§ 69. - Decizia 64/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind aplicarea prevederilor art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. II alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 324

În vigoare
Versiune de la: 11 Aprilie 2025
43. Judecătorii-raportori, constatând că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, au apreciat că pentru a beneficia de plata orelor lucrate suplimentar nu este necesar ca funcţionarul public cu statut special să solicite, în prealabil, printr-un raport scris, acordarea de timp liber corespunzător orelor lucrate suplimentar în termenul de 60 de zile de la prestarea muncii, iar acest raport să nu fie aprobat.