Capitolul ii - Controlul la frontierele externe şt refuzarea intrării - Regulamentul 562/15-mar-2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 17 Iulie 2015
CAPITOLUL II:Controlul la frontierele externe şt refuzarea intrării
Art. 6: Efectuarea verificărilor la frontiere
(1)În exercitarea îndatoririlor lor, poliţiştii de frontieră respectă în totalitate demnitatea umană, în special în cazurile în care sunt implicate persoane vulnerabile.
Toate măsurile luate în exercitarea funcţiilor lor sunt proporţionale cu obiectivele urmărite.
(2)În cursul efectuării verificărilor la frontiere, poliţiştii de frontieră nu fac nici o discriminare pe criterii de sex, rasă sau origine etnică, religie sau credinţă, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
Art. 7: Verificările la frontiere efectuate asupra persoanelor
(1)Circulaţia transfrontalieră la frontierele externe face obiectul unor verificări din partea poliţiştilor de frontieră. Verificările se efectuează în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol.
Verificările pot avea ca obiect şi mijloacele de transport şi obiectele aflate în posesia persoanelor care trec frontiera. În cazul în care se efectuează percheziţii, se aplică legislaţia internă a statului membru în cauză.
(2)Toate persoanele fac obiectul unei verificări minime vizând stabilirea identităţii pe baza producerii sau prezentării documentelor de călătorie. Verificarea minimă constă într-o examinare simplă şi rapidă a valabilităţii documentului care îl autorizează pe titularul legitim să treacă frontiera şi a prezenţei indiciilor de falsificare sau de contrafacere, recurgându-se, după caz, la dispozitive tehnice şi consultând bazele de date relevante cu privire la informaţiile referitoare exclusiv la documentele furate, deţinute fără drept, pierdute sau anulate.
Controlul minim prevăzut la primul paragraf constituie regula pentru persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii.

Cu toate acestea, în cazul în care se efectuează controale minime asupra persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii, poliţiştii de frontieră pot, în mod nesistematic, să consulte bazele de date naţionale şi europene pentru a se asigura că persoanele respective nu reprezintă o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă pentru siguranţa internă, ordinea publică, relaţiile internaţionale ale statelor membre sau o ameninţare pentru sănătatea publică.

Consecinţele respectivelor consultări nu pun în pericol dreptul de intrare pe teritoriul statului membru în cauză al persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii, astfel cum se prevede prin Directiva 2004/38/CE.

(3)La intrare şi la ieşire, resortisanţii ţărilor terţe fac obiectul unei verificări amănunţite.
a)Verificarea amănunţită la intrare include examinarea îndeplinirii condiţiilor stabilite la articolul 5 alineatul (1) şi, după caz, a documentelor care autorizează şederea şi exercitarea unei activităţi profesionale. Aceasta cuprinde o examinare detaliată a următoarelor elemente:
(i)verificarea dacă resortisantul ţării terţe deţine un document valabil şi care nu a expirat, care permite trecerea frontierei, iar documentul respectiv să fie însoţit, după caz, de viza sau de permisul de şedere solicitat;
(ii)examinarea amănunţită a documentului de călătorie, în căutarea unor indicii de falsificare sau de contrafacere;
(iii)examinarea ştampilelor de intrare şi de ieşire de pe documentele de călătorie ale resortisantului ţării terţe în cauză, în vederea verificării, prin compararea datelor de intrare şi de ieşire, dacă persoana nu a depăşit durata maximă de şedere autorizată pe teritoriul statelor membre;
(iv)verificarea punctelor de plecare şi de destinaţie a resortisantului ţării terţe în cauză, precum şi a obiectului şederii prevăzute şi, după caz, verificarea documentelor justificative corespunzătoare;
(v)verificarea dacă resortisantul ţării terţe în cauză dispune de mijloace de subzistenţă suficiente pentru durata şi obiectul şederii, pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către o ţară terţă în care admisia sa este garantată sau că este în măsură să dobândească legal respectivele mijloace;
(vi)verificarea dacă resortisantul ţării terţe în cauză, mijlocul său de transport şi obiectele pe care le transportă nu sunt de natură să compromită ordinea publică, siguranţa internă, sănătatea publică sau relaţiile internaţionale ale unui stat membru. Respectiva verificare include consultarea directă a datelor şi a semnalărilor persoanelor şi, dacă este necesar, a obiectelor integrate în SIS şi în bazele de date naţionale, precum şi, după caz, a măsurii ce urmează să fie întreprinse în urma unei semnalări.
aa) Dacă resortisantul unei ţări terţe este deţinătorul unei vize menţionate la articolul 5 alineatul (1) litera (b), controalele amănunţite efectuate la intrare includ şi verificarea identităţii deţinătorului vizei şi a autenticităţii vizei, prin consultarea Sistemului de Informaţii privind Vizele (VIS), în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 privind Sistemul de Informaţii privind Vizele (VIS) şi schimbul de date între statele membre cu privire la vizele de scurtă şedere (Regulamentul VIS) (*).
(*)JOL 218, 13.8.2008, p. 60.
ab) Prin derogare, atunci când:
(i)traficul atinge o asemenea intensitate încât timpul de aşteptare la punctul de trecere a frontierei devine excesiv de lung;
(ii)toate resursele de personal, de echipament şi de organizare au fost deja epuizate; şi
(iii) în baza unei evaluări, nu există niciun risc în ceea ce priveşte siguranţa internă şi imigraţia ilegală,
VIS poate fi consultat prin utilizarea în toate cazurile a numărului de pe autocolantul de viză şi, prin sondaj, a numărului de pe autocolantul de viză în combinaţie cu verificarea amprentelor digitale.
Cu toate acestea, în toate cazurile în care există o îndoială cu privire la identitatea deţinătorului vizei,i/sau cu privire la autenticitatea vizei, VIS se consultă utilizând în mod sistematic numărul de pe autocolantul de viză în combinaţie cu verificarea amprentelor digitale.
Această derogare se poate aplica doar la punctul de trecere a frontierei în cauză şi numai atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile precizate mai sus.
ac) Decizia de a consulta VIS în conformitate cu litera (ab) se ia de către poliţistul de frontieră aflat la comanda punctului de trecere a frontierei sau la un nivel ierarhic superior.
Statul membru în cauză informează imediat celelalte state membre şi Comisia în privinţa unei astfel de decizii.
ad) Fiecare stat membru transmite anual un raport cu privire la aplicarea literei (ab) Parlamentului European şi Comisiei, care cuprinde numărul de resortisanţi ai ţărilor terţe care au fost verificaţi în VIS, utilizând exclusiv numărul de pe autocolantul de viză, precum şi durata timpului de aşteptare menţionat la litera (ab) punctul (i).
ae) Literele (ab) şi (ac) se aplică pentru o perioadă maximă de trei ani, care începe după trei ani de la momentul în care VIS a devenit operaţional. Înainte de terminarea celui de al doilea an de aplicare a dispoziţiilor de la literele (ab) şi (ac), Comisia transmite Parlamentului European şi Consiliului o evaluare cu privire la punerea în aplicare a acestora. Pe baza respectivei evaluări, Parlamentul European sau Consiliul pot invita Comisia să propună modificări corespunzătoare la prezentul regulament.

b)Verificarea amănunţită la ieşire cuprinde:
(i)verificarea dacă resortisantul ţării terţe deţine un document valabil pentru a trece frontiera;
(ii)examinarea documentului de călătorie, în căutarea unor indicii de falsificare sau contrafacere;
(iii)când este posibil, verificarea dacă resortisantul ţării terţe nu este considerat o ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa internă sau pentru relaţiile internaţionale ale unui stat membru.
c)Pe lângă verificările menţionate la litera (b), verificările amănunţite la ieşire pot să cuprindă, de asemenea:
(i)verificarea dacă persoana deţine o viză valabilă, în cazul în care aceasta este cerută în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001, cu excepţia cazului în care persoana respectivă este titulară a unui permis de şedere valabil;
o astfel de verificare poate include consultarea VIS în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008;

(ii)verificarea dacă persoana nu a depăşit durata maximă de şedere autorizată pe teritoriul statelor membre;
(iii)consultarea semnalărilor persoanelor şi a obiectelor incluse în SIS şi în bazele naţionale de date.
d)În vederea identificării oricărei persoane care nu îndeplineşte sau care nu mai îndeplineşte condiţiile de intrare "edere sau rezidenţă pe teritoriul statelor membre, VIS poate fi consultat în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008.

(4)În cazul în care există posibilitatea şi resortisantul ţării terţe solicită acest lucru, verificarea amănunţită se efectuează într-un loc privat.
(5)Fără a aduce atingere dispoziţiilor celui de al doilea paragraf, resortisanţilor ţărilor terţe care fac obiectul unui control amănunţit în linia a doua li se vor furniza informaţii scrise într-o limbă pe care o înţeleg sau despre care se presupune în mod rezonabil că o înţeleg, sau printr-un alt mijloc eficace, privind scopul şi procedura acestui control.
Respectivele informaţii sunt disponibile în toate limbile oficiale ale Uniunii şi în limba sau limbile ţării sau ţărilor limitrofe statului membru în cauză şi precizează faptul că resortisantul ţării terţe poate solicita numele sau numărul matricol al poliţiştilor de frontieră care efectuează verificarea amănunţită în linia a doua, precum şi numele punctului de trecere a frontierei şi data trecerii frontierei.
(6)Controlul asupra persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii se efectuează în conformitate cu Directiva 2004/38/CE.

(7)Normele practice privind informaţiile care trebuie înregistrate sunt descrise în anexa II.
(8)În aplicarea literei (a) sau (b) de la articolul 4 alineatul (2), statele membre pot să prevadă, de asemenea, derogări de la normele prevăzute în prezentul articol.

Art. 8: Relaxarea verificărilor la frontieră
(1)Verificările la frontierele externe pot face obiectul unei relaxări în cazul unor circumstanţe excepţionale şi neprevăzute. Respectivele circumstanţe excepţionale şi neprevăzute sunt considerate a fi acele evenimente imprevizibile care provoacă o intensificare a traficului astfel încât timpul de aşteptare la punctul de trecere a frontierei devine excesiv de îndelungat şi au fost epuizate toate resursele în ceea ce priveşte personalul, mijloacele şi organizarea.
(2)În caz de relaxare a verificărilor la frontieră în conformitate cu alineatul (1), verificările la frontieră pentru intrare sunt, în principiu, prioritare în raport cu verificările la frontieră pentru ieşire.
Decizia de relaxare a verificărilor este luată de poliţistul de frontieră care este responsabil pentru punctul de trecere a frontierei.
Respectiva relaxare a verificărilor este temporară, adaptată circumstanţelor care stau la baza acesteia şi se pune în aplicare progresiv.
(3)Chiar şi în cazul relaxării verificărilor la frontiere, poliţistul de frontieră ştampilează documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe la intrare şi la ieşire, în conformitate cu articolul 10.
(4)Fiecare stat membru transmite anual Parlamentului European şi Comisiei un raport privind aplicarea prezentului articol.
Art. 9: Amenajarea de culoare separate şi informaţiile aflate pe panouri
(1)Statele membre amenajează culoare separate, în special la punctele de trecere a frontierei aeriene, pentru a putea efectua verificări ale persoanelor, în conformitate cu articolul 7. Respectivele culoare se diferenţiază cu ajutorul unor panouri care conţin indicaţiile menţionate în Anexa III.
Statele membre pot amenaja culoare separate la punctele de trecere a frontierei maritime şi terestre, precum şi la frontierele dintre statele membre care nu aplică articolul 20 la frontierele lor comune. În cazul în care statele membre amenajează culoare separate la respectivele frontiere, se folosesc panouri care conţin indicaţiile menţionate în Anexa III.
Statele membre se asigură că respectivele culoare sunt semnalate clar, inclusiv în cazul în care normele privind utilizarea culoarelor distincte sunt suspendate în conformitate cu alineatul (4), pentru asigurarea fluidizării circulaţiei persoanelor care trec frontiera.
(2)_
a)Persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii sunt autorizate să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea A («UE, SEE, CH»). Respectivele persoane pot, de asemenea, să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B1 («fără viză») şi partea B2 («toate paşapoartele»).
Resortisanţii ţărilor terţe care nu au obligaţia de a deţine viză în momentul trecerii frontierelor externe ale statelor membre în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001 şi resortisanţii ţărilor terţe care deţin un permis de şedere valabil sau o viză de lungă şedere pot să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B1 («fără viză») la prezentul regulament. Aceştia pot, de asemenea, să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B2 («toate paşapoartele») la prezentul regulament.
b)Toate celelalte persoane folosesc culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B2 («toate paşapoartele»).
Indicaţiile care figurează pe panourile menţionate la literele (a) şi (b), pot fi afişate în limba sau limbile considerate adecvate de fiecare stat membru.
Dispoziţia privind amenajarea de culoare separate indicate de panoul prezentat în anexa III partea B1 («fără viză») nu este obligatorie. Statele membre hotărăsc, în funcţie de necesităţile lor practice, dacă şi în ce punct de trecere a frontierei doresc să folosească această opţiune.

(3)La punctele maritime şi terestre de trecere a frontierei, statele membre pot separa traficul vehiculelor pe culoare distincte, în funcţie de categoriile de vehicule uşoare sau vehicule grele şi autobuze, cu ajutorul panourilor prezentate în partea C a anexei III.
După caz, statele membre pot modifica indicaţiile conţinute de respectivele panouri, în funcţie de circumstanţele locale.
(4)În caz de dezechilibru temporar al fluxului de trafic la un anumit punct de trecere a frontierei, normele privind utilizarea culoarelor distincte pot fi suspendate de autorităţile competente pe perioada necesară restabilirii echilibrului.
(5)[textul din Art. 9, alin. (5) din titlul II, capitolul II a fost abrogat la 19-iul-2013 de Art. 1, punctul 8., alin. (B) din Regulamentul 610/26-iun-2013]
Art. 10: Ştampilarea documentelor de călătorie
(1)Se ştampilează sistematic toate documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe, la intrare şi la ieşire. Ştampilele de intrare şi de ieşire se aplică în special pe:
a)documentele care conţin o viză valabilă, permiţând resortisanţilor ţărilor terţe să treacă frontiera;
b)documentele care permit resortisanţilor ţărilor terţe, pentru care s-a eliberat o viză la frontieră de către un stat membru, să treacă frontiera;
c)documentele care permit resortisanţilor ţărilor terţe, care nu fac obiectul unei obligaţii de viză, să treacă frontiera.
(2)Se ştampilează la intrare şi ieşire documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe, membri de familie ai unui cetăţean al Uniunii, cărora li se aplică Directiva 2004/38/CE, dar care nu prezintă permisul de şedere prevăzut în directiva menţionată.
Se ştampilează la intrare şi ieşire pe documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe, membri de familie ai unui resortisant al unei ţări terţe care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii, dar care nu prezintă permisul de şedere prevăzut în Directiva 2004/38/CE.

(3)Nu se aplică ştampilă de intrare sau ştampilă de ieşire:
a)pe documentele de călătorie ale şefilor de stat şi ale demnitarilor a căror sosire a fost anunţată oficial în prealabil pe cale diplomatică;
b)pe brevetele de pilot sau certificatele membrilor echipajului unei aeronave;
c)pe documentele de călătorie ale marinarilor, prezenţi pe teritoriul unui stat membru doar pe perioada escalei navei în zona portului de escală;
d)pe documentele de călătorie ale echipajului şi ale pasagerilor unei nave de croazieră, care nu fac obiectul verificărilor la frontiere, în conformitate cu punctul 3.2.3 din Anexa VI;
e)pe documentele care permit resortisanţilor din Andorra, Monaco şi San Marino să treacă frontiera.
f)pe documentele de călătorie ale personalului de trenuri de pasageri şi de mărfuri din trenurile internaţionale;
g)pe documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe care prezintă un permis de şedere menţionat în Directiva 2004/38/CE.
În mod excepţional, la cererea unui resortisant al unei ţări terţe, se poate renunţa la aplicarea ştampilei la intrare sau ieşire în cazul în care aceasta ar putea crea dificultăţi majore pentru respectivul resortisant. În acest caz, intrarea sau ieşirea este consemnată pe o foaie volantă separată, în care se menţionează numele şi numărul paşaportului resortisantului în cauză. Respectiva foaie se predă resortisantului ţării terţe. Autorităţile competente ale statelor membre pot păstra evidenţe statistice ale acestor cazuri excepţionale şi le pot prezenta Comisiei.

(4)Normele practice de aplicare a ştampilei sunt descrise în anexa IV.
(5)Atunci când este posibil, resortisanţii ţărilor terţe sunt informaţi cu privire la obligaţia poliţistului de frontieră de a ştampila documentul de călătorie la intrare şi la ieşire, chiar şi în cazul relaxării verificărilor în conformitate cu articolul 8.
(6)Până la sfârşitul anului 2008, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului cu privire la punerea în aplicare a dispoziţiilor referitoare la aplicarea ştampilei pe documentele de călătorie.
Art. 11: Prezumţia privind îndeplinirea condiţiilor de durată a şederii
(1)În cazul în care documentul de călătorie al unui resortisant al unei ţări terţe nu are ştampilă de intrare, autorităţile naţionale competente pot prezuma că titularul nu îndeplineşte sau nu mai îndeplineşte condiţiile privind durata şederii aplicabile în statul membru în cauză.
(2)Prezumţia menţionată la alineatul (1) poate fi infirmată în cazul în care resortisantul ţării terţe prezintă, prin orice mijloc, elemente de probă credibile, precum un bilet de călătorie sau documente justificative ale prezenţei sale în afara teritoriului statelor membre, de natură să demonstreze că a respectat condiţiile privind durata şederii pe termen scurt.
În acest caz:
a)atunci când resortisantul unei ţări terţe se află pe teritoriul unui stat membru care aplică în întregime acquis-ul Schengen, autorităţile competente indică, în conformitate cu legislaţia şi cu practicile interne, în documentul de călătorie al respectivului resortisant, data şi locul de trecere a frontierei externe a unui stat membru care aplică în întregime acquis-ul Schengen.
b)atunci când resortisantul unei ţări terţe se află pe teritoriul unui stat pentru care nu s-a luat încă decizia menţionată la articolul 3 alineatul (2) din Actul de Aderare din 2003, autorităţile competente indică, în conformitate cu legislaţia şi cu practicile interne, în documentul de călătorie al respectivului resortisant, data şi locul de trecere a frontierei externe a unui astfel de stat membru.
Pe lângă menţiunile indicate la literele (a) şi (b), se poate înmâna resortisantului unei ţări terţe un formular, astfel cum este prezentat în anexa VIII.
Statele membre se informează reciproc şi informează Comisia şi Secretariatul General al Consiliului cu privire la practicile lor naţionale privind menţiunile indicate la prezentul articol.
(3)În cazul în care prezumţia menţionată la alineatul (1) nu este combătută, resortisantul unei ţări terţe poate fi returnat în conformitate cu Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală (*), precum şi în conformitate cu dreptul naţional care respectă directiva menţionată.
(*)JO L 348, 24.12.2008, p. 98.
(4)Dispoziţiile relevante ale alineatelor (1) şi (2) se aplică mutatis mutandis în absenţa ştampilei de ieşire.

Art. 12: Supravegherea frontierelor
(1)Supravegherea frontierelor are drept principal obiectiv să prevină trecerile frauduloase ale frontierei, combaterea criminalităţii transfrontaliere şi luarea de măsuri împotriva persoanelor care au trecut ilegal frontiera. O persoană care a trecut ilegal frontiera şi care nu are drept de şedere pe teritoriul statului membru respectiv este reţinută şi i se aplică procedurile care respectă Directiva 2008/115/CE

(2)Poliţiştii de frontieră acţionează în unităţi fixe sau mobile în vederea asigurării supravegherii frontierelor externe.
Supravegherea se efectuează astfel încât să prevină şi să descurajeze sustragerea de la verificările de la punctele de trecere a frontierei.
(3)Supravegherea între punctele de trecere a frontierei este asigurată de poliţiştii de frontieră al căror efectiv şi metode sunt adaptate riscurilor şi ameninţărilor existente sau previzibile. Perioadele de supraveghere se modifică frecvent şi inopinat, astfel încât trecerile ilegale ale frontierei riscă în permanenţă să fie descoperite.
(4)Supravegherea se efectuează de unităţi fixe sau mobile, care îşi îndeplinesc misiunea prin patrulare sau prin prezenţa în locuri cunoscute ca fiind sensibile, obiectivul respectivei supravegheri fiind surprinderea persoanelor care trec ilegal frontiera. Supravegherea se poate face, de asemenea, cu ajutorul mijloacelor tehnice, inclusiv prin mijloace electronice.
(5)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 33 referitor la măsurile suplimentare privind supravegherea.

Art. 13: Refuzul intrării
(1)Intrarea pe teritoriul statelor membre se refuză resortisanţilor ţărilor terţe care nu îndeplinesc ansamblul condiţiilor de intrare, definite la articolul 5 alineatul (1), şi care nu aparţin nici uneia din categoriile de persoane menţionate la articolul 5 alineatul (4). Respectiva dispoziţie nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor speciale privind dreptul la azil şi la protecţie internaţională sau eliberarea unei vize de lungă şedere.
(2)Intrarea nu poate fi refuzată decât printr-o decizie care să indice motivele precise ale refuzului. Decizia se ia de către autoritatea competentă abilitată în acest sens de legislaţia internă. Respectiva decizie intră în vigoare imediat.
Decizia motivată indicând cauzele precise ale refuzului se comunică printr-un formular uniform, prezentat în Anexa V, Partea B, şi se completează de autoritatea competentă abilitată de legislaţia internă să refuze intrarea. Formularul uniform astfel completat se înmânează resortisantului în cauză, care confirmă primirea deciziei de refuz prin respectivul formular.
(3)Persoanele care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării au dreptul la o cale de atac împotriva deciziei. Calea de atac se desfăşoară în conformitate cu legislaţia internă. Resortisantului ţării terţe i se pun la dispoziţie informaţii scrise cu privire la punctele de contact în măsură să îi comunice informaţii legate de reprezentanţii competenţi să acţioneze în numele resortisantului respectiv, în conformitate cu legislaţia internă.
Introducerea unei asemenea căi de atac nu are efect suspensiv asupra deciziei de refuz al intrării.
Fără a aduce atingere oricărei eventuale compensări acordate în conformitate cu legislaţia internă, resortisantul ţării terţe în cauză are dreptul la rectificarea ştampilei de intrare anulate, precum şi a oricărei anulări sau completări, din partea statului membru care a refuzat intrarea, în cazul în care, în cadrul căii de atac, decizia de refuz al intrării este declarată nefondată.
(4)Poliţiştii de frontieră se asigură că resortisantul ţării terţe, care a făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării, nu intră pe teritoriul statului membru în cauză.
(5)Statele membre întocmesc o statistică privind numărul de persoane care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării, motivele refuzului, cetăţenia persoanelor cărora li s-a refuzat intrarea şi tipul de frontieră (terestră, aeriană, maritimă) la care s-a refuzat intrarea şi transmit anual statisticile către Comisie (Eurostat), în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind statisticile comunitare din domeniul migraţiei şi protecţiei internaţionale. (*)
(*)JO L 199, 31.7.2007, p. 23.

(6)Normele de reglementare refuzul intrării sunt descrise în anexa V, partea A.