Regulamentul 1974/15-dec-2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 18 Iulie 2013
Regulamentul 1974/15-dec-2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)
Dată act: 15-dec-2006
Emitent: Comisia Comunitatilor Europene
COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) (1), în special articolul 5 alineatul (6), articolul 19 alineatul (2) a doua teză, articolul 32 alineatul (1) litera (b), articolul 66 alineatul (3) al treilea paragraf, articolul 70 alineatul (1) şi articolul 91,
(1)JO L 277, 21.10.2005, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1463/2006 (JO L 277, 9.10.2006, p. 1).
întrucât:
(1)Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 instituie un cadru juridic unic pentru sprijinul în favoarea dezvoltării rurale acordat în întreaga Comunitate de către FEADR. Acest cadru juridic trebuie completat prin norme de aplicare.
(2)În ceea ce priveşte coerenţa cu măsurile finanţate prin alte instrumente ale politicii agricole comune, este oportun a se stabili normele aplicabile excepţiilor privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală, în special excepţiilor menţionate la articolul 5, alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005. Sprijinul acordat investiţiilor în favoarea dezvoltării rurale ar trebui să ţină seama de eventualele limitări sau restricţii cu caracter sectorial şi să evite crearea unui exces de producţie în sectoarele în cauză.
(3)Este necesar să se elaboreze norme care să reglementeze actualizarea planurilor strategice naţionale în termeni de conţinut, de proceduri şi de calendar.
(4)Pentru a permite statelor membre şi Comisiei să instituie rapid şi eficient noul cadru de programare, este oportun a fixa termenele care trebuie respectate între depunerea programelor de dezvoltare locală şi aprobarea acestora de către Comisie.
(5)Este oportună stabilirea normelor de aplicare în materie de prezentare şi revizie a programelor de dezvoltare rurală. Pentru a facilita instituirea de programe de dezvoltare rurală, precum şi examinarea şi aprobarea acestora de către Comisie, este oportună stabilirea normelor comune în ceea ce priveşte structura şi conţinutul acestora, în special în baza cerinţelor prevăzute la articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005. În afară de aceasta, este oportună adoptarea dispoziţiilor specifice în ceea ce priveşte cadrele naţionale prevăzute la articolul 15, alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
(6)Numai modificările care implică schimbări importante în cadrul programelor, transferuri de fonduri FEADR între axe în cadrul aceluiaşi program sau modificări ale ratelor de cofinanţare de către FAEDR ar trebui să facă obiectul unei decizii a Comisiei. Celelalte modificări ar trebui decise de către statele membre şi notificate Comisiei. Este necesară stabilirea unei proceduri de aprobare a acestor notificări.
(7)Pentru a garanta o monitorizare eficientă şi regulată, statele membre ar trebui să pună la dispoziţia Comisiei o versiune electronică consolidată şi actualizată a documentelor lor de programare.
(8)Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 stabileşte condiţiile aplicabile ajutorului acordat tinerilor agricultori. Este oportun a se preciza termenele în care aceste condiţii trebuie îndeplinite, în special termenele pe care statele membre le pot acorda anumitor beneficiari pentru a se conforma exigenţelor în materie de competenţe şi de calificări profesionale. Ţinând seama de faptul că ajutorul acordat tinerilor agricultori este condiţionat de depunerea de către cei interesaţi a unui plan de dezvoltare, este oportună stabilirea normelor referitoare la acest plan şi la respectarea dispoziţiile acestuia de către tânărul agricultor.
(9)În ceea ce priveşte condiţiile aplicabile ajutorului de pensionare anticipată, este oportună rezolvarea problemelor specifice legate de transferul unei exploataţii de către mai mulţi cedenţi sau de către un arendaş. Activitatea agricolă pe care cedentul continuă să o practice în scopuri necomerciale nu ar trebui să fie eligibilă pentru ajutoarele prevăzute în cadrul politicii agricole comune.
(10)Este oportună menţionarea competenţelor şi resurselor de care trebuie să dispună autorităţile şi organismele selectate în vederea asigurării serviciilor de consiliere agricolă eligibile pentru primirea unui ajutor.
(11)În ceea ce priveşte ajutorul pentru înfiinţarea de servicii de gestionare, de înlocuire şi de consiliere, este oportună stabilirea unei metode care să permită asigurarea caracterului degresiv al ajutorului.
(12)În ceea ce priveşte investiţiile pentru modernizarea exploataţiilor agricole în vederea asigurării respectării noilor standardele comunitare, precum şi în cazul în care tinerii agricultori trebuie să se conformeze standardelor în vigoare, este oportună stabilirea datei la care conformitatea cu standardele în cauză trebuie să fie efectivă.
(13)În ceea ce priveşte investiţiile în vederea creşterii valorii economice a pădurilor, este oportună elaborarea planurilor de gestionare a pădurilor şi să se definească tipurile de investiţii eligibile. Aceste planuri ar trebui elaborate în conformitate cu orientările operaţionale paneuropene privind gestionarea durabilă a pădurilor stabilite în anexa 2 din Rezoluţia L2 (Criterii, indicatori şi orientări operaţionale paneuropene pentru gestionarea durabilă a pădurilor) din cadrul celei de-a treia Conferinţe ministeriale privind protecţia pădurilor în Europa, organizată la Lisabona pe 2, 3 şi 4 iunie 1998 (1).
(1)http://www.mcpfe.org/mcpfe/resolutions/lisbon/resolution_12a2.pdf
(14)În ceea ce priveşte investiţiile în vederea creşterii valorii adăugate pentru produsele agricole şi forestiere în scopul respectării noilor standarde europene privind microîntreprinderile, este oportună stabilirea unei date la care conformitatea cu standardele în cauză trebuie să fie efectivă. Este oportun să se facă o distincţie clară între, pe de o parte, investiţiile din sectorul forestier care beneficiază de rate de ajutor stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi, pe de altă parte, celelalte tipuri de investiţii din sectorul forestier.
(15)În ceea ce priveşte cooperarea pentru dezvoltarea de noi produse, procedee şi tehnologii în sectorul agricol, alimentar şi forestier, este oportun a se stabili, cu titlu indicativ, costurile eligibile.
(16)În ceea ce priveşte respectarea standardelor, cuantumul ajutorului acordat agricultorilor ar trebui adaptat în cazul fiecărui stat membru şi a fiecărui standard în parte, în funcţie de nivelul obligaţiilor legate de aplicarea standardului respectiv, în timp ce costurile de investiţii nu vor fi incluse în ajutorul acordat.
(17)În ceea ce priveşte ajutorul acordat agricultorilor care participă la sistemele de calitate alimentară, este oportună menţionarea schemelor comunitare şi criteriilor aplicabile schemelor naţionale, produselor în cauză şi tipurilor de costuri fixe de care se poate ţine seama pentru calcularea sumei ajutorului.
(18)În scopul asigurării complementarităţii între măsurile de promovare prevăzute la articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi normele privind acţiunile de informare şi de promovare stabilite de Regulamentul (CE) nr. 2826/2000 al Consiliului din 19 decembrie 2000 privind acţiunile de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă (2), este oportună stabilirea normelor aplicabile ajutorului acordat pentru promovarea produselor de calitate, în special în ceea ce priveşte beneficiarii şi acţiunile eligibile. În afară de aceasta, pentru a evita orice risc de dublă finanţare, măsurile de informare şi de promovare care beneficiază de ajutor în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2826/2000 ar trebui să nu fie eligibile pentru primirea unui ajutor pentru dezvoltarea rurală.
(2)JO L 328, 23.12.2000, p. 2. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2060/2004 (JO L 357, 2.12.2004, p. 3).
(19)În ceea ce priveşte ajutorul pentru agricultura de semisubzistenţă, este oportun a se specifica conţinutul planurilor de dezvoltare şi condiţiile pentru punerea în aplicare a acestora.
(20)În ceea ce priveşte ajutorul pentru grupurile de producători din Malta, este oportun a se stabili norme specifice pentru a se ţine seama de caracteristicile sectorului agricol maltez.
(21)În ceea ce priveşte ajutorul pentru zonele defavorizate, articolul 93 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 prevede că sistemul de sprijin instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1257/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) şi de modificare şi abrogare a unor regulamente(3) rămâne în vigoare până la 31 decembrie 2009, sub rezerva unui act al Consiliului adoptat în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 37 din tratat. Prin urmare, articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 817/2004 al Comisiei din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1257/1999 al Consiliului privind ajutorul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) (4) rămâne aplicabil până la adoptarea respectivului act de către Consiliu.
(3)JO L 160, 26.6.1999, p. 80. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
(4)JO L 153, 30.4.2004, p. 30; (versiune corectată în JO L 231, 30.6.2004, p. 24). Regulament prin Regulamentul (CE) nr. 1360/2005 (JO L 214, 19.8.2005, p. 55).
(22)Este oportun a se adopta dispoziţii astfel încât să se evite suprapunerea între, pe de o parte, ajutorul acordat agricultorilor în vederea respectării standardelor şi, pe de altă parte, plăţile Natura 2000.
(23)În ceea ce priveşte ajutorul pentru agromediu sau pentru bunăstarea animalelor, condiţiile minime care trebuie respectate de către beneficiari în cadrul diferitelor angajamente în favoarea agromediului şi a bunăstării animalelor trebuie să asigure o aplicare echilibrată a sprijinului, care să ţină seama de obiective şi să contribuie astfel la o dezvoltare rurală durabilă. În acest sens, este foarte important să se stabilească o metodă de calcul a costurilor suplimentare, a pierderilor de venituri şi a posibilelor costuri de tranzacţie care derivă din angajamentele luate. În cazul în care aceste angajamente se bazează pe o limitare a inputurilor, nu ar trebui acordat ajutorul decât în cazul în care respectivele limitări pot fi evaluate astfel încât să se verifice, în mod satisfăcător, respectarea angajamentelor în cauză.
(24)În ceea ce priveşte ajutorul pentru conservarea resurselor genetice în agricultură, este oportună furnizarea detaliilor cu privire la operaţiunile eligibile, precum şi o descriere a beneficiarilor. Este oportun a se adopta dispoziţii astfel încât să se evite suprapunerea cu domeniul agromediului şi să se excludă din sistemul de ajutor orice acţiune eligibilă în temeiul programului cadru pentru activităţile de cercetare, dezvoltare tehnologică şi de demonstraţie.
(25)Este necesar a se defini investiţiile neproductive pentru utilizarea durabilă a terenurilor agricole.
(26)Pentru a asigura o abordare omogenă în materie de măsuri forestiere, este necesar să se utilizeze o definiţie comună a pădurilor sau a zonelor împădurite, după caz. Această definiţie trebuie să fie compatibilă cu definiţia utilizată de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi de Eurostat în ediţia 2005 a Evaluării resurselor forestiere mondiale. Pădurile şi zonele împădurite care nu sunt eligibile pentru sprijinul prevăzut la articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 ar trebui definite mai concret.
(27)Este oportună stabilirea normelor care reglementează ajutorul pentru prima împădurire a terenurilor agricole, în special în ceea ce priveşte definiţiile terenurilor care urmează să fie împădurite, a costurilor de instalare, a agricultorilor şi a speciilor cu creştere rapidă.
(28)În ceea ce priveşte ajutoarele pentru prima instalare a sistemelor agroforestiere pe terenuri agricole, statele membre ar trebui să stabilească, ţinând seama de anumiţi parametri, densităţile maxime ale plantaţiilor de arbori forestieri.
(29)Ajutoarele pentru reconstituirea potenţialului forestier şi instituirea de măsuri de prevenire în pădurile clasificate ca prezentând un risc de incendiu mediu sau ridicat ar trebui condiţionate de respectarea planurilor de protecţie împotriva incendiilor forestiere instituite în statele membre. Este oportună adoptarea unei abordări comune în ceea ce priveşte definirea măsurilor de prevenire împotriva incendiilor forestiere.
(30)Este oportun a se specifica modalităţile de denumire a zonelor prevăzute la articolul 50 alineatele (5) şi (6) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005. Este oportun a se asigura că împădurirea nu dăunează biodiversităţii şi nu aduce daune mediului.
(31)Pentru a permite o utilizare corespunzătoare a măsurii în favoarea diversificării spre activităţi neagricole, prevăzute la articolul 52 litera (a) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, ar trebui dată o definiţie completă a noţiunii de membru al unei gospodării agricole, prevăzută la articolul 53 din respectivul regulament.
(32)Este necesar ca ajutorul pentru parteneriatele public-privat, prevăzut la articolul 59, litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 să respecte anumite condiţii.
(33)În ceea ce priveşte axa Leader, este necesar ca grupurile de acţiune locală să fie selectate prin proceduri transparente şi competitive, astfel încât să se garanteze că la nivel local, strategiile de dezvoltare selectate pentru a beneficia de un ajutor să fie corespunzătoare şi de înaltă calitate. În funcţie de contextul local, este oportun a se stabili, cu titlu de regulă generală, limite minime şi maxime în ceea ce priveşte populaţia zonelor vizate de grupurile de acţiune locală.
(34)Pentru a permite o punere în aplicare pe o rază cât mai mare a strategiilor locale de dezvoltare, este oportun a se limita ajutorul pentru costurile de funcţionare a grupurilor de acţiune locală.
(35)Proiectele de cooperare puse în aplicare de grupurile de acţiune trebuie să respecte anumite condiţii. Este oportună stabilirea unei proceduri de coordonare între Comisie şi statele membre pentru a facilita selecţia proiectelor de cooperare transnaţională.
(36)În ceea ce priveşte asistenţă tehnică, este oportun a se prevedea regimuri de cofinanţare a programelor de dezvoltare rurală care vizează regiunile eligibile în temeiul obiectivului de convergenţă şi alte regiuni, precum şi modalităţile precise şi termenul pentru instituirea unei reţele rurale naţionale.
(37)Este oportun a se adopta norme comune mai multor măsuri, în special în ceea ce priveşte punerea în aplicare a operaţiunilor integrate, măsurile de investiţii, transferurile de exploataţii în timpul perioadei de îndeplinire a unui angajament care constituie condiţia de acordare a unui sprijin, creşterea suprafeţei exploataţiilor şi definiţia diferitelor categorii de cazuri de forţă majoră sau de situaţii excepţionale.
(38)Statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare şi să pună în aplicare dispoziţiile corespunzătoare pentru a garanta că toate măsurile de dezvoltare rurală pot face obiectul unor controale sau verificări. Statele membre se asigură că dispoziţiile pe care le adoptă în materie de controale să permită asigurarea, în mod satisfăcător, a respectării criteriilor de eligibilitate şi a altor angajamente. În ceea ce priveşte, în special, calculul plăţilor referitoare la anumite măsuri, statele membre ar trebui să asigure pertinenţa şi exactitatea calculelor printr-o expertiză corespunzătoare.
(39)Este oportun a se stabili normele referitoare, după caz, la subvenţiile la dobândă aplicabile împrumuturilor şi anumitor operaţiuni de inginerie financiară. Pentru a asigura eficienţa şi omogenitatea gestiunii, este oportun, de asemenea, a se stabili condiţiile pe care autorităţile de gestionare le pot aplica costurilor standard, iar contribuţiile în natură ar trebui considerate cheltuieli eligibile. Pentru a stabili o finalitate precisă a investiţiilor, este oportună publicarea unui ansamblu de norme comune pentru definirea cheltuielilor eligibile. Sunt necesare, de asemenea, norme comune în cazul în care autorităţile competente ale statelor membre decid să plătească un avans beneficiarilor unui sprijin pentru investiţii.
(40)Pentru a garanta respectarea normelor şi procedurilor privind ajutoarele de stat, este oportun a se adopta dispoziţii specifice în ceea ce priveşte anumite măsuri cofinanţate de FEADR, precum şi finanţarea naţională suplimentară.
(41)Pentru a asigura informarea şi publicitatea privind acţiunile de dezvoltare rurală care beneficiază de un sprijin din partea FEADR, ar trebui ca programele de dezvoltare să fie însoţite de un plan de comunicare al cărui conţinut trebuie precizat. Pentru a adopta abordarea cea mai coerentă, este oportun a se defini obligaţiile autorităţilor de gestionare şi ale beneficiarilor în această privinţă.
(42)Pentru a mări transparenţa în ceea ce priveşte utilizarea sprijinului din partea FEADR, lista beneficiarilor, titlul operaţiunilor, precum şi valoarea sprijinului public acordat operaţiunilor ar trebui să fie publicate în fiecare an de către statele membre în formă electronică sau sub orice altă formă. Scopul de a face această informaţie accesibilă publicului este acela de mări transparenţa acţiunii comunitare în domeniul dezvoltării rurale, de a întări buna gestiune financiară a fondurilor publice în cauză şi, în special, de a intensifica controlul fondurilor publice utilizate şi, în cele din urmă, de a evita denaturarea concurenţei dintre beneficiarii măsurilor de dezvoltare rurală. Ţinând seama de importanţa capitală a obiectivelor urmărite, se justifică, în ceea ce priveşte principiul proporţionalităţii şi cerinţele de protecţie a datelor personale, luarea de măsuri pentru publicarea generală a informaţiilor relevante, fără ca, prin aceasta, să se treacă dincolo de limita necesară într-o societate democratică pentru prevenirea neregulilor.
(43)În ceea ce priveşte monitorizarea, este oportun a se defini conţinutul detaliat al raportului anual de execuţie prevăzut la articolul 82 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi specificaţi indicatorii comuni constitutivi cadrului comun de monitorizare şi evaluare prevăzut la articolul 80 din regulamentul menţionat.
(44)Pentru a face în aşa fel încât Comisia şi statele membre să dispună de procedurile care să permită schimbul electronic de date în siguranţă totală, este oportună instituirea unui sistem de informare. Este oportun a se defini natura şi funcţionarea acestui sistem, precum şi drepturile de acces aferente.
(45)Noile norme de aplicare ar trebui să le înlocuiască pe cele stabilite în vederea aplicării Regulamentului (CE) nr. 1257/1999. Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 817/2004 ar trebui abrogat de la 1 ianuarie 2007.
(46)Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru dezvoltare rurală,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1
Prezentul regulament stabileşte normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 în ceea ce priveşte principiile şi normele generale aplicabile sprijinului pentru dezvoltare rurală, dispoziţiile comune şi speciale aplicabile măsurilor de dezvoltare rurală, precum şi dispoziţiile de eligibilitate şi de gestiune administrativă, cu excepţia celor privind controalele.
Art. 2
(1)Se asigură coerenţa prevăzută la articolul 5 din Regulamentul (CE)nr. 1698/2005:
a)între măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, pe de o parte şi măsurile puse în aplicare în temeiul altor instrumente comunitare de sprijin şi, în special, măsurile puse în aplicare în temeiul schemelor de sprijin direct şi a altor scheme de sprijin din cadrul politicii agricole comune, precum şi măsurile fitosanitare şi de sănătate animală, pe de altă parte;
b)între diferitele măsuri de sprijin pentru dezvoltarea rurală.
(2)În cazul în care un ajutor în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 poate fi acordat, în mod excepţional, în conformitate cu articolul 5 alineatul (6) din respectivul regulament, pentru măsurile care intră în sfera de aplicare a schemelor de sprijin enumerate în anexa I din prezentul regulament, statele membre se asigură că un beneficiar nu poate primi sprijin pentru o acţiune dată decât în cadrul unei singure scheme.
În acest sens, în cazul în care statele membre includ în programele lor de dezvoltare rurală măsuri care conţin astfel de excepţii, ele introduc în respectivele programe o descriere a criteriilor şi dispoziţiilor administrative pe care urmează să le aplice schemelor de sprijin în cauză.
(3)Cu excepţia sectorului produselor lactate, în cazul în care o organizare comună a pieţei, care include scheme de sprijin direct finanţate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA), impune restricţii de producţie sau limite ale sprijinului comunitar la nivelul agricultorilor individuali, al exploataţiilor sau al întreprinderilor de procesare, nicio investiţie care ar putea duce la creşterea producţiei peste restricţiile sau limitele menţionate nu poate beneficia de sprijin în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1698/2005.

Art. 3
(1)Planurile strategice naţionale pot fi actualizate în cursul perioadei de programare. În scopul unei asemenea actualizări, se ţine seama de unul din următoarele elemente sau de ambele:
a)actualizarea vizează unul sau mai multe din elementele prevăzute la articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi/sau una sau mai multe orientări strategice ale Comunităţii, prevăzute la articolul 9 din regulamentul respectiv;
b)actualizarea implică modificări, prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din prezentul regulament, ale unuia sau mai multor programe de dezvoltare rurală.
(2)Articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 se aplică mutatis mutandis actualizărilor planurilor strategice naţionale.
(3)Pentru a acorda termene suficiente în vederea adaptării programelor de dezvoltare rurală, ultima actualizare a unui plan strategic naţional trebuie transmisă Comisiei până la 30 iunie 2013.
(4)Planurile strategice naţionale sunt confirmate sau actualizate după aprobarea programelor de dezvoltare rurală, ţinând seama, în special, de cuantificarea obiectivelor şi ţintelor care rezultă din evaluarea ex ante a respectivelor programe.
Art. 3a: Revizuirea planurilor de strategie naţională în conformitate cu articolul 12a din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 include şi o revizuire a elementelor relevante prevăzute la articolul 11 alineatul (3) din respectivul regulament care sunt legate de priorităţile prevăzute la articolul 16a alineatul (1) din regulamentul menţionat şi, mai ales, o revizuire a principalelor obiective cuantificate.
Strategia naţională identifică cuantumul aproximativ şi orientativ al contribuţiei FEADR menţionat la articolul 69 alineatul (5a) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi alocat fiecăreia dintre priorităţile prevăzute la articolul 16a alineatul (1) din regulament în statul membru respectiv şi conţine explicaţiile corespunzătoare referitoare la alocare.

Art. 4
(1)Comisia aprobă programele de dezvoltare rurală depuse de statele membre într-un interval de maximum şase luni de la data la care acestea au fost primite de către Comisie. În cazul în care un program de dezvoltare rurală a fost depus înaintea datei de intrare în vigoare a prezentului regulament, perioada de şase luni începe de la data respectivă.
În cazul în care se aplică articolul 18 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, perioada de şase luni prevăzută la primul paragraf din prezentul alineat începe de la data la care propunerea de program revizuită respectă cerinţele articolului 18, alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
(2)Datele care delimitează perioadele prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol se stabilesc în conformitate cu articolul 63, alineatele (6) şi (8), după caz.
Art. 5
(1)Conţinutul programelor de dezvoltare rurală, menţionat la articolele 16 şi 16a din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, se stabileşte în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.
Evaluarea ex ante prevăzută la articolul 85 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 este anexată fiecărui program de dezvoltare rurală.
(2)Cadrele naţionale prevăzute la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 conţin informaţii comune mai multor măsuri. în ceea ce priveşte măsurile respective, programele regionale de dezvoltare rurală nu pot conţine decât informaţii suplimentare, cu condiţia ca informaţiile care figurează atât în cadrele naţionale cât şi în programele regionale să respecte cerinţele din anexa II la prezentul regulament.
(3)Statele membre pun la dispoziţia Comisiei o versiune electronică a programelor lor de dezvoltare rurală şi a cadrelor lor naţionale, după caz, actualizată după fiecare modificare, inclusiv în ceea ce priveşte tabelele standard care figurează în anexa la prezentul regulament şi care conţin informaţiile cerute în conformitate cu articolul 16 literele (d), (e) şi (f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005. Statele membre transmit Comisiei, pe cale electronică, în conformitate cu articolul 63 din prezentul regulament, cererile de modificare a programelor şi a cadrelor naţionale, după caz.
Art. 6
(1)Modificările programelor de dezvoltare rurală se împart în mai multe categorii:
a)revizuirile prevăzute la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005;
b)revizuirile în legătură cu procedurile de coordonare referitoare la utilizarea resurselor financiare, prevăzută la articolul 77 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
b1)ba) modificările planului de finanţare referitor la implementarea articolului 70 alineatul (4b) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005;

c)alte modificări care nu sunt prevăzute la literele (a), (b) şi (ba) de la prezentul alineat.

(2)Nu se pot propune modificările prevăzute la alineatul (1), literele (a) şi (b) decât din al doilea an de punere în aplicare a programului.
(3)Orice propunere de modificare a unui program de dezvoltare rurală trebuie să fie motivată corespunzător, specificându-se în special:
a)motivele şi eventualele dificultăţi referitoare la punerea în aplicare care justifică modificarea;
b)efectele aşteptate ale modificării;
c)legătura dintre modificare şi planul strategic naţional.
Art. 7
(1)În ceea ce priveşte revizuirile programelor prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (a) din prezentul regulament, se adoptă o decizie în temeiul articolului 19 alineatul (2) prima teză din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, după ce un stat membru a depus o cerere în acest sens, în cazul în care:
a)revizuirea depăşeşte pragul de flexibilitate dintre axe, prevăzut la articolul 9 alineatul (2) din prezentul regulament;
b)revizuirea modifică ratele de cofinanţare comunitară prevăzute la articolul 70 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 care au fost prevăzute în programul de dezvoltare rurală aprobat;
c)revizuirea modifică suma totală a contribuţiei comunitare pentru toată perioada de programare şi/sau defalcarea sa anuală, fără a modifica contribuţiile pentru anii anteriori;
d)revizuirea se referă la prima aplicare a articolului 16a din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005;
Decizia se adoptă într-un termen de şase luni de la data la care Comisia primeşte cererea de la statul membru.
e)revizuirea introduce un efect potenţial suplimentar, nemenţionat în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, legat de priorităţile menţionate la articolul 16a din acelaşi regulament.

(2)Cu excepţia cazurilor unor măsuri de urgenţă luate în urma unor catastrofe naturale, cererile de revizuire prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (a) nu pot fi depuse decât o singură dată pe program sau pe an calendaristic.
În ceea ce priveşte revizuirile prevăzute la alineatul (1) litera (c), statele membre îşi transmit cererile până la 30 septembrie a fiecărui an.
În ceea ce priveşte revizuirile prevăzute la alineatul (1), statele membre transmit Comisiei ultimele cereri de revizuire până la 30 iunie 2013.
Art. 8
(1)Statele membre a căror programare a fost regionalizată pot depune revizuirile de programe prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (b), în vederea transferării, pentru anumiţi ani, a contribuţiei Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) de la un program regional la un altul, în cazul în care:
a)contribuţia totală a FEADR pe program pentru întreaga perioadă de programare rămâne neschimbată;
b)suma totală alocată de FEADR statului membru în cauză rămâne neschimbată;
c)defalcarea anuală a programului pentru anii anteriori anului revizuirii rămâne neschimbată;
d)suma anuală alocată de FEADR statului membru în cauză rămâne aceeaşi;
e)după caz, nu se reduce bugetul alocat pentru realizarea obiectivului "convergenţă", prevăzut în planul strategic naţional, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
(2)Tabelele financiare ale programelor în cauză sunt adaptate în funcţie de transferurile prevăzute la alineatul (1).
Tabelele financiare revizuite se transmit Comisiei până la 30 septembrie din ultimul an calendaristic în cursul căruia s-a efectuat un transfer. Anul 2012 este ultimul an în care aceste tabele revizuite pot fi transmise.
Comisia adoptă o decizie de aprobare a noilor tabele financiare în termen de trei luni de la primirea cererii statului membru. Procedura prevăzută la articolul 90 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 nu se aplică.
(3)Cererile de revizuire a programului, prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (b), nu pot fi prezentate decât o singură dată pe an calendaristic.
Art. 8a
(1)Statele membre care intenţionează să efectueze modificări în ceea ce priveşte implementarea articolului 70 alineatul (4b) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 transmit Comisiei un plan de finanţare modificat care conţine ratele majorate ale contribuţiei FEADR ce urmează a fi aplicate în 2009.
Procedura prevăzută la articolul 9 din prezentul regulament se aplică modificărilor comunicate în conformitate cu primul paragraf.
(2)După primirea ultimei declaraţii a cheltuielilor pentru anul 2009, care trebuie depusă până cel târziu la 31 ianuarie 2010, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 883/2006 al Comisiei (*), Comisia calculează ratele maxime ale contribuţiei FEADR aplicabile pentru restul perioadei de programare, în vederea respectării ratelor globale maxime ale contribuţiei FEADR, astfel cum se prevede la articolul 70 alineatele (3) şi (4) din Regulamentul 1698/2005. Detaliile şi rezultatul calculului respectiv sunt comunicate statelor membre până la 15 februarie 2010.
(*)JO L 171, 23.6.2006, p. 1
(3)Statele membre transmit Comisiei, până la 15 martie 2010, un nou plan de finanţare care conţine noile rate ale contribuţiei FEADR pentru restul perioadei de programare, ţinând seama de ratele maxime calculate de Comisie în conformitate cu alineatul (2).
În cazul în care un stat membru nu transmite noul plan de finanţare până la data menţionată anterior sau în cazul în care planul de finanţare transmis nu respectă ratele maxime calculate de Comisie, acestea din urmă devin în mod automat aplicabile programului de dezvoltare rurală al statului respectiv, de la declararea cheltuielilor achitate de agenţia de plată pe durata primului trimestru al anului 2010 şi până la realizarea unui plan de finanţare revizuit, compatibil cu ratele de cofinanţare calculate de Comisie.

Art. 9
(1)Modificările programelor de către statele membre, prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (c), pot implica modificarea defalcării financiare pentru fiecare măsură în cadrul aceleiaşi axe, precum şi modificări de altă natură decât financiară, cum ar fi introducerea de noi măsuri şi tipuri de operaţiuni, retragerea măsurilor şi a tipurilor de operaţiuni existente, modificări legate de excepţia menţionată la articolul 5 alineatul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sau introducerea de descrieri şi informaţii privind măsurile care fac parte deja din program.

(2)Statele membre sunt, de asemenea, autorizate să facă modificări, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (1) litera (c), prin transferul dinspre şi către oricare axă, în cursul unui an calendaristic, a unei sume plafonate la 3 % din contribuţia totală a FEADR la programul respectiv pentru întreaga perioadă de programare.

(3)Modificările programelor prevăzute la alineatele (1) şi (2) pot fi efectuate până la 31 decembrie 2015, cu condiţia ca acestea să fie notificate de către statele membre până la 31 august 2015.
(4)Cu excepţia cazurilor în care se iau măsuri de urgenţă în urma unor catastrofe naturale, modificările prevăzute la alineatele (1) şi (2) sunt notificate cel mult de trei ori pe an calendaristic şi pe program, cu condiţia ca plafonul de 3 % prevăzut la alineatul (2) să fie respectat pentru anul calendaristic în cursul căruia se fac cele trei notificări.

(5)Modificările prevăzute la alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol sunt compatibile cu ratele stabilite la articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
(6)Modificările prevăzute la alineatele (1) şi (2) sunt notificate Comisiei. Aceasta le evaluează pe baza următoarelor criterii:
a)respectarea dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 1698/2005;
b)coerenţa în raport cu planul strategic naţional relevant;
c)respectarea dispoziţiilor prezentului regulament.
Comisia informează statele membre cu privire la rezultatele evaluării respective în termen de patru luni de la data primirii cererii de modificare a programului. În cazul în care modificările nu respectă unul sau mai multe criterii de evaluare prevăzute la primul paragraf, termenul de patru luni se suspendă până când Comisia primeşte propuneri de modificări conforme.
În cazul în care Comisia nu informează statul membru în termenul de patru luni prevăzut la al doilea paragraf, modificările sunt considerate acceptate şi intră în vigoare la încheierea respectivului termen.
Art. 10
(1)În sensul articolului 71 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre sunt responsabile de cheltuielile între, pe de o parte, data la care cererea lor de revizuire sau de modificare a unui program, prevăzută la articolul 6 alineatul (1) din prezentul regulament, este primită de către Comisie şi pe de altă parte, data deciziei Comisiei în temeiul articolelor 7 şi 8 din prezentul regulament sau data încheierii evaluării conformităţii modificărilor în temeiul articolului 9 din prezentul regulament.
(2)În cazurile în care se iau măsuri de urgenţă ca urmare a unor catastrofe naturale, cheltuielile legate de modificările programelor prevăzute la articolul 6 alineatul (1) pot deveni eligibile de la o dată anterioară celei prevăzute la articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
Art. 11
Modificările cadrelor naţionale prevăzute la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 intră în sfera de aplicare a articolului 6 alineatul (1) litera (c) din prezentul regulament. Articolul 9 alineatele (3) şi (6) din prezentul regulament se aplică mutatis mutandis respectivelor modificări.
Art. 12
În caz de adoptare a unei noi legislaţii comunitare sau de modificare a legislaţiei comunitare existente, programele de dezvoltare rurală sunt modificate, după caz, în funcţie de noile norme sau de modificările acestora, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1). Modificările respective nu sunt luate în calcul printre modificările anuale prevăzute la articolul 7 alineatul (2), articolul 8 alineatul (3) şi articolul 9 alineatul (4). Articolul 6 alineatul (2) nu se aplică acestor modificări.
SUBSECŢIUNEA 1:Axa 1
Art. 13
(1)Condiţiile aplicabile ajutorului pentru instalarea tinerilor agricultori, prevăzut la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, trebuie îndeplinite la data depunerii cererii de ajutor.
Cu toate acestea, se poate acorda un termen de 36 de luni de la data adoptării deciziei individuale de acordare a ajutorului pentru a permite tinerilor agricultori să se conformeze cerinţelor în materie de competenţe şi calificări profesionale, prevăzute la articolul 22 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, în cazul în care aceştia au nevoie de perioadă de adaptare pentru a pune bazele sau a restructura exploataţia, cu condiţia ca această nevoie să fie însoţită de un plan de dezvoltare, astfel cum se prevede la litera (c) din paragraful respectiv.
(2)Planul de dezvoltare prevăzut la articolul 22 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 conţine cel puţin:
a)o descriere a situaţiei iniţiale a exploataţiei agricole, precum şi a etapelor şi obiectivelor specifice stabilite în vederea dezvoltării activităţilor acesteia;
b)o descriere detaliată a investiţiilor, programelor de formare, serviciilor de consiliere şi a oricărei alte acţiuni necesare în vederea dezvoltării activităţilor exploataţiei agricole.
(3)Autoritatea competentă evaluează respectarea planului de dezvoltare în termen de maximum cinci ani de la data adoptării deciziei individuale de acordare a ajutorului. Statele membre definesc, ţinând seama de circumstanţele în care planul de dezvoltare este pus în aplicare, condiţiile de recuperare a ajutorului deja primit, în cazul în care se constată că, la data evaluării, tânărul agricultor nu a respectat dispoziţiile planului de dezvoltare.
(4)Decizia individuală de acordare a ajutorului pentru instalarea tinerilor agricultori se adoptă în termen de maximum 18 luni de la instalare, astfel cum este definită de dispoziţiile în vigoare în statele membre. În cazul în care ajutorul ia forma unei prime unice, astfel cum se prevede în anexa din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi în sensul alineatului (3) de la prezentul articol, statele membre pot defalca plata în maximum cinci tranşe.
(5)În cazurile în care planul de dezvoltare face trimitere la alte măsuri de dezvoltare rurală prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statul membru poate decide ca aprobarea cererii tânărului agricultor de către autoritatea competentă să permită accesul, de asemenea, altor măsuri. În acest caz, informaţiile care urmează să fie furnizate de către solicitant trebuie să fie suficient de detaliate pentru a susţine o cerere de ajutor în temeiul altor măsuri în cauză.
(6)Se pot prevedea condiţii specifice în cazul în care un tânăr agricultor nu are calitatea de şef unic al exploataţiei agricole. Aceste condiţii trebuie să fie echivalente celor care se aplică unui tânăr agricultor care are calitatea de şef unic.
Art. 14
(1)În cazul în care o exploataţie este cedată de mai mulţi cedenţi, ajutorul global de pensionare anticipată în temeiul articolului 23 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 este limitat la suma prevăzută pentru un cedent unic.
(2)Activitatea agricolă pe care cedentul continuă să o practice în scopuri necomerciale nu este eligibilă pentru ajutorul prevăzut în cadrul politicii agricole comune.
(3)Un arendaş poate transfera terenurile retrase din circuitul agricol proprietarului, cu condiţia să fi expirat concesiunea, iar condiţiile aplicabile cesionarului, stabilite la articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, să fi fost îndeplinite.
(4)statele membre pot adopta dispoziţii pentru preluarea terenurilor retrase din circuitul agricol de un organism care se angajează să le retrocedeze ulterior cesionarilor care îndeplinesc condiţiile stabilite la articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
(5)După 31 decembrie 2013, nu se mai asumă niciun angajament juridic nou faţă de beneficiari în temeiul articolului 23 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.

Art. 15
(1)Serviciile de consiliere oferite agricultorilor, eligibile pentru un ajutor în temeiul articolului 24 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, respectă cerinţele de la titlul II capitolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 (1) şi normele de aplicare corespunzătoare.
(1)JO L 270, 21.10.2003, p. 1.
(2)Autorităţile şi organismele selectate pentru furnizarea serviciilor de consiliere oferite agricultorilor dispun de resurse adecvate în materie de personal calificat şi de echipament administrativ şi tehnic şi oferă experienţa în domeniul consilierii şi fiabilitatea cerute în ceea ce priveşte cerinţele, condiţiile şi normele prevăzute la articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf literele (a) şi (b) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
Art. 16
Se stabileşte un cuantum degresiv al ajutorului pentru instituirea de servicii de gestionare, de înlocuire şi de consiliere, astfel cum se prevede la articolul 25 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, în programele de dezvoltare rurală, ajutorul fiind redus în tranşe egale din primul an în care acesta se acordă, astfel încât acesta să fie complet eliminat până în al şaselea an ulterior instituirii serviciilor respective.
Art. 16a
În scopul aplicării articolului 26 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, în cazul în care se realizează investiţii în producţia de energie termică şi/sau de energie electrică din surse regenerabile în exploataţiile agricole, instalaţiile de producere a energiei din surse regenerabile sunt eligibile pentru ajutor numai în cazul în care capacitatea de producţie a acestora este cel mult echivalentă cu consumul mediu anual combinat de energie termică şi de electricitate în exploataţia agricolă, inclusiv în gospodăria agricolă.
În cazul în care, în exploataţiile agricole, se realizează investiţii în producţia de biocombustibili, în sensul Directivei 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (*), instalaţiile de producere a energiei din surse regenerabile sunt eligibile pentru ajutor numai în cazul în care capacitatea de producţie a acestora este cel mult echivalentă cu consumul mediu anual de combustibili pentru transport în exploataţia agricolă.
(*)JO L 140, 5.6.2009, p. 16.

Art. 17
(1)În ceea ce priveşte ajutorul pentru investiţii în scopul modernizării exploataţiilor agricole în vederea respectării noilor standarde comunitare, prevăzute la articolul 26 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, trebuie îndeplinite standardele respective până la sfârşitul perioadei de graţie prevăzute la paragraful menţionat.
(2)În cazul investiţiilor efectuate de tinerii agricultori care beneficiază de un ajutor, astfel cum se prevede la articolul 22 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 în vederea conformării cu standardele comunitare, trebuie îndeplinite standardele relevante până la sfârşitul perioadei de graţie prevăzute la articolul 26 alineatul (1) al treilea paragraf din regulamentul menţionat.
Art. 18
(1)În sensul articolului 27 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, planurile de gestionare a pădurilor, adaptate la suprafaţa şi utilizarea zonelor împădurite în cauză se bazează pe legislaţia naţională relevantă, precum şi pe planurile de utilizare a terenurilor existente; acestea reglementează în mod adecvat resursele forestiere.
(2)Acţiunile în vederea creşterii valorii economice a pădurilor, prevăzute la articolul 27 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 vizează investiţiile la nivelul exploataţiei forestiere şi pot include investiţii pentru echipamentele de tăiere.
Acţiunile referitoare la regenerare după tăierea finală nu beneficiază de ajutor.
(3)Pădurile prevăzute la articolul 30 alineatul (4) din prezentul regulament sunt excluse din sfera de aplicare a articolului 27 alineatul (1) prima teză din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
Art. 19
(1)În ceea ce priveşte ajutorul acordat în cazul investiţiilor în vederea creşterii valorii adăugate pentru produsele agricole şi forestiere, care vizează asigurarea respectării noilor standarde comunitare, prevăzut la articolul 28 alineatul (1) litera (c) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, trebuie respectate standardele relevante până la sfârşitul perioadei de graţie prevăzute la respectivul paragraf.
(2)În ceea ce priveşte ajutorul acordat în cazul investiţiilor în vederea creşterii valorii adăugate pentru produsele forestiere, investiţiile referitoare la folosirea lemnului ca materie primă sunt limitate la toate operaţiunile de exploatare anterioare prelucrării industriale.
Art. 20
Costurile aferente cooperării în vederea dezvoltării de noi produse, procedee şi tehnologii în sectoarele agricol şi alimentar şi în sectorul forestier, prevăzute la articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, privesc operaţiunile de pregătire, cum ar fi concepţia, dezvoltarea şi testarea produselor, procedeelor sau tehnologiilor, precum şi investiţiile materiale şi/sau nemateriale aferente cooperării, înainte de utilizarea în scopuri comerciale a produselor, proceselor şi tehnologiilor recent dezvoltate.
Art. 21
(1)Cuantumul ajutorului în vederea respectării standardelor bazate pe legislaţia comunitară, prevăzut la articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 este adaptat de statul membru în funcţie de standard şi de nivelul obligaţiilor care rezultă din punerea în aplicare a standardului. Plăţile sunt eliminate progresiv în cursul unei perioade de maximum cinci ani, prevăzută la articolul menţionat anterior alineatul (2).
(2)Nu se ţine seama de costurile legate de investiţii la stabilirea cuantumului ajutorului acordat anual în vederea respectării standardelor bazate pe legislaţia comunitară, prevăzut la articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
(3)După 31 decembrie 2013, nu se mai asumă niciun angajament juridic nou faţă de beneficiari în temeiul articolului 31 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.

Art. 22
(1)Sistemele comunitare de calitate alimentară, prevăzute la articolul 32 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, sunt cele instituite în temeiul următoarelor regulamente şi dispoziţii:
a)Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului (1);
(1)JO L 198, 22.7.1991, p. 1.
b)Regulamentul (CE) nr. 509/2006 al Consiliului (2);
(2)JO L 93, 31.3.2006, p. 1.
c)Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului (3);
(3)JO L 93, 31.3.2006, p. 12.
d)Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului (4);
(4)JO L 179, 14.7.1999, p. 1.
(2)Pentru a fi eligibil pentru un ajutor, sistemele de calitate alimentară recunoscute de statele membre, prevăzute la articolul 32 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, trebuie să respecte următoarele condiţii:
a)specificitatea produsului final din cadrul sistemelor relevante rezultă dintr-un caiet de sarcini bine stabilit care defineşte metodele de exploatare care garantează:
- caracteristicile specifice, inclusiv în ceea ce priveşte procesul de producţie sau
- obţinerea unui produs final a cărui calitate depăşeşte standardele comerciale aplicabile produselor de larg consum în ceea ce priveşte sănătatea animală şi publică sau sănătatea plantelor, bunăstarea animalelor şi protecţia mediului;
b)produsele din cadrul sistemelor menţionate respectă un caiet de sarcini obligatoriu, iar acest lucru este verificat de un organism de inspecţie independent;
c)sistemele sunt deschise tuturor producătorilor;
d)sistemele sunt transparente şi asigură o trasabilitate completă a produselor;
e)sistemele răspund oportunităţilor comerciale actuale sau previzibile.
(3)Un agricultor care participă la un sistem de calitate alimentară nu poate primi ajutor decât în cazul în care produsul agricol sau produsul alimentar în cauză a fost recunoscut oficial în temeiul regulamentului sau dispoziţiilor prevăzute la alineatul (1) sau în cadrul unui sistem de calitate alimentară recunoscut de un stat membru, prevăzut la alineatul (2).
În cazul sistemelor de calitate alimentară, prevăzute la alineatul (2) literele (b) şi (c), ajutorul nu poate fi acordat decât pentru produsele care figurează într-un registru comunitar.
(4)În cazul în care ajutorul pentru participarea la un sistem de calitate alimentară în temeiul Regulamentului 2092/91 pentru un produs determinat este prevăzut într-un program de dezvoltare rurală, nu se ţine seama de costurile fixe care rezultă din participarea la sistemul de calitate respectiv pentru calculul sumei ajutorului în cadrul unei măsuri de agromediu pentru sprijinirea agriculturii ecologice pentru acelaşi produs.
(5)În sensul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, se înţelege prin "costuri fixe" cheltuielile de înscriere într-un sistem de calitate alimentară care beneficiază de un ajutor, precum şi cotizaţia anuală pentru participarea la sistemul respectiv, inclusiv, după caz, cheltuielile legate de controalele în vederea verificării respectării caietului de sarcini.
Art. 23
(1)În sensul articolului 20 litera (c) punctul (iii) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 se înţelege prin "grup de producători" orice organizaţie, indiferent de forma juridică a acesteia, care reuneşte operatori care participă direct la un sistem de calitate alimentară, prevăzut la articolul 32 din regulamentul respectiv, pentru un produs agricol sau un produs alimentar specific. Organizaţiile profesionale şi/sau interprofesionale care reprezintă unul sau mai multe sectoare nu pot fi considerate "grupuri de producători”
(2)Activităţile de informare şi de promovare eligibile pentru ajutor în temeiul articolului 33 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sunt activităţi destinate să atragă consumatorii să cumpere produsele agricole sau alimentare reglementate de sistemele de calitate alimentară înscrise în programul de dezvoltare rurală în temeiul articolului 32 din respectivul regulament.
Aceste activităţi au ca obiect scoaterea în evidenţă a caracteristicilor sau a avantajelor produselor în cauză, cum ar fi, în special, calitatea, metodele de producţie specifice, standardele ridicate în materie de bunăstare a animalelor şi de respectare a mediului înconjurător, care au legătură cu sistemul de calitate alimentară în cauză şi pot include, de asemenea, difuzarea de cunoştinţe tehnice şi ştiinţifice cu privire la produsele respective. Aceste activităţi includ, în special, participarea la târguri şi expoziţii şi/sau organizarea acestora, acţiuni de relaţii publice, precum şi publicitatea prin intermediul diferitelor mijloace de comunicare sau la punctele de vânzare.
(3)Numai activităţile de informare, de promovare şi de publicitate de pe piaţa internă sunt eligibile pentru ajutor în temeiul articolului 20 litera (c) punctul (iii) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
Aceste activităţi nu pot atrage consumatorul sa cumpere un produs pentru originea sa specifică, cu excepţia cazului produselor reglementate de sistemul de calitate instituit de Regulamentul (CE) nr. 510/2006 şi a celor reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1493/1999. Cu toate acestea, se poate indica originea produsului, cu condiţia ca menţiunea originii să fie secundară în raport cu mesajul principal.
Activităţile legate de promovarea mărcilor comerciale nu sunt eligibile pentru ajutor.
(4)În cazul în care activităţile prevăzute la alineatul (2) au în vedere un produs din cadrul unui sistem de calitate alimentară prevăzut la articolul 22 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c), logoul comunitar prevăzut de sistemele respective apare pe materialele de informare, promovare şi/sau pe cele publicitare.
(5)Activităţile de informare şi de promovare care beneficiază de un ajutor în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2826/2000 nu pot primi un ajutor în temeiul articolului 20 litera (c) punctul (iii) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
(6)statele membre asigură că orice proiect de materiale de informare, de promovare sau de materiale publicitare elaborat în cadrul unei activităţi care beneficiază de un ajutor este conform cu legislaţia comunitară. În acest sens, beneficiarii transmit proiectele de materiale menţionate autorităţii competente a statului membru.
Art. 24
(1)Planul de dezvoltare prevăzut la articolul 34 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 este conform următoarelor cerinţe:
a)demonstrează, cu dovezi, că exploataţia poate deveni viabilă din punct de vedere economic, ţinând seama, după caz, de alte surse de venit suplimentare ale gospodăriei agricole;
b)conţine detalii cu privire la investiţiile necesare;
c)descrie etape şi obiective precise.
(2)În cazul în care planul de dezvoltare prevăzut la articolul 34 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 menţionează recurgerea la alte măsuri de dezvoltare rurală, acesta trebuie să fie suficient de detaliat pentru a susţine o cerere de sprijin în temeiul măsurilor respective.
(3)În sensul articolului 34 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre, ţinând seama de împrejurările în care planul de dezvoltare este pus în aplicare, nu mai efectuează plăţi în cadrul ajutorului, în cazul în care se constată, în momentul evaluării, că agricultorul din exploataţia de semisubzistenţă nu s-a conformat dispoziţiilor planului de dezvoltare.
Art. 24a: Planul de dezvoltare menţionat la articolul 35a din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005:
a)descrie principalele aspecte ale restructurării prevăzute, inclusiv diversificarea în afara activităţilor agricole;
b)identifică obiective specifice.

Art. 25
(1)În ceea ce priveşte Malta, în scopul stabilirii unei sume minime a ajutorului pentru un sector în care producţia totală este extrem de mică, în conformitate cu anexa la Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, numai grupurile de producători care reprezintă un procent minim de producători din sectorul respectiv şi asigură un procent minim din producţia din sectorul menţionat sunt eligibile pentru ajutorul minim respectiv.
Procentele minime de producători şi din producţie, precum şi sectoarele respective, se stabilesc în programul de dezvoltare rurală al Maltei.
(2)Suma minimă a ajutorului pentru grupurile de producători din Malta, calculată pe baza costurilor aferente constituirii unui grup mic de producători, se stabileşte în anexa III.
Art. 25a
(1)Se poate acorda sprijin autoritatilor si organismelor care ofera agricultorilor serviciile de consiliere si consultanta agricola mentionate în anexa VIII, sectiunea I D din Actul de aderare a Bulgariei si României. Aceasta se refera în special la elaborarea de planuri de afaceri, consiliere pentru întocmirea cererilor de a beneficia de masuri de dezvoltare rurala, consiliere si consultanta privind respectarea bunelor practici agricole si de mediu si cerintele obligatorii în materie de gestiune prevazute în articolele 4 si 5 si anexele III si IV la Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 de stabilire a unor norme comune pentru schemele de sprijin direct din cadrul politicii agricole comune si de stabilire a unor scheme de sprijin pentru agricultori.
(2)Autoritatile si organismele selectate pentru a oferi servicii de consiliere si consultanta pentru agricultori trebuie sa dispuna de resurse adecvate precum personal calificat, facilitati administrative si tehnice, experienta si apreciere si credibilitate în activitatea de consiliere în ceea ce priveste serviciile oferite.
(3)Pentru perioada 2007-2009, Bulgaria si România pot pune în aplicare, în ceea ce priveste furnizarea de servicii de consiliere pentru agricultori, fie prezenta masura, fie masura mentionata la articolul 20 litera (a) punctul (iv) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, referitoare la «utilizarea serviciilor de consiliere de catre agricultori si silvicultori».

SUBSECŢIUNEA 2:Axa 2
Art. 26
Beneficiarii unui ajutor în temeiul articolului 38 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2003 nu sunt eligibili pentru un ajutor în temeiul articolului 31 din regulamentul menţionat, în ceea ce priveşte punerea în aplicare a Directivelor 79/709/CEE (1) şi 92/43/CEE (2) ale Consiliului.
(1)JO L 103, 25.4.1979, p. 1.
(2)JO L 2006, 22.7.1992, p. 7.
Art. 27
(1)În sensul articolului 39 alineatele (l)-(4) şi al articolului 40 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, alineatele (2)-(13) de la prezentul articol se aplică după caz.
(2)Orice angajament în vederea unei extinsificări sau gestionări diferite a creşterii animalelor de fermă respectă cel puţin următoarele condiţii:
a)menţinerea gestionării păşunilor;
b)menţinerea, în totalitate, a suprafeţei de păşunat pe unitate vită mare, în vederea evitării suprapăşunatului, precum şi a subutilizării.
c)densitatea şeptelului se defineşte ţinând seama de totalitatea erbivorelor din exploataţie sau, în cazul unui angajament în vederea limitării extracţiei prin dizolvare a nutrienţilor, de totalitatea animalelor din exploataţie relevante pentru angajamentul respectiv.
(3)Angajamentele în vederea limitării folosirii îngrăşămintelor, produselor fitosanitare sau a altor inputuri nu sunt acceptate decât în cazul în care este posibilă evaluarea limitării astfel încât să se verifice, în mod satisfăcător, respectarea angajamentelor în cauză.
(4)Ajutorul poate viza angajamentele referitoare la:
a)creşterea animalelor de fermă din rasele locale, originare din zona în cauză şi în pericol de abandon;
b)prezervarea resurselor genetice vegetale natural adaptate condiţiilor locale şi regionale şi în pericol de eroziune genetică.
Speciile de animale de fermă eligibile şi criteriile de determinare a pragului de abandon a raselor locale sunt definite în anexa IV.
(5)Măsurile de agromediu puse în aplicare în cadrul organizaţiilor comune ale pieţii sau în cadrul schemelor de sprijin direct enumerate în anexa I, măsurile fitosanitare sau de sănătate animală şi măsurile de dezvoltare rurală, altele decât sprijinul pentru agromediu sau în favoarea bunăstării animalelor, nu împiedică sprijinul pentru agromediu sau în favoarea bunăstării animalelor pentru aceleaşi produse, cu condiţia ca acest sprijin să fie complementar şi consecvent în raport cu măsurile menţionate.
Mai multe angajamente în favoarea agromediului şi a bunăstării animalelor pot fi combinate, cu condiţia ca acestea să fie complementare şi compatibile.
În cazul în care măsurile sau angajamentele prevăzute la primul şi al doilea paragraf sunt combinate, nivelul de sprijin ţine seama de pierderile de venituri şi de costurile suplimentare specifice care decurg din combinaţie.
În cazul ajutoarelor pentru zonele montane, pentru alte zone care prezintă handicapuri, zone agricole Natura 2000 şi zone agricole incluse în planurile de gestionare a bazinelor hidrografice în temeiul Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (3), angajamentele în favoarea agromediului ţin seama, în mod corespunzător, de condiţiile care reglementează ajutoarele pentru zonele respective.
(3)JO L 327, 22.11.2000, p. 1.
(7)Orice angajament în vederea bunăstării animalelor, menţionat la articolul 40 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, prevede standarde îmbunătăţite pentru cel puţin unul din următoarele elemente:
a)o furnizare de apă şi hrană mai bine centrată pe nevoile naturale ale animalelor;
b)condiţiile de adăpostire a animalelor, în ceea ce priveşte în special repartizarea spaţiului, aşternuturile pentru animale sau lumina naturală;
c)accesul la spaţiile deschise;
d)lipsa mutilărilor sistematice, a izolării sau a pironirii permanente;
e)prevenirea bolilor patologice legate în principal de practicile de creştere şi/sau de condiţiile de întreţinere.
(8)În ceea ce priveşte pierderea de venituri şi costurile adiţionale care rezultă din angajamente, nivelul de referinţă este cel al normelor şi cerinţelor relevante, prevăzute la articolul 39 alineatul (3) şi la articolul 40 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
(9)În cazul în care angajamentele sunt exprimate, de obicei, în alte unităţi decât cele utilizate în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre pot calcula plăţile pe baza acestor alte unităţi. În acest caz, statele membre asigură că sumele anuale maxime eligibile pentru un sprijin comunitar, astfel cum se prevede în anexa respectivă, sunt respectate. În acest sens, statul membru poate:
a)stabili o limită a numărului de unităţi pe hectar ale exploataţiei la care se referă angajamentul în favoarea agromediului.
b)stabili o sumă globală maximă pentru fiecare exploataţie participantă şi asigura că plăţile corespunzătoare fiecărei exploataţii respectă această limită.
(10)Statele membre stabilesc, pe baza unor criterii obiective, dacă este cazul să se acorde o compensare pentru costurile induse în conformitate cu articolul 39 alineatul (4) şi cu articolul 40 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
În sensul articolului 39 alineatul (4) şi al articolului 40 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, se înţelege prin "costuri induse" costurile legate de realizarea unei tranzacţii, care nu pot fi atribuite direct costurilor de punere în aplicare a angajamentului la care se referă.
Costurile induse se calculează pentru întreaga perioadă a angajamentului şi nu pot depăşi plafonul de 20 % din pierderile de venituri şi din costurile suplimentare care decurg din angajament.
(11)Statele membre pot autoriza transformarea unui angajament în altul, în timpul perioadei de îndeplinire a respectivului angajament, cu condiţia respectării următoarelor condiţii:
a)transformarea prezintă avantaje importante în domeniul mediului înconjurător şi al bunăstării animalelor;
b)angajamentul existent este consolidat în mod substanţial;
c)angajamentele în cauză sunt incluse în programul de dezvoltare rurală aprobat.
Un angajament în favoarea agromediului poate fi transformat în angajament privind prima împădurire a terenurilor agricole, în conformitate cu articolul 43 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, sub rezerva condiţiilor prevăzute la primul paragraf, literele (a) şi (b) de la prezentul alineat. Angajamentul în favoarea agromediului încetează fără a se solicita o rambursare.
(12)Statele membre pot autoriza adaptarea angajamentelor în favoarea agromediului sau a bunăstării animalelor în cursul perioadei de îndeplinire a acestora, cu condiţia ca programul de dezvoltare rurală aprobat să permită acest lucru, iar adaptarea să fie justificată în mod corespunzător, ţinând seama de obiectivele angajamentului.
Acest ajustări se pot face, de asemenea, sub forma unei prelungiri a duratei angajamentului. Prelungirea nu poate depăşi sfârşitul perioadei la care se referă cererea de plată pentru 2014.

(13)Ratele de conversie a animalelor în unităţi vite mari (UVM) sunt stabilite în anexa V. Statele membre pot diferenţia aceste rate de conversie în limitele stabilite în respectiva anexă pentru categoriile în cauză şi conform unor criterii obiective.
Art. 28
(1)Ajutorul în sensul articolului 39 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 poate viza activităţi efectuate de alţi beneficiari decât cei prevăzuţi la articolul 39 alineatul (2) din regulamentul respectiv.
(2)Activităţile din cadrul angajamentelor în favoarea agromediului prevăzute la articolul 27 alineatul (4) din prezentul regulament nu sunt eligibile pentru a beneficia de un ajutor în temeiul articolului 39 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
Nu se poate acorda nici un ajutor în temeiul articolului 39 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 pentru activităţile eligibile în temeiul programului cadru al Comunităţii Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică şi activităţi de demonstraţie.
(3)Activităţile în vederea conservării resurselor genetice în agricultură, care sunt eligibile pentru a beneficia de un ajutor în temeiul articolului 39 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 includ în special:
a)activităţi urmărite, cum ar fi activităţi de promovare a conservării, caracterizării, recoltării şi utilizării, ex situ et in situ, a resurselor genetice în agricultură, inclusiv inventarele on-line ale resurselor genetice în prezent conservate in situ (inclusiv conservarea in situ/în exploataţie), precum şi recoltări ex situ (bănci de gene) şi baze de date;
b)activităţi concertate, cum ar fi activităţi de promovare a schimburilor de informaţii între organizaţiile competente ale statelor membre în vederea conservării, caracterizării, recoltării şi utilizării resurselor genetice în agricultura comunitară;
c)activităţi adiacente, cum ar fi activităţi de informare, difuzare şi consiliere care implică participarea organizaţiilor neguvernamentale şi a altor părţi interesate, programe de formare şi pregătirea de rapoarte tehnice.
(4)În sensul punerii în aplicare a prezentului articolul, se înţelege prin:
a)"conservare in situ": conservarea materialului genetic în ecosistemul său şi în mediul său natural, precum şi menţinerea şi reconstituirea populaţiilor viabile, în mediul lor natural pentru speciile sau rasele sălbatice ori în mediul agricol în care acestea şi-au dezvoltat caracteristicile distinctive pentru rasele de animale de crescătorie sau speciile vegetale cultivate;
b)"conservarea in situ/în exploataţie": conservarea şi dezvoltarea în cadrul exploataţiei;
c)"conservarea ex situ": conservarea materialului genetic agricol în afara mediului său natural;
d)"recoltarea ex situ": o recoltare a materialului genetic conservat, în afara mediului său natural.
Art. 29
În sensul articolelor 41 şi 49 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, se înţelege prin "investiţii neproductive" investiţiile care nu generează o creştere semnificativă a valorii şi a rentabilităţii exploataţiei agricole sau forestiere.
Art. 30
(1)Definiţiile de la alineatele (2) şi (3) din prezentul articol se aplică în sensul articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, cu condiţia ca excepţiile să fie justificate în mod corespunzător în programele de dezvoltare rurală.
(2)Prin "pădure" se înţelege o întindere de mai mult de 0,5 ha, cu arbori de o înălţime mai mare de 5 metri şi un frunziş de mai mult de 10 % din suprafaţa sa sau cu arbori care ar putea atinge aceste praguri in situ. Se exclud terenurile dedicate în principal unei întrebuinţări agricole sau urbane.
Definiţia include zonele în curs de reîmpădurire care ar trebui să atingă, chiar dacă nu este cazul încă, un frunziş de 10 % şi o înălţime a arborilor de 5 metri, cum ar fi, de exemplu, zonele temporar despădurite din cauza activităţii omului sau a fenomenelor naturale şi care ar trebui să se poată regenera.
Pădurile cuprind bambuşi şi palmieri, cu condiţia ca aceştia să respecte cerinţele în materie de înălţime sau de frunziş.
Pădurile includ, de asemenea, drumurile forestiere, liniile somiere şi alte zone deschise de mică întindere, precum şi pădurile din parcurile naţionale, rezervele naturale şi din alte zone protejate, în special cele de interes ştiinţific, istoric, cultural sau spiritual.
Pădurile includ paravânturi, perdele de protecţie şi coridoare de arbori cu o suprafaţă mai mare de 0,5 ha şi o lăţime mai mare de 20 de metri.
Pădurile includ plantaţii destinate în principal unor scopuri de protecţie forestieră, cum ar fi plantaţiile de hevea şi arboretele de stejar de plută. Arboretele integrate în unităţile de producţie agricolă, cum ar fi cele din livezi şi sistemele agro-forestiere, nu sunt incluse în definiţia pădurilor. De asemenea, se exclud din această definiţie arborii din parcuri şi grădini din mediul urban.
(3)Prin "suprafaţă împădurită" se înţelege o întindere de mai mult de 0,5 ha neclasificată drept "pădure", cu arbori de o înălţime mai mare de 5 metri şi un frunziş care acoperă între 5 % şi 10 % din suprafaţa sa sau cu arbori care ar putea atinge aceste praguri in situ sau care este acoperită cu arbuşti, tufişuri şi arbori pe mai mult de 10 % din suprafaţa sa. Această definiţie exclude terenurile dedicate în principal unei întrebuinţări agricole sau urbane.
(4)Pădurile şi suprafeţele împădurite de mai jos sunt excluse din sfera de aplicare a articolului 42 alineatul (1) prima teză din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005:
a)pădurile şi alte suprafeţe împădurite care aparţin statului, unei regiuni sau unei întreprinderi publice;
b)pădurile şi alte suprafeţe împădurite aflate în proprietatea Coroanei;
c)pădurile care aparţin persoanelor juridice al căror capital este deţinut, în proporţie de cel puţin 50 %, de una din entităţile prevăzute la literele (a) sau (b).
Art. 31
(1)Terenurile agricole eligibile pentru un ajutor pentru prima împădurire în temeiul articolului 43 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sunt desemnate de statul membru şi includ terenurile utilizate în mod regulat în scopuri agricole.
Orice acţiune de primă împădurire pe un sit Natura 2000 desemnat în conformitate cu Directiva 79/409/CEE şi Directiva 92/43/CEE trebuie să fie compatibilă cu obiectivele de gestionare a sitului respectiv.
(2)În sensul articolului 43 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, "costurile de instalare" includ costurile materialului de plantare, costurile de plantare, precum şi cheltuielile indispensabile legate direct de plantare.
(3)În sensul articolului 43 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, se înţelege prin "agricultor" orice persoană care îşi consacră o parte esenţială din timpul de lucru activităţilor agricole şi din care îşi câştigă o parte importantă din venit în conformitate cu criteriile precise care urmează să fie stabilite de către statul membru.
(4)În sensul articolului 43 alineatul (3) şi articolului 44 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, se înţelege prin "specii cu creştere rapidă cultivate pe termen scurt" speciile a căror durată de rotaţie, adică intervalul între două tăieri principale pe aceeaşi parcelă, este mai mică de 15 ani.
(5)După 31 decembrie 2013, nu se mai asumă niciun angajament juridic nou faţă de beneficiari în temeiul articolului 43 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, şi nici în cazurile în care măsurile respective sunt puse în aplicare de grupuri de acţiune locală în conformitate cu articolul 63 litera (a) din regulamentul menţionat.

Art. 32
În sensul articolului 44 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre stabilesc numărul maxim de arbori plantaţi pe hectar, ţinând seama de contextul local, de speciile forestiere şi de nevoia de a asigura continuitatea utilizării agricole a terenurilor.
După 31 decembrie 2013, nu se mai asumă niciun angajament juridic nou faţă de beneficiari în temeiul articolului 45 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, şi nici în cazurile în care măsurile respective sunt puse în aplicare de grupuri de acţiune locală în conformitate cu articolul 63 litera (a) din regulamentul menţionat.

Art. 32a
În scopul aplicării articolului 47 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre pot permite prelungirea angajamentelor de silvomediu până la sfârşitul perioadei la care se referă cererea de plată pentru 2014.

Art. 33
(1)În cazul în care un ajutor în temeiul articolului 48 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 este acordat pentru crearea de linii somiere, costurile eligibile pot include, pe lângă costurile de instalare, costurile de întreţinere aferente în zonele respective.
Nu se acordă nici un ajutor pentru întreţinerea liniilor somiere prin activităţi agricole în cazul suprafeţelor care fac obiectul unui sprijin pentru agromediu.
(2)Măsurile de prevenire a incendiilor, prevăzute la articolul 48 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 pot include:
a)crearea unei infrastructuri de protecţie, cum ar fi drumurile forestiere, cărările, punctele de alimentare cu apă, liniile somiere, zonele deschise, precum şi organizarea de operaţiuni de întreţinere a liniilor somiere şi a zonelor deschise.
b)măsuri forestiere de prevenire, cum ar fi controlul vegetaţiei, defrişarea, diversificarea structurilor vegetale;
c)înfiinţarea şi îmbunătăţirea instalaţiilor fixe de monitorizare a incendiilor forestiere şi a echipamentelor de comunicare.
Art. 34
(1)Zonele agricole menţionate la articolul 50 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, care sunt prevăzute în planurile de gestionare a bazinelor hidrografice în conformitate cu Directiva 2000/60/CE, sunt eligibile pentru plăţi în temeiul articolului 38 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, cu condiţia elaborării şi punerii în aplicare a unui plan corespunzător de gestionare a bazinelor hidrografice în zonele respective.
(2)Motivele ecologice prevăzute la articolul 50 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, în temeiul cărora anumite zone pot fi desemnate ca fiind propice împăduririi, pot include prevenirea eroziunii şi/sau a transformării unei regiuni în deşert, consolidarea biodiversităţii, protejarea resurselor hidrologice, prevenirea inundaţiilor şi atenuarea schimbărilor climatice, cu condiţia ca, în ultimele două cazuri, acţiunea să nu aducă atingere biodiversităţii sau să dăuneze mediului înconjurător.
SUBSECŢIUNEA 3:Axa 3
Art. 35
În sensul articolului 53 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, se înţelege prin "membru al unei gospodării agricole" o persoană fizică sau juridică sau un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic conferit grupului respectiv şi membrilor acestuia în conformitate cu dreptul naţional, cu excepţia lucrătorilor agricoli. În cazul în care un membru al gospodăriei agricole este o persoană juridică sau un grup de persoane juridice, respectivul membru trebuie să desfăşoare o activitate agricolă în cadrul exploataţiei în momentul depunerii cererii de ajutor.
Art. 36
Parteneriatele public-privat prevăzute la articolul 59 litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 care beneficiază de un ajutor în vederea punerii în aplicare a strategiilor locale de dezvoltare respectă următoarele cerinţe:
a)stabilesc strategii locale de dezvoltare la nivel subregional;
b)sunt reprezentative pentru operatorii publici şi privaţi identificaţi la nivelul geografic prevăzut la litera (a) de la prezentul articol;
c)au costuri de funcţionare mai mici sau egale cu 15 % din cheltuielile publice legate de strategia locală de dezvoltare a fiecărui parteneriat public-privat.
SUBSECŢIUNEA 4:Axa 4
Art. 37
(1)În vederea punerii în aplicare a axei 4 prevăzute la titlul IV capitolul I secţiunea 4 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre sau regiunile pot avea în vedere fie întregul lor teritoriu, fie doar o parte din acesta, prin urmare adaptând criteriile de selecţie a grupurilor de acţiune locală şi zonele reprezentate de acestea.
Procedurile de selecţie a grupurilor de acţiune locală trebuie să fie deschise zonelor rurale în cauză şi să asigure concurenţa diferitelor grupuri de acţiune locală care prezintă strategii locale de dezvoltare.
(2)Cererile de oferte pentru selecţia zonelor rurale în scopul punerii în aplicare a strategiilor locale de dezvoltare prevăzute la articolul 62 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 11698/2005 se organizează într-un termen de maxim doi ani de la aprobarea programelor. Cu toate acestea, statele membre sau regiunile pot organiza cereri de oferte suplimentare, în special în cazul în care Leader este deschisă spre noi regiuni, iar în acest caz poate fi necesar un termen mai lung. În Bulgaria si România, primele cereri de oferta se organizeaza în termen de trei ani de la aprobarea programului.

(3)De regulă, populaţia fiecăreia din zonele prevăzute la articolul 61 litera (a) şi la articolul 62 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 nu trebuie să fie mai mică de 5 000 de locuitori şi nici mai mare de 150 000 de locuitori.
Cu toate că, în cazurile justificate corespunzător, este posibil ca pragul de 5000 de locuitori să scadă, iar cel de 150 000 de locuitori să crească.
(4)statele membre ale Comunităţii, astfel cum era alcătuită la 30 aprilie 2004, depun eforturi pentru a asigura că se acordă o prioritate, în cursul procesului de selecţie, grupurilor de acţiune locală care au introdus un element de cooperare în strategiile lor locale de dezvoltare, în conformitate cu articolul 62 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
(5)În scopul aplicării articolului 62 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, deciziile de selectare a proiectelor luate de organismul decizional al grupurilor de acţiune locală se adoptă printr-o procedură de vot în cadrul căreia partenerii economici şi sociali, precum şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile, în conformitate cu articolul 62 alineatul (1) litera (b) din regulamentul respectiv, reprezintă cel puţin 50 % din voturi. Referitor la procesul decizional privind selectarea proiectelor, trebuie respectate norme corespunzătoare vizând garantarea transparenţei şi evitarea conflictelor de interese.

Art. 37a
În Bulgaria si România, dobândirea competentelor mentionate la articolul 63 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 poate include si costurile de creare a unor parteneriate de dezvoltare locala reprezentative, elaborarea unor strategii integrate de dezvoltare, finantarea cercetarii si pregatirea cererilor de selectie a grupurilor de actiune locala. Aceste costuri sunt eligibile pentru potentialele grupuri de actiune locale.

Art. 38
(1)Costurile de funcţionare ale grupurilor de acţiune locală, prevăzute la articolul 63 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, sunt eligibile pentru sprijin comunitar în limita a 20 % din valoarea totală a cheltuielilor publice legate de strategia de dezvoltare locală.
(2)Statele membre pot plăti un avans grupurilor de acţiune locală, la cererea acestora. Valoarea avansului nu trebuie să depăşească 20 % din ajutorul public legat de costurile menţionate la articolul 63 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, iar achitarea acestuia este condiţionată de constituirea unei garanţii bancare sau a unei garanţii echivalente care corespunde unui procent de 110 % din valoarea avansului. Garanţia se emite cel târziu la data încheierii strategiei de dezvoltare locală.
- Articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 65/2011 al Comisiei (*) nu se aplică plăţii menţionate la primul paragraf.
(*)JO L 25, 28.1.2011, p. 8.

Art. 39
(1)Cooperarea prevăzută la articolul 65 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 implică cel puţin un grup de acţiune locală selectat în cadrul axei Leader. Aceasta este pusă în aplicare sub responsabilitatea unui grup de acţiune locală, în calitate de coordonator.
(2)Cooperarea este deschisă parteneriatelor public-privat, prevăzute la articolul 59 litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi celorlalte zone rurale a căror organizare respectă următoarele cerinţe:
a)prezenţa pe un teritoriu geografic a unui grup local activ în materie de dezvoltare rurală şi care este în măsură să elaboreze o strategie de dezvoltare pentru teritoriul menţionat.
b)organizarea unui grup local sub forma unui parteneriat între actori locali.
(3)Cooperarea include punerea în aplicare a unei acţiuni comune.
Numai cheltuielile destinate acestei acţiuni comune, funcţionării unor posibile structuri comune şi sprijinului tehnic prealabil sunt eligibile pentru un ajutor în temeiul articolului 65 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
Cheltuielile de animaţie pot fi eligibile în toate zonele care participă la cooperare.
(4)În cazul în care proiectele de cooperare desfăşurate de grupurile de acţiune locală nu au fost integrate în cadrul strategiei lor locale de dezvoltare, în conformitate cu articolul 62 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, acestea sunt selectate de autoritatea competentă a statului membru. În acest caz, proiectele de cooperare pot fi prezentate autorităţii competente de către grupurile de acţiune locală până la 31 decembrie 2013.
(5)Statele membre comunică Comisiei proiectele de cooperare transnaţională aprobate.
Subsectiunea 4a:Masura suplimentara temporara pentru Bulgaria si România
Art. 39a
Conditiile de eligibilitate pentru acordarea de sprijin în conformitate cu masura prevazuta în sectiunea I punctul E din anexa VIII la Actul de aderare a Bulgariei si României -«suplimentari ale platilor directe» - sunt stabilite prin decizia Comisiei care autorizeaza platile nationale directe suplimentare.

SUBSECŢIUNEA 5:Asistenţă tehnică
Art. 40
În cazul programelor de dezvoltare rurală care vizează atât regiuni eligibile în temeiul obiectivului "convergenţă", cât şi regiuni care nu sunt eligibile, rata contribuţiei FEADR pentru asistenţa tehnică prevăzută la articolul 70 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 poate fi stabilită ţinând seama de tipul de regiune predominant din punct de vedere numeric în cadrul programului în cauză.
Art. 41
(1)Structura necesară funcţionării reţelei rurale naţionale prevăzute la articolul 68 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 poate fi stabilită fie în cadrul autorităţilor naţionale competente, fie printr-o selecţie prin cerere de oferte. Această structură trebuie să fie în măsură să îndeplinească sarcinile prevăzute la alineatul (2) litera (b) din articolul menţionat.
(2)În cazul în care un program de dezvoltare rurală unic vizează întreg teritoriul unui stat membru, reţeaua rurală naţională este integrată componentei "asistenţă tehnică" a programului şi se face o distincţie între cheltuielile planificate, legate de elementele prevăzute la literele (a) şi (b) de la articolul 68 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005. Cu toate acestea, cheltuielile legate de elementele prevăzute la litera (a) menţionată anterior sunt plafonate la 25 % din suma destinată reţelei rurale naţionale.
(3)În cazul în care statele membre fac uz de posibilitatea prevăzută la articolul 66, alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, programul specific referitor la instituirea şi funcţionarea reţelei lor rurale naţionale se aprobă în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din regulamentul menţionat.
- Articolul 4, articolul 5 alineatele (1) şi (3) şi articolul 6 din prezentul regulament se aplică mutatis mutandis în ceea ce priveşte depunerea, aprobarea şi modificarea acestor programe specifice.
Programul specific şi tabelul financiar al acestuia stabilesc o distincţie între elementele prevăzute la literele (a) şi (b) de la articolul 68 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005. Cu toate acestea, cheltuielile legate de elementele prevăzute la litera (a) menţionată anterior sunt plafonate la 25 % din suma totală prevăzută pentru program.
(4)Reţelele rurale naţionale sunt instituite pană la 31 decembrie 2008.
(5)Normele detaliate de instituire şi organizare a reţelelor rurale naţionale sunt stabilite în anexa II.
Art. 41a
(1)În scopul aplicării articolului 66 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, pentru perioada de programare următoare perioadei de programare 2007-2013, activităţile de pregătire a intervenţiilor programelor includ următoarele:
a)cheltuielile legate de evaluarea ex ante a programelor;
b)costurile de pregătire legate de elaborarea strategiilor de dezvoltare locală;
c)cheltuielile legate de alte activităţi de pregătire, cu condiţia să fie:
(i)direct legate de activităţile programelor actuale de dezvoltare rurală; şi
(ii)necesare pentru a asigura continuitatea implementării politicii de dezvoltare rurală şi o trecere uşoară de la o perioadă de programare la perioada de programare următoare.
(2)Aplicarea alineatului (1) este subordonată includerii unei dispoziţii pertinente în programele de dezvoltare rurală.

Art. 41b
(1)În cazul în care suma alocată programului şi/sau măsurii este utilizată complet până la o dată anterioară datei finale de eligibilitate prevăzute la articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre nu îşi asumă noi angajamente juridice faţă de beneficiari.
(2)Statele membre nu îşi mai asumă angajamente juridice noi faţă de beneficiari în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 de la data de la care încep să îşi asume angajamente juridice faţă de beneficiari în conformitate cu cadrul juridic pentru perioada de programare 2014-2020.
Statele membre pot aplica dispoziţiile de la primul paragraf la nivel de program sau de măsură.
(3)În cazul LEADER, statele membre pot aplica alineatul (2) la nivelul grupului de acţiune locală menţionat la articolul 62 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
(4)Alineatul (2) nu se aplică în cazul sprijinului pregătitor LEADER sau al asistenţei tehnice.

Art. 42
În sensul articolului 70 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, în cazul în care o operaţiune integrată intră sub incidenţa mai multor axe sau măsuri, pentru fiecare parte a operaţiunii identificată ca intrând în sfera de aplicare a unei anumite măsuri de dezvoltare rurală, se aplică condiţiile respectivei măsuri.

Art. 43
În ceea ce priveşte măsurile de investiţii, statele membre se asigură că ajutorul are în vedere obiective clar definite care reflectă nevoi structurale şi teritoriale, precum şi handicapurile structurale care au fost identificate.
Art. 44
(1)În cazul în care, în cursul perioadei de îndeplinire a unui angajament luat ca o condiţie de acordare a unui sprijin, exploataţia unui beneficiar este transferată, în totalitate sau parţial, unei alte persoane, aceasta poate prelua angajamentul pentru perioada rămasă. În cazul în care angajamentul nu este preluat, beneficiarul trebuie să ramburseze ajutorul primit.
(2)Statele membre pot decide să nu solicite rambursarea prevăzută la alineatul (1) în următoarele cazuri:
a)în cazul în care un beneficiar care a onorat deja o parte importantă din angajament îşi încetează activităţile agricole, iar preluarea angajamentului de către un succesor se dovedeşte a nu fi fezabilă;
b)în cazul în care transferul unei părţi din exploataţia unui beneficiar intervine în cursul unei perioade de prelungire a angajamentului în conformitate cu articolul 27 alineatul (12) al doilea paragraf, iar transferul are în vedere cel mult 50 % din suprafaţa vizată de angajament anterior prelungirii.
c)în cazul în care exploataţia unui beneficiar este transferată, în întregime sau parţial, unei organizaţii care are drept obiectiv principal gestionarea resurselor naturale în vederea conservării mediului, cu condiţia ca transferul să vizeze utilizarea permanentă a terenului în scopul conservării naturii şi să fie asociat unui beneficiu ecologic semnificativ.

(3)statele membre pot lua măsuri specifice pentru a evita ca, în cazul unor schimbări minore ale situaţiei exploataţiei, aplicarea alineatului (1) să aibă rezultate necorespunzătoare în ceea ce priveşte angajamentele luate.
Reducerea suprafeţei exploataţiei cu până la 10 % din suprafaţa care face obiectul angajamentului este considerată ca fiind o modificare minoră în scopul aplicării primului paragraf.

Art. 45
(1)În cazul în care, în cursul perioadei de îndeplinire a unui angajament luat ca o condiţie de acordare a unui sprijin, beneficiarul măreşte suprafaţa exploataţiei sale, statele membre pot prevedea extinderea angajamentului respectiv la o suprafaţă suplimentară pentru perioada de îndeplinire a angajamentului rămasă, în conformitate cu alineatul (2) sau înlocuirea angajamentului iniţial printr-un nou angajament, în conformitate cu alineatul (3).
Înlocuirea respectivă poate fi prevăzută, de asemenea, în cazul extinderii, în interiorul unei exploataţii, a suprafeţei vizate de angajament.
(2)Extinderea prevăzută la alineatul (1) poate fi acordată în următoarele condiţii:
a)este în beneficiul măsurii în cauză;
b)este justificată în ceea ce priveşte natura angajamentului, a perioadei rămase şi a suprafeţei suplimentare în cauză;
c)nu aduce atingere eficienţei controalelor în vederea verificării respectării condiţiilor de acordare a sprijinului.
(3)Noul angajament prevăzut la alineatul (1) se referă la întreaga suprafaţă în cauză, în condiţii care sunt cel puţin la fel de stricte ca cele care se aplică angajamentului iniţial.
(4)În cazul în care beneficiarul se găseşte în imposibilitatea de a continua să-şi onoreze angajamentele luate deoarece exploataţia face obiectul unei comasări sau a unor măsuri de amenajare funciară decise sau aprobate de autorităţile publice competente, statele membre iau măsurile necesare pentru a permite adaptarea angajamentelor la noua situaţie a exploataţiei. În cazul în care adaptarea se dovedeşte imposibil de realizat, angajamentul încetează fără a se solicita o rambursare pentru perioada în care angajamentul a fost efectiv.
Art. 46
O clauză de revizuire este prevăzută pentru angajamentele luate în temeiul articolelor 39, 40 şi 47 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, pentru a permite adaptarea, în caz de modificare, a normelor obligatorii sau a cerinţelor aplicabile, prevăzute la articolul 39 alineatul (3), articolul 40 alineatul (2) şi la articolul 47 alineatul (1) din regulamentul respectiv, stabilite în conformitate cu articolele 4 şi 5 şi cu anexele III şi IV din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, a cerinţelor minime pentru îngrăşăminte şi produse fitosanitare, precum şi a altor cerinţe obligatorii corespunzătoare, stabilite de legislaţia naţională, pe care angajamentele le depăşesc în conformitate cu respectivele articole.
În cazul în care adaptarea nu este acceptată de beneficiar, angajamentul încetează fără a se solicita o rambursare pentru perioada în care angajamentul a fost efectiv.
Prezentul articol se aplică şi angajamentelor vizate de abolirea măsurii de retragere a terenurilor din producţia agricolă în urma intrării în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009. La cererea beneficiarului, pot fi permise şi ajustări ale unor astfel de angajamente dacă nu este prevăzută nicio clauză de revizuire.

Începând din 2012, se prevede o clauză de revizuire pentru angajamentele asumate pentru o perioadă de cinci până la şapte ani, în conformitate cu articolele 39, 40 şi 47 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, care se prelungeşte dincolo de sfârşitul actualei perioade de programare, pentru a permite ajustarea angajamentelor respective la cadrul juridic al perioadei de programare următoare. Cu toate acestea, statele membre pot decide să introducă o astfel de clauză de revizuire încă din 2011. Al doilea paragraf se aplică, de asemenea, în ceea ce priveşte prezentul paragraf.

Art. 47
(1)Statele membre pot recunoaşte, în special, următoarele categorii de cazuri de forţă majoră sau de împrejurări excepţionale, în care nu vor solicita rambursarea unei părţi sau a întregului ajutor primit de către beneficiar:
a)decesul beneficiarului;
b)incapacitatea profesională pe termen lung a beneficiarului;
c)exproprierea unei părţi importante a exploataţiei, în cazul în care această expropriere nu era previzibilă la data subscrierii la respectivul angajament;
d)catastrofă naturală gravă, cu efecte notabile asupra terenurilor exploataţiei;
e)distrugerea accidentală a construcţiilor destinate creşterii animalelor din exploataţie;
f)o epizootie care afectează o parte sau întregul efectiv de animale al agricultorului.
(2)Beneficiarul sau succesorul său în drepturi notifică în scris autorităţii competente cazurile de forţă majoră sau împrejurările excepţionale, în termen de 10 zile lucrătoare de la data în care aceştia sunt în măsură să facă acest lucru şi anexează, la cererea autorităţii competente, documentele justificative corespunzătoare.
SUBSECŢIUNEA 1:Verificarea şi controlul măsurilor
Art. 48
(1)În sensul articolului 74 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre se asigură că toate măsurile de dezvoltare rurală pe care intenţionează să le pună în aplicare pot face obiectul unor controale şi verificări. Ele elaborează, în acest scop, dispoziţii privind controalele, care să le permită asigurarea, în mod satisfăcător, a respectării criteriilor de eligibilitate şi a altor angajamente.
(2)În vederea susţinerii şi confirmării caracterului adecvat şi a exactităţii calculului plăţilor în temeiul articolelor 31, 38, 39, 40 şi 43-47 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre se asigură că se furnizează o expertiză corespunzătoare de către organismele sau serviciile care funcţionează independent de cele responsabile pentru aceste calcule. În programele de dezvoltare rurală trebuie să figureze documente justificative ale recurgerii la o astfel de expertiză.
SUBSECŢIUNEA 2:Subvenţii la dobândă
Art. 49
În temeiul articolului 71 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, FEADR poate cofinanţa subvenţii la dobândă. În cazul în care propun subvenţii la dobândă, statele membre indică în programele lor modul de calcul care urmează să fie utilizat în acest sens.
Statele membre pot institui un regim de capitalizare a tranşelor anuale rămase de plată din subvenţiile la dobândă oricând pe durata împrumutului. Orice tranşă anuală care a rămas de plată după data limită de realizare a plăţilor este capitalizată şi plătită până la 31 decembrie. În sensul cererilor de plată adresate Comisiei, sumele plătite instituţiei financiare de intermediere care efectuează plata sumelor corespunzătoare valorii actualizate a subvenţiilor sunt considerate cheltuieli pretinse în mod efectiv.
În sensul celui de-al doilea paragraf, trebuie să existe o convenţie între agenţia de plată a statului membru şi instituţia financiară de intermediere care efectuează plata sumelor corespunzătoare valorii actualizate a subvenţiilor. Statele membre indică în programele lor modul de calcul şi ipotezele valorii viitoare care urmează să fie utilizată pentru calculul valorii capitalizate a subvenţiilor la dobândă care urmează încă să fie acordate, precum şi dispoziţiile prevăzute pentru ca ajutorul să ajungă în continuare la beneficiar.
Statele membre rămân responsabile de gestionarea plăţii sumelor corespunzătoare valorii actualizate a subvenţiilor, pe toată durata împrumutului, către instituţia financiară de intermediere, precum şi de orice recuperare a sumelor plătite în mod necorespunzător, în conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului (1).
(1)JO L 209, 11.8.2005, p. 1.
SUBSECŢIUNEA 3:Alte acţiuni de inginerie financiară
Art. 50
În temeiul articolului 71 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, FEADR poate, în cadrul unui program de dezvoltare rurală, cofinanţa cheltuielile legate de o acţiune care include contribuţii de sprijinire la fondurile de capital de risc, la fondurile de garantare sau la fondurile de împrumut (denumite în continuare "fondurile"), în conformitate cu articolele 51 şi 52 din prezentul regulament.
Art. 51
(1)Cofinanţatorii fondurilor sau comanditarii acestora prezintă autorităţii de gestionare un plan de activitate în care precizează, printre altele, piaţa sau portofoliul de garanţii avut în vedere, criteriile şi modalităţile de finanţare, bugetul operaţional al fondurilor, regimul de proprietate şi partenerii de cofinanţare, cerinţele în materie de profesionalism, de competenţă şi de independenţă a gestiunii, statutul fondurilor, justificarea şi utilizarea prevăzută a contribuţiei FEADR, politica de ieşire a investiţiilor şi normele de lichidare a fondurilor, inclusiv reutilizarea resurselor atribuibile contribuţiei FEADR. Planul de activitate este evaluat şi punerea sa în aplicare este monitorizată de autoritatea de gestionare sau este de competenţa acesteia.
(2)Fondurile sunt instituite ca entităţi juridice independente, reglementate prin acorduri între acţionari sau ca entităţi de finanţare separate în cadrul unei instituţii financiare existente. În acest din urmă caz, fondul este supus unor norme de punere în aplicare specifice, care prevăd în special ţinerea unei contabilităţi separate în vederea diferenţierii noilor resurse investite în fond (inclusiv cele provenite din FEADR) de resursele iniţiale ale instituţiei financiare. Comisia nu poate deveni partener sau acţionar al fondului.
(3)Fondurile investesc sau furnizează garanţii întreprinderilor la înfiinţarea acestora, la demararea sau extinderea lor, numai în activităţi pe care gestionarii fondului le consideră parţial viabile. Evaluarea viabilităţii economice ţine seama de toate sursele de venit ale întreprinderilor în cauză. Fondurile nu pot investi, nici furniza garanţii întreprinderilor aflate în dificultate în sensul orientărilor comunitare privind ajutoarele de stat pentru salvarea sau restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (1).
(1)JO L 244, 1.10.2004, p. 2.
(4)Autorităţile de gestionare şi fondurile îşi iau măsuri de precauţie pentru a reduce la minimum denaturările concurenţei pe piaţa capitalului de risc sau a împrumuturilor. În special, veniturile provenite din investiţii în fonduri proprii şi din împrumuturi (mai puţin partea cheltuielilor de gestiune la pro rata) pot fi alocate de preferinţă acţionarilor din sectorul privat până la nivelul remuneraţiei, fixat în acordul dintre acţionari, iar ulterior sunt repartizate în mod proporţional între toţi acţionarii şi FEADR.
(5)Cheltuielile de gestiune a fondurilor nu pot depăşi 3 % (2 % în cazul fondurilor de garantare) din capitalul plătit, la o medie anuală şi pe durata programului, cu condiţia ca un procentaj mai ridicat să nu se dovedească necesar în urma unei cereri de oferte competitive.
(6)Modalităţile de contribuire la fonduri din programele de dezvoltare rurală, inclusiv în ceea ce priveşte rezultatele aşteptate, strategia şi planificarea investiţiilor, monitorizarea punerii în aplicare, politica de ieşire a investiţiilor şi normele de lichidare a fondului sunt stabilite într-o convenţie de finanţare încheiată între, pe de o parte, fondul respectiv şi pe de altă parte, statul membru sau autoritatea de gestionare.
(7)Contribuţiile la fondurile provenite din FEADR şi din alte surse publice, precum şi investiţiile realizate de fonduri sau garanţiile acordate de acestea în favoarea întreprinderilor individuale sunt supuse normelor din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sau reglementării comunitare privind ajutoarele de stat.
Art. 52
(1)În ceea ce priveşte acţiunile de inginerie financiară prevăzute la articolul 51 din prezentul regulament, se declară Comisiei, în conformitate cu articolul 26 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, cheltuielile totale realizate în scopul constituirii fondurilor sau al contribuţiilor la fonduri.
Cu toate acestea, în cazul plăţii soldului sau al încheierii programului de dezvoltare rurală în conformitate cu articolul 28 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, cheltuielile eligibile reprezintă suma totală:
a)a plăţilor pentru investiţii în întreprinderi, provenite din fiecare dintre fondurile în cauză sau a garanţiilor furnizate, inclusiv sumele angajate drept garanţii de către fondurile de garantare;
b)a costurilor de gestionare eligibile.
Rata de cofinanţare care urmează să se aplice corespunde ratei de cofinanţare a măsurii la care contribuie fondul. Dacă fondul contribuie la mai multe măsuri cu rate de cofinanţare diferite, aceste rate se aplică la nivelul cheltuielilor eligibile respective.
Diferenţa între contribuţia FEADR plătită efectiv în temeiul primului paragraf şi cheltuielile eligibile prevăzute la al doilea paragraf literele (a) sau (b) este eliminată în cadrul conturilor anuale din ultimul an de implementare a programului. Aceste conturi includ informaţiile financiare detaliate necesare.
(2)Dacă FEADR cofinanţează operaţiuni care cuprind fonduri de garantare pentru investiţii rambursabile, în conformitate cu articolul 50 din prezentul regulament, se efectuează o evaluare ex ante corespunzătoare a pierderilor estimate, luându-se în considerare practicile actuale ale pieţei în cazul unor operaţiuni similare pentru tipul de investiţii şi pentru piaţa în cauză. Evaluarea pierderilor estimate poate fi reexaminată, dacă acest lucru este justificat de situaţii ulterioare survenite pe piaţă. Resursele angajate pentru achitarea garanţiilor trebuie să reflecte această evaluare.
(3)Resursele reintrate în circuitul operaţional în timpul perioadei de programare ca urmare a investiţiilor efectuate de fonduri sau rămase după achitarea unei garanţii sunt reutilizate de fond în conformitate cu acordul de finanţare menţionat la articolul 51 alineatul (6) din prezentul regulament sau sunt eliminate în cadrul conturilor anuale. După data finală de eligibilitate a programului de dezvoltare rurală, resursele reintrate în circuitul operaţional ca urmare a investiţiilor efectuate de fonduri sau rămase după ce toate garanţiile au fost plătite sunt utilizate de statele membre în cauză în beneficiul întreprinderilor individuale.
Dobânzile generate de plăţile efectuate de programele de dezvoltare rurală către fonduri se utilizează în conformitate cu primul paragraf.

SUBSECŢIUNEA 4:Costuri standard şi ipoteze privind pierderile de venituri, contribuţii în natură
Art. 53
(1)Dacă este cazul, statele membre pot stabili nivelul ajutorului prevăzut la articolele 27, 31, 37-41 şi 43-49 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 pe bază de costuri standard şi de ipoteze standard privind pierderile de venit.
Fără a aduce atingere dispoziţiilor de fond şi procedurale privind ajutoarele de stat, primul alineat se aplică, de asemenea, investiţiilor asociate întreţinerii, restaurării şi punerii în valoare a patrimoniului natural şi dezvoltării spaţiilor de mare valoare naturală, astfel cum se prevede la articolul 57 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.

(2)Statele membre asigură că sumele corespunzătoare ale ajutorului şi calculele, menţionate la alineatul (1):
a)nu conţin decât elemente care pot fi verificate;
b)se bazează pe sume stabilite prin intermediul unei expertize corespunzătoare;
c)sunt însoţite de o menţiune clară referitoare la originea sumelor;
d)se diferenţiază astfel încât să ţină seama de condiţiile specifice ale siturilor, la nivel local sau regional şi, după caz, utilizarea efectivă a solurilor;
e)în caz de măsuri în temeiul articolelor 31, 37-40 şi 43-47 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 nu conţin elemente legate de costurile fixe de investiţii.
Art. 54
(1)Contribuţiile în natură ale unui beneficiar public sau privat, şi anume furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii care nu fac obiectul niciunei plăţi în numerar cu factură sau alt document cu valoare justificativă echivalentă, pot constitui cheltuieli eligibile, în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiţii:
a)contribuţiile constau din terenuri sau bunuri imobile, echipamente sau materii prime, activităţi de cercetare, profesionale sau de voluntariat;
b)contribuţiile nu sunt aduse în cadrul unor activităţi de inginerie financiară prevăzute la articolul 50;
c)valoarea contribuţiilor poate face obiectul unei evaluări şi a unei verificări independente.
În caz de contribuţie în terenuri sau bunuri imobile, valoarea este certificată de către un expert independent calificat sau de către un organism oficial autorizat în mod corespunzător.
În caz de muncă voluntară neplătită, valoarea prestaţiilor se stabileşte în funcţie de timpul petrecut, precum şi de remuneraţia pe oră sau pe zi a sarcinilor echivalente, pe baza unui sistem prestabilit de calcul a costurilor standard, după caz, cu condiţia ca sistemul de control să permită confirmarea, în mod satisfăcător, a faptului că munca respectivă a fost efectuată corespunzător.
(2)Cheltuielile publice cofinanţate de FEADR, care sunt destinate unei operaţiuni care include contribuţii în natură, nu pot depăşi suma totală a cheltuielilor eligibile, cu excepţia ajutoarelor în natură, astfel cum s-a stabilit la încheierea operaţiunii.
SUBSECŢIUNEA 5:Investiţii
Art. 55
(1)În caz de investiţii, cheltuielile eligibile sunt limitate la:
a)construcţia, achiziţia, inclusiv prin contract de locaţiune sau renovarea de bunuri imobile;
b)cumpărarea sau cumpărarea prin contract de închiriere de materiale sau de echipamente noi, inclusiv programe de calculator, până la concurenţa valorii de piaţă a bunurilor. Celelalte costuri legate de contractele de închiriere, cum ar fi marja locatorului, costurile de refinanţare a dobânzilor, cheltuielile generale şi cheltuielile de asigurare, nu constituie cheltuieli eligibile;
c)costurile generale legate de cheltuielile prevăzute la literele (a) şi (b), cum ar fi, în special, onorariile arhitecţilor şi remuneraţiile inginerilor şi consultaţilor, precum şi costurile legate de studiile de fezabilitate, de obţinerea brevetelor şi licenţelor.
Prin derogare de la primul paragraf, litera (b) şi numai în cazul microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, în sensul Recomandării 2003/361/CE a Comisiei(1), statele membre pot, în cazuri justificate în mod corespunzător, stabili condiţiile în care cumpărarea de echipamente de ocazie poate fi considerată cheltuială eligibilă.
(1)JO L 124, 20.5.2003, p. 36.
(2)În cazul investiţiilor agricole, achiziţia de drepturi de producţie agricolă, de drepturi de plată, de animale şi de plante anuale, precum şi plantarea acestora din urmă nu sunt eligibile pentru ajutoare pentru investiţii.
Investiţiile privind operaţiunile de simplă înlocuire nu constituie cheltuieli eligibile.
Cu toate acestea, în caz de reconstituire a potenţialului de producţie agricolă distrus de catastrofe naturale, în conformitate cu articolul 20 litera (b) punctul (vi) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, cheltuielile pentru achiziţionarea de animale şi pentru investiţiile privind operaţiunile de simplă înlocuire pot fi considerate cheltuieli eligibile.

SUBSECŢIUNEA 6:Plata de avansuri pentru sprijinirea investiţiilor
Art. 56
(1)Prin derogare de la dispoziţiile articolului 24 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 65/2011, statele membre pot plăti un avans beneficiarilor ajutorului pentru investiţii, la cererea acestora. În ceea ce priveşte beneficiarii publici, acest avans poate fi plătit administraţiilor şi asociaţiilor locale, precum şi autorităţilor regionale şi organismelor de drept public.

(2)Valoarea avansului nu trebuie să depăşească 50 % din ajutorul public pentru investiţii, iar plata acestuia este condiţionată de constituirea unei garanţii bancare sau a unei garanţii echivalente care corespunde unui procent de 110 % din valoarea avansului.
O instalaţie oferită ca garanţie de o autoritate publică este considerată ca fiind echivalentă cu garanţia menţionată la primul paragraf, cu condiţia ca autoritatea respectivă să se angajeze să plătească suma acoperită de garanţia respectivă, în cazul în care nu a fost prevăzut dreptul la avansul plătit.

(3)Garanţia poate fi emisă atunci când agenţia de plăţi competentă constată că valoarea cheltuielilor reale care corespund ajutorului public pentru investiţii depăşeşte valoarea avansului.

Art. 57
(1)Programele de dezvoltare rurală nu pot integra ajutoare de stat al căror scop este de a furniza o finanţare naţională suplimentară, în conformitate cu articolul 89 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, pentru măsurile sau operaţiunile care intră în sfera de aplicare a articolului 36 din tratat, decât în cazul în care aceste ajutoare de stat sunt identificate în conformitate cu anexa II punctul 9.A la prezentul regulament.
(2)Programele de dezvoltare rurală pot acoperi plăţi efectuate de statele membre pentru dezvoltare rurală, care nu se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 36 din tratat, în favoarea unor măsuri în temeiul articolelor 25, 43-49 şi 52 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi a unor operaţiuni reglementate de măsurile prevăzute la articolele 21, 24, 28, 29, 30 şi 35a din regulamentul menţionat sau finanţări naţionale suplimentare, care nu se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 36 din tratat, în favoarea măsurilor în temeiul articolelor 25, 27, 43-49 şi 52 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi a unor operaţiuni reglementate de măsurile prevăzute la articolele 21, 24, 28, 29, 30 şi 35a din regulamentul menţionat doar dacă ajutoarele de stat sunt identificate în conformitate cu punctul 9.B din anexa II la prezentul regulament.

(3)Cheltuielile atrase în cadrul măsurilor şi acţiunilor prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol nu sunt eligibile decât în cazul în care ajutorul subiacent nu reprezintă un ajutor ilegal în sensul articolului 1 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului (1) la data acordării ajutorului.
(1)JO L 83, 27.3.1999, p. 1.
Autoritatea de gestionare sau orice altă autoritate competentă a statului membru asigură că, în cazul în care se prevede acordarea unui ajutor unor operaţiuni reglementate de măsurile prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol pe baza schemelor de ajutor existente în sensul articolului 1 literele (b) şi (d) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, se respectă orice cerinţă de notificare aplicabilă ajutoarelor individuale în sensul articolului 1 litera (e) din regulamentul menţionat şi că operaţiunile respective nu sunt selectate decât după ce ajutorul subiacent a fost notificat Comisiei şi aprobat de către aceasta, în conformitate cu articolul 88 alineatul (3) din tratat.
Art. 58
(1)Programul de dezvoltare rurală cuprinde un plan de comunicare care indică:
a)obiectivele şi grupurile ţintă;
b)conţinutul şi strategia măsurilor de comunicare şi de informare, precum şi măsurile care urmează să fie luate;
c)bugetul orientativ;
d)serviciile administrative sau organismele responsabile de punerea în aplicare;
e)criteriile care urmează să fie utilizate pentru a evalua impactul măsurilor de informare şi de publicitate în termeni de transparenţă, de notorietate a programelor de dezvoltare rurală şi în ceea ce priveşte rolul jucat de Comunitate.
(2)Suma prevăzută pentru informare şi publicitate poate fi integrată în cadrul componentei "asistenţă tehnică" a programului de dezvoltare rurală.
(3)Normele detaliate referitoare la informare şi publicitate sunt stabilite în anexa VI.
Art. 59
În cadrul reuniunilor comitetului de monitorizare instituit în conformitate cu articolul 77 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, preşedintele prezintă un raport privind progresele realizate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a măsurilor de informare şi de publicitate şi prezintă membrilor comitetului exemple de astfel de măsuri.
Art. 59a
În sensul articolului 78 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, «propuneri importante referitoare la modificări» include modificările în cazul cărora este obligatorie o decizie a Comisiei şi modificările menţionate la articolul 9 alineatul (1) din regulament, dar nu cuprinde modificările legate de excepţia menţionată la articolul 5 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi descrierile şi informaţiile privind măsurile care fac parte deja din program.
Art. 60
Structura şi elementele rapoartelor anuale de execuţie prevăzute la articolul 82 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sunt stabilite în anexa VII din prezentul regulament.

Art. 61
Evaluările intermediare şi ex post prevăzute la articolul 86 alineatele (4) şi (5) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sunt prezentate Comisiei până la 31 decembrie 2010 şi, respectiv, 31 decembrie 2015.
În caz de nerespectare de către un stat membru a termelor de prezentare a rapoartelor de evaluare intermediare şi ex post prevăzute la primul paragraf din prezentul articol, Comisia poate aplica procedura de suspendare temporară a plăţilor intermediare prevăzute la articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 până la primirea respectivelor rapoarte.
Art. 62
(1)Lista indicatorilor comuni de referinţă, de realizare, de rezultat şi de impact aplicabili programelor de dezvoltare rurală figurează în anexa VIII la prezentul regulament. Această listă de indicatori constituie cadrul comun de monitorizare şi de evaluare (CCME) prevăzut la articolul 80 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
După caz, aceşti indicatori sunt defalcaţi, pe de o parte, în funcţie de vârsta şi sexul beneficiarilor şi, pe de altă parte, în funcţie de tipul de zonă în care măsurile sunt puse în aplicare (zonele defavorizate sau zonele la care se referă obiectivul "convergenţă").
Pentru măsurile care conţin tipuri de operaţiuni în conformitate cu dispoziţiile articolului 16a din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, indicatorii de realizare şi obiectivele orientative pentru indicatorii de realizare se defalchează pe tipuri de operaţiuni.

(2)Progresele realizate în ceea ce priveşte indicatorii de realizare şi de rezultat sunt prezentate în raportul anual de execuţie. Acesta include atât indicatori comuni, cât şi indicatori suplimentari.
Pentru a măsura progresele făcute în realizarea obiectivelor programului de dezvoltare rurală, se stabilesc obiective orientative pentru perioada de punere în aplicare a programului în ceea ce priveşte indicatorii de realizare, de rezultat şi de impact, inclusiv o finanţare naţională suplimentară prevăzută la articolul 89 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
(3)Comisia, în parteneriat cu statele membre, defineşte orientările referitoare la CCME. Orientările respective se referă cel puţin la următoarele elemente:
a)cerinţele de monitorizare;
b)organizarea evaluărilor ex ante, intermediare şi ex post, precum şi cadrul comun de evaluare privind fiecare din măsurile de dezvoltare rurală;
c)orientările privind sistemul de raportare care permit evaluarea progreselor pe bază de indicatori;
d)fişe de informare pentru fiecare măsură care conţin logica intervenţiei şi diferiţii indicatori;
e)fişe de informare care descriu indicatorii de referinţă, de realizare, de rezultat şi de impact.
Art. 63
(1)Comisia instituie, în colaborare cu statele membre, un sistem de informare (denumit în continuare "sistem") care să permită schimbul securizat de date de interes comun între Comisie şi fiecare stat membru. Aceste date privesc atât aspectele administrative şi operaţionale, cât şi aspectele financiare prevăzute la articolul 18din Regulamentul (CE) nr. 883/2006 al Comisiei (1).
(1)JO L 171, 23.6.2006, p. 1.
Sistemul este instituit şi actualizat de Comisie, în parteneriat cu statele membre.
(2)În ceea ce priveşte gestiunea administrativă şi operaţională, sistemul include aspecte documentare de interes comun care să permită efectuarea monitorizării şi, în special: planurile strategice naţionale şi actualizarea acestora, rapoartele de sinteză, programele şi modificările acestora, deciziile Comisiei, rapoartele anuale de execuţie, inclusiv codificarea măsurilor în conformitate cu tabelul din anexa II punctul 7 şi indicatorii de monitorizare şi de evaluare din anexa VIII.
(3)Autoritatea de gestionare şi Comisia introduc şi actualizează în cadrul sistemului, în formatul cerut, documentele care sunt de competenţa lor.
(4)Sistemul este accesibil statelor membre şi Comisiei fie direct, fie prin intermediul unei interfeţe care să asigure sincronizarea şi intrarea automată a datelor cu sistemele informatizate de gestionare naţionale şi regionale.
Statele membre centralizează şi trimit Comisiei cererile de drepturi de acces la sistem.
(5)Schimburile de date sunt semnate electronic în conformitate cu articolul 5 din Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (2). Statele membre şi Comisia recunosc valabilitatea juridică şi admisibilitatea ca probă în procedurile judiciare a semnăturii electronice utilizate în sistem.
(2)JO L 13, 19.1.2000, p. 12.
(6)Data luată în considerare în ceea priveşte trimiterea documentelor la Comisie este cea la care statul membru transmite documentele pe care le-a introdus în prealabil în sistem.
Un document este considerat ca fiind trimis Comisiei în cazul în care nu mai este posibil ca statul membru să-l modifice sau să-l şteargă din sistem.
(7)Costurile de proiectare şi de actualizare a elementelor comune ale sistemului sunt finanţate din bugetul Comisiei în conformitate cu articolul 66 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
Costurile eventuale ale unei interfeţe între sistem, pe de o parte şi sistemele naţionale şi locale, pe de altă parte, precum şi costurile eventuale de adaptare a sistemelor naţionale şi locale pot fi eligibile în temeiul articolului 66 alineatul (2) din regulamentul menţionat.
(8)În cazuri de forţă majoră sau de împrejurări excepţionale şi, în special, de funcţionare defectuoasă a sistemului sau de probleme care afectează continuitatea conexiunii, statul membru poate transmite documentele Comisiei în formă imprimată sau prin alte mijloace electronice adecvate. În cazul transmiterii documentelor în formă imprimată sau prin alte mijloace electronice este obligatorie notificarea prealabilă a Comisiei.
Imediat după încetarea cazului de forţă majoră sau de împrejurare excepţională care împiedică utilizarea sistemului, statul membru introduce în sistem documentele în cauză. În acest caz, data expedierii se consideră a fi data la care se transmit documentele în formă imprimată sau prin alte mijloace electronice adecvate.

Art. 64
Regulamentul (CE) nr. 817/2004 se abrogă de la 1 ianuarie 2007.
Acesta continuă să se aplice măsurilor aprobate până la 1 ianuarie 2007 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1257/1999.
- Articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 817/2004, precum şi punctele 9.3.V.A punctul 1 şi 9.3.V.B. punctele 1, 2 şi 3 şi punctul 9.3.V.B. a doua liniuţă se aplică în continuare până la 31 decembrie 2009 în temeiul articolului 94 al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
Art. 65
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Acesta se aplică sprijinului comunitar privind perioada de programare începând de la 1 ianuarie 2007.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 15 decembrie 2006.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei

ANEXA I:SCHEME DE SPRIJIN PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 2 ALINEATUL (2)
- Fructe şi legume [partea II titlul I capitolul IV secţiunea IV-a din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului (*)
- Vin [titlul II capitolul I din Regulamentul (CE) nr. 479/2008 al Consiliului (**)
- Tutun [partea II titlul I capitolul IV secţiunea V din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007]
- Ulei de măsline [partea II titlul I capitolul IV secţiunea IV din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007]
- Hamei [articolul 68a din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003]
- Ovine şi caprine [articolul 102 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (***)
- Apicultură [titlul I capitolul IV secţiunea VI din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007]
- Zahăr [Regulamentul (CE) nr. 320/2006 al Consiliului (****)
- Măsuri specifice pentru agricultură în regiunile ultraperiferice [titlul III din Regulamentul (CE) nr. 247/2006 al Consiliului (*****)] şi în insulele mici din Marea Egee [capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 1405/2006 al Consiliului (******)
- Plăţi directe [articolul 41 alineatul (3) şi articolul 68 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009]
(*)JO L 299, 2.10.2007, p. 1.
(**)Jo L 148, 6.6.2008, p. 1.
(***) Jo l 30, 31.1.2009, p. 16.
(****)Jo L 58, 28.2.2006, p. 42.
(*****)JO L 42, 14.2.2006, p. 1.
(******)Jo l 265, 26.9.2006, p. 1.

ANEXA II:
CAPITOLUL 1:A. CONŢINUTUL UNUI PROGRAM DE DEZVOLTARE RURALĂ (ARTICOLUL 5)
1.Titlul programului de dezvoltare rurală
Pentru Bulgaria si România, descrierea de la alineatul anterior se refera la efectul resurselor financiare SAPARD.

2.Statul membru şi regiunea administrativă (după caz)
2.1.Zona geografică care face obiectul planului
[- articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
2.2.Regiuni care intră sub incidenţa obiectivului "convergenţă"
[- articolul 16 litera (d) şi articolul 69 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
Se identifică:
- regiunile de convergenţă.
3.Analiza situaţiei în termeni de puncte tari şi puncte slabe, strategia aleasă pentru a le face faţă şi evaluarea ex ante
[- articolul 16 litera (a) şi articolul 85 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005].
3.1.Analiza situaţiei în termeni de puncte tari şi puncte slabe
Se descrie situaţia actuală a zonei geografice prin date cuantificate, evidenţiind punctele tari şi punctele slabe, disparităţile, nevoile şi lacunele şi potenţialul în materie de dezvoltare rurală, pe baza indicatorilor de referinţă definiţi în anexa VIII şi a altor indicatori suplimentari corespunzători. Această descriere se referă la următoarele elemente:
- În ceea ce priveşte contextul socioeconomic general al zonei geografice definiţia zonei rurale, ţinând seama de punctul 2.4 din anexa la Decizia 2006/144/CE a Consiliului (1); situaţia demografică, inclusiv analiza structurii populaţiei, în funcţie de vârstă şi de sex, a imigraţiei şi emigraţiei şi a problemelor care decurg din presiunile periurbane şi a depărtării; motoarele economice, productivitatea şi creşterea; piaţa muncii, inclusiv structura forţei de muncă, şomajul şi nivelurile de calificare şi o analiză a repartizării forţei de muncă în funcţie de sex şi de vârstă; structura exploatării şi a proprietăţii terenurilor, în termeni generali şi în cazul terenurilor agricole sau forestiere, precum şi dimensiunea medie a exploataţiilor.
(1)JO L 55, 25.2.2006, p. 20.
- În ceea ce priveşte funcţionarea sectoarelor agricol, forestier şi alimentar competitivitatea sectoarelor agricol, forestier şi alimentar, analiza handicapurilor structurale şi identificarea nevoilor din punct de vedere al restructurării şi al modernizării; capitalul uman şi cultura antreprenorială; potenţialul în materie de inovaţie şi de transfer de cunoştinţe; calitatea şi îndeplinirea standardelor comunitare.
- În ceea ce priveşte gestionarea mediului şi a terenurilor handicapurile care afectează exploataţiile situate în zonele ameninţate de abandon sau de marginalizare; o descriere de ansamblu a biodiversităţii centrată pe agricultură şi pe sectorul forestier şi ţinând seama de sisteme agricole şi silvicole de mare valoare naturală, precum şi punerea în aplicare a directivelor Natura 2000 privind terenurile agricole/forestiere; o descriere a stării apelor, în termeni calitativi şi cantitativi, rolul agriculturii în utilizarea şi poluarea apelor şi punerea în aplicare a Directivei 91/676/CEE a Consiliului (2) (referitoare la nitraţi), precum şi a Directivei 2000/60/CE (directiva cadru în domeniul apei); poluarea atmosferică şi schimbarea climatică şi legăturile acestora cu agricultura; emisiile de gaze cu efect de seră şi de amoniac, precum şi legăturile cu diferitele planuri de acţiune sau iniţiative luate de statul membru sau de regiune pentru a contribui la atingerea obiectivelor definite la nivel internaţional, în special în codul de bună practică pentru reducerea emisiilor de amoniac (convenţie privind poluarea atmosferică transfrontalieră la mare distanţă); utilizarea bioenergiilor; a stării de calitate a solului (eroziune hidraulică şi eoliană, materii organice, poluare), precum şi protecţia, utilizarea pesticidelor, agricultura biologică şi bunăstarea animalelor; întinderea zonelor forestiere de protecţie şi a zonelor forestiere protejate, zonele forestiere care prezintă un risc de incendiu mediu sau ridicat, evoluţia (media actuală) a acoperirii forestiere. Descrierile elementelor menţionate anterior trebuie să fie susţinute prin date cantitative.
(2)JO L 357, 31.12.1991, p. 1.
- În ceea ce priveşte economia rurală şi calitatea vieţii structura economiei rurale, obstacolele în crearea de oportunităţi de angajare alternative, înfiinţarea de microîntreprinderi şi turismul; o descriere (cu o analiză a lacunelor) a furnizării de servicii în zona rurală, inclusiv accesul la serviciile on-line şi infrastructura de bandă largă; nevoile în materie de infrastructură, patrimoniul cultural şi mediul construit în sate; potenţialul uman şi capacităţile locale pentru dezvoltare, inclusiv guvernanţa.
- Leader populaţia şi teritoriul statelor membre care fac obiectul unor strategii integrate ascendente de dezvoltare rurală (Leader + şi alte programe naţionale şi cofinanţate de Comunitate) în cursul perioadei de programare 2000-2006.
3.2.Strategia aleasă pentru a aborda punctele tari şi punctele slabe
Se descrie alegerea şi ierarhizarea măsurilor de dezvoltare rurală adoptate pentru a răspunde situaţiei din zonele rurale, precum şi greutatea financiară acordată diferitelor axe şi măsuri pe baza analizei punctelor tari şi punctelor slabe.
3.3.Evaluarea ex ante
Se include această evaluare; aceasta defineşte şi evaluează elementele prevăzute la articolul 85 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, cum ar fi: nevoile pe termen mediu şi lung, obiectivele de îndeplinit, rezultatele scontate, obiectivele cuantificate, în special din punctul de vedere al impactului în raport cu situaţia iniţială, valoarea adăugată comunitară, luarea în calcul a priorităţilor Comunităţii, învăţămintele trase din programarea anterioară, precum şi calitatea dispozitivelor de punere în aplicare, de monitorizare, de evaluare şi de gestionare financiară.
Evaluarea ex ante trebuie, de asemenea, să aibă în vedere cerinţele legate de evaluarea mediului prevăzută de Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (1) (directiva privind evaluarea strategică a mediului).
(1)JO L 197, 21.7.2001, p. 30.
Evaluarea ex ante completă trebuie să fie anexată programului de dezvoltare rurală.
3.4.Efectele perioadei de programare precedente şi alte informaţii
Se descriu efectele resurselor financiare alocate dezvoltării rurale în cadrul FEOGA în timpul perioadei de programare precedente asupra aceleiaşi perioade de programare. Se prezintă un rezumat al rezultatelor evaluărilor.
După caz, se descriu, de asemenea, măsurile care suplimentează măsurile comunitare de dezvoltare rurală şi măsurile adiacente care au avut un impact asupra zonei de programare în cauză.
4.Justificarea priorităţilor alese în ceea ce priveşte orientările strategice ale Comunităţii şi planul strategic naţional, precum şi impactul prevăzut după evaluarea ex ante
[- Articolul 16 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
4.1.justificarea priorităţilor alese în ceea ce priveşte orientările strategice ale Comunităţii şi planul strategic naţional
Se descrie modul în care măsurile selectate în programul de dezvoltare rurală şi greutatea financiară acordată celor patru axe reflectă planul strategic naţional şi specificitatea situaţiei naţionale.
4.2.Efectele scontate, astfel cum reies din evaluarea ex ante, în ceea ce priveşte priorităţile alese
Programul de dezvoltare rurală trebuie să cuprindă un rezumat al evaluării ex ante (adică al evaluării ex ante complete, anexate programului); de asemenea, trebuie să prezinte, pe scurt, modul în care autorităţile de gestionare au ţinut seama de rezultatele acestei evaluări. De asemenea, această secţiune trebuie să prezinte comentarii privind efectele scontate ale sinergiilor dintre axe şi măsuri şi privind modul în care anumite acţiuni integrate care combină diferite axe şi măsuri pot contribui la producerea unor efecte externe pozitive şi genera situaţii benefice pentru ambele părţi.
5.Informaţii privind axele şi măsurile propuse pentru fiecare axă, precum şi descrierea acestora
[- Articolul 16 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
Aceste informaţii cuprind descrierea axelor şi măsurilor propuse, precum şi a obiectivelor specifice verificabile şi a indicatorilor prevăzuţi la articolul 81 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 care permit măsurarea progresului, eficienţei şi eficacităţii programului. Aceşti indicatori conţin indicatori comuni, incluşi în CCME (anexa VIII din prezentul regulament) şi indicatori suplimentari specifici programului.
5.1.Cerinţe generale
- Identificarea articolului specific (şi paragrafului, după caz) sub incidenţa căreia intră fiecare măsură de dezvoltare regională. În cazul în care sunt citate două sau mai multe articole (în cazul operaţiunilor integrate), plata este imputată măsurii preponderente şi, prin intermediul acesteia, axei preponderente [articolul 70 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005], dar fiecare parte este pusă în aplicare în conformitate cu normele care reglementează măsurile individuale.
- Identificarea motivelor de intervenţie, a obiectivelor, a câmpului de aplicare şi a acţiunilor, a indicatorilor, a obiectivelor cuantificate şi, după caz, a beneficiarilor.
5.2.Cerinţe privind toate sau o parte din măsuri
- Referinţe cu privire la ansamblul operaţiunilor/contractelor din cursul perioadei anterioare, inclusiv din punct de vedere financiar şi al procedurilor şi normelor (inclusiv tranzitorii) care le reglementează în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1320/2006 al Comisiei din 5 septembrie 2006 de stabilire a normelor tranzitorii privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 (1). În cazul în care într-un program se propun abateri de la tabelul de corespondenţă de la anexa II la regulamentul respectiv, aceste abateri trebuie explicate în temeiul prezentei liniuţe. în ceea ce priveşte operaţiunile care intră sub incidenţa măsurilor care nu vor fi prelungite în cursul perioadei de programare 2007-2013, descrierea se poate limita la cerinţele prevăzute la prezenta liniuţă. Pentru Bulgaria si România, referirile la totalitatea operatiunilor/contractelor în derulare, inclusiv din punct de vedere financiar, si procedurile/regulile (inclusiv cele tranzitorii) care se aplica acestora în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 248/2007 al Comisiei (*) privind masurile aplicabile Acordurilor multianuale de finantare si Acordurilor anuale de finantare încheiate în cadrul programului SAPARD si trecerea de la SAPARD la dezvoltare rurala.

(1)JO L 243, 6.9.2006, p. 6.
(*)JO L 69, 9.3.2007, p. 5.

- Confirmarea faptului că, în ceea ce priveşte măsurile prevăzute la articolele 25, 43-49 şi 52 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi operaţiunile reglementate de măsurile prevăzute la articolele 21, 24, 28, 29, 30 şi 35a din regulamentul menţionat, care nu se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 36 din tratat, se asigură respectarea procedurilor privind ajutoarele de stat şi a criteriilor materiale de compatibilitate, în special plafoanele stabilite pentru ajutoarele publice totale în temeiul articolelor 87-89 din tratat.

- Confirmarea faptului că cerinţele privind condiţionalitatea, care au incidenţă asupra punerii în aplicare a mai multor măsuri de dezvoltare rurală, sunt identice cu cele prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003.
- Dovezi că în ceea ce priveşte măsurile de investiţii, ajutorul este centrat pe obiective clar definite în raport cu nevoile teritoriale şi handicapurile structurale care au fost identificate.
- Criterii şi norme administrative în vederea asigurării că acţiunile care beneficiază, în mod excepţional, de un ajutor pentru dezvoltarea rurală în cadrul schemelor de sprijin enumerate în anexa I la prezentul regulament nu beneficiază, de asemenea, de un ajutor în temeiul altor instrumente pertinente ale politicii agricole comune.
- Documentele justificative prevăzute la articolul 48 alineatul (2) din prezentul regulament, care permit Comisiei verificarea coerenţei şi caracterului plauzibil al calculelor.
- În cazul în care se recurge la subvenţii la dobândă şi la regimurile de capitalizare ale acestora, precum şi la acţiunile de inginerie financiară, dispoziţiile prevăzute la articolele 49-52 din prezentul regulament.
5.3.Informaţii necesare pentru axe şi măsuri
Următoarele informaţii specifice, inclusiv informaţiile privind tipurile specifice de operaţiuni menţionate la articolul 16a alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, sunt necesare pentru măsurile:

5.3.1.Axa 1: Ameliorarea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier
Informaţii comune anumitor măsuri referitoare la sectorul forestier
- Legătura dintre măsurile propuse şi programele silvicole naţionale şi sub-naţionale sau instrumentele echivalente şi strategia forestieră comunitară.
5.3.1.1.Măsuri menite să amelioreze cunoştinţele şi să consolideze potenţialul uman
5.3.1.1.1. Formarea profesională şi acţiunile de informare, inclusiv în ceea ce priveşte difuzarea cunoştinţelor ştiinţifice şi a practicilor inovatoare pentru persoanele active în sectorul agricol, alimentar şi forestier
- Descrierea acţiunilor (inclusiv tipurile de formare) şi tipurile de beneficiari.
- Date privind acoperirea ajutorului.
5.3.1.1.2. Instalarea tinerilor agricultori
- Definiţia noţiunii de "instalare" utilizată de statul membru sau de regiune.
- Rezumatul cerinţelor aplicabile planului de dezvoltare, inclusiv în cazul investiţiilor realizate în vederea respectării standardelor europene în vigoare într-o perioadă de graţie de 36 de luni şi informaţiile detaliate cu privire la frecvenţa şi modalităţile de revizuire a planului de dezvoltare.
- Utilizarea posibilităţii de a beneficia de o perioadă de graţie pentru a se conforma cerinţelor în materie de competenţe şi de calificări profesionale.
- Utilizarea posibilităţii de a combina diferite măsuri prin intermediul unui plan de dezvoltare care să permită accesul tânărului agricultor la aceste măsuri.
- Suma ajutorului şi alegerea modului de plată (primă unică în maximum cinci tranşe, subvenţii la dobândă sau o combinaţie între acestea două).
5.3.1.1.3. Pensionarea anticipată a agriculturilor şi a lucrătorilor agricoli
- Descrierea legăturii cu schemele naţionale de pensionare.
- Descrierea legăturii cu măsura privind instalarea tinerilor agricultori (în cazul în care s-a ales această opţiune).
- Durata ajutorului.
- Utilizarea posibilităţii de a ceda terenurile scoase din circuitul agricol unui organism care se angajează să le retrocedeze ulterior.
- Suma plăţilor.
5.3.1.1.4. Utilizarea serviciilor de consiliere agricolă şi forestieră
- Descrierea sistemelor de consiliere agricolă şi forestieră instituite în statul membru, inclusiv procedura de selecţie a organismelor responsabile cu furnizarea serviciilor de consiliere agricultorilor şi silvicultorilor.
- Suma şi rata ajutorului.
5.3.1.1.5. Instituirea unor servicii de gestionare, înlocuire şi consiliere
- Descrierea procedurilor de punere în aplicare, a statutului furnizorilor de servicii şi a tipului de servicii avute în vedere.
- Descrierea tipului de cheltuieli eligibile şi nivelul sprijinului, inclusiv caracterul degresiv al acestuia.
5.3.1.2.Măsuri menite să restructureze şi să dezvolte capitalul fizic, precum şi să promoveze inovaţia
5.3.1.2.1. Modernizarea exploataţiilor agricole
- Descrierea cerinţelor şi obiectivelor în ceea ce priveşte ameliorarea nivelului global de performanţă al exploataţiilor.
- Tipuri de investiţii (materiale/nemateriale).
- Tipuri de beneficiari.
- Indicarea noilor standardele comunitare (şi a standardelor în vigoare în cazul tinerilor agricultori care beneficiază de un ajutor pentru instalare) pentru care se poate acorda un ajutor, justificarea cu privire la problemele specifice inerente în ceea ce priveşte standardele respective şi durata şi justificarea perioadei de graţie pentru standardul în cauză.
- Tipul de ajutor şi intensitatea ajutoarelor.
5.3.1.2.2. Ameliorarea valorii economice a pădurilor
- Tipurile de investiţii şi tipurile de beneficiari în cauză.
- Tipurile de ajutor şi intensitatea ajutoarelor.
5.3.1.2.3. Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere
- Descrierea cerinţelor şi obiectivelor în ceea ce priveşte nivelul global de performanţă al întreprinderilor.
- Sectoarele de producţie primară şi tipurile de investiţii (materiale/nemateriale).
- Tipul şi mărimea întreprinderilor beneficiare.
- Indicarea standardelor pentru care se poate acorda o perioadă de graţie microîntreprinderilor pentru a se conforma unui standard comunitar nou introdus.
- Tipul de ajutor şi intensitatea ajutoarelor.
- lista întreprinderilor care beneficiaza de o perioada de tranzitie, astfel cum se mentioneaza în sectiunea II alineatul (3) din anexa VIII la Actul de aderare a Bulgariei si României.

5.3.1.2.4. Cooperarea pentru dezvoltarea de noi produse, procedee şi tehnologii în sectorul agricol, alimentar şi forestier
- Sectoarele avute în vedere şi tipurile de parteneri implicaţi în proiectele de cooperare,
- Descrierea oricărei distincţii între proiectele de cooperare în domeniile noilor produse/noilor procedee/noilor tehnologii,
- Tipurile de costuri eligibile şi nivelurile ajutorului.
5.3.1.2.5. Infrastructuri aferente evoluţiei şi adaptării sectorului agricol şi forestier
- Descrierea tipului de operaţiuni.
5.3.1.2.6. Reconstituirea potenţialului de producţie agricolă afectat de catastrofe naturale şi punerea în aplicare a unor măsuri de prevenire corespunzătoare
- În cazul în care intervin astfel de evenimente, se asigură că numai cheltuielile de investiţii sunt acoperite.
5.3.1.3.Măsuri menite să amelioreze calitatea producţiei şi a produselor agricole
5.3.1.3.1. Respectarea standardelor bazate pe legislaţia comunitară
- Lista standardelor bazate pe legislaţia comunitară eligibile pentru ajutor în temeiul articolului 31 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, data de la care fiecare standard este obligatoriu în conformitate cu legislaţia comunitară şi justificarea alegerii.
- Descrierea incidenţei semnificative a obligaţiilor sau restricţiilor care decurg din respectarea noului standard asupra costurilor de exploatare agricolă.
- Suma sprijinului pe standard eligibil sau metoda utilizată pentru determinarea acestei sume.
5.3.1.3.2. Participarea agricultorilor la sisteme de calitate alimentară
- Lista sistemelor de calitate comunitare şi naţionale eligibile pentru ajutor, inclusiv lista produselor care pot beneficia de un ajutor în funcţie de sistemele de calitate alese. În ceea ce priveşte sistemele naţionale, descrierea sistemului în ceea ce priveşte criteriile stabilite la articolul 22 alineatul (2).
- Indicarea autorităţii sau autorităţilor oficiale responsabile cu monitorizarea funcţionării sistemului de calitate şi descrierea măsurilor privind organizarea supravegherii.
- Suma sprijinului pe tip de sistem eligibil şi justificarea costurilor fixe.
5.3.1.3.3. Activităţi de informare şi de promovare
- Lista produselor care pot beneficia de un ajutor în funcţie de sistemul de calitate ales în cadrul măsurii intitulate "Participarea agricultorilor la sistemele de calitate alimentară”
- Procedura care permite garantarea faptului că acţiunile ce beneficiază de un sprijin în cadrul dezvoltării rurale nu sunt acţiuni sprijinite, de asemenea, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2826/2000.
- Procedura de control ex ante a materialelor de informare, de promovare sau de publicitate (articolul 23 alineatul (6) din prezentul regulament).
- Descrierea sumară a tipului de costuri eligibile şi a ratei ajutorului.
5.3.1.4.Măsuri tranzitorii
5.3.1.4.1. Ajutorul pentru exploataţii agricole de semisubzistenţă în curs de restructurare
- Definiţia exploataţiei de semisubzistenţă ţinând seama de dimensiunea minimă şi/sau maximă a exploataţiei, partea producţiei comercializate şi/sau nivelul venitului exploataţiei eligibile.
- Definiţia viabilităţii economice viitoare.
- Rezumatul cerinţelor planului de dezvoltare.
- Suma şi durata ajutorului.
5.3.1.4.2. Înfiinţarea grupurilor de producători
- Descrierea procedurii de recunoaştere a grupurilor, inclusiv criteriile de selecţie.
- Sectoarele în cauză.
- Numai în cazul Maltei, indicarea sectorului sau sectoarelor care beneficiază de derogare şi raţiunile care justifică volumul extrem de scăzut al producţiei totale, precum şi condiţiile de eligibilitate pentru a beneficia de derogare: procentul minim al producţiei grupului în raport cu producţia totală a sectorului, numărul minim de producători din sector care sunt membri ai grupului.
- Numai în cazul Maltei, justificarea sumelor anuale.
5.3.1.4.4. Exploataţii aflate în curs de restructurare ca urmare a unei reforme aunei organizări comune a pieţei;
- indicarea reformelor organizării pieţei comune vizate;
- rezumatul cerinţelor planului de dezvoltare;
- cuantumul şi durata ajutorului.

5.3.1.4.3. Furnizarea de servicii de consiliere si consultanta pentru agricultori în Bulgaria si România
- descrierea tipului de serviciu de consiliere sau consultanta oferit;
- cerintele minime pentru organismele responsabile cu furnizarea acestor servicii;
- procedurile de selectie a acestor organisme.

5.3.2.Axa 2: ameliorarea mediului şi a spaţiului rural
5.3.2.1.Măsuri pentru utilizarea durabilă a terenurilor agricole
Dispoziţii comune anumitor măsuri
Descrierea detaliată a punerii în aplicare la nivel naţional:
- în sensul specific al articolului 39 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, cerinţele minime pentru utilizarea îngrăşămintelor şi produselor fitosanitare şi celelalte cerinţe obligatorii corespunzătoare; cerinţele minime pentru îngrăşăminte trebuie să includă, printre altele, codurile de bune practici introduse de Directiva 91/676/CEE pentru exploataţiile situate în afara zonelor vulnerabile la nitraţi şi cerinţele privind poluarea cu fosfor; cerinţele minime privind produsele fitosanitare trebuie să includă, printre altele, obligaţia de a deţine o autorizaţie de utilizare a produselor şi obligaţia de a urma cursuri de formare, obligaţia de a asigura o depozitare sigură, controlul echipamentelor destinate răspândirii îngrăşămintelor şi normelor privind utilizarea pesticidelor în apropierea întinderilor de apă şi a altor situri sensibile, astfel cum sunt stabilite de legislaţia naţională;
- în sensul specific al articolului 40, alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, celelalte cerinţe obligatorii corespunzătoare stabilite de legislaţia naţională.
5.3.2.1.1. Plăţile destinate agricultorilor din zonele montane pentru a compensa handicapurile naturale
Dispoziţiile de la anexa II punctele 9.3.V.A punctul (1) şi 9.3.V.B. punctele (1), (2) şi (3) şi punctul 9.3.V.B. a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 817/2004 se aplică până la 31 decembrie 2009. Cu toate acestea, se elimină distincţia între A (caracteristici principale) şi B (alte elemente).
5.3.2.1.2. Plăţi destinate agricultorilor din zone care prezintă handicapuri, altele decât zonele montane
Se aplică punctul 5.3.2.1.1.
5.3.2.1.3. Plăţile Natura 2000 şi plăţile aferente Directivei 2000/60/CE
- Zonele desemnate în conformitate cu Directivele 79/409/CEE şi 92/43/CEE şi obligaţiile pentru agricultori care decurg din dispoziţiile naţionale sau regionale corespunzătoare în materie de gestiune.
- Descrierea metodei şi ipotezelor agronomice utilizate ca referinţă pentru calculele care justifică costurile suplimentare şi pierderea de venituri care rezultă din dezavantajele legate de punerea în aplicare a Directivelor 79/409/CEE şi 92/43/CEE (1)
(1)Datele privind Directiva 2000/60/CE vor fi furnizate la o dată ulterioară.
- Sumele ajutoarelor.
5.3.2.1.4. Plăţile pentru agromediu
- Descrierea şi justificarea diferitelor tipuri de angajamente pe baza impactului asupra mediului prevăzut în raport cu nevoile şi priorităţile legate de mediu.
- Descrierea metodei şi ipotezelor şi parametrii agronomici (inclusiv descrierea cerinţelor minime menţionate la articolul 39 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 care corespunde fiecărui tip particular de angajament) utilizaţi ca referinţă pentru calculele care justifică: a) costurile suplimentare b) pierderea de venituri care rezultă din angajamentele luate şi c) nivelul costurilor de tranzacţie; după caz, această metodă ţine seama de ajutoarele acordate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1782/2003; după caz, metoda de conversie utilizată pentru alte unităţi în conformitate cu articolul 27 alineatul (9) din prezentul regulament.
- Sumele ajutoarelor.
- Măsurile, obiectivele şi criteriile aplicate în cazul în care beneficiarii sunt selectaţi pe baza unor cereri de ofertă în conformitate cu articolul 39 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
- Lista raselor locale în pericol de abandon şi indicarea numărului de femele reproducătoare în cauză. Acest număr trebuie certificat de un organism tehnic - sau de o organizaţie/asociaţie de crescători - recunoscut în mod corespunzător, care trebuie să înregistreze şi să actualizeze registrul genealogic al rasei. Documente justificative că organismul respectiv posedă capacităţile şi cunoştinţele necesare pentru a identifica animalele din rasele ameninţate.
- în ceea ce priveşte resursele genetice vegetale în pericol de eroziune genetică, documente justificative ale eroziunii genetice bazate pe rezultate ştiinţifice şi indicatori care să permită estimarea rarităţii varietăţilor endemice/originale (locale), diversitatea populaţiei acestora şi practicile agricole dominante la nivel local.
- în ceea ce priveşte conservarea resurselor genetice în agricultură [articolul 39 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]: tipurile de beneficiari, de acţiuni şi datele privind costurile eligibile.
5.3.2.1.5. Plăţile în favoarea bunăstării animalelor
- Descrierea şi justificarea diferitelor tipuri de angajamente, pentru cel puţin unul din elementele menţionate la articolul 27 alineatul (7) din prezentul regulament, pe baza impactului prevăzut.
- Descrierea metodei şi ipotezelor şi parametrii agronomici/zootehnici (inclusiv descrierea cerinţelor minime menţionate la articolul 40 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 corespunzătoare fiecărui tip particular de angajament) utilizaţi ca referinţă pentru calculele care justifică: a) costurile suplimentare şi pierderile de venituri care rezultă din angajamentele luate; b) nivelul costurilor de tranzacţie.
- Sumele ajutoarelor.
5.3.2.1.6. Ajutoare pentru investiţiile neproductive
- Definiţia operaţiunilor care urmează să fie sprijinite.
- Descrierea legăturii cu angajamentele prevăzute la articolul 36 litera (a) punctul (iv) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sau cu alte obiective de agromediu.
- Descrierea utilităţii publice, care urmează să fie consolidate, a unei zone Natura 2000 sau a altor zone de mare valoare naturală.
5.3.2.2.Măsuri axate pe utilizarea durabilă a terenurilor forestiere
Dispoziţii comune tuturor măsurilor:
- Legătura între măsurile propuse şi programele forestiere la nivel naţional sau subnaţional sau instrumentele echivalente şi strategia forestieră comunitară.
- Referinţa la planurile de protecţie a pădurilor pentru zonele clasificate ca prezentând un risc mediu sau ridicat de incendiu şi la elementele care garantează conformitatea măsurilor propuse cu respectivele planuri de protecţie a pădurilor.
5.3.2.2.1. Prima împădurire a terenurilor agricole
- Definiţia "terenurilor agricole”
- Definiţia "agricultorului”
- Dispoziţii şi criterii privind selecţia suprafeţelor care urmează să fie împădurite, care asigură că măsurile urmărite sunt adaptate condiţiilor locale şi compatibile cu cerinţele de agromediu, în special biodiversitatea, în conformitate cu articolul 50 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi cu articolul 34 alineatul (2) din prezentul regulament.
- Descrierea metodei utilizate pentru calculul costurilor de instalare şi întreţinere, precum şi a pierderilor de venituri care urmează să fie compensate. După caz, pentru acestea din urmă, această metodă trebuie să ţină seama de ajutoarele acordate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1782/2003.
- Intensitatea ajutorului pentru costurile de instalare, sumele şi durata primelor anuale care contribuie la acoperirea costurilor de întreţinere şi a pierderilor de venituri.
5.3.2.2.2 Prima instalare a sistemelor agroforestiere pe terenuri agricole
- Definiţia sistemelor agroforestiere care urmează să fie sprijinite.
- Utilizarea forestieră.
- Utilizarea agricolă.
- Densitatea plantaţiei.
- Descrierea metodei de calcul a costului de instalare.
- Intensitatea ajutoarelor pentru instalare.
5.3.2.2.3. Prima împădurire a terenurilor neagricole
- Dispoziţii şi criterii privind delimitarea zonelor care urmează să fie împădurite.
- Dispoziţii care asigură că măsurile urmărite sunt adaptate condiţiilor locale şi compatibile cu cerinţele de agromediu, în special biodiversitatea.
- Descrierea metodei de calcul a costurilor de instalare şi de întreţinere.
- Intensitatea ajutoarelor pentru sprijinul pentru instalare.
5.3.2.2.4. Plăţi Natura 2000
- Zonele desemnate în conformitate cu Directivele 79/409/CEE şi 92/43/CEE şi obligaţiile pentru proprietarii de păduri care decurg din dispoziţiile naţionale sau regionale corespunzătoare în materie de gestiune.
- Descrierea metodei de calcul care justifică costurile suportate şi pierderile de venituri care rezultă din restricţiile privind utilizarea pădurilor şi a altor suprafeţe împădurite generate de punerea în aplicare a Directivelor 79/409/CEE şi 92/43/CEE în zona respectivă.
- Suma ajutorului.
5.3.2.2.5. Plăţi pentru silvo-mediu
- Justificarea angajamentelor, pe baza impactului de agromediu prevăzut în raport cu nevoile şi priorităţile legate de mediu.
- Descrierea metodei şi ipotezelor şi parametrii utilizaţi ca referinţă pentru calculele care justifică costurile suplimentare suportate şi pierderile de venituri care rezultă din angajamentele luate.
- Suma ajutorului.
5.3.2.2.6. Reconstituirea potenţialului forestier şi adoptarea unor măsuri de prevenire
- Natura măsurilor care urmează să fie puse în aplicare şi planurile de prevenire.
5.3.2.2.7. Ajutor pentru investiţiile neproductive
- Definirea operaţiunilor care urmează să fie sprijinite.
- Descrierea legăturii între angajamentele prevăzute la articolul 36 litera (b) punctul (v) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi alte obiective de agromediu.
- Descrierea utilităţii publice care urmează să fie consolidată.
5.3.3.Axa 3: calitatea vieţii în mediul rural şi diversificarea economiei rurale
5.3.3.1.Măsuri menite să diversifice economia rurală
5.3.3.1.1. Diversificarea spre activităţi neagricole
- Domeniile care intră sub incidenţa diversificării.
- Intensitatea ajutoarelor.
5.3.3.1.2. Ajutorul pentru înfiinţarea şi dezvoltarea microîntreprinderilor
- Tipurile de întreprinderi beneficiare.
- Descrierea tipului de operaţiuni.
- Intensitatea ajutoarelor.
5.3.3.1.3. Promovarea activităţilor turistice
- Descrierea tipului de acţiuni urmărite, prevăzute la articolul 55 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
- Intensitatea ajutoarelor.
5.3.3.2.Măsuri menite să amelioreze calitatea vieţii în mediul rural
5.3.3.2.1. Servicii de bază pentru economie şi pentru populaţia rurală
- Tipurile de servicii care beneficiază de un sprijin.
- Tipurile de costuri acoperite.
5.3.3.2.2. Renovarea şi dezvoltarea satelor
- Tipurile de acţiuni care beneficiază de un sprijin.
- Tipurile de costuri acoperite.
5.3.3.2.3. Conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului rural
- Descrierea tipului de operaţiuni urmărite, prevăzute la articolul 57 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
5.3.3.3.Formare şi informare
- Domeniul (domeniile) care intră sub incidenţa formării şi informării.
- Tipurile de agenţi economici care beneficiază de acţiunile urmărite.
5.3.3.4.Dobândirea de competenţe, animare şi punere în aplicare
- Dobândire de competenţe şi animare: descrierea tipului de măsuri urmărite.
- Parteneriatele public-privat în sensul articolului 59 litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, altele decât cele prevăzute la articolul 62 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menţionat, care vor pune în aplicare strategiile locale de dezvoltare: descrierea tipului (partenerii reprezentaţi, procentul partenerilor privaţi reprezentaţi, puterea de decizie), estimarea orientativă a numărului de parteneriate public-privat şi regiunea şi populaţia în cauză; indicarea măsurilor din cadrul axei 3 puse în aplicare de parteneriatele public-privat respective; dispoziţie care asigură că costurile de funcţionare a parteneriatelor respective nu depăşesc plafonul de 15 % din cheltuielile publice ale strategiei lor locale de dezvoltare.
5.3.4.Axa 4: punerea în aplicare a abordării Leader
5.3.4.1.Strategii locale de dezvoltare
- Procedura şi calendarul de selecţie a grupurilor de acţiune locală, inclusiv criteriile de selecţie obiective, numărul orientativ de grupuri de acţiune locală prevăzut şi procentul prevăzut al zonelor rurale care intră sub incidenţa strategiilor locale de dezvoltare.
- Justificarea selecţiei zonelor a căror populaţie nu respectă limitele stabilite la articolul 37 alineatul (3).
- Procedura de selecţie a operaţiunilor de către grupurile de acţiune locală.
- Descrierea circuitelor financiare aplicabile grupurilor de acţiune locală.
5.3.4.2.Cooperarea interteritorială şi transnaţională
- Procedură, calendar şi criterii obiective de selecţie a proiectelor interteritoriale şi transnaţionale.
5.3.4.3.Funcţionarea grupului de acţiune locală, dobândirea de competenţe şi acţiuni de animare pe teritoriu
- Limita aplicabilă părţii bugetului grupurilor de acţiune locală alocate funcţionării grupurilor de acţiune locală.
- Estimarea orientativă a cheltuielilor prevăzute la articolul 59 literele (a) şi (d) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 care vor fi alocate dobândirii de competenţe şi acţiunilor de animare pentru axa Leader.
- Pentru Bulgaria si România, criteriile minime pentru definirea potentialelor grupuri de actiune locala mentionate la articolul 37a.
5.3.5.Suplimentari ale platilor directe
- contributia comunitara pentru anii 2007, 2008 si 2009.
- desemnarea agentiei de plati.

6.Un plan de finanţare care conţine două tabele
[- articolul 16 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
6.1.Contribuţia anuală FEADR (în euro)
 

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

Alte regiuni decât regiunile de convergenţă

       

Regiuni de convergenţă (*)

       

Regiuni ultraperiferice şi insulele mici din Marea Egee (**)

       

Modulare voluntară (***)

       

Contribuţie suplimentară pentru Portugalia

       

Fonduri suplimentare conform articolului 69 alineatul (5a) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 - altă regiune decât regiunile de convergenţă

       

Fonduri suplimentare conform articolului 69 alineatul (5a) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 - regiune de convergenţă (****)

       

Total

       

(*)Pentru statele membre cu regiuni de convergenţă.

(**)Pentru statele membre care cuprind regiuni ultraperiferice sau insule mici în Marea Egee.

(***)Pentru statele membre care aplică modularea facultativă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 378/2007.

(****)Pentru statele membre cu regiuni de convergenţă care primesc fonduri suplimentare conform articolului 69 alineatul (5a) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.

6.2.Plan de finanţare pe axă (în euro pentru întreaga perioadă) (1)
(1)În măsura în care programele de dezvoltare rurală acoperă diferite tipuri de regiuni şi în cazul în care ratele de cofinanţare FEADR sunt diferenţiate, tabelul 6.2 trebuie repetat pentru fiecare tip de regiune: regiuni care intră sub incidenţa obiectivului "convergenţă", regiuni ultraperiferice şi insule mici din Marea Egee, alte regiuni.

Axă

Contribuţia publică

Total

Rata contribuţiei FEADR

(%)

Suma FEADR

Axa 1

   

Axa 2

   

Axa 3

   

Axa 4

   

Asistenţă tehnică

   

Total

   
N.B.: Cheltuielile tranzitorii prevăzute la punctul 5.2 prima liniuţă din prezenta anexă sunt integrate în tabel, la punctele 6.1, 6.2 şi 7. Pentru identificarea acestor cheltuieli, statele membre utilizează tabelul de corespondenţă din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1320/2006.
(1)Tabelul 6.2 trebuie repetat pentru fiecare tip de regiune, precum şi pentru sumele obţinute în urma modulării facultative, în măsura în care programele de dezvoltare rurală acoperă diferite tipuri de regiuni şi ratele de cofinanţare ale FEADR sunt diferenţiate: regiunile care fac parte din obiectivul de convergenţă, regiunile ultraperiferice şi insulele mici din Marea Egee, alte regiuni, sume obţinute în urma modulării facultative.

Axa

Contributia publica

Total public

Contributia FEARD (%)

Valoarea ajutorului acordat de FEARD

Axa 1

Axa 2

Axa 3

Axa 4

Asistenta tehnica

Suplimentarea platilor directe

Total

(1)Tabelul 6.2 trebuie reluat pentru fiecare subtotal al contribuţiei din FEADR care apare într-o rubrică din tabelul 6.1.

6.3.Bugetul orientativ legat de operaţiunile menţionate la articolul 16a din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 în perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2013 [articolul 16a alineatul (3) litera (b) în limita cuantumurilor menţionate la articolul 69 alineatul (5a) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005].

Axa/Măsura

Contribuţia FEADR pentru 2009-2013

Axa 1

 

Măsura 111

 

Măsura......

 

Total axa 1

 

Axa 2

 

Măsura 211

 

Măsura......

 

Total axa 2

 

Axa 3

 

Măsura 311

 

Măsura 321

 

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) literele (a)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

 

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

 

Măsura...

 

Total axa 3

 

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) literele (a)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

 

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

 

Axa 4

 

Măsura 411

 

Măsura 413

 

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) literele (a)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

 

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

 

Măsura...

 

Total axa 4

 

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) literele (a)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

 

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

 

Axa/Măsura Total program

 

Total axele 1, 2, 3 şi 4 privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) literele (a)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

 

Total axele 3 şi 4 privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

 
7.Repartizare orientativă pe măsură de dezvoltare rurală (în euro, perioada totală)

Măsură/axă

Cheltuieli publice

Cheltuieli private

Cost total

Măsură 111

   

Măsură 112

   

Măsură 121

   

Măsură 1...

   

Total axa 1

   

Măsură 211

   

Măsură 212

   

Măsură 221

   

Măsură 2...

   

Total axa 2

   

Măsura 311

   

Măsura 312

   

Măsura 321

   

Măsura 3...

   

Total axa 3

   

41 Strategii locale de dezvoltare:

   

- 411 Competitivitate

   

- 412 Mediu/gestionarea terenurilor

   

- 413 Calitatea vieţii/diversificare

   

421 Cooperare:

   

431 Costuri de funcţionare, dobândire de competenţe, animare

   

Total axa 4 (1)

   

Total axele 1, 2, 3 şi 4

   

511 Asistenţă tehnică

   

din care o sumă alocată reţelei rurale naţionale (după caz):

   

(a) costuri de funcţionare

   

(b) plan de acţiune

   

Total general

   

(1)În vederea verificării respectării articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, cheia repartizării între axe rezultând din strategiile locale de dezvoltare va fi aplicată alocării totale a axei 4.

Tabelul financiar consolidat şi tabelul orientativ cu măsurile iniţiale trebuie să respecte structura tabelelor care figurează la punctele 6.1, 6.2 şi 7 şi ordinea listei de mai jos:
Diferitele măsuri sunt codificate după cum urmează:
(111)formare profesională şi acţiuni de informare, inclusiv în ceea ce priveşte difuzarea cunoştinţelor ştiinţifice şi a practicilor inovatoare pentru persoanele active în sectorul agricol, alimentar şi forestier;
(112)instalarea tinerilor agricultori;
(113)pensionarea anticipată a agricultorilor şi a lucrătorilor agricoli;
(114)utilizarea serviciilor de consiliere de către agricultori şi silvicultori;
(115)instituirea unor servicii de ajutor pentru gestionarea agricolă, pentru înlocuirea în exploataţie şi de consiliere agricolă, precum şi a unor servicii de consiliere în sectorul forestier;
(121)modernizarea exploataţiilor agricole;
(122)ameliorarea valorii economice a pădurilor;
(123)creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere;
(124)cooperarea pentru realizarea de noi produse, procedee şi tehnologii în sectoarele agricol şi alimentar;
(125)ameliorarea şi dezvoltarea infrastructurilor necesare evoluţiei şi adaptării sectoarelor agricol şi forestier;
(126)reconstituirea potenţialului de producţie agricolă afectat de catastrofe naturale şi instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare;
(131)ajutor care permite agricultorilor să se adapteze la standardele impuse, bazate pe legislaţia comunitară;
(132)ajutor pentru agricultorii care participă la sistemele de calitate alimentară;
(133)sprijin pentru grupurile de producători în activităţile lor de informare şi promovare pentru produsele care fac obiectul unor sisteme de calitate alimentară;
(141)ajutor pentru exploataţii agricole de semisubzistenţă în curs de restructurare;
(142)înfiinţarea de grupuri de producători;
(143)furnizarea de servicii de consiliere si consultanta pentru agricultori în Bulgaria si România;

(144)Exploataţii aflate în curs de restructurare ca urmare a unei reforme a unei organizări comune a pieţei

(211)plăţi destinate agricultorilor din zonele montane care urmăresc să compenseze handicapurile naturale;
(212)plăţi destinate agricultorilor din zonele care prezintă handicapuri, altele decât zonele montane;
(213)plăţi Natura 2000 şi plăţi aferente Directivei 2000/60/CE;
(214)plăţi pentru agromediu;
(215)plăţi în favoarea bunăstării animalelor;
(216)ajutor pentru investiţiile neproductive;
(221)prima împădurire a terenurilor agricole;
(222)prima instalare a sistemelor agroforestiere pe terenuri agricole;
(223)prima împădurire a terenurilor neagricole;
(224)plăţi Natura 2000;
(225)plăţi pentru silvo-mediu;
(226)reconstituirea potenţialului forestier şi adoptarea unor măsuri de prevenire;
(227)ajutor pentru investiţiile neproductive;
(311)diversificare spre activităţi neagricole;
(312)ajutor pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de microîntreprinderi;
(313)promovarea activităţilor turistice;
(321)servicii de bază pentru economie şi pentru populaţia rurală;
(322)renovarea şi dezvoltarea satelor;
(323)conservare şi punere în valoare a patrimoniului rural;
(331)formarea şi informarea agenţilor economici din domeniile care intră sub incidenţa axei 3;
(341)dobândirea de competenţe şi animarea în vederea elaborării şi punerii în aplicare a unei strategii locale de dezvoltare;
(41)strategii locale de dezvoltare;
(411)competitivitate;
(412)mediu/gestionarea terenurilor;
(413)calitatea vieţii/diversificare;
(421)cooperare transnaţională şi interregională;
(431)funcţionarea grupului de acţiune locală, dobândirea de competenţe, animare;
(511)asistenţă tehnică.
(611)suplimentari ale platilor directe în Bulgaria si România.

7a. Defalcare orientativa în functie de masura de dezvoltare rurala pentru Bulgaria si România (în EUR pentru întreaga perioada)

Masura/Axa

Cheltuieli publice

Cheltuieli private

Costuri totale

Masura 111

Masura 112

Masura 121

Masura 1...

Total Axa 1

Masura 211

Masura 212

Masura 221

Masura 2...

Total Axa 2

Masura 311

Masura 312

Masura 321

Masura 3...

Total Axa 3

4.1 Strategii de dezvoltare locala:

- 411. Competitivitate

- 412. Gestionarea mediului/teritoriului

- 413. Calitatea vietii/diversificare

4.21 Cooperare:

4.31 Costuri de functionare, dobândirea de competente, animare

Total Axa 4 (*)

511. Asistenta tehnica

din care suma alocata pentru reteaua rurala nationala (dupa caz):

(a) costuri de functionare

(b) plan de actiune

611. Suplimentari ale platilor directe

Total general

(*)Pentru a verifica conformitatea cu articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, coeficientul de repartizare între axele care rezulta din strategiile de dezvoltare locala se aplica alocarii totale din cadrul axei 4.

8.După caz, un tabel care indică, pe axă, finanţările naţionale suplimentare, evidenţiind măsurile în cauză, astfel cum sunt prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1698/2005
Tabel:
Finanţare naţională suplimentară [articolul 16 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
(în euro, perioada totală)

Axa 1

 

Măsura 111

 

...

 

Total axa 1

 

Axa 2

 

Măsura 211

 

...

 

Total axa 2

 

Axa 3

 

...

 

Măsura 311

 

Total axa 3

 

Axa 4

 

Măsura 411

 

...

 

Total axa 4

 

Total axa 1, axa 2, axa 3, axa 4

 
9.Elementele necesare pentru a evalua respectarea normelor de concurenţă şi, după caz, lista cu regimurile de ajutoare autorizate în conformitate cu articolele 87, 88 şi 89 din tratat în sensul executării programelor
[- Articolul 16 litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
Elementele indicate la punctele A şi B privind normele şi procedurile în materie de ajutoare de stat trebuie să fie valabile pe durata întregului ciclu de viaţă al programului şi să facă trimitere atât la versiunea iniţială, cât şi la modificările ulterioare.
A)în ceea ce priveşte măsurile şi operaţiunile care intră în sfera de aplicare a articolului 36 din tratat:
- se indică dacă ajutorul se acordă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1860/2004 al Comisiei (1) privind ajutoarele de minimis în sectorul agricol sau
(1)JO L 325, 28.10.2004, p. 4.
- se furnizează numărul de înregistrare şi trimiterea la regulamentul de scutire al Comisiei adoptat pe baza Regulamentului (CE) nr. 994/98 al Consiliului (2), în temeiul căruia măsura a fost introdusă sau
(2)JO L 142, 14.5.1998, p. 1.
- furnizarea numărului dosarului şi numărului de referinţă sub care măsura a fost declarată compatibilă cu tratatul de către Comisie sau
- depunerea fişei de informare corespunzătoare, anexată la Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei (3).
(3)JO L 140, 30.4.2004, p. 1.
B)În ceea ce priveşte măsurile prevăzute la articolele 25, 27 [pentru acesta din urmă, numai pentru finanţarea naţională suplimentară prevăzută la articolul 89 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005], 43-49 şi 52 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, precum şi în privinţa operaţiunilor reglementate de măsurile prevăzute la articolele 21, 24, 28, 29, 30 şi 35a din regulamentul menţionat care nu se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 36 din tratat:
- se indică dacă ajutorul se va acorda în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 69/2001 al Comisiei (4) privind ajutoarele de minimis sau
(4)JO L 10, 13.1.2001, p. 30.
- se furnizează numărul de înregistrare şi trimiterea la regulamentul de scutire al Comisiei, adoptat pe baza Regulamentului (CE) nr. 994/98, în temeiul căruia măsura a fost introdusă sau
- se furnizează numărul dosarului şi numărul de referinţă sub care măsura a fost declarată compatibilă cu tratatul de către Comisie sau
- se indică celelalte motive pentru care schema de ajutor în cauză constituie un ajutor existent în sensul articolului 1 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, inclusiv măsurile de ajutor existente în sensul tratatelor de aderare.
Aceste măsuri trebuie prezentate sub forma unui tabel cu ajutoare de stat, după cum urmează:
C)Model de tabel cu ajutoare de stat, care trebuie anexat fiecărui program de dezvoltare rurală

Codul măsurii

Numele schemei de ajutor

Indicarea legalităţii schemei (*)

Durata schemei

    

(*) Se indică respectiv:

- în ceea ce priveşte măsurile care intră sub incidenţa regulamentului de minimis:

"orice ajutor acordat în cadrul prezentei măsuri va fi conform cu regulamentul de minimis (CE) nr. [...]";

- în ceea ce priveşte schemele de ajutor aprobate: trimitere la decizia Comisiei de aprobare a ajutorului de stat, inclusiv numărul ajutorului de stat şi trimiterile la scrisoarea de aprobare,

- în ceea ce priveşte ajutoarele care beneficiază de o scutire pe categorie: trimiterea la regulamentul de scutire pe categorie în cauză şi la numărul de înregistrare;

- în ceea ce priveşte celelalte măsuri de ajutor existente:

a) în cazul statelor membre care au aderat la Comunitate la 1 mai 2004 sau la 1 ianuarie 2007 (denumite în continuare "noile state membre"):

(1) "niciunul" pentru ajutoarele anterioare anului 1995;

(2) trimitere la numărul măsurii pe lista tratatului de aderare;

(3) trimitere la scrisoarea privind decizia de a nu ridica nicio obiecţie în cadrul "procedurii provizorii";

b) în ceea ce priveşte celelalte cazuri de ajutor existente: a se indica documentul justificativ corespunzător.

Tabelul ajutoarelor de stat este însoţit de un angajament prin care statul membru se obligă să notifice în mod individual, în conformitate cu articolul 88 alineatul (3) din tratat, cazurile de aplicare a schemelor enumerate la punctul B pentru care se solicită notificări individuale în temeiul normelor privind ajutoarele de stat sau condiţiile sau angajamentele stabilite de deciziile respective de aprobare a ajutoarelor de stat.
10.Informaţii privind complementaritatea cu acţiunile finanţate de celelalte instrumente ale politicii agricole comune, precum şi în temeiul politicii de coeziune şi al Fondului European pentru Pescuit
[- Articolul 5, articolul 16 litera (h) şi articolul 60 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005].
10.1.Mijloace şi evaluare a complementarităţii cu:
- acţiunile, politicile şi priorităţile Comunităţii şi, în special, obiectivele coeziunii economice şi sociale şi cele ale Fondului European pentru Pescuit,
- măsurile finanţate de FEOGA şi de alte instrumente în sectoarele a căror listă figurează în anexa I la prezentul regulament.
10.2.În ceea ce priveşte măsurile care intră sub incidenţa axelor 1, 2 şi 3.
- criterii care permit delimitarea măsurilor care urmăresc operaţiuni care ar putea, de asemenea, beneficia de un ajutor în temeiul unui alt instrument de sprijin comunitar, în special Fondurile Structurale şi Fondul European pentru Pescuit.
10.3.În ceea ce priveşte măsurile care intră sub incidenţa axei 4:
- criterii care permit delimitarea strategiilor de dezvoltare rurală care intră sub incidenţa axei 4 în ceea ce priveşte strategiile locale de dezvoltare puse în aplicare de "grupuri" în cadrul Fondului European pentru Pescuit şi acţiunile de cooperare care se înscriu în cadrul obiectivului de cooperare al Fondurilor Structurale.
10.4.Ar trebui sa se furnizeze, după caz, informaţiile privind complementaritatea cu alte instrumente financiare ale Comunităţii.
11.Desemnarea autorităţilor competente şi a organismelor responsabile
[- Articolul 16 litera (i) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005].
- Desemnarea de către statul membru a tuturor autorităţilor prevăzute la articolul 74 alineatul (2) şi, cu titlu informativ, o descriere sumară a structurii de gestionare şi de control.
12.Descrierea sistemelor de monitorizare şi de evaluare, precum şi componenţa comitetului de monitorizare
[- Articolul 16 litera (i) punctul (ii) şi articolul 77 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005].
12.1.Descrierea sistemelor de monitorizare şi de evaluare
Aceste sisteme vor fi elaborate pe baza listei comune a indicatorilor de realizare, de rezultat, de referinţă şi de impact aplicabili programelor de dezvoltare rurală, inclusă în CCME din anexa VIII, precum şi celelalte elemente prevăzute la articolul 62 alineatul (3). Ar trebui prevăzuţi în fiecare program de dezvoltare rurală indicatori complementari care să reflecte nevoile naţionale şi/sau regionale, precum şi condiţiile şi obiectivele proprii zonei avute în vedere de program. Datele culese în sensul indicatorilor se pot inspira din normele elaborate de Reţeaua mondială de sisteme de observare a Pământului (GEOSS) sau în cadrul proiectelor comunitare ca proiect GMES de monitorizare mondială a mediului şi a securităţii.
12.2.Componenţa prevăzută pentru comitetul de monitorizare
13.Dispoziţii prevăzute pentru asigurarea publicităţii programului
[- Articolul 76 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
Descrierea planului de comunicare, precum şi elementele prevăzute la articolul 58 şi în anexa VI din prezentul regulament, cum ar fi:
13.1.acţiunile prevăzute pentru a informa potenţialii beneficiari, organizaţiile profesionale, partenerii economici, sociali şi organizaţiile ecologice, organismele care activează în favoarea egalităţii dintre bărbaţi şi femei, precum şi organizaţiile neguvernamentale în cauză, cu privire la posibilităţile oferite de program şi la modalităţile de acces la fondurile acestuia;
13.2.acţiunile prevăzute pentru a informa beneficiarii cuantumului cofinanţării comunitare;
13.3.acţiunile menite să informeze marele public cu privire la rolul jucat de Comunitate în favoarea programelor şi la rezultatele acestora.
14.Desemnarea partenerilor consultaţi şi rezultatele consultării acestora
[- Articolul 6 şi articolul 16 litera (j) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
14.1.Desemnarea partenerilor consultaţi
Lista autorităţilor regionale şi locale competente şi a altor autorităţi publice, a partenerilor economici şi sociali şi a oricărui alt organism adecvat care reprezintă societatea civilă, organizaţii neguvernamentale, inclusiv de protecţie a mediului, precum şi organisme responsabile cu promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei, care au fost consultate.
14.2.Rezultatele consultaţiei
Se furnizează un rezumat al rezultatelor consultaţiilor, precizând datele consultaţiilor şi termenele acordate pentru a aduce comentarii şi a contribui la pregătirea programelor şi se indică în ce măsură părerile şi sfaturile exprimate au fost luate în considerare.
15.Egalitatea între bărbaţi şi femei şi nediscriminare
[- Articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
15.1.Se descrie în ce mod se prevede orice formă de promovare a egalităţii între bărbaţi şi femei în diferitele faze ale punerii în aplicare a programului (concepţie, punere în aplicare, monitorizare, evaluare).
15.2.Se descrie în ce mod se prevede prevenirea oricărei forme de discriminare pe bază de sex, rasă, origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală în diferitele faze ale punerii în aplicare a programului.
16.Acţiuni de asistenţă tehnică
[- Articolul 66 alineatul (2) şi articolul 68 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
16.1.Descrierea activităţilor de pregătire, gestionare, monitorizare, evaluare, informare şi control din cadrul sprijinului pentru programe şi finanţate de asistenţa tehnică
16.2.Reţeaua rurală naţională
- Lista organizaţiilor şi administraţiilor care lucrează în domeniul dezvoltării rurale şi care vor face parte din reţeaua rurală naţională.
- Procedura şi calendarul înfiinţării reţelei rurale naţionale.
- Descrierea sumară a principalelor categorii de acţiuni care urmează să fie întreprinse de reţeaua rurală naţională. Aceste acţiuni vor constitui baza planului de acţiune care va fi elaborat de autoritatea de gestionare şi va beneficia de un ajutor în conformitate cu articolul 68 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
- Suma rezervată înfiinţării şi funcţionării reţelei rurale naţionale şi punerii în aplicare a planului de acţiune prevăzut la articolul 68 alineatul (2) literele (a) şi (b) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005. Este oportun să se facă o distincţie între partea din această sumă destinată structurii necesare funcţionării reţelei şi cea care este prevăzută pentru planul de acţiune. Programul trebuie să conţină dispoziţii care să asigure că partea din această sumă care intră sub incidenţa literei (a) menţionate nu va creşte cu timpul în mod nejustificat.
CAPITOLUL 2:B. PROGRAME SPECIFICE REŢELELOR RURALE NAŢIONALE [PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 41 ALINEATELE (3) ŞI (5)]
În cazul în care, în conformitate cu articolul 66 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre care au optat pentru programe regionale depun pentru aprobare un program specific referitor la înfiinţarea şi funcţionarea reţelei rurale naţionale, programele respective trebuie să includă următoarele elemente:
a)lista organizaţiilor şi administraţiilor care activează în domeniul dezvoltării rurale, care vor face parte din reţeaua rurală naţională;
b)procedura şi calendarul înfiinţării reţelei rurale naţionale;
c)o descriere sumară a principalelor categorii de acţiuni care urmează să fie întreprinse de către reţeaua rurală naţională. Aceste acţiuni constituie baza unui plan de acţiune care urmează să fie elaborat de către autoritatea de gestionare şi să beneficieze de un ajutor în temeiul articolului 68 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005;
d)suma rezervată pentru înfiinţarea şi funcţionarea reţelei rurale naţionale şi pentru punerea în aplicare a planului de acţiune prevăzut la articolul 68 alineatul (2) literele (a) şi (b) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi defalcarea anuală a contribuţiei FEADR, care trebuie să fie conformă dispoziţiilor articolului 69 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005;
e)un tabel financiar pentru întreaga perioadă de programare, stabilit în conformitate cu modelul de mai jos (preţuri curente în euro):

Tipul de cheltuială în vederea reţelei rurale naţionale

Totalul cheltuielilor publice

Contribuţia FEADR

a) Funcţionarea structurii reţelei rurale naţionale

  

b) Punerea în aplicare a planului de acţiune a reţelei rurale naţionale, inclusiv evaluarea acesteia

  

Total

  
f)desemnarea autorităţilor competente şi a organismelor responsabile;
g)descrierea sistemului de monitorizare şi de evaluare şi componenţa urmărită a comitetului de monitorizare.
ANEXA III:AJUTOR PENTRU GRUPURILE DE PRODUCĂTORI DIN MALTA
Ajutor pentru înfiinţarea unui grup de producători [suma minimă prevăzută la articolul 25 alineatul (2)]

EUR

An

63 000

Primul an

63 000

Al doilea an

63 000

Al treilea an

60 000

Al patrulea an

50 000

Al cincilea an

ANEXA IV:PRAGURILE APLICABILE RASELOR ÎN CURS DE DISPARIŢIE [PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 27 ALINEATUL (4)]

Specii de animale de crescătorie eligibile

Pragurile sub care o rasă locală este considerată în pericol de abandon [numărul de femele reproducătoare (*)]

Bovine

7 500

Ovine

10 000

Caprine

10 000

Ecvidee

5 000

Porcine

15 000

Păsări de curte

25 000

(*) Numărul, calculat pentru toate statele membre, de femele reproducătoare din aceeaşi rasă care se reproduc în rasă pură, înscrise într-un registru genealogic ţinut de o asociaţie de crescători autorizată, recunoscută de statul membru în conformitate cu legislaţia comunitară în materie de zootehnie.

ANEXA V:TABELUL DE CONVERSIE A ANIMALELOR ÎN UNITĂŢI VITE MARI [PREVĂZUT LA ARTICOLUL 27 ALINEATUL (13)]

Tauri, vaci şi alte bovine de mai mult de doi ani, ecvidee de mai mult de şase luni

1,0 UVM

Bovine între şase luni şi doi ani

0,6 UVM

Bovine de mai puţin de şase luni

0,4 UVM

Ovine

0,15 UVM

Caprine

0,15 UVM

Scroafe reproducătoare > 50 kg

0,5 UVM

Alte porcine

0,3 UVM

Găini ouătoare

0,014 UVM

Alte păsări de curte

0,003 UVM

*) Rândul referitor la "alte păsări de curte" se înlocuieşte cu următorul:

Alte păsări de curte (*)

0,03 UVM

(*) Această rată de conversie poate fi mărită pe baza unor dovezi ştiinţifice care trebuie explicate şi justificate temeinic în programele de dezvoltare rurală.

ANEXA VI:INFORMAŢIE ŞI PUBLICITATE REFERITOARE LA AJUTORUL FEADR [PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 58 ALINEATUL (3)]
1.Acţiuni de informare pentru beneficiari potenţiali şi beneficiari
1.1.Acţiuni de informare pentru beneficiari potenţiali
În scopul transparenţei, autoritatea de gestionare asigură difuzarea celor mai complete informaţii cu privire la finanţările disponibile care rezultă din intervenţia comună a Comunităţii şi a statelor membre în cadrul programelor de dezvoltare rurală.
În acest scop, autoritatea de gestionare asigură că programul de dezvoltare rurală, care conţine detalii cu privire la ajutoarele financiare ale FEADR, face obiectul unei largi publicări şi este furnizat tuturor solicitanţilor interesaţi.
1.1.1.Autoritatea de gestionare furnizează potenţialilor beneficiari informaţii clare, detaliate şi actualizate privind:
a)procedurile administrative care trebuie urmate pentru a putea cere o finanţare în cadrul unui program de dezvoltare rurală;
b)descrierea procedurilor de examinare a cererilor de finanţare;
c)condiţiile de eligibilitate şi/sau criteriile de selecţie şi de evaluare a proiectelor care urmează să fie finanţate;
d)numele persoanelor sau punctele de contact, la nivel naţional, regional sau local, care pot da explicaţii cu privire la funcţionarea programelor de dezvoltare rurală, precum şi la criteriile de selecţie şi de evaluare a operaţiunilor.
1.1.2.Autoritatea de gestionare asigură că sunt implicate în măsurile de informare a beneficiarilor potenţiali organismele care pot retransmite informaţiile, în special:
a)autorităţile locale şi regionale;
b)organismele profesionale;
c)partenerii economici şi sociali;
d)organizaţiile neguvernamentale, în special organismele care activează în favoarea egalităţii dintre bărbaţi şi femei, precum şi organizaţiile ecologice;
e)centrele de informare privind Europa;
f)reprezentanţele Comisiei în statele membre;
Autoritatea de gestionare informează beneficiarii potenţiali cu privire la publicarea prevăzută la punctul 2.1.
1.2.Acţiuni de informare destinate beneficiarilor
Autoritatea de gestionare asigură că notificarea acordării ajutorului informează beneficiarii că acţiunea este finanţată printr-un program cofinanţat de FEADR şi axa prioritară a programului de dezvoltare rurală în cauză.
2.Acţiuni de informare şi de publicitate destinate publicului
Autoritatea de gestionare a programului de dezvoltare rurală şi beneficiarii iau toate măsurile în vederea furnizării publicului a informaţiilor şi publicităţii privind măsurile finanţate în cadrul măsurilor finanţate în cadrul programului de dezvoltare rurală în conformitate cu prezentul regulament.
2.1.Responsabilităţile autorităţii de gestionare
[textul din punctul 2., subpunctul 2.1.. din anexa VI a fost abrogat la 05-dec-2008 de punctul 3. din anexa 1 din Regulamentul 1175/27-nov-2008]
Începând cu anul 2008, autoritatea de gestionare publică, cel puţin o dată pe an, în formă electronică sau sub o altă formă, lista beneficiarilor care primesc un ajutor în cadrul programelor de dezvoltare rurală, denumirea operaţiunilor şi suma fondurilor publice alocate acestor operaţiuni.
Autoritatea de gestionare face uz de toate mijloacele mass-media, la nivelul teritorial corespunzător, pentru a asigura punerea în aplicare a măsurilor de informare. Acestea includ, de asemenea, campanii de comunicare, publicarea informaţiilor în formă electronică sau pe hârtie, precum şi utilizarea oricărui alt mijloc considerat corespunzător.
Măsurile de informare a publicului includ elementele descrise la punctul 3.1
2.2.Responsabilităţile beneficiarilor
În cazul în care o operaţiune derulată în cadrul unui program de dezvoltare rurală implică o investiţie (de exemplu, într-o exploataţie agricolă sau într-o întreprindere agroalimentară) de peste 50 000 EUR, beneficiarul aplică o plăcuţă explicativă.
Se instalează un panou pe siturile infrastructurilor al căror cost total depăşeşte 500 000 EUR.
Se instalează, de asemenea, o plăcuţă explicativă în birourile grupurilor de acţiune locală finanţate de axa 4.
Panourile şi plăcuţele conţin o descriere a proiectului sau a operaţiunii şi elementele enumerate la punctul 3.1 Aceste informaţii ocupă mai puţin de 25 % din panou sau plăcuţă.
3.Caracteristicile tehnice ale acţiunilor de informare şi de publicitate
3.1.Slogan şi logo
Fiecare acţiune de informare şi de publicitate conţine următoarele elemente:
- o reprezentare a steagului european care respectă normele grafice stabilite la punctul 4 şi o explicaţie a rolului jucat de Comunitate, prin intermediul următoarei menţiuni:
"Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală: Europa investeşte în zonele rurale.";
- în cazul acţiunilor şi măsurilor finanţate de axa Leader, se utilizează, de asemenea, logoul Leader.
3.2.Materiale de informare şi de comunicare
- Publicaţiile (cum ar fi, broşuri, pliante, scrisori de informare) şi afişele privind măsurile sau acţiunile cofinanţate de FEADR conţin o indicaţie clară, pe prima pagină, a participării Comunităţii, precum şi emblema comunitară în cazul în care se foloseşte, de asemenea, o emblemă naţională sau regională. Publicaţiile conţin trimiteri la organismul responsabil de conţinutul informaţiei, precum şi la autoritatea de gestionare desemnată pentru punerea în aplicare a pachetului de asistenţă în cauză.
- În cazul informaţiilor publicate pe cale electronică (site-uri Web, baze de date pentru beneficiarii potenţiali) sau sub formă de material audiovizual, dispoziţiile enunţate la prima liniuţă se aplică prin analogie. Este important, în cadrul elaborării unui plan de comunicare, să se facă apel la noile tehnologii care permit transmiterea rapidă şi eficientă de informaţii şi să se stabilească un dialog cu marele public.
Site-urile web privind FEADR trebuie:
- să menţioneze contribuţia FEADR, cel puţin pe pagina de bază;
- să conţină un hyperlink către site-ul web al Comisiei referitor la FEADR.
4.Instrucţiuni privind crearea emblemei şi definirea culorilor standard
4.1.Steagul european
Descriere simbolică
Pe un fundal de cer albastru, 12 stele aurii formează un cerc care reprezintă uniunea popoarelor Europei. Numărul stelelor este invariabil, 12 fiind simbolul perfecţiunii şi al unităţii.
În cazul proiectelor finanţate de FEADR, numele acestor fonduri apare pe steagul european.
Descriere heraldică
Pe un fond albastru, un cerc format din 12 stele aurii cu cinci raze, ale căror vârfuri nu se ating.
Descriere geometrică
Emblema este în forma unui steag dreptunghiular cu lungimea de 1,5 ori cât lăţimea. Douăsprezece stele aurii situate la intervale egale formează un cerc invizibil al cărui centru este punctul de intersecţie al diagonalelor dreptunghiului. Raza cercului este egală cu o treime din lăţime. Fiecare dintre stele are cinci colţuri situate pe circumferinţa unui cerc invizibil a cărui rază este egală cu a optsprezecea parte din lăţime. Toate stele sunt în picioare, adică au un colţ vertical şi două colţuri în linie dreaptă perpendiculară pe ax. Cercul este dispus în aşa fel încât stelele să apară pe poziţiile orelor de pe cadranul unui ceas. Numărul lor este invariabil.
Culori regulamentare

Culorile emblemei sunt următoarele:

PANTONE REFLEX BLUE pentru suprafaţa dreptunghiului; PANTONE YELLOW pentru stele. Gama internaţională PANTONE este foarte răspândită şi uşor accesibilă, chiar pentru neprofesionişti.

Tetracromia

În cazul în care se foloseşte tetracromia, nu este posibil să se folosească două culori standard. Prin urmare, este necesar ca acestea să fie recreate utilizându-se cele patru culori ale procesului cvadricolor. PANTONE YELLOW se obţine utilizând "Process Yellow" 100 %. Prin amestecarea a "Process Cyan" 100 % cu "Process Magenta" 80 %, se obţine o culoare foarte asemănătoare cu PANTONE REFLEX BLUE.

Internet

Pe paleta web, PANTONE REFLEX BLUE corespunde culorii cu codul RGB:0/0/153 (cod hexazecimal 000099), iar PANTONE YELLOW corespunde culorii cu codul RGB:255/204/0 (cod hexazecimal FFCC00).

Procesul de reproducere monocrom

În cazul în care nu se dispune decât de culoarea negru, se trasează chenarul dreptunghiului cu negru şi se tipăresc stelele cu negru pe alb.

În cazul în care nu se dispune decât de culoarea albastru (trebuie să fie Reflex Blue, bineînţeles), se utilizează această culoare 100 % pentru fond, iar stelele sunt reproduse în alb negativ.

Reproducerea pe fond colorat

Emblema se reproduce de preferinţă pe un fond alb. Se evită fondurile de culori variate şi, în orice caz, de o culoare care nu se potriveşte cu albastru. În cazul în care nu există nicio alternativă la fondul colorat, se trasează un chenar alb în jurul dreptunghiului, lăţimea chenarului fiind de 1/25 din înălţimea dreptunghiului.

4.2.Logo-ul Leader
ANEXA VII:
CAPITOLUL 1:A. STRUCTURA ŞI CONŢINUTUL RAPOARTELOR ANUALE DE EXECUŢIE PRIVIND PROGRAMELE DE DEZVOLTARE RURALĂ (ARTICOLUL 60)
1.Modificări ale condiţiilor generale [Articolul 82 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
- Modificări ale condiţiilor generale care au un impact direct asupra condiţiilor de punere în aplicare a programului (cum ar fi, schimbările legislative sau evoluţiile neaşteptate ale contextului socioeconomic).
- Schimbări ale politicilor comunitare şi naţionale care au repercusiuni asupra coerenţei dintre intervenţia FEADR şi cea a altor instrumente financiare.
2.Progresul programului în raport cu obiectivele stabilite pe baza indicatorilor de realizare şi de rezultat [articolul 82 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
Este necesar să se furnizeze o analiză a realizărilor, măsurate cu ajutorul indicatorilor de monitorizare, însoţită de o analiză cantitativă a progreselor realizate în raport cu obiectivele stabilite iniţial. Este necesar să se utilizeze, în acest scop, lista cu indicatori (de realizare şi de rezultat), stabilită în anexa VIII din prezentul regulament. În paralel cu aceşti indicatori care aparţin CCME, trebuie să se utilizeze, de asemenea, indicatori suplimentari specifici programului în cauză cu scopul de a asigura o monitorizare eficientă a progreselor realizate în vederea atingerii obiectivelor sale.
Fiecare stat membru care, în conformitate cu articolul 69 alineatul (5a) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, primeşte resurse financiare suplimentare trebuie să includă pentru prima dată în raportul anual pe care urmează să îl depună în 2010, un capitol separat care să cuprindă cel puţin aceeaşi analiză cu cea menţionată la primul paragraf, în ceea ce priveşte operaţiunile legate de priorităţile prevăzute la articolul 16a alineatul (1) din Regulamentul respectiv.

Statele membre care aplică noua măsură «144 Exploataţii în curs de restructurare» trebuie să raporteze progresele realizate în vederea îndeplinirii obiectivelor măsurii.
(*)JO L 30, 31.1.2009, p. 100.

3.Execuţia financiară a programului prezentând, pentru fiecare măsură, lista cu sumele plătite beneficiarilor; în cazul în care programul acoperă regiuni care pot beneficia de obiectivul "convergenţă", cheltuielile aferente trebuie indicate separat [articolul 82 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
Tabelul cu rezumatul execuţiei financiare a programului conţine cel puţin următoarele informaţii:
euro

Axe/măsuri

Plăţi anuale - anul N

Plăţi cumulate - din anul 2007 până în anul N

Axa 1

  

Măsura 111

- din care cheltuieli tranzitorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1320/2006

  

Măsura ...

- din care cheltuieli tranzitorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1320/2006

  

Total axa 1

- din care cheltuieli tranzitorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1320/2006

  

Axa 2

  

Măsura 211

- din care cheltuieli tranzitorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1320/2006

  

Măsura ...

- din care cheltuieli tranzitorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1320/2006

  

Total axa 2

- din care cheltuieli tranzitorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1320/2006

  

Axa 3

  

Măsura 311

- din care cheltuieli tranzitorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1320/2006

  

Măsura ...

- din care cheltuieli tranzitorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1320/2006

  

Total axa 3

- din care cheltuieli tranzitorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1320/2006

  

Axa 4

  

Măsura 411

- din care cheltuieli tranzitorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1320/2006

  

Măsura 4 ...

- din care cheltuieli tranzitorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1320/2006

  

Total axa 4

- din care cheltuieli tranzitorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1320/2006

  

Asistenţă tehnică

- din care cheltuieli tranzitorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1320/2006

  

Total program

- din care cheltuieli tranzitorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1320/2006

  
Se stabileşte un tabel separat care conţine cel puţin aceleaşi informaţii pentru regiunile care intră sub incidenţa obiectivului "convergenţă", precum şi un tabel consolidat la nivelul programului pentru programele care se referă atât la regiunile care intră sub incidenţa obiectivului "convergenţă", cât şi la cele care nu intră.
31.3a. Execuţia financiară a programului în ceea ce priveşte operaţiunile legate de noile provocări şi de noua infrastructură de bandă largă, oferind, pentru fiecare măsură, o declaraţie a cheltuielilor achitate beneficiarilor după 1 ianuarie 2009 pentru tipurile de operaţiuni menţionate la articolul 16a alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi în limita cuantumurilor menţionate la articolul 69 alineatul (5a) din respectivul regulament.
Tabelul cu rezumatul execuţiei financiare a acestor tipuri de operaţiuni conţine cel puţin următoarele informaţii:

Axă/Măsură

Plata anuală - anul N

Plăţi cumulate - din anul 2009 până în anul N

Măsura 111

  

Măsura...

  

Total axa 1

  

Măsura 211

  

Măsura...

  

Total axa 2

  

Măsura 311

  

Măsura 321

  

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) literele (a)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

  

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

  

Măsura...

  

Total axa 3

  

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) literele (a)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

  

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

  

Măsura 411

Măsura 413

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) literele (a)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

  

Măsura...

  

Total axa 4

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) literele (a)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

- Privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

  

Total program

Total axele 1, 2, 3 şi 4 privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) literele (a)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

Total axele 3 şi 4 privind priorităţile enumerate la articolul 16a alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005

  
4.Un rezumat al acţiunilor de evaluare în curs, în conformitate cu articolul 86 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 [articolul 82 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
Un rezumat al acţiunilor de evaluare în curs, stabilit pe bază de rapoarte transmise comitetului de monitorizare, în conformitate cu articolul 86 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi referitor, de asemenea, la acţiunile legate, în special, de elementele prevăzute la articolul 84 alineatul (5) şi la articolul 86 alineatele (1) şi (2) din regulamentul respectiv.
5.Dispoziţiile adoptate de autoritatea de gestionare şi de comitetul de monitorizare pentru a asigura calitatea şi eficienţa punerii în aplicare a programului [articolul 82 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005], în special:
(i)acţiunile de monitorizare şi de evaluare
(ii)o sinteză a problemelor importante întâlnite în gestionarea programului, precum şi orice măsură care ar putea fi adoptată, inclusiv răspunsurile la observaţiile făcute în temeiul articolului 83 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005)
(iii)utilizarea asistenţei tehnice
În cazul în care programul prevede o asistenţă tehnică pentru înfiinţarea şi funcţionarea reţelei rurale naţionale, raportul anual de execuţie descrie procedurile care reglementează constituirea şi funcţionarea reţelei respective, precum şi progresul punerii în aplicare a planului de acţiune. Acesta indică, de asemenea, modul în care cheltuielile au fost efectuate (făcând distincţia între elementele prevăzute la literele (a) şi respectiv (b) de la articolul 68 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005).
(iv)dispoziţiile luate pentru a asigura publicitatea programului în conformitate cu articolul 76 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005
Raportul include o descriere sumară a măsurilor de informare şi publicitate luate în vederea furnizării de informaţii privind programul de dezvoltare rurală în conformitate cu articolul 58 şi în anexa VI din prezentul regulament.
6.O declaraţie privind respectarea politicilor comunitare în cadrul ajutorului, inclusiv evidenţierea problemelor întâlnite şi măsurile adoptate pentru soluţionarea acestora [articolul 82 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
Respectarea legislaţiei comunitare include, în special, respectarea normelor în materie de concurenţă, de achiziţii publice, de protecţie şi ameliorare a mediului, de promovare a egalităţii între bărbaţi şi femei şi de nediscriminare.
7.După caz, reutilizarea ajutoarelor recuperate în conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 [articolul 82 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005]
CAPITOLUL 2:B. FORMATUL RAPOARTELOR ANUALE DE EXECUŢIE PENTRU PROGRAMELE SPECIFICE REFERITOARE LA REŢELE RURALE NAŢIONALE (ARTICOLUL 60)
În cazul în care statele membre se folosesc de posibilitatea prevăzută la articolul 66 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, rapoartele anuale de execuţie privind programele specifice includ:
a)o descriere a procedurilor pentru înfiinţarea şi funcţionarea reţelei respective;
b)progresul punerii în aplicare a planului de acţiune;
c)un tabel financiar care prezintă execuţia financiară a programului, stabilind o distincţie între elementele prevăzute la literele (a) şi respectiv (b) de la articolul 68 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.

Tipul de cheltuială pentru reţeaua rurală naţională

Plăţi anuale - anul N

Plăţi cumulate - din anul 2007 până în anul N

a) Funcţionarea structurii reţelei rurale naţionale

  

b) Punerea în aplicare a planului de acţiune a reţelei rurale naţionale

  

Total

  
d)informaţiile utile prevăzute în partea A punctele 4-7 din prezenta anexă.
ANEXA VIII:LISTA INDICATORILOR COMUNI DE REFERINŢA, DE REALIZARE, DE REZULTAT ŞI DE IMPACT
CAPITOLUL I:INDICATORI DE REFERINŢĂ
1.Indicatori de referinţă legaţi de obiective

AXĂ

 

Indicator

Orizontal

(*)1

Dezvoltare economică

(*)2

Rata ocupării forţei de muncă

(*)3

Şomaj

AXA 1: ameliorarea competitivităţii sectorului agricolului agricol şi forestier

(*)4

Formare şi educare în agricultură

5

Piramida vârstelor în sectorul agricol

(*)6

Productivitatea muncii în agricultură

7

Formarea brută a capitalului fix în agricultură

8

Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă în sectorul primar

9

Dezvoltarea economică în sectorul primar

(*)10

Productivitatea muncii în industria alimentară

11

Formarea brută a capitalului fix în industria alimentară

12

Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă în industria alimentară

13

Dezvoltarea economică în industria alimentară

(*)14

Productivitatea muncii în sectorul forestier

15

Formarea brută a capitalului fix în sectorul forestier

16

Importanţa agriculturii de semisubzistenţă în noile state membre

AXA 2: ameliorarea mediului şi a spaţiului rural prin gestionarea terenurilor

(*)17

Biodiversitate: populaţia păsărilor de câmp

(*)18

Biodiversitate: terenuri agricole şi forestiere de mare valoare naturală

19

Biodiversitate: componenţă pe specie a populaţiilor de arbori

(*)20

Calitatea apei: Bilanţul brut a nutrienţilor

21

Calitatea apei: poluarea cu nitraţi şi pesticide

22

Soluri: zone care prezintă un risc de eroziune a solurilor

23

Soluri: agricultură biologică

(*)24

Schimbări climatice: producţia de energie regenerabilă care provine din agricultură şi din sectorul forestier

25

Schimbări climatice: SAU dedicată producţiei de energie regenerabilă

26

Schimbări climatice/calitatea aerului: emisii de gaze de origine agricolă

AXA 3: ameliorarea calităţii vieţii în mediul rural şi promovarea diversificării activităţilor economice

(*)27

Agricultori care exercită o altă activitate lucrativă

(*)28

Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă în sectorul neagricol

(*)29

Dezvoltarea economică în sectorul neagricol

(*)30

Dezvoltarea muncii independente

31

Infrastructuri turistice în zona rurală

(*)32

Răspândirea internetului în zonele rurale

(*)33

Dezvoltarea sectoarelor serviciilor

34

Migraţie netă

(*)35

Formare continuă în zonele rurale

Leader

(*)36

Dezvoltarea grupurilor de acţiune locală

(*) Se referă la indicatorii LEAD în cadrul strategiei naţionale şi de monitorizare prevăzuţi la articolul 11 alineatul (3) litera (c) şi la articolul 13 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.

2.Indicatori de referinţă legaţi de context

AXĂ

 

Indicator

Orizontal

1

2

Delimitarea zonelor rurale

Importanţa zonelor rurale

AXA 1: ameliorarea competitivităţii sectorului agricol şi forestier

3

4

5

6

Exploatarea terenurilor agricole

Structura exploataţiilor agricole

Structura sectorului forestier

Productivitatea sectorului forestier

AXA 2: ameliorarea mediului şi a spaţiului rural prin gestionarea terenurilor

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

Acoperirea vegetală

Zone defavorizate

Zone de agricultură extensivă

Zone Natura 2000

Biodiversitate: pădure protejată

Dezvoltare a zonelor forestiere

Sănătatea ecosistemului forestier

Calitatea apei

Utilizarea apei

Păduri de protecţie destinate în principal protecţiei solurilor şi apelor

AXA 3: ameliorarea calităţii vieţii în mediul rural şi promovarea diversificării activităţilor economice

17

18

19

20

21

22

23

Densitatea populaţiei

Piramida vârstelor

Structura economiei

Structura ocupării forţei de muncă

Şomaj de lungă durată

Nivelul de educaţie

Infrastructura Internet

CAPITOLUL II:INDICATORI COMUNI DE REALIZARE
AXA 1 AMELIORAREA COMPETITIVITĂŢII SECTOARELOR AGRICOL ŞI FORESTIER

Cod

Măsură

Indicatori de realizare (*)

111

Formare profesională şi acţiuni de informare

- Numărul de participanţi la formare

- Numărul de zile de formare urmate

112

Instalarea tinerilor agricultori

- Numărul tinerilor agricultori care beneficiază de un ajutor

- Volumul total al investiţiilor

113

Pensionare anticipată

- Numărul agricultorilor care au ieşit anticipat la pensie

- Numărul lucrătorilor agricoli care au ieşit anticipat la pensie

- Numărul de hectare scoase din circuitul agricol

114

Utilizarea serviciilor de consiliere

- Numărul agricultorilor care beneficiază de un ajutor

- Numărul silvicultorilor care beneficiază de un ajutor

115

înfiinţarea serviciilor de gestionare, de înlocuire şi de consiliere

- Numărul serviciilor de gestionare, de înlocuire şi de consiliere nou înfiinţate

121

Modernizarea exploataţiilor agricole

- Numărul exploataţiilor agricole care au primit un ajutor pentru investiţii

- Volumul total al investiţiilor

122

Ameliorarea valorii economice a pădurilor

- Numărul de exploataţii forestiere care au primit un ajutor pentru investiţii

- Volumul total al investiţiilor

123

Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere

- Numărul de întreprinderi care beneficiază de un ajutor

- Volumul total al investiţiilor

124

Cooperarea în vederea dezvoltării de noi produse, procedee şi tehnologii în sectorul agricol şi alimentar şi în sectorul forestier

- Numărul de iniţiative de cooperare sprijinite

125

Infrastructurile legate de evoluţia şi adaptarea sectoarelor agricol şi forestier

- Numărul de acţiuni sprijinite

- Volumul total al investiţiilor

126

Reconstituirea potenţialului de producţie agricolă afectat de catastrofe naturale şi punerea in aplicare a unor măsuri de prevenire corespunzătoare

- Suprafaţa terenurilor agricole afectate sprijinite

- Volumul total al investiţiilor

131

Respectarea normelor în baza legislaţiei comunitare

- Numărul de beneficiari

132

Participarea agricultorilor la sistemele de calitate alimentară

- Numărul de exploataţii agricole care beneficiază de un ajutor care participă la un sistem de calitate alimentară

133

Activităţi de informare şi de promovare

- Numărul de acţiuni sprijinite

141

Agricultură de semisubzistenţă

- Numărul de exploataţii agricole de semisubzistenţă care beneficiază de un ajutor

142

grupuri de producători

- Numărul de grupuri de producători care beneficiază de un ajutor

- Cifra de afaceri a grupurilor de producători care beneficiază de un ajutor

(*) Pentru fiecare măsură, se indică numărul de cereri primite şi numărul de cereri acceptate.

Cod

Măsură

Indicatori de realizare (*)

144

Exploataţii în curs de restructurare ca urmare a unei reforme a unei organizări comune a pieţei

Numărul exploataţiilor care au beneficiat de ajutor

AXA 2 AMELIORAREA MEDIULUI ŞI A SPAŢIULUI RURAL PRIN GESTIONAREA TERENURILOR

Cod

Măsură

Indicatori de realizare (*)

211

Plăţi destinate agricultorilor din zonele montane care urmăresc sa compenseze handicapurile naturale

- Numărul de exploataţii dintr-o zonă montană, care beneficiază de un ajutor

- Terenurile agricole dintr-o zonă montană, care beneficiază de un ajutor

212

Plăţi destinate agricultorilor din zonele care prezintă handicapuri, altele decât zonele montane

- Numărul de exploataţii care beneficiază de un ajutor care sunt situate în zone care prezintă handicapuri, altele decât zonele montane

- Suprafaţa terenurilor agricole care beneficiază de un ajutor, care sunt situate în zone care handicapuri, altele decât zonele montane

213

Plăţi Natura 2000 şi plăţi aferente Directivei 2000/60/CEE

- Numărul de exploataţii care beneficiază de un ajutor, care sunt situate în zone Natura 2000 sau care intră sub incidenţa directivei cadru privind apa

- Terenuri agricole care beneficiază de un ajutor în temeiul Natura 2000 sau al directivei cadru privind apa

214

Plăţi pentru agromediu

- Numărul de exploataţii agricole şi de exploataţii care aparţin altor gestionari de terenuri care beneficiază de un ajutor

- Suprafaţa totală care beneficiază de un ajutor pentru agromediu

- Suprafaţa fizică care beneficiază de un ajutor pentru agromediu în temeiul acestei măsuri

- Numărul total de contracte

- Numărul de acţiuni referitoare la resursele genetice

215

Plăţi în favoarea bunăstării animalelor

- Numărul de exploataţii agricole care beneficiază de un ajutor

- Numărul de contracte în materie de bunăstare a animalelor

216

Investiţii neproductive

- Numărul de exploataţii agricole şi de exploataţii care aparţin altor gestionari de terenuri care beneficiază de un ajutor

- Volumul total al investiţiilor

221

Prima împădurire a terenurilor agricole

- Numărul de beneficiari ai unui ajutor pentru împădurire

- Numărul de hectare de teren care au făcut obiectul unei împăduriri

222

Prima instalare a sistemelor agroforestiere pe terenuri agricole

- Numărul de beneficiari

- Numărul de hectare din cadrul noilor sisteme agroforestiere

223

Prima împădurire a terenurilor neagricole

- Numărul de beneficiari ai unui ajutor pentru împădurire

- Numărul de hectare de teren care au făcut obiectul unei împăduriri

224

Plăţi Natura 2000

- Numărul de exploataţii forestiere în zona Natura 2000 care primesc un ajutor

- Suprafaţa (în ha) a terenurilor împădurite în zona Natura 2000 care primesc un ajutor

225

Plăţi pentru silvo-mediu

- Numărul de exploataţii forestiere care beneficiază de un ajutor

- Suprafaţa împădurită totală care beneficiază de un ajutor pentru silvo-mediu

- Suprafaţa fizică a zonelor împădurite care beneficiază de un ajutor pentru silvo-mediu

- Numărul de contracte

226

Reconstituirea potenţialului forestier şi adoptarea unor măsuri de prevenire

- Numărul de acţiuni de prevenire sau de reconstituire

- Suprafaţa pădurilor afectate care beneficiază de un ajutor

- Volumul total al investiţiilor

227

Investiţii neproductive

- Numărul de exploataţii forestiere care beneficiază de un ajutor

- Volumul total al investiţiilor

(*) Pentru fiecare măsură, se indică numărul de cereri primite şi numărul de cereri acceptate.

AXA 3 AMELIORAREA CALITĂŢII VIEŢII ÎN MEDIUL RURAL ŞI PROMOVAREA DIVERSIFICĂRII ACTIVITĂŢILOR ECONOMICE

Cod

Măsură

Indicatori de realizare (*)

311

Diversificarea spre activităţi neagricole

- Numărul de beneficiari

- Volumul total al investiţiilor

312

înfiinţarea şi dezvoltarea microîntreprinderilor

- Numărul de microîntreprinderi sprijinite/înfiinţate

313

Promovarea activităţilor turistice

- Numărul noilor iniţiative turistice sprijinite

- Volumul total al investiţiilor

321

Servicii de bază pentru economie şi pentru populaţia rurală

- Numărul de acţiuni sprijinite

- Volumul total al investiţiilor

322

Renovarea şi dezvoltarea satelor

- Numărul satelor care au făcut obiectul unor acţiuni

- Volumul total al investiţiilor

323

Conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului rural

- Numărul de acţiuni sprijinite în materie de patrimoniu rural

- Volumul total al investiţiilor

331

Formare şi informare

- Numărul de actori economici care participă la acţiuni sprijinite

- Numărul zilelor de formare urmate de către participanţi

341

Dobândirea de competenţe, animarea şi punerea în aplicare a unei strategii locale de dezvoltare

- Numărul acţiunilor de dobândire de competenţe şi de animare

- Numărul de participanţi la acţiuni

- Numărul de parteneriate public-privat sprijinite

(*) Pentru fiecare măsură, se indică numărul de cereri primite şi numărul de cereri acceptate.

AXA 4 LEADER

Cod

Măsură

Indicatori de realizare (*)

41

Punerea în aplicare a strategiilor locale de dezvoltare

411 - Competitivitate

412 - Gestionarea mediului şi a terenurilor

413 - Calitatea vieţii/diversificare

- Numărul grupurilor de acţiune locală

- Suprafaţa totală a zonei care intră sub incidenţa grupurilor de acţiune locală (km2)

- Populaţia totală a zonei care intră sub incidenţa grupurilor de acţiune locală

- Numărul proiectelor finanţate de grupurile de acţiune locală - Numărul de beneficiari ai unui ajutor

421

Punerea în aplicare a proiectelor de cooperare

- Numărul proiectelor de cooperare

- Numărul grupurilor de acţiune locală implicate într-o acţiune de cooperare

431

Funcţionarea grupului de acţiune locală, dobândirea de competenţe şi acţiunile de animare pe teritoriu, prevăzute la articolul 59

- Numărul de acţiuni sprijinite

(*) Pentru fiecare măsură, se indică numărul de cereri primite şi numărul de cereri acceptate.

CAPITOLUL III:INDICATORI COMUNI DE REZULTAT

Axă/Obiectiv

Indicator

Ameliorarea competitivităţii sectorului agricol şi forestier

(1) Numărul de participanţi care au terminat cu succes o activitate de formare legată de agricultură şi/sau silvicultură

(2) Creşterea valorii adăugate brute a exploataţiilor sau a întreprinderilor sprijinite

(3) Numărul de exploataţii sau de întreprinderi care introduc noi produse şi/sau noi tehnici

(4) Valoarea producţiei agricole care respectă standardele/etichetele de calitate recunoscute

(5) Numărul de exploataţii care intră pe piaţă

Ameliorarea mediului şi a spaţiului rural prin gestionarea terenurilor

(6) Suprafaţa care a făcut obiectul unor acţiuni reuşite de gestionare a terenurilor utile în ceea ce priveşte:

(a) biodiversitatea şi agricultura sau silvicultura de mare valoare naturală

(b) calitatea apei

(c) schimbările climatice

(d) calitatea solurilor

(e) prevenirea marginalizării şi a abandonării solurilor

Ameliorarea calităţii vieţii în mediul rural şi promovarea diversificării activităţilor economice

(7) Creşterea valorii adăugate brute neagricole a întreprinderilor sprijinite

(8) Numărul brut de locuri de muncă create

(9) Numărul de turişti suplimentari

(10) Populaţia rurală care beneficiază de o ameliorare a serviciilor

(11) Progresul ratei de pătrundere a internetului în zona rurală

(12) Numărul de participanţi care au încheiat cu succes o acţiune de formare

CAPITOLUL IV:INDICATORI COMUNI DE IMPACT
 

Indicator

1

Creştere economică

2

Crearea de locuri de muncă

3

Productivitatea muncii

4

Inversarea tendinţei de declin a biodiversităţii

5

Menţinerea terenurilor agricole şi forestiere de mare valoare naturală

6

Ameliorarea calităţii apei

7

Contribuţia la combaterea schimbărilor climatice

Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007