Directiva 1260/24-apr-2024 privind recuperarea şi confiscarea activelor

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare

Versiune de la: 2 Mai 2024

Dată act: 24-apr-2024

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(1)Evaluarea ameninţării pe care o reprezintă formele grave de criminalitate şi criminalitatea organizată (SOCTA) efectuată de Europol în 2021 a evidenţiat ameninţarea tot mai mare reprezentată de criminalitatea organizată şi de infiltrarea criminalităţii. Datorită veniturilor mari generate de criminalitatea organizată, care se ridică la cel puţin 139 de miliarde EUR în fiecare an şi care sunt spălate într-o măsură tot mai mare prin intermediul unui sistem financiar paralel subteran, disponibilitatea unor astfel de produse provenite din săvârşirea de activităţi infracţionale reprezintă o ameninţare semnificativă la adresa integrităţii economiei şi a societăţii, erodând statul de drept şi drepturile fundamentale. În conformitate cu Comunicarea Comisiei din 14 aprilie 2021 privind Strategia UE de combatere a criminalităţii organizate 2021-2025, strategia respectivă vizează abordarea provocărilor generate de criminalitatea organizată, prin promovarea cooperării transfrontaliere şi a schimbului de informaţii, prin sprijinirea unor investigaţii eficace privind reţelele infracţionale, prin eliminarea produselor provenite din săvârşirea de activităţi infracţionale şi prin adaptarea la era digitală a serviciilor de aplicare a legii şi a sistemului judiciar.

(2)Câştigul financiar constituie principalul motiv care stă la baza criminalităţii organizate care funcţionează transfrontalier, inclusiv a reţelelor infracţionale cu grad ridicat de risc. Prin urmare, pentru a combate ameninţarea gravă reprezentată de criminalitatea organizată, este important ca autorităţile competente să dispună de o capacitate operaţională sporită şi de mijloacele necesare pentru a urmări şi a identifica, a indisponibiliza, a confisca şi a gestiona în mod eficace instrumentele şi produsele provenite din săvârşirea de infracţiuni, sau bunurile care provin din astfel de activităţi.

(3)Organizaţiile criminale reinvestesc, de obicei, o parte din profiturile lor obţinute din activităţi infracţionale pentru a crea o bază financiară care să le permită să continue astfel de activităţi. În plus, organizaţiile criminale recurg adesea la violenţă, ameninţări, intimidare sau corupţie, pentru a dobândi controlul asupra unor întreprinderi, pentru a obţine concesiuni, autorizaţii, licitaţii sau granturi, pentru a obţine profituri sau avantaje ilicite sau pentru a se infiltra în infrastructuri-cheie, cum ar fi centrele logistice. Prin urmare, astfel de organizaţii criminale afectează în mod negativ libertatea concurenţei sau influenţează deciziile autorităţilor publice, punând în pericol statul de drept şi democraţia. Organizaţiile criminale au devenit operatori economici la nivel mondial cu obiective antreprenoriale. Privarea infractorilor de profiturile lor ilicite este esenţială pentru a le perturba activităţile şi a-i împiedica să se infiltreze în economiile legitime.

(5)Un sistem eficace de recuperare a activelor necesită urmărirea şi identificarea rapidă a instrumentelor şi a produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni, precum şi a bunurilor suspectate a fi de origine infracţională. Astfel de instrumente, produse sau bunuri ar trebui să fie indisponibilizate pentru a se preveni dispariţia lor şi ulterior ar trebui să fie confiscate în urma emiterii unui ordin de confiscare în cadrul procedurilor în materie penală. Un sistem eficace de recuperare a activelor necesită, totodată, gestionarea eficace a bunurilor indisponibilizate şi confiscate pentru a menţine valoarea bunurilor respective pentru stat sau pentru a le fi restituite victimelor.

(6)Cadrul juridic actual al Uniunii privind urmărirea şi identificarea, indisponibilizarea, confiscarea şi gestionarea instrumentelor, a produselor sau a bunurilor, precum şi privind birourile de recuperare a activelor este reprezentat de Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (³), de Decizia 2007/845/JAI a Consiliului (⁴) şi de Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului (⁵). Comisia a evaluat Directiva 2014/42/UE şi Decizia 2007/845/JAI, concluzionând că actualul cadru nu a atins pe deplin obiectivul de politică privind combaterea criminalităţii organizate prin recuperarea profiturilor aferente.

(7)Cadrul juridic existent ar trebui să fie actualizat pentru a facilita eforturile de recuperare şi confiscare a activelor în întreaga Uniune şi pentru a asigura eficacitatea acestor eforturi. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să stabilească norme minime privind urmărirea şi identificarea, indisponibilizarea, confiscarea şi gestionarea bunurilor în cadrul procedurilor în materie penală. În acest context, noţiunea de "proceduri în materie penală" este un concept autonom de drept al Uniunii, interpretat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în pofida jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prezenta directivă nu aduce atingere procedurilor pe care statele membre le-ar putea utiliza pentru a indisponibiliza şi confisca bunurile. Este necesar să se consolideze capacitatea autorităţilor competente de a-i priva pe infractori de produsele provenite din săvârşirea de activităţi infracţionale. În acest scop, ar trebui stabilite norme pentru a consolida urmărirea şi identificarea activelor, precum şi capacităţile de indisponibilizare, pentru a îmbunătăţi gestionarea bunurilor indisponibilizate şi confiscate până la înstrăinarea lor în urma unui ordin de confiscare definitiv, pentru a perfecţiona mijloacele de confiscare a instrumentelor şi a produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a bunurilor provenite din activităţi infracţionale ale organizaţiilor criminale, precum şi pentru a îmbunătăţi eficienţa generală a sistemului de recuperare a activelor.

(8)Prezenta directivă ar trebui să faciliteze cooperarea transfrontalieră, acordându-le autorităţilor competente resursele şi competenţele necesare pentru a răspunde în mod rapid şi eficace cererilor formulate de către autorităţile din alte state membre. Dispoziţiile care stabilesc norme privind urmărirea şi identificarea timpurie a activelor, măsurile urgente de indisponibilizare sau gestionarea eficientă contribuie la îmbunătăţirea posibilităţilor de recuperare transfrontalieră a activelor. Având în vedere natura mondială a criminalităţii organizate şi capacitatea acesteia de a transfera rapid la nivel transfrontalier activele provenite din săvârşirea de infracţiuni, ar trebui consolidată şi cooperarea cu ţările terţe în limitele cadrului juridic internaţional.

(9)Date fiind caracterul poliinfracţional al organizaţiilor criminale implicate într-o gamă largă de activităţi ilicite pe diferite pieţe şi cooperarea sistemică şi orientată spre profit a acestora, o luptă eficace împotriva criminalităţii organizate necesită instituirea unor măsuri de indisponibilizare şi de confiscare menite să acopere profiturile obţinute din toate infracţiunile la care iau parte grupurile infracţionale organizate. Printre aceste infracţiuni se numără domeniile criminalităţii enumerate la articolul 83 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Pe lângă infracţiunile enumerate la articolul 83 alineatul (1) din TFUE, domeniul de aplicare al prezentei directive ar trebui să acopere, de asemenea, toate infracţiunile care sunt armonizate la nivelul Uniunii, inclusiv fraudele împotriva intereselor financiare ale Uniunii, având în vedere implicarea tot mai mare a grupurilor infracţionale organizate în astfel de infracţiuni. Domeniul de aplicare al prezentei directive ar trebui să includă şi infracţiunile împotriva mediului, care reprezintă o activitate principală pentru grupurile infracţionale organizate şi care sunt adesea legate de spălarea banilor sau vizează deşeurile şi reziduurile generate în contextul producerii şi al traficului de droguri. Facilitarea intrării şi şederii neautorizate constituie o activitate principală pentru grupurile infracţionale organizate şi este corelată, de regulă, cu traficul de persoane. Infracţiunea de facilitare a intrării şi şederii neautorizate ar trebui înţeleasă în sensul Directivei 2002/90/CE a Consiliului (⁶) şi al Deciziei-cadru 2002/946/JAI a Consiliului (⁷). Decizia-cadru 2002/946/JAI prevede posibilitatea ca sancţiunile penale să fie însoţite de confiscarea mijloacelor de transport care au servit la săvârşirea infracţiunii, stabilind în mod clar că dispoziţiile sale se aplică fără a aduce atingere protecţiei acordate refugiaţilor şi solicitanţilor de azil în vederea furnizării de asistenţă umanitară în conformitate cu dreptul internaţional.

(10)Pe lângă infracţiunea de simplă participare la în înţelesul articolului 2 din Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului (⁸), alte infracţiuni, astfel cum sunt menţionate la articolul 1 punctul 1 din Decizia-cadru 2008/841/JAI şi astfel cum sunt definite în dreptul intern, ar trebui incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive, în măsura în care sunt săvârşite în cadrul unei organizaţii criminale, astfel cum este definită în articolul 1 punctul 1 din Decizia-cadru 2008/841/JAI şi astfel cum este definită în dreptul intern, în vederea acoperirii câştigurilor ilicite provenite din activităţi infracţionale desfăşurate în general de organizaţii criminale. Statele membre sunt încurajate, în special, să se asigure că în domeniul de aplicare al prezentei directive sunt incluse infracţiunile de contrafacere şi piraterie a produselor, trafic ilicit de bunuri culturale, fals şi uz de fals în înscrisuri oficiale, omor sau vătămare corporală gravă, trafic ilicit de organe şi ţesuturi umane, răpire, lipsire de libertate în mod ilegal sau luare de ostatici, furt organizat sau tâlhărie, racket şi extorcare de fonduri, trafic de vehicule furate, infracţiunile fiscale legate de impozitele directe şi impozitele indirecte, incendierea cu intenţie, frauda şi înşelăciunea, traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive şi infracţiunile care intră în sfera de competenţă a Curţii Penale Internaţionale. Cu toate acestea, prezenta directivă nu impune statelor membre obligaţia de a introduce sau de a menţine vreo infracţiune.

(11)Pentru a asigura punerea în aplicare eficace a măsurilor restrictive ale Uniunii, este necesar să se extindă domeniul de aplicare al prezentei directive la infracţiunile reglementate de Directiva (UE) 2024/1226 a Parlamentului European şi a Consiliului (⁹).

(12)În vederea acoperirii bunurilor care ar putea fi transformate şi transferate cu scopul de a le disimula originea şi în vederea asigurării unor definiţii armonizate şi clare în întreaga Uniune, bunurile care pot face obiectul indisponibilizării şi al confiscării ar trebui definite în sens larg. Acestea ar trebui să înglobeze actele sau instrumentele juridice, inclusiv în formă electronică sau digitală, care dovedesc un titlu sau un drept asupra unui bun care face obiectul indisponibilizării şi al confiscării, inclusiv, de exemplu, instrumentele financiare, fiduciile sau documentele care pot da naştere unor creanţe şi care se află, în mod normal, în posesia persoanei afectate de procedurile relevante. Prezenta directivă nu aduce atingere procedurilor naţionale existente pentru păstrarea actelor sau a instrumentelor juridice care dovedesc un titlu sau un drept asupra unui bun, întrucât acestea se aplică de către autorităţile naţionale competente sau organismele publice competente în conformitate cu dreptul intern. Definiţia bunurilor ar trebui să acopere toate tipurile de bunuri, inclusiv criptoactivele.

(13)În vederea acoperirii bunurilor care ar putea fi transformate şi transferate cu scopul de a le disimula originea şi în vederea asigurării unor definiţii armonizate şi clare în întreaga Uniune, ar trebui să se prevadă o definiţie amplă a produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni, care să includă produsele directe obţinute din activităţi infracţionale şi toate beneficiile indirecte, inclusiv reinvestirea sau transformarea ulterioară a produselor directe, în concordanţă cu definiţiile din Regulamentul (UE) 2018/1805 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹⁰). Prin urmare, produsele ar trebui să includă orice bunuri, inclusiv bunuri transformate sau convertite, integral sau parţial, în alte bunuri şi bunuri combinate cu bunuri dobândite din surse legitime, până la valoarea estimată a produselor combinate. Ar trebui să includă şi venitul sau alte beneficii derivate din produsele provenite din săvârşirea de infracţiuni sau din bunurile în care au fost transformate, convertite sau cu care au fost combinate respectivele produse.

(14)Urmărirea şi identificarea bunurilor într-un stadiu incipient al unei anchete penale sunt esenţiale pentru a asigura identificarea promptă a instrumentelor, a produselor sau a bunurilor care ar putea fi confiscate ulterior, inclusiv a bunurilor având legătură cu activităţi infracţionale situate în alte jurisdicţii, facilitând astfel cooperarea transfrontalieră. Pentru a se asigura că se acordă suficientă prioritate investigaţiilor financiare în toate statele membre, astfel încât să se poată combate infracţiunile de natură transfrontalieră, este necesar să li se solicite autorităţilor competente să lanseze urmărirea activelor din momentul în care există o suspiciune de activitate infracţională care este susceptibilă să genereze beneficii economice substanţiale. Atunci când stabilesc dacă beneficiul economic este susceptibil să fie substanţial, statele membre ar trebui să poată fixa praguri minime pentru valoarea produselor preconizate sau permite evaluarea de la caz la caz de către autorităţile competente. Pentru a permite suficientă flexibilitate în ceea ce priveşte lansarea investigaţiilor financiare, statele membre ar trebui să poată limita sfera de cuprindere a acestora la investigaţiile referitoare la infracţiuni susceptibile de a fi fost săvârşite în cadrul unei organizaţii criminale. În scopul asigurării eficacităţii investigaţiilor financiare, statele membre ar trebui să furnizeze resursele financiare, tehnice şi umane necesare.

(15)Pentru a asigura aplicarea efectivă a măsurilor restrictive ale Uniunii, Uniunea a stabilit norme comune minime privind definiţiile activităţilor infracţionale care încalcă măsurile restrictive ale Uniunii. Pentru a facilita depistarea infracţiunilor legate de încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii, este important ca birourile de recuperare a activelor să fie împuternicite să urmărească şi să identifice bunurile persoanelor şi ale entităţilor cărora li se aplică măsurile respective, la cererea autorităţilor naţionale competente, pe baza unor indicii şi a unor motive întemeiate să se considere că au fost săvârşite astfel de infracţiuni. Ar trebui ca respectivele competenţe să nu aducă atingere cerinţelor şi garanţiilor procedurale stabilite în temeiul dreptului intern, inclusiv normelor privind iniţierea procedurilor penale sau, dacă este cazul, cerinţei de a obţine o autorizaţie judiciară.

(16)Având în vedere că pentru urmărirea şi identificarea cu eficacitate a bunurilor ar putea fi necesare măsuri care să necesite intervenţia altor autorităţi, este important ca birourile de recuperare a activelor să poată solicita cooperarea autorităţilor relevante. Condiţiile unor astfel de solicitări sunt supuse dreptului intern. Statele membre pot include în cadrul personalului birourilor de recuperare a activelor respective atât reprezentanţi ai autorităţilor de aplicare a legii, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor judiciare sau pot înfiinţa birouri de recuperare a activelor atât în cadrul autorităţilor de aplicare a legii, cât şi în cadrul sistemului judiciar.

(17)Având în vedere caracterul transnaţional al fondurilor utilizate de grupurile infracţionale organizate, statele membre ar trebui să facă rapid schimb de informaţii care pot conduce la identificarea instrumentelor şi a produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a altor bunuri deţinute sau controlate de infractori. În acest scop, este necesar ca birourile de recuperare a activelor să fie împuternicite să urmărească şi să identifice bunurile care ar putea fi confiscate ulterior, să se asigure că au acces la informaţiile necesare în condiţii clare şi să stabilească norme privind schimbul rapid de informaţii între ele, în mod spontan sau la cerere. În cazurile urgente în care există riscul dispariţiei bunurilor, ar trebui să se răspundă cererilor de informaţii cât mai curând posibil, şi cel târziu în termen de opt ore. Obligaţia birourilor de recuperare a activelor de a urmări şi de a identifica instrumentele, produsele sau bunurile care fac sau care ar putea face obiectul unui ordin de indisponibilizare sau de confiscare emis de un alt stat membru are scopul de a facilita pregătirea sau executarea ordinelor de indisponibilizare din alte state membre, dar nu implică obligaţia de a recunoaşte astfel de ordine în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1805.

(18)Pentru a realiza investigaţii eficace privind urmărirea activelor şi pentru a răspunde rapid cererilor transfrontaliere, birourile de recuperare a activelor ar trebui să aibă acces la informaţiile care sunt necesare pentru a stabili existenţa unor bunuri care fac sau care ar putea face obiectul unui ordin de indisponibilizare sau de confiscare, precum şi pentru a stabili dreptul de proprietate sau controlul asupra unor astfel de bunuri. Prin urmare, birourile de recuperare a activelor ar trebui să aibă acces imediat şi direct la datele relevante, de exemplu la informaţii imobiliare, la registrele naţionale de evidenţă a cetăţeniei şi a populaţiei, la bazele de date comerciale şi la bazele de date referitoare la vehicule, pe lângă accesul la informaţiile privind conturile bancare în temeiul Directivei (UE) 2019/1153 a Parlamentului European şi a Consiliului (¹¹) şi la informaţiile privind beneficiarii reali în temeiul Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului (¹²). Accesul şi căutările ar trebui să fie considerate imediate şi directe, printre altele, în cazul în care autorităţile naţionale care gestionează un registru transmit cu promptitudine informaţiile autorităţilor competente printr-un mecanism automatizat, cu condiţia ca nicio instituţie intermediară să nu poată influenţa datele solicitate sau informaţiile care urmează a fi furnizate. În plus, statele membre ar trebui să se asigure că birourile de recuperare a activelor au acces rapid, fie imediat şi direct, fie la cerere, la alte informaţii care pot fi utile pentru identificarea bunurilor relevante, cum ar fi informaţiile privind ipotecile şi împrumuturile, datele vamale sau informaţiile privind transferurile electronice de fonduri şi soldurile conturilor, precum şi datele fiscal-bugetare, datele privind securitatea socială şi informaţiile din domeniul aplicării legii. În ceea ce priveşte datele fiscal-bugetare, datele naţionale privind securitatea socială şi informaţiile din domeniul aplicării legii, ar trebui să fie posibil ca statele membre să decidă să acorde birourilor de recuperare a activelor acces la astfel de informaţii pe baza unor cereri motivate şi să permită autorităţilor care deţin astfel de informaţii să refuze accesul la acestea în anumite condiţii, pentru a asigura integritatea investigaţiilor, confidenţialitatea informaţiilor furnizate de un alt stat membru sau de o ţară terţă, precum şi proporţionalitatea cererilor de informaţii în raport cu interesele legitime ale unei persoane fizice sau juridice. Accesul la informaţii ar trebui să facă obiectul unor garanţii specifice care să prevină utilizarea abuzivă a drepturilor de acces. Astfel de garanţii completează obligaţia de a înregistra activităţile de accesare şi de căutare în temeiul articolului 25 din Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European şi a Consiliului (¹³). Acordarea accesului la informaţiile respective nu împiedică statele membre să condiţioneze accesul de garanţii procedurale, astfel cum sunt stabilite în dreptul intern, ţinând seama în mod corespunzător de necesitatea ca birourile de recuperare a activelor să poată răspunde rapid cererilor transfrontaliere. Punerea în aplicare a garanţiilor procedurale nu ar trebui să afecteze capacitatea birourilor de recuperare a activelor de a răspunde cererilor din partea altor state membre, în special în cazul cererilor urgente.

(19)Pentru a garanta securitatea informaţiilor partajate între birourile de recuperare a activelor, toate birourile de recuperare a activelor ar trebui să poată accesa direct aplicaţia de reţea pentru schimbul securizat de informaţii (SIENA), gestionată de Europol în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹⁴). SIENA sau, după caz, în mod excepţional, alte canale securizate ar trebui să fie utilizate pentru toate comunicările efectuate între birourile de recuperare a activelor în temeiul prezentei directive. Ar putea fi necesar să se utilizeze un alt canal securizat în cazuri excepţionale, de exemplu în cazul în care caracterul urgent al cererii de informaţii impune utilizarea temporară a unui alt canal de comunicare sau în cazul în care schimbul de informaţii necesită implicarea unor ţări terţe sau a unor organizaţii internaţionale ori există motive obiective pentru a crede că o astfel de implicare va fi necesară într-o etapă ulterioară. Trimiterea la SIENA ar trebui interpretată ca fiind valabilă şi pentru succesorul acesteia, în cazul în care SIENA este înlocuită.

(20)Având în vedere viteza cu care infractorii efectuează transferuri între diferite jurisdicţii, statele membre ar trebui să se asigure că birourile de recuperare a activelor fac rapid schimb de informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor. În cazuri excepţionale, ar putea fi justificat în mod obiectiv ca birourile de recuperare a activelor să refuze să furnizeze informaţii unui alt birou de recuperare a activelor solicitant dacă acest lucru ar dăuna intereselor de securitate naţională ale statului membru în care este situat biroul de recuperare a activelor care a primit cererea, ar pune în pericol investigaţiile în curs sau operaţiunile de colectare de informaţii în materie penală, ar reprezenta o ameninţare iminentă la adresa vieţii sau a integrităţii fizice a unei persoane sau ar fi în mod clar disproporţionat sau irelevant în raport cu scopurile în care au fost solicitate informaţiile. Atunci când evaluează respectarea principiilor necesităţii şi proporţionalităţii, birourile de recuperare a activelor ar trebui să dea dovadă de diligenţa necesară, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale.

(22)Confiscarea conduce la deposedarea definitivă de bunurile respective. Totuşi, conservarea bunurilor poate fi o condiţie prealabilă pentru confiscare şi este adesea crucială pentru executarea efectivă a unui ordin de confiscare. Bunurile sunt conservate printr-o măsură de indisponibilizare. Pentru a împiedica dispariţia bunurilor, autorităţile competente din statele membre, care ar putea include birourile de recuperare a activelor, ar trebui să fie împuternicite să ia măsuri imediate, care ar putea lua forma unui ordin, pentru asigurarea disponibilităţii unor astfel de bunuri până la emiterea unui ordin de indisponibilizare. Având în vedere caracterul excepţional al unor astfel de măsuri, statele membre ar trebui să limiteze valabilitatea temporară a acestora.

(23)În cazul în care autorităţile competente nu pot lua măsuri imediate, statele membre ar trebui să le permită birourilor de recuperare a activelor să ia astfel de măsuri. Astfel de măsuri ar putea fi necesare în special în cazul în care, în urma unei cereri din partea unui birou de recuperare a activelor dintr-un alt stat membru, un birou de recuperare a activelor a urmărit şi a identificat active care ar putea dispărea foarte rapid, precum criptoactivele, şi în cazul în care autorităţile competente din statul membru în care este situat biroul de recuperare a activelor care a primit cererea nu pot lua măsuri imediate decât dacă o anchetă penală este în curs de desfăşurare în statul membru respectiv. Birourile de recuperare a activelor ar trebui să fie în măsură să asigure disponibilitatea activelor până când va fi posibil să fie emis un ordin european de indisponibilizare în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1805.

(26)Pe lângă măsurile de confiscare prin intermediul cărora autorităţile sunt abilitate să îi priveze pe infractori de instrumente sau de produse, sub rezerva unei condamnări definitive, este necesar să se permită confiscarea unor bunuri de valoare echivalentă cu respectivele instrumente sau produse astfel încât să se captureze bunuri de valoare echivalentă cu instrumentele şi produsele unei infracţiuni, atunci când este imposibilă confiscarea unor astfel de instrumente şi produse. Statele membre au libertatea de a defini confiscarea bunurilor de valoare echivalentă ca măsură accesorie sau alternativă confiscării de instrumente şi produse, după caz, în conformitate cu dreptul intern.

(27)La punerea în aplicare a prezentei directive în ceea ce priveşte confiscarea bunurilor a căror valoare corespunde instrumentelor, dispoziţiile relevante ar trebui să fie aplicabile dacă, având în vedere circumstanţele specifice ale cazului, o astfel de măsură este proporţională, ţinându-se seama în special de valoarea instrumentelor în chestiune. Statele membre pot avea de asemenea în vedere dacă şi în ce măsură persoana condamnată este răspunzătoare pentru faptul că confiscarea instrumentelor a devenit imposibilă.

(28)Practica prin care o persoană suspectată sau acuzată transferă bunuri sau produse unei părţi terţe în cunoştinţă de cauză, în vederea evitării confiscării, este comună şi răspândită. Achiziţionarea de către o parte terţă se referă la situaţii în care, de exemplu, bunurile au fost dobândite, în mod direct sau indirect, cum ar fi printr-un intermediar, de către partea terţă de la o persoană suspectată sau acuzată, inclusiv atunci când infracţiunea a fost săvârşită în numele sau în beneficiul acesteia şi când persoana acuzată nu deţine bunuri care să poată fi confiscate. O astfel de confiscare ar trebui să fie posibilă cel puţin în cazurile în care s-a stabilit că părţile terţe relevante ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului sau al achiziţionării era evitarea confiscării. Faptul că părţile terţe relevante ştiau sau ar fi trebuit să aibă astfel de cunoştinţe ar trebui să fie evaluat pe baza unor elemente de fapt şi circumstanţe concrete, inclusiv a faptului că transferul a avut loc în mod gratuit sau în schimbul unei sume de bani semnificativ disproporţionate faţă de valoarea de piaţă a bunurilor, că bunurile au fost transferate unor părţi aflate în legătură strânsă cu persoana suspectată sau acuzată sau că bunurile au rămas sub controlul efectiv al persoanei suspectate sau acuzate. Transferurile către părţi aflate în legătură strânsă cu persoana suspectată sau acuzată ar putea include transferurile către membri de familie sau către persoane fizice care au construcţii juridice sau orice altă relaţie de afaceri strânsă cu persoana suspectată sau acuzată ori transferurile către entităţi juridice în cadrul cărora persoana suspectată sau acuzată sau un membru al familiei acesteia face parte din organele administrative, de conducere sau de supraveghere. Normele privind confiscarea aplicată terţilor ar trebui să se extindă atât asupra persoanelor fizice, cât şi a persoanelor juridice, fără a se aduce atingere dreptului părţilor terţe de a fi audiate, inclusiv dreptului de a invoca dreptul de proprietate asupra bunurilor în cauză. În orice caz, drepturile terţilor de bună credinţă ar trebui protejate în conformitate cu dreptul intern.

(29)Organizaţiile infracţionale sunt implicate într-o gamă largă de activităţi infracţionale. Pentru a combate în mod eficace activităţile de criminalitate organizată, ar putea exista situaţii în care să fie oportun ca o condamnare penală pentru o infracţiune de natură să genereze beneficii economice să fie urmată de confiscarea nu numai a bunurilor care au legătură cu o infracţiune specifică, inclusiv a produselor provenite din săvârşirea infracţiunii sau a instrumentelor folosite în acest scop, ci şi a altor bunuri considerate de instanţă drept bunuri provenite din activităţi infracţionale. O astfel de confiscare extinsă ar trebui să fie posibilă în cazul în care o instanţă are convingerea că bunurile în cauză sunt bunuri provenite din activităţi infracţionale, fără a fi necesară o condamnare pentru activităţile infracţionale respective. Activităţile infracţionale relevante ar putea consta în orice tip de infracţiune. Nu trebuie dovedită fiecare infracţiune în parte, dar instanţa trebuie să-aibă convingerea că bunurile în cauză sunt bunuri provenite din astfel de activităţi infracţionale. În acest context, instanţa trebuie să analizeze circumstanţele specifice ale cauzei, inclusiv faptele şi probele disponibile, pe baza cărora ar putea fi luată o hotărâre privind confiscarea extinsă. Faptul că valoarea bunurilor unei persoane este disproporţionată faţă de venitul legal al persoanei respective s-ar putea înscrie între acele fapte care conduc instanţa la concluzia că bunurile respective sunt bunuri provenite din activităţi infracţionale. Statele membre ar putea, de asemenea, să stabilească o cerinţă ca, pentru o anumită perioadă de timp, să poată fi posibil ca bunurile să fie considerate bunuri provenite din activităţi infracţionale.

(30)Confiscarea ar trebui să fie posibilă atunci când nu este posibilă o condamnare definitivă din motive de boală, sustragere sau deces al persoanei suspectate sau acuzate. Confiscarea ar trebui să fie posibilă şi în cazul în care termenele de prescripţie prevăzute în dreptul intern pentru infracţiunile relevante sunt mai mici de 15 ani şi au expirat după iniţierea procedurilor penale. În astfel de cazuri, confiscarea ar trebui permisă numai atunci când procedurile penale ar fi putut conduce la o condamnare definitivă pentru o infracţiune în absenţa unor astfel de circumstanţe cel puţin pentru infracţiunile de natură să genereze, direct sau indirect, beneficii economice substanţiale şi atunci când instanţa are convingerea că instrumentele, produsele sau bunurile care urmează să fie confiscate provin din infracţiune sau sunt direct sau indirect legate de aceasta. În cazurile de boală şi de sustragere, existenţa unor proceduri in absentia în statele membre ar trebui să fie suficientă pentru respectarea obligaţiei de a permite o astfel de confiscare. Este important să se reamintească faptul că organismele internaţionale au indicat potenţialul confiscării în absenţa unei condamnări ca modalitate de a aborda obstacolele din calea confiscării câştigurilor ilicite, pe care le reprezintă imunitatea şi amnistia.

(32)În situaţiile în care măsurile de confiscare de la articolele 12-15 nu sunt aplicate din motive de drept sau de fapt stabilite de dreptul intern, ar trebui să fie în continuare posibil să se confişte bunurile care au fost identificate sau, în cazul în care sistemul juridic naţional impune indisponibilizarea, indisponibilizate în contextul unei anchete referitoare la o infracţiune, pe baza unor indicii potrivit cărora bunurile respective ar putea fi bunuri provenite din activităţi infracţionale. Aceste bunuri ar trebui confiscate în cazul în care instanţa are convingerea că bunurile provin din activităţi infracţionale desfăşurate în cadrul unei organizaţii criminale şi în cazul în care aceste activităţi infracţionale sunt de natură să genereze, direct sau indirect, beneficii economice substanţiale. Atunci când stabilesc dacă anumite activităţi infracţionale sunt de natură să genereze beneficii economice substanţiale, statele membre pot lua în considerare toate circumstanţele relevante, inclusiv modul de operare (modus operandi), de exemplu dacă una dintre condiţiile infracţiunii este că aceasta a fost săvârşită în contextul criminalităţii organizate sau cu intenţia de a genera profituri periodice din infracţiuni. Statele membre ar trebui să permită confiscarea unor astfel de averi nejustificate atunci când investigaţia în cadrul căreia au fost identificate bunurile se referă la o infracţiune care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive şi care este pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate cu o durată maximă de cel puţin patru ani. Condiţia respectivă garantează posibilitatea utilizării confiscării averilor nejustificate în anchetele penale cu privire la infracţiuni care ating un anumit prag de gravitate.

(33)Atunci când aplică normele naţionale de punere în aplicare a prezentei directive, autorităţile naţionale competente pot să aleagă să nu dispună sau să nu execute confiscarea averilor nejustificate dacă în cazul respectiv aplicarea normelor prevăzute în prezenta directivă ar fi vădit nerezonabilă sau disproporţionată. Statele membre pot, de asemenea, să stabilească o cerinţă ca, pentru o anumită perioadă de timp, bunurile să poată fi considerate ca bunuri provenite din astfel de activităţi infracţionale. Statele membre ar trebui să se asigure că sunt respectate drepturile procedurale corespunzătoare ale persoanei afectate. Drepturile terţilor de bună credinţă ar trebui protejate în conformitate cu dreptul intern.

(34)Chiar dacă, pentru confiscarea averilor nejustificate, nu ar trebui să existe o condiţie prealabilă care să prevadă că fiecare infracţiune în parte trebuie dovedită, trebuie să existe suficiente fapte şi circumstanţe pentru ca instanţa să aibă convingerea că bunurile în cauză sunt bunuri provenite din infracţiuni. Activităţile infracţionale relevante ar putea consta în orice tip de infracţiune care este săvârşită în cadrul unei organizaţii criminale şi care este de natură să genereze beneficii economice substanţiale, fiind astfel gravă prin natura sa. Atunci când stabilesc dacă bunurile ar trebui confiscate, instanţele naţionale ar trebui să ia în considerare toate circumstanţele relevante ale cauzei, inclusiv probele disponibile şi faptele specifice, cum ar fi faptul că valoarea bunurilor este în mod substanţial disproporţionată în raport cu venitul legal al persoanei. Un alt factor relevant ar putea fi absenţa unei surse legale plauzibile a bunului, întrucât provenienţa bunurilor dobândite legal poate fi demonstrată în mod normal. Legătura persoanei cu activităţile unei organizaţii criminale ar putea fi, de asemenea, relevantă, aşa cum ar putea fi relevante circumstanţe precum situaţia în care au fost găsite bunurile sal indiciile privind participarea la activităţi infracţionale. Evaluarea ar trebui efectuată de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele cauzei. Ar trebui să fie posibil ca statele membre să decidă permiterea confiscării averilor nejustificate atunci când procedurile penale sunt întrerupte sau ca o astfel de confiscare să facă obiectul unui ordin separat de procedurile penale privind infracţiunea.

(36)Urmărirea şi identificarea bunurilor care urmează să fie indisponibilizate şi confiscate ar trebui să fie posibile chiar şi după o condamnare definitivă pentru o infracţiune sau în urma unor proceduri care implică confiscarea care nu se bazează pe o hotărâre de condamnare. Acest lucru nu le împiedică pe statele membre să stabilească termene rezonabile după o condamnare definitivă sau o decizie definitivă în cadrul procedurilor care implică confiscarea care nu se bazează pe o hotărâre de condamnare, la expirarea cărora urmărirea şi identificarea nu ar mai fi posibile.

(37)Având în vedere că activităţile infracţionale pot aduce prejudicii importante victimelor, este esenţial ca drepturile acestora să fie protejate, inclusiv dreptul la despăgubire şi dreptul la restituire. Prin urmare, statele membre ar trebui să ia măsurile adecvate pentru a se asigura că pretenţiile victimelor la restituire şi despăgubire formulate împotriva persoanei care face obiectul unei măsuri de confiscare ca urmare a unei infracţiuni sunt luate în considerare în cadrul procedurilor de urmărire, indisponibilizare şi confiscare a activelor, inclusiv în cazurile transfrontaliere. În plus, pentru a facilita despăgubirea şi restituirea bunurilor către victime, este necesar să se faciliteze urmărirea bunurilor care ar putea face obiectul unor astfel de pretenţii, precum şi schimbul de informaţii între autorităţile competente pentru urmărirea activelor şi autorităţile competente pentru a decide cu privire la pretenţiile victimelor sau pentru a executa astfel de decizii.

(38)Reutilizarea în scopuri sociale a bunurilor confiscate transmite societăţii un mesaj concret în general cu privire la importanţa unor valori precum justiţia şi legalitatea, reafirmă prevalenţa statului de drept în comunităţile afectate mai direct de criminalitatea organizată şi consolidează rezilienţa acestor comunităţi faţă de infiltrarea criminalităţii în structura socială şi economică, aşa cum s-a observat în respectivele state membre care au adoptat deja astfel de măsuri de reutilizare în scopuri sociale. Prin urmare, statele membre sunt încurajate să ia măsurile necesare pentru a permite ca bunurile confiscate să fie utilizate în interes public sau în scopuri sociale, astfel încât să fie posibil ca bunurile confiscate să fie păstrate ca bunuri ale statului în scopul justiţiei, al asigurării respectării legii, al asigurării serviciilor publice, în scop social ori în scop economic sau să fie transferate autorităţilor din municipalitatea sau regiunea în care acestea sunt situate, pentru ca aceste autorităţi să le poată utiliza în astfel de scopuri, inclusiv atribuirea lor unor organizaţii care desfăşoară activităţi de interes social. Utilizarea bunurilor confiscate în astfel de scopuri nu aduce atingere autonomiei bugetare a statelor membre.

(39)Ar trebui, de asemenea, să fie posibil ca statele membre să utilizeze bunurile confiscate pentru a contribui la mecanisme de sprijinire a ţărilor terţe afectate de situaţii la care s-a răspuns prin adoptarea de măsuri restrictive ale Uniunii, în măsura în care infracţiunea săvârşită are o legătură directă sau indirectă cu situaţia respectivă. Comisia ar trebui să faciliteze cooperarea dintre statele membre şi cu ţările terţe şi ar putea oferi orientări cu privire la cele mai eficace proceduri şi mecanisme financiare disponibile pentru a sprijini aceste ţări terţe în vederea promovării utilizării în acest scop a instrumentelor, produselor sau bunurilor confiscate.

(40)Statele membre sunt încurajate să ia măsurile corespunzătoare pentru a împiedica dobândirea bunurilor, în mod direct sau indirect, în timpul înstrăinării acestora în temeiul unui ordin de confiscare, de către persoanele condamnate în cadrul procedurilor penale în care bunurile au fost indisponibilizate. Astfel de măsuri pot fi limitate la bunurile care depăşesc o anumită valoare, şi pot consta în excluderea anumitor tipuri de entităţi de la participarea la vânzarea prin licitaţie a bunurilor, în solicitarea unor documente din partea cumpărătorului sau în evaluarea oricăror legături dintre cumpărător şi persoana condamnată. Statele membre pot aplica astfel de măsuri şi în cazul vânzării bunurilor indisponibilizate.

(41)Pentru a se asigura că bunurile care fac sau care ar putea face obiectul unui ordin de indisponibilizare sau de confiscare îşi păstrează valoarea economică, statele membre ar trebui să instituie măsuri eficace de gestionare. Măsurile respective includ gestionarea eficientă a entităţilor, cum ar fi întreprinderile, care ar trebui menţinute ca entităţi care au capacitatea de a-şi continua activitatea, luându-se în acelaşi timp măsurile necesare pentru a asigura că persoana suspectată sau acuzată nu beneficiază direct sau indirect de operaţiunile în curs ale unei astfel de entităţi sau, după caz, măsuri de supraveghere privind controlul unei astfel de entităţi.

(42)Atunci când natura bunurilor, inclusiv valoarea lor sau necesitatea unor condiţii de gestionare specifice, o justifică, o evaluare a modului de reducere la minimum a costurilor de gestionare şi a modului de conservare a valorii bunurilor ar trebui efectuată în etapa pregătirii ordinului de indisponibilizare sau, cel târziu, fără întârzieri nejustificate, după executarea ordinului de indisponibilizare. Obiectivul evaluării este de a furniza autorităţilor competente consideraţiile relevante care trebuie luate în considerare înainte, în timpul sau după adoptarea sau executarea ordinului de indisponibilizare. Statele membre pot elabora orientări cu privire la modul în care să fie efectuată o astfel de evaluare, ţinând seama de circumstanţele bunurilor care urmează să fie indisponibilizate şi asigurându-se că evaluarea nu va pune în pericol executarea la timp a ordinului de indisponibilizare.

(43)În situaţiile în care se presupune în mod rezonabil că bunurile indisponibilizate sunt perisabile sau se depreciază rapid, prezintă costuri de întreţinere care sunt disproporţionate faţă de valoarea lor preconizată în momentul confiscării, sunt prea dificil de administrat sau pot fi înlocuite cu uşurinţă, statele membre ar trebui să permită vânzarea unor astfel de bunuri înaintea emiterii unui ordin de confiscare definitiv. În conformitate cu dreptul intern, decizia privind vânzarea unui bun a cărui natură este specifică ar putea face obiectul unei aprobări prealabile din partea unei autorităţi naţionale competente. Înainte de a lua o astfel de decizie, statele membre ar trebui să se asigure că persoanei afectate, cu excepţia cazurilor în care aceasta s-a sustras de la procedură sau nu poate fi localizată, i se trimite o notificare în acest sens şi că, cu excepţia cazurilor de urgenţă, i se oferă posibilitatea de a fi audiată înainte de valorificare. Statele membre ar trebui să prevadă posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva unui ordin de valorificare anticipată. Statele membre ar trebui să prevadă posibilitatea suspendării de către o instanţă a executării unui astfel de ordin, de exemplu atunci când acest lucru este necesar pentru apărarea intereselor legitime ale persoanei afectate, în special în cazul în care există un risc de prejudiciu ireparabil. Statele membre ar trebui să prevadă, de asemenea, posibilitatea de a conferi prin lege efect suspensiv căii de atac. Statele membre ar trebui să poată imputa proprietarului sau beneficiarului real al bunurilor costurile de gestionare a bunurilor indisponibilizate, de exemplu ca o alternativă la dispunerea unei valorificări anticipate şi în cazul unei condamnări definitive.

(44)Statele membre ar trebui să înfiinţeze sau să desemneze una sau mai multe autorităţi competente care să funcţioneze ca birouri de gestionare a activelor, cu scopul instituirii unor autorităţi specializate însărcinate cu gestionarea bunurilor indisponibilizate şi confiscate, care să gestioneze în mod eficace bunurile indisponibilizate înainte de confiscare şi să le conserve valoarea în aşteptarea unei hotărâri definitive privind confiscarea şi a înstrăinării bunurilor în temeiul unei astfel de hotărâri. Fără a aduce atingere structurilor administrative interne ale statelor membre, birourile de gestionare a activelor fie ar trebui să fie singura autoritate care gestionează bunurile indisponibilizate şi confiscate, fie ar trebui să ofere sprijin actorilor descentralizaţi în funcţie de structurile naţionale de gestionare şi să sprijine autorităţile relevante la planificare. Prezenta directivă nu stabileşte natura juridică sau instituţională a birourilor de gestionare a activelor şi nu aduce atingere sistemelor instituţionale din statele membre.

(46)Ordinele de indisponibilizare şi de confiscare afectează în mod substanţial drepturile persoanelor suspectate şi acuzate şi, în cazuri specifice, drepturile unor părţi terţe sau ale altor persoane care nu sunt urmărite penal. Prezenta directivă ar trebui să prevadă garanţii specifice şi căi de atac pentru a garanta protecţia drepturilor fundamentale ale unor astfel de persoane în punerea în aplicare a prezentei directive, în concordanţă cu dreptul la un proces echitabil, dreptul la o cale de atac eficientă şi prezumţia de nevinovăţie, astfel cum sunt consacrate la articolele 47 şi 48 din cartă.

(47)Ordinele de indisponibilizare, de confiscare şi de valorificare anticipată ar trebui să îi fie comunicate fără întârzieri nejustificate persoanei afectate. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată prevedea dreptul autorităţilor competente de a amâna comunicarea ordinelor de indisponibilizare persoanei afectate din motive legate de buna desfăşurare a investigaţiei. Scopul comunicării unor astfel de ordine este, printre altele, de a-i permite persoanei afectate să le conteste. Prin urmare, o astfel de comunicare ar trebui, ca regulă generală, să indice motivul sau motivele care stau la baza ordinului în cauză. În cazul în care persoana afectată sau locul în care se află persoana afectată nu sunt cunoscute sau în cazul în care comunicarea către fiecare dintre persoanele afectate ar presupune o sarcină disproporţionată pentru o autoritate competentă, ar trebui să fie posibil să se comunice prin intermediul unui anunţ public.

(48)Persoana afectată ar trebui să aibă posibilitatea efectivă de a contesta ordinele de indisponibilizare, de confiscare şi de valorificare anticipată. În cazul ordinelor de confiscare în care sunt reunite toate elementele infracţiunii, dar nu este posibilă o condamnare penală, inculpatul ar trebui să aibă posibilitatea de a fi audiat înainte de emiterea ordinului, dacă este posibil. În cazul ordinelor de confiscare emise în temeiul dispoziţiilor privind confiscarea extinsă şi confiscarea averilor nejustificate, circumstanţele care ar putea fi contestate de persoana afectată atunci când contestă ordinul de confiscare în faţa unei instanţe ar trebui să includă, de asemenea, fapte specifice şi probe disponibile pe baza cărora bunurile în cauză sunt considerate a fi bunuri provenite din activităţi infracţionale.

(51)Prezenta directivă ar trebui pusă în aplicare fără a se aduce atingere Directivelor 2010/64/UE (¹⁵),2012/13/UE (¹⁶), 2012/29/UE (¹⁷), 2013/48/UE (¹⁸), 2014/60/UE (¹⁹), (UE) 2016/343 (²⁰), (EU) 2016/800 (²¹) şi (UE) 2016/1919 (²²) ale Parlamentului European şi ale Consiliului.

(52)Este deosebit de important să se asigure protecţia datelor cu caracter personal, în conformitate cu dreptul Uniunii, în legătură cu prelucrarea datelor efectuată în temeiul prezentei directive. Prin urmare, dispoziţiile prezentei directive ar trebui aliniate la cele prevăzute în Directiva (UE) 2016/680. În special, ar trebui să se precizeze că orice date cu caracter personal care fac obiectul unui schimb între birourile de recuperare a activelor trebuie să se limiteze la categoriile de date enumerate în secţiunea B punctul 2 din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/794. Directiva (UE) 2016/680 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către autorităţile naţionale competente, în special de către birourile de recuperare a activelor, în sensul prezentei directive.

(53)Este deosebit de important să fie asigurată protecţia datelor cu caracter personal, în conformitate cu dreptul Uniunii, în legătură cu toate schimburile de informaţii efectuate în temeiul prezentei directive. În acest scop, în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul prevenirii, investigării, depistării sau urmăririi penale a infracţiunilor ori al executării pedepselor, normele de protecţie a datelor prevăzute în Directiva (UE) 2016/680 sunt aplicabile în legătură cu măsurile luate în temeiul prezentei directive. Directiva (UE) 2016/680 stabileşte normele referitoare la protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracţiunilor sau al executării pedepselor, în conformitate cu un set de principii referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal, în special legalitatea, echitatea şi transparenţa, limitarea scopului, reducerea la minimum a datelor, exactitatea, limitarea legată de stocare, integritatea şi confidenţialitatea, precum şi responsabilizarea. După caz, în special având în vedere prelucrarea datelor cu caracter personal de către birourile de gestionare a activelor în scopul gestionării bunurilor, se aplică normele privind protecţia datelor prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului (²³).

(54)Un sistem de recuperare eficace necesită eforturi concertate din partea unei game largi de autorităţi, inclusiv autorităţile de aplicare a legii, care includ la rândul lor autorităţile din domeniul vamal, autorităţile fiscale şi autorităţile de recuperare a impozitelor, în măsura în care acestea sunt competente în materie de recuperare a activelor, birourile de recuperare a activelor, autorităţile judiciare şi autorităţile de gestionare a activelor, inclusiv birourile de gestionare a activelor. Pentru a asigura o acţiune coordonată a tuturor autorităţilor competente, este necesar să se stabilească o abordare mai strategică a recuperării activelor şi să se promoveze o cooperare mai strânsă între autorităţile relevante, precum şi să se obţină o imagine de ansamblu clară asupra rezultatelor procesului de recuperare a activelor. De asemenea, este necesar să se asigure o cooperare mai strânsă şi mai eficace între birourile de recuperare a activelor şi birourile de gestionare a activelor şi omologii lor din alte state membre. În acest scop, statele membre ar trebui să adopte şi să revizuiască periodic o strategie naţională privind recuperarea activelor, pentru a orienta acţiunile legate de investigaţiile financiare, indisponibilizarea şi confiscarea, gestionarea şi înstrăinarea finală a instrumentelor, a produselor sau a bunurilor relevante. Statele membre pot decide cu privire la formatul adecvat al unei astfel de strategii şi iau în considerare cadrul lor constituţional. Prezenta directivă ar trebui să stabilească elementele care trebuie incluse într-o astfel de strategie, cum ar fi o descriere a rolurilor şi responsabilităţilor tuturor autorităţilor competente implicate în recuperarea activelor, precum şi modalităţile de coordonare şi de cooperare între acestea, fără a specifica însă tipul concret de informaţii care trebuie incluse în strategia respectivă. În plus, statele membre ar trebui să pună la dispoziţia autorităţilor competente resursele necesare pentru ca acestea să îşi poată îndeplini sarcinile în mod eficace. Prin "autorităţi competente" ar trebui să se înţeleagă autorităţile responsabile cu îndeplinirea sarcinilor prevăzute în prezenta directivă şi în conformitate cu cadrul naţional.

(55)Statele membre ar trebui să se asigure că birourile de gestionare a activelor şi, după caz, birourile de recuperare a activelor, precum şi alte autorităţi competente care îndeplinesc sarcini în temeiul prezentei directive sunt în măsură să obţină rapid informaţiile necesare pentru gestionarea eficientă a bunurilor indisponibilizate şi confiscate. În acest scop, statele membre ar trebui să stabilească instrumente eficiente, cum ar fi unul sau mai multe registre ale bunurilor indisponibilizate şi confiscate în temeiul prezentei directive.

(57)Pentru a sprijini Comisia în ceea ce priveşte punerea în aplicare a prezentei directive şi pentru a facilita cooperarea dintre birourile de recuperare a activelor şi birourile de gestionare a activelor, precum şi în vederea schimbului de bune practici, ar trebui instituită o reţea de cooperare pentru recuperarea şi confiscarea activelor. Reţeaua respectivă ar trebui să fie compusă din reprezentanţi ai birourilor de recuperare a activelor şi ai birourilor de gestionare a activelor şi ar trebui să fie prezidată de Comisie şi, atunci când este cazul, de Europol. Comisia ar putea invita reprezentanţi ai Eurojust şi ai Parchetului European (EPPO) şi, dacă este cazul, ai Autorităţii pentru Combaterea Spălării Banilor care să participe la întrunirile reţelei respective.

(58)Activitatea grupurilor infracţionale organizate nu este limitată de frontiere, aceste grupuri achiziţionând tot mai multe bunuri în alte state membre decât cele în care sunt stabilite, precum şi în ţări terţe. Având în vedere dimensiunea transnaţională a criminalităţii organizate, cooperarea internaţională este esenţială pentru recuperarea profiturilor şi pentru confiscarea activelor financiare care le permit infractorilor să îşi desfăşoare activitatea. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că atât birourile de recuperare a activelor, cât şi birourile de gestionare a activelor cooperează, în cea mai mare măsură posibilă, cu omologii lor din ţările terţe pentru a urmări, a identifica şi a gestiona instrumentele, produsele sau bunurile care fac sau care ar putea face obiectul unui ordin de indisponibilizare sau de confiscare în cadrul procedurilor în materie penală. Este important ca statele membre să utilizeze cadrele de cooperare existente şi sunt încurajate să dezvolte sau să adapteze acordurile bilaterale existente, să adere la convenţiile multilaterale existente sau, atunci când nu există un acord sau o înţelegere, să încheie noi acorduri bilaterale. Normele de protecţie a datelor prevăzute în Directiva (UE) 2016/680 şi, dacă este cazul, în Regulamentul (UE) 2016/679 sunt aplicabile în legătură cu măsurile luate în acest sens.

(59)Birourile de recuperare a activelor şi birourile de gestionare a activelor ar trebui, de asemenea, să coopereze îndeaproape cu organismele şi agenţiile UE, inclusiv cu Europol, cu Eurojust şi cu EPPO, în limitele competenţelor lor respective şi în conformitate cu cadrul juridic aplicabil, în măsura în care acest lucru este necesar pentru urmărirea şi identificarea bunurilor în cadrul investigaţiilor transfrontaliere sprijinite de Europol şi de Eurojust sau în cadrul investigaţiilor întreprinse de EPPO. Statele membre ar trebui, în conformitate cu obligaţiile care le revin în temeiul Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului (²⁴), să se asigure că birourile lor de recuperare a activelor îndeplinesc obligaţiile relevante prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/1939.

(60)Pentru a se asigura că există o înţelegere comună şi standarde minime pentru urmărirea şi identificarea, precum şi pentru indisponibilizarea, confiscarea şi gestionarea activelor, prezenta directivă ar trebui să stabilească norme minime pentru măsurile relevante, precum şi garanţiile aferente. Adoptarea unor norme minime nu împiedică statele membre să acorde competenţe mai extinse birourilor de recuperare a activelor sau birourilor de gestionare a activelor ori să prevadă norme mai cuprinzătoare referitoare la indisponibilizare şi confiscare sau să prevadă garanţii suplimentare în temeiul dreptului intern, cu condiţia ca aceste măsuri şi dispoziţii naţionale să nu submineze obiectivul prezentei directive.

(61)Deoarece obiectivul prezentei directive, şi anume facilitarea confiscării bunurilor în cadrul procedurilor în materie penală, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.

(62)Întrucât prezenta directivă prevede un set cuprinzător de norme, care s-ar suprapune cu instrumentele juridice deja existente, aceasta ar trebui să înlocuiască Acţiunea comună 98/699/JAI a Consiliului (²⁵), Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului (²⁶), Decizia-cadru 2005/212/JAI, Decizia 2007/845/JAI şi Directiva 2014/42/UE în ceea ce priveşte statele membre care au obligaţii în temeiul prezentei directive.

(65)Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatele (1) şi (2) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European şi al Consiliului (²⁷) şi a emis un aviz la 19 iulie 2022 (²⁸),

CAPITOLUL I:Dispoziţii generale

Art. 2: Domeniul de aplicare

(1)Prezenta directivă se aplică infracţiunilor reglementate de:

m)Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (⁴¹) şi Directiva 2005/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (⁴²);

Art. 3: Definiţii

10."persoană afectată" înseamnă:

CAPITOLUL II:Urmărirea şi identificarea

Art. 4: Investigaţii privind urmărirea activelor

Art. 5: Birourile de recuperare a activelor

(2)Birourile de recuperare a activelor au următoarele sarcini:

(4)Birourile de recuperare a activelor sunt împuternicite să urmărească şi să identifice bunurile persoanelor şi ale entităţilor cărora li se aplică măsuri restrictive ale Uniunii, în cazul în care acest lucru este necesar pentru a facilita depistarea infracţiunilor menţionate la articolul 2 alineatul (1) litera (p) din prezenta directivă, la cererea autorităţilor naţionale competente, pe baza unor indicii şi a unor motive întemeiate să se considere că a fost săvârşită o infracţiune în temeiul articolului 3 din Directiva (UE) 2024/1226. Astfel de competenţe nu aduc atingere cerinţelor şi garanţiilor procedurale relevante stabilite în temeiul dreptului procesual intern, inclusiv normelor privind iniţierea procedurilor penale sau, dacă este cazul, obligaţiei de a obţine o autorizaţie judiciară.

Art. 6: Accesul la informaţii

(2)Statele membre se asigură că birourile de recuperare a activelor au acces imediat şi direct la următoarele informaţii, cu condiţia ca astfel de informaţii să fie stocate în baze de date sau registre centralizate sau interconectate deţinute de autorităţi publice:

(3)În sensul alineatului (1), statele membre se asigură că birourile de recuperare a activelor pot obţine rapid, fie imediat şi direct, fie la cerere, următoarele informaţii:

(5)Statele membre pot decide că accesul la informaţiile menţionate la alineatul (3) literele (a), (b) şi (c) necesită o cerere motivată şi că o astfel de cerere poate fi refuzată atunci când furnizarea informaţiilor solicitate:

Art. 7: Condiţii pentru accesul la informaţii al birourilor de recuperare a activelor

Art. 9: Schimbul de informaţii

(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că birourile lor de recuperare a activelor furnizează, la cererea unui birou de recuperare a activelor dintr-un alt stat membru, toate informaţiile la care au acces respectivele birouri de recuperare a activelor şi care sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor în temeiul articolului 5 ale biroului de recuperare a activelor care solicită informaţiile respective (denumit în continuare "biroul de recuperare a activelor solicitant"). Pot fi furnizate numai categoriile de date cu caracter personal enumerate în secţiunea B punctul 2 din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/794, cu excepţia informaţiilor de identificare criminalistică menţionate în secţiunea B punctul 2 litera (c) subpunctul (v) din anexa respectivă.

(2)Atunci când formulează o cerere în temeiul alineatului (1), biroul de recuperare a activelor solicitant precizează cât mai exact posibil următoarele:

(3)Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite birourilor lor de recuperare a activelor să furnizeze informaţii unui birou de recuperare a activelor dintr-un alt stat membru, fără o cerere în acest sens, atunci când birourile respective au cunoştinţă de informaţii privind instrumentele, produsele sau bunurile pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea sarcinilor în temeiul articolului 5 ale birourilor de recuperare a activelor din celălalt stat membru. Atunci când furnizează astfel de informaţii, birourile de recuperare a activelor prezintă motivele pentru care informaţiile furnizate sunt considerate necesare.

(4)Cu excepţia cazului în care biroul de recuperare a activelor care furnizează informaţiile în temeiul alineatului (1) sau (2) indică altfel, informaţiile furnizate pot fi prezentate ca probe în faţa unei instanţe naţionale sau a unei autorităţi competente a statului membru în care este situat biroul de recuperare a activelor care primeşte informaţiile respective, în conformitate cu procedurile prevăzute în dreptul intern, inclusiv cu normele procedurale privind admisibilitatea probelor în cadrul procedurilor în materie penală în concordanţă cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi cu obligaţiile statelor membre prevăzute la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

(6)Birourile de recuperare a activelor pot refuza să furnizeze informaţii unui birou de recuperare a activelor solicitant în cazul în care există motive concrete pentru a presupune că furnizarea de informaţii:

(7)Atunci când un birou de recuperare a activelor refuză, în temeiul alineatului (6), să furnizeze informaţii unui birou de recuperare a activelor solicitant, statul membru în care este situat biroul de recuperare a activelor care primeşte cererea ia măsurile necesare pentru a se asigura că sunt furnizate motivele care au stat la baza refuzului şi că biroul de recuperare a activelor solicitant este consultat în prealabil. Un astfel de refuz afectează numai partea din informaţiile solicitate la care se referă motivele prevăzute la alineatul (6) şi nu afectează obligaţia de a furniza alte părţi ale informaţiilor respective, după caz, în conformitate cu prezenta directivă.

Art. 10: Termenele pentru furnizarea de informaţii

(1)Statele membre se asigură că birourile de recuperare a activelor răspund cererilor de informaţii în temeiul articolului 9 alineatul (1) cât mai curând posibil şi, în orice caz, în termen de:

(2)Atunci când informaţiile solicitate în temeiul alineatului (1) litera (b) nu sunt disponibile în mod direct sau în cazul în care cererea în temeiul alineatului (1) litera (a) impune o sarcină disproporţionată biroului de recuperare a activelor care primeşte cererea, biroul de recuperare a activelor respectiv poate amâna furnizarea informaţiilor. Într-un astfel de caz, biroul de recuperare a activelor care primeşte cererea informează imediat biroul de recuperare a activelor solicitant cu privire la amânarea respectivă şi furnizează informaţiile solicitate cât mai curând posibil şi, în orice caz, în termen de şapte zile de la expirarea termenului iniţial stabilit în temeiul alineatului (1) litera (a) sau în termen de trei zile de la termenul iniţial stabilit în temeiul alineatului (1) literele (b) şi (c).

CAPITOLUL III:Indisponibilizarea şi confiscarea

Art. 11: Indisponibilizarea

Art. 12: Confiscarea

Art. 13: Confiscarea aplicată terţilor

(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite confiscarea produselor sau a altor bunuri a căror valoare corespunde produselor care, în mod direct sau indirect, au fost transferate de către o persoană suspectată sau acuzată unor terţi sau care au fost dobândite de către terţi de la o persoană suspectată sau acuzată.

Art. 14: Confiscarea extinsă

Art. 15: Confiscarea care nu se bazează pe o hotărâre de condamnare

(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite, în condiţiile prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol, confiscarea instrumentelor, a produselor sau a bunurilor menţionate la articolul 12 sau a produselor sau a bunurilor transferate unor terţi, astfel cum se menţionează la articolul 13, atunci când au fost iniţiate proceduri penale, dar nu au putut fi continuate din unul sau mai multe dintre următoarele motive:

(2)Confiscarea în absenţa unei condamnări prealabile în temeiul prezentului articol este limitată la cazurile în care, în absenţa circumstanţelor prevăzute la alineatul (1), ar fi fost posibil ca procedurile penale relevante să conducă la pronunţarea unei hotărâri de condamnare penală cel puţin pentru infracţiunile de natură să genereze, direct sau indirect, beneficii economice substanţiale şi la cazurile în care instanţa naţională are convingerea că instrumentele, produsele sau bunurile care urmează să fie confiscate provin din infracţiune sau sunt direct sau indirect legate de infracţiunea respectivă.

Art. 16: Confiscarea averilor nejustificate în legătură cu desfăşurarea unor activităţi infracţionale

(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite, atunci când, în conformitate cu dreptul intern, nu se pot aplica măsurile de confiscare prevăzute la articolele 12-15, confiscarea bunurilor identificate în contextul unei investigaţii referitoare la o infracţiune, cu condiţia ca o instanţă naţională să aibă convingerea că bunurile identificate au fost obţinute din activităţi infracţionale desfăşurate în cadrul unei organizaţii criminale şi că respectivele activităţi infracţionale sunt de natură să genereze, direct sau indirect, beneficii economice substanţiale.

(2)Atunci când se stabileşte dacă bunurile menţionate la alineatul (1) ar trebui confiscate, se ţine seama de toate circumstanţele cauzei, inclusiv de probele disponibile şi de faptele specifice, care pot include faptul că:

Art. 17: Confiscarea şi executarea efective

Art. 18: Despăgubirea victimelor

(2)Statele membre permit autorităţilor competente responsabile de investigaţiile privind urmărirea activelor în temeiul articolului 4 să furnizeze, la cerere, autorităţilor responsabile cu luarea deciziilor referitoare la pretenţiile de restituire şi de despăgubire sau cu executarea unor astfel de decizii, orice informaţii privind activele identificate care ar putea fi relevante în scopul unor astfel de pretenţii. De asemenea, statele membre pot permite autorităţilor competente responsabile de investigaţiile privind urmărirea activelor în temeiul articolului 4 să furnizeze astfel de informaţii fără formularea unei astfel de cereri.

(3)Statele membre se asigură că birourile de recuperare a activelor pot urmări şi identifica instrumentele şi produsele sau bunurile care fac sau care pot face obiectul unei hotărâri de despăgubire sau de restituire a bunurilor către o victimă, cel puţin în cazul în care birourile de recuperare a activelor acţionează în cazuri transfrontaliere în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) litera (b) şi în cazul în care hotărârea este pronunţată de o instanţă competentă în materie penală într-un alt stat membru în cursul procedurilor penale.

Art. 19: Utilizarea ulterioară a bunurilor confiscate

(2)Fără a aduce atingere dreptului internaţional aplicabil, statele membre pot utiliza instrumentele, produsele sau bunurile confiscate în legătură cu infracţiunile menţionate în Directiva (UE) 2024/1226, pentru a contribui la mecanisme de sprijinire a ţărilor terţe afectate de situaţii la care s-a răspuns prin adoptarea de măsuri restrictive ale Uniunii, în special în cazuri de război de agresiune. Comisia poate oferi orientări cu privire la modalităţi pentru astfel de contribuţii.

CAPITOLUL IV:Gestionarea

Art. 20: Gestionarea activelor şi planificarea

(4)Atunci când natura bunurilor o justifică, statele membre se asigură că autorităţile competente responsabile cu gestionarea bunurilor indisponibilizate efectuează o evaluare a circumstanţelor specifice bunurilor care ar putea face obiectul unui ordin de confiscare, pentru a reduce la minimum costurile estimate de gestionare a acestora şi pentru a conserva valoarea bunurilor respective până la înstrăinarea acestora. O astfel de evaluare se efectuează cu ocazia elaborării sau, cel târziu, fără întârzieri nejustificate, după executarea ordinului de indisponibilizare.

Art. 21: Valorificări anticipate

(1)Statele membre se asigură că bunurile care fac obiectul unui ordin de indisponibilizare pot fi transferate sau vândute înaintea emiterii unui ordin de confiscare definitiv într-una sau mai multe dintre următoarele situaţii:

(2)Statele membre se asigură că interesele persoanei afectate sunt luate în considerare la emiterea unui ordin de valorificare anticipată, inclusiv dacă bunul care urmează să fie vândut este uşor de înlocuit. Cu excepţia cazurilor în care persoana afectată s-a sustras de la procedură sau nu poate fi localizată, statele membre se asigură că persoanei afectate i se trimite o notificare în acest sens şi că, cu excepţia cazurilor de urgenţă, i se oferă posibilitatea de a fi audiată înainte de valorificare. Persoanei afectate i se oferă posibilitatea de a solicita valorificarea bunului.

Art. 22: Birourile de gestionare a activelor

(2)Birourile de gestionare a activelor îndeplinesc următoarele sarcini:

CAPITOLUL V:Garanţii

Art. 23: Obligaţia de a informa persoanele afectate

Statele membre se asigură că ordinele de indisponibilizare menţionate la articolul 11, ordinele de confiscare menţionate la articolele 12-16 şi ordinele de vânzare menţionate la articolul 21 le sunt comunicate persoanelor afectate, fără întârzieri nejustificate. Astfel de ordine cuprind motivele măsurii, precum şi drepturile şi căile de atac de care dispune persoana afectată în temeiul articolului 24. Statele membre pot prevedea dreptul autorităţilor competente de a amâna comunicarea ordinelor de indisponibilizare către persoana afectată atât timp cât este necesar pentru a nu fi afectată buna desfăşurare a unei anchete penale.

Art. 24: Căi de atac

(2)Statele membre se asigură că drepturile la apărare, inclusiv dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a fi audiat cu privire la aspecte de drept şi de fapt şi, după caz, dreptul la interpretare şi traducere, sunt garantate persoanelor afectate care sunt persoane suspectate sau acuzate sau persoanelor afectate de confiscare în temeiul articolului 16.

Statele membre pot prevedea ca şi alte persoane afectate să beneficieze de drepturile menţionate la primul paragraf. Statele membre adoptă prevederi în temeiul cărora aceste alte persoane afectate au dreptul de a consulta dosarul şi dreptul de a fi audiate cu privire la aspecte de drept şi de fapt, precum şi orice alte drepturi procedurale necesare pentru exercitarea efectivă a dreptului lor la o cale de atac efectivă. Dreptul de a consulta dosarul poate fi limitat la documentele legate de măsura de indisponibilizare sau de confiscare, cu condiţia ca persoanele afectate să aibă acces la documentele necesare pentru exercitarea dreptului lor la o cale de atac efectivă.

(3)Statele membre adoptă prevederi în temeiul cărora persoana ale cărei bunuri sunt afectate să aibă posibilitatea efectivă de a contesta în faţa unei instanţe ordinul de indisponibilizare emis în temeiul articolului 11, în conformitate cu procedurile prevăzute în dreptul intern. În cazul în care ordinul de indisponibilizare a fost emis de o autoritate competentă care nu este o autoritate judiciară, dreptul intern poate prevedea că un astfel de ordin este supus mai întâi validării sau controlului de către o autoritate judiciară înainte de a putea fi contestat în instanţă.

(6)Statele membre adoptă prevederi în temeiul cărora o persoană afectată să aibă posibilitatea efectivă de a contesta un ordin de valorificare anticipată în temeiul articolului 21 şi acordă persoanelor afectate toate drepturile procedurale necesare pentru exercitarea dreptului lor la o cale de atac efectivă. Statele membre prevăd posibilitatea suspendării de către o instanţă a executării unui astfel de ordin de vânzare, dacă altfel ar exista un prejudiciu ireparabil pentru persoana afectată.

CAPITOLUL VI:Cadrul strategic privind recuperarea activelor

Art. 25: Strategia naţională privind recuperarea activelor

(2)Strategia menţionată la alineatul (1) include:

Art. 26: Resurse

Statele membre se asigură că birourile de recuperare a activelor şi birourile de gestionare a activelor care îndeplinesc sarcini în temeiul prezentei directive dispun de personal calificat în mod corespunzător şi de resurse financiare, tehnice şi tehnologice adecvate, care sunt necesare pentru îndeplinirea eficace a funcţiilor lor legate de punerea în aplicare a prezentei directive. Fără a aduce atingere independenţei sistemului judiciar şi diferenţelor de organizare a sistemelor judiciare din Uniune, statele membre se asigură că personalul implicat în identificarea, urmărirea, recuperarea şi confiscarea activelor beneficiază de formare specializată şi de schimburi de bune practici.

Art. 27: Gestionarea eficientă a bunurilor indisponibilizate şi confiscate

(1)În scopul gestionării bunurilor indisponibilizate şi confiscate, statele membre se asigură că birourile de gestionare a activelor şi, după caz, birourile de recuperare a activelor, precum şi alte autorităţi competente care îndeplinesc sarcini în temeiul prezentei directive sunt în măsură să obţină rapid informaţii privind bunurile indisponibilizate şi confiscate care trebuie gestionate în temeiul prezentei directive. În acest scop, statele membre stabilesc instrumente eficiente de gestionare a bunurilor indisponibilizate sau confiscate, cum ar fi un registru central sau alte registre ale bunurilor indisponibilizate şi confiscate în temeiul prezentei directive.

(2)În sensul alineatului (1), statele membre se asigură că se pot obţine informaţii privind următoarele:

(4)În cazul în care statele membre instituie un registru al bunurilor indisponibilizate şi confiscate în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, ele se asigură că informaţiile menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol se păstrează atât timp cât este necesar în scopul păstrării unei evidenţe şi a unei imagini de ansamblu a bunurilor indisponibilizate, confiscate sau aflate în gestiune şi nu mai târziu de data înstrăinării bunurilor, sau în scopul furnizării de statistici anuale, astfel cum se menţionează la articolul 28.

(6)În cazul în care statele membre instituie un registru al bunurilor indisponibilizate şi confiscate în temeiul alineatului (1), ele se asigură că sunt instituite măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru a asigura securitatea datelor conţinute în registrele bunurilor indisponibilizate şi confiscate şi desemnează autoritatea sau autorităţile competente responsabile cu gestionarea registrelor şi cu îndeplinirea sarcinilor operatorului, astfel cum sunt definite în normele aplicabile privind protecţia datelor.

Art. 28: Statistici

CAPITOLUL VII:Cooperare

Art. 29: Reţeaua de cooperare pentru recuperarea şi confiscarea activelor

Art. 30: Cooperarea cu organismele şi agenţiile Uniunii

Art. 31: Cooperarea cu ţările terţe

CAPITOLUL VIII:Dispoziţii finale

Art. 32: Autorităţile competente şi punctele de contact desemnate

Art. 33: Transpunere

(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 23 noiembrie 2026. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Art. 34: Raportare

Art. 36: Înlocuirea Acţiunii comune 98/699/JAI, a Deciziilor-cadru 2001/500/JAI şi 2005/212/JAI, a Deciziei 2007/845/JAI şi a Directivei 2014/42/UE