Art. 91. - Art. 9 1 - Procedura din 2022 0/0/0 de decontare a sumelor aferente schemei de sprijin reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei ''Delta Dunării'', cu modificările şi completările ulterioare, precum şi documentele în baza cărora se realizează decontarea

M.Of. 155

În vigoare
Versiune de la: 14 Aprilie 2022
Art. 91
(1)Ori de câte ori, ulterior depunerii cererii de decontare conform art. 8 alin. (5) şi ulterior aprobării decontării acesteia şi notificării plăţii către furnizor, ca urmare a verificărilor efectuate, furnizorul constată existenţa unor clienţi finali eligibili potrivit OUG nr. 118/2021 pentru care nu a fost depusă o cerere de decontare, acesta va depune o nouă solicitare lunară de decontare pentru perioada 1 noiembrie 2021-31 ianuarie 2022, strict cu privire la clienţii finali eligibili care nu au fost cuprinşi în cadrul solicitării lunare de decontare iniţial depuse.
(2)Ori de câte ori, ulterior depunerii cererii de decontare conform art. 8 alin. (5), dar anterior aprobării decontării acesteia, ca urmare a verificărilor efectuate, furnizorul constată existenţa unor clienţi finali eligibili potrivit OUG nr. 118/2021 pentru care nu a fost depusă o cerere de decontare, acesta îşi va reface cererea de decontare depusă conform art. 8 alin. (5).
(3)Cererea de decontare menţionată la alin. (1) sau (2), după caz, va fi însoţită de documentele şi informaţiile prevăzute la art. 8 alin. (5) care se completează în concordanţă cu informaţiile cuprinse în cadrul solicitării lunare de decontare.
(4)Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul cererilor de decontare aferente unui portofoliu de clienţi preluat ca urmare a schimbărilor de ordin administrativ conform art. 9 alin. (2), atunci când până la data intervenirii unor asemenea schimbări nu au fost depuse solicitări lunare de decontare.
(5)Cererea menţionată la alin. (1) se depune în mod distinct pentru fiecare lună aferentă perioadei 1 noiembrie 2021-31 ianuarie 2022.