Art. 25. - Art. 25: Cereri de notificare a obiecţiunilor preliminare şi a altor documente - Directiva 1/11-dec-2018 privind oferirea de mijloace autorităţilor de concurenţă din statele membre astfel încât să fie mai eficace în aplicarea legii şi privind garantarea funcţionării corespunzătoare a pieţei interne

Acte UE

Jurnalul Oficial 11L

În vigoare
Versiune de la: 14 Ianuarie 2019
Art. 25: Cereri de notificare a obiecţiunilor preliminare şi a altor documente
Fără a aduce atingere niciunei alte forme de notificare utilizate de o autoritate solicitantă, în conformitate cu normele în vigoare în statul său membru, statele membre se asigură că, la cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată notifică destinatarului, în numele autorităţii solicitante:
(a)orice obiecţiuni preliminare referitoare la o presupusă încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE şi orice decizii de aplicare a articolelor menţionate;
(b)orice alt act procedural adoptat în contextul unor proceduri de aplicare a legii care ar trebui notificat în conformitate cu dreptul intern; şi
(c)orice alte documente relevante referitoare la aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE, inclusiv documentele care se referă la executarea deciziilor de impunere a unor amenzi sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu.