Art. 125. - Art. 125: (ex-articolul 103 TCE) - Tratat din 25-mar-1957 PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ)

Acte UE

Jurnalul Oficial 326C

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2019
Art. 125: (ex-articolul 103 TCE)
(1)Uniunea nu răspunde si nu îşi asumă angajamentele autorităţilor administraţiilor publice centrale, ale autorităţilor regionale sau locale, ale celorlalte autorităţi publice sau ale altor organisme ori întreprinderi publice dintr-un stat membru, fără a aduce atingere garanţiilor financiare reciproce pentru realizarea în comun a unui proiect specific. Un stat membru nu răspunde si nu îşi asumă angajamentele autorităţilor administraţiilor publice centrale, ale autorităţilor regionale sau locale, ale celorlalte autorităţi publice sau ale altor organisme ori întreprinderi publice din alt stat membru, fără a aduce atingere garanţiilor financiare reciproce pentru realizarea în comun a unui proiect specific.
(2)Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei si după consultarea Parlamentului European, poate, dacă este necesar, să precizeze definiţiile privind aplicarea interdicţiilor prevăzute la articolele 123 si 1 24, precum si în prezentul articol.