§ 53. - Decizia 13/2025 [A] pentru admiterea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 846

În vigoare
Versiune de la: 15 Septembrie 2025
34. Măsura prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 are natura juridică a unui act juridic administrativ, iar relaţiile sociale disciplinate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privesc circulaţia pe drumurile publice. Aceste relaţii sociale sunt protejate prin sancţiuni de natură contravenţională, în acest concept fiind inclusă şi ridicarea vehiculelor, măsură care, în fapt, prin conţinut şi finalitate, reprezintă o sancţiune contravenţională complementară.