Art. 338. - Art. 338: Căi de atac - Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală - Republicare

M.Of. 411

În vigoare
Versiune de la: 19 Decembrie 2025
Art. 338: Căi de atac
(1)Actele emise şi măsurile luate de autorităţile judiciare române în executarea ordinului european de anchetă sunt supuse căilor de atac prevăzute de Codul de procedură penală, în aceleaşi condiţii şi în aceleaşi termene.
(2)Motivele de fond pentru emiterea ordinului european de anchetă pot fi contestate numai în faţa autorităţii emitente.
(3)Declararea unei căi de atac nu suspendă executarea măsurii de anchetă, cu excepţia cazului în care acest lucru este prevăzut de legea română în cauze interne similare.
(4)Autoritatea judiciară română de executare informează autoritatea emitentă cu privire la orice cale de atac declarată potrivit alin. (1), precum şi cu privire la efectele exercitării acesteia asupra executării măsurii de anchetă.
(5)Când România este stat emitent, autoritatea judiciară emitentă ia în considerare efectele admiterii căii de atac în statul de executare, împotriva măsurilor luate în executarea ordinului european de anchetă, în condiţiile legii române. Dispoziţiile art. 102 din Codul de procedură penală*) se aplică în mod corespunzător.
*) Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 februarie 2018 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "excluderea probei" din cuprinsul lor se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei.