§ 118. - Decizia 13/2025 [A] pentru admiterea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 846

În vigoare
Versiune de la: 15 Septembrie 2025
82. Nu s-ar putea reţine că această soluţie contravine considerentelor Deciziei nr. 545/2023 a Curţii Constituţionale care, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010 din perspectiva respectării art. 21 şi 52 din Constituţia României, republicată, reţine că dispoziţia de ridicare are natura juridică a unui act administrativ, care poate fi supus controlului judecătoresc, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.