Capitolul iii - Indisponibilizarea şi confiscarea - Directiva 1260/24-apr-2024 privind recuperarea şi confiscarea activelor

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 2 Mai 2024
CAPITOLUL III:Indisponibilizarea şi confiscarea
Art. 11: Indisponibilizarea
(1)Statele membre iau măsurile care se impun pentru a permite indisponibilizarea bunurilor necesare astfel încât să se asigure o eventuală confiscare a bunurilor respective în temeiul articolelor 12-16. Măsurile de indisponibilizare constau în ordine de indisponibilizare şi în măsuri imediate.
(2)Măsurile imediate sunt luate atunci când acest lucru este necesar pentru conservarea bunurilor până la emiterea unui ordin de indisponibilizare. Atunci când măsurile imediate nu iau forma unui ordin de indisponibilizare, statele membre limitează valabilitatea temporară a măsurilor imediate.
(3)Fără a aduce atingere competenţelor altor autorităţi competente, statele membre permit birourilor de recuperare a activelor să ia măsuri imediate în temeiul alineatului (2) atunci când există un risc iminent de dispariţie a bunurilor pe care le-au urmărit şi identificat în exercitarea sarcinilor lor în temeiul articolului 5 alineatul (2) litera (b). Valabilitatea unor astfel de măsuri imediate nu poate depăşi şapte zile lucrătoare.
(4)Statele membre se asigură că măsurile de indisponibilizare sunt luate de o autoritate competentă şi că motivele care stau la baza unor astfel de măsuri sunt enunţate în decizia relevantă sau sunt incluse în dosarul cauzei dacă măsura de indisponibilizare nu este dispusă în scris.
(5)Ordinul de indisponibilizare a bunurilor rămâne în vigoare numai atât timp cât este necesar pentru conservarea bunurilor în vederea unei eventuale confiscări ulterioare. Măsurile de indisponibilizare a bunurilor care nu sunt ulterior confiscate vor fi ridicate fără întârzieri nejustificate. Condiţiile sau normele procedurale în temeiul cărora sunt ridicate măsurile de indisponibilizare a bunurilor respective se stabilesc în dreptul intern.
Art. 12: Confiscarea
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite confiscarea, totală sau parţială, a instrumentelor şi a produselor provenite din săvârşirea unei infracţiuni pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare, chiar şi în urma unor proceduri in absentia.
(2)Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a permite confiscarea bunurilor a căror valoare corespunde instrumentelor sau produselor provenite din săvârşirea unei infracţiuni pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare, chiar şi în urma unor proceduri in absentia. O asemenea confiscare poate fi dispusă în subsidiar sau alternativ măsurii confiscării dispuse în temeiul alineatului (1).
Art. 13: Confiscarea aplicată terţilor
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite confiscarea produselor sau a altor bunuri a căror valoare corespunde produselor care, în mod direct sau indirect, au fost transferate de către o persoană suspectată sau acuzată unor terţi sau care au fost dobândite de către terţi de la o persoană suspectată sau acuzată.
Confiscarea produselor sau a altor bunuri menţionate la primul paragraf este posibilă în cazul în care o instanţă naţională a stabilit, pe baza faptelor şi circumstanţelor concrete ale cauzei, că terţii respectivi ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului sau al achiziţiei era evitarea confiscării. Astfel de fapte şi circumstanţe includ:
a)transferul sau achiziţia a avut loc în mod gratuit sau în schimbul unei sume de bani care este în mod clar disproporţionată în raport cu valoarea de piaţă a bunului; sau
b)bunurile au fost transferate unor părţi aflate în legătură strânsă, rămânând în acelaşi timp sub controlul efectiv al persoanei suspectate sau acuzate.
(2)Alineatul (1) nu aduce atingere drepturilor terţilor de bună credinţă.
Art. 14: Confiscarea extinsă
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite confiscarea, totală sau parţială, a bunurilor aparţinând unei persoane condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni, în cazul în care infracţiunea săvârşită este de natură să genereze, direct sau indirect, beneficii economice şi în cazul în care instanţa naţională are convingerea că bunurile provin din activităţi infracţionale.
(2)Pentru a stabili dacă bunurile respective provin din activităţi infracţionale, se ţine seama de toate circumstanţele cauzei, inclusiv de faptele specifice şi de probele disponibile precum valoarea disproporţionată a bunurilor în raport cu venitul legal al persoanei condamnate.
(3)În sensul prezentului articol, noţiunea de "infracţiune" include cel puţin infracţiunile enumerate la articolul 2 alineatele (1)-(3), atunci când astfel de infracţiuni sunt pasibile de o pedeapsă privativă de libertate cu o durată maximă de cel puţin patru ani.
Art. 15: Confiscarea care nu se bazează pe o hotărâre de condamnare
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite, în condiţiile prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol, confiscarea instrumentelor, a produselor sau a bunurilor menţionate la articolul 12 sau a produselor sau a bunurilor transferate unor terţi, astfel cum se menţionează la articolul 13, atunci când au fost iniţiate proceduri penale, dar nu au putut fi continuate din unul sau mai multe dintre următoarele motive:
a)boala persoanei suspectate sau acuzate;
b)sustragerea persoanei suspectate sau acuzate;
c)decesul persoanei suspectate sau acuzate;
d)termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut în dreptul intern pentru infracţiunea relevantă este mai mic de 15 ani şi a expirat după iniţierea procedurilor penale.
(2)Confiscarea în absenţa unei condamnări prealabile în temeiul prezentului articol este limitată la cazurile în care, în absenţa circumstanţelor prevăzute la alineatul (1), ar fi fost posibil ca procedurile penale relevante să conducă la pronunţarea unei hotărâri de condamnare penală cel puţin pentru infracţiunile de natură să genereze, direct sau indirect, beneficii economice substanţiale şi la cazurile în care instanţa naţională are convingerea că instrumentele, produsele sau bunurile care urmează să fie confiscate provin din infracţiune sau sunt direct sau indirect legate de infracţiunea respectivă.
Art. 16: Confiscarea averilor nejustificate în legătură cu desfăşurarea unor activităţi infracţionale
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite, atunci când, în conformitate cu dreptul intern, nu se pot aplica măsurile de confiscare prevăzute la articolele 12-15, confiscarea bunurilor identificate în contextul unei investigaţii referitoare la o infracţiune, cu condiţia ca o instanţă naţională să aibă convingerea că bunurile identificate au fost obţinute din activităţi infracţionale desfăşurate în cadrul unei organizaţii criminale şi că respectivele activităţi infracţionale sunt de natură să genereze, direct sau indirect, beneficii economice substanţiale.
(2)Atunci când se stabileşte dacă bunurile menţionate la alineatul (1) ar trebui confiscate, se ţine seama de toate circumstanţele cauzei, inclusiv de probele disponibile şi de faptele specifice, care pot include faptul că:
a)valoarea bunurilor este în mod substanţial disproporţionată în raport cu venitul legal al persoanei afectate;
b)nu există nicio sursă legală plauzibilă a bunurilor respective;
c)persoana afectată are legături cu persoane asociate unei organizaţii criminale.
(3)Alineatul (1) nu aduce atingere drepturilor terţilor de bună credinţă.
(4)În sensul prezentului articol, noţiunea de "infracţiune" include infracţiunile menţionate la articolul 2 alineatele (1)-(3) atunci când respectivele infracţiuni sunt pasibile de o pedeapsă privativă de libertate cu o durată maximă de cel puţin patru ani.
(5)Statele membre pot prevedea că confiscarea averilor nejustificate în conformitate cu prezentul articol se dispune numai în cazul în care bunurile care urmează să fie confiscate au fost indisponibilizate anterior în contextul unei investigaţii referitoare la o infracţiune săvârşită în cadrul unei organizaţii criminale.
Art. 17: Confiscarea şi executarea efective
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite urmărirea şi identificarea bunurilor care urmează să fie indisponibilizate şi confiscate chiar şi după pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare pentru o infracţiune sau ca urmare a unor proceduri privind confiscarea în temeiul articolelor 15 şi 16.
(2)În sensul alineatului (1), statele membre se asigură că autorităţile competente pot să utilizeze instrumente de urmărire şi identificare la fel de eficace ca cele disponibile pentru urmărirea şi indisponibilizarea activelor în temeiul capitolului II din prezenta directivă.
(3)Statele membre pot încheia acorduri de partajare a costurilor cu alte state membre privind executarea ordinelor de indisponibilizare şi de confiscare.
Art. 18: Despăgubirea victimelor
(1)Statele membre iau măsurile adecvate pentru a se asigura că, atunci când, în urma săvârşirii unei infracţiuni, victimele formulează pretenţii împotriva persoanei care face obiectul unei măsuri de confiscare prevăzute în prezenta directivă, astfel de pretenţii sunt luate în considerare în cadrul procedurilor relevante de urmărire, indisponibilizare şi confiscare a activelor.
(2)Statele membre permit autorităţilor competente responsabile de investigaţiile privind urmărirea activelor în temeiul articolului 4 să furnizeze, la cerere, autorităţilor responsabile cu luarea deciziilor referitoare la pretenţiile de restituire şi de despăgubire sau cu executarea unor astfel de decizii, orice informaţii privind activele identificate care ar putea fi relevante în scopul unor astfel de pretenţii. De asemenea, statele membre pot permite autorităţilor competente responsabile de investigaţiile privind urmărirea activelor în temeiul articolului 4 să furnizeze astfel de informaţii fără formularea unei astfel de cereri.
(3)Statele membre se asigură că birourile de recuperare a activelor pot urmări şi identifica instrumentele şi produsele sau bunurile care fac sau care pot face obiectul unei hotărâri de despăgubire sau de restituire a bunurilor către o victimă, cel puţin în cazul în care birourile de recuperare a activelor acţionează în cazuri transfrontaliere în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) litera (b) şi în cazul în care hotărârea este pronunţată de o instanţă competentă în materie penală într-un alt stat membru în cursul procedurilor penale.
(4)În cazul în care o victimă are dreptul la restituirea bunurilor care fac sau care ar putea face obiectul unei măsuri de confiscare prevăzute în prezenta directivă, statele membre iau măsurile necesare pentru a restitui victimei bunurile în cauză, în condiţiile prevăzute la articolul 15 din Directiva 2012/29/UE.
(5)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că executarea măsurilor de confiscare prevăzute în prezenta directivă nu aduce atingere drepturilor victimelor de a obţine despăgubiri. Statele membre pot decide să limiteze astfel de măsuri la situaţiile în care activele legale ale autorului infracţiunii nu sunt suficiente pentru a acoperi valoarea totală a despăgubirii.
Art. 19: Utilizarea ulterioară a bunurilor confiscate
(1)Statele membre sunt încurajate să ia măsurile necesare pentru a permite posibilitatea ca bunurile confiscate să fie utilizate, după caz, în interes public sau în scopuri sociale.
(2)Fără a aduce atingere dreptului internaţional aplicabil, statele membre pot utiliza instrumentele, produsele sau bunurile confiscate în legătură cu infracţiunile menţionate în Directiva (UE) 2024/1226, pentru a contribui la mecanisme de sprijinire a ţărilor terţe afectate de situaţii la care s-a răspuns prin adoptarea de măsuri restrictive ale Uniunii, în special în cazuri de război de agresiune. Comisia poate oferi orientări cu privire la modalităţi pentru astfel de contribuţii.