Regulamentul 869/30-mai-2022 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2009, (UE) 2019/942 şi (UE) 2019/943 şi a Directivelor 2009/73/CE şi (UE) 2019/944 şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 347/2013

Acte UE

Jurnalul Oficial 152L

În vigoare

Versiune de la: 5 Februarie 2025

Dată act: 30-mai-2022

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(1)În comunicarea sa din 11 decembrie 2019 intitulată "Pactul verde european" (denumită în continuare "Pactul verde european"), Comisia a prezentat o nouă strategie de creştere care are drept scop transformarea Uniunii într-o societate echitabilă şi prosperă, cu o economie modernă, competitivă şi eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, în care obiectivul privind neutralitatea climatică să fie realizat cel târziu până în 2050 şi în care creşterea economică să fie decuplată de utilizarea resurselor. În comunicarea sa din 17 septembrie 2020 intitulată "Stabilirea unui obiectiv mai ambiţios în materie de climă pentru Europa în perspectiva anului 2030 - investirea într-un viitor neutru din punct de vedere climatic, în interesul cetăţenilor", Comisia a propus creşterea ţintei de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la cel puţin 55 % până în 2030. Acest obiectiv ambiţios a fost aprobat de către Consiliul European la 11 decembrie 2020, iar evaluarea impactului care însoţeşte comunicarea respectivă confirmă faptul că mixul energetic al viitorului va fi foarte diferit de cel actual şi subliniază necesitatea de a analiza şi, dacă este necesar, de a revizui legislaţia privind energia. Investiţiile actuale în infrastructura energetică sunt evident insuficiente pentru a transforma şi a construi infrastructura energetică a viitorului. Aceasta înseamnă, de asemenea, că este necesar să existe infrastructura pentru a sprijini tranziţia energetică europeană, inclusiv electrificarea rapidă, extinderea producţiei de energie electrică din surse regenerabile şi obţinute fără utilizarea combustibililor fosili, utilizarea sporită a gazelor din surse regenerabile şi obţinute cu emisii scăzute de carbon, integrarea sistemului energetic şi o mai amplă adoptare a soluţiilor inovatoare.

(2)În contextul nivelului de ambiţie crescut al Uniunii, consacrat în Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁴) şi în Pactul verde european, va fi realizată o revizuire a actualei ţinte obligatorii la nivelul Uniunii privind energia din surse regenerabile pentru 2030 de cel puţin 32 % din consumul final de energie şi a ţintei principale la nivelul Uniunii privind eficienţa energetică de cel puţin 32,5 %.

(3)Acordul de la Paris adoptat în contextul Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (⁵) (denumit în continuare "Acordul de la Paris"), stabileşte un obiectiv pe termen lung de menţinere a creşterii temperaturii medii globale cu mult sub 2 °C peste nivelurile preindustriale şi de continuare a eforturilor de limitare a creşterii temperaturii la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale, subliniind importanţa adaptării la efectele negative ale schimbărilor climatice şi a asigurării coerenţei fluxurilor de finanţare cu o traiectorie către o dezvoltare cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră şi rezilientă la schimbările climatice. La data de 12 decembrie 2019, Consiliul European a aprobat obiectivul de a realiza o Uniune Europeană neutră din punct de vedere climatic până în 2050, în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris.

(4)Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁶) stabileşte linii directoare referitoare la dezvoltarea rapidă şi realizarea promptă a interoperabilităţii coridoarelor şi domeniilor prioritare privind infrastructura energetică transeuropeană, în scopul realizării obiectivelor de politică energetică din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), al asigurării funcţionării pieţei interne a energiei, a siguranţei alimentării cu energie şi a unor pieţe competitive ale energiei în Uniune, precum şi în scopul promovării eficienţei energetice şi economisirii energiei, al dezvoltării de forme noi de energie din surse regenerabile, precum şi al promovării interconectării reţelelor energetice. Regulamentul (UE) nr. 347/2013 instituie un cadru în care statele membre şi părţile interesate relevante să colaboreze într-o structură regională pentru a dezvolta reţele energetice mai bine conectate, cu scopul de a conecta regiunile în prezent izolate de pieţele energetice europene, de a consolida interconexiunile transfrontaliere existente şi de a promova noi astfel de interconexiuni, precum şi de a contribui la integrarea energiei din surse regenerabile. Prin urmărirea acelor obiective, Regulamentul (UE) nr. 347/2013 contribuie la o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii şi aduce beneficii întregii Uniuni din punctul de vedere al competitivităţii şi coeziunii economice, sociale şi teritoriale.

(5)Evaluarea Regulamentului (UE) nr. 347/2013 a arătat în mod clar că acest cadru a îmbunătăţit în mod eficace integrarea reţelelor statelor membre, a stimulat comerţul cu energie şi, prin urmare, a contribuit la competitivitatea Uniunii. Proiectele de interes comun în domeniul energiei electrice şi al gazelor au contribuit în mod semnificativ la siguranţa alimentării. În ceea ce priveşte gazele, infrastructura este în prezent mai bine conectată, iar rezilienţa alimentării s-a îmbunătăţit substanţial din 2013. Cooperarea regională în cadrul grupurilor regionale şi prin alocarea transfrontalieră a costurilor este un factor important pentru implementarea proiectelor. Cu toate acestea, în multe cazuri, alocarea transfrontalieră a costurilor nu a avut ca rezultat reducerea deficitului de finanţare a proiectelor, aşa cum s-a urmărit. Deşi majoritatea procedurilor de autorizare au fost scurtate, în unele cazuri procesul este încă îndelungat. Asistenţa financiară din partea Mecanismului pentru Interconectarea Europei, instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁷) a fost un factor important, deoarece granturile pentru studii au ajutat proiectele să reducă riscurile în primele stadii ale dezvoltării, în timp ce granturile pentru lucrări au sprijinit proiectele care abordează principalele blocaje, pe care finanţarea de pe piaţă nu le-a putut aborda în mod suficient.

(7)Politica privind reţelele energetice transeuropene este un instrument central pentru dezvoltarea unei pieţe interne a energiei şi necesar pentru atingerea obiectivelor Pactului verde european. Pentru a atinge niveluri mai ridicate de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 şi neutralitatea climatică până cel târziu în 2050, Europa va avea nevoie de un sistem energetic mai integrat, care să se bazeze pe niveluri mai ridicate de electrificare bazată pe surse suplimentare regenerabile şi cu emisii scăzute de carbon şi pe decarbonizarea sectorului gazelor. Politica privind reţelele energetice transeuropene poate asigura că dezvoltarea infrastructurii energetice a Uniunii sprijină tranziţia energetică necesară către neutralitatea climatică, în conformitate cu principiul "eficienţa energetică înainte de toate" şi cu neutralitatea tehnologică, luând totodată în considerare potenţialul de reducere a emisiilor în utilizarea finală. De asemenea, aceasta poate asigura interconexiunile, securitatea energetică, integrarea pieţelor şi a sistemelor şi concurenţa în beneficiul tuturor statelor membre, precum şi energia la un preţ accesibil pentru gospodării şi întreprinderi.

(8)Deşi obiectivele Regulamentului (UE) nr. 347/2013 îşi menţin în mare parte valabilitatea, cadrul actual privind reţelele energetice transeuropene nu reflectă încă pe deplin modificările preconizate ale sistemului energetic care vor rezulta din noul context politic, mai ales din ţintele actualizate ale Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi din obiectivul privind neutralitatea climatică până în 2050 din cadrul Pactului verde european. Prin urmare, printre alte aspecte, atât obiectivele de atenuare a schimbărilor climatice, cât şi cele de adaptare la acestea trebuie să se reflecte în mod adecvat în cadrul revizuit privind reţelele energetice transeuropene. Pe lângă noul context politic şi noile obiective politice, dezvoltarea tehnologică a fost rapidă în ultimul deceniu. Dezvoltarea respectivă ar trebui să fie luată în considerare în categoriile de infrastructuri energetice care fac obiectul prezentului regulament, în criteriile de selecţie a proiectelor de interes comun, precum şi în coridoarele şi în domeniile prioritare. Totodată, dispoziţiile prezentului regulament nu ar trebui să aducă atingere dreptului unui stat membru de a stabili condiţiile de exploatare a propriilor resurse energetice, dreptului său de a alege diferite surse de energie şi structurii generale a aprovizionării sale cu energie, în conformitate cu articolul 194 din TFUE.

(9)Directivele 2009/73/CE (⁹) şi (UE) 2019/944 (¹⁰) ale Parlamentului European şi ale Consiliului prevăd o piaţă internă a energiei. Deşi s-au înregistrat progrese semnificative în finalizarea respectivei pieţe, se mai pot aduce optimizări printr-o mai bună utilizare a infrastructurii energetice existente, prin integrarea unor cantităţi tot mai mari de energie din surse regenerabile şi prin integrarea sistemului.

(10)Infrastructura energetică a Uniunii ar trebui modernizată pentru a preveni defecţiunile tehnice şi a spori rezistenţa acesteia în faţa unor astfel de defecţiuni, a dezastrelor naturale sau provocate de om, a efectelor adverse ale schimbărilor climatice şi a ameninţărilor la adresa securităţii, în special în ceea ce priveşte infrastructurile critice europene, în temeiul Directivei 2008/114/CE a Consiliului (¹¹).

(13)Siguranţa alimentării, un motor principal al adoptării Regulamentului (UE) nr. 347/2013, a fost îmbunătăţită în mod semnificativ prin proiecte de interes comun. În plus, evaluarea impactului realizată de Comisie, care însoţeşte comunicarea Comisiei din 17 septembrie 2020 intitulată "Stabilirea unui obiectiv mai ambiţios în materie de climă pentru Europa în perspectiva anului 2030 – Investirea într-un viitor neutru din punct de vedere climatic, în interesul cetăţenilor", preconizează o reducere semnificativă a consumului de gaze naturale, deoarece menţinerea aceleiaşi rate de utilizare a acestei resurse nu este compatibilă cu neutralitatea emisiilor de carbon. Pe de altă parte, se estimează că consumul de biogaz, de hidrogen din surse regenerabile şi obţinut cu emisii scăzute de carbon şi de combustibili gazoşi sintetici va creşte semnificativ până în 2050. În ceea ce priveşte gazele, infrastructura este în prezent mai bine conectată, iar rezilienţa alimentării s-a îmbunătăţit substanţial din 2013. Este necesar ca planificarea infrastructurii energetice să reflecte aceste schimbări în domeniul gazelor. Cu toate acestea, nu toate statele membre sunt încă conectate într-o măsură suficientă la reţeaua europeană de gaze, iar statele membre insulare, în special, se confruntă în continuare cu mari probleme în ceea ce priveşte siguranţa alimentării şi lipsa de acces la resurse energetice. Deşi se preconizează că 78 % din proiectele din domeniul gazelor care sunt proiecte de interes comun vor deveni operabile până la sfârşitul anului 2025, o parte dintre acestea înregistrează întârzieri semnificative, inclusiv din cauza problemelor legate de autorizaţii. Prin urmare, prezentul regulament nu ar trebui să afecteze în mod negativ proiectele de interes comun care nu au fost încă finalizate la data intrării sale în vigoare. Prin urmare, drepturile şi obligaţiile decurgând din proiectele de interes comun incluse în cea de a cincea listă a proiectelor de interes comun a Uniunii stabilită în temeiul Regulamentului (UE) nr. 347/2013, în cazul cărora dosarul de cerere a fost acceptat în vederea examinării de către autoritatea competentă, ar trebui să fie menţinute pentru o perioadă de patru ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

(14)Importanţa reţelelor electrice inteligente, care nu presupun întotdeauna traversarea unei frontiere fizice, în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor în materie de politică energetică şi climatică ale Uniunii a fost recunoscută în comunicarea Comisiei din 8 iulie 2020 intitulată "Consolidarea unei economii neutre climatic: o strategie a UE pentru integrarea sistemului energetic" (denumită în continuare "Strategia UE pentru integrarea sistemului energetic"). Criteriile pentru respectiva categorie ar trebui să fie simplificate, să includă evoluţiile tehnologice în ceea ce priveşte inovarea şi aspectele digitale şi ar trebui să permită integrarea sistemului energetic. În plus, ar trebui clarificat rolul iniţiatorilor de proiecte. Având în vedere faptul că se preconizează o creştere semnificativă a cererii de energie din partea sectorului transporturilor, în special pentru vehiculele electrice destinate circulaţiei pe autostrăzi şi în zonele urbane, tehnologiile de reţele inteligente ar trebui să contribuie, la rândul lor, la îmbunătăţirea sprijinului legat de reţelele energetice pentru reîncărcarea transfrontalieră de mare capacitate în vederea sprijinirii decarbonizării sectorului transporturilor.

(15)Strategia UE pentru integrarea sistemului energetic a subliniat, de asemenea, necesitatea unei planificări integrate a infrastructurii energetice la nivelul purtătorilor de energie, al infrastructurilor şi al sectoarelor de consum. O astfel de integrare a sistemului începe de la punctul de plecare al aplicării principiului "eficienţa energetică înainte de toate" şi al adoptării unei abordări holistice la nivelul politicilor, care să depăşească sectoarele individuale. Aceasta abordează, de asemenea, nevoile de decarbonizare ale sectoarelor în care reducerile sunt greu de realizat, cum ar fi anumite sectoare industriale sau moduri de transport unde electrificarea directă este, în prezent, dificil de aplicat din punct de vedere tehnic sau economic. Asemenea investiţii includ hidrogenul şi electrolizoarele, care înregistrează progrese în direcţia implementării comerciale la scară largă. Comunicarea Comisiei din 8 iulie 2020, intitulată "O strategie pentru hidrogen: pentru o Europă neutră climatic" (denumită în continuare "Strategia pentru hidrogen") acordă prioritate producţiei de hidrogen din energia electrică din surse regenerabile, care este cea mai curată soluţie şi cea mai compatibilă cu obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică. Cu toate acestea, într-o fază de tranziţie, sunt necesare alte forme de hidrogen obţinut cu emisii scăzute de carbon pentru a decarboniza mai rapid producţia existentă de hidrogen, punând accentul pe o gamă variată de tehnologii curate, precum şi pentru a lansa o economie de scară.

(16)În plus, în Strategia sa pentru hidrogen, Comisia a concluzionat că, pentru implementarea prevăzută a hidrogenului, o reţea de infrastructuri de mari dimensiuni pe care doar Uniunea şi piaţa internă o pot oferi reprezintă un element important. În prezent, există o infrastructură specifică foarte limitată pentru transportul hidrogenului şi pentru comerţul transfrontalier cu acesta sau pentru crearea unor văi ale hidrogenului. O asemenea infrastructură ar trebui să constea într-o cantitate semnificativă de active transformate din active bazate pe gazele naturale, completate de noi active dedicate hidrogenului. În plus, Strategia pentru hidrogen a stabilit un obiectiv strategic de creştere a capacităţii electrolizoarelor instalate la 40 de gigawaţi (GW) până în 2030, pentru a intensifica producţia de hidrogen din surse regenerabile şi pentru a facilita decarbonizarea sectoarelor dependente de combustibili fosili, precum industria sau transporturile. Prin urmare, politica privind reţelele energetice transeuropene ar trebui să includă infrastructuri noi şi reconfigurate de transport şi de stocare a hidrogenului, precum şi instalaţii de electroliză. Infrastructura de transport şi de stocare a hidrogenului ar trebui, de asemenea, să fie inclusă în planul de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, astfel încât să permită o evaluare cuprinzătoare şi coerentă a costurilor şi beneficiilor pe care le generează pentru sistemul energetic, inclusiv a contribuţiei sale la integrarea sectorială şi la decarbonizare, cu scopul de a crea o magistrală a hidrogenului pentru Uniune.

(18)Realizarea neutralităţii climatice până cel târziu în 2050 presupune că vor exista, în continuare, procese industriale care emit dioxid de carbon. Acest dioxid de carbon este considerat inevitabil atunci când generarea sa nu poate fi evitată, în pofida optimizării, de exemplu prin eficienţa energetică sau electrificarea care integrează surse regenerabile de energie. Dezvoltarea infrastructurii pentru dioxidul de carbon ar trebui să conducă la o reducere netă semnificativă a emisiilor care nu pot fi evitate în absenţa unor alternative rezonabile. Captarea dioxidului de carbon este reglementată de Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹²) în ceea ce priveşte fluxurile de dioxid de carbon generate de instalaţiile care intră sub incidenţa directivei respective şi în scopul stocării geologice realizate în temeiul Directivei 2009/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹³).

(19)Regulamentul (UE) nr. 347/2013 a creat obligaţia ca un proiect candidat de interes comun să dovedească o contribuţie semnificativă la cel puţin un criteriu dintr-un set de criterii în procesul de elaborare a listei proiectelor de interes comun a Uniunii, care putea include durabilitatea, fără ca aceasta să fie un criteriu strict necesar. Cerinţa respectivă a permis dezvoltarea proiectelor de interes comun care abordau doar riscurile legate de siguranţa alimentării, fără să demonstreze beneficii în ceea ce priveşte durabilitatea, în conformitate cu nevoile specifice ale pieţei interne a energiei la momentul respectiv. Având însă în vedere evoluţia nevoilor de infrastructură ale Uniunii, obiectivele de decarbonizare şi concluziile Consiliului European adoptate la 21 iulie 2020, conform cărora "cheltuielile Uniunii ar trebui să fie în concordanţă cu obiectivele Acordului de la Paris şi cu principiul de «a nu face rău»" enunţat în Pactul verde european, ar trebui evaluată durabilitatea în ceea ce priveşte integrarea în reţea a surselor regenerabile de energie sau reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, după caz, pentru a se asigura că politica privind reţelele energetice transeuropene este corelată cu ţintele Uniunii privind energia şi clima şi cu obiectivele privind neutralitatea climatică până în 2050, ţinând seama şi de caracteristicile fiecărui stat membru în privinţa atingerii obiectivului de neutralitate climatică. Durabilitatea reţelelor de transport al dioxidului de carbon este abordată prin reducerea totală preconizată a emisiilor de gaze cu efect de seră pe durata de viaţă a proiectului şi absenţa unor soluţii tehnologice alternative pentru atingerea aceluiaşi nivel de reducere a dioxidului de carbon.

(20)Uniunea ar trebui să faciliteze proiectele de infrastructură care leagă reţelele Uniunii de reţelele din ţări terţe, care sunt reciproc avantajoase şi necesare pentru tranziţia energetică şi pentru realizarea ţintelor climatice şi care îndeplinesc, de asemenea, criteriile specifice ale categoriilor de infrastructuri relevante în temeiul prezentului regulament, în special cu ţările învecinate şi cu ţările cu care Uniunea a stabilit o cooperare specifică în domeniul energiei. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să includă în domeniul său de aplicare proiecte de interes reciproc, dacă acestea sunt durabile şi fac dovada unor beneficii socioeconomice nete semnificative la nivelul Uniunii şi pentru cel puţin o ţară terţă. Astfel de proiecte ar trebui să fie eligibile pentru includerea în lista proiectelor de interes comun şi a proiectelor de interes reciproc a Uniunii (denumită în continuare "lista Uniunii"), cu condiţia să existe un nivel ridicat de convergenţă a cadrului de politici şi ca acest cadru să fie susţinut prin mecanisme de asigurare a aplicării legii şi, totodată, proiectele respective ar trebui să facă dovada unei contribuţii la obiectivele globale de politică în domeniul energiei şi al climei ale Uniunii şi ale ţărilor terţe, cu referire specifică la siguranţa alimentării şi la decarbonizare.

Un nivel ridicat de convergenţă a cadrului de politici ar trebui să fie prezumat pentru Spaţiul Economic European sau părţile contractante ale Comunităţii Energiei sau poate fi demonstrat în cazul altor ţări terţe, prin intermediul acordurilor bilaterale care includ dispoziţii relevante referitoare la obiective ale politicii privind clima şi energia cu privire la decarbonizare, aceste acorduri urmând să fie evaluate ulterior de un grup regional corespunzător, cu sprijinul Comisiei. În plus, ţara terţă cu care Uniunea cooperează la elaborarea proiectelor de interes reciproc ar trebui să faciliteze un calendar similar pentru accelerarea implementării şi pentru alte măsuri de sprijinire a politicilor, după cum se prevede în prezentul regulament. Prin urmare, proiectele de interes reciproc ar trebui să fie tratate în acelaşi mod ca proiectele de interes comun, toate dispoziţiile referitoare la proiectele de interes comun aplicându-se şi proiectelor de interes reciproc, în măsura în care nu se prevede altfel. Beneficiile socioeconomice nete semnificative la nivelul Uniunii ar trebui înţelese ca îmbunătăţind interoperabilitatea şi funcţionarea pieţei interne, fără a se limita la un singur stat membru. În ceea ce priveşte proiectele de stocare a dioxidului de carbon, ar trebui să fie eligibile numai proiectele necesare pentru a permite transportul şi stocarea transfrontalieră a dioxidului de carbon, cu condiţia ca standardele şi garanţiile de prevenire a oricăror scurgeri şi care vizează clima, sănătatea umană şi ecosistemele în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea stocării permanente a dioxidului de carbon să fie cel puţin la acelaşi nivel ca în Uniune. Ar trebui să se prezume că Spaţiul Economic European respectă aceste standarde şi garanţii.

(21)Proiectele de interes reciproc ar trebui să fie considerate ca fiind un instrument suplimentar de extindere a domeniului de aplicare a prezentului regulament la ţările terţe, dincolo de proiectele de interes comun care contribuie la implementarea unui coridor sau a unui domeniu prioritar al infrastructurii energetice, astfel cum se prevede în anexa I. Prin urmare, în cazul în care un proiect cu o ţară terţă contribuie la punerea în aplicare a unui coridor sau a unui domeniu prioritar al infrastructurii energetice, acesta ar trebui să fie eligibil pentru a solicita acordarea statutului de proiect de interes comun în temeiul prezentului regulament. Conform aceluiaşi principiu, proiectele cu ţări terţe care vizează interconectarea reţelelor electrice care au obţinut statutul de proiecte de interes comun în temeiul Regulamentului (UE) nr. 347/2013 pot fi selectate ca proiecte de interes comun, cu condiţia ca acestea să facă obiectul procesului de selecţie şi să îndeplinească criteriile aplicabile proiectelor de interes comun.

(22)În plus, pentru a atinge ţintele Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi obiectivul său privind neutralitatea climatică până în 2050, se impune ca Uniunea să intensifice în mod semnificativ producţia de energie electrică din surse regenerabile. Categoriile de infrastructuri energetice existente pentru transportul şi stocarea energiei electrice sunt esenţiale pentru integrarea creşterii semnificative a producţiei de energie electrică din surse regenerabile în reţeaua electrică. În plus, acest lucru necesită intensificarea investiţiilor în energia din surse regenerabile offshore, cu scopul de a atinge o capacitate de generare de cel puţin 300 GW de energie eoliană offshore instalată în conformitate cu strategia Comisiei privind energia din surse regenerabile offshore prevăzută în comunicarea Comisiei din 19 noiembrie 2020 intitulată "O strategie a UE privind valorificarea potenţialului energiei din surse regenerabile offshore pentru un viitor neutru climatic". Respectiva strategie include legături radiale care conectează noi capacităţi eoliene offshore, precum şi proiecte integrate hibride. De asemenea, ar trebui abordată coordonarea planificării şi a dezvoltării pe termen lung a reţelelor electrice offshore şi terestre. În special, planificarea infrastructurii offshore ar trebui să treacă de la abordarea de la caz la caz la o abordare coordonată şi cuprinzătoare care să asigure dezvoltarea durabilă a reţelelor offshore integrate, în conformitate cu potenţialul de energie din surse regenerabile offshore al fiecărui bazin maritim, cu protecţia mediului şi cu alte utilizări ale mării. Ar trebui să existe o abordare bazată pe cooperarea voluntară între statele membre. Statele membre ar trebui să rămână responsabile pentru aprobarea proiectelor de interes comun care sunt legate de teritoriul lor şi pentru costurile aferente.

(23)Statele membre relevante ar trebui să fie în măsură să evalueze beneficiile şi costurile coridoarelor prioritare ale reţelei offshore pentru energia din surse regenerabile şi să efectueze o analiză preliminară a repartizării costurilor la nivelul fiecărui coridor prioritar al reţelei offshore, pentru a sprijini angajamentele politice comune în vederea dezvoltării energiei din surse regenerabile offshore. Comisia, împreună cu statele membre, cu operatorii de transport şi de sistem (OTS) relevanţi şi cu autorităţile naţionale de reglementare, ar trebui să elaboreze orientări pentru activităţile specifice de partajare a costurilor şi pentru calculul raportului dintre costuri şi beneficii în vederea implementării planurilor integrate de dezvoltare a reţelei offshore, care ar trebui să permită statelor membre să efectueze o evaluare adecvată.

(24)Procesul de elaborare a planului de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, ca bază a identificării proiectelor de interes comun pentru categoriile energie electrică şi gaze, s-a dovedit a fi eficace. Cu toate acestea, deşi Reţeaua europeană a operatorilor de transport şi de sistem de energie electrică (ENTSO pentru energie electrică) şi Reţeaua europeană a operatorilor de transport şi de sistem de gaze naturale (ENTSO pentru gaze), împreună cu OTS, joacă un rol important în acest proces, este necesar un control mai strict, în special în ceea ce priveşte definirea scenariilor pentru viitor, identificarea lacunelor şi a blocajelor de infrastructură pe termen lung şi evaluarea proiectelor individuale, pentru a spori încrederea în proces. Prin urmare, având în vedere necesitatea unei validări independente, Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (denumită în continuare "agenţia") şi Comisia ar trebui să aibă un rol mai important în acest proces, inclusiv în procesul de elaborare a planurilor de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, în temeiul Regulamentelor (CE) nr. 715/2009 (¹⁴) şi (UE) 2019/943 (¹⁵) ale Parlamentului European şi ale Consiliului. Procesul asociat planurilor de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii ar trebui să beneficieze de contribuţiile obiective şi bazate pe date ştiinţifice ale unui organism ştiinţific independent, precum Comitetul ştiinţific consultativ european privind schimbările climatice, şi ar trebui să fie organizat în modul cel mai eficient.

(25)În îndeplinirea sarcinilor care le revin înainte de adoptarea planurilor de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, ENTSO pentru energie electrică şi ENTSO pentru gaze ar trebui să desfăşoare un amplu proces de consultare care să implice toate părţile interesate relevante. Consultarea ar trebui să fie deschisă şi transparentă şi ar trebui să fie organizată în timp util pentru a le permite părţilor interesate să ofere feedback în procesul de pregătire a etapelor esenţiale ale planurilor de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, spre exemplu în etapele de elaborare a scenariului, de identificare a lacunelor în materie de infrastructură şi în ceea ce priveşte metodologia de analiză a costurilor şi a beneficiilor pentru evaluarea proiectelor. ENTSO pentru energie electrică şi ENTSO pentru gaze ar trebui să acorde atenţia cuvenită contribuţiilor primite de la părţile interesate în cursul consultărilor şi ar trebui să explice modul în care au ţinut seama de aceste contribuţii.

(26)În conformitate cu concluziile Forumului privind infrastructura energetică din 2020, este necesar să se asigure că toate sectoarele relevante, cum ar fi gazele, energia electrică şi transporturile sunt luate în considerare dintr-o perspectivă integrată în procesele de planificare a tuturor infrastructurilor de transport şi distribuţie, terestre şi offshore. În scopul respectării Acordului de la Paris şi al îndeplinirii obiectivelor climatice ale Uniunii pentru 2030, a obiectivelor de dezvoltare a energiei offshore pentru 2040 şi în conformitate cu obiectivul Uniunii privind atingerea neutralităţii climatice cel târziu până în 2050, cadrul aplicabil reţelelor energetice transeuropene ar trebui să se bazeze pe o viziune de tipul "un sistem energetic unic", mai inteligentă, mai integrată, pe termen lung şi optimizată, prin implementarea unui cadru care să permită o mai bună coordonare a planificării infrastructurii în diverse sectoare şi să creeze oportunitatea integrării optime a diferitelor soluţii de cuplare care implică elemente de reţea variate între infrastructuri diverse. Acest lucru ar trebui asigurat prin dezvoltarea unui model integrat progresiv, care facilitează coerenţa între metodologiile axate pe sectoare unice bazate pe ipoteze comune şi care reflectă interdependenţele.

(27)Este important să se asigure că numai proiectele de infrastructură pentru care nu există soluţii alternative rezonabile pot primi statutul de proiect de interes comun. În acest scop, ar trebui să se ţină seama de principiul "eficienţa energetică înainte de toate" în raportul vizând identificarea lacunelor în materie de infrastructură elaborat în conformitate cu prezentul regulament şi în activitatea desfăşurată de grupurile regionale în vederea stabilirii listelor regionale de proiecte propuse. În conformitate cu principiul "eficienţa energetică înainte de toate", ar trebui luate în considerare toate alternativele relevante legate de noua infrastructură pentru a asigura satisfacerea nevoilor viitoare în materie de infrastructură, demers care ar putea contribui la identificarea lacunelor în materie de infrastructură.

Grupurile regionale, asistate de autorităţile naţionale de reglementare, ar trebui să ia în considerare ipotezele şi rezultatele evaluării lacunelor în materie de infrastructură, elaborate în conformitate cu prezentul regulament, şi să se asigure că principiul "eficienţa energetică înainte de toate" se reflectă pe deplin în procesul de selecţie a proiectelor de interes comun. În plus, în timpul implementării proiectului, iniţiatorii de proiecte ar trebui să raporteze cu privire la respectarea legislaţiei de mediu şi să demonstreze că proiectele nu prejudiciază în mod semnificativ mediul, în înţelesul articolului 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹⁶). Pentru proiectele existente de interes comun care sunt suficient de avansate, acest lucru va fi luat în considerare în momentul selectării de către grupurile regionale a proiectelor pentru lista ulterioară a Uniunii.

(28)Pentru a asigura stabilitatea tensiunii şi a frecvenţei, ar trebui acordată o atenţie deosebită stabilităţii reţelei electrice europene în această situaţie în schimbare, în special având în vedere creşterea ponderii opţiunilor de flexibilitate, cum ar fi stocarea durabilă a energiei şi energia electrică din surse regenerabile. Ar trebui să se acorde o prioritate deosebită eforturilor de a menţine şi de a asigura un nivel satisfăcător al producţiei planificate de energie cu emisii scăzute de carbon, pentru a garanta siguranţa alimentării pentru cetăţeni şi întreprinderi.

(29)În urma unor consultări aprofundate cu toate statele membre şi părţile interesate, Comisia a identificat 14 priorităţi strategice privind infrastructura energetică transeuropeană, a căror implementare este crucială pentru realizarea ţintelor Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi a obiectivului său privind neutralitatea climatică până în 2050. Aceste priorităţi acoperă o varietate de regiuni geografice sau domenii tematice în domeniul transportului şi stocării energiei electrice, al reţelelor offshore pentru energia din surse regenerabile, al transportului şi stocării hidrogenului, al electrolizoarelor, al reţelelor inteligente de gaze, al reţelelor electrice inteligente şi al transportului şi stocării dioxidului de carbon.

(30)Proiectele de interes comun ar trebui să respecte criterii comune, transparente şi obiective, în vederea contribuţiei acestora la obiectivele politicii energetice. Pentru a fi eligibile pentru includerea pe listele Uniunii, proiectele privind energia electrică şi hidrogenul ar trebui să facă parte din cel mai recent plan de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii. Întrucât infrastructura pe bază de hidrogen nu este inclusă în prezent în planul de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, cerinţa respectivă pentru proiectele privind hidrogenul ar trebui să se aplice numai de la 1 ianuarie 2024 în scopul celei de-a doua liste a Uniunii care va fi stabilită în temeiul prezentului regulament.

(31)Ar trebui înfiinţate grupuri regionale care să propună şi să evalueze proiecte de interes comun, creându-se astfel liste regionale de proiecte de interes comun. Pentru a asigura un consens larg, aceste grupuri regionale ar trebui să asigure o cooperare strânsă între statele membre, autorităţile naţionale de reglementare, iniţiatorii proiectelor şi părţile interesate. În contextul respectivei cooperări, atunci când se dovedeşte necesar, autorităţile naţionale de reglementare ar trebui să ofere consultanţă grupurilor regionale, printre altele cu privire la fezabilitatea aspectelor legate de reglementare ale proiectelor propuse şi la fezabilitatea calendarului propus pentru aprobarea normativă.

(33)O dată la doi ani ar trebui stabilită o nouă listă a Uniunii. Proiectele de interes comun care au fost finalizate sau care nu mai îndeplinesc criteriile şi cerinţele relevante stabilite prin prezentul regulament nu ar trebui să figureze pe următoarea listă a Uniunii. Din acest motiv, proiectele de interes comun existente, care urmează să fie incluse în următoarea listă a Uniunii, ar trebui să participe la acelaşi proces de selecţie pentru stabilirea listelor regionale şi a listei Uniunii care se aplică şi proiectelor propuse. Cu toate acestea, sarcina administrativă ar trebui redusă cât mai mult posibil, de exemplu utilizând informaţiile furnizate anterior şi ţinând seama de rapoartele anuale ale iniţiatorilor proiectelor. În acest scop, proiectele de interes comun existente care au înregistrat progrese semnificative ar trebui să beneficieze de un proces raţionalizat de includere în planul de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii.

(34)Proiectele de interes comun ar trebui implementate cât mai rapid posibil şi ar trebui monitorizate şi evaluate cu atenţie, respectând în mod corespunzător cerinţele privind participarea părţilor interesate şi legislaţia de mediu şi menţinând la minimum sarcina administrativă suportată de iniţiatorii proiectelor. Comisia ar trebui să desemneze coordonatori europeni în cazul proiectelor care se confruntă cu dificultăţi sau întârzieri deosebite. Progresele înregistrate la implementarea proiectelor specifice, precum şi îndeplinirea obligaţiilor care decurg din prezentul regulament, ar trebui luate în considerare în procesul de selecţie pentru listele ulterioare ale Uniunii pentru proiectele respective.

(36)Planificarea şi implementarea proiectelor de interes comun ale Uniunii în domeniul infrastructurilor energetice, de transport şi de telecomunicaţii ar trebui coordonate pentru a genera sinergii în cazurile în care acest lucru este fezabil din punct de vedere global economic sau tehnic sau din perspectiva mediului, a climei sau a amenajării teritoriale, acordându-se atenţia cuvenită aspectelor relevante legate de siguranţă. Astfel, atunci când se planifică diferitele reţele europene, ar trebui să existe posibilitatea să se acorde prioritate integrării reţelelor de transport, de comunicaţii şi energetice, cu scopul de a asigura folosirea unor suprafeţe minime de teren. Este necesară o viziune comună asupra reţelelor pentru integrarea sistemului energetic în diferitele sectoare, asigurând totodată, acolo unde este posibil, reutilizarea rutelor existente sau dezafectate, pentru a reduce la minimum efectele negative sociale, economice, de mediu, climatice şi financiare.

(37)Proiectele de interes comun ar trebui să beneficieze de un "statut prioritar" la nivel naţional pentru se a asigura un tratament administrativ rapid şi un tratament în regim de urgenţă în toate procedurile judiciare şi litigioase aferente. Acestea ar trebui considerate de către autorităţile competente ca fiind de interes public. Din motive de interes public superior, proiectele care au un impact negativ asupra mediului ar trebui să fie autorizate atunci când sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute în Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹⁷) şi în Directiva 92/43/CEE a Consiliului (¹⁸).

(40)Pentru a simplifica şi a accelera procedura de autorizare a reţelelor offshore pentru energia din surse regenerabile, ar trebui să fie desemnate puncte unice de contact pentru proiectele transfrontaliere offshore aflate pe lista Uniunii, reducând sarcina administrativă pentru dezvoltatorii de proiecte. Punctele unice de contact ar trebui să reducă complexitatea, să sporească eficienţa şi să accelereze procedura de autorizare a activelor de transport offshore care traversează adesea mai multe jurisdicţii.

(41)În ciuda existenţei unor standarde consacrate care asigură participarea publicului la procedurile decizionale în domeniul mediului, care se aplică pe deplin proiectelor de interes comun, sunt necesare măsuri suplimentare în temeiul prezentului regulament pentru a asigura cele mai înalte standarde posibile în ceea ce priveşte transparenţa şi participarea publicului la toate aspectele relevante din procedura de autorizare a proiectelor de interes comun. În cazul în care este deja reglementat de norme naţionale în temeiul aceloraşi standarde sau al unor standarde mai înalte ca în prezentul regulament, consultarea prealabilă înainte de procedura de autorizare ar trebui să devină opţională, evitându-se duplicarea cerinţelor juridice.

(42)Punerea în aplicare corectă şi coordonată a Directivelor 2001/42/CE (¹⁹) şi 2011/92/UE (²⁰) ale Parlamentului European şi a Consiliului şi, după caz, a Convenţiei privind accesul la informaţii, participarea publicului la luarea deciziilor şi accesul la justiţie în probleme de mediu a Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (²¹), semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 (denumită în continuare "Convenţia de la Aarhus"), precum şi a Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (²²), semnată la Espoo la 25 februarie 1991 (denumită în continuare "Convenţia de la Espoo"), ar trebui să asigure armonizarea celor mai importante principii de evaluare a efectelor asupra mediului şi climei, inclusiv în context transfrontalier. Comisia a emis linii directoare pentru a ajuta statele membre să definească măsuri adecvate, legislative şi nelegislative, pentru a raţionaliza procedurile de evaluare de mediu în cazul infrastructurii energetice şi pentru a asigura aplicarea coerentă a procedurilor de evaluare de mediu prevăzute în dreptul Uniunii privind proiectele de interes comun. Statele membre ar trebui să îşi coordoneze evaluările proiectelor de interes comun şi să asigure, pe cât posibil, evaluări comune. Statele membre ar trebui încurajate să facă schimb de bune practici şi de capacităţi administrative în cadrul procedurilor de autorizare.

(43)Este important să se raţionalizeze şi să se îmbunătăţească procedura de autorizare, respectându-se, în măsura posibilului, principiul subsidiarităţii, competenţele şi procedurile naţionale în ceea ce priveşte construcţia unor noi infrastructuri energetice, şi acordându-le acestora atenţia cuvenită. Având în vedere necesitatea stringentă de a dezvolta infrastructuri energetice, simplificarea procedurii de autorizare ar trebui să prevadă un termen clar pentru luarea de către autorităţile relevante a deciziei privind construcţia proiectului. Termenul respectiv ar trebui să determine definirea şi gestionarea mai eficiente ale procedurilor şi în niciun caz nu ar trebui să compromită standardele înalte privind protecţia mediului şi participarea publicului, în conformitate cu legislaţia de mediu şi cu participarea publicului. Prezentul regulament ar trebui să stabilească termene maxime. Cu toate acestea, statele membre pot depune eforturi pentru a realiza termene mai scurte atunci când acest lucru este fezabil şi, în special, în ceea ce priveşte proiecte precum reţelele inteligente, care ar putea să nu necesite o procedură atât de complexă de autorizare precum cea pentru infrastructura de transport. Autorităţile competente ar trebui să fie responsabile de asigurarea respectării termenelor.

(44)Dacă este cazul, statele membre ar trebui să fie în măsură să includă în decizii exhaustive deciziile luate în contextul negocierilor cu proprietari individuali de terenuri privind acordarea accesului la proprietate, a dreptului de proprietate sau a dreptului de a ocupa proprietatea, în contextul amenajării teritoriului, care stabileşte utilizarea generală a terenului într-o anumită regiune, inclusiv alte proiecte, cum ar fi cele legate de autostrăzi, căi ferate, clădiri şi arii naturale protejate şi care nu se realizează în mod specific pentru proiectul planificat şi pentru acordarea autorizării de exploatare. În contextul procedurii de autorizare, un proiect de interes comun ar trebui să poată include infrastructurile conexe în măsura în care acest lucru este esenţial pentru construcţia sau funcţionarea proiectului. Prezentul regulament, în principal dispoziţiile privind autorizarea, participarea publicului şi implementarea proiectelor de interes comun, ar trebui să se aplice fără a aduce atingere dreptului Uniunii şi celui internaţional, inclusiv dispoziţiilor privind protecţia mediului şi a sănătăţii umane şi dispoziţiilor adoptate în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului şi al politicii maritime integrate, în special Directiva 2014/89/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (²³).

(45)Costurile aferente elaborării, construcţiei, exploatării şi întreţinerii proiectelor de interes comun ar trebui, în general, să fie suportate în totalitate de utilizatorii infrastructurii. Alocarea costurilor ar trebui să asigure faptul că utilizatorii finali nu vor fi împovăraţi în mod disproporţionat, mai ales dacă acest lucru ar putea duce la sărăcie energetică. Proiectele de interes comun ar trebui să fie eligibile pentru alocarea transfrontalieră a costurilor în cazul în care o evaluare a cererii de pe piaţă sau a efectelor preconizate asupra tarifelor arată că nu se poate preconiza o recuperare a costurilor prin intermediul tarifelor plătite de utilizatorii infrastructurii.

(46)Este necesar ca discuţia privind alocarea adecvată a costurilor să se bazeze pe analiza costurilor şi a beneficiilor unui proiect de infrastructură, efectuată pe baza unei metodologii armonizate în ceea ce priveşte analiza la nivelul întregului sistem energetic, utilizând toate scenariile relevante stabilite în cadrul planurilor de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, elaborate în temeiul Regulamentelor (CE) nr. 715/2009 şi (UE) 2019/943 şi revizuite de agenţie, precum şi scenarii suplimentare de planificare a dezvoltării reţelei, permiţând o analiză solidă a contribuţiei proiectului de interes comun la politica energetică a Uniunii în ceea ce priveşte decarbonizarea, integrarea pieţei, concurenţa, durabilitatea şi siguranţa alimentării. Respectiva analiză poate să ţină seama de indicatori şi de valorile corespunzătoare de referinţă pentru a compara costurile cu investiţiile pe unitate. În cazul în care se utilizează scenarii suplimentare, acestea ar trebui să fie în concordanţă cu ţintele Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi cu obiectivul său privind neutralitatea climatică până în 2050 şi ar trebui să facă obiectul unui amplu proces de consultare şi control.

(47)Piaţa internă a energiei fiind tot mai bine integrată, sunt necesare reguli clare şi transparente pentru alocarea transfrontalieră a costurilor, în vederea accelerării investiţiilor în infrastructura transfrontalieră şi în proiectele cu un impact transfrontalier. Este esenţial să se asigure un cadru de finanţare stabil pentru dezvoltarea proiectelor de interes comun, reducând în acelaşi timp la minimum nevoia de sprijin financiar şi, în acelaşi timp, încurajând investitorii interesaţi, cu stimulente şi mecanisme financiare adecvate. Atunci când decid cu privire la alocarea transfrontalieră a costurilor, autorităţile naţionale de reglementare ar trebui să aloce integral la nivel transfrontalier costurile de investiţii angajate în condiţii de eficienţă, aşa cum acestea sunt relevante în considerarea abordărilor şi metodologiilor lor naţionale pentru infrastructurile similare, şi să le includă în tarifele naţionale şi, ulterior, dacă este cazul, să stabilească dacă impactul acestora asupra tarifelor naţionale ar putea reprezenta o sarcină disproporţionată pentru consumatori în statele lor membre respective. Autorităţile naţionale de reglementare ar trebui să evite riscul dublării sprijinului pentru proiecte, ţinând cont de taxele şi veniturile reale sau estimate. Aceste taxe şi venituri ar trebui să fie luate în considerare numai în măsura în care se referă la proiecte şi sunt concepute pentru a acoperi costurile în cauză.

(49)Legislaţia cu privire la piaţa internă a energiei prevede că tarifele de acces la reţele trebuie să asigure stimulente adecvate pentru investiţii. Cu toate acestea, este probabil ca mai multe tipuri de proiecte de interes comun să implice externalităţi care ar putea să nu fie pe deplin captate şi recuperate prin sistemul de tarife obişnuit. La aplicarea legislaţiei privind piaţa internă a energiei, autorităţile naţionale de reglementare ar trebui să asigure un cadru de reglementare şi financiar stabil şi previzibil care să conţină stimulente pentru proiecte de interes comun, inclusiv stimulente pe termen lung, care să fie proporţionale cu nivelul riscului specific pe care îl comportă proiectul. Respectivul cadru ar trebui să se aplice în special proiectelor transfrontaliere, tehnologiilor inovatoare de transport al energiei electrice care permit integrarea pe scară largă a energiei din surse regenerabile, a resurselor de energie descentralizate sau a consumului dispecerizabil în reţele interconectate, precum şi proiectelor din domeniul tehnologiei energetice şi al digitalizării, care fie sunt susceptibile să suporte riscuri mai mari decât proiectele similare situate într-un stat membru, fie promit beneficii mai mari pentru Uniune. În plus, este necesar ca proiectele cu cheltuieli operaţionale ridicate să aibă acces şi la stimulente adecvate pentru investiţii. În special, reţelele offshore pentru energia din surse regenerabile, care deservesc dubla funcţionalitate a interconectărilor de energie electrică şi conectarea proiectelor de generare offshore din surse regenerabile, pot fi expuse unor riscuri mai mari decât proiectele comparabile de infrastructură terestră, datorită conectării lor intrinseci la activele de producţie, ceea ce implică riscuri de reglementare, riscuri de finanţare precum necesitatea unor investiţii anticipative, riscuri de piaţă şi riscuri legate de utilizarea de noi tehnologii inovatoare.

(50)Prezentul regulament ar trebui să se aplice numai autorizării proiectelor de interes comun, participării publicului la aceasta procedură şi tratamentului reglementar al acestora. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată adopta dispoziţii de drept intern pentru a aplica aceleaşi norme sau norme similare şi altor proiecte care nu sunt considerate proiecte de interes comun în sensul prezentului regulament. În ceea ce priveşte stimulentele normative, statele membre ar trebui să poată adopta dispoziţii de drept intern pentru a aplica aceleaşi norme sau norme similare şi proiectelor de interes comun care se încadrează în categoria stocării de energie electrică.

(53)Regulamentul (UE) nr. 347/2013 a demonstrat valoarea adăugată a mobilizării de fonduri private prin intermediul unei asistenţe financiare semnificative din partea Uniunii pentru a permite implementarea unor proiecte de importanţă europeană. Având în vedere situaţia economico-financiară şi constrângerile bugetare, este necesar ca în cadrul financiar multianual să se continue sprijinul specific, prin subvenţii şi instrumente financiare, cu scopul de a maximiza beneficiile pentru cetăţenii Uniunii şi de a atrage noi investitori în coridoarele şi domeniile prioritare privind infrastructura energetică prevăzute într-o anexă la prezentul regulament, menţinându-se în acelaşi timp contribuţia bugetară a Uniunii la un nivel cât mai scăzut.

(54)Proiectele de interes comun ar trebui să fie eligibile pentru a beneficia de asistenţă financiară din partea Uniunii pentru studii şi, în anumite condiţii, pentru lucrări în temeiul Regulamentului (UE) 2021/1153 al Parlamentului European şi al Consiliului (²⁴) sub formă de granturi sau sub formă de instrumente financiare inovatoare pentru a se asigura că se poate acorda sprijin personalizat acelor proiecte de interes comun care nu sunt viabile în cadrul de reglementare actual şi în condiţiile de piaţă existente. Este important să se evite orice denaturare a concurenţei, îndeosebi între proiectele care contribuie la realizarea aceluiaşi coridor prioritar al Uniunii. O astfel de asistenţă financiară ar trebui să asigure sinergiile necesare cu fondurile structurale, pentru a finanţa reţelele inteligente de distribuţie a energiei şi cu mecanismul Uniunii de finanţare a energiei din surse regenerabile instituit prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1294 al Comisiei (²⁵), în temeiul articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului (²⁶).

(²⁶)Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 şi (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE şi 2013/30/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE şi (UE) 2015/652 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 328, 21.12.2018, p. 1).

Investiţiilor pentru proiectele de interes comun ar trebui să li se aplice un raţionament în trei etape. În primul rând, piaţa ar trebui să aibă prioritate la investiţii. În al doilea rând, dacă piaţa nu realizează investiţii, ar trebui analizate soluţii de reglementare, ar trebui adaptat cadrul de reglementare relevant, dacă este necesar, şi ar trebui asigurată aplicarea corectă a acestuia. În al treilea rând, în cazul în care primele două etape nu sunt suficiente pentru a asigura investiţiile necesare pentru proiectele de interes comun, ar trebui să fie posibilă acordarea asistenţei financiare din partea Uniunii dacă proiectul de interes comun îndeplineşte criteriile de eligibilitate aplicabile. Proiectele de interes comun pot fi, de asemenea, eligibile în cadrul programului InvestEU, care este complementar finanţării prin granturi.

(59)În timp ce reconfigurarea infrastructurii de gaze naturale vizează decarbonizarea reţelelor de gaze, permiţând utilizarea specifică a hidrogenului pur, o perioadă de tranziţie ar putea permite transportul sau stocarea unui amestec predefinit de hidrogen cu gaz natural sau biometan. Amestecul de hidrogen cu gaz natural sau biometan ar putea fi utilizat pentru extinderea capacităţii de producţie a hidrogenului şi pentru facilitarea transportului hidrogenului. Pentru a asigura tranziţia către hidrogen, iniţiatorul proiectului ar trebui să demonstreze, inclusiv prin contracte comerciale, modul în care, până la sfârşitul perioadei de tranziţie, activele bazate pe gazele naturale vor deveni active dedicate hidrogenului şi modul în care va fi îmbunătăţită utilizarea hidrogenului în cursul perioadei de tranziţie. În contextul exerciţiului de monitorizare, agenţia ar trebui să verifice tranziţia în timp util a proiectului către un activ specific dedicat hidrogenului. Orice finanţare a proiectelor respective în temeiul Regulamentului (UE) 2021/1153 în cursul perioadei de tranziţie ar trebui să facă obiectul unei condiţii prevăzute în acordul de grant de a rambursa finanţarea în cazul unei întârzieri a tranziţiei în timp util a proiectului către un activ specific dedicat hidrogenului şi al unor dispoziţii adecvate care să permită punerea în aplicare a condiţiei respective.

(60)În conformitate cu concluziile Consiliului European din 4 februarie 2011, potrivit cărora niciun stat membru nu ar trebui să rămână izolat de reţelele europene de gaz şi electricitate după 2015 sau să se confrunte cu ameninţări la adresa securităţii energetice din cauza absenţei unor conexiuni adecvate", prezentul regulament urmăreşte să asigure accesul la reţelele energetice transeuropene prin încetarea izolării energetice a Ciprului şi Maltei, care nu sunt încă interconectate la reţeaua transeuropeană de gaze. Respectivul obiectiv ar trebui atins permiţând proiectelor în curs de dezvoltare sau de planificare cărora li s-a acordat statutul de proiect de interes comun în temeiul Regulamentului (UE) nr. 347/2013 să îşi menţină statutul până când Cipru şi Malta vor fi interconectate la reţeaua transeuropeană de gaze. Pe lângă contribuţia la dezvoltarea pieţei energiei din surse regenerabile, la flexibilitatea şi rezilienţa sistemului energetic şi la siguranţa alimentării, proiectele respective vor asigura accesul la viitoarele pieţe ale energiei, inclusiv la hidrogen, şi vor contribui la realizarea obiectivelor globale de politică în domeniul energiei şi al climei ale Uniunii.

(61)Proiectele de interes comun nu ar trebui să fie eligibile pentru asistenţă financiară din partea Uniunii în cazul în care iniţiatorii de proiecte, operatorii sau investitorii se află într-una dintre situaţiile de excludere menţionate la articolul 136 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European şi al Consiliului (²⁸), cum ar fi în cazul unei condamnări pentru fraudă, corupţie sau conduită legată de o organizaţie infracţională. Ar trebui să fie posibil ca un proiect de interes comun să fie eliminat de pe lista Uniunii dacă includerea sa pe lista respectivă s-a făcut pe baza unor informaţii incorecte care au fost determinante pentru includerea respectivă sau dacă proiectul nu respectă dreptul Uniunii. În cazul unui proiect de interes comun situat în statele membre care beneficiază de o derogare în temeiul prezentului regulament, statele membre respective ar trebui să se asigure, atunci când sprijină orice cereri de finanţare în temeiul Regulamentului (UE) 2021/1153 pentru astfel de proiecte, că proiectele respective nu aduc beneficii directe sau indirecte persoanelor sau entităţilor care se află într-una dintre situaţiile de excludere menţionate la articolul 136 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.

(62)Pentru a asigura dezvoltarea în timp util a proiectelor de infrastructură energetică esenţiale pentru Uniune, cea de a cincea listă a proiectelor de interes comun a Uniunii ar trebui să rămână în vigoare până la intrarea în vigoare a primei liste a proiectelor de interes comun şi a proiectelor de interes reciproc a Uniunii stabilite în temeiul prezentului regulament. În plus, pentru a permite dezvoltarea, monitorizarea şi finanţarea proiectelor de interes comun de pe cea de a cincea listă a Uniunii, anumite dispoziţii ale Regulamentului (UE) nr. 347/2013 ar trebui, de asemenea, să rămână în vigoare şi să producă efecte până la intrarea în vigoare a primei liste a proiectelor de interes comun şi a proiectelor de interes reciproc a Uniunii stabilite în temeiul prezentului regulament.

(64)În vederea asigurării faptului că lista Uniunii se limitează la proiectele care contribuie cel mai mult la implementarea coridoarelor şi a domeniilor prioritare strategice privind infrastructura energetică prevăzute într-o anexă la prezentul regulament, competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce priveşte modificarea anexelor la prezentul regulament, astfel încât să se instituie şi să se revizuiască lista Uniunii, respectându-se totodată dreptul statelor membre de a aproba proiecte legate de teritoriile lor care sunt înscrise pe lista Uniunii. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experţi, şi ca respectivele consultări să se desfăşoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituţional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (²⁹). Atunci când pregăteşte şi elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, corespunzătoare şi în timp util a documentelor relevante către Parlamentul European şi Consiliu. Atunci când consideră necesar, Parlamentul European şi Consiliul îşi pot trimite propriii experţi la reuniunile grupurilor de experţi ale Comisiei la care sunt invitaţi experţi din statele membre şi care se referă la pregătirea actelor delegate.

Discuţiile din cadrul grupurilor regionale sunt esenţiale pentru adoptarea de către Comisie a actelor delegate de stabilire a listelor Uniunii. Prin urmare, este oportun ca, în măsura în care este posibil şi compatibil cu cadrul prezentului regulament, Parlamentul European şi Consiliul să fie informate cu privire la reuniunile grupurilor regionale şi să poată trimite experţi la reuniunile acestora, în conformitate cu Acordul interinstituţional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare. Ţinând seama de necesitatea de a asigura realizarea obiectivelor prezentului regulament şi având în vedere numărul de proiecte de pe listele Uniunii până în prezent, numărul total al proiectelor de pe lista Uniunii ar trebui să rămână gestionabil şi, în consecinţă, nu poate depăşi cu mult 220.

(65)Întrucât obiectivele prezentului regulament, şi anume elaborarea şi interoperabilitatea reţelelor energetice transeuropene şi conectarea la aceste reţele, care contribuie la asigurarea atenuării schimbărilor climatice, în special realizarea ţintelor Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi a obiectivului neutralităţii climatice până cel târziu în 2050, şi la asigurarea interconexiunilor, a securităţii energetice, a integrării pieţelor şi a sistemelor, a unei concurenţe în beneficiul tuturor statelor membre şi a unor preţuri accesibile la energie" nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea şi efectele acţiunii propuse, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective,

CAPITOLUL I:Dispoziţii generale

Art. 1: Obiect, obiective şi domeniu de aplicare

(1)Prezentul regulament stabileşte linii directoare privind dezvoltarea şi interoperabilitatea prompte a coridoarelor şi domeniilor prioritare privind infrastructurile energetice transeuropene (denumite în continuare "coridoarele şi domeniile prioritare privind infrastructura energetică"), prevăzute în anexa I, care contribuie la asigurarea atenuării schimbărilor climatice, în special realizarea ţintelor Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi a obiectivului neutralităţii climatice până cel târziu în 2050, precum şi la asigurarea interconexiunilor, a securităţii energetice, a integrării pieţei şi a sistemelor, a concurenţei în beneficiul tuturor statelor membre şi a unor preţuri accesibile la energie.

(2)În special, prezentul regulament:

Art. 2: Definiţii

3."decizie exhaustivă" înseamnă decizia sau ansamblul deciziilor luate de o autoritate sau de autorităţi ale unui stat membru, cu excepţia instanţelor judecătoreşti, care stabileşte dacă un iniţiator de proiect este autorizat sau nu să construiască infrastructura energetică pentru a realiza un proiect de interes comun sau un proiect de interes reciproc, având posibilitatea de a demara sau de a procura şi demara lucrările de construcţie necesare ("gata de executarea construcţiei"), fără a aduce atingere niciunei decizii luate în contextul unei căi de atac administrative;

6."proiect de interes reciproc" înseamnă un proiect promovat de Uniune în cooperare cu ţări terţe în temeiul scrisorilor din partea guvernelor ţărilor afectate în mod direct sau al altor acorduri fără caracter juridic obligatoriu, care se încadrează în una dintre categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 1 litera (a) sau (f), la punctul 3 litera (a) sau la punctul 5 litera (a) sau (c) din anexa II, care contribuie la ţintele Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi la obiectivul său privind neutralitatea climatică până în 2050 şi care este inclus pe lista Uniunii;

8."iniţiator al proiectului" înseamnă oricare dintre următorii:

9."reţea electrică inteligentă" înseamnă o reţea de energie electrică, inclusiv pe insule care nu sunt interconectate sau nu sunt suficient conectate la reţelele energetice transeuropene, care permite integrarea într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor şi controlul activ în ceea ce priveşte comportamentul şi acţiunile tuturor utilizatorilor conectaţi la aceasta, inclusiv ale producătorilor, consumatorilor şi prosumatorilor, pentru a asigura un sistem energetic eficient din punct de vedere economic şi durabil, cu pierderi reduse şi un nivel ridicat de integrare a surselor regenerabile de energie, de siguranţă a alimentării şi de siguranţă, şi în care operatorul de reţea poate monitoriza digital acţiunile utilizatorilor conectaţi la aceasta, precum şi tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor pentru comunicarea cu operatorii de reţea, producătorii, instalaţiile de stocare a energiei şi consumatorii sau prosumatorii aferenţi, în vederea transportului şi a distribuţiei energiei electrice într-un mod durabil, eficient din punctul de vedere al costurilor şi sigur;

10."reţea inteligentă de gaze" înseamnă o reţea de gaze care utilizează soluţii inovatoare şi digitale pentru a integra, într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor, o multitudine de surse de gaze obţinute cu emisii scăzute de carbon şi, în special, gazele din surse regenerabile, în conformitate cu nevoile consumatorilor şi cu cerinţele de calitate a gazului, cu scopul de a reduce amprenta de carbon a consumului de gaze aferent, de a permite folosirea unei ponderi mai mare a gazelor din surse regenerabile şi obţinute cu emisii scăzute de carbon şi de a crea legături cu alţi purtători de energie şi cu alte sectoare energetice, inclusiv modernizările fizice necesare, dacă acestea sunt indispensabile în vederea funcţionării echipamentelor şi a instalaţiilor pentru integrarea gazelor obţinute cu emisii scăzute de carbon şi, în special, a celor din surse regenerabile;

15."studii" înseamnă activităţile necesare pentru a pregăti implementarea proiectului, precum studiile pregătitoare, de fezabilitate, de evaluare, de testare şi de validare, inclusiv programe informatice, şi orice alte măsuri de asistenţă tehnică, inclusiv acţiunile prealabile de definire şi de dezvoltare completă a unui proiect, precum şi de luare a deciziilor privind finanţarea proiectului, cum ar fi recunoaşterea amplasamentelor în cauză şi pregătirea pachetului financiar;

CAPITOLUL II:Proiecte de interes comun şi proiecte de interes reciproc

Art. 3: Lista proiectelor de interes comun şi a proiectelor de interes reciproc a Uniunii

(3)Organismul decizional al fiecărui grup adoptă o listă regională de proiecte, elaborată conform procesului stabilit în secţiunea 2 din anexa III, în funcţie de contribuţia fiecărui proiect la implementarea coridoarelor şi domeniilor prioritare privind infrastructura energetică prevăzute în anexa I şi în funcţie de îndeplinirea criteriilor prevăzute la articolul 4.

(4)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 20 din prezentul regulament pentru a stabili lista Uniunii, sub rezerva articolului 172 al doilea paragraf din TFUE.

(5)Atunci când stabileşte lista Uniunii prin combinarea listelor regionale menţionate la alineatul (3), Comisia, ţinând seama în mod corespunzător de deliberările grupurilor:

(6)Proiectele de interes comun care intră în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 1 literele (a), (b), (c), (d) şi (f) din anexa II la prezentul regulament devin parte integrantă din planurile regionale relevante de investiţii în conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (UE) 2019/943 precum şi din planurile naţionale relevante de dezvoltare a reţelei pe 10 ani, în conformitate cu articolul 51 din Directiva (UE) 2019/944 şi din alte planuri naţionale privind infrastructura, după caz. Proiectele respective de interes comun dobândesc cel mai înalt grad de prioritate posibil în cadrul fiecăruia dintre aceste planuri. Prezentul alineat nu se aplică proiectelor concurente, proiectelor care nu sunt suficient de avansate pentru a furniza o analiză cost-beneficiu specifică proiectului, astfel cum se menţionează în secţiunea 2 punctul 1 litera (d) din anexa III, ori proiectelor de interes reciproc.

(7)Proiectele de interes comun care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 1 literele (a), (b), (c), (d) şi (f) din anexa II şi care sunt proiecte concurente sau proiecte care nu sunt suficient de avansate pentru a furniza o analiză cost-beneficiu specifică proiectului, astfel cum se menţionează în secţiunea 2 punctul 1 litera (d) din anexa III, pot fi incluse în planurile regionale de investiţii relevante, în planurile naţionale de dezvoltare a reţelei pe 10 ani şi în alte planuri naţionale de infrastructură, după caz, ca proiecte avute în vedere.

Art. 4: Criterii pentru evaluarea proiectelor de către grupuri

(1)Proiectele de interes comun îndeplinesc următoarele criterii generale:

(2)Proiectul de interes reciproc îndeplineşte următoarele criterii generale:

a)proiectul contribuie în mod semnificativ la obiectivele menţionate la articolul 1 alineatul (1) şi la cele ale ţării terţe, în special prin faptul că nu obstrucţionează capacitatea ţării terţe de a elimina treptat activele de generare pe bază de combustibili fosili pentru consumul său intern, şi la durabilitate, inclusiv prin integrarea energiei din surse regenerabile în reţea şi prin transportul şi distribuţia energiei din surse regenerabile către principalele centre de consum şi situri de stocare;

e)ţara terţă sau ţările terţe implicate prezintă un nivel ridicat de convergenţă a cadrului de politici şi sunt demonstrate mecanisme de asigurare a respectării legii pentru a sprijini obiectivele de politică ale Uniunii, în special pentru a asigura:

f)ţara terţă sau ţările terţe implicate sprijină statutul prioritar al proiectului, astfel cum este stabilit la articolul 7, şi se angajează să respecte un calendar similar pentru punerea în aplicare accelerată şi alte măsuri de sprijin privind politicile şi reglementările aplicabile proiectelor de interes comun din Uniune.

În ceea ce priveşte proiectele de stocare a dioxidului de carbon care se încadrează în categoria de infrastructuri energetice prevăzută la punctul 5 litera (c) din anexa II, proiectul este necesar pentru a permite transportul transfrontalier şi stocarea dioxidului de carbon, iar ţara terţă în care se află proiectul dispune de un cadru juridic adecvat, bazat pe mecanisme de asigurare a aplicării legii eficace, pentru a se asigura că standardele şi garanţiile se aplică proiectului, prevenind orice relocări ale emisiilor de dioxid de carbon, precum şi în ceea ce priveşte clima, sănătatea umană şi ecosistemele în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea stocării permanente a dioxidului de carbon, care sunt cel puţin la acelaşi nivel cu cele prevăzute de dreptul Uniunii.

(3)În cazul proiectelor de interes comun care se încadrează în categoriile specifice de infrastructuri energetice, se aplică următoarele criterii specifice:

a)pentru proiectele de transport, distribuţie şi stocare a energiei electrice care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 1 literele (a), (b), (c), (d) şi (f) din anexa II, proiectul contribuie în mod semnificativ la durabilitate prin integrarea energiei din surse regenerabile în reţea, prin transportul sau distribuţia energiei din surse regenerabile către principalele centre de consum şi situri de stocare, precum şi la limitarea restricţiilor de energie, după caz, şi contribuie la cel puţin unul dintre următoarele criterii specifice:

b)pentru proiectele de reţele electrice inteligente care se încadrează în categoria de infrastructuri energetice prevăzută la punctul 1 litera (e) din anexa II, proiectul contribuie în mod semnificativ la durabilitate prin integrarea energiei din surse regenerabile în reţea şi contribuie la cel puţin două dintre următoarele criterii specifice:

c)în ceea ce priveşte proiectele privind transportul şi stocarea dioxidului de carbon care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 5 din anexa II, proiectul contribuie semnificativ la durabilitate, prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon în instalaţiile industriale conectate, şi contribuie la toate criteriile specifice următoare:

d)pentru proiectele privind hidrogenul care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 3 din anexa II, proiectul contribuie în mod semnificativ la durabilitate, inclusiv prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin intensificarea utilizării hidrogenului din surse regenerabile sau a hidrogenului produs cu emisii scăzute de carbon, punând accent pe hidrogenul din surse regenerabile, în special în aplicaţiile finale, cum ar fi sectoarele în care reducerea este dificilă, în care nu sunt fezabile soluţiile mai eficiente energetic, şi prin sprijinirea generării de energie din surse regenerabile variabile, oferind flexibilitate, soluţii de stocare, sau ambele, şi proiectul contribuie semnificativ la cel puţin unul din următoarele criterii specifice:

e)în cazul electrolizoarelor care se încadrează în categoria de infrastructuri energetice prevăzută la punctul 4 din anexa II, proiectul contribuie în mod semnificativ la toate criteriile specifice următoare:

f)pentru proiectele de reţele inteligente de gaze care se încadrează în categoria de infrastructuri energetice prevăzută la punctul 2 din anexa II, proiectul contribuie în mod semnificativ la durabilitate prin asigurarea integrării unei game largi de gaze cu emisii scăzute de carbon şi, în special, a celor din surse regenerabile, inclusiv când sunt de origine locală, cum ar fi biometanul sau hidrogenul din surse regenerabile, în sisteme de transport, distribuţie sau stocare de gaze, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, şi proiectul contribuie în mod semnificativ la cel puţin unul din următoarele criterii specifice:

(5)Pentru a facilita evaluarea tuturor proiectelor care ar putea fi eligibile ca proiecte de interes comun şi care ar putea fi incluse pe o listă regională, fiecare grup evaluează, în mod transparent şi obiectiv, contribuţia fiecărui proiect la implementarea aceluiaşi coridor sau domeniu prioritar în materie de infrastructură energetică. Fiecare grup îşi stabileşte metoda de evaluare pe baza contribuţiei globale la criteriile menţionate la alineatul (3). Respectiva evaluare are ca rezultat un clasament al proiectelor pentru uzul intern al grupului. Nici lista regională, nici cea a Uniunii nu conţin clasamente, iar clasamentul menţionat nu este folosit pentru niciun alt scop ulterior, cu excepţia celui menţionat în secţiunea 2 punctul 16 din anexa III.

d)pentru proiectele propuse care sunt, la momentul evaluării, proiecte de pe lista Uniunii, progresele înregistrate în implementarea lor şi respectarea de către acestea a obligaţiilor de raportare şi de transparenţă.

În ceea ce priveşte proiectele de reţele electrice inteligente şi proiectele de reţele inteligente de gaze care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 1 litera (e) şi la punctul 2 din anexa II, clasificarea se realizează pentru proiectele care afectează aceleaşi două state membre şi se acordă atenţia cuvenită şi numărului de utilizatori afectaţi de proiect, consumului anual de energie şi cotei energiei generate din surse nedispecerizabile din zona unde se află aceşti utilizatori.

Art. 5: Implementarea şi monitorizarea proiectelor de pe lista Uniunii

(1)Iniţiatorii proiectelor elaborează un plan de implementare pentru proiectele de pe lista Uniunii, care include un calendar privind fiecare dintre următoarele aspecte:

(4)Până la data de 31 decembrie a fiecărui an care urmează anului de includere a unui proiect de pe lista Uniunii, iniţiatorii proiectului prezintă autorităţii naţionale competente menţionate la articolul 8 alineatul (1) un raport anual pentru fiecare proiect care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la anexa II.

(5)Până la 28 februarie a fiecărui an care urmează anului în care iniţiatorul proiectului trebuie să prezinte raportul menţionat la alineatul (4) din prezentul articol, autorităţile competente menţionate la articolul 8 alineatul (1) prezintă agenţiei şi grupului relevant raportul menţionat la alineatul (4) din prezentul articol, completat cu informaţii referitoare la progresele şi, dacă este cazul, întârzierile în implementarea proiectelor de pe lista Uniunii situate pe teritoriul lor, în ceea ce priveşte procedura de autorizare, precum şi la motivele unor astfel de întârzieri. Contribuţia autorităţilor competente la raport se marchează în mod clar ca atare şi este redactată fără a modifica textul introdus de iniţiatorii proiectului.

(6)Până la data de 30 aprilie a fiecărui an în care ar trebui adoptată o nouă listă a Uniunii, agenţia prezintă grupurilor un raport consolidat privind proiectele de pe lista Uniunii care intră în sfera de competenţă a autorităţilor naţionale de reglementare, evaluând progresele înregistrate şi modificările preconizate ale costurilor proiectelor şi, după caz, formulând recomandări cu privire la modalităţile de depăşire a întârzierilor şi a dificultăţilor întâmpinate. Raportul consolidat evaluează, de asemenea, în conformitate cu dispoziţiile articolului 11 litera (b) din Regulamentul (UE) 2019/942, implementarea coerentă a planurilor de dezvoltare a reţelei la nivelul Uniunii cu privire la coridoarele şi domeniile prioritare privind infrastructura energetică prevăzute la anexa I.

(7)Dacă punerea în funcţiune a unui proiect de pe lista Uniunii este întârziată faţă de planul de implementare din alte motive decât din motive imperative independente de voinţa iniţiatorului proiectului, se aplică următoarele măsuri:

e)atunci când măsurile menţionate la litera (c) sau (d), operatorul de sistem din zona în care este situată investiţia pune la dispoziţia operatorilor sau investitorilor sau părţii terţe care implementează proiectul toate informaţiile necesare pentru efectuarea investiţiei, conectează noile active la reţeaua de transport sau, după caz, la reţeaua de distribuţie şi, în general, depune toate eforturile pentru a facilita implementarea investiţiei, precum şi exploatarea şi întreţinerea sigură, fiabilă şi eficientă a proiectului de pe lista Uniunii.

(9)Proiectele care nu se mai află pe lista Uniunii îşi pierd toate drepturile şi obligaţiile legate de statutul de proiect de interes comun sau proiect de interes reciproc prevăzute în prezentul regulament.

Art. 6: Coordonatorii europeni

(2)Coordonatorul european:

CAPITOLUL III:Autorizare şi participarea publicului

Art. 7: Statutul prioritar al proiectelor de pe lista Uniunii

(1)Adoptarea listei Uniunii stabileşte, în sensul oricăror decizii emise în procedura de autorizare, necesitatea proiectelor de pe lista Uniunii din perspectiva politicii energetice şi a climei, fără a aduce atingere locaţiei exacte, rutei sau tehnologiei proiectului.

(3)Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute de dreptul Uniunii, proiectele de pe lista Uniunii primesc statutul de proiecte de cea mai mare importanţă naţională posibilă, dacă un astfel de statut există în dreptul intern, şi sunt tratate în mod adecvat în cadrul procedurilor de autorizare şi, dacă dreptul intern o prevede, inclusiv în amenajarea teritoriului, inclusiv respectivele proceduri privind evaluarea de mediu, în modul în care acest tratament este prevăzut dreptul intern aplicabil tipului corespunzător de infrastructură energetică.

(8)În ceea ce priveşte impactul asupra mediului abordat la articolul 6 alineatul (4) din Directiva 92/43/CEE, la articolul 4 alineatul (7) din Directiva 2000/60/CE şi la articolul 4 alineatele (14) şi (15), precum şi la articolul 5 alineatele (11) şi (12) din Regulamentul (UE) 2024/1991 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*1), cu condiţia să fie îndeplinite toate condiţiile prevăzute în directivele respective şi în regulamentul respectiv, proiectele de pe lista Uniunii sunt considerate ca fiind de interes public din perspectiva politicii energetice şi pot fi considerate ca fiind de interes public major.

Art. 8: Organizarea procedurii de autorizare

(2)Responsabilităţile autorităţii naţionale competente menţionate la alineatul (1) sau atribuţiile acesteia pot fi delegate către o altă autoritate sau executate de către aceasta, pentru fiecare proiect de pe lista Uniunii sau pentru fiecare categorie specifică de proiecte de pe lista Uniunii, cu condiţia ca:

b)să existe o singură autoritate responsabilă pentru fiecare proiect de pe lista Uniunii, care să reprezinte unicul punct de contact pentru iniţiatorul proiectului în procesul de luare a unei decizii exhaustive pentru un anumit proiect de pe lista Uniunii, şi care să coordoneze prezentarea tuturor documentelor şi informaţiilor relevante.

(3)Fără a aduce atingere cerinţelor aplicabile în temeiul dreptului Uniunii şi al dreptului internaţional şi, în măsura în care nu le contrazice, al dreptului intern, autoritatea naţională competentă facilitează emiterea deciziei exhaustive. Decizia exhaustivă se emite în termenele stabilite la articolul 10 alineatele (1) şi (2) şi în conformitate cu unul dintre următoarele sisteme:

b)sistemul coordonat:

decizia exhaustivă cuprinde mai multe decizii individuale, obligatorii din punct de vedere juridic, emise de mai multe autorităţi vizate, care sunt coordonate de autoritatea naţională competentă. Autoritatea naţională competentă poate constitui un grup de lucru în care sunt reprezentate toate autorităţile implicate, pentru a stabili un program detaliat pentru procedura de autorizare, în conformitate cu articolul 10 alineatul (6) litera (b), precum şi pentru a monitoriza şi a coordona implementarea respectivului program. Autoritatea naţională competentă, după consultarea celorlalte autorităţi vizate şi, atunci când este cazul, în conformitate cu dreptul intern şi fără a aduce atingere termenelor stabilite la articolul 10 alineatele (1) şi (2), stabileşte de la caz la caz un termen rezonabil pentru emiterea deciziilor individuale. Autoritatea naţională competentă poate lua o decizie individuală în numele unei alte autorităţi naţionale vizate dacă decizia autorităţii respective nu este prezentată în termenul stabilit şi dacă întârzierea nu are o justificare adecvată; sau, atunci când există prevederi în acest sens în dreptul intern şi în măsura în care acestea sunt compatibile cu dreptul Uniunii, autoritatea naţională competentă poate considera că o altă autoritate naţională vizată şi-a dat acordul sau a respins proiectul dacă decizia autorităţii respective nu este emisă la termen. Atunci când există prevederi în acest sens în dreptul intern, autoritatea naţională competentă poate să nu ţină seama de o decizie individuală a unei alte autorităţi naţionale vizate, dacă consideră că decizia respectivă nu este argumentată suficient în ceea ce priveşte elementele de probă pe baza cărora autoritatea naţională în cauză a luat decizia; acţionând astfel, autoritatea competentă se asigură că cerinţele aplicabile în temeiul dreptului Uniunii şi al celui internaţional sunt respectate şi îşi motivează decizia;

c)sistemul colaborativ:

(6)Autorităţile naţionale competente relevante ale statelor membre implicate într-un proiect inclus pe lista Uniunii, care se încadrează într-unul din coridoarele prioritare ale reţelei offshore prevăzute în secţiunea 2 din anexa I, desemnează de comun acord între ele, pentru fiecare proiect, un punct unic de contact pentru iniţiatorii proiectului, care este responsabil de facilitarea schimbului de informaţii între autorităţile naţionale competente cu privire la procedura de autorizare a proiectului, cu scopul de a facilita respectiva procedură, precum şi emiterea deciziilor de către autorităţile naţionale competente relevante. Punctele unice de contact pot acţiona ca un registru care agregă documentele existente referitoare la proiecte.

Art. 9: Transparenţa şi participarea publicului

(1)Până la 24 octombrie 2023, statul membru sau autoritatea naţională competentă publică, după caz, în colaborare cu alte autorităţi vizate, un manual de procedură actualizat privind procedura de autorizare aplicabilă proiectelor de pe lista Uniunii, incluzând cel puţin informaţiile menţionate la punctul 1 din anexa VI. Manualul nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, dar face referire la dispoziţiile juridice relevante sau le citează. Autorităţile naţionale competente cooperează şi identifică sinergii, după caz, cu autorităţile din ţările învecinate în vederea schimbului de bune practici şi a facilitării procedurii de autorizare, în special pentru elaborarea manualului de proceduri.

(3)Într-un termen cu caracter orientativ de trei luni de la iniţierea procedurii de autorizare în temeiul articolului 10 alineatul (3), iniţiatorul proiectului elaborează şi prezintă autorităţii naţionale competente un concept privind participarea publicului, respectând procedura definită în manualul menţionat la alineatul (1) din prezentul articol şi în conformitate cu liniile directoare stabilite în anexa VI. Autoritatea naţională competentă solicită modificări sau aprobă conceptul privind participarea publicului în termen de trei luni de la primirea conceptului, luând în considerare orice formă de participare şi consultare a publicului care a avut loc înainte de demararea procedurii de autorizare, cu condiţia ca participarea şi consultarea publice respective să fi îndeplinit cerinţele din prezentul articol.

(4)Dacă acest lucru nu este deja prevăzut în dreptul intern la standarde similare sau mai ridicate, iniţiatorul proiectului sau, dacă dreptul intern prevede astfel, autoritatea naţională competentă desfăşoară cel puţin o consultare publică, înainte ca iniţiatorul proiectului să transmită dosarul de candidatură final şi complet către autoritatea naţională competentă în temeiul articolului 10 alineatul (7). Consultarea publică respectivă nu aduce atingere oricărei consultări publice organizate după transmiterea solicitării aprobării de dezvoltare, în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Directiva 2011/92/UE. Consultarea publică oferă informaţii privind proiectul părţilor interesate menţionate la punctul 3 litera (a) din anexa VI, într-un stadiu incipient, şi contribuie la identificarea celei mai potrivite locaţii sau a celui mai potrivit traseu sau tehnologii, inclusiv, după caz, ţinând cont de consideraţiile privind adaptarea la schimbările climatice în ceea ce priveşte proiectul, a tuturor efectele relevante în temeiul dreptului Uniunii şi al dreptului intern, precum şi a subiectelor relevante de abordat în cadrul dosarului de candidatură. Consultarea publică respectă cerinţele minime prevăzute la punctul 5 din anexa VI. Fără a aduce atingere normelor procedurale şi în materie de transparenţă din statele membre, iniţiatorul proiectului publică pe site-ul web menţionat la alineatul (7) din prezentul articol un raport în care explică modul în care au fost luate în considerare opiniile exprimate în cadrul consultărilor publice, indicând modificările aduse amplasamentului, traseului şi concepţiei proiectului sau indicând motivele pentru care opiniile respective nu au fost luate în considerare.

(6)Pentru proiectele care ar putea avea un impact transfrontalier semnificativ în unul sau mai multe state membre învecinate, cărora li se aplică articolul 7 din Directiva 2011/92/UE şi Convenţia de la Espoo, informaţiile relevante sunt puse la dispoziţia autorităţilor naţionale competente a statelor membre învecinate. Autorităţile naţionale competente ale statelor membre învecinate în cauză indică, în cadrul procesului de notificare, după caz, dacă acestea sau orice altă autoritate vizată doreşte să participe la procedurile relevante de consultare publică.

(7)Iniţiatorul proiectului creează şi actualizează periodic un site web dedicat proiectului cu informaţii relevante despre proiectul de interes comun, care include un link către site-ul web al Comisiei şi către platforma de transparenţă menţionată la articolul 23 şi care îndeplineşte cerinţele specificate la punctul 6 din anexa VI. Informaţiile sensibile din punct de vedere comercial nu sunt divulgate.

Art. 10: Durata şi punerea în aplicare a procedurii de autorizare

(1)Procedura de autorizare este alcătuită din două proceduri:

(2)Autoritatea naţională competentă se asigură că durata combinată a celor două proceduri menţionate la alineatul (1) nu depăşeşte o perioadă de 42 de luni.

(3)Pentru a iniţia procedura de autorizare, iniţiatorii proiectului notifică în scris proiectul autorităţii naţionale competente a fiecărui stat membru în cauză şi includ o prezentare rezonabil de detaliată a acestuia.

În termen de trei luni de la primirea notificării, autoritatea naţională competentă confirmă sau, în cazul în care consideră că proiectul nu este suficient de avansat pentru a demara procedura de autorizare, refuză în scris notificarea, inclusiv în numele altor autorităţi vizate. În cazul unui refuz, autoritatea naţională competentă îşi motivează decizia, inclusiv în numele celorlalte autorităţi vizate. Data la care autoritatea naţională competentă a semnat confirmarea notificării marchează începerea procedurii de autorizare. În cazul în care sunt implicate două sau mai multe state membre, data la care autoritatea naţională competentă vizată a acceptat ultima notificare marchează începerea procedurii de autorizare.

Autorităţile naţionale competente se asigură că procedura de acordare a autorizării este accelerată în conformitate cu prezentul capitol pentru fiecare categorie de proiecte de interes comun. În acest scop, autorităţile naţionale competente îşi adaptează cerinţele pentru începerea procedurii de autorizare şi pentru acceptarea dosarului de candidatură depus, pentru ca acestea să fie adecvate pentru proiecte care, datorită naturii, dimensiunii lor sau datorită lipsei cerinţei de evaluare de mediu în dreptul intern, pot necesita mai puţine autorizaţii şi aprobări pentru a ajunge în faza de construcţie. Statele membre pot decide că procedura anterioară depunerii candidaturii, menţionată la alineatele (1) şi (6) din prezentul articol, nu este necesară pentru proiectele menţionate la prezentul paragraf.

(5)În statele membre în care stabilirea unei rute sau a unei locaţii, realizată doar pentru scopul specific al unui proiect planificat, inclusiv planificarea coridoarelor specifice pentru infrastructurile reţelei, nu poate fi inclusă în procesul de luare a deciziei exhaustive, decizia corespunzătoare se ia în cursul unei perioade distincte de şase luni de la data transmiterii documentelor de candidatură finale şi complete de către iniţiatorul proiectului.

(6)Procedura anterioară depunerii candidaturii cuprinde următoarele stadii:

a)cât mai curând posibil şi în termen de cel mult şase luni de la notificarea în temeiul alineatului (3) primul paragraf, autoritatea naţională competentă, pe baza listei de verificare menţionate la punctul 1 litera (e) din anexa VI, în strânsă colaborare cu celelalte autorităţi vizate şi, după caz, pe baza unei propuneri a iniţiatorului proiectului, stabileşte domeniul de aplicare a rapoartelor şi documentelor şi gradul de detaliere a informaţiilor care trebuie prezentate de către iniţiatorul proiectului în cadrul dosarului de candidatură pentru a solicita emiterea unei decizii exhaustive;

c)la primirea proiectului de dosar de candidatură, autoritatea naţională competentă solicită iniţiatorului proiectului, dacă este necesar, în nume propriu sau în numele altor autorităţi vizate, să prezinte informaţiile lipsă referitoare la elementele solicitate menţionate la litera (a).

(8)Statele membre depun eforturi pentru a se asigura că nicio modificare a dreptului intern nu duce la prelungirea niciunei proceduri de autorizare demarate înainte de intrarea în vigoare a modificărilor respective. În vederea menţinerii unei proceduri accelerate de autorizare a proiectelor de pe lista Uniunii, autorităţile naţionale competente adaptează în mod adecvat calendarul stabilit în conformitate cu alineatul (6) litera (b) din prezentul articol pentru a se asigura, în măsura posibilului, că termenele pentru procedura de autorizare prevăzute la prezentul articol nu sunt depăşite.

CAPITOLUL IV:Planificarea intersectorială a infrastructurii

Art. 11: Analiza cost-beneficiu pe ansamblul sistemului energetic

(1)ENTSO pentru energie electrică şi Reţeaua europeană a operatorilor de reţele de hidrogen (ENNOH) menţionată la articolul 57 din Regulamentul (UE) 2024/1789 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*4) elaborează proiecte de metodologii sectoriale coerente, inclusiv modelul privind reţeaua energetică şi piaţa de energie menţionat la alineatul (10) de la prezentul articol, pentru o analiză cost-beneficiu armonizată pe ansamblul sistemului energetic la nivelul Uniunii a proiectelor de pe lista Uniunii care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 1 literele (a), (b), (d) şi (f) şi la punctul 3 din anexa II la prezentul regulament.

Până la 24 aprilie 2023, ENTSO pentru energie electrică publică prezintă statelor membre, Comisiei şi agenţiei proiectele sale de metodologii sectoriale coerente, după ce a colectat contribuţii din partea părţilor interesate relevante, în cursul procesului de consultare menţionat la alineatul (2) de la prezentul articol. Orice metodologie pentru o analiză cost-beneficiu a hidrogenului la nivelul întregului sistem energetic, elaborată de ENTSO pentru gaze până la 1 septembrie 2024, se aprobă în conformitate cu procedura prevăzută la prezentul articol. Până la 1 decembrie 2025, ENNOH publică şi prezintă statelor membre, Comisiei şi agenţiei proiectele sale de metodologii sectoriale coerente, după ce a colectat contribuţii din partea părţilor interesate relevante, în cursul procedurii de consultare în temeiul articolului 61 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul (UE) 2024/1789.

(2)Înainte de a prezenta proiectele lor de metodologii statelor membre, Comisiei şi agenţiei în conformitate cu alineatul (1), ENTSO pentru energie electrică şi ENNOH publică proiecte preliminare de metodologii şi desfăşoară un proces de consultare extinsă şi solicită recomandări din partea statelor membre şi cel puţin a organizaţiilor care reprezintă toate părţile interesate relevante, inclusiv entitatea europeană pentru operatorii de distribuţie înfiinţată în temeiul articolului 52 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/943 (denumită în continuare «entitatea OSD UE»), asociaţiile implicate pe pieţele energiei electrice, gazelor naturale şi hidrogenului, părţile interesate din sectorul încălzirii şi răcirii, al captării, stocării şi utilizării dioxidului de carbon, agregatorii independenţi, operatorii de consum dispecerizabil, organizaţiile implicate în soluţii de eficienţă energetică, asociaţiile consumatorilor de energie, reprezentanţii societăţii civile şi, în cazul în care se consideră oportun, autorităţile naţionale de reglementare şi alte autorităţi naţionale.

(5)În termen de trei luni de la primirea avizelor agenţiei şi ale statelor membre, astfel cum se menţionează la alineatele (3) şi (4), ENTSO pentru energie electrică şi ENNOH îşi modifică metodologiile respective pentru a ţine seama pe deplin de avizele agenţiei şi ale statelor membre şi le transmit Comisiei spre aprobare, împreună cu avizul agenţiei. Comisia emite decizia în termen de trei luni de la transmiterea metodologiilor de către ENTSO pentru energie electrică, ENTSO pentru gaze şi, respectiv, ENNOH.

(6)În termen de două săptămâni de la aprobarea de către Comisie în conformitate cu alineatul (5), ENTSO pentru energie electrică şi ENNOH îşi publică metodologiile respective pe site-urile lor web. Acestea publică datele de intrare corespunzătoare şi alte date relevante privind reţeaua, fluxul de sarcină şi piaţa într-o formă suficient de precisă, sub rezerva restricţiilor în temeiul dreptului intern şi al acordurilor de confidenţialitate relevante. Comisia şi agenţia asigură tratamentul confidenţial al datelor primite, atât de către ele însele, cât şi de orice parte care efectuează, în numele lor, lucrări de analiză pe baza datelor respective.

(7)Metodologiile se actualizează şi se îmbunătăţesc în mod regulat, în conformitate cu procedura prevăzută la alineatele (1)-(6). În special, acestea se modifică după transmiterea modelului privind reţeaua energetică şi piaţa de energie menţionat la alineatul (10). Agenţia, din proprie iniţiativă sau la cererea motivată a autorităţilor naţionale de reglementare sau a părţilor interesate şi în urma consultării formale cu organizaţiile care reprezintă toate părţile implicate relevante menţionate la alineatul (2) primul paragraf şi cu Comisia, poate solicita astfel de actualizări şi îmbunătăţiri, indicând motivele şi precizând termenele. Agenţia publică cererile autorităţilor naţionale de reglementare sau ale părţilor interesate şi toate documentele relevante neconfidenţiale din punct de vedere comercial care conduc spre o solicitare din partea agenţiei de actualizare sau îmbunătăţire.

(8)Pentru proiectele care se încadrează în categoriile de infrastructură energetică prevăzute la punctul 1 literele (c) şi (e) şi la punctele 2, 4 şi 5 din anexa II, Comisia asigură elaborarea de metodologii pentru o analiză cost-beneficiu armonizată pe ansamblul sistemului energetic la nivelul Uniunii. Metodologiile respective sunt compatibile, în ceea ce priveşte beneficiile şi costurile, cu metodologiile elaborate de ENTSO pentru energie electrică şi ENNOH. Agenţia, cu sprijinul autorităţilor naţionale de reglementare, promovează coerenţa metodologiilor respective cu metodologiile elaborate de ENTSO pentru energie electrică şi ENNOH. Metodologiile sunt elaborate în mod transparent, inclusiv cu consultarea amplă a statelor membre şi a tuturor părţilor interesate relevante.

(9)O dată la trei ani, agenţia stabileşte şi publică un set de indicatori şi valori de referinţă corespunzătoare pentru compararea costurilor unitare ale investiţiilor pentru proiecte comparabile din categoriile de infrastructură energetică incluse în anexa II. Iniţiatorii de proiect furnizează datele solicitate autorităţilor naţionale de reglementare şi agenţiei.

(10)Până la 31 octombrie 2025, în urma unui amplu proces de consultare a părţilor interesate menţionat la alineatul (2) primul paragraf, ENTSO pentru energie electrică, ENTSO pentru gaze şi ENNOH prezintă împreună Comisiei şi agenţiei un model coerent şi integrat progresiv care să asigure coerenţa între metodologiile sectoriale unice pe baza unor ipoteze comune, inclusiv privind infrastructura de transport al energiei electrice, al gazelor naturale şi al hidrogenului, precum şi instalaţiile de stocare a gazului natural, gazul natural lichefiat şi electrolizoarele, acoperind coridoarele şi domeniile prioritare privind infrastructura energetică prevăzute în anexa I şi elaborat în conformitate cu principiile prevăzute în anexa V.

Art. 12: Scenarii pentru planurile de dezvoltare a reţelei pe 10 ani

(1)Până la 24 ianuarie 2023, agenţia, după ce a desfăşurat un amplu proces de consultare cu participarea Comisiei, a statelor membre, a ENTSO pentru energie electrică, a ENTSO pentru gaze, a entităţii OSD UE şi cel puţin a organizaţiilor care reprezintă asociaţiile implicate pe pieţele energiei electrice, gazelor naturale şi hidrogenului, a părţilor interesate din sectorul încălzirii şi răcirii, al captării şi stocării dioxidului de carbon, precum şi al captării şi utilizării dioxidului de carbon, a agregatorilor independenţi, a operatorilor de consum dispecerizabil, a organizaţiilor implicate în soluţii de eficienţă energetică, a asociaţiilor consumatorilor de energie şi a reprezentanţilor societăţii civile, publică orientările-cadru pentru scenariile comune care urmează să fie elaborate de ENTSO pentru energie electrică, ENTSO pentru gaze şi ENNOH. Orientările-cadru respective sunt actualizate periodic, în funcţie de necesităţi. ENNOH este implicată în procesul de consultare pentru orice actualizare a orientărilor-cadru.

Orientările-cadru menţionate la primul paragraf stabilesc criterii pentru elaborarea transparentă, nediscriminatorie şi robustă de scenarii, ţinând seama de bunele practici din domeniul evaluării infrastructurilor şi al planificării dezvoltării reţelei. Orientările-cadru urmăresc, de asemenea, să asigure faptul că scenariile de bază ale ENTSO pentru energie electrică, ENTSO pentru gaze şi ENNOH sunt pe deplin conforme cu principiul «eficienţa energetică înainte de toate» şi cu ţintele Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi cu obiectivul său privind neutralitatea climatică până în 2050 şi ţin seama de cele mai recente scenarii disponibile ale Comisiei, precum şi, dacă este cazul, de planurile naţionale privind energia şi clima.

(3)ENTSO pentru energie electrică, ENTSO pentru gaze şi ENNOH invită organizaţiile care reprezintă toate părţile interesate relevante, inclusiv entitatea OSD UE, asociaţiile implicate pe pieţele energiei electrice, gazelor naturale şi hidrogenului, părţile interesate din sectorul încălzirii şi răcirii, al captării şi stocării dioxidului de carbon, precum şi al captării şi utilizării dioxidului de carbon, agregatorii independenţi, operatorii de consum dispecerizabil, organizaţiile implicate în soluţii de eficienţă energetică, asociaţiile consumatorilor de energie, reprezentanţii societăţii civile, să participe la procesul de elaborare a scenariilor, în special cu privire la elemente-cheie, cum ar fi ipotezele şi modul în care acestea sunt reflectate în datele legate de scenarii.

(5)În termen de trei luni de la primirea proiectului de raport privind scenariile comune, împreună cu informaţiile primite în cadrul procesului de consultare şi cu un raport privind modul în care acestea au fost luate în considerare, agenţia emite un aviz privind conformitatea scenariilor cu orientările-cadru menţionate la alineatul (1) primul paragraf, inclusiv posibile recomandări de modificări, către ENTSO pentru energie electrică, ENTSO pentru gaze, ENNOH, statele membre şi Comisie.

(6)În termen de trei luni de la primirea avizului menţionat la alineatul (5), Comisia, luând în considerare avizele agenţiei şi ale statelor membre, aprobă proiectul de raport privind scenariile comune sau le solicită ENTSO pentru energie electrică, ENTSO pentru gaze şi ENNOH să îl modifice.

(7)În termen de două săptămâni de la aprobarea raportului privind scenariile comune în conformitate cu alineatul (6), ENTSO pentru energie electrică, ENTSO pentru gaze şi ENNOH îl publică pe site-urile lor web. Acestea publică, de asemenea, datele de intrare şi de ieşire corespunzătoare într-o formă suficient de clară şi exactă, pentru ca o parte terţă să poată reproduce rezultatele, ţinând seama în mod corespunzător de dreptul intern, de acordurile de confidenţialitate relevante şi de informaţiile sensibile.

Art. 13: Identificarea lacunelor în materie de infrastructură

(1)În termen de şase luni de la aprobarea raportului privind scenariile comune în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) şi, ulterior, o dată la doi ani, ENTSO pentru energie electrică, ENTSO pentru gaze şi ENNOH publică rapoartele privind lacunele în materie de infrastructură elaborate în cadrul planurilor de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii.

Atunci când evaluează lacunele în materie de infrastructură, ENTSO pentru energie electrică, ENTSO pentru gaze şi ENNOH îşi bazează analiza pe scenariile stabilite la articolul 12, pun în aplicare principiul «eficienţa energetică înainte de toate» şi iau în considerare cu prioritate toate alternativele relevante la infrastructura nouă. Atunci când se iau în considerare noi soluţii de infrastructură, evaluarea lacunelor în materie de infrastructură ţine seama de toate costurile relevante, inclusiv de consolidările reţelei.

Înainte de a-şi publica rapoartele, ENTSO pentru energie electrică, ENTSO pentru gaze şi ENNOH desfăşoară un proces de consultare extinsă care implică toate părţile interesate relevante, inclusiv entitatea OSD UE, asociaţiile implicate pe pieţele energiei electrice, gazelor naturale şi hidrogenului, părţile interesate din sectorul încălzirii şi răcirii, al captării şi stocării dioxidului de carbon, precum şi al captării şi utilizării dioxidului de carbon, agregatorii independenţi, operatorii de consum dispecerizabil, organizaţiile implicate în soluţii de eficienţă energetică, asociaţiile consumatorilor de energie şi reprezentanţii societăţii civile, agenţia, precum şi toţi reprezentanţii statelor membre care fac parte din coridoarele prioritare privind infrastructura energetică relevante prevăzute în anexa I.

CAPITOLUL V:Reţele offshore pentru integrarea surselor regenerabile de energie

Art. 14: Planificarea reţelei offshore

(1)Până la 24 ianuarie 2023, statele membre, cu sprijinul Comisiei, în cadrul coridoarelor lor specifice prioritare ale reţelei offshore definite în secţiunea 2 din anexa I, ţinând seama de particularităţile şi de dezvoltarea din fiecare regiune, încheie un acord fără caracter obligatoriu pentru a coopera cu privire la obiective legate de producţia de energie din surse regenerabile offshore care urmează să fie implementată în fiecare bazin maritim până în 2050, cu etape intermediare în 2030 şi 2040, în conformitate cu planurile lor naţionale privind energia şi clima, precum şi potenţialul de energie din surse regenerabile offshore al fiecărui bazin maritim.

(2)Până la 24 ianuarie 2024 şi, ulterior, ca parte a planului de dezvoltare a reţelei pe 10 ani, ENTSO pentru energie electrică, cu implicarea OTS relevanţi, a autorităţilor naţionale de reglementare, a statelor membre şi a Comisiei şi în conformitate cu acordul menţionat la alineatul (1) din prezentul articol, elaborează şi publică, ca un raport separat care face parte din planul de dezvoltare a reţelei pe 10 ani al Uniunii, planuri strategice de dezvoltare a reţelei offshore integrate la nivel înalt pentru fiecare bazin maritim, în conformitate cu coridoarele prioritare ale reţelei offshore menţionate în anexa I, ţinând seama de protecţia mediului şi de alte utilizări ale mării.

Art. 15: Partajarea transfrontalieră a costurilor reţelelor offshore pentru energia din surse regenerabile

(1)Până la 24 iunie 2024, Comisia, cu implicarea statelor membre, a OTS relevanţi, a agenţiei şi a autorităţilor naţionale de reglementare, elaborează orientări pentru activităţile specifice de partajare a costurilor şi pentru calculul raportului dintre costuri şi beneficii în vederea implementării planurilor de dezvoltare a reţelei offshore integrate pentru bazinele maritime, menţionate la articolul 14 alineatul (2), în conformitate cu acordurile fără caracter obligatoriu menţionate la articolul 14 alineatul (1). Orientările respective sunt compatibile cu dispoziţiile prevăzute la articolul 16 alineatul (1). Comisia îşi actualizează orientările, după caz, ţinând seama de rezultatele punerii lor în aplicare.

CAPITOLUL VI:Cadrul de reglementare

Art. 16: Facilitarea investiţiilor cu impact transfrontalier

(1)Costurile de investiţii angajate în condiţii de eficienţă, care exclud costurile de întreţinere, legate de un proiect de interes comun care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 1 literele (a), (b), (c), (d) şi (f) din anexa II şi de proiectele de interes comun care se încadrează în categoria de infrastructuri energetice prevăzută la punctul 3 din anexa II, dacă sunt de competenţa autorităţilor naţionale de reglementare în fiecare stat membru în cauză, sunt suportate de OTS relevanţi sau de iniţiatorii proiectului de infrastructură de transport din statele membre în care proiectul are un impact net pozitiv şi, în măsura în care nu sunt acoperite de venituri rezultate din gestionarea congestiilor sau de alte taxe, se plătesc de către utilizatorii reţelei prin tarifele de acces la reţea în statul membru sau în statele membre respective.

(2)Dispoziţiile prezentului articol se aplică unui proiect de interes comun care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 1 literele (a), (b), (c), (d), (f) şi la punctul 3 din anexa II, în cazul în care cel puţin un iniţiator al proiectului solicită autorităţilor naţionale relevante aplicarea dispoziţiilor respective pentru costurile proiectului.

(4)De îndată ce un astfel de proiect de interes comun este suficient de avansat şi se estimează că este pregătit să intre în faza de construcţie în următoarele 36 de luni, iniţiatorii proiectului prezintă o cerere de investiţii, după consultarea OTS din statele membre care se bucură de un impact net pozitiv semnificativ în urma proiectului. Cererea de investiţii respectivă include o cerere de alocare transfrontalieră a costurilor şi este prezentată tuturor autorităţilor naţionale de reglementare relevante vizate, însoţită de toate elementele următoare:

a)o analiză cost-beneficiu actualizată specifică proiectului, în concordanţă cu metodologia elaborată în temeiul articolului 11 şi ţinând seama de beneficiile care depăşesc frontierele statelor membre pe teritoriul cărora este situat proiectul, luând în considerare cel puţin scenariile comune stabilite pentru planificarea dezvoltării reţelei astfel cum se menţionează la articolul 12. În cazul în care se utilizează scenarii suplimentare, acestea trebuie să fie în concordanţă cu ţintele Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi cu obiectivul său privind neutralitatea climatică până în 2050 şi fac obiectul aceluiaşi nivel de consultare şi control ca procesul prevăzut la articolul 12. Agenţia este responsabilă de evaluarea oricăror scenarii suplimentare şi de asigurarea conformităţii acestora cu prezentul alineat;

c)atunci când iniţiatorii proiectului sunt de acord, o propunere argumentată pentru o alocare transfrontalieră a costurilor.

(5)În termen de şase luni de la data primirii cererii de către ultima dintre autorităţile naţionale de reglementare relevante, autorităţile respective, după consultarea iniţiatorilor proiectului vizaţi, iau decizii coordonate comune cu privire la alocarea costurilor de investiţii angajate în condiţii de eficienţă care urmează să fie suportate de fiecare operator de sistem pentru proiectul respectiv, precum şi cu privire la includerea acestora în tarife sau la respingerea cererii de investiţii, în tot sau în parte, dacă analiza comună efectuată de autorităţile naţionale de reglementare relevante concluzionează că proiectul sau o parte a acestuia nu aduce un beneficiu net semnificativ în niciunul dintre statele membre ale autorităţilor naţionale de reglementare relevante. Autorităţile naţionale de reglementare relevante includ în tarife costurile de investiţii relevante angajate în condiţii de eficienţă, astfel cum sunt definite în recomandarea menţionată la alineatul (11), în conformitate cu alocarea costurilor de investiţii care urmează să fie suportate de fiecare operator de sistem pentru proiect. Pentru proiectele de pe teritoriul statului membru respectiv, ulterior, autorităţile naţionale de reglementare relevante evaluează, după caz, dacă ar putea apărea probleme de accesibilitate ca urmare a includerii costurilor de investiţii în tarife.

b)al veniturilor provenite din mecanismul de compensare între operatorii de transport şi de sistem stabilit la articolul 49 din Regulamentul (UE) 2019/943.

În procesul de alocare transfrontalieră a costurilor, autorităţile naţionale de reglementare relevante, după consultarea OTS implicaţi, încearcă să ajungă la un acord reciproc bazat pe informaţiile precizate la alineatul (4) primul paragraf literele (a) şi (b) din prezentul articol, dar care nu se limitează la acestea. Evaluarea lor ia în considerare toate scenariile relevante menţionate la articolul 12 şi alte scenarii pentru planificarea dezvoltării reţelei, permiţând o analiză solidă a contribuţiei proiectului de interes comun la politica energetică a Uniunii în ceea ce priveşte decarbonizarea, integrarea pieţei, concurenţa, durabilitatea şi siguranţa alimentării. În cazul în care se utilizează scenarii suplimentare, acestea trebuie să fie în concordanţă cu ţintele Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi cu obiectivul său privind neutralitatea climatică până în 2050 şi fac obiectul aceluiaşi nivel de consultare şi control ca procesul prevăzut la articolul 12.

(6)Autorităţile naţionale de reglementare relevante, pe baza alocării transfrontaliere a costurilor menţionate la alineatul (5) din prezentul articol, iau în considerare costurile reale suportate de un OTS sau de alt iniţiator al proiectului ca urmare a investiţiilor atunci când stabilesc sau aprobă tarifele în conformitate cu articolul 41 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2009/73/CE şi cu articolul 59 alineatul (1) litera (a) din Directiva (UE) 2019/944, în măsura în care costurile respective corespund costurilor unui operator eficient şi comparabil din punct de vedere structural.

(7)În cazul în care autorităţile naţionale de reglementare relevante nu au ajuns la un acord cu privire la cererea de investiţii în termen de şase luni de la data primirii cererii de către ultima dintre autorităţile naţionale de reglementare relevante, acestea informează neîntârziat agenţia.

Evaluarea efectuată de către agenţie ia în considerare toate scenariile relevante stabilite în temeiul articolului 12 şi alte scenarii pentru planificarea dezvoltării reţelei, permiţând o analiză solidă a contribuţiei proiectului de interes comun la obiectivele de politică energetică ale Uniunii privind decarbonizarea, integrarea pieţei, concurenţa, durabilitatea şi siguranţa alimentării. În cazul în care se utilizează scenarii suplimentare, acestea trebuie să fie în concordanţă cu ţintele Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi cu obiectivul său privind neutralitatea climatică până în 2050 şi fac obiectul aceluiaşi nivel de consultare şi control ca procesul prevăzut la articolul 12.

(10)Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică proiectelor de interes comun care beneficiază de o scutire sau o derogare de la:

c)normele privind separarea sau accesul terţilor în temeiul articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului (³²) sau al articolului 64 din Regulamentul (UE) 2019/943 şi al articolului 66 din Directiva (UE) 2019/944.

(11)Până la 24 iunie 2023, agenţia adoptă o recomandare de identificare a bunelor practici referitoare la tratarea cererilor de investiţii pentru proiectele de interes comun. Recomandarea respectivă este actualizată periodic, după cum este necesar, în special pentru a asigura coerenţa cu principiile aplicabile partajării transfrontaliere a costurilor reţelelor offshore pentru energia din surse regenerabile, astfel cum se menţionează la articolul 15 alineatul (1). La adoptarea sau modificarea recomandării, agenţia desfăşoară un amplu proces de consultare, implicând toate părţile interesate relevante.

Art. 17: Stimulente de reglementare

(1)Dacă un iniţiator de proiect îşi asumă riscuri mai ridicate în ceea ce priveşte dezvoltarea, construcţia, exploatarea sau întreţinerea unui proiect de interes comun care intră în competenţa autorităţilor naţionale de reglementare, comparativ cu riscurile suportate în mod normal de un proiect comparabil de infrastructură, statele membre şi autorităţile naţionale de reglementare pot acorda stimulente adecvate respectivului proiect în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009, articolul 18 alineatul (1) şi articolul 18 alineatele (3)-(6) din Regulamentul (UE) 2019/943, articolul 41 alineatul (8) din Directiva 2009/73/CE şi articolul 58 litera (f) din Directiva (UE) 2019/944.

(2)În cazul unei decizii de acordare a stimulentelor menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, autorităţile naţionale de reglementare ţin cont de rezultatele analizei cost-beneficiu în concordanţă cu metodologia elaborată în temeiul articolului 11, în special, de externalităţile pozitive generate de proiect la nivel regional sau la nivelul Uniunii. Autorităţile naţionale de reglementare analizează mai în detaliu riscurile specifice asumate de iniţiatorii proiectului, măsurile întreprinse în vederea atenuării riscurilor şi motivarea profilului de risc având în vedere impactul pozitiv net al proiectului, comparativ cu o alternativă cu risc mai scăzut. Riscurile eligibile includ, în special, riscuri legate de noile tehnologii de transport, atât terestre, cât şi offshore, riscuri legate de recuperarea parţială a costurilor şi riscuri de dezvoltare.

(3)Decizia de acordare a stimulentelor ia în considerare natura specifică a riscului asumat şi poate să acorde stimulente referitoare, printre altele, la una sau mai multe dintre următoarele măsuri:

(4)Până la 24 ianuarie 2023, fiecare autoritate naţională de reglementare prezintă agenţiei metodologia şi criteriile utilizate la evaluarea investiţiilor în proiecte de infrastructură energetică şi la evaluarea riscurilor mai ridicate aferente respectivelor proiecte, actualizate pentru a ţine cont de cele mai recente evoluţii legislative, politice, tehnologice şi de piaţă. Metodologia şi criteriile respective abordează, de asemenea, în mod expres riscurile specifice la care sunt expuse reţelele offshore pentru energia din surse regenerabile menţionate la punctul 1 litera (f) din anexa II şi proiectele care, deşi au cheltuieli de capital scăzute, implică cheltuieli de funcţionare semnificative.

(5)Până la 24 iunie 2023, ţinând seama de informaţiile primite în temeiul alineatului (4) din prezentul articol, agenţia facilitează schimbul de bune practici şi adresează recomandări în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/942 privind ambele aspecte următoare:

CAPITOLUL VII:Finanţare

Art. 18: Eligibilitatea proiectelor pentru asistenţă financiară din partea Uniunii în temeiul Regulamentului (UE) 2021/1153

(2)Proiectele de interes comun care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la articolul 24 şi la punctul 1 literele (a), (b), (c), (d) şi (f) din anexa II şi la punctul 3 din anexa II sunt eligibile şi pentru asistenţă financiară din partea Uniunii sub formă de granturi pentru lucrări dacă îndeplinesc toate criteriile următoare:

b)proiectul a primit o decizie de alocare transfrontalieră a costurilor în temeiul articolului 16 sau, în ceea ce priveşte proiectele de interes comun care se încadrează în categoria de infrastructuri energetice prevăzută la punctul 3 din anexa II, dacă nu sunt de competenţa autorităţilor naţionale de reglementare, şi, prin urmare, nu beneficiază de o decizie de alocare transfrontalieră a costurilor, proiectul vizează furnizarea de servicii transfrontaliere, asigurarea inovaţiei tehnologice şi asigurarea siguranţei operării reţelei transfrontaliere;

(4)Proiectele de interes comun care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 1 litera (e) şi la punctele 2 şi 5 din anexa II sunt eligibile şi pentru asistenţă financiară din partea Uniunii sub formă de granturi pentru lucrări, dacă iniţiatorii proiectului în cauză pot demonstra clar, în cadrul unei evaluări efectuate de autoritatea naţională relevantă sau, după caz, de autoritatea naţională de reglementare, externalităţile pozitive semnificative generate de proiecte, precum siguranţa alimentării, flexibilitatea sistemului, solidaritatea sau inovarea şi pot oferi dovezi clare privind lipsa viabilităţii comerciale a acestora, în conformitate cu analiza cost-beneficiu, planul de afaceri şi evaluările efectuate, în special de către eventualii investitori sau creditori sau, dacă este cazul, de către o autoritate naţională de reglementare.

(5)Prezentul articol se aplică mutatis mutandis proiectelor de interes reciproc.

Proiectele de interes reciproc sunt eligibile pentru asistenţă financiară din partea Uniunii în condiţiile prevăzute la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/1153. În ceea ce priveşte granturile pentru lucrări, proiectele de interes reciproc sunt eligibile pentru asistenţă financiară din partea Uniunii, cu condiţia să îndeplinească criteriile prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol şi cu condiţia ca proiectul să contribuie la obiectivele globale de politică în domeniul energiei şi al climei ale Uniunii.

Art. 19: Linii directoare pentru criteriile de acordare a asistenţei financiare din partea Uniunii

Criteriile specifice prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din prezentul regulament şi parametrii prevăzuţi la articolul 4 alineatul (5) din prezentul regulament se aplică în scopul stabilirii criteriilor de acordare a asistenţei financiare din partea Uniunii în temeiul Regulamentului (UE) 2021/1153. În cazul proiectelor de interes comun care intră sub incidenţa articolului 24 din prezentul regulament, se aplică criteriile privind integrarea pieţei, siguranţa alimentării, concurenţa şi durabilitatea.

CAPITOLUL VIII:Dispoziţii finale

Art. 20: Exercitarea delegării de competenţe

(2)Competenţa de a adopta acte delegate menţionată la articolul 3 alineatul (4) se conferă Comisiei pe o perioadă de şapte ani de la 23 iunie 2022. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competenţe cu cel puţin nouă luni înainte de încheierea perioadei de şapte ani. Delegarea de competenţe se prelungeşte tacit cu perioade de timp identice, cu excepţia cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puţin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(6)Un act delegat adoptat în temeiul articolului 3 alineatul (4) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţii în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţii. Respectivul termen se prelungeşte cu două luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Art. 21: Raportare şi evaluare

(e)procedura de autorizare şi de participare a publicului, în special:

Art. 23: Informare şi publicitate

Art. 24: Derogare pentru interconexiuni pentru Cipru şi Malta

(1)În cazul Ciprului şi al Maltei, care nu sunt interconectate la reţeaua transeuropeană de gaze, se aplică o derogare de la articolul 3, articolul 4 alineatul (1) literele (a) şi (b), articolul 4 alineatul (5), articolul 16 alineatul (4) litera (a) şi anexele I, II şi III, fără a aduce atingere articolului 32 alineatul (2). O interconexiune pentru fiecare dintre aceste state membre îşi menţine statutul de proiect de interes comun în temeiul prezentului regulament, cu toate drepturile şi obligaţiile relevante, în cazul în care interconexiunea respectivă:

(2)Iniţiatorii de proiecte furnizează dovezi suficiente cu privire la modul în care interconexiunile menţionate la alineatul (1) vor permite accesul la noi pieţe ale energiei, inclusiv a hidrogenului, în concordanţă cu obiectivele globale de politică în domeniul energiei şi al climei ale Uniunii. Astfel de dovezi includ o evaluare a ofertei şi cererii de hidrogen din surse regenerabile sau obţinut cu emisii scăzute de carbon, precum şi calcularea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră care a fost obţinută datorită proiectului.

(3)În plus faţă de criteriile specifice prevăzute la articolul 19 pentru asistenţa financiară din partea Uniunii, interconexiunile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol sunt proiectate astfel încât să asigure accesul la viitoarele pieţe ale energiei, inclusiv a hidrogenului, nu conduc la o prelungire a duratei de viaţă a activelor de gaze naturale şi asigură interoperabilitatea transfrontalieră a reţelelor învecinate. Orice eligibilitate pentru asistenţă financiară din partea Uniunii în temeiul articolului 18 se încheie la 31 decembrie 2027.

Art. 26: Modificarea Regulamentului (UE) 2019/942

Art. 27: Modificarea Regulamentului (UE) 2019/943

"(1) Planul la nivelul Uniunii de dezvoltare a reţelei menţionat la articolul 30 alineatul (1) litera (b) cuprinde modelarea reţelei integrate, inclusiv elaborarea de scenarii şi evaluarea rezilienţei sistemului. Parametrii de intrare relevanţi pentru modelare, precum ipotezele privind preţurile combustibililor şi carbonului ori instalarea energiilor din surse regenerabile sunt pe deplin coerenţi cu evaluarea adecvării resurselor la nivel european, elaborată în temeiul articolului 23."

Art. 29: Modificarea Directivei (UE) 2019/944

Art. 30: Dispoziţii tranzitorii

Art. 31: Perioada de tranziţie

(3)Iniţiatorul de proiecte furnizează dovezi suficiente, inclusiv prin contracte comerciale, privind modul în care, până la sfârşitul perioadei de tranziţie, activele menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol vor înceta să fie active din reţeaua de gaze naturale şi vor deveni active dedicate hidrogenului, astfel cum sunt prevăzute la punctul 3 din anexa II, precum şi privind modul în care în timpul perioadei de tranziţie va fi posibilă o utilizare sporită a hidrogenului. Astfel de dovezi includ o evaluare a ofertei şi cererii de hidrogen din surse regenerabile sau obţinut cu emisii scăzute de carbon, precum şi calcularea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră care a fost obţinută datorită proiectului. În contextul monitorizării progreselor înregistrate în implementarea proiectelor de interes comun, agenţia verifică tranziţia în timp util a proiectului către un activ dedicat hidrogenului, astfel cum sunt prevăzute la punctul 3 din anexa II.

Art. 32: Abrogare

(2)În pofida alineatului (1) din prezentul articol, anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 347/2013, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) 2022/564 al Comisiei (³⁴), care conţine a cincea listă a proiectelor de interes comun a Uniunii, precum şi articolele 2-10, articolele 12, 13 şi 14, anexele I-IV şi anexa VI la Regulamentul (UE) nr. 347/2013, rămân în vigoare şi produc efecte în ceea ce priveşte proiectele de interes comun incluse pe a cincea listă a Uniunii până la intrarea în vigoare a primei liste a proiectelor de interes comun şi a proiectelor de interes reciproc a Uniunii, stabilită în temeiul prezentului regulament.

ANEXA I:CORIDOARE ŞI DOMENII PRIORITARE PRIVIND INFRASTRUCTURA ENERGETICĂ

1.CORIDOARE PRIORITARE PRIVIND ENERGIA ELECTRICĂ

Interconexiuni nord-sud privind energia electrică din Europa de Vest (NSI West Electricity): interconexiuni între statele membre din regiune şi cu zona mediteraneeană, inclusiv Peninsula Iberică, în special în vederea integrării energiei electrice din surse regenerabile de energie şi a consolidării infrastructurilor de reţea interne pentru a stimula integrarea pieţei în regiune şi pentru a pune capăt izolării Irlandei, precum şi pentru a asigura prelungirile necesare pe uscat ale reţelelor offshore pentru energia din surse regenerabile şi consolidările reţelei interne necesare pentru a asigura o reţea de transport adecvată şi fiabilă şi pentru a furniza energie electrică generată offshore statelor membre fără ieşire la mare.

Statele membre vizate: Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Spania, Franţa, Italia, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Austria şi Portugalia.

Interconexiuni nord-sud privind energia electrică din Europa Centrală şi din Europa de Sud-Est (NSI East Electricity): interconexiuni şi linii interne în direcţiile nord-sud şi est-vest pentru finalizarea pieţei interne şi pentru integrarea producţiei provenite din surse regenerabile pentru a pune capăt izolării Ciprului, precum şi pentru a asigura prelungirile necesare pe uscat ale reţelelor offshore pentru energia din surse regenerabile şi consolidările reţelei interne necesare pentru a asigura o reţea de transport adecvată şi fiabilă şi pentru a furniza energie electrică generată offshore statelor membre fără ieşire la mare.

Statele membre vizate: Bulgaria, Cehia, Germania, Croaţia, Grecia, Cipru, Italia, Ungaria, Austria, Polonia, România, Slovenia şi Slovacia.

2.CORIDOARE PRIORITARE ALE REŢELEI OFFSHORE

Reţelele offshore ale mărilor Nordului (Northern Seas offshore grid – NSOG): dezvoltarea reţelei electrice offshore, dezvoltarea reţelei electrice offshore integrate, precum şi, după caz, dezvoltarea reţelei de hidrogen şi a interconectorilor aferenţi din Marea Nordului, Marea Irlandei, Marea Celtică, Canalul Mânecii şi apele învecinate, pentru transportul energiei electrice sau, după caz, a hidrogenului de la sursele regenerabile de energie offshore către centrele de consum şi de stocare sau pentru intensificarea schimbului transfrontalier de energie din surse regenerabile.

Statele membre vizate: Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Franţa, Luxemburg, Ţările de Jos şi Suedia.

Planul de interconectare a pieţei energiei din zona baltică pentru reţelele offshore (BEMIP offshore): dezvoltarea reţelei electrice offshore, dezvoltarea reţelei electrice offshore integrate, precum şi, după caz, dezvoltarea reţelei de hidrogen şi a interconectorilor aferenţi din Marea Baltică şi apele învecinate, pentru transportul energiei electrice sau, după caz, a hidrogenului de la sursele regenerabile de energie offshore către centrele de consum şi de stocare sau pentru intensificarea schimbului transfrontalier de energie din surse regenerabile.

Statele membre vizate: Danemarca, Germania, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Finlanda şi Suedia.

Reţelele offshore în sud şi vest (SW offshore): dezvoltarea reţelei electrice offshore, dezvoltarea reţelei electrice offshore integrate, precum şi, după caz, dezvoltarea reţelei de hidrogen şi a interconectorilor aferenţi din Marea Mediterană, inclusiv Golful Cadiz, şi apele învecinate, pentru transportul energiei electrice sau, după caz, a hidrogenului de la sursele regenerabile de energie offshore către centrele de consum şi de stocare sau pentru intensificarea schimbului transfrontalier de energie din surse regenerabile.

Statele membre vizate: Grecia, Spania, Franţa, Italia, Malta şi Portugalia.

Reţelele offshore în sud şi est (SE offshore): dezvoltarea reţelei electrice offshore, dezvoltarea reţelei electrice offshore integrate, precum şi, după caz, dezvoltarea reţelei de hidrogen şi a interconectorilor aferenţi din Marea Mediterană, Marea Neagră şi apele învecinate, pentru transportul energiei electrice sau, după caz, a hidrogenului de la sursele regenerabile de energie offshore către centrele de consum şi de stocare sau pentru intensificarea schimbului transfrontalier de energie din surse regenerabile.

Statele membre vizate: Bulgaria, Croaţia, Grecia, Italia, Cipru, România şi Slovenia.

3.CORIDOARE PRIORITARE PENTRU HIDROGEN ŞI ELECTROLIZOARE

Interconexiuni pentru hidrogen în Europa de Vest (HI West): infrastructură pe bază de hidrogen şi reconfigurarea infrastructurii de gaze, care permite apariţia unei magistrale integrate a hidrogenului, în mod direct sau indirect (prin interconectare cu o ţară terţă), care conectează ţările din regiune şi răspunde nevoilor lor specifice de infrastructură pentru hidrogen, sprijinind crearea unei reţele la nivelul Uniunii pentru transportul hidrogenului şi, în plus, în ceea ce priveşte insulele şi sistemele insulare, reduce izolarea energetică, sprijină soluţiile inovatoare şi de altă natură care implică cel puţin două state membre cu un impact pozitiv semnificativ asupra ţintelor Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi a obiectivului privind neutralitatea climatică până în 2050 şi contribuie în mod semnificativ la durabilitatea sistemului energetic insular şi al Uniunii.

Electrolizoare: sprijinirea implementării aplicaţiilor de transformare a energiei electrice în gaze care au scopul de a permite reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi care contribuie la funcţionarea sigură, eficientă şi fiabilă a sistemului şi la integrarea sistemelor energetice inteligente şi, în plus, în ceea ce priveşte insulele şi sistemele insulare, sprijină soluţiile inovatoare şi de altă natură care implică cel puţin două state membre cu un impact pozitiv semnificativ asupra ţintelor Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi a obiectivului privind neutralitatea climatică până în 2050 şi contribuie în mod semnificativ la durabilitatea sistemului energetic insular şi al Uniunii.

Statele membre vizate: Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Irlanda, Spania, Franţa, Italia, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Austria şi Portugalia.

10.

Interconexiuni pentru hidrogen din Europa Centrală şi din Europa de Sud-Est (HI East): infrastructură pe bază de hidrogen şi reconfigurarea infrastructurii de gaze, care permite apariţia unei magistrale integrate a hidrogenului, în mod direct sau indirect (prin interconectare cu o ţară terţă), care conectează ţările din regiune şi răspunde nevoilor lor specifice de infrastructură pentru hidrogen, sprijinind crearea unei reţele la nivelul Uniunii pentru transportul hidrogenului şi, în plus, în ceea ce priveşte insulele şi sistemele insulare, reduce izolarea energetică, sprijină soluţiile inovatoare şi de altă natură care implică cel puţin două state membre cu un impact pozitiv semnificativ asupra ţintelor Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi a obiectivului privind neutralitatea climatică până în 2050 şi contribuie în mod semnificativ la durabilitatea sistemului energetic insular şi al Uniunii.

Statele membre vizate: Bulgaria, Cehia, Germania, Grecia, Croaţia, Italia, Cipru, Ungaria, Austria, Polonia, România, Slovenia şi Slovacia.

11.

Planul de interconectare a pieţei energiei din zona baltică în domeniul hidrogenului (BEMIP Hydrogen): infrastructură pe bază de hidrogen şi reconfigurarea infrastructurii de gaze, care permite apariţia unei magistrale integrate a hidrogenului, în mod direct sau indirect (prin interconectare cu o ţară terţă), care conectează ţările din regiune şi răspunde nevoilor lor specifice de infrastructură pentru hidrogen, sprijinind crearea unei reţele la nivelul Uniunii pentru transportul hidrogenului şi, în plus, în ceea ce priveşte insulele şi sistemele insulare, reduce izolarea energetică, sprijină soluţiile inovatoare şi de altă natură care implică cel puţin două state membre cu un impact pozitiv semnificativ asupra ţintelor Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi a obiectivului privind neutralitatea climatică până în 2050 şi contribuie în mod semnificativ la durabilitatea sistemului energetic insular şi al Uniunii.

Statele membre vizate: Danemarca, Germania, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Finlanda şi Suedia.

4.DOMENII TEMATICE PRIORITARE

12.

Implementarea reţelelor electrice inteligente: adoptarea tehnologiilor reţelelor inteligente pe întreg teritoriul Uniunii în vederea integrării eficiente a comportamentului şi a acţiunilor tuturor utilizatorilor conectaţi la reţeaua de energie electrică, în special generarea unor cantităţi mari de energie electrică din surse regenerabile sau descentralizate şi consumul dispecerizabil, stocarea energiei, vehiculele electrice şi alte surse de flexibilitate şi, în plus, în ceea ce priveşte insulele şi sistemele insulare, reducerea izolării energetice, sprijinirea soluţiilor inovatoare şi de altă natură care implică cel puţin două state membre cu un impact pozitiv semnificativ asupra ţintelor Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi a obiectivului privind neutralitatea climatică până în 2050 şi contribuţia semnificativă la durabilitatea sistemului energetic insular şi al Uniunii.

Statele membre vizate: toate.

13.

Reţea transfrontalieră de transport a dioxidului de carbon: dezvoltarea unei infrastructuri pentru transportul şi stocarea dioxidului de carbon între statele membre şi cu ţările terţe învecinate, pentru captarea şi stocarea dioxidului de carbon captat din instalaţiile industriale în scopul stocării geologice permanente, precum şi pentru utilizarea dioxidului de carbon pentru combustibilii gazoşi sintetici, conducând la neutralizarea permanentă a dioxidului de carbon.

Statele membre vizate: toate.

14.

Reţele inteligente de gaze: adoptarea tehnologiilor reţelelor inteligente de gaze în întreaga Uniune pentru a integra în condiţii de eficienţă în reţeaua de gaze o gamă largă de surse de gaze obţinute cu emisii scăzute de carbon şi, în special, gazele din surse regenerabile, pentru a sprijini adoptarea unor soluţii inovatoare şi digitale pentru gestionarea reţelei şi pentru a facilita integrarea inteligentă a sectorului energetic şi consumul dispecerizabil, inclusiv modernizările fizice aferente, dacă sunt indispensabile funcţionării echipamentelor şi instalaţiilor în vederea integrării gazelor obţinute cu emisii scăzute de carbon şi, în special, a celor din surse regenerabile.

Statele membre vizate: toate.

ANEXA II:CATEGORII DE INFRASTRUCTURI ENERGETICE

1.În ceea ce priveşte energia electrică:

(a)linii aeriene de transport de tensiune înaltă şi foarte înaltă, care traversează o frontieră sau sunt situate pe teritoriul unui stat membru, incluzând zona economică exclusivă, dacă au fost concepute pentru o tensiune de minimum 220 kV, şi cabluri subterane şi submarine de transport, dacă au fost concepute pentru o tensiune de minimum 150 kV. În cazul statelor membre şi al sistemelor izolate mici cu un sistem general de transport cu tensiune mai mică, respectivele praguri de tensiune sunt egale cu cel mai înalt nivel de tensiune al sistemelor lor electrice respective;

(c)instalaţiile de stocare a energiei în sistemul de energie electrică, individual sau în formă agregată, utilizate pentru stocarea permanentă sau temporară a energiei în infrastructuri situate la suprafaţă sau în subsol sau în situri geologice, cu condiţia să fie conectate direct la linii de transport de înaltă tensiune şi la linii de distribuţie concepute pentru o tensiune de minimum 110 kV. În cazul statelor membre şi al sistemelor izolate mici cu un sistem general de transport cu tensiune mai mică, respectivele praguri de tensiune sunt egale cu cel mai înalt nivel de tensiune al sistemelor lor electrice respective;

(e)reţelele electrice inteligente: orice echipamente sau instalaţii, sisteme şi componente digitale care integrează tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor (TIC), prin platforme digitale operaţionale, sisteme de control şi tehnologii bazate pe senzori, utilizate atât pentru transport, cât şi pentru distribuţia la tensiune medie şi înaltă, care au ca scop asigurarea unei reţele de transport şi de distribuţie a energiei electrice mai eficiente şi mai inteligente, creşterea capacităţii de integrare a unor noi forme de producţie, stocare şi consum de energie şi facilitarea unor noi modele de afaceri şi structuri de piaţă, inclusiv investiţii în insule şi sistemele insulare pentru a reduce izolarea energetică, pentru a sprijini soluţiile inovatoare şi de altă natură care implică cel puţin două state membre cu un impact pozitiv semnificativ asupra ţintelor Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi a obiectivului său privind neutralitatea climatică până în 2050, precum şi pentru a contribui în mod semnificativ la durabilitatea sistemului energetic insular şi al Uniunii;

(f)orice echipament sau instalaţie care se încadrează în categoria de infrastructuri energetice menţionată la litera (a) cu dublă funcţionalitate: interconexiune şi sistem offshore de racordare la reţea de la siturile de generare din surse regenerabile offshore către două sau mai multe state membre şi ţări terţe care participă la proiecte pe lista Uniunii, inclusiv prelungirea pe uscat a acestui echipament până la prima staţie electrică din sistemul de transport de pe uscat, precum şi orice echipament adiacent sau instalaţie adiacentă offshore, care îndeplinesc un rol esenţial pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă, securitate şi eficienţă, inclusiv a sistemelor de protecţie, monitorizare şi control, precum şi staţiile electrice necesare dacă acestea asigură, de asemenea, interoperabilitatea tehnologică şi, printre altele, compatibilitatea interfeţei dintre diverse tehnologii (reţele offshore pentru energia din surse regenerabile).

2.În ceea ce priveşte reţelele inteligente de gaze: oricare dintre următoarele echipamente sau instalaţii menite să permită şi să faciliteze integrarea în reţeaua de gaz a unei game largi de gaze obţinute cu emisii scăzute de carbon şi, în special, gazele din surse regenerabile, inclusiv biometanul sau hidrogenul: sisteme şi componente digitale care integrează TIC, sisteme de control şi tehnologii bazate pe senzori pentru a permite monitorizarea, contorizarea, controlul calităţii şi gestionarea într-un mod interactiv şi inteligent a producţiei, transportului, distribuţiei, stocării şi consumului de gaze în cadrul unei reţele de gaze. În plus, astfel de proiecte pot include, de asemenea, echipamente care să permită fluxuri inversate de la nivelul distribuţiei la nivelul transportului, inclusiv modernizările fizice aferente, dacă sunt indispensabile funcţionării echipamentelor şi instalaţiilor în vederea integrării gazelor obţinute cu emisii scăzute de carbon şi, în special, a celor din surse regenerabile;

3.În ceea ce priveşte hidrogenul:

(e)orice echipament sau instalaţie care permite utilizarea hidrogenului sau a combustibililor derivaţi din hidrogen în sectorul transporturilor din cadrul reţelei centrale TEN-T determinate în conformitate cu capitolul III din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹).

4.În ceea ce priveşte instalaţiile de electroliză:

(a)electrolizoare:

(ii)a căror producţie respectă cerinţa de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pe durata ciclului de viaţă de 70 % în raport cu combustibilul fosil de referinţă de 94 g CO2eq/MJ, astfel cum se prevede la articolul 25 alineatul (2) şi în anexa V la Directiva (UE) 2018/2001. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe durata ciclului de viaţă se calculează utilizând metodologia menţionată la articolul 28 alineatul (5) din Directiva (UE) 2018/2001 sau, alternativ, ISO 14067 sau ISO 14064-1. Emisiile de gaze cu efect de seră pe durata ciclului de viaţă trebuie să includă emisiile indirecte. Reducerile cuantificate ale emisiilor de gaze cu efect de seră pe durata ciclului de viaţă sunt verificate în conformitate cu articolul 30 din Directiva (UE) 2018/2001, dacă este cazul, sau de către o parte terţă independentă; şi

5.În ceea ce priveşte dioxidul de carbon:

(c)fără a aduce atingere posibilelor interdicţii de stocare geologică a dioxidului de carbon într-un stat membru, instalaţiile de suprafaţă şi de injectare asociate cu infrastructura dintr-o formaţiune geologică care este utilizată, în conformitate cu Directiva 2009/31/CE, pentru stocarea geologică permanentă a dioxidului de carbon, în cazul în care acestea nu implică utilizarea dioxidului de carbon pentru recuperarea intensificată a hidrocarburilor şi sunt necesare pentru a permite transportul şi stocarea transfrontalieră a dioxidului de carbon;

ANEXA III:LISTELE REGIONALE DE PROIECTE

1.REGULI PRIVIND GRUPURILE

În ceea ce priveşte infrastructura energetică care intră în sfera de competenţă a autorităţilor naţionale de reglementare, fiecare grup este alcătuit din reprezentanţi ai statelor membre, ai autorităţilor naţionale de reglementare, ai OTS, precum şi ai Comisiei, ai agenţiei, ai entităţii OSD UE şi ai ENTSO pentru energie electrică sau ai ENTSO pentru gaze.

Pentru celelalte categorii de infrastructuri energetice, fiecare grup este compus din Comisie şi reprezentanţi ai statelor membre, ai iniţiatorilor proiectelor vizaţi de fiecare dintre priorităţile relevante prevăzute în anexa I.

În funcţie de numărul de proiecte candidate pentru lista Uniunii, de lacunele în materie de infrastructură regională şi de evoluţiile pieţei, grupurile şi organismele decizionale ale grupurilor se pot diviza, pot fuziona sau se pot reuni în diferite configuraţii, după caz, pentru a dezbate chestiuni comune tuturor grupurilor sau care se referă exclusiv la anumite regiuni. Aceste chestiuni pot include chestiuni relevante pentru consecvenţa transregională sau pentru numărul de proiecte propuse incluse în proiectele de liste regionale care se confruntă cu riscul de a deveni negestionabile.

Fiecare grup invită, după caz, în vederea punerii în aplicare a coridoarelor şi domeniilor prioritare privind infrastructura energetică relevante desemnate în anexa I, iniţiatorii unui proiect care ar putea fi eligibil pentru a fi selectat ca proiect de interes comun, precum şi reprezentanţi ai administraţiilor naţionale, ai autorităţilor de reglementare, ai societăţii civile şi ai OTS din ţări terţe. Decizia de a invita reprezentanţi ai ţărilor terţe este luată prin consens.

Fiecare grup invită, după caz, organizaţiile care reprezintă părţile interesate relevante, inclusiv reprezentanţi din ţări terţe, şi, dacă se consideră oportun, direct părţile interesate, inclusiv producătorii, OD, furnizorii, consumatorii, populaţiile locale şi organizaţiile de protecţie a mediului cu sediul în Uniune, pentru a prezenta cunoştinţe de specialitate specifice. Fiecare grup organizează audieri sau consultări, dacă acest lucru este relevant pentru îndeplinirea sarcinilor sale.

În ceea ce priveşte reuniunile grupurilor, Comisia publică, pe o platformă accesibilă părţilor interesate, normele interne, o listă actualizată a organizaţiilor membre, informaţii actualizate periodic cu privire la evoluţia lucrărilor, ordinile de zi ale reuniunilor, precum şi procesele-verbale ale reuniunilor, dacă sunt disponibile. Deliberările organismelor decizionale ale grupurilor şi clasificarea proiectelor în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) sunt confidenţiale. Toate deciziile referitoare la funcţionarea şi la activitatea grupurilor regionale se iau prin consens între statele membre şi Comisie.

2.PROCESUL DE STABILIRE A LISTELOR REGIONALE

Iniţiatorii unui proiect potenţial eligibil pentru a fi selectat ca proiect pe lista Uniunii care doresc să obţină acest statut prezintă grupului o cerere de selectare ca proiect pe lista Uniunii care include:

(a) o evaluare a proiectelor lor din punct de vedere al contribuţiei acestora la punerea în aplicare a priorităţilor prevăzute în anexa I;

(b) o indicare a categoriei relevante a proiectului, aşa cum este prevăzută în anexa II;

(d) pentru proiectele care sunt suficient de avansate, o analiză cost-beneficiu specifică proiectului în concordanţă cu metodologiile elaborate în temeiul articolului 11;

(e) pentru proiectele de interes reciproc, scrisorile din partea guvernelor ţărilor afectate în mod direct, prin care acestea îşi exprimă sprijinul pentru proiect sau alte acorduri fără caracter juridic obligatoriu;

(f) alte informaţii relevante pentru evaluarea proiectului.

Proiectele propuse de interes comun de transport şi stocare a energiei electrice care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 1 literele (a), (b), (c), (d) şi (f) din anexa II la prezentul regulament fac parte din cel mai recent plan de dezvoltare a reţelei de energie electrică pe 10 ani la nivelul Uniunii, elaborat de ENTSO pentru energie electrică în temeiul articolului 30 din Regulamentul (UE) 2019/943. Proiectele propuse de interes comun de transport al energiei electrice care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 1 literele (b) şi (f) din anexa II la prezentul regulament derivă din planul de dezvoltare a reţelei offshore integrate şi din consolidările reţelei menţionate la articolul 14 alineatul (2) din prezentul regulament şi sunt coerente cu acestea.

Până la 30 iunie 2022 şi, ulterior, pentru fiecare plan de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, ENTSO pentru energie electrică şi ENTSO pentru gaze publică orientări actualizate pentru includerea proiectelor în planul lor respectiv de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, astfel cum se menţionează la punctele 3 şi 4, pentru a asigura egalitatea de tratament şi transparenţa procesului. Pentru toate proiectele incluse în lista Uniunii în vigoare la momentul respectiv, orientările stabilesc un proces simplificat de includere în planurile de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, luând în considerare documentaţia şi datele deja prezentate în cursul procesului anterior de elaborare a planului de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, cu condiţia ca documentaţia şi datele deja prezentate să rămână valabile.

ENTSO pentru energie electrică şi ENTSO pentru gaze consultă Comisia şi agenţia cu privire la proiectele lor de orientări pentru includerea proiectelor în planurile de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii şi ţin seama în mod corespunzător de recomandările Comisiei şi ale agenţiei înainte de publicarea orientărilor finale.

Proiectele propuse privind transportul şi stocarea dioxidului de carbon care se încadrează în categoria de infrastructuri energetice prevăzută la punctul 5 din anexa II se prezintă ca parte a unui plan, elaborat de minimum două state membre, pentru dezvoltarea unei infrastructuri transfrontaliere pentru transportul şi stocarea de dioxid de carbon, care urmează a fi prezentat Comisiei de către statele membre interesate sau de către entităţile desemnate de către statele membre respective.

Pentru proiectele care intră în sfera lor de competenţă, autorităţile naţionale de reglementare şi, dacă este necesar, agenţia, ori de câte ori este posibil în contextul cooperării regionale în temeiul articolului 7 din Directiva 2009/73/CE şi al articolului 61 din Directiva (UE) 2019/944, verifică aplicarea coerentă a criteriilor şi a metodologiei analizei cost-beneficiu şi evaluează relevanţa lor transfrontalieră. Acestea îşi prezintă evaluarea grupului. Comisia asigură aplicarea în mod armonizat a criteriilor şi metodologiilor menţionate la articolul 4 din prezentul regulament şi în anexa IV, în vederea garantării coerenţei între grupurile regionale.

Pentru toate proiectele care nu intră sub incidenţa punctului 8 din prezenta anexă, Comisia evaluează aplicarea criteriilor prevăzute la articolul 4 din prezentul regulament. Comisia ia în considerare, de asemenea, posibilitatea unei extinderi viitoare pentru a include şi alte state membre. Comisia îşi prezintă evaluarea grupului. Pentru proiectele care solicită statutul de proiect de interes reciproc, reprezentanţii ţărilor terţe şi autorităţile de reglementare sunt invitate la prezentarea evaluării.

12.

Grupul evaluează dacă principiul "eficienţa energetică înainte de toate" este aplicat în stabilirea nevoilor de infrastructură regională şi în raport cu fiecare dintre proiectele candidate. Grupul evaluează, în special, soluţii precum gestionarea cererii, soluţiile de organizare a pieţei, implementarea soluţiilor digitale şi renovarea clădirilor ca soluţii prioritare în cazul în care acestea sunt considerate mai eficiente din punctul de vedere al costurilor din perspectiva întregului sistem decât construirea de noi infrastructuri la nivelul ofertei.

14.

Proiectele de liste regionale ale proiectelor propuse care intră în competenţa autorităţilor naţionale de reglementare, întocmite de grupuri, împreună cu toate avizele menţionate la punctul 10 din prezenta secţiune, sunt prezentate agenţiei în termen de şase luni de la data adoptării listei Uniunii. Proiectele de liste regionale şi avizele aferente sunt evaluate de agenţie în termen de trei luni de la data primirii. Agenţia furnizează un aviz cu privire la proiectele de liste regionale, în special cu privire la aplicarea consecventă a criteriilor şi a analizei cost-beneficiu între regiuni. Avizul agenţiei se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 22 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2019/942.

15.

În termen de o lună de la data primirii avizului agenţiei, organismul decizional al fiecărui grup adoptă lista sa finală regională de proiecte propuse, respectând dispoziţiile prevăzute la articolul 3 alineatul (3), pe baza propunerii grupurilor şi luând în considerare avizul agenţiei şi evaluarea autorităţilor naţionale de reglementare, prezentate în conformitate cu punctul 8, sau evaluarea de către Comisie pentru proiectele care nu intră în competenţa autorităţilor naţionale de reglementare, propuse în conformitate cu punctul 9, precum şi avizul Comisiei care vizează să garanteze un număr total gestionabil de proiecte pe lista Uniunii, în special în zonele de frontieră în care există proiecte concurente sau potenţial concurente. Organismele decizionale ale grupurilor prezintă Comisiei listele finale regionale, împreună cu avizele precizate la punctul 10.

ANEXA IV:NORME ŞI INDICATORI PRIVIND CRITERIILE PENTRU PROIECTE

1.Un proiect de interes comun cu un impact transfrontalier semnificativ este un proiect desfăşurat pe teritoriul unui stat membru, care îndeplineşte următoarele condiţii:

(a)pentru transportul de energie electrică, proiectul sporeşte capacitatea de transfer a reţelei sau capacitatea disponibilă pentru fluxurile comerciale, la frontiera statului membru respectiv cu unul sau mai multe alte state membre, având drept efect sporirea capacităţii de transfer a reţelei transfrontaliere la frontiera unui stat membru cu unul sau mai multe alte state membre cu minimum 500 megawaţi (MW), comparativ cu situaţia în care proiectul nu ar fi pus în funcţiune, ori proiectul reduce izolarea energetică a unor sisteme care nu sunt interconectate în unul sau mai multe state membre şi creşte capacitatea de transfer a reţelei la frontiera dintre cele două state membre cu cel puţin 200 MW;

(c)pentru reţelele electrice inteligente, proiectul este conceput pentru echipamente şi instalaţii de înaltă tensiune şi de medie tensiune şi implică OTS, OTS şi OD sau OD din cel puţin două state membre. Proiectul poate implica numai OD, cu condiţia ca aceştia să provină din cel puţin două state membre şi ca interoperabilitatea să fie asigurată. Proiectul îndeplineşte cel puţin două dintre următoarele criterii: implică 50 000 de utilizatori, producători, consumatori sau prosumatori de energie electrică, captează o zonă de consum de cel puţin 300 GWh/an, cel puţin 20 % din consumul de energie electrică aferent proiectului provine din resurse regenerabile variabile sau reduce izolarea energetică a sistemelor neinterconectate în unul sau mai multe state membre. Nu este necesar ca proiectul să implice o frontieră fizică comună. Pentru proiectele ce ţin de sistemele izolate mici, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 42 din Directiva (UE) 2019/944, inclusiv insulele, respectivele niveluri de tensiune sunt egale cu cel mai înalt nivel de tensiune din sistemul de energie electrică relevant;

(d)în ceea ce priveşte transportul hidrogenului, proiectul permite transportul hidrogenului peste frontierele statelor membre în cauză sau măreşte capacitatea existentă de transport transfrontalier al hidrogenului la frontiera dintre două state membre cu cel puţin 10 % în comparaţie cu situaţia anterioară punerii în funcţiune a proiectului, iar proiectul demonstrează în mod suficient că este o parte esenţială a unei reţele transfrontaliere planificate de hidrogen şi oferă dovezi suficiente privind planurile existente şi privind cooperarea cu ţările învecinate şi cu operatorii de reţea sau, în cazul proiectelor care reduc izolarea energetică a sistemelor care nu sunt interconectate în unul sau mai multe state membre, proiectul vizează să aprovizioneze, direct sau indirect, cel puţin două state membre;

(f)pentru electrolizoare, proiectul asigură o capacitate instalată de cel puţin 50 MW furnizată de un singur electrolizor sau de un set de electrolizoare care formează un singur proiect, coordonat şi aduce beneficii directe sau indirecte unui număr de cel puţin două state membre, şi în mod specific, în ceea ce priveşte proiectele pe insule şi sistemele insulare, sprijină soluţiile inovatoare şi de altă natură care implică cel puţin două state membre cu un impact pozitiv semnificativ asupra ţintelor Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi a obiectivului privind neutralitatea climatică până în 2050 şi contribuie în mod semnificativ la durabilitatea sistemului energetic insular şi al Uniunii;

(h)pentru transportul energiei electrice din surse regenerabile offshore, proiectul este conceput pentru a transfera energie electrică de la situri de producţie offshore cu o capacitate de cel puţin 500 MW şi permite transportul energiei electrice către reţeaua terestră a unui anumit stat membru, sporind volumul de energie electrică din surse regenerabile disponibil pe piaţa internă. Proiectul este dezvoltat în zone cu o rată scăzută de penetrare a energiei electrice din surse regenerabile offshore şi demonstrează un impact pozitiv semnificativ asupra ţintelor Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi a obiectivului privind neutralitatea climatică până în 2050 şi contribuie în mod semnificativ la durabilitatea sistemului energetic şi la integrarea pieţei, fără a obstrucţiona capacităţile şi fluxurile transfrontaliere;

2.Un proiect de interes reciproc cu impact transfrontalier semnificativ este un proiect care îndeplineşte următoarele condiţii:

(a)pentru proiectele de interes reciproc din categoria prevăzută la punctul 1 literele (a) şi (f) din anexa II, proiectul măreşte capacitatea de transfer a reţelei sau capacitatea disponibilă pentru fluxurile comerciale, la frontiera statului membru respectiv cu una sau mai multe ţări terţe şi aduce beneficii semnificative, atât în mod direct cât şi indirect (prin interconectare cu o ţară terţă), în conformitate cu criteriile specifice enumerate la articolul 4 alineatul (3), la nivelul Uniunii. Calcularea beneficiilor pentru statele membre se efectuează şi se publică de către ENTSO pentru energie electrică în cadrul planului de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii;

(b)pentru proiectele de interes reciproc din categoria prevăzută la punctul 3 din anexa II, proiectul privind hidrogenul permite transportul hidrogenului peste frontierele unui stat membru cu una sau mai multe ţări terţe şi se dovedeşte că aduce beneficii semnificative, atât în mod direct cât şi indirect (prin interconectare cu o ţară terţă), în conformitate cu criteriile specifice enumerate la articolul 4 alineatul (3), la nivelul Uniunii. Calcularea beneficiilor pentru statele membre se efectuează şi se publică de către ENTSO pentru gaze în cadrul planului de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii;

3.În ceea ce priveşte proiectele care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 1 literele (a), (b), (c), (d) şi (f) din anexa II, criteriile prevăzute la articolul 4 sunt evaluate după cum urmează:

(a)transportul energiei electrice produse din surse regenerabile către marile centre de consum şi siturile de stocare măsurat conform analizei efectuate în cel mai recent plan de dezvoltare a reţelei de energie electrică pe 10 ani la nivelul Uniunii, în special:

(b)integrarea pieţei, concurenţa şi flexibilitatea sistemului, măsurate conform analizei efectuate în cel mai recent plan de dezvoltare a reţelei de energie electrică pe 10 ani la nivelul Uniunii, în special prin:

(i)calcularea, pentru proiectele transfrontaliere, inclusiv proiectele de reinvestiţii, a impactului asupra capacităţii de transfer a reţelei în ambele direcţii ale fluxului de energie, măsurată în funcţie de cantitatea de putere (în MW) şi contribuţia acestora pentru a atinge obiectivul de interconectare de minimum 15 % sau, iar pentru proiectele cu un impact transfrontalier semnificativ, a impactului asupra capacităţii de transfer a reţelei la frontierele dintre statele membre relevante, dintre statele membre relevante şi ţările terţe sau în interiorul statelor membre relevante, precum şi asupra echilibrării raportului cerere-ofertă şi asupra funcţionării reţelelor în statele membre relevante;

(c)siguranţa alimentării, interoperabilitatea şi siguranţa în funcţionare a sistemului, măsurate conform analizei efectuate în cel mai recent plan de dezvoltare a reţelei de energie electrică pe 10 ani la nivelul Uniunii, în special prin evaluarea impactului proiectului asupra previziunilor de neasigurare a sarcinii în zona de analiză, astfel cum este prevăzută în anexa V, în ceea ce priveşte adecvarea capacităţii de producţie şi de transport pentru o serie de perioade de sarcină caracteristice, ţinând cont de modificările previzibile în materie de fenomene meteorologice extreme şi de impactul acestora asupra rezilienţei infrastructurii. Dacă este cazul, se măsoară impactul proiectului asupra controlului independent şi fiabil al funcţionării sistemului şi al serviciilor.

4.În ceea ce priveşte proiectele care se încadrează în categoria de infrastructuri energetice prevăzută la punctul 1 litera (e) din anexa II, criteriile enumerate la articolul 4 sunt evaluate după cum urmează:

(d)siguranţa reţelei, flexibilitatea şi calitatea alimentării, măsurate prin evaluarea abordării inovatoare în ceea ce priveşte flexibilitatea sistemului, securitatea cibernetică, interoperabilitatea eficientă între OTS şi OD, capacitatea de a include consumul dispecerizabil, stocarea, măsurile de eficienţă energetică, utilizarea eficientă din punctul de vedere al costurilor a instrumentelor digitale şi a TIC în scopuri de monitorizare şi control, stabilitatea sistemului de energie electrică şi calitatea tensiunii.

5.În ceea ce priveşte proiectele privind hidrogenul care se încadrează în categoria de infrastructuri energetice prevăzută la punctul 3 din anexa II, criteriile enumerate la articolul 4 sunt evaluate după cum urmează:

(a)durabilitatea, măsurată ca fiind contribuţia unui proiect la: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în diverse utilizări finale în sectoarele în care emisiile sunt greu de redus, cum ar fi industria sau transporturile; flexibilitatea şi opţiunile de stocare sezonieră pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile; sau integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi obţinut cu emisii scăzute de carbon, pentru a se lua în considerare nevoile pieţei şi a se promova hidrogenul din surse regenerabile;

6.În ceea ce priveşte proiectele de reţele inteligente de gaze care se încadrează în categoria de infrastructuri energetice prevăzută la punctul 2 din anexa II, criteriile enumerate la articolul 4 sunt evaluate după cum urmează:

7.În ceea ce priveşte proiectele privind electrolizoarele care se încadrează în categoria de infrastructuri energetice prevăzută la punctul 4 din anexa II, criteriile enumerate la articolul 4 sunt evaluate după cum urmează:

8.În ceea ce priveşte infrastructura de dioxid de carbon care se încadrează în categoriile de infrastructuri energetice prevăzute la punctul 5 din anexa II, criteriile enumerate la articolul 4 sunt evaluate după cum urmează:

(a)durabilitatea, măsurată prin evaluarea reducerilor totale preconizate ale emisiilor de gaze cu efect de seră pe durata proiectului şi a absenţei unor soluţii tehnologice alternative, cum ar fi, dar fără a se limita la eficienţa energetică, electrificarea care integrează surse regenerabile, pentru a atinge acelaşi nivel de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ca şi cantitatea de dioxid de carbon care urmează să fie captată în instalaţiile industriale conectate, la un cost comparabil într-un interval de timp comparabil, ţinând seama de emisiile de gaze cu efect de seră generate de energia necesară pentru captarea, transportul şi stocarea dioxidului de carbon, după caz, având în vedere infrastructura, inclusiv, dacă este cazul, alte posibile utilizări viitoare;

ANEXA V:ANALIZA COST-BENEFICIU PENTRU ÎNTREGUL SISTEM ENERGETIC

Metodologiile de analiză cost-beneficiu elaborate de ENTSO pentru energie electrică şi de ENTSO pentru gaze trebuie să fie coerente, luând totodată în considerare particularităţile sectoriale. Metodologiile de realizare a unei analize cost-beneficiu armonizate şi transparente pentru întregul sistem energetic cu privire la proiectele de pe lista Uniunii trebuie să fie uniforme pentru toate categoriile de infrastructuri, cu excepţia cazului în care se justifică divergenţe specifice. Metodologiile abordează costurile în sens mai larg, inclusiv externalităţile, în perspectiva ţintelor Uniunii privind energia şi clima pentru 2030 şi a obiectivului privind neutralitatea climatică până în 2050 şi respectă următoarele principii:

1.Domeniul de analiză pentru un proiect individual acoperă toate statele membre şi ţările terţe pe teritoriul cărora este situat proiectul, toate statele membre limitrofe şi toate celelalte state membre în care proiectul are un impact semnificativ. În acest scop, ENTSO pentru energie electrică şi ENTSO pentru gaze cooperează cu toţi operatorii de sistem relevanţi din ţările terţe relevante. În cazul proiectelor care se încadrează în categoria de infrastructuri energetice prevăzută la punctul 3 din anexa II, ENTSO pentru energie electrică şi ENTSO pentru gaze cooperează cu iniţiatorul proiectului, inclusiv atunci când acesta nu este un operator de sistem;

2.Fiecare analiză cost-beneficiu include analize de sensibilitate privind setul de date de intrare, inclusiv costurile de producţie şi cele legate de gazele cu efect de seră, precum şi evoluţia preconizată a cererii şi a ofertei, inclusiv în ceea ce priveşte sursele regenerabile de energie, şi flexibilitatea acestora, disponibilitatea capacităţilor de stocare, data punerii în funcţiune a diverselor proiecte din aceeaşi zonă de analiză, impactul climatic şi alţi parametri relevanţi;

4.Metodologiile oferă orientări privind dezvoltarea şi utilizarea modelării reţelei energetice şi a pieţei necesare pentru analiza cost-beneficiu. Modelarea permite o evaluare completă a beneficiilor economice, inclusiv a integrării pieţei, a siguranţei alimentării şi a concurenţei, precum şi a eliminării izolării energetice, a impactului social şi climatic şi a impactului asupra mediului, inclusiv a impactului transsectorial. Metodologia este pe deplin transparentă şi include detalii cu privire la motivul calculării fiecărui beneficiu şi cost, precum şi privind conţinutul şi modalitatea calculării;

8.Metodologiile iau în considerare cel puţin cheltuielile de capital, cheltuielile operaţionale şi cele de întreţinere, precum şi costurile generate pentru sistemul aferent pe parcursul ciclului de viaţă tehnică al proiectului în ansamblu, precum costurile de dezafectare şi de gestionare a deşeurilor, inclusiv costurile externe. Metodologiile oferă orientări privind ratele de actualizare, durata de viaţă tehnică şi valoarea reziduală care trebuie utilizate pentru calcularea costurilor şi a beneficiilor. De asemenea, acestea includ o metodologie obligatorie pentru calcularea raportului costuri-beneficii şi a valorii actualizate nete, precum şi o diferenţiere a beneficiilor în funcţie de nivelul de fiabilitate al metodelor prin care au fost estimate. De asemenea, sunt luate în considerare metodele de calculare a impactului climatic şi a impactului asupra mediului al proiectului, precum şi contribuţia acestuia la obiectivele Uniunii în materie de energie, cum ar fi penetrarea energiei din surse regenerabile, eficienţa energetică şi obiectivele de interconectare;

ANEXA VI:LINII DIRECTOARE PRIVIND TRANSPARENŢA ŞI PARTICIPAREA PUBLICULUI

1.Manualul de proceduri menţionat la articolul 9 alineatul (1) specifică cel puţin:

2.Programul detaliat menţionat la articolul 10 alineatul (6) litera (b) precizează cel puţin următoarele:

3.Fără a aduce atingere cerinţelor privind consultările publice în temeiul dreptului mediului, pentru a spori participarea publicului în procedura de autorizare şi a asigura informarea şi dialogul prealabile cu publicul, se aplică următoarele principii:

(a)părţile interesate afectate de un proiect de interes comun, inclusiv autorităţile naţionale, regionale şi locale relevante, proprietarii de terenuri şi cetăţenii care locuiesc în vecinătatea proiectului, publicul larg şi asociaţiile, organizaţiile sau grupurile acestuia, sunt informate în mod cuprinzător şi consultate în etapele incipiente, în mod incluziv, când încă se mai poate ţine seama de eventualele preocupări ale publicului într-o manieră deschisă şi transparentă. După caz, autoritatea competentă sprijină în mod activ activităţile întreprinse de iniţiatorul proiectului;

(b)autorităţile competente se asigură că procedurile de consultare publică pentru proiectele de interes comun sunt grupate, dacă este posibil, incluzând consultările publice deja necesare în temeiul dreptului intern. Fiecare consultare publică acoperă toate subiectele relevante pentru o anumită etapă a procedurii, fiecare subiect de acest tip fiind abordat o singură dată pe parcursul consultării publice în cauză; cu toate acestea, o consultare publică poate avea loc în mai multe locaţii geografice. Subiectele abordate în cadrul unei consultări publice sunt indicate în mod clar în notificarea consultării publice;

5.În contextul consultării publice care urmează să se desfăşoare înainte de prezentarea dosarului de candidatură, părţile relevante realizează cel puţin următoarele:

(a)publică în format electronic şi, acolo unde este cazul, tipărit o broşură informativă de cel mult 15 pagini în care oferă, într-o manieră clară şi succintă, o viziune de ansamblu privind descrierea, obiectivul şi calendarul preliminar al etapelor de dezvoltare ale proiectului, planul de dezvoltare a reţelei naţionale, rutele alternative avute în vedere, tipurile şi caracteristicile impactului preconizat, inclusiv cel de natură transfrontalieră, şi eventualele măsuri de atenuare a acestuia, broşură care se publică înainte de demararea consultării şi enumeră adresa de internet a site-ului web dedicat proiectului de interes comun menţionat la articolul 9 alineatul (7), a platformei de transparenţă menţionate la articolul 23 şi a manualului de proceduri menţionat la punctul 1 din prezenta anexă;

6.Site-ul web al proiectului menţionat la articolul 9 alineatul (7) precizează cel puţin următoarele informaţii:

ANEXA VII:LISTA PROIECTELOR DE INTERES COMUN ŞI A PROIECTELOR DE INTERES RECIPROC A UNIUNII (DENUMITĂ ÎN CONTINUARE «LISTA UNIUNII»),

(A)PRINCIPII APLICATE LA STABILIREA LISTEI UNIUNII

1.Grupuri de PIC şi PIR

- un grup de PIC/PIR potenţial concurente este definit ca fiind un «Grup X care include unul sau mai multe dintre următoarele PIC/PIR:». Acest grup reflectă o incertitudine cu privire la amploarea blocajelor transfrontaliere. În acest caz, nu este necesar ca toate PIC/PIR incluse în grup să fie implementate. Rămâne la latitudinea pieţei dacă unul, mai multe sau toate PIC/PIR urmează să fie implementate, sub rezerva planificării, a eliberării permiselor şi a aprobărilor reglementare necesare. Necesitatea PIC/PIR va fi reevaluată în procesele ulterioare de identificare a PIC/PIR, inclusiv în ceea ce priveşte nevoile în materie de capacitate; şi

- un grup de PIC/PIR concurente este definit ca fiind un «Grup X care include unul dintre următoarele PIC/PIR». Acest grup abordează acelaşi blocaj. Cu toate acestea, amploarea blocajului este mai bine cunoscută decât în cazul unui grup de PIC/PIR potenţial concurente şi, prin urmare, s-a stabilit că numai unul dintre PIC/PIR trebuie să fie implementat. Rămâne la latitudinea pieţei să determine care PIC/PIR urmează să fie implementat, sub rezerva planificării, a eliberării permiselor şi a aprobărilor reglementare necesare. Dacă este cazul, necesitatea PIC/PIR va fi reevaluată în cadrul unui proces ulterior de identificare a PIC/PIR;

2.Tratamentul aplicat staţiilor electrice şi staţiilor de comprimare

Staţiile electrice, staţiile back-to-back şi staţiile de comprimare sunt considerate drept părţi ale unor PIC/PIR dacă sunt situate din punct de vedere geografic pe liniile de transport sau alături de conducte, după caz. Staţiile electrice, staţiile back-to-back şi staţiile de comprimare sunt considerate drept PIC de sine stătătoare şi sunt incluse în mod explicit în lista Uniunii dacă localizarea lor geografică este diferită de cea a liniilor de transport sau a conductelor, după caz. Aceste staţii fac obiectul drepturilor şi al obligaţiilor stabilite în Regulamentul (UE) 2022/869.

3.Părţi neeligibile ale proiectelor PIC/PIR

4.Proiecte care şi-au modificat numărul PIC faţă de lista anterioară a Uniunii

Proiectele care au făcut parte din lista anterioară a Uniunii în temeiul Regulamentului (UE) nr. 347/2013, care a fost abrogat, îşi modifică numărul PIC din cauza reorganizării sau a noilor coridoare prioritare adăugate în Regulamentul (UE) 2022/869. Este vorba despre unele proiecte care fac parte din următoarele categorii: energie electrică, reţele electrice inteligente şi reţele de transport al CO2. În acest caz, numărul PIC anterior este menţionat, doar cu titlu informativ, sub denumirea proiectului.

(B)LISTA PROIECTELOR DE INTERES COMUN ŞI A PROIECTELOR DE INTERES RECIPROC A UNIUNII

1.Interconexiuni nord-sud privind energia electrică din Europa de Vest (NSI West Electricity)

Nr.	Definiţie
1.1	Interconexiunea Portugalia - Spania între Beariz - Fontefria (ES), Fontefria (ES) - Ponte de Lima (PT) şi Ponte de Lima-Vila Nova de Famalicăo (PT), inclusiv staţiile electrice din Beariz (ES), Fontefria (ES) şi Ponte de Lima (PT) (nr. 2.17 în a cincea listă PIC)
1.2	Interconexiunea dintre Gatica (ES) şi Cubnezais (FR) [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Biscaya Gulf»] (nr. 2.7 în a cincea listă PIC)
1.3	Interconexiunea Franţa-Irlanda, între La Martyre (FR) şi Great Island sau Knockraha (IE) [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Celtic Interconnector»] (nr. 1.6 în a cincea listă PIC)
1.4	Grupul de linii interne din Germania, care include următoarele PIC: 1.4.1. Linia internă dintre Emden-East şi Osterath în vederea creşterii capacităţii din nordul Germaniei către Renania, [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «A-Nord»] (nr. 2.31.1 în a cincea listă PIC) 1.4.2. Linia internă dintre Heide/West şi Polsum în vederea creşterii capacităţii din nordul Germaniei către zona Ruhr [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Korridor B»] (nr. 2.31.2 în a cincea listă PIC) 1.4.3. Linia internă dintre Wilhelmshaven şi Uentrop în vederea creşterii capacităţii din nordul Germaniei către zona Ruhr [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Korridor B»] (nr. 2.31.3 în a cincea listă PIC)
1.5	Linia internă din Germania dintre Brunsbüttel/Wilster şi Grogartach/Grafenrheinfeld în vederea creşterii capacităţii la frontierele de nord şi de sud [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Suedlink»] (nr. 2.10 în a cincea listă PIC)
1.6	Linia internă dintre Osterath şi Philippsburg (DE) în vederea creşterii capacităţii la frontierele de vest [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Ultranet»] (nr. 2.9 în a cincea listă PIC)
1.7	1.7.1 Interconexiunea dintre Navarra (ES) şi Landes (FR) [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Pyrenean crossing 1»] (nr. 2.27.2 în a cincea listă PIC) 1.7.2 Interconexiunea dintre Aragon (ES) şi Marsillon (FR) [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Pyrenean crossing 2»] (nr. 2.27.1 în a cincea listă PIC)
1.8	Interconexiunea dintre Lonny (FR) şi Gramme (BE) (nr. 2.32 în a cincea listă PIC)
1.9	Liniile interne la frontiera de nord a Belgiei, între Zandvliet şi Lillo-Liefkenshoek (BE) şi între Liefkenshoek şi Mercator, inclusiv o staţie electrică la Lillo (BE) [proiecte cunoscute în prezent sub denumirea de «BRABO II + III»] (nr. 2.23 în a cincea listă PIC)
1.10	Interconexiunea dintre Italia continentală - Corsica (FR) şi Sardinia (IT) [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «SACOI 3»] (nr. 2.4 în a cincea listă PIC)
1.11	Proiect privind creşterea capacităţii de stocare în Kaunertal (AT) (nr. 2.18 în a cincea listă PIC)
1.12	Purificare - Stocarea energiei hidroelectrice prin pompare la Navaleo (ES) (nr. 2.28.2 în a cincea listă PIC)
1.13	Stocarea energiei hidroelectrice prin pompare la Silvermines (IE) (nr. 2.29 în a cincea listă PIC)
1.14	Stocarea energiei hidroelectrice prin pompare la RIEDL (DE) (nr. 2.30 în a cincea listă PIC)
1.15	Stocarea reversibilă a energiei prin pompare hidraulică la LOS GUAJARES (ES)
1.16	Stocarea aerului comprimat la Green Hydrogen Hub Denmark (DK) (nr. 1.21 în a cincea listă PIC)
1.17	Stocarea energiei hidroelectrice prin pompare, WSK PULS (DE)
1.18	Stocarea reversibilă a energiei prin pompare hidraulică, AGUAYO II (ES)

2.Interconexiuni nord-sud pentru energia electrică în Europa Centrală şi de Est şi în Europa de Sud-Est (NSI East Electricity)

Nr.	Definiţie
2.1	Grupul Austria-Germania, care include următoarele PIC: 2.1.1. Interconexiunea dintre Isar/Altheim/Ottenhofen (DE) şi St.Peter (AT) (nr. 3.1.1 în a cincea listă PIC) 2.1.2. Linia internă dintre St. Peter şi Tauern (AT) (nr. 3.1.2 în a cincea listă PIC) 2.1.3. Linia internă dintre Tirolul de Vest şi Zell/Ziller (AT) (nr. 3.1.4 în a cincea listă PIC) 2.1.4. Interconexiunea dintre Pleinting (DE) şi St. Peter (AT)
2.2	Linia internă din Germania dintre Wolmirstedt şi Isar [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «SuedOstLink»] (nr. 3.12 în a cincea listă PIC)
2.3	Grupul de linii interne din Cehia, care include următoarele PIC: 2.3.1. Linia internă dintre Vernerov şi Vitkov (nr. 3.11.1 în a cincea listă PIC) 2.3.2. Linia internă dintre Prestice şi Kocin (nr. 3.11.3 în a cincea listă PIC) 2.3.3. Linia internă dintre Kocin şi Mirovka (nr. 3.11.4 în a cincea listă PIC)
2.4	Linia de interconexiune dintre Würmlach (AT) şi Somplago (IT) (nr. 3.4 în a cincea listă PIC)
2.5	Grupul Ungaria-România, care include următoarele PIC: 2.5.1. Linia de interconexiune dintre Jozsa (HU) şi Oradea (RO) 2.5.2. Linia internă dintre Urecheşti (RO) şi Târgu Jiu (RO) 2.5.3. Linia internă dintre Târgu Jiu (RO) şi Paroşeni (RO) 2.5.4. Linia internă dintre Paroşeni (RO) şi Baru Mare (RO) 2.5.5. Linia internă dintre Baru Mare (RO) şi Hăşdat (RO)
2.6	Grupul Israel-Cipru-Grecia [cunoscut în prezent sub denumirea de «EuroAsia Interconnector»], care include următoarele PIC: 2.6.1. Interconexiunea dintre Hadera (IL) şi Kofinou (CY) (nr. 3.10.1 în a cincea listă PIC) 2.6.2. Interconexiunea dintre Kofinou (CY) şi Korakia, Creta (EL) (nr. 3.10.2 în a cincea listă PIC)
2.7	Linia de interconexiune dintre Otrokovice (CZ) şi Ladce (SK)
2.8	Linia de interconexiune dintre Lienz (AT) - regiunea Veneto (IT) (nr. 3.2.1 în a cincea listă PIC)
2.9	Stocarea energiei electrice prin hidropompare la Amfilohia (EL) (nr. 3.24 în a cincea listă PIC)
2.10	Sistemul de stocare a energiei în baterii de la Ptolemaida (EL)
2.11	Modernizarea stocării energiei hidroelectrice prin pompare în Cierny Vah (SK) [proiect cunoscut în prezent sub denumirea «SE Integrator»]

3.Planul de interconectare a pieţei energiei din zona baltică în sectorul energiei electrice (BEMIP Electricity)

Nr.	Definiţie
3.1	Linia internă dintre Stanisławow şi Ostrołęka (PL) (nr. 4.5.2 în a cincea listă PIC)
3.2	Stocarea energiei electrice prin hidropompare în Estonia (nr. 4.6 în a cincea listă PIC)
3.3	Integrarea şi sincronizarea reţelelor de energie electrică ale statelor baltice cu reţelele europene, care includ următoarele PIC: 3.3.1. Interconexiunea dintre Tsirguliina (EE) şi Valmiera (LV) (nr. 4.8.3 în a cincea listă PIC) 3.3.2. Linia internă dintre Viru şi Tsirguliina (EE) (nr. 4.8.4 în a cincea listă PIC) 3.3.3. Linia internă dintre Paide şi Sindi (EE) (nr. 4.8.7 în a cincea listă PIC) 3.3.4. Linia internă dintre Vilnius şi Neris (LT) (nr. 4.8.8 în a cincea listă PIC) 3.3.5. Alte aspecte de infrastructură legate de implementarea sincronizării sistemelor statelor baltice cu reţeaua continentală europeană (nr. 4.8.9 în a cincea listă PIC) 3.3.6. Interconexiunea dintre Lituania şi Polonia [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Harmony Link»] (nr. 4.8.10 în a cincea listă PIC) 3.3.7. Noua staţie electrică de 330 kV de la Musa (LT) (nr. 4.8.13 în a cincea listă PIC) 3.3.8. Linia internă dintre Bitenai şi KHAE (LT) (nr. 4.8.14 în a cincea listă PIC) 3.3.9. Noua staţie electrică de 330 kV de la Darbenai (LT) (nr. 4.8.15 în a cincea listă PIC) 3.3.10. Linia internă dintre Darbenai şi Bitenai (LT) (nr. 4.8.16 în a cincea listă PIC) 3.3.11. Linia internă dintre Dunowo şi Żydowo Kierzkowo (PL) (nr. 4.8.18 în a cincea listă PIC) 3.3.12. Linia internă dintre Piła Krzewina şi Żydowo Kierzkowo (PL) (nr. 4.8.19 în a cincea listă PIC) 3.3.13. Linia internă dintre Morzyczyn-Dunowo-Słupsk-Żarnowiec (PL) (nr. 4.8.21 în a cincea listă PIC) 3.3.14. Linia internă dintre Żarnowiec-Gdańsk/Gdańsk Przyjazń-Gdańsk Błonia (PL) (nr. 4.8.22 în a cincea listă PIC) 3.3.15. Condensatori sincroni care furnizează inerţie, stabilitate de tensiune, stabilitate de frecvenţă şi putere electrică în caz de scurtcircuit în Lituania, Letonia şi Estonia (nr. 4.8.23 în a cincea listă PIC)
3.4	A treia interconexiune dintre Finlanda şi Suedia [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Aurora line»], care include următoarele PIC: 3.4.1. Interconexiunea dintre nordul Finlandei şi nordul Suediei (nr. 4.10.1 în a cincea listă PIC) 3.4.2. Linia internă dintre Keminmaa şi Pyhänselkä (FI) (nr. 4.10.2 în a cincea listă PIC)
3.5	A patra interconexiune dintre Finlanda şi Suedia [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Aurora line 2»]
3.6	Interconexiunea dintre Finlanda şi Estonia [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Estlink 3»]

4.Reţelele offshore ale mărilor Nordului (Northern Seas offshore grid - NSOG)

Nr.	Definiţie
4.1	Una sau mai multe platforme din Marea Nordului, având linii de interconexiune cu ţările riverane Mării Nordului (Danemarca, Ţările de Jos şi Germania) [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «North Sea Wind Power Hub»] (nr. 1.19 în a cincea listă PIC)
4.2	Linie de interconexiune hibridă offshore între Belgia şi Danemarca [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Triton Link»]
4.3	Staţie electrică offshore de înaltă tensiune şi racordare la Menuel (FR) [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Offshore Wind connection Centre Manche 1»]
4.4	Staţie electrică offshore de înaltă tensiune şi racordare la Tourbe (FR) [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Offshore Wind connection Centre Manche 2»]

9.Interconexiuni pentru hidrogen în Europa de Vest (HI West)

Nr.	Definiţie
9.1	Coridorul Portugalia-Spania-Franţa-Germania: 9.1.1. Infrastructura internă pentru hidrogen din Portugalia 9.1.2. Conducta de interconectare pentru hidrogen dintre Portugalia şi Spania 9.1.3. Infrastructura internă pentru hidrogen din Spania 9.1.4. Conducta de interconectare pentru hidrogen dintre Spania şi Franţa [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «BarMar»] 9.1.5. Infrastructura internă pentru hidrogen din Franţa conectată la Germania [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «HyFen»] 9.1.6. Infrastructura internă pentru hidrogen din Germania conectată la Franţa [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «H2Hercules South»]
9.2	Văile de hidrogen transfrontaliere dintre Franţa şi Germania: 9.2.1. Valea de hidrogen din Germania până la frontiera cu Franţa [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «RHYn»] 9.2.2. Valea de hidrogen din Franţa până la frontiera cu Germania [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Mosahyc»]
9.3	Infrastructura internă pentru hidrogen din Franţa până la frontiera cu Belgia [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Franco-Belgian H2 corridor» (coridorul franco-belgian pentru hidrogen)]
9.4	Infrastructura internă pentru hidrogen din Germania [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «H2ercules West»]
9.5	Infrastructura internă pentru hidrogen din Belgia [proiect cunoscut în prezent drept Magistrala belgiană a hidrogenului)]
9.6	Infrastructura internă pentru hidrogen din Ţările de Jos [proiect cunoscut în prezent drept Magistrala naţională a hidrogenului)]
9.7	Conducte de interconectare pentru hidrogen dintre Magistrala naţională a hidrogenului (NL) şi Germania: 9.7.1. Conducta de interconectare pentru hidrogen dintre magistrala Nord-Sud din est până la Oude (NL) şi proiectul H2ercules Nord (DE) 9.7.2. Conducta de interconectare pentru hidrogen dintre magistrala Nord-Sud din est până la Vlieghuis (NL)-Vlieghuis-Ochtrup (DE) 9.7.3. Conducta de interconectare pentru hidrogen din Ţările de Jos către Germania [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Delta Rhine Corridor H2»]
9.8	Conductă offshore de hidrogen în Germania [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «AquaDuctus»]
9.9	Conducta de interconectare pentru hidrogen Danemarca-Germania: 9.9.1. Infrastructura internă pentru hidrogen din Germania [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «HyperLink III»] 9.9.2. Infrastructura internă pentru hidrogen din Danemarca [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «DK Hydrogen Pipeline West»]
9.10	Instalaţii de preluare a amoniacului în Belgia: 9.10.1. Instalaţia de preluare a amoniacului de la Anvers 9.10.2. Instalaţia de preluare a amoniacului Amplifhy Anvers 9.10.3. Noua instalaţie de preluare a amoniacului pentru dezvoltarea de molecule de la Zeebrugge
9.11	Instalaţii de preluare a amoniacului în Germania: 9.11.1 Instalaţia de preluare a amoniacului de la terminalul Brunsbüttel 9.11.2. Instalaţia de preluare a amoniacului de la Wilhelmshaven (BP) 9.11.3. Instalaţia de preluare a amoniacului de la Wilhelmshaven (Uniper)
9.12	Instalaţii de preluare în Ţările de Jos: 9.12.1. Instalaţia de preluare a hidrogenului lichid (LH2) de la Rotterdam 9.12.2. Instalaţia de preluare a amoniacului Amplifhy Rotterdam 9.12.3. Instalaţia de preluare a amoniacului ACE Rotterdam
9.13	9.11.2. Instalaţia de preluare a amoniacului de la Dunkerque (FR)
9.14	Electrolizorul H2Sines.RDAM (PT)
9.15	Instalaţii de electroliză din Spania: 9.15.1. Electrolizorul reţelei de hidrogen de la Tarragona 9.15.2. Electrolizorul de mari dimensiuni de la Bilbao 9.15.3. Electrolizorul de mari dimensiuni de la Cartagena 9.15.4. Electrolizorul «Valle andaluz del hidrogeno verde» 9.15.5 Electrolizorul văii de hidrogen din Asturia
9.16	Instalaţii de electroliză din Franţa: 9.16.1. Electrolizorul CarlHYng 9.16.2. Electrolizorul Emil’Hy 9.16.3. Electrolizorul HyGreen 9.16.4. Electrolizorul H2V Valenciennes 9.16.5. Electrolizorul H2Thionville
9.17	Instalaţii de electroliză din Ţările de Jos: 9.17.1 Electrolizorul Enecolyser 9.17.2. Electrolizorul H2-Fifty 9.17.3. Electrolizorul SeaH2Land
9.18	Instalaţii de electroliză din Germania: 9.18.1. Electrolizorul GreenWilhelmshaven 9.18.2. Electrolizorul CHC Wilhelmshaven
9.19	Electrolizorul Jytske Banke (DK)
9.20	Sistemul danez de înmagazinare a hidrogenului (DK)
9.21	Situl de înmagazinare a hidrogenului Hystock Opslag (NL)
9.22	Instalaţii de înmagazinare a hidrogenului din Germania: 9.22.1. Instalaţia de înmagazinare a hidrogenului Salthy, Harsefeld 9.22.2. Instalaţia de înmagazinare a hidrogenului Gronau-Epe
9.23	Instalaţia de înmagazinare GeoH2 (FR)
9.24	Instalaţii de înmagazinare a hidrogenului din Spania: 9.24.1. Instalaţia de înmagazinare a hidrogenului North - 1 9.24.2. Instalaţia de înmagazinare a hidrogenului North - 2

10.Interconexiuni pentru hidrogen în Europa Centrală şi de Est şi din Europa de Sud-Est (HI East)

Nr.	Definiţie
10.1	Coridorul pentru hidrogen Italia-Austria-Germania: 10.1.1. Infrastructură internă pentru hidrogen în Italia [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Italian H2 Backbone» (Magistrala italiană a hidrogenului)] 10.1.2. Infrastructură internă pentru hidrogen în Austria [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «H2 Readiness of the TAG pipeline system»] 10.1.3. Infrastructură internă pentru hidrogen în Austria [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «H2 Backbone WAG + Penta West»] 10.1.4. Infrastructură internă pentru hidrogen în Germania [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «HyPipe Bavaria - The Hydrogen Hub»]
10.2	Conducta de interconectare pentru hidrogen dintre Cehia şi Germania: 10.2.1. Infrastructură internă pentru hidrogen din Cehia către Germania 10.2.2. Infrastructură internă pentru hidrogen în Germania [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «FLOW East - Making Hydrogen Happen»]
10.3	Conducta de interconectare pentru hidrogen dintre Grecia şi Bulgaria: 10.3.1. Infrastructură internă pentru hidrogen din Grecia către frontiera cu Bulgaria 10.3.2. Infrastructură internă pentru hidrogen din Bulgaria către frontiera cu Grecia
10.4	Coridorul generic al cărui scop este să transporte hidrogen din Ucraina către Slovacia, Cehia, Austria şi Germania

11.Planul de interconectare a pieţei energiei din zona baltică în sectorul hidrogenului (BEMIP Hydrogen)

Nr.	Definiţie
11.1	Conductă de interconectare pentru hidrogen între Suedia şi Finlanda [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Nordic Hydrogen Route - Bothnian Bay»)
11.2	Conductă de interconectare pentru hidrogen între Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi Germania [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Nordic-Baltic Hydrogen Corridor» (Coridorul nordic-baltic pentru hidrogen)]
11.3	Conductă de interconectare pentru hidrogen între Suedia, Finlanda şi Germania [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «Baltic Sea Hydrogen Collector» (Colectorul de hidrogen din Marea Baltică)]

12.Domeniul tematic prioritar «Implementarea reţelelor electrice inteligente»

Nr.	Definiţie
12.1	ACON - Again COnnected Networks (CZ, SK), care urmăreşte promovarea integrării pieţelor de energie electrică din Cehia şi Slovacia prin îmbunătăţirea eficienţei reţelelor de distribuţie (nr. 10.4 în a cincea listă PIC)
12.2	CARMEN (HU, RO), care urmăreşte consolidarea cooperării şi a schimbului de date, la nivel transfrontalier, dintre OST şi OST, consolidarea cooperării dintre OST şi OSD, realizarea de investiţii în extinderea reţelei, mărirea capacităţii pentru integrarea de noi surse regenerabile de energie şi îmbunătăţirea stabilităţii, a securităţii şi a flexibilităţii reţelei (nr. 10.10 în a cincea listă PIC)
12.3	Danube InGrid (HU, SK), care urmăreşte integrarea eficientă a comportamentului şi a acţiunilor tuturor utilizatorilor pieţei care sunt conectaţi la reţelele de energie electrică din Ungaria şi Slovacia (nr. 10.7 în a cincea listă PIC)
12.4	Gabreat Smart Grids (CZ, DE), care urmăreşte să mărească capacitatea de găzduire, să permită monitorizarea şi controlul de la distanţă ale reţelelor MV, precum şi să îmbunătăţească observabilitatea şi planificarea reţelelor (nr. 10.11 în a cincea listă PIC)
12.5	GreenSwitch (AT, HR, SI), care urmăreşte mărirea capacităţii de găzduire pentru sursele regenerabile de energie distribuite şi integrarea eficientă a sarcinilor noi, prin îmbunătăţirea observabilităţii reţelei de distribuţie şi prin mărirea capacităţii transfrontaliere (nr. 10.12 în a cincea listă PIC)

13.Domeniul tematic prioritar «Reţeaua transfrontalieră de transport al dioxidului de carbon»

Nr.	Definiţie
13.1	CO2 TransPorts va crea infrastructura necesară pentru a facilita captarea, transportul şi stocarea la scară largă a CO2 din zonele Rotterdam, Anvers şi Portul Marea Nordului (North Sea Port) (nr. 12.3 în a cincea listă PIC)
13.2	Aramis - proiect transfrontalier de transport şi stocare a CO2 (preluare de la emiţătorii din hinterlandul zonei portuare Rotterdam, transportul prin conducte până la instalaţiile de stocare de pe platoul continental neerlandez) (nr. 12.7 în a cincea listă PIC)
13.3	ECO2CEE - proiect transfrontalier cu acces liber privind transportul şi stocarea de CO2, cu situri de stocare proiectate în Danemarca, Norvegia, Ţările de Jos şi UK (extinderea proiectului nr. 12.9 din a cincea listă PIC)
13.4	Bifrost - proiect de transport şi stocare, cu instalaţii de stocare offshore în DK de la emiţători din Danemarca, Germania şi Polonia
13.5	Callisto - dezvoltarea de platforme multimodale de CO2 în Marea Mediterană, care să stocheze emisiile de CO2 din Franţa şi Italia
13.6	CCS Baltic Consortium - transport transfrontalier de CO2 pe calea ferată între Letonia şi Lituania, cu un terminal multimodal pentru CO2 lichid (LCO2), situat la Klaipeda
13.7	Delta Rhine Corridor - proiect de transport de CO2 prin conducte, de la emiţătorii din zona Ruhr (Germania) şi din zona Rotterdam (Ţările de Jos) către instalaţiile de stocare offshore situate în largul coastei neerlandeze
13.8	EU2NSEA - reţea transfrontalieră de transport al CO2 dezvoltată între Belgia, Germania şi Norvegia pentru a colecta CO2 şi din DK, FR, LV, NL, PL şi SE, cu instalaţii de stocare pe platoul continental norvegian
13.9	GT CCS Croaţia - construirea infrastructurii de transport prin conducte în Croaţia şi Ungaria, cu instalaţii stocare subterane în HR
13.10	Norne - infrastructură de transport în Danemarca cu instalaţii de stocare la ţărm şi, eventual, offshore şi cu emiţători în principal din DK, SE, BE şi UK; transportul către DK se va face cu ajutorul unor nave
13.11	Prinos - instalaţie de stocare offshore în câmpul petrolifer Prinos pentru emisiile din EL, transportate prin conducte, şi din BG, HR, CY, EL, IT şi SI, transportate cu nave
13.12	Pycasso - transportul şi stocarea CO2 în situl de stocare de la ţărm din sud-vestul Franţei, emiţători industriali din FR şi ES

Nr.	Definiţie
13.13	Northern Lights - un proiect de conectare transfrontalieră în domeniul CO2 între mai multe iniţiative europene de captare (printre altele din Belgia, Germania, Irlanda, Franţa şi Suedia) şi transportarea cu nave către un sit de stocare aflat pe platoul continental norvegian (nr. 12.4 în a cincea listă PIC)
13.14	Nautilus CCS - urmăreşte captarea şi transportarea cu nave a emisiilor din zonele Le Havre, Dunkerque, Duisburg şi Rogaland către diverşi absorbanţi din Marea Nordului (extinderea proiectului nr. 12.8 din a cincea listă PIC)

15.Proiecte care îşi menţin statutul de proiect de interes comun (derogare în temeiul articolului 24)

Nr.	Definiţie
2.12	Linia de interconexiune dintre Subotica (RS) şi Sandorfalva (HU)
2.13	Interconexiunea dintre Wadi El Natroon (EG) şi Mesogeia/St Stefanos (EL) [proiect cunoscut în prezent sub denumirea de «GREGY Interconnector»]