§ 116. - Decizia 13/2025 [A] pentru admiterea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 846

În vigoare
Versiune de la: 15 Septembrie 2025
80. Faptul că art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevede, în favoarea judecătoriei, competenţa pentru soluţionarea plângerii contravenţionale nu poate avea semnificaţia excluderii acestei competenţe pentru situaţia în care este atacată doar măsura subsecventă de ridicare a autovehiculului staţionat neregulamentar, câtă vreme, astfel cum s-a arătat anterior, aceasta nu poate fi disociată de regimul juridic contravenţional, argumente de simetrie a formelor procedurale impunând aceeaşi soluţie.