Art. 10. - Art. 10: Autorităţile centrale române - Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală - Republicare
M.Of. 411
În vigoare Versiune de la: 19 Decembrie 2025
Art. 10: Autorităţile centrale române
(1)Competenţa îndeplinirii atribuţiilor specifice de autoritate centrală română în domeniul cooperării judiciare în materie penală aparţine şi se exercită de către:
b)Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin structurile de specialitate, atunci când comisiile rogatorii internaţionale sau celelalte forme de asistenţă judiciară internaţională se referă la activitatea de cercetare şi urmărire penală;
a)Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, dacă cererile au ca obiect extrădarea, mandatul european de arestare, transferarea persoanelor condamnate, ordinul de indisponibilizare, ordinul de confiscare, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi a actelor judiciare penale, comisiile rogatorii internaţionale, orice altă formă de asistenţă judiciară internaţională care se referă la activitatea de judecată ori la faza executării hotărârilor penale, precum şi, indiferent de faza procesuală, atunci când, după caz, se prevede altfel prin prezenta lege sau cererea este formulată în temeiul curtoaziei internaţionale sau Ministerul Justiţiei este desemnat autoritate centrală unică potrivit tratatelor internaţionale la care România este parte;
b)Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin structurile de specialitate, atunci când comisiile rogatorii internaţionale sau celelalte forme de asistenţă judiciară internaţională se referă la activitatea de cercetare şi urmărire penală;c)Ministerul Afacerilor Interne, prin structura de specialitate, dacă se referă la cazierul judiciar.
(2)În exercitarea atribuţiilor, autorităţile centrale române primesc, efectuează controlul de regularitate şi transmit statului solicitat, în vederea executării, cererile formulate de către autorităţile române. Totodată, autorităţile centrale române primesc, efectuează controlul de regularitate şi, după caz, execută sau transmit autorităţilor române competente, în vederea executării, cererile formulate de autorităţile străine.
(3)Cererile se execută sau sunt transmise în vederea executării, după caz, ori de câte ori în urma controlului de regularitate efectuat se constată că acestea îndeplinesc condiţiile de formă şi fond prevăzute de prezenta lege, tratatele la care România este parte, precum şi, dacă este cazul, de înţelegerile ori bunele practici stabilite în relaţia cu statul solicitat ori solicitant.
(4)În cazul cererilor formulate de autorităţile române, netransmiterea cererii ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (3) sau, în cazul celor transmise în vederea executării către autorităţile statului solicitat, neîndeplinirea, îndeplinirea greşită sau cu întârziere de către autorităţile statului solicitat a activităţilor solicitate de autorităţile române, lipsa răspunsului autorităţilor statului solicitat, precum şi orice situaţii obiective nu pot fi imputate autorităţilor centrale române şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor din Codul de procedură penală referitoare la amenda judiciară.
(5)În relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dispoziţiile alin. (2) se aplică numai dacă nu contravin unor dispoziţii speciale din prezenta lege sau altor legi speciale.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (1078)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (1078)
- Sentinta nr. RJ 65ge4775g/2025 din 17-oct-2025, Tribunalul Arad, traficul de migranti (art.263 NCP) (Penal)
- Sentinta nr. RJ ggd72ee83/2025 din 17-oct-2025, Tribunalul Arad, traficul de migranti (art.263 NCP) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 5847d63ge/2025 din 07-oct-2025, Curtea de Apel Timisoara, recunoasterea hotararilor penale sau a altor acte judiciare straine (Legea 302/2004) (Penal)