Capitolul 2 - PERIOADE MINIME DE REPAUS. ALTE ASPECTE ALE ORGANIZĂRII TIMPULUI DE LUCRU - Directiva 2003/88/CE/04-nov-2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
CAPITOLUL 2:PERIOADE MINIME DE REPAUS. ALTE ASPECTE ALE ORGANIZĂRII TIMPULUI DE LUCRU
Art. 3: Repausul zilnic
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore.
Art. 4: Timpul de pauză
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze, în cazul în care timpul de lucru zilnic depăşeşte şase ore, de un timp de pauză ale cărui modalităţi, în special durata şi condiţiile în care se acordă, sunt stabilite prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali sau, în absenţa acestora, prin legislaţia naţională.
Art. 5: Repausul săptămânal
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze, în decursul unei perioade de şapte zile, de o perioadă minimă de repaus neîntrerupt de 24 de ore, la care se adaugă cele 11 ore de repaus zilnic prevăzute în Art. 3.
În cazuri justificate datorită condiţiilor obiective, tehnice sau de organizare a muncii, se poate stabili o perioadă minimă de repaus de 24 de ore.
Art. 6: Timpul de lucru maxim săptămânal
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca, în funcţie de necesităţile de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor:
a)timpul de lucru săptămânal să fie limitat prin acte cu putere de lege şi acte administrative sau prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali;
b)timpul mediu de lucru pentru fiecare perioadă de şapte zile, inclusiv orele suplimentare, să nu depăşească 48 de ore.
Art. 7: Concediul anual
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni în conformitate cu condiţiile de obţinere şi de acordare a concediilor prevăzute de legislaţiile şi practicile naţionale.
(2)Perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizaţie financiară, cu excepţia cazului în care relaţia de muncă încetează.