Procedura din 2022 0/0/0 de decontare a sumelor aferente schemei de sprijin reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei ''Delta Dunării'', cu modificările şi completările ulterioare, precum şi documentele în baza cărora se realizează decontarea
M.Of. 155
În vigoare
Preţul gazelor naturale facturate cu TVA/1,19 = preţul gazelor naturale net,
Valoare netă preţ cu compensaţie < = 0,200 lei, conform art. 6 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 118/2021
a)declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal, conform modelului din anexa nr. 1.6 la prezenta procedură;
(11)Verificările privind respectarea normelor privind ajutorul de stat/de minimis se efectuează conform cadrului legal naţional şi european în materia ajutorului de stat/de minimis, în două etape, astfel:
- anterior aprobării decontării solicitărilor lunare de decontare, verificarea conformităţii cu regulile din materia ajutorului de stat şi/sau de minimis, precum şi din materia IMMurilor se realizează prin verificarea depunerii declaraţiilor pe propria răspundere completate de clienţii finali conform anexei nr. 1.11;
- ulterior aprobării solicitărilor lunare de decontare, verificarea clienţilor finali se realizează din perspectiva încadrării acestora în cerinţele ajutorului de minimis, precum şi din perspectiva materiei IMM-urilor conform prevederilor legale naţionale şi europene.
(12)În sensul alin. (10) şi (11), cu titlu enunţiativ, pot fi solicitate informaţii referitoare la:
- încadrarea categoriilor clienţilor noncasnici care au primit ajutoare de minimis în prevederile naţionale şi europene din materia ajutorului de minimis;
- facturile emise;
- clarificări referitoare la datele inserate în cadrul documentelor menţionate la alin. (5);
- evidenţierea printr-o situaţie centralizată a numărului de clienţi beneficiari ai schemei de sprijin, independent de numărul punctelor sau locurilor de consum.
(4)În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (8) din OUG nr. 118/2021, prin derogare de la prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de la Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002, cu modificările şi completările ulterioare:
a)în faza de lichidare a cheltuielilor, Ministerul Energiei efectuează exclusiv verificări cu privire la concordanţa sumelor totale din situaţiile de plată cu cererile pe propria răspundere (cererile de decontare şi declaraţiile pe propria răspundere) depuse de furnizori/operatorii de distribuţie;
b)fazele ulterioare parcurse ale cheltuielilor bugetare se realizează exclusiv cu privire la sumele aprobate spre decontare, ca urmare a verificărilor realizate potrivit OUG nr. 118/2021, precum şi potrivit prezentei proceduri de decontare, conform lit. a)
Art. 91
(1)Ori de câte ori, ulterior depunerii cererii de decontare conform art. 8 alin. (5) şi ulterior aprobării decontării acesteia şi notificării plăţii către furnizor, ca urmare a verificărilor efectuate, furnizorul constată existenţa unor clienţi finali eligibili potrivit OUG nr. 118/2021 pentru care nu a fost depusă o cerere de decontare, acesta va depune o nouă solicitare lunară de decontare pentru perioada 1 noiembrie 2021-31 ianuarie 2022, strict cu privire la clienţii finali eligibili care nu au fost cuprinşi în cadrul solicitării lunare de decontare iniţial depuse.
(2)Ori de câte ori, ulterior depunerii cererii de decontare conform art. 8 alin. (5), dar anterior aprobării decontării acesteia, ca urmare a verificărilor efectuate, furnizorul constată existenţa unor clienţi finali eligibili potrivit OUG nr. 118/2021 pentru care nu a fost depusă o cerere de decontare, acesta îşi va reface cererea de decontare depusă conform art. 8 alin. (5).
(3)Cererea de decontare menţionată la alin. (1) sau (2), după caz, va fi însoţită de documentele şi informaţiile prevăzute la art. 8 alin. (5) care se completează în concordanţă cu informaţiile cuprinse în cadrul solicitării lunare de decontare.
(4)Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul cererilor de decontare aferente unui portofoliu de clienţi preluat ca urmare a schimbărilor de ordin administrativ conform art. 9 alin. (2), atunci când până la data intervenirii unor asemenea schimbări nu au fost depuse solicitări lunare de decontare.
(5)Cererea menţionată la alin. (1) se depune în mod distinct pentru fiecare lună aferentă perioadei 1 noiembrie 2021-31 ianuarie 2022.
(7)Măsurile de sprijin pentru clienţii finali prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. b) şi c) din ordonanţa de urgenţă se acordă cu respectarea prevederilor naţionale şi europene din materia ajutorului de stat/de minimis.
(10)În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă, prin derogare de la prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de la Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002, cu modificările şi completările ulterioare:
a)în faza de lichidare a cheltuielilor, Ministerul Energiei efectuează exclusiv verificări cu privire la concordanţa sumelor totale din situaţiile de plată cu cererile pe propria răspundere depuse de furnizori (cererile de decontare şi declaraţiile pe propria răspundere) şi valorile compensaţiilor stabilite de ANRE;
b)fazele ulterioare parcurse ale cheltuielilor bugetare se realizează exclusiv cu privire la sumele a căror concordanţă a fost stabilită conform lit. a).
CAPITOLUL V1:Aspecte legate de procedura de decontare ca urmare a procedurii de regularizare
Art. 151
(1)În vederea aplicării procedurii de regularizare pentru mecanismul de compensare aferent schemei de sprijin cu privire la facturile decontate pentru sezonul rece 2021-2022 pentru clienţii casnici, se aplică procedura prevăzută la art. 4 din OUG nr. 118/2021.
(2)În vederea aplicării procedurii de regularizare pentru mecanismul de plafonare aferent schemei de sprijin cu privire la facturile decontate pentru sezonul rece 2021-2022 pentru clienţii finali casnici şi noncasnici, se aplică procedura prevăzută la art. 23 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.
(3)În vederea aplicării procedurii de regularizare pentru mecanismul de compensare aferent schemei de sprijin cu privire la facturile decontate pentru sezonul rece 2021-2022, respectiv pentru consumul aferent perioadei 1 noiembrie 2021-31 ianuarie 2022 pentru clienţii noncasnici, furnizorii vor depune pe adresa de email (regularizare.decontare.noncasnici@ energie.gov.ro) solicitări lunare de decontare pentru fiecare lună calendaristică pentru care se solicită decontarea regularizării.
(4)Cererea de regularizare menţionată la alin. (3) va fi însoţită de documentele menţionate la art. 8 alin. (5), completate în mod corespunzător.
(5)În cadrul documentelor menţionate la alin. (4) se va insera menţiunea «REGULARIZARE», împreună cu indicarea lunii calendaristice pentru care se solicită regularizarea. Prevederile art. 8 şi 9 se aplică în mod corespunzător.
(6)Ca urmare a modificărilor efectuate de ANRE, conform reglementărilor proprii, asupra cotei obligatorii estimate de achiziţie de certificate verzi pentru anul 2021 trimestrul IV pentru lunile noiembrie 2021 şi decembrie 2021, precum şi asupra cotei obligatorii estimate de achiziţie de certificate verzi pentru anul 2022 trimestrul I pentru luna ianuarie 2022, furnizorii depun o cerere de actualizare a contravalorii certificatelor verzi, astfel cum au fost modificate de ANRE.
(7)Cererea menţionată la alin. (6) va fi însoţită de toate documentele prevăzute la art. 8 alin. (5).
(8)În cadrul documentelor menţionate la alin. (7) se va insera menţiunea «ACTUALIZARE CERTIFICATE VERZI», împreună cu indicarea lunii calendaristice pentru care se solicită regularizarea financiară a acestora. Prevederile art. 8 şi 9 se aplică în mod corespunzător.
(9)În vederea aplicării prevederilor alin. (6) şi (7), furnizorii vor depune pe adresa de e-mail (actualizare.decontare. noncasnici@energie.gov.ro) solicitări lunare de decontare pentru fiecare lună calendaristică pentru care se solicită decontarea actualizării contravalorii certificatelor verzi.
(10)În sensul art. 8 alin. (10) şi (11), în aplicarea prevederilor alin. (1)-(8), cu titlu enunţiativ, pot fi solicitate informaţii referitoare la:
- încadrarea categoriilor clienţilor noncasnici care au primit ajutoare de minimis în prevederile naţionale şi europene din materia ajutorului de minimis;
- facturile de regularizare emise;
- clarificări referitoare la datele inserate în cadrul documentelor menţionate la art. 8 alin. (5);
- evidenţierea printr-o situaţie centralizată a numărului de clienţi beneficiari ai schemei de sprijin, independent de numărul punctelor sau locurilor de consum;
- procesele-verbale de citire de la operatorul de distribuţie;
- cota iniţială de certificate verzi şi/sau cota actualizată de certificate verzi.
Art. 152
Datele şi informaţiile referitoare la regularizare se realizează defalcat, pe fiecare lună calendaristică incidentă, ori de câte ori o perioadă de regularizare cuprinde două sau mai multe luni.
(61)În sensul prezentei proceduri de decontare:
- noţiunea de "furnizor" include şi pe cea de operator de distribuţie de energie electrică cu drept de revânzare a energiei electrice;
- termenii "cerere de decontare" şi "solicitare lunară de decontare" sunt noţiuni cu valoare egală juridică şi sinonimicăFurnizor (CUI/CIF) | Judeţ | Nr. CLC/POD clienţi casnici pentru care se aplica compensarea*3) | Valoare totală compensare (lei) |
TOTAL | |||
Nr. crt. | Denumire profesie/ocupaţie | Act normativ |
1 | ARHITECT | Legea nr. 184/2001, privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - art. 9-12, art. 17 |
2 | ASISTENT MEDICAL GENERALIST ASISTENT MEDICAL | Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată prin Legea nr. 53/2014 - art. 12 şi art. 16 |
3 | ASISTENT SOCIAL | Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social - art. 8 |
4 | AUDITOR ENERGETIC PENTRU CLĂDIRI | Legea nr. 372 din 13 decembrie 2005 privind performanţa energetică a clădirilor, art. 20 Ordinul nr. 550 din 9 aprilie 2003 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Îndrumător pentru atestarea auditorilor energetici pentru clădiri şi instalaţiile aferente", modificat prin Ordinul nr. 1083/2009 Ordin nr. 1767 din 6 octombrie 2009 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici şi a Regulamentului pentru atestarea managerilor energetici |
5 | AUDITOR FINANCIAR | Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - art. 1, art. 3, CAP. 4 - Exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar |
6 | AVOCAT | Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu completările şi modificările ulterioare - art. 1 alin. (1) |
7 | BIOCHIMIST în sistemul sanitar | Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România - art. 3, art. 4, art. 7 |
8 | BIOLOG în sistemul sanitar | Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România - art. 3, art. 4, art. 7 |
9 | CHIMIST în sistemul sanitar | Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România - art. 3, art. 4, art. 7 |
10 | CONSERVATOR | Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată, cu modificările ulterioare, art. 28 |
11 | CONSILIER ÎN PROPRIETATE INDUSTRIALĂ | Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată în temeiul Legii 331/2006 - art. 1 alin. (1), art. 2, art. 20 |
12 | CONSULTANT FISCAL | Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, cu modificările ulterioare - art. 9 |
13 | CONTABIL AUTORIZAT | Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată - art. 3 şi art. 10 |
14 | DIRIGINTE DE ŞANTIER | Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, art. 6 alin. (2) şi art. 21, alin. (2) lit. b). Ordin MD nr. 1496/2011 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a diriginţilor de şantier |
15 | EXECUTOR JUDECĂTORESC | Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare - art. 12 şi art. 16 |
16 | EXPERT CONTABIL | Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată - art. 3 şi art. 6 |
17 | EXPERT CRIMINALIST | Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti, cu modificările şi completările ulterioare - art. 3-5, art. 10 |
18 | EXPERT TEHNIC JUDICIAR EXPERT TEHNIC EXTRAJUDICIAR | Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară - art. 29 Ordinul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor 488/2002 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru dobândirea calităţii de expert tehnic extrajudiciar în specialitatea "vânătoare" - art. 8 Ordinul Ministerului Economiei şi Comerţului 905/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea examenului în vederea atribuirii calităţii de expert tehnic extrajudiciar |
19 | EVALUATOR AUTORIZAT | O.G. nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) |
20 | FARMACIST | Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, Titlul XIV - Exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România, art. 574 şi art. 586 |
21 | FIZIOTERAPEUT/KINETOTERAPEUT FIZIOTERAPEUT/FIZIOKINETOTERAPEUT FIZIOTERAPEUT/PROFESOR DE CULTURĂ FIZICĂ MEDICALĂ FIZIOTERAPEUT/BALNEOFIZIO-KINETOTERAPEUT | Legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România - art. 14 Hotărârea CFR nr. 5/2018 privind procedura de eliberare a autorizaţiei de liberă practică pentru profesia de fizioterapeut |
22 | GEODEZ | Regulamentul privind autorizarea sau recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice române, ale unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparţine Spaţiului Economic European în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul M.A.I. - A.N.C.P.I. nr. 107/2010, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 231/13.04.2010 |
23 | INTERPRET LIMBAJ MIMICO-GESTUAL | Ordin nr. 671/1640/61/2007 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a interpreţilor limbajului mimico-gestual şi a interpreţilor limbajului specific persoanei cu surdocecitate, art. 1 alin. (2) |
24 | LOGOPED | O.U.G. nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, modificată prin Legea 598/2001 pentru aprobarea O.U.G. 83/2000 - art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (1) Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 979/2004 privind eliberarea autorizaţiei de liberă practică |
25 | MOAŞA | Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată prin Legea nr. 53/2014 - art. 12 şi art. 16 |
26 | MEDIATOR | Lege nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator - art. 7, art. 12, art. 22-24 |
27 | MEDIC | Lege nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, TITLUL XII - Exercitarea profesiei de medic. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România - art. 383 |
28 | MEDIC DENTIST | Lege nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, TITLUL XIII - Exercitarea profesiei de medic dentist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România - art. 476, art. 482, art. 514 |
29 | MEDIC VETERINAR | Lege nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată în temeiul art. 5 din Legea nr. 592/2003, cu modificările ulterioare - art. 1 |
30 | NOTAR PUBLIC | Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, cu modificările ulterioare - art. 14 alin. (1) şi (2) |
31 | OPTICIAN-OPTOMETRIST | O.U.G. nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, modificată prin Legea 598/2001 pentru aprobarea O.U.G. 83/2000 - art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (1) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 979/2004 privind eliberarea autorizaţiei de liberă practică |
32 | PRACTICIAN ÎN INSOLVENŢĂ | Ordonanţa de urgenţă nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, cu modificările ulterioare - art. 3 pct. 27 |
33 | PRACTICIAN ÎN MEDICINĂ COMPLEMENTARĂ/ALTERNATIVĂ | Lege nr. 118/2007 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/alternativă - art. 6 |
34 | PSIHOLOG | Lege nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare - art. 7, art. 8 |
35 | RESTAURATOR | Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată, cu modificările ulterioare, art. 28 |
36 | SOCIOLOG | O.U.G. nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, modificată prin Legea 598/2001 pentru aprobarea O.U.G. 83/2000 - art. 1 alin. (2) Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 979/2004 privind eliberarea autorizaţiei de liberă practică |
37 | SPECIALIST ÎN DOMENIUL AMENAJĂRII TERITORIULUI ŞI URBANISMULUI | Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, art. 38 |
38 | TEHNICIAN DE PROTEZE ŞI ORTEZE TEHNICIAN DE PROTEZE AUDITIVE TEHNICIAN DE APARATURĂ MEDICALĂ | O.U.G. nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, modificată prin Legea 598/2001 pentru aprobarea O.U.G. 83/2000 - art. 1 alin. (2) Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 979/2004 privind eliberarea autorizaţiei de liberă practică |
39 | TRADUCĂTOR/INTERPRET AUTORIZAT DE MINISTERUL JUSTIŢIEI | Lege nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare - art. 2, art. 3, art. 4 alin. (1) şi (3) şi art. 61 |
40 | Expert în fizică medicală Fizician medical Fizician în sistemul sanitar | O.U.G. nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, modificată prin Legea 598/2001 pentru aprobarea O.U.G. 83/2000 - art. 1 alin. (2) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 979/2004 privind eliberarea autorizaţiei de liberă practică. |
Categoria de clienţi noncasnici prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. b) şi c)3 | Nr. clienţi noncasnici pentru care se aplică compensarea | Valoare totală compensare (fără TVA) (lei) |
Client | Contract | Factură | Elemente din factură deduse conform prevederilor legale pentru energie electrică | Elemente din factură deduse conform prevederilor legale pentru gaze naturale | ||||||||||||||||||
Denumire | Cod înregistrare Fiscală | Adresă | Tip | Număr contract | Data contract | Cod client | Tip energie (energie electrică sau gaze naturale) | Tip factură (estimat sau citit) | Perioadă facturare | Cantitate facturată | U.M. | Valoare din factură pentru servicii de sistem | Valoare din factură pentru serviciile de transport al energiei electrice | Valoare din factură pentru Servicii de distribuţie | Valoare certificate verzi | Valoare contribuţie cogenerare de înaltă eficienţă | Valoarea acciză | Total sumă dedusă din totalul de plată al facturii conform prevederii or legale | Valoare din factură pentru serviciul de transport | Valoare din factură pentru serviciul de distribuţie | Valoare acciză | Total sumă dedusă din totalul de plată al facturii conform prevederilor legale |
Client | Contract | Factură | Elemente din factură deduse conform prevederilor legale pentru energie electrică | Elemente din factură deduse conform prevederilor legale pentru gaze naturale | ||||||||||||||||||
Denumire | Cod înregistrare Fiscală | Adresă | Tip | Număr contract | Data contract | Cod client | Tip energie (energie electrică sau gaze naturale) | Tip factură (estimat sau citit) | Perioadă facturare | Cantitate facturată | U.M. | Valoare din factură pentru servicii de sistem | Valoare din factură pentru serviciile de transport al energiei electrice | Valoare din factură pentru Servicii de distribuţie | Valoare certificate verzi | Valoare contribuţie cogenerare de înaltă eficienţă | Valoarea acciză | Total sumă dedusă din totalul de plată al facturii conform prevederilor legale | Valoare din factură pentru serviciul de transport | Valoare din factură pentru serviciul de distribuţie | Valoare acciză | Total sumă dedusă din totalul de plată al facturii conform prevederilor legale |
NR. CRT. | NUME CLIENT | DATE DE IDENTIFICARE (RO/CUI) | VALOARE COMPENSARE ACORDATĂ (LEI) |
TOTAL |
NR. CRT. | NUME CLIENT | DATE DE IDENTIFICARE (RO/CUI) | ANUL ACORDĂRII FINANŢĂRII | INSTITUŢIA FINANŢATOARE | PROGRAMUL PRIN CARE S-A BENEFICIAT DE FINANŢARE | VALOARE FINANŢARE ACORDATĂ (EURO) | VALOARE COMPENSARE ACORDATĂ (LEI) |
TOTAL |
Data | Beneficiar |
................................ | .................................... prin reprezentant/împuternicit |
Semnătura ..................................... |
ANEXA nr. 111:
DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE cu privire la ajutorul de stat/de minimis
Subsemnatul(a), ...................................................., identificat(ă) cu B.I./C.I. seria ..... nr. ................, eliberat(ă) de ............... la data de ..............., CNP ................................., cu domiciliul în localitatea ................................., str. ..................................... nr. ......, bl. ....., sc. ....., ap. ......., sectorul/judeţul ............................, în calitate de reprezentant legal al întreprinderii ......................................, declar pe propria răspundere că măsurile de sprijin pentru care solicit aplicarea fac/nu fac obiectul oricărui tip de subvenţie în cadrul altor programe/subprograme cu finanţare publică.
DA |_|
NU |_|
Dacă da, completaţi tabelul următor:
Nr. crt. | Anul acordării finanţării | Instituţia finanţatoare | Programul prin care s-a beneficiat de finanţare | Cuantumul finanţării acordate (euro) |
De asemenea, declar pe propria răspundere că în ultimii 3 ani fiscali şi în anul fiscal în curs am/nu am beneficiat de ajutoare de stat pentru aceleaşi costuri eligibile pentru care am solicitat finanţarea:
DA |_|
NU |_|
Dacă da, completaţi tabelul următor:
Nr. crt. | Anul acordării ajutorului de stat | Instituţia finanţatoare | Programul prin care s-a beneficiat de finanţare | Cuantumul ajutorului acordat (euro) |
De asemenea, declar pe propria răspundere că întreprinderea solicitantă se încadrează în categoria IMM, definită prin Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, anexa nr. 1 a Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat.
În consecinţă, declar pe propria răspundere că, în ultimii 3 ani fiscali şi în anul fiscal în curs, întreprinderea unică, aşa cum a fost definită anterior, a/nu a beneficiat de ajutoare de minimis:
DA |_|
NU |_|
Dacă da, completaţi tabelul următor:
Nr. crt. | Anul acordării ajutorului de minimis | Întreprinderea finanţatoare | Programul prin care s-a beneficiat de finanţare | Cuantumul ajutorului acordat (euro) |
TOTAL AJUTOR DE MINIMIS PRIMIT | ||||
Prezenta declaraţie este elaborată în conformitate cu prevederile naţionale şi europene din materia ajutorului de minimis.
Declar pe propria răspundere că toate informaţiile furnizate şi consemnate în prezenta declaraţie sunt corecte şi complete şi înţeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informaţiilor în scopul de a obţine avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.
Numele şi prenumele Funcţia Semnătura (opţional, şi ştampila) solicitantului Data semnării | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Cod înregistrare fiscală | Denumire Furnizor | Tip Energie | CNP Client | Nume Client | Adresa Client | Judeţ | Cod Client | CLC/POD Client | Valoare ajutor încălzire | Valoarea supliment energie | Valoare compensare client non-casnic | Număr factură | Dată factură | Dată început perioadă facturată | Dată sfârşit perioadă facturată | Tip facturare estimare/regularizare (E/R) | U.M. | Cantitate | Valoare compensare acordată (VCA = VCC - AJI - SPE) |
Clienţi casnici (art. 1 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 118/2021 (nr./sumă) | Spitale publice şi private, unităţi de învăţământ publice şi private, precum şi creşe (art. 1 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 118/2021) (nr./sumă) | Organizaţii neguvernamentale şi unităţile de cult (art. 1 alin. (1) lit. e) din OUG nr. 118/2021) (nr./sumă) | Furnizori publici şi privaţi de servicii sociale (art. 1 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 118/2021) (nr./sumă) | Total | |
Nr. total beneficiari | / | ||||
Valoare compensaţie (lei) |
Clienţi casnici nr./sumă | Clienţi noncasnici nr./sumă | Total | |
Nr. total beneficiari | / | ||
Valoare compensaţie (lei) |
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (9)
Modificat de numărul de obiecte din listă: (3)
- Ordinul 668/2022 668/315/965 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale, al ministrului energiei şi al ministrului finanţelor nr. 183/112/173/2022 pentru aprobarea procedurii şi termenelor de decontare a sumelor aferente schemei de compensare, a documentelor în baza cărora se realizează decontarea, precum şi a altor măsuri necesare aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei ''Delta Dunării''
- Rectificare din 2022 în anexa la Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale, al ministrului energiei şi al ministrului finanţelor nr. 183/112/173/2022 pentru aprobarea procedurii şi termenelor de decontare a sumelor aferente schemei de compensare, a documentelor în baza cărora se realizează decontarea, precum şi a altor măsuri necesare aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei ''Delta Dunării''
- Ordinul 183/2022 183/112/173 pentru aprobarea procedurii şi termenelor de decontare a sumelor aferente schemei de compensare, a documentelor în baza cărora se realizează decontarea, precum şi a altor măsuri necesare aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei ''Delta Dunării''
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (6)
- Regulamentul 679/27-apr-2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)
- Regulamentul 1589/13-iul-2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (text codificat)
- Regulamentul 651/17-iun-2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat