Titlul ii - FRONTIERE EXTERNE - Regulamentul 562/15-mar-2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 17 Iulie 2015
TITLUL II:FRONTIERE EXTERNE
Art. 4: Trecerea frontierelor externe
(1)Frontierele externe nu pot fi trecute decât pe la punctele de trecere a frontierei şi în timpul programului de funcţionare stabilit. Programul de funcţionare este indicat clar la punctele de trecere a frontierei care nu sunt deschise 24 ore pe zi.
Comisiei i se comunică de către statele membre lista punctelor lor de trecere a frontierei, în conformitate cu articolul 34.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), pot fi permise excepţii de la obligaţia de trecere a frontierelor externe numai prin punctele de trecere a frontierei şi în timpul programului de funcţionare stabilit:
a)pentru indivizi sau grupuri de persoane, în cazul unei solicitări cu caracter special privind trecerea ocazională a frontierelor externe în afara punctelor de trecere a frontierei sau în afara programului de funcţionare stabilit, cu condiţia să fie în posesia autorizaţiilor cerute de legislaţia internă şi ca acest lucru să nu fie contrar intereselor statelor membre în materie de ordine publică şi de siguranţă internă. Statele membre pot prevedea dispoziţii specifice în acordurile bilaterale. Excepţiile generale prevăzute în dreptul intern şi în acordurile bilaterale trebuie notificate Comisiei în conformitate cu articolul 34;
b)pentru indivizi sau grupuri de persoane, în cazul unei urgenţe neprevăzute;
c)în conformitate cu normele specifice prevăzute la articolele 18 şi 19 în coroborare cu anexele VI şi VII.

(3)Fără a aduce atingere excepţiilor prevăzute la alineatul (2) sau obligaţiilor lor în materie de protecţie internaţională, statele membre instituie sancţiuni în conformitate cu legislaţia lor internă în caz de trecere neautorizată a frontierelor externe prin alte locuri decât pe la punctele de trecere a frontierei sau în afara programului de funcţionare stabilit. Respectivele sancţiuni sunt efective, proporţionale şi cu efect de descurajare.
Art. 5: Condiţii de intrare pentru resortisanţii ţărilor terţe
(1)Pentru şederile preconizate pe teritoriul statelor membre pentru o perioadă de maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere, condiţiile de intrare pentru resortisanţii ţărilor terţe sunt următoarele:
a)să fie în posesia unui document de călătorie valabil care să permită titularului să treacă frontiera şi care să îndeplinească următoarele criterii:
(i)să fie valabil pentru o perioadă de cel puţin trei luni de la data preconizată a plecării de pe teritoriul statelor membre. În caz justificat de urgenţă, această obligaţie poate fi înlăturată;
(ii)să fi fost eliberat în ultimii 10 ani.

b)să fie în posesia unei vize valabile, în cazul în care aceasta este cerută în temeiul Regulamentului (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea frontierelor externe şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exoneraţi de această obligaţie (*), cu excepţia cazului când respectivii resortisanţi sunt titulari ai unui permis de şedere valabil sau ai unei vize de lungă şedere valabile.
(*)JO L 81, 21.3.2001, p. 1.

c)să justifice obiectul şi condiţiile şederii şi să dispună de mijloace de subzistenţă suficiente, atât pentru durata şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către o ţară terţă în care admisia este garantată sau să fie în măsură să dobândească legal respectivele mijloace;
d)să nu fie o persoană pentru care s-a dat o alarmă în cadrul SIS în scopul refuzului intrării;
e)să nu fie considerat o ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa internă, sănătatea publică sau relaţiile internaţionale ale unuia din statele membre şi, în special, să nu fie semnalat ca inadmisibil în bazele de date ale statelor membre pentru motivele enumerate anterior.
(11)(1a)În sensul aplicării dispoziţiilor alineatului (1), data intrării se consideră ca fiind prima zi de şedere pe teritoriul statelor membre, iar data ieşirii se consideră ca fiind ultima zi de şedere pe teritoriul statelor membre. Perioadele de şedere autorizate în temeiul unui permis de şedere sau a unei vize naţionale de lungă şedere nu sunt luate în considerare la calcularea perioadei de şedere pe teritoriul statelor membre.

(2)O listă neexhaustivă a documentelor justificative pe care poliţistul de frontieră le poate solicita resortisantului unei ţări terţe în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor menţionate la alineatul (1), litera (c), figurează în anexa I.
(3)Evaluarea mijloacelor de subzistenţă se face în funcţie de durata şi de obiectul şederii şi în raport cu nivelul mediu al preţurilor în materie de cazare şi masă din statul membru sau din statele membre în cauză, pentru o cazare la preţ moderat, înmulţite cu numărul de zile de şedere.
Sumele de referinţă stabilite de către statele membre sunt comunicate Comisiei în conformitate cu articolul 34.
Evaluarea mijloacelor suficiente de subzistenţă se poate baza pe posesia de numerar, cecuri de călătorie şi cărţi de credit de către resortisantul unei ţări terţe. Declaraţiile de sponsorizare, atunci când sunt prevăzute de legislaţia internă, şi scrisorile de sponsorizare definite de legislaţia internă în cazul resortisanţilor ţărilor terţe cazaţi la o gazdă pot constitui, de asemenea, o dovadă a mijloacelor suficiente de subzistenţă.
(4)Prin derogare de la alineatul (1):
a)resortisanţii ţărilor terţe care nu îndeplinesc toate condiţiile menţionate la alineatul (1), dar care sunt titulari ai unui permis de şedere sau ai unei vize de lungă şedere sunt autorizaţi să intre în scopul tranzitului pe teritoriul altor state membre pentru a putea ajunge pe teritoriul statului membru care le-a eliberat permisul de şedere sau viza de lungă şedere, cu excepţia cazului în care respectivii resortisanţi se află pe lista naţională de alerte a statului membru ale cărui frontiere externe doresc să le traverseze şi alerta respectivă este însoţită de instrucţiuni cu privire la refuzul intrării sau tranzitului;

b)resortisanţii ţărilor terţe care îndeplinesc condiţiile menţionate la alineatul (1), cu excepţia celor menţionate la litera (b), şi care se prezintă la frontieră pot fi autorizaţi să intre pe teritoriul statelor membre dacă la frontieră este eliberată o viză în conformitate cu articolele 35 şi 36 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize) (*).
(*)JO L 243, 15.9.2009, p. 1.

Statele membre întocmesc o statistică privind vizele eliberate la frontieră în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 şi cu anexa XII la acesta.

În cazul în care nu este posibilă aplicarea vizei pe document, viza se aplică în mod excepţional pe un formular separat care se inserează în document. În acest caz, se foloseşte modelul uniform de formular pentru aplicarea vizei, prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 333/2002 al Consiliului din 18 februarie 2002 de stabilire a unui model uniform de formular pentru aplicarea unei vize eliberate de statele membre titularilor unui document de călătorie nerecunoscut de statul membru care emite formularul respectiv (2);
(2)JOL 53, 23.2.2002, p. 4.
c)resortisanţii ţărilor terţe care nu îndeplinesc una sau mai multe dintre condiţiile menţionate la alineatul (1) pot fi autorizaţi de un stat membru să intre pe teritoriul său din motive umanitare, de interes naţional sau în temeiul unor obligaţii internaţionale. În cazul în care resortisantul ţării terţe în cauză este semnalat ca inadmisibil, astfel cum se menţionează la alineatul (1), litera (d), statul membru care autorizează intrarea acestuia pe teritoriul său informează celelalte state membre în acest sens.
Art. 6: Efectuarea verificărilor la frontiere
(1)În exercitarea îndatoririlor lor, poliţiştii de frontieră respectă în totalitate demnitatea umană, în special în cazurile în care sunt implicate persoane vulnerabile.
Toate măsurile luate în exercitarea funcţiilor lor sunt proporţionale cu obiectivele urmărite.
(2)În cursul efectuării verificărilor la frontiere, poliţiştii de frontieră nu fac nici o discriminare pe criterii de sex, rasă sau origine etnică, religie sau credinţă, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
Art. 7: Verificările la frontiere efectuate asupra persoanelor
(1)Circulaţia transfrontalieră la frontierele externe face obiectul unor verificări din partea poliţiştilor de frontieră. Verificările se efectuează în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol.
Verificările pot avea ca obiect şi mijloacele de transport şi obiectele aflate în posesia persoanelor care trec frontiera. În cazul în care se efectuează percheziţii, se aplică legislaţia internă a statului membru în cauză.
(2)Toate persoanele fac obiectul unei verificări minime vizând stabilirea identităţii pe baza producerii sau prezentării documentelor de călătorie. Verificarea minimă constă într-o examinare simplă şi rapidă a valabilităţii documentului care îl autorizează pe titularul legitim să treacă frontiera şi a prezenţei indiciilor de falsificare sau de contrafacere, recurgându-se, după caz, la dispozitive tehnice şi consultând bazele de date relevante cu privire la informaţiile referitoare exclusiv la documentele furate, deţinute fără drept, pierdute sau anulate.
Controlul minim prevăzut la primul paragraf constituie regula pentru persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii.

Cu toate acestea, în cazul în care se efectuează controale minime asupra persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii, poliţiştii de frontieră pot, în mod nesistematic, să consulte bazele de date naţionale şi europene pentru a se asigura că persoanele respective nu reprezintă o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă pentru siguranţa internă, ordinea publică, relaţiile internaţionale ale statelor membre sau o ameninţare pentru sănătatea publică.

Consecinţele respectivelor consultări nu pun în pericol dreptul de intrare pe teritoriul statului membru în cauză al persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii, astfel cum se prevede prin Directiva 2004/38/CE.

(3)La intrare şi la ieşire, resortisanţii ţărilor terţe fac obiectul unei verificări amănunţite.
a)Verificarea amănunţită la intrare include examinarea îndeplinirii condiţiilor stabilite la articolul 5 alineatul (1) şi, după caz, a documentelor care autorizează şederea şi exercitarea unei activităţi profesionale. Aceasta cuprinde o examinare detaliată a următoarelor elemente:
(i)verificarea dacă resortisantul ţării terţe deţine un document valabil şi care nu a expirat, care permite trecerea frontierei, iar documentul respectiv să fie însoţit, după caz, de viza sau de permisul de şedere solicitat;
(ii)examinarea amănunţită a documentului de călătorie, în căutarea unor indicii de falsificare sau de contrafacere;
(iii)examinarea ştampilelor de intrare şi de ieşire de pe documentele de călătorie ale resortisantului ţării terţe în cauză, în vederea verificării, prin compararea datelor de intrare şi de ieşire, dacă persoana nu a depăşit durata maximă de şedere autorizată pe teritoriul statelor membre;
(iv)verificarea punctelor de plecare şi de destinaţie a resortisantului ţării terţe în cauză, precum şi a obiectului şederii prevăzute şi, după caz, verificarea documentelor justificative corespunzătoare;
(v)verificarea dacă resortisantul ţării terţe în cauză dispune de mijloace de subzistenţă suficiente pentru durata şi obiectul şederii, pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către o ţară terţă în care admisia sa este garantată sau că este în măsură să dobândească legal respectivele mijloace;
(vi)verificarea dacă resortisantul ţării terţe în cauză, mijlocul său de transport şi obiectele pe care le transportă nu sunt de natură să compromită ordinea publică, siguranţa internă, sănătatea publică sau relaţiile internaţionale ale unui stat membru. Respectiva verificare include consultarea directă a datelor şi a semnalărilor persoanelor şi, dacă este necesar, a obiectelor integrate în SIS şi în bazele de date naţionale, precum şi, după caz, a măsurii ce urmează să fie întreprinse în urma unei semnalări.
aa) Dacă resortisantul unei ţări terţe este deţinătorul unei vize menţionate la articolul 5 alineatul (1) litera (b), controalele amănunţite efectuate la intrare includ şi verificarea identităţii deţinătorului vizei şi a autenticităţii vizei, prin consultarea Sistemului de Informaţii privind Vizele (VIS), în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 privind Sistemul de Informaţii privind Vizele (VIS) şi schimbul de date între statele membre cu privire la vizele de scurtă şedere (Regulamentul VIS) (*).
(*)JOL 218, 13.8.2008, p. 60.
ab) Prin derogare, atunci când:
(i)traficul atinge o asemenea intensitate încât timpul de aşteptare la punctul de trecere a frontierei devine excesiv de lung;
(ii)toate resursele de personal, de echipament şi de organizare au fost deja epuizate; şi
(iii) în baza unei evaluări, nu există niciun risc în ceea ce priveşte siguranţa internă şi imigraţia ilegală,
VIS poate fi consultat prin utilizarea în toate cazurile a numărului de pe autocolantul de viză şi, prin sondaj, a numărului de pe autocolantul de viză în combinaţie cu verificarea amprentelor digitale.
Cu toate acestea, în toate cazurile în care există o îndoială cu privire la identitatea deţinătorului vizei,i/sau cu privire la autenticitatea vizei, VIS se consultă utilizând în mod sistematic numărul de pe autocolantul de viză în combinaţie cu verificarea amprentelor digitale.
Această derogare se poate aplica doar la punctul de trecere a frontierei în cauză şi numai atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile precizate mai sus.
ac) Decizia de a consulta VIS în conformitate cu litera (ab) se ia de către poliţistul de frontieră aflat la comanda punctului de trecere a frontierei sau la un nivel ierarhic superior.
Statul membru în cauză informează imediat celelalte state membre şi Comisia în privinţa unei astfel de decizii.
ad) Fiecare stat membru transmite anual un raport cu privire la aplicarea literei (ab) Parlamentului European şi Comisiei, care cuprinde numărul de resortisanţi ai ţărilor terţe care au fost verificaţi în VIS, utilizând exclusiv numărul de pe autocolantul de viză, precum şi durata timpului de aşteptare menţionat la litera (ab) punctul (i).
ae) Literele (ab) şi (ac) se aplică pentru o perioadă maximă de trei ani, care începe după trei ani de la momentul în care VIS a devenit operaţional. Înainte de terminarea celui de al doilea an de aplicare a dispoziţiilor de la literele (ab) şi (ac), Comisia transmite Parlamentului European şi Consiliului o evaluare cu privire la punerea în aplicare a acestora. Pe baza respectivei evaluări, Parlamentul European sau Consiliul pot invita Comisia să propună modificări corespunzătoare la prezentul regulament.

b)Verificarea amănunţită la ieşire cuprinde:
(i)verificarea dacă resortisantul ţării terţe deţine un document valabil pentru a trece frontiera;
(ii)examinarea documentului de călătorie, în căutarea unor indicii de falsificare sau contrafacere;
(iii)când este posibil, verificarea dacă resortisantul ţării terţe nu este considerat o ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa internă sau pentru relaţiile internaţionale ale unui stat membru.
c)Pe lângă verificările menţionate la litera (b), verificările amănunţite la ieşire pot să cuprindă, de asemenea:
(i)verificarea dacă persoana deţine o viză valabilă, în cazul în care aceasta este cerută în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001, cu excepţia cazului în care persoana respectivă este titulară a unui permis de şedere valabil;
o astfel de verificare poate include consultarea VIS în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008;

(ii)verificarea dacă persoana nu a depăşit durata maximă de şedere autorizată pe teritoriul statelor membre;
(iii)consultarea semnalărilor persoanelor şi a obiectelor incluse în SIS şi în bazele naţionale de date.
d)În vederea identificării oricărei persoane care nu îndeplineşte sau care nu mai îndeplineşte condiţiile de intrare "edere sau rezidenţă pe teritoriul statelor membre, VIS poate fi consultat în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008.

(4)În cazul în care există posibilitatea şi resortisantul ţării terţe solicită acest lucru, verificarea amănunţită se efectuează într-un loc privat.
(5)Fără a aduce atingere dispoziţiilor celui de al doilea paragraf, resortisanţilor ţărilor terţe care fac obiectul unui control amănunţit în linia a doua li se vor furniza informaţii scrise într-o limbă pe care o înţeleg sau despre care se presupune în mod rezonabil că o înţeleg, sau printr-un alt mijloc eficace, privind scopul şi procedura acestui control.
Respectivele informaţii sunt disponibile în toate limbile oficiale ale Uniunii şi în limba sau limbile ţării sau ţărilor limitrofe statului membru în cauză şi precizează faptul că resortisantul ţării terţe poate solicita numele sau numărul matricol al poliţiştilor de frontieră care efectuează verificarea amănunţită în linia a doua, precum şi numele punctului de trecere a frontierei şi data trecerii frontierei.
(6)Controlul asupra persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii se efectuează în conformitate cu Directiva 2004/38/CE.

(7)Normele practice privind informaţiile care trebuie înregistrate sunt descrise în anexa II.
(8)În aplicarea literei (a) sau (b) de la articolul 4 alineatul (2), statele membre pot să prevadă, de asemenea, derogări de la normele prevăzute în prezentul articol.

Art. 8: Relaxarea verificărilor la frontieră
(1)Verificările la frontierele externe pot face obiectul unei relaxări în cazul unor circumstanţe excepţionale şi neprevăzute. Respectivele circumstanţe excepţionale şi neprevăzute sunt considerate a fi acele evenimente imprevizibile care provoacă o intensificare a traficului astfel încât timpul de aşteptare la punctul de trecere a frontierei devine excesiv de îndelungat şi au fost epuizate toate resursele în ceea ce priveşte personalul, mijloacele şi organizarea.
(2)În caz de relaxare a verificărilor la frontieră în conformitate cu alineatul (1), verificările la frontieră pentru intrare sunt, în principiu, prioritare în raport cu verificările la frontieră pentru ieşire.
Decizia de relaxare a verificărilor este luată de poliţistul de frontieră care este responsabil pentru punctul de trecere a frontierei.
Respectiva relaxare a verificărilor este temporară, adaptată circumstanţelor care stau la baza acesteia şi se pune în aplicare progresiv.
(3)Chiar şi în cazul relaxării verificărilor la frontiere, poliţistul de frontieră ştampilează documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe la intrare şi la ieşire, în conformitate cu articolul 10.
(4)Fiecare stat membru transmite anual Parlamentului European şi Comisiei un raport privind aplicarea prezentului articol.
Art. 9: Amenajarea de culoare separate şi informaţiile aflate pe panouri
(1)Statele membre amenajează culoare separate, în special la punctele de trecere a frontierei aeriene, pentru a putea efectua verificări ale persoanelor, în conformitate cu articolul 7. Respectivele culoare se diferenţiază cu ajutorul unor panouri care conţin indicaţiile menţionate în Anexa III.
Statele membre pot amenaja culoare separate la punctele de trecere a frontierei maritime şi terestre, precum şi la frontierele dintre statele membre care nu aplică articolul 20 la frontierele lor comune. În cazul în care statele membre amenajează culoare separate la respectivele frontiere, se folosesc panouri care conţin indicaţiile menţionate în Anexa III.
Statele membre se asigură că respectivele culoare sunt semnalate clar, inclusiv în cazul în care normele privind utilizarea culoarelor distincte sunt suspendate în conformitate cu alineatul (4), pentru asigurarea fluidizării circulaţiei persoanelor care trec frontiera.
(2)_
a)Persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii sunt autorizate să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea A («UE, SEE, CH»). Respectivele persoane pot, de asemenea, să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B1 («fără viză») şi partea B2 («toate paşapoartele»).
Resortisanţii ţărilor terţe care nu au obligaţia de a deţine viză în momentul trecerii frontierelor externe ale statelor membre în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001 şi resortisanţii ţărilor terţe care deţin un permis de şedere valabil sau o viză de lungă şedere pot să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B1 («fără viză») la prezentul regulament. Aceştia pot, de asemenea, să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B2 («toate paşapoartele») la prezentul regulament.
b)Toate celelalte persoane folosesc culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B2 («toate paşapoartele»).
Indicaţiile care figurează pe panourile menţionate la literele (a) şi (b), pot fi afişate în limba sau limbile considerate adecvate de fiecare stat membru.
Dispoziţia privind amenajarea de culoare separate indicate de panoul prezentat în anexa III partea B1 («fără viză») nu este obligatorie. Statele membre hotărăsc, în funcţie de necesităţile lor practice, dacă şi în ce punct de trecere a frontierei doresc să folosească această opţiune.

(3)La punctele maritime şi terestre de trecere a frontierei, statele membre pot separa traficul vehiculelor pe culoare distincte, în funcţie de categoriile de vehicule uşoare sau vehicule grele şi autobuze, cu ajutorul panourilor prezentate în partea C a anexei III.
După caz, statele membre pot modifica indicaţiile conţinute de respectivele panouri, în funcţie de circumstanţele locale.
(4)În caz de dezechilibru temporar al fluxului de trafic la un anumit punct de trecere a frontierei, normele privind utilizarea culoarelor distincte pot fi suspendate de autorităţile competente pe perioada necesară restabilirii echilibrului.
(5)[textul din Art. 9, alin. (5) din titlul II, capitolul II a fost abrogat la 19-iul-2013 de Art. 1, punctul 8., alin. (B) din Regulamentul 610/26-iun-2013]
Art. 10: Ştampilarea documentelor de călătorie
(1)Se ştampilează sistematic toate documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe, la intrare şi la ieşire. Ştampilele de intrare şi de ieşire se aplică în special pe:
a)documentele care conţin o viză valabilă, permiţând resortisanţilor ţărilor terţe să treacă frontiera;
b)documentele care permit resortisanţilor ţărilor terţe, pentru care s-a eliberat o viză la frontieră de către un stat membru, să treacă frontiera;
c)documentele care permit resortisanţilor ţărilor terţe, care nu fac obiectul unei obligaţii de viză, să treacă frontiera.
(2)Se ştampilează la intrare şi ieşire documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe, membri de familie ai unui cetăţean al Uniunii, cărora li se aplică Directiva 2004/38/CE, dar care nu prezintă permisul de şedere prevăzut în directiva menţionată.
Se ştampilează la intrare şi ieşire pe documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe, membri de familie ai unui resortisant al unei ţări terţe care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii, dar care nu prezintă permisul de şedere prevăzut în Directiva 2004/38/CE.

(3)Nu se aplică ştampilă de intrare sau ştampilă de ieşire:
a)pe documentele de călătorie ale şefilor de stat şi ale demnitarilor a căror sosire a fost anunţată oficial în prealabil pe cale diplomatică;
b)pe brevetele de pilot sau certificatele membrilor echipajului unei aeronave;
c)pe documentele de călătorie ale marinarilor, prezenţi pe teritoriul unui stat membru doar pe perioada escalei navei în zona portului de escală;
d)pe documentele de călătorie ale echipajului şi ale pasagerilor unei nave de croazieră, care nu fac obiectul verificărilor la frontiere, în conformitate cu punctul 3.2.3 din Anexa VI;
e)pe documentele care permit resortisanţilor din Andorra, Monaco şi San Marino să treacă frontiera.
f)pe documentele de călătorie ale personalului de trenuri de pasageri şi de mărfuri din trenurile internaţionale;
g)pe documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe care prezintă un permis de şedere menţionat în Directiva 2004/38/CE.
În mod excepţional, la cererea unui resortisant al unei ţări terţe, se poate renunţa la aplicarea ştampilei la intrare sau ieşire în cazul în care aceasta ar putea crea dificultăţi majore pentru respectivul resortisant. În acest caz, intrarea sau ieşirea este consemnată pe o foaie volantă separată, în care se menţionează numele şi numărul paşaportului resortisantului în cauză. Respectiva foaie se predă resortisantului ţării terţe. Autorităţile competente ale statelor membre pot păstra evidenţe statistice ale acestor cazuri excepţionale şi le pot prezenta Comisiei.

(4)Normele practice de aplicare a ştampilei sunt descrise în anexa IV.
(5)Atunci când este posibil, resortisanţii ţărilor terţe sunt informaţi cu privire la obligaţia poliţistului de frontieră de a ştampila documentul de călătorie la intrare şi la ieşire, chiar şi în cazul relaxării verificărilor în conformitate cu articolul 8.
(6)Până la sfârşitul anului 2008, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului cu privire la punerea în aplicare a dispoziţiilor referitoare la aplicarea ştampilei pe documentele de călătorie.
Art. 11: Prezumţia privind îndeplinirea condiţiilor de durată a şederii
(1)În cazul în care documentul de călătorie al unui resortisant al unei ţări terţe nu are ştampilă de intrare, autorităţile naţionale competente pot prezuma că titularul nu îndeplineşte sau nu mai îndeplineşte condiţiile privind durata şederii aplicabile în statul membru în cauză.
(2)Prezumţia menţionată la alineatul (1) poate fi infirmată în cazul în care resortisantul ţării terţe prezintă, prin orice mijloc, elemente de probă credibile, precum un bilet de călătorie sau documente justificative ale prezenţei sale în afara teritoriului statelor membre, de natură să demonstreze că a respectat condiţiile privind durata şederii pe termen scurt.
În acest caz:
a)atunci când resortisantul unei ţări terţe se află pe teritoriul unui stat membru care aplică în întregime acquis-ul Schengen, autorităţile competente indică, în conformitate cu legislaţia şi cu practicile interne, în documentul de călătorie al respectivului resortisant, data şi locul de trecere a frontierei externe a unui stat membru care aplică în întregime acquis-ul Schengen.
b)atunci când resortisantul unei ţări terţe se află pe teritoriul unui stat pentru care nu s-a luat încă decizia menţionată la articolul 3 alineatul (2) din Actul de Aderare din 2003, autorităţile competente indică, în conformitate cu legislaţia şi cu practicile interne, în documentul de călătorie al respectivului resortisant, data şi locul de trecere a frontierei externe a unui astfel de stat membru.
Pe lângă menţiunile indicate la literele (a) şi (b), se poate înmâna resortisantului unei ţări terţe un formular, astfel cum este prezentat în anexa VIII.
Statele membre se informează reciproc şi informează Comisia şi Secretariatul General al Consiliului cu privire la practicile lor naţionale privind menţiunile indicate la prezentul articol.
(3)În cazul în care prezumţia menţionată la alineatul (1) nu este combătută, resortisantul unei ţări terţe poate fi returnat în conformitate cu Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală (*), precum şi în conformitate cu dreptul naţional care respectă directiva menţionată.
(*)JO L 348, 24.12.2008, p. 98.
(4)Dispoziţiile relevante ale alineatelor (1) şi (2) se aplică mutatis mutandis în absenţa ştampilei de ieşire.

Art. 12: Supravegherea frontierelor
(1)Supravegherea frontierelor are drept principal obiectiv să prevină trecerile frauduloase ale frontierei, combaterea criminalităţii transfrontaliere şi luarea de măsuri împotriva persoanelor care au trecut ilegal frontiera. O persoană care a trecut ilegal frontiera şi care nu are drept de şedere pe teritoriul statului membru respectiv este reţinută şi i se aplică procedurile care respectă Directiva 2008/115/CE

(2)Poliţiştii de frontieră acţionează în unităţi fixe sau mobile în vederea asigurării supravegherii frontierelor externe.
Supravegherea se efectuează astfel încât să prevină şi să descurajeze sustragerea de la verificările de la punctele de trecere a frontierei.
(3)Supravegherea între punctele de trecere a frontierei este asigurată de poliţiştii de frontieră al căror efectiv şi metode sunt adaptate riscurilor şi ameninţărilor existente sau previzibile. Perioadele de supraveghere se modifică frecvent şi inopinat, astfel încât trecerile ilegale ale frontierei riscă în permanenţă să fie descoperite.
(4)Supravegherea se efectuează de unităţi fixe sau mobile, care îşi îndeplinesc misiunea prin patrulare sau prin prezenţa în locuri cunoscute ca fiind sensibile, obiectivul respectivei supravegheri fiind surprinderea persoanelor care trec ilegal frontiera. Supravegherea se poate face, de asemenea, cu ajutorul mijloacelor tehnice, inclusiv prin mijloace electronice.
(5)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 33 referitor la măsurile suplimentare privind supravegherea.

Art. 13: Refuzul intrării
(1)Intrarea pe teritoriul statelor membre se refuză resortisanţilor ţărilor terţe care nu îndeplinesc ansamblul condiţiilor de intrare, definite la articolul 5 alineatul (1), şi care nu aparţin nici uneia din categoriile de persoane menţionate la articolul 5 alineatul (4). Respectiva dispoziţie nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor speciale privind dreptul la azil şi la protecţie internaţională sau eliberarea unei vize de lungă şedere.
(2)Intrarea nu poate fi refuzată decât printr-o decizie care să indice motivele precise ale refuzului. Decizia se ia de către autoritatea competentă abilitată în acest sens de legislaţia internă. Respectiva decizie intră în vigoare imediat.
Decizia motivată indicând cauzele precise ale refuzului se comunică printr-un formular uniform, prezentat în Anexa V, Partea B, şi se completează de autoritatea competentă abilitată de legislaţia internă să refuze intrarea. Formularul uniform astfel completat se înmânează resortisantului în cauză, care confirmă primirea deciziei de refuz prin respectivul formular.
(3)Persoanele care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării au dreptul la o cale de atac împotriva deciziei. Calea de atac se desfăşoară în conformitate cu legislaţia internă. Resortisantului ţării terţe i se pun la dispoziţie informaţii scrise cu privire la punctele de contact în măsură să îi comunice informaţii legate de reprezentanţii competenţi să acţioneze în numele resortisantului respectiv, în conformitate cu legislaţia internă.
Introducerea unei asemenea căi de atac nu are efect suspensiv asupra deciziei de refuz al intrării.
Fără a aduce atingere oricărei eventuale compensări acordate în conformitate cu legislaţia internă, resortisantul ţării terţe în cauză are dreptul la rectificarea ştampilei de intrare anulate, precum şi a oricărei anulări sau completări, din partea statului membru care a refuzat intrarea, în cazul în care, în cadrul căii de atac, decizia de refuz al intrării este declarată nefondată.
(4)Poliţiştii de frontieră se asigură că resortisantul ţării terţe, care a făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării, nu intră pe teritoriul statului membru în cauză.
(5)Statele membre întocmesc o statistică privind numărul de persoane care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării, motivele refuzului, cetăţenia persoanelor cărora li s-a refuzat intrarea şi tipul de frontieră (terestră, aeriană, maritimă) la care s-a refuzat intrarea şi transmit anual statisticile către Comisie (Eurostat), în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind statisticile comunitare din domeniul migraţiei şi protecţiei internaţionale. (*)
(*)JO L 199, 31.7.2007, p. 23.

(6)Normele de reglementare refuzul intrării sunt descrise în anexa V, partea A.
Art. 14: Personal şi resurse alocate controlului la frontiere
Statele membre alocă personal şi resurse corespunzătoare şi suficiente pentru exercitarea controlului la frontierele externe în conformitate cu articolele 6-13, astfel încât să asigure un control eficace, de înalt nivel şi uniform la frontierele lor externe.
Art. 15: Punerea în aplicare a controalelor
(1)Controlul la frontiere prevăzut la articolele 6-13 se efectuează de către poliţiştii de frontieră, în conformitate cu dispoziţiile prezentului regulament şi cu legislaţia internă.
În exercitarea controlului la frontiere, poliţiştii de frontieră păstrează competenţele în materie de urmărire penală cu care sunt învestiţi de legislaţia internă şi care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament.
Statele membre se asigură că poliţiştii de frontieră sunt profesionişti specializaţi şi formaţi corespunzător, luând în considerare curricula comună de pregătire pentru poliţiştii de frontieră, stabilită şi dezvoltată de Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene, înfiinţată prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004. Curricula de pregătire include formarea specializată privind modul de detectare şi gestionare a situaţiilor în care sunt implicate persoane vulnerabile, cum ar fi minorii neînsoţiţi şi victimele traficului de persoane. Statele membre, cu sprijinul Agenţiei, încurajează poliţiştii de frontieră să înveţe limbile străine care le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor lor.

(2)Comisiei i se comunică de către statele membre lista serviciilor naţionale responsabile de controlul la frontiere în conformitate cu legislaţia internă, în temeiul articolului 34.
(3)Pentru un control eficient la frontiere, fiecare stat membru asigură o cooperare strânsă şi permanentă între serviciile naţionale responsabile de controlul la frontiere.
Art. 16: Cooperarea dintre statele membre
(1)Statele membre îşi acordă asistenţă şi asigură o cooperare strânsă şi permanentă în vederea punerii eficiente în aplicare a controlului la frontiere, în conformitate cu articolele 6-15. Statele membre schimbă informaţii utile.
(2)Cooperarea operativă dintre statele membre în materie de gestionare a frontierelor externe este coordonată de Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre (denumită în continuare "Agenţia"), instituită prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004.
(3)Fără a aduce atingere competenţelor Agenţiei, statele membre pot continua cooperarea operativă cu alte state membre şi/sau ţări terţe la frontierele externe, inclusiv schimbul de ofiţeri de legătură, în cazul în care o astfel de cooperare este complementară acţiunii Agenţiei.
Statele membre se abţin de la orice acţiune susceptibilă să compromită funcţionarea Agenţiei sau realizarea obiectivelor acesteia.
Statele membre informează Agenţia cu privire la cooperarea operativă menţionată la primul paragraf.
(4)Statele membre propun acţiuni de formare cu privire la normele care reglementează controlul la frontiere, precum şi drepturile fundamentale. În acest sens, se iau în considerare standardele comune de formare stabilite şi dezvoltate de Agenţie.
Art. 17: Controlul comun
(1)Statele membre care nu aplică articolul 20 la frontierele terestre comune pot efectua, până la data aplicării articolului menţionat anterior, un control comun al respectivelor frontiere comune; în acest caz, o persoană nu poate fi oprită decât o singură dată în scopul realizării unei verificări la intrare sau la ieşire, fără a aduce atingere responsabilităţilor individuale ale statelor membre care decurg din articolele 6-13.
Statele membre pot încheia între ele acorduri bilaterale în acest sens.
(2)Statele membre informează Comisia cu privire la orice acord încheiat în conformitate cu alineatul (1).
Art. 18: Dispoziţii speciale referitoare la diferitele tipuri de frontiere şi mijloacele de transport utilizate pentru trecerea frontierelor externe
Dispoziţiile speciale referitoare la verificările la frontiere descrise în anexa VI se aplică verificărilor efectuate la diferitele tipuri de frontiere şi cu privire la diferitele mijloace de transport utilizate pentru trecerea frontierelor externe.
Respectivele dispoziţii speciale pot conţine derogări de la articolele 4 şi 5, precum şi de la articolele 7-13

Art. 19: Dispoziţii speciale referitoare la verificarea anumitor categorii de persoane
(1)Dispoziţii speciale cu privire la verificările la frontiere descrise în anexa VII se aplică următoarelor categorii de persoane:
a)şefi de stat şi membrii delegaţiilor acestora;
b)piloţi de aeronave şi alţi membri ai echipajului;
c)marinari;
d)titulari ai paşapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu şi membrii organizaţiilor internaţionale;
e)lucrători transfrontalieri;
f)minori.
g)servicii de salvare, poliţie şi pompieri şi poliţiştii de frontieră;
h)lucrători offshore.
Respectivele dispoziţii speciale pot conţine derogări de la articolele 4 şi 5, precum şi de la articolele 7-13

(2)Comisiei i se comunică de către statele membre modelele de permise eliberate de ministerele lor de afaceri externe pentru membrii acreditaţi ai misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor consulare, precum şi pentru familiile acestora, în conformitate cu articolul 34.
Art. 19a
Prin derogare de la dispoziţiile prezentului regulament cu privire la stabilirea punctelor de trecere a frontierei şi până la intrarea în vigoare a unei decizii a Consiliului cu privire aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Croaţia în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare sau până în momentul în care prezentul regulament se modifică astfel încât să includă dispoziţii care să reglementeze controlul frontierelor la punctele comune de trecere a frontierei, oricare dintre situaţii intervine mai întâi, Croaţia poate menţine punctele comune de trecere a frontierei la frontiera sa cu Bosnia şi Herţegovina. La aceste puncte comune de trecere a frontierei, poliţiştii de frontieră ai uneia dintre părţi efectuează verificări la intrarea sau ieşirea de pe teritoriul celeilalte părţi. Toate controalele efectuate de către poliţiştii de frontieră croaţi la intrare şi la ieşire se efectuează în conformitate cu acquis-ul Uniunii, inclusiv cu obligaţiile statelor membre în ceea ce priveşte protecţia internaţională şi nereturnarea. Dacă acest lucru este necesar, acordurile bilaterale pertinente de instituire a punctelor comune de trecere a frontierei în cauză se modifică în acest sens.

Art. 19b: Măsuri la frontierele externe şi sprijinul acordat de Agenţie
(1)Atunci când, într-un raport de evaluare întocmit în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1053/2013 al Consiliului din 7 octombrie 2013 privind instituirea unui mecanism de evaluare şi de monitorizare în vederea verificării aplicării acquis-ului Schengen (*), sunt identificate deficienţe grave în efectuarea controalelor la frontierele externe şi în vederea asigurării respectării recomandărilor menţionate la articolul 15 din respectivul regulament, Comisia poate recomanda, prin intermediul unui act de punere în aplicare, ca statul membru evaluat să ia anumite măsuri specifice, care pot include una sau ambele dintre următoarele:
(*)JO L 295 din 6.11.2013, p. 27.
a)iniţierea desfăşurării echipelor europene de poliţişti de frontieră, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 2007/2004;
b)prezentarea, spre avizare de către Agenţie, a planurilor sale strategice, bazate pe o evaluare de risc, care să includă informaţii privind desfăşurarea de personal şi echipamente.
Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 33a alineatul (2).
(2)Periodic, Comisia informează comitetul instituit în conformitate cu articolul 33a alineatul (1) cu privire la progresele înregistrate în punerea în aplicare a măsurilor menţionate la alineatul (1) din prezentul articol şi cu privire la impactul acestora asupra deficienţelor identificate.
Comisia informează, de asemenea, Parlamentul European şi Consiliul.
(3)Atunci când, într-un raport de evaluare menţionat la alineatul (1), se concluzionează că statul membru evaluat îşi neglijează în mod grav obligaţiile şi, prin urmare, trebuie să raporteze cu privire la punerea în aplicare a planului de acţiune relevant în termen de trei luni, în conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1053/2013, şi dacă, după perioada de trei luni susmenţionată, Comisia constată că situaţia persistă, aceasta poate declanşa aplicarea procedurii prevăzute la articolul 26 din prezentul regulament, în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile în acest sens.