Art. 22. - Art. 22: Dispoziţii diverse - Directiva 2003/88/CE/04-nov-2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 22: Dispoziţii diverse
(1)Un stat membru are opţiunea de a nu aplica articolul 6, respectând totodată principiile generale de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor şi cu condiţia să ia măsurile necesare pentru a asigura că:
a)nici un angajator nu cere unui lucrător să muncească mai mult de 48 de ore într-o perioadă de şapte zile, calculată ca medie pentru perioada de referinţă prevăzută la articolul 16 litera (b), dacă nu a obţinut acordul prealabil al lucrătorului de a efectua o asemenea muncă;
b)nici un lucrător nu suferă nici un prejudiciu din partea angajatorului dacă refuză să îşi dea acordul de a efectua o asemenea muncă;
c)angajatorul ţine evidenţe actualizate ale tuturor lucrătorilor care efectuează o asemenea muncă;
d)evidenţele sunt puse la dispoziţia autorităţilor competente care pot, din motive legate de securitatea şi sănătatea lucrătorilor, să interzică sau să limiteze posibilitatea de depăşire a duratei maxime de muncă săptămânale;
e)angajatorul furnizează autorităţilor competente, la cererea acestora, informaţii cu privire la cazurile în care lucrătorii şi-au dat acordul de a munci mai mult de 48 de ore într-o perioadă de şapte zile calculată ca medie pentru perioada de referinţă prevăzută la articolul 16 litera (b).
Înainte de 23 noiembrie 2003, Consiliul, pe baza unei propuneri a Comisiei, însoţită de un raport de evaluare, reexaminează dispoziţiile prezentului alineat şi decide cu privire la măsurile care trebuie luate în continuare.
(2)Statele membre au posibilitatea, în ceea ce priveşte aplicarea articolului 7, de a folosi o perioadă de tranziţie de cel mult trei ani începând cu 23 noiembrie 1996, cu condiţia ca în cursul perioadei de tranziţie:
a)orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de trei săptămâni, în conformitate cu condiţiile de obţinere şi acordare a concediului prevăzute de legislaţiile şi practicile naţionale şi
b)perioada de trei săptămâni de concediu anual plătit să nu poate fi înlocuită cu o indemnizaţie, cu excepţia cazului în care relaţia de muncă încetează.
(3)Dacă statele membre recurg la opţiunile prevăzute de prezentul articol, ele informează de îndată Comisia în acest sens.