Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală - Republicare - Legea 302/2004

TITLUL I:Dispoziţii generale

CAPITOLUL I:Domeniul de aplicare şi principii generale ale cooperării judiciare internaţionale în materie penală

Art. 2: Definirea unor termeni şi expresii

o)drept de şedere permanentă -

Art. 4: Preeminenţa dreptului internaţional

Art. 5: Curtoazia internaţională şi reciprocitatea

(1)Cooperarea judiciară internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă:

CAPITOLUL II:Dispoziţii generale privind procedura de cooperare judiciară internaţională în materie penală

Art. 10: Autorităţile centrale române

(1)Competenţa îndeplinirii atribuţiilor specifice de autoritate centrală română în domeniul cooperării judiciare în materie penală aparţine şi se exercită de către:

a)Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, dacă cererile au ca obiect extrădarea, mandatul european de arestare, transferarea persoanelor condamnate, ordinul de indisponibilizare, ordinul de confiscare, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi a actelor judiciare penale, comisiile rogatorii internaţionale, orice altă formă de asistenţă judiciară internaţională care se referă la activitatea de judecată ori la faza executării hotărârilor penale, precum şi, indiferent de faza procesuală, atunci când, după caz, se prevede altfel prin prezenta lege sau cererea este formulată în temeiul curtoaziei internaţionale sau Ministerul Justiţiei este desemnat autoritate centrală unică potrivit tratatelor internaţionale la care România este parte;

(4)În cazul cererilor formulate de autorităţile române, netransmiterea cererii ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (3) sau, în cazul celor transmise în vederea executării către autorităţile statului solicitat, neîndeplinirea, îndeplinirea greşită sau cu întârziere de către autorităţile statului solicitat a activităţilor solicitate de autorităţile române, lipsa răspunsului autorităţilor statului solicitat, precum şi orice situaţii obiective nu pot fi imputate autorităţilor centrale române şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor din Codul de procedură penală referitoare la amenda judiciară.

Art. 11: Transmiterea directă

Art. 14: Limbile utilizate

(2)Cererile formulate de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti române sau, în cazul în care se prevede astfel, în tratatul aplicabil ori în prezenta lege, de Ministerul Justiţiei, precum şi actele anexate vor fi însoţite de traduceri în una dintre limbile prevăzute în instrumentul juridic aplicabil în relaţia cu statul solicitat. Cererile formulate în temeiul curtoaziei internaţionale şi actele anexe se vor traduce în limba oficială a statului solicitat. Traducerea se efectuează la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti de către un traducător autorizat. În cazul în care pe listele curţii de apel în circumscripţia căreia se află organul de urmărire penală sau instanţa judecătorească nu există niciun traducător autorizat pentru limba în care trebuie tradusă cererea ori, deşi există, acesta refuză să presteze serviciul solicitat, organul de urmărire penală sau instanţa judecătorească va solicita Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Ministerului Justiţiei, după caz, traducerea acesteia.

(5)În cazul traducerilor efectuate la solicitarea Ministerului Justiţiei, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege şi a tratatelor încheiate în domeniul cooperării în materie penală, la care România este parte, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 15: Computarea duratei pedepselor şi măsurilor privative de libertate

Art. 16: Cheltuieli

(2)Cu toate acestea, sunt în sarcina statului sau a autorităţii judiciare solicitante:

Art. 17: Remiterea de obiecte şi bunuri

TITLUL II:Extrădarea

CAPITOLUL I:Extrădarea pasivă

SECŢIUNEA 1:Condiţii pentru extrădare

Art. 19: Persoane exceptate de la extrădare

(1)Nu pot fi extrădaţi din România:

Art. 20: Extrădarea cetăţenilor români

(1)Cetăţenii români pot fi extrădaţi din România în baza convenţiilor internaţionale multilaterale la care aceasta este parte şi pe bază de reciprocitate, dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:

Art. 21: Motive obligatorii de refuz al extrădării

(1)Extrădarea va fi refuzată dacă:

(2)Nu sunt considerate infracţiuni de natură politică:

c)infracţiunile prevăzute la art. 50 din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie, la art. 51 din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor armate maritime, la art. 129 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de război şi la art. 147 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de război;

Art. 22: Motive opţionale de refuz al extrădării

Art. 23: Transferul procedurii penale în cazurile de refuz al extrădării

(1)Refuzul extrădării propriului cetăţean ori a refugiatului politic obligă statul român ca la cererea statului solicitant să supună cauza autorităţilor sale judiciare competente, astfel încât să se poată exercita urmărirea penală şi judecata, dacă este cazul. În acest scop statul solicitant ar urma să transmită gratuit Ministerului Justiţiei din România dosarele, informaţiile şi obiectele privind infracţiunea. Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale.

(2)În cazul în care România optează pentru soluţia refuzului extrădării unui cetăţean străin, persoana suspectată, acuzată sau condamnată în alt stat pentru una dintre infracţiunile prevăzute la art. 97 alin. (1) sau pentru orice altă infracţiune pentru care legea statului solicitant prevede pedeapsa închisorii al cărei minimum special este de cel puţin 5 ani, examinarea propriei competenţe şi exercitarea, dacă este cazul, a acţiunii penale se fac din oficiu, fără excepţie şi fără întârziere. Autorităţile române solicitate hotărăsc în aceleaşi condiţii ca şi pentru orice infracţiune cu caracter grav prevăzută şi pedepsită de legea română.

Art. 24: Dubla incriminare

Art. 25: Infracţiuni fiscale

Art. 29: Infracţiunile comise într-un stat terţ

Art. 32: Judecarea în lipsă

(1)În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată a nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane suspectate sau acuzate de săvârşirea unei infracţiuni. Totuşi, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare. Hotărârea de extrădare îndreptăţeşte statul solicitant fie să treacă la o nouă judecată în cauză, în prezenţa condamnatului, dacă acesta nu se împotriveşte, fie să îl urmărească pe extrădat, în caz contrar.

SECŢIUNEA 2:Procedura extrădării din România

Art. 36: Cererea de extrădare şi actele anexe

(2)În sprijinul cererii se vor prezenta:

a)în funcţie de faza procesului penal, originalele sau copiile autentice ale hotărârii de condamnare definitive, cu menţiunea rămânerii definitive, deciziilor pronunţate ca urmare a exercitării căilor legale de atac, mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventivă, rechizitorului sau ale altor acte având putere egală. Autentificarea copiilor acestor acte se face gratuit de instanţa sau parchetul competent, după caz;

Art. 37: Procedura extrădării pasive

(4)În exercitarea atribuţiilor de autoritate centrală, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, îndeplineşte, cu precădere, următoarele activităţi:

Art. 38: Examenul de regularitate internaţională

(2)Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectuează, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii cererii, examenul de regularitate internaţională prevăzut la alin. (1), spre a constata dacă:

(4)În cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor de regularitate internaţională menţionate la alin. (2) lit. a) şi b) şi la alin. (3), precum şi în cazul în care se constată existenţa situaţiei prevăzute la alin. (2) lit. d), Ministerul Justiţiei restituie cererea şi actele anexe, explicând motivele. În situaţia în care cererea de extrădare şi documentele anexe nu sunt însoţite de traduceri în limba română, urmează ca parchetul competent să ia măsuri pentru efectuarea unei traduceri cât mai urgente.

Art. 39: Concursul de cereri

(2)În situaţia prevăzută la alin. (1), Ministerul Justiţiei stabileşte, dacă este cazul, cărui stat solicitant îi va fi predată persoana extrădată, potrivit obligaţiilor internaţionale asumate de România prin tratatele internaţionale în materie la care este parte sau care decurg din statutul de membru al Uniunii Europene, ţinând seama de hotărârile judecătoreşti definitive cu privire la fiecare dintre cererile de extrădare, precum şi de criteriile prevăzute la alin. (1).

Art. 42: Procedura judiciară şi reguli speciale de competenţă

Art. 43: Arestarea provizorie şi sesizarea instanţei

(2)După identificare, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost prinsă persoana extrădabilă sesizează de îndată curtea de apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile şi continuării procedurii judiciare de soluţionare a cererii de extrădare. În cazul prevăzut la art. 42 alin. (2), audierea persoanei extrădabile de către Curtea de Apel Bucureşti se poate realiza şi prin videoconferinţă. Lucrările efectuate de parchetul de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost prinsă persoana extrădabilă se trimit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, imediat după audierea persoanei extrădabile.

(3)Arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune şi este prelungită de acelaşi complet învestit cu soluţionarea cererii de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală a arestării provizorii, până la predarea efectivă către statul solicitant, să poată depăşi 180 de zile. După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea, judecătorul emite de îndată mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. Prevederile Codului de procedură penală cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.

(4)Arestarea provizorie în vederea extrădării se execută în centrele de reţinere şi arestare preventivă, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu excepţia cazurilor în care persoana se află în executarea unei pedepse într-un penitenciar din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Dispoziţiile Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(5)În cursul soluţionării cererii de extrădare, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menţinerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menţinerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau pe cauţiune. Măsura arestării provizorii se înlocuieşte cu arestul la domiciliu, controlul judiciar sau pe cauţiune numai în cazuri bine justificate şi numai dacă instanţa apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.

(7)Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prevăzut la art. 57 alin. (6). În acest caz, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate şi informează despre aceasta Ministerul Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

(9)Încheierea prin care s-a dispus luarea, menţinerea, înlocuirea sau încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării poate fi atacată separat cu contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Dosarul va fi înaintat instanţei ierarhic superioare în termen de 48 de ore, iar contestaţia se judecă în termen de 5 zile de la înregistrarea cauzei. Contestaţia formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menţinerea măsurii arestării provizorii nu este suspensivă de executare.

Art. 44: Arestarea provizorie în caz de urgenţă

(2)Notiţa roşie sau difuziunea de urmărire internaţională prin canalele Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol echivalează cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării dacă se prevede expres în tratatul aplicabil ori există reciprocitate. Lipsa reciprocităţii nu împiedică echivalarea notiţei roşii sau difuziunii de urmărire internaţională cu cererea de arestare provizorie, dacă măsura se dovedeşte necesară având în vedere nevoia de a lupta împotriva formelor grave ale criminalităţii.

(4)În cererea de arestare provizorie în vederea extrădării trebuie să se arate:

(5)În cazul în care se solicită arestarea unei persoane prevăzute la art. 19 sau atunci când notiţa roşie sau difuziunea de urmărire internaţională prin canalele Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol nu echivalează cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării, cererea de arestare provizorie în vederea extrădării se transmite direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, direct sau prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

(6)În cazul în care echivalează cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării şi există date că persoana urmărită internaţional se află în România, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române transmite notiţa roşie sau difuziunea de urmărire internaţională prin canalele Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost localizată persoana urmărită sau, în cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Art. 46: Procedura la curtea de apel

Art. 47: Extrădarea voluntară

(1)Persoana extrădabilă are dreptul să declare în faţa instanţei că renunţă la beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apăra împotriva cererii de extrădare şi că îşi dă consimţământul să fie extrădată şi predată autorităţilor competente ale statului solicitant. Declaraţia sa este consemnată într-un proces-verbal, semnat de preşedintele completului de judecată, grefier, persoana extrădabilă, avocatul ei şi de interpret. După ce instanţa constată că persoana extrădabilă este pe deplin conştientă de consecinţele opţiunii sale, instanţa, luând şi concluziile procurorului, examinează dacă nu există vreun impediment care exclude extrădarea. Dacă se constată că extrădarea voluntară este admisibilă, instanţa ia act despre aceasta prin sentinţă şi dispune totodată asupra măsurii preventive necesar să fie luată până la predarea persoanei extrădabile. Sentinţa este definitivă, se redactează în 24 de ore şi se transmite de îndată, în copie legalizată, Ministerului Justiţiei, pentru a proceda conform legii.

Art. 49: Opoziţia la extrădare a persoanei extrădabile

Art. 52: Soluţionarea cauzei

(1)După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator şi a concluziilor prezentate de partea extrădabilă şi de procuror, curtea de apel poate:

Art. 53: Judecarea contestaţiei şi comunicarea hotărârii

Art. 55¹: Procedura în cazul unei încălcări a drepturilor sau libertăţilor fundamentale

SECŢIUNEA 3:Efectele extrădării din România

Art. 56: Predarea extrădatului

(3)Data predării va fi comunicată Ministerului Justiţiei şi curţii de apel competente în termen de 15 zile de la data transmiterii hotărârii judecătoreşti prevăzute la alin. (1). În cazul în care data predării nu a fost fixată în intervalul de 15 zile, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează asupra demersurilor luate şi motivelor pentru care data predării nu a putut fi stabilită în acest interval.

Art. 57: Termene pentru predarea extrădatului

Art. 58: Predarea amânată

(2)Predarea poate fi amânată atunci când:

Art. 59: Tranzitul

CAPITOLUL II:Extrădarea activă

SECŢIUNEA 1:Condiţii pentru solicitarea extrădării

Art. 62: Cadrul juridic

SECŢIUNEA 2:Procedura de solicitare a extrădării

Art. 64: Darea în urmărire internaţională

(1)Darea în urmărire internaţională se solicită şi se dispune pentru identificarea şi căutarea unei persoane în scopul localizării şi arestării provizorii în vederea extrădării sau predării în România. În înţelesul prezentului articol, prin dare în urmărire internaţională se înţelege darea în urmărire prin canalele Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol sau introducerea în Sistemul de Informaţii Schengen a unei semnalări cu privire la o persoană căutată pentru a fi arestată în vederea extrădării.

(5)Instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă sau instanţa de executare verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni de la data dării în urmărire internaţională, valabilitatea mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare a pedepsei privative de libertate ori a măsurii privative de libertate dispuse şi, în măsura în care au intervenit modificări, informează Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.

Art. 65: Procedura extrădării active

(1)De îndată ce este informată, prin orice mijloc care lasă o urmă scrisă şi a cărui autenticitate poate fi verificată, de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin structura specializată, sau de Ministerul Justiţiei, despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în urmărire internaţională sau căutate de autorităţile judiciare române pentru ducerea la îndeplinire a unui mandat de executare a pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare preventivă, instanţa de executare sau instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă stabileşte, printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru a se solicita extrădarea.

(4)Pentru evidenţa activităţii instanţelor se va ţine o condică separată pentru şedinţele de judecată a sesizărilor privind extrădarea. În acest registru se trec dosarele din fiecare şedinţă, separat pe complete, încheierea pronunţată şi numărul acesteia, precum şi iniţialele judecătorului care o va redacta. Totodată, se întocmeşte şi se păstrează Registrul de evidenţă a sesizărilor privind extrădarea, în care se vor face următoarele menţiuni: numărul curent; numele şi prenumele inculpatului sau condamnatului; numărul şi data mandatului de arestare preventivă sau de executare a pedepsei; numărul şi data adresei Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau a Ministerului Justiţiei; numărul dosarului instanţei; numărul şi data pronunţării încheierii; data comunicării încheierii Ministerului Justiţiei. Instanţa de recurs va ţine un registru distinct pentru aceste speţe. Registrul de evidenţă a sesizărilor privind extrădarea nu este destinat publicităţii.

(8)În funcţie de concluziile examenului de regularitate internaţională, direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei fie întocmeşte cererea de extrădare şi o transmite, însoţită de actele anexe, autorităţii competente a statului solicitat, fie întocmeşte un act prin care propune ministrului justiţiei, motivat, să sesizeze procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea iniţierii procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extrădării, informând în ambele situaţii Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În cazul în care constată că actele sunt incomplete, înainte de a întocmi şi de a transmite cererea de extrădare, direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei poate solicita instanţei competente să îi transmită, în cel mult 72 de ore, actele suplimentare necesare potrivit tratatului internaţional aplicabil.

(9)În cazul în care nu sunt întrunite condiţiile de regularitate internaţională pentru solicitarea extrădării, ministrul justiţiei, prin procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cere revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării. Revizuirea nu poate fi cerută pentru alt motiv decât cel legat de concluziile examenului de regularitate internaţională.

(10)Cererea de revizuire se face în termen de cel mult 3 zile, dacă persoana prevăzută la alin. (1) este arestată în vederea extrădării către România. În toate celelalte cazuri cererea se face în termen de cel mult 15 zile. Termenul curge de la data la care procurorul general primeşte cererea prin care ministrul justiţiei îi solicită să promoveze revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării. Competentă să judece cererea de revizuire este instanţa prevăzută la alin. (1). În cazul în care persoana prevăzută la alin. (1) este arestată în vederea extrădării către România, cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere. În toate celelalte cazuri, cererea de revizuire se soluţionează în termen de cel mult o lună de la data înregistrării cauzei.

Art. 66: Extrădarea simplificată

Atunci când persoana dată în urmărire internaţională pe canalele Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol sau cu privire la care s-a introdus o semnalare în Sistemul de Informaţii Schengen este de acord să fie extrădată în România, prezentarea unei cereri formale de extrădare nu mai este necesară dacă autoritatea centrală a statului solicitat informează în acest sens, iar convenţia internaţională aplicabilă în relaţia cu statul solicitat sau legislaţia acelui stat reglementează o astfel de procedură.

Art. 67: Retragerea cererii de extrădare

(1)În cazul în care persoana extrădabilă nu se mai află sub puterea mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare, instanţa competentă, din oficiu sau la cererea procurorului, stabileşte, prin încheiere motivată, că nu mai subzistă condiţiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea şi dispune de îndată retragerea cererii de extrădare. Hotărârea se transmite Ministerului Justiţiei în termen de 24 de ore de la pronunţare. Ministerul Justiţiei retrage neîntârziat cererea de extrădare, informând despre aceasta Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Art. 68: Transmiterea informaţiilor suplimentare la cererea statului solicitat

SECŢIUNEA 3:Efectele extrădării în România

Art. 71: Preluarea extrădatului

Art. 74: Regula specialităţii

(1)Persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile când:

Art. 75: Efectele extrădării sub condiţie

CAPITOLUL III:Dispoziţii comune

CAPITOLUL IV:Dispoziţii pentru punerea în aplicare a unor instrumente juridice în materie de extrădare adoptate la nivelul Uniunii Europene

Art. 78: Domeniu de aplicare

(1)Dispoziţiile prezentului capitol urmăresc punerea în aplicare a dispoziţiilor Convenţiei privind simplificarea procedurii de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată la 10 martie 1995, şi ale Convenţiei privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată la 27 septembrie 1996, precum şi a dispoziţiilor privind extrădarea din Convenţia din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, Schengen, în relaţia cu acele state membre ale Uniunii Europene care au formulat declaraţii în sensul neaplicării deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene pentru fapte săvârşite înainte de o anumită dată.

Art. 80: Prescripţia, amnistia şi alte cauze care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării

Art. 82: Semnalarea în Sistemul de Informaţii Schengen cu privire la o persoană căutată pentru a fi arestată

Semnalarea introdusă în Sistemul de Informaţii Schengen cu privire la o persoană căutată pentru a fi arestată echivalează cu un mandat european de arestare în toate cazurile în care se aplică Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 190 din 18 iulie 2002. Atunci când nu se aplică respectiva decizie-cadru, o semnalare introdusă în Sistemul de Informaţii Schengen produce aceleaşi efecte juridice ca o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării.

TITLUL III:Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre*)

*) Conform art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, în aplicarea art. 209 alin. (17), art. 218 alin. (4), respectiv art. 228 alin. (2) din Codul de procedură penală, precum şi a titlului III "Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre" din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, organele judiciare prezintă suspectului, inculpatului sau persoanei condamnate o informare scrisă cu privire la drepturile acesteia pe parcursul procesului penal sau al procedurii de executare a mandatului european de arestare. Informarea se va face în limba română, în limba maternă sau într-o limbă pe care acesta o înţelege, după caz. Modelul în limba română al formularului care va cuprinde informarea prevăzută la alin. (1) va fi stabilit prin ordin comun al ministrului justiţiei, ministrului afacerilor interne, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

CAPITOLUL I:Dispoziţii generale

Art. 84: Definiţia mandatului european de arestare

Art. 86: Autorităţile române competente

(4)Autoritatea centrală română este Ministerul Justiţiei. În această calitate, Ministerul Justiţiei:

a)primeşte mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciară dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene şi îl transmite parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost localizată persoana solicitată sau Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care persoana solicitată nu a fost localizată, ori de câte ori autoritatea judiciară emitentă nu reuşeşte să transmită mandatul european de arestare direct autorităţii judiciare române primitoare;

Art. 87: Conţinutul şi forma mandatului european de arestare

(1)Mandatul european de arestare va conţine următoarele informaţii:

CAPITOLUL II:Emiterea de către autorităţile române a unui mandat european de arestare

Art. 89: Procedura de emitere a mandatului european de arestare

(1)Autoritatea prevăzută la alin. (3) emite un mandat european de arestare atunci când, faţă de natura infracţiunii săvârşite, vârsta şi antecedentele penale ale persoanei solicitate, precum şi alte împrejurări ale cauzei, consideră că este oportună emiterea unui mandat european de arestare şi sunt întrunite următoarele condiţii:

d)atunci când arestarea şi predarea se solicită:

(2)Atunci când măsura arestării preventive este luată ca urmare a înlocuirii de către organul judiciar român competent a unei măsuri sau obligaţii a cărei respectare a fost supravegheată anterior de statul de executare, mandatul european de arestare se poate emite chiar dacă nu este îndeplinită condiţia prevăzută la alin. (1) lit. d). Condiţia prevăzută la alin. (1) lit. d) se aplică ori de câte ori statul de executare notifică aplicarea, în acest caz, a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Decizia-cadru a Consiliului 2002/584/JAI, astfel cum a fost transpusă în dreptul intern al statului respectiv.

(3)Mandatul european de arestare este emis:

(4)Judecătorul competent verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi procedează, dup caz, astfel:

b)constată, prin încheiere motivată, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) pentru a emite un mandat european de arestare. Încheierea poate fi atacată cu contestaţie de procuror, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia se judecă de instanţa superioară, în termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, cu participarea procurorului. În caz de admitere a contestaţiei, judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat iniţial este obligat să emită un mandat european de arestare.

(7)Pentru evidenţa activităţii instanţei se întocmeşte şi se păstrează Registrul de evidenţă a mandatelor europene de arestare. În registru se fac următoarele menţiuni: numărul curent; numele, prenumele şi cetăţenia persoanei solicitate; faza procesuală în care a fost emis mandatul european de arestare, infracţiunea, pedeapsa aplicată sau aplicabilă, numărul şi data adresei parchetului ori a instanţei pe rolul căreia se află cauza penală; numărul dosarului instanţei de executare; data emiterii mandatului european de arestare; data transmiterii mandatului european de arestare; informaţii asupra executării mandatului european de arestare; motivele neexecutării mandatului european de arestare; data predării persoanei solicitate; data retragerii mandatului european de arestare. Registrul nu este destinat publicităţii.

Art. 90: Transmiterea spre executare şi traducerea mandatului european de arestare

(2)Atunci când este informată cu privire la localizarea sau arestarea pe teritoriul altui stat membru a persoanei solicitate, mandatul european de arestare, în limbile română şi străină, este transmis de către instanţa emitentă, prin fax, e-mail sau prin orice mijloc de comunicare sigur, care lasă o urmă scrisă, autorităţii străine competente, în termenul indicat de către aceasta, cu informarea Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

(7)Traducerea mandatului european de arestare se efectuează, în regim de urgenţă, la solicitarea instanţei emitente, de către un traducător autorizat. În cazul în care pe listele curţii de apel în circumscripţia căreia se află instanţa emitentă nu se află niciun traducător autorizat pentru limba în care trebuie tradus mandatul european de arestare ori, deşi există, acesta refuză să presteze serviciul solicitat, instanţa emitentă va solicita direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei luarea măsurilor în vederea traducerii acestuia.

Art. 91: Informaţii suplimentare şi garanţii

(3)În cazul în care persoana solicitată, aflată în stare de arest în statul de executare, îşi exercită dreptul de a-şi desemna un avocat în România, instanţa română emitentă a mandatului european de arestare transmite, la cerere şi fără întârzieri nejustificate, autorităţii de executare informaţiile privind tabloul avocaţilor cu drept de a profesa în unul dintre barourile membre ale Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Informaţiile pot fi transmise inclusiv în formă electronică.

(3¹)În cazul în care mandatul european de arestare este emis în faza de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară sau în faza de judecată, iar persoana solicitată îşi exercită dreptul de a avea un avocat în România, aceasta poate beneficia de asistenţă judiciară gratuită, în cazul în care solicită acest lucru. În acest caz, instanţa emitentă ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi informează în mod corespunzător autoritatea de executare.

Art. 92: Transferarea temporară sau audierea persoanei solicitate în cursul procedurii de predare în baza mandatului european de arestare

(1)În cazul unui mandat european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, transmis spre executare unei autorităţi din alt stat membru, faţă de care nu a fost luată nicio decizie ori, deşi a fost luată, aceasta nu este definitivă, instanţa emitentă poate solicita, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau a instanţei de judecată, ca persoana faţă de care s-a emis respectivul mandat european de arestare:

b)să fie audiată nemijlocit de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de instanţa de judecată, prin videoconferinţă. Cererea având ca obiect audierea prin videoconferinţă a persoanei solicitate se întocmeşte potrivit art. 229 şi 235, sau, după caz, art. 345 de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de către instanţa competentă şi se transmite odată cu mandatul european de arestare sau după această dată; sau

c)să fie audiată în prezenţa sau, în măsura în care legislaţia statului străin o permite, de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau judecătorul desemnat de către instanţa competentă. Cererea având ca obiect audierea persoanei solicitate se întocmeşte potrivit art. 229 de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de către instanţa competentă şi se transmite odată cu mandatul european de arestare sau după această dată.

(2)Transferarea temporară în România a persoanei faţă de care s-a emis mandatul european de arestare se solicită doar în caz de urgenţă, atunci când prezenţa în persoană a acesteia este obligatorie, potrivit legii, sau când, în funcţie de împrejurările cauzei, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată consideră necesară prezenţa acesteia. Transferarea temporară nu trebuie să aducă atingere dreptului persoanei solicitate de a participa la judecarea cererii de predare în baza mandatului european de arestare emis de instanţa română.

(3)Persoana solicitată, transferată temporar, va fi ţinută în detenţie până la returnarea sa în statul de executare. Primirea în centrele de reţinere şi arestare preventivă care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne se va face în baza mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a hotărârii judecătoreşti care stă la baza mandatului european de arestare. Durata arestării se prelungeşte sau se menţine în condiţiile legii.

Art. 93: Mandatul european de arestare emis în baza unei hotărâri de condamnare date în lipsa inculpatului

(1)Atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă la judecată, instanţa emitentă verifică lucrările dosarului, pentru a constata dacă:

c)după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

(2)Atunci când din lucrările dosarului rezultă că persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, instanţa emitentă informează autoritatea judiciară de executare că:

(3)Totodată, când din lucrările dosarului rezultă că persoana condamnată nu a primit în prealabil nicio informare oficială cu privire la procedurile penale împotriva sa, ulterior transmiterii mandatului european de arestare, instanţa emitentă va comunica, la cererea autorităţii judiciare de executare, o copie a hotărârii de condamnare traduse, dacă este cazul, în limba pe care persoana condamnată o înţelege, pentru a fi adusă la cunoştinţa acesteia. Transmiterea hotărârii de condamnare nu va fi considerată o comunicare în sensul alin. (2) şi nici nu va produce efecte cu privire la termenul în care aceasta poate fi atacată, făcându-se exclusiv cu titlu informativ.

(4)Constatările făcute potrivit alin. (1) şi (2) vor fi trecute la lit. d) din formularul prevăzut la art. 87 alin. (2). Atunci când sunt incidente dispoziţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), dacă conţinutul mandatului încredinţat avocatului ales sau desemnat din oficiu nu rezultă din lucrările dosarului, instanţa poate solicita avocatului care a asigurat apărarea persoanei condamnate o declaraţie cu privire la relaţia dintre acesta şi clientul său, fără ca prin aceasta să se considere că se aduce atingere secretului profesional ori principiului confidenţialităţii. Declaraţia va fi folosită exclusiv în scopul prezentului articol şi nu este destinată publicităţii.

Art. 94: Predarea temporară

(1)Dacă autoritatea judiciară de executare, după ce a aprobat predarea persoanei solicitate, dispune amânarea predării, instanţa emitentă, din oficiu, la cererea procurorului competent sau a instanţei pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare, poate solicita ca persoana să fie predată temporar în vederea ascultării sau participării la urmărirea penală sau la judecată. Predarea temporară se realizează în condiţiile stabilite de comun acord de instanţa emitentă şi autoritatea străină competentă.

(4)Persoana predată temporar va rămâne în detenţie până la returnarea sa, cu excepţia cazului în care autorităţile statului de executare solicită punerea în libertate şi, în acest caz, numai dacă persoana nu se mai află sub puterea mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare a pedepsei. Punerea în libertate a persoanei private de libertate se realizează şi atunci când, la expirarea unui termen de cel mult 18 zile de la data revocării sau înlocuirii măsurii arestării preventive sau de la data pronunţării încheierii prin care s-a constatat ca fiind încetată de drept măsura arestării preventive, persoana predată nu a fost preluată de autorităţile statului de executare. Până la expirarea termenului de 18 zile, persoana predată va rămâne în detenţie, la dispoziţia autorităţilor statului de executare.

Art. 95: Retragerea mandatului european de arestare

Art. 96: Aducerea în ţară a persoanei predate

(1)Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române:

(4)Imediat ce este informată că persoana predată a fost adusă în ţară, instanţa emitentă solicită direct statului de executare informaţii cu privire la durata arestului efectuat de persoana predată în baza mandatului european de arestare, pe care le comunică, după caz, instanţei de executare, instanţei pe rolul căreia se află cauza, dacă acestea sunt altele decât instanţa emitentă, sau procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală, în afară de cazul în care acestea au fost comunicate la data preluării.

CAPITOLUL III:Executarea de către autorităţile române a unui mandat european de arestare

Art. 97: Fapte care dau loc la predare

(1)Următoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, dacă sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări:

Art. 98: Condiţii speciale

(1)Executarea unui mandat european de arestare de către autorităţile judiciare de executare române poate fi supusă următoarelor condiţii:

a)în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate aplicate printr-o hotărâre pronunţată în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată personal şi nici informată în orice alt mod cu privire la data şi locul şedinţei de judecată care a condus la hotărârea pronunţată în lipsă, predarea persoanei solicitate va fi acordată dacă autoritatea judiciară emitentă garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa;

b)în cazul în care infracţiunea în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare este sancţionată cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate pe viaţă, dispoziţiile legale ale statului membru emitent trebuie să prevadă posibilitatea revizuirii pedepsei sau a măsurii de siguranţă aplicate ori liberarea condiţionată, după executarea a 20 de ani din pedeapsă sau măsura de siguranţă aplicată, ori aplicarea unor măsuri de clemenţă.

Art. 99: Motive de refuz al executării

(1)Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a)când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

(2)Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

i)când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:

(iii)după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau

(iv)persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.

(3)În situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109.

(4)În cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana solicitată se află în stare de arest şi autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispoziţiile art. 104 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situaţia în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii.

Art. 100: Proceduri prealabile

(1)În termen de 48 de ore de la primirea unui mandat european de arestare, procurorul verifică dacă mandatul european de arestare este însoţit de o traducere în limba română ori în una dintre limbile engleză sau franceză. În cazul în care mandatul nu este tradus în niciuna dintre limbile de mai sus, parchetul solicită autorităţii judiciare emitente remiterea traducerii. Dacă mandatul european de arestare este tradus în limba engleză sau în limba franceză, procurorul competent dispune traducerea, în regim de urgenţă, a acestuia.

(2)Procurorul verifică dacă mandatul european de arestare cuprinde informaţiile prevăzute la art. 87 alin. (1). În cazul în care mandatul european de arestare nu cuprinde aceste informaţii sau este imprecis, precum şi atunci când sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. i) pct. (iv), procurorul solicită autorităţii emitente transmiterea, în termen de cel mult 10 zile, a informaţiilor necesare sau, în copie, a hotărârii de condamnare date în lipsă, tradusă în limba pe care persoana condamnată o înţelege, după caz. Netransmiterea de către autoritatea judiciară emitentă a hotărârii de condamnare date în lipsă nu are niciun efect asupra reţinerii persoanei solicitate şi sesizării instanţei potrivit art. 102 şi 103.

(6)Dacă persoana solicitată face obiectul unor proceduri penale în curs, pentru aceleaşi fapte pentru care a fost emis mandatul european de arestare, procurorul transmite, spre informare, procurorului de caz sau instanţei competente o copie a mandatului european de arestare, traducerea şi, dacă este cazul, informaţiile suplimentare comunicate de autoritatea judiciară emitentă, solicitându-i să aprecieze şi să informeze de urgenţă dacă urmărirea penală sau judecata poate fi suspendată până la soluţionarea cauzei de către autoritatea judiciară română de executare. Dispoziţiile art. 312, 313 şi, respectiv, ale art. 367 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

Art. 101: Reţinerea persoanei solicitate

(2)Persoanei reţinute i se aduc, de îndată, la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii şi conţinutul mandatului european de arestare. Atunci când sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. i) pct. (iv) şi a fost transmisă de autoritatea emitentă, procurorul dispune comunicarea hotărârii de condamnare persoanei solicitate. Persoana solicitată va fi informată cu privire la efectele pe care le are, potrivit legii statului emitent, transmiterea hotărârii de condamnare.

Art. 102: Reţinerea şi arestarea în baza semnalării introduse în Sistemul de Informaţii Schengen

(5)Judecătorul sesizat potrivit alin. (4):

b)respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului şi, dacă este cazul, dispune punerea în libertate a persoanei reţinute. În scopul asigurării bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, instanţa dispune, prin încheiere motivată, aplicarea, pe o durată de cel mult 30 de zile, a uneia din măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b), c) sau d) din Codul de procedură penală.

(7)În vederea continuării procedurii potrivit art. 104, judecătorul amână judecarea cauzei şi fixează un termen de 15 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română, şi, dacă este cazul, a hotărârii de condamnare date în lipsă. Dacă, la expirarea termenului de 15 zile, procurorul nu a prezentat mandatul european de arestare, judecătorul dispune revocarea, după caz, a măsurii arestării provizorii în vederea predării şi punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate sau a măsurii dispuse potrivit alin. (5) lit. b).

Art. 103: Sesizarea curţii de apel în vederea arestării şi predării persoanei solicitate

(3)Pentru evidenţa activităţii instanţei, se întocmeşte şi se păstrează Registrul privind arestarea şi predarea în baza mandatelor europene de arestare. În acest registru se vor face următoarele menţiuni: numărul curent; numele şi prenumele persoanei solicitate; numărul şi data adresei parchetului; numărul şi data mandatului european de arestare; autoritatea judiciară emitentă; numărul dosarului instanţei; data şi soluţia pronunţată; numărul şi data mandatului intern de arestare; durata arestării, cu indicarea datei la care începe măsura şi a datei la care expiră; numele şi prenumele judecătorului care a dispus măsura arestării şi/sau predarea persoanei solicitate; data formulării contestaţiei, evidenţiindu-se separat împotriva cărei soluţii a fost declarată calea de atac; data înaintării contestaţiei la instanţa de control judiciar; soluţia instanţei ierarhic superioare, precum şi prelungirile arestării; data comunicării hotărârii asupra predării autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Art. 104: Procedura de executare a mandatului european de arestare

(2)Dacă este cazul, la cererea persoanei solicitate, judecătorul amână cauza o singură dată, cel mult 5 zile, şi solicită autorităţii emitente transmiterea, în copie şi în limba pe care persoana solicitată o înţelege, a hotărârii de condamnare date în lipsă. Netransmiterea de către autoritatea emitentă a hotărârii de condamnare date în lipsă nu are niciun efect asupra continuării procedurii de executare a mandatului european de arestare şi asupra predării persoanei solicitate.

(11)În cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa dispune faţă de aceasta măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu, dispoziţiile art. 211-222 din Codul de procedură penală*) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Art. 105: Revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau emis mandatul european de arestare

(1)Atunci când statul emitent informează cu privire la revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare:

Art. 106: Drepturile persoanei arestate în baza unui mandat european de arestare

(3)Procurorul sau, după caz, instanţa de executare aduce la cunoştinţa persoanei reţinute sau arestate că are dreptul de a-şi desemna un avocat în statul membru emitent al mandatului european de arestare şi de a comunica cu acesta, în mod direct, sau prin intermediul avocatului ales sau desemnat din oficiu în România, în condiţiile prevăzute de legea română şi cu asigurarea confidenţialităţii. În cazul în care mandatul european de arestare este emis în vederea urmăririi penale sau judecăţii, persoana solicitată este informată că are dreptul de a solicita să beneficieze de asistenţă judiciară gratuită.

Art. 107: Predarea temporară sau luarea declaraţiei persoanei solicitate

(3)În cazul în care nu se acordă predarea temporară sau aceasta nu este solicitată, autoritatea judiciară de executare română procedează la luarea unei declaraţii persoanei solicitate, cu participarea persoanei desemnate de autoritatea judiciară emitentă, dacă este cazul, în conformitate cu legea statului membru emitent. Audierea persoanei solicitate se face potrivit prevederilor Codului de procedură penală român şi în condiţiile stabilite potrivit înţelegerii dintre autorităţile judiciare implicate. În toate cazurile se vor respecta drepturile procesuale ale persoanei urmărite.

Art. 109: Hotărârea

(4)În cazul în care predarea persoanei a fost refuzată, instanţa se pronunţă totodată şi cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen, republicată, şi solicită de îndată adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din Sistemul Informatic Schengen introdusă de către alt stat membru în baza respectivului mandat european de arestare. Copia minutei se comunică de îndată Biroului SIRENE.

Art. 110: Căi de atac

Art. 112: Termene

Art. 113: Predarea persoanei solicitate

(3)În mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare grave, cum ar fi existenţa unor motive suficiente pentru a crede că aceasta ar pune, în mod evident, în pericol viaţa sau sănătatea persoanei solicitate. Suspendarea poate fi dispusă din oficiu de către instanţa care a pronunţat hotărârea de predare sau la solicitarea procurorului competent ori a persoanei solicitate. Instanţa se pronunţă prin încheiere motivată şi executorie în ce priveşte măsura suspendării temporare a predării. Asistenţa juridică a persoanei solicitate şi participarea procurorului sunt obligatorii.

Art. 114: Predarea amânată sau temporară

(1)În situaţia în care persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia poate fi amânată până la soluţionarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea poate fi amânată până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. Dispoziţiile art. 58 alin. (2)-(5) şi (7) se aplică în mod corespunzător.

Art. 115: Predarea de bunuri

Art. 116: Concursul de cereri

(1)În cazul în care două sau mai multe state membre au emis un mandat european de arestare în legătură cu aceeaşi persoană, autoritatea judiciară de executare română va decide asupra priorităţii de executare, ţinând seama de toate circumstanţele şi, în special, de locul săvârşirii şi gravitatea infracţiunii, de data emiterii mandatelor, precum şi de împrejurarea că mandatul a fost emis în vederea urmăririi penale, a judecăţii sau în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă. Autoritatea judiciară de executare română va putea solicita, dacă este cazul, avizul Eurojust cu privire la această hotărâre.

(4)În cazul în care cu privire la aceeaşi persoană, înainte de predarea acesteia, autorităţile române primesc din partea autorităţilor competente ale aceluiaşi stat membru emitent două sau mai multe mandate, cauzele privind executarea acestor mandate europene de arestare se conexează la instanţa cea dintâi sesizată, pronunţându-se o singură hotărâre cu privire la executarea fiecăruia dintre mandatele europene de arestare. În cazul în care predarea este admisă doar pentru una sau unele dintre fapte, în hotărârea de predare se menţionează expres acest lucru, dispoziţiile art. 117 aplicându-se în mod corespunzător.

CAPITOLUL IV:Alte dispoziţii

Art. 117: Regula specialităţii

(4)Dispoziţiile alineatelor anterioare nu se aplică atunci când intervine una dintre următoarele circumstanţe:

b)când persoana urmărită a renunţat, după predare, să recurgă la regula specialităţii în legătură cu anumite infracţiuni anterioare predării sale. Declaraţia de renunţare la regula specialităţii se dă în faţa autorităţii judiciare competente a statului membru emitent, întocmindu-se un proces-verbal conform dreptului intern al acestuia. Persoana urmărită are dreptul de a fi asistată de un avocat. Renunţarea la regula specialităţii trebuie să fie voluntară şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor acesteia;

Art. 118: Tranzitul

Art. 119: Predarea ulterioară

(2)În orice caz, consimţământul autorităţii judiciare române de executare la predarea ulterioară a persoanei solicitate de către un stat membru emitent către un alt stat nu este necesar dacă persoana solicitată:

b)a consimţit să fie predată unui stat membru, altul decât statul de executare, în baza unui mandat european de arestare. Consimţământul se exprimă în faţa autorităţii judiciare competente a statului membru emitent şi se consemnează într-un proces-verbal întocmit conform dreptului intern al acestuia. Persoana urmărită are dreptul de a fi asistată de un avocat. Consimţământul trebuie exprimat în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor sale;

Art. 120: Predarea ulterioară unei extrădări

Art. 121: Extrădarea ulterioară

(2)În cazul în care autorităţile judiciare române au acordat predarea unei persoane unui alt stat membru al Uniunii Europene, în baza unui mandat european de arestare, iar autorităţile judiciare emitente solicită consimţământul de a extrăda persoana urmărită către un terţ stat care nu este membru al Uniunii Europene, consimţământul va fi acordat în conformitate cu instrumentele bilaterale sau multilaterale la care România este parte, luându-se în considerare cererea de extrădare.

Art. 122: Imunităţi şi privilegii

Art. 123: Relaţia cu alte instrumente juridice

Condiţiile, cerinţele şi procedura de emitere şi de executare a mandatului european de arestare sunt cele stabilite în prezenta lege, cu excepţia celor prevăzute în convenţiile bilaterale sau multilaterale la care România este parte, în care se simplifică sau se facilitează procedura de predare, în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 2 al art. 31 al Deciziei-cadru 002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.

TITLUL IV:Transferul de proceduri în materie penală

CAPITOLUL I:Cererea de transfer al procedurii penale

Art. 125: Schimbul de informaţii şi consultările cu autorităţile judiciare străine

(1)Atunci când are motive întemeiate să creadă că într-un alt stat se desfăşoară proceduri penale cu privire la aceleaşi fapte sau fapte conexe şi care implică aceeaşi persoană, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată poate contacta autoritatea competentă a celuilalt stat, direct sau, în cazul statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene, prin intermediul autorităţii centrale competente potrivit art. 10, pentru a-i confirma existenţa unor astfel de proceduri paralele, în vederea iniţierii consultărilor. În cazul în care organul judiciar român nu deţine nicio informaţie în acest sens, în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, identificarea autorităţii competente care ar trebui să fie contactată se realizează cu ajutorul punctelor naţionale de contact la Reţeaua Judiciară Europeană desemnate la nivelul Ministerului Public sau al Ministerului Justiţiei, după caz. În acest scop, autorităţii străine îi sunt furnizate, cel puţin, următoarele informaţii:

(2)În aplicarea alin. (1) constituie motive întemeiate inclusiv următoarele cazuri:

(4)Atunci când se stabileşte existenţa unor proceduri paralele, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată competentă iniţiază consultări directe sau prin intermediul Eurojust ori, în cazul statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene, prin intermediul autorităţii centrale competente potrivit art. 10. Scopul consultărilor este acela de a se ajunge la un consens cu privire la orice soluţie eficientă menită să evite consecinţele negative care ar putea decurge din astfel de proceduri paralele, ceea ce, după caz, poate conduce şi la exercitarea şi continuarea unei proceduri penale unice fie în statul român, fie într-un alt stat.

(6)Cererile formulate de către autorităţile altor state în vederea confirmării existenţei unor proceduri paralele se soluţionează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către instanţa pe rolul căreia se află cauza. Exceptând cazul în care prin furnizarea acestora s-ar putea aduce prejudicii unor interese naţionale fundamentale în materie de securitate sau care ar putea pune în pericol siguranţa persoanelor, autorităţilor străine li se comunică, într-un termen rezonabil, cel puţin următoarele informaţii:

Art. 126: Condiţii

Art. 127: Procedura

Art. 129: Efectele cererii de transfer de proceduri penale

(1)Până la primirea deciziei statului solicitat cu privire la cererea de transfer de proceduri penale, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa, după caz:

Art. 130: Plângerea persoanei vătămate

CAPITOLUL II:Preluarea sau iniţierea procedurilor penale la cererea unui stat străin

Art. 131: Cererea de preluare a procedurii penale

(2)Atunci când infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României, cererile de preluare a urmăririi penale sau a judecăţii se soluţionează, după caz, de parchetele de pe lângă curţile de apel sau curţile de apel în circumscripţia cărora se află locul unde a fost săvârşită fapta sau a fost identificată persoana cercetată ori locuieşte persoana vătămată. Atunci când infracţiunea a fost săvârşită în străinătate, cererile de preluare a urmăririi penale sau a judecăţii se soluţionează, după caz, de parchetul de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie locuieşte făptuitorul sau de curtea de apel. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, soluţionarea cererii este de competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sau a Curţii de Apel Bucureşti, după caz. Cererile de preluare a urmăririi penale care privesc fapte care, potrivit legii, sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau a Direcţiei Naţionale Anticorupţie se soluţionează de către acestea.

Art. 132: Iniţierea procedurilor penale la sesizarea autorităţilor unui stat străin

Art. 133: Respingerea cererii de preluare sau iniţiere a procedurilor penale

(2)Totodată, cererea statului străin de preluare sau iniţiere a procedurilor penale poate fi respinsă, în tot sau în parte, în următoarele cazuri:

Art. 134: Revocarea acceptării cererii şi restituirea cauzei

CAPITOLUL III:Dispoziţii pentru punerea în practică a Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, Schengen

Art. 135: Aplicarea principiului non bis in idem

(2)Cu toate acestea, dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă:

TITLUL V:Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe

CAPITOLUL I:Dispoziţii generale

Art. 136: Domeniul de aplicare şi înţelesul unor termeni sau expresii

(1)Prezentul titlu se aplică în relaţia cu statele terţe, în domeniul recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti şi ordonanţelor penale, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaţionale la care România este parte, iar, în absenţa acestora, pe bază de reciprocitate. Dispoziţiile prezentului titlu se aplică deopotrivă, în completare, situaţiilor nereglementate prin tratatele internaţionale. Dispoziţiile capitolului III se aplică şi în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dacă nu contravin dispoziţiilor speciale.

(2)În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

Art. 137: Competenţa autorităţilor române

(1)În ceea ce priveşte hotărârile date de către instanţele judecătoreşti ale statelor terţe şi ordonanţele penale străine, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, este competent:

c)atunci când recunoaşterea se face în scopul executării pe teritoriul României a pedepsei aplicate în statul emitent, să transmită, la solicitarea statului emitent, anterior sau ulterior primirii cererii menţionate la lit. a) sau b), în special următoarele documente şi informaţii:

e)să efectueze controlul de regularitate şi, dacă este cazul:

g)să refuze iniţierea procedurii de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti străine, atunci când:

(2)În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti sau ordonanţele penale date de către autorităţile judiciare române, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, este competent:

c)să solicite statului de executare un înscris care să ateste că persoana condamnată are cetăţenia acestuia sau că trăieşte pe teritoriul său, precum şi:

d)să întocmească, la solicitarea, după caz, a instanţei judecătoreşti sau a organului de urmărire penală, pe baza înscrisurilor şi informaţiilor prevăzute la art. 138:

(3)Administraţia Naţională a Penitenciarelor:

g)la expirarea duratei pedepsei închisorii, la termenul hotărât de instanţa de judecată în cazul liberării condiţionate, precum şi la orice altă dată hotărâtă de autorităţile judiciare competente în situaţiile anume prevăzute de lege, comunică de îndată Ministerului Justiţiei şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră punerea în libertate a persoanelor transferate în România în vederea executării pedepsei, indiferent de infracţiunea săvârşită. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei dacă, în termenul prevăzut la art. 169 lit. c), persoana eliberată a părăsit teritoriul României;

(4)Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române asigură:

Art. 138: Înscrisuri şi informaţii

c)durata totală a pedepsei, data începerii executării pedepsei, data la care pedeapsa ar fi executată în întregime sau ar urma să fie considerată ca executată, perioada deja executată, dacă este cazul, numărul de zile care urmează să fie deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent;

Art. 139: Legea care guvernează executarea şi efectele transferării executării pedepsei

(1)În situaţia în care România este stat emitent, punerea în executare, după caz, a pedepsei sau măsurii privative de libertate sau a restului rămas neexecutat este de competenţa instanţei române ori de câte ori:

(2)Competenţa judecării unei căi de atac, exercitate de persoana condamnată, după transferarea sa în statul de executare, în vederea desfiinţării sau modificării hotărârii judecătoreşti de condamnare, aparţine instanţei române. Orice decizie în urma căreia pedeapsa sau măsura privativă de libertate încetează să mai aibă caracter executoriu, precum şi hotărârea prin care instanţa română competentă a soluţionat respectiva cale de atac se transmit direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei în vederea informării statului de executare.

CAPITOLUL II:Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine

SECŢIUNEA 1:Transferarea persoanelor condamnate, deţinute în state terţe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România

Art. 140: Măsuri premergătoare sesizării instanţei

(2)Procurorul, primind dosarul, verifică dacă:

Art. 141: Durata şi obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine

(3)Obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 142, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României şi transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate. Dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate nu constituie obiectul prezentei proceduri, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres. În acest din urmă caz, instanţa de judecată sesizată în scopul transferării persoanei condamnate se pronunţă şi cu privire la recunoaşterea şi punerea în executare a altor dispoziţii penale din hotărârea judecătorească străină.

(6)Instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una dintre următoarele soluţii:

(7)În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b) pct. (i), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanţa străină, atunci când:

b)durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.

(9)În cazul în care sunt incidente dispoziţiile alin. (6) lit. b) pct. (ii), la stabilirea şi aplicarea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită, instanţa de judecată este ţinută de constatarea faptelor, de stările şi circumstanţele în care acestea au fost săvârşite, astfel cum rezultă explicit sau implicit din hotărârea judecătorească străină şi totodată:

(11)Sentinţa prevăzută la alin. (6) se redactează în cel mult 5 zile de la pronunţare şi se transmite direcţiei de specialitate a Ministerului Justiţiei în vederea comunicării persoanei condamnate. Sentinţa poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile, de procuror, precum şi de către persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunţare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanţei de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în termen de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezenţa procurorului este obligatorie.

(13)În cazul în care după emiterea mandatului de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, statul emitent:

a)informează că transferarea nu mai poate avea loc, instanţa dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă. Anularea se dispune prin sentinţă definitivă, pronunţată în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate, cu participarea procurorului. În acest caz, sentinţa de recunoaştere a hotărârii penale străine urmează să producă efecte juridice numai sub aspectul stării de recidivă, în afară de cazul în care transferarea nu mai este posibilă pe motiv de acordare a amnistiei ori ca urmare a faptului că s-a stabilit ulterior că persoana nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunii ori ca urmare a decesului persoanei condamnate în statul emitent;

(15)În cazul în care sunt aplicabile dispoziţiile alin. (13) lit. a), iar transferarea nu mai poate avea loc ca urmare a revocării de către persoana condamnată a consimţământului la transferare, toate cheltuielile avansate de către statul român cad în sarcina persoanei condamnate în baza dispoziţiei conducerii Ministerului Justiţiei sau a Inspectoratului General al Poliţiei Române, care constituie titlu executoriu. În cazul neexecutării de bunăvoie a creanţei, aceasta se va pune în executare conform dispoziţiilor Codului de procedură fiscală privind recuperarea creanţelor fiscale.

Art. 142: Condiţii pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine

(1)O hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi sunt îndeplinite următoarele condiţii:

(2)Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută şi pusă în executare atunci când:

k)există indicii obiective că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în special că pedeapsa a fost aplicată pentru a sancţiona persoana condamnată pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetăţenie, limbă, convingeri politice sau orientare sexuală, iar persoana condamnată nu a avut nicio posibilitate de a contesta aceste circumstanţe în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a unei alte instanţe internaţionale.

(3)De la caz la caz, luând în considerare circumstanţele specifice ale cauzei, instanţa poate refuza recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine dacă:

SECŢIUNEA 2:Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine, în cazul în care persoana condamnată se află în România

Art. 143: Procedura de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine şi luarea măsurilor preventive

(1)Atunci când constată că statul emitent a transmis înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 138, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, le înaintează parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie teritorială domiciliază persoana condamnată ori, în cazul în care aceasta se află în detenţie, în a cărui circumscripţie teritorială se află locul de deţinere, în vederea sesizării curţii de apel. Dispoziţiile art. 140 alin. (2) lit. a)-d) şi alin. (4), precum şi ale art. 141 alin. (1) şi (4)-(10) se aplică în mod corespunzător, dacă nu contravin prezentei secţiuni.

(3)Obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. a), b), d), e) şi alin. (2)-(4) şi, în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României. În funcţie de natura pedepsei şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legea română, instanţa poate dispune aplicarea uneia dintre măsurile de individualizare a executării pedepsei.

(5)Măsura arestării preventive poate fi luată faţă de persoana condamnată, în cazul în care infracţiunea săvârşită face parte din una dintre categoriile de infracţiuni prevăzute la art. 97 alin. (1) şi există una dintre următoarele situaţii:

(6)Durata măsurii preventive nu poate fi mai mare de 180 de zile. Măsurile preventive încetează de drept:

(8)Sentinţa se redactează în cel mult 10 zile de la pronunţare. Împotriva acesteia pot declara apel, în termen de 10 zile, procurorul, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunţare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la pronunţare sau, în cazul în care a lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanţei de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezenţa procurorului este obligatorie.

Art. 144: Notificarea hotărârii judecătoreşti străine şi contestaţia persoanei condamnate

(1)În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată în lipsă, procurorul, primind dosarul, notifică persoanei condamnate hotărârea. Notificarea trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:

CAPITOLUL III:Proceduri speciale de recunoaştere şi executare

Art. 145: Recunoaşterea şi punerea în executare a sancţiunilor de drept penal şi administrative aplicate de organele judiciare străine şi a cheltuielilor judiciare

(2)Atunci când constată că statul emitent a transmis înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 138, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, le înaintează parchetului de pe lângă judecătoria în a cărui circumscripţie teritorială domiciliază persoana faţă de care s-a aplicat respectiva sancţiune sau care a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare, în vederea sesizării instanţei competente. Atunci când persoana nu are domiciliul şi nici nu locuieşte pe teritoriul României, competenţa aparţine Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Art. 146: Recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor străine de confiscare

(4)Competenţa recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârilor prevăzute la alin. (1) şi (3) aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie se află bunul respectiv. În cazul în care hotărârea priveşte:

(6)Atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la existenţa unui pericol concret de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere a bunurilor care fac obiectul confiscării, instanţa poate aplica, din oficiu sau la cererea statului emitent ori a procurorului, măsura indisponibilizării, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile sau imobile în vederea confiscării. Instanţa dispune prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Prezenţa procurorului este obligatorie. Încheierea poate fi atacată odată cu sentinţa prevăzută la alin. (5).

Art. 147: Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenţie a pedepsei, precum şi a altor acte judiciare emise de autorităţile străine

(5)Actele judiciare care emană de la o autoritate judiciară străină competentă pot fi recunoscute de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată, dacă aceasta se dovedeşte necesară soluţionării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei persoanei cercetate ori a persoanei condamnate sau la reintegrarea sa. Actului judiciar străin nu i se poate conferi, ca efect al recunoaşterii, o forţă probantă mai mare decât cea pe care o are în statul emitent.

CAPITOLUL IV:Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor acte procedurale emise de autorităţile judiciare române

SECŢIUNEA 1:Transferarea din România în alte state a persoanelor condamnate, aflate în executarea, în regim de detenţie, a unor pedepse sau măsuri privative de libertate

Art. 148: Condiţii pentru transferarea în statul de executare a persoanelor deţinute în penitenciarele sau unităţile medicale din România

(1)Orice persoană condamnată în România care este cetăţean al unui stat terţ sau care trăieşte pe teritoriul unui alt stat decât cel de cetăţenie şi doreşte să fie transferată pe teritoriul acestuia poate solicita direct sau prin intermediul judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate desemnat pentru penitenciarul în care se află aceasta ori al conducerii unităţii în care este internată iniţierea procedurii de transferare în statul de executare.

(2)În cazul în care persoana condamnată are cetăţenie multiplă, dintre care una este a statului român, cetăţenia străină va fi considerată ca fiind dominantă numai dacă statul străin este statul pe teritoriul căruia cetăţeanul român trăieşte. În cazul în care una dintre cetăţenii este a unui alt stat membru al Uniunii Europene, procedura prevăzută la titlul VI se aplică cu prioritate, în afară de cazul în care respectivul stat membru a declarat că nu doreşte să preia executarea pedepsei aplicate persoanei condamnate sau atunci când sunt incidente dispoziţiile art. 161 alin. (2). Înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 138 se transmit unui singur stat de executare o dată.

(5)Solicitarea iniţierii procedurii menţionate la alin. (1) nu atrage obligaţia transmiterii statului de executare a înscrisurilor şi informaţiilor prevăzute la art. 138, atunci când:

(6)Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (5) lit. a)-c), f) şi g), solicitarea iniţierii procedurii menţionate la alin. (1) atrage obligaţia de a transmite statului de executare informaţiile şi înscrisurile prevăzute la art. 138 atunci când persoana condamnată a fost predată anterior, ca efect al unei cereri de extrădare formulate de Ministerul Justiţiei sau al unui mandat european de arestare emis de instanţa română competentă, sub condiţia ca, în caz de condamnare, persoana să fie returnată în statul de executare.

Art. 149: Procedura prealabilă

(3)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată, verifică:

b)dacă persoana condamnată este de acord să fie transferată în statul de executare. În acest scop, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată, ascultă respectiva persoană, la locul de deţinere, în prezenţa unui avocat desemnat din oficiu sau ales şi, dacă persoana condamnată solicită expres, a reprezentantului diplomatic sau consular al statului de executare, întocmind în acest sens un proces-verbal semnat de judecător, persoana condamnată şi avocat. Totodată, îi aduce la cunoştinţă că, potrivit legii române, consimţământul persoanei condamnate este irevocabil;

(4)Atunci când, în funcţie de împrejurările cauzei, apreciază necesar, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată, solicită:

Art. 150: Procedura judiciară

(1)În cazul în care statul de executare este de acord ca persoana condamnată să fie transferată, direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei transmite înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 149 alin. (5), precum şi cele comunicate de statul de executare parchetului de pe lângă judecătoria în a cărui circumscripţie se află locul de deţinere, în vederea sesizării instanţei competente. Sesizarea instanţei se face în termen de cel mult 15 zile de la înregistrarea cauzei la parchet.

(3)Instanţa verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, dispune prin sentinţă definitivă:

SECŢIUNEA 2:Recunoaşterea şi executarea, pe teritoriul altor state, a hotărârilor judecătoreşti şi a altor acte procedurale emise de autorităţile judiciare române

Art. 151: Delegarea executării pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate

(1)Executarea unei hotărâri judecătoreşti date de o instanţă română poate fi delegată unui stat terţ numai dacă persoana condamnată se află pe teritoriul statului de executare şi sunt incidente unul sau mai multe din următoarele cazuri:

e)dacă este vorba de o pedeapsă privativă de libertate care ar putea fi executată în celălalt stat, în continuarea unei alte pedepse privative de libertate pe care persoana condamnată o execută sau urmează să o execute în acest stat, în afară de cazul în care persoana condamnată urmează să fie adusă din statul de executare în România în baza unei cereri de extrădare sau a unui mandat european de arestare ori transferată pentru executarea pedepsei aplicate de autorităţile străine într-un penitenciar din România;

(3)Cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti se întocmeşte şi se transmite statului de executare dacă, în urma controlului de regularitate internaţională, se constată că între România şi statul de executare există un tratat aplicabil care conţine dispoziţii în acest sens. Lipsa unui tratat nu împiedică transmiterea cererii de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti atunci când statul de executare a declarat că este de acord să preia executarea pedepsei sau a măsurii privative de libertate.

Art. 152: Punerea în executare a altor dispoziţii penale din hotărârea judecătorească, precum şi a altor acte procedurale emise de autorităţile judiciare române

TITLUL VI:Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană

CAPITOLUL I:Dispoziţii generale

Art. 153: Domeniul de aplicare

Art. 154: Competenţa autorităţilor judiciare române

(1)Atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată este deţinută într-un alt stat membru al Uniunii Europene, recunoaşterea şi punerea în executare, pe teritoriul României, a hotărârii judecătoreşti străine, în vederea transferării persoanei condamnate, este de competenţa curţii de apel în a cărei circumscripţie aceasta domiciliază. În cazul în care persoana condamnată nu are domiciliul pe teritoriul României, competenţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti.

(2)Atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată se află pe teritoriul României, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent sunt de competenţa curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază persoana condamnată. În cazul în care persoana condamnată nu are domiciliul pe teritoriul României, competenţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti. Atunci când persoana condamnată se află în România, în executarea unei pedepse, competenţa recunoaşterii şi punerii în executare aparţine curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află instanţa locului de deţinere.

Art. 155: Competenţa autorităţilor administrative române

(2)Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române:

(3)Administraţia Naţională a Penitenciarelor:

d)la expirarea duratei pedepsei închisorii, la termenul hotărât de instanţa de judecată în cazul liberării condiţionate, precum şi la orice altă dată hotărâtă de organele judiciare competente în situaţiile anume prevăzute de lege, comunică de îndată Ministerului Justiţiei şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră punerea în libertate a persoanelor condamnate, transferate potrivit art. 158 alin. (1). Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei, dacă în termenul prevăzut la art. 169 lit. c) persoana eliberată a părăsit teritoriul României;

Art. 156: Legea care guvernează executarea

(1)În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.

Art. 157: Tranzitarea

(3)Nu este necesară aprobarea tranzitării, în cazul în care persoana este transportată cu avionul şi nu este prevăzută o escală pe teritoriul României. În cazul unei escale neplanificate, tranzitarea se aprobă pe baza unei cereri formulate verbal şi a certificatului. Cererea va fi confirmată în scris, în termen de cel mult 24 de ore, de către autoritatea competentă a statului solicitant. Prin excepţie de la alin. (1), tranzitarea teritoriului României se aprobă de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

(4)O pedeapsă aplicată în România împotriva persoanei prevăzute la alin. (1) nu constituie un impediment în ceea ce priveşte tranzitarea teritoriului României. Instanţa de executare, la sesizarea direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau a organului la care se află spre executare mandatul de executare a pedepsei ori hotărârea judecătorească, verifică dacă poate fi solicitată predarea persoanei care va tranzita teritoriul României sau punerea în executare a pedepsei sau a măsurii privative de libertate pe teritoriul statului membru în care persoana este transferată.

(5)Dacă faţă de persoana care va tranzita teritoriul României a fost emis un mandat de arestare preventivă ori s-a dispus o măsură privativă de libertate, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa pe rolul căreia se află cauza, din oficiu, la sesizarea direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau a organului la care se află spre executare mandatul de executare a pedepsei ori hotărârea judecătorească, verifică dacă poate fi cerută predarea persoanei care va tranzita teritoriul României sau dacă poate fi solicitată statului membru în care persoana este transferată preluarea urmăririi penale sau a judecăţii.

Art. 158: Transferarea, sub escortă, a persoanei condamnate

(3)Transferarea din România în statul de executare a persoanei condamnate, aflate în executarea pedepsei într-un penitenciar din România, are loc la data stabilită de comun acord de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului de executare, în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii date de autoritatea competentă a statului de executare. Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 159: Consecinţele transferării persoanei condamnate

Art. 160: Cheltuielile

Art. 161: Aplicarea în timp

CAPITOLUL II:Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene

SECŢIUNEA 1:Dispoziţii comune

Art. 163: Motive de nerecunoaştere şi neexecutare

(1)O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când:

g)atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislaţia sa:

(iii)după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi a fost încunoştinţată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, şi că, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

(3)De la caz la caz, luând în considerare circumstanţele specifice ale cauzei şi după consultarea autorităţii competente a statului emitent, instanţa poate refuza recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent, dacă:

Art. 164: Atribuţiile Ministerului Justiţiei

e)să efectueze controlul de regularitate şi să solicite, după caz:

i¹)să refuze iniţierea procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine, atunci când, la data primirii acesteia, nu au fost dovedite legăturile persoanei condamnate cu statul român, în baza unor elemente cum ar fi: reşedinţa obişnuită, relaţiile sociale, familiale, profesionale sau culturale. În acest sens, Ministerul Justiţiei are dreptul de a solicita oricăror autorităţi competente informaţii în vederea verificării legăturilor persoanei condamnate cu România;

SECŢIUNEA 2:Transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România

Art. 165: Măsuri premergătoare sesizării instanţei

(1)În cazul în care se constată că statul emitent a transmis hotărârea judecătorească şi certificatul prevăzut în anexa nr. 5, precum şi, dacă este cazul, informaţiile prevăzute la art. 164 lit. e) pct. (ii)-(iv), Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, le înaintează parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie domiciliază persoana condamnată, în vederea sesizării curţii de apel. Sesizarea instanţei se face în termen de cel mult 20 de zile de la data înregistrării cauzei la parchet.

(2)Procurorul, primind dosarul, verifică dacă:

c)persoana condamnată este cercetată penal în România pentru alte infracţiuni decât cele pentru care a fost pronunţată hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent. Dacă este cazul, informează procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare cu privire la efectele regulii specialităţii şi, atunci când nu sunt incidente dispoziţiile art. 167 alin. (1) lit. a), b), d) şi e), solicită transmiterea informaţiilor prevăzute la art. 87 alin. (1);

Art. 166: Durata şi obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti

(3)Obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

(4)În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare infracţiune în parte. Atunci când condiţiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracţiuni, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a hotărârii judecătoreşti. În acest caz, anterior pronunţării sentinţei prevăzute la alin. (6), instanţa solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, să precizeze dacă şi în ce condiţii este de acord cu recunoaşterea parţială, precum şi dacă îşi retrage certificatul.

(6)Instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una din următoarele soluţii:

(8)În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

b)durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.

(12)Punerea în executare a pedepsei se face potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură penală. Instanţa comunică hotărârea definitivă şi un exemplar al mandatului de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori al sentinţei, după caz, autorităţii competente a statului emitent, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi, în copie, direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei. Hotărârea definitivă prevăzută la alin. (6) lit. c) se comunică autorităţii competente a statului emitent şi direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.

(13)Dacă, după emiterea mandatului de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, statul emitent:

a)îşi retrage certificatul, instanţa dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă. Anularea se dispune prin sentinţă definitivă, pronunţată în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate, cu participarea procurorului. În acest caz, sentinţa de recunoaştere a hotărârii penale străine urmează să producă efecte juridice numai sub aspectul stării de recidivă, în afară de cazul în care transferarea nu mai este posibilă pe motiv de acordare a amnistiei ori ca urmare a faptului că s-a stabilit ulterior că persoana nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunii ori ca urmare a decesului persoanei condamnate în statul emitent;

Art. 167: Condiţii speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine

(1)Instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

Art. 168: Executarea hotărârii judecătoreşti străine ca efect al unui mandat european de arestare

(3)Preluarea sub escortă a persoanei condamnate, primirea şi ţinerea în penitenciar a acesteia se fac în baza sentinţei prin care s-a dispus anterior predarea persoanei condamnate şi, dacă este cazul, a sentinţei prin care s-a acordat consimţământul cercetării acesteia şi pentru alte infracţiuni decât cele care au făcut obiectul primei sentinţe. Ţinerea în penitenciar în baza acestei sentinţe se face pe o durată ce nu poate depăşi 90 de zile de la data preluării persoanei condamnate. Termenul de 90 de zile se deduce din pedeapsa aplicată persoanei condamnate.

Art. 169: Regula specialităţii

b)persoana condamnată a renunţat în mod expres la dreptul de a i se aplica regula specialităţii în privinţa infracţiunilor săvârşite anterior transferării în România. În cazul persoanei condamnate transferate în România, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată procedează la ascultarea persoanei condamnate, în prezenţa avocatului ales sau numit din oficiu. Declaraţia se consemnează în scris şi se semnează de persoana condamnată, de avocat, de organul de urmărire penală ori de preşedintele completului de judecată şi grefier, precum şi de un interpret, când declaraţia a fost luată printr-un interpret. Declaraţia de renunţare la regula specialităţii este irevocabilă; sau

Art. 170: Procedura de solicitare a consimţământului statului emitent

(1)În cazul în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 169 lit. a), d) şi e), cererea pentru acordarea consimţământului se formulează de curtea de apel sesizată potrivit art. 166, din oficiu sau la propunerea motivată a procurorului. Cererea de acordare a consimţământului cuprinde informaţiile prevăzute la art. 87 alin. (1), transmise de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare. Cererea de acordare a consimţământului se traduce de un traducător autorizat şi se transmite, direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, autorităţii competente a statului emitent. În acest caz, curtea de apel amână judecata cauzei şi fixează un termen de judecată care nu poate fi mai mic de 15 zile, calculat de la data transmiterii cererii autorităţii competente a statului emitent.

(2)În cazul persoanei condamnate transferate în România, atunci când nu sunt incidente dispoziţiile art. 169 lit. a)-e), cererea pentru acordarea consimţământului se formulează de instanţa competentă, potrivit art. 89 alin. (3). Cererea de acordare a consimţământului cuprinde informaţiile prevăzute la art. 87 alin. (1), se traduce de un traducător autorizat şi se transmite, direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, autorităţii competente a statului emitent.

SECŢIUNEA 3:Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România

Art. 171: Măsuri premergătoare

Art. 172: Procedura de recunoaştere şi executare a pedepsei sau măsurii privative de libertate

(3)Obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti străine. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii sau a măsurii privative de libertate, din hotărârea judecătorească străină, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

(4)În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare infracţiune în parte. Atunci când condiţiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracţiuni, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a hotărârii penale străine. În acest caz, anterior pronunţării sentinţei prevăzute la alin. (7), instanţa va solicita statului emitent, direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, să precizeze în ce condiţii este de acord cu recunoaşterea parţială şi dacă îşi retrage certificatul.

(5)La cererea expresă a statului emitent sau din oficiu, instanţa de judecată poate lua, înainte de pronunţarea sentinţei prevăzute la alin. (7), una dintre măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală. Durata măsurii preventive nu poate fi mai mare de 60 de zile. Măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de organele judiciare sau atunci când, înainte de pronunţarea unei hotărâri de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine, durata arestării a atins durata pedepsei închisorii aplicate în străinătate. Dispoziţiile art. 173 alin. (2), (5), (6) şi (8) se aplică în mod corespunzător.

(7)Dispoziţiile art. 166 alin. (5)-(9), (13) şi (15) se aplică în mod corespunzător. Sentinţa se redactează în 10 zile de la data pronunţării. Împotriva sentinţei pot declara apel, în termen de 10 zile, procurorul şi persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunţare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la pronunţare sau, în cazul în care a lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanţei de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, cu citarea persoanei condamnate. Prezenţa procurorului este obligatorie.

Art. 173: Măsurile preventive luate anterior transmiterii hotărârii judecătoreşti şi a certificatului

(4)Atunci când, potrivit Codului de procedură penală, luarea unei măsuri preventive este de competenţa procurorului, organul judiciar competent să dispună asupra măsurii preventive este procurorul din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie teritorială a fost prinsă persoana condamnată. Atunci când, potrivit Codului de procedură penală, luarea măsurii preventive este de competenţa judecătorului, organul judiciar competent să dispună asupra măsurii preventive este judecătorul din cadrul curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială a fost prinsă persoana condamnată.

(6)Măsura arestării poate fi luată faţă de persoana condamnată în cazul în care infracţiunea săvârşită face parte din una dintre categoriile de infracţiuni prevăzute la art. 97 alin. (1) şi există una dintre următoarele situaţii:

(7)Durata măsurii preventive nu poate fi mai mare de 180 de zile. Măsurile preventive încetează de drept:

(9)În cazul în care cererea statului emitent a fost admisă, organul judiciar care a luat măsura preventivă solicită de îndată autorităţii competente transmiterea hotărârii judecătoreşti şi a certificatului şi informează în acest sens Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei. În cazul în care s-a dispus măsura arestării, hotărârea judecătorească şi certificatul, traduse în limba română, sunt transmise în termen de 15 zile de la data arestării.

Art. 174: Obligaţii în legătură cu informarea statului emitent

(1)Curtea de apel competentă informează autoritatea competentă a statului emitent cu privire la:

Art. 175: Schimbări în executarea pedepsei sau măsurii privative de libertate

CAPITOLUL III:Recunoaşterea şi executarea în alte state membre ale Uniunii Europene a hotărârilor judecătoreşti române prin care au fost aplicate pedepse privative de libertate

SECŢIUNEA 1:Transferarea persoanelor condamnate deţinute într-un penitenciar sau unitate medicală din România, în vederea executării pedepsei în alte state membre ale Uniunii Europene

Art. 176: Atribuţiile Ministerului Justiţiei

Art. 177: Consultarea statului de executare

Art. 178: Condiţii pentru transmiterea, în vederea executării, a hotărârii judecătoreşti române

(1)Orice persoană condamnată în România poate solicita direct sau prin intermediul judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află aceasta, iniţierea procedurii de transmitere către statul de executare a hotărârii judecătoreşti române şi a certificatului prevăzut în anexa nr. 5, dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

(4)Solicitarea iniţierii procedurii menţionate la alin. (1) nu atrage obligaţia transmiterii statului de executare a hotărârii judecătoreşti şi a certificatului statului de executare, atunci când:

(5)Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (3) şi alin. (4) lit. a)-c), f) şi g), solicitarea iniţierii procedurii menţionate la alin. (1) atrage obligaţia de a transmite hotărârea judecătorească şi certificatul statului de executare, atunci când persoana condamnată a fost predată anterior, în baza unui mandat european de arestare emis de o instanţă română sau a cererii de extrădare formulate de Ministerul Justiţiei, sub condiţia ca, în caz de condamnare, persoana să fie returnată în statul de executare.

Art. 179: Procedura în faţa judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate

(1)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 178 alin. (3) şi (4), precum şi:

b)dacă persoana condamnată este de acord să fie transferată în statul de executare. În acest scop, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată, ascultă respectiva persoană, la locul de deţinere, în prezenţa unui avocat desemnat din oficiu sau ales şi, dacă persoana condamnată solicită expres, a reprezentantului diplomatic sau consular al statului de executare, întocmind în acest sens un proces-verbal semnat de judecător, persoana condamnată şi avocat. Consimţământul persoanei condamnate este irevocabil;

d)atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă la judecată, dacă aceasta:

(2)Atunci când, în funcţie de împrejurările cauzei, apreciază necesar, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată, solicită:

(4)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată, dispune prin încheiere motivată. Încheierea se comunică persoanei condamnate în termen de două zile de la pronunţare. Împotriva încheierii persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Dosarul va fi înaintat instanţei competente în termen de 3 zile, iar contestaţia se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, cu citarea persoanei condamnate. Prezenţa procurorului este obligatorie. Hotărârea judecătoriei este definitivă.

Art. 179¹: Procedura la instanţa de executare

Art. 179²: Atribuţiile instanţei de executare

Art. 180: Recunoaşterea parţială şi adaptarea pedepsei în statul de executare

(2)Instanţa de executare se pronunţă prin încheiere motivată, în termen de 3 zile de la primirea sesizării prevăzute la alin. (1), în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate, putând dispune una dintre următoarele soluţii:

(3)Încheierea prevăzută la alin. (2) se comunică persoanei condamnate în termen de 48 de ore de la pronunţare. Împotriva încheierii persoana condamnată poate introduce contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicarea încheierii. Contestaţia se depune la instanţa de executare şi se înaintează, împreună cu dosarul, instanţei ierarhic superioare, în termen de 3 zile de la depunere. Contestaţia se judecă în termen de 10 zile de la sesizarea instanţei ierarhic superioare, în camera de consiliu, cu citarea persoanei condamnate. Prezenţa procurorului este obligatorie. Hotărârea judecătorească este definitivă şi se comunică de îndată statului de executare.

Art. 181: Transferarea, sub escortă, a persoanei condamnate din România în statul de executare

(1)Instanţa de executare comunică decizia statului de executare sau, după caz, încheierea prevăzută la art. 180 alin. (2) sau hotărârea definitivă prevăzută la art. 180 alin. (3) Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, judecătorului delegat pentru executarea pedepselor desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată şi persoanei condamnate. O copie va fi transmisă Ministerului Justiţiei, spre informare.

(5)În situaţia prevăzută la alin. (4), preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta fixează termenul de judecată, care nu poate fi mai mare de 5 zile de la data înregistrării cauzei la instanţă. Instanţa judecă în complet format dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate, cu participarea procurorului. Obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 178 şi dacă este incident vreunul dintre motivele prevăzute la art. 163. Instanţa hotărăşte prin sentinţă. Sentinţa nu este supusă niciunei căi de atac. După pronunţare, o copie a minutei hotărârii se comunică direcţiei de specialitate din cadrul Ministerul Justiţiei, în vederea remiterii statului emitent şi persoanei condamnate. După redactarea hotărârii, acesteia i se comunică hotărârea în întregul său. Hotărârea se redactează în termen de 30 de zile lucrătoare de la data pronunţării.

SECŢIUNEA 2:Punerea în executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate, atunci când persoana condamnată nu se află pe teritoriul României

Art. 182: Condiţii pentru transmiterea hotărârii judecătoreşti române

(1)Recunoaşterea şi executarea unei hotărâri judecătoreşti dată de o instanţă română poate fi solicitată altui stat membru al Uniunii Europene:

a)fără consimţământul persoanei condamnate şi indiferent de opinia statului de executare, dacă aceasta deţine cetăţenia statului de executare şi:

Art. 183: Atribuţiile instanţei de executare

(1)Atunci când din informaţiile comunicate de organele de poliţie rezultă că persoana împotriva căreia s-a emis mandatul de executare a detenţiunii pe viaţă sau pedepsei închisorii ori s-a pronunţat hotărârea judecătorească a părăsit teritoriul României, instanţa de executare, din oficiu sau la cererea procurorului competent, poate solicita organelor de poliţie introducerea unei semnalări în Sistemul de Informaţii Schengen, pentru a i se comunica domiciliul sau reşedinţa persoanei condamnate.

(2)În cazul în care din lucrările dosarului sau din informaţiile comunicate de organul la care se află spre executare mandatul de executare a pedepsei sau hotărârea judecătorească rezultă că persoana condamnată are domiciliul sau reşedinţa permanentă pe teritoriul altui stat membru sau beneficiază de un drept de şedere permanentă pe teritoriul acestuia, instanţa de executare:

c)atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă la judecată, instanţa de executare verifică lucrările dosarului pentru a constata dacă:

(5)În cazul în care este informată de către statul de executare cu privire la posibilitatea recunoaşterii parţiale a hotărârii judecătoreşti de condamnare ori a adaptării pedepsei, instanţa de executare va aprecia dacă este de acord cu executarea parţială sau cu adaptarea pedepsei ori dacă certificatul este retras. Instanţa de executare se pronunţă prin încheiere motivată, în termen de 3 zile de la primirea informării transmise de către statul de executare, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezenţa procurorului nu este obligatorie. Încheierea este definitivă şi se comunică de îndată statului de executare.

TITLUL VII:Recunoaşterea şi executarea în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost dispuse sancţiuni sau măsuri penale neprivative de libertate

CAPITOLUL I:Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoaşterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă

SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale

Art. 184: Domeniul de aplicare şi înţelesul unor termeni sau expresii

(1)Prezentul capitol se aplică în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, în domeniul recunoaşterii actelor prin care, în cursul procesului penal, au fost dispuse, în conformitate cu legislaţia şi procedurile naţionale ale statului emitent, una sau mai multe dintre următoarele măsuri de supraveghere:

(2)În sensul prezentului capitol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a)măsura de supraveghere - oricare dintre obligaţiile prevăzute la alin. (1) sau notificate de către statul de executare Secretariatului General al Consiliului, în conformitate cu art. 8 alin. (2) din Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoaşterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă, care au fost dispuse în cadrul unui proces penal ca alternative la măsurile privative de libertate;

Art. 185: Competenţa autorităţilor române

Art. 186: Luarea, modificarea, înlocuirea sau încetarea măsurilor de supraveghere

SECŢIUNEA 2:Supravegherea de către autorităţile altor state membre ale Uniunii Europene a respectării obligaţiilor stabilite de organele judiciare române

Art. 187: Consultarea autorităţilor statului de executare

(1)Atunci când pentru a se asigura buna desfăşurare a unui proces penal sau pentru a se împiedica sustragerea de la urmărirea penală sau de la judecată a unei persoane care nu are reşedinţa legală obişnuită pe teritoriul României se apreciază că este necesară luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, organul judiciar competent poate consulta autorităţile statului de executare cu privire la posibilitatea supravegherii, pe teritoriul statului respectiv, a respectării obligaţiilor de către persoana supravegheată.

(2)Consultarea statului de executare poate fi iniţiată atunci când printr-o declaraţie dată:

Art. 188: Durata măsurilor de supraveghere

Art. 189: Transmiterea certificatului şi a actului judiciar prin care s-a luat măsura de supraveghere

Art. 190: Retragerea certificatului transmis statului de executare

(1)Certificatul transmis statului de executare poate fi retras în următoarele situaţii:

Art. 191: Supravegherea respectării obligaţiilor ce îi revin persoanei supravegheate

(3)Prin excepţie de la alin. (2), supravegherea modului în care persoana supravegheată respectă obligaţiile stabilite revine statului român, atunci când:

Art. 192: Efectele încălcării măsurii de supraveghere

Art. 193: Ascultarea persoanei supravegheate

(2)Atunci când, potrivit legii statului de executare, audierea prin videoconferinţă este condiţionată de consimţământul persoanei supravegheate, iar aceasta refuză să fie audiată, organul judiciar român care a luat măsura de supraveghere:

SECŢIUNEA 3:Supravegherea de către autorităţile române a respectării obligaţiilor stabilite de alte state membre ale Uniunii Europene

Art. 194: Atribuţiile autorităţilor române competente să primească certificatele emise de alte state membre ale Uniunii Europene

(1)Autorităţile prevăzute la art. 185 alin. (1) au următoarele atribuţii:

b)să efectueze controlul de regularitate şi să solicite, după caz:

Art. 195: Proceduri judiciare prealabile

(2)Procurorul desemnat de prim-procurorul parchetului sau judecătorul desemnat de preşedintele instanţei, primind dosarul, verifică, printre altele, dacă:

(5)Atunci când natura sau durata măsurii de supraveghere luate de statul emitent nu corespunde cu natura sau durata măsurii de supraveghere prevăzute de legea română, procurorul sau judecătorul competent, după caz, stabileşte şi comunică statului emitent conţinutul măsurii de supraveghere, solicitând statului respectiv confirmarea menţinerii certificatului. Măsura de supraveghere adaptată nu poate fi mai severă decât măsura de supraveghere luată de statul emitent. Dacă, în urma consultării, statul emitent retrage certificatul, procurorul sau judecătorul competent, după caz, se desesizează şi restituie dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Ministerului Justiţiei, după caz.

Art. 196: Recunoaşterea, în faza de urmărire penală, a actului prin care statul emitent a luat măsura supravegherii

(7)Plângerea se soluţionează de către un complet format dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, cu citarea persoanei supravegheate, în termen de 10 zile de la data înregistrării cauzei la instanţă, prin încheiere definitivă. La judecarea plângerii, prezenţa procurorului este obligatorie. Instanţa de judecată, soluţionând plângerea, verifică ordonanţa procurorului, pe baza materialului din dosar şi a oricăror înscrisuri prezentate, şi dispune admiterea sau respingerea plângerii. În cazul admiterii plângerii împotriva soluţiei de nerecunoaştere a actului prin care statul emitent a luat măsura de supraveghere, instanţa desfiinţează soluţia atacată, recunoaşte actul prin care statul emitent a luat măsura supravegherii şi stabileşte obligaţiile ce revin persoanei supravegheate. Încheierea definitivă se comunică direct autorităţii competente a statului emitent. Instanţa informează în acest sens procurorul şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Art. 197: Recunoaşterea, în faza de judecată, a actului prin care s-a luat măsura supravegherii

(6)Apelul se soluţionează în termen de 10 zile de la data înregistrării cauzei la instanţă, de curtea de apel competentă, în camera de consiliu, de către un complet format dintr-un singur judecător, pe baza materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri prezentate. Atunci când s-a dispus recunoaşterea, apelul nu suspendă supravegherea respectării obligaţiilor ce revin persoanei supravegheate. În cazul admiterii apelului împotriva soluţiei de nerecunoaştere a actului prin care statul emitent a luat măsura de supraveghere, instanţa desfiinţează soluţia atacată, recunoaşte actul prin care statul emitent a luat măsura supravegherii şi stabileşte obligaţiile ce revin persoanei supravegheate. Încheierea definitivă se comunică direct autorităţii competente a statului emitent. Instanţa informează în acest sens tribunalul şi direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.

Art. 198: Supravegherea de către autorităţile române a respectării de către persoana supravegheată a obligaţiilor care îi revin

(3)Instituţia, organul sau autoritatea anume desemnată de procurorul care a dat ordonanţa sau instanţa care a dat încheierea verifică periodic respectarea obligaţiilor de către persoana supravegheată, iar, în cazul în care constată încălcări ori alte aspecte care ar putea conduce la modificarea, încetarea sau înlocuirea de către statul emitent a măsurii de supraveghere, sesizează de urgenţă procurorul sau instanţa în vederea notificării statului emitent, potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 8. Supravegherea respectării de către persoana supravegheată a obligaţiilor care îi revin pe durata măsurii încetează dacă statul emitent nu a răspuns notificării, în termen de cel mult 40 de zile de la data primei notificări. Încetarea supravegherii este adusă la cunoştinţa statului emitent de îndată.

Art. 199: Condiţii pentru recunoaşterea actului prin care statul emitent a luat măsura de supraveghere

CAPITOLUL II:Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti şi al deciziilor de probaţiune în vederea supravegherii măsurilor de probaţiune şi a sancţiunilor alternative

SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale

Art. 200: Domeniul de aplicare şi înţelesul unor termeni sau expresii

(2)În sensul prezentului capitol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală - Republicare

M.Of. 411