Art. 154. - Art. 154: (ex-articolul 138 TCE) - Tratat din 25-mar-1957 PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ)

Acte UE

Jurnalul Oficial 326C

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2019
Art. 154: (ex-articolul 138 TCE)
(1)Comisia are misiunea de a promova consultarea partenerilor sociali la nivelul Uniunii şi adoptă orice măsură utilă pentru a facilita dialogul acestora, asigurând o susţinere echilibrată a părţilor.
(2)În acest scop, înainte de a prezenta propuneri în domeniul politicii sociale, Comisia se consultă cu partenerii sociali privind posibila orientare a unei acţiuni a Uniunii.
(3)În cazul în care, după această consultare, Comisia apreciază că o acţiune a Uniunii este de dorit, aceasta se consultă cu partenerii sociali privind conţinutul propunerii preconizate. Partenerii sociali prezintă Comisiei un aviz sau, după caz, o recomandare.
(4)Cu ocazia consultărilor menţionate la alineatele (2) şi (3), partenerii sociali pot informa Comisia despre voinţa lor de a iniţia procedura prevăzută la articolul 155. Durata acestei proceduri nu poate depăşi nouă luni, cu excepţia unei prelungiri hotărâte de comun acord de partenerii sociali în cauză şi de Comisie.