Secţiunea 6 - Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Directivei 2014/41/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală - Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală - Republicare

M.Of. 411

În vigoare
Versiune de la: 19 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 6:Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Directivei 2014/41/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală
SUBSECŢIUNEA 1:PARAGRAFUL 1 Dispoziţii generale
Art. 328: Domeniul de aplicare şi înţelesul unor termeni sau expresii
(1)Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene care au transpus Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală, în domeniul executării măsurilor de anchetă, în vederea obţinerii de probe, denumite în cuprinsul prezentei secţiuni state membre. Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică în relaţia cu Regatul Danemarcei şi cu Republica Irlanda.
(2)În sensul prezentei secţiuni, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)ordin european de anchetă - o decizie judiciară emisă sau validată de o autoritate judiciară a unui stat membru, în scopul ducerii la îndeplinire a uneia sau mai multor măsuri de anchetă specifice într-un alt stat membru, în vederea obţinerii de probe sau în vederea transmiterii probelor care se află deja în posesia autorităţii competente din statul de executare. Ordinul european de anchetă include orice măsură de anchetă, cu excepţia instituirii unei echipe comune de anchetă şi a strângerii de probe în cadrul unei echipe comune de anchetă, instituită potrivit prevederilor art. 13 din Convenţia cu privire la asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene şi în Decizia-cadru 2002/465/JAI a Consiliului, cu excepţia cazului în care scopul este aplicarea art. 13 alin. (8) din Convenţie şi, respectiv, art. 1 alin. (8) din Decizia-cadru;
b)stat emitent - statul membru în care este emis ordinul european de anchetă;
c)stat de executare - statul membru care execută ordinul european de anchetă, în care urmează să fie pusă în aplicare măsura de anchetă;
d)autoritate emitentă:
1.o autoritate judiciară;
2.orice altă autoritate competentă, astfel cum este definită în legislaţia statului emitent, care acţionează în cauză în calitate de autoritate de anchetă, având competenţa să dispună strângerea de probe în conformitate cu legislaţia naţională. În acest caz, ordinul european de anchetă trebuie să fie validat de o autoritate judiciară, după examinarea conformităţii sale cu dispoziţiile legale ale statului emitent referitoare la emitere. În cazul în care ordinul european de anchetă a fost validat de către o autoritate judiciară, autoritatea respectivă poate fi considerată, de asemenea, autoritate emitentă în vederea transmiterii ordinului european de anchetă conform prezentei secţiuni;
e)autoritate de executare - autoritatea care are competenţa de a recunoaşte un ordin european de anchetă şi de a asigura executarea acestuia în conformitate cu legislaţia naţională.
Art. 329: Tipurile de proceduri în cadrul cărora poate fi emis ordinul european de anchetă
Ordinul european de anchetă poate fi emis:
a)în cadrul procedurilor penale iniţiate de o autoritate judiciară sau care pot fi iniţiate în faţa unei autorităţi judiciare cu privire la o infracţiune, în conformitate cu legislaţia statului emitent;
b)în cadrul procedurilor iniţiate de autorităţi administrative cu privire la fapte care constituie încălcări ale normelor de drept şi care sunt sancţionate în legislaţia naţională a statului emitent şi în care decizia poate da naştere unei acţiuni în faţa unei instanţe competente, în special în materie penală;
c)în cazul procedurilor iniţiate de autorităţi judiciare cu privire la fapte care constituie încălcări ale normelor de drept şi care sunt sancţionate în legislaţia naţională a statului emitent, în cazul în care decizia autorităţilor menţionate poate da naştere unei acţiuni în faţa unei instanţe competente, în special în materie penală;
d)în legătură cu procedurile prevăzute la lit. a), b) şi c), care privesc infracţiuni sau încălcări ale legii, ce pot angaja răspunderea unei persoane juridice sau pot conduce la aplicarea de pedepse unei persoane juridice în statul emitent.
Art. 330: Autorităţile competente române pentru emiterea şi executarea unui ordin european de anchetă
(1)Când România este stat emitent, ordinul european de anchetă este emis, în cursul procesului penal, de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de judecătorul competent, potrivit fazei procesuale, din oficiu sau la cererea părţilor sau subiecţilor procesuali principali, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.
(2)Când România este stat de executare, recunoaşterea şi executarea unui ordin european de anchetă sunt de competenţa parchetului sau instanţei competente material şi după calitatea persoanei, potrivit legii române. Competenţa teritorială este determinată în funcţie de locul unde urmează să fie dusă la îndeplinire măsura de anchetă. Ordinele europene de anchetă care privesc fapte care, potrivit legii, sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau a Direcţiei Naţionale Anticorupţie se recunosc şi se execută de către acestea.
(3)Competenţa îndeplinirii atribuţiilor de autoritate centrală se exercită de către Ministerul Justiţiei, în cazul ordinelor europene de anchetă care se referă la activitatea de judecată ori de executare a hotărârilor, şi de către Ministerul Public, prin structurile de specialitate, în cazul ordinelor europene de anchetă care se referă la activitatea de cercetare şi urmărire penală.
(4)În îndeplinirea atribuţiilor, autorităţile centrale prevăzute la alin. (3) acordă asistenţă autorităţilor judiciare naţionale şi străine în cazurile prevăzute la art. 331 alin. (5).
Art. 331: Emiterea şi transmiterea ordinului european de anchetă de către autorităţile române
(1)Un ordin european de anchetă poate fi emis cu îndeplinirea următoarelor condiţii, care vor fi evaluate în fiecare caz de către autoritatea emitentă:
a)emiterea ordinului european de anchetă este necesară şi proporţională în cauză, faţă de scopul procesului penal, ţinând cont de drepturile suspectului sau inculpatului;
b)măsura sau măsurile indicate în ordinul european de anchetă ar putea fi dispuse în aceleaşi condiţii într-o cauză internă similară.
(2)Ordinul european de anchetă este emis în forma prevăzută în anexa nr. 11, este completat şi semnat de autoritatea emitentă, conţinutul său fiind certificat pentru conformitate şi corectitudine. Ordinul european de anchetă va cuprinde în special următoarele informaţii:
a)date privind autoritatea emitentă;
b)obiectul şi motivele emiterii ordinului european de anchetă;
c)informaţiile necesare disponibile privind persoana sau persoanele în cauză;
d)descrierea faptei care face obiectul procesului penal, precum şi dispoziţiile legale aplicabile;
e)o descriere a măsurii sau măsurilor de anchetă solicitate şi a probelor care urmează să fie obţinute.
(3)Ordinul european de anchetă se traduce, prin grija autorităţii emitente, şi se transmite direct autorităţii competente din statul de executare, prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă şi care să permită statului de executare să stabilească autenticitatea acestuia.
(4)Autoritatea emitentă poate transmite ordinul european de anchetă şi prin intermediul sistemului de comunicaţii al Reţelei Judiciare Europene.
(5)În cazul în care autoritatea emitentă nu deţine nicio informaţie cu privire la coordonatele autorităţii străine de executare, aceasta poate face toate investigaţiile necesare, prin utilizarea atlasului judiciar al Reţelei Judiciare Europene şi, în subsidiar, cu asistenţa autorităţii centrale sau a punctelor de contact la Reţeaua Judiciară Europeană.
(6)Orice comunicări ulterioare între autoritatea emitentă şi autoritatea de executare vor avea loc direct între acestea. Toate dificultăţile legate de transmiterea sau autenticitatea oricăror documente necesare pentru executarea ordinului european de anchetă sunt soluţionate prin contact direct între autoritatea emitentă şi autoritatea de executare sau, când acesta nu este posibil, cu asistenţa autorităţilor centrale competente, după caz. Autoritatea emitentă şi autoritatea de executare se pot consulta între ele, prin orice mijloace adecvate, ori de câte ori consideră necesar, în vederea facilitării executării ordinului european de anchetă.
(7)Autoritatea română emitentă, potrivit dispoziţiilor art. 330 alin. (1), poate solicita ca reprezentanţi ai uneia sau mai multor autorităţi române să asiste la executarea ordinului european de anchetă în sprijinul autorităţilor competente ale statului de executare. Dispoziţiile art. 266 se aplică în mod corespunzător.
(8)În cazul în care autoritatea de executare apreciază că, într-un caz concret, la emiterea ordinului european de anchetă, nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), după consultări cu autoritatea de executare, autoritatea emitentă română poate decide să retragă ordinul european de anchetă.
Art. 332: Ordinul european de anchetă cu referire la un ordin precedent
(1)În cazul emiterii unui ordin european de anchetă care completează un ordin precedent, autoritatea emitentă română precizează acest fapt în ordinul european de anchetă, în secţiunea D a formularului prevăzut în anexa nr. 11.
(2)În cazul în care asistă la executarea ordinului european de anchetă în statul de executare, potrivit prevederilor art. 331 alin. (7), reprezentantul autorităţii emitente, pe durata prezenţei pe teritoriul statului de executare, poate emite un ordin de anchetă care îl completează pe cel precedent. Acesta se transmite direct autorităţii de executare.
(3)Ordinul european de anchetă care completează un ordin precedent este emis cu respectarea dispoziţiilor art. 331 alin. (1) şi (2).
Art. 333: Recunoaşterea şi executarea de către autorităţile române a unui ordin european de anchetă
(1)Ordinul european de anchetă este recunoscut, fără a fi necesară nicio altă formalitate, şi executat de către autoritatea competentă potrivit art. 330 alin. (2), cu excepţia cazurilor în care este incident vreunul dintre motivele prevăzute la art. 334 alin. (5), art. 335 sau 339. Autoritatea competentă română asigură executarea ordinului european de anchetă în acelaşi mod şi cu aceleaşi mijloace ca în situaţia în care măsura de anchetă ar fi fost dispusă de către o autoritate română. În cazul în care ordinul european de anchetă, emis în faza de urmărire penală, are ca obiect luarea unor măsuri care, potrivit legii române, sunt de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, procurorul competent va sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul parchetul, în vederea recunoaşterii ordinului european de anchetă.
(2)Dacă autoritatea judiciară română apreciază că nu este competentă să ia măsurile necesare pentru recunoaşterea şi executarea unui ordin european de anchetă, îl trimite de îndată, din oficiu, autorităţii judiciare române competente şi informează despre aceasta autoritatea emitentă.
(3)Autoritatea de executare respectă formalităţile şi procedurile indicate în mod expres de autoritatea emitentă, sub condiţia ca aceste formalităţi şi proceduri să nu contravină principiilor fundamentale ale legii române.
(4)În cazul în care autoritatea de executare are motive să creadă că în statul membru emitent, la emiterea ordinului european de anchetă, nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 331 alin. (1), aceasta poate consulta autoritatea emitentă cu privire la relevanţa executării ordinului european de anchetă.
(5)Dacă, după consultarea prevăzută la alin. (4), autoritatea emitentă decide să retragă ordinul european de anchetă, procurorul dispune, prin ordonanţă, clasarea, iar instanţa va lua act de retragere, prin încheiere definitivă, pronunţată în camera de consiliu, fără citare.
(6)În cazul în care autoritatea română de executare primeşte un ordin european de anchetă care nu a fost emis sau validat de o autoritate judiciară, va restitui ordinul european de anchetă în statul emitent. Restituirea se va dispune de către procurorul competent, prin ordonanţă, iar de către instanţă, prin încheiere definitivă, pronunţată în camera de consiliu, fără citare.
(7)Dispoziţiile art. 14 din prezenta lege se aplică în mod corespunzător. În relaţia cu statele membre care au declarat că solicită transmiterea ordinelor europene de anchetă şi documentele anexate exclusiv în limba naţională, autorităţile române pot solicita ca ordinul european de anchetă şi documentele anexe să fie traduse în limba română.
(8)În cazurile în care autoritatea emitentă indică faptul că măsurile de anchetă au un caracter urgent, ordinul european de anchetă şi documentele anexate vor fi însoţite de o traducere în limba română.
(9)Autoritatea română de executare poate fi asistată la executarea unui ordin european de anchetă de reprezentanţi ai uneia sau mai multor autorităţi competente din statul emitent, în baza unei solicitări a autorităţii emitente. Autoritatea de executare română se conformează acestei cereri, cu condiţia ca această asistenţă să nu contravină principiilor fundamentale ale dreptului român şi să nu aducă atingere intereselor fundamentale în materie de siguranţă naţională. Dispoziţiile art. 332 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Statul român, pe al cărui teritoriu s-au produs prejudiciile, repară aceste prejudicii în condiţiile aplicabile prejudiciilor cauzate de propriii săi funcţionari. Dispoziţiile art. 266 se aplică corespunzător. Reprezentanţii autorităţilor competente din statul emitent respectă legea română pe durata executării ordinului european de anchetă. Acestea nu au niciun fel de competenţe specifice autorităţilor de aplicare a legii pe teritoriul României, cu excepţia cazului în care executarea unor astfel de competenţe pe teritoriul român este conformă cu legea română, în măsura convenită între autoritatea emitentă şi autoritatea de executare română.
(10)Dacă autoritatea de executare competentă constată că autoritatea emitentă nu a menţionat relevanţa măsurilor de anchetă pentru soluţionarea cauzei penale, va putea solicita completarea corespunzătoare a ordinului european de anchetă.
(11)Dispoziţiile art. 331 alin. (6) se aplică în mod corespunzător.
Art. 334: Recurgerea la măsuri de anchetă alternative
(1)Autoritatea română de executare recurge, ori de câte ori este posibil, la o altă măsură decât cea prevăzută în ordinul european de anchetă, atunci când:
a)măsura de anchetă indicată în ordinul european de anchetă nu este prevăzută de legea română;
b)măsura de anchetă nu ar putea fi dispusă într-o cauză internă similară, potrivit legii române.
(2)Fără a aduce atingere prevederilor art. 335, dispoziţiile alin. (1) nu se aplică următoarelor măsuri de anchetă:
a)obţinerea de informaţii sau de probe aflate deja în posesia autorităţii române de executare şi informaţii sau probe care ar fi putut fi obţinute, în conformitate cu legea română, în cadrul unor proceduri penale sau în scopurile ordinului european de anchetă;
b)obţinerea de informaţii cuprinse în baze de date deţinute de poliţie sau autorităţile judiciare care sunt direct accesibile autorităţii de executare în cadrul unor proceduri penale;
c)audierea unui martor, a unui expert, a unei victime, a unei persoane suspectate sau acuzate sau a unei părţi terţe pe teritoriul României;
d)orice măsură de anchetă fără caracter coercitiv, astfel cum este definită în legea română;
e)identificarea persoanelor abonate la un număr de telefon sau o adresă IP anume, în condiţiile legii române.
(3)Când măsura alternativă ar avea acelaşi rezultat, prin mijloace mai puţin intruzive, autoritatea de executare poate recurge, de asemenea, la o altă măsură de anchetă faţă de cea indicată în ordinul european de anchetă.
(4)Înainte de a dispune vreo măsură potrivit alin. (1) şi (3), autoritatea de executare informează autoritatea emitentă.
(5)În cazul în care, în conformitate cu alin. (1), măsura indicată în ordinul european de anchetă nu există în dreptul român sau nu ar putea fi dispusă într-o cauză similară potrivit legii române şi nu există nicio altă măsură care ar avea acelaşi rezultat ca măsura solicitată, autoritatea de executare notifică autoritatea emitentă că nu a fost posibil să se acorde asistenţa solicitată. Procurorul dispune clasarea, prin ordonanţă motivată, iar instanţa de judecată va respinge cererea, prin încheiere definitivă, pronunţată în camera de consiliu, fără citare, cu participarea procurorului.
(6)În cazul în care autoritatea emitentă, ca urmare a informării prevăzute la alin. (4) şi (5), decide să retragă ordinul european de anchetă, dispoziţiile art. 333 alin. (5) se aplică în mod corespunzător. Dacă autoritatea emitentă completează sau modifică ordinul european de anchetă iniţial sau emite un nou ordin european de anchetă, dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător.
Art. 335: Motive de nerecunoaştere şi neexecutare
(1)Recunoaşterea sau executarea unui ordin european de anchetă poate fi refuzată în următoarele cazuri:
a)există o imunitate sau un privilegiu, cum ar fi imunitatea diplomatică, sau principiul specialităţii sau orice alte circumstanţe prevăzute de legea română sau există norme privind determinarea sau limitarea răspunderii penale legate de libertatea presei şi de libertatea de exprimare în alte mijloace de informare în masă, care fac imposibilă executarea ordinului european de anchetă;
b)executarea ordinului european de anchetă, într-un caz specific, ar aduce atingere intereselor fundamentale în materie de securitate naţională, ar pune în pericol sursa informaţiei sau ar implica utilizarea de informaţii clasificate cu privire la activităţi specifice ale serviciilor de informaţii;
c)ordinul european de anchetă a fost emis în cadrul procedurilor prevăzute la art. 329 lit. b) sau c) şi măsura de anchetă nu ar fi fost autorizată, conform legii române, într-o cauză similară;
d)executarea ordinului european de anchetă ar fi contrară principiului ne bis in idem;
e)ordinul european de anchetă se referă la o infracţiune care este prezumată a fi fost comisă în afara teritoriului statului emitent şi integral sau parţial pe teritoriul României, iar fapta în legătură cu care a fost emis ordinul european de anchetă nu este incriminată în legea română;
f)există motive temeinice pentru a considera că executarea unei măsuri de anchetă ar fi incompatibilă cu obligaţiile asumate de statul român potrivit art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
g)fapta pentru care a fost emis ordinul european de anchetă nu este incriminată în legea română, cu excepţia cazului în care se referă la una dintre infracţiunile din anexa nr. 14, astfel cum este indicată de autoritatea emitentă, dacă fapta respectivă este sancţionabilă în statul emitent cu o pedeapsă cu închisoarea sau cu o măsură privativă de libertate pentru o perioadă maximă de cel puţin 3 ani;
h)măsura indicată în ordinul european de anchetă nu este prevăzută în legea română decât pentru anumite infracţiuni sau limite de pedeapsă, care nu cuprind infracţiunea la care face referire ordinul european de anchetă.
(2)Prevederile alin. (1) lit. g) şi h) nu se aplică în cazul măsurilor prevăzute la art. 334 alin. (2).
(3)În cazul în care ordinul european de anchetă se referă la o infracţiune în materie vamală, de impozite sau taxe şi schimb valutar, autoritatea de executare nu poate refuza recunoaşterea sau executarea pe motiv că legislaţia română nu impune acelaşi tip de impozite sau taxe sau nu cuprinde acelaşi tip de reglementări în materie vamală, de impozite, taxe sau schimb valutar ca dreptul statului emitent.
(4)În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d)-f), înainte de a decide nerecunoaşterea sau neexecutarea unui ordin european de anchetă, în tot sau în parte, autoritatea judiciară de executare se consultă cu autoritatea emitentă, prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă, şi solicită autorităţii emitente să furnizeze fără întârziere orice informaţii necesare, după caz.
(5)În cazul menţionat la alin. (1) lit. a) şi în cazul în care competenţa de a ridica privilegiul sau imunitatea revine unei autorităţi a statului român, autoritatea română de executare îi transmite o cerere în acest sens, fără întârziere. În cazul în care competenţa de a ridica privilegiul sau imunitatea revine unei autorităţi a altui stat sau unei organizaţii internaţionale, autoritatea străină emitentă transmite o cerere în acest sens autorităţii în cauză. Autoritatea competentă română se poate consulta cu autoritatea competentă străină anterior transmiterii ordinului european de anchetă.
Art. 336: Termene pentru recunoaştere şi executare
(1)Decizia privind recunoaşterea şi executarea este luată şi măsura este dusă la îndeplinire cu aceeaşi celeritate şi în aceleaşi condiţii ca într-o cauză internă similară şi, în orice caz, în cadrul termenelor prevăzute de prezentul articol.
(2)În cazul în care autoritatea emitentă a indicat în cuprinsul ordinului european de anchetă faptul că, din cauza termenelor procedurale, a gravităţii infracţiunii sau a altor împrejurări urgente, este necesar un termen mai scurt decât cele prevăzute în prezentul articol sau dacă autoritatea emitentă a indicat în ordinul european de anchetă că măsura de anchetă trebuie dusă la îndeplinire la o dată specifică, autoritatea de executare va lua în considerare, în măsura posibilităţilor, aceste împrejurări.
(3)Autoritatea de executare competentă dispune cu privire la recunoaşterea şi executarea măsurii din cuprinsul ordinului european de anchetă de îndată ce este posibil şi, fără a aduce atingere prevederilor alin. (5), în termen de cel mult 30 de zile de la primirea ordinului european de anchetă.
(4)Dacă nu este incident vreunul dintre motivele de amânare prevăzute la art. 339 alin. (1) sau probele solicitate prin ordinul european de anchetă se află deja în posesia autorităţilor române, autoritatea de executare duce la îndeplinire măsura de anchetă, în condiţiile prezentei secţiuni, fără întârziere şi fără a aduce atingere prevederilor alin. (5), în cel mult 90 de zile de la luarea deciziei prevăzute la alin. (3).
(5)Dacă autoritatea de executare competentă nu poate respecta într-un anumit caz termenul prevăzut la alin. (3) sau data specifică prevăzută la alin. (2), aceasta informează fără întârziere autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace, indicând motivele amânării şi timpul estimativ necesar pentru luarea deciziei. În asemenea cazuri, termenul prevăzut la alin. (3) poate fi prelungit cu maximum 30 de zile.
(6)Dacă, într-un caz determinat, autoritatea română de executare nu poate respecta termenul prevăzut la alin. (4), aceasta informează fără întârziere autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace, indicând motivele amânării, şi se consultă cu autoritatea emitentă cu privire la o dată adecvată pentru executarea măsurii de anchetă.
Art. 337: Transferul mijloacelor de probă
(1)Autoritatea judiciară de executare transferă statului emitent, fără întârziere nejustificată, mijloacele de probă obţinute ca urmare a executării ordinului european de anchetă sau care se află deja în posesia autorităţilor competente române.
(2)Transferul mijloacelor de probă poate fi suspendat până la soluţionarea unei căi de atac, cu excepţia cazului în care, în cuprinsul ordinului european de anchetă sunt indicate motive suficiente pentru care transferul imediat al mijloacelor de probă este esenţial pentru desfăşurarea, în condiţii adecvate, a unor anchete sau pentru ocrotirea unor drepturi individuale. În orice caz, transferul mijloacelor de probă se suspendă dacă ar fi de natură să cauzeze prejudicii grave şi ireversibile persoanei vizate de ordinul european de anchetă.
(3)În momentul transferului mijloacelor de probă, autoritatea de executare precizează dacă solicită ca acestea să fie returnate de îndată ce nu mai sunt necesare în statul emitent.
(4)În cazul în care obiectele, documentele sau informaţiile obţinute în cauză sunt deja relevante pentru alte proceduri penale desfăşurate în România, autoritatea de executare poate, la cererea explicită a autorităţii emitente şi după consultarea acesteia, să transfere temporar mijloacele de probă, cu condiţia ca acestea să fie returnate de îndată ce nu mai sunt necesare în statul emitent sau în orice alt moment convenit prin acord de către autoritatea de executare şi autoritatea emitentă.
(5)În cazul în care se solicită în ordinul european de anchetă şi dacă este posibil conform legii române, mijloacele de probă sunt imediat transferate autorităţilor competente ale statului emitent care participă la executarea ordinului european de anchetă potrivit prevederilor art. 333 alin. (9).
(6)Dispoziţiile art. 243 se aplică în mod corespunzător.
Art. 338: Căi de atac
(1)Actele emise şi măsurile luate de autorităţile judiciare române în executarea ordinului european de anchetă sunt supuse căilor de atac prevăzute de Codul de procedură penală, în aceleaşi condiţii şi în aceleaşi termene.
(2)Motivele de fond pentru emiterea ordinului european de anchetă pot fi contestate numai în faţa autorităţii emitente.
(3)Declararea unei căi de atac nu suspendă executarea măsurii de anchetă, cu excepţia cazului în care acest lucru este prevăzut de legea română în cauze interne similare.
(4)Autoritatea judiciară română de executare informează autoritatea emitentă cu privire la orice cale de atac declarată potrivit alin. (1), precum şi cu privire la efectele exercitării acesteia asupra executării măsurii de anchetă.
(5)Când România este stat emitent, autoritatea judiciară emitentă ia în considerare efectele admiterii căii de atac în statul de executare, împotriva măsurilor luate în executarea ordinului european de anchetă, în condiţiile legii române. Dispoziţiile art. 102 din Codul de procedură penală*) se aplică în mod corespunzător.
*) Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 februarie 2018 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "excluderea probei" din cuprinsul lor se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei.
Art. 339: Temeiuri pentru amânarea recunoaşterii şi executării
(1)Recunoaşterea sau executarea ordinului european de anchetă poate fi amânată în următoarele cazuri:
a)executarea acestuia ar putea aduce atingere cercetărilor penale sau unui proces penal în curs, atât timp cât autorităţile române consideră necesar;
b)obiectele, documentele sau datele vizate de ordinul european de anchetă sunt deja utilizate în cadrul altor proceduri, până când acestea nu mai sunt necesare în acest scop.
(2)De îndată ce temeiul pentru amânare încetează să existe, autoritatea de executare ia imediat măsurile necesare în vederea recunoaşterii sau executării ordinului european de anchetă şi informează autoritatea emitentă prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă.
Art. 340: Obligaţia de informare
(1)Autoritatea română competentă confirmă primirea ordinului european de anchetă, fără întârziere, dar nu mai târziu de o săptămână de la primirea acestuia, prin completarea şi trimiterea formularului prevăzut în anexa nr. 12.
(2)În cazul prevăzut la art. 333 alin. (2), obligaţia de confirmare îi revine atât autorităţii care a primit ordinul european de anchetă, cât şi celei căreia îi este transmis ordinul european de anchetă.
(3)În cazul în care ordinul european de anchetă a fost transmis prin intermediul autorităţii centrale competente, obligaţia de confirmare a primirii revine atât acesteia, cât şi autorităţii de executare căreia îi este transmis ordinul european de anchetă de către autoritatea centrală.
(4)Fără a aduce atingere prevederilor art. 334 alin. (4) şi (5), autoritatea de executare informează de îndată autoritatea emitentă, prin orice mijloace, informaţii care, la cererea autorităţii emitente, sunt confirmate fără întârziere prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă:
a)dacă este imposibil să ia o decizie privind recunoaşterea sau executarea întrucât formularul prevăzut în anexa nr. 11 este incomplet sau în mod vădit incorect;
b)dacă, în timpul executării ordinului european de anchetă, autoritatea de executare consideră, fără alte cercetări ulterioare, că ar putea fi oportun să desfăşoare măsuri de investigare care nu au fost prevăzute iniţial sau care nu au putut fi specificate în momentul emiterii ordinului european de anchetă, pentru a permite autorităţii emitente să ia măsuri suplimentare în cazul respectiv; sau
c)dacă autoritatea de executare stabileşte că în cazul respectiv nu poate respecta formalităţile şi procedurile indicate în mod expres de autoritatea emitentă, potrivit prevederilor art. 333 alin. (3).
(5)Fără a aduce atingere prevederilor art. 334 alin. (4) şi (5), autoritatea de executare informează fără întârziere autoritatea emitentă, prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă, cu privire la:
a)orice decizie luată în temeiul art. 334 şi 335;
b)orice decizie de amânare a executării ordinului european de anchetă, motivele amânării şi, dacă este posibil, durata preconizată a amânării.
Art. 341: Confidenţialitatea
(1)Atât în cazul în care România este stat emitent, cât şi în cazul în care este stat de executare, autorităţile române vor respecta caracterul confidenţial al anchetei, conform legii române, în limita necesară pentru executarea măsurii de anchetă. Această obligaţie are în vedere atât existenţa, cât şi conţinutul unui ordin european de anchetă.
(2)Dacă autoritatea de executare, într-un caz anume, nu poate respecta cerinţa de confidenţialitate, va informa de îndată autoritatea emitentă.
(3)În conformitate cu legea română şi dacă autoritatea străină de executare nu a indicat altfel, autorităţile române păstrează confidenţialitatea cu privire la orice probe sau informaţii furnizate de autoritatea de executare, cu excepţia cazurilor în care divulgarea acestora este necesară în vederea executării măsurilor care au fost indicate în ordinul european de anchetă.
Art. 342: Cheltuieli
(1)În executarea ordinului european de anchetă, dispoziţiile art. 16 se aplică în mod corespunzător. Autoritatea română de executare informează autoritatea emitentă cu privire la specificaţiile detaliate ale acelor cheltuieli considerate drept extraordinare.
(2)În cazul în care România este stat emitent şi nu se poate ajunge la un acord cu autoritatea de executare cu privire la suportarea cheltuielilor, autoritatea română emitentă poate decide:
a)fie să retragă, în tot sau în parte, ordinul european de anchetă;
b)fie să menţină ordinul european de anchetă, cu suportarea de către statul român a acelei părţi a cheltuielilor considerate extraordinare, conform art. 16.
SUBSECŢIUNEA 2:PARAGRAFUL 2 Dispoziţii speciale
Art. 343: Transferul temporar către statul emitent al persoanelor supuse unei măsuri privative de libertate în scopul ducerii la îndeplinire a unei măsuri de anchetă
(1)Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate în statul de executare în scopul aplicării unei măsuri de anchetă în vederea strângerii de probe pentru care este necesară prezenţa respectivei persoane pe teritoriul statului emitent, cu condiţia ca aceasta să fie returnată în termenul stabilit de statul de executare. Dispoziţiile art. 250 alin. (2), alin. (4), (5) şi alin. (7)-(10) se aplică în mod corespunzător. Modalităţile practice privind transferul temporar al persoanei, inclusiv detaliile condiţiilor sale de detenţie şi datele până la care aceasta trebuie să fie transferată şi returnată pe teritoriul statului de executare, sunt convenite între statul emitent şi statul de executare, asigurându-se că sunt luate în considerare starea fizică şi mentală a persoanei în cauză, precum şi nivelul de securitate necesar în statul emitent.
(2)Executarea unui ordin european de anchetă, emis în vederea transferului temporar către statul emitent al persoanelor private de libertate, în scopul ducerii la îndeplinire a unei măsuri de anchetă, poate fi refuzată în următoarele situaţii:
a)este incident unul dintre motivele de refuz prevăzute la art. 335;
b)persoana supusă unei măsuri privative de libertate nu îşi dă consimţământul;
c)transferul este de natură să prelungească detenţia persoanei.
(3)Dacă instanţa consideră că este necesar, având în vedere vârsta sau starea fizică ori mentală a persoanei, reprezentantului legal al persoanei deţinute i se oferă ocazia de a-şi exprima opinia cu privire la transfer.
(4)Fără a aduce atingere prevederilor art. 250 alin. (7), o persoană transferată nu este urmărită penal sau deţinută ori supusă niciunei alte restrângeri a libertăţii sale personale în statul emitent pentru fapte comise sau condamnări pronunţate anterior părăsirii teritoriului statului de executare.
(5)Imunitatea prevăzută la alin. (4) încetează dacă persoana transferată, care a avut posibilitatea de a pleca în termen de 15 zile consecutive de la data la care prezenţa sa nu mai era solicitată de autorităţile emitente:
a)a rămas totuşi pe teritoriul respectiv; sau
b)a revenit după ce a plecat.
(6)Perioada de detenţie pe teritoriul statului emitent se scade din perioada de detenţie pe care persoana vizată este sau va fi obligată să o execute pe teritoriul statului de executare.
(7)Dispoziţiile art. 250 alin. (11)-(14) se aplică în mod corespunzător.
(8)În cazul cererilor de tranzit formulate de către autorităţile unui alt stat membru al Uniunii Europene, cererea va fi soluţionată de către Ministerul Justiţiei. Cererea va fi însoţită de o copie a ordinului european de anchetă şi a acordului dintre statul emitent şi statul de executare. Dispoziţiile art. 333 alin. (7) şi (8) se aplică în mod corespunzător.
(9)Motivele de refuz prevăzute la art. 335 se aplică în mod corespunzător.

Art. 344: Transferul temporar către statul de executare al persoanelor supuse unor măsuri privative de libertate în scopul ducerii la îndeplinire a unei măsuri de anchetă
(1)Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al unei persoane deţinute în statul emitent, în scopul ducerii la îndeplinire a unei măsuri de anchetă în vederea strângerii de probe pentru care este necesară prezenţa sa pe teritoriul statului de executare. Dispoziţiile art. 251 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.
(2)Modalităţile de transfer temporar al persoanei şi termenul până la care va trebui să fie trimisă pe teritoriul României vor fi stabilite prin acord între autorităţile române şi autorităţile statului de executare.
(3)Dispoziţiile art. 343 alin. (2) lit. a) şi alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.
Art. 345: Audierea prin videoconferinţă
(1)În cazul în care o persoană se află pe teritoriul României şi trebuie audiată ca martor sau expert de către autorităţile competente ale statului emitent, autoritatea competentă poate să emită un ordin european de anchetă pentru a audia martorul sau expertul prin videoconferinţă sau alte mijloace de transmisie audiovizuală. Dispoziţiile art. 235 alin. (4)-(6), alin. (8) şi (10) se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul audierii suspecţilor sau inculpaţilor.
(2)Pe lângă motivele de nerecunoaştere sau neexecutare prevăzute la art. 335, executarea ordinului european de anchetă poate fi, de asemenea, refuzată dacă:
a)suspectul sau inculpatul nu îşi dă consimţământul; sau
b)executarea unei asemenea măsuri de investigare într-un caz particular ar fi contrară principiilor fundamentale de drept ale statului român.
(3)Autoritatea emitentă şi autoritatea de executare convin modalităţile practice. Dacă într-o anumită cauză autoritatea de executare nu dispune de mijloacele tehnice pentru o audiere prin realizarea unei videoconferinţe, statul emitent poate pune la dispoziţie astfel de mijloace, de comun acord.
(4)Fără a aduce atingere eventualelor măsuri convenite în ceea ce priveşte protecţia persoanelor, autoritatea de executare întocmeşte, la sfârşitul audierii, un proces-verbal în care consemnează data şi locul audierii, identitatea persoanei audiate, identitatea şi calitatea tuturor celorlalte persoane din statul de executare care au participat la audiere, eventualele depuneri de jurământ şi condiţiile tehnice în care s-a desfăşurat audierea. Documentul este trimis autorităţii emitente de către autoritatea de executare.
(5)În cazul în care persoana care este audiată pe teritoriul statului român, potrivit prevederilor prezentului articol, refuză să depună mărturie atunci când are obligaţia să o facă sau depune mărturii false, se aplică legea română în acelaşi mod în care s-ar fi aplicat dacă audierea ar fi avut loc în cadrul unei proceduri la nivel intern.
(6)Un ordin european de anchetă poate fi emis, în vederea audierii persoanelor indicate la alin. (1), de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de către instanţa pe rolul căreia se află cauza.
Art. 346: Informaţii privind conturile bancare şi alte conturi deţinute în instituţii de credit ori alte entităţi financiare
(1)Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru a se stabili dacă o persoană fizică sau juridică care face obiectul procedurilor penale în cauză deţine sau controlează unul sau mai multe conturi, de orice tip, în orice instituţie de credit localizată pe teritoriul statului de executare şi, în acest caz, pentru a obţine toate detaliile conturilor identificate. Dispoziţiile art. 153 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.
(2)Un ordin european de anchetă poate fi emis, de asemenea, pentru a stabili dacă o persoană fizică sau juridică care face obiectul procedurilor penale în cauză deţine unul sau mai multe conturi în orice altă entitate financiară, localizată pe teritoriul statului de executare.
(3)În cazul în care se solicită în ordinul european de anchetă, informaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) includ, de asemenea, conturi pentru care persoana care face obiectul procedurilor penale are împuternicire.
(4)Dispoziţiile alin. (1)-(3) şi dispoziţiile art. 267 alin. (2), (4) şi (6) se aplică în mod corespunzător, când România este stat de executare. La cererea autorităţilor unui stat membru al Uniunii Europene, autorităţile române vor dispune luarea tuturor măsurilor necesare în vederea identificării conturilor bancare, indiferent de natura acestora, care sunt controlate sau deţinute într-o unitate bancară din România de către o persoană fizică ori juridică care face obiectul unei anchete penale, şi vor furniza acestora numerele conturilor bancare, precum şi orice alte detalii. Informaţiile vor include totodată şi date privind conturile pentru care persoana care face obiectul procedurilor are procură, în măsura în care acestea au fost solicitate în mod expres.
(5)Instituţiile de credit ori alte entităţi financiare nu vor divulga clientului în cauză sau altor terţe persoane faptul că:
a)au fost transmise informaţii statului emitent potrivit prevederilor prezentului articol şi ale art. 347;
b)este în curs de desfăşurare o anchetă.
(6)În cazul prevăzut la alin. (2), când România este stat de executare, în plus faţă de motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 335, executarea ordinului european de anchetă poate fi refuzată şi în cazul în care executarea măsurii de investigare nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară.
Art. 347: Informaţii privind operaţiunile bancare şi alte operaţiuni financiare
(1)Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru a se obţine detaliile unor conturi bancare determinate şi ale operaţiunilor bancare ce au fost efectuate pe parcursul unei anumite perioade în unul sau mai multe conturi precizate în ordinul european de anchetă, inclusiv detaliile privind orice cont emitent sau beneficiar. Dispoziţiile art. 1461 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.
(2)În sensul prezentului articol, prin detaliile unor conturi se înţelege cel puţin numele şi adresa titularului de cont, detalii privind eventualii împuterniciţi asociaţi contului respectiv şi orice alte detalii sau documente furnizate de titularul de cont în momentul deschiderii contului, care se află încă în posesia instituţiei de credit sau a entităţii financiare.
(3)Dispoziţiile alin. (1) şi (2) şi ale art. 268 alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător când România este stat de executare.
(4)Un ordin european de anchetă poate fi emis, de asemenea, cu privire la informaţiile prevăzute la alin. (1) referitoare la operaţiunile financiare realizate de orice alte entităţi financiare. În astfel de cazuri, când România este stat de executare, pe lângă motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 335, executarea ordinului european de anchetă poate fi refuzată şi în cazul în care executarea măsurii de investigare nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară.
Art. 348: Măsuri de anchetă care presupun colectarea de probe în timp real, în mod continuu şi într-o anumită perioadă de timp
(1)Un ordin european de anchetă poate fi emis în scopul executării unei măsuri de anchetă care necesită strângerea de probe în timp real, în mod continuu şi într-o anumită perioadă de timp, cum ar fi:
a)monitorizarea operaţiunilor bancare sau a altor operaţiuni financiare efectuate în unul sau mai multe conturi specificate;
b)livrările supravegheate efectuate pe teritoriul statului de executare. Dispoziţiile art. 237 se aplică în mod corespunzător.
(2)Executarea sa poate fi refuzată în următoarele situaţii:
a)în cazul în care devine incident unul dintre motivele de nerecunoaştere şi de neexecutare prevăzute la art. 335;
b)dacă executarea măsurii de anchetă respective nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară, potrivit legii române.
(3)Autoritatea emitentă precizează în ordinul european de anchetă motivele pentru care consideră că informaţiile solicitate sunt relevante în scopul procedurilor penale în cauză.
(4)Autorităţii judiciare române îi revine competenţa exclusivă de a acţiona, de a conduce şi controla operaţiunile referitoare la executarea ordinului european de anchetă.
(5)Statul emitent şi statul de executare convin modalităţile practice referitoare la măsura de investigare menţionată la alin. (1) lit. b), precum şi orice alte măsuri necesare.
Art. 349: Desfăşurarea unor anchete de către investigatori sub acoperire
(1)Un ordin european de anchetă poate fi emis cu scopul de a solicita statului de executare să acorde asistenţă statului emitent la desfăşurarea unor anchete de către investigatori sub acoperire.
(2)Autoritatea emitentă indică în ordinul european de anchetă motivele pentru care consideră că desfăşurarea unei anchete de către investigatori sub acoperire poate fi relevantă pentru scopul procedurilor penale. Autoritatea română competentă va decide, de la caz la caz, dacă măsura este admisibilă, potrivit legii române. Dispoziţiile art. 238 se aplică în mod corespunzător.
(3)Autoritatea română competentă poate refuza recunoaşterea şi executarea unui ordin european de anchetă prin care se solicită desfăşurarea unei anchete de către investigatori sub acoperire în următoarele cazuri:
a)este incident unul dintre motivele de nerecunoaştere sau de neexecutare prevăzute la art. 335;
b)desfăşurarea unei anchete de către investigatori sub acoperire nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară potrivit legii române;
c)nu s-a ajuns la un acord cu privire la aranjamentele necesare pentru desfăşurarea unei anchete de către investigatori sub acoperire în temeiul alin. (4).
(4)Desfăşurarea anchetelor de către investigatori sub acoperire pe teritoriul României are loc în conformitate cu legea română. Autorităţilor judiciare române le revine competenţa exclusivă de a acţiona, de a conduce şi de a controla operaţiuni referitoare la investigaţia sub acoperire. Durata investigaţiei sub acoperire, condiţiile detaliate şi statutul juridic al agenţilor în cauză în timpul investigaţiei sub acoperire sunt convenite între statul emitent şi statul de executare, cu respectarea dreptului şi a procedurilor interne ale acestora.
Art. 350: Interceptarea telecomunicaţiilor cu asistenţă tehnică din partea unui alt stat membru
(1)Un ordin european de anchetă poate fi emis în vederea interceptării telecomunicaţiilor în statul membru din partea căruia este necesar să se primească asistenţă tehnică. Dispoziţiile art. 241 se aplică în mod corespunzător.
(2)În situaţia în care România este stat de executare, asistenţa solicitată va fi acordată cu respectarea legii române.
(3)În cazul în care mai multe state membre sunt în măsură să asigure integral asistenţa tehnică necesară pentru aceeaşi interceptare a telecomunicaţiilor, ordinul european de anchetă este trimis numai unuia dintre acestea. Prioritatea se acordă întotdeauna statului membru în care se află sau se va afla subiectul interceptării.
(4)Ordinul european de anchetă trebuie să menţioneze motivul pentru care se consideră că măsura de anchetă este relevantă pentru clarificarea scopului procedurilor penale în cauză.
(5)În plus faţă de motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 335, executarea ordinului european de anchetă poate fi refuzată de către autorităţile române dacă măsura de anchetă nu ar fi fost autorizată într-o cauză similară, potrivit legii române.
(6)Ordinul european de anchetă menţionat la alin. (1) poate fi executat prin transmiterea imediată a telecomunicaţiilor către statul emitent sau interceptarea, înregistrarea şi transmiterea ulterioară a rezultatului interceptării telecomunicaţiilor către statul emitent. Autoritatea română de executare îşi poate condiţiona acordul de acceptarea de către statul emitent al ordinului european de anchetă a oricărei condiţii impuse de legea română într-o cauză internă similară.
(7)Autoritatea emitentă şi autoritatea de executare vor stabili de comun acord dacă ordinul european de anchetă se va executa prin una dintre modalităţile prevăzute la alin. (6).
(8)La emiterea ordinului european de anchetă menţionat la alin. (1) sau în timpul interceptării, autoritatea emitentă poate cere de asemenea, în cazul în care are un motiv întemeiat, o transcriere, o decodare sau o decriptare a înregistrării, sub rezerva acordului autorităţii de executare.
(9)Costurile aferente aplicării prezentului articol sunt suportate potrivit prevederilor art. 16, cu excepţia costurilor aferente transcrierii, decodării şi decriptării comunicaţiilor interceptate, care sunt suportate de către statul emitent.
Art. 351: Notificarea statelor membre în care se află subiectul interceptării şi cărora nu li se solicită asistenţă tehnică
(1)În cazul în care, în vederea executării unei măsuri de anchetă, interceptarea telecomunicaţiilor este autorizată de autoritatea competentă română şi adresa de contact a subiectului interceptării, specificat în ordinul de interceptare, este utilizată pe teritoriul unui alt stat membru, "statul membru notificat", din partea căruia nu este necesară asistenţă tehnică pentru realizarea interceptării, autorităţile române informează autoritatea competentă a statului membru notificat cu privire la interceptare:
a)înainte de interceptare, în cazurile în care autoritatea română care realizează interceptarea cunoaşte, în momentul în care solicită interceptarea, faptul că subiectul interceptării se află sau se va afla pe teritoriul statului membru notificat;
b)în timpul interceptării sau după finalizarea interceptării, de îndată ce ia cunoştinţă de faptul că subiectul interceptării se află sau s-a aflat, pe durata interceptării, pe teritoriul statului membru notificat.
(2)Notificarea menţionată la alin. (1) se transmite utilizând formularul prevăzut în anexa nr. 13.
(3)Când România este statul membru notificat şi dacă interceptarea nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară, potrivit legii române, autoritatea română competentă notifică autorităţii competente a statului membru care realizează interceptarea, fără întârziere şi în cel mult 96 de ore de la primirea notificării prevăzute la alin. (1), următoarele:
a)faptul că interceptarea respectivă nu poate fi realizată sau că i se va pune capăt; şi
b)dacă este cazul, faptul că materialele deja interceptate în perioada în care subiectul interceptării se află pe teritoriul statului român nu pot fi utilizate sau pot fi utilizate doar în condiţiile pe care le specifică. Autoritatea competentă română informează autoritatea competentă a statului membru care realizează interceptarea cu privire la motivele care justifică condiţiile respective.
(4)În sensul alin. (3), autoritatea competentă română este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(5)Dispoziţiile art. 333 alin. (7) se aplică în mod corespunzător notificării prevăzute la alin. (1).
(6)Comunicărilor prevăzute de prezentul articol li se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 333 alin. (7) şi (8).
Art. 352: Măsuri provizorii
(1)Un ordin european de anchetă poate fi emis în scopul luării oricărei măsuri de anchetă pentru a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea, transformarea sau mutarea elementelor care pot fi utilizate ca mijloace de probă. Când România este stat de executare, dispoziţiile art. 244 se aplică în mod corespunzător. Autoritatea română de executare procedează la recunoaşterea ordinului european de anchetă şi dispune cu privire la transferul mijloacelor de probă conform dispoziţiilor prezentei secţiuni.
(2)Când România este stat de executare, autoritatea competentă decide cu privire la măsura provizorie şi comunică decizia sa statului emitent, de îndată, dacă este posibil în termen de 24 de ore de la primirea ordinului european de anchetă. Dispoziţiile art. 279 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.
(3)În cazul în care este solicitată luarea unei măsuri provizorii conform alin. (1), autoritatea emitentă precizează în ordinul european de anchetă dacă mijloacele de probă urmează să fie transferate statului emitent sau rămân în statul de executare.
(4)În cazul în care, potrivit prevederilor alin. (3), ordinul european de anchetă este însoţit de instrucţiunea ca mijloacele de probă să rămână în statul de executare, autoritatea emitentă precizează data la care urmează a fi ridicată măsura provizorie menţionată la alin. (1) sau data estimată pentru transmiterea cererii de transferare a probelor către statul emitent.
(5)După consultarea autorităţii emitente, autoritatea română de executare poate, în conformitate cu legea română, să impună condiţii corespunzătoare, ţinând seama de împrejurările cauzei, pentru a limita durata aplicării măsurii provizorii prevăzute la alin. (1). Dacă, în conformitate cu aceste condiţii, autoritatea de executare intenţionează să ridice măsura provizorie, aceasta informează autoritatea emitentă, care are posibilitatea de a transmite observaţii.
(6)În situaţia în care România este stat emitent, autoritatea judiciară competentă informează, de îndată, autoritatea competentă din statul de executare că măsura provizorie prevăzută la alin. (1) a fost ridicată.
(7)Când România este stat de executare, la primirea notificării referitoare la ridicarea măsurii provizorii în statul emitent, autoritatea română competentă va lua măsuri în consecinţă.