Directiva 1/11-dec-2018 privind oferirea de mijloace autorităţilor de concurenţă din statele membre astfel încât să fie mai eficace în aplicarea legii şi privind garantarea funcţionării corespunzătoare a pieţei interne

Acte UE

Jurnalul Oficial 11L

În vigoare

Versiune de la: 14 Ianuarie 2019

Dată act: 11-dec-2018

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(1)Articolele 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) sunt de ordine publică şi ar trebui aplicate în mod eficace pe întreg teritoriul Uniunii pentru a se asigura faptul că nu este denaturată concurenţa pe piaţa internă. Aplicarea eficace a articolelor 101 şi 102 din TFUE este necesară pentru a se asigura în Uniune pieţe competitive mai echitabile şi mai deschise, în care întreprinderile să concureze mai mult pe baza meritelor lor, fără bariere la intrarea pe piaţă create de societăţi, permiţându-le să genereze bunăstare şi să creeze locuri de muncă. În acest mod consumatorii şi întreprinderile active pe piaţa internă sunt protejaţi de practicile comerciale care menţin preţurile bunurilor şi serviciilor în mod artificial la un nivel ridicat şi gama de produse şi servicii inovatoare pentru consumatori este îmbogăţită.

(2)În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului (³), autorităţile naţionale de concurenţă ale statelor membre, în paralel cu Comisia, sunt organismele publice care asigură aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE. Autorităţile naţionale de concurenţă şi Comisia formează împreună o reţea de autorităţi publice care aplică în strânsă cooperare normele Uniunii în materie de concurenţă (denumită în continuare "Reţeaua europeană în domeniul concurenţei").

(3)Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 obligă autorităţile naţionale de concurenţă şi instanţele naţionale să aplice articolele 101 şi 102 din TFUE în cazul acordurilor, al deciziilor asocierilor de întreprinderi, al practicilor concertate sau al abuzurilor de poziţie dominantă care pot afecta comerţul dintre statele membre. În practică, majoritatea autorităţilor naţionale de concurenţă aplică dreptul intern în materie de concurenţă în paralel cu articolele 101 şi 102 din TFUE. Prin urmare, prezenta directivă, al cărei obiectiv este de a se asigura că autorităţile naţionale de concurenţă dispun de garanţiile de independenţă, resursele şi de competenţele în materie de aplicare a legii şi de impunere de amenzi care le sunt necesare pentru a fi în măsură să aplice articolele 101 şi 102 din TFUE în mod eficace, are în mod inevitabil un impact asupra dreptului intern în materie de concurenţă pe care autorităţile naţionale de concurenţă îl aplică în paralel. În plus, aplicarea de către autorităţile naţionale de concurenţă a dreptului intern în materie de concurenţă în cazul acordurilor, al deciziilor asocierilor de întreprinderi, sau al practicilor concertate care pot aduce atingere comerţului dintre statele membre nu ar trebui să conducă la un rezultat diferit faţă de cel obţinut de autorităţile naţionale de concurenţă în baza dreptului Uniunii în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003. Prin urmare, în astfel de cazuri de aplicare în paralel a dreptului intern în materie de concurenţă şi a dreptului Uniunii, este esenţial ca autorităţile naţionale de concurenţă să aibă aceleaşi garanţii de independenţă, resurse şi competenţe în materie de aplicare a legii şi de impunere de amenzi necesare pentru a asigura faptul că nu se ajunge la un rezultat diferit.

(4)În plus, faptul de a conferi autorităţilor naţionale de concurenţă competenţa de a obţine toate informaţiile referitoare la întreprinderea care face obiectul investigaţiei, inclusiv în format digital, indiferent de suportul pe care sunt stocate, ar afecta, de asemenea, sfera competenţelor autorităţilor naţionale de concurenţă atunci când, în primele etape ale procedurilor pe care le desfăşoară, acestea iau măsurile de investigare relevante şi în temeiul dreptului intern în materie de concurenţă, aplicat în paralel cu articolele 101 şi 102 din TFUE. O eventuală diferenţiere a sferei competenţelor de inspecţie ale autorităţilor naţionale de concurenţă, în funcţie de normele aplicate, respectiv numai dreptul intern în materie de concurenţă sau acesta din urmă în paralel cu articolele 101 şi 102 din TFUE, ar limita eficacitatea aplicării dreptului în materie de concurenţă pe piaţa internă. În consecinţă, domeniul de aplicare al directivei ar trebui să se refere atât la aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE în mod exclusiv cât şi la aplicarea în paralel, în acelaşi caz, a dreptului intern în materie de concurenţă..În ceea ce priveşte protecţia declaraţiilor de clemenţă şi a propunerilor de încheiere a unei tranzacţii, aplicarea prezentei directive ar trebui să se extindă, de asemenea, şi asupra dreptului intern în materie de concurenţă, atunci când acesta se aplică în mod exclusiv.

(5)Dreptul intern nu asigură multor autorităţi naţionale de concurenţă garanţiile de independenţă, resursele şi competenţele în materie de aplicare a legii şi de impunere de amenzi care le sunt necesare pentru a fi în măsură să asigure în mod eficace aplicarea normelor Uniunii în materie de concurenţă. Acest lucru le subminează capacitatea de a aplica în mod eficace articolele 101 şi 102 din TFUE şi de a aplica dreptul intern în materie de concurenţă în paralel cu articolele 101 şi 102 din TFUE, după caz. De exemplu, în conformitate cu dreptul intern, multe autorităţi naţionale de concurenţă nu dispun de instrumente eficace pentru a găsi dovezi ale încălcărilor articolelor 101 şi 102 din TFUE sau de a amenda întreprinderile care încalcă legea sau nu dispun de resurse umane şi financiare adecvate şi de independenţa operaţională pentru aplicarea eficace a articolelor 101 şi 102 din TFUE. Aceasta poate duce la imposibilitatea, pentru autorităţi, de a lua măsuri sau la limitarea măsurilor de aplicare a legii pe care le întreprind. Faptul că multe autorităţi naţionale de concurenţă nu dispun de garanţii de independenţă, resurse şi competenţe în materie de aplicare a legii şi de impunere de amenzi în vederea aplicării eficace a articolelor 101 şi 102 din TFUE poate avea drept consecinţă obţinerea de rezultate foarte diferite în urma unor proceduri care vizează întreprinderile angajate în practici anticoncurenţiale, în funcţie de statul membru în care acestea îşi desfăşoară activitatea. Este posibil ca acestea să nu fie sancţionate în temeiul articolului 101 sau 102 din TFUE sau ca sancţiunile să fie ineficace. De exemplu, în unele state membre, întreprinderile pot evita antrenarea răspunderii pentru amenzi printr-o simplă restructurare.

(6)Aplicarea inegală a articolelor 101 şi 102 din TFUE, fie că se aplică în mod exclusiv, fie în paralel cu dreptul intern în materie de concurenţă, conduce la ratarea unor oportunităţi de a elimina barierele la intrarea pe piaţă şi de a crea pieţe competitive mai echitabile pe întreg teritoriul Uniunii, unde întreprinderile să concureze pe baza meritelor lor. Întreprinderile şi consumatorii sunt afectaţi în mod deosebit în acele state membre în care autorităţile naţionale de concurenţă dispun de mai puţine mijloace pentru a fi organisme eficace de aplicare a legii. Întreprinderile nu pot concura pe merit în cazul în care există paradisuri pentru practici anticoncurenţiale, de exemplu, dacă nu pot fi colectate dovezi ale practicilor anticoncurenţiale sau dacă întreprinderile pot evita răspunderea în materie de amenzi. Prin urmare, întreprinderile sunt descurajate să intre pe astfel de pieţe şi să îşi exercite dreptul de a se stabili şi de a furniza bunuri şi servicii în cadrul acestor pieţe. Consumatorii din statele membre unde există o aplicare mai puţin strictă a legii nu profită de avantajele unei concurenţe asigurate în mod eficace. Aplicarea inegală în întreaga Uniune a articolelor 101 şi 102 din TFUE, fie că se aplică în mod exclusiv, fie în paralel cu dreptul intern în materie de concurenţă, denaturează prin urmare concurenţa pe piaţa internă şi îi afectează buna funcţionare.

(7)Lacunele şi limitările care afectează instrumentele şi garanţiile autorităţilor naţionale de concurenţă subminează sistemul de competenţe paralele pentru aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE, care este gândit să funcţioneze ca un tot unitar pe baza unei strânse cooperări în cadrul Reţelei europene în domeniul concurenţei. Acest sistem depinde de capacitatea autorităţilor de a se baza unele pe altele, astfel încât fiecare să desfăşoare acţiuni de stabilire a faptelor în numele celeilalte pentru a încuraja cooperarea şi asistenţa reciprocă între statele membre. Cu toate acestea, sistemul nu funcţionează bine atunci când există încă autorităţi naţionale de concurenţă care nu dispun de instrumente adecvate în acest sens. În alte domenii-cheie, autorităţile naţionale de concurenţă nu sunt în măsură să îşi acorde asistenţă reciprocă. De exemplu, în majoritatea statelor membre, întreprinderile care desfăşoară activităţi transfrontaliere pot eluda plata amenzilor pur şi simplu pentru că nu au o prezenţă juridică în anumite teritorii ale statelor membre în care îşi desfăşoară activitatea. Acest lucru reduce stimulentele pentru respectarea articolelor 101 şi 102 din TFUE. Aplicarea ineficace a legii, generată de acest context, denaturează concurenţa pentru întreprinderile care respectă legea şi subminează încrederea consumatorilor în piaţa internă, în special în mediul digital.

(8)În vederea menţinerii unui veritabil spaţiu comun de asigurare a concurenţei în Uniune, care să ofere condiţii de concurenţă mai echitabile pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa internă şi să diminueze inegalitatea condiţiilor pentru consumatori, este necesar să se instituie garanţii fundamentale de independenţă, resurse financiare, umane, tehnice şi tehnologice adecvate şi un minimum de competenţe în materie de aplicare a legii şi de impunere de amenzi pentru aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE şi pentru aplicarea dreptului intern în materie de concurenţă în paralel cu articolele menţionate, astfel încât autorităţile naţionale administrative de concurenţă să poată fi pe deplin eficace.

(9)Este oportun ca prezenta directivă să aibă un dublu temei juridic: articolul 103 şi articolul 114 din TFUE. Acest lucru se datorează faptului că prezenta directivă se referă nu numai la aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE şi la punerea în aplicare a dreptului intern în materie de concurenţă, în paralel cu articolele respective, ci şi la limitările şi lacunele în ceea ce priveşte instrumentele şi garanţiile de care dispun autorităţile naţionale de concurenţă necesare pentru aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE, deoarece astfel de limitări şi lacune afectează atât concurenţa, cât şi funcţionarea adecvată a pieţei interne.

(10)Stabilirea unor garanţii fundamentale pentru a se asigura că autorităţile naţionale de concurenţă aplică articolele 101 şi 102 din TFUE în mod uniform şi eficace nu ar trebui să aducă atingere competenţei statelor membre de a menţine sau de a introduce garanţii mai ample de independenţă şi resurse pentru autorităţile naţionale administrative de concurenţă, precum şi reguli mai detaliate cu privire la competenţele autorităţilor naţionale de concurenţă în materie de aplicare a legii şi de impunere de amenzi. În special, pentru a le spori şi mai mult eficacitatea, statele membre ar trebui să poată conferi autorităţilor naţionale de concurenţă competenţe suplimentare, pe lângă competenţele de bază prevăzute în prezenta directivă, cum ar fi competenţa de a impune amenzi persoanelor fizice sau, în mod excepţional, competenţa de a efectua inspecţii cu consimţământul celor care fac obiectul inspecţiei.

(11)În ceea ce priveşte condiţiile de acordare a clemenţei pentru carteluri secrete este nevoie, dimpotrivă, de norme detaliate. Întreprinderile vor dezvălui cartelurile secrete la care au participat doar dacă se pot baza pe un nivel suficient de securitate juridică în privinţa faptului că vor beneficia de imunitate la amenzi. Diferenţele marcante dintre programele de clemenţă în statele membre duc la insecuritate juridică pentru potenţialii solicitanţi de clemenţă. Acest lucru ar putea slăbi motivaţia acestora să depună o cerere de clemenţă. Dacă statele membre ar putea lua sau aplica măsuri de clemenţă mai clare şi armonizate în domeniul care intră sub incidenţa prezentei directive, acest lucru nu doar ar aduce o contribuţie în favoarea obiectivului de a menţine stimulentele pentru solicitanţi pentru a dezvălui cartelurile secrete astfel încât asigurarea concurenţei în Uniune să fie cât mai eficace posibil, ci ar garanta şi condiţii de concurenţă echitabile pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa internă. Acest fapt nu ar trebui să împiedice statele membre să utilizeze programe de clemenţă care nu se referă doar la cartelurile secrete, ci şi la alte încălcări ale articolului 101 din TFUE şi ale dispoziţiilor echivalente din dreptul intern în materie de concurenţă sau să accepte cereri de clemenţă din partea unor persoane fizice care acţionează în nume propriu. Prezenta directivă ar trebui să nu aducă atingere nici programelor de clemenţă care prevăd exclusiv imunitatea la sancţiuni în cadrul unor proceduri judiciare penale pentru aplicarea articolului 101 din TFUE.

(12)Prezenta directivă ar trebui să nu se aplice legislaţiilor naţionale în măsura în care acestea prevăd impunerea de sancţiuni penale persoanelor fizice, cu excepţia normelor care guvernează interacţiunea dintre programele de clemenţă şi impunerea de sancţiuni persoanelor fizice. De asemenea, aceasta ar trebui să nu se aplice legislaţiilor naţionale care prevăd impunerea de sancţiuni administrative persoanelor fizice care nu operează ca actori economici independenţi pe o piaţă.

(13)În temeiul articolului 35 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, statele membre pot încredinţa aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE exclusiv unei autorităţi administrative, astfel cum este cazul în majoritatea jurisdicţiilor, sau pot încredinţa această competenţă atât autorităţilor judiciare, cât şi autorităţilor administrative. În ultimul caz menţionat, autoritatea administrativă este cel puţin principala autoritate responsabilă pentru desfăşurarea investigaţiei, în timp ce autoritatea judiciară deţine, de regulă, competenţa de a adopta decizii prin care să impună amenzi şi poate deţine competenţa de a adopta şi alte decizii, cum ar fi constatarea unei încălcări a articolelor 101 şi 102 din TFUE.

(14)Exercitarea competenţelor conferite de prezenta directivă autorităţilor naţionale de concurenţă, inclusiv a competenţelor de investigare, ar trebui să facă obiectul unor garanţii adecvate, care să respecte cel puţin principiile generale ale dreptului Uniunii şi Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în special în contextul unor proceduri care ar putea duce la impunerea de sancţiuni. Aceste garanţii includ respectarea dreptului la bună administrare şi a dreptului întreprinderilor la apărare, în cadrul cărora dreptul de a fi audiat este o componentă esenţială. În special, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să informeze părţile care fac obiectul investigării cu privire la obiecţiunile preliminare ridicate împotriva lor în temeiul articolului 101 sau 102 din TFUE sub forma unei comunicări privind obiecţiunile sau a unei măsuri similare înainte de a adopta o decizie de constatare a unei încălcări, iar acestea ar trebui să aibă posibilitatea de a-şi face cunoscut într-un mod eficace punctul de vedere privind obiecţiunile respective înainte de a se lua o astfel de decizie. Părţile cărora li s-au notificat obiecţiunile preliminare referitoare la o presupusă încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE ar trebui să aibă dreptul de acces la dosarul relevant întocmit de autorităţile naţionale de concurenţă pentru a fi în măsură să îşi exercite în mod eficace dreptul la apărare. Dreptul de a avea acces la dosar ar trebui să respecte interesul legitim al întreprinderilor de a-şi proteja secretele de afaceri şi ar trebui să nu includă informaţiile confidenţiale şi documentele interne ale autorităţilor naţionale de concurenţă şi ale Comisiei şi corespondenţa dintre acestea. În plus, în cazul deciziilor autorităţilor naţionale de concurenţă, în special al deciziilor de constatare a unei încălcări a articolului 101 sau 102 din TFUE şi de impunere a unor măsuri corective sau amenzi, destinatarii ar trebui să aibă dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe, în conformitate cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel de decizii ar trebui să fie motivate astfel încât să le permită destinatarilor lor să stabilească motivele care stau la baza deciziei şi să îşi exercite dreptul la o cale de atac eficientă. De asemenea, în conformitate cu dreptul la bună administrare, statele membre ar trebui să vegheze ca autorităţile naţionale de concurenţă, în aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE, să îşi deruleze procedurile într-un interval de timp rezonabil, ţinând seama de particularităţile fiecărui caz în parte. Garanţiile respective ar trebui să fie concepute astfel încât să menţină un echilibru între respectarea drepturilor fundamentale ale întreprinderilor şi datoria de a se asigura aplicarea efectivă a articolelor 101 şi 102 din TFUE.

(17)Independenţa operaţională a autorităţilor naţionale administrative de concurenţă ar trebui să fie consolidată astfel încât să se asigure aplicarea eficace şi uniformă a articolelor 101 şi 102 din TFUE. În acest scop, ar trebui prevăzută o dispoziţie expresă în dreptul intern pentru a garanta faptul că, atunci când aplică articolele 101 şi 102 din TFUE, autorităţile naţionale administrative de concurenţă sunt protejate de intervenţii externe sau de presiuni politice de natură să pună în pericol evaluarea independentă a faptelor cu care au fost sesizate. În acest scop, ar trebui să fie stabilite în prealabil în dreptul intern motivele pentru revocarea din cadrul autorităţii naţionale administrative de concurenţă a persoanelor care iau decizii în exercitarea competenţelor menţionate la articolele 10, 11, 12, 13 şi 16 din prezenta directivă, pentru a înlătura orice îndoială rezonabilă legată de imparţialitatea acestora şi de inflexibilitatea lor faţă de factorii externi. În mod asemănător, ar trebui să fie prevăzute în prealabil în dreptul intern norme şi proceduri clare şi transparente pentru selecţia, recrutarea sau numirea acestor persoane. În plus, pentru a asigura imparţialitatea autorităţilor naţionale administrative de concurenţă, amenzile pe care acestea le impun pentru încălcări ale articolelor 101 şi 102 din TFUE nu ar trebui să fie utilizate pentru a finanţa direct autorităţile respective.

(18)Pentru a se asigura independenţa operaţională a autorităţilor naţionale administrative de concurenţă, şefii, membrii personalului şi persoanele care iau decizii din cadrul acestora ar trebui să acţioneze cu integritate şi să se abţină de la orice acţiune incompatibilă cu îndeplinirea obligaţiilor lor. Pentru a preveni punerea în pericol a posibilităţii şefilor, a membrilor personalului sau a persoanelor care iau decizii de a face evaluări independente, este necesar ca aceştia să nu desfăşoare, în timpul contractului lor de muncă sau al mandatului lor, precum şi pe o perioadă rezonabilă după încetarea acestora, orice acţiune incompatibilă, indiferent dacă este remunerată sau nu.

(19)Aceasta înseamnă că, pe parcursul derulării contractului lor de muncă sau a mandatului lor, membrii personalului şi persoanele care iau decizii nu ar trebui să poată să instrumenteze proceduri privind aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE în care au fost implicaţi sau care privesc în mod direct întreprinderi sau asocieri de întreprinderi în cadrul cărora au fost angajaţi sau au fost implicaţi profesional sub o altă formă, dacă acest lucru are potenţialul de a le compromite imparţialitatea într-un anumit caz. În mod similar, membrii personalului şi persoanele care iau decizii, precum şi rudele lor apropiate, ar trebui să nu aibă vreun interes în nicio întreprindere sau organizaţie care face obiectul unei proceduri privind aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE la care participă, dacă acest lucru are potenţialul de a le compromite imparţialitatea într-un anumit caz. Evaluarea posibilităţii ca imparţialitatea acestora să fie afectată într-un caz anume ar trebui să ţină seama de natura şi amploarea interesului şi de nivelul de implicare sau de participare ale persoanei în cauză. Atunci când este necesar să se asigure imparţialitatea investigaţiei şi a procesului decizional, persoana în cauză ar trebui să se abţină de la implicarea în cazul respectiv.

(20)Această înseamnă, de asemenea, că pentru o perioadă de timp rezonabilă după părăsirea autorităţii naţionale administrative de concurenţă, ori de câte ori foşti membri ai personalului sau persoane care au luat decizii se implică într-o activitate ocupaţională care este legată de procedurile privind aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE pe care le-au instrumentat în cursul derulării contractului de muncă sau a mandatului lor, aceştia nu ar trebui să fie implicaţi în cazul respectiv în cadrul noii lor activităţi ocupaţionale.

(22)Independenţa operaţională a autorităţilor naţionale administrative de concurenţă nu ar trebui să împiedice exercitarea controlului judiciar sau parlamentar în conformitate cu dreptul intern. Cerinţele în materie de răspundere ar trebui să contribuie, de asemenea, la asigurarea credibilităţii şi legitimităţii acţiunilor autorităţilor naţionale administrative de concurenţă. Printre cerinţele proporţionale în materie de răspundere se numără publicarea de către autorităţile naţionale administrative de concurenţă a unor rapoarte periodice privind activităţile lor, adresate unui organism guvernamental sau parlamentar. Autorităţile naţionale administrative de concurenţă ar putea face şi obiectul unui control sau al unei monitorizări a cheltuielilor financiare, cu condiţia ca acest lucru să nu le afecteze independenţa.

(23)Autorităţile naţionale administrative de concurenţă ar trebui să fie în măsură să îşi stabilească priorităţile în materie de proceduri pentru aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE, astfel încât să se asigure o utilizare eficace a resurselor de care dispun şi să li se permită să se concentreze pe prevenirea şi încetarea comportamentelor anticoncurenţiale care denaturează concurenţa în cadrul pieţei interne. În acest scop, acestea ar trebui să fie în măsură să respingă plângeri pe motiv că nu constituie o prioritate, cu excepţia plângerilor depuse de autorităţile publice care deţin în comun cu o autoritate naţională administrativă de concurenţă competenţe în vederea aplicării articolelor 101 şi 102 din TFUE şi a dreptului intern în materie de concurenţă, acolo unde este cazul. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere competenţei autorităţilor naţionale administrative de concurenţă de a respinge plângeri pe alte motive, cum ar fi lipsa de competenţă, sau competenţa de a decide că nu există motive pentru a interveni. În plus, în cazul plângerilor depuse în mod formal, astfel de refuzuri ar trebui să facă obiectul unei căi de atac eficiente, în conformitate cu dreptul intern. Competenţa autorităţilor naţionale administrative de concurenţă de a-şi stabili priorităţile în materie de proceduri de aplicare a legii nu aduce atingere dreptului unui guvern al unui stat membru de a emite norme de politică generală sau orientări în materie de priorităţi către autorităţile naţionale administrative de concurenţă care nu au legătură cu investigaţii privind un sector sau cu proceduri specifice de aplicare a articolelor 101 şi 102 din TFUE.

(24)Autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să dispună de resurse suficiente, în termeni de personal calificat în măsură să efectueze evaluări juridice şi economice la un nivel superior, mijloace financiare, expertiză tehnică şi tehnologică şi echipamente, inclusiv instrumente adecvate din domeniul tehnologiei informaţiei, pentru a se asigura că îşi pot îndeplini într-un mod eficace sarcinile atunci când aplică articolele 101 şi 102 din TFUE. În cazul în care se extind atribuţiile şi competenţele autorităţilor naţionale de concurenţă prevăzute în dreptul intern, statele membre ar trebui să se asigure că autorităţile naţionale de concurenţă au resurse suficiente pentru a îndeplini într-un mod eficace aceste sarcini.

(27)Pentru a asigura o monitorizare eficace a punerii în aplicare a prezentei directive, statele membre ar trebui să se asigure că autorităţile naţionale administrative de concurenţă prezintă unui organism guvernamental sau parlamentar rapoarte periodice cu privire la activităţile şi resursele lor. Astfel de rapoarte ar trebui să includă informaţii despre numiri şi destituiri ale membrilor organismului decizional, despre volumul de resurse alocate în anul în cauză, precum şi despre orice modificare a acestui volum în comparaţie cu anii precedenţi. Rapoartele respective ar trebui să fie publice.

(29)Autorităţilor naţionale administrative de concurenţă ar trebui să aibă competenţe eficace de investigare pentru a depista orice acord, decizie sau practică concertată interzisă de articolul 101 din TFUE sau orice abuz de poziţie dominantă interzis de articolul 102 din TFUE, în orice etapă a procedurilor pe care le derulează. Autorităţile naţionale administrative de concurenţă ar trebui să poată aplica competenţele respective întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi care fac obiectul unor proceduri pentru aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE, precum şi altor actori de pe piaţă care pot fi în posesia unor informaţii relevante pentru astfel de proceduri. Acordarea unor astfel de competenţe eficace de investigare tuturor autorităţilor naţionale administrative de concurenţă ar trebui să asigure că acestea sunt în măsură să îşi acorde reciproc asistenţă în mod eficace atunci când li se solicită să desfăşoare pe propriul teritoriu o inspecţie sau orice altă măsură de stabilire a faptelor în numele unei alte autorităţi naţionale de concurenţă şi pentru aceasta, în temeiul articolului 22 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003.

(30)Competenţele de investigare ale autorităţilor naţionale administrative de concurenţă ar trebui să fie adecvate pentru a răspunde provocărilor legate de aplicarea legii în mediul digital şi ar trebui să le permită autorităţilor naţionale de concurenţă să obţină toate informaţiile legate de întreprinderea sau asocierea de întreprinderi care face obiectul măsurii de investigare, în format digital, inclusiv date obţinute prin mijloace criminalistice, indiferent de suportul pe care sunt stocate, cum ar fi laptopuri, telefoane mobile, alte dispozitive mobile sau stocarea în cloud.

(31)Autorităţile naţionale administrative de concurenţă ar trebui să aibă posibilitatea de a efectua toate inspecţiile necesare la sediile întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi atunci când, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pot demonstra că există motive rezonabile de a suspecta săvârşirea unei încălcări a articolului 101 sau 102 din TFUE. Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să solicite autorizarea prealabilă de către o autoritate naţională judiciară pentru astfel de inspecţii.

(32)Pentru a fi eficace, competenţa autorităţilor naţionale administrative de concurenţă de a efectua inspecţii ar trebui să includă accesul la informaţii care se află la dispoziţia întreprinderii sau asocierii de întreprinderi sau a persoanei care face obiectul inspecţiei şi care au legătură cu întreprinderea sau asocierea de întreprinderi care face obiectul investigării. Aceasta ar trebui să includă în mod necesar competenţa de a căuta documente, fişiere sau date stocate pe dispozitive care nu sunt identificate cu precizie în prealabil. Fără o astfel de competenţă, ar fi imposibil să se obţină informaţiile necesare pentru investigaţie atunci când întreprinderile sau asocierile de întreprinderi adoptă o atitudine de obstrucţionare sau refuză să coopereze. Competenţa de a examina registre sau documente ar trebui să cuprindă toate formele de corespondenţă, inclusiv mesajele electronice, indiferent dacă acestea apar ca necitite sau au fost şterse.

(33)Pentru a reduce la minimum prelungirea inutilă a inspecţiilor, autorităţile naţionale administrative de concurenţă ar trebui să aibă competenţa de a continua realizarea de căutări şi de a selecta copii sau extrase din registre şi documente privind activitatea întreprinderii sau asocierii de întreprinderi inspectate în incinta autorităţii sau în alte incinte desemnate. Astfel de căutări ar trebui să asigure în continuare respectarea dreptului la apărare al întreprinderilor.

(34)Experienţa a dovedit că documentele comerciale pot fi păstrate în locuinţele directorilor, administratorilor, şi altor membri ai personalului întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi, în special ţinând seama de utilizarea sporită a unor modalităţi de lucru mai flexibile. Pentru a se asigura eficacitatea inspecţiilor, autorităţile naţionale administrative de concurenţă ar trebui să aibă competenţa de a intra în orice incintă, inclusiv în locuinţe private, în cazul în care pot demonstra că există o suspiciune rezonabilă că în incintele respective sunt păstrate documente comerciale care pot fi relevante pentru a dovedi o încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE. Exercitarea competenţei respective ar trebui să facă obiectul obţinerii unei autorizări prealabile de către autoritatea naţională administrativă de concurenţă din partea unei autorităţi naţionale judiciare, care poate include şi procurorul în anumite sisteme juridice naţionale. Această condiţie nu ar trebui să împiedice statele membre ca, în cazuri de extremă urgenţă, să încredinţeze unei autorităţi naţionale administrative de concurenţă care să acţioneze în calitate de autoritate judiciară, sarcinile ce ţin de sfera de competenţă a unei autorităţi naţionale judiciare, sau, în mod excepţional, să permită efectuarea unor astfel de inspecţii cu consimţământul celor care fac obiectul inspecţiei. O autoritate naţională administrativă de concurenţă ar putea încredinţa poliţiei, sau unei autorităţi echivalente însărcinate cu aplicarea legii, desfăşurarea unor astfel de inspecţii, cu condiţia ca inspecţia să se efectueze în prezenţa autorităţii naţionale administrative de concurenţă. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere dreptului autorităţii naţionale administrative de concurenţă de a efectua ea însăşi inspecţii şi de a obţine asistenţa necesară din partea poliţiei sau a unei autorităţi echivalente însărcinate cu aplicarea legii, inclusiv asistenţa, ca o măsură de precauţie, pentru a depăşi o posibilă opoziţie din partea celor care fac obiectul inspecţiei.

(35)Autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să aibă competenţe reale de a solicita întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi să furnizeze informaţii necesare pentru depistarea încălcărilor articolelor 101 şi 102 din TFUE. În acest scop, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să poată impune dezvăluirea informaţiilor care le pot permite să investigheze posibile încălcări. Ar trebui să fie inclus aici şi dreptul de a solicita informaţii în orice tip de format digital, inclusiv emailuri şi sisteme de mesagerie instantanee, şi indiferent de locul în care sunt stocate, inclusiv în cloud şi pe servere, cu condiţia de a fi accesibile întreprinderii sau asocierii de întreprinderi care este destinatarul cererii de informaţii. Acest drept nu ar trebui să conducă la posibilitatea de a i se impune întreprinderii sau asocierii de întreprinderi o obligaţie disproporţionată în raport cu necesităţile investigaţiei. De exemplu, ar trebui să nu i se poată impune întreprinderii sau asocierii de întreprinderi să suporte costuri sau să depună eforturi excesive. Deşi dreptul de a solicita informaţii este esenţial pentru depistarea încălcărilor, astfel de cereri ar trebui să aibă un domeniu de aplicare adecvat. Astfel de cereri nu ar trebui să forţeze întreprinderile sau asocierilor de întreprinderi să recunoască faptul că au comis o încălcare, sarcina de a dovedi acest lucru revenindu-le autorităţilor naţionale de concurenţă. Această dispoziţie nu ar trebui să aducă atingere obligaţiilor întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi de a răspunde la întrebări factuale şi de a furniza documente. În mod similar, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să dispună de instrumente eficace pentru a solicita oricărei alte persoane fizice sau juridice să furnizeze informaţii care pot fi relevante pentru aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE. Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a prevedea norme procedurale privind astfel de solicitări de informaţii, cum ar fi în ceea ce priveşte forma lor juridică, cu condiţia ca normele respective să permită utilizarea eficace a acestor instrumente. De asemenea, experienţa arată că informaţiile furnizate în mod voluntar ca răspuns la solicitările de informaţii neobligatorii pot constitui o sursă preţioasă de informaţii pentru o aplicare fundamentată şi riguroasă a legii. În mod similar, furnizarea de informaţii de către părţi terţe, cum ar fi concurenţii, clienţii şi consumatorii de pe piaţă, din proprie iniţiativă, poate contribui la aplicarea eficace a legii, iar autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să încurajeze acest lucru.

(36)Experienţa arată că competenţa de a desfăşura interviuri constituie un instrument util pentru a colecta dovezi şi pentru a ajuta autorităţile de concurenţă să evalueze valoarea dovezilor deja colectate. Autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să aibă mijloace eficace de a convoca la un interviu orice reprezentant al unei întreprinderi sau al unei asocieri de întreprinderi, orice reprezentant al altor persoane juridice şi orice persoană fizică care poate deţine informaţii relevante pentru aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE. Statele membre ar trebui să fie libere să prevadă norme care reglementează desfăşurarea unor astfel de interviuri, cu condiţia ca normele respective să permită utilizarea eficace a acestui instrument.

(37)Este indispensabil ca autorităţile naţionale de concurenţă să fie în măsură să solicite întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi să pună capăt încălcării articolului 101 sau 102 din TFUE, inclusiv în cazul în care o încălcare continuă şi după iniţierea formală a procedurii de către autorităţile naţionale de concurenţă. În plus, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să aibă mijloace eficace de a restabili concurenţa pe piaţă prin impunerea de măsuri corective structurale şi comportamentale care să fie proporţionale cu încălcarea comisă şi necesare pentru a pune capăt încălcării. Principiul proporţionalităţii impune că, în momentul alegerii între două măsuri corective la fel de eficiente, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să o aleagă pe aceea care este cel mai puţin împovărătoare pentru întreprinderea în cauză. Măsurile corective structurale, cum ar fi obligaţiile de a înstrăina o participaţie în cadrul unei entităţi concurente sau de a cesiona o unitate operaţională, afectează activele unei întreprinderi şi pot fi prezumate a fi mai împovărătoare pentru întreprinderea în cauză decât măsurile corective comportamentale. Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să împiedice autorităţile naţionale de concurenţă să constate că circumstanţele unei anumite încălcări justifică impunerea unei măsuri corective structurale, deoarece ar fi mai eficace pentru a pune capăt încălcării decât o măsură corectivă comportamentală.

(38)Măsurile provizorii pot fi un instrument important pentru a asigura faptul că, atât timp cât este în curs o investigaţie, încălcarea investigată nu prejudiciază în mod grav şi iremediabil concurenţa. Acest instrument este important pentru a evita evoluţii ale pieţei care ar putea fi foarte greu de inversat prin orice decizie luată de o autoritate naţională de concurenţă la finalul unei proceduri. Prin urmare, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să aibă competenţa de a impune măsuri provizorii prin decizie. Ca o condiţie minimă, această competenţă ar trebui să se aplice în cazurile în care o autoritate naţională de concurenţă a făcut o constatare prima facie a unei încălcări a articolului 101 sau 102 din TFUE şi în cazul în care există un risc de prejudiciu grav şi ireparabil pentru concurenţă. Statele membre au libertatea de a oferi autorităţilor naţionale de concurenţă competenţe mai extinse de a impune măsuri provizorii. Deciziile care impun măsuri provizorii ar trebui să fie valabile numai pe o perioadă determinată, fie până la finalizarea procedurii de către o autoritate naţională de concurenţă, fie pe o perioadă fixă de timp care poate fi reînnoită în măsura în care acest lucru este necesar şi adecvat. Statele membre ar trebui să se asigure că legalitatea, inclusiv proporţionalitatea, unor astfel de măsuri poate fi revizuită în cadrul unor proceduri de recurs accelerate sau al altor proceduri care prevăd, de asemenea, controlul judiciar accelerat. În plus, statele membre ar trebui să creeze condiţiile necesare pentru a asigura posibilitatea ca autorităţile naţionale de concurenţă să recurgă la măsuri provizorii în practică. Este nevoie, în mod special, să se permită tuturor autorităţilor de concurenţă să facă faţă transformărilor de pe pieţele cu evoluţie rapidă şi să reflecteze, prin urmare, în cadrul Reţelei europene în domeniul concurenţei, cu privire la utilizarea măsurilor provizorii şi să ia în considerare această experienţă în cadrul oricărei măsuri cu caracter neobligatoriu relevante sau a oricărei reexaminări viitoare a prezentei directive.

(39)În cazul în care, în cadrul procedurilor care ar putea conduce la interzicerea unui acord sau a unei practici, întreprinderile sau asocierile de întreprinderi îşi asumă angajamente faţă de autorităţile naţionale de concurenţă, care răspund îngrijorărilor formulate, aceste autorităţi naţionale de concurenţă ar trebui să poată adopta decizii care să confere respectivelor angajamente caracter obligatoriu şi executoriu faţă de întreprinderile sau asocierile de întreprinderi în cauză. În principiu, astfel de decizii privind angajamentele nu sunt adecvate în cazul cartelurilor secrete, pentru care autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să impună amenzi. Deciziile privind angajamentele ar trebui să constate că nu mai există temeiuri pentru luarea de măsuri de către autorităţile naţionale de concurenţă, fără să ajungă la o concluzie cu privire la existenţa unei încălcări a articolului 101 sau 102 din TFUE. Autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să aibă putere discreţionară cu privire la acceptarea de angajamente. Deciziile privind angajamentele nu aduc atingere competenţelor autorităţilor de concurenţă şi instanţelor naţionale de a constata o încălcare şi de a decide într-un anumit caz. În plus, existenţa unor mijloace eficace de monitorizare a respectării angajamentelor de către întreprinderi sau asocierile de întreprinderi şi a unor mijloace eficace de impunere de sancţiuni în caz de nerespectare s-a dovedit utilă pentru autorităţile de concurenţă. Autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să dispună de mijloace eficace pentru a redeschide procedura în cazul în care intervine o schimbare esenţială privind oricare dintre faptele pe care s-a fundamentat o decizie privind angajamentele, în care întreprinderea sau asocierea de întreprinderi a acţionat contrar angajamentelor asumate sau în care decizia privind angajamentele s-a întemeiat pe informaţii incomplete, incorecte sau înşelătoare, furnizate de părţi.

(40)Pentru aplicarea uniformă şi eficace a articolelor 101 şi 102 din TFUE, autorităţile naţionale administrative de concurenţă ar trebui să aibă competenţa de a impune amenzi eficace, proporţionale şi disuasive întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi pentru încălcarea articolului 101 sau 102 din TFUE, fie direct, în cadrul unor proceduri proprii, în special proceduri administrative, cu condiţia ca astfel de proceduri să permită impunerea directă a unor amenzi eficace, proporţionale şi disuasive, fie de a cere impunerea de amenzi în cadrul unor proceduri judiciare fără caracter penal. Acest lucru nu aduce atingere legislaţiilor naţionale care prevăd impunerea de sancţiuni asupra întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi de către instanţe în cadrul unor proceduri penale pentru încălcarea articolelor 101 şi 102 din TFUE în cazul în care încălcarea constituie o infracţiune în temeiul dreptului intern şi cu condiţia să nu fie afectată aplicarea eficace şi uniformă a articolelor 101 şi 102 din TFUE.

(41)Pentru a se asigura faptul că întreprinderile şi asocierile de întreprinderi sunt stimulate să respecte competenţele de investigare şi deciziile autorităţilor naţionale de concurenţă, autorităţile naţionale administrative de concurenţă ar trebui să fie în măsură să impună amenzi eficace în caz de nerespectare a măsurilor şi deciziilor menţionate la articolele 6, 8, 9, 10, 11 şi 12, direct în cadrul procedurilor proprii, sau să ceară impunerea de amenzi în cadrul unor proceduri judiciare fără caracter penal. Acest lucru nu aduce atingere dreptului naţional care prevede impunerea de amenzi asupra întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi de către instanţe în cadrul unor proceduri penale.

(42)În conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în cadrul procedurilor desfăşurate în faţa autorităţilor naţionale administrative de concurenţă sau, după caz, în cadrul unor proceduri judiciare fără caracter penal, ar trebui impuse amenzi în cazul în care a fost săvârşită o încălcare în mod intenţionat sau din neglijenţă. Noţiunile de intenţie şi neglijenţă ar trebui interpretate în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE, şi nu în conformitate cu noţiunile de intenţie şi neglijenţă utilizate în procedurile conduse de autorităţile penale cu privire la chestiuni penale. Acest lucru nu aduce atingere legislaţiilor naţionale în temeiul cărora constatarea unei încălcări se bazează pe un criteriu al răspunderii obiective, sub rezerva compatibilităţii acestuia cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Prezenta directivă nu afectează nici normele naţionale privind nivelul probatoriu, nici obligaţiile autorităţilor naţionale de concurenţă de a constata faptele din cazul respectiv, cu condiţia ca astfel de reguli şi obligaţii să fie compatibile cu principiile generale ale dreptului Uniunii.

(44)Penalităţile cu titlu cominatoriu reprezintă un instrument esenţial pentru a se asigura că autorităţile naţionale de concurenţă dispun de mijloace eficace pentru a combate nerespectarea continuă şi viitoare de către întreprinderi şi asocieri de întreprinderi a măsurilor şi deciziilor autorităţilor respective, astfel cum se menţionează la articolele 6, 8, 9, 10, 11 şi 12. Acestea nu ar trebui să se aplice în cazul constatării unor încălcări care au fost săvârşite în trecut. Competenţa de a impune penalităţi cu titlu cominatoriu se aplică fără a aduce atingere competenţei autorităţilor naţionale de concurenţă de a pedepsi nerespectarea măsurilor prevăzute la articolul 13 alineatul (2). Astfel de penalităţi cu titlu cominatoriu ar trebui să fie stabilite în funcţie de cifra de afaceri mondială totală zilnică medie a întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi în cauză.

(46)Pentru a garanta aplicarea eficace şi uniformă a articolelor 101 şi 102 din TFUE, noţiunea de "întreprindere", astfel cum este prevăzută la articolele 101 şi 102 din TFUE, care ar trebui să se aplice în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, desemnează o unitate economică, chiar dacă aceasta este constituită din mai multe persoane fizice sau juridice. În consecinţă, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să aibă posibilitatea să aplice noţiunea de întreprindere pentru a antrena răspunderea unei societăţi-mamă şi a-i impune amenzi pentru comportamentul uneia dintre filialele sale în cazul în care societatea-mamă şi filiala sa constituie o singură unitate economică. Pentru a împiedica situaţiile în care întreprinderile încearcă să eludeze răspunderea pentru amenzi în caz de încălcare a articolelor 101 şi 102 din TFUE prin modificări juridice sau organizatorice, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să poată antrena răspunderea succesorilor juridici sau economici ai întreprinderii şi să le impună amenzi pentru încălcări ale articolelor 101 şi 102 din TFUE în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

(47)Pentru a se garanta că amenzile impuse pentru încălcări ale articolelor 101 şi 102 din TFUE reflectă importanţa economică a încălcării respective, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să ţină seama de gravitatea încălcării. Autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui, de asemenea, să fie în măsură să stabilească amenzi proporţionale cu durata încălcării. Aceşti factori ar trebui să fie evaluaţi în conformitate cu jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, într-un mod care să asigure efectul disuasiv. Evaluarea gravităţii ar trebui să fie efectuată de la caz la caz pentru fiecare tip de încălcare, ţinându-se seama de toate împrejurările cazului. Factorii care ar putea fi luaţi în considerare includ natura încălcării, cota de piaţă cumulată a tuturor întreprinderilor în cauză, sfera geografică a încălcării, punerea sau nu în aplicare a încălcării, valoarea vânzărilor de bunuri şi servicii ale întreprinderii, de care este legată în mod direct sau indirect încălcarea şi dimensiunea şi puterea de piaţă a întreprinderii în cauză. Existenţa unor încălcări repetate din partea aceluiaşi autor arată tendinţa acestuia de a săvârşi astfel de încălcări, fiind, prin urmare, un indicator foarte clar al necesităţii ridicării nivelului de sancţionare pentru obţinerea efectului scontat de descurajare. În consecinţă, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să aibă posibilitatea de a majora amenda care urmează să fie impusă unei întreprinderi sau unei asocieri de întreprinderi după ce Comisia sau o autoritate naţională de concurenţă a adoptat o decizie prin care constată că respectiva întreprindere sau asociere de întreprinderi a încălcat articolul 101 sau 102 din TFUE şi că respectiva întreprindere sau asociere de întreprinderi a continuat să comită aceeaşi încălcare sau comite o încălcare similară. În conformitate cu Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (⁴), autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să poată lua în considerare orice despăgubire plătită în cadrul unei tranzacţii consensuale. În plus, în circumstanţe excepţionale, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să poată lua în considerare viabilitatea economică a întreprinderii în cauză.

(48)Experienţa a arătat că asocierile de întreprinderi au de regulă un rol în încălcarea legislaţiei în domeniul concurenţei şi autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui, prin urmare, să aibă posibilitatea de a le amenda în mod eficace. Cu ocazia evaluării gravităţii încălcării, etapă necesară a stabilirii cuantumului amenzii în cadrul unei proceduri iniţiate împotriva asocierilor de întreprinderi atunci când încălcarea se referă la activităţile membrilor acestora, ar trebui să fie posibil să se ia în considerare suma vânzărilor de bunuri şi servicii de care este legată în mod direct sau indirect încălcarea care au fost realizate de întreprinderile membre ale asocierii. Atunci când se impune o amendă nu numai asocierii, ci şi membrilor săi, la calcularea amenzii impuse asocierii nu ar trebui să fie luată în considerare cifra de afaceri a membrilor cărora li se impune amenda. Pentru a se asigura colectarea eficace a amenzilor impuse asocierilor de întreprinderi pentru încălcările comise de acestea, este necesar să se stabilească condiţiile în care autorităţile naţionale de concurenţă au putere discreţionară cu privire la solicitarea plăţii amenzii de către întreprinderile membre ale asocierii, dacă asocierea nu este solvabilă. În acest sens, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să ia în considerare mărimea relativă a întreprinderilor care fac parte din asociere şi, în special, situaţia întreprinderilor mici şi mijlocii. Plata amenzii de către unul sau mai mulţi membri ai asocierii se face fără a se aduce atingere normelor de drept intern care prevăd recuperarea cuantumului plătit de alţi membri ai asocierii.

(49)Efectul disuasiv al amenzilor diferă în mod considerabil în Uniune şi, în unele state membre, cuantumul maxim al amenzii care poate fi impus este foarte scăzut. Pentru a se asigura faptul că autorităţile naţionale de concurenţă pot impune amenzi disuasive, cuantumul maxim al amenzii care poate fi impus pentru fiecare încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE ar trebui stabilit la un nivel de cel puţin 10 % din cifra de afaceri mondială totală a întreprinderii în cauză. Acest fapt nu ar trebui să împiedice statele membre să menţină sau să adopte amenzi maxime mai ridicate care pot fi impuse.

(50)Programele de clemenţă constituie un instrument important pentru depistarea cartelurilor secrete şi contribuie astfel la investigarea eficace a celor mai grave încălcări ale legislaţiei în materie de concurenţă şi la impunerea de sancţiuni pentru acestea. În prezent există însă diferenţe semnificative între programele de clemenţă aplicabile în statele membre. Diferenţele respective generează insecuritate juridică pentru întreprinderile autoare ale încălcărilor cu privire la condiţiile în care pot depune cereri de clemenţă, precum şi insecuritate cu privire la imunitatea de care pot beneficia în cadrul programelor de clemenţă. O astfel de insecuritate ar putea descuraja potenţialii solicitanţi să depună o cerere de clemenţă. La rândul său, acest lucru poate duce la o asigurare mai puţin eficace a concurenţei în Uniune, întrucât s-ar devoala mai puţine carteluri secrete.

(51)Diferenţele dintre programele de clemenţă la nivel de stat membru afectează, de asemenea, condiţiile echitabile de concurenţă pentru întreprinderile care operează pe piaţa internă. Prin urmare, este oportun să se asigure o mai mare securitate juridică pentru întreprinderi pe piaţa internă şi o mai mare atractivitate a programelor de clemenţă în întreaga Uniune reducându-se aceste diferenţe prin abilitarea tuturor autorităţilor naţionale de concurenţă să acorde imunitate şi reduceri ale cuantumurilor amenzilor şi să accepte cereri simplificate în aceleaşi condiţii. În viitor ar putea fi necesare eforturi suplimentare din partea Reţelei europene în domeniul concurenţei cu privire la alinierea programelor de clemenţă.

(52)Autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să poată acorda întreprinderilor imunitate la amenzi şi o reducere a cuantumurilor amenzilor în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiţii. Asocierile de întreprinderi care desfăşoară o activitate economică în nume propriu ar trebui să fie eligibile pentru a beneficia de imunitate la amenzi sau de reduceri ale cuantumului amenzilor în cazul în care participă la un presupus cartel în nume propriu şi nu în numele membrilor lor.

(54)Pentru a beneficia de clemenţă, solicitantul ar trebui să îşi înceteze implicarea în presupusul cartel secret, cu excepţia cazului în care o autoritate naţională de concurenţă consideră că este în mod rezonabil necesară continuarea implicării, în vederea păstrării integrităţii investigaţiei sale, de exemplu, pentru a se asigura faptul că nu descoperă şi alţi presupuşi participanţi la cartel că autoritatea naţională de concurenţă au fost informate cu privire la presupusul cartel înainte ca aceasta să desfăşoare măsuri de investigare, cum ar fi inspecţii neanunţate.

(55)Pentru a beneficia de clemenţă, solicitantul ar trebui să coopereze în mod real, pe deplin, permanent şi cu rapiditate cu autoritatea naţională de concurenţă. Aceasta înseamnă, printre altele, că atunci când ia în considerare depunerea unei cereri la autoritatea naţională de concurenţă, solicitantul nu ar trebui să distrugă, să falsifice sau să ascundă dovezi asupra presupusului cartel secret. Atunci când o întreprindere are în vedere depunerea unei cereri, există riscul ca directorii, administratorii şi alţi membri ai personalului din cadrul acesteia să distrugă dovezi cu scopul de a ascunde propria implicare într-un cartel, însă distrugerea dovezilor ar putea surveni şi din alte motive. Prin urmare, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să ia în considerare circumstanţele specifice în care este posibil ca o serie de dovezi să fi fost distruse, precum şi importanţa distrugerii în cauză atunci când analizează dacă distrugerea dovezilor pune sub semnul întrebării autenticitatea cooperării din partea solicitantului.

(56)În vederea îndeplinirii condiţiei unei cooperări reale, depline, permanente şi rapide, atunci când iau în considerare depunerea unei cereri către autorităţile naţionale de concurenţă, solicitanţii ar trebui să nu fi dezvăluit faptul că au în vedere depunerea unei cereri sau orice parte din conţinutul cererii avute în vedere decât altor autorităţi naţionale de concurenţă, Comisiei sau autorităţilor de concurenţă din ţări terţe. Aceasta nu exclude posibilitatea ca un solicitant să raporteze comportamentul respectiv către alte autorităţi publice, conform cerinţelor legislaţiei relevante, ci doar îl împiedică să dezvăluie faptul că intenţionează să depună o cerere de clemenţă şi să predea autorităţilor respective declaraţiile de clemenţă. Cu toate acestea, atunci când îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin în temeiul legislaţiei relevante respective, solicitantul ar trebui, de asemenea, să ia în considerare importanţa evitării unui impact negativ asupra investigării potenţiale de către autorităţile naţionale de concurenţă.

(57)Solicitanţii ar trebui să aibă posibilitatea de a depune declaraţii de clemenţă în legătură cu cereri complete sau simplificate în scris şi autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să aibă, de asemenea, la dispoziţie un sistem care să le permită să accepte astfel de declaraţii fie verbal, fie prin alte mijloace care permit ca solicitanţii să nu intre în posesia declaraţiilor de clemenţă depuse sau să deţină custodia sau controlul unor astfel de declaraţii depuse. Autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să poată alege modalităţile prin care acceptă declaraţiile de clemenţă.

(58)Întreprinderile care doresc să depună o cerere de imunitate ar trebui să poată solicita iniţial autorităţilor naţionale de concurenţă acordarea unui număr de ordine de depunere a cererii de clemenţă înainte de a depune formal cererea de clemenţă, cu scopul de a acorda timp solicitantului pentru a colecta informaţiile şi dovezile necesare în vederea atingerii pragului probatoriu relevant. Acest lucru nu aduce atingere posibilităţilor statelor membre de a permite întreprinderilor să solicite un număr de ordine în cazul cererilor de reducere a amenzilor.

(59)În plus, în scopul de a reduce sarcina administrativă şi alte sarcini considerabile din punctul de vedere al timpului, ar trebui să fie posibil ca solicitanţii să depună declaraţii de clemenţă în legătură cu cereri complete sau simplificate, precum şi în legătură cu cereri de numere de ordine fie într-o limbă oficială a statului membru al autorităţilor naţionale de concurenţă în cauză, fie, în cazul în care acest lucru s-a convenit de comun acord între autorităţile naţionale de concurenţă şi solicitant, într-o altă limbă oficială a Uniunii. Un astfel de acord ar trebui să fie considerat că există în cazul în care autorităţile naţionale de concurenţă acceptă, în general, depunerea documentelor respective în limba respectivă.

(60)Având în vedere competenţele partajate între Comisie şi autorităţile naţionale de concurenţă pentru aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE, este esenţial să existe un sistem de cereri simplificate care să funcţioneze fără probleme. Solicitanţii care au depus cereri de clemenţă la Comisie în legătură cu un presupus cartel secret ar trebui să poată depune cereri simplificate la autorităţile naţionale de concurenţă în ceea ce priveşte acelaşi cartel, cu condiţia ca cererea adresată Comisiei să acopere mai mult de trei state membre ca teritorii afectate. Acest fapt nu aduce atingere posibilităţii Comisiei de a examina cazurile atunci când acestea sunt strâns legate de alte dispoziţii ale Uniunii care pot fi aplicate exclusiv sau mai eficace de către Comisie, atunci când interesul Uniunii impune adoptarea unei decizii a Comisiei privind dezvoltarea politicii Uniunii în domeniul concurenţei la apariţia unei noi probleme în domeniul concurenţei sau privind aplicarea eficace a legii.

(61)Sistemul de cereri simplificate ar trebui să le permită întreprinderilor să depună o cerere de clemenţă la autorităţile naţionale de concurenţă conţinând un set limitat de informaţii în cazul în care Comisiei i-a fost înaintată o cerere completă în legătură cu un astfel de presupus cartel. Prin urmare, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să accepte cereri simplificate care conţin un set minim de informaţii în legătură cu presupusul cartel pentru fiecare dintre elementele menţionate la articolul 22 alineatul (2). Acest lucru nu aduce atingere posibilităţii ca solicitantul să furnizeze informaţii mai detaliate la o dată ulterioară. La cererea solicitantului de clemenţă, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să îi furnizeze acestuia o confirmare de primire în care menţionează data şi ora primirii. În cazul în care o autoritate naţională de concurenţă nu a primit încă o astfel de cerere de clemenţă de la un alt solicitant de clemenţă cu privire la acelaşi presupus cartel secret, şi consideră că cererea simplificată îndeplineşte cerinţele de la articolul 22 alineatul (2), autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să informeze solicitantul în consecinţă.

(62)Scopul sistemului de cereri simplificate este de a reduce sarcina administrativă pentru solicitanţii care depun o cerere de clemenţă la Comisie în legătură cu un presupus cartel secret care acoperă mai mult de trei state membre ca teritorii afectate. Întrucât în astfel de cazuri primeşte o cerere completă, Comisia ar trebui să fie principalul interlocutor al solicitantului de clemenţă în perioada anterioară momentului în care devine clară intenţia Comisiei de a examina cazul, în întregime sau în parte, în special în legătură cu furnizarea de instrucţiuni cu privire la desfăşurarea oricărei alte investigaţii interne de către solicitant,. Comisia urmează să depună eforturi pentru a decide cu privire la această chestiune într-un interval rezonabil de timp şi să informeze în consecinţă autorităţile naţionale competente, fără a se aduce atingere articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003. În situaţii excepţionale, atunci când acest lucru este strict necesar pentru încetarea examinării sau alocarea cazurilor, o autoritate naţională de concurenţă ar trebui să-i poată impune unui solicitant să depună o cerere completă înainte ca o astfel de intenţie să devină clară. Această posibilitate ar trebui să fie utilizată foarte rar. În alte cazuri, solicitantul ar trebui să fie invitat să depună o cerere completă numai la o autoritate naţională de concurenţă care a primit o cerere simplificată, odată ce devine clar că Comisia nu intenţionează să examineze cazul, în întregime sau în parte.

(63)Solicitanţilor ar trebui să li se ofere posibilitatea de a depune cereri complete de clemenţă la autorităţile naţionale de concurenţă la care au depus cereri simplificate. În cazul în care solicitanţii depun astfel de cereri complete în termenul stabilit de autorităţile naţionale de concurenţă, informaţiile conţinute în cererile respective ar trebui considerate ca fiind transmise în momentul depunerii cererilor simplificate, cu condiţia ca cererile simplificate să acopere acelaşi produs şi acelaşi teritoriu afectat (aceleaşi produse şi aceleaşi teritorii afectate) şi aceeaşi durată ale presupusului cartel ca în cererile de clemenţă depuse la Comisie, care este posibil să fi fost actualizate între timp. Ar trebui să fie în sarcina solicitanţilor de a comunica autorităţilor naţionale de concurenţă cărora le-au prezentat o cerere simplificată că sfera cererii lor de clemenţă depuse la Comisie s-a modificat şi să-şi actualizeze cererile simplificate în consecinţă. Autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să poată verifica dacă sfera cererii simplificate corespunde sferei cererii de clemenţă depuse la Comisie, prin intermediul cooperării în cadrul Reţelei europene în domeniul concurenţei.

(64)Insecuritatea juridică legată de protecţia actualilor şi foştilor directori, administratori şi altor membri ai personalului solicitanţilor de imunitate faţă de sancţiuni individuale, cum ar fi amenzile, revocarea sau închisoarea, ar putea împiedica potenţialii solicitanţi să depună cereri de clemenţă. Având în vedere contribuţia lor la depistarea şi investigarea cartelurilor secrete, persoanele respective ar trebui, prin urmare, să fie, în principiu, protejate de sancţiuni pentru implicarea lor în cartelul secret pentru care se depune cererea, impuse de autorităţile publice în cadrul procedurilor penale, al procedurilor administrative şi al procedurilor judiciare fără caracter penal, în temeiul legislaţiilor naţionale care urmăresc în principal aceleaşi obiective cu cele urmărite de articolul 101 din TFUE, cum ar fi legislaţiile naţionale privind manipularea procedurilor de cerere de oferte, în cazul în care condiţiile prevăzute în prezenta directivă sunt îndeplinite. Una dintre aceste condiţii este că data cererii de imunitate ar trebui să fie anterioară momentului în care aceste persoane au fost informate de autorităţile naţionale competente cu privire la procedurile care conduc la impunerea de sancţiuni. Astfel de proceduri includ momentul în care persoanele respective devin suspecte de încălcarea unor astfel de legislaţii naţionale.

(65)Prin derogare, pentru a se asigura că protecţia împotriva sancţiunilor care urmează a fi impuse persoanelor în cadrul procedurilor penale este în conformitate cu principiile de bază existente ale sistemului lor juridic, statele membre ar putea dispune ca autorităţile competente să poată alege între neaplicarea sancţiunilor sau doar reducerea sancţiunilor respective, în funcţie de rezultatul aprecierii interesului pe care îl prezintă urmărirea penală şi/sau sancţionarea persoanei faţă de contribuţia acesteia la depistarea şi investigarea cartelului. La evaluarea interesului pe care îl prezintă urmărirea penală şi/sau sancţionarea persoanelor respective, poate fi luată în considerare responsabilitatea sau contribuţia lor personală, printre alţi factori, la comiterea încălcării.

(67)Pentru a permite ca protecţia să funcţioneze în situaţii care implică mai multe jurisdicţii, statele membre ar trebui să prevadă că, în cazurile în care autoritatea competentă să aplice sancţiuni sau să desfăşoare urmărirea penală nu se află în aceeaşi jurisdicţie cu autoritatea de concurenţă care examinează cazul, contactele necesare între autorităţile respective ar trebui să fie asigurate de autoritatea naţională de concurenţă din jurisdicţia autorităţii competente să aplice sancţiuni sau să desfăşoare urmărirea penală.

(68)Într-un sistem în care Comisia şi autorităţile naţionale de concurenţă au competenţe paralele vizând aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE, este necesară o cooperare strânsă între autorităţile naţionale de concurenţă şi între acestea şi Comisie. În special în cazul în care o autoritate naţională de concurenţă efectuează o inspecţie sau interviuri în conformitate cu dreptul său intern în numele unei alte autorităţi naţionale de concurenţă, în temeiul articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, ar trebui permisă prezenţa şi asistenţa reprezentanţilor oficiali ai autorităţii solicitante pentru a se spori eficacitatea acestor inspecţii şi interviuri prin oferirea de resurse, cunoştinţe şi expertiză tehnică suplimentare. Autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să aibă, de asemenea, competenţa de a solicita asistenţa altor autorităţi naţionale de concurenţă în procesul de stabilire a existenţei unei neîndepliniri de către întreprinderi sau asocieri de întreprinderi a măsurilor de investigare şi a deciziilor luate de autorităţile naţionale de concurenţă solicitante.

(69)Ar trebui să se prevadă soluţii pentru a le permite autorităţilor naţionale de concurenţă să solicite asistenţă reciprocă pentru a notifica la nivel transfrontalier documentele legate de aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE părţilor la proceduri sau altor întreprinderi, asocieri de întreprinderi sau persoane fizice care pot fi destinatarii unor astfel de notificări. În mod similar, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita executarea deciziilor de impunere de amenzi sau penalităţi cu titlu cominatoriu de către autorităţile din alte state membre atunci când autoritatea solicitantă a depus eforturi rezonabile pentru a stabili că întreprinderea căreia urmează să i se aplice amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu nu dispune de active suficiente în statul membru al autorităţii solicitante. Statele membre ar trebui, de asemenea, să prevadă că, în special, atunci când întreprinderea căreia i se aplică amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu nu este stabilită în statul membru al autorităţii solicitante, autoritatea solicitată poate executa deciziile adoptate de autoritatea solicitantă, la cererea autorităţii solicitante. Acest lucru ar asigura aplicarea eficace a articolelor 101 şi 102 din TFUE şi ar contribui la buna funcţionare a pieţei interne. Pentru a se asigura că autorităţile naţionale de concurenţă alocă suficiente resurse pentru cererile de asistenţă reciprocă şi pentru a încuraja o asemenea asistenţă, autorităţile solicitate ar trebui să poată recupera costurile ocazionate de acordarea asistenţei. Această asistenţă reciprocă nu aduce atingere aplicării Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului (⁵).

(70)Pentru a se asigura aplicarea eficace a articolelor 101 şi 102 din TFUE de către autorităţile naţionale de concurenţă, este necesar să se prevadă norme funcţionale privind termenele de prescripţie. În special, într-un sistem de competenţe paralele, termenele naţionale de prescripţie ar trebui suspendate sau întrerupte pe durata derulării unei proceduri în faţa autorităţilor naţionale de concurenţă ale unui alt stat membru sau a Comisiei. O astfel de suspendare sau întrerupere nu ar trebui să împiedice statele membre să menţină sau să introducă termene absolute de prescripţie, cu condiţia ca durata acestora să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea eficace a articolelor 101 şi 102 din TFUE.

(71)Pentru a se asigura soluţionarea cazurilor cu eficienţă şi eficacitate în cadrul Reţelei europene în domeniul concurenţei, în acele state membre în care atât o autoritate naţională administrativă de concurenţă, cât şi o autoritate naţională judiciară de concurenţă sunt desemnate drept autorităţi naţionale de concurenţă în scopul aplicării articolelor 101 şi 102 din TFUE, astfel cum sunt menţionate la articolele 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13 şi 16 din prezenta directivă, ar trebui ca autorităţile naţionale administrative de concurenţă să aibă posibilitatea de a introduce o acţiune în mod direct în faţa autorităţilor naţionale judiciare de concurenţă. În plus, în cazul în care instanţele naţionale sunt sesizate cu proceduri împotriva deciziilor adoptate de autorităţile naţionale de concurenţă în aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE, autorităţile naţionale administrative de concurenţă ar trebui să aibă capacitate procesuală proprie ca procuror, pârât sau intimat în procedurile respective şi ar trebui să se bucure de aceleaşi drepturi ca o astfel de parte publică în aceste proceduri.

(72)Riscul ca informaţiile autoincriminatoare să fie divulgate în afara sferei investigaţiei pentru care au fost furnizate ar putea descuraja potenţialii solicitanţi de clemenţă să coopereze cu autorităţile de concurenţă. În consecinţă, indiferent de forma în care sunt depuse declaraţiile de clemenţă, informaţiile din declaraţiile de clemenţă care au fost obţinute în urma obţinerii accesului la dosar ar trebui folosite numai în măsura necesară exercitării drepturilor la apărare în procedurile derulate în faţa instanţelor naţionale, în anumite cazuri foarte limitate care sunt legate în mod direct de cazul pentru care a fost acordat accesul. Acestea nu ar trebui să împiedice autorităţile de concurenţă să îşi publice deciziile în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern aplicabil.

(73)Dovezile sunt un element important în aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE. Autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să poată lua în considerare dovezile relevante, indiferent dacă sunt făcute în scris, oral sau în formă electronică sau înregistrată. Aceasta ar trebui să includă posibilitatea de a avea în vedere înregistrări realizate sub acoperire efectuate de persoane fizice sau juridice care nu sunt autorităţi publice, cu condiţia ca acestea să nu fie singura sursă de dovezi. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere dreptului de a fi audiat şi admisibilităţii oricărei înregistrări efectuate sau obţinute de autorităţile publice. În mod similar, autorităţile naţionale de concurenţă ar trebui să poată lua în considerare ca dovezi relevante mesajele electronice, indiferent dacă acestea apar ca necitite sau au fost şterse.

(75)Pentru a susţine o cooperare strânsă în cadrul Reţelei europene în domeniul concurenţei, Comisia ar trebui să asigure întreţinerea, dezvoltarea, găzduirea, funcţionarea şi asistenţa necesare sistemului central de informaţii (sistemul aferent Reţelei europene în domeniul concurenţei) în conformitate cu standardele relevante de confidenţialitate, protecţie şi securitate a datelor. Reţeaua europeană în domeniul concurenţei se bazează pe interoperabilitate pentru a funcţiona eficient şi eficace. Bugetul general al Uniunii ar trebui să suporte costurile legate de întreţinerea, dezvoltarea, găzduirea, asistenţa oferită utilizatorilor şi funcţionarea sistemului aferent Reţelei europene în domeniul concurenţei, precum şi alte cheltuieli administrative legate de funcţionarea Reţelei europene în domeniul concurenţei, în special cele legate de organizarea de reuniuni. Până în 2020, se prevede ca costurile legate de sistemul aferent Reţelei europene în domeniul concurenţei să fie acoperite prin programul privind soluţiile de interoperabilitate şi cadrele comune pentru administraţiile publice europene, întreprinderi şi cetăţeni (programul ISA²), instituit prin Decizia (UE) 2015/2240 a Parlamentului European şi a Consiliului (⁶) sub rezerva resurselor disponibile ale programului şi a respectării criteriilor în materie de eligibilitate şi prioritizare.

(76)Întrucât obiectivele prezentei directive, şi anume asigurarea faptului că autorităţile naţionale de concurenţă dispun de garanţiile de independenţă, de resursele şi de competenţele de aplicare a legii şi de impunere de amenzi care le sunt necesare pentru a fi în măsură să aplice în mod eficace articolele 101 şi 102 din TFUE şi dreptul intern în materie de concurenţă în paralel cu articolele 101 şi 102 din TFUE, precum şi asigurarea funcţionării eficace a pieţei interne şi a Reţelei europene în domeniul concurenţei, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre în mod individual, dar, din motive de eficacitate şi consecvenţă necesare în aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, în special ţinându-se seama de domeniul de aplicare teritorial al directivei, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(77)În conformitate cu Declaraţia politică comună a statelor membre şi a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (⁷), statele membre s-au angajat să însoţească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relaţia dintre componentele unei directive şi părţile corespunzătoare din instrumentele naţionale de transpunere. În ceea ce priveşte prezenta directivă, se consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată,

CAPITOLUL I:OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ŞI DEFINIŢII

Art. 1: Obiect şi domeniu de aplicare

(1)Prezenta directivă instituie anumite norme prin intermediul cărora se asigură faptul că autorităţile naţionale de concurenţă dispun de garanţiile de independenţă, resurse şi competenţe în materie de aplicare a legii şi de impunere de amenzi care le sunt necesare pentru a fi în măsură să aplice în mod eficace articolele 101 şi 102 din TFUE astfel încât concurenţa să nu fie denaturată pe piaţa internă şi consumatorii şi întreprinderile să nu fie dezavantajaţi de legislaţia şi măsurile naţionale care împiedică autorităţile naţionale de concurenţă să fie organisme eficace de aplicare a legii.

Art. 2: Definiţii

(1)În sensul prezentei directive:

6."dreptul intern în materie de concurenţă" înseamnă dispoziţiile din dreptul intern care urmăresc în principal acelaşi obiectiv ca articolele 101 şi 102 din TFUE şi care sunt aplicate aceluiaşi caz, în paralel cu dreptul Uniunii în materie de concurenţă în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, precum şi dispoziţiile din dreptul intern care urmăresc în principal acelaşi obiectiv ca articolele 101 şi 102 din TFUE şi care se aplică în mod exclusiv în ceea ce priveşte articolul 31 alineatele (3) şi (4) din prezenta directivă, cu excepţia dispoziţiilor de drept intern care impun sancţiuni penale persoanelor fizice;

9."procedură de aplicare a legii" înseamnă procedura desfăşurată în faţa unei autorităţi de concurenţă pentru aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE până la terminarea unei astfel de proceduri prin adoptarea de către autoritatea de concurenţă respectivă a unei decizii menţionate la articolul 10, 12 sau 13 din prezenta directivă în cazul autorităţii naţionale de concurenţă ori prin adoptarea unei decizii în temeiul articolului 7, 9 sau 10 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 în cazul Comisiei, sau până când autoritatea de concurenţă ajunge la concluzia că nu există motive pentru continuarea acţiunii sale;

11."cartel" înseamnă un acord sau o practică concertată între doi sau mai mulţi concurenţi care urmăreşte coordonarea comportamentului concurenţial al acestora pe piaţă sau influenţarea parametrilor relevanţi ai concurenţei prin practici care includ, printre altele, fixarea sau coordonarea preţurilor de achiziţie sau de vânzare sau a altor condiţii comerciale, inclusiv în legătură cu drepturile de proprietate intelectuală, alocarea cotelor de producţie sau de vânzare, împărţirea pieţelor şi a clienţilor, inclusiv manipularea procedurilor de cerere de oferte, restricţionări ale importurilor sau exporturilor sau acţiuni anticoncurenţiale împotriva altor concurenţi;

16."program de clemenţă" înseamnă un program privind aplicarea articolului 101 din TFUE sau a unei dispoziţii corespunzătoare din dreptul intern în materie de concurenţă, pe baza căruia un participant la un cartel secret, în mod independent de celelalte întreprinderi implicate în cartel, cooperează în cadrul unei investigaţii desfăşurate de o autoritate de concurenţă, furnizând în mod voluntar informaţiile pe care acesta le are despre cartel şi despre rolul său în cadrul cartelului şi primind în schimb, printr-o decizie sau prin încetarea procedurii, imunitate la amenzi sau o reducere a amenzilor care ar urma să fie impuse pentru implicarea sa în cartel;

17."declaraţie de clemenţă" înseamnă informarea în mod voluntar a unei autorităţi de concurenţă, în scris sau oral, de către o întreprindere sau o persoană fizică sau în numele acesteia ori o înregistrare a acestei informări, care prezintă cunoştinţele întreprinderii sau ale persoanei fizice în cauză cu privire la un cartel şi propriul rol în cadrul acestuia şi care a fost redactată în mod specific pentru a fi înaintată autorităţii de concurenţă în vederea obţinerii imunităţii la amenzi sau a unei reduceri a amenzilor în cadrul unui program de clemenţă, neincluzând dovezile care există indiferent de procedurile de aplicare a legii şi indiferent dacă aceste informaţii se află sau nu în dosarul unei autorităţi de concurenţă, şi anume informaţiile preexistente;

18."propunere de încheiere a unei tranzacţii" înseamnă informarea în mod voluntar a unei autorităţi de concurenţă de către o întreprindere sau în numele unei întreprinderi, care cuprinde recunoaşterea participării sale la o încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE sau a dreptului intern în materie de concurenţă sau renunţarea la a contesta această participare şi asumarea responsabilităţii sale pentru încălcarea respectivă, informare redactată în mod specific pentru ca autoritatea de concurenţă să poată aplica o procedură simplificată sau accelerată;

CAPITOLUL II:DREPTURI FUNDAMENTALE

Art. 3: Măsuri de salvgardare

CAPITOLUL III:INDEPENDENŢA ŞI RESURSELE

Art. 4: Independenţă

(1)Pentru a garanta independenţa autorităţilor naţionale administrative de concurenţă atunci când aplică articolele 101 şi 102 din TFUE, statele membre se asigură că autorităţile respective îşi duc la îndeplinire sarcinile şi îşi exercită competenţele în mod imparţial şi în interesul asigurării eficace şi uniforme a aplicării dispoziţiilor respective, sub rezerva cerinţelor de proporţionalitate în materie de răspundere şi fără a aduce atingere cooperării strânse dintre autorităţile de concurenţă în cadrul Reţelei europene în domeniul concurenţei.

(2)În special, statele membre se asigură cel puţin că membrii personalului şi persoanele din cadrul autorităţilor naţionale administrative de concurenţă, care iau decizii în exercitarea competenţelor prevăzute la articolele 10-13 şi la articolul 16 din prezenta directivă:

(3)Persoanele din cadrul autorităţilor naţionale administrative de concurenţă care iau decizii în exercitarea competenţelor prevăzute la articolele 10-13 şi la articolul 16 din prezenta directivă nu sunt demise din cadrul unor astfel de autorităţi din motive legate de îndeplinirea corespunzătoare a îndatoririlor lor sau de exercitarea corespunzătoare a competenţelor care le revin pentru aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE, astfel cum sunt menţionate la articolul 5 alineatul (2) din prezenta directivă. Acestea pot fi demise numai în cazul în care nu mai îndeplinesc condiţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin sau în cazul în care s-a constatat că au comis o abatere gravă în temeiul dreptului intern. Condiţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin şi faptele ce constituie abateri grave trebuie să fie prevăzute în prealabil în dreptul intern, ţinând seama de necesitatea de a asigura în mod eficace respectarea normelor.

(5)Autorităţile naţionale administrative de concurenţă au competenţa de a-şi stabili priorităţile pentru îndeplinirea sarcinilor de aplicare a articolelor 101 şi 102 din TFUE, la care se face trimitere la articolul 5 alineatul (2) din prezenta directivă. În măsura în care sunt obligate să examineze plângeri formale, autorităţile naţionale administrative de concurenţă au competenţa de a respinge astfel de plângeri pe motiv că nu consideră că plângerile respective constituie o prioritate în ceea ce priveşte analizarea cazurilor. Acest lucru nu aduce atingere competenţei autorităţilor naţionale administrative de concurenţă de a respinge plângeri pe alte motive definite de dreptul intern.

Art. 5: Resurse

(2)În înţelesul alineatului (1) autorităţile naţionale de concurenţă pot, cel puţin, să desfăşoare investigaţii în scopul aplicării articolelor 101 şi 102 din TFUE, să adopte decizii în aplicarea dispoziţiilor respective în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 şi să coopereze îndeaproape în cadrul Reţelei europene în domeniul concurenţei, în vederea asigurării unei aplicări eficace şi uniforme a articolelor 101 şi 102 din TFUE. În măsura în care acest lucru este prevăzut de dreptul intern, autorităţile naţionale de concurenţă pot, de asemenea, să ofere asistenţă, după caz, instituţiilor şi organismelor publice cu privire la măsurile legislative, de reglementare şi administrative care pot avea un impact asupra concurenţei în cadrul pieţei interne, precum şi să promoveze acţiuni de sensibilizare a publicului cu privire la articolele 101 şi 102 din TFUE.

(4)Statele membre se asigură că autorităţile naţionale administrative de concurenţă prezintă unui organism guvernamental sau parlamentar rapoarte periodice cu privire la activităţile şi resursele lor. Statele membre se asigură că astfel de rapoarte includ informaţii despre numiri şi destituiri ale membrilor organismului decizional, despre volumul de resurse care au fost alocate pentru anul în cauză, precum şi despre orice modificare a volumului respectiv în comparaţie cu anii precedenţi. Aceste rapoarte sunt publice.

CAPITOLUL IV:COMPETENŢE

Art. 6: Competenţa de a inspecta incinte destinate activităţilor economice

(1)Statele membre se asigură că autorităţile naţionale administrative de concurenţă pot efectua toate inspecţiile neanunţate necesare la întreprinderile şi asocierile de întreprinderi în vederea aplicării articolelor 101 şi 102 din TFUE. Statele membre se asigură că reprezentanţii oficiali şi alte persoane care îi însoţesc şi care sunt autorizate sau numite de către autorităţile naţionale de concurenţă să efectueze astfel de inspecţii sunt împuterniciţi cel puţin:

(2)Statele membre se asigură că întreprinderile şi asocierile de întreprinderi sunt obligate să se supună inspecţiilor menţionate la alineatul (1). Satele membre se asigură că, în cazul în care o întreprindere sau o asociere de întreprinderi se opune efectuării unei inspecţii care a fost dispusă de către o autoritate naţională administrativă de concurenţă şi/sau autorizată de o autoritate naţională judiciară, autorităţile naţionale de concurenţă pot obţine asistenţa necesară din partea poliţiei sau a unei autorităţi echivalente însărcinate cu aplicarea legii, astfel încât să li se permită să efectueze inspecţia. Această asistenţă poate fi obţinută şi în scop preventiv.

Art. 7: Competenţa de a inspecta alte incinte

(1)Statele membre se asigură că, în cazul în care există o bănuială întemeiată că registrele sau alte documente care privesc activitatea şi obiectul inspecţiei şi care ar putea fi relevante pentru a dovedi o încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE sunt păstrate în orice incintă, pe orice teren sau în orice mijloc de transport, altele decât cele menţionate la articolul 6 alineatul (1) din prezenta directivă, inclusiv în locuinţele directorilor, administratorilor, şi altor membri ai personalului întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi, autorităţile naţionale administrative de concurenţă pot efectua inspecţii neanunţate în incinta, pe terenul şi în mijlocul de transport respectiv.

Art. 8: Solicitări de informaţii

Statele membre se asigură că autorităţile naţionale administrative de concurenţă pot să ceară întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi să furnizeze, într-un anumit termen-limită rezonabil, toate informaţiile necesare pentru aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE. Aceste cereri de informaţii trebuie să fie proporţionale şi nu obligă destinatarul cererii să recunoască o încălcare a articolelor 101 şi 102 din TFUE. Obligaţia de a furniza toate informaţiile necesare se referă la informaţiile care sunt accesibile unor astfel de întreprinderi sau asocieri de întreprinderi. Autorităţile naţionale de concurenţă sunt competente, de asemenea, să solicite oricărei alte persoane fizice sau juridice să furnizeze, într-un termen rezonabil, informaţii care pot fi relevante pentru aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE.

Art. 10: Constatarea şi încetarea încălcării

(1)Statele membre se asigură că, atunci când autorităţile naţionale de concurenţă constată o încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE, acestea pot solicita, printr-o decizie, ca întreprinderile şi asocierile de întreprinderi în cauză să înceteze respectiva încălcare. În acest scop, acestea pot impune orice măsură corectivă comportamentală sau structurală care este proporţională cu încălcarea comisă şi necesară pentru încetarea efectivă a încălcării. În momentul alegerii între două măsuri corective la fel de eficiente, autorităţile naţionale de concurenţă trebuie să o aleagă pe cea mai puţin împovărătoare pentru întreprinderi, în conformitate cu principiul proporţionalităţii.

Art. 11: Măsuri provizorii

(1)Statele membre se asigură că autorităţile naţionale de concurenţă au competenţa de a acţiona din oficiu pentru a impune, printr-o decizie, măsuri provizorii întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi, cel puţin în cazurile în care există o urgenţă determinată de riscul unui prejudiciu grav şi ireparabil pentru concurenţă, pe baza constatării prima facie a unei încălcări a articolului 101 sau 102 din TFUE. O astfel de decizie trebuie să fie proporţională şi să se aplice fie pe o durată determinată, care poate fi reînnoită în măsura în care acest lucru este necesar şi adecvat, fie până la adoptarea deciziei finale. Autorităţile naţionale de concurenţă informează Reţeaua europeană în domeniul concurenţei cu privire la impunerea măsurilor provizorii respective.

Art. 12: Angajamente

(1)Statele membre se asigură că, în cadrul procedurii de aplicare a legii iniţiate în vederea adoptării unei decizii de încetare a unei încălcări a articolului 101 sau 102 din TFUE, autorităţile naţionale de concurenţă pot, după ce au obţinut opiniile participanţilor de pe piaţă, în mod formal sau informal, printr-o decizie, să confere caracter obligatoriu angajamentelor asumate de întreprinderi sau asocieri de întreprinderi, în cazul în care aceste angajamente răspund preocupărilor exprimate de autorităţile naţionale de concurenţă. O astfel de decizie poate fi adoptată pentru o perioadă determinată şi prin aceasta se constată că nu mai există motive pentru acţiunea autorităţii naţionale de concurenţă în cauză.

(3)Statele membre se asigură că autorităţile naţionale de concurenţă au competenţa de a redeschide procedura de aplicare a legii în cazul în care au intervenit modificări semnificative privind oricare dintre faptele pe care s-a fundamentat decizia menţionată la alineatul (1), în cazul în care întreprinderile sau asocierile de întreprinderi acţionează contrar angajamentelor luate sau în cazul în care decizia menţionată la alineatul (1) s-a bazat pe informaţii incomplete, inexacte sau care au indus în eroare, furnizate de părţi.

CAPITOLUL V:AMENZI ŞI PENALITĂŢI CU TITLU COMINATORIU

Art. 13: Amenzi impuse întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi

(2)Statele membre se asigură că autorităţile naţionale administrative de concurenţă pot, cel puţin, fie să impună, printr-o decizie în cadrul unei proceduri proprii de aplicare a legii, fie să ceară, în cadrul unei proceduri judiciare fără caracter penal, impunerea unor amenzi eficace, proporţionale şi disuasive împotriva întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi. Astfel de amenzi se stabilesc în funcţie de cifra lor de afaceri mondială totală, în cazul în care în mod intenţionat sau din neglijenţă:

Art. 14: Calcularea amenzilor

(4)Statele membre se asigură că, în cazul în care contribuţiile menţionate la alineatul (3) nu au fost achitate integral asocierii de întreprinderi în termenul stabilit de către autorităţile naţionale de concurenţă, autorităţile naţionale de concurenţă pot impune plata amenzii direct de către fiecare întreprindere ai cărei reprezentanţi au fost membri în organismele de decizie ale asocierii respective. Atunci când acest lucru este necesar pentru a garanta plata integrală a amenzii, după ce autorităţile naţionale de concurenţă au impus plata din partea acestor întreprinderi, acestea pot, de asemenea, să impună plata cuantumului restant al amenzii de către oricare dintre membrii asocierii care a fost activ pe piaţa pe care a avut loc încălcarea. Cu toate acestea, plata prevăzută la prezentul alineat nu se impune întreprinderilor care demonstrează că nu au pus în aplicare decizia asocierii care constituie o încălcare şi fie nu au avut cunoştinţă de existenţa acesteia, fie s-au distanţat activ de aceasta înainte de iniţierea investigaţiei.

Art. 15: Cuantumul maxim al amenzii

Art. 16: Penalităţi cu titlu cominatoriu

(1)Statele membre se asigură că autorităţile naţionale administrative de concurenţă pot impune, prin decizie, penalităţi cu titlu cominatoriu eficace, proporţionale şi disuasive întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi. Astfel de penalităţi cu titlu cominatoriu se stabilesc în funcţie de cifra de afaceri mondială totală zilnică medie realizată de astfel de întreprinderi sau asocieri de întreprinderi în anul financiar precedent pentru fiecare zi de întârziere şi sunt calculate de la data stabilită în decizia respectivă, cu scopul de a obliga respectivele întreprinderi sau asocieri de întreprinderi, cel puţin:

(2)Statele membre se asigură că autorităţile naţionale de concurenţă pot, printr-o decizie, să impună penalităţi cu titlu cominatoriu eficace, proporţionale şi disuasive întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi. Astfel de penalităţi cu titlu cominatoriu se stabilesc în funcţie de cifra de afaceri mondială totală zilnică medie realizată de aceste întreprinderi sau asocieri de întreprinderi în anul financiar precedent pentru fiecare zi de întârziere şi calculate de la data stabilită în decizia respectivă, în scopul de a le obliga, cel puţin:

CAPITOLUL VI:PROGRAME DE CLEMENŢĂ PENTRU CARTELURI SECRETE

Art. 17: Imunitatea la amenzi

(1)Statele membre se asigură că autorităţile naţionale de concurenţă dispun de programe de clemenţă care să le permită să acorde imunitate la amenzi întreprinderilor care îşi divulgă participarea la carteluri secrete. Aceasta nu aduce atingere iniţierii de către autorităţile naţionale de concurenţă a unor programe de clemenţă pentru alte încălcări decât cartelurile secrete sau a unor programe de clemenţă care le permit să acorde imunitate la amenzi persoanelor fizice.

(2)Statele membre se asigură că imunitatea la amenzi este acordată numai atunci când solicitantul:

c)este primul care furnizează dovezi care:

(4)Statele membre se asigură că autorităţile naţionale de concurenţă informează solicitantul dacă i s-a acordat sau nu imunitate condiţionată la amenzi. Solicitantul poate solicita să fie informat în scris de către autoritatea naţională de concurenţă cu privire la rezultatul cererii sale. În cazul în care autoritatea naţională de concurenţă respinge o cerere de imunitate la amenzi, solicitantul respectiv poate solicita autorităţii naţionale de concurenţă să ia în considerare cererea sa drept o cerere de reducere a cuantumului amenzilor.

Art. 18: Reducerea amenzilor

(1)Statele membre se asigură că autorităţile naţionale de concurenţă dispun de programe de clemenţă care să le permită să acorde o reducere a amenzilor întreprinderilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de imunitate la amenzi. Aceasta nu aduce atingere iniţierii de către autorităţile naţionale de concurenţă a unor programe de clemenţă pentru alte încălcări decât cartelurile secrete sau a unor programe de clemenţă care le permit să acorde o reducere a amenzilor aplicate persoanelor fizice.

(2)Statele membre se asigură că se acordă o reducere a amenzilor numai în cazul în care solicitantul:

(3)Statele membre se asigură că, în cazul în care solicitantul prezintă dovezi convingătoare pe care autoritatea naţională de concurenţă le utilizează pentru a dovedi fapte suplimentare care conduc la o creştere a amenzilor care ar fi fost altfel impuse participanţilor la cartelul secret, autoritatea naţională de concurenţă nu ia în considerare aceste fapte suplimentare atunci când stabileşte cuantumul amenzii impuse solicitantului unei reduceri a cuantumului amenzilor care a furnizat dovezile respective.

Art. 19: Condiţii generale pentru acordarea de clemenţă

(b)cooperează în mod real, pe deplin, permanent şi cu rapiditate cu autoritatea naţională de concurenţă de la momentul depunerii cererii până la momentul în care autoritatea şi-a finalizat procedura de aplicare a legii împotriva tuturor părţilor investigate prin adoptarea unei decizii sau a pus capăt procedurii de aplicare a legii în alt mod.; o astfel de cooperare include:

Art. 20: Forma declaraţiilor de clemenţă

Art. 21: Numere de ordine pentru cererile de imunitate la amenzi

(2)Statele membre se asigură că autorităţile naţionale de concurenţă au putere discreţionară cu privire la aprobarea sau nu a cererii în temeiul alineatului (1).

Art. 22: Cererile simplificate

(2)Cererile simplificate cuprind o scurtă descriere a fiecăruia dintre următoarele elemente:

(3)Atunci când Comisia primeşte o cerere completă şi autorităţile naţionale de concurenţă primesc cereri simplificate referitoare la acelaşi presupus cartel, Comisia este principalul interlocutor al solicitantului, în perioada anterioară momentului în care devine clar dacă Comisia intenţionează să examineze cazul, în întregime sau în parte, în special prin furnizarea de instrucţiuni solicitantului cu privire la desfăşurarea oricărei alte investigaţii interne. În această perioadă, Comisia informează autorităţile naţionale de concurenţă în cauză, la cerere, cu privire la situaţia de fapt.

(4)Statele membre se asigură că autorităţile naţionale de concurenţă care primesc cereri simplificate verifică în momentul primirii unor astfel de cereri dacă au fost deja sesizate cu o cerere simplificată sau completă din partea unui alt solicitant referitoare la acelaşi presupus cartel secret. În cazul în care o autoritate naţională de concurenţă nu a primit o astfel de cerere de la un alt solicitant şi consideră că cererea simplificată îndeplineşte cerinţele de la alineatul (2), aceasta informează solicitantul în consecinţă.

(5)Statele membre se asigură că, după ce Comisia a informat autorităţile naţionale de concurenţă în cauză că nu intenţionează să examineze cazul, în întregime sau în parte, solicitanţii au posibilitatea de a depune cereri complete la autorităţile naţionale de concurenţă în cauză. Numai în circumstanţe excepţionale, atunci când este strict necesar pentru încetarea examinării sau alocarea cazurilor, o autoritate naţională de concurenţă poate cere solicitantului să depună cererea completă înainte ca autorităţile naţionale de concurenţă în cauză să fie informate de către Comisie cu privire la faptul că aceasta nu intenţionează să examineze cazul, în întregime sau în parte. Autorităţile naţionale de concurenţă au competenţa de a acorda solicitantului o perioadă de timp rezonabilă în decursul căreia să depună cererea completă, împreună cu dovezile şi informaţiile aferente. Acest lucru nu aduce atingere dreptului solicitantului de a depune benevol o cerere completă într-un stadiu mai timpuriu.

(6)Statele membre se asigură că, în cazul în care solicitantul depune cererea completă în conformitate cu alineatul (5), în termenul stabilit de autoritatea naţională de concurenţă, cererea completă este considerată ca fiind transmisă la momentul depunerii cererii simplificate, cu condiţia ca cererea simplificată să acopere acelaşi produs şi acelaşi teritoriu afectat (aceleaşi produse şi aceleaşi teritorii afectate), precum şi aceeaşi durată a presupusului cartel secret ca în cererea de clemenţă depusă la Comisie, care este posibil să fi fost actualizată între timp.

Art. 23: Interacţiunea dintre cererile de imunitate la amenzi şi sancţiunile împotriva persoanelor fizice

(1)Statele membre se asigură că actualii şi foştii directori, administratori, şi alţi membri ai personalului ai solicitanţilor care depun cerere de imunitate la amenzi la autorităţile de concurenţă sunt protejaţi pe deplin de sancţiuni impuse în cadrul unor proceduri administrative şi al unor proceduri judiciare fără caracter penal în legătură cu implicarea acestora în cartelul secret care face obiectul cererii de imunitate la amenzi, pentru încălcări ale legislaţiei naţionale care urmăreşte, în mod predominant, aceleaşi obiective ca acelea urmărite de articolul 101 din TFUE, în cazul în care:

(2)Statele membre se asigură că actualii şi foştii directori, administratori şi alţi membri ai personalului ai solicitanţilor care depun cerere de imunitate la amenzi la autorităţile de concurenţă sunt protejaţi de sancţiuni impuse în cadrul unor proceduri penale în legătură cu implicarea acestora în cartelul secret care face obiectul cererii de imunitate la amenzi, pentru încălcări ale legislaţiei naţionale care urmăreşte, în mod predominant, aceleaşi obiective ca acelea urmărite de articolul 101 din TFUE, în cazul în care îndeplinesc condiţiile stabilite la alineatul (1) şi cooperează activ cu autoritatea competentă să desfăşoare urmărirea penală. În cazul în care nu este îndeplinită condiţia de cooperare cu autoritatea competentă să desfăşoare urmărirea penală, respectiva autoritate competentă să desfăşoare urmărirea penală poate efectua investigaţia.

(3)Pentru a asigura conformitatea cu principiile de bază existente ale sistemului lor juridic prin derogare de la alineatul (2), statele membre pot dispune că autorităţile competente au posibilitatea de a nu impune o sancţiune sau doar de a atenua sancţiunea care urmează să fie impusă în cadrul unor proceduri penale în măsura în care contribuţia persoanelor, astfel cum se menţionează la alineatul (2), la depistarea şi investigarea cartelului secret este mai importantă decât interesul în urmărirea penală şi/sau sancţionarea persoanelor respective.

(4)Pentru a permite ca protecţia menţionată la alineatele (1), (2) şi (3) să funcţioneze în situaţii care implică mai multe jurisdicţii, statele membre prevăd că, în cazurile în care autoritatea competentă să aplice sancţiuni sau să desfăşoare urmărirea penală se află în altă jurisdicţie decât cea a autorităţii de concurenţă care examinează cazul, contactele necesare între acestea sunt asigurate de autoritatea naţională de concurenţă din jurisdicţia autorităţii competente să aplice sancţiuni sau să desfăşoare urmărirea penală.

CAPITOLUL VII:ASISTENŢĂ RECIPROCĂ

Art. 24: Cooperarea dintre autorităţile naţionale de concurenţă

(1)Statele membre se asigură că, atunci când autorităţile naţionale administrative de concurenţă efectuează o inspecţie sau un interviu în numele şi în contul altor autorităţi naţionale de concurenţă, în temeiul articolului 22 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, reprezentanţilor oficiali şi celorlalte persoane care îi însoţesc, autorizate sau numite de autoritatea naţională de concurenţă solicitantă, li se permite să participe şi să sprijine activ autoritatea naţională administrativă de concurenţă solicitată, sub supervizarea reprezentanţilor oficiali ai autorităţii naţionale de concurenţă solicitate, în derularea inspecţiei sau a interviului atunci când autoritatea naţională de concurenţă solicitată îşi exercită competenţele menţionate la articolele 6, 7 şi 9 din prezenta directivă.

(2)Statele membre se asigură că autorităţile naţionale administrative de concurenţă au competenţa să exercite pe teritoriul propriu competenţele menţionate la articolele 6-9 din prezenta directivă, în conformitate cu dreptul lor intern, în numele şi în contul altor autorităţi naţionale de concurenţă, pentru a stabili existenţa unei nerespectări de către întreprinderi sau asocieri de întreprinderi a măsurilor de investigare şi a deciziilor luate de autoritatea naţională de concurenţă solicitantă, astfel cum se menţionează la articolele 6 şi 8-12 din prezenta directivă. Autoritatea naţională de concurenţă solicitantă şi autoritatea naţională de concurenţă solicitată au competenţa de a face schimb de informaţii şi de a utiliza respectivele informaţii ca dovezi în acest scop, sub rezerva garanţiilor stabilite la articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003.

Art. 25: Cereri de notificare a obiecţiunilor preliminare şi a altor documente

Art. 26: Cereri de executare a deciziilor de impunere a unor amenzi sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu

(1)Statele membre se asigură că, la cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată execută deciziile de impunere a unor amenzi sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu, adoptate în conformitate cu articolele 13 şi 16 de autoritatea solicitantă. Acest lucru se aplică doar în măsura în care, după ce a depus eforturi rezonabile pe propriul său teritoriu, autoritatea solicitantă a stabilit că întreprinderea sau asocierea de întreprinderi căreia i se impune amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu nu dispune de active suficiente în statul membru al autorităţii solicitante pentru a permite recuperarea unor astfel de amenzi sau penalităţi cu titlu cominatoriu.

(2)Pentru cazurile care nu fac obiectul alineatului (1) de la prezentul articol, în special cazurile în care întreprinderea sau asocierea de întreprinderi căreia i se impune amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu nu este stabilită în statul membru al autorităţii solicitante, statele membre prevăd că autoritatea solicitată poate executa deciziile de impunere a unor amenzi sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu adoptate în conformitate cu articolele 13 şi 16 de autoritatea solicitantă, atunci când autoritatea solicitantă o cere.

Art. 27: Principii generale ale cooperării

(2)Cererile prevăzute la articolele 25 şi 26 se execută fără întârzieri nejustificate prin intermediul unui instrument uniform care este însoţit de o copie a actului care trebuie notificat sau executat. Un astfel de instrument uniform indică:

(3)Pentru cererile menţionate la articolul 26, în plus faţă de cerinţele prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol, instrumentul uniform prevede următoarele:

(4)Instrumentul uniform care permite executarea de către autoritatea solicitată constituie temeiul unic pentru măsurile executorii luate de autoritatea solicitată, cu respectarea cerinţelor de la alineatul (2). Acesta nu face obiectul niciunui act de recunoaştere, completare sau înlocuire în statul membru al autorităţii solicitate. Autoritatea solicitată ia toate măsurile necesare pentru executarea acestei cereri, cu excepţia cazului în care autoritatea solicitată invocă alineatul (6).

(5)Autoritatea solicitantă se asigură că instrumentul uniform este transmis autorităţii solicitate în limba oficială a statului membru al autorităţii solicitate sau în una din limbile oficiale ale acestuia, cu excepţia cazului în care autoritatea solicitată şi autoritatea solicitantă convin de comun acord, de la caz la caz, ca instrumentul uniform să poată fi transmis într-o altă limbă. Atunci când acest lucru este prevăzut în dreptul intern al statului membru al autorităţii solicitate, autoritatea solicitantă furnizează o traducere a actului ce urmează a fi notificat sau a deciziei care permite executarea amenzii sau a penalităţii cu titlu cominatoriu în limba oficială a statului membru al autorităţii solicitate sau în una dintre limbile oficiale ale acestuia. Acest lucru nu aduce atingere dreptului autorităţii solicitate şi al autorităţii solicitante de a conveni de comun acord, de la caz la caz, ca o astfel de traducere să poată fi furnizată într-o altă limbă.

(6)Autoritatea solicitată nu este obligată să execute o solicitare menţionată la articolul 25 sau 26, în cazul în care:

(8)Autoritatea solicitată poate recupera integral costurile suportate în raport cu măsurile luate, astfel cum se menţionează la articolul 26 din amenzile sau penalităţile cu titlu cominatoriu colectate în numele autorităţii solicitante, inclusiv costurile pentru traducere, pentru forţa de muncă şi costurile administrative. În cazul în care autoritatea solicitată nu reuşeşte să colecteze amenzile sau penalităţile cu titlu cominatoriu, aceasta poate solicita autorităţii solicitante să suporte cheltuielile aferente.

Art. 28: Litigii privind cererile de notificare sau de executare a deciziilor de impunere a unor amenzi sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu

CAPITOLUL VIII:TERMENE DE PRESCRIPŢIE

Art. 29: Norme privind termenele de prescripţie pentru impunerea de amenzi şi penalităţi cu titlu cominatoriu

(1)Statele membre se asigură că termenele de prescripţie pentru impunerea amenzilor sau a penalităţilor cu titlu cominatoriu de către autorităţile naţionale de concurenţă în temeiul articolelor 13 şi 16 se suspendă sau se întrerup pe durata derulării unei proceduri de aplicare a legii în faţa autorităţilor naţionale de concurenţă din alte state membre sau a Comisiei cu privire la o încălcare prin acelaşi acord, aceeaşi decizie a unei asocieri de întreprinderi sau aceeaşi practică concertată sau alt comportament interzis de articolul 101 sau 102 din TFUE.

Suspendarea sau întreruperea încetează în ziua în care autoritatea de concurenţă în cauză finalizează procedura de aplicare a legii prin adoptarea unei decizii menţionate la articolul 10, 12 sau 13 din prezenta directivă sau în temeiul articolului 7, 9 sau 10 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 sau a ajuns la concluzia că nu există motive pentru acţiuni suplimentare din partea acesteia. Perioada unei astfel de suspendări sau întreruperi nu aduce atingere termenelor absolute de prescripţie prevăzute de dreptul intern.

CAPITOLUL IX:DISPOZIŢII GENERALE

Art. 30: Rolul autorităţilor naţionale administrative de concurenţă în faţa instanţelor naţionale

(2)În cazul în care instanţele naţionale sunt sesizate cu acţiuni împotriva deciziilor adoptate de autorităţile naţionale de concurenţă care exercită competenţele prevăzute la capitolul IV şi la articolele 13 şi 16 din prezenta directivă pentru aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE, inclusiv aplicarea amenzilor şi a penalităţilor cu titlu cominatoriu impuse în acest sens, statele membre se asigură că autorităţile naţionale administrative de concurenţă au capacitate procesuală proprie, după caz, ca procuror, pârât sau intimat în procedurile respective şi se bucură de aceleaşi drepturi ca astfel de părţi publice în aceste proceduri.

(3)Autoritatea naţională administrativă de concurenţă este împuternicită cu aceleaşi drepturi, astfel cum se precizează la alineatul (2), de a introduce o cale de atac împotriva:

Art. 31: Accesul la dosar al părţilor şi limite privind utilizarea informaţiilor

(4)Statele membre se asigură că partea care a obţinut acces la dosarul procedurilor de aplicare a legii desfăşurate de autorităţile naţionale de concurenţă poate folosi informaţiile extrase din declaraţiile de clemenţă şi din propunerile de tranzacţie numai atunci când acest lucru este necesar pentru exercitarea dreptului său la apărare în cadrul unor proceduri în faţa instanţelor naţionale în cazuri care sunt legate în mod direct de cazul în care a fost acordat accesul şi numai atunci când astfel de proceduri se referă la:

(5)Statele membre se asigură că următoarele categorii de informaţii obţinute de către o parte în cadrul procedurii de aplicare a legii derulate de o autoritate naţională de concurenţă nu pot fi utilizate de partea respectivă în cadrul unor proceduri în faţa instanţelor naţionale până când autoritatea naţională de concurenţă nu şi-a finalizat procedura de aplicare a legii cu privire la toate părţile investigate prin adoptarea unei decizii menţionate la articolul 10 sau 12 sau a pus capăt procedurii în alt mod:

(6)Statele membre se asigură că schimburile de declaraţii de clemenţă în temeiul articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 au loc numai între autorităţile naţionale de concurenţă:

b)fie, în cazul în care autoritatea naţională de concurenţă care primeşte declaraţia de clemenţă a fost sesizată de acelaşi solicitant cu o solicitare de clemenţă referitoare la aceeaşi încălcare ca şi autoritatea naţională de concurenţă care transmite declaraţia de clemenţă, cu condiţia ca, la momentul transmiterii declaraţiei de clemenţă, solicitantul să nu aibă posibilitatea de a retrage informaţiile pe care le-a transmis autorităţii naţionale de concurenţă care primeşte declaraţia de clemenţă.

Art. 33: Funcţionarea Reţelei europene în domeniul concurenţei

CAPITOLUL X:DISPOZIŢII FINALE

Art. 34: Transpunere

(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 4 februarie 2021. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

ANEXĂ:Declaraţia Comisiei