§ 10. - Decizia 13/2025 [A] pentru admiterea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 846

În vigoare
Versiune de la: 15 Septembrie 2025
6. Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii în problema de drept sesizată, conform argumentelor expuse în punctul de vedere formulat în scris, arătând că Ministerul Public apreciază ca fiind în litera şi în spiritul legii prima orientare jurisprudenţială prezentată în memoriul de recurs în interesul legii.