dispoziţiile suplimentare referitoare la punerea în aplicare a procedurii prevăzute de prezentul articol sunt cuprinse în Protocolul privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, anexat tratatelor.
Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială si după consultarea Parlamentului European si a Băncii Centrale Europene, adoptă dispoziţiile corespunzătoare care vor înlocui protocolul respectiv.
Sub rezerva celorlalte dispoziţii din prezentul alineat, Consiliul, la propunerea Comisiei si după consultarea Parlamentului European, stabileşte normele si definiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor protocolului menţionat.
Art. 127: (ex-articolul 105 TCE)
(1)Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale, denumit în continuare "SEBC", este menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea preţurilor, SEBC susţine politicile economice generale din Uniune cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii, definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. SEBC acţionează în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise în care concurenţa este liberă, favorizând alocarea eficientă a resurselor si respectând principiile stabilite la articolul 119.
(2)Misiunile fundamentale care urmează să fie îndeplinite prin intermediul SEBC sunt:
- definirea si punerea în aplicare a politicii monetare a Uniunii;
- efectuarea operaţiunilor de schimb valutar în conformitate cu articolul 219;
- deţinerea si administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;
- promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi.
(3)Alineatul (2) a treia liniuţă se aplică fără a aduce atingere deţinerii si administrării, de către guvernele statelor membre, a unor fonduri de rulment în valută.
(4)Banca Centrală Europeană este consultată:
- cu privire la orice act al Uniunii propus în domeniile care ţin de competenţele sale;
- de autorităţile naţionale, cu privire la orice proiect de reglementare în domeniile care sunt de competenţa sa, dar în limitele si în condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 129 alineatul (4).
În domeniile care ţin de competenţele sale, Banca Centrală Europeană poate prezenta avize respectivelor instituţii, organe, oficii sau agenţii ale Uniunii sau autorităţilor naţionale.
(5)SEBC contribuie la buna desfăşurare a politicilor promovate de autorităţile competente în ceea ce priveşte supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi stabilitatea sistemului financiar.
(6)Consiliul, hotărând în unanimitate prin regulamente, în conformitate cu o procedură legislativă specială, după consultarea Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene, poate încredinţa Băncii Centrale Europene misiuni specifice privind politicile în domeniul supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit şi a altor instituţii financiare, cu excepţia întreprinderilor de asigurări.
Art. 128: (ex-articolul 106 TCE)
(1)Banca Centrală Europeană este singura abilitată să autorizeze emisiunea de bancnote euro în Uniune. Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale pot emite astfel de bancnote. Bancnotele emise de Banca Centrală Europeană şi de băncile centrale naţionale sunt singurele care au statutul de mijloc legal de plată în cadrul Uniunii.
(2)Statele membre pot emite monedă metalică euro, sub rezerva aprobării de către Banca Centrală Europeană a volumului emisiunii. Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene, poate adopta măsuri de armonizare a valorilor unitare şi a specificaţiilor tehnice ale tuturor monedelor metalice destinate punerii în circulaţie, în măsura în care acest lucru este necesar pentru asigurarea bunei lor circulaţii în Uniune.
Art. 129: (ex-articolul 107 TCE)
(1)SEBC este condus de organele de decizie ale Băncii Centrale Europene, care sunt: Consiliul guvernatorilor şi Comitetul executiv.
(2)Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene, denumit în continuare "Statutul SEBC şi al BCE" este definit într-un protocol anexat la tratate.
(3)Articolele 5.1, 5.2, 5.3, 17, 18, 19.1, 22, 23, 24, 26, 32.2, 32.3, 32.4, 32.6, articolul 33.1 litera a) şi articolul 36 din Statutul SEBC şi al BCE pot fi modificate de Parlamentul European şi de Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară. Aceste instituţii hotărăsc fie la recomandarea Băncii Centrale Europene şi după consultarea Comisiei, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene.
(4)Consiliul, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene, fie la recomandarea Băncii Centrale Europene şi după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, adoptă dispoziţiile prevăzute la articolele 4, 5.4, 19.2, 20, 28.1, 29.2, 30.4 şi 34.3 din Statutul SEBC şi al BCE.
Art. 130: (ex-articolul 108 TCE)
În exercitarea competenţelor si în îndeplinirea misiunilor si îndatoririlor care le-au fost conferite prin tratate si prin Statutul SEBC si al BCE, Banca Centrală Europeană, băncile centrale naţionale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita si nici accepta instrucţiuni din partea instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricărui alt organism. Instituţiile, organele, oficiile si agenţiile Uniunii, precum si guvernele statelor membre se angajează să respecte acest principiu si să nu încerce să influenţeze membrii organelor de decizie ale Băncii Centrale Europene sau ale băncilor centrale naţionale în îndeplinirea misiunii lor.
Art. 131: (ex-articolul 109 TCE)
Fiecare stat membru asigură compatibilitatea legislaţiei sale interne, inclusiv a statutului băncii sale centrale naţionale, cu tratatele si cu Statutul SEBC si al BCE.
Art. 132: (ex-articolul 110 TCE)
(1)Pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate SEBC, în conformitate cu tratatele si în condiţiile stabilite de Statutul SEBC si al BCE, Banca Centrală Europeană adoptă:
- regulamente, în măsura necesară îndeplinirii misiunilor definite la articolul 3.1 prima liniuţă, la articolele 19.1, 22 sau 25.2 din Statutul SEBC si al BCE, precum si în cazurile prevăzute de actele Consiliului menţionate la articolul 129 alineatul (4);
- deciziile necesare îndeplinirii misiunilor încredinţate SEBC în conformitate cu tratatele si cu Statutul SEBC si al BCE;
- recomandări si avize.
(2)Banca Centrală Europeană poate decide publicarea deciziilor, recomandărilor si avizelor sale.
(3)În limitele si în condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 129 alineatul (4), Banca Centrală Europeană este abilitată să impună întreprinderilor amenzi si penalităţi cu titlu cominatoriu în cazul neîndeplinirii obligaţiilor care rezultă din regulamentele si deciziile sale.
Art. 133
Fără a aduce atingere atribuţiilor Băncii Centrale Europene, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru utilizarea monedei euro ca monedă unică. Aceste măsuri sunt adoptate după consultarea Băncii Centrale Europene.
Art. 134: (ex-articolul 114 TCE)
(1)În vederea promovării coordonării politicilor statelor membre în măsura necesară funcţionării pieţei interne, se înfiinţează un Comitet Economic şi Financiar.
(2)Comitetul Economic şi Financiar are următoarele misiuni:
- să formuleze avize, la cererea Consiliului sau a Comisiei ori din proprie iniţiativă, destinate acestor instituţii;
- să urmărească situaţia economică şi financiară a statelor membre şi a Uniunii şi să prezinte periodic un raport Consiliului şi Comisiei în această privinţă, în special cu privire la relaţiile financiare cu ţările terţe şi cu instituţiile internaţionale;
- fără a aduce atingere articolului 240, să contribuie la pregătirea lucrărilor Consiliului menţionate la articolele 66 şi 75, la articolul 121 alineatele (2), (3), (4) şi (6), la articolele 122, 124, 125 şi 126, la articolul 127 alineatul (6), la articolul 128 alineatul (2), la articolul 129 alineatele (3) şi (4), la articolul 138, la articolul 140 alineatele (2) şi (3), la articolul 143, la articolul 144 alineatele (2) şi (3) şi la articolul 219 şi să aducă la îndeplinire celelalte misiuni consultative şi pregătitoare care îi sunt încredinţate de Consiliu;
- să examineze cel puţin o dată pe an situaţia privind circulaţia capitalurilor şi libertatea plăţilor, astfel cum rezultă din aplicarea tratatelor şi a măsurilor luate de Consiliu; această examinare are în vedere toate măsurile referitoare la circulaţia capitalurilor şi la plăţi; Comitetul prezintă Comisiei şi Consiliului un raport privind rezultatele acestei examinări.
Statele membre, Comisia şi Banca Centrală Europeană numesc fiecare cel mult doi membri ai Comitetului.
(3)Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene şi a comitetului menţionat de prezentul articol, adoptă normele referitoare la compunerea Comitetului Economic şi Financiar. Preşedintele Consiliului informează Parlamentul European în legătură cu această decizie.
(4)Pe lângă misiunile stabilite la alineatul (2), dacă şi în măsura în care există state membre care beneficiază de o derogare în temeiul articolului 139, Comitetul urmăreşte situaţia monetară şi financiară, precum şi regimul general al plăţilor acestor state membre şi prezintă periodic un raport Consiliului şi Comisiei cu privire la aceasta.
Art. 135: (ex-articolul 115 TCE)
Pentru chestiunile aflate sub incidenţa articolului 121 alineatul (4), a articolului 126, cu excepţia alineatului (14), a articolului 138, a articolului 140 alineatul (1), alineatul (2) primul paragraf şi alineatul (3) şi a articolului 219, Consiliul sau un stat membru poate cere Comisiei să formuleze, după caz, o recomandare sau o propunere. Comisia examinează această cerere şi prezintă fără întârziere concluziile sale Consiliului.
Art. 136
(1)În scopul de a contribui la buna funcţionare a uniunii economice şi monetare şi în conformitate cu dispoziţiile relevante ale tratatelor, Consiliul adoptă, în conformitate cu procedura relevantă dintre cele prevăzute la articolele 121 şi 126, cu excepţia procedurii prevăzute la articolul 126 alineatul (14), măsuri privind statele membre a căror monedă este euro pentru:
a)a consolida coordonarea şi supravegherea disciplinei lor bugetare;
b)a elabora, în ceea ce le priveşte, orientările de politică economică, veghind ca acestea să fie compatibile cu cele adoptate pentru întreaga Uniune şi asigurând supravegherea acestora.
(2)La votul privind măsurile prevăzute la alineatul (1) iau parte numai membrii Consiliului reprezentând statele membre a căror monedă este euro.
Majoritatea calificată a membrilor menţionaţi anterior se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera a).
Art. 137
Condiţiile de organizare a reuniunilor miniştrilor statelor membre a căror monedă este euro se stabilesc prin Protocolul privind Eurogrupul.
Art. 138: (ex-articolul 111 alineatul (4) TCE)
(1)Pentru a asigura locul monedei euro în sistemul monetar internaţional, Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie de stabilire a poziţiilor comune cu privire la problemele de interes special pentru uniunea economică si monetară în cadrul instituţiilor si conferinţelor financiare internaţionale competente. Consiliul hotărăşte după consultarea Băncii Centrale Europene.
(2)Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta măsurile corespunzătoare pentru a asigura o reprezentare unificată în cadrul instituţiilor si al conferinţelor financiare internaţionale. Consiliul hotărăşte după consultarea Băncii Centrale Europene.
(3)La votul privind măsurile prevăzute la alineatele (1) si (2) iau parte numai membrii Consiliului reprezentând statele membre a căror monedă este euro.
Majoritatea calificată a membrilor menţionaţi anterior se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera a).
Art. 139
(1)Statele membre cu privire la care Consiliul nu a decis că îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea monedei euro sunt denumite în continuare "state membre care fac obiectul unei derogări".
(2)Dispoziţiile tratatelor, prevăzute în continuare, nu se aplică statelor membre care fac obiectul unei derogări:
a)adoptarea părţilor din orientările generale ale politicilor economice care privesc zona euro în general [articolul 121 alineatul (2)];
b)mijloacele coercitive pentru remedierea deficitelor excesive [articolul 126 alineatele (9) si (11)];
c)obiectivele si misiunile SEBC [articolul 127 alineatele (1), (2), (3) si (5)];
d)emisiunea de monedă euro (articolul 128);
e)actele Băncii Centrale Europene (articolul 132);
f)măsurile care reglementează utilizarea monedei euro (articolul 133);
g)acorduri monetare si alte măsuri referitoare la politica cursului de schimb (articolul 219);
h)desemnarea membrilor Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene [articolul 283 alineatul (2)];
i)deciziile de stabilire a poziţiilor comune cu privire la problemele de interes special pentru uniunea economică si monetară în cadrul instituţiilor competente si al conferinţelor financiare internaţionale [articolul 138 alineatul (1)];
j)măsurile necesare asigurării unei reprezentări unificate în cadrul instituţiilor si conferinţelor financiare internaţionale [articolul 138 alineatul (2)].
În consecinţă, la articolele menţionate la literele a)-j), prin "state membre" se înţelege statele membre a căror monedă este euro.
(3)În conformitate cu capitolul IX din Statutul SEBC si al BCE, statele membre care fac obiectul unei derogări si băncile lor centrale naţionale sunt excluse de la drepturile si obligaţiile din cadrul SEBC.
(4)Drepturile de vot ale membrilor Consiliului reprezentând statele membre care fac obiectul unei derogări se suspendă la data adoptării de către Consiliu a măsurilor prevăzute la articolele enumerate la alineatul (2), precum si în următoarele cazuri:
a)recomandările adresate statelor membre a căror monedă este euro în cadrul supravegherii multilaterale, inclusiv cu privire la programele de stabilitate si avertismente [articolul 121 alineatul (4)];
b)măsurile referitoare la deficitele excesive ale statelor membre a căror monedă este euro [articolul 126 alineatele (6), (7), (8), (12) si (13)].
Majoritatea calificată a celorlalţi membri ai Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera a).
Art. 140: (ex-articolul 121 alineatul (1), ex-articolul 122 alineatul (2) teza a doua si ex-articolul 123 alineatul (5) TCE)
(1)Cel puţin la fiecare doi ani sau la solicitarea unui stat membru care face obiectul unei derogări, Comisia si Banca Centrală Europeană prezintă Consiliului un raport privind progresele efectuate de statele membre care fac obiectul unei derogări în îndeplinirea obligaţiilor care le revin pentru realizarea uniunii economice şi monetare. Aceste rapoarte examinează în special dacă legislaţia naţională a fiecăruia dintre aceste state membre, inclusiv statutul băncii centrale naţionale, este compatibilă cu articolele 130 şi 131 şi cu Statutul SEBC şi al BCE. Rapoartele examinează, de asemenea, dacă a fost realizat un grad înalt de convergenţă durabilă, analizând în ce măsură fiecare stat membru a îndeplinit următoarele criterii:
- realizarea unui grad înalt de stabilitate a preţurilor; acesta rezultă dintr-o rată a inflaţiei apropiată de rata a cel mult trei state membre care au cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a preţurilor;
- caracterul solid al finanţelor publice; acesta rezultă dintr-o situaţie bugetară care nu cunoaşte deficit public excesiv în înţelesul articolului 126 alineatul (6);
- respectarea limitelor normale de fluctuaţie prevăzute de mecanismul cursului de schimb din Sistemul Monetar European, timp de cel puţin doi ani, fără devalorizarea monedei în raport cu moneda euro;
- caracterul durabil al convergenţei atinse de statul membru care face obiectul unei derogări şi al participării sale la mecanismul cursului de schimb, care se reflectă în nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung.
Cele patru criterii prevăzute de prezentul alineat şi perioadele relevante pe durata cărora fiecare dintre acestea trebuie să fie respectat sunt precizate într-un protocol anexat la tratate. Rapoartele Comisiei şi ale Băncii Centrale Europene iau de asemenea în considerare rezultatele integrării pieţelor, situaţia şi evoluţia balanţelor de plăţi curente, precum şi o examinare a evoluţiei costurilor salariale unitare şi a altor indici de preţuri.
(2)După consultarea Parlamentului European şi după discutarea în cadrul Consiliului European, Consiliul, la propunerea Comisiei, decide care state membre ce fac obiectul unei derogări îndeplinesc condiţiile necesare pe baza criteriilor stabilite la alineatul (1) şi pune capăt derogărilor privind aceste state membre.
Consiliul hotărăşte după ce a primit o recomandare din partea majorităţii calificate a membrilor săi care reprezintă statele membre a căror monedă este euro. Aceşti membri hotărăsc în termen de şase luni de la data primirii de către Consiliu a propunerii Comisiei.
Majoritatea calificată a membrilor, menţionată la al doilea paragraf, se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera a).
(3)În cazul în care, în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (2), se decide să se revoce o derogare, Consiliul, hotărând cu unanimitatea statelor membre a căror monedă este euro şi a statului membru respectiv, la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene, stabileşte în mod irevocabil cursul la care euro înlocuieşte moneda statului respectiv si decide celelalte măsuri necesare introducerii euro în calitate de monedă unică în statul membru respectiv.
Art. 141: (ex-articolul 123 alineatul (3) si ex-articolul 117 alineatul (2) primele cinci liniuţe TCE)
(1)În cazul în care si atât timp cât există state membre care fac obiectul unei derogări si fără a aduce atingere articolului 129 alineatul (1), Consiliul general al Băncii Centrale Europene, menţionat la articolul 44 din Statutul SEBC si al BCE, se constituie ca al treilea organ de decizie al Băncii Centrale Europene.
(2)În cazul în care si atâta timp cât există state membre care fac obiectul unei derogări, Banca Centrală Europeană, cu privire la aceste state membre:
- consolidează cooperarea dintre băncile centrale naţionale;
- consolidează coordonarea politicilor monetare ale statelor membre pentru a asigura stabilitatea preţurilor;
- supervizează funcţionarea mecanismului cursului de schimb;
- desfăşoară consultări privind problemele care sunt de competenţa băncilor centrale naţionale si care afectează stabilitatea instituţiilor si pieţelor financiare;
- exercită funcţiile pe care le îndeplinea Fondul European de Cooperare Monetară, preluate ulterior de Institutul Monetar European.
Art. 142: (ex-articolul 124 alineatul (1) TCE)
Fiecare stat membru care face obiectul unei derogări consideră politica sa de schimb ca pe o problemă de interes comun. Statele membre ţin seama astfel de experienţa acumulată datorită cooperării în cadrul mecanismului cursului de schimb.
Art. 143: (ex-articolul 119 TCE)
(1)În caz de dificultăţi sau în cazul riscului apariţiei unor dificultăţi grave pentru balanţa de plăţi a unui stat membru care face obiectul unei derogări, provenind fie dintr-un dezechilibru global al balanţei, fie din natura devizelor de care acesta dispune, si care pot compromite în special funcţionarea pieţei interne sau realizarea politicii comerciale comune, Comisia examinează fără întârziere situaţia acestui stat, precum si acţiunea pe care a întreprins-o sau pe care poate să o întreprindă în conformitate cu dispoziţiile tratatelor, utilizând toate mijloacele de care aceasta dispune. Comisia indică măsurile pe care le recomandă spre adoptare statului în cauză.
În cazul în care acţiunea întreprinsă de un stat membru care face obiectul unei derogări şi măsurile sugerate de Comisie nu par suficiente pentru a depăşi dificultăţile sau riscurile apariţiei unor dificultăţi, Comisia recomandă Consiliului, după consultarea Comitetului Economic şi Financiar, acordarea asistenţei reciproce şi normele corespunzătoare.
Comisia informează periodic Consiliul în legătură cu situaţia respectivă şi cu evoluţia acesteia.
(2)Consiliul acordă asistenţa reciprocă; acesta adoptă directivele sau deciziile de stabilire a condiţiilor şi normelor asistenţei. Asistenţa reciprocă poate lua, în special, forma:
a)unei acţiuni concertate pe lângă alte organizaţii internaţionale cărora li se pot adresa statele membre care fac obiectul unei derogări;
b)unor măsuri necesare pentru a evita devierile schimburilor comerciale în cazul în care statul membru care face obiectul unei derogări, aflat în dificultate, menţine sau restabileşte restricţii cantitative faţă de ţările terţe;
c)acordării de credite limitate din partea altor state membre, sub rezerva acordului acestora.
(3)În cazul în care Consiliul nu a acordat asistenţa reciprocă recomandată de Comisie sau în care asistenţa reciprocă acordată şi măsurile luate sunt insuficiente, Comisia autorizează statul membru care face obiectul unei derogări, aflat în dificultate, să ia măsurile de salvgardare ale căror condiţii şi norme le defineşte.
Consiliul poate revoca această autorizare şi modifica aceste condiţii şi norme.
Art. 144: (ex-articolul 120 TCE)
(1)În cazul apariţiei unei crize neprevăzute în balanţa de plăţi şi dacă nu se adoptă de îndată o decizie în înţelesul articolului 143 alineatul (2), un stat membru care face obiectul unei derogări poate adopta, cu titlu provizoriu, măsurile de salvgardare necesare. Aceste măsuri trebuie să provoace perturbări minime în funcţionarea pieţei interne şi să nu depăşească limita absolut necesară pentru remedierea dificultăţilor neprevăzute care au apărut.
(2)Comisia şi celelalte state membre trebuie să fie informate cu privire la aceste măsuri de salvgardare până la data la care acestea intră în vigoare. Comisia poate recomanda Consiliului acordarea asistenţei reciproce în conformitate cu articolul 143.
(3)La recomandarea Comisiei şi după consultarea Comitetului Economic şi Financiar, Consiliul poate decide că statul membru respectiv este obligat să modifice, să suspende sau să elimine măsurile de salvgardare menţionate mai sus.
Art. 145: (ex-articolul 125 TCE)
Statele membre şi Uniunea se angajează să elaboreze, în conformitate cu prezentul titlu, o strategie coordonată de ocupare a forţei de muncă şi, în special, să promoveze o forţă de muncă formată, calificată şi adaptabilă, precum şi pieţe ale muncii capabile să reacţioneze rapid la evoluţia economiei, în vederea realizării obiectivelor enunţate la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Art. 146: (ex-articolul 126 TCE)
(1)Statele membre, prin intermediul politicilor lor naţionale de ocupare a forţei de muncă, contribuie la realizarea obiectivelor menţionate la articolul 145 într-un mod compatibil cu orientările generale ale politicilor economice ale statelor membre şi ale Uniunii, adoptate în temeiul articolului 121 alineatul (2).
(2)Statele membre, ţinând seama de practicile naţionale legate de responsabilităţile partenerilor sociali, consideră promovarea ocupării forţei de muncă o problemă de interes comun şi îşi coordonează acţiunea în acest sens în cadrul Consiliului, în conformitate cu articolul 148.
Art. 147: (ex-articolul 127 TCE)
(1)Uniunea contribuie la realizarea unui nivel ridicat al ocupării forţei de muncă prin încurajarea cooperării dintre statele membre, precum şi prin susţinerea şi, în cazul în care este necesar, prin completarea acţiunii lor. Procedând astfel, Uniunea respectă pe deplin competenţele statelor membre în această materie.
(2)Obiectivul atingerii unui nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă se ia în considerare în definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii.
Art. 148: (ex-articolul 128)
(1)Consiliul European analizează anual situaţia ocupării forţei de muncă din Uniune şi adoptă concluzii în această privinţă, pe baza unui raport anual comun al Consiliului şi Comisiei.
(2)Pe baza concluziilor Consiliului European, Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic şi Social, a Comitetului Regiunilor şi a Comitetului pentru Ocuparea Forţei de Muncă prevăzut la articolul 150, elaborează anual linii directoare de care statele membre ţin seama în politicile naţionale de ocupare a forţei de muncă. Aceste linii directoare sunt compatibile cu orientările generale adoptate în temeiul articolului 121 alineatul (2).
(3)Fiecare stat membru transmite Consiliului si Comisiei un raport anual privind principalele măsuri pe care le-a luat pentru a pune în aplicare propria politică de ocupare a forţei de muncă, ţinând seama de liniile directoare privind ocuparea forţei de muncă menţionate la alineatul (2).
(4)Pe baza rapoartelor menţionate la alineatul (3) si după obţinerea avizului din partea Comitetului pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Consiliul analizează anual, ţinând seama de liniile directoare privind ocuparea forţei de muncă, o analiză a punerii în aplicare a politicilor de ocupare a forţei de muncă ale statelor membre. Consiliul, la recomandarea Comisiei, poate face recomandări statelor membre, în cazul în care în urma analizei efectuate consideră necesar acest lucru.
(5)Pe baza rezultatelor analizei respective, Consiliul si Comisia întocmesc un raport anual comun privind situaţia ocupării forţei de muncă în Uniune si punerea în aplicare a liniilor directoare privind ocuparea forţei de muncă, pe care îl adresează Consiliului European.
Art. 149: (ex-articolul 129 TCE)
Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară si după consultarea Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor, pot adopta măsuri de încurajare destinate să favorizeze cooperarea dintre statele membre si să susţină acţiunea acestora în domeniul ocupării forţei de muncă prin iniţiative care urmăresc dezvoltarea schimburilor de informaţii si de bune practici, punând la dispoziţie analize comparative si îndrumări, precum si prin promovarea abordărilor novatoare si prin evaluarea experienţelor, în special prin recurgerea la proiectele pilot.
Aceste măsuri nu presupun armonizarea actelor cu putere de lege si a normelor administrative ale statelor membre.
Art. 150: (ex-articolul 130 TCE)
Consiliul hotărând cu majoritate simplă, după consultarea Parlamentului European, instituie un Comitet pentru Ocuparea Forţei de Muncă, având un caracter consultativ, pentru a promova coordonarea între statele membre a politicilor în materie de ocupare a forţei de muncă si de piaţă a muncii. Comitetul are ca misiuni:
- să urmărească evoluţia situaţiei ocupării forţei de muncă si a politicilor de ocupare a forţei de muncă în statele membre si în Uniune;
- fără a aduce atingere articolului 240, să formuleze avize la cererea Consiliului sau a Comisiei ori din proprie iniţiativă si să contribuie la pregătirea hotărârilor Consiliului prevăzute la articolul 148.
Pentru a-si îndeplini mandatul, Comitetul se consultă cu partenerii sociali. Fiecare stat membru si Comisia numesc câte doi membri ai Comitetului.
Art. 151: (ex-articolul 136 TCE)
Uniunea şi statele membre, conştiente de drepturile sociale fundamentale precum cele enunţate în Carta socială europeană semnată la Torino la 18 octombrie 1961 şi în Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor adoptată în 1989, au ca obiective promovarea ocupării forţei de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi de muncă, permiţând armonizarea acestora în condiţii de progres, o protecţie socială adecvată, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane care să permită un nivel ridicat şi durabil al ocupării forţei de muncă şi combaterea excluziunii.
În acest scop, Uniunea şi statele membre pun în aplicare măsuri care ţin seama de diversitatea practicilor naţionale, în special în domeniul relaţiilor convenţionale, precum şi de necesitatea de a menţine competitivitatea economiei Uniunii.
Acestea apreciază că o asemenea de evoluţie va rezulta atât din funcţionarea pieţei interne, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, cât şi din procedurile prevăzute de tratate şi din apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative.
Art. 152
Uniunea recunoaşte şi promovează rolul partenerilor sociali la nivelul său, ţinând seama de diversitatea sistemelor naţionale. Aceasta facilitează dialogul dintre aceştia, respectându-le autonomia.
Reuniunea socială tripartită la nivel înalt pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă contribuie la dialogul social.
Art. 153: (ex-articolul 137 TCE)
(1)În vederea realizării obiectivelor menţionate la articolul 151, Uniunea susţine şi completează acţiunea statelor membre în domeniile următoare:
a)îmbunătăţirea, în special, a mediului de muncă, pentru a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor;
b)condiţiile de muncă;
c)securitatea socială şi protecţia socială a lucrătorilor;
d)protecţia lucrătorilor în caz de reziliere a contractului de muncă;
e)informarea şi consultarea lucrătorilor;
f)reprezentarea si apărarea colectivă a intereselor lucrătorilor si angajatorilor, inclusiv administrarea comună, sub rezerva alineatului (5);
g)condiţiile de muncă pentru resortisanţii din ţările terţe care sunt rezidenţi legali pe teritoriul Uniunii;
h)integrarea persoanelor excluse de pe piaţa forţei de muncă, fără a aduce atingere articolului 166;
i)egalitatea dintre bărbaţi si femei în ceea ce priveşte şansele pe piaţa forţei de muncă si tratamentul la locul de muncă;
j)lupta împotriva marginalizării sociale;
k)modernizarea sistemelor de protecţie socială, fără a aduce atingere literei c).
(2)În acest scop, Parlamentul European si Consiliul:
a)pot adopta măsuri menite să încurajeze cooperarea între statele membre prin iniţiative destinate să sporească cunoştinţele, să dezvolte schimburile de informaţii si a celor mai bune practici, să promoveze abordările novatoare si să evalueze experienţele dobândite, cu excluderea oricărei armonizări a actelor cu putere de lege si a normelor administrative;
b)pot adopta în domeniile menţionate la alineatul (1) literele a)-i), prin intermediul directivelor, recomandări minime aplicabile treptat, ţinând seama de condiţiile si de reglementările tehnice existente în fiecare dintre statele membre. Aceste directive evită impunerea constrângerilor administrative, financiare si juridice susceptibile să frâneze crearea si dezvoltarea întreprinderilor mici si mijlocii.
Parlamentul European si Consiliul hotărăsc în conformitate cu procedura legislativă ordinară după consultarea Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor.
În domeniile menţionate la alineatul (1) literele c), d), f) si g), Consiliul hotărăşte în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială, după consultarea Parlamentului European si a comitetelor menţionate anterior.
Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei si după consultarea Parlamentului European, poate decide ca procedura legislativă ordinară să se aplice alineatului (1) literele d), f) si g).
(3)Un stat membru poate încredinţa partenerilor sociali, la cererea lor comună, punerea în aplicare a directivelor adoptate în conformitate cu alineatul (2) sau, după caz, punerea în aplicare a unei decizii a Consiliului, adoptată în conformitate cu articolul 155.
În acest caz, statul membru respectiv se asigură că, până la data la care o directivă sau o decizie trebuie transpusă sau pusă în aplicare, partenerii sociali au luat măsurile necesare, pe bază de acord, iar statul membru în cauză ia toate măsurile necesare care să-i permită, în orice moment, să garanteze rezultatele impuse de directiva sau decizia menţionată.
(4)Dispoziţiile adoptate în temeiul prezentului articol:
- nu aduc atingere dreptului recunoscut al statelor membre de a-şi defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială şi nu trebuie să aducă atingere în mod semnificativ echilibrul financiar;
- nu pot împiedica un stat membru să menţină sau să adopte măsuri de protecţie mai stricte, compatibile cu tratatele.
(5)Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică remuneraţiilor, dreptului de asociere, dreptului la grevă şi nici dreptului la lock-out.
Art. 154: (ex-articolul 138 TCE)
(1)Comisia are misiunea de a promova consultarea partenerilor sociali la nivelul Uniunii şi adoptă orice măsură utilă pentru a facilita dialogul acestora, asigurând o susţinere echilibrată a părţilor.
(2)În acest scop, înainte de a prezenta propuneri în domeniul politicii sociale, Comisia se consultă cu partenerii sociali privind posibila orientare a unei acţiuni a Uniunii.
(3)În cazul în care, după această consultare, Comisia apreciază că o acţiune a Uniunii este de dorit, aceasta se consultă cu partenerii sociali privind conţinutul propunerii preconizate. Partenerii sociali prezintă Comisiei un aviz sau, după caz, o recomandare.
(4)Cu ocazia consultărilor menţionate la alineatele (2) şi (3), partenerii sociali pot informa Comisia despre voinţa lor de a iniţia procedura prevăzută la articolul 155. Durata acestei proceduri nu poate depăşi nouă luni, cu excepţia unei prelungiri hotărâte de comun acord de partenerii sociali în cauză şi de Comisie.
Art. 155: (ex-articolul 139 TCE)
(1)Dialogul între partenerii sociali la nivelul Uniunii poate conduce, în cazul în care aceştia doresc, la raporturi contractuale, inclusiv acorduri.
(2)Acordurile încheiate la nivelul Uniunii sunt puse în aplicare în conformitate cu procedurile şi practicile proprii partenerilor sociali şi statelor membre sau, în domeniile aflate sub incidenţa articolului 153, la cererea comună a părţilor semnatare, printr-o decizie a Consiliului la propunerea Comisiei. Parlamentul European este informat.
Consiliul hotărăşte în unanimitate în cazul în care acordul în cauză conţine una sau mai multe dispoziţii referitoare la unul din domeniile pentru care este necesară unanimitatea în temeiul articolului 153 alineatul (2).
Art. 156: (ex-articolul 140 TCE)
În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 151 si fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, Comisia încurajează cooperarea dintre statele membre si facilitează coordonarea acţiunii acestora în toate domeniile politicii sociale aflate sub incidenţa prezentului capitol si, în special, în domeniile privind:
- ocuparea forţei de muncă;
- dreptul muncii si condiţiile de muncă;
- formarea si perfecţionarea profesională;
- securitatea socială;
- protecţia împotriva accidentelor si a bolilor profesionale;
- igiena muncii;
- dreptul de asociere si negocierile colective dintre angajatori si lucrători.
În acest scop, Comisia acţionează în strânsă legătură cu statele membre, prin studii, avize si prin organizarea de consultări, atât în ceea ce priveşte problemele care apar pe plan intern, cât si cele care privesc organizaţiile internaţionale, în special prin iniţiative menite să stabilească orientările si indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici si să pregătească elementele necesare pentru supravegherea si evaluarea periodice. Parlamentul European este pe deplin informat.
Înainte de formularea avizelor prevăzute de prezentul articol, Comisia consultă Comitetul Economic si Social.
Art. 157: (ex-articolul 141 TCE)
(1)Fiecare stat membru asigură aplicarea principiului egalităţii de remunerare între lucrătorii de sex masculin si cei de sex feminin, pentru aceeaşi muncă sau pentru o muncă de aceeaşi valoare.
(2)În sensul prezentului articol, prin remuneraţie se înţelege salariul sau suma obişnuite de bază sau minime, precum si toate celelalte drepturi plătite, direct sau indirect, în numerar sau în natură, de către angajator lucrătorului pentru munca prestată de acesta.
Egalitatea de remunerare, fără discriminare pe motiv de sex, presupune ca:
a)remuneraţia acordată pentru aceeaşi muncă plătită la normă să fie stabilită pe baza aceleiaşi unităţi de măsură;
b)remuneraţia acordată pentru aceeaşi muncă plătită cu ora să fie aceeaşi pentru locuri de muncă echivalente.
(3)Parlamentul European şi Consiliul hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă măsuri necesare pentru a asigura punerea în aplicare a principiului egalităţii şanselor şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte munca şi locul de muncă, inclusiv a principiului egalităţii de remunerare pentru aceeaşi muncă sau pentru o muncă echivalentă.
(4)Pentru a asigura în mod concret o deplină egalitate între bărbaţi şi femei în viaţa profesională, principiul egalităţii de tratament nu împiedică un stat membru să menţină sau să adopte măsuri care să prevadă avantaje specifice menite să faciliteze exercitarea unei activităţi profesionale de către sexul mai slab reprezentat, să prevină sau să compenseze dezavantaje în cariera profesională.
Art. 158: (ex-articolul 142 TCE)
Statele membre se obligă să menţină echivalenţa care există în privinţa regimurilor concediilor plătite.
Art. 159: (ex-articolul 143 TCE)
Comisia elaborează anual un raport cu privire la evoluţia realizării obiectivelor menţionate la articolul 151, inclusiv cu privire la situaţia demografică în Uniune. Aceasta transmite raportul Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social.
Art. 160: (ex-articolul 144 TCE)
Consiliul hotărând cu majoritate simplă, după consultarea Parlamentului European, instituie un comitet de protecţie socială cu caracter consultativ, în scopul de a promova cooperarea în materie de protecţie socială între statele membre şi cu Comisia. Comitetul are ca misiune:
- să urmărească situaţia socială şi evoluţia politicilor de protecţie socială în statele membre şi în Uniune;
- să faciliteze schimbul de informaţii, de experienţă şi de bune practici între statele membre şi cu Comisia;
- fără a aduce atingere articolului 240, să pregătească rapoarte, să formuleze avize sau să întreprindă alte activităţi în domeniile care ţin de competenţa sa, atât la cererea Consiliului sau a Comisiei, cât şi din proprie iniţiativă.
Pentru îndeplinirea mandatului său, comitetul stabileşte contacte adecvate cu partenerii sociali.
Fiecare stat membru si Comisia numesc doi membri ai comitetului.
Art. 161: (ex-articolul 145 TCE)
În raportul său anual către Parlamentul European, Comisia consacră un capitol special evoluţiei situaţiei sociale în Uniune.
Parlamentul European poate invita Comisia să elaboreze rapoarte pe probleme specifice ale situaţiei sociale.
Art. 162: (ex-articolul 146 TCE)
În scopul îmbunătăţirii posibilităţilor de încadrare în muncă a lucrătorilor pe piaţa internă si pentru a contribui astfel la ridicarea nivelului de trai, se instituie, în conformitate cu dispoziţiile de mai jos, un Fond Social European care urmăreşte promovarea în cadrul Uniunii a facilităţilor de ocupare a forţei de muncă si a mobilităţii geografice si profesionale a lucrătorilor, precum si facilitarea adaptării la transformările industriale si la evoluţia sistemelor de producţie, în special prin formare si reconversie profesională.
Art. 163: (ex-articolul 147 TCE)
Administrarea Fondului revine Comisiei.
În îndeplinirea acestei sarcini, Comisia este sprijinită de un comitet prezidat de un membru al Comisiei si format din reprezentanţi ai guvernelor si ai organizaţiilor sindicale si patronale.
Art. 164: (ex-articolul 148 TCE)
Parlamentul European si Consiliul hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară si după consultarea Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor, adoptă regulamentele de aplicare privind Fondul Social European.
Art. 165: (ex-articolul 149 TCE)
(1)Uniunea contribuie la dezvoltarea unei educaţii de calitate, prin încurajarea cooperării dintre statele membre şi, în cazul în care este necesar, prin sprijinirea şi completarea acţiunii acestora, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre faţă de conţinutul învăţământului şi de organizarea sistemului educaţional, precum şi diversitatea lor culturală şi lingvistică.
Uniunea contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, având în vedere totodată caracterul specific, structurile bazate pe voluntariat, precum şi funcţia socială şi educativă a sportului.
(2)Acţiunea Uniunii urmăreşte:
- să dezvolte dimensiunea europeană a educaţiei şi, în special, prin învăţarea şi răspândirea limbilor statelor membre;
- să favorizeze mobilitatea studenţilor şi a profesorilor, inclusiv prin încurajarea recunoaşterii universitare a diplomelor şi a perioadelor de studiu;
- să promoveze cooperarea dintre instituţiile de învăţământ;
- să dezvolte schimbul de informaţii şi de experienţă privind problemele comune sistemelor educaţionale din statele membre;
- să favorizeze dezvoltarea schimburilor de tineri şi de formatori socio-educativi şi să sprijine participarea tinerilor la viaţa democratică a Europei;
- să încurajeze dezvoltarea educaţiei la distanţă,
- să dezvolte dimensiunea europeană a sportului, prin promovarea spiritului de echitate şi de deschidere în competiţiile sportive şi a cooperării între organizaţiile cu responsabilităţi în domeniul sportului, precum şi prin protejarea integrităţii fizice şi morale a sportivilor, îndeosebi a celor mai tineri dintre aceştia.
(3)Uniunea şi statele membre favorizează cooperarea cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul educaţiei şi sportului şi, în special, cu Consiliul Europei.
(4)Pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol:
- Parlamentul European şi Consiliul adoptă acţiuni de încurajare, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor;
- Consiliul adoptă recomandări, la propunerea Comisiei.
Art. 166: (ex-articolul 150 TCE)
(1)Uniunea pune în aplicare o politică de formare profesională care sprijină si completează acţiunile statelor membre, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre faţă de conţinutul si organizarea formării profesionale.
(2)Acţiunea Uniunii urmăreşte:
- să faciliteze adaptarea la transformările industriale, în special prin formarea si reconversia profesională;
- să îmbunătăţească formarea profesională iniţială si formarea continuă, pentru a facilita inserţia si reinserţia profesională pe piaţa forţei de muncă;
- să faciliteze accesul la formarea profesională si să favorizeze mobilitatea formatorilor si a persoanelor care urmează un program de formare si, în special, a tinerilor;
- să stimuleze cooperarea în domeniul formării dintre instituţiile de învăţământ sau de formare profesională si întreprinderi;
- să dezvolte schimbul de informaţii si de experienţă privind problemele comune sistemelor de formare ale statelor membre.
(3)Uniunea si statele membre favorizează cooperarea cu ţările terţe si cu organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul formării profesionale.
(4)Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară si după consultarea Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor, adoptă măsuri pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege si a normelor administrative ale statelor membre si Consiliul adoptă recomandări, la propunerea Comisiei.
Art. 167: (ex-articolul 151 TCE)
(1)Uniunea contribuie la înflorirea culturilor statelor membre, respectând diversitatea naţională si regională a acestora si punând în evidentă, în acelaşi timp, moştenirea culturală comună.
(2)Acţiunea Uniunii urmăreşte să încurajeze cooperarea dintre statele membre si, în cazul în care este necesar, să sprijine si să completeze acţiunea acestora în următoarele domenii:
- îmbunătăţirea cunoaşterii si a diseminării culturii si istoriei popoarelor europene;
- conservarea si protejarea patrimoniului cultural de importanţă europeană;
- schimburile culturale necomerciale;
- creaţia artistică si literară, inclusiv în sectorul audiovizualului.
(3)Uniunea si statele membre favorizează cooperarea cu ţările terţe si cu organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul culturii si, în special, cu Consiliul Europei.
(4)În acţiunile întreprinse în temeiul celorlalte dispoziţii ale tratatelor, Uniunea ţine seama de aspectele culturale, în special pentru a respecta si a promova diversitatea culturilor sale.
(5)Pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol:
- Parlamentul European si Consiliul adoptă acţiuni de încurajare, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege si a normelor administrative ale statelor membre, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară si după consultarea Comitetului Regiunilor;
- Consiliul adoptă recomandări, la propunerea Comisiei.
Art. 168: (ex-articolul 152 TCE)
(1)În definirea si punerea în aplicare a tuturor politicilor si acţiunilor Uniunii se asigură un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane.
Acţiunea Uniunii, care completează politicile naţionale, are în vedere îmbunătăţirea sănătăţii publice si prevenirea bolilor si afecţiunilor umane, precum si a cauzelor de pericol pentru sănătatea fizică si mentală. Această acţiune cuprinde, de asemenea, combaterea marilor epidemii, favorizând cercetarea cauzelor, a transmiterii si prevenirii acestora, precum si informarea si educaţia în materie de sănătate, precum si supravegherea ameninţărilor transfrontaliere grave privind sănătatea, alerta în cazul unor asemenea ameninţări si combaterea acestora.
Uniunea completează acţiunea statelor membre în vederea reducerii efectelor nocive ale drogurilor asupra sănătăţii, inclusiv prin informare si prevenire.
(2)Uniunea încurajează cooperarea între statele membre în domeniile care intră sub incidenţa prezentului articol şi, în cazul în care este necesar, sprijină acţiunea acestora. Aceasta încurajează, în special, cooperarea dintre statele membre pentru îmbunătăţirea complementarităţii serviciilor lor de sănătate în regiunile transfrontaliere.
Statele membre îşi coordonează, în cooperare cu Comisia, politicile şi programele în domeniile menţionate la alineatul (1). Comisia poate adopta, în strâns contact cu statele membre, orice iniţiativă utilă promovării acestei coordonări, în special iniţiative menite să stabilească orientările şi indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici şi să pregătească elementele necesare pentru supravegherea şi evaluarea periodică. Parlamentul European este pe deplin informat.
(3)Uniunea şi statele membre favorizează cooperarea cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente în domeniul sănătăţii publice.
(4)Prin derogare de la articolul 2 alineatul (5) şi de la articolul 6 litera a) şi în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera k), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, contribuie la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol prin adoptarea, pentru a face faţă obiectivelor comune în materie de securitate:
a)de măsuri care instituie standarde ridicate de calitate şi de securitate a organelor şi substanţelor de origine umană, a sângelui şi a derivatelor acestuia; aceste măsuri nu pot împiedica un stat membru să menţină sau să stabilească măsuri de protecţie mai stricte;
b)de măsuri în domeniile veterinar şi fitosanitar, având în mod direct ca obiectiv protecţia sănătăţii publice;
c)de măsuri care instituie standarde înalte de calitate şi de securitate a medicamentelor şi a dispozitivelor de uz medical.
(5)Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, pot adopta, de asemenea, măsuri de încurajare în scopul protecţiei şi îmbunătăţirii sănătăţii umane, în special în scopul combaterii epidemiilor transfrontaliere, măsuri privind supravegherea ameninţărilor transfrontaliere grave asupra sănătăţii, alerta în cazul unor asemenea ameninţări şi combaterea acestora, precum şi măsuri al căror obiectiv direct îl reprezintă protejarea sănătăţii publice în ceea ce priveşte tutunul şi consumul excesiv de alcool, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.
(6)Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta, de asemenea, recomandări în scopurile enunţate de prezentul articol.
(7)Acţiunea Uniunii respectă responsabilităţile statelor membre în ceea ce priveşte definirea politicii lor de sănătate, precum şi organizarea şi prestarea de servicii de sănătate şi de îngrijire medicală. Responsabilităţile statelor membre includ administrarea serviciilor de sănătate şi de îngrijire medicală, precum şi repartizarea resurselor care sunt alocate acestora. Măsurile menţionate la alineatul (4) litera a) nu aduc atingere dispoziţiilor naţionale privind donarea de organe şi de sânge sau privind utilizarea acestora în scopuri medicale.
Art. 169: (ex-articolul 153 TCE)
(1)Pentru a promova interesele consumatorilor şi pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, Uniunea contribuie la protecţia sănătăţii, a siguranţei şi a intereselor economice ale consumatorilor, precum şi la promovarea dreptului acestora la informare, educare şi organizare în vederea apărării intereselor lor.
(2)Uniunea contribuie la realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1) prin:
a)măsuri pe care le adoptă în temeiul articolului 114 în cadrul realizării pieţei interne;
b)măsuri care sprijină şi completează politica desfăşurată de statele membre şi care asigură continuarea acesteia.
(3)Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă măsurile prevăzute la alineatul (2) litera b).
(4)Măsurile adoptate în temeiul alineatului (3) nu pot împiedica un stat membru să menţină sau să stabilească măsuri de protecţie mai stricte. Aceste măsuri trebuie să fie compatibile cu tratatele. Acestea sunt notificate Comisiei.
Art. 170: (ex-articolul 154 TCE)
(1)Pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate la articolele 26 şi 174 şi pentru a permite cetăţenilor Uniunii, agenţilor economici, precum şi colectivităţilor regionale şi locale să beneficieze pe deplin de avantajele care decurg din realizarea unui spaţiu fără frontiere interne, Uniunea contribuie la crearea şi dezvoltarea de reţele transeuropene în sectoarele infrastructurilor de transporturi, telecomunicaţii şi energie.
(2)În cadrul unui sistem de pieţe deschise si concurenţiale, acţiunea Uniunii urmăreşte să favorizeze interconectarea si interoperabilitatea reţelelor naţionale, precum si accesul la aceste reţele. Aceasta ţine seama, în special, de necesitatea conectării regiunilor insulare, a celor fără ieşire la mare si a celor periferice cu regiunile centrale ale Uniunii.
Art. 171: (ex-articolul 155 TCE)
(1)În scopul realizării obiectivelor menţionate la articolul 170, Uniunea:
- stabileşte un ansamblu de orientări care cuprinde obiectivele, priorităţile, precum si liniile directoare ale acţiunilor preconizate în domeniul reţelelor transeuropene; aceste orientări identifică proiecte de interes comun;
- pune în aplicare orice acţiune care se poate dovedi necesară pentru a asigura interoperabilitatea reţelelor, în special în domeniul armonizării standardelor tehnice;
- poate susţine proiecte de interes comun susţinute de statele membre si definite în cadrul orientărilor menţionate la prima liniuţă, în special sub formă de studii de fezabilitate, de garanţii pentru împrumuturi sau de dobânzi reduse; de asemenea, Uniunea poate contribui la finanţarea, în statele membre, a unor proiecte specifice în domeniul infrastructurii de transporturi prin intermediul Fondului de Coeziune constituit în conformitate cu articolul 177.
Acţiunea Uniunii ţine seama de viabilitatea economică potenţială a proiectelor.
(2)Statele membre îşi coordonează între ele si în cooperare cu Comisia, politicile duse la nivel naţional care pot avea un impact semnificativ asupra realizării obiectivelor menţionate la articolul 170. Comisia, în strânsă colaborare cu statele membre, poate adopta orice iniţiativă utilă promovării acestei coordonări.
(3)Uniunea poate decide să coopereze cu ţări terţe pentru promovarea proiectelor de interes comun si pentru asigurarea interoperabilităţii reţelelor.
Art. 172: (ex-articolul 156 TCE)
Orientările si celelalte măsuri menţionate la articolul 171 alineatul (1) se adoptă de către Parlamentul European si Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară si după consultarea Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor.
Orientările si proiectele de interes comun care privesc teritoriul unui stat membru necesită aprobarea statului membru în cauză.
Art. 173: (ex-articolul 157 TCE)
(1)Uniunea si statele membre asigură condiţiile necesare competitivităţii industriei Uniunii.
În acest scop, în conformitate cu un sistem de pieţe deschise si concurenţiale, acţiunea acestora urmăreşte:
- să accelereze adaptarea industriei la schimbările structurale;
- să încurajeze un mediu favorabil iniţiativei si dezvoltării întreprinderilor din întreaga Uniune si, în special, a întreprinderilor mici si mijlocii;
- să încurajeze un mediu propice cooperării dintre întreprinderi;
- să favorizeze o exploatare mai bună a potenţialului industrial al politicilor de inovare, cercetare si dezvoltare tehnologică.
(2)Statele membre se consultă reciproc, în cooperare cu Comisia si, în măsura în care este necesar, îşi coordonează acţiunile. Comisia poate adopta orice iniţiativă utilă promovării acestei coordonări, în special iniţiative menite să stabilească orientările si indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici si să pregătească elementele necesare pentru supravegherea si evaluarea periodice. Parlamentul European este pe deplin informat.
(3)Uniunea contribuie la realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1) prin politicile si acţiunile pe care le desfăşoară în temeiul altor dispoziţii din tratate. Parlamentul European si Consiliul hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară si după consultarea Comitetului Economic si Social, pot decide cu privire la unele măsuri specifice menite să sprijine acţiunile întreprinse în statele membre pentru realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1) excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege si a normelor administrative ale statelor membre.
Prezentul titlu nu constituie un temei pentru introducerea, de către Uniune, a vreunei măsuri susceptibile să provoace denaturări ale concurenţei sau să conţină dispoziţii fiscale sau dispoziţii referitoare la drepturile si interesele lucrătorilor salariaţi.
Art. 174: (ex-articolul 158 TCE)
În scopul promovării unei dezvoltări armonioase a întregii Uniunii, aceasta îşi dezvoltă şi desfăşoară acţiunea care conduce la consolidarea coeziunii sale economice, sociale şi teritoriale.
Uniunea urmăreşte, în special, reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni şi a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate.
Dintre regiunile avute în vedere, o atenţie deosebită se acordă zonelor rurale, zonelor afectate de tranziţia industrială, precum şi regiunilor afectate de un handicap natural şi demografic grav şi permanent, cum ar fi regiunile cele mai nordice cu densitate foarte scăzută a populaţiei, precum şi regiunile insulare, transfrontaliere şi muntoase.
Art. 175: (ex-articolul 159 TCE)
Statele membre îşi conduc politicile economice şi le coordonează în vederea realizării, în egală măsură, a obiectivelor menţionate la articolul 174. Formularea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii, precum şi realizarea pieţei interne ţin seama de obiectivele menţionate la articolul 174 şi participă la realizarea acestora. De asemenea, Uniunea susţine realizarea acestor obiective prin acţiunea pe care o întreprinde prin intermediul fondurilor structurale (Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă, secţiunea "Orientare"; Fondul Social European; Fondul European de Dezvoltare Regională), al Băncii Europene de Investiţii şi al celorlalte instrumente financiare existente.
La fiecare trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic şi Social şi Comitetului Regiunilor un raport privind progresele înregistrate în realizarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale şi modul în care au contribuit la acest progres diferitele mijloace prevăzute de prezentul articol. Acest raport este însoţit, dacă este cazul, de propuneri corespunzătoare.
În cazul în care se dovedesc necesare acţiuni specifice, în afara Fondurilor, şi fără a aduce atingere măsurilor hotărâte în cadrul altor politici ale Uniunii, Parlamentul European şi Consiliul pot adopta astfel de acţiuni, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor.
Art. 176: (ex-articolul 160 TCE)
Fondul European de Dezvoltare Regională este menit să contribuie la corectarea principalelor dezechilibre regionale din Uniune, prin participarea la dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor rămase în urmă şi la reconversia regiunilor industriale aflate în declin.
Art. 177: (ex-articolul 161 TCE)
Fără a aduce atingere articolului 178, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, definesc misiunile, obiectivele prioritare şi organizarea fondurilor structurale, ceea ce poate să implice regruparea fondurilor. De asemenea, se definesc, în conformitate cu aceeaşi procedură, normele generale aplicabile fondurilor, precum şi dispoziţiile necesare pentru a asigura eficienţa şi coordonarea fondurilor între ele şi cu celelalte instrumente financiare existente.
Fondul de Coeziune, constituit prin aceeaşi procedură, contribuie financiar la realizarea de proiecte în domeniul mediului şi în acela al reţelelor transeuropene de infrastructură a transporturilor.
Art. 178: (ex-articolul 162 TCE)
Parlamentul şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor adoptă regulamentele de aplicare privind Fondul European de Dezvoltare Regională.
În ceea ce priveşte Fondul European de Orientare şi de Garantare Agricolă, secţiunea "Orientare", şi Fondul Social European, se aplică în continuare articolele 43 şi, respectiv, 164.
Art. 179: (ex-articolul 163 TCE)
(1)Uniunea are ca obiectiv consolidarea bazelor sale ştiinţifice şi tehnologice, prin crearea unui spaţiu european de cercetare în care cercetătorii, cunoştinţele ştiinţifice şi tehnologiile să circule liber, precum şi favorizarea creşterii competitivităţii sale, inclusiv în industrie, precum şi promovarea activităţilor de cercetare considerate necesare în temeiul altor capitole din tratate.
(2)În acest scop, aceasta încurajează în întreaga Uniune întreprinderile, inclusiv întreprinderile mici şi mijlocii, centrele de cercetare şi universităţile, în eforturile lor de cercetare şi dezvoltare tehnologică de înaltă calitate; aceasta susţine eforturile de cooperare ale acestora, urmărind, în special, să permită cercetătorilor să coopereze liber, dincolo de frontiere, iar întreprinderilor să exploateze pe deplin potenţialul pieţei interne, îndeosebi prin deschiderea achiziţiilor publice naţionale, prin definirea normelor comune şi prin eliminarea obstacolelor juridice şi fiscale din calea acestei cooperări.
(3)Toate acţiunile Uniunii desfăşurate în conformitate cu tratatele în domeniul cercetării si dezvoltării tehnologice, inclusiv acţiunile cu caracter demonstrativ, sunt decise si puse în aplicare în conformitate cu dispoziţiile prezentului titlu.
Art. 180: (ex-articolul 164 TCE)
Urmărind aceste obiective, Uniunea desfăşoară următoarele acţiuni care completează acţiunile întreprinse în statele membre:
a)pune în aplicare programele de cercetare, de dezvoltare tehnologică si demonstrative, promovând cooperarea cu si între întreprinderi, centre de cercetare si universităţi;
b)promovează cooperarea în materie de cercetare, de dezvoltare tehnologică si demonstrativă a Uniunii cu ţările terţe si organizaţiile internaţionale;
c)diseminează si valorifică rezultatele activităţilor în materie de cercetare, de dezvoltare tehnologică si demonstrativă ale Uniunii;
d)stimulează formarea profesională si mobilitatea cercetătorilor din Uniune.
Art. 181: (ex-articolul 165 TCE)
(1)Uniunea si statele membre îşi coordonează acţiunile în domeniul cercetării si dezvoltării tehnologice, în scopul asigurării coerenţei reciproce a politicilor naţionale si a politicii Uniunii.
(2)Comisia, în strânsă colaborare cu statele membre, poate adopta orice iniţiativă utilă promovării coordonării menţionate la alineatul (1), în special iniţiative menite să stabilească orientările si indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici si să pregătească elementele necesare pentru supravegherea si evaluarea periodice. Parlamentul European este pe deplin informat.
Art. 182: (ex-articolul 166 TCE)
(1)Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, după consultarea Comitetului Economic si Social, adoptă un program-cadru multianual, în care sunt prevăzute toate acţiunile Uniunii.
Programul-cadru:
- stabileşte obiectivele ştiinţifice si tehnologice care trebuie realizate prin acţiunile preconizate la articolul 180, precum si priorităţile conexe;
- indică liniile directoare ale acestor acţiuni;
- stabileşte cuantumul global maxim si condiţiile de participare financiară a Uniunii la programul - cadru, precum si cotele-părţi alocate fiecărei acţiuni preconizate.
(2)Programul-cadru se adaptează sau completează în funcţie de evoluţia situaţiei.
(3)Programul-cadru este pus în aplicare prin intermediul unor programe specifice, dezvoltate în cadrul fiecărei acţiuni. Fiecare program specific precizează condiţiile de realizare, stabileşte durata si prevede mijloacele considerate necesare. Totalul cuantumurilor considerate necesare, stabilite de programele specifice, nu poate depăşi cuantumul global maxim stabilit pentru programul-cadru si pentru fiecare acţiune.
(4)Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială si după consultarea Parlamentului European si a Comitetului Economic si Social, adoptă programele specifice.
(5)În completarea activităţilor prevăzute în programul-cadru multianual, Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară si după consultarea Comitetului Economic si Social, stabilesc măsurile necesare pentru punerea în aplicare a spaţiului european de cercetare.
Art. 183: (ex-articolul 167 TCE)
Pentru punerea în aplicare a programului-cadru multianual, Uniunea:
- stabileşte normele de participare a întreprinderilor, centrelor de cercetare si universităţilor;
- stabileşte normele aplicabile difuzării rezultatelor cercetării.
Art. 184: (ex-articolul 168 TCE)
La punerea în aplicare a programului-cadru multianual pot fi decise programe complementare, la care participă numai anumite state membre care le asigură finanţarea, sub rezerva unei participări eventuale a Uniunii.
Uniunea adoptă normele aplicabile programelor suplimentare, în special în domeniul diseminării cunoştinţelor si al accesului altor state membre.
Art. 185: (ex-articolul 169 TCE)
La punerea în aplicare a programului-cadru multianual, Uniunea poate să prevadă, în acord cu statele membre în cauză, participarea la programe de cercetare şi dezvoltare derulate de mai multe state membre, inclusiv participarea la structurile create pentru realizarea acestor programe.
Art. 186: (ex-articolul 170 TCE)
La punerea în aplicare a programului-cadru multianual, Uniunea poate să prevadă cooperarea în materie de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrativă a Uniunii cu ţări terţe sau cu organizaţii internaţionale.
Condiţiile acestei cooperări pot face obiectul unor acorduri între Uniune şi terţele părţi în cauză.
Art. 187: (ex-articolul 171 TCE)
Uniunea poate constitui întreprinderi comune sau orice altă structură necesară bunei desfăşurări a programelor de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative ale Uniunii.
Art. 188: (ex-articolul 172 TCE)
Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptă dispoziţiile prevăzute la articolul 187.
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă dispoziţiile prevăzute la articolele 183, 184 şi 185. Adoptarea programelor complementare necesită acordul statelor membre în cauză.
Art. 189
(1)În scopul promovării progresului ştiinţific şi tehnic, a competitivităţii industriale, precum şi pentru punerea în aplicare a politicilor sale, Uniunea elaborează o politică europeană a spaţiului. În acest scop, aceasta poate promova iniţiative comune, poate sprijini cercetarea şi dezvoltarea tehnologică şi poate coordona eforturile necesare explorării şi exploatării spaţiului.
(2)Pentru a contribui la realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare, care pot lua forma unui program spaţial european, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.
(3)Uniunea stabileşte orice relaţie utilă cu Agenţia Spaţială Europeană.
(4)Prezentul articol nu aduce atingere celorlalte dispoziţii din prezentul titlu.
Art. 190: (ex-articolul 173 TCE)
La începutul fiecărui an, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului. Acest raport priveşte în special activităţile desfăşurate în materie de cercetare şi de dezvoltare tehnologică şi de propagare a rezultatelor în cursul anului precedent, precum şi programul de lucru pe anul în curs.
Art. 191: (ex-articolul 174 TCE)
(1)Politica Uniunii în domeniul mediului contribuie la următoarele obiective:
- conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
- ocrotirea sănătăţii persoanelor;
- utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale;
- promovarea pe plan internaţional a unor măsuri destinate să contracareze problemele de mediu la scară regională sau mondială şi în special lupta împotriva schimbărilor climatice.
(2)Politica Uniunii în domeniul mediului urmăreşte un nivel ridicat de protecţie, ţinând seama de diversitatea situaţiilor din diferitele regiuni ale Uniunii. Aceasta se bazează pe principiile precauţiei şi acţiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului şi pe principiul "poluatorul plăteşte".
În acest context, măsurile de armonizare care răspund cerinţelor în domeniul protecţiei mediului presupun, în cazurile adecvate, o clauză de salvgardare care autorizează statele membre să ia, din motive de protecţie a mediului fără caracter economic, măsuri provizorii supuse unei proceduri de control din partea Uniunii.
al Uniunii Europene
(3)În elaborarea politicii sale în domeniul mediului, Uniunea ţine seama de:
- datele ştiinţifice si tehnice disponibile;
- condiţiile de mediu din diferitele regiuni ale Uniunii;
- avantajele si costurile care pot rezulta din acţiune sau din inacţiune;
- dezvoltarea economică si socială a Uniunii în ansamblul său si de dezvoltarea echilibrată a regiunilor sale.
(4)În cadrul competenţelor lor, Uniunea si statele membre cooperează cu ţările terţe si cu organizaţiile internaţionale competente. Condiţiile cooperării Uniunii pot face obiectul unor acorduri între aceasta si terţele părţi în cauză.
Paragraful precedent nu aduce atingere competenţei statelor membre de a negocia în cadrul organismelor internaţionale si de a încheia acorduri internaţionale.
Art. 192: (ex-articolul 175 TCE)
(1)Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară si după consultarea Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor, decid cu privire la acţiunile pe care Uniunea urmează să le întreprindă în vederea realizării obiectivelor menţionate la articolul 191.
(2)Prin derogare de la procedura de decizie prevăzută la alineatul (1) si fără a aduce atingere articolului 114, Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială, după consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor, adoptă:
a)dispoziţii în special de natură fiscală;
b)măsuri privind:
- amenajarea teritoriului;
- administrarea cantitativă a resurselor de apă sau care au legătură directă sau indirectă cu disponibilitatea resurselor menţionate;
- exploatarea solurilor, cu excepţia managementului deşeurilor;
c)măsurile care aduc atingere în mod semnificativ opţiunii unui stat membru între diferite surse de energie si structura generală a alimentării sale cu energie.
Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, după consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor, poate face ca procedura legislativă ordinară să fie aplicabilă domeniilor menţionate la primul paragraf.
(3)Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară si după consultarea Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor, adoptă programe de acţiune cu caracter general prin care se stabilesc obiectivele prioritare ce trebuie realizate.
Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acestor programe se adoptă în conformitate cu condiţiile prevăzute la alineatul (1) sau (2), după caz.
(4)Fără a aduce atingere anumitor măsuri adoptate de Uniune, statele membre asigură finanţarea si aplicarea politicii în domeniul mediului.
(5)Fără a aduce atingere principiului "poluatorul plăteşte", în cazul în care o măsură întemeiată pe alineatul (1) presupune costuri considerate disproporţionate pentru autorităţile publice dintr-un stat membru, această măsură prevede dispoziţiile corespunzătoare sub forma:
- unor derogări temporare si
- unei asistenţe financiare din partea Fondului de Coeziune constituit în conformitate cu articolul 177.
Art. 193: (ex-articolul 176 TCE)
Măsurile de protecţie adoptate în temeiul articolului 192 nu pot împiedica nici un stat membru să menţină sau să stabilească măsuri de protecţie mai stricte. Aceste măsuri trebuie să fie compatibile cu tratatele. Acestea sunt notificate Comisiei.
Art. 194
(1)În contextul instituirii si al funcţionării pieţei interne si din perspectiva necesităţii de a conserva si îmbunătăţi mediul, politica Uniunii în domeniul energiei urmăreşte, în spiritul solidarităţii între statele membre:
a)să asigure funcţionarea pieţei energiei;
b)să asigure siguranţa aprovizionării cu energie în Uniune,
c)să promoveze eficienţa energetică si economia de energie, precum si dezvoltarea de noi surse de energie si energii regenerabile; si
d)să promoveze interconectarea reţelelor energetice.
(2)Fără a aduce atingere aplicării altor dispoziţii ale tratatelor, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (1). Aceste măsuri se adoptă după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor.
Acestea nu aduc atingere dreptului unui stat membru de a stabili condiţiile de exploatare a propriilor resurse energetice, dreptului său de a alege diferite surse de energie şi structurii generale a aprovizionării sale cu energie, fără a aduce atingere articolului 192 alineatul (2) litera c).
(3)Prin derogare de la alineatul (2), Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, în unanimitate şi după consultarea Parlamentului European, stabileşte măsurile menţionate la alineatul respectiv, în cazul în care acestea sunt în principal de natură fiscală.
Art. 195
(1)Uniunea completează acţiunea statelor membre în sectorul turismului, în special prin promovarea competitivităţii întreprinderilor Uniunii în acest sector.
În acest scop, acţiunea Uniunii urmăreşte:
a)să încurajeze crearea unui mediu favorabil dezvoltării întreprinderilor în acest sector;
b)să promoveze cooperarea între statele membre, în special prin schimbul de bune practici.
(2)Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile speciale destinate să completeze acţiunile întreprinse în statele membre, în vederea realizării obiectivelor prevăzute la prezentul articol, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.
Art. 196
(1)Uniunea încurajează cooperarea între statele membre pentru a spori eficacitatea sistemelor de prevenire a catastrofelor naturale sau provocate de om şi de protecţie împotriva acestora.
Acţiunea Uniunii urmăreşte:
a)să susţină şi să completeze acţiunea statelor membre la nivel naţional, regional şi local care are ca scop prevenirea riscurilor, pregătirea factorilor implicaţi în protecţia civilă din statele membre şi intervenţia în caz de catastrofe naturale sau provocate de om, în cadrul Uniunii;
b)să promoveze o cooperare operaţională rapidă şi eficientă, în cadrul Uniunii, între serviciile naţionale de protecţie civilă;
c)să promoveze consecvenţa acţiunilor întreprinse la nivel internaţional în materie de protecţie civilă.
(2)Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru a contribui la realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (1), cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.
Art. 197
(1)Punerea în aplicare efectivă a dreptului Uniunii de către statele membre, care este esenţială pentru buna funcţionare a Uniunii, constituie o chestiune de interes comun.
(2)Uniunea poate sprijini eforturile statelor membre pentru îmbunătăţirea capacităţii lor administrative de punere în aplicare a dreptului Uniunii. Această acţiune poate consta, în special, în facilitarea schimburilor de informaţii şi de funcţionari publici, precum şi în sprijinirea programelor de formare. Niciun stat membru nu este obligat să recurgă la acest sprijin. Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare în acest scop, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.
(3)Prezentul articol nu aduce atingere obligaţiei statelor membre de a pune în aplicare dreptul Uniunii, nici atribuţiilor şi îndatoririlor Comisiei. De asemenea, acesta nu aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, care prevăd o cooperare administrativă între statele membre, precum şi între acestea şi Uniune.