Art. 37a. - Art. 37 a : Mecanismul de evaluare - Regulamentul 562/15-mar-2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 17 Iulie 2015
Art. 37a: Mecanismul de evaluare
(1)În conformitate cu Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi cu Tratatul privind Uniunea Europeană şi fără a aduce atingere dispoziţiilor acestora referitoare la procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, punerea în aplicare a prezentului regulament de fiecare stat membru este evaluată prin intermediul unui mecanism de evaluare.
(2)Normele referitoare la mecanismul de evaluare sunt specificate în Regulamentul (UE) nr. 1053/2013. În conformitate cu respectivul mecanism de evaluare, statele membre şi Comisia trebuie să desfăşoare în comun evaluări periodice, obiective şi imparţiale pentru a verifica aplicarea corectă a prezentului regulament, iar Comisia trebuie să coordoneze evaluările în strânsă cooperare cu statele membre. În cadrul mecanismului respectiv, fiecare stat membru este evaluat cel puţin o dată la cinci ani de o mică echipă formată din reprezentanţi ai Comisiei şi experţi desemnaţi de statele membre.
Evaluările pot consta în vizite la faţa locului anunţate sau neanunţate ale frontierelor externe sau interne.
În conformitate cu mecanismul de evaluare menţionat, Comisia este responsabilă pentru adoptarea programelor multianuale şi anuale de evaluare şi a rapoartelor de evaluare.
(3)În cazul unor eventuale deficienţe, statelor membre în cauză li se pot adresa recomandări privind acţiuni de remediere.
În cazul în care sunt identificate deficienţe grave în desfăşurarea de controale la frontiera externă într-un raport de evaluare adoptat de Comisie în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (EU) nr. 1053/2013, se aplică articolele 19a şi 26.
(4)În toate etapele evaluării, Parlamentului European şi Consiliului le sunt transmise informaţii şi toate documentele relevante, în conformitate cu normele referitoare la documentele clasificate.
(5)Parlamentul European este informat imediat şi pe deplin cu privire la orice propunere de modificare sau de înlocuire a normelor stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1053/2013.