Secţiunea 8 - 6.8. Păduri - Strategie din 2013 naţională a României privind schimbările climatice 2013 - 2020

M.Of. 536 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 26 August 2013
SECŢIUNEA 8:6.8. Păduri
(1)_
Schimbările climatice vor avea efecte semnificative asupra pădurilor din România. În sud şi sud-est procesul de deşertificarea va conduce la apariţia unor condiţii nefavorabile dezvoltării vegetaţiei forestiere. Mai mult, schimbările climatice vor forţa migrarea pădurilor pe etaje fito-climatice. În zonele de deal, scăderea precipitaţiilor şi creşterea temperaturilor vor provoca un declin al productivităţii forestiere şi diversităţii pădurilor. În zonele montane, pădurile au fost şi sunt grav afectate de vânturile tot mai puternice şi mai frecvente şi de zăpada, fenomen întâlnit cel mai des în zonele cu molid din afara arealului natural. În România, pădurile sunt afectate de dăunători care se pot adapta la temperaturi mai ridicate şi la secetă. Acest fapt va conduce la un declin al structurii şi stabilităţii ecosistemelor forestiere, inclusiv reducerea biodiversităţii, şi la o scădere a calităţii lemnului. Impactul schimbărilor climatice asupra pădurilor din România a fost studiat prin aplicarea mai multor modele climatice globale. Una din principalele ameninţări, aşa cum reiese din aceste studii, este scăderea considerabilă a productivităţii forestiere după 2040, din cauza temperaturilor crescute şi a precipitaţiilor scăzute.
O altă ameninţare majoră o constituie incendiile de păduri, care provoacă daune şi pun în pericol vieţi omeneşti care pot fi cauzate de temperaturile ridicate şi/sau evenimentele meteorologice extreme precum descărcări electrice, furtuni şi altele asemenea. Majoritatea incendiilor de pădure sunt provocate de oameni care, în special primăvara şi toamna ard resturile vegetale de pe terenurile limitrofe fondului forestier naţional. Acest fapt este o urmare a condiţionării acordării de subvenţii pentru păşuni de curăţirea acestora, care în majoritatea cazurilor s-a făcut prin incendierea vegetaţiei uscate sau nedorite de pe păşuni şi care a afectat şi fondul forestier.
În acest caz, la fel ca în cazul agriculturii, al siguranţei alimentare, al sănătăţii publice, adaptarea la efectele schimbărilor climatice este o chestiune de siguranţă naţională.
Acţiuni precum despăduririle şi păşunatul excesiv pot duce la exacerbarea efectelor schimbărilor climatice. În anumite ţări, tot mai mulţi oameni, în special cei cu venituri reduse, vor trebui să trăiască în regiuni marginalizate, precum câmpii inundabile, versanţi expuşi torenţilor, regiuni aride şi semiaride, fiind astfel complet expuşi efectelor schimbărilor climatice.
Cea mai adecvată măsură de adaptare la efectele schimbărilor climatice ar fi intensificarea procesului de împădurire. Aceasta nu numai că ar ajuta la echilibrarea ecosistemelor locale, dar ar reduce, de asemenea, şi eroziunea solului, ar preveni alunecările de teren şi ar împiedica inundaţiile. Trebuie continuată şi intensificată acţiunea de împădurire a unor noi terenuri cu specii de arbori corespunzătoare condiţiilor locale. De asemenea, este necesar ca aceste terenuri să fie incluse în fondul forestier naţional şi administrate în regim silvic.
Măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice în sectorul forestier trebuie să se bazeze pe cercetarea ştiinţifică şi pe progresele tehnologice care sprijină gestionarea durabilă a pădurilor, ţinând seama de contextul de mediu cât şi de contextul socio-economic. În acest context trebuie continuată acţiunea de monitorizare permanentă a stării de sănătate a pădurilor. Nu în ultimul rând, importanţa pădurilor, în special în contextul schimbărilor climatice, trebuie să fie bine explicată tuturor părţilor interesate şi populaţiei, pentru a încuraja protejarea şi apărarea pădurilor.
(2)Principalii indicatori de adaptare la efectele schimbărilor climatice sunt:
a)procentul suprafeţei împădurite;
b)producţia de lemn la nivel naţional;
c)volumul de lemn utilizabil;
d)sănătatea pădurilor, exprimată ca procent de arbori degradaţi: pierderea frunzişului, arbori căzuţi, arbori rupţi;
e)răspândirea speciilor de arbori în zonele adecvate.
(3)Pentru a implementa măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice, trebuie realizată o evaluare a daunelor provocate de schimbările climatice în sectorul forestier. Potrivit specialiştilor în domeniul forestier, în prezent nu există asemenea estimări, fiind necesară dezvoltarea unei monitorizări adecvate în acest sens şi corelarea măsurilor în acest sens din strategia privind schimbările climatice şi strategia privind pădurile, aflată în pregătire în acest moment.