Directiva 2003/88/CE/04-nov-2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Directiva 2003/88/CE/04-nov-2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru
Dată act: 4-nov-2003
Emitent: Parlamentul European;Consiliul Uniunii Europene
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi, în special, articolul 137 alineatul (2) al acestuia,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),
(1)JO C 61, 14.3.2003, p. 123.
după consultarea Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),
(2)Avizul Parlamentului European din 17 decembrie 2002 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 22 septembrie 2003.
întrucât:
(1)Directiva 93/104/CE a Consiliului din 23 noiembrie 1993 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (3), care stabileşte cerinţele minime de securitate şi sănătate în materie de organizare a timpului de lucru, aplicabile perioadelor de repaus zilnic, pauzelor, repaus săptămânal, timpul de lucru maxim săptămânal, concediul anual, precum şi anumite aspecte ale muncii de noapte, munca în ture şi ritmul muncii, a fost modificată în mod semnificativ; din motive de claritate, este necesară codificarea dispoziţiilor în cauză.
(3)JO L 307, 13.12.1993, p. 18, modificată de Directiva 2000/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 195, 1.8.2000, p. 41).
(2)Art. 137 din tratat prevede sprijinirea şi completarea de către Comunitate a acţiunii statelor membre în vederea îmbunătăţirii mediului de lucru, cu scopul de a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor; directivele adoptate pe baza articolului menţionat trebuie să evite impunerea unor constrângeri administrative, financiare şi juridice care să împiedice crearea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.
(3)Dispoziţiile Directivei 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă (4) rămân pe deplin aplicabile domeniilor reglementate de prezenta directivă, fără a aduce atingere dispoziţiilor mai stricte sau speciale conţinute de aceasta.
(4)JO L 183, 29.6.1989, p. 1.
(4)Îmbunătăţirea securităţii, igienei şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă reprezintă un obiectiv care nu trebuie subordonat considerentelor cu caracter pur economic.
(5)Toţi lucrătorii trebuie să dispună de perioade de repaus suficiente; noţiunea de repaus trebuie exprimată în unităţi de timp, adică în zile, ore sau fracţiuni ale acestora; lucrătorilor din Comunitate trebuie să li se acorde perioade minime de repaus - zilnic, săptămânal şi anual - şi perioade de pauză adecvate; este, de asemenea, necesar în acest context să se stabilească o limită maximă pentru durata săptămânii de lucru.
(6)Trebuie luate în considerare principiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind organizarea timpului de lucru, inclusiv cele referitoare la munca de noapte.
(7)Studiile au demonstrat faptul că organismul uman este mai sensibil noaptea la perturbaţiile de mediu şi la anumite forme solicitante de organizare a muncii şi că perioadele lungi de muncă de noapte pot afecta sănătatea lucrătorilor şi pot periclita securitatea la locul de muncă.
(8)Este necesar să se limiteze durata muncii de noapte, inclusiv orele suplimentare, şi să se prevadă că, în cazul în care recurg în mod regulat la lucrători de noapte, angajatorii să informeze în acest sens autorităţile competente, la cererea acestora.
(9)Este important ca lucrătorii de noapte să beneficieze de un control medical gratuit înaintea numirii într-un post de lucru şi la intervale regulate ulterior şi ca, în măsura în care acest lucru este posibil, aceştia să fie transferaţi la o muncă de zi pentru care sunt apţi, dacă au probleme de sănătate.
(10)Situaţia lucrătorilor de noapte şi din schimburi necesită ca nivelul lor de protecţie în materie de securitate şi sănătate să fie adaptat naturii muncii lor şi ca serviciile şi mijloacele de protecţie şi prevenire să fie organizate şi să funcţioneze în mod eficient.
(11)Modalităţile de muncă specifice pot avea efecte dăunătoare asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor; organizarea muncii după un anumit ritm trebuie să ia în considerare principiul general al adaptării muncii la lucrător.
(12)În temeiul Directivei 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999 privind Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor, încheiat între Asociaţia Proprietarilor de Nave din Comunitatea Europeană (ECSA) şi Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Transporturi din Uniunea Europeană (FST) (5), a intrat în vigoare, în temeiul articolului 139 alineatul (2) din tratat, un acord european privind timpul de lucru al navigatorilor; prin urmare, dispoziţiile prezentei directive nu se aplică navigatorilor.
(5)JO L 167, 2.7.1999, p. 33.
(13)În cazul acelora dintre “pescarii remuneraţi în cotă-parte" care au statut de salariat, statelor membre le revine sarcina de a stabili, în conformitate cu prezenta directivă, condiţiile de obţinere şi de acordare a concediului anual, inclusiv modalităţile de plată.
(14)Normele specifice prevăzute de alte instrumente comunitare care se referă, de exemplu, la perioadele de repaus, timpul de lucru, concediul anual şi munca de noapte pentru anumite categorii de lucrători trebuie să prevaleze faţă de dispoziţiile prezentei directive.
(15)Având în vedere problemele pe care organizarea timpului de lucru le poate ridica, este de dorit să se prevadă o anumită flexibilitate în aplicarea anumitor dispoziţii din prezenta directivă, asigurându-se în acelaşi timp respectarea principiilor protejării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.
(16)Este necesar să se prevadă ca anumite dispoziţii ale prezentei directive să facă obiectul unor derogări puse în aplicare, după caz, de către statele membre sau de către partenerii sociali; ca regulă generală, în cazul unei derogări, lucrătorilor în cauză trebuie să li se ofere perioade de repaus compensatorii echivalente.
(17)Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligaţiilor statelor membre privind termenele de transpunere a directivelor indicate în anexa I partea B,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1: Obiectul şi domeniul de aplicare
(1)Prezenta directivă stabileşte cerinţe minime de securitate şi sănătate pentru organizarea timpului de lucru.
(2)Prezenta directivă se aplică:
a)perioadelor minime de repaus zilnic, repaus săptămânal şi concediu anual, precum şi pauzelor şi timpului de lucru maxim săptămânal;
b)anumitor aspecte ale muncii de noapte, ale muncii în schimburi şi ale ritmului de lucru.
(3)Prezenta directivă se aplică tuturor sectoarelor de activitate, private sau publice, în sensul articolului 2 din Directiva 89/391/CEE, fără a aduce atingere articolelor 14,17,18 şi 19 din prezenta directivă.
Fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (8), prezenta directivă nu se aplică navigatorilor, aşa cum sunt definiţi în Directiva 1999/63/CE.
(4)Dispoziţiile Directivei 89/391/CEE se aplică în totalitate aspectelor prevăzute la alineatul (2), fără a aduce atingere dispoziţiilor mai stricte sau speciale din prezenta directivă.
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei directive:
1.prin “timp de lucru" se înţelege orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziţia angajatorului şi îşi exercită activitatea sau funcţiile, în conformitate cu legislaţiile şi practicile naţionale;
2.prin “perioadă de repaus" se înţelege orice perioadă care nu este timp de lucru;
3.prin “timp de noapte" se înţelege orice perioadă de minimum şapte ore, aşa cum este definită de legislaţia naţională, şi care trebuie să includă, în orice caz, intervalul cuprins între miezul nopţii şi ora 5 dimineaţa;
4.prin “lucrător de noapte" se înţelege:
a)pe de o parte, orice lucrător care, pe timpul nopţii, munceşte cel puţin trei ore din timpul de lucru zilnic normal;
b)pe de altă parte, orice lucrător care poate realiza noaptea o anumită parte din timpul său de lucru anual, aşa cum se defineşte în funcţie de alegerea statului membru în cauză:
(i)în legislaţia naţională, după consultarea cu partenerii sociali sau
(ii)prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali la nivel naţional sau regional;
5.prin “muncă în schimburi" se înţelege orice mod de organizare a lucrului în echipă, în conformitate cu care lucrătorii se succed la aceleaşi posturi de lucru în conformitate cu un anumit ritm, inclusiv prin rotaţie, şi care poate fi de tip continuu sau discontinuu, impunând lucrătorilor necesitatea de a realiza o muncă la ore diferite într-o perioadă dată de zile sau săptămâni;
6.prin “lucrător în schimburi" se înţelege oricare lucrător al cărui program de lucru se desfăşoară în schimburi;
7.prin “lucrător mobil" se înţelege orice lucrător care face parte din personalul rulant sau navigant al unei întreprinderi care efectuează servicii de transport de pasageri sau de mărfuri pe cale rutieră, aeriană sau pe căile navigabile interioare;
8.prin “activitate offshore" se înţelege activitatea realizată în principal pe sau de pe o instalaţie offshore (inclusiv sonde de foraj), în legătură directă sau indirectă cu explorarea, extracţia sau exploatarea resurselor minerale, inclusiv hidrocarburi, şi scufundările realizate în legătură cu aceste activităţi, efectuate fie de pe o instalaţie offshore, fie de pe o navă;
9.prin “repaus suficient" se înţelege faptul că lucrătorii dispun de perioade de repaus regulate a căror durată se exprimă în unităţi de timp şi care sunt suficient de lungi şi de continue pentru a se evita ca aceştia să se rănească sau să producă vătămarea colegilor lor sau a altor persoane şi că nu îşi dăunează propriei sănătăţi, pe termen lung sau scurt, ca rezultat al oboselii sau al altor ritmuri de lucru neregulate.
Art. 3: Repausul zilnic
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore.
Art. 4: Timpul de pauză
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze, în cazul în care timpul de lucru zilnic depăşeşte şase ore, de un timp de pauză ale cărui modalităţi, în special durata şi condiţiile în care se acordă, sunt stabilite prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali sau, în absenţa acestora, prin legislaţia naţională.
Art. 5: Repausul săptămânal
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze, în decursul unei perioade de şapte zile, de o perioadă minimă de repaus neîntrerupt de 24 de ore, la care se adaugă cele 11 ore de repaus zilnic prevăzute în Art. 3.
În cazuri justificate datorită condiţiilor obiective, tehnice sau de organizare a muncii, se poate stabili o perioadă minimă de repaus de 24 de ore.
Art. 6: Timpul de lucru maxim săptămânal
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca, în funcţie de necesităţile de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor:
a)timpul de lucru săptămânal să fie limitat prin acte cu putere de lege şi acte administrative sau prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali;
b)timpul mediu de lucru pentru fiecare perioadă de şapte zile, inclusiv orele suplimentare, să nu depăşească 48 de ore.
Art. 7: Concediul anual
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni în conformitate cu condiţiile de obţinere şi de acordare a concediilor prevăzute de legislaţiile şi practicile naţionale.
(2)Perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizaţie financiară, cu excepţia cazului în care relaţia de muncă încetează.
Art. 8: Durata muncii de noapte
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca:
a)timpul normal de lucru al lucrătorilor de noapte să nu depăşească în medie opt ore pe parcursul unei perioade de 24 de ore;
b)lucrătorii de noapte a căror muncă implică riscuri speciale sau tensiuni fizice sau mintale deosebite să nu muncească mai mult de opt ore pe parcursul unei perioade de 24 de ore în care efectuează muncă de noapte.
În sensul literei (b), lucrul care implică riscuri speciale sau tensiuni fizice sau mintale deosebite este definit de legislaţiile şi practicile naţionale sau prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, luând în considerare efectele şi riscurile inerente muncii de noapte.
Art. 9: Controlul medical şi transferul lucrătorilor de noapte la munca de zi
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru ca:
a)lucrătorii de noapte să beneficieze de un control medical gratuit înaintea numirii şi la intervale regulate ulterior;
b)lucrătorii de noapte care au probleme de sănătate recunoscute ca fiind în legătură cu munca de noapte să fie transferaţi, ori de câte ori este posibil, la muncă de zi pentru care sunt calificaţi.
(2)Controlul medical gratuit prevăzut la alineatul (1) litera (a) trebuie să respecte principiul secretului medical.
(3)Controlul medical gratuit prevăzut la alineatul (1) litera (a) poate fi efectuat în cadrul sistemului naţional de sănătate.
Art. 10: Garanţii pentru munca de noapte
Statele membre pot condiţiona munca anumitor categorii de lucrători de noapte de anumite garanţii, în condiţiile prevăzute de legislaţiile şi practicile naţionale, în cazul lucrătorilor care sunt expuşi unor riscuri de securitate sau sănătate, generate de munca în schimbul de noapte.
Art. 11: Informarea cu privire la folosirea regulată a lucrătorilor în schimbul de noapte
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că angajatorii care folosesc în mod regulat lucrători de noapte informează autorităţile competente despre acesta, la cererea lor.
Art. 12: Protecţia în materie de securitate şi sănătate
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că:
a)lucrătorii de noapte şi cei în schimburi beneficiază de un nivel de protecţie în materie de securitate şi de sănătate, adaptat naturii muncii lor;
b)lucrătorii de noapte şi cei în schimburi dispun în orice moment de servicii sau mijloace corespunzătoare de protecţie şi prevenire în materie de securitate şi sănătate echivalente cu cele aplicabile celorlalţi lucrători.
Art. 13: Ritmul de lucru
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca angajatorul care preconizează să organizeze munca în conformitate cu un anumit ritm să ţină cont de principiul general al adaptării muncii la lucrător, în special în vederea atenuării muncii monotone şi a muncii într-un ritm predeterminat, în funcţie de tipul de activitate şi de cerinţele de securitate şi sănătate, în special în ceea ce priveşte pauzele pe parcursul timpului de lucru.
Art. 14: Dispoziţii comunitare speciale
Prezenta directivă nu se aplică în măsura în care alte instrumente comunitare conţin cerinţe speciale referitoare la organizarea programului de lucru pentru anumite ocupaţii sau activităţi profesionale.
Art. 15: Dispoziţii mai favorabile
Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica sau de a adopta şi aplica acte cu putere de lege şi acte administrative mai favorabile protecţiei securităţii şi sănătăţii lucrătorilor sau de a favoriza sau a permite aplicarea unor convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, care sunt mai favorabile protecţiei securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.
Art. 16: Perioade de referinţă
Statele membre pot prevedea:
a)pentru aplicarea Art. 5 (repaus săptămânal), o perioadă de referinţă care să nu depăşească 14 zile;
b)pentru aplicarea Art. 6 (timpul maxim de lucru săptămânal), o perioadă de referinţă care să nu depăşească patru luni.
Perioadele de concediu anual plătit, acordat în conformitate cu articolul 7, şi perioadele de concediu medical nu sunt incluse sau sunt neutre în calculul mediei;
c)pentru aplicarea articolului 8 (durata muncii de noapte), o perioadă de referinţă definită după consultarea partenerilor sociali sau prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali la nivel naţional sau regional.
Dacă perioada minimă de repaus săptămânal de 24 ore prevăzută la articolul 5 se încadrează în perioada de referinţă, aceasta nu se include în calculul mediei.
Art. 17: Derogări
(1)Ţinând cont de principiile generale de protecţie a securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, statele membre pot deroga de la articolele 3-6, 8 şi 16 atunci când, pe baza caracteristicilor specifice ale activităţii exercitate, durata timpului de lucru nu este măsurată şi predeterminată sau poate fi determinată de lucrătorii înşişi, în special în cazul:
a)directorilor executivi sau al altor persoane cu puteri decizionale autonome;
b)lucrătorilor din cadrul asociaţiilor familiale sau
c)lucrătorilor care oficiază ceremonii religioase în biserici şi în comunităţile religioase.
(2)Derogările prevăzute la alineatele (3) - (5) pot fi adoptate prin acte cu putere de lege şi acte administrative sau prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, cu condiţia ca lucrătorii în cauză să beneficieze de perioade de repaus echivalente compensatorii sau dacă, în cazuri excepţionale în care nu este posibil, din motive obiective, să se acorde asemenea perioade de repaus echivalente compensatorii, lucrătorii beneficiază de protecţie adecvată.
(3)În conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol, se poate deroga de la articolele 3-5, 8 şi 16:
a)în cazul activităţilor în care locul de muncă al lucrătorului şi domiciliul acestuia sunt la distanţă unul de celălalt, cum ar fi activităţile offshore, sau dacă locurile în care lucrătorul îşi desfăşoară activitatea sunt la distanţă unul faţă de celălalt;
b)în cazul activităţilor de securitate şi supraveghere care necesită prezenţa permanentă în scopul de a proteja bunuri şi persoane, în special gardieni, paznici sau firme de pază şi securitate;
c)în cazul activităţilor care implică nevoia de continuitate a serviciilor sau producţiei, în special:
(i)servicii privind primirea, tratamentul şi îngrijirea oferite de spitale sau instituţii similare, inclusiv activităţile medicilor stagiari, instituţiilor rezidenţiale şi ale închisorilor;
(ii)lucrătorii la docuri sau aeroporturi;
(iii)servicii de presă, radio, televiziune, producţie cinematografică, servicii de poştă şi telecomunicaţii, ambulanţă, servicii de pompieri şi protecţie civilă;
(iv)producţia, transportul şi distribuţia de gaze, apă şi electricitate, colectarea reziduurilor menajere şi instalaţiile de incinerare;
(v)sectoare în care procesul de muncă nu poate fi întrerupt din motive tehnice;
(vi)activităţi de cercetare şi dezvoltare; (vii) agricultură;
(viii)lucrători din domeniul transportului de călători pe linii urbane regulate;
d)dacă există o intensificare previzibilă a activităţii, în special în:
(i)agricultură;
(ii)turism;
(iii)servicii poştale;
e)în cazul persoanelor care lucrează în sectorul transportului feroviar:
(i)ale căror activităţi sunt intermitente;
(ii)care petrec timpul de lucru în trenuri sau
(iii)ale căror activităţi sunt legate de orarele de transport şi de asigurarea continuităţii şi regularităţii traficului;
f)în situaţiile descrise la articolul 5 alineatul (4) din Directiva 89/391/CEE;
g)în cazurile de accident sau risc de accident iminent.
(4)În conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol, se poate deroga de la articolele 3 şi 5:
a)în cazul muncii în ture, de fiecare dată când lucrătorul schimbă tura şi nu poate beneficia de perioade de repaus zilnic şi săptămânal între sfârşitul unei ture şi începutul următoarei;
b)în cazul activităţilor care implică perioade de lucru fracţionate de-a lungul zilei, mai ales acelea ale personalului însărcinat cu activităţile de curăţenie.
(5)În conformitate cu alineatul (2) al prezentului articol, se poate deroga de la articolul 6 şi articolul 16 litera (b) în cazul medicilor stagiari, în condiţiile stabilite la al doilea la al şaptelea paragraf din prezentul alineat.
În ceea ce priveşte articolul 6, derogările prevăzute în primul paragraf sunt permise pentru o perioadă de tranziţie de cinci ani începând cu 1 august 2004.
Statele membre pot dispune de un termen suplimentar care nu poate depăşi doi ani, dacă este necesar, pentru a ţine cont de dificultăţile de a respecta dispoziţiile privind timpul de lucru în ceea ce priveşte responsabilităţile lor în materie de organizare şi prestare a serviciilor de sănătate şi îngrijire medicală. Cu cel puţin şase luni înainte de sfârşitul perioadei de tranziţie, statul membru în cauză informează motivat Comisia, astfel încât aceasta să poată emite un aviz, după consultări adecvate, în termen de trei luni de la primirea acestor informaţii. Dacă nu se conformează avizului Comisiei, statul membru trebuie să îşi justifice decizia. Notificarea şi justificarea statului membru, precum şi avizul Comisiei se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi se înaintează Parlamentului European.
Statele membre pot dispune de încă un termen suplimentar de un an, dacă este necesar, pentru a ţine cont de dificultăţile speciale legate de responsabilităţile menţionate în al treilea paragraf. Ele respectă procedura definită în paragraful respectiv.
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca numărul de ore de lucru săptămânale să nu depăşească în nici un caz media de 58 în timpul primilor trei ani ai perioadei de tranziţie, media de 56 pentru următorii doi ani şi media de 52 pentru orice perioadă suplimentară.
Angajatorul consultă reprezentanţii lucrătorilor în timp util pentru a ajunge, dacă este posibil, la un acord cu privire la regimurile aplicabile în cursul perioadei de tranziţie. În limitele prevăzute în paragraful al cincilea, un astfel de acord poate reglementa:
a)numărul mediu de ore de lucru săptămânale în timpul perioadei de tranziţie;
b)măsurile care trebuie adoptate pentru a se reduce orele de lucru săptămânale la o medie de 48 până la sfârşitul perioadei de tranziţie.
În ceea ce priveşte articolul 16 litera (b), derogările prevăzute în primul paragraf sunt permise în măsura în care perioada de referinţă nu depăşeşte 12 luni în timpul primei părţi a perioadei de tranziţie prevăzute în al cincilea paragraf şi şase luni ulterior.
Art. 18: Derogări prin convenţii colective
Se poate deroga de la articolele 3 - 5, 8 şi 16 prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali la nivel naţional sau regional sau, în conformitate cu regulile prevăzute în acestea, prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali la un nivel inferior.
Statele membre în care nu există un sistem juridic care să asigure încheierea unor convenţii colective sau acorduri între partenerii sociali la nivel naţional sau regional, în aspectele reglementate de prezenta directivă, sau statele membre în care există un cadru legislativ specific în acest scop şi, în limitele acestuia, pot permite, în conformitate cu legislaţiile şi/sau practicile naţionale, derogări de la articolele 3 - 5, 8 şi 16 prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali la nivelul colectiv adecvat.
Derogările prevăzute în primul şi al doilea paragraf sunt permise numai cu condiţia ca lucrătorii să beneficieze de perioade de repaus compensatorii echivalente sau, în cazuri excepţionale în care din motive obiective nu se pot acorda asemenea perioade, să beneficieze de protecţia adecvată.
Statele membre pot reglementa:
a)aplicarea prezentului articol de către partenerii sociali;
b)extinderea dispoziţiilor din convenţiile colective sau acordurile încheiate în conformitate cu prezentul articol la alţi lucrători, în conformitate cu legislaţiile şi practicile naţionale.
Art. 19: Limitări ale derogărilor la perioadele de referinţă
Posibilitatea de a deroga de la dispoziţiile articolului 16 litera (b), prevăzută la articolul 17 alineatul (3) şi la articolul 18, nu poate conduce la stabilirea unei perioade de referinţă mai mari de şase luni.
Cu toate acestea, statele membre au posibilitatea, sub rezerva respectării principiilor generale de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, de a permite ca, din motive obiective sau tehnice sau privind organizarea muncii, acordurile colective sau acordurile încheiate între partenerii sociali să stabilească perioade de referinţă care în nici un caz să nu depăşească 12 luni.
Înainte de 23 noiembrie 2003, Consiliul, pe baza unei propuneri a Comisiei, însoţită de un raport de evaluare, reexaminează dispoziţiile prezentului articol şi decide asupra măsurilor care trebuie luate în continuare.
Art. 20: Lucrătorii mobili şi munca offshore
(1)Articolele 3 - 5 şi 8 nu se aplică lucrătorilor mobili.
Cu toate acestea, statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că lucrătorii mobili au dreptul la un repaus suficient, cu excepţia împrejurărilor prevăzute la articolul 17 alineatul (3) literele (f) şi (g).
(2)Sub rezerva respectării principiilor generale de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor şi sub rezerva consultării partenerilor sociali în cauză şi a eforturilor de încurajare a tuturor formelor relevante de dialog social, inclusiv concertare, dacă părţile doresc acest lucru, statele membre pot, din motive obiective sau tehnice sau privind organizarea muncii, să extindă perioada de referinţă prevăzută la articolul 16 litera (b) la 12 luni pentru lucrătorii care realizează în principal o activitate offshore.
(3)Până la 1 august 2005, Comisia revizuieşte, după consultarea statelor membre şi a angajatorilor şi lucrătorilor la nivel european, funcţionarea dispoziţiilor aplicabile lucrătorilor offshore, în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea, cu scopul de a prezenta, dacă este cazul, modificările corespunzătoare.
Art. 21: Lucrătorii de pe navele de pescuit maritime
(1)Articolele 3 - 6 şi articolul 8 nu se aplică lucrătorilor de la bordul navelor de pescuit maritime aflate sub pavilionul unui stat membru.
Cu toate acestea, statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că orice lucrător de la bordul navelor de pescuit maritime aflate sub pavilionul unui stat membru are dreptul la un repaus suficient şi pentru a limita numărul de ore de muncă la o medie de 48 pe săptămână, calculată pe baza unei perioade de referinţă de cel mult 12 luni.
(2)În limitele stabilite la alineatul (1) al doilea paragraf şi la alineatele (3) şi (4), statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta că, având în vedere necesitatea de a proteja securitatea şi sănătatea acestor lucrători:
a)orele de muncă să se limiteze la un număr maxim care nu trebuie depăşit într-o perioadă dată sau
b)să se asigure un număr minim de ore de repaus într-o perioadă dată.
Numărul maxim de ore de muncă sau numărul minim de ore de repaus se stabilesc prin acte cu putere de lege şi acte administrative, prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali.
(3)Limitele orelor de muncă sau de repaus se stabilesc după cum urmează:
a)numărul maxim de ore de muncă care nu depăşeşte:
(i)14 ore în orice perioadă de 24 de ore şi
(ii)72 de ore în orice perioadă de şapte zile sau
b)numărul minim de ore de repaus care este de cel puţin:
(i)10 ore în orice perioadă de 24 de ore şi
(ii)77 de ore în orice perioadă de şapte zile.
(4)Orele de repaus pot fi împărţite în maximum două perioade, una dintre acestea având cel puţin şase ore, iar intervalul dintre perioadele de repaus consecutive nu trebuie să depăşească 14 ore.
(5)În conformitate cu principiile generale de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor şi din motive obiective sau tehnice sau din motive legate de organizarea muncii, statele membre pot permite derogări, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea perioadelor de referinţă, de la limitele stabilite la alineatul (1) al doilea paragraf şi la alineatele (3) şi (4). Aceste derogări trebuie, în măsura în care este posibil, să fie în conformitate cu normele stabilite, dar pot lua în considerare perioade de concediu mai frecvente sau mai lungi sau acordarea de concedii compensatorii lucrătorilor. Aceste derogări pot fi stabilite prin:
a)acte cu putere de lege şi acte administrative, cu condiţia să fie consultaţi, dacă este posibil, reprezentanţii patronatului şi ai lucrătorilor şi să fie depuse eforturi de încurajare a tuturor formelor pertinente de dialog social sau
b)convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali.
(6)Căpitanul unei nave de pescuit maritim are dreptul să solicite lucrătorilor de la bord să presteze orele de muncă necesare pentru securitatea imediată a vasului, a persoanelor de la bord sau a încărcăturii sau în scopul de a acorda ajutor altor nave sau altor persoane aflate în pericol pe mare.
(7)Statele membre pot prevedea ca lucrătorii de pe navele de pescuit maritime care, în temeiul legislaţiei sau practicii naţionale, nu pot fi exploatate într-o anumită perioadă a anului calendaristic care depăşeşte o lună, să îşi ia concediul anual, în conformitate cu articolul 7, în acea perioadă.
Art. 22: Dispoziţii diverse
(1)Un stat membru are opţiunea de a nu aplica articolul 6, respectând totodată principiile generale de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor şi cu condiţia să ia măsurile necesare pentru a asigura că:
a)nici un angajator nu cere unui lucrător să muncească mai mult de 48 de ore într-o perioadă de şapte zile, calculată ca medie pentru perioada de referinţă prevăzută la articolul 16 litera (b), dacă nu a obţinut acordul prealabil al lucrătorului de a efectua o asemenea muncă;
b)nici un lucrător nu suferă nici un prejudiciu din partea angajatorului dacă refuză să îşi dea acordul de a efectua o asemenea muncă;
c)angajatorul ţine evidenţe actualizate ale tuturor lucrătorilor care efectuează o asemenea muncă;
d)evidenţele sunt puse la dispoziţia autorităţilor competente care pot, din motive legate de securitatea şi sănătatea lucrătorilor, să interzică sau să limiteze posibilitatea de depăşire a duratei maxime de muncă săptămânale;
e)angajatorul furnizează autorităţilor competente, la cererea acestora, informaţii cu privire la cazurile în care lucrătorii şi-au dat acordul de a munci mai mult de 48 de ore într-o perioadă de şapte zile calculată ca medie pentru perioada de referinţă prevăzută la articolul 16 litera (b).
Înainte de 23 noiembrie 2003, Consiliul, pe baza unei propuneri a Comisiei, însoţită de un raport de evaluare, reexaminează dispoziţiile prezentului alineat şi decide cu privire la măsurile care trebuie luate în continuare.
(2)Statele membre au posibilitatea, în ceea ce priveşte aplicarea articolului 7, de a folosi o perioadă de tranziţie de cel mult trei ani începând cu 23 noiembrie 1996, cu condiţia ca în cursul perioadei de tranziţie:
a)orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de trei săptămâni, în conformitate cu condiţiile de obţinere şi acordare a concediului prevăzute de legislaţiile şi practicile naţionale şi
b)perioada de trei săptămâni de concediu anual plătit să nu poate fi înlocuită cu o indemnizaţie, cu excepţia cazului în care relaţia de muncă încetează.
(3)Dacă statele membre recurg la opţiunile prevăzute de prezentul articol, ele informează de îndată Comisia în acest sens.
Art. 23: Nivelul de protecţie
Fără a aduce atingere dreptului statelor membre de a adopta, în funcţie de evoluţia situaţiei, acte cu putere de lege, norme administrative şi de natură contractuală diferite în domeniul timpului de lucru, în măsura în care se respectă cerinţele minime prevăzute în prezenta directivă, punerea în aplicare a prezentei directive nu constituie un temei valabil pentru reducerea nivelului general de protecţie oferit lucrătorilor.
Art. 24: Rapoarte
(1)Statele membre comunică Comisiei textul dispoziţiilor de drept intern pe care le-au adoptat deja sau pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
(2)Statele membre raportează Comisiei la fiecare cinci ani cu privire la adoptarea dispoziţiilor prezentei directive, indicând punctele de vedere ale partenerilor sociali.
Comisia informează Parlamentul European, Consiliul, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul consultativ pentru securitate, igienă şi protecţia sănătăţii la locul de muncă.
(3)Începând cu 23 noiembrie 1996, Comisia prezintă, la fiecare cinci ani, Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social European un raport cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive, având în vedere articolele 22 şi 23 şi alineatele (1) şi (2) din prezentul articol.
Art. 25: Examinarea funcţionării dispoziţiilor privind lucrătorii de pe navele de pescuit maritime
Comisia examinează până la 1 august 2009, după consultarea statelor membre şi a partenerilor sociali la nivel european, funcţionarea dispoziţiilor privind lucrătorii de la bordul navelor de pescuit maritime şi verifică în special dacă aceste dispoziţii rămân adecvate, în special în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea, în vederea prezentării, dacă este cazul, a modificărilor corespunzătoare.
Art. 26: Examinarea funcţionării dispoziţiilor privind lucrătorii din domeniul transportului de călători
Comisia examinează până la 1 august 2005, după consultarea statelor membre şi a partenerilor sociali la nivel european,
funcţionarea dispoziţiilor privind lucrătorii din domeniul transportului de călători pe liniile urbane regulate, în vederea prezentării, dacă este cazul, a modificărilor corespunzătoare, pentru a asigura o abordare coerentă şi adaptată în acest sector.
Art. 27: Abrogarea
(1)Directiva 93/104/CE (modificată de directiva prevăzută în anexa I partea A) se abrogă, fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre privind termenele de transpunere prevăzute în anexa I partea B.
(2)Referirile la directivele abrogate se interpretează ca referiri la prezenta directivă şi sunt citite în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa II.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 4 noiembrie 2003.
Pentru Parlamentul European Preşedintele P. COX | Pentru Consiliu Preşedintele G. TREMONTI |
ANEXA I:
PARTEA A:DIRECTIVA ABROGATĂ ŞI MODIFICAREA ACESTEIA
(prevăzute la articolul 27)
Directiva 93/104/CE a Consiliului (JO L 307, 13.12.1993, p. 18)
Directiva 2000/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 195, 1.8.2000, p. 41)
PARTEA B:TERMENE DE TRANSPUNERE
(prevăzute la articolul 27)
Directiva | Termenul de transpunere |
93/104/CE 2000/34/CE | 23 noiembrie 1996 1 august 2003 (1) |
(1)1 august 2004 în cazul medicilor stagiari. Vezi articolul 2 din Directiva 2000/34/CE.
ANEXA II:TABEL DE CORESPONDENŢĂ
Directiva 93/104/CE | Prezenta directivă |
Articolele 1 la 5 | Articolele 1 la 5 |
Art. 6, partea introductivă | Art. 6, partea introductivă |
Art. 6 alineatul (1) | Art. 6 litera (a) |
Art. 6 alineatul (2) | Art. 6 litera (b) |
Art. 7 | Art. 7 |
Art. 8, partea introductivă | Art. 8, partea introductivă |
Art. 8 alineatul (1) | Art. 8 litera (a) |
Art. 8 alineatul (2) | Art. 8 litera (b) |
Articolele 9, 10 şi 11 | Articolele 9, 10 şi 11 |
Art. 12, partea introductivă | Art. 12, partea introductivă |
Art. 12 alineatul (1) | Art. 12 litera (a) |
Art. 12 alineatul (2) | Art. 12 litera (b) |
Articolele 13, 14 şi 15 | Articolele 13, 14 şi 15 |
Art. 16, partea introductivă | Art. 16, partea introductivă |
Art. 16 alineatul (1) | Art. 16 litera (a) |
Art. 16 alineatul (2) | Art. 16 litera (b) |
Art. 16 alineatul (3) | Art. 16 litera (c) |
Art. 17 alineatul (1) | Art. 17 alineatul (1) |
Art. 17 alineatul (2), partea introductivă | Art. 17 alineatul (2) |
Art. 17 alineatul (2) punctul (1) | Art. 17 alineatul (3) literele (a) la (e) |
Art. 17 alineatul (2) punctul (2) | Art. 17 alineatul (3) literele (f) la (g) |
Art. 17 alineatul (2) punctul (3) | Art. 17 alineatul (4) |
Art. 17 alineatul (2) punctul (4) | Art. 17 alineatul (5) |
Art. 17 alineatul (3) | Art. 18 |
Art. 17 alineatul (4) | Art. 19 |
Art. 17a alineatul (1) | Art. 20 alineatul (1) primul paragraf |
Art. 17a alineatul (2) | Art. 20 alineatul (1) al doilea paragraf |
Art. 17a alineatul (3) | Art. 20 alineatul (2) |
Art. 17a alineatul (4) | Art. 20 alineatul (3) |
Art. 17b alineatul (1) | Art. 21 alineatul (1) primul paragraf |
Art. 17b alineatul (2) | Art. 21 alineatul (1) al doilea paragraf |
Art. 17b alineatul (3) | Art. 21 alineatul (2) |
Art. 17b alineatul (4) | Art. 21 alineatul (3) |
Art. 17b alineatul (5) | Art. 21 alineatul (4) |
Art. 17b alineatul (6) | Art. 21 alineatul (5) |
Art. 17b alineatul (7) | Art. 21 alineatul (6) |
Art. 17b alineatul (8) | Art. 21 alineatul (7) |
Art. 18 alineatul (1) litera (a) | - |
Art. 18 alineatul (1) litera (b) punctul (i) | Art. 22 alineatul (1) |
Art. 18 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) | Art. 22 alineatul (2) |
Art. 18 alineatul (1) litera (c) | Art. 22 alineatul (3) |
Art. 18 alineatul (2) | - |
Art. 18 alineatul (3) | Art. 23 |
Art. 18 alineatul (4) | Art. 24 alineatul (1) |
Art. 18 alineatul (5) | Art. 24 alineatul (2) |
Art. 18 alineatul (6) | Art. 24 alineatul (3) |
- | Art. 25 (1) |
- | Art. 26 (2) |
- | Art. 27 |
- | Art. 28 |
Art. 19 | Art. 29 |
- | Anexa I |
- | Anexa II |
(1)Directiva 2000/34/CE, Art. 3.
(2)Directiva 2000/34/CE, Art. 4.
Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007