Capitolul vi - Provocările şi acţiunile la nivel sectorial - Strategie din 2013 naţională a României privind schimbările climatice 2013 - 2020

M.Of. 536 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 26 August 2013
CAPITOLUL VI:Provocările şi acţiunile la nivel sectorial
SECŢIUNEA 0:
(1)Procesul de adaptare la efectele schimbărilor climatice va avea loc în diferite sectoare şi la diferite niveluri, naţional, regional, local, cu abordări particularizate pentru fiecare sector/locaţie. Deoarece schimbările climatice au un impact diferit în funcţie de sector şi la diferite niveluri, măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice vor fi de asemenea, diferite dar respectând aceiaşi parametri. Pentru a preveni implementarea unor măsuri neadecvate de adaptare, coordonarea între măsuri este deosebit de importantă aceasta dând siguranţa că măsurile propuse/ implementate nu interferează între ele. Mai mult, prin coordonare poate fi realizată sinergia între diferitele măsuri, ceea ce măreşte relevanţa şi impactul măsurilor pe de o parte şi reduce, costurile pe de altă parte. O abordare integrată conduce către o evaluare echilibrată a diferitelor interese şi la un răspuns adecvat. De asemenea, măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice trebuie să fie sincronizate şi combinate, cât mai eficient posibil, cu măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră;de exemplu: acoperişuri de clădiri izolate termic, pentru o mai bună pregătire în cazul valurilor tot mai frecvente de căldură/frig, acestea ajutând şi la economisirea energiei.
(2)Impactul schimbărilor climatice depinde de vulnerabilitatea diferitelor sectoare - economic, social şi de mediu. De exemplu, agricultura este în mod particular vulnerabilă la schimbările de temperatură şi precipitaţii care, pe termen lung, fac ca industria alimentară să fie foarte vulnerabilă. Pot apărea probleme în sectorul energetic, în special în ceea ce priveşte producerea de hidroenergie, dacă fenomenele de secetă vor creşte în România, pe timpul verii creşte şi consumul energetic datorită utilizării pe o scară mai largă a aparatelor de aer condiţionat în cazul temperaturilor mari.
(3)Sectoarele industriale, cel comercial, sectorul rezidenţial, cele aferente serviciilor şi infrastructurii sunt în măsură diferită vulnerabile la schimbările climatice. Aceste sectoare sunt direct afectate de schimbările de temperatură, precipitaţii şi alte asemenea, sau indirect, din cauza impactului pe care le au aceste schimbări asupra mediului, resurselor naturale şi producţiei agricole. MMSC, împreună cu reprezentanţii sectoarelor şi instituţiilor cheie au selectat 13 sectoare prioritare care trebuie abordate în vederea adaptării la efectele schimbărilor climatice, şi anume sectoarele:
a)Industrie
b)Agricultură şi Pescuit
c)Turism
d)Sănătate publică
e)Infrastructură, Construcţii şi Urbanism
f)Transporturi
g)Resurse de apă şi protecţie împotriva inundaţiilor
h)Păduri
i)Energie
j)Biodiversitate
k)Asigurări
l)Activităţi recreative
m)Educaţie
(4)Rezultatele interviurilor realizate cu experţi din grupul de lucru privind ASC, instituţiile publice responsabile cu elaborarea de politici, reprezentanţi ai organelor abilitate pentru aplicarea politicilor în domeniu, ONG-uri, organizaţii private şi altele asemenea) au fost integrate în actuala strategie. Mai mult, interviurile au fost urmate de grupuri de lucru ASC, în timpul cărora au fost discutate şi finalizate rezultatele interviurilor. Informaţiile astfel obţinute au fost incluse în prezenta componentă de ASC.
(5)Interviurile, grupurile de lucru, precum şi contribuţia factorilor interesaţi - cunoştinţe, experienţă, recomandări - stau la baza acestei componente, avându-se în vedere necesitatea de a avea un grad ridicat de reprezentativitate dar şi în vederea încurajării adoptării şi susţinerii măsurilor de către factorii interesaţi.
(6)Printre problemele ridicate şi discutate în timpul reuniunilor de lucru se menţionează:
a)securitate şi siguranţa alimentară, având în vedere şi creşterea populaţiei la nivel mondial;
b)schimbarea destinaţiei terenurilor;
c)starea de sănătate şi extinderea pădurilor;
d)schimbările în ecosisteme şi biodiversitatea redusă;
e)incendiile;
f)secetă;
g)inundaţii, alunecări de teren, torenţi;
h)colmatări ale cursurilor de apă şi porturilor datorită eroziunii crescute;
i)modificări în turism;
j)răspândirea bolilor, calitatea scăzută a apei şi temperaturile ridicate, cu efect asupra sănătăţii publice;
k)degradarea infrastructurii din cauza temperaturilor ridicate;
l)schimbarea incertă a profilurilor de risc pentru asigurările în caz de dezastre naturale la nivel naţional.
(7)Deoarece în cadrul grupurilor de lucru a fost subliniată preocuparea majoră privind siguranţa României în contextul schimbărilor climatice şi siguranţa locuitorilor săi, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă ar trebui să fie mai implicate în procesul adaptării la efectele schimbările climatice, având în vedere faptul că schimbările climatice reprezintă o chestiune de siguranţă naţională.
(8)Autorităţile relevante ale administraţiei publice vor fi responsabile cu dezvoltarea măsurilor ASC la nivel sectorial, sub îndrumarea şi coordonarea MMSC şi în colaborare cu factorii interesaţi - companii, ONG-uri, cetăţeni. Deşi etapele de elaborare a acestor măsuri au fost deja descrise în capitolul 3, este important de reamintit unele obiective cheie necesar a fi realizate pentru fiecare sector:
a)identificarea principalelor ameninţări rezultate din schimbările climatice şi efectele acestora;
b)identificarea principalelor oportunităţi;
c)identificarea măsurilor deja adoptate, acţiune necesară pentru evitarea efectuării unor cheltuieli investiţionale inutile;
d)identificarea măsurilor ce trebuie adoptate;
e)identificarea instituţiilor responsabile şi asigurarea diviziunii clare a rolului şi responsabilităţilor;
f)stabilirea unor termene limită clare;
g)asigurarea bugetelor adecvate şi disponibilitatea finanţării;
h)creşterea gradului de conştientizare, inclusiv elaborarea şi diseminarea de materiale ce descriu ASC;
i)încurajarea luării deciziilor la nivel local;
j)sincronizarea strategiilor naţionale cu cele regionale, de exemplu, Europa de Est, şi luarea în considerare a efectului transfrontalier;
k)monitorizare, feedback şi optimizare în mod constant.
SECŢIUNEA 1:6.1. Industria
(1)Principalul risc pentru sectorul industrial, în contextul schimbărilor climatice provine de la degradarea infrastructurii sub efectul fenomenelor naturale precum temperaturi ridicate, precipitaţii, vânt şi altele asemenea, şi celor asociate cu fenomenele extreme. Interviurile cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei, denumit în continuare ME, au evidenţiat faptul că, deşi nu au fost elaborate studii specifice referitoare la efectele schimbărilor climatice în sectoarele industriale, au fost totuşi înregistrate efecte ale acestora, după cum urmează:
a)ploile torenţiale au provocat inundarea exploatărilor miniere de suprafaţă; alunecările de teren au compromis accesul la siturile industriale;
b)perioadele de secetă au avut repercusiuni în diminuarea producţiei de energie hidroelectrică care au condus la creşterea cantităţii de energie din surse convenţionale, rezultând astfel o creştere a emisiilor de gaze cu efect de seră;
c)structura materiei prime vegetale şi/sau animale s-a schimbat;
d)costurile de operare pentru siturile industriale au crescut, ca rezultat al nevoii de creştere a cheltuielilor privind asigurarea sănătăţii şi protecţiei muncii angajaţilor;
e)operaţiunile marilor consumatori industriali de energie electrică au fost restricţionate de efectele precipitaţiilor abundente, căderilor masive de zăpadă şi temperaturilor excesive asupra transformatoarelor electrice;
f)degradarea infrastructurii datorată temperaturilor ridicate;
g)schimbarea incertă a profilurilor de risc pentru asigurările în caz de dezastre naturale la nivel naţional.
(2)Odată cu accentuarea exceselor climatice, îndeosebi în perioadele de vară, este posibil ca în unele sectoare/subsectoare să se înregistreze:
a)creşterea costurilor pentru asigurarea apei industriale;
b)creşterea costurilor pentru realizarea proceselor de răcire;
c)întreruperea lucrului în timpul unor perioade din zi, datorită temperaturilor excesive.
(3)Dată fiind contribuţia majoră a sectorului industrial la emisiile de gaze cu efect de seră, principalele atribuţii ale ME în domeniul schimbărilor climatice sunt legate în special de măsurile de reducere a concentraţiilor de GES din atmosferă şi sunt limitate în ceea ce priveşte partea de ASC. ME ar trebui să aibă o contribuţie importantă în procesul de formare şi conştientizare a ASC, întrucât sectorul industrial va avea responsabilitatea promovării tehnologiilor reziliente la efectele schimbărilor climatice.
SECŢIUNEA 2:6.2. Agricultura şi Pescuitul
SUBSECŢIUNEA 1:6.2.1. Agricultura
(1)_
Aşa cum se arată în rapoartele internaţionale relevante, România se va confrunta cu evenimente meteorologice extreme, care vor avea ca rezultat o variabilitate ridicată a recoltelor agricole, mai ales în regiunile cu vulnerabilitate accentuată, în prezent, şi cu un potenţial de adaptare redus, cu consecinţe negative asupra aprovizionării cu alimente şi economiei naţionale.
Atât evenimentele meteo extreme cât şi variabilitatea climatică pot creşte ca rezultat al încălzirii globale. Devine tot mai evident faptul că necesarul de alimente în România va fi afectat de variabilitatea climatică şi schimbările climatice, mai ales în regiunile cu vulnerabilitate ridicată în prezent şi cu un potenţial de adaptare redus. Recoltele de cereale şi alte culturi ar putea să scadă în zonele de sud şi sud-est ale României, din cauza secetelor mai frecvente. Chiar dacă pierderile ar putea fi parţial compensate de efectele benefice ale dioxidului de carbon, recoltele ar continua, totuşi, să fie ameninţate şi de necesarul de apă, de prezenţa dăunătorilor şi a bolilor şi de pierderile de terenuri agricole prin deşertificare. În general, efectele schimbărilor climatice asupra recoltelor agricole depind de condiţiile locale ale fiecărei suprafeţe, de severitatea modificărilor climatice şi de efectele fiziologice directe ale concentraţiei de CO2. Din acest motiv, pentru a face faţă schimbărilor climatice, trebuie să folosim soiuri de culturi mai bine adaptate şi mai rezistente la condiţii de temperaturi ridicate şi secetă. În acelaşi scop, este important ca fermierii să fie astfel sprijiniţi să-şi poată continua activitatea, prin furnizarea de servicii în zonele rurale şi oferirea de asistenţă, astfel încât să-şi adapteze metodele de producţie.
Sunt aşteptate schimbări în utilizarea terenurilor, precum şi modificări ale ecosistemelor şi reducerea biodiversităţii, factori care vor afecta echilibrul sectorului agricol. În plus, incertitudinea climatică va afecta siguranţa financiară a fermierilor şi va reduce încrederea în activităţile agricole.
Mai mult, în România, la baza componentei de adaptare la efectele schimbărilor climatice trebuie să stea măsurile de reducere a riscului de inundaţii, precum şi cele de sprijinire a fermierilor pentru a face faţă pierderilor din producţia agricolă. De mare importanţă este creşterea investiţiilor în infrastructura pentru protecţia împotriva inundaţiilor şi în managementul apei. Totodată, prin Planul European de Redresare Economică din decembrie 2009 în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală au fost alocate sume suplimentare privind noile provocări la schimbări climatice, energie regenerabilă, managementul resurselor de apă, biodiversitate, măsuri ce însoţesc restructurarea sectorului produse lactate, inovare şi respectiv broadband, definite drept priorităţi.
Micii fermieri sunt cei mai vulnerabili la schimbările climatice, deoarece fac faţă mai greu dificultăţilor economice şi sociale. Mai mult, condiţiile de mediu problematice le măresc vulnerabilitatea şi le reduc capacitatea de adaptare la efectele schimbărilor climatice. Zonele rurale sunt cele mai expuse la schimbările climatice, în special zonele sărace, unde activităţile agricole constituie baza vieţii de zi cu zi.
(2)Factorii socio-economici care influenţează capacitatea fermierilor de adaptare la efectele schimbărilor climatice sunt următorii:
a)caracteristicile exploataţiei agricole: tipul de producţie, mărimea, nivelul de intensitate;
b)diversificarea culturilor şi a creşterii animalelor precum şi disponibilitatea altor surse de venit;
c)accesul la informaţii şi cunoştinţe privind schimbările climatice şi soluţiile de adaptare la efectele schimbărilor climatice;
d)contextul socio-economic de ansamblu, de exemplu cei mai vulnerabili sunt fermierii care dispun de resurse limitate sau cei care trăiesc în zone rurale îndepărtate sau izolate;
e)accesul la tehnologie şi infrastructură;
f)accesul la serviciile de intervenţie activă în atmosferă, servicii cu caracter preventiv ce acţionează în sensul eliminării/reducerii pagubelor produse de fenomene meteorologice periculoase: grindină, furtuni, ploi abundente şi altele asemenea.
(3)_
Fermierii vor beneficia de pregătire şi vor avea acces la informaţii privind metodele de adaptare a producţiei agricole la efectele schimbărilor climatice. Aceste metode vor fi evaluate de fermieri în raport cu cerinţele şi condiţiile din fermele lor. De asemenea, factorii de decizie care elaborează politicile publice trebuie să ţină seama că pe viitor noi zone pot fi considerate defavorizate şi astfel pot deveni eligibile pentru subvenţii.
Pentru a ajuta fermierii în procesul ASC şi pentru a sprijini sectorul agricol pe parcursul acestui proces, va exista o corelaţie între cercetarea agro-meteorologică/ agro-climatică şi cercetarea în alte domenii conexe.
(4)Conceptul de prevenţie şi reducere a riscurilor va fi mai ferm inserat în procesul decizional, cu măsuri de adaptare şi strategii clare. Aceste măsuri vor fi, de asemenea, incluse şi în politicile de dezvoltare locale, regionale şi naţionale. În elaborarea unor politici de mediu realiste şi durabile, ca şi a unor politici vizând planificarea şi dezvoltarea durabilă a agriculturii, factorii de decizie vor trebui să aibă în vedere şi informaţiile privind situaţia actuală şi viitoare a resurselor agro-climatice.
(5)Laboratorul de Agrometeorologie al ANM reprezintă o componentă de bază a activităţii operative, derulând analize ale impactului variabilităţii şi schimbărilor climatice asupra culturilor, inclusiv fenologia şi producţia, precum şi asupra principalelor componente ale echilibrului apei din sol. Acesta monitorizează zilnic parametrii agro-meteorologici şi modificările conţinutului de umiditate a solului la nivelul plantei, identifică perioadele şi zonele agricole grav afectate de evenimentele extreme, elaborează buletine agro-meteorologice săptămânale şi lunare, face previziuni agro-meteorologice pe termen lung privind creşterea, dezvoltarea şi eficienţa plantelor. Aceste informaţii sunt extrem de utile pentru sprijinirea producătorilor agricoli în alegerea soluţiilor agro-tehnice adecvate. Pentru monitorizarea ariei de cuprindere a fenomenelor meteorologice extreme, inclusiv seceta, şi a evalua zonele cele mai vulnerabile sunt folosite tehnici de modelare şi GIS. Informaţiile furnizate acoperă zone agricole la nivel sub-regional, regional şi naţional, în funcţie de nevoile concrete ale utilizatorilor finali.
(6)Activitatea de cercetare agro-meteorologică îşi îmbunătăţeşte permanent aplicaţiile pentru a asigura o dezvoltare durabilă a strategiilor agricole.
(7)Obiectivele specifice sunt:
a)Dezvoltarea şi îmbunătăţirea metodelor de evaluare şi prognoză a impactului variabilităţii climatice, inclusiv al evenimentelor extreme, asupra agriculturii:
- Modelarea şi evaluarea efectelor variabilităţii climatice asupra balanţei apei din sol;
- Cercetări privind oscilaţia resurselor de umiditate şi impactul asupra culturilor de iarnă de grâu şi porumb - studii de caz pentru principalele zone agricole din România
b)Evaluarea potenţialului agroclimatic al României şi determinarea caracterului favorabil pentru principalele culturi, pentru a iniţia un sistem de management durabil în domeniul agriculturii
c)Evaluarea impactului potenţial al schimbărilor climatice asupra creşterii, dezvoltării şi formării culturilor, folosind modele de simulare dinamică şi sisteme de suport decizional pentru agricultură - DSSAT v3.5, combinate cu diferite scenarii climatice prognozate de modele climatice globale - MCR şi MCG.
(8)Departamentul de Climatologie al ANM este implicat în efectuarea de studii privind variabilitatea climatică, schimbările climatice şi previziunea climatică. Principalele teme de cercetare sunt: analiza principalelor caracteristici ale variabilităţii climatice din România, utilizând observaţii pe termen lung: tendinţe, deplasări, evenimente extreme, legătura dintre clima din România şi mecanismele pe scară largă: circulaţia atmosferică, fenomene cu frecvenţă redusă, precum Oscilaţia Nord-Atlantică, proiecţia schimbărilor climatice la scara României, folosind modele statistice de reducere la scară şi validarea la scară largă şi la scară regională a modelelor climatice globale/regionale.
(9)Unele măsuri cheie de ASC au fost, deja, incluse în Strategia Naţională de Reducere a Efectelor Secetei, de Prevenire şi Combatere a Degradării şi Deşertificării Terenurilor, elaborată de MADR în 2008. Suprafeţele afectate de secetă s-au extins în ultimele decenii, cele mai expuse fiind în sudul şi sud-estul României. Această Strategie trebuie, de asemenea, să traseze orientările pentru un Program naţional de reabilitare a sectorului irigaţiilor.
(10)Specialiştii în sectorul agricol recomandă, printre altele, următoarele măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice:
a)elaborarea unor ghiduri de bune practici pentru agricultură, în special pentru agricultura neirigată;
b)elaborarea şi implementarea planurilor de acţiune locale, la nivel de comună, pentru ASC;
c)implementarea proiectelor propuse în Schema Directoare de Amenajare şi Management a Bazinelor Hidrografice, pentru protejarea zonelor umede şi diminuarea efectelor negative generate de excesul de apă sau de lipsa acesteia
d)utilizarea cercetării pentru a combate vulnerabilităţile existente şi a modifica structura culturilor/ exploataţiilor în sensul unei agriculturi mai puţin expuse la schimbările climatice;
e)încurajarea asigurărilor pentru culturi/ferme;
f)îmbunătăţirea disponibilităţii şi aplicabilităţii opţiunilor de modelare şi adaptare pentru uzul fermierilor, furnizarea de date şi rezultate privind reacţia resursei de apă la scenariile posibile de schimbări climatice, promovarea utilizării tehnologiei GIS şi altele asemenea;
g)dezvoltarea infrastructurii şi tehnologiei necesare pentru intervenţii active de combatere locală a fenomenelor meteorologice extreme pentru protecţia culturilor şi a comunităţilor locale.
(11)În contextul schimbărilor climatice, apare nevoia de noi lucrări de cercetare în domeniul agriculturii. Până acum au fost realizate unele tehnologii durabile în domeniul utilizării resurselor naturale şi modele de bune practici. Noile lucrări de cercetare în domeniul agriculturii vor trebui să vizeze următoarele obiective:
a)inter-operabilitatea între sistemele de observaţie, de gestionare a informaţiilor şi folosire în comun a datelor, precum şi optimizarea informaţiilor pentru înţelegerea, modelarea şi previzionarea fenomenelor de mediu, pentru evaluarea, explorarea şi gestionarea resurselor naturale: sol, apă, climă;
b)schimbul de experienţă privind noi metode de estimare a modificărilor privind producţia agricolă sub influenţa schimbărilor climatice, a condiţiilor regionale/locale precum şi a sistemelor de management;
c)măsuri specifice de prevenire a degradării terenurilor şi reabilitarea suprafeţelor cu degradare severă;
d)desfăşurarea de activităţi educaţionale în scopul conştientizării publice privind efectele secetei, deşertificării şi a lipsei apei, cu precădere în zonele rurale;
e)modalităţi diverse de diseminare a informaţiilor către autorităţi ale administraţiei publice locale şi comunităţi, precum şi dezvoltarea capacităţii acestora de a răspunde la informaţii prin planificarea de măsuri de urgenţă eficace;
f)analize de adaptare, recomandări şi dezvoltarea de opţiuni de management pentru îmbunătăţirea sistemelor de utilizare a terenurilor pentru producţia agricolă, apă în condiţiile manifestării fenomenelor meteo extreme: deficit/exces de apă, furtuni şi altele asemenea;
g)dezvoltarea capacităţilor instituţionale în domeniile relevante privind schimbările climatice, precum şi a mecanismelor de facilitare a schimbului de informaţii între instituţiile care desfăşoară activităţi de cercetare - dezvoltare în domeniu.
(12)Schimbul de informaţii, metodologii şi instrumente între experţii ştiinţifici care lucrează în domeniul gestionării riscurilor legate de calamităţi şi cel al schimbărilor climatice ar putea îmbunătăţi sustenabilitatea procesului de dezvoltare. Este necesară o politică proactivă de cercetare şi educaţie vizând promovarea unei mai bune înţelegeri a impactului schimbărilor climatice şi dezvoltarea de abilităţi, metode şi tehnologii, pentru a face faţă consecinţelor schimbărilor climatice. De asemenea, complementar cu măsurile de adaptare, este important să se folosească potenţialul oferit de diversitatea opţiunilor de asigurări, care să funcţioneze ca instrumente de distribuire a riscurilor, în special în cazul produselor de asigurări bazate pe indici climatici şi pe metodologia Transferului Riscului Alternativ.
(13)Aspectele care să lege politicile în domeniu - inclusiv la nivel local - de planificarea agricolă pe termen lung, adaptarea producţiei la efectele schimbărilor climatice şi o analiză strategică a managementului resurselor agro-industriale sunt cruciale. Analiza implică un studiu al incertitudinilor producţiei legate de climă, în termeni de producţie, financiari şi instituţionali. Întreaga comunitate se află în faţa unei provocări: definirea impactului climatic asupra agriculturii şi a măsurilor de răspuns adecvate. Trebuie analizată situaţia prezentă şi viitoare a climei şi integrarea tuturor datelor şi a metodologiilor disponibile.
(14)Cu privire la conştientizare, specialiştii ASC din sectorul agricol au sugerat colectarea şi diseminarea informaţiilor de la/către fermieri prin intermediul instituţiilor din reţeaua agricolă, precum: Camere Agricole, denumite în continuare CA, sucursalele judeţene şi locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti şi alte asemenea. De asemenea, conştientizarea poate fi îmbunătăţită şi prin manifestările tehnico-ştiinţifice şi expoziţionale organizate la nivel judeţean, regional şi naţional. Aceste informaţii trebuie să sporească cunoştinţele fermierilor şi ale autorităţilor privind adaptarea agriculturii la variabilitatea climatică. Dacă este posibil, se recomandă cursuri de formare şi instruire la nivel regional, având drept ţintă fermierii şi reprezentanţii instituţiilor.
(15)Trebuie să existe o mai bună cooperare, precum şi un transfer constant de tehnologie, know-how şi bune practici. Schimbul de cunoştinţe şi experienţă trebuie să includă şi o bază de date cu studii de caz, care să pună în valoare abordările ASC în agricultură, cu accent special pe cele legate de evenimente extreme.
(16)La nivelul exploataţiilor agricole sunt extrem de importante câteva elemente de adaptare la efectele schimbărilor climatice.
(17)Dintre soluţiile pe termen scurt şi mediu se pot menţiona următoarele:
a)adaptarea perioadelor de desfăşurare a activităţilor agricole;
b)elaborarea unor soluţii tehnice faţă de fenomenele meteorologice extreme, în scopul protejării producţiei vegetale şi zootehnice: grădini/livezi împotriva îngheţului;
c)îmbunătăţirea sistemelor de aerisire şi climatizare a adăposturilor de animale şi a comunităţilor rurale şi urbane;
d)alegerea unor culturi şi soiuri mai bine adaptate la modificările sezonului de creştere şi la apa disponibilă, precum şi cu o mai mare rezistenţă la noile condiţii climatice;
e)adaptarea culturilor prin utilizarea diversităţii genetice existente şi a noilor oportunităţi oferite de biotehnologie;
f)creşterea eficienţei în combaterea bolilor şi dăunătorilor;
g)utilizarea eficientă a apei prin: reducerea pierderilor de apă, îmbunătăţirea tehnicilor de irigare, reciclarea şi stocarea apei;
h)un management mai bun al solurilor prin mărirea retenţiei apei în scopul menţinerii umidităţii solului;
i)managementul peisajului prin păstrarea elementelor de peisaj care oferă adăpost animalelor;
j)introducerea de specii de animale rezistente la temperaturi extreme şi adaptarea regimului nutriţional al animalelor la solicitările cauzate de schimbările climatice.
(18)Factorii socio-economici care pot influenţa adaptarea fermierilor şi a operatorilor economici din agricultură la schimbările climatice sunt:
a)situaţia socio-economică de ansamblu;
b)caracteristicile exploataţiei: tipul de producţie, dimensiunea exploataţiei agricole, producţia;
c)diversitatea sistemelor de cultură şi de creştere a animalelor, precum şi existenţa altor surse de venit în agricultură;
d)accesul la informaţii, competenţe şi cunoştinţe relevante privind tendinţele climatice şi soluţiile de adaptare, rolul în adaptare al serviciilor de consultanţă agricolă şi informare agricole;
e)accesul la tehnologiile şi infrastructura disponibile.
(19)La nivel naţional sunt propuse următoarele acţiuni:
a)identificarea zonelor şi a sectoarelor vulnerabile şi evaluarea necesităţii şi a oportunităţii de alternanţă a culturilor şi a schimbării soiurilor, ca reacţie la schimbările climatice;
b)sprijinirea cercetării agricole şi a producţiei experimentale în vederea selectării culturilor şi a dezvoltării celor mai bune soiuri, care să fie mai potrivite cu noile condiţii climatice;
c)îmbunătăţirea capacităţii de adaptare la efectele schimbărilor climatice prin conştientizarea factorilor interesaţi cu ajutorul ofertei de consultanţă agricolă şi al informaţiilor esenţiale privind managementul exploataţiilor agricole;
d)creşterea investiţiilor vizând eficienţa infrastructurii de irigaţii, acva-tehnologiile şi îmbunătăţirea gestionării resurselor de apă;
e)elaborarea de planuri de irigaţii pe baza unei evaluări atente a impactului acestora, a viitoarei disponibilităţi a apei şi a nevoilor de apă, ţinând seama de echilibrul între cerere şi ofertă;
f)crearea unor instrumente de management al riscurilor şi crizelor, pentru a face faţă consecinţelor economice ale unor evenimente datorate climei.
SUBSECŢIUNEA 2:6.2.2. Pescuitul
SUBSECŢIUNEA 21:
(1)Schimbările climatice impun noi provocări cu privire la sistemele de pescuit şi acvacultură, cu implicaţii serioase pentru miliardele de oameni pentru care peştele este o importantă sursă de hrană, aşa cum menţionează studiile internaţionale realizate în domeniu.
(2)Pentru a face faţă acestor provocări, trebuie avute în vedere următoarele:
a)concentrarea răspunsurilor la schimbările climatice acolo unde este cea mai mare necesitate, prin stabilirea şi evaluarea vulnerabilităţii populaţiei şi zonelor dependente de pescuit şi acvacultură datorate impactului schimbărilor climatice;
b)reducerea vulnerabilităţii populaţiei la impactul schimbărilor climatice prin identificarea de strategii de adaptare la efectele schimbărilor climatice;
c)diminuarea efectelor negative ale schimbărilor climatice prin identificarea unor modalităţi de combatere a fenomenului de încălzire globală;
d)întărirea capacităţii de implementare a unor măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice în domeniul pescuitului şi acvaculturii.
(3)În vederea adaptării la efectele schimbărilor climatice trebuie luate în considerare următoarele:
a)resursele de apă sunt o componentă a sistemului climatic şi răspund la aceste schimbări; impactul asupra pescuitului datorită schimbărilor în productivitatea biologică a ecosistemelor acvatice va varia şi va depinde de schimbările climatice specifice care au loc şi de caracteristicile biologice ale fiecărei specii; aceste schimbări pot determina modificarea distribuţiei resurselor marine, cu consecinţe importante pentru industria de pescuit;
b)impactul direct include schimbări privind disponibilul de apă, schimbări de temperatură, schimbări privind nivelul apelor, precum şi o creştere a frecvenţei fenomenelor meteorologice extreme: inundaţii, furtuni.
c)efectele indirecte includ costul economic şi social;
d)efectele negative includ: stresul datorat creşterii temperaturilor şi a nevoii de oxigen, nesiguranţa proviziilor de apă, fenomene meteorologice extreme, creşterea nivelului apelor, creşterea frecvenţei apariţiei unor boli şi toxiinfecţii alimentare, scăderea capturilor de peşte destinate consumului;
e)impactul pozitiv al schimbărilor climatice asupra acvaculturii include o eficienţă crescută a conversiei alimentelor şi rate mai mari de creştere în ape calde, o mărire a sezonului de creştere şi altele asemenea;
f)apele interioare şi ecosistemele acestora sunt foarte vulnerabile la schimbările climatice, de exemplu lacurile îşi pot modifica conturul sau pot chiar seca în totalitate din cauza creşterilor frecvente de temperatură, pe fondul lipsei de precipitaţii şi accelerării fenomenului de evaporare studiile privind simulări de schimbări climatice au ajuns la concluzia că peştii de apă rece vor fi cei mai afectaţi de pierderea condiţiilor optime oferite de habitatul lor natural;
g)cele mai afectate specii de peşti vor fi cele din apele interioare din zonele de relief joase, cu precădere cele care nu au acces la coridoare cu orientare nordică;
h)ecosistemele râurilor sunt în mod particular mai sensibile la schimbările climatice privind cantitatea şi perioadele de precipitaţiilor care sunt influenţate de schimbările climatice;
i)schimbările climatice privind precipitaţiile pot fi exacerbate prin eforturi umane în direcţia reţinerii de apă în rezervoare şi canale de irigaţii;
j)abundenţa şi diversitatea speciilor de peşti sunt în mod particular influenţate de aceşti factori perturbatori, deoarece nivelurile scăzute de apă în sezonul uscat reduce numărul de indivizi capabili să depună ouă cu succes şi multe specii de peşti se adaptează depunerii de icre în sincronie cu pulsul căderilor de apă pentru a ajuta icrele sa fie transportate în zone propice pentru fecundarea icrelor.
(4)Este important să fie realizată o strategie pentru promovarea sustenabilităţii, luând în considerare atât problemele cât şi oportunităţile. Pentru zona de coastă este important să fie considerate nevoile speciilor marine, atunci când sunt realizate planurile de management aferente acestei zone care să răspundă schimbărilor climatice.
Acvacultura poate fi un instrument folositor pentru a stabiliza proviziile de hrană şi nevoia de locuri de muncă.
SUBSECŢIUNEA 22:Întărirea capacităţii de adaptare şi răspuns
Reducerea vulnerabilităţii sectorului de pescuit şi acvacultură necesită aplicarea unor măsuri potrivite de adaptare la efectele schimbărilor climatice. Efectivitatea acestora depinde de întărirea capacităţii de răspuns la schimbări, precum şi includerea unor măsuri de răspuns la aceste schimbări în documente de politici privind managementul resurselor naturale. Dintre măsurile necesare amintim întărirea capacităţii de monitorizare şi prognoză ale schimbărilor climatice, aplicarea de prognoze care să prevină potenţiale dezastre, dezvoltarea capacităţii de implementare a politicilor şi inovărilor tehnologice care să adreseze adaptarea sectorului de acvacultură la efectele schimbărilor climatice.
Prin managementul direct al producţiei de peşte, acvacultura are potenţialul de a-şi îmbunătăţi capacitatea de adaptare la efectele schimbărilor climatice în comunităţile vulnerabile şi de compensare a variabilităţii şi declinului resurselor de peşte datorate schimbărilor climatice exacerbate. Dezvoltarea capacităţii de inovare a sistemelor din acvacultură vor ajuta acest sector la adaptarea la efectele schimbărilor climatice, precum şi la creşterea competitivităţii acestuia în condiţiile unei pieţe concurenţiale.
În acelaşi timp, pentru a putea răspunde acestor schimbări este necesară creşterea capacităţii pescarilor şi a fermierilor de a răspunde efectelor negative ale schimbărilor climatice. Totodată, zonele unde acvacultura şi pescuitul sunt cele mai productive şi contribuie cel mai mult la reducerea sărăciei şi securităţii alimentare sunt şi cele mai vulnerabile la dezastre naturale cauzate de fenomenele meteorologice extreme şi de creşterea nivelului apelor.
Instituţiile au nevoie de sprijin pentru îmbunătăţirea capacităţii de a facilita extinderea măsurilor de adaptare la efectele schimbărilor climatice la nivelul unei politici macro privind pescuitul. Înţelegerea şi stabilirea unor măsuri de răspuns la efectele disproporţionate asupra grupurilor vulnerabile sunt foarte importante. Pentru atingerea acestor obiective, instituţiile de cercetare şi de management în domeniul pescuitului şi acvaculturii trebuie să se angajeze într-o politică privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice.
În concluzie, schimbările climatice reprezintă inevitabil o provocare pentru pescuit şi acvacultură. Printr-o cercetare riguroasă a impactului şi a componentei de adaptare la efectele schimbărilor climatice, combinate cu activităţi practice întreprinse la nivel naţional, regional sau local se urmăreşte obţinerea de cunoştinţe în acest domeniu şi creşterea capacităţii de răspuns.
SECŢIUNEA 3:6.3. Turismul
(1)_
Sectorul turistic din România a fost afectat de valuri de caniculă în sezonul de vară, de scăderea cantităţii şi reducerea persistenţei zăpezii în sezonul de iarnă şi de evenimente meteorologice extreme precum inundaţii, furtuni intense şi alte asemenea care au afectat infrastructura turistică, precum şi motivaţia turiştilor de a călători. Deşi există evaluări ale impactului de ansamblu al schimbărilor climatice asupra unor anumite zone turistice, nu există nici o evaluare a daunelor din întregul sector turistic. Totuşi, specialiştii sunt de acord că cele mai afectate obiective turistice sunt staţiunile de coastă şi cele montane, specializate în sporturi de iarnă.
Cercetătorii în turism consideră că unele regiuni din România vor înregistra pierderi ca rezultat al schimbărilor climatice, în vreme ce altele vor înregistra câştiguri. De exemplu, majoritatea pârtiilor de schi din zona montană Bucegi şi Postăvaru se află la altitudini joase, ceea ce va însemna că sunt necesare investiţii suplimentare pentru a produce zăpadă artificială, astfel încât să contracareze încălzirea climei montane. Pe de altă parte, pârtiile de schi aflate la o altitudine mai mare, în Sinaia, Bâlea, vor profita de un aflux sporit de turişti.
Unele zone turistice sunt dependente de cadrul natural. Acest cadru este ameninţat să se modifice din cauza efectelor schimbărilor climatice, ceea ce va duce la o scădere a numărului de turişti. Pericolul este deosebit de mare în cazul zonelor împădurite care vor suferi un impact sever din cauza schimbărilor climatice. Lacurile terapeutice ar putea seca în contextul fenomenului de încălzire globală ducând la pierderi pentru staţiunile balneare şi turismul terapeutic. Turismul litoral este încă şi mai dependent de condiţiile naturale şi de climă, precum temperatura aerului şi a apei mării, zilele însorite, precipitaţiile, condiţiile atmosferice, întinderea plajelor.
O ameninţare suplimentară legată de schimbările climatice o constituie impactul asupra transporturilor şi infrastructurii, care se reflectă şi asupra sectorului turistic. Drumurile avariate pot face anumite destinaţii turistice mai puţin accesibile, sau complet inaccesibile.
Valurile de căldură, vremea excesiv de ploioasă şi/sau rece, vor face zonele turistice din România mai puţin atrăgătoare pentru vizitatori. Aceste evenimente extreme vor avea, de asemenea, un impact negativ asupra sănătăţii turiştilor, indiferent de destinaţia lor.
Se recomandă ca staţiunile să-şi diversifice produsele turistice, pentru a fi mai puţin vulnerabile la efectele schimbărilor climatice. Turiştii trebuie, de asemenea, să fie mai bine educaţi cu privire la efectele schimbărilor climatice, aşa încât să-şi poată adapta în consecinţă comportamentul de consum turistic.
(2)În ansamblu, principalele efecte ale schimbărilor climatice, temperaturile în creştere, reducerea stratului de zăpadă, frecvenţa şi intensitatea sporită a evenimentelor extreme, creşterea nivelului mării şi a temperaturii mării, reducerea biodiversităţii, incendii mai mari şi mai dese ale pădurilor, vor avea următoarele efecte negative asupra sectorului turistic din România:
a)activităţile turistice vor avea o sezonalitate diferită;
b)turiştii se vor confrunta cu un disconfort termic;
c)vor exista mai multe riscuri pentru sănătate;
d)staţiunile vor înregistra costuri mai mari cu încălzirea/răcirea şi aerul condiţionat în funcţie de specificul lor;
e)staţiunile vor fi supra-aglomerate în unele zone şi, în mare parte neocupate în alte zone;
f)veniturile rezultate din turism vor scădea în zonele afectate, dar ar putea creşte în zonele avantajate;
g)staţiunile destinate sporturilor de iarnă vor avea mai puţină zăpadă şi vor înregistra costuri suplimentare pentru producerea zăpezii artificiale;
h)sezonul turistic de iarnă va fi mai scurt;
i)unităţile turistice vor avea costuri mai mari legate de asigurări şi de restrângerea activităţii;
j)evenimentele meteorologice extreme vor afecta infrastructura, patrimoniul istoric, patrimoniul arhitectural şi caracterul sezonier;
k)turismul din zona litoralului va fi afectat de pierderea unor zone de plajă din cauza eroziunii costiere şi costurile mai mari de întreţinere a ţărmului mării;
l)atracţiile turistice naturale vor suferi deteriorări.
(3)În ciuda acestor pericole potenţiale, nu există studii care să indice o eventuală reducere a volumului total al turismului, ci mai curând o restructurare a sectorului turistic,o redistribuire sezonieră şi geografică.
(4)Turiştii au cea mai mare capacitate de adaptare, bazată pe trei resurse cheie: bani, timp şi cunoştinţe. Ei îşi pot modifica preferinţele de călătorie pentru a evita condiţiile climatice nefavorabile şi pot căuta zonele favorabile. Cu toate acestea, furnizorii de servicii turistice au o capacitate mai redusă de a se adapta.
(5)În acest context, întreprinderile din sectorul turistic trebuie să-şi adapteze investiţiile pentru a contracara ameninţările şi de a valorifica oportunităţile. Deşi acest lucru poate genera costuri mai mari, protecţia pe termen lung faţă de schimbările climatice va avea ca rezultat beneficii durabile. Unităţile turistice trebuie să fie construite în locaţii care favorizează adaptarea la efectele schimbărilor climatice, folosind materiale reziliente la noile condiţii de climă. Asigurările vor constitui, de asemenea, o importantă măsură de protecţie climatică. Produsele turistice trebuie să fie diversificate, concentrându-se pe serviciile mai puţin vulnerabile şi punând un accent mai mare pe turismul rural. Personalul din turism şi turiştii trebuie să fie mai bine educaţi cu privire la efectele negative ale schimbărilor climatice şi la măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice. De asemenea, unităţile turistice trebuie să beneficieze de sisteme de monitorizare şi avertizare climatică, astfel încât să reducă riscul expunerii la fenomene meteorologice extreme şi să-şi adapteze oferta în timp real.
SECŢIUNEA 4:6.4. Sănătatea publică
În prezent, sectorul de sănătate publică din România nu beneficiază de legislaţie, măsuri sau conştientizare în domeniul ASC. Totuşi, o componentă de schimbare climatică a fost inclusă în Programul Naţional pentru Mediu, Viaţă şi Muncă, care abordează aspectele de sănătate publică într-un context socio-economic şi de mediu, lansat în 2011.
Pentru a elabora un studiu de impact al schimbărilor climatice asupra sănătăţii publice, trebuie stabiliţi indicatori de supraveghere a sănătăţii. De exemplu, se pot folosi indicatori de sănătate legaţi de calitatea aerului, calitatea apei potabile, calitatea apei pentru îmbăiere, pentru a evalua factorii de mediu pozitivi şi negativi determinanţi pentru sănătate, în vederea identificării zonelor de intervenţie şi prevenire şi a evaluării rezultatelor politicilor şi programelor specifice care urmăresc îmbunătăţirea sănătăţii publice.
Incidentele din domeniul sănătăţii în timpul perioadelor cu temperaturi extreme par a fi cele mai frecvente manifestări ale efectelor schimbărilor climatice asupra sănătăţii publice. Incidenţa bolilor cardiovasculare şi a celor respiratorii infecţioase a crescut în contextul unei clime mai calde, mai umede.
Totuşi, nu există studii privind legătura efectivă dintre sănătatea publică, costurile de îngrijire a sănătăţii şi schimbările climatice. Mai mult, nu există studii pe care să se fundamenteze măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice ale sănătăţii publice. Sunt necesare studii epidemiologice, împreună cu o monitorizare constantă şi o abordare orientată spre prevenţie.
SECŢIUNEA 5:6.5. Construcţii şi infrastructură
Adaptarea spaţiului de locuit/construit reprezintă una din cele mai urgente direcţii de acţiune în contextul schimbărilor climatice. Având în vedere numărul crescut al persoanelor care trăiesc în oraşele afectate de schimbările climatice şi ţinând cont de concentrarea structurilor socio-economice în zonele urbane, planificarea şi dezvoltarea urbană trebuie să constituie o prioritate.
Principala măsură de adaptare la efectele schimbărilor climatice pentru spaţiul construit o constituie corectarea standardelor şi normelor de construcţie existente, astfel încât să corespundă viitoarelor condiţii climatice şi evenimentelor meteorologice extreme. Casele, blocurile, birourile şi alte structuri construite se vor confrunta cu impactul temperaturilor mai ridicate vara, al temperaturilor mai scăzute iarna, al vânturilor mai puternice, al zăpezii mai abundente şi al altor modificări de mediu potenţial periculoase. În prezent, în România se aplică Eurocodurile pentru construcţii, alături de standardele naţionale, pe baza unor hărţi meteorologice, seismice şi alte asemenea specializate. Eficienţa energetică a clădirilor a devenit, de asemenea, un element pe care se concentrează politicile în sectorul construcţii din România, important pentru a asigura confortul locuitorilor pe întreg parcursul anului. Totuşi, niciuna dintre aceste norme şi standarde nu face referire directă la schimbările climatice, iar multe dintre ele se bazează pe estimări climatice depăşite. De exemplu, standardele tehnice pentru instalaţiile de încălzire sunt bazate pe date climatice din perioada 1965-1985.
Specialiştii din sectorul construcţiilor au recomandat, ca prime măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice actualizarea şi revizuirea periodică a parametrilor pe care se bazează standardele tehnice, temperatură, umiditate şi altele asemenea, pentru a ne asigura că în România clădirile reflectă realitatea climatică. Alte măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice se referă la climatizarea fiecărui oraş în ansamblu, asigurând pentru locuitori mai multe spaţii verzi şi/sau umbrite, introducerea unor sisteme de încălzire şi răcire mai eficiente precum şi informarea populaţiei urbane cu privire la riscurile schimbărilor climatice.
O măsură importantă care a fost deja introdusă, fiind în prezent sprijinită de legislaţie, o reprezintă promovarea asigurărilor obligatorii ale locuinţelor împotriva dezastrelor naturale: inundaţii, alunecări de teren. Toate locuinţele trebuie să fie asigurate, întrucât probabilitatea de distrugere din cauza unor dezastre naturale este mai mare astăzi decât în trecut.
SECŢIUNEA 6:6.6. Transportul
Un mod de transport rezilient la efectele schimbărilor climatice presupune, mai înainte de toate, o infrastructură de transport durabilă. Aceasta implică, de exemplu, drumuri acoperite cu materiale rezistente la fluctuaţiile de temperatură şi inundaţii, ca şi poduri care ţin seama de debitele de apă record.
Modurile de transport alternativ, cum sunt deplasarea pe jos sau cu bicicleta şi sistemele multinodale de transport pot contribui la scăderea semnificativă a poluării aerului în general şi în mediul urban în special şi la utilizarea raţională a resurselor energetice.
Pe lângă protejarea infrastructurii existente, eventual ca parte a reabilitării necesare, este esenţial ca toată infrastructura viitoare să fie proiectată ţinându-se cont de adaptarea la efectele schimbărilor climatice. Mai mult, mijloacele de transport trebuie şi ele să fie adaptate şi/sau create astfel încât să fie reziliente la efectele schimbărilor climatice. Se impune îmbunătăţirea politicilor de planificare a mobilităţii şi susţinerea ciclismului ca mijloc alternativ si ecologic de transport cu precădere în mediul urban prin crearea de infrastructuri adecvate, sisteme integrate de transport si reţele multinodale.
Promovarea bicicletei ca vehicul multifuncţional şi ecologic de transport urban adaptabil infrastructurilor existente se poate realiza prin reorganizarea spaţiului urban. Este necesar ca procesul de planificare spaţială a sistemelor urbane de transport să fie cunoscut de cât mai mulţi actori locali. Este foarte importantă sprijinirea şi promovarea politicilor publice şi a acţiunilor pentru schimbarea atitudinii şi comportamentului generaţiei tinere faţă de problemele de transport şi formarea unui stil de viaţă sănătos pe baza unei mobilităţi durabile.
Pentru realizarea acestor deziderate sunt, în continuare, necesare cercetările în sectorul de transport. Studiile privind influenţa factorilor climatici asupra diverselor moduri de transport precum şi a celor privind noile tehnologii reziliente la efectele schimbărilor climatice sunt esenţiale pentru a ne asigura că sistemul de transport din România nu va fi afectat de modificările climatice prevăzute ori neprevăzute. De asemenea, trebuie create hărţi de risc, pentru a ajuta la prioritizarea măsurilor de adaptare la efectele schimbărilor climatice.
Inundaţiile, alunecările de teren şi torenţii au fost definite de specialişti ca fiind principalele ameninţări pentru transport şi în special pentru infrastructura de transport. Din acest motiv, proiectele de adaptare la efectele schimbărilor climatice trebuie să înceapă cu construirea/reabilitarea digurilor şi a sistemelor de protecţie a malurilor râurilor. Alte efecte negative ale schimbărilor climatice care trebuie combătute sunt colmatarea cursurilor navigabile şi a porturilor din cauza intensificării eroziunii, precum şi degradarea infrastructurii din cauza temperaturilor ridicate.
Sunt necesare sisteme de avertizare în timp real pentru nivelurile apei şi alunecări de teren, ca şi pentru evenimentele meteorologice extreme cu potenţial distructiv. Se recomandă monitorizarea constantă, la nivel regional şi local, pentru a înregistra la timp efectele evenimentelor meteorologice şi riscurile pentru activităţile de transport.
Cele mai bune practici pentru ASC în sectorul transporturilor pot fi identificate în sectorul de transport navigabil, întrucât autorităţile administraţiei publice din acest domeniu deja au luat măsuri pentru a proteja transportul maritim şi navigaţia pe ape interioare împotriva evenimentelor extreme.
SECŢIUNEA 7:6.7. Resursele de apă
(1)Pentru a proteja resursele de apă ale României împotriva efectelor schimbărilor climatice trebuie realizate studii de specialitate, care pot servi ca bază pentru măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice:
a)reevaluarea resurselor de apă disponibile, pentru fiecare bazin hidrografic;
b)determinarea influenţei previzionate a schimbărilor climatice asupra debitului maxim, mediu şi minim al cursurilor de apă;
c)determinarea vulnerabilităţii resurselor de apă la schimbările climatice;
d)evaluarea cerinţelor de apă ale principalelor culturi agricole, în contextul schimbărilor climatice: studii intersectoriale cu sectorul agricol;
e)evaluarea nevoilor de apă pentru principalele categorii de consum: apă potabilă, apă industrială, menajeră, în contextul schimbărilor climatice;
f)evaluarea pericolului de inundaţii, secetă şi deficit de apă la nivelul bazinelor hidrografice, potrivit unor diferite scenarii climatice;
g)evaluarea pagubelor potenţiale în cazul inundaţiilor/secetelor asociate cu schimbările climatice;
h)studii pentru determinarea vulnerabilităţii resurselor de apă la schimbările climatice pentru fiecare bazin hidrografic cu suprafaţa mai mare care să rezulte măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice necesare.
(2)_
Aceste studii trebuie corelate cu modele climatice actualizate şi cu prognozele schimbărilor climatice, iar la rândul lor ele trebuie utilizate şi de alte sectoare, precum agricultura, atunci când îşi elaborează propriile lor măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice.
Până în prezent studiile au arătat, de exemplu, că frecvenţa inundaţiilor este mai mare în lunile de primăvară, martie-aprilie, şi în cele de vară, iulie-august. Resursa de apă este mai redusă în lunile aprilie şi septembrie şi în acest caz eforturile de gestionare a acesteia trebuie orientată către asigurarea disponibilului de apă la sursă. Ploi scurte, de mare intensitate au mărit frecvenţa inundaţiilor şi în special al celor de tip flash flood.
Pentru a asigura disponibilul de apă la sursă în România şi luând în considerare schimbările climatice actuale şi viitoare, trebuie întreprinse următoarele măsuri:
(3)Măsuri de adaptare pentru asigurarea disponibilelor de apă la sursă:
a)realizarea de noi infrastructuri de transformare a resurselor hidrologice în resurse socio-economice: noi lacuri de acumulare, noi derivaţii interbazinale şi altele asemenea;
b)modificarea infrastructurilor existente pentru a putea regulariza debitele a căror distribuţie în timp se modifică ca urmare a schimbărilor climatice: supraînălţarea unor baraje, reechiparea cu noi uvraje şi altele asemenea;
c)proiectarea şi implementarea unor soluţii pentru colectarea şi utilizarea apei din precipitaţii;
d)extinderea soluţiilor de reîncărcare cu apă a straturilor freatice;
e)realizarea de poldere pentru atenuarea viiturilor: acumulări nepermanente laterale cursurilor de apă.
(4)Măsuri de adaptare la folosinţele de apă/utilizatori:
a)utilizare mai eficientă şi conservarea apei prin reabilitarea instalaţiilor de transport şi de distribuţie a apei şi prin modificări tehnologice: promovarea de tehnologii cu consumuri reduse de apă;
b)modificări în stilul de viaţă al oamenilor: reducerea cerinţelor de apă, utilizarea pentru anumite activităţi a apei recirculate şi altele asemenea;
c)creşterea gradului de recirculare a apei pentru nevoi industriale;
d)modificarea tipurilor de culturi agricole prin utilizarea acelora adaptate la cerinţe mai reduse de apă;
e)elaborarea şi implementarea unor sisteme de preţuri şi tarife pentru apă în funcţie de folosinţa de sezon şi de resursa disponibilă
f)utilizarea pentru anumite destinaţii/folosinţe a apelor de calitate inferioară;
g)îmbunătăţirea legislaţiei de mediu.
(5)Măsuri care trebuie întreprinse la nivelul bazinului hidrografic:
a)actualizarea schemelor directoare de amenajare şi de management, astfel încât să se ia în considerare efectele schimbărilor climatice: scăderea disponibilului la sursă, creşterea cerinţei de apă;
b)aplicarea principiilor de management integrat al apei pentru cantitate şi calitate;
c)introducerea chiar de la proiectare în lacurile de acumulare care se vor construi, a unor volume de rezervă care să se utilizeze doar în situaţii excepţionale sau realizarea unor lacuri de acumulare cu regim special de exploatare pentru a suplimenta resursele de apă disponibile în situaţii critice;
d)transferuri inter-bazinale de apă pentru a compensa deficitele de apă în anumite bazine;
e)stabilirea unor obiective privind calitatea apei şi aplicarea unor criterii de calitate a acesteia în scopul prevenirii, controlării şi reducerii impactului transfrontalier, coordonarea reglementărilor şi emiterii avizelor;
f)îmbunătăţirea tratării apei reziduale şi menajere;
g)armonizarea reglementărilor privind limitarea emisiilor de substanţe periculoase în apă;
h)identificarea zonelor cu potenţial de risc la inundaţii, deficit de apă/secetă.
(6)Măsuri care trebuie întreprinse pentru managementul riscului la inundaţii:
a)alegerea unor lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor la nivel local destinate unor localităţi şi structuri socio-economice în locul lucrărilor de protecţie împotriva inundaţiilor ample, de mari dimensiuni;
b)alegerea regularizării cursurilor de apă, încetinirea şi diminuarea inundaţiilor pe măsură ce se produc, în locul supraînălţării digurilor existente sau construirii de noi diguri;
c)folosirea celor mai noi metode şi tehnologii pentru reabilitarea/construirea digurilor şi efectuarea lucrărilor de protecţie în corelare cu planurile teritoriale de amenajare urbanistică;
d)elementele planurilor de gestionare a riscurilor de inundaţii trebuie revizuite periodic şi, dacă este cazul, trebuie actualizate, luând în considerare efectele posibile ale schimbărilor climatice asupra apariţiei inundaţiilor;
e)creşterea gradului de conştientizare privind riscul de inundaţii în rândul populaţiei expuse, măsuri adecvate înainte şi după producerea acestora, încheierea de contracte de asigurare şi altele asemenea;
f)îmbunătăţirea capacităţii de răspuns a autorităţilor administraţiei publice locale cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale.
(7)Măsurile care trebuie întreprinse pentru a combate seceta/deficitul de apă se vor lua în funcţie de fazele de apariţie a acesteia/acestuia:
a)servicii de monitorizare şi avertizare privind scăderea debitelor/secetă la nivel naţional;
b)diminuarea scurgerilor în reţelele de distribuţie a apei;
c)măsuri de economisire şi folosire eficientă a apei: irigaţii, industrie;
d)cooperarea cu alte ţări vizând schimbul de experienţă în combaterea secetei;
e)planuri de aprovizionare prioritară cu apă a populaţiei şi animalelor/ierarhizarea restricţiilor de folosire a apei în perioade deficitare;
f)stabilirea de metodologii pentru pragurile de secetă şi cartografierea secetei;
g)mărirea capacităţii de depozitare a apei;
h)reasigurarea calităţii apei pe timp de secetă;
SECŢIUNEA 8:6.8. Păduri
(1)_
Schimbările climatice vor avea efecte semnificative asupra pădurilor din România. În sud şi sud-est procesul de deşertificarea va conduce la apariţia unor condiţii nefavorabile dezvoltării vegetaţiei forestiere. Mai mult, schimbările climatice vor forţa migrarea pădurilor pe etaje fito-climatice. În zonele de deal, scăderea precipitaţiilor şi creşterea temperaturilor vor provoca un declin al productivităţii forestiere şi diversităţii pădurilor. În zonele montane, pădurile au fost şi sunt grav afectate de vânturile tot mai puternice şi mai frecvente şi de zăpada, fenomen întâlnit cel mai des în zonele cu molid din afara arealului natural. În România, pădurile sunt afectate de dăunători care se pot adapta la temperaturi mai ridicate şi la secetă. Acest fapt va conduce la un declin al structurii şi stabilităţii ecosistemelor forestiere, inclusiv reducerea biodiversităţii, şi la o scădere a calităţii lemnului. Impactul schimbărilor climatice asupra pădurilor din România a fost studiat prin aplicarea mai multor modele climatice globale. Una din principalele ameninţări, aşa cum reiese din aceste studii, este scăderea considerabilă a productivităţii forestiere după 2040, din cauza temperaturilor crescute şi a precipitaţiilor scăzute.
O altă ameninţare majoră o constituie incendiile de păduri, care provoacă daune şi pun în pericol vieţi omeneşti care pot fi cauzate de temperaturile ridicate şi/sau evenimentele meteorologice extreme precum descărcări electrice, furtuni şi altele asemenea. Majoritatea incendiilor de pădure sunt provocate de oameni care, în special primăvara şi toamna ard resturile vegetale de pe terenurile limitrofe fondului forestier naţional. Acest fapt este o urmare a condiţionării acordării de subvenţii pentru păşuni de curăţirea acestora, care în majoritatea cazurilor s-a făcut prin incendierea vegetaţiei uscate sau nedorite de pe păşuni şi care a afectat şi fondul forestier.
În acest caz, la fel ca în cazul agriculturii, al siguranţei alimentare, al sănătăţii publice, adaptarea la efectele schimbărilor climatice este o chestiune de siguranţă naţională.
Acţiuni precum despăduririle şi păşunatul excesiv pot duce la exacerbarea efectelor schimbărilor climatice. În anumite ţări, tot mai mulţi oameni, în special cei cu venituri reduse, vor trebui să trăiască în regiuni marginalizate, precum câmpii inundabile, versanţi expuşi torenţilor, regiuni aride şi semiaride, fiind astfel complet expuşi efectelor schimbărilor climatice.
Cea mai adecvată măsură de adaptare la efectele schimbărilor climatice ar fi intensificarea procesului de împădurire. Aceasta nu numai că ar ajuta la echilibrarea ecosistemelor locale, dar ar reduce, de asemenea, şi eroziunea solului, ar preveni alunecările de teren şi ar împiedica inundaţiile. Trebuie continuată şi intensificată acţiunea de împădurire a unor noi terenuri cu specii de arbori corespunzătoare condiţiilor locale. De asemenea, este necesar ca aceste terenuri să fie incluse în fondul forestier naţional şi administrate în regim silvic.
Măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice în sectorul forestier trebuie să se bazeze pe cercetarea ştiinţifică şi pe progresele tehnologice care sprijină gestionarea durabilă a pădurilor, ţinând seama de contextul de mediu cât şi de contextul socio-economic. În acest context trebuie continuată acţiunea de monitorizare permanentă a stării de sănătate a pădurilor. Nu în ultimul rând, importanţa pădurilor, în special în contextul schimbărilor climatice, trebuie să fie bine explicată tuturor părţilor interesate şi populaţiei, pentru a încuraja protejarea şi apărarea pădurilor.
(2)Principalii indicatori de adaptare la efectele schimbărilor climatice sunt:
a)procentul suprafeţei împădurite;
b)producţia de lemn la nivel naţional;
c)volumul de lemn utilizabil;
d)sănătatea pădurilor, exprimată ca procent de arbori degradaţi: pierderea frunzişului, arbori căzuţi, arbori rupţi;
e)răspândirea speciilor de arbori în zonele adecvate.
(3)Pentru a implementa măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice, trebuie realizată o evaluare a daunelor provocate de schimbările climatice în sectorul forestier. Potrivit specialiştilor în domeniul forestier, în prezent nu există asemenea estimări, fiind necesară dezvoltarea unei monitorizări adecvate în acest sens şi corelarea măsurilor în acest sens din strategia privind schimbările climatice şi strategia privind pădurile, aflată în pregătire în acest moment.
SECŢIUNEA 9:6.9. Energie
Scăderea cererii de energie electrică pentru încălzire în timpul iernii, ca rezultat al creşterii temperaturii medii globale, nu compensează creşterea consumului de energie electrică necesară pentru funcţionarea aparatelor de aer condiţionat şi a dispozitivelor de răcire în zilele caniculare.
Schimbările climatice vor modifica cererea sezonieră de electricitate, care va fi mai redusă în timpul iernii şi mai ridicată în timpul verii.
Schimbările climatice pot genera, de asemenea, o reducere a energiei hidroelectrice din cauza scăderii resurselor de apă. Scăderea resurselor de apă afectează şi funcţionarea sistemelor de răcire ale centralelor nucleare.
Scăderea producţiei hidroelectrice s-a simţit deja în ţara noastră atunci când, din cauza unei micşorări semnificative a nivelului de precipitaţii, în anii 2003 şi 2007 s-au atins valori minime istorice.
SECŢIUNEA 10:6.10. Biodiversitate
(1)_
Diversitatea biologică, noţiune prin care se defineşte diversitatea întregii vieţi de pe Pământ, se confruntă azi cu unul dintre cele mai complexe fenomene: încălzirea globală. Evoluţia ecosistemelor pe parcursul a mii de ani, o consecinţă directă a echilibrului semi-stabil dintre diferitele specii constitutive şi factorii abiotici, poate fi puternic afectată de schimbările climatice cu impact direct asupra lor. Indirect, poate fi afectată de relaţia dintre speciile care vor stabili noii termeni de referinţă în cadrul ecosistemului în curs de constituire, în special legată de directa corespondenţă dintre specii şi factorii abiotici: temperatură, umiditate, condiţii de hidratare, pH, concentraţia CO2, concentraţia altor gaze, structura solului şi alţii asemenea.
Impactul schimbărilor climatice asupra unui teritoriu implică analiza impactului asupra ecosistemelor existente pe acel teritoriu şi a relaţiilor dintre ele, iar acest impact se suprapune cu presiunile deja exercitate precum poluarea, supraexploatarea, speciile invadatoare, fragmentarea, degradarea sau distrugerea habitatelor.
Perturbarea drastică a factorilor de mediu are efect direct asupra evoluţiei fiinţelor vii, iniţial asupra capacităţii de adaptare a acestora, iar apoi asupra capacităţii de supravieţuire, fiind probabil să acţioneze în cazuri extreme ca factor de extincţie pentru anumite specii din lanţurile trofice, cu consecinţe grave asupra biodiversităţii locale şi funcţionării coerente a ecosistemului vizat.
Măsurile de conservare a biodiversităţii asigură indirect suport pentru diminuarea efectelor generale ale schimbărilor climatice. Ecosistemele, atât cele terestre, cât şi cele acvatice joacă un rol esenţial în reglarea climei, prin îndeplinirea rolului lor în absorbţia de CO2 şi stocarea şi captarea carbonului.
Degradarea ecosistemelor poate reduce capacitatea acestora de a capta şi stoca carbonul. Supuse la presiuni care trec de un anumit prag, răspunsurile ecosistemelor devin imprevizibile acestea pierzându-şi capacitatea de rezistenţă, ceea ce duce la transformarea din rezervoare în surse de carbon. Menţinerea diversităţii genetice şi a speciilor în cadrul ecosistemelor este de asemenea vitală pentru funcţionarea coerentă a acestora. Prin urmare conservarea biodiversităţii şi investiţiile în conservarea ecosistemelor sunt esenţiale şi obligatoriu de luat în considerare în orice strategie privind adaptarea la schimbările climatice.
(2)Ca recomandări şi măsuri de adaptare trebuie întreprinse următoarele acţiuni:
a)crearea unui sistem naţional de monitorizare a speciilor ameninţate, realizat cu sprijin public şi privat, prin programe naţionale şi prin participarea societăţii civile, ca rezultat al activităţilor de cercetare;
b)evaluarea sistemului de monitorizare pentru a-i determina eficienţa potrivit evoluţiei efectelor schimbărilor climatice şi identificarea oportunităţilor de modificare a acestuia;
c)extinderea utilizării datelor în procesul de monitorizare, prin extrapolarea rezultatelor obţinute folosind simularea matematică;
d)elaborarea unor planuri speciale de management al habitatelor naturale în scopul prevenirii şi limitării procesului de degradare a acestor habitate ca rezultat al impactului schimbărilor climatice;
e)reducerea presiunilor suplimentare care afectează speciile vulnerabile;
f)reducerea activităţilor agricole în zonele direct afectate şi implementarea unor măsuri adecvate pentru a proteja habitatele naturale şi semi-naturale existente în apropierea suprafeţelor agricole, inclusiv identificarea de măsuri compensatorii necesare pentru supravieţuirea populaţiei afectate;
g)extinderea zonelor împădurite prin reabilitarea zonelor pustii şi prin crearea altor zone favorabile;
h)realizarea de studii privind evaluarea vulnerabilităţii diferitelor ecosisteme/specii la efectele schimbărilor climatice precum refacerea luncilor de-a lungul râurilor, a câmpiilor inundabile şi zonelor umede;
i)protejarea crearea de noi zone cu resurse naturale;
j)conectarea zonelor de conservare în scopul îmbunătăţirii opţiunilor de migrare pentru specii - coridoare ecologice;
k)management orientat către natură;
l)îmbunătăţirea condiţiilor ecologice acvatice şi litorale.
(3)Prin urmare, efectele schimbărilor climatice pot genera chiar dispariţia anumitor specii care sunt reprezentate printr-o singură populaţie sau prin foarte puţine populaţii, şi care trăiesc în nişe ecologice care sunt extrem de înguste, pe de o parte, dar şi extrem de vulnerabile la aceste efecte pe de altă parte.
(4)Realităţile menţionate mai sus au consecinţe extrem de grave nu doar asupra conservării biodiversităţii, ci indirect şi asupra capacităţii de supravieţuire a civilizaţiei umane; se ştie că serviciile şi produsele diversităţii biologice stau la baza supravieţuirii acestei civilizaţii. Altfel, civilizaţia umană face parte din sistemele ecologice globale, iar pierderea echilibrului lor funcţional afectează direct dezvoltarea civilizaţiei umane.
SECŢIUNEA 11:6.11. Asigurări
Sectorul asigurărilor va fi afectat de efectele schimbărilor climatice şi va avea un rol important în procesul de adaptare. În prezent, există noi produse financiare pe piaţă, cum ar fi instrumentele financiare climatice derivate sau obligaţiunile pentru dezastre, fiind necesar ca acest tip de produse să fie dezvoltate mai mult pe viitor şi în România.
În ultimii ani au început să se dezvolte noi instrumente financiare la nivel naţional. Astfel, o măsură importantă care a fost deja introdusă, fiind în prezent sprijinită de legislaţie, o reprezintă obligativitatea asigurărilor locuinţelor împotriva dezastrelor naturale, precum: cutremure, inundaţii şi alunecări de teren. Toate locuinţele trebuie să fie asigurate, întrucât probabilitatea de distrugere din cauza unor dezastre naturale este mai mare astăzi decât în trecut.
SECŢIUNEA 12:6.12. Activităţi recreative
În condiţii de creştere a temperaturii, activităţile recreative vor beneficia de condiţii favorabile. Impactul schimbărilor climatice se va manifesta într-un mod negativ din cauza efectelor generate de evenimentele meteorologice extreme.
Reducerea perioadelor geroase şi a precipitaţiilor, în contrast cu creşterea temperaturilor creează condiţii favorabile dezvoltării activităţilor în aer liber.
Sportul şi recreerea oferă numeroase oportunităţi turistice în România. Există o gamă largă de sporturi practicate şi activităţi recreative, de la sporturile tradiţionale la sporturile universale.
SECŢIUNEA 13:6.13. Educaţie
Adaptarea la efectele schimbărilor climatice a devenit una din cele mai importante preocupări de pe agenda dezvoltării globale.
Educaţia de calitate este absolut necesară pentru a se realiza un progres durabil de înţelegere a fenomenului de schimbări climatice prin educaţie şi implicit, în ceea ce priveşte adaptarea la efectele schimbărilor climatice prin formarea unor cetăţeni capabili care să deţină capacitatea şi cunoştinţele, necesare pentru promovarea unui spirit inovativ la nivel local şi promovarea proiectelor de adaptare la efectele schimbărilor climatice.
Sunt necesare acţiuni de sensibilizare pentru schimbarea comportamentului şi promovarea beneficiilor de utilizare crescută a bicicletelor pentru toate categoriile de populaţie. Cetăţenii ar putea să se implice în procesele de promovare, comunicare şi publicitate ale producătorilor, precum şi în luarea deciziilor la nivelul comunităţilor şi autorităţilor administraţiei publice locale. Este de subliniat importanţa parteneriatelor la nivel local şi a voluntariatului pentru atingerea celor mai bune rezultate dar şi rolul proiectelor şi al schimburilor de experienţă în educaţia pentru dezvoltare, sănătate şi mediu. În timp ce resursele financiare sunt limitate, iar structurile fizice îşi pierd din operabilitate, educaţia devine o necesitate pentru componenta socială a adaptării la efectele schimbărilor climatice.