Capitolul ii - Emiterea de către autorităţile române a unui mandat european de arestare - Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală - Republicare
M.Of. 411
În vigoare Versiune de la: 19 Decembrie 2025
CAPITOLUL II:Emiterea de către autorităţile române a unui mandat european de arestare
Art. 89: Procedura de emitere a mandatului european de arestare
(1)Autoritatea prevăzută la alin. (3) emite un mandat european de arestare atunci când, faţă de natura infracţiunii săvârşite, vârsta şi antecedentele penale ale persoanei solicitate, precum şi alte împrejurări ale cauzei, consideră că este oportună emiterea unui mandat european de arestare şi sunt întrunite următoarele condiţii:
a)persoana solicitată se află pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene;
b)mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a detenţiunii pe viaţă sau a închisorii este valabil;
c)nu a intervenit, potrivit legii române, prescripţia răspunderii penale sau a executării pedepsei ori amnistia sau graţierea;
d)atunci când arestarea şi predarea se solicită:
(i)în vederea exercitării urmăririi penale ori a judecăţii, pedeapsa prevăzută de legea română pentru infracţiunea săvârşită este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 2 ani sau mai mare;
(ii)în vederea executării pedepsei, pedeapsa aplicată este detenţiunea pe viaţă sau restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa închisorii este de un an sau mai mare;
(i)în vederea exercitării urmăririi penale ori a judecăţii, pedeapsa prevăzută de legea română pentru infracţiunea săvârşită este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 2 ani sau mai mare;
(ii)în vederea executării pedepsei, pedeapsa aplicată este detenţiunea pe viaţă sau restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa închisorii este de un an sau mai mare;(iii)în vederea executării măsurii privative de libertate, durata măsurii este de 6 luni sau mai mare.
(2)Atunci când măsura arestării preventive este luată ca urmare a înlocuirii de către organul judiciar român competent a unei măsuri sau obligaţii a cărei respectare a fost supravegheată anterior de statul de executare, mandatul european de arestare se poate emite chiar dacă nu este îndeplinită condiţia prevăzută la alin. (1) lit. d). Condiţia prevăzută la alin. (1) lit. d) se aplică ori de câte ori statul de executare notifică aplicarea, în acest caz, a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Decizia-cadru a Consiliului 2002/584/JAI, astfel cum a fost transpusă în dreptul intern al statului respectiv.
(3)Mandatul european de arestare este emis:
a)în faza de urmărire penală, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi desemnat de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, din oficiu sau la sesizarea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală a persoanei solicitate;
b)judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară;
c)în faza de judecată, de către judecătorul desemnat de preşedintele primei instanţe, din oficiu sau la sesizarea procurorului ori a organului la care se află spre executare mandatul de arestare preventivă sau hotărârea prin care s-a luat măsura privativă de libertate;
d)în faza de executare, de către judecătorul desemnat de preşedintele instanţei de executare, din oficiu sau la sesizarea procurorului ori a organului la care se află spre executare mandatul de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii sau hotărârea prin care s-a luat măsura privativă de libertate.
(4)Judecătorul competent verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi procedează, dup caz, astfel:
a)emite mandatul european de arestare şi supraveghează luarea măsurilor pentru transmiterea acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (3), art. 90 şi 91;
b)constată, prin încheiere motivată, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) pentru a emite un mandat european de arestare. Încheierea poate fi atacată cu contestaţie de procuror, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia se judecă de instanţa superioară, în termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, cu participarea procurorului. În caz de admitere a contestaţiei, judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat iniţial este obligat să emită un mandat european de arestare.
(5)În cazul prevăzut la alin. (4) lit. a), instanţa emitentă informează procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori instanţa pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare despre emiterea mandatului european de arestare, iar în cazurile prevăzute la alin. (4) lit. b) comunică încheierea procurorului competent.
(6)Instanţa emitentă poate solicita, din oficiu sau la cererea procurorului competent, indisponibilizarea şi remiterea bunurilor ce pot servi ca mijloace materiale de probă în procesul penal sau care au fost dobândite de persoana solicitată prin săvârşirea infracţiunii. Instanţa emitentă va face menţiune în acest sens la lit. g) din formularul prevăzut în anexa nr. 1.
(7)Pentru evidenţa activităţii instanţei se întocmeşte şi se păstrează Registrul de evidenţă a mandatelor europene de arestare. În registru se fac următoarele menţiuni: numărul curent; numele, prenumele şi cetăţenia persoanei solicitate; faza procesuală în care a fost emis mandatul european de arestare, infracţiunea, pedeapsa aplicată sau aplicabilă, numărul şi data adresei parchetului ori a instanţei pe rolul căreia se află cauza penală; numărul dosarului instanţei de executare; data emiterii mandatului european de arestare; data transmiterii mandatului european de arestare; informaţii asupra executării mandatului european de arestare; motivele neexecutării mandatului european de arestare; data predării persoanei solicitate; data retragerii mandatului european de arestare. Registrul nu este destinat publicităţii.
(8)Procedura prevăzută în prezentul articol are caracter confidenţial până la arestarea persoanei solicitate în statul membru de executare.
Art. 90: Transmiterea spre executare şi traducerea mandatului european de arestare
(1)În cazul în care instanţa emitentă nu deţine nicio informaţie în acest sens, identificarea autorităţii străine competente să primească sau să execute mandatul european de arestare se realizează cu ajutorul punctelor naţionale de contact la Reţeaua Judiciară Europeană sau al Ministerului Justiţiei prin direcţia de specialitate.
(2)Atunci când este informată cu privire la localizarea sau arestarea pe teritoriul altui stat membru a persoanei solicitate, mandatul european de arestare, în limbile română şi străină, este transmis de către instanţa emitentă, prin fax, e-mail sau prin orice mijloc de comunicare sigur, care lasă o urmă scrisă, autorităţii străine competente, în termenul indicat de către aceasta, cu informarea Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
(3)Originalul mandatului european de arestare se transmite de către instanţa emitentă, la cererea autorităţii străine.
(4)Orice dificultate legată de transmiterea sau autenticitatea mandatului european de arestare sau a oricărui document necesar pentru executarea acestuia se soluţionează direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.
(5)Transmiterea spre executare a mandatului european de arestare autorităţii străine competente să îl primească sau să îl execute întrerupe cursul prescripţiei.
(6)Atunci când autoritatea străină competentă să primească sau să execute mandatul european de arestare stabileşte că mandatul european de arestare nu întruneşte condiţiile de formă sau este imprecis, instanţa emitentă ia măsuri pentru efectuarea modificărilor sau completărilor necesare.
(7)Traducerea mandatului european de arestare se efectuează, în regim de urgenţă, la solicitarea instanţei emitente, de către un traducător autorizat. În cazul în care pe listele curţii de apel în circumscripţia căreia se află instanţa emitentă nu se află niciun traducător autorizat pentru limba în care trebuie tradus mandatul european de arestare ori, deşi există, acesta refuză să presteze serviciul solicitat, instanţa emitentă va solicita direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei luarea măsurilor în vederea traducerii acestuia.
(8)În cazul transmiterii directe, instanţa emitentă informează direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni calendaristice cu privire la mandatele europene de arestare transmise spre executare în perioada de referinţă şi stadiul executării acestora.
Art. 91: Informaţii suplimentare şi garanţii
(31)În cazul în care mandatul european de arestare este emis în faza de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară sau în faza de judecată, iar persoana solicitată îşi exercită dreptul de a avea un avocat în România, aceasta poate beneficia de asistenţă judiciară gratuită, în cazul în care solicită acest lucru. În acest caz, instanţa emitentă ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi informează în mod corespunzător autoritatea de executare.
(4)Rolul avocatului din România, desemnat conform prevederilor alin. (3) sau (31), este de a oferi asistenţă avocatului din statul membru de executare, furnizându-i informaţii şi consultanţă, pentru a-i permite persoanei solicitate să îşi formuleze apărările în procedura de executare a mandatului european de arestare.
(1)La data sau ulterior transmiterii spre executare a mandatului european de arestare, instanţa emitentă comunică, din oficiu sau la cererea autorităţii străine, informaţiile suplimentare necesare pentru executarea mandatului. Transmiterea şi traducerea informaţiilor suplimentare se efectuează potrivit art. 90.
(2)În cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul urmăririi penale sau al judecăţii, iar persoana solicitată este cetăţean sau rezident al statului de executare, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, acordă garanţia că, în caz de condamnare, odată predată, persoana respectivă poate fi transferată în condiţiile prezentei legi.
(3)În cazul în care persoana solicitată, aflată în stare de arest în statul de executare, îşi exercită dreptul de a-şi desemna un avocat în România, instanţa română emitentă a mandatului european de arestare transmite, la cerere şi fără întârzieri nejustificate, autorităţii de executare informaţiile privind tabloul avocaţilor cu drept de a profesa în unul dintre barourile membre ale Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Informaţiile pot fi transmise inclusiv în formă electronică.
(31)În cazul în care mandatul european de arestare este emis în faza de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară sau în faza de judecată, iar persoana solicitată îşi exercită dreptul de a avea un avocat în România, aceasta poate beneficia de asistenţă judiciară gratuită, în cazul în care solicită acest lucru. În acest caz, instanţa emitentă ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi informează în mod corespunzător autoritatea de executare.
(4)Rolul avocatului din România, desemnat conform prevederilor alin. (3) sau (31), este de a oferi asistenţă avocatului din statul membru de executare, furnizându-i informaţii şi consultanţă, pentru a-i permite persoanei solicitate să îşi formuleze apărările în procedura de executare a mandatului european de arestare.(5)Toate comunicările dintre avocatul desemnat în România şi avocatul din statul de executare urmează a avea loc pe cale directă, acestea fiind confidenţiale.
Art. 92: Transferarea temporară sau audierea persoanei solicitate în cursul procedurii de predare în baza mandatului european de arestare
(1)În cazul unui mandat european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, transmis spre executare unei autorităţi din alt stat membru, faţă de care nu a fost luată nicio decizie ori, deşi a fost luată, aceasta nu este definitivă, instanţa emitentă poate solicita, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau a instanţei de judecată, ca persoana faţă de care s-a emis respectivul mandat european de arestare:
b)să fie audiată nemijlocit de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de instanţa de judecată, prin videoconferinţă. Cererea având ca obiect audierea prin videoconferinţă a persoanei solicitate se întocmeşte potrivit art. 229 şi 235, sau, după caz, art. 345 de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de către instanţa competentă şi se transmite odată cu mandatul european de arestare sau după această dată; sau
a)să fie transferată temporar în România pe o perioadă stabilită de comun acord cu autoritatea străină. Instanţa emitentă va face menţiune în acest sens la lit. f) din formularul prevăzut în anexa nr. 1, în afară de cazul în care autoritatea străină competentă să primească sau să execute mandatul european de arestare a indicat că transferarea temporară trebuie să fie solicitată pe calea unei cereri distincte; sau
b)să fie audiată nemijlocit de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de instanţa de judecată, prin videoconferinţă. Cererea având ca obiect audierea prin videoconferinţă a persoanei solicitate se întocmeşte potrivit art. 229 şi 235, sau, după caz, art. 345 de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de către instanţa competentă şi se transmite odată cu mandatul european de arestare sau după această dată; sauc)să fie audiată în prezenţa sau, în măsura în care legislaţia statului străin o permite, de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau judecătorul desemnat de către instanţa competentă. Cererea având ca obiect audierea persoanei solicitate se întocmeşte potrivit art. 229 de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de către instanţa competentă şi se transmite odată cu mandatul european de arestare sau după această dată.
(2)Transferarea temporară în România a persoanei faţă de care s-a emis mandatul european de arestare se solicită doar în caz de urgenţă, atunci când prezenţa în persoană a acesteia este obligatorie, potrivit legii, sau când, în funcţie de împrejurările cauzei, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată consideră necesară prezenţa acesteia. Transferarea temporară nu trebuie să aducă atingere dreptului persoanei solicitate de a participa la judecarea cererii de predare în baza mandatului european de arestare emis de instanţa română.
(3)Persoana solicitată, transferată temporar, va fi ţinută în detenţie până la returnarea sa în statul de executare. Primirea în centrele de reţinere şi arestare preventivă care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne se va face în baza mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a hotărârii judecătoreşti care stă la baza mandatului european de arestare. Durata arestării se prelungeşte sau se menţine în condiţiile legii.
(4)Aducerea în ţară şi returnarea persoanei solicitate faţă de care autoritatea judiciară de executare a dispus transferarea temporară se realizează de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Art. 93: Mandatul european de arestare emis în baza unei hotărâri de condamnare date în lipsa inculpatului
(1)Atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă la judecată, instanţa emitentă verifică lucrările dosarului, pentru a constata dacă:
a)persoana condamnată a fost încunoştinţată în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau
b)având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, persoana condamnată l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică şi apărarea în faţa instanţei de judecată au fost realizate în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau
c)după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.
(2)Atunci când din lucrările dosarului rezultă că persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, instanţa emitentă informează autoritatea judiciară de executare că:
a)în termen de 10 zile de la primirea, după caz, în centrele de reţinere şi arestare preventivă care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne sau în penitenciar a persoanei predate, hotărârea de condamnare va fi comunicată personal acesteia, în condiţiile Codului de procedură penală;
b)la momentul înmânării hotărârii de condamnare, persoanei predate i se va aduce la cunoştinţă că are dreptul, după caz:
(i)la exercitarea unei căi de atac, potrivit Codului de procedură penală; sau
(ii)la rejudecarea cauzei, potrivit Codului de procedură penală.
(3)Totodată, când din lucrările dosarului rezultă că persoana condamnată nu a primit în prealabil nicio informare oficială cu privire la procedurile penale împotriva sa, ulterior transmiterii mandatului european de arestare, instanţa emitentă va comunica, la cererea autorităţii judiciare de executare, o copie a hotărârii de condamnare traduse, dacă este cazul, în limba pe care persoana condamnată o înţelege, pentru a fi adusă la cunoştinţa acesteia. Transmiterea hotărârii de condamnare nu va fi considerată o comunicare în sensul alin. (2) şi nici nu va produce efecte cu privire la termenul în care aceasta poate fi atacată, făcându-se exclusiv cu titlu informativ.
(4)Constatările făcute potrivit alin. (1) şi (2) vor fi trecute la lit. d) din formularul prevăzut la art. 87 alin. (2). Atunci când sunt incidente dispoziţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), dacă conţinutul mandatului încredinţat avocatului ales sau desemnat din oficiu nu rezultă din lucrările dosarului, instanţa poate solicita avocatului care a asigurat apărarea persoanei condamnate o declaraţie cu privire la relaţia dintre acesta şi clientul său, fără ca prin aceasta să se considere că se aduce atingere secretului profesional ori principiului confidenţialităţii. Declaraţia va fi folosită exclusiv în scopul prezentului articol şi nu este destinată publicităţii.
Art. 94: Predarea temporară
(1)Dacă autoritatea judiciară de executare, după ce a aprobat predarea persoanei solicitate, dispune amânarea predării, instanţa emitentă, din oficiu, la cererea procurorului competent sau a instanţei pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare, poate solicita ca persoana să fie predată temporar în vederea ascultării sau participării la urmărirea penală sau la judecată. Predarea temporară se realizează în condiţiile stabilite de comun acord de instanţa emitentă şi autoritatea străină competentă.
(2)Aducerea în ţară şi returnarea persoanei solicitate faţă de care autoritatea judiciară de executare a dispus predarea temporară se realizează de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
(3)Primirea în centrele de reţinere şi arestare preventivă care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne se face în baza mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare a pedepsei închisorii care stă la baza mandatului european de arestare. Durata arestării se prelungeşte sau se menţine în condiţiile legii.
(4)Persoana predată temporar va rămâne în detenţie până la returnarea sa, cu excepţia cazului în care autorităţile statului de executare solicită punerea în libertate şi, în acest caz, numai dacă persoana nu se mai află sub puterea mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare a pedepsei. Punerea în libertate a persoanei private de libertate se realizează şi atunci când, la expirarea unui termen de cel mult 18 zile de la data revocării sau înlocuirii măsurii arestării preventive sau de la data pronunţării încheierii prin care s-a constatat ca fiind încetată de drept măsura arestării preventive, persoana predată nu a fost preluată de autorităţile statului de executare. Până la expirarea termenului de 18 zile, persoana predată va rămâne în detenţie, la dispoziţia autorităţilor statului de executare.
Art. 95: Retragerea mandatului european de arestare
(1)Mandatul european de arestare se retrage în cazul în care au dispărut temeiurile care au justificat emiterea acestuia ori dacă persoana solicitată a decedat.
(2)În cazul prevăzut la art. 64 alin. (4), mandatul european de arestare se retrage dacă persoana urmărită internaţional a fost extrădată sau predată în România.
(3)Retragerea se solicită de instanţa emitentă, care informează despre aceasta autoritatea judiciară de executare, Ministerul Justiţiei şi, după caz, parchetul care efectuează ori supraveghează activitatea de urmărire penală sau instanţa care a dispus asupra măsurii arestării preventive a inculpatului ori care a hotărât cu privire la măsurile de siguranţă.
Art. 96: Aducerea în ţară a persoanei predate
(1)Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române:
a)stabileşte cu autorităţile străine competente termenul de preluare a persoanei predate şi asigură aducerea în ţară, sub escortă, a acesteia. În caz de transfer temporar sau predare temporară, data preluării este stabilită cu avizul instanţei emitente, în funcţie de acordul încheiat de instanţa emitentă cu autoritatea străină de executare;
b)informează, cu privire la data preluării şi locul unde a fost depusă persoana predată, instanţa emitentă, direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, precum şi instanţa de executare sau instanţa pe rolul căreia se află cauza, dacă acestea din urmă sunt altele decât instanţa emitentă şi parchetul din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
(2)Atunci când, pentru aducerea în ţară a persoanei predate, este utilizată calea aeriană cu escală sau calea terestră cu tranzitarea unui stat terţ, direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei, la solicitarea autorităţii prevăzute la alin. (1), întocmeşte cererea de tranzit şi asigură, dacă este cazul, traducerea mandatului european de arestare, precum şi a informaţiilor suplimentare.
(3)În cazul în care persoana predată a fost condamnată în lipsă, instanţa de executare îi comunică hotărârea de condamnare în termen de 10 zile de la primirea acesteia, după caz, în centrul de reţinere şi arestare preventivă care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne sau în penitenciar. Totodată, instanţa de executare informează persoana predată potrivit dispoziţiilor art. 93 alin. (2) lit. b).
(4)Imediat ce este informată că persoana predată a fost adusă în ţară, instanţa emitentă solicită direct statului de executare informaţii cu privire la durata arestului efectuat de persoana predată în baza mandatului european de arestare, pe care le comunică, după caz, instanţei de executare, instanţei pe rolul căreia se află cauza, dacă acestea sunt altele decât instanţa emitentă, sau procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală, în afară de cazul în care acestea au fost comunicate la data preluării.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »