Art. 10. - Regulamentul 1974/15-dec-2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 18 Iulie 2013
Art. 10
(1)În sensul articolului 71 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre sunt responsabile de cheltuielile între, pe de o parte, data la care cererea lor de revizuire sau de modificare a unui program, prevăzută la articolul 6 alineatul (1) din prezentul regulament, este primită de către Comisie şi pe de altă parte, data deciziei Comisiei în temeiul articolelor 7 şi 8 din prezentul regulament sau data încheierii evaluării conformităţii modificărilor în temeiul articolului 9 din prezentul regulament.
(2)În cazurile în care se iau măsuri de urgenţă ca urmare a unor catastrofe naturale, cheltuielile legate de modificările programelor prevăzute la articolul 6 alineatul (1) pot deveni eligibile de la o dată anterioară celei prevăzute la articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.