§ 75. - Decizia 13/2025 [A] pentru admiterea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 846

În vigoare
Versiune de la: 15 Septembrie 2025
"20. (...) prevederile legale criticate nu îngrădesc dreptul persoanei vătămate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor sale. Astfel, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la circulaţia pe drumurile publice, contravenientul poate depune plângere la judecătorie, în condiţiile prevăzute de art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006.