Capitolul iv - CAPITALURILE ŞI PLĂŢILE - Tratat din 25-mar-1957 PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ)

Acte UE

Jurnalul Oficial 326C

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2019
CAPITOLUL IV:CAPITALURILE ŞI PLĂŢILE
Art. 63: (ex-articolul 56 TCE)
(1)În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind circulaţia capitalurilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.
(2)În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind plăţile între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.
Art. 64: (ex-articolul 57 TCE)
(1)Art. 63 nu aduce atingere aplicării, în raport cu ţările terţe, a restricţiilor în vigoare la 31 decembrie 1993 în temeiul dreptului intern sau al dreptului Uniunii, adoptate cu privire la circulaţia capitalurilor având ca destinaţie ţări terţe sau provenind din ţări terţe, în cazul în care acestea implică investiţii directe, inclusiv investiţiile imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de valori mobiliare pe pieţele de capital. În ceea ce priveşte restricţiile în vigoare în temeiul legislaţiilor naţionale în Bulgaria, în Estonia si în Ungaria, respectiva dată este 31 decembrie 1999.
(2)Depunând eforturi pentru a realiza obiectivul liberei circulaţii a capitalurilor între statele membre si ţări terţe, în cea mai mare măsură posibilă si fără a aduce atingere celorlalte capitole ale tratatelor, Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile referitoare la circulaţia capitalurilor având ca destinaţie ţări terţe sau provenind din ţări terţe, în cazul în care acestea implică investiţii directe, inclusiv investiţiile imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de valori mobiliare pe pieţele de capital.
(3)Prin derogare de la alineatul (2), numai Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, în unanimitate si după consultarea Parlamentului European, poate adopta măsuri care reprezintă un regres în dreptul Uniunii în ceea ce priveşte liberalizarea circulaţiei capitalurilor având ca destinaţie sau provenind din ţări terţe.
Art. 65: (ex-articolul 58 TCE)
(1)Art. 63 nu aduce atingere dreptului statelor membre:
a)de a aplica dispoziţiile incidente ale legislaţiilor fiscale care stabilesc o distincţie între contribuabilii care nu se găsesc în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte reşedinţa lor sau locul unde capitalurile lor au fost investite;
b)de a adopta toate măsurile necesare pentru a combate încălcarea actelor lor cu putere de lege si a normelor lor administrative, în special în domeniul fiscal sau al supravegherii prudenţiale a instituţiilor financiare, de a stabili proceduri de declarare a circulaţiei capitalurilor în scopul informării administrative sau statistice ori de a adopta măsuri justificate de motive de ordine publică sau siguranţă publică.
(2)Prezentul capitol nu aduce atingere posibilităţii de a aplica restricţii privind dreptul de stabilire care sunt compatibile cu prezentul tratat.
(3)Măsurile si procedurile menţionate la alineatele (1) si (2) nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară si nici o restrângere disimulată a liberei circulaţii a capitalurilor si plăţilor, astfel cum este aceasta definită la articolul 63.
(4)În absenţa unor măsuri de aplicare a articolului 64 alineatul (3), Comisia sau, în absenţa unei decizii a Comisiei în termen de trei luni de la data solicitării statului membru în cauză, Consiliul poate adopta o decizie care să dispună ca măsurile fiscale restrictive adoptate de un stat membru faţă de una sau mai multe ţări terţe să fie considerate conforme tratatelor, cu condiţia ca acestea să fie justificate în raport cu unul dintre obiectivele uniunii şi compatibile cu buna funcţionare a pieţei interne. Consiliul hotărăşte în unanimitate, la solicitarea unui stat membru.
Art. 66: (ex-articolul 59 TCE)
În cazul în care, în împrejurări excepţionale, circulaţia capitalurilor provenind din ţările terţe sau destinate acestora provoacă sau ameninţă să provoace dificultăţi grave în funcţionarea uniunii economice şi monetare, Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene, poate adopta, în raport cu ţările terţe, măsurile de salvgardare pentru o perioadă de până la şase luni, în cazul în care aceste măsuri sunt strict necesare.