Capitolul i - Asistenţa judiciară internaţională - Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală - Republicare

M.Of. 411

În vigoare
Versiune de la: 19 Octombrie 2025 până la: 18 Decembrie 2025
CAPITOLUL I:Asistenţa judiciară internaţională
Art. 228: Obiectul asistenţei judiciare
În sensul prezentului capitol, asistenţa judiciară internaţională cuprinde îndeosebi următoarele activităţi:
a)comisiile rogatorii internaţionale;
b)audierile prin videoconferinţă;
c)înfăţişarea în statul solicitant a martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite;
d)notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un proces penal;
e)cazierul judiciar;
f)alte forme de asistenţă judiciară.
Art. 229: Conţinutul general al cererii de asistenţă judiciară şi actele anexate acesteia
(1)Cererea de asistenţă judiciară trebuie să indice:
a)denumirea autorităţii judiciare solicitante şi denumirea autorităţii judiciare solicitate;
b)obiectul şi motivele cererii;
c)calificarea juridică a faptelor;
d)datele de identificare a suspectului, inculpatului sau condamnatului ori a martorului sau expertului, după caz;
e)încadrarea juridică şi prezentarea sumară a faptelor.
(2)La cerere se anexează acte în sprijinul acesteia, după caz, în funcţie de natura şi obiectul cererii.
(3)Actele anexate cererii de asistenţă judiciară trebuie certificate de autoritatea judiciară solicitantă, fiind scutite de orice alte formalităţi de supralegalizare.
Art. 230: Comisia rogatorie internaţională
Comisia rogatorie internaţională în materie penală este acea formă de asistenţă judiciară care constă în împuternicirea pe care o autoritate judiciară dintr-un stat o acordă unei autorităţi din alt stat, mandatată să îndeplinească, în locul şi în numele său, unele activităţi judiciare privitoare la un anumit proces penal.
Art. 231: Obiectul comisiei rogatorii
(1)Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie cu precădere:
a)localizarea şi identificarea persoanelor şi obiectelor; audierea suspectului, inculpatului, persoanei vătămate, părţii civile, părţii responsabile civilmente, martorilor şi experţilor, precum şi confruntarea; percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, sechestrul şi confiscarea specială sau extinsă; cercetarea la faţa locului şi reconstituirea; expertizele; transmiterea de informaţii necesare într-un anumit proces, interceptarea convorbirilor, examinarea documentelor de arhivă şi a fişierelor specializate şi alte asemenea acte de procedură;
b)transmiterea mijloacelor materiale de probă;
c)comunicarea de documente sau dosare.
(2)Dacă statul solicitant doreşte ca martorii sau experţii să depună jurământ, va cere aceasta în mod expres, iar statul român va da curs acestei cereri în situaţiile în care legea internă română nu se opune.
(3)Statul român va transmite numai copii sau fotocopii certificate de pe documentele sau dosarele cerute. Dacă statul solicitant cere în mod expres transmiterea documentelor originale, se va da curs, în măsura posibilului, acestei cereri.
Art. 232: Data şi locul comisiei rogatorii
(1)Dacă statul solicitant solicită în mod expres, statul român îl va informa despre data şi locul îndeplinirii comisiei rogatorii. Autorităţile şi persoanele în cauză, menţionate de statul solicitant, vor putea să asiste şi să colaboreze la efectuarea comisiei rogatorii, în limitele permise de legea română.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care asistenţa este solicitată de autorităţile judiciare române.
Art. 233: Ridicarea de obiecte şi înscrisuri şi efectuarea percheziţiilor
(1)În vederea descoperirii şi strângerii probelor aflate pe teritoriile altor state, organul judiciar român competent poate cere autorităţilor străine să ridice obiecte şi înscrisuri sau să efectueze percheziţii şi să remită obiectele ori înscrisurile predate sau ridicate în timpul percheziţiei. Atunci când se solicită efectuarea unei percheziţii domiciliare, în cererea întocmită potrivit art. 229, organul judiciar român solicitant indică şi confirmă emiterea de către judecătorul competent a încheierii prin care a fost încuviinţată efectuarea percheziţiei.
(2)În aplicarea alin. (1), ridicarea de obiecte şi înscrisuri şi efectuarea percheziţiilor se efectuează potrivit legii statului solicitat.
(3)Atunci când România este stat solicitat, cererea formulată de autorităţile străine competente trebuie să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 229, precum şi:
a)numele, prenumele şi semnalmentele persoanei cercetate de autorităţile străine, indicarea urmelor săvârşirii infracţiunii ori a altor obiecte care se presupune că există în locul ce urmează să fie percheziţionat;
b)motivul pentru care se solicită efectuarea percheziţiei;
c)indicarea încadrării juridice, descrierea situaţiei de fapt, a probelor sau a datelor din care rezultă că în locul în care se solicită efectuarea percheziţiei se află persoana cercetată de autorităţile străine sau pot fi descoperite probe cu privire la săvârşirea infracţiunii;
d)dacă este cazul, indicarea probelor sau a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sau a obiectelor şi înscrisurilor ce fac obiectul infracţiunii;
e)indicarea locului unde urmează a se efectua percheziţia.
(4)Cererea prevăzută la alin. (3) este admisă, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)fapta care face obiectul procedurii penale desfăşurate în statul solicitant ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care măsura a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;
b)pedeapsa prevăzută de legea română şi cea a statului solicitant pentru infracţiunea săvârşită de persoana cercetată de statul solicitant este de cel puţin un an închisoare.
(5)Condiţiile prevăzute la alin. (4) pot să atragă regula reciprocităţii.
(6)Atunci când România este stat solicitat, ridicarea de obiecte şi înscrisuri şi percheziţia se dispun şi se efectuează potrivit Codului de procedură penală, în baza ordonanţei procurorului sau a încheierii judecătorului, iar în cazul percheziţiei domiciliare, în baza autorizaţiei date de judecătorul român competent. În cazul percheziţiei domiciliare, condiţia începerii urmăririi penale prevăzută de Codul de procedură penală nu se aplică.
Art. 234: Remiterea obiectelor şi dosarelor
(1)Statul român va putea să amâne remiterea obiectelor, a dosarelor sau a documentelor a căror comunicare este cerută, dacă acestea îi sunt necesare pentru o procedură penală în curs.
(2)Obiectele şi originalele dosarelor şi ale documentelor, comunicate în îndeplinirea unei comisii rogatorii, vor fi restituite cât mai curând posibil statului român de către statul solicitant, în afară de cazul în care statul român renunţă la ele.
Art. 235: Audierile prin videoconferinţă
(1)În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul României trebuie să fie audiată ca martor sau expert de către autorităţile judiciare ale unui stat străin şi este inoportun sau imposibil pentru acea persoană să se înfăţişeze personal pe teritoriul acelui stat, statul străin poate solicita ca audierea să aibă loc prin videoconferinţă, potrivit alineatelor următoare.
(2)O asemenea cerere poate fi acceptată de statul român dacă nu contravine principiilor sale fundamentale de drept şi cu condiţia să dispună de mijloacele tehnice care să permită efectuarea audierii prin videoconferinţă.
(3)În cererea de audiere prin videoconferinţă trebuie să se precizeze, în afară de informaţiile prevăzute la art. 229, motivul pentru care nu este oportun sau este imposibil ca martorul sau expertul să fie prezent personal la audiere, precum şi denumirea autorităţii judiciare şi numele persoanelor care vor proceda la audiere.
(4)Martorul sau expertul va fi citat potrivit legii române.
(5)Cererile formulate de autorităţile altor state sunt de competenţa parchetelor, în cursul urmăririi penale, sau a instanţelor, în cursul judecăţii, competente material şi după calitatea persoanei, potrivit legii române. Competenţa teritorială este determinată de locul unde domiciliază sau locuieşte persoana care urmează să fie audiată prin videoconferinţă.

(51)Cererile care privesc fapte care, potrivit legii române, sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau a Direcţiei Naţionale Anticorupţie se execută de către acestea.

(6)Audierea prin videoconferinţă se desfăşoară potrivit următoarelor reguli:
a)audierea are loc în prezenţa judecătorului sau procurorului român competent, după caz, asistat, după caz, de un interpret; acesta verifică identitatea persoanei audiate şi este obligat să asigure respectarea principiilor fundamentale ale legii române. În cazul în care constată că sunt încălcate principiile fundamentale ale dreptului român, judecătorul sau procurorul ia de îndată măsurile necesare pentru a asigura desfăşurarea audierii în conformitate cu legea română;
b)autorităţile judiciare române competente şi cele ale statului solicitant convin, după caz, asupra măsurilor de protecţie a martorului sau expertului;
c)audierea se efectuează direct de către autoritatea judiciară competentă a statului solicitant sau sub coordonarea acesteia, potrivit legii sale interne;
d)martorul sau expertul va fi asistat, după caz, de un interpret, potrivit legii române;
e)persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de a nu depune mărturie, care îi este conferit fie de legea română, fie de legea statului solicitat.
(7)Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecţia martorilor, autoritatea judiciară română întocmeşte un proces-verbal în care se consemnează data şi locul audierii, identitatea persoanei audiate, informaţii privind depunerea jurământului şi condiţiile tehnice în care audierea s-a desfăşurat. Procesul-verbal se transmite autorităţii judiciare competente a statului solicitant.
(8)Dispoziţiile Codului de procedură penală se aplică în mod corespunzător.
(9)Dispoziţiile prezentului articol se pot aplica şi în cazul audierii suspecţilor sau inculpaţilor, dacă persoana în cauză consimte şi dacă există un acord în acest sens între autorităţile judiciare române şi cele ale statului solicitant.
(10)Cheltuielile legate de stabilirea legăturii video, cele legate de punerea la dispoziţie a acestei legături în statul solicitant, remunerarea interpreţilor şi indemnizaţiile plătite martorilor şi experţilor, precum şi cheltuielile de deplasare în statul solicitat vor fi rambursate de statul străin solicitant statului român, dacă acesta din urmă nu a renunţat expres la rambursarea acestor cheltuieli în totalitate sau parţial.
(11)Declaraţiile suspectului sau ale inculpatului, ale celorlalte părţi în procesul penal sau ale expertului, care se află în străinătate, pot fi luate prin videoconferinţă ori de câte ori este inoportun sau imposibil pentru ca acea persoană să se înfăţişeze personal pe teritoriul României. Este considerată în imposibilitatea de a se înfăţişa personal pe teritoriul României şi persoana aflată în detenţie pe teritoriul altui stat. În acest sens, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori instanţa pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare întocmeşte şi transmite, direct sau prin intermediul autorităţilor centrale prevăzute la art. 10, cererea de asistenţă judiciară internaţională în materie penală. Dispoziţiile alin. (3) şi (9) se aplică în mod corespunzător.
Art. 236: Transmiterea spontană de informaţii
(1)Autorităţile judiciare române pot, fără cerere prealabilă, să transmită autorităţilor competente ale unui stat străin informaţiile obţinute în cadrul unei anchete, atunci când consideră că acestea ar putea ajuta statul destinatar să iniţieze o procedură penală sau când informaţiile ar putea conduce la formularea unei cereri de asistenţă judiciară.
(2)Statul român poate impune anumite condiţii privitoare la modul de utilizare a informaţiilor transmise, potrivit prevederilor alin. (1). Statul destinatar este obligat să respecte condiţiile impuse.
Art. 237: Livrări supravegheate
(1)Autorităţile judiciare române competente autorizează, la cerere, în condiţiile prevăzute de legea română, livrări supravegheate, în cadrul unor proceduri penale privind infracţiuni care pot da loc la extrădare.
(2)Livrările supravegheate se derulează potrivit legii române.
(3)Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care asistenţa este solicitată de autorităţile judiciare române.
Art. 238: Utilizarea investigatorilor sub acoperire
(1)Statul român poate conveni cu un stat străin să îşi acorde asistenţă reciprocă pentru desfăşurarea unor anchete de către investigatori sub acoperire.
(2)Autorităţile române competente vor decide, de la caz la caz, potrivit legii române.
(3)În condiţiile prevăzute de legea română, autorităţile judiciare române şi cele străine vor stabili modalităţile concrete de desfăşurare a anchetei şi statutul juridic al agenţilor.
Art. 239: Echipele comune de anchetă
(1)Echipele comune de anchetă pot fi constituite şi pot funcţiona pe teritoriile României şi ale altor state cu scopul de a facilita efectuarea de cercetări penale. Procedurile care reglementează funcţionarea acestor echipe, precum şi componenţa, durata, locaţia, organizarea, funcţiile, scopul şi condiţiile de participare a membrilor unei echipe la activităţile de anchetă se stabilesc prin acord scris. Membrul naţional la Eurojust sau adjunctul acestuia poate participa la activităţile desfăşurate în cadrul echipei comune de anchetă. În relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene şi statele care sunt părţi la Convenţia din 19 iunie 1990 de aplicare a Acordului de la Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea graduală a controalelor la frontierele comune, Schengen, acordul se încheie de către prim-procurorul sau procurorul general al parchetului în care îşi desfăşoară activitatea procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau, în cazul în care nu există nicio procedură penală în desfăşurare pe teritoriul României, indiferent de natura infracţiunii, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurorul desemnat de către acesta. În relaţia cu statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, acordul se încheie de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurorul desemnat de acesta.
(2)Pentru constituirea echipelor comune de anchetă, în cazul infracţiunilor care, potrivit legii, sunt date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acordul se încheie de către procurorii şefi ai acestora sau de către procurorul desemnat de către aceştia.
(3)O echipă comună de anchetă poate fi creată în special când:
a)în cadrul unei proceduri în curs în statul solicitant se impune efectuarea unor anchete dificile şi care implică importante mijloace umane şi de altă natură, care privesc ambele state;
b)mai multe state efectuează anchete care necesită o acţiune coordonată şi concertată în statele în cauză.
(4)Cererea de formare a unei echipe comune de anchetă poate fi formulată de orice stat implicat. Echipa este formată în unul dintre statele în care ancheta trebuie efectuată.
(5)Cererea de formare a unei echipe comune de anchetă cuprinde propuneri referitoare la componenţa echipei.
(6)Componenţii echipei comune desemnaţi de autorităţile române au calitatea de membri, în timp ce cei desemnaţi de un stat străin au calitatea de membri detaşaţi.
(7)Activitatea echipei comune de anchetă pe teritoriul statului român se desfăşoară potrivit următoarelor reguli generale:
a)conducătorul echipei este un reprezentant al autorităţii judiciare române competente;
b)acţiunile echipei se desfăşoară conform legii române. Membrii echipei şi membrii detaşaţi ai echipei îşi execută sarcinile sub responsabilitatea persoanei prevăzute la lit. a).
(8)Membrii detaşaţi pe lângă echipa comună de anchetă sunt abilitaţi să fie prezenţi la efectuarea oricăror acte procedurale, cu excepţia cazului când conducătorul echipei decide contrariul.
(9)Atunci când activitatea echipei comune de anchetă se desfăşoară pe teritoriul altui stat, dacă se apreciază că este necesară îndeplinirea unor acte de cercetare pe teritoriul României, procurorul care este membru al echipei comune de anchetă poate cere autorităţilor române să îndeplinească acele acte, fără ca celelalte state participante să mai depună o cerere de cooperare judiciară, în afară de cazul în care se solicită arestarea unei persoane în vederea extrădării sau predării, după caz. Procedurile necesare efectuării activităţii respective în România vor fi cele aplicabile activităţilor de cercetare penală, potrivit legii române.
(10)Un membru detaşat pe lângă echipa comună de anchetă poate, conform dreptului său naţional şi în limitele competenţelor sale, să furnizeze echipei informaţiile care sunt la dispoziţia statului care l-a detaşat în scopul derulării anchetelor penale efectuate de echipă.
(11)Informaţiile obţinute în mod obişnuit de un membru sau un membru detaşat în cadrul participării la o echipă comună de anchetă şi care nu pot fi obţinute în alt mod de către autorităţile competente ale statelor implicate pot fi utilizate în scopurile următoare:
a)în scopul pentru care a fost creată echipa;
b)pentru a descoperi, a cerceta sau a urmări alte infracţiuni, cu consimţământul statului pe teritoriul căruia au fost obţinute informaţiile;
c)pentru a preveni un pericol iminent şi serios pentru securitatea publică şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la lit. b);
d)în alte scopuri, cu condiţia ca acest lucru să fie convenit de către statele care au format echipa.
(12)În cazul echipelor comune de anchetă care funcţionează pe teritoriul României, membrii detaşaţi ai echipei sunt asimilaţi membrilor români în ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite împotriva acestora sau de către aceştia.
Art. 240: Supravegherea transfrontalieră
(1)Sub rezerva existenţei unor dispoziţii contrare în convenţia aplicabilă în relaţia cu acel stat, agenţii unui stat străin, care, în cadrul unei anchete judiciare, supraveghează pe teritoriul acelui stat o persoană ce se presupune că a participat la săvârşirea unei infracţiuni care dă loc la extrădare sau o persoană faţă de care sunt motive serioase să se creadă că poate duce la identificarea sau localizarea persoanei menţionate mai sus, sunt autorizaţi să continue această supraveghere pe teritoriul statului român, în baza unei cereri de asistenţă judiciară prezentate în prealabil. La cerere, supravegherea poate fi exercitată de autorităţile române competente.
(2)Cererea de asistenţă judiciară prevăzută la alin. (1) va fi adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi va cuprinde toate informaţiile pertinente în cauză, în conformitate cu prevederile convenţiei aplicabile. Prin autorizaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va putea stabili anumite condiţii.
(3)Atunci când, din considerente de urgenţă, autorizarea prealabilă a statului român nu poate fi solicitată, agenţii străini care acţionează în cadrul anchetei judiciare aflate în faza de urmărire penală sunt autorizaţi să continue pe teritoriul României supravegherea unei persoane bănuite că a comis una dintre faptele enumerate la alin. (5), în condiţiile următoare:
a)trecerea frontierei va fi comunicată imediat, în timpul supravegherii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi structurii Poliţiei de Frontieră constituite în cadrul punctului de trecere a frontierei;
b)o cerere de asistenţă judiciară conform alin. (1) şi care expune motivele ce justifică trecerea frontierei fără autorizaţie prealabilă va fi transmisă fără întârziere.
(4)Supravegherea prevăzută la alin. (1) şi (2) nu se poate desfăşura decât în condiţiile următoare:
a)agenţii de supraveghere trebuie să respecte dispoziţiile prezentului articol şi ale legii române;
b)sub rezerva situaţiilor prevăzute la alin. (3), pe timpul supravegherii, agenţii au asupra lor un document care să ateste că le-a fost acordată permisiunea;
c)agenţii de supraveghere trebuie să fie permanent în măsură să justifice calitatea lor oficială;
d)agenţii de supraveghere pot purta armamentul din dotare în timpul supravegherii, cu excepţia cazului când prin autorizaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a prevăzut altfel; utilizarea lui este interzisă, cu excepţia cazului de legitimă apărare;
e)pătrunderea în domiciliul unei persoane şi în alte locuri inaccesibile publicului este interzisă;
f)agenţii de supraveghere nu pot nici reţine, nici aresta persoana supravegheată;
g)despre orice operaţiune de supraveghere se va întocmi un raport către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va cere inclusiv prezentarea în persoană a agenţilor care au efectuat supravegherea;
h)autoritatea statului căruia îi aparţin agenţii care au efectuat supravegherea, la cererea autorităţii competente române, poate asista la ancheta subsecventă operaţiunii, inclusiv la procedurile judiciare;
i)autorităţile statului căruia îi aparţin agenţii de supraveghere, la cererea autorităţilor române, contribuie la desfăşurarea în bune condiţii a anchetei ce urmează operaţiunii la care au participat, inclusiv la procedurile judiciare.
(5)Supravegherea prevăzută la alin. (3) nu poate avea loc decât pentru una dintre următoarele fapte:
a)omor şi omor calificat;
b)infracţiuni grave de natură sexuală, inclusiv violul şi abuzul sexual asupra minorilor;
c)distrugere şi distrugere calificată, săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice asemenea mijloc;
d)contrafacerea şi falsificarea mijloacelor de plată;
e)furt şi tâlhărie în formă calificată, precum şi primirea de bunuri furate;
f)delapidare;
g)lipsire de libertate în mod ilegal;
h)infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, pornografie infantilă;
i)infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori;
j)infracţiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, materiilor explozive, materialelor nucleare şi al altor materii radioactive;
k)transport ilegal de deşeuri toxice şi dăunătoare;
l)trafic de migranţi, facilitarea şederii ilegale în România;
m)şantaj.
(6)Supravegherea prevăzută la alin. (3) va înceta dacă autorizaţia nu a fost obţinută în termen de 5 ore de la trecerea frontierei de stat, precum şi la cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Art. 241: Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor
(1)În vederea soluţionării unei cauze penale, autorităţile judiciare ale statului solicitant sau autorităţile competente astfel desemnate de către statul solicitant pot adresa autorităţilor române o cerere de asistenţă judiciară având ca obiect interceptarea telecomunicaţiilor şi transmiterea lor imediată către statul solicitat sau interceptarea înregistrării şi a transmiterii ulterioare a înregistrării telecomunicaţiilor către statul solicitant, în cazul în care persoana urmărită:
a)se află pe teritoriul statului solicitant şi acesta are nevoie de asistenţă tehnică pentru a putea intercepta comunicaţiile de la ţintă;
b)se află pe teritoriul statului român, în cazul în care comunicaţiile dinspre ţintă pot fi interceptate în statul român;
c)se află pe teritoriul unui stat terţ care a fost informat şi dacă statul solicitant are nevoie de asistenţă tehnică pentru interceptarea comunicărilor de la ţintă.
(2)Cererile prezentate în aplicarea prezentului articol trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)să indice şi să confirme emiterea unui ordin sau a unui mandat de interceptare şi înregistrare, în cadrul unui proces penal;
b)să conţină informaţii care să permită identificarea ţintei interceptării;
c)să indice faptele penale care fac obiectul anchetei penale;
d)să menţioneze durata interceptării;
e)dacă este posibil, să conţină suficiente date tehnice, în special numărul de conectare la reţea, pentru a permite prelucrarea cererii.
(3)Dacă cererea se formulează în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) lit. b), ea va trebui să conţină şi o descriere a faptelor. Autorităţile judiciare române pot solicita orice alte informaţii suplimentare care sunt necesare pentru a le permite să aprecieze dacă măsura solicitată ar fi luată şi într-o cauză naţională similară.
Art. 242: Identificarea produselor şi instrumentelor infracţiunii
(1)În vederea strângerii datelor legate de existenţa, locaţia, natura, statutul juridic, valoarea sau circulaţia produselor sau instrumentelor provenite din săvârşirea infracţiunii sau a altor bunuri care au legătură cu infracţiunea care face obiectul activităţii de cercetare şi urmărire penală, judecată sau executare, organul de cercetare penală, procurorul sau instanţa de judecată poate solicita autorităţilor din alte state date şi informaţii în acest sens.
(2)Asistenţa solicitată de oficiile de recuperare a creanţelor sau alte autorităţi cu atribuţii similare din statele membre ale Uniunii Europene se realizează potrivit procedurii prevăzute de legea prin care este desemnată autoritatea naţională drept oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile.
(3)În activitatea sa, autoritatea prevăzută la alin. (2) prelucrează şi transmite altor oficii de recuperare a creanţelor sau autorităţi cu atribuţii similare date şi informaţii referitoare la persoane fizice identificate sau identificabile, cu respectarea prevederilor legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Art. 243: Principiul specialităţii
(1)Probele sau informaţiile obţinute de autorităţile judiciare române în baza unor cereri de asistenţă judiciară internaţională executate de autorităţile altor state nu pot fi folosite în alte cauze penale decât cea menţionată în cerere, fără consimţământul prealabil al autorităţii competente a statului solicitat.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte probele sau informaţiile obţinute de autorităţile judiciare române în baza unor cereri de asistenţă judiciară internaţională executate de autorităţile române. Autoritatea judiciară care a executat cererea sau autoritatea centrală, după caz, va face menţiune în acest sens, la data transmiterii probelor sau informaţiilor.
Art. 2431: Cazuri speciale de acordare a asistenţei judiciare internaţionale
(1)În aplicarea art. 9 alin. 1 din Convenţia privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, la care România a aderat prin Legea nr. 202/2023, asistenţa judiciară poate consta în:
a)comisiile rogatorii internaţionale;
b)audierile prin videoconferinţă;
c)înfăţişarea în statul solicitant a martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite;
d)notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un proces penal;
e)cazierul judiciar;
f)alte forme de asistenţă judiciară permise de legea română.
(2)Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie cu precădere:
a)localizarea şi identificarea persoanelor şi obiectelor; audierea suspectului, inculpatului, persoanei vătămate, părţii civile, părţii responsabile civilmente, martorilor şi experţilor, precum şi confruntarea; percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, sechestrul şi confiscarea specială sau extinsă; cercetarea la faţa locului şi reconstituirea; expertizele; transmiterea de informaţii necesare într-un anumit proces, interceptarea convorbirilor, examinarea documentelor, transferul temporar al persoanelor deţinute şi alte asemenea acte de procedură;
b)transmiterea mijloacelor materiale de probă;
c)comunicarea de documente sau dosare;
d)schimbul spontan de informaţii, obţinute în cadrul unei anchete, atunci când autoritatea emitentă consideră că acestea ar putea ajuta statul destinatar să iniţieze o procedură penală sau când informaţiile ar putea conduce la formularea unei cereri de asistenţă judiciară.
(3)Probele obţinute de un alt stat parte la Convenţia prevăzută la alin. (1) în scopul utilizării în procesul penal sunt admisibile în procedurile penale desfăşurate în România, cu excepţia situaţiilor în care se stabileşte că utilizarea acestora aduce atingere drepturilor fundamentale ale omului stabilite de legislaţia internă a României, inclusiv în cazurile în care probele sunt transmise spontan sau atunci când autorităţile judiciare române nu au fost încă sesizate conform legii.
(4)Aprecierea mijloacelor de probă admisibile, transmise de un alt stat parte la Convenţia prevăzută la alin. (1) autorităţilor judiciare române, se realizează potrivit legii române.

Art. 244: Măsuri provizorii
La cererea statului solicitant, se pot lua măsurile provizorii prevăzute de legea română în vederea protejării mijloacelor de probă, menţinerii unei situaţii existente sau protejării intereselor ameninţate.
Art. 245: Înfăţişarea martorilor sau experţilor
(1)În cazul în care înfăţişarea în persoană a unui martor sau expert în faţa autorităţilor judiciare române este necesară, autoritatea judiciară solicitantă va face menţiune în acest sens, prin cererea de înmânare a citaţiei.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), în cerere sau în citaţie, se menţionează cuantumul aproximativ al cheltuielilor rambursabile de transport, întreţinere, locuinţă şi al altor cheltuieli necesare prilejuite de chemarea în faţa autorităţilor judiciare. Autoritatea judiciară română care a dispus chemarea va putea solicita statului solicitat, prin cerere, acordarea unui avans martorului sau expertului, rambursarea urmând să fie efectuată din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.
(3)Dacă înfăţişarea în persoană a unui martor sau expert este solicitată autorităţilor române de un stat străin, în cazul în care martorul sau expertul declară că se va înfăţişa personal, acesta poate solicita acordarea unui avans din cuantumul cheltuielilor prilejuite de chemarea în faţa autorităţilor judiciare. Instanţa va indica prin încheiere suma de bani solicitată de martor sau expert, unitatea bancară unde urmează să se consemneze suma de bani, consemnarea fiind făcută pe numele martorului sau expertului, la dispoziţia autorităţii judiciare române competente. Încheierea instanţei, precum şi declaraţia scrisă a martorului sau expertului se vor comunica statului solicitant pe una dintre căile prevăzute la art. 11 sau 12.
Art. 246: Nivelul cheltuielilor
Cheltuielile rambursabile de transport, întreţinere, locuinţă şi alte cheltuieli necesare prilejuite de chemarea în faţa autorităţilor judiciare, rambursabile martorului sau expertului de către statul român solicitant, vor fi calculate de la locul de reşedinţă a acestuia şi vor fi acordate la niveluri cel puţin egale cu cele prevăzute de tarifele şi reglementările în vigoare în statul în care audierea trebuie să aibă loc.
Art. 247: Neprezentarea martorului sau expertului
Martorul sau expertul care nu s-a prezentat în urma primirii citaţiei de înfăţişare a cărei comunicare a fost cerută nu va putea fi supus, chiar dacă citaţia va cuprinde un ordin categoric, niciunei sancţiuni sau măsuri de constrângere, în afară de cazul în care el va reveni din propria iniţiativă pe teritoriul statului român solicitant şi dacă va fi din nou citat aici, în mod legal.
Art. 248: Refuzul de a depune mărturie
Dacă un martor care dă curs citaţiei şi se prezintă în faţa unei autorităţi judiciare române refuză să depună mărturie în totalitate sau în parte, nu poate fi supus vreunei măsuri de restrângere a libertăţii sau împiedicat în alt mod să părăsească România, chiar dacă, potrivit legii române, un asemenea refuz ar constitui o infracţiune sau ar putea atrage măsuri coercitive.
Art. 249: Imunităţi
(1)Niciun martor sau expert, oricare ar fi cetăţenia sa, care, în urma primirii unei citaţii, va consimţi să se înfăţişeze în faţa autorităţilor judiciare ale statului român solicitant nu va putea fi nici urmărit, nici deţinut, nici supus vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale pe teritoriul României pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat.
(2)Dacă în timpul procesului ar putea fi dispusă arestarea unui martor care este bănuit că a săvârşit o infracţiune în legătură cu mărturia sa în faţa autorităţilor judiciare ale statului român solicitant, alta decât refuzul de a depune mărturie, se va lua în considerare faptul dacă interesele justiţiei nu ar fi mai bine protejate prin încredinţarea urmăririi, dacă este posibil, către statul străin solicitat.
(3)Nicio persoană, oricare ar fi cetăţenia ei, citată în faţa autorităţilor judiciare ale statului român solicitant, în vederea efectuării urmăririi penale pentru anumite infracţiuni, nu va putea fi nici urmărită, nici deţinută, nici supusă vreunei alte măsuri de restrângere a libertăţii în România pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat şi care nu sunt menţionate în citaţie.
(4)Imunitatea prevăzută de prezentul articol încetează dacă martorul, expertul sau persoana urmărită, având posibilitatea să părăsească teritoriul statului român solicitant în termen de 15 zile consecutive după ce prezenţa sa nu mai este cerută de autorităţile judiciare române, va rămâne totuşi pe teritoriul României sau se va reîntoarce aici după ce îl va fi părăsit.
Art. 250: Transferul temporar al persoanelor deţinute pe teritoriul statului solicitant
(1)Persoana deţinută, a cărei prezenţă în vederea audierii ca martor sau a confruntării este cerută de autorităţile judiciare solicitante, va fi transferată temporar pe teritoriul acelui stat, cu condiţia reîntoarcerii sale în termenul indicat de către autoritatea judiciară solicitată şi sub rezerva dispoziţiilor art. 249, în măsura în care acestea pot fi aplicate în mod corespunzător.
(2)În cazul cererilor adresate autorităţilor judiciare române, competenţa de soluţionare a cererii aparţine instanţei în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere. În acest sens, instanţa va dispune ascultarea persoanei deţinute, în prezenţa unui avocat ales sau numit din oficiu, precum şi a unui interpret, dacă este cazul, în camera de consiliu, cu participarea procurorului. Persoanei deţinute i se face cunoscut obiectul cererii, cerându-i-se să declare dacă este de acord să fie transferată temporar pe teritoriul statului solicitant în vederea audierii ca martor. Declaraţia sa este consemnată într-un proces-verbal semnat de preşedintele completului de judecată, grefier, interpret şi inculpat.
(3)În cazul în care persoana deţinută nu consimte, instanţa va dispune prin încheiere respingerea cererii. Încheierea este definitivă şi se comunică în termen de 48 de ore de la pronunţare Ministerului Justiţiei.
(4)În cazul în care persoana deţinută consimte la transferarea sa temporară, instanţa va verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (6), urmând a dispune, prin încheiere, admiterea sau respingerea cererii, după caz. Încheierea poate fi atacată cu contestaţie, în termen de 24 de ore de la pronunţare, de către procurorul competent. Contestaţia se soluţionează în termen de 3 zile.
(5)Încheierea prevăzută la alin. (4) se comunică Ministerului Justiţiei, în termen de 24 de ore de la data rămânerii definitive, care va informa autoritatea centrală a statului solicitant cu privire la decizia autorităţii judiciare române. Încheierea prin care instanţa a dispus transferarea temporară a persoanei deţinute se comunică şi Ministerului Afacerilor Interne, care asigură predarea sub escortă a persoanei deţinute potrivit alin. (8).
(6)Transferarea poate fi refuzată:
a)dacă prezenţa persoanei deţinute este necesară într-un proces penal în curs pe teritoriul României;
b)dacă transferarea persoanei deţinute este susceptibilă să îi prelungească detenţia;
c)dacă există alte motive care se opun transferării sale pe teritoriul statului solicitant.
(7)Persoana transferată rămâne în detenţie pe teritoriul statului solicitant şi, dacă este cazul, pe teritoriul statului solicitat pentru tranzit, în afară de cazul în care autoritatea judiciară română competentă cere punerea acesteia în libertate, în condiţiile Codului de procedură penală.
(8)Locul predării deţinutului către statul solicitant, precum şi locul preluării sale de la acest stat vor fi un punct de frontieră al statului român. Deţinutul este predat şi preluat sub escortă. Ministerul Afacerilor Interne va asigura predarea şi preluarea, informând Ministerul Justiţiei.
(9)Dispoziţiile alin. (7) se aplică în mod corespunzător în cazul în care statul român este stat solicitant.
(10)În cazul cererilor formulate de autorităţile judiciare române, sub rezerva dispoziţiilor art. 179 alin. (2) lit. a) şi b), tranzitul pe teritoriul unui stat terţ al persoanei deţinute va fi acordat la cererea adresată de către Ministerul Justiţiei autorităţii centrale a statului solicitat pentru tranzit, însoţită de toate documentele necesare.
(11)În vederea transferării temporare a unei persoane pe teritoriul statului român solicitant, în scopurile prevăzute la alin. (1), în cazul în care cererea este emisă în faza de judecată, instanţa română emitentă va dispune emiterea unui mandat de arestare în vederea transferării temporare. Emiterea mandatului se dispune prin încheiere motivată, pronunţată în camera de consiliu, cu participarea procurorului. Încheierea este definitivă.
(12)În cazul în care cererea este emisă în faza de urmărire penală, procurorul va solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă emiterea unui mandat de arestare în vederea transferării temporare. Emiterea mandatului se dispune prin încheiere motivată, pronunţată în camera de consiliu, cu participarea procurorului. Încheierea este definitivă.
(13)Mandatul de arestare prevăzut la alin. (11) şi (12) se emite pentru o perioadă de 30 de zile, durata arestării putând fi prelungită în cazul în care prezenţa persoanei transferate este în continuare necesară. Fiecare prelungire nu poate depăşi 30 de zile, iar durata maximă a măsurii arestării pe teritoriul României nu poate depăşi 180 de zile. Persoana transferată va fi încarcerată, în baza mandatului de arestare în vederea transferării temporare, într-o unitate din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(14)Mandatul de arestare în vederea transferării temporare se comunică de îndată Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(15)În cazul cererilor de tranzit formulate de către autorităţile unui stat străin, cererea va fi soluţionată de către Ministerul Justiţiei. Cererea va fi formulată sau însoţită de traduceri în una dintre limbile română, engleză sau franceză, va fi însoţită de o copie a cererii de transferare temporară, a acordului dintre statul solicitat şi statul solicitant şi va cuprinde informaţii privind condiţiile în care are loc transferarea temporară.
(16)Dispoziţiile art. 59 alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător.
(17)Prin excepţie de la prevederile alin. (13), dacă apreciază necesar, instanţa sau procurorul poate dispune ca persoana transferată să fie încarcerată, în baza mandatului de arestare în vederea transferării temporare, într-un centru de reţinere şi arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu indicarea perioadei şi motivelor de transfer. La expirarea perioadei, deţinutul este depus în penitenciarul de unde a fost transferat.
(18)Persoanelor încarcerate în baza mandatului de arestare în vederea transferării temporare li se aplică prevederile Legii nr. 254/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 251: Transferul temporar al persoanelor deţinute pe teritoriul statului solicitat
(1)În cazul în care obiectul cererii de asistenţă judiciară adresate statului solicitat presupune efectuarea unor acte de procedură pentru îndeplinirea cărora este necesară prezenţa unei persoane deţinute în România, autoritatea judiciară română solicitantă poate transfera temporar această persoană pe teritoriul statului unde ancheta trebuie să aibă loc, dacă între autorităţile române şi autorităţile statului solicitat există un acord în acest sens. Modalităţile de transfer temporar al persoanei şi termenul până la care trebuie să fie trimisă pe teritoriul României vor fi stabilite prin acordul respectiv.
(2)Persoana transferată va rămâne în detenţie pe teritoriul statului solicitat şi, eventual, pe teritoriul statului de tranzit, cu excepţia cazului în care autorităţile judiciare române au cerut punerea sa în libertate.
(3)Perioada de detenţie pe teritoriul statului solicitat se deduce din durata detenţiei pe care trebuie sau va trebui să o efectueze persoana respectivă pe teritoriul României.
Art. 252: Înfăţişarea personală a persoanelor condamnate şi transferate
Dispoziţiile art. 250 şi 251 se aplică în mod corespunzător şi persoanelor deţinute pe teritoriul României, în urma transferării lor în vederea executării unei pedepse pronunţate pe teritoriul statului de condamnare, atunci când înfăţişarea personală în scopul revizuirii judecăţii este cerută de către statul de condamnare.
Art. 253: Protecţia martorilor
Martorii audiaţi conform dispoziţiilor prezentului titlu beneficiază, după caz, de protecţie, potrivit legislaţiei în vigoare.
Art. 254: Comunicarea actelor de procedură
(1)Comunicarea actelor de procedură se efectuează în condiţiile prezentului titlu şi în conformitate cu dispoziţiile tratatelor internaţionale pertinente.
(2)Prin acte de procedură se înţelege, în principal, citaţiile pentru părţi sau martori, actul de inculpare, alte acte de urmărire penală, hotărârile judecătoreşti, cererile pentru exercitarea căilor de control judiciar sau actele privind executarea unei pedepse, plata unei amenzi ori plata cheltuielilor de procedură.
(3)Cererile de asistenţă judiciară privind comunicarea actelor de procedură adresate autorităţilor judiciare române se îndeplinesc în faza de judecată de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază sau se află locul de detenţie al persoanei căreia urmează să i se comunice actele, iar în faza de urmărire penală, de parchetul de pe lângă aceasta.
Art. 255: Comunicarea şi dovada comunicării
(1)Comunicarea actelor de procedură poate fi efectuată prin simpla lor transmitere către destinatar. Dacă statul solicitant o cere în mod expres, statul român va efectua comunicarea în una dintre formele prevăzute de legislaţia română pentru înmânări analoage sau într-o formă specială compatibilă cu această legislaţie.
(2)Dovada comunicării se face printr-un document datat şi semnat de destinatar sau printr-o declaraţie a autorităţii judiciare române solicitate, constatând faptul comunicării, forma şi data efectuării comunicării. Actul sau declaraţia se transmite de îndată statului solicitant. La cererea acestuia din urmă, statul român va preciza dacă notificarea a fost făcută în conformitate cu legea română. În cazul în care comunicarea nu s-a putut face, statul român înştiinţează de îndată statul solicitant despre motivul necomunicării.
Art. 256: Termenul necesar comunicării
Citaţia pentru înfăţişare, destinată unei persoane urmărite care se află pe teritoriul României, se transmite autorităţilor române competente cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data fixată pentru înfăţişare. De acest termen se ţine seama la fixarea datei înfăţişării şi la transmiterea citaţiei.
Art. 257: Comunicarea prin poştă a actelor de procedură
(1)Autorităţile judiciare române pot transmite direct, prin poştă, actele de procedură şi hotărârile judecătoreşti persoanelor care se află pe teritoriul unui stat străin, dacă prin instrumentul juridic internaţional aplicabil în relaţia cu acel stat se prevede astfel.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), actele de procedură şi hotărârile judecătoreşti sunt însoţite de o notă care indică faptul că destinatarul poate obţine de la autoritatea judiciară emitentă informaţii asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.
Art. 258: Comunicarea de înscrisuri şi date
(1)Statul român comunică, în măsura în care autorităţile judiciare române pot ele însele să le obţină într-un asemenea caz, extrasele de pe cazierul judiciar şi orice date referitoare la acesta care îi vor fi cerute, pentru o cauză penală, de autorităţile judiciare ale statului străin solicitant.
(2)În alte cazuri, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se va da curs unei asemenea cereri, în condiţiile prevăzute de legea română.
Art. 259: Transmiterea informaţiilor
(1)Statul român va transmite statului străin interesat informaţii despre hotărârile penale şi despre măsurile ulterioare, care se referă la cetăţenii statului străin şi care au făcut obiectul unei menţiuni în cazierul judiciar. Aceste informaţii se comunică cel puţin o dată pe an.
(2)Dacă persoana în cauză este cetăţean al mai multor state, informaţiile se comunică fiecărui stat interesat, în afara cazului în care această persoană are cetăţenia statului român.
(3)Statul român transmite statului străin interesat, la cererea acestuia, în cazuri speciale, câte o copie de pe hotărârile şi măsurile prevăzute la alin. (1), precum şi orice altă informaţie referitoare la acestea, pentru a-i permite să examineze dacă ele necesită măsuri pe plan intern.
Art. 260: Autoritatea română competentă
(1)Informaţiile la care se referă art. 257 se transmit prin intermediul Ministerului Justiţiei.
(2)Informaţiile de acelaşi fel, primite de la autorităţile competente ale statelor străine în cadrul schimbului de informaţii, se primesc de către Ministerul Justiţiei, care le transmite autorităţilor competente, spre a se proceda în raport cu atribuţiile privitoare la recunoaşterea şi, respectiv, înregistrarea hotărârilor penale străine.