Decizia 13/2025 [A] pentru admiterea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare
M.Of. 846
În vigoare Versiune de la: 15 Septembrie 2025
Decizia 13/2025 [A] pentru admiterea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare
Dată act: 23-iun-2025
Emitent: Inalta Curte de Casatie si Justitie
Corina-Alina Corbu | - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului |
Elena Diana Tămagă | - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal |
Carmen Elena Popoiag | - preşedintele Secţiei I civile |
Adina Oana Surdu | - preşedintele Secţiei a II-a civile |
Eleni Cristina Marcu | - preşedintele delegat al Secţiei penale |
Luiza Maria Păun | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Maria Hrudei | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Andreea Marchidan | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Doina Vişan | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Vasile Bîcu | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Carmen Mihaela Voinescu | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Cristinel Grosu | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Alina Pohrib | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Veronica Dumitrache | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Ramona-Maria Gliga | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Andra Monica Asănică | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Alexandru Răzvan George Popescu | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Alina-Gianina Prelipcean | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Bogdan Cristea | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Lavinia Curelea | - judecător la Secţia I civilă |
Adina Georgeta Nicolae | - judecător la Secţia I civilă |
Ştefan Ioan Lucaciuc | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Iulia Craiu | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Ilie Iulian Dragomir | - judecător la Secţia penală |
Mihai-Alexandru Mihalcea | - judecător la Secţia penală |
1. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 923/1/2025 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-şef al Secţiei judiciare.
4. La şedinţa de judecată participă doamna Elena-Mădălina Ivănescu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.
5. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general, pentru prezentarea punctului de vedere cu privire la recursul în interesul legii, cu referire la soluţia propusă prin punctul de vedere la raport depus la dosar, întocmit de către unul dintre membrii completului de judecată.
6. Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii în problema de drept sesizată, conform argumentelor expuse în punctul de vedere formulat în scris, arătând că Ministerul Public apreciază ca fiind în litera şi în spiritul legii prima orientare jurisprudenţială prezentată în memoriul de recurs în interesul legii.
7. Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită, prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept:
Competenţa materială a instanţei în litigiile având ca obiect cerere de anulare a dispoziţiei de ridicare vehicul, în situaţia în care nu se contestă/nu este întocmit un proces-verbal de contravenţie.
9. Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 29 aprilie 2025, formându-se Dosarul nr. 923/1/2025.
10. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002)
"Art. 97. - (1) În cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, poliţistul rutier dispune şi una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: (...) d) ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. (...)."
"Art. 118. - (1) Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul."
11. Legea poliţiei locale nr. 155/2010, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 155/2010)
"Art. 7. - În domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală are următoarele atribuţii: (...) h) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar; (...)."
12. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004)
"Art. 10. - (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (...) se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (...) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
13. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001)
"Art. 31. - (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. (...)"
"Art. 32. - (1) Plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.
(2) Controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare este de competenţa exclusivă a instanţei prevăzute la alin. (1). (...)"
14. Autorul sesizării a arătat că în practica judiciară s-au evidenţiat două opinii cu privire la problema de drept în discuţie.
15. Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că judecătoria este competentă să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea dispoziţiilor de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipalităţii, chiar şi în situaţia în care nu se contestă ori nu este întocmit un proces-verbal de contravenţie.
16. În argumentarea acestei orientări jurisprudenţiale au fost reţinute considerentele redate în continuare.
17. Măsura ridicării autovehiculului este dispusă de poliţia locală în temeiul dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi potrivit atribuţiilor care revin poliţiei locale conform dispoziţiilor art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, conţinutul dispoziţiei de ridicare a vehiculului fiind prevăzut de art. 2032 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 (Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002).
18. Măsura este calificată de dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 ca reprezentând o măsură tehnico-administrativă, fiind dispusă ca urmare a săvârşirii unei contravenţii dintre cele prevăzute de art. 143 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
19. Chiar dacă actul juridic prin care s-a dispus această măsură reprezintă un act administrativ tipic, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este esenţială împrejurarea că emiterea dispoziţiei de ridicare a vehiculului are ca premisă săvârşirea unei contravenţii, astfel că acest act - dispoziţia de ridicare a vehiculului - este emis în materie contravenţională, care este reglementată prin norme juridice derogatorii de la dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
20. Dispoziţia de ridicare a autovehiculului nu are regimul juridic al unei sancţiuni de sine stătătoare, independente de regimul contravenţional incident în materia circulaţiei rutiere, pentru ca apoi să se poată statua că actul ce conţine stabilirea şi executarea unei astfel de măsuri să aibă regim distinct de actele încheiate în mod obişnuit în cadrul tratamentului contravenţional.
21. Procesul-verbal de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipalităţii, având ca premisă săvârşirea unei fapte de natură contravenţională, nu poate fi detaşat de regimul de ansamblu al raportului juridic contravenţional, aşa încât ridicarea autovehiculului poate fi calificată ca o măsură dispusă de organul constatator asociată celorlalte măsuri legale şi necesare care configurează regimul juridic al răspunderii contravenţionale. Cererea de anulare a dispoziţiei de ridicare are natura juridică a unei cereri accesorii, întrucât dispoziţia de ridicare este emisă în cauză drept consecinţă a constatării săvârşirii unei contravenţii sancţionate printr-un proces-verbal de contravenţie.
22. Măsura tehnico-administrativă este rezultatul direct al unei contravenţii, astfel că şi cererea privind anularea măsurii de ridicare se impune a fi analizată în contextul general al raportului de drept contravenţional, competenţa de soluţionare în primă instanţă revenind judecătoriei, în baza art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 31 alin. (1), art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
23. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în situaţia în care nu se contestă ori nu este întocmit un proces-verbal de contravenţie, tribunalul este competent să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea dispoziţiilor de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipalităţii, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. c) şi f) din Legea nr. 554/2004.
24. În susţinerea acestei opinii jurisprudenţiale s-au reţinut, în esenţă, argumentele redate în continuare.
25. Dispoziţia de ridicare a autoturismului constituie un act administrativ cu caracter individual, fiind emis de o autoritate publică locală - poliţia locală, în regim de putere publică şi în vederea executării în concret a legii, anume pentru ridicarea unui autovehicul despre care se pretinde a fi fost staţionat neregulamentar pe partea carosabilă.
26. Art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 are în vedere doar acţiunile privind procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, respectiv acţiunile vizând controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare, acestea revenind în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, pe când cererea de chemare în judecată astfel formulată nu are ca obiect un proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, ci anularea unui act administrativ unilateral - o dispoziţie de ridicare a unui autovehicul - care nu priveşte o sancţiune contravenţională principală sau complementară.
27. Au fost avute în vedere calificarea dată de art. 97 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - aceea de măsură tehnico-administrativă, iar nu de sancţiune contravenţională - şi dispoziţiile art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care au stabilit competenţa materială de judecată cu caracter special în favoarea judecătoriei doar în ceea ce priveşte procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, nu şi în cazul actelor ce dispun în mod separat măsuri tehnico-administrative.
28. Deşi măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculelor staţionate neregulamentar îşi are ca premisă un raport juridic contravenţional, putând fi stabilită în urma săvârşirii unei contravenţii, anume fapta de a staţiona neregulamentar, acest fapt nu este determinant sub aspectul stabilirii competenţei de judecată a procesului vizând actul administrativ unilateral (dispoziţie) prin care a fost dispusă o astfel de măsură litigioasă, atunci când acesta este diferit de procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, putând eventual prezenta relevanţă pentru soluţionarea fondului cererii de chemare în judecată referitor la legalitatea acelei măsuri.
29. Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov invocă existenţa unor soluţii divergente în practica instanţelor judecătoreşti, arătând că, în aprecierea sa, prima orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii, fără a realiza o expunere a argumentelor ce susţin această opinie.
30. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat punctul său de vedere, în sensul că sesizarea este admisibilă şi că prima orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii, pentru argumentele ce vor fi redate, în sinteză, în cele ce urmează.
31. Invocând Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 9 din 25 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 9/2015), se apreciază că împrejurarea că măsura ridicării şi depozitării autovehiculului oprit ori staţionat neregulamentar este dispusă printr-un act administrativ [dispoziţia emisă de poliţia locală în temeiul prevederilor art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010], ca urmare a constatării săvârşirii unei contravenţii prin care au fost încălcate dispoziţii legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, separat de procesul-verbal prin care a fost aplicată sancţiunea contravenţională principală pentru aceeaşi faptă, nu este de natură a schimba calificarea juridică a măsurii tehnico-administrative şi nici raportul de accesorialitate dintre măsura tehnico-administrativă şi sancţiunea contravenţională principală, raport din care rezultă şi apartenenţa acestei măsuri la instituţia juridică a răspunderii contravenţionale, cu toate consecinţele ce decurg din această apartenenţă, în planul competenţei materiale procesuale de soluţionare a acţiunilor îndreptate împotriva actului administrativ unilateral cu caracter individual prin care a fost dispusă măsura tehnico-administrativă.
32. La nivel conceptual, raportul de accesorialitate din care rezultă apartenenţa măsurii tehnico-administrative la materia dreptului contravenţional nu este determinată de un criteriu de ordin temporal, care ar presupune emiterea dispoziţiei de ridicare şi depozitare a autovehiculului, subsecvent întocmirii procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, ci rezultă din săvârşirea unei fapte unice, care se încadrează în sfera ilicitului contravenţional.
33. Măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculelor staţionate sau oprite neregulamentar, prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi de art. 203 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, nu poate avea o existenţă juridică de sine stătătoare, independent de constatarea săvârşirii unei contravenţii la regimul circulaţiei rutiere, care atrage răspunderea contravenţională a făptuitorului.
34. Măsura prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 are natura juridică a unui act juridic administrativ, iar relaţiile sociale disciplinate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privesc circulaţia pe drumurile publice. Aceste relaţii sociale sunt protejate prin sancţiuni de natură contravenţională, în acest concept fiind inclusă şi ridicarea vehiculelor, măsură care, în fapt, prin conţinut şi finalitate, reprezintă o sancţiune contravenţională complementară.
35. Au fost invocate, totodată, deciziile Curţii Constituţionale nr. 521 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 5 februarie 2014 (Decizia Curţii Constituţionale nr. 521/2013), şi nr. 545 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 29 februarie 2024 (Decizia Curţii Constituţionale nr. 545/2023), subliniindu-se că adoptarea primei orientări jurisprudenţiale nu intră în contradicţie cu cele statuate de instanţa de contencios constituţional prin paragraful 21 al Deciziei nr. 545/2023, de vreme ce considerentul în care a fost exprimată natura juridică a dispoziţiei de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar a fost enunţat pentru a se demonstra că, şi atunci când dispoziţia a fost emisă separat de procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti, în scopul desfiinţării măsurii.
36. De asemenea, s-a arătat că prima orientare jurisprudenţială se bazează pe un raţionament similar celui care a stat la baza pronunţării Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 28 din 6 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 31 ianuarie 2022 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 28/2021).
37. Ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar intervine în contextul în care operează răspunderea contravenţională, ceea ce implică existenţa unor garanţii procesuale specifice procedurii contravenţionale atât în situaţia în care, concomitent cu măsura tehnico-administrativă, se aplică o sancţiune contravenţională principală, cât şi atunci când aplicarea măsurii tehnico-administrative a ridicării vehiculului este disociată de aplicarea sancţiunii contravenţionale principale.
38. Respectarea unor garanţii procesuale nu poate depinde de voinţa agentului constatator, iar natura de act administrativ a dispoziţiei emise de poliţia locală, care a dispus ridicarea autovehiculului staţionat neregulamentar, nu poate aduce atingere unităţii de procedură în materie contravenţională.
39. În procesul de unificare a jurisprudenţei au fost pronunţate, de către instanţa supremă, următoarele hotărâri:
40. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 9 din 25 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015, prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) şi art. 135 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) şi alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 21 lit. b) şi art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, s-a stabilit că procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 şi art. 97 alin. (1) lit. d) şi alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
41. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 11 din 19 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 19 septembrie 2017 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 11/2017), prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 44-48 şi 55-58.
42. În jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate următoarele decizii:
43. Decizia nr. 5.384 din 21 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.732/63/2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa materială procesuală în favoarea Tribunalului Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, că dispoziţia prin care este dispusă măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului este un act administrativ, îndeplinind condiţiile impuse de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind deci un act unilateral emis de o autoritate publică - Poliţia Locală a Municipiului Craiova - în vederea executării în concret a legii care modifică raporturi juridice preexistente sau dă naştere unor raporturi juridice noi, act administrativ care poate fi atacat în justiţie de către persoanele care se consideră vătămate prin acesta.
Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prin raportare la dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, întrucât prevederile art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (1) anterior menţionate stabilesc competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit contravenţia strict pentru cazul plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, aceasta neputând fi extinsă şi în cazul actelor administrative emise în legătură cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Ca urmare, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, acest capăt de cerere este de competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului.
44. În acelaşi sens, Decizia nr. 254 din 1 aprilie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 8.966/4/2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa materială procesuală în favoarea Tribunalului Braşov - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în considerarea naturii juridice a actului contestat - act unilateral ce îndeplineşte condiţiile impuse de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 - şi în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) şi (3) din actul normativ menţionat.
45. Decizia nr. 5.006 din 27 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 477/45/2011, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa materială procesuală în favoarea judecătoriei ca instanţă de drept comun în materie contravenţională, reţinând, în esenţă, că măsura tehnico-administrativă a ridicării unui vehicul nu are regimul juridic al unei sancţiuni de sine stătătoare, independente de regimul contravenţional incident în materia circulaţiei publice, astfel încât nu se poate susţine rezonabil că actul ce conţine stabilirea şi executarea unei astfel de măsuri, ca act accesoriu, are un regim juridic distinct de regimul juridic aplicabil actului principal, cu alte cuvinte, procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei constând în fapta de a staţiona neregulamentar.
46. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 521 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 5 februarie 2014, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 64 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate şi s-a reţinut că:
"1. Prevederile legale criticate reglementează posibilitatea poliţiei rutiere de a dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe parte carosabilă, având dreptul de a constata contravenţii şi de a aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis. (...)
Scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit art. 1 alin. (2), este acela de a asigura desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, precum şi a mediului. (...).
2. Analizând critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010 privind conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi caracterul inviolabil al proprietăţii private, Curtea constată că (...). Textele de lege criticate reglementează o «măsură tehnico-administrativă menită să asigure desfăşurarea circulaţiei pe drumurile publice în condiţii de siguranţă, prin îndepărtarea de pe spaţiul rezervat circulaţiei rutiere a autovehiculelor staţionate în acea zonă în pofida regulilor stabilite prin lege privind oprirea şi staţionarea acestora», astfel cum s-a reţinut prin Decizia nr. 691 din 5 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 16 iunie 2009.
(...) De altfel, măsura instituită prin textul de lege criticat reprezintă o sancţionare a atitudinii culpabile a conducătorului auto care a nesocotit normele legale referitoare la staţionarea vehiculelor.
Aşadar, având în vedere scopul urmărit, mijloacele folosite, precum şi existenţa unui just echilibru între interesele individuale şi cele generale, Curtea constată că prin textele legale criticate legiuitorul a reglementat o limitare rezonabilă a atributelor de posesie şi folosinţă ale dreptului de proprietate, ceea ce reprezintă o expresie a textului constituţional referitor la competenţa legiuitorului de a stabili limitele dreptului de proprietate. (...)"
47. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 545 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 29 februarie 2024, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, reţinându-se, în considerente, următoarele:
"20. (...) prevederile legale criticate nu îngrădesc dreptul persoanei vătămate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor sale. Astfel, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la circulaţia pe drumurile publice, contravenientul poate depune plângere la judecătorie, în condiţiile prevăzute de art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006.
21. Referitor la ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar în situaţiile prevăzute la art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, Curtea observă că această măsură se poate dispune de poliţistul local, potrivit regulilor cuprinse în procedura privind ridicarea vehiculului, prevăzută de art. 2031-art. 2034 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare (a se vedea, în acest sens, dispoziţiile art. II din Hotărârea Guvernului nr. 965/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 22 decembrie 2016, potrivit cărora: «Procedura privind ridicarea vehiculului, prevăzută de Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi de poliţistul local în situaţiile prevăzute la art. 7 lit. h) şi k) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.»). Astfel, ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziţia de ridicare a poliţistului local. Dispoziţia de ridicare are natura juridică a unui act administrativ, care poate fi supus controlului judecătoresc, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. (...)"
48. Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnaţi conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă a fost propusă dezlegarea potrivit căreia competenţa materială în soluţionarea litigiilor având ca obiect cererea în anularea dispoziţiei de ridicare a vehiculului emise în temeiul art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, respectiv al art. 7 lit. b) din Legea nr. 155/2010, atunci când nu se contestă ori nu este întocmit proces-verbal de contravenţie, revine tribunalului, ca instanţă de contencios administrativ determinată potrivit regulilor instituite de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
49. Totodată, a fost înregistrat la dosar un punct de vedere întocmit de către unul dintre membrii completului de judecată, prin care s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, judecătoria este instanţa competentă material procesual să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea dispoziţiilor de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipalităţii, întocmite în temeiul art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, chiar şi în situaţia în care nu se contestă ori nu este întocmit un proces-verbal de contravenţie.
"Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti."
"Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii."
52. Textele de lege menţionate stabilesc condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei decizii în interesul legii, determinând în acelaşi timp şi limitele analizei instanţei în soluţionarea acestei sesizări.
53. Procedând la verificarea legalităţii învestirii, în acord cu prevederile art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal învestită de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov în vederea pronunţării deciziei în interesul legii, colegiile de conducere ale instanţei făcând parte din categoria subiecţilor ce pot promova recurs în interesul legii.
54. În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ce trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept (i); această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti (ii); dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive (iii); hotărârile judecătoreşti să fie anexate sesizării, se constată că acestea sunt îndeplinite.
55. Astfel, din înscrisurile anexate memoriului înaintat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov rezultă că se identifică practică neunitară la nivelul instanţelor naţionale, în legătură cu stabilirea instanţei competente material în soluţionarea litigiilor având ca obiect anularea dispoziţiei de ridicare a vehiculelor parcate neregulamentar, atunci când nu a fost întocmit ori nu a fost contestat un proces-verbal de constatare a contravenţiei.
56. În acest sens, în cazuri de speţă, instanţele naţionale au exprimat puncte de vedere diferite în privinţa extinderii aplicabilităţii normelor atributive de competenţă în materie contravenţională, conţinute de art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, inclusiv asupra acţiunilor în anularea dispoziţiilor de ridicare a vehiculelor parcate/staţionate neregulamentar, cu consecinţa atragerii competenţei materiale a judecătoriei, respectiv în privinţa aplicabilităţii dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în acelaşi tip de litigii, cu consecinţa stabilirii competenţei materiale în favoarea tribunalului, secţia/completul specializat în soluţionarea litigiilor de contencios administrativ.
57. Aşadar, recursul în interesul legii îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă.
58. Problema de drept care a dat naştere unor interpretări diferite la nivel naţional, reflectată în hotărârile judecătoreşti definitive ataşate sesizării, priveşte în esenţă următoarea chestiune: dacă, în lipsa unui proces-verbal de contravenţie, de sancţionare a faptei constând în staţionarea neregulamentară a vehiculelor pe drumurile publice/pe domeniul public, ori în ipoteza necontestării acestuia, instanţa competentă material în analiza controlului de legalitate a dispoziţiei prin care se instituie măsura tehnico-administrativă de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar, emisă în temeiul prevederilor art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, respectiv al prevederilor art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, în procedura reglementată de prevederile art. 2031-2032 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, este tribunalul, ca instanţă de contencios administrativ determinată potrivit regulilor de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sau judecătoria, potrivit art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, respectiv art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
59. Dispoziţiile unui act normativ trebuie interpretate şi aplicate în mod unitar, în contextul în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se referă la sancţionarea încălcării normelor care constituie regimul circulaţiei rutiere, prin aplicarea unor sancţiuni principale, complementare şi a unor măsuri tehnico-administrative.
60. În primul rând, interpretarea teleologică, fără a nega natura juridică de act administrativ unilateral cu caracter individual a dispoziţiei ce consemnează măsura tehnico-administrativă, atribuie relevanţă, în planul competenţei materiale procesuale de soluţionare a acţiunilor îndreptate împotriva acestui act administrativ, apartenenţei acestuia la regimul juridic al răspunderii contravenţionale.
61. Astfel, măsura ridicării autovehiculului este dispusă de poliţia locală şi de poliţia rutieră în temeiul dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi potrivit atribuţiilor care revin poliţiei locale conform dispoziţiilor art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, conţinutul dispoziţiei de ridicare a vehiculului fiind prevăzut de art. 2032 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, şi este calificată de dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 ca reprezentând o măsură tehnico-administrativă, fiind dispusă, de regulă, ca urmare a săvârşirii unei contravenţii prin care au fost încălcate dispoziţii legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, dintre cele prevăzute de art. 143 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
62. Această calificare a intervenit ca urmare a voinţei exprese a legiuitorului, exprimată prin modificarea adusă Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007), în a cărei expunere de motive se arată că: "S-a realizat o corelare între caracterul măsurii «ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar» şi încadrarea sa juridică, în sensul că aceasta nu putea fi considerată, prin natura sa, o sancţiune contravenţională complementară, ci doar o măsură tehnico-administrativă [vezi intervenţia asupra art. 96 alin. (2) lit. f) şi art. 97 alin. (1) lit. d)]."
63. Este de necontestat că actul juridic prin care s-a dispus această măsură [dispoziţia emisă de poliţia naţională sau de poliţia locală, în temeiul prevederilor art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010] reprezintă un act administrativ tipic în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
64. Cu toate acestea, împrejurarea că măsura ridicării, transportului şi depozitării autovehiculului oprit ori staţionat neregulamentar este dispusă printr-un act administrativ, separat de procesul-verbal prin care a fost aplicată/se va aplica sancţiunea contravenţională principală pentru aceeaşi faptă, nu este de natură a schimba calificarea juridică a măsurii tehnico-administrative şi nici raportul de accesorialitate dintre măsura tehnico-administrativă şi sancţiunea contravenţională principală.
65. Dincolo de calificarea corectă a dispoziţiei emise de poliţia locală în temeiul prevederilor art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010 ca fiind un act administrativ tipic, nu poate fi negată apartenenţa acestei măsuri la instituţia juridică a răspunderii contravenţionale, esenţială fiind împrejurarea că emiterea dispoziţiei de ridicare a vehiculului are ca premisă săvârşirea unei contravenţii, dispoziţia de ridicare a vehiculului fiind un act (este adevărat administrativ) emis însă în materie contravenţională, materie reglementată prin norme juridice derogatorii de la dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
66. Apartenenţa măsurii în discuţie la materia dreptului contravenţional se desprinde cu claritate din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 9/2015, prin care s-a statuat că procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 şi art. 97 alin. (1) lit. d) şi alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale şi în ale cărei considerente s-a arătat că:
"Ridicarea şi depozitarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 constituie, în esenţă, măsuri de bună administrare a traficului rutier şi de restabilire a situaţiei anterioare încălcării ordinii de drept prin săvârşirea contravenţiei, iar reglementarea acestora nu poate fi detaşată de regimul juridic de drept contravenţional sub incidenţa căruia se află fapta săvârşită, sancţiunea principală şi, după caz, sancţiunea contravenţională complementară cărora le sunt ataşate."
67. Într-un alt paragraf al aceleiaşi decizii, instanţa supremă a statuat că ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă reprezintă o măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancţionate contravenţional referitoare la nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice, înţeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice.
68. Prin urmare, măsura tehnico-administrativă a ridicării unui vehicul nu are regimul juridic al unei sancţiuni de sine stătătoare, independente de regimul contravenţional incident în materia circulaţiei publice, astfel încât nu se poate susţine rezonabil că actul ce conţine stabilirea şi executarea unei astfel de măsuri, ca act accesoriu, are un regim juridic distinct de regimul juridic aplicabil actului principal, cu alte cuvinte procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei constând în fapta de a staţiona neregulamentar.
69. Fapta constând în staţionarea neregulamentară este calificată de lege ca fiind contravenţie şi este sancţionată ca atare conform prevederilor art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, iar regimul juridic al ridicării autovehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă este stabilit la art. 64 din acelaşi act normativ. Staţionarea neregulamentară este calificată ca faptă ilicită de natură contravenţională, iar măsura tehnico-administrativă de ridicare şi transport al autovehiculelor staţionate neregulamentar este stabilită ca urmare a săvârşirii unei astfel de contravenţii, nefiind altceva decât o măsură de restabilire a situaţiei anterioare încălcării ordinii de drept prin contravenţie. Prin urmare, măsura tehnico-administrativă de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar, având ca premisă săvârşirea de fapte de natură contravenţională, nu poate fi detaşată de regimul de ansamblu al raportului juridic contravenţional.
70. Aceeaşi idee rezultă cu claritate din faptul că măsura tehnico-administrativă este prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. d), text inclus în capitolul VII intitulat "Răspunderea contravenţională" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
71. Nu este de natură să contrazică această concluzie nici argumentul, desprins din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 545/2023 (paragraful 16), că scopul sancţiunilor contravenţionale (principale şi complementare) este diferit de cel al măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar, dat fiind că primele reprezintă sancţiuni ce conţin o componentă punitivă, educaţională, pe când măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculelor este menită "să asigure desfăşurarea circulaţiei pe drumurile publice în condiţii de siguranţă, prin îndepărtarea de pe spaţiul rezervat circulaţiei rutiere a autovehiculelor staţionate în acea zonă în pofida regulilor stabilite prin lege privind oprirea şi staţionarea acestora", putând fi dispusă independent de emiterea procesului-verbal de contravenţie.
72. Astfel, deşi reprezintă o măsură distinctă, ce are un alt scop decât sancţiunea contravenţională, dispoziţia de ridicare a autovehiculului nu are regimul juridic al unei măsuri de sine stătătoare, independentă de regimul contravenţional incident în materia circulaţiei rutiere. Procesul-verbal de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipalităţii, având ca premisă săvârşirea unei fapte de natură contravenţională, nu poate fi detaşat de regimul de ansamblu al raportului juridic contravenţional, aşa încât această măsură tehnico-administrativă poate fi calificată ca o măsură dispusă de organul constatator asociată celorlalte măsuri legale şi necesare care configurează regimul juridic al răspunderii contravenţionale.
73. Legătura intrinsecă dintre măsura tehnico-administrativă şi materia dreptului contravenţional este dovedită inclusiv de conjuncţia "şi" folosită în primul alineat al art. 97 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care susţine aceeaşi indisolubilitate a măsurii faţă de sancţiunile contravenţionale reglementate în articolele anterioare: câtă vreme se stabileşte că în cazurile prevăzute de prezenta ordonanţă (adică cele care vizează încălcarea dispoziţiilor acesteia, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment ori cu amendă ca sancţiune principală şi, după caz, cu una dintre sancţiunile complementare) "poliţistul rutier dispune şi una dintre măsurile tehnico-administrative".
74. Se reţine că este lipsit de relevanţă, din perspectiva acestui raport de accesorialitate din care rezultă apartenenţa măsurii tehnico-administrative la materia dreptului contravenţional, criteriul de ordin temporal (care ar presupune emiterea dispoziţiei de ridicare şi depozitare a autovehiculului, subsecvent întocmirii procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională). Din contră, raportul de accesorialitate are ca fundament săvârşirea unei fapte unice, care se încadrează în sfera ilicitului contravenţional, atrăgând consecinţe variate, precum şi faptul că măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculelor staţionate sau oprite neregulamentar, prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 2031 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, nu poate avea o existenţă juridică de sine stătătoare, independent de constatarea săvârşirii unei contravenţii la regimul circulaţiei rutiere, care atrage răspunderea contravenţională a făptuitorului. Astfel, măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculului are drept cauză proximă comiterea unei contravenţii prin încălcarea regimului juridic al circulaţiei rutiere.
75. Or, răspunderea contravenţională, ca principală formă de răspundere administrativă, se angajează după o procedură specifică, din care face parte şi o competenţă specială. Reglementarea de drept comun în materia răspunderii contravenţionale este reprezentată de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care constituie, după cum s-a arătat în doctrină, un veritabil "cod al contravenţiilor".
76. Conform art. 572 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ (Codul administrativ), răspunderea administrativ-contravenţională reprezintă o formă a răspunderii administrative care intervine în cazul săvârşirii unei contravenţii identificate potrivit legislaţiei specifice în domeniul contravenţiilor. Dintre cele trei tipuri de răspundere administrativă reglementate de art. 566 din Codul administrativ, măsura tehnico-administrativă este încadrată doar în categoria răspunderii administrative de tip contravenţional.
77. Pentru identitate de raţiune, se reţine că nu se justifică scoaterea din sfera contravenţionalului a acestui act administrativ nici în cazul în care nu a fost întocmit un proces-verbal de contravenţie sau reclamantul a contestat separat doar dispoziţia de ridicare, fără a formula plângere contravenţională, dat fiind că trăsăturile măsurii tehnico-administrative sunt păstrate, iar reglementarea de detaliu priveşte cu precădere doar modul de executare a dispoziţiei de ridicare.
78. Dimpotrivă, argumente de logică juridică (a pari sau simili) impun aceeaşi soluţie, fiind vorba despre aceleaşi raţiuni ale normei juridice care trebuie să funcţioneze în acelaşi sens, indiferent că este vorba despre sancţiuni principale, complementare sau de măsuri tehnico-administrative aplicate ca urmare a săvârşirii aceleiaşi fapte ilicite contravenţionale.
79. Nu există vreo raţiune pentru care determinarea instanţei competente material ar trebui să depindă de manifestarea de voinţă a agentului constatator, de a aplica sau de a nu aplica o sancţiune contravenţională anterior ori concomitent cu aplicarea măsurii tehnico-administrative, sau de manifestarea de voinţă a contravenientului, de a contesta sau de a nu contesta sancţiunea principală aplicată, regimul juridic unitar al unei acţiuni în justiţie impunând, potrivit principiului ubi eadem est ratio, eademsolutio esse debet (unde se aplică acelaşi raţionament, se aplică aceeaşi soluţie), aceeaşi competenţă materială de soluţionare a cauzei.
80. Faptul că art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevede, în favoarea judecătoriei, competenţa pentru soluţionarea plângerii contravenţionale nu poate avea semnificaţia excluderii acestei competenţe pentru situaţia în care este atacată doar măsura subsecventă de ridicare a autovehiculului staţionat neregulamentar, câtă vreme, astfel cum s-a arătat anterior, aceasta nu poate fi disociată de regimul juridic contravenţional, argumente de simetrie a formelor procedurale impunând aceeaşi soluţie.
81. Prin urmare, întrucât măsura tehnico-administrativă este rezultatul săvârşirii unei fapte ilicite de natură contravenţională, iar procesul astfel declanşat este unul ce urmează regulile în materie contravenţională, cererea privind anularea măsurii de ridicare se impune a fi analizată în contextul general al raportului de drept contravenţional, competenţa de soluţionare în primă instanţă revenind judecătoriei, raportat la art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi la art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, chiar şi în cazul în care nu a fost întocmit un proces-verbal de contravenţie sau reclamantul a contestat separat doar dispoziţia de ridicare a autovehiculului.
82. Nu s-ar putea reţine că această soluţie contravine considerentelor Deciziei nr. 545/2023 a Curţii Constituţionale care, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010 din perspectiva respectării art. 21 şi 52 din Constituţia României, republicată, reţine că dispoziţia de ridicare are natura juridică a unui act administrativ, care poate fi supus controlului judecătoresc, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
83. Astfel, în decizia menţionată, Curtea Constituţională nu a avut a se pronunţa asupra unor aspecte referitoare la competenţa materială procesuală a instanţei învestite cu judecarea acţiunii în anularea acestui act administrativ, în raport cu integrarea în domeniul răspunderii administrativ-contravenţionale a măsurii tehnico-administrative căreia actul contestat îi dă expresie, acest considerent din decizia Curţii Constituţionale fiind dezvoltat pentru a se răspunde criticilor de neconstituţionalitate care vizau o pretinsă încălcare a dreptului de acces la justiţie, cu scopul de a arăta că, şi atunci când dispoziţia a fost emisă separat de procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti în scopul desfiinţării măsurii.
84. De altfel, în niciuna dintre cele două orientări jurisprudenţiale nu este contestat caracterul de act administrativ al dispoziţiei de ridicare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine însă că regimul aplicabil este cel al răspunderii contravenţionale, ea însăşi fiind una dintre formele răspunderii administrative, iar, pe de altă parte, Legea nr. 554/2004 recunoaşte ea însăşi, în art. 5 alin. (2), posibilitatea existenţei unei proceduri speciale de atacare a unor acte administrative, argument ce a stat la baza pronunţării şi a altor decizii în interesul legii, ale căror dezlegări trebuie aplicate mutatis mutandis (de exemplu, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 28/2021) în soluţionarea prezentei sesizări de recurs în interesul legii.
85. În al doilea rând, un argument nu mai puţin important este reprezentat de evoluţia jurisprudenţei recente a instanţei supreme în dezlegările obligatorii date prin mecanismele formale de unificare a practicii judiciare unor probleme de practică neunitară vizând competenţa materială în alte domenii, dar asemănătoare din punctul de vedere al silogismului juridic dezvoltat.
86. În jurisprudenţa sa recentă în dezlegările obligatorii prin care a statuat asupra competenţei materiale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adoptat soluţii bazate nu doar strict formal pe litera legii, potrivit regulilor interpretării gramaticale, ci şi pe spiritul acesteia, desprins din aplicarea regulilor interpretării sistematice şi ale celei teleologice.
87. Această interpretare mai largă a fost îmbrăţişată tocmai din nevoia de concentrare a diferitelor tipuri de acţiuni aflate la îndemâna justiţiabilului într-o jurisdicţie unică, aspect benefic nu doar pentru o abordare unitară a cauzelor, dar şi pentru facilitarea accesului la justiţie al cetăţeanului, deziderat în a cărui realizare criteriul proximităţii instanţei este un factor important.
88. În acest sens a fost pronunţată Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 28/2021, în materia actelor de stare civilă, în ale cărei considerente s-a arătat că doar calificarea actului contestat ca fiind un act administrativ nu atrage automat competenţa materială procesuală a instanţelor de contencios administrativ, câtă vreme, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
89. A reţinut instanţa supremă că: "Nu pot fi identificate argumente viabile pentru stabilirea unei competenţe materiale procesuale diferite de soluţionare în primă instanţă a cererilor care privesc rectificarea actului de stare civilă faţă de cele care privesc anularea, completarea sau modificarea actului de stare civilă, respectiv pentru partajarea competenţei între tribunal, ca instanţă de contencios administrativ, şi judecătorie, în funcţie de felul intervenţiei asupra actului de stare civilă." (paragraful 71).
90. Întocmai situaţiilor juridice analizate în cuprinsul acestei decizii, apartenenţa raporturilor juridice asupra cărora intervine actul administrativ la alte ramuri de drept ori alte materii, pentru care, într-o lege specială, înţeleasă ca act normativ adoptat de Parlament sau de Guvern prin delegare legislativă, se prevede o altă procedură judiciară de contestare, înlătură competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ.
91. Tot astfel, nu există argumente solide pentru o separare a competenţei de soluţionare a măsurii tehnico-administrative în discuţie de competenţa generală în materia dreptului contravenţional, materie căreia, aşa cum s-a stabilit în cele de mai sus, această măsură îi aparţine cu certitudine.
92. Un raţionament asemănător, bazat pe principiul simetriei şi pe argumente desprinse din ansamblul reglementărilor internaţionale şi naţionale aplicabile în domeniu, se regăseşte şi în jurisprudenţa obligatorie mai veche a instanţei supreme, din care se menţionează, cu titlu de exemplu, Decizia nr. IX/2006, în materia imobilelor retrocedate, prin care, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, s-a statuat că instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică respectivă.
93. Un argument de simetrie este şi cel rezultat din nevoia unei soluţii similare cu cea adoptată în cazul celorlalte măsuri tehnico-administrative, cum sunt cele reglementate la art. 97 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
94. Astfel, art. 180 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevede faptul că în procesul-verbal de contravenţie trebuie menţionată măsura tehnico-administrativă, alături de termenul de exercitare a căii de atac, semnătura agentului constatator şi unitatea de poliţie la care se depune plângerea.
95. Or, contestaţiilor împotriva dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere, ale certificatelor de înmatriculare ori de înregistrare sau ale plăcuţelor cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare (măsuri tehnico-administrative) eliberate conform art. 180 alin. (6)-(8) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 le este aplicabilă procedura prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, deşi aceste acte sunt distincte de procesul-verbal, iar uneori acesta nici nu conţine menţiunea că ar fi fost luată o astfel de măsură tehnico-administrativă.
96. Nu în ultimul rând, procedura contenciosului administrativ, ce implică, printre altele, şi condiţionarea admisibilităţii acţiunii în anularea dispoziţiei de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar de parcurgerea procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu ar fi adecvată fiindcă ar îngreuna în mod nejustificat accesul justiţiabilului la justiţie, adăugând o formalitate vădit inutilă de vreme ce măsura tehnico-administrativă este deja executată.
97. Prin urmare, inclusiv din perspectiva garanţiilor procesuale şi a standardului de protecţie mai ridicat în materia dreptului contravenţional, apropiat de cel în materie penală potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea pronunţată la data de 4 octombrie 2007, Cauza Anghel contra României, Cererea nr. 28.183/03), această soluţie este una mai apropiată de spiritul legii. Astfel, ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar intervine în contextul în care operează răspunderea contravenţională, ceea ce implică existenţa unor garanţii procesuale specifice procedurii contravenţionale, atât în situaţia în care, concomitent cu măsura tehnico-administrativă, se aplică o sancţiune contravenţională principală, cât şi atunci când aplicarea măsurii tehnico-administrative a ridicării vehiculului este disociată de aplicarea sancţiunii contravenţionale principale.
98. Pentru considerentele expuse, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) din acelaşi cod,
Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte următoarele:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, judecătoria este instanţa competentă material procesual să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea dispoziţiilor de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipalităţii, întocmite în temeiul art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, chiar şi în situaţia în care nu se contestă ori nu este întocmit un proces-verbal de contravenţie.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »