Decizia 64/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind aplicarea prevederilor art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. II alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare
M.Of. 324
În vigoare Versiune de la: 11 Aprilie 2025
Decizia 64/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind aplicarea prevederilor art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. II alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare
Dată act: 3-mar-2025
Emitent: Inalta Curte de Casatie si Justitie
Mariana Constantinescu | - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului |
Carmen Elena Popoiag | - preşedintele Secţiei I civile |
Adina Oana Surdu | - preşedintele Secţiei a II-a civile |
Elena Diana Tămagă | - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal |
Lavinia Curelea | - judecător la Secţia I civilă |
Simona Lala Cristescu | - judecător la Secţia I civilă |
Daniel Marian Drăghici | - judecător la Secţia I civilă |
Liviu Eugen Făget | - judecător la Secţia I civilă |
Mihaela Glodeanu | - judecător la Secţia I civilă |
Mirela Poliţeanu | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Rodica Zaharia | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Carmen Sandu-Necula | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Ştefan Ioan Lucaciuc | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Simona Maria Zarafiu | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Carmen Maria Ilie | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Vasile Bîcu | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Veronica Dumitrache | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Bogdan Cristea | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Iulia Craiu | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.436/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 487/101/2023.
5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.
6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.
7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
8. Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 23 octombrie 2024, în Dosarul nr. 487/101/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
În considerarea prevederilor art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), şi ale art. II alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021), pentru a beneficia de plata orelor lucrate suplimentar, funcţionarul public cu statut special trebuie să solicite, în prealabil, printr-un raport scris, acordarea de timp liber corespunzător orelor lucrate suplimentar în termenul de 60 de zile de la prestarea muncii, iar acest raport să nu fie aprobat?
9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31 octombrie 2024, cu nr. 2.436/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 3 martie 2025.
II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
10. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare
(...) (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în perioada 2020-2021, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, poliţiştii din penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenit(ă). (...)"
11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare
(...) (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2022 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către poliţiştii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare. (...)"
12. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 20 februarie 2023, cu nr. 487/101/2023, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele şi pentru membrul de sindicat X, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, a solicitat:
- plata drepturilor salariale aferente orelor suplimentare efectuate şi necompensate cu timp liber corespunzător în perioada 1 decembrie 2021-15 august 2022;
- efectuarea demersurilor necesare, incluzând, dar fără a se limita la, operaţiunile necesare de analizare a documentelor de salarizare, comunicarea documentelor de salarizare sau personal în vederea efectuării recalculării pensiei militare de serviciu, cu luarea în considerare a orelor suplimentare efectuate în perioada sus-menţionată;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale începând cu 1 decembrie 2021 până la data plăţii efective a acesteia.
13. În motivare, reclamantul a arătat că a avut calitatea de funcţionar public cu statut special - poliţist în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara - pensionându-se la data de 15 august 2022, iar în perioada de activitate şi-a îndeplinit atribuţiile, în cadrul turelor de serviciu, lucrând 12/13/14 ore, în funcţie de situaţia operativă a zilei respective.
14. Reclamantul a susţinut că în perioada 1 decembrie 2021-15 august 2022 a efectuat ore suplimentare, ce se regăsesc în planul de acţiune al sectorului unde şi-a desfăşurat activitatea, precum şi în pontajele întocmite, conform tabelului inserat în acţiune, pentru care a depus solicitări de plată (110 ore suplimentare efectuate şi neplătite).
15. În sprijinul pretenţiilor sale, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 10 din Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 577/2008 privind programul de lucru al poliţiştilor, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal (Ordinul nr. 577/2008), ale art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), art. 7 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019 privind condiţiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de personalul cu statut special, precum şi activităţile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut (Ordinul nr. 35/2019), art. 8 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 60/2022 privind condiţiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată în cursul anului 2022 de personalul cu statut special, precum şi activităţile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut (Ordinul nr. 60/2022).
16. Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. A susţinut că pentru plata orelor suplimentare se impune îndeplinirea cumulativă a unor condiţii, pe care reclamantul nu le-a demonstrat, limitându-se la a solicita într-o manieră generală plata orelor suplimentare prestate în perioada în discuţie, deşi plata orelor suplimentare poate fi făcută doar dacă există din partea funcţionarului o solicitare scrisă de acordare de timp liber compensatoriu care nu a fost onorată de instituţie, iar reclamantul nu a făcut niciodată o cerere de acordare de timp liber compensatoriu, astfel că a pierdut dreptul de a solicita plata orelor prestate suplimentar peste timpul normal de lucru.
17. Mai mult decât atât, din documentele întocmite la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta-Turnu Severin rezultă că reclamantul a beneficiat de plata tuturor orelor suplimentare şi de majorările prevăzute pentru orele lucrate în zilele de repaus şi sărbători legale, în măsura în care a îndeplinit cumulativ condiţiile legale de acordare.
18. În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară, care relevă numărul de ore suplimentare efectuate de reclamant în perioada 1 decembrie 2021-15 august 2022 (410 ore), numărul de ore recuperate (254 ore), numărul de ore plătite (45 ore), numărul de ore neachitate/nerecuperate (111 ore).
19. La data de 15 octombrie 2024, pârâtul a depus cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate.
21. Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată s-a dispus sesizarea instanţei supreme, precum şi suspendarea cauzei.
22. Instanţa de trimitere a reţinut că, pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie îndeplinite următoarele condiţii cumulative:
- obiectul cererii de chemare în judecată să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la art. 1 alin. (1);
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective;
- chestiunea de drept care formează obiectul judecăţii să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
23. Faţă de obiectul cauzei, tribunalul a reţinut că problema de drept ce necesită a fi lămurită este: dacă, în considerarea prevederilor art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi art. II alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, pentru a beneficia de plata orelor lucrate suplimentar, funcţionarul public cu statut special trebuie să solicite, în prealabil, printr-un raport scris, acordarea de timp liber corespunzător orelor lucrate suplimentar în termenul de 60 de zile de la prestarea muncii, iar acest raport să nu fie aprobat?
24. Asupra acestei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a prezentei cauze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
25. Reclamantul a arătat că nu se opune sesizării instanţei supreme pentru dezlegarea chestiunii de drept arătate.
26. Pârâtul, după ce a motivat pe larg îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a arătat că, în litigiul dedus judecăţii, este necesar a se stabili dacă există o cerere prealabilă a poliţistului de acordare a timpului liber aferent muncii suplimentare, cerere efectuată în termenul de 60 de zile de la prestarea muncii, şi, totodată, că se impune a se stabili dacă această cerere a fost sau nu aprobată de către angajator. Numai în cazul în care se constată că şeful ierarhic nu a aprobat cererea poliţistului de acordare a timpului liber, se procedează la punerea în plată a orelor lucrate suplimentar. Cele susţinute sunt întărite de prevederile legale, mai exact atât de legea-cadru a salarizării, cât şi de ordinele şi ordonanţele în vigoare care privesc munca suplimentară, care stabilesc că plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.
27. În cauză, reclamantul nu a demonstrat că îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art. II alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, dar şi cu cele ale art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.
28. În ceea ce priveşte posibilitatea de compensare a orelor suplimentare efectuate cu timp liber, deşi dreptul reclamantului este prevăzut de normele legale invocate, cum litigiul se poartă în cadrul contenciosului administrativ, fundamentul unei asemenea cereri îl poate constitui numai refuzul instituţiei pârâte de recunoaştere a dreptului şi de compensare a orelor suplimentare, refuz dedus din soluţia nefavorabilă a unei asemenea cereri venite din partea reclamantului ori din absenţa unui răspuns favorabil la o atare cerere, astfel cum sunt ipotezele prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004).
29. Scopul instituirii acestui termen de 60 de zile este tocmai pentru a nu se acumula la un moment dat un număr mare de ore suplimentare (aşa cum de altfel se invocă şi în cazul de faţă), prin a căror recuperare/compensare s-ar produce o inevitabilă perturbare a bunului mers al activităţii şi îndeplinirii misiunilor ce revin structurii de poliţie. Cu alte cuvinte, dacă aceste zile de recuperare nu sunt acordate din iniţiativa şefului unităţii, ele pot fi solicitate de poliţist, dar numai înăuntrul termenului de 60 de zile. În atari condiţii, reclamantul, deşi avea posibilitatea reală de a solicita compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător, a preferat să solicite acordarea concediului de odihnă, ca mai apoi să îi înceteze raporturile de serviciu cu instituţia, cu drept la pensie.
VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept
30. Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în Dosarul nr. 487/101/2023 a apreciat că plata orelor prestate suplimentar nu este condiţionată de existenţa unei cereri scrise anterioare de acordare de timp liber compensatoriu.
31. Analizând dispoziţiile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. 4-6 din Ordinul nr. 35/2019, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de trimitere nu a identificat nicio normă care să impună salariatului formularea unei cereri scrise pentru acordare de timp liber compensatoriu pentru orele lucrate peste program, iar intimata nu a putut prezenta o procedură internă care să prevadă o astfel de cerinţă.
32. Refuzul de onorare a cererii de acordare a timpului liber compensatoriu, la care face trimitere pârâta, refuz care, pentru a fi exprimat, necesită într-adevăr o cerere, este prevăzut doar în art. 8 din Legea nr. 554/2004, normă care, în opinia instanţei de trimitere, nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauză.
33. În concluzie, obligaţia de acordare a zilelor libere aparţine angajatorului, pentru salariat fiind un drept, iar dacă această obligaţie nu este îndeplinită de către angajator în acel termen de 60 de zile calendaristice sau dacă, înainte de curgerea acestui interval sau ulterior acestui interval, raporturile de muncă dintre părţi încetează şi zilele libere nu au fost acordate salariatului înainte de încetarea contractului individual de muncă, în astfel de situaţii devine incidentă ipoteza legală din cuprinsul art. 123 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), respectiv angajatorul este obligat să îi plătească salariatului său un spor pentru orele suplimentare efectuate.
34. În niciun caz, neefectuarea zilelor libere, cât timp raporturile de muncă între părţi s-au aflat în derulare, nu are drept efect stingerea dreptului fostului salariat de a cere plata lor, dispoziţiile art. 123 alin. (1) din Codul muncii fiind foarte clare în acest sens.
35. Faptul că reclamantul cere plata orelor suplimentare după încetarea raporturilor de muncă nu are nicio relevanţă, pentru că dispoziţiile Codului muncii nu instituie vreo decădere a salariatului din dreptul de a solicita plata orelor suplimentare efectuate, dacă acesta nu le-a cerut cât încă mai avea calitatea de salariat, singura condiţie fiind aceea ca aceste drepturi salariale să fie pretinse în interiorul termenului de prescripţie de trei ani.
36. De altfel, în speţă, deşi pârâta invocă lipsa unei cereri scrise de acordare a timpului liber compensatoriu, în fiecare dintre lunile în discuţie, reclamantului i-a fost acordat fie timp liber şi majorare salarială, fie doar una dintre aceste compensaţii (chiar în absenţa unei cereri în acest sens), care însă nu au acoperit integral orele suplimentare pe care acesta le-a efectuat.
37. Nici susţinerea potrivit căreia, în lipsa unei cereri, instituţia nu are cum să ştie când doreşte salariatul să beneficieze de timp liber nu este pertinentă, întrucât timpul liber se acordă, în principal, în funcţie de posibilităţile instituţiei şi numai în mod excepţional, în funcţie de nevoile angajatului.
38. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţele naţionale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătoreşti şi de opinii teoretice exprimate de judecători în problema de drept ce face obiectul sesizării, din care a rezultat că nu există o practică unitară.
39. Astfel, dacă unele instanţe au apreciat că, pentru a beneficia de plata orelor lucrate suplimentar, funcţionarul public cu statut special trebuie să solicite, printr-un raport scris, acordarea de timp liber corespunzător orelor lucrate suplimentar în termenul de 60 de zile de la prestarea muncii, iar raportul să nu fie aprobat (Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal), alte instanţe au opinat că nu este prevăzută de lege condiţia solicitării în prealabil, prin raport scris şi neaprobarea acestui raport (Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ilfov).
40. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară relevantă şi nici nu au comunicat opinii teoretice în problema de drept supusă dezlegării.
41. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
42. Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale a căror interpretare se solicită prin prezenta sesizare.
43. Judecătorii-raportori, constatând că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, au apreciat că pentru a beneficia de plata orelor lucrate suplimentar nu este necesar ca funcţionarul public cu statut special să solicite, în prealabil, printr-un raport scris, acordarea de timp liber corespunzător orelor lucrate suplimentar în termenul de 60 de zile de la prestarea muncii, iar acest raport să nu fie aprobat.
Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
44. Instanţa de trimitere a invocat în susţinerea solicitării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Din cuprinsul art. 1 alin. (1) al acestui act normativ rezultă că dispoziţiile sale se aplică proceselor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.
45. Conform art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, "dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".
46. Procedând la verificarea condiţiilor de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în litigiile ce intră în domeniul de reglementare al art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instituite de legiuitorul delegat, ce trebuie să fie întrunite cumulativ, se constată că acestea sunt următoarele:
b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac;
d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
47. Dispoziţiile speciale şi derogatorii instituite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai impun condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, aşa cum prevăd expres dispoziţiile generale cuprinse în art. 519 din Codul de procedură civilă. Tot ca un aspect derogator de la norma generală cuprinsă în Codul de procedură civilă, în ipoteza incidenţei prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă sau în calea de atac, fiind astfel eliminată condiţia sesizării doar de către completele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.
48. Acţiunea civilă din Dosarul nr. 487/101/2023, înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în primă instanţă, vizează raportul de serviciu al reclamantului cu pârâta şi are ca obiect obligarea pârâtei la plata unor drepturi băneşti aferente orelor suplimentare efectuate de reclamant pe perioada în care era încă în activitate.
49. Divergenţa dintre părţile litigante asupra căreia instanţa de trimitere este chemată să statueze vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale care dispun asupra condiţiilor în care se pot compensa bănesc orele suplimentare lucrate.
50. Examinând cerinţele de admisibilitate a sesizării din perspectiva art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că acestea sunt îndeplinite cumulativ, deoarece:
- obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale sau de natură salarială ale reclamantului care se încadrează în categoria personalului plătit din fonduri publice;
- chestiunea de drept asupra căreia instanţa de trimitere este chemată să statueze vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, precum şi ale art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, prevederi care reglementează modalitatea şi condiţiile în care orele de muncă prestate suplimentar de către unii funcţionari publici cu statut special se compensează cu timp liber acordat sau în bani;
- chestiunea de drept ce se solicită a fi lămurită nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul procedurii hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
51. În egală măsură se constată că, deşi chestiunea de drept supusă analizei nu implică un grad de dificultate ridicat, date fiind soluţiile jurisprudenţiale antagonice şi opiniile teoretice divergente exprimate, expuse deja în cuprinsul capitolului VII din prezenta decizie, se poate aprecia că problematica ce face obiectul sesizării ridică totuşi o dificultate de interpretare suficient de caracterizată încât să necesite intervenţia instanţei supreme pe calea acestui mecanism de prevenire a apariţiei unei jurisprudenţe neunitare la nivel naţional.
52. Pentru corecta înţelegere şi aplicare a dispoziţiilor legale asupra cărora poartă divergenţa de interpretare şi care vizează modalitatea şi condiţiile în care orele lucrate suplimentar, peste programul normal de lucru sau în zilele declarate nelucrătoare, de către personalul salarizat din fonduri publice, sunt compensate cu timp liber acordat sau în bani, se cuvine a sublinia că aceste aspecte fac obiectul, în primul rând, al unor reglementări europene, fiind edictată în acest sens Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva).
53. Aşa cum rezultă din cuprinsul art. 1 al Directivei, aceasta stabileşte cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru organizarea timpului de lucru, reglementând perioadele minime de repaus zilnic, repausul săptămânal, concediul anual, pauzele şi timpul de lucru maxim săptămânal, precum şi anumite aspecte privind munca de noapte, munca în schimburi şi ritmul de lucru, fiind aplicabilă tuturor sectoarelor de activitate, private sau publice, şi instituind obligaţia statelor membre de a lua măsurile necesare respectării acestor standarde minime stabilite prin Directivă.
54. Deşi, în anumite limite şi condiţii, Directiva permite statelor membre să deroge de la aceste standarde minime privitoare la durata timpului de lucru şi a timpului de repaus, astfel de derogări sunt premise numai cu instituirea corelativă a unor măsuri care să permită lucrătorilor refacerea capacităţii de muncă prin acordarea în principal a unor ore/zile libere în acest sens. Astfel, conform art. 17 alin. (2) din Directiva 2003/88/CE, "derogările prevăzute la alineatele (3)-(5) pot fi adoptate prin acte cu putere de lege şi acte administrative sau prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, cu condiţia ca lucrătorii în cauză să beneficieze de perioade de repaus echivalente compensatorii sau dacă, în cazuri excepţionale în care nu este posibil, din motive obiective, să se acorde asemenea perioade de repaus echivalente compensatorii, lucrătorii beneficiază de protecţie adecvată".
55. Statul român a edictat dispoziţii similare atât în cuprinsul Codului muncii, cât şi în actele normative aplicabile funcţionarilor publici sau funcţionarilor publici cu statut special. Fără a face o trecere în revistă a tuturor dispoziţiilor naţionale ce reglementează chestiunea analizată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept subliniază că dispoziţiile art. 111-119 din Codul muncii reglementează timpul de muncă şi timpul de repaus, iar prevederile art. 120-124 stabilesc condiţiile în care se poate desfăşura munca suplimentară, precum şi măsurile pe care angajatorii sunt obligaţi să le dispună în astfel de cazuri. În acest sens sunt relevante prevederile art. 122 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) din Codul muncii, conform cărora "munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia", iar "în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia". În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 419 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (Codul administrativ), conform cărora "pentru orele lucrate peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare, potrivit legii, funcţionarii publici au dreptul la recuperare sau la plata majorată, în condiţiile legii".
56. Aceleaşi principii se regăsesc şi în normele speciale care reglementează munca suplimentară prestată de personalul numit sau angajat în instituţii sau autorităţi publice, plătit din fonduri publice, în această privinţă fiind relevante prevederile art. 21 din capitolul II - "Salarizarea", secţiunea a 3-a - "Sporuri", cuprins în Legea-cadru nr. 153/2017, conform cărora:
"(1) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
(2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
(3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
(4) Plata muncii în condiţiile alin. (2) şi (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic în scris, fără a se depăşi 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii. (...)"
57. Aşa cum se poate observa, legea instituie obligaţia angajatorului - autoritate sau instituţie publică - de a compensa orele suplimentare lucrate peste programul normal de muncă, în principal prin acordarea de ore libere plătite, pentru refacerea capacităţii de muncă, iar în cazul în care compensarea cu ore libere plătite nu este posibilă în următoarele zile calendaristice după efectuarea muncii suplimentare, prin compensarea acesteia în bani, prin plata unui spor salarial.
58. Legea nu instituie expres vreo obligaţie în sarcina personalului care prestează muncă peste programul normal de lucru ori în zilele declarate nelucrătoare, de a cărei îndeplinire să depindă satisfacerea dreptului de a beneficia de una din cele două forme de compensare a muncii suplimentare prestate sub sancţiunea pierderii acestui drept.
59. Dispoziţiile legale a căror interpretare face obiectul litigiului în faţa instanţei de trimitere nu derogă în mod semnificativ de la aceste reguli, în ceea ce priveşte problematica ce interesează litigiul. Astfel, conform art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018:
"(1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. (...)
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, (...), care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenit(ă), proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.
(4) Plata majorării prevăzute la alin. (3) se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă. (...)
(6) În situaţia prevăzută la alin. (3), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, în scris, fără a se depăşi 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua şi peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite şi cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii, precum şi cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.
(7) Condiţiile de stabilire a majorării prevăzute la alin. (3), precum şi activităţile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite. (...)
(9) Ordonatorii de credite răspund în condiţiile legii de stabilirea şi acordarea drepturilor prevăzute la alin. (2)-(4) numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget".
60. O reglementare similară este cuprinsă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, ale cărei prevederi urmăreau să reglementeze raporturile juridice de serviciu din cursul anului 2022, respectiv în art. II din acest act normativ conform căruia:
"(1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. (...)
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2022 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României (...), care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.
(4) Plata majorării prevăzute la alin. (3) se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivelul ordonatorului principal de credite. (...)
(6) În situaţia prevăzută la alin. (3), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, în scris, fără a se depăşi 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua şi peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite şi cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii, precum şi cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.
(7) Condiţiile de stabilire a majorării prevăzute la alin. (3) şi cele de încadrare în limitele stabilite la alin. (4) şi (5), precum şi activităţile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite. (...)"
(9) Ordonatorii de credite răspund în condiţiile legii de stabilirea şi acordarea drepturilor prevăzute la alin. (2)-(5) numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget. (...)
61. Din examinarea acestor prevederi normative, cuprinse în cele două ordonanţe de urgenţă - nr. 114/2018 şi nr. 130/2021 - rezultă că legiuitorul, suplimentar faţă de norma generală de la art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, a instituit o îndatorire suplimentară în sarcina angajatorilor - instituţii sau autorităţi publice - obligaţie generată de constrângerile bugetare care au determinat edictarea acestor acte normative şi care sunt expuse în notele de fundamentare care le prefaţează, şi anume obligaţia de a recurge la soluţia subsidiară a compensării în bani a orelor suplimentare prestate, cu majorarea de 75% inclusă, numai în situaţii excepţionale, cum ar fi pentru personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României şi astfel încât autoritatea/instituţia publică să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivelul ordonatorului principal de credite.
62. Nici aceste acte normative speciale nu instituie vreo îndatorire în sarcina personalului care a prestat munca suplimentară a cărei neîndeplinire să conducă la pierderea dreptului de a beneficia de compensarea acestei munci fie prin acordarea de ore/zile libere plătite, fie prin plata acestora cu majorarea de 75% instituită de lege.
63. Pe de altă parte, în considerarea obligaţiei instituite în sarcina ordonatorului principal de credite, prin art. 35 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 a fost emis Ordinul nr. 35/2019, iar, ulterior, în temeiul art. II alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, a fost emis Ordinul nr. 60/2022.
64. Ambele acte normative infralegale conţin prevederi similare referitoare la condiţiile şi modalităţile de compensare a muncii suplimentare prestate de personalul din subordine, fiind relevante, din perspectiva care interesează chestiunea de drept în discuţie, art. 6 din Ordinul nr. 35/2019 şi, respectiv, art. 7 din Ordinul nr. 60/2022, care au un conţinut identic şi conform cărora:
"(1) Majorarea se plăteşte personalului cu statut special dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) există ordinul/dispoziţia şefului ierarhic de prestare a muncii suplimentare în condiţiile prevăzute la art. 4, scris(ă) şi emis(ă) conform competenţelor şi regulilor stabilite la nivelul fiecărei unităţi. În situaţiile care implică desfăşurarea de urgenţă a muncii suplimentare, ordinul/dispoziţia şefului ierarhic poate fi comunicat(ă) şi verbal, dar cu obligaţia de a fi consemnat(ă) ulterior în scris, în cel mai scurt timp posibil;
b) nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri, compensaţii etc. ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru munca suplimentară;
c) compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite nu a fost posibilă în următoarele 60 de zile de la prestarea acestei munci;
(2) Timpul normal de lucru se stabileşte lunar, prin înmulţirea numărului de zile lucrătoare din luna calendaristică cu 8 ore/zi.
(3) Timpul liber corespunzător se acordă pentru munca suplimentară prestată şi presupune că pentru numărul de ore lucrate peste timpul normal de lucru se acordă acelaşi număr de ore libere plătite. În cazul în care orele lucrate peste timpul normal de lucru au fost compensate prin ore libere plătite în termenul prevăzut la alin. (1) lit. c), majorarea nu se mai plăteşte.
(4) Majorarea se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat ca muncă suplimentară şi se determină pe baza raportului dintre solda de funcţie/salariul de funcţie şi durata timpului normal de lucru din luna în care s-a desfăşurat munca suplimentară.
(5) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1) lit. c), majorarea se plăteşte prin adăugare la drepturile salariale plătite în luna următoare expirării termenului respectiv şi la drepturile salariale corespunzătoare muncii suplimentare prestate pentru care nu a fost acordat timp liber corespunzător. Orele suplimentare care fac obiectul acordării altor drepturi salariale expres prevăzute pentru munca suplimentară nu se iau în calcul la plata majorării în condiţiile prezentului ordin."
65. Nici aceste acte normative infralegale nu stabilesc în mod expres şi explicit în sarcina personalului care prestează munca suplimentară vreo obligaţie de a cărei îndeplinire să depindă acordarea orelor/zilelor libere în compensare sau, după caz, plata orelor suplimentare prestate peste programul normal de muncă ori a cărei neîndeplinire să atragă decăderea celui îndreptăţit din dreptul de a beneficia de una din cele două forme de recompensare a muncii prestate suplimentar.
66. Rezultă însă din conţinutul art. 6 alin. (1) lit. d) din Ordinul nr. 35/2019, respectiv art. 7 alin. (1) lit. d) din Ordinul nr. 60/2022 că la stabilirea modalităţii de compensare a muncii suplimentare prestate - prin acordarea de ore/zile libere sau prin plata unei sume de bani - ordonatorul de credite al autorităţii/instituţiei publice trebuie să asigure încadrarea în fondurile bugetare alocate cu această destinaţie."
67. Spre deosebire de dispoziţiile Codului muncii, cuprinse în art. 123 alin. (2), conform cărora "sporul pentru munca suplimentară (...) se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază", în cazul raporturilor de serviciu dintre funcţionarul public cu statul special şi autoritatea/instituţia publică în care este încadrat, legea instituie o obligaţie complexă în sarcina angajatorului, aceea de a evalua periodic activitatea instituţiei, în aşa fel încât compensarea muncii suplimentare prin acordarea de ore libere să nu afecteze îndeplinirea serviciului public, iar compensarea aceleiaşi munci suplimentare în bani să nu afecteze limitele bugetare stabilite cu această destinaţie.
68. În acest sens sunt relevante dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordinul nr. 60/2022, conform cărora:
"(1) Plata majorării se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivelul ordonatorului principal de credite.
(2) Conducătorii/Şefii unităţilor care au calitatea de ordonatori terţiari de credite aflaţi în subordinea ordonatorului principal de credite, potrivit legii, analizează în şedinţa de comandă organizată la începutul fiecărei luni calendaristice evoluţia evenimentelor/situaţiilor din aria de responsabilitate, în baza datelor şi informaţiilor specifice deţinute şi stabilesc, la propunerea personalului cu funcţii de conducere din subordine, măsuri privind munca suplimentară prestată în condiţiile prevăzute la art. 4, în vederea încadrării în fondurile bugetare alocate pentru plata acestei munci, respectiv în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, stabilită la nivelul fiecărui ordonator." [Art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 60/2022 este similar art. 5 alin. (3) din Ordinul nr. 35/2019.]
69. Împrejurarea că alegerea modalităţii de compensare a muncii suplimentare prestate de personalul vizat de actele normative în discuţie este o sarcină exclusivă a angajatorului, independent de vreo solicitare formulată în acest sens de către funcţionarul public în cauză, rezultă şi din conţinutul altor prevederi din cuprinsul aceloraşi acte normative infralegale.
"(1) Prestarea muncii suplimentare se realizează cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind programul de lucru şi formele de organizare a acestuia.
(2) Comandanţii/Şefii unităţilor din M.A.I. au obligaţia de a dispune măsuri pentru asigurarea cu prioritate a perioadei de repaus necesare refacerii capacităţii de muncă în cazul personalului propriu care a prestat muncă suplimentară."
"(1) Prestarea muncii suplimentare se realizează cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind programul de lucru şi formele de organizare a acestuia.
(2) Comandanţii/Şefii unităţilor din M.A.I. au obligaţia de a dispune măsuri pentru asigurarea cu prioritate a perioadei de repaus necesare refacerii capacităţii de muncă în cazul personalului propriu care a prestat muncă suplimentară, precum şi pentru replanificarea concediilor de odihnă, după caz."
72. Mai mult, astfel cum rezultă din metodologia descrisă în fiecare dintre ordinele menţionate [art. 7 alin. (2) din Ordinul nr. 35/2019, respectiv art. 8 alin. (2) din Ordinul nr. 60/2022]: "Centralizatorul lunar prevăzut la alin. (1) (s.n. cu personalul care a prestat muncă suplimentară, în vederea plăţii majorării) se întocmeşte de şeful ierarhic nemijlocit, se aprobă de ordonatorul de credite sau, după caz, de persoanele delegate potrivit competenţelor şi se comunică structurii financiar-contabile până la data de 5 a lunii. La momentul întocmirii centralizatorului lunar, şeful ierarhic nemijlocit întocmeşte şi un raport către ordonatorul de credite prin care îşi asumă motivele pentru care nu a fost posibilă acordarea timpului liber corespunzător."
73. Prin urmare, atunci când se solicită ordonatorului de credite compensarea bănească a orelor suplimentare nerecuperate, angajatorul este obligat să justifice motivele necompensării lor în natură, de unde rezultă că, anterior formulării acestei solicitări, este obligat să evalueze posibilitatea acordării timpului liber plătit.
74. Nimic nu împiedică însă ca, în aplicarea normelor dreptului comun, ce reglementează regimul compensării orelor suplimentare, sau a celor edictate în domeniul salarizării din fonduri publice, angajatorii să prevadă un mecanism intern, menit a compatibiliza, ţinând cont de constrângerile impuse de specificul activităţii angajatorului, executarea obligaţiei sale de a acorda angajatului ore libere compensatorii pentru munca prestată suplimentar cu interesul angajatului de a beneficia de aceste ore/zile de repaus într-o anumită perioadă din cadrul intervalului de timp în care legea impune acordarea lor. În niciun caz însă o astfel de procedură internă nu va putea să genereze în sarcina angajatului o obligaţie de a acţiona, în sensul indicat în sesizare, a cărei neîndeplinire să conducă la pierderea dreptului pe care angajatul îl are, acela de a-şi reface, într-o manieră eficientă, capacitatea de muncă.
75. În cadrul acestui context normativ european şi intern se observă că acordarea orelor/zilelor libere, consecutiv unei perioade în care personalul a prestat muncă suplimentară, are ca scop asigurarea unei perioade de timp echivalente de repaus, necesară pentru refacerea capacităţii de muncă şi protecţia sănătăţii acestuia. Prin urmare, în aceste ipoteze nu este vorba despre acordarea unor ore/zile libere la solicitarea expresă a angajatului/funcţionarului necesare pentru rezolvarea unor probleme sau interese personale, ci despre obligaţia care îi revine angajatorului de a asigura desfăşurarea raporturilor de muncă ori de serviciu cu respectarea standardelor minimale privind timpul de muncă şi de odihnă, precum şi de a acorda timpul de odihnă corespunzător sau o compensaţie echivalentă, atunci când, datorită unor împrejurări justificate, intervin derogări impuse de angajator de la regulile privind durata normală a timpului de lucru.
76. Îndeplinirea ex officio a acestei obligaţii rezultă şi din specificitatea raporturilor de muncă sau de serviciu, angajatorul fiind singurul îndreptăţit să aprecieze asupra necesităţii prezenţei la locul de muncă a angajatului/funcţionarului public peste limitele programului normal de muncă, dar şi singurul în măsură să aprecieze, în raport cu volumul şi natura activităţilor pe care le gestionează şi organizează, asupra posibilităţii compensării muncii suplimentare prestate prin acordarea de ore/zile libere, în vederea refacerii capacităţii de muncă sau, dacă specificul sau sarcinile de serviciu nu permit o astfel de măsură compensatorie în natură, prin acordarea compensaţiei băneşti echivalente prevăzute de lege.
77. Din această perspectivă, o interpretare a dispoziţiilor legale supuse analizei în sensul instituirii în sarcina angajatului/funcţionarului public a obligaţiei de a solicita expres acordarea orelor/zilelor libere, în urma efectuării unor ore de muncă suplimentară, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a primi vreo compensaţie pentru munca prestată suplimentar, ar conduce în mod indirect la transformarea muncii suplimentare prestate într-o muncă voluntară gratuită, adică la o finalitate ce se situează în total dezacord cu scopul urmărit de Directiva 2003/88/CE, precum şi cu reglementările naţionale enunţate supra, în condiţiile în care nici directiva, nici dispoziţiile legale ori infralegale nu instituie expres şi implicit o astfel de îndatorire în sarcina angajatului/funcţionarului.
78. În raport cu aceste considerente, de vreme ce autoritatea publică are obligaţia legală de a evalua şi a decide, din oficiu, modalitatea în care va compensa munca suplimentară prestată, în principal, prin acordarea unor ore/zile libere sau, în subsidiar, prin acordarea unui spor salarial în cuantumul prevăzut de lege, nu poate fi primită nici susţinerea conform căreia, în absenţa unei cereri exprese a funcţionarului public de acordare a orelor/zilelor libere, formulată după prestarea orelor suplimentare, întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, acesta ar fi decăzut atât din dreptul de a beneficia de ore libere plătite, cât şi din dreptul de a primi o compensaţie bănească echivalentă pentru munca suplimentară prestată, sub pretextul că, în lipsa unei astfel de cereri, nu s-ar mai putea stabili dacă acordarea orelor/zilelor libere nu a fost posibilă.
Admite sesizarea formulată de Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 487/101/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, stabileşte că:
În aplicarea prevederilor art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. II alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a beneficia de plata orelor lucrate suplimentar nu este necesar ca funcţionarul public cu statut special să solicite, în prealabil, printr-un raport scris, acordarea de timp liber corespunzător orelor lucrate suplimentar în termenul de 60 de zile de la prestarea muncii.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (3)
Modificate de acest act numărul de obiecte din listă: (2)
- Ordonanță de urgență 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
- Ordonanță de urgență 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene