Regulamentul 562/15-mar-2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 17 Iulie 2015
Regulamentul 562/15-mar-2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)
Dată act: 15-mar-2006
Emitent: Parlamentul European;Consiliul Uniunii Europene
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 62 punctul 1 şi punctul 2 litera (a),
având în vedere propunerea Comisiei,
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (1),
(1)Avizul Parlamentului European din 23 iunie 2005 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 21 februarie 2006.
întrucât:
(1)Adoptarea de măsuri în temeiul articolului 62 punctul 1 din tratat în vederea asigurării absenţei oricărui control asupra persoanelor la trecerea frontierelor interne este un element constitutiv al obiectivului Uniunii, enunţat la articolul 14 din tratat, de creare a unui spaţiu fără frontiere interne, în care libera circulaţie a persoanelor este asigurată.
(2)În conformitate cu articolul 61 din tratat, crearea unui spaţiu de liberă circulaţie a persoanelor trebuie să fie însoţită de alte măsuri. Politica comună în materie de trecere a frontierelor externe, astfel cum este prevăzută la articolul 62 punctul 2 din tratat, este o astfel de măsură.
(3)Adoptarea de măsuri comune privind trecerea frontierelor interne de către persoane, precum şi controlul la frontierele externe, ar trebui să reflecte acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene şi, în special, dispoziţiile relevante ale Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, al Republicii Federale Germania şi al Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (2) şi ale Manualului comun (3).
(2)JO L 239, 22.9.2000, p. 19, convenţie astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1160/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 191, 22.7.2005, p. 18).
(3)JO C 313, 16.12.2002, p. 97, Manual comun astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2133/2004 al Consiliului (JO L 369, 16.12.2004, p. 5).
(4)În ceea ce priveşte controlul la frontierele externe, instituirea unui "corpus comun" de legislaţie, în special prin consolidarea şi dezvoltarea aojuis-ului, este una din componentele esenţiale ale politicii comune de gestionare a frontierelor externe, astfel cum este definită de Comunicarea Comisiei din 7 mai 2002 intitulată "Către o gestionare integrată a frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene". Acest obiectiv a fost inclus în "Planul pentru gestionarea frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene", aprobat de Consiliu la 13 iunie 2002 şi susţinut de Consiliul European de la Sevilla din 21 şi 22 iunie 2002, precum şi de Consiliul European de la Salonic din 19 şi 20 iunie 2003.
(5)Definirea de norme comune privind trecerea frontierelor de către persoane nu pune în discuţie şi nu aduce atingere drepturilor în materie de liberă circulaţie de care beneficiază cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, precum şi resortisanţii ţărilor terţe sau membrii familiilor acestora care, în temeiul acordurilor semnate între Comunitate şi statele membre, pe o parte, şi respectivele ţări terţe, pe de altă parte, beneficiază de drepturi în materie de liberă circulaţie echivalente cu drepturile cetăţenilor Uniunii.
(6)Controlul la frontiere există nu numai în interesul statului membru la ale cărui frontiere externe se aplică, ci şi în interesul tuturor statelor membre care au eliminat controlul la frontierele lor interne. Controlul la frontiere ar trebui să contribuie la combaterea imigraţiei ilegale şi a traficului de persoane, precum şi la prevenirea oricărei ameninţări la adresa siguranţei interne, a ordinii publice, a sănătăţii publice şi a relaţiilor internaţionale ale statelor membre.
(7)Verificările la frontiere ar trebui să fie efectuate astfel încât demnitatea umană să fie respectată în totalitate. Controlul la frontiere ar trebui să fie efectuat într-un mod profesionist şi respectuos şi să fie proporţional cu obiectivele urmărite.
(8)Controlul la frontiere cuprinde nu numai verificările persoanelor la punctele de trecere a frontierei şi supravegherea între respectivele puncte de trecere, ci şi o analiză a riscurilor pentru siguranţa internă şi o analiză a ameninţărilor susceptibile să compromită siguranţa frontierelor externe. Prin urmare, trebuie să se stabilească condiţiile, criteriile şi normele detaliate care reglementează atât verificările la punctele de trecere a frontierei, cât şi supravegherea.
(9)Pentru a evita timpul de aşteptare excesiv de îndelungat la frontiere, trebuie să se prevadă, în caz de circumstanţe excepţionale şi neprevăzute, o relaxare a verificărilor la frontierele externe. Ştampilarea sistematică a documentelor resortisanţilor ţărilor terţe rămâne obligatorie în cazul unei relaxări a verificărilor la frontiere. Ştampilarea permite stabilirea cu certitudine a datei şi a locului de trecere a frontierei, fără a stabili în toate cazurile dacă au fost efectuate toate măsurile de control al documentelor de călătorie.
(10)Pentru a reduce timpul de aşteptare a persoanelor care beneficiază de dreptul comunitar de liberă circulaţie, ar trebui amenajate, când circumstanţele permit, culoare separate la punctele de trecere a frontierei, indicate prin semne uniforme în toate statele membre. Ar trebui amenajate culoare separate în aeroporturile internaţionale. Atunci când se consideră necesar şi în cazul în care circumstanţele locale permit, statele membre ar trebui să ia în considerare amenajarea de culoare separate la punctele maritime şi terestre de trecere a frontierei.
(11)Statele membre ar trebui să se asigure că procedurile de control la frontierele externe nu constituie un obstacol major pentru schimburile economice, sociale şi culturale, în acest sens, statele membre ar trebui să aloce personal şi resurse suficiente.
(12)Statele membre ar trebui să desemneze serviciul sau serviciile naţionale însărcinate, în conformitate cu legislaţia internă, cu misiuni de control la frontiere. În cazul în care, în cadrul unui stat membru, sunt însărcinate mai multe servicii cu misiuni de control la frontiere, ar trebui asigurată o cooperare strânsă şi permanentă între acestea.
(13)Cooperarea operativă şi asistenţa între statele membre în materie de control la frontiere ar trebui să fie gestionată şi coordonată de Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre, instituită prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului (1).
(1)Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire a Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene (JO L 349, 25.11.2004, p. 1).
(14)Prezentul regulament nu aduce atingere verificărilor efectuate în cadrul exercitării competenţelor generale ale poliţiei, nici verificărilor de siguranţă asupra persoanelor, identice celor practicate pentru zborurile interne, posibilităţilor statelor membre de a efectua verificări cu caracter excepţional ale bagajelor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 3925/91 al Consiliului din 19 decembrie 1991 privind eliminarea controalelor şi a formalităţilor aplicabile bagajelor de mână şi bagajelor însoţitoare ale persoanelor care efectuează un zbor intracomunitar, precum şi bagajelor persoanelor care efectuează o traversare maritimă intracomunitară (2) şi nici legislaţiei interne privind deţinerea documentelor de călătorie sau de identitate sau obligaţiei persoanelor de a semnala autorităţilor prezenţa lor pe teritoriul statului membru în cauză.
(2)JO L 374, 31.12.1991, p. 4, regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).
(15)În caz de ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau a siguranţei interne, statele membre ar trebui, de asemenea, să aibă posibilitatea de a reintroduce temporar controlul la frontierele interne. Ar trebui stabilite condiţiile şi procedurile aferente în vederea garantării caracterului excepţional al măsurii şi a respectării principiului proporţionalităţii. Domeniul de aplicare şi durata unei reintroduceri a controlului la frontierele interne ar trebui limitate la minimul necesar pentru a răspunde acelei ameninţări.
(16)Într-un spaţiu de liberă circulaţie a persoanelor, reintroducerea controlului la frontierele interne ar trebui să rămână excepţională. Controlul la frontiere nu ar trebui efectuat şi nici nu ar trebui să se impună formalităţi doar pentru că se trece o frontieră de acest tip.
(17)Ar trebui să se prevadă o procedură care să permită Comisiei să adapteze anumite norme practice de control la frontiere. În acest caz, trebuie să se adopte măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor de exercitare a competenţelor de executare conferite Comisiei (3).
(3)JOL 184, 17.7.1999, p. 23.
(18)De asemenea, ar trebui să se prevadă o procedură care să permită statelor membre să comunice Comisiei modificările aduse altor norme practice de control la frontiere.
(19)Deoarece obiectivul prezentului regulament, adică stabilirea normelor aplicabile la trecerea frontierelor de către persoane, are un impact direct asupra acquis-ului comunitar privind frontierele externe şi interne şi nu poate fi realizat într-o manieră suficientă de către statele membre, Comunitatea poate lua măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum se prevede la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum se prevede la articolul respectiv din tratat, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.
(20)Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute în special de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Prezentul regulament trebuie să fie pus în aplicare în conformitate cu obligaţiile statelor membre în ceea ce priveşte protecţia internaţională şi principiul nereturnării (non-refoulement).
(21)Prin derogare de la articolul 299 din tratat, prezentul regulament se aplică exclusiv teritoriilor europene ale Franţei şi ale Ţărilor de Jos. Prezentul regulament nu aduce atingere regimului specific aplicabil în Ceuta şi Melilla, astfel cum este definit prin Acordul privind aderarea Regatului Spaniei la Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 (4).
(4)JO L 239, 22.9.2000, p. 69.
(22)În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul privind poziţia Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament şi, prin urmare, nu are nici o obligaţie în temeiul acestuia şi nici nu face obiectul aplicării sale. Având în vedere faptul că prezentul regulament reprezintă o dezvoltare a acquis-ului Schengen, în temeiul dispoziţiilor Titlului IV din Partea a treia a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 5 din protocolul menţionat anterior, în termen de şase luni de la data adoptării de către Consiliu a prezentului regulament, dacă îl transpune sau nu în legislaţia sa internă.
(23)În ceea ce priveşte Islanda şi Norvegia, prezentul regulament reprezintă o dezvoltare a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene şi Republica Islanda şi Regatul Norvegiei privind asocierea acestor două state la transpunerea, punerea în aplicare şi dezvoltarea acquis-ului Schengen (1), dezvoltare care intră în domeniul de aplicare a articolului 1, punctul (A), din Decizia 1999/437/CE a Consiliului privind anumite norme de aplicare a acordului menţionat (2).
(1)JOL 176, 10.7.1999, p. 36.
(2)JOL 176, 10.7.1999, p. 31.
(24)Ar trebui să se încheie un Acord pentru a permite reprezentanţilor Islandei şi Norvegiei să se asocieze la lucrările comitetelor care sprijină Comisia în exercitarea competenţelor sale de executare. Un astfel de Acord a fost avut în vedere prin Schimbul de Scrisori între Consiliul Uniunii Europene şi Republica Islanda şi Regatul Norvegiei privind comitetele care sprijină Comisia Europeană în exercitarea puterilor sale executive (3), anexat la acordul respectiv.
(3)JOL 176, 10.7.1999, p. 53.
(25)În ceea ce priveşte Elveţia, prezentul regulament reprezintă o dezvoltare a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului semnat între Consiliul Uniunii Europene şi Confederaţia Elveţiană privind asocierea Confederaţiei Elveţiene la transpunerea, punerea în aplicare şi dezvoltarea acquis-ului Schengen, dezvoltare care intră în domeniul de aplicare a articolului 1, punctul (A), din Decizia 1999/437/CE, citit în coroborare cu articolul 4 alineatul (1) din Deciziile 2004/849/CE (4) şi 2004/860/CE ale Consiliului (5).
(4)Decizia 2004/849/CE a Consiliului din 25 octombrie 2004 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, şi aplicarea provizorie a anumitor dispoziţii ale Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană şi Confederaţia Elveţiană privind asocierea Confederaţiei Elveţiene la transpunerea, punerea în aplicare şi dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 368, 15.12.2004, p. 26).
(5)Decizia 2004/860/CE a Consiliului din 25 octombrie 2004 privind semnarea, în numele Comunităţii Europene, şi aplicarea provizorie a anumitor dispoziţii ale Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană şi Confederaţia Elveţiană privind asocierea Confederaţiei Elveţiene la transpunerea, punerea în aplicare şi dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 370, 17.12.2004, p. 78).
(26)Ar trebui să se încheie un Acord pentru a permite reprezentanţilor Elveţiei să se asocieze la lucrările comitetelor care sprijină Comisia în exercitarea competenţelor sale de executare. Un astfel de Acord a fost avut în vedere prin Schimbul de Scrisori între Comunitate şi Elveţia, anexat la acordul respectiv.
(27)Prezentul regulament reprezintă o dezvoltare a dispoziţiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind cererea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispoziţiile acquis-ului Schengen (6). Prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament şi nu are nici o obligaţie în temeiul acestuia şi nici nu face obiectul aplicării sale.
(6)JOL 131, 1.6.2000, p. 43.
(28)Prezentul regulament reprezintă o dezvoltare a dispoziţiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind cererea Irlandei de a participa la unele dintre dispoziţiile acquis-ului Schengen (7). Prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament şi nu are nici o obligaţie în temeiul acestuia şi nici nu face obiectul aplicării sale.
(7)JO L 64, 7.3.2002, p. 20.
(29)Articolul 1, prima teză din prezentul regulament, precum şi articolul 5 alineatul (4), litera (a), Titlul III şi dispoziţiile Titlului II şi anexele respective care fac referire la Sistemul de Informaţii Schengen (SIS) reprezintă dispoziţii fondate pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta, în sensul articolului 3 alineatul (2) din Actul de Aderare din 2003,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1: Obiect şi principii
Prezentul regulament prevede absenţa controlului asupra persoanelor la trecerea frontierelor interne dintre statele membre ale Uniunii Europene.
Prezentul regulament stabileşte normele aplicabile controlului asupra persoanelor la trecerea frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene.
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:
1."frontiere interne" înseamnă:
a)frontierele terestre comune, inclusiv frontierele fluviale şi pe lacuri ale statelor membre;
b)aeroporturile statelor membre destinate zborurilor interne;
c)porturile maritime, fluviale şi pe lacuri ale statelor membre pentru legăturile interne regulate cu feribotul;

2."frontiere externe" înseamnă frontierele terestre ale statelor membre, inclusiv frontierele fluviale şi pe lacuri, frontierele maritime, precum şi aeroporturile, porturile fluviale, porturile maritime şi pe lacuri, cu condiţia să nu fie frontiere interne;
3."zbor intern" înseamnă orice zbor având plecarea exclusivă de pe teritoriile statelor membre sau destinaţia exclusivă pe teritoriile statelor membre şi fără să aterizeze pe teritoriul unei ţări terţe.
4.«legături interne regulate cu feribotul» înseamnă orice legătură cu feribotul între aceleaşi două sau mai multe porturi, situate pe teritoriul statelor membre, fără escală în porturi situate în afara teritoriului statelor membre şi care constă în transportul de persoane şi vehicule în baza unui orar publicat;

5.«persoane care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii» înseamnă;
a)cetăţenii Uniunii, în sensul articolulului 20 alineatul (1) din tratat, precum şi resortisanţii ţărilor terţe care sunt membri ai familiei unui cetăţean al Uniunii, care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie, cărora li se aplică Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şederepe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora (1);
(1)JOL 158, 30.4.2004, p. 77.
b)resortisanţii ţărilor terţe şi membrii familiilor lor, indiferent de cetăţenie, care, în temeiul acordurilor încheiate între Uniune şi statele membre, pe de o parte, şi respectivele ţări terţe, pe de altă parte, beneficiază de drepturi în materie de liberă circulaţie echivalente cu cele ale cetăţenilor Uniunii.

6."resortisant al unei ţări terţe" înseamnă orice persoană care nu este cetăţean al Uniunii în sensul articolulului 20 alineatul (1) din tratat şi care nu face obiectul punctului 5 din prezentului articol;

7."persoană semnalată ca inadmisibilă" înseamnă orice resortisant al unei ţări terţe semnalat în Sistemul de Informaţii Schengen în conformitate cu articolul 96 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen şi în scopurile prevăzute la articolul respectiv;
8."punct de trecere a frontierei" înseamnă orice punct de trecere autorizat de autorităţile competente pentru trecerea frontierelor externe;
81.8a.«punct comun de trecere a frontierei» înseamnă orice punct de trecere a frontierei situat fie pe teritoriul unui stat membru, fie pe teritoriul unei ţări terţe în care poliţiştii de frontieră ai statului membru şi poliţiştii de frontieră ai ţării terţe efectuează unul după celălalt controale la intrare şi la ieşire în conformitate cu legislaţia lor naţională şi în baza unui acord bilateral;

9."control la frontiere" înseamnă activităţile efectuate la frontiere, în conformitate cu prezentul regulament şi în sensul acestuia, ca răspuns exclusiv la intenţia de a trece o frontieră sau la trecerea unei frontiere, indiferent de orice alte considerente, constând în verificări la frontiere şi în supravegherea frontierelor;
10."verificări la frontiere" înseamnă verificările efectuate la punctele de trecere a frontierei pentru a garanta că persoanele, inclusiv mijloacele acestora de transport şi obiectele aflate în posesia lor, pot fi autorizate să intre pe teritoriul statelor membre sau să îl părăsească;
11."supravegherea frontierelor" înseamnă supravegherea frontierelor dintre punctele de trecere a frontierei şi supravegherea punctelor de trecere a frontierei în afara orarului de funcţionare stabilit, în vederea împiedicării persoanelor să se sustragă de la verificările la frontiere;
12."verificarea în linia a doua" înseamnă o verificare suplimentară care poate fi efectuată într-un loc special, separat de locul în care sunt verificate toate persoanele (prima linie);
13."poliţist de frontieră" înseamnă orice agent public desemnat, în conformitate cu legislaţia internă, la un punct de trecere a frontierei sau de-a lungul frontierei sau în imediata apropiere a acesteia, şi care exercită, în conformitate cu prezentul regulament şi cu legislaţia internă, sarcini de control la frontiere;
14."operator de transport" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care asigură, cu titlu profesional, transportul de persoane;
15.«permis de şedere» înseamnă:
(a)orice permis de şedere eliberat de statele membre în conformitate cu modelul uniform stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului din 13 iunie 2002 de instituire a unui model uniform de permis de şedere pentru resortisanţii ţărilor terţe (*) şi permisele de şedere eliberate în conformitate cu Directiva 2004/38/CE;
(*)JO L 157, 15.6.2002, p. 1.
(b)toate celelalte documente emise de un stat membru resortisanţilor ţărilor terţe, care le autorizează şederea pe teritoriul său şi care au făcut obiectul unei notificări şi al publicării ulterioare în conformitate cu articolul 34, cu excepţia:
(i)permiselor temporare emise în cursul examinării primei cereri de eliberare a unui permis de şedere astfel cum se menţionează la litera (a) sau a unei cereri de azil; şi
(ii)vizelor eliberate de statele membre în formatul uniform stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului din 29 mai 1995 de instituire a unui model uniform de viză (**);
(**)JO L 164, 14.7.1995, p. 1.

16."navă de croazieră" înseamnă navă care urmează un itinerar dat, potrivit unui program stabilit în prealabil, care cuprinde un program de activităţi turistice în diverse porturi şi care, în principiu, nu îmbarcă şi nu debarcă pasageri în cursul călătoriei;
17."navigaţie de agrement" înseamnă utilizarea navelor de agrement în scopuri sportive sau turistice;
18."pescuit de coastă" înseamnă activităţile de pescuit efectuate cu ajutorul navelor care intră zilnic sau în termen de 36 ore într-un port situat pe teritoriul unui stat membru fără să facă escală într-un port situat într-o ţară terţă;
181.18a.«lucrător offshore» înseamnă o persoană care lucrează pe o instalaţie offshore aflată în apele teritoriale sau într-o zonă maritimă de exploatare economică exclusivă a statelor membre, astfel cum sunt definite în dreptul maritim internaţional, şi care revine regulat, pe cale maritimă sau aeriană, pe teritoriul statelor membre;

19."ameninţare pentru sănătatea publică" înseamnă orice boală cu potenţial epidemic, astfel definită de Regulamentul Sanitar Internaţional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi alte boli infecţioase sau parazitare contagioase, cu condiţia să facă obiectul dispoziţiilor de protecţie cu privire la resortisanţii statelor membre.
Art. 3: Domeniul de aplicare
Prezentul regulament se aplică oricărei persoane care trece frontiera internă sau externă a unui stat membru, fără a aduce atingere:
a)drepturile persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii;

b)drepturilor refugiaţilor şi ale persoanelor care solicită o protecţie internaţională, în special în ceea ce priveşte principiul nereturnării (non-refoulement).
Art. 3a: Drepturi fundamentale
În aplicarea prezentului regulament, statele membre respectă pe deplin dreptul relevant al Uniunii, inclusiv Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ("Carta drepturilor fundamentale"), dreptul internaţional relevant, inclusiv Convenţia privind statutul refugiaţilor încheiată la Geneva la 28 iulie 1951 ("Convenţia de la Geneva"), obligaţiile legate de accesul la protecţie internaţională, în special principiul nereturnării şi drepturile fundamentale. În conformitate cu principiile generale ale dreptului Uniunii, deciziile în temeiul prezentului regulament se adoptă în mod individual.

Art. 4: Trecerea frontierelor externe
(1)Frontierele externe nu pot fi trecute decât pe la punctele de trecere a frontierei şi în timpul programului de funcţionare stabilit. Programul de funcţionare este indicat clar la punctele de trecere a frontierei care nu sunt deschise 24 ore pe zi.
Comisiei i se comunică de către statele membre lista punctelor lor de trecere a frontierei, în conformitate cu articolul 34.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), pot fi permise excepţii de la obligaţia de trecere a frontierelor externe numai prin punctele de trecere a frontierei şi în timpul programului de funcţionare stabilit:
a)pentru indivizi sau grupuri de persoane, în cazul unei solicitări cu caracter special privind trecerea ocazională a frontierelor externe în afara punctelor de trecere a frontierei sau în afara programului de funcţionare stabilit, cu condiţia să fie în posesia autorizaţiilor cerute de legislaţia internă şi ca acest lucru să nu fie contrar intereselor statelor membre în materie de ordine publică şi de siguranţă internă. Statele membre pot prevedea dispoziţii specifice în acordurile bilaterale. Excepţiile generale prevăzute în dreptul intern şi în acordurile bilaterale trebuie notificate Comisiei în conformitate cu articolul 34;
b)pentru indivizi sau grupuri de persoane, în cazul unei urgenţe neprevăzute;
c)în conformitate cu normele specifice prevăzute la articolele 18 şi 19 în coroborare cu anexele VI şi VII.

(3)Fără a aduce atingere excepţiilor prevăzute la alineatul (2) sau obligaţiilor lor în materie de protecţie internaţională, statele membre instituie sancţiuni în conformitate cu legislaţia lor internă în caz de trecere neautorizată a frontierelor externe prin alte locuri decât pe la punctele de trecere a frontierei sau în afara programului de funcţionare stabilit. Respectivele sancţiuni sunt efective, proporţionale şi cu efect de descurajare.
Art. 5: Condiţii de intrare pentru resortisanţii ţărilor terţe
(1)Pentru şederile preconizate pe teritoriul statelor membre pentru o perioadă de maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere, condiţiile de intrare pentru resortisanţii ţărilor terţe sunt următoarele:
a)să fie în posesia unui document de călătorie valabil care să permită titularului să treacă frontiera şi care să îndeplinească următoarele criterii:
(i)să fie valabil pentru o perioadă de cel puţin trei luni de la data preconizată a plecării de pe teritoriul statelor membre. În caz justificat de urgenţă, această obligaţie poate fi înlăturată;
(ii)să fi fost eliberat în ultimii 10 ani.

b)să fie în posesia unei vize valabile, în cazul în care aceasta este cerută în temeiul Regulamentului (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea frontierelor externe şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exoneraţi de această obligaţie (*), cu excepţia cazului când respectivii resortisanţi sunt titulari ai unui permis de şedere valabil sau ai unei vize de lungă şedere valabile.
(*)JO L 81, 21.3.2001, p. 1.

c)să justifice obiectul şi condiţiile şederii şi să dispună de mijloace de subzistenţă suficiente, atât pentru durata şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către o ţară terţă în care admisia este garantată sau să fie în măsură să dobândească legal respectivele mijloace;
d)să nu fie o persoană pentru care s-a dat o alarmă în cadrul SIS în scopul refuzului intrării;
e)să nu fie considerat o ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa internă, sănătatea publică sau relaţiile internaţionale ale unuia din statele membre şi, în special, să nu fie semnalat ca inadmisibil în bazele de date ale statelor membre pentru motivele enumerate anterior.
(11)(1a)În sensul aplicării dispoziţiilor alineatului (1), data intrării se consideră ca fiind prima zi de şedere pe teritoriul statelor membre, iar data ieşirii se consideră ca fiind ultima zi de şedere pe teritoriul statelor membre. Perioadele de şedere autorizate în temeiul unui permis de şedere sau a unei vize naţionale de lungă şedere nu sunt luate în considerare la calcularea perioadei de şedere pe teritoriul statelor membre.

(2)O listă neexhaustivă a documentelor justificative pe care poliţistul de frontieră le poate solicita resortisantului unei ţări terţe în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor menţionate la alineatul (1), litera (c), figurează în anexa I.
(3)Evaluarea mijloacelor de subzistenţă se face în funcţie de durata şi de obiectul şederii şi în raport cu nivelul mediu al preţurilor în materie de cazare şi masă din statul membru sau din statele membre în cauză, pentru o cazare la preţ moderat, înmulţite cu numărul de zile de şedere.
Sumele de referinţă stabilite de către statele membre sunt comunicate Comisiei în conformitate cu articolul 34.
Evaluarea mijloacelor suficiente de subzistenţă se poate baza pe posesia de numerar, cecuri de călătorie şi cărţi de credit de către resortisantul unei ţări terţe. Declaraţiile de sponsorizare, atunci când sunt prevăzute de legislaţia internă, şi scrisorile de sponsorizare definite de legislaţia internă în cazul resortisanţilor ţărilor terţe cazaţi la o gazdă pot constitui, de asemenea, o dovadă a mijloacelor suficiente de subzistenţă.
(4)Prin derogare de la alineatul (1):
a)resortisanţii ţărilor terţe care nu îndeplinesc toate condiţiile menţionate la alineatul (1), dar care sunt titulari ai unui permis de şedere sau ai unei vize de lungă şedere sunt autorizaţi să intre în scopul tranzitului pe teritoriul altor state membre pentru a putea ajunge pe teritoriul statului membru care le-a eliberat permisul de şedere sau viza de lungă şedere, cu excepţia cazului în care respectivii resortisanţi se află pe lista naţională de alerte a statului membru ale cărui frontiere externe doresc să le traverseze şi alerta respectivă este însoţită de instrucţiuni cu privire la refuzul intrării sau tranzitului;

b)resortisanţii ţărilor terţe care îndeplinesc condiţiile menţionate la alineatul (1), cu excepţia celor menţionate la litera (b), şi care se prezintă la frontieră pot fi autorizaţi să intre pe teritoriul statelor membre dacă la frontieră este eliberată o viză în conformitate cu articolele 35 şi 36 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize) (*).
(*)JO L 243, 15.9.2009, p. 1.

Statele membre întocmesc o statistică privind vizele eliberate la frontieră în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 şi cu anexa XII la acesta.

În cazul în care nu este posibilă aplicarea vizei pe document, viza se aplică în mod excepţional pe un formular separat care se inserează în document. În acest caz, se foloseşte modelul uniform de formular pentru aplicarea vizei, prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 333/2002 al Consiliului din 18 februarie 2002 de stabilire a unui model uniform de formular pentru aplicarea unei vize eliberate de statele membre titularilor unui document de călătorie nerecunoscut de statul membru care emite formularul respectiv (2);
(2)JOL 53, 23.2.2002, p. 4.
c)resortisanţii ţărilor terţe care nu îndeplinesc una sau mai multe dintre condiţiile menţionate la alineatul (1) pot fi autorizaţi de un stat membru să intre pe teritoriul său din motive umanitare, de interes naţional sau în temeiul unor obligaţii internaţionale. În cazul în care resortisantul ţării terţe în cauză este semnalat ca inadmisibil, astfel cum se menţionează la alineatul (1), litera (d), statul membru care autorizează intrarea acestuia pe teritoriul său informează celelalte state membre în acest sens.
Art. 6: Efectuarea verificărilor la frontiere
(1)În exercitarea îndatoririlor lor, poliţiştii de frontieră respectă în totalitate demnitatea umană, în special în cazurile în care sunt implicate persoane vulnerabile.
Toate măsurile luate în exercitarea funcţiilor lor sunt proporţionale cu obiectivele urmărite.
(2)În cursul efectuării verificărilor la frontiere, poliţiştii de frontieră nu fac nici o discriminare pe criterii de sex, rasă sau origine etnică, religie sau credinţă, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
Art. 7: Verificările la frontiere efectuate asupra persoanelor
(1)Circulaţia transfrontalieră la frontierele externe face obiectul unor verificări din partea poliţiştilor de frontieră. Verificările se efectuează în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol.
Verificările pot avea ca obiect şi mijloacele de transport şi obiectele aflate în posesia persoanelor care trec frontiera. În cazul în care se efectuează percheziţii, se aplică legislaţia internă a statului membru în cauză.
(2)Toate persoanele fac obiectul unei verificări minime vizând stabilirea identităţii pe baza producerii sau prezentării documentelor de călătorie. Verificarea minimă constă într-o examinare simplă şi rapidă a valabilităţii documentului care îl autorizează pe titularul legitim să treacă frontiera şi a prezenţei indiciilor de falsificare sau de contrafacere, recurgându-se, după caz, la dispozitive tehnice şi consultând bazele de date relevante cu privire la informaţiile referitoare exclusiv la documentele furate, deţinute fără drept, pierdute sau anulate.
Controlul minim prevăzut la primul paragraf constituie regula pentru persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii.

Cu toate acestea, în cazul în care se efectuează controale minime asupra persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii, poliţiştii de frontieră pot, în mod nesistematic, să consulte bazele de date naţionale şi europene pentru a se asigura că persoanele respective nu reprezintă o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă pentru siguranţa internă, ordinea publică, relaţiile internaţionale ale statelor membre sau o ameninţare pentru sănătatea publică.

Consecinţele respectivelor consultări nu pun în pericol dreptul de intrare pe teritoriul statului membru în cauză al persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii, astfel cum se prevede prin Directiva 2004/38/CE.

(3)La intrare şi la ieşire, resortisanţii ţărilor terţe fac obiectul unei verificări amănunţite.
a)Verificarea amănunţită la intrare include examinarea îndeplinirii condiţiilor stabilite la articolul 5 alineatul (1) şi, după caz, a documentelor care autorizează şederea şi exercitarea unei activităţi profesionale. Aceasta cuprinde o examinare detaliată a următoarelor elemente:
(i)verificarea dacă resortisantul ţării terţe deţine un document valabil şi care nu a expirat, care permite trecerea frontierei, iar documentul respectiv să fie însoţit, după caz, de viza sau de permisul de şedere solicitat;
(ii)examinarea amănunţită a documentului de călătorie, în căutarea unor indicii de falsificare sau de contrafacere;
(iii)examinarea ştampilelor de intrare şi de ieşire de pe documentele de călătorie ale resortisantului ţării terţe în cauză, în vederea verificării, prin compararea datelor de intrare şi de ieşire, dacă persoana nu a depăşit durata maximă de şedere autorizată pe teritoriul statelor membre;
(iv)verificarea punctelor de plecare şi de destinaţie a resortisantului ţării terţe în cauză, precum şi a obiectului şederii prevăzute şi, după caz, verificarea documentelor justificative corespunzătoare;
(v)verificarea dacă resortisantul ţării terţe în cauză dispune de mijloace de subzistenţă suficiente pentru durata şi obiectul şederii, pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către o ţară terţă în care admisia sa este garantată sau că este în măsură să dobândească legal respectivele mijloace;
(vi)verificarea dacă resortisantul ţării terţe în cauză, mijlocul său de transport şi obiectele pe care le transportă nu sunt de natură să compromită ordinea publică, siguranţa internă, sănătatea publică sau relaţiile internaţionale ale unui stat membru. Respectiva verificare include consultarea directă a datelor şi a semnalărilor persoanelor şi, dacă este necesar, a obiectelor integrate în SIS şi în bazele de date naţionale, precum şi, după caz, a măsurii ce urmează să fie întreprinse în urma unei semnalări.
aa) Dacă resortisantul unei ţări terţe este deţinătorul unei vize menţionate la articolul 5 alineatul (1) litera (b), controalele amănunţite efectuate la intrare includ şi verificarea identităţii deţinătorului vizei şi a autenticităţii vizei, prin consultarea Sistemului de Informaţii privind Vizele (VIS), în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 privind Sistemul de Informaţii privind Vizele (VIS) şi schimbul de date între statele membre cu privire la vizele de scurtă şedere (Regulamentul VIS) (*).
(*)JOL 218, 13.8.2008, p. 60.
ab) Prin derogare, atunci când:
(i)traficul atinge o asemenea intensitate încât timpul de aşteptare la punctul de trecere a frontierei devine excesiv de lung;
(ii)toate resursele de personal, de echipament şi de organizare au fost deja epuizate; şi
(iii) în baza unei evaluări, nu există niciun risc în ceea ce priveşte siguranţa internă şi imigraţia ilegală,
VIS poate fi consultat prin utilizarea în toate cazurile a numărului de pe autocolantul de viză şi, prin sondaj, a numărului de pe autocolantul de viză în combinaţie cu verificarea amprentelor digitale.
Cu toate acestea, în toate cazurile în care există o îndoială cu privire la identitatea deţinătorului vizei,i/sau cu privire la autenticitatea vizei, VIS se consultă utilizând în mod sistematic numărul de pe autocolantul de viză în combinaţie cu verificarea amprentelor digitale.
Această derogare se poate aplica doar la punctul de trecere a frontierei în cauză şi numai atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile precizate mai sus.
ac) Decizia de a consulta VIS în conformitate cu litera (ab) se ia de către poliţistul de frontieră aflat la comanda punctului de trecere a frontierei sau la un nivel ierarhic superior.
Statul membru în cauză informează imediat celelalte state membre şi Comisia în privinţa unei astfel de decizii.
ad) Fiecare stat membru transmite anual un raport cu privire la aplicarea literei (ab) Parlamentului European şi Comisiei, care cuprinde numărul de resortisanţi ai ţărilor terţe care au fost verificaţi în VIS, utilizând exclusiv numărul de pe autocolantul de viză, precum şi durata timpului de aşteptare menţionat la litera (ab) punctul (i).
ae) Literele (ab) şi (ac) se aplică pentru o perioadă maximă de trei ani, care începe după trei ani de la momentul în care VIS a devenit operaţional. Înainte de terminarea celui de al doilea an de aplicare a dispoziţiilor de la literele (ab) şi (ac), Comisia transmite Parlamentului European şi Consiliului o evaluare cu privire la punerea în aplicare a acestora. Pe baza respectivei evaluări, Parlamentul European sau Consiliul pot invita Comisia să propună modificări corespunzătoare la prezentul regulament.

b)Verificarea amănunţită la ieşire cuprinde:
(i)verificarea dacă resortisantul ţării terţe deţine un document valabil pentru a trece frontiera;
(ii)examinarea documentului de călătorie, în căutarea unor indicii de falsificare sau contrafacere;
(iii)când este posibil, verificarea dacă resortisantul ţării terţe nu este considerat o ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa internă sau pentru relaţiile internaţionale ale unui stat membru.
c)Pe lângă verificările menţionate la litera (b), verificările amănunţite la ieşire pot să cuprindă, de asemenea:
(i)verificarea dacă persoana deţine o viză valabilă, în cazul în care aceasta este cerută în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001, cu excepţia cazului în care persoana respectivă este titulară a unui permis de şedere valabil;
o astfel de verificare poate include consultarea VIS în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008;

(ii)verificarea dacă persoana nu a depăşit durata maximă de şedere autorizată pe teritoriul statelor membre;
(iii)consultarea semnalărilor persoanelor şi a obiectelor incluse în SIS şi în bazele naţionale de date.
d)În vederea identificării oricărei persoane care nu îndeplineşte sau care nu mai îndeplineşte condiţiile de intrare "edere sau rezidenţă pe teritoriul statelor membre, VIS poate fi consultat în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008.

(4)În cazul în care există posibilitatea şi resortisantul ţării terţe solicită acest lucru, verificarea amănunţită se efectuează într-un loc privat.
(5)Fără a aduce atingere dispoziţiilor celui de al doilea paragraf, resortisanţilor ţărilor terţe care fac obiectul unui control amănunţit în linia a doua li se vor furniza informaţii scrise într-o limbă pe care o înţeleg sau despre care se presupune în mod rezonabil că o înţeleg, sau printr-un alt mijloc eficace, privind scopul şi procedura acestui control.
Respectivele informaţii sunt disponibile în toate limbile oficiale ale Uniunii şi în limba sau limbile ţării sau ţărilor limitrofe statului membru în cauză şi precizează faptul că resortisantul ţării terţe poate solicita numele sau numărul matricol al poliţiştilor de frontieră care efectuează verificarea amănunţită în linia a doua, precum şi numele punctului de trecere a frontierei şi data trecerii frontierei.
(6)Controlul asupra persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii se efectuează în conformitate cu Directiva 2004/38/CE.

(7)Normele practice privind informaţiile care trebuie înregistrate sunt descrise în anexa II.
(8)În aplicarea literei (a) sau (b) de la articolul 4 alineatul (2), statele membre pot să prevadă, de asemenea, derogări de la normele prevăzute în prezentul articol.

Art. 8: Relaxarea verificărilor la frontieră
(1)Verificările la frontierele externe pot face obiectul unei relaxări în cazul unor circumstanţe excepţionale şi neprevăzute. Respectivele circumstanţe excepţionale şi neprevăzute sunt considerate a fi acele evenimente imprevizibile care provoacă o intensificare a traficului astfel încât timpul de aşteptare la punctul de trecere a frontierei devine excesiv de îndelungat şi au fost epuizate toate resursele în ceea ce priveşte personalul, mijloacele şi organizarea.
(2)În caz de relaxare a verificărilor la frontieră în conformitate cu alineatul (1), verificările la frontieră pentru intrare sunt, în principiu, prioritare în raport cu verificările la frontieră pentru ieşire.
Decizia de relaxare a verificărilor este luată de poliţistul de frontieră care este responsabil pentru punctul de trecere a frontierei.
Respectiva relaxare a verificărilor este temporară, adaptată circumstanţelor care stau la baza acesteia şi se pune în aplicare progresiv.
(3)Chiar şi în cazul relaxării verificărilor la frontiere, poliţistul de frontieră ştampilează documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe la intrare şi la ieşire, în conformitate cu articolul 10.
(4)Fiecare stat membru transmite anual Parlamentului European şi Comisiei un raport privind aplicarea prezentului articol.
Art. 9: Amenajarea de culoare separate şi informaţiile aflate pe panouri
(1)Statele membre amenajează culoare separate, în special la punctele de trecere a frontierei aeriene, pentru a putea efectua verificări ale persoanelor, în conformitate cu articolul 7. Respectivele culoare se diferenţiază cu ajutorul unor panouri care conţin indicaţiile menţionate în Anexa III.
Statele membre pot amenaja culoare separate la punctele de trecere a frontierei maritime şi terestre, precum şi la frontierele dintre statele membre care nu aplică articolul 20 la frontierele lor comune. În cazul în care statele membre amenajează culoare separate la respectivele frontiere, se folosesc panouri care conţin indicaţiile menţionate în Anexa III.
Statele membre se asigură că respectivele culoare sunt semnalate clar, inclusiv în cazul în care normele privind utilizarea culoarelor distincte sunt suspendate în conformitate cu alineatul (4), pentru asigurarea fluidizării circulaţiei persoanelor care trec frontiera.
(2)_
a)Persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii sunt autorizate să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea A («UE, SEE, CH»). Respectivele persoane pot, de asemenea, să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B1 («fără viză») şi partea B2 («toate paşapoartele»).
Resortisanţii ţărilor terţe care nu au obligaţia de a deţine viză în momentul trecerii frontierelor externe ale statelor membre în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001 şi resortisanţii ţărilor terţe care deţin un permis de şedere valabil sau o viză de lungă şedere pot să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B1 («fără viză») la prezentul regulament. Aceştia pot, de asemenea, să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B2 («toate paşapoartele») la prezentul regulament.
b)Toate celelalte persoane folosesc culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B2 («toate paşapoartele»).
Indicaţiile care figurează pe panourile menţionate la literele (a) şi (b), pot fi afişate în limba sau limbile considerate adecvate de fiecare stat membru.
Dispoziţia privind amenajarea de culoare separate indicate de panoul prezentat în anexa III partea B1 («fără viză») nu este obligatorie. Statele membre hotărăsc, în funcţie de necesităţile lor practice, dacă şi în ce punct de trecere a frontierei doresc să folosească această opţiune.

(3)La punctele maritime şi terestre de trecere a frontierei, statele membre pot separa traficul vehiculelor pe culoare distincte, în funcţie de categoriile de vehicule uşoare sau vehicule grele şi autobuze, cu ajutorul panourilor prezentate în partea C a anexei III.
După caz, statele membre pot modifica indicaţiile conţinute de respectivele panouri, în funcţie de circumstanţele locale.
(4)În caz de dezechilibru temporar al fluxului de trafic la un anumit punct de trecere a frontierei, normele privind utilizarea culoarelor distincte pot fi suspendate de autorităţile competente pe perioada necesară restabilirii echilibrului.
(5)[textul din Art. 9, alin. (5) din titlul II, capitolul II a fost abrogat la 19-iul-2013 de Art. 1, punctul 8., alin. (B) din Regulamentul 610/26-iun-2013]
Art. 10: Ştampilarea documentelor de călătorie
(1)Se ştampilează sistematic toate documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe, la intrare şi la ieşire. Ştampilele de intrare şi de ieşire se aplică în special pe:
a)documentele care conţin o viză valabilă, permiţând resortisanţilor ţărilor terţe să treacă frontiera;
b)documentele care permit resortisanţilor ţărilor terţe, pentru care s-a eliberat o viză la frontieră de către un stat membru, să treacă frontiera;
c)documentele care permit resortisanţilor ţărilor terţe, care nu fac obiectul unei obligaţii de viză, să treacă frontiera.
(2)Se ştampilează la intrare şi ieşire documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe, membri de familie ai unui cetăţean al Uniunii, cărora li se aplică Directiva 2004/38/CE, dar care nu prezintă permisul de şedere prevăzut în directiva menţionată.
Se ştampilează la intrare şi ieşire pe documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe, membri de familie ai unui resortisant al unei ţări terţe care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii, dar care nu prezintă permisul de şedere prevăzut în Directiva 2004/38/CE.

(3)Nu se aplică ştampilă de intrare sau ştampilă de ieşire:
a)pe documentele de călătorie ale şefilor de stat şi ale demnitarilor a căror sosire a fost anunţată oficial în prealabil pe cale diplomatică;
b)pe brevetele de pilot sau certificatele membrilor echipajului unei aeronave;
c)pe documentele de călătorie ale marinarilor, prezenţi pe teritoriul unui stat membru doar pe perioada escalei navei în zona portului de escală;
d)pe documentele de călătorie ale echipajului şi ale pasagerilor unei nave de croazieră, care nu fac obiectul verificărilor la frontiere, în conformitate cu punctul 3.2.3 din Anexa VI;
e)pe documentele care permit resortisanţilor din Andorra, Monaco şi San Marino să treacă frontiera.
f)pe documentele de călătorie ale personalului de trenuri de pasageri şi de mărfuri din trenurile internaţionale;
g)pe documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe care prezintă un permis de şedere menţionat în Directiva 2004/38/CE.
În mod excepţional, la cererea unui resortisant al unei ţări terţe, se poate renunţa la aplicarea ştampilei la intrare sau ieşire în cazul în care aceasta ar putea crea dificultăţi majore pentru respectivul resortisant. În acest caz, intrarea sau ieşirea este consemnată pe o foaie volantă separată, în care se menţionează numele şi numărul paşaportului resortisantului în cauză. Respectiva foaie se predă resortisantului ţării terţe. Autorităţile competente ale statelor membre pot păstra evidenţe statistice ale acestor cazuri excepţionale şi le pot prezenta Comisiei.

(4)Normele practice de aplicare a ştampilei sunt descrise în anexa IV.
(5)Atunci când este posibil, resortisanţii ţărilor terţe sunt informaţi cu privire la obligaţia poliţistului de frontieră de a ştampila documentul de călătorie la intrare şi la ieşire, chiar şi în cazul relaxării verificărilor în conformitate cu articolul 8.
(6)Până la sfârşitul anului 2008, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului cu privire la punerea în aplicare a dispoziţiilor referitoare la aplicarea ştampilei pe documentele de călătorie.
Art. 11: Prezumţia privind îndeplinirea condiţiilor de durată a şederii
(1)În cazul în care documentul de călătorie al unui resortisant al unei ţări terţe nu are ştampilă de intrare, autorităţile naţionale competente pot prezuma că titularul nu îndeplineşte sau nu mai îndeplineşte condiţiile privind durata şederii aplicabile în statul membru în cauză.
(2)Prezumţia menţionată la alineatul (1) poate fi infirmată în cazul în care resortisantul ţării terţe prezintă, prin orice mijloc, elemente de probă credibile, precum un bilet de călătorie sau documente justificative ale prezenţei sale în afara teritoriului statelor membre, de natură să demonstreze că a respectat condiţiile privind durata şederii pe termen scurt.
În acest caz:
a)atunci când resortisantul unei ţări terţe se află pe teritoriul unui stat membru care aplică în întregime acquis-ul Schengen, autorităţile competente indică, în conformitate cu legislaţia şi cu practicile interne, în documentul de călătorie al respectivului resortisant, data şi locul de trecere a frontierei externe a unui stat membru care aplică în întregime acquis-ul Schengen.
b)atunci când resortisantul unei ţări terţe se află pe teritoriul unui stat pentru care nu s-a luat încă decizia menţionată la articolul 3 alineatul (2) din Actul de Aderare din 2003, autorităţile competente indică, în conformitate cu legislaţia şi cu practicile interne, în documentul de călătorie al respectivului resortisant, data şi locul de trecere a frontierei externe a unui astfel de stat membru.
Pe lângă menţiunile indicate la literele (a) şi (b), se poate înmâna resortisantului unei ţări terţe un formular, astfel cum este prezentat în anexa VIII.
Statele membre se informează reciproc şi informează Comisia şi Secretariatul General al Consiliului cu privire la practicile lor naţionale privind menţiunile indicate la prezentul articol.
(3)În cazul în care prezumţia menţionată la alineatul (1) nu este combătută, resortisantul unei ţări terţe poate fi returnat în conformitate cu Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală (*), precum şi în conformitate cu dreptul naţional care respectă directiva menţionată.
(*)JO L 348, 24.12.2008, p. 98.
(4)Dispoziţiile relevante ale alineatelor (1) şi (2) se aplică mutatis mutandis în absenţa ştampilei de ieşire.

Art. 12: Supravegherea frontierelor
(1)Supravegherea frontierelor are drept principal obiectiv să prevină trecerile frauduloase ale frontierei, combaterea criminalităţii transfrontaliere şi luarea de măsuri împotriva persoanelor care au trecut ilegal frontiera. O persoană care a trecut ilegal frontiera şi care nu are drept de şedere pe teritoriul statului membru respectiv este reţinută şi i se aplică procedurile care respectă Directiva 2008/115/CE

(2)Poliţiştii de frontieră acţionează în unităţi fixe sau mobile în vederea asigurării supravegherii frontierelor externe.
Supravegherea se efectuează astfel încât să prevină şi să descurajeze sustragerea de la verificările de la punctele de trecere a frontierei.
(3)Supravegherea între punctele de trecere a frontierei este asigurată de poliţiştii de frontieră al căror efectiv şi metode sunt adaptate riscurilor şi ameninţărilor existente sau previzibile. Perioadele de supraveghere se modifică frecvent şi inopinat, astfel încât trecerile ilegale ale frontierei riscă în permanenţă să fie descoperite.
(4)Supravegherea se efectuează de unităţi fixe sau mobile, care îşi îndeplinesc misiunea prin patrulare sau prin prezenţa în locuri cunoscute ca fiind sensibile, obiectivul respectivei supravegheri fiind surprinderea persoanelor care trec ilegal frontiera. Supravegherea se poate face, de asemenea, cu ajutorul mijloacelor tehnice, inclusiv prin mijloace electronice.
(5)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 33 referitor la măsurile suplimentare privind supravegherea.

Art. 13: Refuzul intrării
(1)Intrarea pe teritoriul statelor membre se refuză resortisanţilor ţărilor terţe care nu îndeplinesc ansamblul condiţiilor de intrare, definite la articolul 5 alineatul (1), şi care nu aparţin nici uneia din categoriile de persoane menţionate la articolul 5 alineatul (4). Respectiva dispoziţie nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor speciale privind dreptul la azil şi la protecţie internaţională sau eliberarea unei vize de lungă şedere.
(2)Intrarea nu poate fi refuzată decât printr-o decizie care să indice motivele precise ale refuzului. Decizia se ia de către autoritatea competentă abilitată în acest sens de legislaţia internă. Respectiva decizie intră în vigoare imediat.
Decizia motivată indicând cauzele precise ale refuzului se comunică printr-un formular uniform, prezentat în Anexa V, Partea B, şi se completează de autoritatea competentă abilitată de legislaţia internă să refuze intrarea. Formularul uniform astfel completat se înmânează resortisantului în cauză, care confirmă primirea deciziei de refuz prin respectivul formular.
(3)Persoanele care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării au dreptul la o cale de atac împotriva deciziei. Calea de atac se desfăşoară în conformitate cu legislaţia internă. Resortisantului ţării terţe i se pun la dispoziţie informaţii scrise cu privire la punctele de contact în măsură să îi comunice informaţii legate de reprezentanţii competenţi să acţioneze în numele resortisantului respectiv, în conformitate cu legislaţia internă.
Introducerea unei asemenea căi de atac nu are efect suspensiv asupra deciziei de refuz al intrării.
Fără a aduce atingere oricărei eventuale compensări acordate în conformitate cu legislaţia internă, resortisantul ţării terţe în cauză are dreptul la rectificarea ştampilei de intrare anulate, precum şi a oricărei anulări sau completări, din partea statului membru care a refuzat intrarea, în cazul în care, în cadrul căii de atac, decizia de refuz al intrării este declarată nefondată.
(4)Poliţiştii de frontieră se asigură că resortisantul ţării terţe, care a făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării, nu intră pe teritoriul statului membru în cauză.
(5)Statele membre întocmesc o statistică privind numărul de persoane care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării, motivele refuzului, cetăţenia persoanelor cărora li s-a refuzat intrarea şi tipul de frontieră (terestră, aeriană, maritimă) la care s-a refuzat intrarea şi transmit anual statisticile către Comisie (Eurostat), în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind statisticile comunitare din domeniul migraţiei şi protecţiei internaţionale. (*)
(*)JO L 199, 31.7.2007, p. 23.

(6)Normele de reglementare refuzul intrării sunt descrise în anexa V, partea A.
Art. 14: Personal şi resurse alocate controlului la frontiere
Statele membre alocă personal şi resurse corespunzătoare şi suficiente pentru exercitarea controlului la frontierele externe în conformitate cu articolele 6-13, astfel încât să asigure un control eficace, de înalt nivel şi uniform la frontierele lor externe.
Art. 15: Punerea în aplicare a controalelor
(1)Controlul la frontiere prevăzut la articolele 6-13 se efectuează de către poliţiştii de frontieră, în conformitate cu dispoziţiile prezentului regulament şi cu legislaţia internă.
În exercitarea controlului la frontiere, poliţiştii de frontieră păstrează competenţele în materie de urmărire penală cu care sunt învestiţi de legislaţia internă şi care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament.
Statele membre se asigură că poliţiştii de frontieră sunt profesionişti specializaţi şi formaţi corespunzător, luând în considerare curricula comună de pregătire pentru poliţiştii de frontieră, stabilită şi dezvoltată de Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene, înfiinţată prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004. Curricula de pregătire include formarea specializată privind modul de detectare şi gestionare a situaţiilor în care sunt implicate persoane vulnerabile, cum ar fi minorii neînsoţiţi şi victimele traficului de persoane. Statele membre, cu sprijinul Agenţiei, încurajează poliţiştii de frontieră să înveţe limbile străine care le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor lor.

(2)Comisiei i se comunică de către statele membre lista serviciilor naţionale responsabile de controlul la frontiere în conformitate cu legislaţia internă, în temeiul articolului 34.
(3)Pentru un control eficient la frontiere, fiecare stat membru asigură o cooperare strânsă şi permanentă între serviciile naţionale responsabile de controlul la frontiere.
Art. 16: Cooperarea dintre statele membre
(1)Statele membre îşi acordă asistenţă şi asigură o cooperare strânsă şi permanentă în vederea punerii eficiente în aplicare a controlului la frontiere, în conformitate cu articolele 6-15. Statele membre schimbă informaţii utile.
(2)Cooperarea operativă dintre statele membre în materie de gestionare a frontierelor externe este coordonată de Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre (denumită în continuare "Agenţia"), instituită prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004.
(3)Fără a aduce atingere competenţelor Agenţiei, statele membre pot continua cooperarea operativă cu alte state membre şi/sau ţări terţe la frontierele externe, inclusiv schimbul de ofiţeri de legătură, în cazul în care o astfel de cooperare este complementară acţiunii Agenţiei.
Statele membre se abţin de la orice acţiune susceptibilă să compromită funcţionarea Agenţiei sau realizarea obiectivelor acesteia.
Statele membre informează Agenţia cu privire la cooperarea operativă menţionată la primul paragraf.
(4)Statele membre propun acţiuni de formare cu privire la normele care reglementează controlul la frontiere, precum şi drepturile fundamentale. În acest sens, se iau în considerare standardele comune de formare stabilite şi dezvoltate de Agenţie.
Art. 17: Controlul comun
(1)Statele membre care nu aplică articolul 20 la frontierele terestre comune pot efectua, până la data aplicării articolului menţionat anterior, un control comun al respectivelor frontiere comune; în acest caz, o persoană nu poate fi oprită decât o singură dată în scopul realizării unei verificări la intrare sau la ieşire, fără a aduce atingere responsabilităţilor individuale ale statelor membre care decurg din articolele 6-13.
Statele membre pot încheia între ele acorduri bilaterale în acest sens.
(2)Statele membre informează Comisia cu privire la orice acord încheiat în conformitate cu alineatul (1).
Art. 18: Dispoziţii speciale referitoare la diferitele tipuri de frontiere şi mijloacele de transport utilizate pentru trecerea frontierelor externe
Dispoziţiile speciale referitoare la verificările la frontiere descrise în anexa VI se aplică verificărilor efectuate la diferitele tipuri de frontiere şi cu privire la diferitele mijloace de transport utilizate pentru trecerea frontierelor externe.
Respectivele dispoziţii speciale pot conţine derogări de la articolele 4 şi 5, precum şi de la articolele 7-13

Art. 19: Dispoziţii speciale referitoare la verificarea anumitor categorii de persoane
(1)Dispoziţii speciale cu privire la verificările la frontiere descrise în anexa VII se aplică următoarelor categorii de persoane:
a)şefi de stat şi membrii delegaţiilor acestora;
b)piloţi de aeronave şi alţi membri ai echipajului;
c)marinari;
d)titulari ai paşapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu şi membrii organizaţiilor internaţionale;
e)lucrători transfrontalieri;
f)minori.
g)servicii de salvare, poliţie şi pompieri şi poliţiştii de frontieră;
h)lucrători offshore.
Respectivele dispoziţii speciale pot conţine derogări de la articolele 4 şi 5, precum şi de la articolele 7-13

(2)Comisiei i se comunică de către statele membre modelele de permise eliberate de ministerele lor de afaceri externe pentru membrii acreditaţi ai misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor consulare, precum şi pentru familiile acestora, în conformitate cu articolul 34.
Art. 19a
Prin derogare de la dispoziţiile prezentului regulament cu privire la stabilirea punctelor de trecere a frontierei şi până la intrarea în vigoare a unei decizii a Consiliului cu privire aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Croaţia în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare sau până în momentul în care prezentul regulament se modifică astfel încât să includă dispoziţii care să reglementeze controlul frontierelor la punctele comune de trecere a frontierei, oricare dintre situaţii intervine mai întâi, Croaţia poate menţine punctele comune de trecere a frontierei la frontiera sa cu Bosnia şi Herţegovina. La aceste puncte comune de trecere a frontierei, poliţiştii de frontieră ai uneia dintre părţi efectuează verificări la intrarea sau ieşirea de pe teritoriul celeilalte părţi. Toate controalele efectuate de către poliţiştii de frontieră croaţi la intrare şi la ieşire se efectuează în conformitate cu acquis-ul Uniunii, inclusiv cu obligaţiile statelor membre în ceea ce priveşte protecţia internaţională şi nereturnarea. Dacă acest lucru este necesar, acordurile bilaterale pertinente de instituire a punctelor comune de trecere a frontierei în cauză se modifică în acest sens.

Art. 19b: Măsuri la frontierele externe şi sprijinul acordat de Agenţie
(1)Atunci când, într-un raport de evaluare întocmit în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1053/2013 al Consiliului din 7 octombrie 2013 privind instituirea unui mecanism de evaluare şi de monitorizare în vederea verificării aplicării acquis-ului Schengen (*), sunt identificate deficienţe grave în efectuarea controalelor la frontierele externe şi în vederea asigurării respectării recomandărilor menţionate la articolul 15 din respectivul regulament, Comisia poate recomanda, prin intermediul unui act de punere în aplicare, ca statul membru evaluat să ia anumite măsuri specifice, care pot include una sau ambele dintre următoarele:
(*)JO L 295 din 6.11.2013, p. 27.
a)iniţierea desfăşurării echipelor europene de poliţişti de frontieră, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 2007/2004;
b)prezentarea, spre avizare de către Agenţie, a planurilor sale strategice, bazate pe o evaluare de risc, care să includă informaţii privind desfăşurarea de personal şi echipamente.
Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 33a alineatul (2).
(2)Periodic, Comisia informează comitetul instituit în conformitate cu articolul 33a alineatul (1) cu privire la progresele înregistrate în punerea în aplicare a măsurilor menţionate la alineatul (1) din prezentul articol şi cu privire la impactul acestora asupra deficienţelor identificate.
Comisia informează, de asemenea, Parlamentul European şi Consiliul.
(3)Atunci când, într-un raport de evaluare menţionat la alineatul (1), se concluzionează că statul membru evaluat îşi neglijează în mod grav obligaţiile şi, prin urmare, trebuie să raporteze cu privire la punerea în aplicare a planului de acţiune relevant în termen de trei luni, în conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1053/2013, şi dacă, după perioada de trei luni susmenţionată, Comisia constată că situaţia persistă, aceasta poate declanşa aplicarea procedurii prevăzute la articolul 26 din prezentul regulament, în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile în acest sens.

Art. 20: Trecerea frontierelor interne
Frontierele interne pot fi trecute prin orice punct fără a fi realizată o verificare la frontiere asupra persoanelor, indiferent de cetăţenie.
Art. 21: Verificări în interiorul teritoriului
Eliminarea controlului la frontierele interne nu aduce atingere:
a)exercitării competenţelor poliţieneşti de către autorităţile competente ale statelor membre în temeiul legislaţiei interne, în măsura în care exercitarea respectivelor competenţe nu are un efect echivalent cu cel al verificărilor la frontiere; acest lucru se aplică, de asemenea, şi în zonele de frontieră. În sensul primei teze, exercitarea competenţelor poliţieneşti nu poate fi considerată, în special, echivalentă cu exercitarea verificărilor la frontiere în cazul în care măsurile poliţiei:
(i)nu au ca obiectiv controlul la frontiere;
(ii)se bazează pe informaţii generale şi pe experienţa serviciilor de poliţie privind eventualele ameninţări la adresa siguranţei publice şi vizează, în special, combaterea criminalităţii transfrontaliere;
(iii)sunt concepute şi executate într-o manieră net diferită de verificările sistematice asupra persoanelor efectuate la frontierele externe;
(iv)sunt realizate pe baza verificărilor inopinate;
b)exercitării verificărilor de securitate în porturi sau aeroporturi, efectuate asupra persoanelor de către autorităţile competente în temeiul legislaţiei interne a fiecărui stat membru, de către responsabilii portului sau ai aeroportului sau de operatori de transport, cu condiţia ca respectivele verificări să fie realizate, de asemenea, asupra persoanelor care călătoresc în interiorul unui stat membru;
c)posibilităţii unui stat membru de a prevedea în legislaţia sa internă obligaţia de a deţine şi de a purta permise şi alte documente;
d)posibilităţii ca un stat membru să prevadă prin lege obligaţia resortisanţilor ţărilor terţe de a-şi raporta prezenţa pe teritoriul său, în conformitate cu dispoziţiile articolului 22 din Convenţia Schengen.

Art. 22: Eliminarea obstacolelor din calea traficului la punctele rutiere de trecere a frontierelor interne
Statele membre elimină orice obstacol care împiedică fluidizarea traficului la punctele rutiere de trecere a frontierelor interne, în special limitările de viteză care nu se bazează exclusiv pe considerente de siguranţă rutieră.
În paralel, statele membre trebuie să fie în măsură să furnizeze toate mijloacele necesare pentru a efectua verificări în cazul în care se reintroduc controalele la frontierele interne.
Art. 23: Cadru general pentru reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne
(1)Atunci când în spaţiul fără controale la frontierele interne există o ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii interne într-un stat membru, statul membru respectiv poate reintroduce în mod excepţional controlul la toate frontierele interne sau în anumite părţi ale frontierelor sale interne, pentru o perioadă limitată de maximum 30 de zile sau pe durata previzibilă a ameninţării grave, dacă aceasta depăşeşte 30 de zile. Domeniul de aplicare şi durata reintroducerii temporare a controlului la frontierele interne nu depăşesc ceea ce este strict necesar pentru a răspunde ameninţării grave.
(2)Controlul la frontierele interne se reintroduce numai ca măsură de ultimă instanţă şi în conformitate cu articolele 24, 25 şi 26. Criteriile enumerate la articolul 23a şi, respectiv, articolul 26a se iau în considerare în fiecare caz în care se are în vedere adoptarea unei decizii de reintroducere a controlului la frontierele interne în temeiul articolelor 24, 25 sau 26.
(3)În cazul în care ameninţarea gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii interne în statul membru respectiv persistă după expirarea perioadei prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol, statul membru respectiv poate prelungi controlul la frontierele sale interne, ţinând seama de criteriile enumerate la articolul 23a şi în conformitate cu articolul 24, din acelaşi motive ca cele menţionate la alineatul (1) din prezentul articol şi, luând în considerare orice elemente noi, pentru perioade de maximum 30 de zile, care pot fi reînnoite.
(4)Perioada totală pe durata căreia controlul la frontierele interne este reintrodus, inclusiv a prelungirilor prevăzute la alineatul (3) din prezentul articol, nu depăşeşte şase luni. În cazul unor circumstanţe excepţionale, astfel cum sunt menţionate la articolul 26, această perioadă totală poate fi prelungită până la maximum doi ani, astfel cum se prevede la alineatul (1) din articolul respectiv.
Art. 23a: Criterii pentru reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne
Atunci când un stat membru decide, ca măsură de ultimă instanţă, să reintroducă temporar controlul la una sau mai multe frontiere interne sau în anumite părţi ale acestora sau decide să prelungească o astfel de reintroducere, în conformitate cu articolul 23 sau cu articolul 25 alineatul (1), statul membru respectiv evaluează probabilitatea ca o astfel de măsură să remedieze în mod corespunzător ameninţarea la adresa ordinii publice sau a securităţii interne şi evaluează proporţionalitatea măsurii cu ameninţarea respectivă. În efectuarea unei astfel de evaluări, statul membru ia în considerare în special următoarele aspecte:
(a)impactul probabil al oricăror ameninţări la adresa ordinii publice sau a securităţii sale interne, inclusiv în urma unor incidente sau ameninţări teroriste, precum şi al ameninţării reprezentate de criminalitatea organizată;
(b)impactul probabil al unei astfel de măsuri asupra libertăţii de circulaţie în spaţiul fără controale la frontierele interne.

Art. 24: Procedura pentru reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne în temeiul articolului 23 alineatul (1)
(1)Atunci când un stat membru preconizează să reintroducă controlul la frontierele interne în temeiul articolului 23 alineatul (1), acesta notifică celelalte state membre şi Comisia, cel târziu cu patru săptămâni înainte de reintroducerea preconizată, sau într-un termen mai scurt dacă circumstanţele care determină necesitatea de a reintroduce controlul la frontierele interne devin cunoscute cu mai puţin de patru săptămâni înainte de reintroducerea preconizată. În acest scop, statul membru furnizează următoarele informaţii:
a)motivele reintroducerii propuse, inclusiv toate datele relevante detaliind evenimentele care constituie o ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii sale interne;
b)domeniul de aplicare a reintroducerii preconizate, precizând în ce parte (părţi) a (ale) frontierelor interne urmează să fie reintrodus controlul;
c)denumirea punctelor de trecere autorizate;
d)data şi durata reintroducerii preconizate;
e)după caz, măsurile care trebuie să fie luate de celelalte state membre.
O notificare în temeiul primului paragraf poate fi, de asemenea, înaintată în comun de două sau mai multe state membre.
Dacă este necesar, Comisia poate solicita informaţii suplimentare statului membru (statelor membre) în cauză.
(2)Informaţiile menţionate la alineatul (1) se transmit Parlamentului european şi Consiliului în acelaşi timp cu notificarea lor către celelalte state membre şi către Comisie în temeiul alineatului menţionat.
(3)Un stat membru care face o notificare în temeiul alineatului (1) poate decide, atunci când este necesar şi în conformitate cu dreptul intern, să clasifice o parte din informaţii.
O astfel de clasificare nu împiedică punerea informaţiilor de către Comisie la dispoziţia Parlamentului European. Transmiterea şi prelucrarea informaţiilor şi documentelor transmise către Parlamentul European în temeiul prezentului articol respectă normele privind transmiterea şi prelucrarea informaţiilor clasificate aplicabile între Parlamentul European şi Comisie.
(4)În urma notificării din partea unui stat membru în temeiul alineatului (1) din prezentul articol şi în vederea consultării menţionate la alineatul (5) din prezentul articol, Comisia sau oricare dintre celelalte state membre poate emite un aviz, fără a aduce atingere articolului 72 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
În cazul în care, pe baza informaţiilor conţinute în notificare sau a oricăror informaţii suplimentare primite, Comisia are îndoieli în ceea ce priveşte necesitatea sau proporţionalitatea reintroducerii preconizate a controlului la frontierele interne sau în cazul în care consideră că ar fi adecvată o consultare asupra unor aspecte ale notificării, emite un aviz în acest sens.
(5)Informaţiile menţionate la alineatul (1), precum şi orice aviz al Comisiei sau al unui stat membru în temeiul alineatului (4) fac obiectul unor consultări, inclusiv, atunci când este cazul, al unor reuniuni comune, între statul membru care preconizează reintroducerea controlului la frontierele interne, celelalte state membre, în special cele afectate în mod direct de aceste măsuri, şi Comisie, în vederea organizării, atunci când este cazul, a unei cooperări reciproce între statele membre şi a examinării proporţionalităţii măsurilor în raport cu evenimentele aflate la originea reintroducerii controlului la frontiere, precum şi cu ameninţările la adresa ordinii publice sau a securităţii interne.
(6)Consultările menţionate la alineatul (5) au loc cu cel puţin zece zile înainte de data preconizată pentru reintroducerea controlului la frontiere.

Art. 25: Procedura specifică pentru cazurile care necesită o acţiune imediată
(1)Atunci când, într-un stat membru, o ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii interne necesită o acţiune imediată, statul membru în cauză poate, în mod excepţional, reintroduce imediat, controlul la frontierele interne, pentru o perioadă limitată de maximum zece zile.
(2)În cazul în care un stat membru reintroduce controlul la frontierele interne, acesta notifică acest fapt simultan, în mod corespunzător, celorlalte state membre şi Comisiei şi furnizează informaţiile menţionate la articolul 24 alineatul (1), precum şi motivele care justifică utilizarea procedurii stabilite în prezentul articol. Comisia poate consulta celelalte state membre imediat după primirea notificării.
(3)În cazul în care ameninţarea gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii interne persistă după expirarea perioadei prevăzute la alineatul (1), statul membru poate decide să prelungească controlul la frontierele interne pentru perioade de maximum 20 de zile, care pot fi reînnoite. În acest caz, statul membru respectiv ia în considerare criteriile menţionate la articolul 23a, care includ o evaluare actualizată a necesităţii şi a proporţionalităţii măsurii, şi ţine seama de orice eventuale elemente noi.
În cazul în care se ia o astfel de decizie de prelungire, dispoziţiile articolului 24 alineatele (4) şi (5) se aplică mutatis mutandis, iar consultările se desfăşoară fără întârziere după notificarea deciziei de prelungire către Comisie şi statele membre.
(4)Fără a aduce atingere articolului 23 alineatul (4), perioada totală pe durata căreia este reintrodus controlul la frontierele interne, pe baza perioadei iniţiale prevăzute la alineatul (1) şi a oricărei prelungiri prevăzute la alineatul (3), nu depăşeşte două luni.
(5)Comisia informează fără întârziere Parlamentul European cu privire la notificările efectuate în temeiul prezentului articol.

Art. 26: Procedura specifică pentru circumstanţe excepţionale care periclitează funcţionarea generală a spaţiului fără controale la frontierele interne
(1)În circumstanţe excepţionale în care funcţionarea generală a spaţiului fără controale la frontierele interne este periclitată ca urmare a unor deficienţe grave persistente legate de controlul la frontierele externe, astfel cum se prevede la articolul 19a, şi în măsura în care aceste circumstanţe constituie o ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii interne în cadrul spaţiului fără controale la frontierele interne sau în cadrul unor părţi ale acestuia, controlul la frontierele interne poate fi reintrodus în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol pentru o perioadă de maximum şase luni. Respectiva perioadă poate fi prelungită, maximum de trei ori, pentru o perioadă suplimentară de maximum şase luni, în cazul în care circumstanţele excepţionale persistă.
(2)Atunci când nicio altă măsură, în special cele menţionate la articolul 19a alineatul (1), nu poate să atenueze în mod eficient ameninţarea gravă identificată, Consiliul poate, în ultimă instanţă şi în scopul protejării intereselor comune din spaţiul fără controale la frontierele interne, să recomande ca unul sau mai multe state membre anume să decidă reintroducerea controlului la toate frontierele interne ale acestora sau în anumite părţi ale acestor frontiere. Recomandarea Consiliului are la bază o propunere a Comisiei. Statele membre pot solicita Comisiei să înainteze Consiliului o astfel de propunere de recomandare.
În recomandarea sa, Consiliul indică cel puţin informaţiile menţionate la articolul 24 alineatul (1) literele (a)-(e).
Consiliul poate recomanda o prelungire în conformitate cu condiţiile şi procedurile stabilite în prezentul articol.
Înainte de a reintroduce controlul la frontiere sau în anumite părţi ale frontierelor sale interne în temeiul prezentului alineat, un stat membru notifică acest lucru celorlalte state membre, Parlamentului European şi Comisiei în mod corespunzător.
(3)În cazul în care recomandarea menţionată la alineatul (2) nu este pusă în aplicare de un stat membru, statul membru respectiv informează Comisia fără întârziere, în scris, cu privire la motivele sale.
Într-un astfel de caz, Comisia înaintează Parlamentului European şi Consiliului un raport în care evaluează motivele prezentate de statul membru respectiv şi consecinţele asupra protejării intereselor comune ale spaţiului fără controale la frontierele interne.
(4)Din motive de urgenţă temeinic justificate legate de situaţiile în care circumstanţele care determină necesitatea de a prelungi controlul la frontierele interne în conformitate cu alineatul (2) nu sunt cunoscute decât cu mai puţin de 10 zile înainte de sfârşitul perioadei precedente de reintroducere a controalelor, Comisia poate adopta imediat orice recomandări necesare prin intermediul actelor de punere în aplicare aplicabile imediat în conformitate cu procedura menţionată la articolul 33a alineatul (3). În termen de 14 zile de la adoptarea unei astfel de recomandări, Comisia prezintă Consiliului o propunere de recomandare, în conformitate cu alineatul (2).
(5)Prezentul articol nu aduce atingere măsurilor care pot fi adoptate de statele membre în cazul unei ameninţări grave la adresa ordinii publice sau a securităţii interne în temeiul articolelor 23, 24 şi 25.
Art. 26a: Criterii pentru reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne atunci când circumstanţe excepţionale periclitează funcţionarea generală a spaţiului fără controale la frontierele interne
(1)Atunci când, în ultimă instanţă, Consiliul recomandă, în conformitate cu articolul 26 alineatul (2), reintroducerea temporară a controlului la una sau mai multe frontiere interne sau în anumite părţi ale acestora, acesta evaluează probabilitatea ca o astfel de măsură să remedieze în mod corespunzător o ameninţare la adresa ordinii publice sau a securităţii interne în spaţiul fără controale la frontierele interne şi evaluează proporţionalitatea măsurii cu ameninţarea respectivă. Această evaluare se bazează pe informaţiile detaliate transmise de statul membru (statele membre) în cauză şi de Comisie şi pe orice alte informaţii relevante, inclusiv orice informaţii obţinute în temeiul alineatului (2) din prezentul articol. În efectuarea unei astfel de evaluări, se iau în considerare, în special, următoarele aspecte:
a)disponibilitatea măsurilor de sprijin tehnic sau financiar care ar putea fi aplicate sau care au fost aplicate la nivel naţional sau la nivelul Uniunii, inclusiv asistenţa acordată de organismele, oficiile sau agenţiile Uniunii, cum ar fi Agenţia, Biroul European de Sprijin pentru Azil, înfiinţat prin Regulamentul (UE) nr. 439/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (*) sau Biroului European de Poliţie (Europol), înfiinţat prin Decizia 2009/371/JAI a Consiliului (**), şi probabilitatea ca aceste măsuri să remedieze în mod corespunzător ameninţările la adresa ordinii publice sau a securităţii interne în spaţiul fără controale la frontierele interne;
(*)JO L 132, 29.5.2010, p. 11.
(**)JO L 121, 15.5.2009, p. 37.
b)impactul actual şi impactul viitor probabil al oricăror deficienţe grave legate de controlul la frontierele externe identificate în contextul evaluărilor efectuate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr 1053/2013 şi măsura în care astfel de deficienţe grave constituie o ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii interne în spaţiul fără controale la frontierele interne;
c)impactul probabil al reintroducerii controlului la frontiere asupra libertăţii de circulaţie a persoanelor în spaţiul fără controale la frontierele interne.
(2)Înainte de a adopta o propunere de recomandare a Consiliului, în conformitate cu articolul 26 alineatul (2), Comisia poate:
a)solicita statelor membre, Agenţiei, Europol sau altor organisme, oficii şi agenţii ale Uniunii să îi furnizeze informaţii suplimentare;
b)efectua vizite la faţa locului, cu sprijinul unor experţi din statele membre şi ai Agenţiei, ai Europol şi ai oricărui alt organism, oficiu sau agenţie relevantă a Uniunii, în vederea obţinerii sau a verificării informaţiilor relevante pentru recomandarea respectivă.

Art. 27: Informarea Parlamentului European şi a Consiliului
Comisia şi statul membru (statele membre) în cauză informează Parlamentul European şi Consiliul, cât mai curând posibil, cu privire la orice motive care ar putea determina aplicarea articolelor 19a şi 23-26a.

Art. 28: Dispoziţii în caz de reintroducere a controlului la frontierele interne
În cazul în care se reintroduce controlul la frontierele interne, dispoziţiile relevante ale titlului II se aplică mutatis mutandis.
Art. 29: Raportul privind reintroducerea controlului la frontierele interne
În termen de cel mult patru săptămâni după eliminarea controlului la frontierele interne, statul membru care a efectuat controlul la frontierele interne prezintă un raport Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei privind reintroducerea controlului la frontierele interne, oferind informaţii referitoare, în special, la evaluarea iniţială şi la respectarea criteriilor menţionate la articolele 23 a, 25 şi 26a, la efectuarea verificărilor, cooperarea practică cu statele membre învecinate, impactul produs asupra libertăţii de circulaţie a persoanelor, la eficacitatea reintroducerii controlului la frontierele interne, inclusiv o evaluare ex-post cu privire la proporţionalitatea reintroducerii controlului la frontierele interne.
Comisia poate emite un aviz referitor la respectiva evaluare ex-post a reintroducerii temporare a controlului de frontieră la una sau mai multe frontiere interne sau în anumite părţi ale acestora.
Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului, cel puţin anual, un raport cu privire la funcţionarea spaţiului fără controale la frontierele interne. Raportul include o listă a tuturor deciziilor de reintroducere a controalelor la frontierele interne luate în decursul anului respectiv.

Art. 30: Informarea publicului
Comisia şi statul membru în cauză informează publicul în mod coordonat cu privire la adoptarea unei decizii de reintroducere a controlului la frontierele interne şi indică, în special, data de începere şi de încheiere a unei astfel de măsuri, cu excepţia cazului în care există motive imperioase de securitate care să împiedice acest lucru.

Art. 31: Confidenţialitatea
La cererea unui stat membru, celelalte state membre, Parlamentul European şi Comisia respectă caracterul confidenţial al informaţiilor furnizate în cadrul reintroducerii şi prelungirii controlului la frontiere, precum şi în cadrul raportului elaborat în conformitate cu articolul 29.
Art. 32: Modificarea anexelor
Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 33, acte delegate în ceea ce priveşte modificarea anexelor III, IV şi VIII.

Art. 33: Exercitarea delegării
(1)Comisiei i se conferă competenţa de a adopta acte delegate, cu respectarea condiţiilor stabilite în prezentul articol.
(2)Competenţa de a adopta actele delegate menţionate la articolul 12 alineatul (5) şi la articolul 32 este conferită Comisiei pentru o perioadă de timp nedeterminată de la 19 iulie 2013.
(3)Delegarea competenţei menţionate la articolul 12 alineatul (5) şi la articolul 32 poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. Decizia de revocare duce la încetarea delegării de competenţă specificate în respectiva decizie. Aceasta intră în vigoare în ziua următoare datei publicării deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată ulterioară specificată în decizie. Aceasta nu aduce atingere validităţii actelor delegate aflate deja în vigoare.
(4)Comisia comunică simultan Parlamentului European şi Consiliului adoptarea unui act delegat, imediat după adoptarea acestuia.
(5)Un act delegat adoptat în temeiul articolului 12 alineatul (5) şi al articolului 32 intră în vigoare doar dacă Parlamentul European sau Consiliul nu a formulat nicio obiecţie într-un termen de două luni de la comunicarea actului către Parlamentul European şi Consiliu, sau dacă, înainte de expirarea acestui termen, atât Parlamentul European, cât şi Consiliul au informat Comisia ca nu vor formula obiecţii. Acest termen se prelungeşte cu două luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Art. 33a: Procedura comitetului
(1)Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor şi principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competenţelor de executare de către Comisie (*).
(*)JO L 55, 28.2.2011, p. 13.
(2)Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Atunci când comitetul nu emite niciun aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare şi se aplică articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(3)Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, în coroborare cu articolul 5 din acesta.

Art. 34: Comunicări
(1)Comisiei i se comunică de către statele membre:
a)lista permiselor de şedere, făcându-se distincţia între cele reglementate la articolul 2 punctul 15 litera (a) şi cele reglementate la articolul 2 punctul 15 litera (b) şi care sunt însoţite de un model pentru permisele reglementate de articolul 2 punctul 15 litera (b). Permisele de şedere eliberate în conformitate cu Directiva 2004/38/CE sunt evidenţiate ca atare şi se pun la dispoziţie modele pentru permisele de şedere care nu au fost eliberate în conformitate cu formatul uniform prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1030/2002.

b)lista punctelor lor de trecere a frontierei;
c)sumele de referinţă necesare pentru trecerea frontierelor lor externe, care se stabilesc anual de către autorităţile naţionale;
d)lista serviciilor naţionale responsabile pentru controlul frontierelor;
e)modelele de permise eliberate de ministerele afacerilor externe.
e1)derogările de la normele privind trecerea frontierelor externe menţionate la articolul 4 alineatul (2) litera (a);
e2)statisticile menţionate la articolul 10 alineatul (3).

(2)Comisia pune la dispoziţia statelor membre şi a publicului informaţiile comunicate în conformitate cu alineatul (1), prin publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Seria C, sau prin orice alt mijloc adecvat.
Art. 35: Micul trafic de frontieră
Prezentul regulament nu aduce atingere normelor comunitare aplicabile micului trafic de frontieră şi acordurilor bilaterale existente în materie.
Art. 36: Ceuta şi Melilla
Dispoziţiile prezentului regulament nu aduc atingere normelor speciale aplicabile în oraşele Ceuta şi Melilla, astfel cum au fost definite prin Declaraţia Regatului Spaniei privind oraşele Ceuta şi Melilla, care figurează în Actul final al Acordului privind aderarea Regatului Spaniei la Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 (1).
(1)JO L 239, 22.9.2000, p. 73.
Art. 37: Comunicarea informaţiilor de către statele membre
Statele membre informează Comisia în legătură cu dispoziţiile naţionale referitoare la articolul 21 literele (c) şi (d), regimul sancţiunilor menţionate la articolul 4 alineatul (3) şi acordurile bilaterale autorizate prin prezentul regulament. Modificările ulterioare aduse dispoziţiilor respective se notifică în cinci zile lucrătoare

Respectivele informaţii comunicate de către statele membre se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Seria C.
Art. 37a: Mecanismul de evaluare
(1)În conformitate cu Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi cu Tratatul privind Uniunea Europeană şi fără a aduce atingere dispoziţiilor acestora referitoare la procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, punerea în aplicare a prezentului regulament de fiecare stat membru este evaluată prin intermediul unui mecanism de evaluare.
(2)Normele referitoare la mecanismul de evaluare sunt specificate în Regulamentul (UE) nr. 1053/2013. În conformitate cu respectivul mecanism de evaluare, statele membre şi Comisia trebuie să desfăşoare în comun evaluări periodice, obiective şi imparţiale pentru a verifica aplicarea corectă a prezentului regulament, iar Comisia trebuie să coordoneze evaluările în strânsă cooperare cu statele membre. În cadrul mecanismului respectiv, fiecare stat membru este evaluat cel puţin o dată la cinci ani de o mică echipă formată din reprezentanţi ai Comisiei şi experţi desemnaţi de statele membre.
Evaluările pot consta în vizite la faţa locului anunţate sau neanunţate ale frontierelor externe sau interne.
În conformitate cu mecanismul de evaluare menţionat, Comisia este responsabilă pentru adoptarea programelor multianuale şi anuale de evaluare şi a rapoartelor de evaluare.
(3)În cazul unor eventuale deficienţe, statelor membre în cauză li se pot adresa recomandări privind acţiuni de remediere.
În cazul în care sunt identificate deficienţe grave în desfăşurarea de controale la frontiera externă într-un raport de evaluare adoptat de Comisie în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (EU) nr. 1053/2013, se aplică articolele 19a şi 26.
(4)În toate etapele evaluării, Parlamentului European şi Consiliului le sunt transmise informaţii şi toate documentele relevante, în conformitate cu normele referitoare la documentele clasificate.
(5)Parlamentul European este informat imediat şi pe deplin cu privire la orice propunere de modificare sau de înlocuire a normelor stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1053/2013.

Art. 38: Raport privind aplicarea titlului III
Până la 13 octombrie 2009, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind aplicarea titlului III.
Comisia acordă o atenţie deosebită dificultăţilor care ar putea rezulta din reintroducerea controlului la frontierele interne. După caz, Comisia prezintă propuneri pentru soluţionarea unor astfel de dificultăţi.
Art. 39: Abrogări
(1)Articolele 2-8 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 se abrogă începând cu 13 octombrie 2006.
(2)De la data menţionată la alineatul (1), se abrogă:
a)Manualul comun, inclusiv anexele la acesta;
b)deciziile Comitetului Executiv Schengen din 26 aprilie 1994 [SCH/Com-ex (94) 1, rev. 2], din 22 decembrie 1994 [SCH/Com-ex (94) 17, rev. 4] şi din 20 decembrie 1995 [SCH/Com-ex (95) 20, rev. 2];
c)Anexa 7 la Instrucţiunile consulare comune;
d)Regulamentul (CE) nr. 790/2001 al Consiliului din 24 aprilie 2001 care rezervă Consiliului competenţele de executare în ceea ce priveşte anumite dispoziţii detaliate şi norme practice referitoare la punerea în aplicare a controlului şi a supravegherii frontierelor (1);
(1)JO L 116, 26.4.2001, p. 5, regulament astfel cum a fost modificat prin Decizia 2004/927/CE (JO L 396, 31.12.2004, p. 45).
e)Decizia 2004/581/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a indicaţiilor minime care trebuie să figureze pe panourile situate la punctele de trecere a frontierelor externe (2);
(2)JOL 261, 6.8.2004, p. 119.
f)Decizia 2004/574/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 de modificare a Manualului comun (3);
(3)JOL 261, 6.8.2004, p. 36.
g)Regulamentul (CE) nr. 2133/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind obligaţia autorităţilor competente ale statelor membre de a ştampila cu regularitate documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe în momentul trecerii de către aceştia a frontierelor externe ale statelor membre, precum şi de modificare a dispoziţiilor Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen şi a Manualului comun adoptat în acest scop (4).
(4)JOL 369, 16.12.2004, p. 5.
(3)Trimiterile la articolele eliminate şi la actele abrogate se înţeleg ca trimiteri la prezentul regulament.
Art. 40: Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare la 13 octombrie 2006. Cu toate acestea, articolul 34 intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
Adoptat la Strasbourg, 15 martie 2006.
-****-

Pentru Parlamentul European

Preşedintele

J. BORRELL FONTELLES

Pentru Consiliu

Preşedintele

H. WINKLER

ANEXA I:Documente justificative pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de intrare
Documentele justificative menţionate la articolul 5 alineatul (2) pot include următoarele:
a)pentru călătoriile de afaceri:
(i)invitaţia din partea unei întreprinderi sau a unei autorităţi de a participa la reuniuni, conferinţe sau manifestări cu caracter comercial, industrial sau profesional;
(ii)alte documente care indică existenţa unor relaţii comerciale sau profesionale;
(iii)bilete de intrare la târguri şi congrese, în caz de participare la un eveniment de acest gen;
b)pentru călătorii efectuate în scopul studiilor sau a unui alt tip de formare:
(i)adeverinţa de înscriere la o instituţie de învăţământ în vederea urmării unor cursuri de învăţământ profesional sau teoretic în cadrul unei formări de bază sau al unei formări de nivel superior;
(ii)legitimaţii de student sau certificate privind cursurile urmate;
c)pentru călătorii în scop turistic sau privat:
(i)documente justificative privind cazarea:
- invitaţie din partea gazdei, în situaţia cazării la o persoană particulară;
- un document justificativ de la instituţia de cazare sau orice alt document corespunzător care să indice tipul de cazare preconizat;
(ii)documente justificative privind itinerarul: confirmarea rezervării unei călătorii organizate sau orice alt document corespunzător care să indice programul de călătorie preconizat;
(iii)documente justificative privind întoarcerea: un bilet de întoarcere sau un bilet dus-întors.
d)pentru călătoriile întreprinse pentru o manifestare cu caracter politic, ştiinţific, cultural, sportiv sau religios sau pentru orice alte scopuri: invitaţii, bilete de intrare, înscrieri sau programe prin care să se indice, dacă este posibil, denumirea organismului gazdă şi durata şederii, sau orice alt document corespunzător care să indice obiectul vizitei.
ANEXA II:Înregistrarea informaţiilor
Ansamblul informaţiilor de serviciu, precum şi orice informaţie de interes special se înregistrează manual sau electronic la toate punctele de trecere a frontierei. Informaţiile care trebuie înregistrate includ în special:
a)numele poliţistului de frontieră responsabil local cu privire la verificările la frontiere şi numele celorlalţi agenţi din fiecare echipă;
b)relaxarea verificărilor asupra persoanelor în conformitate cu articolul 8;
c)eliberarea, la frontieră, a documentelor care înlocuiesc paşapoartele şi vizele;
d)persoanele reţinute şi plângeri (infracţiuni şi contravenţii);
e)refuzul intrării în conformitate cu articolul 13 (motivele refuzului şi cetăţenia);
f)codurile de securitate ale ştampilelor de intrare şi de ieşire, identitatea poliţiştilor de frontieră cărora li se încredinţează o ştampilă, la un moment dat sau pentru un anumit schimb, precum şi toate informaţiile privind ştampilele pierdute sau furate;
g)plângeri ale persoanelor care au făcut obiectul verificărilor;
h)alte măsuri poliţieneşti şi judiciare de interes deosebit;
i)evenimente deosebite.
ANEXA III:Modele de panouri care apar pe diferite culoare ale punctelor de trecere a frontierei
PARTEA A:
(1)
(1)Nu este necesar nici un simbol pentru Norvegia şi Islanda.
PARTEA B1:«fără viză»;
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
PARTEA B2:«toate paşapoartele».
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]

PARTEA C:
(1)
(1)
(1)
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]

(1)Nu este necesar nici un simbol pentru Norvegia şi Islanda.
ANEXA IV :Aplicarea ştampilelor
1.Se aplică sistematic o ştampilă pe documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe, la intrare şi la ieşire, în conformitate cu articolul 10. Specificaţiile respectivei ştampile sunt stabilite prin Decizia SCH/Com-ex (94) 16 rev. şi SCH/Gem-Handb (93) 15 (CONFIDENŢIAL) a Comitetului Executiv Schengen.
2.Codurile de securitate ale ştampilelor se modifică la intervale regulate, care nu depăşesc o lună.
3.La intrarea şi la ieşirea resortisanţilor ţărilor terţe care fac obiectul obligativităţii deţinerii unei vize, ştampila se aplică, în general, pe pagina opusă celei pe care este aplicată viza.
În cazul în care respectiva pagină nu este utilizabilă, ştampila se aplică pe pagina următoare. Ştampila nu se aplică pe banda de citire optică.
4.Statele membre desemnează punctele naţionale de contact responsabile pentru schimbul de informaţii privind codurile de securitate ale ştampilelor de intrare şi de ieşire utilizate la punctele de trecere a frontierei şi informează în acest sens pe celelalte state membre, Secretariatul General al Consiliului şi Comisia. Respectivele puncte de contact beneficiază imediat de acces la informaţiile privind ştampilele comune de intrare şi de ieşire utilizate la frontiera externă a statului membru în cauză, şi în special la informaţiile privind:
a)punctul de trecere a frontierei căruia i se atribuie o anumită ştampilă;
b)identitatea poliţiştilor de frontieră cărora li se încredinţează o ştampilă la un moment dat;
c)codul de securitate al unei anumite ştampile, la un moment dat.
Orice cerere de informaţii privind ştampilele comune de intrare şi de ieşire se prezintă prin intermediul punctelor naţionale de contact menţionate anterior.
Punctele naţionale de contact trebuie, de asemenea, să transmită de îndată altor puncte de contact, Secretariatului General al Consiliului şi Comisiei, informaţiile privind modificările punctelor de contact, precum şi ştampilele pierdute sau furate.
ANEXA V:
PARTEA A:Proceduri privind refuzul intrării la frontieră
1.În caz de refuz al intrării, poliţistul de frontieră competent:
a)completează modelul uniform de formular de refuz al intrării, prezentat în Partea B. Resortisantul ţării terţe în cauză semnează formularul şi primeşte un exemplar după semnare. În cazul în care resortisantul ţării terţe refuză să semneze, poliţistul de frontieră indică refuzul în formular, la rubrica "Observaţii";
b)aplică pe paşaport o ştampilă de intrare, barată de o cruce cu cerneală neagră indelebilă, şi scrie lângă aceasta, în partea dreaptă, de asemenea cu cerneală indelebilă, literele corespunzătoare motivelor de refuz al intrării, a căror listă este conţinută în modelul uniform de formular de refuz al intrării, menţionat anterior;
c)sa anuleze sau sa revoce viza, dupa caz, în conformitate cu dispozitiile articolului 34 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize) (*);
(*)JO L 243, 15.9.2009, p. 1";

d)consemnează orice refuz al intrării într-un registru sau pe o listă, în care se menţionează identitatea, cetăţenia resortisantului ţării terţe în cauză, referinţele documentului care permite trecerea frontierei de către resortisantul ţării terţe în cauză, precum şi motivul şi data refuzului intrării.
2.
[textul din punctul 2. din anexa V, partea 4 a fost abrogat la 16-sep-2009 de Art. 55, litera B. din titlul VI din Regulamentul 810/13-iul-2009]
3.În cazul în care resortisantul ţării terţe care a primit o decizie de refuz al intrării a fost condus la frontieră de către un operator de transport, autoritatea locală responsabilă:
a)solicită operatorului de transport să preia responsabilitatea resortisantului ţării terţe şi să îl transporte fără întârziere fie către ţara terţă din care a fost transportat, fie către ţara terţă care a eliberat documentul care permite trecerea frontierei, fie către orice altă ţară terţă în care este garantată admisia, sau să găsească mijloace de transport în continuare, în conformitate cu articolul 26 din Convenţia Schengen şi cu dispoziţiile Directivei 2001/51/CE a Consiliului din 28 iunie 2001 de completare a dispoziţiilor prevăzute la articolul 26 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 (1);
(1)JO L 187, 10.7.2001, p. 45.
b)în aşteptarea transportului în continuare, respectând legislaţia internă şi luând în considerare circumstanţele locale, ia măsurile corespunzătoare în vederea evitării intrării ilegale pe teritoriu a resortisanţilor ţărilor terţe cărora le-a fost refuzată intrarea.
4.În cazul în care există motive care justifică atât refuzul intrării unui resortisant al unei ţări terţe, cât şi arestarea acestuia, poliţistul de frontieră ia legătura cu autorităţile competente pentru a decide cu privire la măsurile ce se impun în conformitate cu legislaţia internă.
PARTEA B:Model uniform de formular pentru refuzul intrării la frontieră

Indicarea statului

Logo-ul statului (Indicarea biroului)

.........................................................





................................................................................................................................... (1)

REFUZUL INTRĂRII LA FRONTIERĂ

La data de ........................ ora .............., la punctul de trecere a frontierei ................................................,

în faţa subsemnaţilor .............................................................................s-a prezentat:

Nume ................................................ Prenume ......................................................................

Data naşterii............................... Locul naşterii ........................................................................ sex .............

Cetăţenie .................................... Cu domiciliul în ...................................................................

Tipul documentului de identitate .................... număr ..............................................................

Eliberat de ....................................................................... la data de ........................................

Cu viza nr. .............................. de tip ................................ emisă de ........................................

Valabilă de la ............................. la ...................................

Cu o durată de ................. zile pentru următoarele motive: .......................................................

Venind din ................... cu .............................................(se indică mijlocul de transport utilizat, de exemplu numărul zborului), el/ea este informat/informată că îi este refuzată intrarea în ţară în temeiul (a se indica referinţele la legislaţia internă în vigoare) pentru următoarele motive:

|_| (A) nu deţine documente de călătorie valabile

|_| (B) este în posesia unui document de călătorie fals, falsificat sau modificat

|_| (C) nu deţine o viză valabilă sau un permis de şedere valabil

|_| (D) este în posesia unei vize false, falsificate sau modificate sau a unui permis de şedere fals, falsificat sau modificat

|_| (E) nu deţine documentul sau documentele corespunzătoare care să ateste scopul şi condiţiile şederii

Nu au fost prezentate următoarele documente: .................................................................

|_| (F) a rămas deja trei luni în cursul unei perioade de şase luni pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene

|_| (G) nu dispune de mijloace suficiente de subzistenţă corespunzătoare perioadei şi condiţiilor de şedere sau de mijloace pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzit

|_| (H) este semnalat ca inadmisibil

- |_| în SIS

- |_| în sistemul naţional

|_| (I) Este considerat(ă) ca reprezentând un pericol pentru ordinea publică, siguranţa internă, sănătatea publică sau relaţiile internaţionale ale unui sau mai multor state membre ale Uniunii Europene (fiecare stat trebuie să indice referinţele la reglementările de drept intern privind respectivele cazuri de refuz al intrării)

Observaţii

Persoana în cauză are dreptul la o cale de atac împotriva deciziei de refuz al intrării în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei interne. Persoana în cauză primeşte o copie după acest document (fiecare stat trebuie să indice referinţele la reglementările şi procedura interne privind dreptul la o cale de atac).

| Persoana în cauză |

| Poliţistul de frontieră responsabil de verificare |

*) În anexa V partea B, în Modelul uniform de formular pentru refuzul intrării la frontieră, rubrica (F) se înlocuieşte cu următorul text:
"|_| (F) a rămas deja 90 de zile în cursul perioadei anterioare de 180 de zile pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene"

(1)Nu este necesar nici un simbol pentru Norvegia şi Islanda.
ANEXA VI:Dispoziţii speciale privind diferitele tipuri de frontiere şi mijloacele de transport utilizate pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre
1.Frontiere terestre
1.1.Verificarea traficului rutier
1.1.1.În vederea asigurării eficienţei verificărilor asupra persoanelor, asigurând în acelaşi timp siguranţa şi fluidizarea traficului rutier, circulaţia la punctele de trecere a frontierei se reglementează în mod corespunzător. În cazul în care este necesar, statele membre pot încheia acorduri bilaterale în vederea canalizării şi blocării traficului. Respectivele state informează Comisia în acest sens în conformitate cu articolul 37.
1.1.2.La frontierele terestre, statele membre pot, în cazul în care consideră adecvat şi dacă circumstanţele o permit, amenaja culoare separate la anumite puncte de trecere a frontierei în conformitate cu articolul 9.
Utilizarea culoarelor separate poate fi suspendată în orice moment de autorităţile competente ale statelor membre, în circumstanţe excepţionale şi în cazul în care situaţia traficului şi starea infrastructurilor impun acest lucru.
Statele membre pot coopera cu ţările vecine pentru amenajarea culoarelor separate la punctele de trecere a frontierelor externe.
1.1.3.Persoanele care călătoresc cu autoturismele pot, în general, să rămână în interiorul acestora în timpul verificărilor. Cu toate acestea, în cazul în care circumstanţele o impun, acestor persoane li se poate solicita să coboare din autoturism. Verificarea amănunţită are loc, în cazul în care circumstanţele locale permit acest lucru, în locurile special amenajate în acest scop. Din motive de siguranţă a personalului, verificările se efectuează de doi poliţişti de frontieră, în cazul în care acest lucru este posibil.
1.1.4.Punctele comune de trecere a frontierei
1.1.4.1.Statele membre pot încheia sau menţine acorduri bilaterale cu ţările terţe vecine în ceea ce priveşte stabilirea punctelor comune de trecere a frontierei în care poliţiştii de frontieră ai statului membru şi poliţiştii de frontieră ai ţării terţe desfăşoară unul după celălalt controale la ieşire şi la intrare în conformitate cu legislaţia lor naţională pe teritoriul celeilalte părţi. Punctele comune de trecere a frontierei pot fi localizate atât pe teritoriul unui stat membru, cât şi pe teritoriul unei ţări terţe.
1.1.4.2.Punctele comune de trecere a frontierei aflate pe teritoriul statelor membre: acordurile bilaterale care stabilesc punctele comune de trecere a frontierei aflate pe teritoriul statelor membre cuprind o autorizaţie pentru poliţiştii de frontieră din ţările terţe să îşi exercite atribuţiile pe teritoriul statului membru în cauză, respectând următoarele principii:
(a)Protecţia internaţională: resortisantului unei ţări terţe care solicită protecţie internaţională pe teritoriul unui stat membru i se asigură accesul la procedurile relevante ale statului membru în cauză în conformitate cu acquis-ul Uniunii în materie de azil.
(b)Arestarea unei persoane sau confiscarea bunurilor: în cazul în care poliţiştii de frontieră ai ţărilor terţe iau cunoştinţă de elemente care justifică arestarea sau punerea sub protecţie a unei persoane sau confiscarea bunurilor, aceştia informează autorităţile statului membru în cauză cu privire la elementele respective, iar autorităţile statului membru asigură luarea de măsuri de urmare adecvate în conformitate cu legislaţia lor naţională, cu dreptul Uniunii şi cu dreptul internaţional, indiferent de cetăţenia persoanei în cauză.
(c)Persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii şi care intră pe teritoriul Uniunii: poliţiştii de frontieră ai ţărilor terţe nu trebuie să împiedice intrarea pe teritoriul Uniunii a persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii. În cazul în care există motive care justifică refuzul ieşirii din ţara terţă în cauză, poliţiştii de frontieră ai ţării terţe respective informează autorităţile statului membru cu privire la aceste motive, iar acestea din urmă asigură luarea de măsuri ulterioare corespunzătoare în conformitate cu legislaţia naţională, cu dreptul Uniunii şi cu dreptul internaţional.
1.1.4.3.Punctele comune de trecere a frontierei aflate pe teritoriul ţărilor terţe: acordurile bilaterale care stabilesc punctele comune de trecere a frontierei aflate pe teritoriul ţărilor terţe cuprind o autorizaţie pentru poliţiştii de frontieră ai statului membru să îşi exercite atribuţiile pe teritoriul ţării terţe. În sensul prezentului regulament, orice control efectuat de poliţiştii de frontieră ai unui stat membru într-un punct comun de trecere a frontierei aflat pe teritoriul unei ţări terţe se consideră a fi efectuat pe teritoriul statului membru în cauză. Poliţiştii de frontieră ai unui stat membru îşi exercită atribuţiile în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 562/2006 şi cu respectarea următoarelor principii:
(a)Protecţia internaţională: resortisantului unei ţări terţe care a trecut de controlul de ieşire al poliţiştilor de frontieră ai ţării terţe respective şi care solicită ulterior protecţie internaţională poliţiştilor de frontieră ai statului membru prezenţi pe teritoriul ţării terţe în cauză i se asigură accesul la procedurile relevante ale statului membru în conformitate cu acquis-ul Uniunii în materie de azil. Autorităţile ţării terţe acceptă transferul persoanei vizate pe teritoriul statului membru în cauză.
(b)Arestarea unei persoane sau confiscarea bunurilor: în cazul în care poliţiştii de frontieră ai unui stat membru iau cunoştinţă de elemente care justifică arestarea sau punerea sub protecţie a unei persoane, sau confiscarea bunurilor, aceştia acţionează în conformitate cu legislaţia lor naţională, cu dreptul Uniunii şi cu dreptul internaţional. Autorităţile ţării terţe acceptă transferul persoanei sau a bunului vizat pe teritoriul statului membru.
(c)Accesul la sistemele informatice: poliţiştii de frontieră ai unui stat membru au capacitatea de a utiliza sistemele informatice de prelucrare a datelor cu caracter personal în conformitate cu articolul 7. Statelor membre li se permite să adopte măsurile de securitate tehnice şi organizaţionale impuse de dreptul Uniunii pentru protecţia datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, a pierderii accidentale, a modificării, a divulgării sau a accesului neautorizate, inclusiv a accesului autorităţilor ţărilor terţe.
1.1.4.4.Înainte de a încheia sau de a modifica un acord bilateral cu o ţară terţă vecină privind punctele comune de trecere a frontierei, statul membru în cauză consultă Comisia cu privire la compatibilitatea acordului cu dreptul Uniunii. Acordurile bilaterale deja existente sunt comunicate Comisiei până la 20 ianuarie 2014.
În cazul în care consideră că acordul este incompatibil cu dreptul Uniunii, Comisia notifică statul membru în cauză. Statul membru adoptă toate măsurile necesare pentru modificarea acordului într-un termen rezonabil, astfel încât să elimine toate incompatibilităţile identificate.".

1.2.Verificarea traficului feroviar
1.2.1.Verificările se efectuează atât asupra pasagerilor din trenuri, cât şi asupra personalului feroviar de la bordul trenurilor care trec frontierele externe, inclusiv de la bordul trenurilor de mărfuri şi al trenurilor goale. Statele membre pot încheia acorduri bilaterale sau multilaterale privind modalităţile de desfăşurare a verificărilor, cu respectarea principiilor prevăzute la punctul 1.1.4. Verificările se efectuează într-unul dintre următoarele moduri:
- în prima gară de sosire sau în ultima gară de plecare de pe teritoriul unui stat membru,
- la bordul trenului, în timpul tranzitului, între ultima gară de plecare dintr-o ţară terţă şi prima gară de sosire de pe teritoriul unui stat membru sau viceversa,
- în ultima gară de plecare sau în prima gară de sosire de pe teritoriul unei ţări terţe.

1.2.2.De asemenea, în vederea facilitării traficului trenurilor de călători de mare viteză, statele membre de pe itinerarul acestor trenuri care sosesc din ţări terţe pot, de asemenea, decide, de comun acord cu ţările terţe în cauză, cu respectarea principiilor prevăzute la punctul 1.1.4. să efectueze verificări la intrare asupra resortisanţilor ţărilor terţe din trenurile care sosesc din ţări terţe, într-unul dintre modurile următoare:
- în gările din ţările terţe din care se urcă persoanele respective în tren;
- în gările de pe teritoriul statelor membre în care coboară persoanele respective;
- la bordul trenului, în timpul tranzitului, între gările situate pe teritoriul unei ţări terţe şi gările situate pe teritoriul statelor membre, cu condiţia ca persoanele respective să rămână la bordul trenului.

1.2.3.În cazul în care operatorul de transport feroviar are posibilitatea ca, pentru trenurile de mare viteză provenind din ţări terţe şi care fac mai multe opriri pe teritoriul statelor membre, să îmbarce pasageri pentru restul traseului situat exclusiv pe teritoriul statelor membre, respectivii pasageri fac obiectul unor verificări de intrare, fie la bordul trenului, fie în gara de destinaţie, cu excepţia cazului în care au fost efectuate verificări în conformitate cu punctul 1.2.1 sau cu punctul 1.2.2 prima liniuţă.
Persoanele care doresc să ia trenul exclusiv pentru partea care rămâne din traseu, situată pe teritoriul statelor membre, trebuie să fie informate înainte de plecare, în mod clar, că vor face obiectul unor verificări de intrare în timpul călătoriei sau în gara de destinaţie.
1.2.4.În direcţia inversă, persoanele de la bordul trenului fac obiectul unor verificări la ieşire urmându-se o procedură similară.
1.2.5.Poliţistul de frontieră poate ordona ca spaţiile goale din vagoane să fie inspectate, în cazul în care este necesar, cu asistenţa şefului de tren, pentru a se asigura că persoanele sau obiectele care fac obiectul verificării la trecerea frontierei nu s-au ascuns în respectivele spaţii.
1.2.6.În cazul în care există motive să se considere că persoanele semnalate sau suspectate de comiterea unei infracţiuni sau resortisanţi ai unor ţări terţe care au intenţia de a intra ilegal se ascund în tren, poliţistul de frontieră, în cazul în care nu poate acţiona în conformitate cu dispoziţiile de drept intern, informează statele membre către teritoriul cărora sau pe teritoriul cărora circulă trenul.
2.Frontiere aeriene
2.1.Proceduri cu privire la verificările din aeroporturile internaţionale
2.1.1.Autorităţile competente ale statelor membre veghează ca societatea aeroportuară să ia măsurile necesare în vederea separării fizice a fluxurilor de pasageri de la zborurile interne de fluxurile de pasageri de la alte zboruri. În acest sens, se amplasează infrastructuri corespunzătoare în toate aeroporturile internaţionale.
2.1.2.Locul în care se efectuează verificări la frontieră se stabileşte în conformitate cu următoarea procedură:
a)pasagerii zborurilor provenind dintr-o ţară terţă, care se îmbarcă pentru un zbor intern, fac obiectul verificărilor de intrare pe aeroportul de sosire al zborului dintr-o ţară terţă. Pasagerii unui zbor intern, care se îmbarcă pe un zbor cu destinaţia într-o ţară terţă (pasageri de transfer) fac obiectul verificărilor de ieşire pe aeroportul de plecare al ultimului zbor.
b)pentru zborurile cu provenienţa sau destinaţia în ţări terţe fără pasageri de transfer şi zborurile cu escale multiple în aeroporturi ale statelor membre, fără schimbare de aeronavă:
(i)pasagerii zborurilor cu provenienţa sau destinaţia în ţări terţe, fără transfer anterior sau posterior pe teritoriul statelor membre, fac obiectul verificărilor de intrare pe aeroportul de intrare şi al verificărilor de ieşire pe aeroportul de ieşire;
(ii)pasagerii zborurilor cu provenienţa sau destinaţia în ţări terţe cu escale multiple pe teritoriul statelor membre, fără schimbare de aeronavă (pasageri în tranzit) şi cu condiţia ca pasagerii să nu se poată îmbarca în aeronavă pe tronsonul situat pe teritoriul statelor membre, fac obiectul verificărilor de intrare pe aeroportul de destinaţie şi al verificărilor de ieşire pe aeroportul de îmbarcare;
(iii)în cazul în care operatorul de transport aerian are posibilitatea ca, pentru zborurile cu provenienţa dintr-o ţară terţă şi care fac escale multiple pe teritoriul statelor membre, să poată îmbarca pasageri exclusiv pentru tronsonul care mai rămâne pe teritoriul respectiv, pasagerii în cauză fac obiectul verificărilor de ieşire pe aeroportul de îmbarcare şi al verificărilor de intrare pe aeroportul de destinaţie.
Verificările asupra pasagerilor care, în timpul escalelor, se află deja la bord şi nu s-au îmbarcat pe teritoriul statelor membre se efectuează în conformitate cu litera (b) punctul (ii). Procedura inversă se aplică zborurilor din această categorie, în cazul în care ţara de destinaţie este o ţară terţă.
2.1.3.Verificările la frontieră nu se efectuează, în principiu, la bordul aeronavei sau în portul de îmbarcare, cu excepţia cazului când acest lucru este justificat de o analiză a riscurilor legate de siguranţa internă şi de imigraţia ilegală. Pentru a garanta că, la aeroporturile desemnate ca puncte de trecere a frontierei, persoanele fac obiectul verificărilor în conformitate cu dispoziţiile articolelor 6-13, statele membre se asigură că autorităţile aeroportului iau măsurile necesare astfel încât circulaţia să fie direcţionată către facilităţile rezervate verificărilor.
Statele membre se asigură că societatea aeroportuară ia toate măsurile necesare în vederea împiedicării accesului şi părăsirii de către persoanele neautorizate a zonelor rezervate, de exemplu a zonei de tranzit. Verificările nu se efectuează, în principiu, în zona de tranzit, cu excepţia cazului când acest lucru este justificat de o analiză a riscurilor legate de siguranţa internă şi de imigraţia ilegală; verificările din respectiva zonă pot fi efectuate, în special, asupra persoanelor care fac obiectul obligativităţii de viză de tranzit aeroportuar, pentru a verifica dacă respectivele persoane deţin o astfel de viză.
2.1.4.Dacă, în caz de forţă majoră, de pericol iminent sau pe baza instrucţiunilor autorităţilor, o aeronavă provenind dintr-o ţară terţă trebuie să aterizeze pe un teren care nu este punct de trecere a frontierei, respectiva aeronavă nu-şi poate continua zborul decât după autorizarea primită de la poliţiştii de frontieră sau de la autorităţile vamale. Acest lucru se aplică şi în cazul unei aeronave cu provenienţa dintr-o ţară terţă care aterizează fără autorizaţie. În orice eventualitate, dispoziţiile articolelor 6-13 se aplică verificărilor asupra persoanelor de la bordul respectivei aeronave.
2.2.Proceduri cu privire la verificările din aerodromuri
2.2.1.Trebuie să se asigure că persoanele fac în mod egal obiectul verificărilor în conformitate cu dispoziţiile articolelor 6-13 în aeroporturile care nu au statut de aeroport internaţional în temeiul legislaţiei interne în cauză ("aerodromuri"), dar pentru care sunt autorizate zboruri cu provenienţa sau cu destinaţia în ţări terţe.
2.2.2.Prin derogare de la punctul 2.2.1, se poate renunţa în aerodromuri la amplasarea structurilor destinate separării fizice a fluxurilor de pasageri pentru zborurile interne de cele pentru alte zboruri, fără a se aduce atingere dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 2320/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2002 de instituire a unor norme comune în domeniul siguranţei aviaţiei civile (1). În afară de aceasta, în cazul în care volumul de trafic nu impune aceasta, nu este necesar ca poliţiştii de frontieră să fie prezenţi în permanenţă, în măsura în care se garantează că, în caz de necesitate, se poate trimite personal la faţa locului în timp util.
(1)JOL 355, 30.12.2002, p. 1, regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 849/2004 (JO L 158, 30.4.2004, p. 1).
2.2.3.În cazul în care prezenţa poliţiştilor de frontieră nu este asigurată în permanenţă într-un aerodrom, administratorul aerodromului informează în prealabil poliţiştii de frontieră cu privire la sosirea şi plecarea aeronavelor cu provenienţa sau destinaţia în ţări terţe.
2.3.Modalităţi de verificare a persoanelor din zborurile private
2.3.1.În cazul zborurilor private cu provenienţa sau destinaţia în ţări terţe, comandatul de bord transmite, înainte de decolare, poliţiştilor de frontieră din statul membru de destinaţie, şi, după caz, din statele membre de primă intrare, o declaraţie generală conţinând, în principal, planul de zbor în conformitate cu Anexa 2 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională şi informaţii privind identitatea pasagerilor.
2.3.2.În cazul în care zborurile private provenite dintr-o ţară terţă şi cu destinaţia într-un stat membru fac escală pe teritoriul altor state membre, autorităţile competente ale statului membru de intrare efectuează verificările la frontiere şi aplică ştampila de intrare pe declaraţia generală menţionată la punctul 2.3.1.
2.3.3.În cazul în care nu se poate stabili cu certitudine că un zbor are provenienţa sau destinaţia exclusiv pe teritoriile statelor membre, fără aterizare pe teritoriul unei ţări terţe, autorităţile competente efectuează verificările asupra persoanelor în aeroporturi şi aerodromuri, în conformitate cu punctele 2.1. şi 2.2.
2.3.4.Regimul de intrare şi de ieşire a planoarelor, a aeronavelor foarte uşoare, a elicopterelor şi a aeronavelor de fabricaţie artizanală, care nu permit decât parcurgerea unor distanţe scurte, precum şi a baloanelor dirijabile, se stabileşte de către legislaţia internă şi, după caz, prin acordurile bilaterale.
3.Frontiere maritime
3.1.Proceduri generale de verificări a traficului maritim

3.1.1.Verificarea navelor se efectuează în portul de sosire sau de plecare sau într-o zonă prevăzută în acest scop, situată în imediata apropiere a navei sau la bordul navei aflate în apele teritoriale, astfel cum au fost definite de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării. Statele membre pot încheia acorduri în baza cărora controalele pot fi, de asemenea, efectuate, în timpul trecerii frontierelor, sau la sosirea sau plecarea navei, pe teritoriul unei ţări terţe, cu respectarea principiilor prevăzute la punctul 1.1.4.

3.1.2.Comandantul navei, agentul maritim sau o altă persoană autorizată în mod corespunzător de către comandant sau autentificată într-un mod considerat acceptabil de către autoritatea publică competentă (denumită în continuare "comandant" în ambele cazuri) întocmeşte o listă a echipajului şi a eventualilor pasageri, care cuprinde informaţiile solicitate în formularele 5 (lista echipajului) şi 6 (lista pasagerilor) din Convenţia privind facilitarea traficului maritim internaţional (Convenţia FAL), precum şi, după caz, numărul vizei sau al permisului de şedere:
- cu cel puţin 24 de ore înainte de sosirea în port;
- cel târziu în momentul în care nava părăseşte portul anterior, dacă durata cursei este mai scurtă de 24 de ore; sau
- dacă portul de escală nu este cunoscut sau este schimbat în timpul cursei, de îndată ce aceste informaţii sunt disponibile.
Comandantul comunică lista (listele) poliţiştilor de frontieră sau, în cazul în care legislaţia naţională prevede acest lucru, altor autorităţi relevante care înaintează lista (listele) fără întârziere poliţiştilor de frontieră.

3.1.3.O confirmare de primire (o copie semnată a listei/listelor sau o confirmare de primire în format electronic) este înmânată comandantului de către poliţiştii de frontieră sau de către autorităţile menţionate la punctul 3.1.2, care o prezintă, la cerere, atunci când nava se află în port.

3.1.4.Comandantul semnalează imediat autorităţii competente toate modificările privind componenţa echipajului sau numărul de pasageri.
De asemenea, comandantul comunică imediat autorităţilor competente şi până la termenul prevăzut la punctul 3.1.2. prezenţa la bord a pasagerilor clandestini. Cu toate acestea, pasagerii clandestini rămân sub responsabilitatea comandantului.
Prin derogare de la articolele 4 şi 7, persoanele aflate la bord nu fac obiectul controalelor sistematice la frontieră. Cu toate acestea, poliţiştii de frontieră efectuează o percheziţie a navei şi verificări asupra persoanelor aflate la bordul acesteia numai în cazul în care acest lucru se justifică, în baza unei analize de risc legată de securitatea internă şi de migraţia ilegală.

3.1.5.Comandantul informează autoritatea competentă despre plecarea navei în timp util şi în conformitate cu normele în vigoare în portul respectiv.

3.2.Proceduri speciale de verificări ale anumitor tipuri de navigaţie maritimă
Navele de croazieră
3.2.1.Comandantul navei de croazieră transmite autorităţii competente itinerariul şi programul croazierei, de îndată ce acestea au fost stabilite şi cel târziu până la termenul prevăzut la punctul 3.1.2.

3.2.2.În cazul în care itinerarul navei de croazieră conţine exclusiv porturi situate pe teritoriul statelor membre, prin derogare de la articolele 4 şi 7, nu se efectuează nici o verificare la frontiere şi nava de croazieră poate acosta în porturi care nu sunt puncte de trecere a frontierei.
Cu toate acestea, se efectuează verificări asupra echipajului şi pasagerilor respectivelor nave numai atunci când acest lucru se justifică pe baza unei analize de risc legată de securitatea internă şi de migraţia ilegală.

3.2.3.În cazul în care itinerarul navei de croazieră conţine atât porturi situate pe teritoriul statelor membre, cât şi porturi situate în ţări terţe, prin derogare de la articolul 7, verificările la frontiere se efectuează după cum urmează:
a)în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat pe teritoriul unei ţări terţe şi efectuează prima escală într-un port situat pe teritoriul unui stat membru, echipajul şi pasagerii fac obiectul verificărilor de intrare pe baza listelor nominale cu membrii echipajului şi cu pasagerii menţionate la punctul 3.1.2.
Pasagerii care coboară de pe navă fac obiectul verificărilor de intrare în conformitate cu articolul 7, cu excepţia cazului în care o analiză a riscurilor legate de siguranţa internă şi de imigraţia ilegală demonstrează că nu este necesară efectuarea respectivelor verificări;
b)în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat într-o ţară terţă şi face din nou escală pe teritoriul unui stat membru, echipajul şi pasagerii fac obiectul verificărilor de intrare pe baza listelor nominale cu membrii echipajului şi cu pasagerii menţionate la punctul 3.1.2. cu condiţia ca listele respective să fi fost modificate după escala în portul precedent situat pe teritoriul unui stat membru.
Pasagerii care coboară de pe navă fac obiectul verificărilor de intrare în conformitate cu articolul 7, cu excepţia cazului în care o analiză a riscurilor legate de siguranţa internă şi de imigraţia ilegală demonstrează că nu este necesară efectuarea respectivelor verificări;
c)în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat într-un stat membru şi face escală într-un astfel de port, pasagerii care coboară de pe navă fac obiectul verificărilor de intrare în conformitate cu articolul 7, în cazul în care o analiză a riscurilor legate de siguranţa internă şi de imigraţia ilegală impune acest lucru;
d)în cazul în care nava de croazieră părăseşte un port situat într-un stat membru şi are ca destinaţie un port situat într-o ţară terţă, echipajul şi pasagerii fac obiectul verificărilor de ieşire pe baza listelor nominale cu membrii echipajului şi cu pasagerii.
În cazul în care o analiză a riscurilor legate de siguranţa internă şi de imigraţia ilegală impune acest lucru, pasagerii care se îmbarcă fac obiectul verificărilor de ieşire în conformitate cu articolul 7;
e)în cazul în care o navă de croazieră părăseşte un port situat într-un stat membru şi are ca destinaţie un astfel de port, nu se efectuează nici o verificare de ieşire.
Cu toate acestea, se efectuează verificări asupra echipajului şi pasagerilor respectivelor nave numai atunci când acest lucru se justifică pe baza unei analize de risc legată de securitatea internă şi de migraţia ilegală.

3.2.4.
[textul din punctul 3., subpunctul 3.2.4.. din anexa VI a fost abrogat la 19-iul-2013 de punctul 4., alin. (C) din anexa I din Regulamentul 610/26-iun-2013]
3.2.5.Prin derogare de la articolele 4 şi 7, persoanele aflate la bordul navelor de agrement cu provenienţa sau destinaţia într-un port situat într-un stat membru nu fac obiectul verificărilor la frontiere şi pot intra într-un port care nu este punct de trecere a frontierei.
Cu toate acestea, în funcţie de analiza riscurilor legate de imigraţia ilegală şi, în special în cazul în care coasta unei ţări terţe este situată în imediata apropiere a teritoriului statului membru în cauză, se efectuează verificări asupra persoanelor şi/sau percheziţii ale navei de agrement.
3.2.6.Prin derogare de la articolul 4, o navă de agrement venind dintr-o ţară terţă poate, în mod excepţional, să intre într-un port care nu este punct de trecere a frontierei. În acest caz, persoanele aflate la bord informează autorităţile portuare în vederea autorizării intrării în port. Autorităţile portuare iau legătura cu autorităţile portului cel mai apropiat desemnat ca punct de trecere a frontierei în vederea semnalării sosirii navei. Declaraţia privind pasagerii se face prin depunerea la autorităţile portuare a listei persoanelor aflate la bord. Respectiva listă se pune la dispoziţia poliţiştilor de frontieră, cel mai târziu în momentul sosirii.
În acelaşi fel, în cazul în care din motive de forţă majoră nava de agrement venind dintr-o ţară terţă trebuie să acosteze într-un alt port decât cel care este punct de trecere a frontierei, autorităţile portuare iau legătura cu autorităţile portului cel mai apropiat desemnat ca punct de trecere a frontierei în vederea semnalării prezenţei navei respective.
3.2.7.Un document care conţine toate caracteristicile navei şi numele persoanelor care se află la bord trebuie să fie prezentat cu ocazia verificărilor. Un exemplar al documentului se înmânează autorităţilor porturilor de intrare şi de ieşire. Atât timp cât nava rămâne în apele teritoriale ale unui stat membru, un exemplar din acest document trebuie să figureze printre documentele aflate la bord.
Pescuitul de coastă
3.2.8.Prin derogare de la articolele 4 şi 7, echipajul navelor de pescuit de coastă care intră zilnic sau în interval de 36 de ore în portul de înmatriculare sau în orice alt port situat pe teritoriul statelor membre, fără a intra într-un port situat pe teritoriul unei ţări terţe, nu face obiectul verificărilor sistematice. Cu toate acestea, în special în cazul în care coasta unei ţări terţe este situată în imediata apropiere a teritoriului statului membru în cauză, se ia în considerare analiza riscurilor legate de imigraţia ilegală în vederea determinării frecvenţei verificărilor care trebuie efectuate. În funcţie de aceste riscuri, se efectuează verificări asupra persoanelor şi/sau percheziţii ale navei.
3.2.9.Echipajul navelor de pescuit de coastă, care nu sunt înmatriculate într-un port situat pe teritoriul unui stat membru, face obiectul verificărilor în conformitate cu dispoziţiile privind marinarii.
[textul din punctul 3., subpunctul 3.2.9.. din anexa VI a fost abrogat la 19-iul-2013 de punctul 4., alin. (C) din anexa I din Regulamentul 610/26-iun-2013]
Legături prin nave feribot
3.2.10. Se vor efectua verificări asupra persoanelor aflate la bordul navelor feribot care efectuează curse spre porturi situate în ţări terţe. Se aplică următoarele dispoziţii:
a)în funcţie de posibilităţi, statele membre amenajează culoare separate, în conformitate cu articolul 9;
b)pasagerii pietoni trebuie să facă separat obiectul unor verificări;
c)verificările asupra pasagerilor din vehicule se efectuează în timp ce aceştia se află în vehicul;
d)pasagerii autocarelor trebuie trataţi la fel ca pasagerii pietoni. Respectivii pasageri trebuie să coboare din autocar pentru a face obiectul verificărilor;
e)verificările asupra şoferilor de camioane şi asupra eventualilor însoţitori se efectuează în timp ce persoanele respective se află în vehicul. În principiu, aceste verificări se organizează separat de verificările celorlalţi pasageri;
f)pentru a garanta rapiditatea verificărilor, trebuie să se prevadă un număr suficient de posturi de control;
g)mijloacele de transport utilizate de pasageri, şi, după caz, încărcătura şi alte obiecte transportate, fac obiectul percheziţiilor aleatorii, în special pentru a detecta imigranţii ilegali;
h)membrii echipajului navelor feribot sunt trataţi la fel ca membrii echipajului navelor comerciale.
(i)Punctul 3.1.2. (obligaţia de a înainta listele pasagerilor şi ale echipajului) nu se aplică. În cazul în care trebuie redactată lista persoanelor aflate la bord în conformitate cu Directiva 98/41/CE a Consiliului din 18 iunie 1998 privind înregistrarea persoanelor care călătoresc la bordul navelor de pasageri care operează în porturile de destinaţie sau de plecare din statele membre ale Comunităţii (*), comandantul înmânează autorităţii competente din portul de sosire pe teritoriul statelor membre o copie a acestei liste în maximum treizeci de minute de la plecarea navei din portul unei ţări terţe.
(*)JO L 188, 2.7.1998, p. 35.";
3.2.11. În cazul în care un feribot venind dinspre o ţară terţă îmbarcă şi care face mai mult de o escală pe teritoriul statelor membre, îmbarcă pasageri exclusiv pentru tronsonul care mai rămâne pe teritoriul respectiv, pasagerii în cauză fac obiectul unui control de ieşire în portul de plecare şi al unui control de intrare în portul de destinaţie.
Asupra persoanelor care pe timpul acestor escale se află deja la bordul feribotului şi nu s-au îmbarcat pe teritoriul statelor membre se efectuează verificări în portul de destinaţie. În cazul în care ţara de destinaţie este o ţară terţă, se aplică procedura inversă.
Legăturile de transport de mărfuri între statele membre
3.2.12. Prin derogare de la articolul 7, nu se efectuează controlul de frontieră asupra legăturilor de transport de mărfuri între aceleaşi două sau mai multe porturi situate pe teritoriul statelor membre, care nu fac escală în nici un port din afara teritoriului statelor membre şi care constau în transport de mărfuri.
Cu toate acestea, se efectuează controlul asupra echipajului şi pasagerilor respectivelor nave numai atunci când acest lucru se justifică pe baza unei analize de risc legată de securitatea internă şi de migraţia ilegală.

4.Navigaţia pe apele interne
4.1.Prin "navigaţie pe apele interne ce implică trecerea frontierelor externe" se înţelege utilizarea, în scopuri profesionale sau de agrement, a tuturor tipurilor de nave sau de ambarcaţiuni de pe fluvii, râuri, canale şi lacuri.
4.2.În ceea ce priveşte navele utilizate în scopuri profesionale, căpitanul şi persoanele angajate la bord, care apar pe lista echipajului, precum şi membrii familiei respectivelor persoane care locuiesc la bordul navei, sunt consideraţi membrii ai echipajului sau echivalenţi.
4.3.Dispoziţiile relevante ale punctelor 3.1 şi 3.2 se aplică mutatis mutandis verificărilor în cadrul navigaţiei pe apele interne.
ANEXA VII:Dispoziţii speciale pentru anumite categorii de persoane
1.Şefi de stat
Prin derogare de la articolul 5 şi de la articolele 7-13, şefii de stat şi membrii delegaţiei acestora a căror sosire şi plecare au fost anunţate oficial pe cale diplomatică poliţiştilor de frontieră pot să nu facă obiectul verificărilor la frontieră.
2.Piloţii aeronavelor şi alţi membri ai echipajului
2.1.Prin derogare de la articolul 5, titularii unui brevet de pilot sau ai unui certificat de membru al echipajului (Crew Member Certificate), prevăzute în Anexa 9 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională din 7 decembrie 1944, în exercitarea atribuţiilor şi pe baza respectivelor documente, pot:
a)să se îmbarce sau să debarce în aeroportul de escală sau de destinaţie situat pe teritoriul unui stat membru;
b)să intre pe teritoriul localităţii aeroportului de escală sau de destinaţie situat pe teritoriul unui stat membru.
c)să se deplaseze prin orice mijloc de transport către un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru pentru a se îmbarca pe o aeronavă care urmează să plece de pe respectivul aeroport.
În orice altă situaţie, trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute la articolul 5 alineatul (1).
2.2.Dispoziţiile articolelor 6-13 se aplică verificărilor asupra echipajelor aeronavelor. În măsura posibilului, se efectuează cu prioritate verificările asupra echipajului aeronavelor. Mai precis, respectivele verificări au loc fie înainte de cele ale pasagerilor, fie în locuri special amenajate în acest scop. Prin derogare de la articolul 7, echipajul, aflat în cadrul exercitării atribuţiilor şi cunoscut de personalul responsabil pentru controalele la frontiere, poate face obiectul numai a unor verificări aleatorii.
3.Marinarii
Prin derogare de la articolele 4 şi 7, statele membre pot autoriza marinarii care deţin un carnet de marinar emis în conformitate cu Convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) nr. 108 (1958) sau nr. 185 (2003) privind actele de identitate ale personalului navigant, Convenţia privind facilitarea traficului maritim internaţional (Convenţia FAL) şi cu legislaţia naţională relevantă, să intre pe teritoriul statelor membre şi să meargă la ţărm în zona portului unde face escală nava sau în localităţile limitrofe sau să iasă de pe teritoriul statelor membre, întorcându-se pe nava lor, fără să se prezinte la un punct de trecere a frontierei, cu condiţia să figureze pe lista echipajului navei de care aparţin, care a fost în prealabil transmisă pentru verificare de către autorităţile competente.
Cu toate acestea, pe baza analizei de risc legată de securitatea internă şi de migraţia ilegală, marinarii fac obiectul unui control al poliţiştilor de frontieră, înainte de a coborî la ţărm, în conformitate cu articolul 7.

4.Titularii paşapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu, precum şi membrii organizaţiilor internaţionale
4.1.Având în vedere privilegiile speciale sau imunităţile de care beneficiază titularii paşapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu eliberate de ţări terţe sau de guvernele lor recunoscute de statele membre, precum şi titularii documentelor eliberate de organizaţiile internaţionale indicate la punctul 4.4, care călătoresc în interes de serviciu, aceştia pot avea prioritate în faţa altor călători la verificările de la punctele de trecere a frontierei, chiar dacă pot face obiectul, când este cazul, obligaţiei de a obţine o viză.
Prin derogare de la articolul 5 alineatul (1), litera (c), titularii respectivelor permise nu sunt obligaţi să facă dovada deţinerii unor mijloace suficiente de subzistenţă.
4.2.În cazul în care o persoană se prezintă la frontiera externă invocând privilegii, imunităţi şi exonerări, poliţistul de frontieră solicită ca respectiva persoană să facă dovada calităţii sale prin prezentarea documentelor corespunzătoare, în special certificate emise de statul acreditant sau prin prezentarea unui paşaport diplomatic sau printr-un alt mijloc. În cazul în care există îndoieli, poliţistul de frontieră poate, în caz de urgenţă, să apeleze direct la Ministerul Afacerilor Externe.
4.3.Membrii acreditaţi ai misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor consulare şi familiile lor pot intra pe teritoriul statelor membre prezentând documentul menţionat la articolul 19 alineatul (2), însoţit de documentul care permite trecerea frontierei. În afară de aceasta, prin derogare de la articolul 13, poliţiştii de frontieră nu au dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statelor membre a titularilor paşapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu, fără să fi consultat în prealabil autorităţile naţionale competente. Acest lucru este valabil şi când persoana în cauză este semnalată în SIS.
4.4.Documentele eliberate de organizaţiile internaţionale în scopurile specificate la punctul 4.1 sunt, în special, următoarele:
- permis de liberă trecere al Naţiunilor Unite, eliberat pentru personalul Naţiunilor Unite şi al agenţiilor subordonate, în temeiul Convenţiei privind privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate, adoptată la New York la 21 noiembrie 1947, de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite;
- permis de liberă trecere al Comunităţii Europene (CE);
- permis de liberă trecere al Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom);
- certificat de legitimare eliberat de Secretarul General al Consiliului Europei;
- documente eliberate în virtutea articolului III alineatul (2) din Convenţia dintre statele părţi la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forţelor lor armate (cărţi de identitate militare însoţite de un ordin de misiune, de o foaie de drum, de un ordin de misiune individual sau colectiv) şi documente eliberate în cadrul Parteneriatului pentru Pace.
5.Lucrători transfrontalieri
5.1.Procedurile referitoare la verificările asupra lucrătorilor transfrontalieri sunt reglementate de dispoziţiile generale privind controlul la frontiere, în special articolele 7 şi 13.
5.2.Prin derogare de la articolul 7, lucrătorii transfrontalieri care sunt cunoscuţi de poliţiştii de frontieră întrucât trec frecvent frontiera pe la acelaşi punct de trecere al frontierei şi care, în baza verificărilor iniţiale, nu au fost semnalaţi nici în SIS, nici în bazele naţionale de date, nu fac obiectul verificărilor decât în mod aleator, pentru a verifica dacă deţin un document valabil care îi autorizează să treacă frontiera şi dacă îndeplinesc condiţiile necesare pentru intrare. Inopinat şi la intervale neregulate, respectivele persoane fac obiectul unor verificări amănunţite.
5.3.Dispoziţiile punctului 5.2. pot fi extinse pentru alte categorii de persoane care traversează în mod regulat frontiera.
6.Minorii
6.1.Poliţiştii de frontieră acordă o atenţie deosebită minorilor, indiferent dacă aceştia călătoresc însoţiţi sau nu. Minorii care trec frontiera externă fac obiectul aceloraşi verificări la intrare şi la ieşire precum adulţii, în conformitate cu dispoziţiile prezentului regulament.
6.2.În cazul în care minorii sunt însoţiţi, poliţistul de frontieră verifică existenţa autorităţii parentale a însoţitorilor asupra minorului, în special în cazul în care minorul nu este însoţit decât de un sigur adult şi în cazul în care există motive întemeiate de suspiciune că respectivul minor a fost luat ilegal din custodia persoanei (persoanelor) care deţin în mod legal autoritatea parentală asupra sa. În acest din urmă caz, poliţistul de frontieră efectuează o cercetare mai aprofundată în vederea descoperirii eventualelor incoerenţe sau contradicţii în informaţiile date.
6.3.În cazul minorilor care călătoresc neînsoţiţi, poliţiştii de frontieră se asigură, printr-o verificare aprofundată a documentelor de călătorie şi a altor documente, că minorii nu părăsesc teritoriul împotriva voinţei persoanei (persoanelor) învestite cu autoritatea parentală asupra lor.
6.4.Statele membre desemnează punctele naţionale de contact pentru consultare cu privire la minori şi informează Comisia cu privire la aceasta. Comisia pune la dispoziţia statelor membre o listă cu aceste puncte naţionale de contact.
6.5.În cazul în care există dubii cu privire la circumstanţele prevăzute la punctele 6.1.-6.3., poliţiştii de frontieră utilizează lista punctelor naţionale de contact pentru consultarea cu privire la minori.
7.Servicii de salvare, poliţie, pompieri şi poliţişti de frontieră
Înţelegeri privind intrarea şi ieşirea membrilor serviciilor de salvare, a poliţiei, a pompierilor care acţionează în situaţii de urgenţă, precum şi a poliţiştilor de frontieră care trec frontiera în exercitarea atribuţiilor de serviciu sunt prevăzute de legislaţia naţională. Statele membre pot încheia acorduri bilaterale cu ţările terţe privind intrarea şi ieşirea acestor categorii de persoane. Respectivele înţelegeri şi acorduri bilaterale pot să prevadă derogări de la articolele 4, 5 şi 7.
8.Lucrătorii offshore
Prin derogare de la articolele 4 şi 7, lucrătorii offshore astfel cum sunt definiţi la articolul 2 punctul 18a care se întorc în mod regulat pe teritoriul statelor membre pe cale maritimă sau aeriană fără a fi staţionat pe teritoriul unei ţări terţe nu fac obiectul controalelor sistematice.
Cu toate acestea, în special în cazul în care linia de coastă a unei ţări terţe este situată în imediata apropiere a unui sit offshore, se ia în considerare analiza de risc legată de migraţia ilegală în vederea determinării frecvenţei controalelor care trebuie efectuate.

ANEXA VIII:

Indicarea statului

Logo-ul statului (Indicarea biroului)

.........................................................





................................................................................................................................... (1)

ACCEPTAREA ELEMENTELOR DE PROBĂ PRIVIND RESPECTAREA

CONDIŢIILOR PRIVIND DURATA ŞEDERII PE TERMEN SCURT

ÎN CAZUL ÎN CARE DOCUMENTUL DE CĂLĂTORIE NU PREZINTĂ ŞTAMPILĂ DE INTRARE

La data de la .............................. (ora) ......................................., la (locul) .............................................................

în faţa autorităţii subsemnate ..............................................................................................................s-a prezentat:

Nume ....................................................................... Prenume ................................................................................

Data naşterii ............................. Locul naşterii ..................................................................... sex ...........................

Cetăţenie ........................................................................ Cu domiciliul în ..............................................................

Tipul documentului de călătorie ..................................................număr ...........................

Eliberat de ............................................................... la data de ........................................

Cu viza nr. .........................................(după caz) eliberată de ...........................................

Cu o durată de ..................... zile pentru următoarele motive: ...........................................

În temeiul elementelor de probă prezentate de persoana susmenţionată privind durata şederii pe teritoriul statelor membre, se consideră că respectiva persoană a intrat pe teritoriul .......................... stat membru), la data de .................................. prin punctul de trecere a frontierei ....................................

Date de contact pentru autoritatea subsemnată:

Tel: ...............................................

Fax: ..............................................

E-mail: ..........................................

O copie a prezentului document a fost înmânată persoanei în cauză.

| Persoana în cauză |

| Funcţionar responsabil + ştampilă |

(1)Nu este necesar nici un simbol pentru Islanda şi Norvegia.
*) În anexa VIII, formularul standard se modifică după cum urmează:
- cuvintele "ştampilă de intrare" se înlocuiesc cu cuvintele "ştampilă de intrare sau de ieşire"
- iar cuvintele "a intrat" se înlocuiesc cu cuvintele "a intrat sau a părăsit"

Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007