Art. 48. - Regulamentul 1974/15-dec-2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 18 Iulie 2013
Art. 48
(1)În sensul articolului 74 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre se asigură că toate măsurile de dezvoltare rurală pe care intenţionează să le pună în aplicare pot face obiectul unor controale şi verificări. Ele elaborează, în acest scop, dispoziţii privind controalele, care să le permită asigurarea, în mod satisfăcător, a respectării criteriilor de eligibilitate şi a altor angajamente.
(2)În vederea susţinerii şi confirmării caracterului adecvat şi a exactităţii calculului plăţilor în temeiul articolelor 31, 38, 39, 40 şi 43-47 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre se asigură că se furnizează o expertiză corespunzătoare de către organismele sau serviciile care funcţionează independent de cele responsabile pentru aceste calcule. În programele de dezvoltare rurală trebuie să figureze documente justificative ale recurgerii la o astfel de expertiză.